Sunteți pe pagina 1din 10

REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE AL

CONCURSULUI DE CULTURĂ ȘI ARTE VIZUALE

„LUMINA ÎNVIERII”, Ediția a III-a, 8 mai 2023

ŞCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL SADOVEANU DUMBRĂVIȚA,


Comuna IBĂNEȘTI, Jud. BOTOȘANI
tel. 0231619419; e-mail: scoaladumbravita@yahoo.com
Nr. 2163.din 11 XI 2022
PROIECT APROBAT ÎN CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR JUDEȚENE

DOMENIUL CULTURĂ ȘI ARTE VIZUALE Botoșani poziția 58, cu nr. de

înregistrare 16047.

1 februarie 2023 – 30 August 2023


ARGUMENT

Frumusețea, bogăția spirituală, și sfințenia adusă în sufletele tuturor oamenilor de


Lumina Sărbătorii Invierii Domnului, fac din această Sărbătoare un moment de bucurie, pace
și armonie cu Dumnezeu și cu toți oamenii.
Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre
sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători
al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte
la viaţă. Cu lumânările pregătite dinainte, toată familia merge la biserică, înainte de miezul
nopţii, pentru a fi gata atunci când preotul va ieşi din sfântul altar şi va chema pe toţi: Veniti
de primiţi lumină!
De la un an la altul se observă o depărtare a tinerei generații și a copiilor de obiceiurile
și tradițiile Pascale ce nu lipseau odinioară din casa oricărei familii creștine. Organizatorii
Concursului, Lumina Învierii doresc să promoveze tradițiile și obiceiurile legate de
Sărbătoarea Învierii, precum și transmiterea lor mai departe din generație în generație.

SCOPUL - promovarea, păstrarea și transmiterea tradițiilor legate de Sărbătoarea Învierii


Domnului; dezvoltarea aptitudinilor artistice a tuturor elevilor.

OBIECTIVE :
1. Promovarea și păstrarea tradițiilor si obiceiurilor Pascale;
2. Desfășurarea Simpozionului județean „Învierea Domnului- speranță și lumină” cu minim
50 de participanți.
3. Dezvoltarea creativității artistico-plastică a elevilor implicați în proiect,
4. Colaborarea eficientă între Instituții Biserică-Familie-Școală

ORGANIZATORI Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Dumbrăvița, Com. Ibănești,


Județul Botoșani

PARTENERI
- I.S.J.Botoşani
- Primăria Ibănești, jud.Botosani
- Parohia Nașterea Maicii Domnului-Dumbrăvița, comuna Ibanesti, judetul Botosani
- Parohia Înălțarea Domnului Ibănești, judetul Botosani
- Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Ibănești, judetul Botosani
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Str. Poștei, nr. 14, Jud.
Botoșani
- Parteneri media: Dorohoianul.ro, Dorohoi News
-
COORDONATORI
1. Preot Prof. Botezatu Liviu-Inspector școlar pentru religie ortodoxă
2. Prof. Magopeț Mariana-director la Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Dumbrăvița,
jud. Botoșani
3. Preot Pof. Iftodi Marian-profesor religie ortodoxă la Școala Gimnazială Mihail
Sadoveanu, Dumbrăvița, jud. Botoșani

ECHIPA DE PROIECT:
- Prof. Magopeț Mariana
- Pr. prof. Iftodi Marian
- Prof. Oboroc Lucia
- Prof. Culiceanu Georgeta
- Prof. Corduneanu Ciprian
- Prof. Corduneanu Carmen
- Prof. Păvăleanu Magdalena
- Prof. Nanu Simina
- Prof. Dodu Angela
- Prof. Drescanu Corneliu

GRUP ŢINTĂ:

350 Preşcolari și elevi cu vârste cuprinse între 4-14 ani şi cadrele didactice îndrumătoare.

SECŢIUNILE CONCURSULUI
Concursul judeţean de cultură și arte vizuale „LUMINA ÎNVIERII”, ediţia a-II-a 2023,
se va desfăşura în 8 MAI 2023, ora 10.00, cu următoarele secţiuni:
1) Plastică Desene/pictură – foaie format A 3, A 4 - bloc desen. Nu se vor folosi carioca.
2) Creații literare (poezii și compuneri de maxim două pagini, scrise de mână cu cerneală
albastră pe foaie albă A4)
3) Icoane pe sticlă- orice format pe sticlă
PRECIZĂRI
Lucrările vor fi jurizate pe vârstă, clasă și secțiunea participanților. Relevanță tema
concursului - 30 p , Originalitate- 30 p, Expresivitate – 30 p, Oficiu- 10 p. Toate lucrările vor
fi etichetate pe VERSO (numele și prenumele copilului, titlul lucării, secțiunea, grupa/clasa,
coordonator, școala) Cadrele didactice vor putea participa cu maxim trei lucrări la fiecare
secțiune.

Numele si prenumele prescolarului/elevului :


Grupa/Clasa:
Grădiniţa/Scoala:
Titlul lucrării:
Secţiunea:
Plicul cu Îndrumător : lucrările
elevilor va cuprinde :
 Formular de înscriere (anexa 1)
 Lucrările pe secțiuni
 Acordul de parteneriat în doua exemplare cu semnătura și
ștampila unității școlare partenere
 Un plic autoadresat și timbrat (minim 3 lei- Poșta Română)
Lucrările elevilor se trimit la adresa școlii/ Scoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”
Dumbrăvița, Comuna Ibănești, Județul Botoșani.
CONDIŢII DE PARTICIPARE:
 Concursul se adresează copiilor din grădiniţe, școli și licee.
 Lucrările vor fi jurizate pe categorii de vârstă şi se vor acorda premiile I, II, III şi
menţiuni. (25% din numărul total de participanți)
 Expoziţia va cuprinde lucrările care au obţinut premiile I,II,III şi menţiuni.
 Nu se percepe taxă de participare.
 Lucrările ce nu respectă tema și regulamentul concursului nu vor fi evaluate

ATRIBUŢIILE APLICANTULUI:
Coordonatorii proiectului:
 sunt răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a concursului şi de aplicarea întocmai
a prezentului regulament;
 asigură promovarea concursului şi diseminarea informaţiilor.

ATRIBUŢIILE PARTICIPANŢILOR:
Participanţii la proiect:
 Respectă termenul şi locul de trimitere al lucrărilor;
Termen limită pentru trimiterea lucrărilor: 4 Mai 2023 (data poştei)
 Jurizarea lucrărilor: 5 Mai 2023
 Organizarea expoziţiei finale (la Căminul Cultural Dumbrăvița, jud. Botoșani): 8 Mai
2023
 Trimiterea diplomelor şi adeverinţelor: până la 31 August 2023

EVALUARE:
 Mediatizarea rezultatelor în presa locală şi judeţeană;
 Acordarea premiilor (25% din participanți) pe categorii de vârstă (locul I, II, III şi
menţiuni) şi diplome pentru toţi participanţii;
 Pliante, CD-uri cu secvenţe din timpul derulării proiectului;
 Albume cu fotografii din activităţile realizate;
 Expoziţia cu lucrările participante la concurs
 Raport final care va fi adus la cunoştinţă tuturor celor implicaţi subliniindu- se realizările.

PENTRU PROFESORI

I. Simpozion judeţean „Învierea Domnului- speranță și lumină”- ediţia III-a 2023,


se va desfăşura cu participare la data de 15 MAI 2023, ora 12.00 la Centrul Cultural
Dumbrăvița.
Lucrările cu participare indirectă vor fi redactate în format Times New Roman 12, la
un rând și jumătate cu diacritice, 1- maxim 3 pagini, vor respecta tema și vor fi trimise pe
adresa de email marianliviuiftodi@gmail.com până pe data de 4 mai 2023. Titlul va fi scris
cu majuscule (Times New Roman 14 Bold), centrat; la două rânduri de titlu în partea dreaptă
se va scrie autorul şi instituţia (Times New Roman 12); Lucrările primite vor fi publicate într-
o revista „Lumina Învierii” Nr. 3/ 2023. Fișierul cu lucrarea va fi Redenumit cu majuscule sub
forma NUME_PRENUME_ȘCOALA_SIMPOZION.
Persoane de contact: Pr.Prof. Iftodi Marian – 0758432436
Înscrierile se fac pe baza fişei de înscriere de la ANEXA 2 trimisă în plic până la data de 4
Mai 2023. .
II. Conferință Județeană cu participare Națională „Tradiții și obiceiuri pascale la
Români ” se va desfășura cu participare directă pe data de 22 mai ora 12.00, 2023 la Centrul
Cultural Dumbrăvița.
Lucrările cu participare indirectă vor respecta tematica și vor fi fi redactate în Times
New Roman 12, la un rând și jumătate cu diacritice, 1- maxim 3 pagini, vor respecta tema și
vor fi trimise pe adresa de email marianliviuiftodi@gmail.com până pe data de 11 mai
2023. Titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman 14 Bold), centrat; la două rânduri de
titlu în partea dreaptă se va scrie autorul şi instituţia (Times New Roman 12);
Fișierul cu lucrarea va fi Redenumit cu majuscule sub forma
NUME_PRENUME_ȘCOALA_CONFERINȚĂ. Lucrările primite vor fi publicate în revista
„Lumina Învierii” Nr. 3/ 2023 având ISSN.
Persoane de contact: Pr. Prof. Iftodi Marian – 0758432436
Înscrierile se fac pe baza fişei de înscriere de la ANEXA 3 trimisă în plic, până la data de
11 Mai 2023.

Director, Coordonatori,
Prof. Magopeț Mariana Pr. prof. Iftodi Marian
ANEXA 2

FORMULAR DE ÎNSCRIERE
Simpozion judeţean - „Învierea Domnului- speranță și lumină”

EDIŢIA - III- 2023

Numele şi prenumele cadrului didactic:

.................................................................................................................

Specialitatea:

..................................................................................................................

Unitatea de învăţământ:

..................................................................................................................

Titlul lucrării

.....................................................................................................................

Email și Telefon............................................................................................

Mod de participare:
1. Directă- Online
- cu prezentarea lucrării: _____________
2. Indirectă, cu expedierea lucrării: _______
3. Cu publicarea lucrării: ________

Notă: Completaţi cu X în dreptul variantei care se potrivește opţiunii sau opțiunilor


dumneavoastră.

Semnătura cadrului didactic,


ANEXA 3

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Conferință Judeţeană - „Tradiții și obiceiuri pascale la Români ”–

EDIŢIA - III- 2023

Numele şi prenumele cadrului didactic:

.................................................................................................................

Specialitatea:

..................................................................................................................

Unitatea de învăţământ:

..................................................................................................................

Titlul lucrării

.....................................................................................................................

Email și Telefon............................................................................................

Mod de participare:
4. Directă- Online
- cu prezentarea lucrării: _____________
5. Indirectă, cu expedierea lucrării: _______
6. Cu publicarea lucrării: ________

Notă: Completaţi cu X în dreptul variantei care se potrivește opţiunii sau opțiunilor


dumneavoastră.

Semnătura cadrului didactic,


ANEXA 1.

Tabel – elevi înscriși la Concursul Județean „Lumina Învierii” Ediția a –III—a 2023

Nr. Nume și prenume elev Clasa Secțiunea Profesor îndrumător


Crt.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Nota: Profesorul poate înscrie la fiecare secțiune câte trei elevi. Un elev poate participa
la toate secțiunile cu o singură lucrare.

Școala de Proveniență.................................................................

Telefon Profesor Coordonator...................................................

Email Profesor Coordonator......................................................

Nume și Prenume Profesor Coordonator,

Semnătură
Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița
Comuna Ibănești, județul Botoșani Școala………………………
Nr. 2609/ 31.10.2022 Localitatea…………………
Nr..............din...............

Protocol de colaborare
între partenerii :

Art. 1 Părțile:

1.1. Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Dumbrăvița, jud. Botoșani cu sediul


în loc. Dumbrăvița, jud.Botoșani, tel/fax.0231619419, e-mail: scoaladumbravita@yahoo.com,
instituţie reprezentată de Director, prof. Magopeț, în calitate de parte,
şi
1.2. ..................................................... cu sediul în................................., Str...................
nr........, tel./fax 0231511446, reprezentata de Director Prof................................în calitate de
parte.
Părțile, de comun acord au hotărât să colaboreze pe bază de parteneriat în realizarea
obiectului prezentului protocol de colaborare, prin stabilirea rolului şi responsabilităţilor
partenerilor în cadrul Proiectului educational, cu titlul „Lumina Învierii” ediția a-III-a 2023.
Art.2 Obiectul protocolului de colaborare:
2.1. Obiectul prezentului Protocol de colaborare îl constituie stabilirea rolului şi
responsabilităţilor partenerilor în cadrul Concursului Județean cultural-artistic cu titlul
„Lumina Învierii”ediția a-III-a 2023.
Art.3 Direcțiile de bază ale colaborării
3.1.Scopul general al acestui protocol, concretizat în realizarea unui parteneriat între
Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Dumbrăvița jud. Botoșani
și.....................................................................................
Art.4 Obligațiile părților.
4.1. Rolul si responsabilităţile Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Dumbrăvița
a.Să informeze unităţile şcolare despre organizarea concursului/activităţilor proiectului;
b.Să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului; c.Să
distribuie diplomele şi premiile obţinute copiilor şi cadrelor didactice îndrumătoare.
4.2.Rolul si responsabilităţile .............................................................................................
a. Să mediatizeze concursul în unitatea şcolară proprie;
b. Să realizeze o selecţie serioasă a lucrărilor : 3 creaţii plastice, 3 creaţii literare, 3 icoane pe
sticlă coordonate de un cadru didctic;
c. Să înscrie elevii în concurs, expediind lucrările unităţii coordonatoare, până la data limită

Art.5. Durata protocolului de colaborare:


5.1. Protocolul de colaborare este valabil pe perioada derulări activității începând cu
data de de – 01 / 02 / 2023 până la data de – 31 / 08 / 2023.
Art.6 Dispoziţii finale:
6.1. Prezentul protocol de colaborare are caracterul unui document cadru şi acoperă activitatea
de organizare a Proiectului „Lumina Învierii” ediția a-III-a 2023.
6.2. Partenerii prezentului protocol vor veghea la derularea în bune condiții a activităților
precizate în prezentul protocol de colaborare.
6.3 Protocolul poate fi modificat sau completat, cu acordul scris al părților semnatare ori de
câte ori acestea convin, prin act aditional. Partea care are inițiativa modificării prezentului
protocol va transmite celeilalte părți, spre analiză, în scris, propunerile respective.
Prezentul protocol de colaborare intră în vigoare la data semnării de către cele două
părți.
Prezentul protocol de colaborare este semnat în 2 exemplare originale, câte unul
pentru fiecare parte.

Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” ...........................................................


Dumbrăvița Comuna Ibănești, județul
Botoșani

Director,
Profesor Magopeț Mariana,

S-ar putea să vă placă și