De ce plecăm, de ce rămânem?

Cred că deja e timpul să înțelegem că nimeni nu fuge de ,,bine”, ci toți fug în căutarea
lui.
Cel mai probabil că Republica Moldova nu este unicul stat din care oamenii încearcă cu
toată ardoarea să fugă, dar cu siguranță este unicul stat care nu luptă și nu întreprinde
absolut nici o măsură pentru a stopa acest fenomen.
De ce zic ,,oamenii fug”, fiindcă într-adevăr când vorbim despre migrație nu pomenim
despre călătorii sau despre descoperiri, ci singurul lucru pe care-l abordăm sub acest
pretext este ,,supraviețuirea”.
Fost-am o țară bogată, țară pentru care oamenii aveau și dorință și putere să lupte, și
ajuns-am țara sărăciei. Și oare datorită cui acest popor nu-și mai vede acasă un viitor
frumos și destoinic?
Paradoxal, dar nu este o întrebare retorică, pentru că răspunsul ni-l poate oferi chiar mult
stimata și iubita noastră doamnă ,,politica”.
Această doamnă și-a asumat rolul de zeiță, manifestându-și malefica putere asupra
întregului nostru popor. Câteva din faimoasele sale succese ar fi: neoferirea unor locuri
de muncă bine plătite, nedezvoltarea infrastructurii, lipsa investițiilor în sistemul medical
și educațional precum și neoferirea posibilităților de dezvoltare a micilor afaceri. După
cum am menționat, astea sunt doar câteva din succesele și oportunitățile oferite de
dumneaei pentru al său popor. Doamna în cauză știe foarte bine să ne hrănească cu
destule ,,ne-uri”, ca într-un final să avem ce avem.
Or, să nu uităm și de partea plină a paharului, nu putem trece cu vederea micile insuccese
pogorâte asupra sărmanei noastre fufe. Mașini luxoase, castele, averi, miliarde în bănci,
sunt doar câteva necazuri care s-au abătut asupra dumneaei.
Și-i straniu, dar anume acești factori au favorizat părăsirea acestui meleag a miilor de
oameni.
Și de ce n-am pleca?
Rămânem sau ne întoarcem pentru copii, pentru părinți sau pentru amintiri. Rămânem
pentru speranța că poate Dumnezeu se-ntoarce și la noi cu fața. Cei care încă o mai
întindem cu ,,fugitul”, adormim și ne trezim cu visul că poate mai avem o șansă, șansă
pentru o viață mai bună acasă. Și să știți că avem în ce investi, numai de-ar avea ,,cine”.
Să-i trecem în revistă pe cei care au decis, sau poate că n-au avut de ales, să-și
construiască viitorul aici. Copii fără părinți, bătrâni țintuiți la pat, tineri incapabili de a-și
aplica în practică cunoștințele din lipsa posibilităților financiare, profesori care luptă din
răsputeri încercând să crească și să educe acest popor, medici care-și dau și ultima suflare
pentru a salva vieți...și cam atât.
Cu asta am rămas măi oameni buni?
Nici Biroul Național de Statistică nu ne mai poate oferi un răspuns concret despre
numărul oamenilor care au rămas să lupte pentru viitorul acestui neam.
Cert este faptul că ne îndreptăm cu pași grăbiți spre nicăieri. Și chiar dacă doamna
noastră ,,politică” își mai schimbă o dată la patru ani rochia, problema rămâne tot
nerezolvată.
Eu zic că ar fi cazul să ne trezim și să încercam să reflectăm asupra drumului pe care
vrem să-l apucăm. Haideți să-i venim de hac doamnei cu pricina și să nu ne comportăm
ca racul, broasca și știuca, dar să dezvoltăm acel spirit de echipă despre care se tot
vorbește. Să demonstrăm că avem pentru ce rămâne și că adevărata putere a unui stat este
în mâinile poporului.