FIȘĂ DE REFLECȚIE 3

de Alexandru-Mihai CARȚIȘ

Prezenta fișă de reflecție am realizat-o în urma studierii atente a prezentării realizate de

dna prof. univ. dr. Cătălina Ulrich din data de 28 aprilie 2020, cu privire la Democratizarea și
egalitatea oportunităților educaționale, lecturarea capitolului „Despre echitate în educație:
reflecții asupra unei experiențe americane” din volumul Școala și Educația în Spațiul Social,
precum și în urma audierii pod castului Satul Mădălinei – Întoarcerea la Școală.
Tema egalității / echității în educație este una care a frământat mai mult sau mai puțin
conștiința socială a umanității, încă din cele mai vechi timpuri. Dacă este să ne raportăm la
întrebarea fundamentală: „Au toți copiii din România / lumea acces egal la educație?”,
răspunsul ne va frapa: „Da!”. Dar dacă mutăm ecranul pe cealaltă fațetă e egalității, echitatea,
răspunsul va fi unul de genul: „Trebuie să cercetăm!”. Și, de aici, s-a tot cercetat cât de
echitabilă este educația pentru oameni și cât de drept este accesul al educație pentru copii.
Rezultatul: nu putem vorbi despre acces și oportunități egale și echitabile pentru toții copiii.
Drama constă în lungile serii de proiecte europene, transfrontaliere, naționale, regionale și
locale care își propun, de fiecare dată, să oferim ceva mai bun copiilor noștri și să ne asigurăm
că, fiecare copil, indiferent de backgroundul social, cultural și (cel mai important, din păcate)
financiar din care provine, va avea șansa să devină orice dorește atunci când va fi mare. Cât de
minunat și optimist sună...
Realitatea din teren e dureroasă... În România demagogiei și a reușitelor strălucitoare din
rapoarte și raportări de proiecte, nu se pune problema ca ceea ce s-a zis mai sus să nu fie
adevărat. Raportăm, la fel ca în regimul socialist antedecembrist, cantități net multiplicate peste
posibilități, doar că acum nu ne mai lăudăm cu miile de tone de grâne la hectar, ci cu reușitele
în materie de sprijin și dezvoltare a educației din România.
Ideea egalității și echității a pornit, după cum bine știm, odată ce s-a ridicat întrebarea:
cui se adresează educația? Pe cine ar trebui să educăm și pe cine nu? De la criteriul financiar,
la cel de gen, până la alte criterii peste criterii, am tot abolit (fie real, fie pe hârtie) din
nedreptățile care au făcut și fac ca micuțul Georgel din satul Noroiata din comuna Vaidenoi, să
poată să meargă la o facultate tehnică, întrucât a auzit el, la un moment dat, la vechiul televizor
(și unicul) semi-funcțional din singura cameră a casei sale, de sateliții StarLink lansați de Elon
Musk și, atunci a spus, cu mult elan și optimism: „Și eu voi face sateliți, la fel ca nenea Masc
din America!”.
Doar că, poveștile în care acel copil va putea să ajungă acolo se încheie, de cele mai multe
ori, la volanul unui tractor sau la resteiele unui plug tras de cal, în plin sezon agricol. Să nu ne


Alexandru-Mihai CARȚIȘ este Expert administrație publică, gradul I, în cadrul Autorității Naționale pentru
Calificări, Direcția calificări, armonizare europeană a calificărilor, reglementare, monitorizare. Este student în
anul II în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, specializarea
Pedagogie. Are o licență și un masterat în Teologie și o specializare postuniversitară în Management Educațional.

Pagina 1 din 2
înțelegem greșit: agricultura e minunată, și eu am copilărit în vârful căpiței de fân și cu coasa
în mână, dar cu toate acestea, pentru unii e o alegere, iar pentru alții, o nevoie... A vrut el ca,
în loc să conducă sateliți spre cer să conducă un plug în brazdă? Greu de zis... Dar, hai să fim
sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că știm răspunsul.
Îmi e greu să cred că umanitatea va înțelege că binele comun este garantul unei societăți
ideale, sau că utopiile nu mai rămân utopii atunci când iubirea și grija pentru cei de lângă noi
guvernează în locul intereselor meschine și a reformelor în educație și infrastructură făcută pe
foi și în conturile grase ale primarilor de comune și inspectorilor școlari. Avem excepții... Cazul
Mădălinei este una dintre ele... Câte? Prea puține...
Știu, sunt foarte negativ în aceste analize, dar eu mă ghidez mereu după concepte de
dreptate și adevăr, pentru că fără adevăr și dreptate, ajungem și noi să alcătuim fișe de reflecție
în care mulțumim din inimă partidului (oricui ar fi la guvernare, că doar asta contează) pentru
minunatele reforme în sprijinul egalității de șanse și echității în educație din România.

Pagina 2 din 2