„LĂSAŢI COPIII SĂ VINĂ

LA MINE, CĂ A UNORA
CA ACEŞTIA ESTE
ÎMPĂRĂŢIA LUI
DUMNEZEU!”
( Matei 19,14)

Cuvinte ce ne fac să ne gândim mai mult la sufletele noastre şi să mai lăsăm

deoparte acest trup, prin care diavolul îşi cere tributul în fiecare zi. Dar oare câţi
dintre noi mai putem să ne asemănăm sufletul cu al unor copii, sau şi mai grav, caţi
copii mai au sufletul atât de curat încât să fie daţi exemplu, celor păcătoşi, de către
Mântuitorul Iisus Hristos.
Trăiesc aproape în fiecare zi în mijlocul copiilor şi observ cum puritatea şi
valorile lor dispar. Copiii sunt din ce în ce mai necăjiţi, mai neputincioşi în faţa
problemelor părinţilor, mai dezinteresaţi de învăţătură şi şcoala, indiferenţi la
îndemnurile profesorilor. Observ cum singura lor plăcere e aceea de a se transforma
cât mai repede în oameni mari. Acest lucru îl fac însă din păcate prin imitarea
acestora. De ce din păcate? Pentru că tot mai putini oameni mari mai ştiu să transmită
urmaşilor învăţături valoroase, învăţături morale, care să-i transforme pe aceştia în
creştini, în oameni.
Astfel, plăcerile şi valorile copiilor se reduc în fiecare zi la înjurături şi bătăi cu
alţi copii, la speranţa unor câştiguri obţinute fără muncă, la indiferenţă şi ignoranţă.
Aceştia vrem să fie copiii noştri de mâine? Nişte oameni mari ce-şi îneacă amarul
într-o speluncă în care se asculta manele? Nişte oameni mari care la rândul lor nu au
ce oferi copiilor, pentru că singura sursa de venit e munca cu ziua? Şi de ce? Pentru
că în timpul cursurilor au visat la plecări în Spania şi au uitat să înveţe, iar mai târziu
nici în Spania nu au plecat?
Toţi visăm la binele copiilor noştri. De ce nu punem în practică aceste vise? De
ce nu avem mai multă grijă de ei şi de sufletele lor, pe care odinioară Mântuitorul
Iisus Hristos le dădea exemplu tuturor?
Aş vrea să trag un semnal de alarmă în acest sens. Dar cui să mă adresez mai
întâi? Părinţilor? Oare nu e prea târziu? Copiilor? Mă tem că în entuziasmul lor nu
vor avea timp să mă asculte. Şi atunci, ca un om mare plin de defecte şi fără copii,
mă spăl pe mâini asemenea lui Ponţiu Pilat, dar arunc aceste cuvinte dintr-o dâră de
conştiinţă şi strig ,,CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ!”

Prof. Coman Ion

Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima” Piteşti