Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Departamentul de Științele Educației

Specializarea Pedagogie, anul II

FIȘĂ DE REFLECȚIE 4
de Alexandru-Mihai CARȚIȘ

Prezenta fișă de reflecție am realizat-o în urma studierii atente a prezentării realizate de

dna prof. univ. dr. Cătălina Ulrich din data de 19 mai 2020, cu privire la Minitorități Etnice și
Educație cu stare de bine, vizionarea filmului documentar Toto și surorile lui, precum și
vizionarea materialului educațional YouTube Race & Ethnicity: Crash Course Sociology #34.
Problematica rasei și a etniei a fost și rămâne una dintre cele mai prezente și deranjante
adevăruri ale societății în care trăim. Întreaga istorie a umanității a fost guvernată de momente
în care deciziile, mișcările politice sau sociale și urmările erau trasate și creionate în directă
concordanță cu rasa sau etnia din care un individ sau un grupă făcea parte. Mai mult, secolele
recente ne-au demonstrat și care sunt, sperăm noi, limitele la care absurdul acestor diferențieri
poate duce, amintindu-ne aici de Holocaust, de genocidul Armean și de alte mișcări în care
umanitatea și-a călcat în picioare propria natură și a demonstrat, în forță și grotesc, care îi sunt
capabilitățile spre rău.
Elementele culturale, biologice și geografice care stau la baza ideii de rasă și etnie au fost
mereu prezente, iar în societatea de astăzi, am fi tentați să spunem că aceste aspecte nu mai
reprezintă un element central al percepțiilor sociale, însă, la o analiză mult mai atentă,
observăm că nu este așa. Dacă este să ne referim strict la spațiul autohton, putem lesne ridica
problema populației rrome și să o legăm de perspectivele pentru o cultură a binelui în această
comunitate. Am putea spune că educația este cel mai pertinent răspuns la această nedreptate,
însă vedem că educația se lovește de bariere culturale, financiare și sociale pe care nu le poate
doborî cu ușurință.
Mereu m-a fascinat educația interculturală și educația pentru interculturalitate, pentru că,
asemenea lui Chesterton, voi spune că cele două nu sunt același lucru. Pentru mine, educația
interculturală este o educație în atmosfera celui de lângă mine, iar educația pentru
interculturalitate este o educație a unei axiologii a diferenței îmbrățișate. Fiecare dintre noi
purtăm pecetea unicității și, dacă extindem percepțiile filosofice iterate de către Hemingway,
observăm că fiecare om este un minoritar în sine și un majoritar pentru el însuși. Cred că, dacă
am privi prin această lentilă raportarea noastră la binele comun, am înțelege mai bine de ce
diferențele create de etnie și rasă sunt unele dintre cele mai penibile și demne de râs „absurduri”
ale acestei lumi.

Alexandru-Mihai CARȚIȘ este Expert administrație publică, gradul I, în cadrul Autorității Naționale pentru Calificări,
Direcția calificări, armonizare europeană a calificărilor, reglementare, monitorizare. Este student în anul II în cadrul Facultății
de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, specializarea Pedagogie. Are o licență și un masterat
în Teologie și o specializare postuniversitară în Management Educațional.

Pagina 1 din 2
 Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Științele Educației
Specializarea Pedagogie, anul II

Până la apariția Creștinismului și până la propovăduirea nonsensului acelor timpuri, prin

care fiecare dintre om trebuia să manifeste dragoste pentru fiecare om, numită de către Census,
filosof anticreștin din secolul al II-lea, cea mai mare aberația a istoriei gândirii, umanitatea
cunoștea doar binele familiei și a cetății, iar ideea de superioritatea domina covârșitor
societatea. Noua Lege a iubirii adusă de Hristos în lume, atât pentru cei ce cred și cu atât mai
mult pentru cei care nu vor să creadă, a încheiat ante tempore unul dintre cele mai fierbinți
subiecte ale societății: cine este superior cui... Răspunsul lui Hristos vine îmbrăcat într-un dans
de sensuri fenomenal: „Cine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru” (Marcu 10,
43) și, culmea oricărei filosofii de relaționare socială: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați
pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă
prigonesc” (Matei 5, 44). Iar, în acest sens, Fericitul Augustin completa teribil și concluziona:
„Iubește și fă ce vrei!” (a cărui sursă nu o voi trece, întrucât mereu invit la lecturarea
Confesiunilor, pentru descoperirea citatului).
M-a emoționat până la lacrimi povestea lui Totonel și, asemenea lui, retrăiam povești
mult prea greu tăinuite ale unui număr mult prea mare de astfel de copii care, fără voia, vina,
dreptul, libertatea, voința și dorirea lor, sub elementul final al unei ecuații nefericite. Pentru
aceștia, ecuația a cuprins doar minusuri și fracții, iar plusurile au rămas doar în visele nevisate
și în speranțe care nu au mai venit. Ce putem face pentru ca toți „Totoneii” din această lume să
aibă o șansă? Sincer, nu știu... Când am început să studiez în mod articulat teologia, am pornit
de la ideea că voi găsi un răspuns... Cel mai trist lucru este că l-am găsit și am înțeles că este
un răspuns mai posibil decât aș fi crezut dar, în fața căruia, omenirea și-a spus și își spune parcă
tot mai vehement cuvântul: nu vrem să iubim!
Sfântul Apostol Pavel spunea, revoluționar pentru vremurile acelea, că „În Hristos nu
mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte
femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).
Am vrut ca acest ultimul eseu reflectiv să îl aduc acasă, în sufletul meu, pentru că
nedreptatea a fost una dintre cele mai puternice scântei la care am reacționat și reacționez
mereu, iar răspunsul la nedreptatea urii din lumii l-am găsit doar în cultură, în artă, în știință,
în educație, în valori, în bine, în zâmbete, în omenie, în demnitate, în integritate, dar, mai ales,
în dragoste și iubire trăită și împărtășită.

Pagina 2 din 2