Sunteți pe pagina 1din 57

ALIN GAVRELIUC

CULTUR I
PSIHOLOGIE.
PERSPECTIVE INTERCULTURALE
ASUPRA DINAMICII
PERSONALIT II I SOCIET II

2010
Cuvînt înainte

„Europa veche” îmb trîne te. Demografii apreciaz c Europa anului 2025 va
avea un deficit de 65 de milioane angaja i. O asemenea for de munc va trebui
recrutat de undeva, a a încît, oricît de puternice ar fi temerile privitoare la „marea
invazie” i oricît de restrictive politicile de inser ie ce decurg din ele, printr-un demers
administrativ implicit, pe termen mediu, rile Uniunii vor trebui s accepte i s
integreze largi straturi sociale de migran i, care vor sosi din cele mai diverse col uri
ale lumii, de la Extremul Orient, lumea islamic , pîn la vecinii balcanici. Cum va
ar ta Uniunea European în acest orizont al prefacerilor structurale de amploare? Va
fi o lume „nou ”, în care vechile omogenit i etno-na ionale vor fi substituite, prin
marele val al mobilit ii sociale, de o lume multietnic , multiconfesional , care va
genera noi practici i moravuri comunitare, noi raport ri la „cetate”, care va
reorganiza eticile muncii i va produce schimb ri semnificative în ac iunea politic .
Canonul ethosului european, bazat pe o fertil ambivalen între mo tenirea cre tin i
exigen ele secularizante e pe cale s se preschimbe într-un alt mod de ac iune i
practic social cotidian , în care alteritatea noului venit completeaz , i, în cele din
urm , configureaz decisiv identitatea europeanului tradi ional. Dialogul cu diferen a
devine, astfel, singura cale sigur prin care „ cel lalt” poate ajunge, legitim, „ al
nostru” . Dincolo de prejudec i, de frustr ri, de resentimente, „ noua Europ ” va trebui
s înve e s -l întîmpine, s -l în eleag , i, în cele din urm , s -l primeasc „ în casa
sa” , pe „ cel lalt” , c ci f r vitalitatea „ lui” , „ casa” ( i „ averea” adunat de secole) se
va risipi. De reu ita acestui proces de acceptare i integrare va depinde s n tatea
social i politic a Europei de mîine, i, prin puterea sa contaminant , am îndr zni s
spunem, a întregii lumi de mîine.
Or pentru ca un asemenea demers de amploare s se realizeze fericit este
necesar demararea unui proces de înv are de propor ii, în toate sferele vie ii sociale,
de la corpora iile multina ionale, registrul administrativ, mediul academic, pîn la
practicile antreprenoriale din micile comunit i. În care alte abilit i i conduite vor
trebui formate i activate, pornind de la în elegerea i asumarea viitoarei realit i: „ noi
suntem i ei” . Prezum ia omogenit ii va mai putea fi angajat numai în discursurile
retrospective nostalgice ale celor care nu în eleg încotro ne îndrept m, sau ale celor
care, deloc inocent, doresc s valorifice politic temerile privitoare la „ marea
schimbare” . Devenit în fond o unitate confederativ (cu toate provoc rile care decurg
de aici asupra canonului fundamentelor sale politice, elaborate pe temeiul suzeranit ii
2
na ionale), Europa de un mîine foarte de aproape va trebui, a adar, s g seasc
în elepciunea i resursele de a construi i un nou cet ean. Capabil în mod autentic s
se deschid fa de un „ cel lalt” privit într-o gril rela ional partenerial . Nimeni nu
va mai fi izolat de nimeni, iar cine se va insulariza mai departe se va adînci i mai
mult în s r cie i an-istorie.
Iar dup con tientizarea nevoii de înv are a abilit ilor de a lucra împreun cu
„ cel lalt” ca partener, este necesar , totodat , i o institu ionalizare a înv rii. Toate
tiin ele sociale vor trebui s î i reorganizeze semantic i opera ional conceptele,
metodologia i practicile de interven ie, pentru a se adecva marii prefaceri. Premisa
fundamental a reorganiz rii epistemologice va fi aceea a deschiderii
interdisciplinare, a relativismului i a comparativismului, a abandon rii
universalismelor. Într-o lume tot mai pu in omogen , dialogul cu perspectiva
„ celuilalt” , cu în elesul local, cu nuan a contextual , va trebui asumat de noile
abord ri, dac vor dori s î i conserve eficacitatea. În tot acest proces structural
complex, rolul psihologiei, îndeosebi al psihologiei sociale, este vital. Situat în zona
de cunoa tere a rela iilor intrapersonale, interpersonale i intergrupale, demersul
psihologic se va încadra, natural, în miezul în elegerii dinamicilor identitare
individuale i grupale pe care lumea de mîine la va activa. Încercînd s r spund
acestui deziderat, de a-l înzestra pe omul simplu al noii lumi cu abilit i (de
comunicare, de cunoa tere, de interven ie) adecvate realit ilor care vor veni,
psihologia intercultural construie te pas cu pas, deopotriv metodologic i
opera ional, înc de acum mai bine de dou decenii, o paradigm integratoare.
Lucrarea de fa rîvne te în a deveni, cu toate limitele inerente oric rui început, prima
încercare româneasc de a sistematiza stadiul actual i de a evalua prospectiv evolu ia
unei discipline care, într-un r stimp scurt, va deveni un fel de nod interdisciplinar, un
cîmp magnetic care va furniza concepte, metodologii i practici f r de care diagnoza
i interven ia social vor fi tot mai precare.
Volumul de fa se str duie te, de asemenea, s cultive o sensibilitate pentru
dialogul cu un diferit cultural care uneori e chiar lîng noi, încurajînd gîndirea critic ,
refuzul prejudec ilor metodologice, revizitarea marilor paradigme ale cunoa terii
(structuralismul, fenomenologia, interac ionismul simbolic, alegerea ra ional ) într-o
gril de lectur care refuz absolutismele de orice fel, i care pledeaz pentru
comunicarea între diferitele gramatici ale socialului.
Cartea este adresat mai multor categorii de cititori poten iali. Avem în vedere
studen ii în formare ini ial din diverse arii de studiu, în primul rînd de la psihologie,
dar i de la sociologie, antropologie, asisten social , tiin e politice, tiin ele
3
educa iei, filosofie ori jurnalism. Apoi, cei care parcurg diferite stadii de specializare,
îndeosebi la nivel de masterat sau doctorat, în domenii precum psihologia
organiza ional , managementul resurselor umane, management strategic, administra ie
public , politici educa ionale s-ar putea apropia cu folos de con inutul pe care îl
propunem. Nu în ultimul rînd, g sim util parcurgerea sa de c tre practicienii din zona
de competen e a tiin elor sociale, care sunt angrena i într-un mediu esen ialmente
multicultural.
N d jduim c i prin aceast carte s putem promova ideea c România de
mîine începe azi. Prin urmare, se cuvine s fim preg ti i pentru marea provocare a
integr rii nu numai prin discursuri i etichete birocratice onorabile, ci i prin însu irea
unor noi chei de lectur i noi maniere de interven ie asupra esuturilor sociale, care
vor deveni tot mai pronun at multiculturale. Volumul pe care îl ine i în mîn acum
încearc s r spund acestei urgen e.

Alin Gavreliuc

4
PARTEA ÎNTII: SPECIFICUL ABORD RII INTERCULTURALE
ÎN PSIHOLOGIE

CAPITOLUL NR. 1. Imperativul asum rii perspectivei interculturale în


psihologia contemporan

Psihologia intercultural i reconstruc ia psihologiei

Cunoscînd o afirmare considerabil în anii din urm , psihologia intercultural


se situeaz la confluen a a dou mari tradi ii tiin ifice, care îngem neaz i dou
maniere distincte de descifrare a fenomenelor psiho-sociale: lectura francofon
(Ethnopsychologie; Psychologie interculturelle), precum i cea anglofon (Cross-
Cultural Psychology), i articuleaz deopotriv tensiunea, dar i complementaritatea
interpretativ - experimental promovate de cele dou coli tradi ionale.
Un reper teoretic important al actualit ii, care constituie i o sintez asupra
mizelor i angajamentelor disciplinei, o reprezint cartea lui Michael Cole, Cultural
Psychology: The Once and Future Discipline (1996/1999). Aceasta a ob inut premiul
anual Harvard University Press pentru „ un demers major care vizeaz cunoa terea
educa iei i societ ii” , i a fost considerat o „ oper ce va deveni un fundament major
pentru întemeierea psihologiei culturale” (c. IV), fiind primit cu entuziasm
deopotriv de mediul academic, cît i de mediul intelectual mai larg. Astfel, sinteza
citat a izbutit o performan rar pentru volumul unui psiholog: s - i apropie
deopotriv universitatea, opinia public i presa. Abordarea lui M. Cole pledeaz
pentru recuperarea celeilalte psihologii, configurate de întemeietorul tiin ei despre
via a l untric a omului, W. Wundt. Acesta a elaborat Volkerpsychologie (psihologia
popoarelor), privit ca o istorie comparat a dezvolt rii culturale a produselor
mentale ca limba, mitul, obiceiul, etc, care se construie te al turi de psihologia
fiziologic , ce investigheaz prin mijloace experimentale procesele mentale complexe
(gîndirea, memoria, comunicarea etc). Or procesele psihice complexe sunt adînc
impregnate de dimensiunea social , cultural i istoric a dinamicii societ ilor, i o
autentic explorare a psihicului uman nu e cu putin în absen a dezv luirii acestor
determin ri de profunzime. Canonul psihologiei a preluat, îns , îndeosebi prin ramura
sa cea mai consistent , nord-american , mo tenirea psihologiei experimentale, strict
pozitive, fiziologice, ignorînd, din ra iuni institu ional-pragmatice filiera cultural
propus de la bun început de W. Wundt. Motiva ia implicit a unei asemenea op iuni

5
deriv din „ feudalizarea disciplinar ” promovat de fiecare ramur tiin ific în cadrul
propriului cîmp de cunoa tere, al turi de autarhismul i izola ionismul
departamentelor de psihologie, care au refuzat dialogul cu „ vecinii” disciplinari, care
îi puteau provoca astfel o criz de legitimitate. Abordarea psihologic atent la
implica iile cultruale asupra personalit ii individuale i de grup se dorea, a adar, o
cale complementar , de neînlocuit, a studierii psihicului uman. Prin urmare, ceea ce s-
ar impune în actualul context al cunoa terii este o reg sire a celei de-a doua
psihologii, a psihologiei culturale, o redescoperire a autenticului Wundt i a
„mo tenitorilor s i s raci” (Cole, 1996/1999, p. 13).

Miza unei abord ri proprii psihologiei interculturale. Defini ii opera ionale

Psihologia intercultural urm re te studiul variabilit ii postulatelor


psihologice în func ie de determin rile culturale (registrul teoretic), precum i
studierea formelor specifice de exprimare social a subiec ilor insera i în culturi
diferite (registrul practic).
Miza cunoa terii interculturale este conferit de amploarea unor cauze
multiple. Avem în vedere, în primul rînd, prezen a unor cauze de natur
epistemologic , impuse de o necesar infuzie de relativism, izvorîte din constatarea
varia iilor culturale, sociale i istorice ale comportamentelor subiec ilor. Reperele
tematice ale relativismului au fost enun ate din perspectiv epistemologic de J. F.
Lyotard (1979 – „ Condi ia postmodern ” ), care descria postmodernitatea ca epoc
auto-reflexiv , fragmentarist , caracterizat de „ sfîr itul marilor nara iuni” , sau de
c tre I. Wallerstein (1998 – „ A sosit vremea incertidunilor” ), care a proclamat, de la
prezidiul Congresului mondial de sociologie de la Montreal: „ sfîr itul
universalismelor disciplinare” . Ambele demersuri se întîlnesc „ natural” în miezul
abord rii interculturale, în care asumarea diversit ii i a perspectivelor plurale
deveneau op iuni imperative.
Merit evocat, în al doilea rînd, i impactul unor cauze de natur social i
politic , generate din necesit i proiective la nivel social, precum rea ez rile identitare
contemporane. Gr itoare devin, în registrul evocat, opozi iile dintre Europa unit i
globalizare vs. regionalizare sau reg sirea identit ilor pierdute, marginale,
provinciale. Astfel, esen ial se arat a fi cunoa terea imaginii de sine i a imaginii
„ celuilalt” ; iar elaborarea oric rui proiect nu poate face abstrac ie de mentalitatea i
memoria social proprii unei comunit i etnice, aspecte care devin hot rîtoare în
configurarea identit ii. Acest travaliu de cunoa tere se întîlne te cu cel de-al patrulea
6
teritoriu rezervat psihologiei sociale, desemnat de W. Doise (1982) ca fiind de cea mai
extins complexitate (nivelul ideologic i al mentalit ilor).
În acest orizont tematic se nasc întreb rile c rora psihologia intercultural
încearc s le ofere r spuns: „ cine este cel lalt?” , „ care sunt limitele ignoran ei proprii
în cunoa terea alterit ii?” , „ îl putem cu adev rat în elege pe cel lalt?”
Într-un asemenea context se cuvin evocate i cauzele de natur pragmatic ,
legate de nevoia de optimizare organiza ional . Din ra iuni care in de eficacitatea
institu ional , se dezvolt „ direc ii” de studiu cu finalitate aplicativ (de exemplu,
managementul intercultural, educa ia intercultural , comunicarea intercultural ,
consilierea intercultural etc). Astfel, se valorific nevoia de optimizare
organiza ional , se spore te eficien a administrativ , se asigur reu ita educa ional în
domenii diverse, care gestioneaz raportul interindividual i intergrupal între
reprezentan ii unor culturi diferite. Tot mai multe programe masterale i doctorale
includ tematica intercultural , valorificînd poten ialul de cunoa tere i ac iune furnizat
de eterogenizarea identitar a proprie unei lumi globalizate.
În sfîr it, miza abord rii interculturale este conferit i de un ansamblu de
cauze izvorîte din universalizarea unor probleme sociale, sugerînd voca ia preventiv
a unei op iuni de acest gen. Ast zi, fenomene precum traficul de fiin e umane,
terorismul, omajul, emigrarea nu mai pot fi izolate în interiorul unor grani e politice,
fiind transculturale, solicitînd prin amploarea lor un r spuns adecvat, novator, care
dep e te limit rile conceptelor pur speculative construite la nivel intrana ional.
În concluzie, cum lumea prezentului a devenit una a diversit ilor culturale,
cum structurile organiza ionale au p r sit de mult omogenit ile identitare, apreciem
c nu mai poate fi conceput o posibil orientare a ac iunilor în mediul social, în
general, i în cel organiza ional, în particular, în afara cunoa terii condi ion rilor
culturale asupra comportamentelor, atitudinilor i valorilor oamenilor. A adar, pentru
a- i împlini voca ia de cunoa tere, credem cu temei c , în cîmpul explor rilor psiho-
sociale, psihologia s-ar cuveni s î i însu easc abordarea intercultural , în absen a
c reia demersul s u semantic i opera ional va fi s r cit considerabil.

7
Psihologia intercultural : o alt modalitate de interpretare a societ ii

Pentru o lung perioad , pornind de la behaviorism pîn la cognitivism,


demersul psihologic a fost îndreptat asupra individului izolat, privit printr-o
structurare mai degrab teoretic a personalit ii i dinamicii ei. Începînd cu anii
1930, s-au ridicat progresiv mai influent întreb ri referitoare la modul în care valorile
culturale i sistemele politice condi ioneaz experien a cotidian , dezvoltîndu-se astfel
perspectiva sociocultural . Urmînd o asemenea cale, cercet torii s-au preocupat din ce
în ce mai intens de modul în care contextul social influen eaz fiecare aspect al
comportamentului uman, începînd cu obiceiurile alimentare i terminînd cu procesele
cognitive complexe. Cu toate acestea, suntem înclina i s subestim m influen a
istoricului i socialului asupra personalit ii individuale. Psihologii ce investigheaz ,
îns , determin rile culturale sunt interesa i de modul în care cultura modeleaz , prin
mijloace latente sau manifeste, comportamentul uman. Unele reguli sunt explicite
alteori sunt implicite. Cercetarea implicitului cultural devine astfel un imperativ
metodologic (B la , 2003).
Dac psihologia cultural se ocup cu studiul c ilor prin care oamenii sunt
influen a i de normele culturii de apartenen , psihologia intercultural compar
diferite societ i, c utînd atît asem n rile cît i diferen ele culturale (J. W. Berry et al.,
1997). Ambele orient ri se întîlnesc cu antropologia cultural , care are ca obiect de
studiu explorarea comportamentelor, atitudinilor i valorilor unei unit i culturale
v zute ca întreg.
Potrivit lui M.H. Segall, P.R. Dasen, J.W. Berry i Y.H.Poortinga (1992),
psihologia intercultural se preocup de examinarea tiin ific a comportamentului
uman i a formelor sale de reproducere, acordînd un interes special modului în care
comportamentele sunt modelate i influen ate de c tre factorii sociali i culturali.
Aceast defini ie ne îndreapt aten ia spre dou tr s turi centrale: diversitatea
„ natural ” a comportamentului uman i leg tura între acesta i contextul cultural în
care se ive te.
G. Jahoda i B. Krewer (1997) apreciau c modelele canonice ale psihologiei
interculturale se deplaseaz dinspre studiul unor dimensiuni ale personalit ii
subiec ilor afla i în societ i etnice diferite (criteriul diferen iator fiind cel etnic),
înspre cel efectuat în cadrul a dou comunit i înrudite cultural, aflate în proximitate
(criteriul diferen iator fiind, a adar, cel social). Acestei din urm specie de cercetare,
ini ial exclus din aria psihologiei interculturale, i se acord în prezent o importan
tot mai crescut , vizînd cercetarea diverselor comunit i culturale în cadrul aceluia i
8
stat na ional. C ci uneori putem identifica cu mai mare temei un „ diferit cultural”
studiind raporturile dintre „ b n eni” i „ moldoveni” , de exemplu, sau dintre categoria
„ întreprinz torilor de succes din zona de vest a rii” , comparativ cu „ minerii din
Bazinul V ii Jiului” , decît dac am compara „ românii” cu „ maghiarii” pe criterii strict
etnice. În fond, i etnicitatea este în tot mai mare m sur recunoscut ca i o
construc ie cultural i social , i nu ca o realitate „ biologic ” (Barth, 1995).
Scopurile psihologiei interculturale sunt focalizate înspre trei inte majore. În
primul rînd, ne referim la deprinderea abilit ii de a testa ipoteze teoretice i proceduri
de interven ie practic în alte contexte culturale decît în cele în care s-au articulat
ini ial, pentru a le testa aplicabilitatea. Apoi, psihologia intercultural e preocupat de
explorarea identit ii „ celuilalt” , pentru a descoperi varia ii psihologice care lipsesc
dintr-o anumit experien cultural limitat . În sfîr it, demersul diciplinar propus mai
vizeaz i str dania de a asambla i integra rezultatelor ob inute într-o arie mai
extins , cu inten ia de a genera o psihologie „ universal ” , valid într-o arie cultural
cît mai larg .

Natura socio-cultural a comportamentului uman. O defini ie preliminar a


culturii

Cea mai cuprinz toare defini ie a culturii a fost propus de antropologul


american M. J. Herskovits (1948), care o descria ca i partea realizat de om a
mediului („the man made part of the environment”). Din acest punct de vedere, un
produs cultural este i camera în care locuim, reflectînd idei arhitecturale implicite (de
exemplu, camera poate fi dreptunghiular , rectangular etc, dar exist multe societ i
în care camerele sunt mai degrab circulare, precum la unele triburi din Africa
central sau la eschimo i). A adar, psihologia intercultural ne înva s ne debaras m
de „ adev rurile elementare” , „ evidente” , pentru a le privi într-o perspectiv diferit ,
proasp t , a „ celuilalt” diferit.
Tot astfel, consider m ca pe o achizi ie elementar rela ia pedagogic
institu ionalizat profesor-elev / student, pornind de la premisa: profesorul tie i
transmite într-un cadru sistematic informa ia elevului. Rolurile sociale create (elev-
profesor), cu tot ansamblul de obliga ii, r spunderi i expecta ii reciproce, nu sunt nici
pe departe „ universale” . Altfel spus, nu în toate culturile, tiutul comunitar se
transmite între zidurile colii, prin procedee pedagogice standardizate (profesorul
pred , pe baza unei programe, în fa a unei asisten e care, a ezat în b nci, re ine
esen ialul), ci prin forme expresive sociale informale, complet diferite de procedeele

9
pedagogice „ moderne” (de exemplu, societ ile care nu cunosc scrisul, sau în care
majoritatea popula iei este analfabet au propria înv are cultural , pe c i „ ocolite” ,
dar nu mai pu in influente).
„ Cultura” este conceptul cheie în antropologie, în particular, i în tiin ele
sociale, în general, în pofida aurei de ambiguitate care o înso e te i a defini iilor
multiple care s-au articulat în ce o prive te, la fel cum este conceptul de „ energie”
pentru fizic i tiin ele naturii. De aceea este vital s parcurgem ansamblul defini ilor
alternative ale culturii, ca o premis necesar a l muririi determin rilor posibile a
acesteia asupra personalit ii individuale i colective.
H. M. Segall et al. (1999) subliniau anterioritatea logicã i ontologicã a
culturii, oferind o alt defini ie minimalist , descriind-o ca totalitatea produselor
comportamentale ale celorlal i care ne preced. Astfel, cînd ne na tem, ne plas m de
la bun început într-un ambient natural i social structurat, care con ine valori ce vor fi
exprimate prin limbaj, care la rîndul lor contribuie la formarea unor registre
rela ionale, ce se afl la baza unui mod de via (Munroe, Munroe, 1997).

Într-o asemenea perspectiv , cultura poate fi definit prin intermediul a opt


factori ce o caracterizeaz . Avem în vedere, în primul rînd, o serie de tipare
atitudinale i comportamentale („ ce se cade” , „ ce se cuvine” ), înva ate social i
asumate printr-o logic implicit a „ rînduielii” . Merit semnalat , în acest registru,
convergen a sau divergen a între atitudine i comportament, existînd posibilitatea
apari iei atitudinii duplicitare, atunci cînd subiec ii se comport conform „ ordinii lui
ce se cade” , chiar dac orientarea lor valoric i atitudinal este divergent de
conduit (precum în cazul comunismului, care a între inut la scar larg duplicitatea
expresiv ).

Un factor fundamental este constituit de ansamblul patternurilor existen iale


(exprimate prin verbele ontologice „ a fi” / „ a avea” sau „ a supravie ui” / „ a deveni” ).
Comunit ile centrate pe „ a avea” sunt tipice unor societ i ce i-au însu it valorile
postmaterialiste (Ingelhart, 1997), prin care a fi împlinit înseamn a poseda „ obiecte”
cît mai diverse i mai „ la mod ” , iar cele centrate pe „ a fi” valorizeaz registrul
împlinirii personale prin tr iri autentice, profunde, asociate unei morale tradi ionale.
Comunit ile în care subiec ii sunt ghida i în strategiile lor existen iale de registrul lui
„ a supravie ui” , „ î i duc via a” printr-o form de autism social la limita subzisten ei,
nu sunt capabili de strategii pe termen mediu i lung, singura i decisiva preocupare
fiind salvarea „ de pe o zi pe alta” din impasul colectiv, mizeria cotidian i lipsa de
speran social . Cei din registrul lui „ a deveni” sunt capabili de planuri pe termen

10
mediu i lung (de la stabilirea destina iei viitorului concediu de odihn , achizi ionarea
de bunuri de larg consum, construirea de locuin e, sau ini iativa în deschiderea unei
afaceri), au o speran social angajant („ are rost” s porneasc o ac iune
comunitar ), se automotiveaz , simt i tiu c „ merit ” s aib ini iative sociale,
economice, politice, pentru c ele vor avea un ecou stimulativ, sporindu-le resursele
comunitare. Din nefericire, societatea româneasc contemporan tr ie te sociologic
majoritar la limita subzisten ei (vezi con inutul Barometrelor de opinie public , 1994-
2006), conturînd un pattern existen ial precump nitor dezangajant.

Un alt factor relevant este reprezentat de institu iile politice, structurate în


func ie de cine dispune i cine se supune. Orice societate este construit pe raporturi
ierarhice care se echilibreaz „ natural” , articulînd un contract social implicit
(comunismul nu a f cut excep ie, în pofida st rii sale degenerative moral) i pe re ele
de putere. Chiar fiecare raport interpersonal este i o rela ie de putere (Zimbardo,
1973). Important se arat a fi tendin a dominant , sau, cu alte cuvinte, care este
natura rela iilor de putere majoritare dintr-o societate. Astfel, atît institu iile, cît i
re ele de putere pot fi structurate restrictiv sau permisiv, iar rela iile intrerpersonale
pot fi caracterizate mai degrab de adversitate sau de parteneriat simbolic.
Un factor influent al profilului cultural este constituit de limbajele activate,
formate din coduri de comunicare implicite sau explicite. Limbajele, a adar, con in o
semantic ascuns i simboluri articulate într-o gramatic i structurate dup „ legi” de
transmitere a informa iilor mascate, nerostite sau deschise, transparente.
Apoi, merit evocate regulile care guverneaz rela iile interpersonale,
întemeiate pe deschidere sau, dimpotriv , pe închidere interpersonal . O dimensiune
privilegiat care modeleaz expresivitatea interpersonal este auto-monitorizarea
(self-monitoring-ul), fiind culturi i societ i care înregistreaz scoruri mari la aceast
dimensiune (subiec ii „ func ioneaz ” precump nitor în registrul p relniciei, important
este „ s par c este, nu s fie cu adev rat” , pentru a prelua expresia lui D.
Dr ghicescu (1907/1996) privitoare la majoritatea românilor), i altele în care, în
opozi ie, subiec ii activeaz mai degrab onestitatatea autodezv luirii.
De asemenea, un factor semnificativ îl constituie diviziunea muncii în func ie
de variabilele independente de status, de felul vîrstei, etnicit ii, mediului de
reziden , densit ii popula iei, genului. Referitor la ultima determinare, exist culturi
în lumea modern cu roluri de gen egal distribuite sau patriarhale, societatea
româneasc înf i înd puternice remanen e patriarhale (Miroiu, 1999).

11
Însemnate prin impactul lor sunt i stilurile de locuire, îndeosebi prin
ilustrarea raportului public / privat. Modul în care se structureaz toate spa iile
publice, de la cotidiana „ cas a sc rii” , pîn la sta iile de tramvai sau s lile de
a teptare din gar , ilustreaz cu putere profilul unei societ i centrate pe valorile
respectului fa de „cel lalt” ca premis a „respectului de sine”, sau, dimpotriv , pe
principiile lui „ nu-mi pas , i a a via a mea e un e ec, de ce s m mai intereseze
„ cel lalt” ” . În primele comunit i, de exemplu, nedreptatea social nu este „ înghi it ” ,
structurîndu-se degrab o solidaritate comunitar natural împotriva înc lc rii
libert ii, în schimb în cazul celorlalte, subiectul individual i colectiv este covîr it de
o societate discre ionar , în fa a c reia r mîne f r replic ( i care îng duie acesteia
din urm s - i extind continuu supravegherea i supunerea). Un „ indicator”
sociologic elocvent este „ familiarizarea cu gunoiul de lîng noi” , care devine o
expresie social a însu irii nesim irii publice ca form de firesc interpersonal într-o
societate în care subiectului social nu-i mai r mîne decît solu ia derizorie a
vicitimiz rii.
În sfîr it, un factor relevant care poate circumscrie l muritor un profil cultural
este reprezentat de tiparele de angajare public , care desemneaz tipuri diferite de
exprimare comunitar , de la cele angajante, civic-participative, la cele retractile,
asisten iale, parohiale (Almond, Verba, 1969/1995).
O întreag discu ie a fost ini iat în jurul localiz rii culturii: se afl ea
„ în untru” sau „ în afara” personalit ii? Desigur, c avem de-a face mai degrab cu o
dilem cu rol didactic, decît cu o diferen iere nemijlocit , a a cum sugerau cu temei
M. Segall i colaboratorii s i (1999, p. 3).
O prim defini ie din registrul lui „ în afar ” apar ine lui C. Ember i M.
Ember (1985). În concep ia acestora, cultura este format , pe de o parte, din atitudini
i comportamente înv ate, precum i din credin e caracteristice pentru o comunitate,
iar pe de alt parte din obiceiurile împ rt ite ale societ ii.
L. A. White (1947) definea cultura (v zut ca fiind continu , cumulativ ,
colectiv ) ca i totalitate a comportamentelor simbolice (limbaje i coduri de
comunicare), care fac posibil transformarea „ în elepciunii” comunitare (a tiutului
comunitar) în „ forme tehnice” (de la „ techne” , în lb.gr. = „ a face” ), transmise din
genera ie în genera ie printr-o anumit tehnologie simbolic .
Pentru More i Lewis (1952) cultura, care se situeaz mai degrab „ în untru” ,
este o abstrac ie, un fel de „ etichet ” pentru categorii foarte diverse de fenomene ce
desemneaz cunoa terea, abilit ile i informa iile înv ate. Conform viziunii evocate,

12
cunoa terea social este cea care integreaz , în cele din urm , subiectul individual în
societate.
C. Kluckhohn i A. L. Kroeber (1952) au inventariat 164 de defini ii ale
culturii din literatura antropologic scris între 1871 i 1950, ajungînd la concluzia c
ceea ce se arat a fi comun în prezent rile teoretice arhivate este înclina ia conceptului
titular de a descrie ceva ce provine din interioritate („ inside the head, rather than
outside” ), i c miezul culturii este reprezentat de idei i de valorile lor ata ate.
Revalorifiînd aceste op iuni defini ionale, D. Barnlun i S. Araki (1985)
descriu cultura din perspectiv behaviorist , ca ceea ce se reg se te nemijlocit în
comportamentele manifeste ale oamenilor, pe cînd C. Boesch (1991) o consider , în
schimb, un cîmp al ac iunii, al c rei con inut este reprezentat de obiectele realizate de
c tre om (precum institu iile, ideile, miturile). Aceast defini ie eviden iaz influen a
bilateral dintre om i cultur : cultura ne modeleaz pe noi, dar la rîndul nostru re-
model m cultura, nu suntem receptori pasivi, ci reconstruim mediul în func ie de
interesele i valorile noastre (Shweder, Sullivan, 1990).
Conceptualizarea culturii presupune, a adar, un travaliu dilematic considerabil.
Un mod eficient de a l muri sfera no iunii acestui concept ne impune s apreciem
diponibilitatea „ culturii de a fi pentru societate ceea ce memoria este pentru individ”
(Kluckhohn, 1954, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135). Ea include ceea ce a fost
func ional în experien a societ ii, astfel c a meritat s fie transmis genera iilor
viitorare (Sperber, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135).
Astfel, o idee util , un comportament potrivit, un obicei valorificabil poate fi
adoptat de tot mai mul i indivizi i poate deveni un element important al culturii
(Campbell, 1965, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135). Barkow et al (1992, ibidem)
distinge trei tipuri de cultur : metacultura, cultura evocat i cultura epidemiologic .
Autorii argumenteaz c „ psihologia st la baza culturii i societ ii, iar evolu ia
biologic st la baza psihologiei” . Biologia comun pentru întreaga specie uman ca
specie distinnct de celelalte determin „ metacultura” , care corespunde con inutului i
organiz rii mentale pan-umane. Biologia, în diferitele sisteme ecologice, determin
„ cultura evocat ” (de exemplu, climatul cald conduce la haine de culoare deschis ) i
reflect mecanisme specifice de adaptare la circumstan ele locale, particulare i
conduc la similarit ile din cadrul grupului i diferen ele dintre grupuri. Totodat ,
procedurile standard de operare, presupunerile i credin e nedeclarate, instrumentele,
normele, valorile, modurile de culegere a informa iilor din mediul înconjur tor
împ rt ite de to i membrii societ ii respective construiesc acea intimitate cultural
(cultural intimacy) proprie „ culturii epidemiologice” (Herzfeld, 1997/2005).
13
Deoarece deopotriv fenomenele psihice primare (precum fenomenele
perceptive), dar i cogni iile complexe, ca procese psihice fundamentale, depind de
informa iile culese din mediul înconjur tor, modul în care se realizeaz re inerea
informa iilor din mediu prezint un interes deosebit. Culturile dezvolt conven ii
pentru culegerea informa iilor i stabilesc valoarea fiec rei informa ii. De exemplu,
oamenii în culturile ierarhice au în mai mare m sur tendin a de a re ine indicii despre
ierarhie, decît despre estetic . H. Triandis consider c cei din culturile individualiste
vor identifica i re ine precump nitor informa iile legate de propriul self, spre
deosebire de subiec ii din culturile colectiviste, ce re in mai multe informa ii despre
selful colectiv i re elele sociale în care sunt insera i (1989, apud Triandis, Suh, 2002,
p. 136).
G. Hofstede descria cultura ca o programare mental colectiv care ne
determin s accept m prezum iile esen iale ale socialului împreun cu membrii na iunii
sau grupului din care facem parte, dar nu cu componen ii altor grupuri sau na iuni.
Fiecare dintre noi suntem purt torii unor modele de gîndire, sim ire i manifest ri
poten iale, dobîndite de-a lungul vie ii. G. Hofstede nume te aceste moduri de gîndire,
sim ire i ac iune, programe mentale, „ software-ul min ii” (1980/2001).
Conform unei alte defini iei clasice a culturii (Hall, 1966/1996), aceasta are
trei tr s turi importante: este dobîndit i nu în scut , diversele sale componente se
articuleaz într-un sistem i tr s tura sa definitorie este disponibliltatea sa de a fi
împ rt it . De i defini iile sunt diverse i nu acoper întotdeauna aceea i arie
semantic , ast zi antropologii, psihologii, sociologii i pedagogii sunt de acord cu
faptul c termenul de cultur desemneaz „ un ansamblu mo tenit social i transmis de
conduite i simboluri purt toare de semnifica ii, un sistem de reprezent ri i un
sistem de limbaj care se exprim sub forme simbolice, un mijloc prin care oamenii
comunic , î i perpetueaz i dezvolt cuno tin ele i atitudinile fa de via .”
(Dansen, 1999, p.85). A adar, cultura trebuie privit ca un proces cognitiv complex de
însu ire a func ionalului social, situîndu-se în egal m sur „ în untrul” i „ în afara”
personalit ii individuale.

Conceptul de cultur organiza ional

No iunea de “cultur ” a jucat un rol semnificativ i în privin a evalu rii


organiza iilor. Astfel, asociat mediului organiza ional, cultura desemneaz sistemul
predominant de convingeri i valori pe care le împ rt esc i activeaz membrii
mediului institu ional respectiv. Referin a din domeniu o constituie sinteza lui Edgar
14
Schein, Organizational culture and leadership (2004), în care conceptul titular este
descris ca „ un tipar de premise elementare – inventate, descoperite sau elaborate de un
grup dat pe m sur ce acesta înva s fac fa propriilor probleme de adaptare la
exterior i de integrare pe plan intern – care a func ionat suficient de bine pentru a fi
considerat valabil i, ca urmare, pentru a fi asimilat de noii membri ai grupului ca
modalitate corect de a percepe, a gîndi i a sim i în leg tur cu problemele
respective” (Schein, 2004, p. 11). Elementul decisiv al defini iei evocate mai sus
subliniaz referirea precump nitoare la premise, la tiparele comportamentale
implicite, i nu atît la comportamente manifeste, publice.

Cultura poate fi definit i ca un set polar, manifest-latent, care l mure te din


punctul de vedere al profunzimii i vizibilit ii, compozi ia sa. A adar, valorile,
normele i comportamentele împ rt ite i activate în cadrul unei organiza ii pot fi
accesate „ la suprafa ” , unde se „ situeaz " cultura explicit , manifestat prin modul de
structurare a conducerii organiza iei i prin „ retorica” deciziilor formale emise de
aceasta (buletine, notific ri, avize), sau „ în adîncime” , unse se situeaz cultura
implicit , mai apropiat de realitate, alc tuit din ipotezele i exigen ele nescrise pe
baza c rora angaja ii decid ceea ce este important, care sunt c ile de urmat, ce
conduite sunt dezirabile. Conform acestei viziuni, avem i dou tipuri posibile de
culturi, în func ie de „ vitalitatea” angajat . O cultur „ puternic ” este cea în care
premisele implicite se armonizeaz cu cele explicite. O cultur „ slab ” este cea în care
registrul implicit intr în contradic ie cu cel explicit. Mai mult, “func ia culturii în
via a grupului se schimb odat cu maturizarea acestuia” (Schein, 2004, p. 13), iar
atunci cînd analizeaz mecanismele evolutive ale culturii, se sugereaz ideea de „ ciclu
de via ” . Totodat , autorul descrie etapizarea „ natural ” a culturii organiza ionale:
“For ele care pot s dezghe e o cultur dat sunt i ele susceptibile s varieze, în
func ie de diversele stadii de evolu ie a organiza iei. (...) Orice organiza ie parcurge
trei perioade majore pe durata ciclului s u de via : na tere i dezvoltare ini ial sau
timpurie, urmat de o faz de succesiune; apoi vîrsta sau perioada de mijloc a
existen ei organiza ionale; i, în sfîr it, maturitatea organiza ional , urmat de una
dintre cele dou alternative posibile: transformare sau destr mare (ibidem). Cultura
unei organiza ii se articuleaz îndeosebi ca urmare a premiselor i atitudinilor angajate
de c tre proprietarii sau managerii organiza iei, dar i prin negocierea tacit a setului

15
de reguli institu ionale implicite stabilite între subordona i i conduc tori. În cele din
urm , procesul se finalizeaz prin însu irea unor repere comportamentale i
atitudinale calificate drept „ bune i drepte” de c tre to i cei care compun institu ia, i
care constituie principalul ghid prescriptiv al ac iunilor actorilor organiza ionali.

16
PARTEA A DOUA: RAPORTURILE DINTRE CULTURI LA
NIVEL INTERGRUPAL I LA NIVEL INTERINDIVIDUAL

CAPITOLUL NR. 2. Asimilarea culturii

Cultur i identitate

Exist dou mari categorii de teorii asupra identit ii: substan ialist i
interac ionist . Concep iile substan ialiste propun o viziune static asupra identit ii,
accentînd tr s turile de ordin biologic, social sau istoric; astfel, identitatea na ional
devine un dat istoric care stabile te anticipativ apartenen a persoanei la o anumit
comunitate na ional , fiind configurat vertical. Conform lui C. Geertz (1973) afinit ile
de sînge, de limb , de obiceiuri, se dovedesc a fi coercitive prin ele însele, individul
fiind legat f r a alege de familia sa, de rudele sale, de vecini, de colegii de serviciu etc.
Teoriile interac ioniste îns , pun accentul pe semnifica ia subiectiv a identit ii
privind-o în contextul unor rela ii vii, dinamice cu alte identit i, în care dintr-un dat,
identitatea devine un proces. Actorul social î i construie te reprezentarea de sine în
raport cu al i actori sociali într-o societate anume, identitatea na ional devenind mai
pu in o mo tenire organic , cît o permanent cristalizare i negociere cultural i
social . Caracteristicile culturale influen eaz natura conceptului despre sine al
subiectului, generînd anumite diferen e (de exemplu, diferen ierea dintre culturile
individualiste i colectiviste). Pentru a men ine o anumit coeren existen ial ,
individul apeleaz la diverse strategii identitare cu scopul de a asigura un sens integrator
experien elor cotidiene. Identitatea se afl într-o permanent schimbare, este dinamic ,
pluralist i interactiv . Sistemul cultural ofer persoanei o structur prestabilit de
valori i sensuri, fapt care creeaz o unitate intern , coeren i continuitate. Impactul
reprezent rilor identitare asupra realit ilor sociale a fost, de alfel, investigat sistematic
în psihologia autohton , îndeosebi datorit contribu iilor L. Iacob (1999, 2003), descriin
felul în care metabolismele identitare sunt puternic influen ate de dimensiunea istoric a
socialului. Totodat , explorarea reprezent rilor i memoriei sociale, privite ca principale
resurse ale identit ilor individuale i colective, a fost exersat în cadrul unui ansamblu
consistent de abord ri ale colii române ti de psihologie social (Neculau, 1996, 1999,
2003).

17
În cadrul contribu iilor evocate, se distinge între identitatea individual i cea
social . Prima men ionat sugereaz identitatea sinelui, fiind acea structur subiectiv ,
suficient de stabil , identitatea asumat de persoan ca efect al recunoa terii de sine, în
func ie de dispozi ii particulare i unice. Identitatea este activ , dialectic ,
autoprogresiv , construit în raport cu o ierarhie valoric . Exist , îns , o identitate
prescris de instan ele societale, supra-personale; aceasta se constituie într-o referin cu
care suntem în contact permanent i cu care negociem „ ceea ce suntem” .
Mediul social îi configureaz individului o identitate social în care se
recunoa te. Aceast identitate este produsul interac iunilor dintre individ i mediul în
care î i desf oar existen a. Fiecare subiect uman se define te prin apartenen a la cel
pu in un grup social prin care se valorizeaz i se semnific propria persoan . Se pot
diferen ia trei tipuri de identit i colective, în func ie de apartenen ele specifice:
apartenen a natural (sex, culoarea pielii); apartenen a înn scut (na ionalitate, religie,
etnie) care poate fi schimbat , cel mai adesea, îns , cu „ pre uri” simbolice costisitoare;
apartenen a dobîndit prin forma ie, instruc ie, prin exerci iul apartenen ei într-un grup
specific.
Realitatea social poart amprenta dihotomiilor „ noi” – „ al ii” , „ buni” – „ r i” ,
iar construirea identit ii sociale este susceptibil a declan a reac ii de excluziune, de
respingere, la limit de exprimare agresiv la adresa “ celuilalt” . Exist un proces
permanent de comparare cu al ii i exist înclina ia, confirmat de teoriile atriburii, de a
realiza atribuiri pozitive propriei persoane i propriului grup de apartenen i atribuiri
negative „ celuilalt” .
Contextul global de ast zi este caracterizat prin deschiderea frontierelor, prin
multiplicitatea schimburilor, prin cre terea masiv a circula iei oamenilor. În aceast
pluralitate cultural e necesar construirea unor modalit i de convie uire laolalt .
Conceptul de identitate cultural este dificil de cuprins, ambiguu, devenind într-un fel
„ un soi de etichet pus , în primul rînd, de un observator care nu se afl sub puterea
reflexiei obiective a unei exteriorit i culturale. Mai tot timpul, identit ile se definesc
din interior.” (Cuco , 2000, p.145).
Avem tendin a de a ne relativiza în raport cu „ altul” i în situa ii diferite, f cînd
accesibile anumite paliere identitare care sunt compatibile cu cele ale altora. „ Identitatea
cultural autentic este modificabil , structurant ., autuconstructiv […], personalitatea
se organizeaz în jurul unui nucleu axiologic relativ stabil” (Cuoc , p.147). Acestui
nucleu îns , i se al tur permanent valori adi ionale, acumulate din mediu, pentru c
identitatea presupune i entit i modificabile i deschise la stimul rile valorice ale
mediului.
18
Contactul cu „ cel lalt diferit” reprezint cea mai bun ocazie de a ne interoga
asupra propriei noastre identit i. Astfel, integrarea într-o nou cultur ne oblig s ne
revizuim identitatea proprie, de multe ori fiind supu i anumitor reformul ri i
transform ri. Experien ele interculturale sunt, implicit, experien e interidentitare, în
care con tiin a de sine i sentimentul identit ii sunt susceptibile a fi modificate.
Raportarea la alteritate poate genera reac ii diferite, chiar opuse, contradictorii,
paradoxale. Reac iile de atragere, de admira ie, pot fi împletite cu tendin e
resentimentare, de condamnare sau respingere. Raportarea la ceilal i nu este global , ci
selectiv , alteritatea fiind acceptat din anumite puncte de vedere i respins în alte
privin e.

Socializarea subiectului uman prin cultur . Înv area cultural

Fiin a uman este nu numai o fiin biologic , ci în primul rînd una


sociocultural , fapt dovedit de capacitatea sa de a- i însu i abilit i, de a- i formula
interese i a promova valori sociale.
Cele mai cunoscute procese de înv are cultural sunt encultura ia i
acultura ia. Definit întîia oar de antropologul american Herskovits (1945),
encultura ia era explicat ca suma achizi iilor directe, care nu presupun o înv are
deliberat (de exemplu, ceea ce comunitatea în care se integreaz subiectul
desemneaz a fi muzica sau a fi „ zgomot” ), articulînd o sensibilitate a intelectului
asumat social. Enclutura ia devine, deci, tot ceea ce achizi ion m în cursul unei vie i
pentru c este disponibil (available) i valorizat social.
Analizînd acela i concept, Child (1954) îl descria ca fiind întregul proces prin
care individul, n scut cu poten ialit i comportamentale considerabile, este condus de
grupurile de apartenen spre dezvoltarea unui comportament dezirabil, conform
standardelor acestora. Forme specifice de encultura ie sunt, de exemplu, duplicitatea
expresiv în exprimarea emo iilor, reac ia de obedien la autoritate, favorizarea
simbolurilor asisten iale („ p rintele care trebuie s p storeasc turma” ), toate înv ate
implicit i la scar de mas în vremea comunismului, generînd azi, celor care i le-au
însu it, serioase dificult i în privin a asum rii rolului de actor social liber i angajat
civic.
Prin urmare, encultura ia desemneaz „ procesul prin care un grup cultural
încorporeaz la descenden i elementele valorice specifice în vederea integr rii optime
în via a comunitar ” (Cuco , 2000, p.124). Inser ia unei persoane în cultura proprie
societ ii în care se integreaz se petrece în mare parte incon tient, f r ca un
19
asemenea proces s presupun numaidecît un cadru formal în care este transmis
zestrea cultural printr-o înv are deliberat . Altfel spus, encultura ia se reduce la o
limitare progresiv a comportamentelor biologic posibile la cele care sunt acceptate
social, adaptative, înv area primelor „ reac ii” culturale realizîndu-se prin contagiune
i imita ie.
Socializarea, îns , relev ac iunile voluntare de integrare social , acel
ansamblu de modific ri care rezult din raporturile fiec ruia cu mediul i cu el însu i,
în prezen a „ celuilalt” i din interac iunea cu acesta. Socializarea include toate
demersurile voluntare i con tiente de influen are a unui individ în vederea
conform rii lui la normele sociale, în timp ce encultura ia cuprinde i toate influen ele
incon tiente. Informalul este mediul predilect de realizare a encultura iei, aceasta
incluzînd totalitatea mesajelor educogene neinten ionate, difuze, eterogene, abundente
cu care se confrunt individul în fiecare zi. Acestea nu sunt supuse unei select ri
riguroase, organizate i nu sunt prelucrate din punct de vedere pedagogic. Educa ia
informal precede i o dep e te pe cea formala din punctul de vedere al duratei, al
con inutului i a modalit ilor ei.
În actul encultura iei prin instan e informale, un rol foarte important îl de ine
implicitul cultural. Acesta se refer la „ o organizare a realit ii, o logic acceptat i
difuzat de c tre membrii comunit ii. El presupune un ansamblu de opinii i credin e
care se vor indiscutabile, care, atunci cînd sunt sus inute de convingeri, au for a
eviden ei i virtutea absolutului” (Zarate, 1986, p. 19). Implicitul cultural include
formele de organizare i principiile care stau la baza structur rii i func ion rii sociale
într-o comunitate. Acestea sunt inferate mai mult sau mai pu in direct si se manifesta
la nivelul comportamentului individual. Implicitul cultural este deosebit de important
în realizarea unei în elegeri interculturale; el este dobîndit difuz, cotidian, rutinier i
se cristalizeaz în urma experien elor multiple, reflectînd o anumit concep ie despre
existen . Pe baza acestuia se structureaz unitatea i coeziunea in-gupului, iar un
membru al out-grupului nu s-ar putea integra în acest grup de referin decît dac
ajunge s con tientizeze, s accepte i s asume valorile colective ale „ grupului int ” .
Pentru ca aceast acceptare sa se realizeze, e necesar interiorizarea implicitului,
reorganizarea i decentrarea axiologic interioar , care solicit timp, efort sus inut,
facilitînd intrusului o inser ie satisf c toare în noul teritoriu cultural. Elementele
implicite ale unei culturi stau la baza obi nuin elor cotidiene, a regulilor nespuse ce
reglementeaz via a ascuns , de plan secund, dar profund a unui grup. Aceste
elemente pot genera diverse neîn elegeri între oameni pentru ca sunt interpretate
inadecvat, ca ni te coduri universale care ar trebui s fie percepute de to i la fel.
20
Realitatea este, îns , c fiecare subiect social este înzestrat cu o gril valoric
interpretativ proprie furnizat de c tre cultura în care s-a format, prin care
interpreteaz gesturile i comportamentele semenului s u. To i suntem „ pîndi i” de
multe capcane interpretative, dac implicitul cultural nu este descifrat contextual,
raportat la propriile cadre care l-au generat.
Au fost puse in discu ie doua tipuri de contexte: unul „ slab” si unul „ tare” ,
care pot genera o anumit semnifica ie pentru un element cultural. „ Culturile
individualiste vor avea o comunicare cu context slab (informa ia se g se te cuprins
aproape în totalitate în mesajul explicit), pe cînd, în cazul culturilor colective,
contextul este important i vehiculeaz o mare parte de informa ie (ceea ce înseamn
ca nu s-ar percepe decît o parte din informa ie...)” (Ogay, 1996, apud Cuco , 2000,
p.125 ).
Evident, encultura ia are o valoare adaptativ , permi înd o via a normal în
cadrul unui grup dar, din p cate, ajunge de multe ori originea etnocentrismului care
este adesea exacerbat.
Principalii agen i ai socializ rii sunt reprezenta i de înso itorii în via ai
subiectului individual, care de in o putere relativ asupra acestuia: în primul rînd
grupurile primare (familia), dar i grupurile secundare (ilustrate de coal , mass-
media, biseric etc). Deseori apar conflicte între subiectul individual i agen ii
socializ rii, negocierea tacit între cele dou tabere încheindu-se, cel mai adesea, cu
victoria simbolic a agen ilor socializan i, care activeaz la nivel individual
comportamente acceptabile.
Spre deosebire de encultua ie, acultura ia desemneaz procesul prin care o
cultur integratoare impune prin intermediul unor agen i ai socializ rii (preponderent
secundari) reprezentan ilor unei culturi mai pu in influente patternurile sale definitorii.
Constituind un schimb cultural fundamental n scut la întîlnirea dintre dou culturi, îi
vom rezerva un capitol aparte, în care îi vom analiza resursele.
Exist în societate, totodat , i o înv are inter i transgenera ional , care este
responsabila de transmiterea cultural , dup cum se poate vorbi în natur despre o
transmitere biologic . Sunt studii care atest c prin mecanisme ale eredit ii sociale,
tiparul valoric, atitudinal i comportamental al unei comunit i se schimb de abia la
trei genera ii de la modificarea compozi iei acelei comunit i (Flament, 1995).
Fiecare cultur na ional î i configureaz un pattern dominat, tr s tur
observat de timpuriu prin studiilor stereotipurilor etnice (pe baza lor „ tim” c
„ românul s-a n scut poet” , „ britanicii sunt un popor plin de r ceal ” sau „ latinii au
sîngele aprins” ).
21
Dar cît dator m din ceea ce suntem achizi iilor biologice i cît celor culturale?
Într-un studiu recent, Brannon, Terrace (1998) au „ educat” 2 maimu e (Rosencrantz
i Macduff) s aleag în ordine cresc toare stimuli reprezentînd pîn la patru
elemente, i s efectueze spontan inferen e, extrapolînd de la cinci pîn la nou
elemente. Construind reprezent ri numerice nonlingvistice, am putea aprecia c
„ maimu ele num rau” . Totodat , autorii au studiat anumite fenomene preculturale, pe
care atît cimpanzeii, cît i oamenii le activau similar. Premisa de la care au pornit era
aceea c , în fond, partaj m cu maimu ele 99% din baza genetic . Astfel, unii
cimpanzei crescu i în captivitate au izbutit chiar s înve e un vocabular de cîteva
simboluri i le-au putut combina, desemnînd noi obiecte (Harris, 1993; Greenfield et
al., 1997;). Al ii au reu it s foloseasc unelte, pe care le amenajau (de exemplu,
realizau „ undi e” cu care “ pescuiau” termite sau foloseau pietre pentru spargerea
nucilor). Tomasello et al. (1993) au dovedit chiar c unii cimpanzeii supraveghea i de
oameni pot exprima o înv are imitativ pîn la nivelul echivalent unei vîrste umane
de doi ani.
Numai oamenilor, îns , le este accesibil cultura, i, în pofida reu itelor –
uneori spectaculoase – ale altor animale, achizi iile lor r mîn limitate, izolate,
rutiniere, aceste alte fiin e neizbutind s produc r spunsuri creatoare la provoc rile
mediului.
Cultura reune te, conform lui McGrew (1992), opt tr s turi care sunt asumate
i promovate exclusiv de fiin a uman , i anume:
- inovare - producerea de noi patternuri (r spunsuri adaptative);
- diseminare – achizi ionare de la “ inventator” si transfer c tre „ cel lalt”
(proces interindividual);
- standardizare - forma a patternurilor consistent i stilizat (proces
intragenera ional);
- durabilitate - conservare în timp, în cadrul unei genera ii;
- difuziune – r spândire de la un grup la altul (proces intergrupal)
- tradi ie – persisten a de la inovator la genera ia urm toare (proces
intergenera ional);
- non-subzisten – transcende subzisten a, nefiind dependent de registrul
biologic;
- naturale e - patternurile n scîndu-se în mod firesc, r spunzînd unor nevoi
umane i sociale, în urma unor solicit ri adaptative.
Începînd cu anii 1920 s-a pus mult accent pe conexiunea dintre cultur , v zut
în sens larg (incluzînd economia, sociopolitica i ecologia) i personalitatea uman ,
22
mediat de procesul de socializare. În acest sens, s-au desprins patru direc ii de
abordare: configura ionismul (1920-1940) reprezentat de Ruth Benedict i Margaret
Mead; personalitatea bazal i modal (1935-1955) articulat de Abraham Kardiner,
Ralph Linton i Cora Dubois; caracterul na ional (1940-1950), viziune împ rt it de
Clyde Kluckhohn i Alex Inkeles; i interculturalismul (începînd cu 1950),
reprezentan ii principali fiind John Whiting i Robert LeVine. Primele trei abord ri
sunt concentrate pe analiza unei singure culturi, în timp ce ultima utilizeaz studiul
comparativ.
G. Jahoda a realizat distinc ia între aceste dou demersuri majore: una
preocupîndu-se cu analiza rolului procesului de socializare i a factorilor personalit ii
în cadrul unui grup social, iar cealalt concentrîndu-se pe identificarea procesului
general prin care cultura modific i este modificat de factorii personali în diverse
societ i.
Configura ionismul î i are originea în scrierile lui Sapir, care descria cultura
în termeni de analogie cu “ personalitatea individual ” . Astfel, culturile devin
psihologii individuale, v zute la modul general, avînd extensiuni considerabile i o
durat temporal foarte întins . Ca i personalit ile, culturile sunt complexe,
organizate i tipizate.
La sfîr itul anilor '30, pe parcursul a mai multor seminarii inute la
Universitatea Columbia, psihanalistul Abraham Kardiner a dezvoltat ideea structurii
bazale a personalit ii, ce const în tr s turi achizi ionate pe baza adapt rii subiectului
individual la o cultur anume. Structura bazal este responsabil de tipizarea
indivizilor într-o anumit societate i se manifest prin modalit i standard de a
ac iona.
Aceast abordare promoveaz o leg tur cauzal între personalitate i cultur ,
nu doar o identitate între cele dou concepte, cum o apreciau configura ioni tii. Lan ul
cauzal are ca element institu iile primare (supravie uirea, organizarea familial ,
practicile sociale) care produc un ansamblu de tr s turi mentale, cognitive, afective i
comportamentale, proprii grupului de apartenen , la care individul se adapteaz ,
dezvoltîndu- i propria personalitate. Datorit faptului c patternurile primare sunt
similare în cadrul societ ilor, multe tr s turi de personalitate sunt comune i
alc tuiesc structura personalit ii bazale. Acestea conduc la institu iile secundare, care
sunt reprezentate de religie, miturile i folclorul unei culturi. Teoria lui A. Kardiner
leag schimb rile de personalitate de modific rile din institu iile primare. Orice
alterare a acestora transform structura personalit ii bazale i implicit institu iile
secundare.
23
Pornind de la o asemenea abordare, C. DuBois (1944) a propus termenul de
personalitate modal , în care conceptul global de personalitate bazal a fost înlocuit
cu unul statistic, personalitatea modal devenind acea structur de personalitate dintr-
o colectivitate alc tuit ierarhic din elemente ce se impun cu frecven ele cele mai
semnificative. Demersul evocat i-a permis autoarei tratarea variabilit ii personalit ii
i discrepan ei între personalitate i cultur . Astfel, personalitatea modal nu e privit
doar ca un indice statistic, o abstractizare, ci reprezinta normativitatea culturii
investigate.
Caracterul na ional exprima reunirea tr s turilor de personalitate a membrilor
unei na iuni prezente constant la vîrsta adult , referindu-se la durata caracteristicilor i
paternurilor unor personalit i întîlnite frecvent printre membrii unei societ i. A.
Inkeles i D. Levinson l rgesc aria de cuprindere a caracterului na ional, urm rind nu
doar distribu iile unimodale, ci întrep trunderea acestora într-o concep ie multimodal
a caracterului na ional. Notele distincte ale sale sunt: asocierea cu psihologia
na ional , fiind sursa de în elegere a diferitelor forme de expresie a spa iilor
particulare; este un model institu ional, deoarece se proiecteaz în institu iile
reprezentative (religioase, politice, educa ionale, economice); mobilizeaz resursele
comportamentale, orientîndu-le spre un curs compatibil cu tendin ele sale, tipul
caracterului, conferind o coloratur specific ; exprim materializarea unor teme
culturale, printre care l mure te impactul valorilor fundamentale, via a spiritual în
familie sau comunitate, impunerea atitudinilor sociale dominante; nu în ultimul rînd
este privit ca psihologie rasial , încurajînd etnocentrismul.
Abordarea intercultural a culturii i personalit ii a debutat o dat cu centrarea
aten iei de pe examinarea intensiv a unei singure culturi i a personalit ii colective a
membrilor s i pe studiul extensiv al rela iilor dintre culturi i variabilele de
personalitate.

Dialogul între culturi

Cultura propune individului ce se dezvolt în contextul ei o imagine a lumii i


un loc al omului în univers. C. Geertz (1973, p. 89) descria cultura ca „ patternul
transmis istoric al în elesurilor întrupate în simboluri” , oferind r spunsuri la problemele
vie ii, precum i mijloace sau modele de interac iune cu mediul, de interrela ionare,
orientînd individul printr-un sistem de tradi ii religioase i folclorice.
Un ansamblu cultural furnizeaz în elesurile decisive (decisive meanings)
integr rii eficiente i „ naturale” în societate, prin crearea categoriilor semnificative.
24
De exemplu, categoria „ rela iilor de cuplu” consfin esc anumite practici sociale
(precum, c s toria), unele roluri sociale corespondente (mire, mireas ), poten eaz
anumite valori i credin e (dragostea romantic ), i se bizuie pe unele premise
(sus inerea social acordat de societate, inclusiv prin lege, acestui gen de rela ii
interpersonale). Toate în elesurile semnificative se transmit de la un individ la altul,
printr-o logic implicit a socialului.
Caracteristicile culturale ies în eviden prin compararea cu alte tipare culturale.
Diferen a dintre culturi nu este de natur axiologic , deci nu putem vorbi cu temei de
culturi „ superioare” sau „ inferioare” , ci numai de culturi diferite. O asemenea
distincitvitate este precump nitor de natur morfologic , referindu-se la con inutul
valorilor i la expresiile lor de manifestare. Negocierile interculturale genereaz leg turi
sui-generis între indivizii de culturi diferite i pot determina crearea de noi practici
culturale, de transferuri valorice, de combinare simbiotic a diferitelor secven e ale
acestora. Nu este vorba de o simpl juxtapunere a practicilor culturale, ci de o crea ie
ale c rei semnifica ii sunt operante mai ales în comunit ile multiculturale.
De cînd exist societ ile umane, ele între in rela ii culturale mutuale. T.
Todorov argumenta c nu se poate concepe „ o cultur care nu ar avea nici o rela ie cu
altele; identitatea na te diferen a, mai mult, o cultur nu evolueaz decît prin contactele
sale: interculturalul este constitutiv culturalului” (Todorov, 1991, apud Cuco , 2000,
p.121). În acest sens, C. Denys (2003) considera c poate ar trebui s înlocuim cuvîntul
„ cultur ” cu cel de „ cultura ie” (asemenea celui de „ acultura ie” ), subliniind astfel
dimensiunea dinamic a culturii pentru c , principiul de evolu ie al oric rui sistem
cultural const într-o permanent devenire.
Multiplicitatea cultural se poate constata la una i aceea i persoan ; de multe
ori suntem centra i multicultural, adoptînd registre valorice rezultate din mai multe
direc ii. În consecin , nu exist cultur pur care s poat fi conservat intact , orice
cultur fiind un amestec, o îngem nare care se modific în timp, sub diferite influen e.
Cultura este un fenomen dinamic care se reconstruie te permanent, valorificînd
experien a fiec rei genera ii i chiar a unor subgrupuri care apar in acelea i comunit i
socio-culturale.
În urma contactului cu alte culturi, de multe ori se ivesc prejudec ile i
valoriz rile negative. În acest sens, cunoa terea reprezint un prim pas spre acceptarea
culturii celuilalt, fiind necesar i manifestarea respectului fa de acea cultur .
Subliniind aceast idee, J. Demorgon afirma: „ Culturile trebuie, întîi de toate, s fie
considerate nu produse ale trecutului pe cale de dispari ie, ci matrici de ac iune i de
gîndire, care se testeaz în func ie de constrîngeri noi” (Demorgon, 1996, apud Cuco ,
25
2000, p.121). Astfel, în func ie de perimetrele existen iale particulare pe care le
traverseaz individul (precum inserarea într-o alt cultur ), aceste matrici sunt supuse
unor modific rilor mai mult sau mai pu in semnificative.
Prin intermediul procesului de encultura ie împrumut m inferen e de baz
referitoare la toate aspectele interac iunii cu mediul socio-cultural înconjur tor,
interpret m tot ceea ce ne înconjoar i interac ion m în func ie de experien ele noastre
fundamentale. Una dintre cele mai importante func ii ale culturii este aceea de a conferi
semnifica ie experien ei noastre, de a diviza continuum-ul existen ial în segmente
reelvante, pentru a în elege i a ac iona eficient.
Cultura ne influen eaz i ne modeleaz dezvoltarea prin facilitarea,
recomandarea i încurajarea unor atitudini i prin frînarea altora. Influen a cultural este
important mai ales în copil rie. Prin reprezent rile culturale sunt induse a tept ri
specifice, care stimuleaz r spunsuri particulare. Etnoteoriile parentale fixeaz la copil
reprezent ri despre „ anormalitate” i „ normalitate” , prescriind i performan e
adiacente. Aceste sisteme de expectan e creeaz , implicit, diferen e în procesul
dezvolt rii unui individ. Pe lîng acestea, anturajul are un rol important, condi ionînd
direct anumite manifest ri ale subiectului, prin practicile conforme normelor culturale
ambiante. Apoi, trebuie subliniat i influen a proceselor de înv are asupra dezvolt rii
diferen iate a aptitudinilor i performan elor individului, deopotriv în registrul formal,
dar i în cel informal, în cel din urm perimetru de înv are schemele fiind achizi ionate
precump nitor prin imitare.
În zilele noastre, societ ile monoculturale sunt imposibil de men inut datorit
liberei circula ii a oamenilor pe întregul cuprins al lumii. Astfel, apar „ societ ile
mozaic, în care elemente ale culturii autohtone se îmbin (uneori insesizabil) cu aspecte
ale culturii altor grupuri” (Cozma, 2001, p.104). Societ ile multiculturale sunt realit i
existente în care oamenii apar inînd unor grupuri diferite intr în contact atunci cînd
situa iile concrete de via îl impun. Toleran a reciproc a grupurilor implicate este una
pasiv , f r prea multe rela ii consistente de schimb i cooperare. Acest pluralism moral
i religios nu exclude existen a unui set comun de valori i principii legate de identitatea
civic , dincolo de identitatea etnic sau religioas .
Comunit ile interculturale includ grupuri etnice, religioase, culturale care î i
desf oar existen a în acela i spa iu; acestea între in rela ii deschise de interac iune, de
schimb i de recunoa tere reciproc , respectînd valorile, tradi iile i modurile de via
ale fiec ruia.

26
Op iuni epistemologice în psihologia intercultural

Psihologia intercultural (PIC) se întîlne te cu perspectiva antropologic , care


examineaz diferen a exersînd o maniera de lectur a fenomenelor sociale în cheie
comparativ . Perspectiva de baz asumat de psihologia intercultural este
relativismul cultural, conform c ruia caracteristici comportamentale i contexte
culturale diferite sunt descrise, nu i evaluate. Relativismul refuz , astfel, în
compararea unit ilor culturale, calific ri de genul „ mai bun” / „ mai pu in bun” ;
„ superior” / „ inferior” ; „ mai civilizat” / „ mai necivilizat” , „ dezvoltat” / „ înapoiat,
retardat cultural” . O asemenea viziune se impune în cîmpul tiin elor sociale odat cu
abordarea culturalist (propus de F.Boss, M. Mead, R. Benedict) i se centreaz pe
investigarea diferitului cultural, subliniind func ionalitatea social a alterit ii.
Indiscutabil, exist o „ natur uman ” , caracterizat prin tendin e si pulsiuni
(instincte) universale: afilierea, altruismul, curiozitatea, supunerea, c utarea hranei,
repulsia, sentimentele paterne, materne sau filiale. Care, sunt, îns achizi iile
identitare „ date” , particularizante? Un destin aparte în acest registru l-a jucat
conceptul de „ ras ” . Mai poate fi ast zi, îns , sus inut un asemenea concept?
Neîndoielnic, exist caracteristici fizice vizibile diferite ale unor popula ii distincte,
care au îng duit realizarea unor taxonomii rasiale. Cele mai uzuale diferen iaz între
„ negroizi” , „ mongoloizi” i „ caucazieni” , sau (pentru a prelua o distinctivitate
cromatic ) între „ negri” , „ mulatri” , „ galbeni” , „ ro ii” i „ albi” . Toate aceste
diferen ieri rasiale, care r mîn mai degrab la nivel imaginar decît real, au servit i
legitimat interven ia colonial , instituind o ordine politic , social i simbolic
nedreapt , în care anumite rase (în spe , cea „ caucazian ” sau „ alb ” ) erau mai
„ înzestrate” . Ast zi, îns , rasa nu mai este un concept biologic acceptabil la nivel
uman (Harris, 1993). În 1998, American Anthropology Association a elaborat un
document în care se subliniaz c „ popula iile umane nu sunt grupuri nonambigue i
clar demarcate, biologic distincte” , refuzînd vehicularea conceptului de ras . i ca s
lu m numai un binecunoscut exemplu, s-a observat c nuan a culorii negre a pielii în
zonele intertropicale ale continentului asiatic (din sudul Indiei sau din Sri Lanka) este
mai închis la locuitorii acestor provincii, în pofida unor pronun ate tr s turi
„ caucaziene” . De fapt, „ rasa” este mai degrab un construct social – chiar dac î i
p streaz înc influen a – decît o realitate socio-cultural . Reluînd exemplul de mai
sus, s-a dovedit faptul ca nuan a si culoarea pielii este dependent de nivelul expunerii
27
la soare, c ci locuitorii Europei nordice (cu o expunere mai redus ) sintetizeaz mai
mult vitamin D, prin intermediul unei substan e active (melanina), decît cei din
zonele mediteraneene (cu o expunere ridicat ). A adar, variabilitatea pigmentului
pielii este datorat ponderii de melanin sintetizat (un element ce ine de hazard) i
nu unor factori sociali i istorici. În fond, din perspectiva geneticii, to i oamenii sunt
diferi i, c ci fiecare fiin uman reune te o combina ie genetic unic .
Prin urmare, centrîndu-se precump nitor asupra determin rilor culturale
asupra personalit ii individuale, psihologia intercultural studiaz cum oamenii
influen eaz cultura i cum cultura îi influen eaz la rîndul ei pe oameni (Segall et al.,
1999). A adar, interac iunea dintre cultur si comportament este esen ial pentru
în elegerea demersului psihologiei interculturale.

Încercînd s rezume cadrul conceptual al disciplinei, W. Berry et al., (1992) a


semnalat urm toarele interrela ii aflate în vizorul disciplinei, a a cum reiese din figura
nr. 1:

Context ecologic Influen e ecologice Comportamente


observabile

Adaptare biologic Transmisie genetic


i
Adaptare cultural Transmisie cultural

Acultura ie Caracteristici
inferate
Context
socio-politic

Variabile de Variabile Variabile


“ background” proces psihologice

NIVEL POPULA IONAL NIVEL INDIVIDUAL

Fig. nr. 1. Op iuni epistemologice în psihologia intercultural

Con inutul elementelor care compun schema de mai sus poate fi înf i at
astfel: contextul ecologic reune te clima, umiditatea, solul, ce alc tuiesc i rezerv
subiectului o ni ecologic în care acesta se integreaz . Totalitatea factorilor naturali
28
influen eaz semnificativ natura sedentar sau nomad a popula iilor, stabile te rolul
agriculturii, decide decisiv tipul comunit ii (izolat sau deschis). Contextul social i
cultural elaboreaz norme sociale aparte, stabilind i tipuri de control social distincte,
fixînd standardele împ rt ite de grup i articulînd sanc iunile simbolice pentru
înc lcarea acestora. Stratificarea social i rela ionarea ierarhic sunt particulare în
sisteme social-politice diferite. Toate aceste însu iri care configureaz chipul unei
comunit i sunt asimilate prin intermediul unor variabile proces. Astfel, adaptarea
cultural ajut o anumit popula ie s supravie uiasc creator într-o ni ecologic
dat , generat de interac iunea constant de-a lungul timpului cu un anumit mediu.
Vitale sunt, în acest registru al variabilelor proces, patternurile existen iale articulate
i modul în care se elaboreaz construirea sensului lumii sociale, prin promovarea
unor valori sociale i credin e specifice. În sfîr it, variabilele psihologice eviden iaz
acele aspecte m surabile ale comportamentului individual (tr s turi de personalitate,
valori, motiva ii, abilita i, toate inferate din comportamentele observabile ale
subiec ilor). A adar, psihologia intercultural reune te atît studierea nivelului
popula ional, cît i al celui personal (pornind dinspre cel personal), propunînd
examinarea însu irii elementelor culturale de c tre subiec ii individuali i colectivi în
cadre sociale, istorice, politice, dar i ecologice determinate.
Paradigma psihologiei interculturale examineaz modul în care variabilele
socio-culturale influen eaz comportamentul uman, generînd conduite diferite în
culturi diferite, situîndu-se epistemolologic între psihologia tradi ional i
antropologia cultural (Segall et al., 1999), tendin sugerat în figura nr. 2.
ABSOLUTISM PIC RELATIVISM
(psihologia tradi ional ) “ între” (antropologia cultural )

- factori biologici > factori - factori culturali > factori


culturali; biologici;

-diferen ele dintre grupuri sunt - diferen ele dintre grupuri


explicate prin sunt explicate prin factori
factori nonculturali; culturali;
- m sur torile sunt - m sur torile sunt
independente de context; dependente de context;
- instrumente psihologice - instrumente calitative;
standardizate;
- accept compara ii Discriminare dihotomic – cei doi - refuz compara iile
evaluative; poli extremi reprezentînd mai evaluative.
degrab tipuri ideale epistemologice.
- perspectiva „ imposed etic” - perspectiva „ derived emic”
(din „ afar ” ) (din l untru” )

Figura nr. 2 Paradigma psihologiei interculturale

29
S l murim, în încheierea acestui capitol, în elesul no iunilor de relativism,
universalism i a celor derivate, precum etnocentrismul.

Etnocentrismul

Studiul intercultural al diferen elor poate între ine o apreciere intergrupuri


descalificant . De exemplu, evaluarea implicit "noi suntem mai buni decît ceilal i"
desemneaz etnocentrismul. Termenul a fost introdus de Sumner în 1906, i sus ine
existen a unei tendin e puternice de a folosi standardele propriului grup în evaluarea
altor grupuri i de a plasa in-grupul în vîrful ierarhiei simbolice a prestigiului, iar out-
grupul pe ranguri inferioare. Aceast tendin constituie o tr s tur universal a
rela iilor culturale intergrupuri, dar nu i a psihologiei interculturale, care evit
judec ile „ absolute” înr d cinate într-o societate. Oamenii de pretutindeni consider
c explica iile, opiniile i obiceiurile familiare sunt cele „ adev rate” , „ juste” ,
„ adecvate” i „ morale” . Ei privesc comportamentele diferite ca neinteligibile i
degradate, datorit tendin ei de a aplica propriile valori si standarde culturale în
judecarea comportamentelor sociale i a structurii mentale proprii altei culturi.

Relativismul cultural

La polul opus al etnocentrismului se afl relativismul cultural, care sus ine


faptul c o anumit conduit cultural nu trebuie judecat dup criteriile altei culturi,
ci trebuie privit prin prisma propriului sistem evaluativ.
M. Herskovits a lansat termenul de relativism cultural, prin asumarea unei
pozi ii non-evaluative, respectînd diferen ele, iar diversitatea fenomenelor sociale este
privit în context propriu, descris i interpretat relativ cu situa ia ecologic sau
cultural în care apare. Un exemplu concludent din domeniul conduitei sociale este
salutul. În multe culturi occidentale, o strîngere de mîn i un contact vizual direct
sunt considerate adecvate, în timp ce în alte p r i ale lumii salutul const într-o
plec ciune, lipsind contactul vizual. Este dificil a evita impunerea propriilor norme
culturale asupra altor persoane, chiar i în momentul în care exist un contact frecvent
cu alte culturi.

30
Raportul universal-general-particular în psihologia intercultural

Pozi ia universalist porne te de la premisa c procesele psihice fundamentale


se pot identifica la to i oamenii, în toate societ ile, dar manifestarea lor este
influen at de cultur . Înv area cultural este elaborat în mod unic în cadrul
societ ii, iar cultura este elementul central al adaptabilit ii. Exist egalitate
biopsihologic între diversele comunit i, ceea ce înseamn c de i indivizii difer din
punct de vedere emo ional i intelectual, to i de in capacit i echivalente pentru
asimilarea culturii.
Conform lui G. Jahoda (1988), invarian a cultural i metodologic este o
cerin a universalismului. W. J. Lonner a observat varia ii considerabile în abordarea
universalilor în termenii psihologiei interculturale. Una din orient ri deriv din tradi ia
psihometric . F. Van de Vijver i K. Leung (1997) au definit universalismul în
termenii propriet ilor invariante ale scalelor, prin intermediul c rora sunt
opera ionalizate conceptele:

1. Universalii conceptuali sunt caracterizate de un nivel înalt al abstractiz rii,


f r referin la o scal de m sur . Ei corespund conceptelor aflate la cel mai înalt
nivel al inferen ei, sunt accep iuni largi, iar universalismul nu poate fi testat datorit
lipsei referin elor empirice precise. Termeni ca: personalitate modal sunt expresia
acestora.

2. Universalii slabi sunt concepte care au proceduri de m surare specifice, iar


validitatea lor a fost demonstrat în fiecare cultur investigat . Toate conceptele teore-
tice psihologice ar trebui s îndeplineasc acest deziderat, altfel trebuie reformulate.

3. Universalii puternici sunt concepte m surabile cu scale care au aceea i


m sur în toate culturile, dar originile conceptului sunt diferite. Acest tip de scal este
necesar pentru compara iile cantitative atît în tradi ia absolutist , cît i în cea
universalist .

4. Universalii stric i sunt acele concepte care au aceea i scal metric i ori-
gine în toate culturile.

Astfel, se consider c un concept este un „ universal” dac exist un motiv de


factur teoretic pentru a-i accepta invarian a cultural , exist dovezi empirice care
sus in aceast ipotez sau nu exist argumente care s o infirme.
În studiul diversit ii umane se face distinc ia între universal - particular -
general. Anumite tr s turi biologice, psihologice i sociale sunt universale,

31
împ rt ite de toat popula ia, altele sunt general valabile, comune unei anumite
popula ii, în timp ce exist i tr s turi particulare, specifice unei tradi ii culturale
anume.
Tr s turile universale sunt cele care disting mai mult sau mai pu in homo
sapiens de alte specii. Printre universalii sociali se num r via a în comunitate i
tipurile de familie. În toate societ ile umane cultura organizeaz via a social i
depinde de interac iunile sociale pentru a fi expresiv i continu . Culturile
valorizeaz diverse tr s turi, sunt modelate i integrate diferit, i se deosebesc prin
mentalit i i practici, afi înd o varia ie considerabil . Unicitatea i particularul se afl
la polul opus al universalului.
Între universal i particular exist îns un teritoriu intermediar alc tuit din
generalit i culturale; anumite regularit i ce apar în locuri i timpuri diferite, dar nu
în toate culturile. O cauz a generalului este fenomenul difuziei. Mai multe societ i
pot împ rt i acelea i credin e i obiceiuri datorit împrumuturilor sau mo tenirii
ancestrale culturale. Alte generalit i î i au originea în apari ia independent a
acelora i tr s turi sau patternuri în culturi diferite. Necesit i similare i anumite
circumstan e au dirijat oamenii inuturilor diferite s se dezvolte în paralel, în mod
independent, ajungînd la acelea i solu ii culturale. O generalitate prezent în multe
societ i este, de exemplu, familia nuclear , ca grup înrudit alc tuit din p rin i i copii
care tr iesc în aceea i reziden .

Op iuni metodologice în psihologia intercultural

Întrucît variabilele culturale influen eaz semnificativ dimensiunile


psihologice, i, în consecin , probele care le evalueaz , se pune întrebarea în ce
m sur sunt valide concluziile ob inute în cercet ri efectuate cu probe construite într-o
cultur diferit de cea în care s-au realizat instrumentele metodologice? Mai mult, ce
s se observe i cum s se elaboreze în elesul a ceea ce se observ ? O prim dovad
conving toare a sl biciunilor care înso esc aplicarea probelor psihologice într-un mod
care nu ine seama de contextul cultural în care se deruleaz cercetarea provine de la
coala culturalist american (M. Mead, R. Benedict, A. Kardiner, R. Linton). În
cadrul colii, exper i psihologi au constatat c o serie de probe binecunoscute în
vederea psihodiagnosticului, precum testul Rorschach sau TAT (Thematic
Apperception Test) deveneau irelevante atunci cînd erau aplicate unor subiec i care
provin din alt cultur decît cea occidental . Mai mult, reprezentan ii colii „ Cultur
i personalitate” au dovedit cum în majoritatea testelor psihologice con inuturile
32
specific culturale sunt în general absente, ca i cum persoana investigat ar tr i într-un
spa iu vidat cultural. Or, pe filier psihanalitic , exponen ii acestei coli au descris
cum cultura induce un mod aparte de a ac iona, pentru a sus ine acea cultur , prin care
un anume sistem social creeaz personalitatea de care are nevoie (Spiro, 1961). De
altfel, psihanaliza era privit ca o teorie universal aplicabil , care descria rolul major
al educ rii copiilor, practicile socializatoare timpurii fiind v zute ca decisiv
modelatoare pentru personalitatea adult . Pe o asemenea filier institu ional se vor
articula a a numitele psihologii indigene (indigenous psychologies), care valorificau
postulate „ universale” (de genul influen ei hot rîtoare a educa iei din fraged
copil rie asupra dinamicii personalit ii), pentru a le urm ri exterioriz rile diferite în
culturi diferite. Metodologia acestor abord ri impune cîteva op iuni, pe care le
rezum m în cele ce urmeaz .
În primul rînd, avem în vedere precau iile care se cuvin s înso easc
opera ionalizarea unor termeni care provin din aplicarea probelor specifice. De
exemplu, este impropriu s aplic m probe care m soar agresivitatea, care sunt
alc tuite din itemi ce pornesc de la situa ii concrete de via construite exclusiv într-un
context cultural occidental, în care forme de violen domestic sunt chiar pedepsite
penal, într-o lume precum cea islamic , în care asemenea „ corec ii conjugale” sunt
tolerate. Dac „ b taia so iei” este apreciat ca un comportament scandalos i puternic
respins social în lumea occidental , nu acela i lucru se întîmpl în alte p r i ale lumii,
de vreme ce studii asupra violen ei domestice atest prezen a marcant a unor
asemenea comportamente în lumea balcanic , de exemplu. Sau, pentru a lua ilustra un
caz i mai grav, infanticidul este considerat cea mai revolt toare practic petrecut în
lumea occidental , urmat i de sanc iunea legal cea mai aspr . Dar în aproape
jum tate din societ ile neindustriale, o asemenea practic dobînde te chiar o
func ionalitate social , fiind una dintre pu inele c i care asigur prezervarea unui
echilibru demografic într-o societate de supravie uire. În astfel de societ i, aplicarea
unor probe „ occidentale” ar conferi evaluatorului rezultate total nerelevante, ceea ce
va m sura fiind nivelul de agresivitate al subiectului vizat, ca i cum ar fi scos din
cultura de origine i pus în situa ii de interac iune proprii culturii în care a fost
construit proba.
Un alt imperativ metodologic vizeaz combinarea perspectivei emice (din
interior) cu cea etic (din exterior) (Pike, 1967; Berry, 1969) în alegerea
instrumentelor de m sur . Exist comportamente universale, precum agresivitatea, dar
formele specifice de exprimare agresiv sunt puternic modelate cultural. Fiecare
cultur subiectiv între ine unicitatea culturii de la nivel social, care la rîndul ei se
33
exteriorizeaz printr-o arie variat de comportamente agresive. Este motivul pentru
care psihologia intercultural încearc s combine cele dou perspective i s extrag
semnifica iile „ de jos în sus” , de la cultura investigat înspre conceptul generic (de
exemplu, de la ceea ce în eleg chinezii prin „ agresivitate” , înspre conceptul generic de
„ agresivitate” ). Un asemenea demers au întreprins în anii 80 cei din echipa lui M. H.
Bond în proiectul de anvergur derulat în cadrul Chinese Culture Connection, în care
subiec ii asiatici au fost interoga i asupra semnifica iilor personale jucate de o serie de
valori sociale pe care le consider importante.
Trebuie avut , totodat , în vedere i necesitatea unor traduceri circulare a
probelor psihologice, astfel încît con inutul probei originare (de pild , o prob
realizat în Statele Unite) s fie tradus de un expert independent care cunoa te limba
englez în limba rii de „ destina ie” ( ara în care se va aplica proba, s zicem
România). Prezum ia unei bune cunoa teri a specificului cultural a rii proprii îi va
permite acestui expert s aclimatizeze adecvat traducerea, conferind sensurile cele mai
relevante conceptelor opera ionalizate prin itemii ini iali. Mai apoi, rezultatul
traducerii este preluat de un alt expert independent român, bun cunosc tor al limbii
engleze, care o va retraduce în limba englez . În sfîr it, proba ce rezult la cap tul
acestor traduceri succesive (care este acum formulat în englez ) se compar de c tre
un ultim expert independent din ara de origine a probei (în exemplul nostru, din
SUA) cu forma ini ial de la care a pornit acest demers. Se urm re te suprapunerea
semantic a itemilor fa de configura ia ini ial , i, dincolo de rigorile statistice
(consisten a intern , bun oar , prin coeficientul Alpha Crombach) proba se consider
adecvat i relevant dac se ob ine un indice de retroversie de minimum 0.8-0.9
(altfel spus, proba red între 80-90 % din con inutul semantic ini ial).
De asemenea, cuantificarea unor date preponderent de natur calitativ ,
coroborat cu dificultatea compar rii efective pe o anumit dimensiune a unor scale
imposibil de suprapus îndeamn la evalu ri realizate cu precau ie. Cu alte cuvinte, în
psihologia intercultural se va prefera utilizarea unor compara ii de nivel ordinal (de
genul, pe dimensiunea X, în cultura na ional A se ob ine un scor mai mare decît în
cultura na ional B). Se va evita cel mai adesea s afirm m, de exemplu, c scorul la
obedien ob inut pe e antionul românesc este cu 12% mai sc zut decît cel ob inut pe
e antionul din Belarus, ci doar e mai rezonabil epistemologic s afirm m, daca avem
date care s ateste asemenea diferen e, c scorul ob inut pe e antionul românesc la
obedien este mai sc zut decît cel ob inut pe e antionul din Belarus.
În egal m sur , se impune s se in seama de problemele care decurg din
procesul de e antionare a subiec ilor din culturile na ionale investigate. Cel mai
34
adesea e antioanele pe care se culeg date despre anumite dimensiuni ale personalit ii
subiec ilor nu sunt reprezentative. Din ra iuni economice, care altfel ar multiplica
semnificativ costurile unor cercet ri interculturale, e antioanele se aleg, de regul , din
anumite straturi sociale (bun oar , studen i, sau profesori, sau manageri). Cu atît mai
mult, ceea ce rezult nu îng duie compararea inter- ri, care s permit s afirm m c
„ românii sunt mai... decît americanii” , dac nu s-a lucrat pe e antioane reprezentative.
A adar, nu se pot compara decît rezultate ob inute pe e antioane omogene (de
exemplu, studen ii români din specializ rile de tiin e socio-umane, cu studen ii
echivalen i americani) pe dimensiuni precizate (cum ar fi, s zicem, comportamentul
pro-social), prin intermediul unei probe care a ob inut un indice de retroversie mai
mare de 0.8.
Nu trebuie uitat c pentru cercet torul care vine „ din afar ” – cel mai
adesea ini iatorul i principalul responsabil în atragerea fondurilor necesare studiului -
comunicarea cu subiec ii care provin dintr-o cultur diferit este puternic influen at
de o serie de indici de accesibilitate: educa ia, situa ia social , abilit ile lingvistice
ale celui care este ales de psiholog drept interlocutor sunt factori care joac un rol
decisiv. Dar subiec ii care de in aceste capacit i superioare de rela ionare
interpersonal , de i se situeaz în nodurile re elelor sociale (preot, înv tor, primar,
func ionar al unei institu ii publice, vînz tor la localul central din comun , de
exemplu) i furnizeaz maximum de informa ie despre comunitate în minimum de
timp alocat convorbirii, nu sunt reprezentativi pentru grupul mai larg ce se dore te a fi
examinat. Pentru acest motiv, se impune l rgirea considerabil a loturilor de subiec i,
pentru ob inerea unei reprezentativit i mai importante. Într-un asemenea demers,
asocierea cu un specialist psihosociolog local devine de neînlocuit. Totodat , în studii
de teren de factur intercultural , care se aseam n prin multe op iuni metodologice
cu cele antropologice, subiectul nodal (sau informatorul, cum mai este el numit) are
un rol selectiv. Se poate afirma, a adar c informatorul deopotriv filtreaz i flirteaz
în dialogul pe care îl între ine cu cercet torul. Dorind s „ plac ” , s „ seduc ” uneori,
acesta filtreaz uneori semnificativ informa ia despre sine i despre comunitatea
c reia în apar ine (ajunge, de exemplu, s sus in i s „ argumenteze” ipotezele
„ expertului str in” , mai ales daca acestea îi sunt cunoscute), conturînd o aur de
rezonabilitate individual i colectiv , f r de care stima de sine ar fi grav alterat .
Construirea cu orice pre a unei identit i sociale pozitive, a a cum dovedesc teoriile
identit ii sociale (Tajfel, 1974, 1982), poate deforma i deturna con inutul autentic al
prezent rii de sine, iar cel care nu de ine codurile de comunicare proprii unei
intimit i culturale (cultural intimacy) (Herzefeld, 1997/2005) nu poate distinge
35
neadev rul, i se poate chiar „ entuziasma” de constat rile foarte „ onorabile”
înregistrate, care ar configura o „ identitate atît de normal ” . Atunci cînd asemenea
constat ri asociate unei comunit i, caracterizat fie excesiv de „ occidental ” ,
„ civic ” , „ pro-european ” sau, dimpotriv , „ catastrofic ” , „ obedient ” , „ mutant ” ,
„ debil ” etc, nu fac decît s exprime, cel mai adesea, o lectur superficial ,
par ializant .
În sfîr it, tocmai datorit rezervelor epistemologice asociate acestei specii
de anchete de teren, psihologia intercultural refuz cercet rile safari (în care exper i
„ vestici” din rile industrializate vin în contact cu o societate „ exotic ” , „ non-
vestic ” ). Minimizarea comunic rii gre ite i construirea unui sens adecvat al
cunoa terii sociale nu pot fi dobîndite decît prin recurgerea la psihologiile indigene
(indigeno us psychology), în care exper i locali direc ioneaz cercetarea înspre miezul
semnifica iilor locului.

36
CAPITOLUL NR. 3. Contactul i schimbul între culturi

Acultura ia

Cum s-a mai afirmat, acultura ia reprezint fenomenul de împrumut al unor


conduite i valori care aduc cu sine schimbarea modelelor culturale ini iale, prin
inserarea unui grup într-un alt grup integrator, cu care se afl în contact continuu i
nemijlocit. Termenul de acultura ie a fost sugerat de antropologul american G.W.
Powel înc din 1880, pentru a descrie transformarea modurilor de via i de gîndire
ale emigran ilor la contactul cu societatea american . Observarea sistematic a
contactelor concrete dintre culturi nu dateaz doar din momentul construirii
conceptului, fiind realizat , îns , de cele mai multe ori, f r suportul unei teorii
explicative, ajungînd viciat de judec ile de valoare. Aceste „ încruci ri culturale”
au fost interpretate în diverse moduri. Deseori, schimburile reciproce au fost privite
pe baza modelului încruci rii biologice, i au fost considerate un fenomen negativ, la
limita patologicului social, din cauza incapacit ii de inser ie simultan în dou
sisteme culturale sensibil distincte a subiectului care trebuia s gestioneze patternuri
valorice diferite. Dup cum a men ionat Alex Mucchielli (2000), datorit caracterului
s u traumatic, acultura ia este deseori înso it de crize identitare, unele cu
repercusiuni grave. Chiar i în contextul actual mai este folosit expresia „ individ
(sau societate) aculturat( )” , pentru a sugera o pierdere ireparabil i pentru a exprima
un regret. Termenul de acultura ie s-ar cuveni, îns , s fie unul pur descriptiv, f r
etichet ri negative sau pozitive. Cuvîntul nu desemneaz o „ deculturalizare” , în
„ acultura ie” prefixul „ a” nefiind privativ. Acesta provine din latinescul ad, indicînd o
mi care de apropiere. i prin sufixul lui, termenul evoc un fenomen dinamic, un
proces în curs de realizare, continuu.
În Memorandum pentru studierea acultura iei din Statele Unite (1936), un
document care a avut un ecou public semnificativ în epoc , acultura ia a fost
diferen iat de „ schimbarea cultural ” , prima constituind doar un aspect al celei din
urm . De asemenea, acultura ia nu trebuie confundat cu „ asimilarea” , care este doar
ultima faz de acultura ie (greu tangibil ), pentru c implic dispari ia total a culturii
originare a unui grup i interiorizarea complet a culturii grupului dominant.
Întîlnirea cu „ cel lalt diferit” îl plaseaz pe subiectul social în fa a unei
„ oglinzi identitare” în care este obligat s se „ recunoasc ” , s se auto-evalueze, chiar
s se apere simbolic. Întîlnirea intercultural determin o rea ezare a valorilor
personale, o alt dispunere ierarhic a lor, un fel de „ explozie axiologic ” necesar

37
unei noi a ez ri. Amestecul cultural presupune un proces de interferen a
con inuturilor culturale relativ eterogene, generînd crearea unei structuri simbolice cu
aspect nou. În acest cadru axiologic mixt se ajunge la un proces de recreare a
semnifica iilor valorice în func ie de diferitele sisteme existen iale de referin . În
prezen a „ celuilalt” suntem angrena i într-un joc dialectic de deschidere i închidere
fa de noi i fa de universul valoric înconjur tor. Antropologii au insistat asupra
faptului c cei care intr în contact unii cu al ii sunt indivizii, nu culturile. Dar ace tia
sunt inevitabil parte a unor grupuri sociale, cu toate apartenen ele sexuale, de vîrst ,
de statut profesional sau de reziden . Prin urmare, implicarea lor în procesul de
acultura ie nu poate fi în eleas doar prin grila de lectur a psihologiei individuale, ci
trebuie avut în vedere modelarea personalit ii singulare de c tre contextul social i
istoric în care subiectul este inserat.
Complexitatea procesului de acultura ie implic mai multe aspecte, precum:
situa iile de dominare i subordonare în care se produce acultura ia; modurile de
selectare a elementelor împrumutate sau de rezisten fa de împrumut; formele de
integrare a acestor elemente în modelul cultural de origine; mecanismele psihologice
care favorizeaz sau nu acultura ia, principalele efecte posibile ale acultura iei,
inclusiv cele negative care pot genera uneori tendin e de „ contra-acultura ie” .
Antropologii americani au introdus no iunea de „ tendin ” (împrumutat de
Sapir de la lingvistic ), pentru a explica faptul c acultura ia nu este pur i simplu o
convertire la o alta cultur ; ci implic o transformare a culturii ini iale, realizat prin
filtrarea elementelor culturale împrumutate, urmînd linia „ tendin ei” profunde a
culturii receptoare. Astfel, procesul de acultura ie nu presupune în mod obligatoriu
„ evacuarea” culturii originare, gramatica sa intern putînd s r mîn pe mai departe,
în plan secund, predominant .
În scopul prezent rii diferitelor nivele ale acultura iei, Herskovits (1948) va
propune conceptul de „ reinterpretare” , definit ca „ procesul prin care semnifica ii
str vechi sunt atribuite unor elemente noi sau prin care valori noi schimb
semnifica ia cultural a formelor str vechi” (apud Cuche, 2003, p.85). Cea mai mare
parte a cercet torilor, îns , vor ilustra în special prima parte a defini iei, urm rind s
demonstreze continuitatea semantic a culturii, inclusiv în cadrul schimb rii. În acest
sens, o ilustra ie despre modul aparte în care practic jocul de fotbal b tina ii
Gahuku–Kama din Noua Guinee este semnificativ . Ini ia i în acest sport de c tre
misionari, ace tia nu accept s opreasc jocul decît atunci cînd cele dou „ tabere”
ajung la egalitate ca num r de partide cî tigate, ceea ce lunge te timpul rezervat
jocului, care se poate prelungi i cîteva zile. Ei nu se folosesc de fotbal pentru
38
afirmarea spiritului de competi ie, ci îl transform într-un ritual ce are ca finalitate
înt rirea solidarit ii intercomunitare, pe baza tiparelor rela ionale autohtone.
Este cuvine men ionat c în situa ia de acultura ie avem mereu un grup
donator i un altul receptor. Acultura ia, îns , nu se produce niciodat în sens unic,
pentru ca nu exist o cultur care s fie numai „ donatoare” i alta doar „ receptoare” .
Astfel, R. Bastide (1996) propune termenii de „ interpenetrare” sau „ intersectare” a
culturilor, pentru a indica limpede aceast reciprocitate a influen ei, care se arat a fi
rareori simetric .

Situa ii de acultura ie

La intrarea în ara de imigrare, str inul (fie el copil, adolescent sau adult) este
supus unui proces de adaptare mai mult sau mai pu in rapid i energic, în func ie de
diferite variabile sociale, cum ar fi: vîrsta, locul i rolul imigr rii în ara gazd , durata
i obiectivul proiectului migratoriu, statutul social i economic al comunit ii de
origine în societatea gazd , profunzimea inser iei colare sau profesionale, mediul
locuin ei, faptul de a fi emigrat singur sau cu familia etc. Abou (1981) alc tuie te o
tipologie format din cinci situa ii globale de acultura ie, în care se pune accentul nu
numai pe dimensiunea individual a acultura iei, ci îndeosebi pe schimb rile colective
ce pot fi declan ate prin emigra iile unor grupuri.
În prima situa ie, contactul se realizeaz între societ ile mai mari sub forma
invaziilor sau coloniz rii. În cazul invaziilor, invadatorii adopt pu in cîte pu in
cultura celor pe care i-au invadat, acultura ia fiind reciproc , dar inegal . În cazul
coloniz rii îns , colonizatorii impun cultura lor coloniza ilor, generînd o acultura ie
esen ial unilateral .
În a doua situa ie, contactul are loc între grupuri particulare de etnii diferite,
ca i în cazul armatei americane în Vietnam sau al „ occidentalilor” care „ st pînesc”
economic ri ale lumii a treia. i aici este vorba despre o acultura ie unilateral , dar
aceasta este par ial sau sectorial .
În situa ia a treia, contactul se desf oar între grupuri na ionale inegale din
punct de vedere demografic, cum ar fi cazul Elve iei germanice. Sunt destul de rare
situa iile în care minoritatea este dominant întru-un anumit sector, majoritatea
dominînd pe plan economic. În aceast situa ie acultura ia ar trebui s fie reciproc ,
dar inegal . S. Abou afirm c inegalitatea evocat tinde sa se diminueze atunci cînd
o minoritate este dominant într-un sector dat.

39
Cea de-a patra situa ie se ive te între dou grupuri na ionale „ egale” din
punct de vedere demografic, cum ar fi musulmanii i cre tinii din Liban. De i ace tia
î i ap r patrimoniul, coexisten a lor genereaz modific ri i combina ii culturale
multiforme. Acultura ia este reciproc , dar în acela i timp, în mare parte blocat .
Cea de-a cincea situa ie-tip men ionat de Abou apare atunci cînd exist
contacte între numeroase grupuri etnice cuprinse în acela i stat, de exemplu India sau
Zair. Caracteristica multicultural a acultura iei este evident , dar acest proces este
deseori obturat la diferite nivele, prin compartiment ri geografice i sociale.
Ierarhiz rile sociale, economice i geografice condi ioneaz rela ionarea dintre
comunit i, modelînd implicit i reprezent rile sociale reciproce.
A fost stabilit i o a asea situa ie-tip, care ar descrie contactul între grupuri
na ionale i grupuri minoritare extra-na ionale, adic situa ia grupurilor emigrante în
contact cu grupurile autohtone.
Dup modul în care se organizeaz contactele între comunit i (prezen a sau
absen a manipul rii realit ilor culturale i sociale), Abou apreciaz c acultura ia
poate fi spontan , for at sau impus .
Acultura ia spontan (liber , fireasc ), se cristalizeaz cînd nu exist un
contact permanent între popula iile implicate, dar exist mediatori suficient de
puternici care o fac posibil (de exemplu, pia a economic , exportul de produse,
importul de ideologii politice). Nu poate fi vorba de o acultura ie dirijat sau
controlat ; schimbarea rezult pur i simplu din jocul de contact i are loc pentru
fiecare din cele dou culturi implicate conform propriei logici interne.
Acultura ia este for at atunci cînd puterea contextului social-politic o
impune, dar pîn la un anumit punct, modalit ile aculturative fiind negociate tacit de
c tre grupurile implicate. Se sus ine c astfel de migra ii economice sau politice, în
societ ile pluraliste, pot între ine un timp institu iile i tradi iile proprii anterioare
contactului.
Acultura ia este impus în situa iile de colonizare, în cazul c rora ritmul i
modalit ile de asimilare cultural sunt însu ite prin for . Efectele pot fi diferite în
func ie de gradul lor de rigiditate sau de suple e.
Distan a mai mare sau mai mica dintre culturile aflate în contact va influen a
procesul acultura iei, gradul prestigiului pe care îl au aceste culturi; omogenitatea lor
mai ridicat sau mai sc zut joac de asemenea un rol important asupra impactului
fenomenului aculturativ.

40
Procese de acultura ie

Abou distinge cinci procese de acultura ie, toate înso ite, îns , de o anumit
ambiguitate semantic . Astfel, reinterpretarea se refer la adoptarea tr s turilor i
modelelor culturii dominante în sectorul public, men inînd propriul cod cultural în
sectorul privat, ceea ce este frecvent întîlnit în comunit ile emigrante, mai precis în
cazul primei genera ii de emigran i. Sinteza afecteaz , în general, copiii de la a doua
genera ie; ace tia încearc modele noi de gîndire i sensibilitate, care reprezint o
inova ie în raport cu una sau alta din culturile aflate în contact. Sincretismul sugereaz
na terea unei noi culturi, precump nitor eterogene în raport cu culturile care au
provocat-o. Asimilarea reprezint acel proces negativ care ar reprezenta o form
excesiv de remodelare a patternului valoric i comportamental anterior, putînd
degenera chiar în depersonalizare. În unele medii, din punct de vedere func ional îns ,
asimilarea mai este considerat ca o adaptare „ func ional ” la un nou climat cultural.
În sfîr it, contra-acultura ia constituie „ procesul de respingere brutal , brusc a
culturii care se afl în curs de dispari ie într-o situa ie colonial i care produce un
mesianism politic i o reîntoarcere la izvoare” (Dansen et al., 1999, p.103).
Exist un anumit stres al acultura iei, manifestat prin anxietate, depresie,
sentimente de marginalizare i excluziune, ce articuleaz o identitate confuz i poate
genera chiar anumite boli cu manifestare psihosomatic . În urma studiilor
interculturale au fost identifica i o serie de factori care favorizeaz apari ia stresului
aculturativ, cum ar fi: modalit ile de aculturare (deschise, permisive, tolerante sau
brutale, radicale), fazele acultura iei (incipient , median , final ), natura societ ii
dominante (multicultural sau asimila ionist , cu prejudec i sau cu discriminari
manifeste), caracteristicile grupului aculturat (statusul social, vîrsta, situa ia
economic ), impactul acultura iei la nivel individual (afectiv, atitudinal,
comportamental).
J. W. Berry constat c exist ase tipuri de schimb ri specifice fenomenului
de acultura ie (apud Cuco , 2000, p. 128): schimb ri fizice (de exemplu, zona
geografic , clima, expunerea la soare, locuin a); schimb ri biologice (un nou tip de
alimenta ie, noi boli etc.); schimb ri politice (precum pierderea unor drepturi
politice); schimb ri economice (salarii, omaj etc.); schimb ri culturale (limba,
educa ia, religia dominant etc.); schimb ri sociale (noi rela ii interindividuale i
grupale).
În contextul schimb rii individuale, experien a întîlnirii a dou culturi poate
lua forme diferite. Ea se poate „ solda” cu o decultura ie a personalit ii, caz în care
41
este vorba despre o experien negativ ; dar atunci cînd se genereaz o reorganizare
cultural a personalit ii într-un chip angajant i constructiv social, ea poate fi
considerat pozitiv . Decultura ia se manifest atunci cînd indivizii, captivi între dou
culturi care nu pot fi conciliate, sunt în mod profund afecta i. Ei resimt o grav criz
de identitate care le pericliteaz echilibrul, provocînd sentimente de inferioritate,
angoas , agresivitate.
Decultura ia este, a adar, procesul prin care un individ sau un grup reneag
atît propria cultur , cît i orice alt form de cultur , în urma unei treceri sau inser ii
defectuoase spre medii culturale diferite. Din p cate, asemenea procese sunt înso ite
de diverse perturb ri de personalitate (de exemplu, sinuciderile în lan ale sclavilor
africani muta i for at în America la începutul secolului al XIX-lea). Decultura ia poate
fi evitat prin experien a unei acultura ii par iale, f r a se ajunge la o scindare total .
De obicei, emigran ii adul i pot pendula relativ u or între un pol interior apropiat
culturii de origine (precum universul familial, activit ile extraprofesionale etc.) i un
pol exterior apropiat societ ii gazd (mediul de munc , administra ia etc.); ei g sesc
astfel, un echilibru prin coabitarea cu ace ti doi poli simbolici. În cazul lor, mediul
formal devine mediul predilect de inser ie în noua cultur , iar mediul informal este
rezervat conserv rii propriei culturi. Deseori, copiii sunt cei care rup acest echilibru
adaptativ, punînd sub semnul întreb rii modul de func ionare al propriei culturi. Fiind
confrunta i cu noua cultur în mediul colar, educativ, formator al turi de mediul
familial impregnat de cultura originar , ei sunt constrîn i la o adaptare permanent i
frecvent , care solicit o reorganizare cultural pe care o accept mai u or. Copiii
intr mai facil, „ natural” , în noua cultur , f r a fi nevoi i s adopte acele strategii
duplicitare de inser ie în mediul socio-cultural. Astfel, ei devin „ p rin ii culturali” ai
propriilor lor p rin i. Reorganizarea cultural poate fi considerat pozitiv atunci cînd,
în urma acultura iei, se ajunge la o îmbog ire a personalit ii subiectului i la
dezvoltarea creativit ii sociale (subiectul dobîndind mai multe strategii existen iale
adaptative, care îi l rgesc repertoriul de replici pe care le poate oferi provoc rilor
mediului social).

Tipologia fenomenelor de acultura ie

Berry et al. (1997), f cînd distinc ie între adaptare i acultura ie, eviden iaz
patru strategii de adaptare, procese care la rîndul lor sunt înso ite de patru tipuri de
acultura ie.

42
În primul rînd avem asimilarea, care presupune abandonarea complet a
identit ii culturale în favoarea identit ii comunit ii dominante, integratoare.
Aceasta se petrece în registrul identit ii i caracteristicilor culturale vitale (limba,
religia, obiceiurile cotidiene etc.). Asimilarea constituie, de fapt, un proces
unidirec ional care include adoptarea limbii, a obiceiurilor, a valorilor si apoi a
modului de via al grupului dominant de c tre noii veni i care sunt astfel, îngloba i în
societatea-gazd . Conceptul dobînde te, astfel, conota ii negative, fiind asociat cu
no iunea de pierdere i / sau renun are la cultura proprie originar : individul sau
grupul este integrat total în cultura dominant , iar identitatea cultural ini ial este
înlocuit cu cea a grupului supraordonat. Asimilarea reprezint o realitate pentru
mul i emigran i, iar abandonul pe care îl implic este mai frecvent o constrîngere a
societ ii gazd decît o alegere voluntar . În acest sens, coala are întotdeauna o for
asimilatoare extrem de puternic , exigen ele colare i mai ales cele lingvistice
neoferind alte alternative.
Totu i, asimilarea poate fi de multe ori superficial , o asimilare asumat ce
ascunde frecvent „ disimularea” . Cu alte cuvinte, strategiile de adaptare ce conduc la
asimilare par cele mai potrivite pentru a ajunge la o acceptare din partea societ ii
dominante a subiectului implicat. Individul î i conserv cultura originar , evitînd
dezagregarea sa identitar , care ar putea fi considerat drept o amputare sau o
deposedare nenatural a ceva ce îi este „ înn scut” . Acest conformism de suprafa
poate s mearg pîn la „ renun area la identitate” (de genul abandon rii, la propriu, a
numelui i prenumelui) fiind, de fapt, o disimulare care ar putea rezulta dintr-o
necesitate de a ascunde, de a camufla diferen ele, f r a le abandona. Majoritatea
copiilor au o mare tendin spre conformism; astfel, ei ader la regulile colare, la
limba care le este impus , dar într-un mod superficial, pentru ca nu vor sa fie
considera i ni te „ tr d tori” în raport cu mediul lor familial.
Integrarea implic p strarea unei p r i din specificitatea cultural proprie, în
acela i timp f cînd parte din unele structuri ale societ ii dominante. Acest proces nu
este unidimensional, ci multidimensional, în care toate elementele p r ii integrante
sunt redefinite de c tre noul venit, printr-o reinterpretare frecvent întîlnit la membrii
primei genera ii de emigran i. Aceasta situa ie pare de multe ori cea mai echilibrat ,
satisf cînd atît exigen ele individului, cît i ale comunit ii, i are în vedere voin a de
a lega rela ii cu alte grupuri din societate. Prin integrare se ajunge la o redefinire
indentitar în contextul unor noi repere culturale.

43
Segregarea / separarea implic fie dorin a individului de a- i p stra
identitatea sa cultural intact , fie împiedicarea oric rei rela ion rii de c tre societatea
dominat .
În schimb, marginalizarea este un proces ce exprim un tip de acultura ie care
covîr e te i discrediteaz . Nemaifiind voluntar , societatea dominant joac un rol
foarte important în practica marginaliz rii. Nici unul din aceste tipuri de acultura ie
nu reprezint o alegere deplin liber din partea subiectului individual, în toate existînd
o negociere simbolic tacit între actorii sociali implica i.

ocul cultural

ocul cultural se refer la „ acea experien emo ional i intelectual ce apare


la cel care, plasat accidental sau datorit unor activit i specifice în afara contextului
socio-cultural ini ial, resimte o puternic stare de disconfort i de stres existen ial”
(Cuco , 2000, p.131).
Experien a vie uirii într-un nou mediu socio-cultural poate declan a diferite
reac ii: de frustrare sau de respingere, de destr mare a identit ii, de revolt , de
anxietate, de mirare sau chiar de fascina ie în fa a experiment rii noului context
cultural.
ocurile culturale au mai multe componente, fiind determinate de diferite
aspecte: ocuri legate de percep ia diferit a spa iului i timpului (de exemplu,
incapacitatea ini ial de a integra ritmuri temporale mult mai accelerate decît în locul
de origine, precum în cadrul procesului de munc ); ocuri datorate diferen elor de rol
i rela ionale din cadrul grupului familial (rolurile so ilor, sistemul parental, tipul de
familie, modalit ile de comunicare i control, stilurile de ata ament etc.); ocuri
legate de tipurile diferite de sociabilitate (ospitalitatea, caracteristicile schimburilor
reciproce etc.); ocuri rezultate în urma reactivit ii diferite fa de cererea ajutorului
(c ci sunt culturi care poten eaz comportamentul pro-social i culturi „ autiste”
social); ocuri datorate „ întîlnirii” cu rituri i credin e magico-religioase diferite;
ocuri legate de reprezent rile diferite asupra schimbului cultural.
ocul poate determina fie o mai buna cunoa tere i inser ie în cultura proprie,
fie o stare de disolu ie interioar , ce conduce la o adaptare convenabil la cultura
„ str in ” .
Teoriile identit ii sociale atest faptul c , în mod continuu, indivizii se
raporteaz la partenerii lor de rol pentru a- i confirma identitatea proprie; chiar
prezen a de sine se cere a fi confirmat prin al ii, un rol deosebit în construirea sinelui

44
avîndu-l valorizarea realizat de al ii i de propriul Eu. Atunci cînd criteriile de
valorizare nu mai concord cu cele ale mediului, se genereaz o discontinuitate, o
ruptur .
ocul cultural este, de fapt, o amenin are identitar ce se manifest în cazul
unei neconcordan e între reprezentarea venit din interior – imaginea personal
despre sine - i cea venit din exterior - imaginea social despre sine. Acest
disconfort poate fi diminuat sau anihilat prin încercarea de îndep rtare de propriile
referin e culturale sau m car prin încercarea de-a nu le considera ca ni te valori
absolute. Cu alte cuvinte, e necesar o anumit decentrare fa de reperele
încet enite ale culturii de origine. Un asemenea travaliu presupune o bun cunoa tere
de sine, privitoare la con inutul identit ii sociale i culturale a subiectului, pentru a se
ajunge la con tientizarea relativit ii punctelor proprii de vedere.
Procesul de inser ie într-o alt cultur este foarte complex, multifazic, aceast
p trundere în sistemul cultural al alterit ii realizîndu-se treptat, prin mai multe etape:
- cunoa terea se realizeaz prin diverse modalit i, fiind necesar o cunoa tere
din untru, personalizat , prin intermediul unei proiec ii empatice;
- acceptarea înseamn a ti s ascul i discursul „ celuilalt” , devenind sensibil la
justific rile i întemeierile sale valorice, în ciuda diferen elor dintre codurile
semantice reciproce;
- comunicarea non-verbal condi ioneaz în elegerea corect a limbajului verbal (pe
care îl completeaz , îl înlocuie te, îl confirm , dar îl i anuleaz atunci cînd exist
neconcordan e), avînd un rol foarte important în procesul comunic rii. Este deosebit
de relevant pentru în elegerea intercultural prin decodificarea elementelor ce
compun limbajul verbal;
- contactul cu mediul (contextul fizic, socio-politic, economic, cultural);
- raportarea la timpul celuilalt – apropierea de o alt dimensiune a alterit ii tr it de
„ cel lalt” . Timpul aduce o semnifica ie referen ial faptelor ad postite în registrele
sale, ordonînd „ curgerea„ vie ii sociale.
Cînd un subiect individual se situeaz între dou culturi, el este supus riscului
apari iei unui dezechilibru identitar, din cauza unei tensiuni între valorile specifice
celor dou sisteme culturale. În acest „ tranzit cultural” individul se poate „ r t ci” ,
valorile vechi nefiind înc validate în noua cultur de inser ie. Este necesar o
anumit perioad de acomodare pentru descoperirea i diferen ierea valorilor analoge
ale noii culturi, pentru stabilirea unui ansamblu valoric restructurat, din a c rui
perspectiv s se poat descifra satisf c tor noul spa iu cultural de inser ie.

45
Studiu de caz. Diferen e intergenera ionale în familiile de emigran i

Devenit o topic frecventat i în studii române ti de specialitate (Bozian,


2004), tema acultura iei în familiile de emigran i a ajuns s dobîndeasc la noi o miz
sporit în anii din urm , cînd, conform ultimelor rezultate ale Barometrelor de opinie
public , aproape 10% dintre români sunt în mod curent „ pleca i în str in tate” .
Cultura originar a fiec rui individ este prezent în straturile profunde ale
personalit ii subiectului i, de aceea, este extrem de dificil debarasarea de aceste
influen e care au devenit „ natura” lui, a a cum îi este imposibil a se deta a de
tr s turile sale genetice. În anii ’70, în Fran a, a ap rut expresia „ cultura
imigran ilor” , care a avut un ecou destul de amplu într-un timp relativ scurt. Aceast
expresie se referea aproape întotdeauna la cultura de origine a imigran ilor care se
men inea izolat fa de teritoriul cultural de inser ie. Aceast abordare este
considerata de D. Cuche (2003, p. 156) fatalist i reduc ionist , considerînd c „ a
identifica culturile imigran ilor cu culturile lor originare este o gre eal bazat pe o
serie de confuzii” . Pentru c , în primul rînd, se confund cultura originar cu o
cultur na ional a imigran ilor, de i na iunile nu sunt omogene din punct de vedere
cultural. Apoi, cultura na ional este într-o continu evolu ie, i chiar rile de unde
provin imigran ii de multe ori trec prin schimb ri profunde economice, sociale i de
mentalitate. Astfel, imigrantul nu poate fi considerat în totalitate reprezentantul
culturii sale i poate nici m car al comunit ii lui originare, aflîndu-se în afara
evolu iei rii i comunit ii sale. „ Imigran ii se vor afla întotdeauna mai mult sau mai
pu in în decalaj fa de ceea ce a devenit aceast cultur de la plecarea lor” (Cuche,
2003, p.157).
Astfel, defini ia dat în general „ culturii emigran ilor” este par ial lipsit de
obiectivitate. Cultura de origine pe care emigran ii din prima genera ie încearc mai
mult sau mai pu in s o p streze, este, de fapt, mai mult o cultur fragmentar , redus
la cîteva elemente disparate. Tot D. Cuche (2003, pp. 158-159) consider c
„ fragmentele acestea disociate din mediul lor originar i importate în societatea de
imigra ie sunt decontextualizate i î i pierd deci caracterul lor func ional. [...] Cultura
aceasta «expatriat », s r cit , nu poate fi decît o cultur încremenit , pu in
susceptibil la evolu ie i greu de transmis genera iei urm toare. Cramponarea
emigran ilor de aceste fragmente de cultur se datoreaz faptului c acestea le permit
s - i afirme o identitate specific i s - i dovedeasc fidelitatea fat de comunitatea
lor originar . Acest lucru permite totodat men inerea unui minim de coeziune în
sînul grupului de imigran i, care î i recunoa te astfel o origine comun ” .
46
Este important de men ionat influen a regimului comunist asupra primei
genera ii de emigran i români care au ajuns s î i contureze identitatea într-un context
coercitiv. Românii, confrunta i cu un sistem politic dictatorial, au dezvoltat o serie de
strategii i atitudini care le-a permis a se adapta circumstan elor. Lipsa supunerii era
pedepsit , regulile i expectan ele sociale erau deseori obscure sau instabile, fiind
aplicate imprevizibil i abuziv, se cultiva o atmosfer de neîncredere general , o
presiune spre conformitate, spre uniformizare, nefiind apreciate efortul real i
performan ele în sarcini individuale. Exprimarea opiniilor sau ac iunile care nu erau
aprobate de „ sus” generau un mare risc; astfel, oamenii evitau s ia ini iative proprii,
se ab ineau de la critic sau de la sugestii; aceast supraveghere continu , regulile
stricte i suprimarea ini iativei i a inova iei au erodat autonomia i sim ul
autodetermin rii. Paternalismul regimului comunist a încurajat pasivitatea, lipsa de
ambi ie, iresponsabilitatea i dependen a. Tr s turile modelate de acest regim totalitar
se estompeaz destul de greu, comunismul rezidual persistînd pîn la 30 de ani
(Chelcea, 2000). Emigran ii români ajun i în societatea american individualist cu
un astfel de „ mo tenire” valoric i atitudinal au sim it mai profund diferen ele
contrastante dintre cele dou ri.
Culturile emigran ilor sunt culturi vii i dinamice, ace tia neputînd r mîne
complet impermeabili la influen a cultural a societ ii în care se integreaz . A doua
genera ie a imigran ilor au parte de o dubl socializare, formarea realizat în coal i
contactul cu tinerii din noua ar contribuind mult la transformarea culturii grupului
lor. Con tiin a apartenen ei emigrantului la societatea de origine nu este static , luînd
forme particulare la fiecare individ i mai ales schimbîndu-se de-a lungul genera iilor.
Primii emigran i vor reinterpreta tr s turile culturale ale societ ilor receptoare pe
care trebuie s le adopte dup schemele culturii de origine; descenden ii lor, îns , vor
reinterpreta dup schemele noii culturi tr s turile mo tenite de la p rin i (Abou,
1981). Irwing A. Hallowel sus ine c , în cazul primei i celei de-a doua genera ii
aflate în situa ie de acultura ie, schimb rile personalit ii r mîn superficiale, abia în
cea de-a treia genera ie constatîndu-se modific ri în personalitatea de baz (Cuche,
2003, p.87).
Nu to i copiii proveni i din familii emigrante cunosc acela i traiect migrator.
Pot fi luate în considerare cel pu in trei cazuri (Dansen et al., 1999, p.108):
În primul caz, copiii sunt veni i împreun cu p rin ii, to i membrii familiei
fiind emigran i la prima genera ie; ace tia interpreteaz tr s turile culturii receptoare
în func ie de experien ele culturii originare. Desigur, este foarte important vîrsta la
care copii ajung in noua societate pentru gradul lor de encultura ie.
47
În al doilea caz, copiii sunt n scu i în noua ar , constituind a doua genera ie
de la emigrare; ace tia ajung s interpreteze tr s turile culturii de origine, plecînd de
la o acultura ie mai veche.
Al treilea caz circumscrie situa iile de reunire a familiei, în care copiii se
al tur p rin ilor sau mama i copiii, tat lui care a tr it deja o perioad mai lung sau
mai scurt de timp în ara gazd . Astfel, membrii familiei nu au în totalitatea aceea i
gril de interpretare cultural , de unde pot lua na tere conflicte în sînul familiei
(Perregaux i Togni, 1989 apud Dansen, 1999, p.109).
Inevitabil, emigra ia genereaz schimb ri în structura familial i pericliteaz
echilibrul sistemului, modificîndu-l. Aceste schimb ri pot afecta distribu ia rolurilor
în familie, a autorit ii p rin ilor, iar procesul de adaptare social prin care trec
familiile poate deveni lung i dureros. Privite ca sisteme, culturile imigran ilor nu
înceteaz s evolueze, în ciuda unor elemente specifice culturii originare care pot fi
p strate într-o stare aproape intact . Dup un anumit timp, în condi ii bune de contact,
unele comportamente i valori sunt preluate de la cultura rii gazd , altele sunt
conservate de la cultura de origine. Adaptarea nu presupune doar abandonarea unor
simple conduite pentru a fi înlocuite cu altele, ci impune înv area unei noi limbi cu
toate elementele sale verbale i extraverbale pe care le implic , confruntarea cu noi
coduri sociale i cu atitudini diferite.
Acest proces de adaptare nu este liniar, iar schimb rile experimentate vor fi
diferite în func ie de sectorul vie ii în care apar i pentru fiecare membru al familiei,
fapt care poate genera conflicte. De exemplu, într-o familie în care s-a infiltrat
nesiguran a datorit schimb rilor i dificult ilor, „ p rin ii, mai ales mama, nu mai
pot s ofere copilului o securitate suficient . Acesta î i construie te identitatea într-un
mediu pe care îl poate resim i ca ostil i în care trebuie s respecte noi repere spa iale,
sociale, lingvistice sau spa io-temporale” (Dansen, 1999, p.109). Mama, încercînd s
fac fa dificult ilor implicate de schimbare, g se te dificil a se asocia schimb rilor
tr ite de copil, iar dup un anumit timp, coeziunea familial poate lipsi. Se poate
ajunge uneori la o pierdere a sensului practicilor educative i a punctelor de reper f r
a se putea da un sens noilor practici. Într-o situa ie de adaptare social este necesar o
securitate suficient , iar dup faza de acultura ie tr it de mam , unii copii de
emigran i e posibil s aib parte de mai pu in securitate exact în momentul biografic
cînd ar avea nevoie de mai mult .
Fiecare persoan are propria gril de interpretare i reinterpretare a tr s turilor
culturale ale comunit ii c reia îi apar ine, în func ie de specificit ile sale identitare
(de exemplu, sexul, vîrsta, statusul social etc.). Astfel, „ mai mul i cercet tori au ar tat
48
c , într-o aceea i familie, alegerile f cute sunt foarte diverse atunci cînd este vorba de
cet enie, de reproducerea schemelor culturale puternice ale societ ii de origine sau
de identificare cvasi-complet cu societatea gazd ” (ibidem, p.110).
Emigran ii sunt supu i unui proces de redefinire cultural , de rea ezare a
pozi iei simbolice în familie i societate. „ În situa ia de emigrare, copilul se va
dezvolta într-un univers cultural divizat în sînul c ruia va trebui s dobîndeasc
identit i conciliabile” (ibidem, p. 110). Rela iile ce se stabilesc între mediul familial
i colar sunt de o importan deosebit ; p rin ii care sunt mai pu in familiariza i cu
institu iile colare se pot afla intr-o situa ie de „ ne tiin ” în raport cu profesorii i
uneori chiar în raport cu proprii lor copii. Aceast asimetrie a rela iei familie- coal
condi ioneaz , prin felul cum este ea resim it , apari ia obstacolelor în calea bunei
desf ur ri a colariz rii copilului. Fiecare copil de ine un grad mai mare sau mai mic
de flexibilitate în ceea ce prive te aspectele culturii familiale asociate culturii de
origine i aspectele culturii ce apar in t rii gazd ; ace tia constituie doi poli culturali
care se afl într-o raport dinamic, într-o continu ajustare prin schimburi reciproce.
Privitor la realitatea emigra iei, E. Erikson afirma faptul c „ psihanaliza
copiilor de emigran i, primii americani adev ra i în sînul familiei lor, arat clar în ce
m sur ei devin «p rin ii culturali» ai p rin ilor lor” (Di Mascio, 2000, p.61). Astfel,
autoritatea nu este pur i simplu difuz , diluat , ci este chiar inversat . Analizînd
stilul parental american, Erikson schi eaz un „ portret-robot” al tîn rului american
mediu din care rezult , printre altele, c el are „ o mam mai degrab distant , nu prea
protectoare, i un tat discret.” (Erikson apud Di Mascio, 2000, p.62). Erikson
apreciaz familia american ca o coal a democra iei i a toleran ei, în care, tat l
absent, care pare a nu- i îndeplini rolul de autoritate, ofer copiilor s i ni te
deprinderi de autodeterminare. Chiar dac mama american este acuzat tocmai de
fiii ei c este distant , în acest mod tîn rul american înva ce este autonomia intra i
interpersonal . Modelul comunica ional caracteristic familiei americane pare a fi
precump nitor consensual, cultivîndu-se independen a i spiritul întreprinz tor.
D. Nikol (un emigrant român în New York) afirm în cartea sa, Pe portativul
vie ii – jurnal literar, urm toarele: „ Aici în America (U.S.) nu exist Englez, German
sau…Român. To i suntem …«Americani!». Înc de la prima genera ie, identitatea
etnic este spus cu jum tate de gur . La a 2-a i a 3-a genera ie, originea etnic
devine o no iune «arbitrar ». De la o genera ie la alta, originea etnic se estompeaz
i dispare […]. Aici nu mai e nimeni acas la el. Noua cas este America!
«Asimilarea» se produce, astfel, destul de rapid” (Dominik, 1992, p. 199).

49
În secolul al XX-lea, expresia „ Melting Pot” („ oala de topit” ) era folosit
pentru a sugera u urin a cu care emigran ii erau asimila i culturii engleze. În zilele
noastre se vorbe te despre „ salata american ” , pentru c , în Statele Unite grupurile
etnice încearc tot mai mult s - i conserve cultura lor na ional , tradi iile, obiceiurile,
religia etc. Aceast afirma ie este dovedit de diversitatea manifest rilor culturale ce
coloreaz via a social american , dar tendin a de conservare este estompat de la o
genera ie la alta, de i sunt p strate anumite simboluri, asemeni unor relicve proprii
unei lumi demult uitate. Totu i, în mozaicul cultural i etnic caracteristic Statelor
Unite, „ Americanii, dincolo de originea lor, r mîn mai presus de toate americani”
(Pargac, 1998, p.25), aceast realitate fiind valabil mai mult pentru copiii
emigran ilor n scu i i crescu i în noul climat cultural.

Cercet ri psihosociologice asupra fenomenelor de mobilitate social masiv .


Emigrarea în mas

Primii speciali ti din zona tiin elor sociale care s-au preocupat sistematic de
problema emigr rii, precum Schlesinger, Hansen, Blegen, Wittke, au fost ei în i i copiii
sau nepo ii emigran ilor. Începînd cu lucrarea lui Oscar Handlin, sociologii au început
s se concentreze asupra proceselor asimila ioniste experimentate subiectiv. În opinia
istoricilor, emigran ii au adus cu ei valori culturale diverse pe care le-au folosit pentru
a- i p stra controlul asupra propriilor vie i i pentru a- i structura formele de adaptare.
Lucrarea lui W. Thomas i Th. Znaniecki (1918-1920/2002) despre emigran ii
rani polonezi în America este una din primele lucr ri ce include studiul culturii i a
organiz rii sociale a emigran ilor. Adev rat explorare de pionerat pentru tiin ele
sociale americane ale secolului al XX-lea, cercetarea celor doi exponen i ai colii de la
Chicago urm rea s explice problemele sociale ale vremii prin examinarea rela iei
subiective dintre indvizi i societatea integratoare. Mai mult, investiga ia a avut o mare
influen asupra unei întregi genera ii de sociologi, consfin ind rolul de prim plan al
colii de la Chicago în cunoa terea social . Studiul a fost mai mult decît o cercetare a
adapt rii emigran ilor, propunînd o analiz ce examina modul în care societ ile
tradi ionale r spund la for ele moderniz rii. Articulat ca o str danie deliberat de a
dezvolta o metodologie sistematic calitativ pentru sociologie bazat pe surse narative
ce oglindeau experien e de via individuale (de tipul coresponden ei), cartea celor doi
sociologi sublinia faptul c ordinea social se afl la intersec ia dintre valori, atitudini i
practici sociale. Thomas i Znaniecki nu au pus atît de mult accentul pe asimilarea
individual , cît pe formarea comunitar , adic pe etnicizare. În ciuda limitelor studiului
50
pe care l-au realizat, acesta a fost i înc mai este valorificat în cercet rile aplicate
psihosociologice.
În anii `70 ai secolului al XX-lea, membrii unui proiect de cercetare pe tema
în elegerii experien elor emigran ilor germani prin scrisori au dorit s interpreteze
informa iile g site într-o asemenea „ surs ” despre evenimentele sociale i politice, cu
scopul de a formula concluzii despre fenomenul acultura iei. Dar multe dintre aceste
scrisori, în special cele scrise de femei, au fost considerate ca avînd o însemn tate
redus , pentru c tematica lor dominant f cea referire la sfera privat , mai degrab
neglijat de c tre cercet torii sociali i istorici.
Lalonde i Cameron (1993) au studiat emigran ii din Canada, iar cercetarea în
care s-au angajat a fost centrat pe grupurile de emigran i din Caraibe (formate din
popula ii de culoare), din China, Italia i Grecia. Au fost administrate chestionare
acestor patru grupuri etnice, luîndu-se în considerare dac emigrantul era membru al
primei genera ii (116 de subiec i), sau copilul devenit adult al primei genera ii (133 de
subiec i). P rin ii (prima genera ie) au demonstrat o identificare etnic mai puternic
decît copiii lor (a doua genera ie). În general, similaritatea culturii gazd i a culturii
emigran ilor referitoare la dimensiunea individualism-colectivism cre te probabilitatea
bunei adapt ri. O asemenea aser iune dovede te cum, bun oar , emigran ii veni i dintr-
o cultur colectivist într-una individualist pot întîmpina dificult i mai mari în
adaptarea la noua cultur decît al ii veni i tot dintr-o cultur individualist . Ulaszeck
(1990) a examinat percep ia stresului la studen ii str ini ai Universit ii nord-americane
din Ilinois, i, în urma rezultatelor a ajuns la concluzia c cei proveni i din culturi
colectiviste i-au f cut prieteni mai greu decît cei veni i din culturi individualiste. Cu cît
distan a cultural este mai mare între cele dou societ i, cu atît dificultatea adapt rii
cre te. De i aceasta afirma ie a fost testat în diverse studii, trebuie s avem în vedere
c exist i excep ii de la o asemenea tendin . Unul dintre cele mai interesante exemple
este cazul emigran ilor din Asia de sud-est în America. Colectivismul familial cu care
ace tia au sosit în noua societate s-a dovedit a fi func ional pentru adaptarea copiilor lor
la sistemul de înv mînt american. Caplan, Whitmore i Choy (1989) au dovedit c , în
doar trei ani de la sosirea in America, f r s cunoasc în prealabil limba, copiii
emigran ilor au ob inut rezultate peste medie în colile americane. Dup p rerea
autorilor aminti i, valorile culturale ale p rin ilor au stat la baza acestei înclina ii, prin
valorificarea educa iei i a realiz rii profesionale, coeziunea vie ii de familie i munca
asidu .
Exist multe cercet ri care au studiat factorii ce amenin sau faciliteaz
adaptarea psihologic a emigran ilor în timpul acultura iei (Berry, 1900; Vega,
51
Rumbaut, 1991). Unele studii au demonstrat c percep ia discrimin rii are un efect
negativ puternic asupra diferitelor aspecte ale bun st rii emigran ilor tineri (Gil at al.,
1994; Phinney, Chavira, 1995; Rogler, Cortes, Malgady, 1991; Vega, Khoury,
Zimmerman, Gil, Warheit, 1995, apud Liebkind, Jasinkaja-Lahti, 2000). O alt
problem a acultura iei o constituie insuficienta cunoa tere a limbii dominante a rii
gazd , handicap care diminueaz abilitatea emigrantului de a func iona eficient în noul
context social.
A fost sugerat teoretic i dovedit empiric faptul c rela iile familiale de calitate
joac un rol important în prevenirea problemelor provocate de acultura ie a tinerilor
emigran i (Chiu, Feldman, Rosenthal, 1992; Feldman, Mont-Reynaud, Rosenthal, 1992;
Gill et al., 1994; Liebkind, 1994, 1996; Phinney, Chavira, 1995, apud
Liebkind, Jasinkaja-Lahti, 2000). Percep ia calit ii suportului parental emo ional i
social se poate deteriora în timpul acultura iei. În familiile amenin ate de acest risc,
gradul sc zut de acultura ie (de exemplu. men inerea valorilor tradi ionale) poate fi
v zut ca un mijloc de a sus ine coeziunea familial i de a evita conflictul
intergenera ional. A adar, men inerea valorilor culturale tradi ionale, în special cele
legate de familie, împreun cu suportul parental perceput, pot ajuta emigran ii
adolescen i s fac fa problemelor legate de acultura ie. S-a demonstrat c între
perioada care a trecut de la integrarea tinerilor în societatea gazd i gradul de
prezervare a valorilor tradi ionale ale culturii de origine exist o corela ie invers .
Astfel, cre te riscul apari iei conflictelor cu p rin ii.
Liebkind i Jasikaja-Lahti (2000), în studiul lor despre acultura ie i bun starea
psihologic a emigran ilor adolescen i din Finlanda, au ajuns la concluzia c subiec ii de
gen feminin au acuzat mai multe simptoame cauzate de stresul acultura iei (în special
anxietate i simptome psihosomatice) decît subiec ii de gen masculin. Cu cît emigran ii
tineri au perceput mai intens discriminarea, cu atît mai modest au aderat la valorile
tradi ionale legate de familie, i cu cît suportul i în elegerea p rin ilor erau mai pu in
exprimate, cu atît stresul acultura iei sporea. Adolescen ii devin tot mai con tien i de
contrastul dintre rela iile cooperante pe care le au cu colegii din grupul de co-vîrstinci i
rela iile tot mai unilaterale experimentate cu p rin ii. Acest aspect al dezvolt rii poate fi
mai problematic pentru tinerii emigran i decît pentru cei care au r mas în ara lor natal ,
pentru c ei pot adopta valori familiale vestice mai grabnic decît p rin ii lor. Astfel,
lupta adolescen ilor pentru autonomie poate fi accentuat de diferen ele
intergenera ionale în contextul acultura iei. În concluzie, adolescen ii emigran i care
ader mai pu in la autoritatea parental consfin it tradi ional i care se bucur de suport
parental au ansele cele mai mari de a evita diversele problemele legate de acultura ie.
52
Jeanne L. Tsay, Yu-Wen Ying i Peter A. Lee (2000) au realizat un studiu ce
investiga elaborarea semnifica iei de a fi „ chinez” sau de a fi „ american” pentru
emigran ii chinezi în Staele Unite. Ei au urm rit în ce m sur gradele diferite de
expunere cultural i de experien intercultural influen eaz „ sentimentul de a fi
chinez sau american” . Cultura chinez a fost descris ca accentuînd rela iile
interpersonale, supunerea colectiv la autoritate i controlul emo ional, pe cînd cultura
american a fost caracterizat prin individualism accentuat, sfidarea autorit ii i
libertatea exprim rii emo ionale. Acest „ sentimente” de „ a fi chinez” i „ american” , în
opinia autorilor cercet rii, sunt fie unidimensionale pentru chinezii n scu i în America,
fie independente unele de altele, pentru c subiec ii implica i sunt crescu i de c tre
p rin i chinezi într-o cultur american (expunerea lor la cultura chinez fiind astfel
limitat la cîteva contexte). Pentru emigran ii chinezi, acest sentiment al dublei
apartenen e poate fi bidimensional sau în leg tur bilateral negativ , pentru c în toate
contextele de via , ei au fost obi nui i s fie „ chinezi” , dar datorit emigr rii exist
situa ii în care devin „ americani” . Fenomenul evocat se reg se te îndeosebi pentru
persoanele care î i p r sesc ara dup adolescen , dup ce ei i-au format deja o
identitate chinez , fiind foarte posibil s continue a se considera „ chinezi” i în noua
ar , printr-o strategie personal ce asigur coeren a identitar .
Pentru emigran ii nou veni i în America, sentimentul de „ a fi american” poate fi
mai pu in integrat i internalizat în conceptul lor de sine decît cel de „ a fi chinez” . Prima
evaluare este mai mult legat de contextele din via în care trebuie s fie „ americani”
(de exemplu, în mediul colar), fiind experimentat ca o parte extern a sinelui
(Baumeister, 1998). Astfel, no iunea lor de „ a fi americani” se bazeaz pe angajarea lor
în cultura american . Cu timpul, ei încep a internaliza identitatea american , aceasta
devenind o parte intern a sinelui, convergent cu idenitatea lor global . Tendin a este
valabil mai mult pentru cei care au sosit în Staele Unite înainte de a- i forma o
identitate chinez puternic . Cu cît perioada ederii în noua ar este mai însemnat , cu
atît mai contextualizat i mai extern devine identitatea lor originar .

Studiu de caz – integrarea românilor în mediul multicultural american

Multiculturalismul este tot mai mult o eviden atotputernic a actualit ii i,


indiferent de locul unde ne-am afla, omogenitatea popula iilor e mai degrab o
construc ie mitologic decît o expresie a unei realit i sociale consfin ite. De multe ori,
diversitatea popula iei este privit ca o bog ie, sau cel pu in ca o stare inevitabil

53
asupra c reia nu se poate reveni, constatare care hr ne te o atitudine multiculturalist
care coboar fie în aderare, fie în fatalism.
În Statele Unite, în special dup cel de-al II-lea R zboi Mondial, a fost
încurajat diferen ierea sub presiunea „ americaniz rii” emigran ilor. În SUA, ace tia
au fost nevoi i de noul context s î i reinterpreteze bagajul cultural cu care au venit,
printr-un proces mai mult sau mai pu in con tientizat. Specificul acestei reinterpret ri
a depins în parte de presiunea mediului, dar i de intensitatea cu care emigran ii au
valorificat mo tenirile culturale ale rii de origine. Noul mediu nu a fost întotdeauna
dispus s accepte elementele culturii emigran ilor, privite ca ni te simboluri etnice
împov r toare. Societatea majoritar nu le-a în eles, le-a g sit stranii, unele chiar la
limita anecdotei. Mul i emigran i au reac ionat prin încercarea de inserare rapid în
noul mediu; acest proces fiind adesea incon tient pentru c , de obicei, nimeni nu avea
preg tit o strategie de adaptare.
Ast zi, aceast diferen iere cultural nu este doar acceptat tacit, dar i bine
primit ca o expresie a toleran ei Statelor Unite pentru pluralitate. Exist con tiin a
faptului c fiecare cet ean american are o origine etnic (cu excep ia „ indienilor
americani” ), c ei nu pot fi împ r i i în americani „ adev ra i” de origine anglo-saxon
/ „ ceilal i” , i c , în fond, exist ceva demn de a fi admirat i apreciat în cultura
fiec rui grup etnic. Într-un mediu socio-cultural nou, etnicitatea originar i forma ei
aparent , simbolic , trebuie s ofere un r spuns noilor provoc ri ale mediului, trebuie
s devin „ func ional ” .
Românii au început s soseasc în America simultan cu alte grupuri etnice din
sudul i estul Europei. Cel mai adesea motiva ia lor era financiar i erau anima i de
dorin a de a se întoarce acas cu bani. Cei care au scris despre plecarea românilor în
Statele Unite la începutul secolului al XX-lea au afirmat c ace tia au venit cu o
con tiin na ional consolidat . Nu se tiu prea multe lucruri referitoare la
schimb rile produse în con tiin a etnic a românilor care au c l torit prin ri str ine,
dar far îndoial au întîlnit oameni de diferite etnii care treceau prin experien e
similare i au lucrat al turi de al i emigran i asem n tori cu ei.
Totu i, s-a observat c românii au sosit în noua ar cu o identitate mai mult
regional decît na ional . Dar, se pare c dup Marea Unire din 1918, fervoarea
sentimentului i identit ii na ionale au dep it identit ile locale (Galitzi, 1929,
Bobango, 1978 apud Quinlan, 1988, p. 34); oricum, exist destul de pu ine informa ii
cu privire la acest proces complex.
Un alt aspect modest studiat este cel care se refer la modul în care s-au
raportat românii la mediul ce le-a devenit „ noua cas ” i la societatea dominant a
54
protestan ilor anglo-saxoni, care îi caracterizau pe cei din sudul i estul Europei în
termeni peiorativi, pe baza unui stereotip etnic i confesional încet enit. Se pare c
într-un asemenea context cristalizarea identit ii etnice româno-americane a fost
facilitat în cea mai mare parte de experien ele din registrul muncii. Nu putem s nu
men ion m existen a i importan a institu iilor formale române ti sau româno-
americane, diferitele biserici i numeroasele asocia ii de voluntari. Aceste institu ii au
devenit simbolurile legitim rii româno-americane i, în acela i timp, modalit ile prin
care diferen ele religioase i regionale au putut fi estompate. Cu timpul, în efortul
românilor de a crea un sim al unit ii, diversitatea experien elor în cultura american a
fost ignorat . Au fost observate schimb ri considerabile în rela iile dintre diferite
grupuri de români, distinctivit ile regionale i într-o anumit m sur i cele religioase
fiind trecute cu vederea, valorificîndu-se sim ul mai accentuat al unit ii culturale de
origine.
În urma demersurilor tiin ifice care au studiat tema, se poate afirma c
românii au traversat un proces de transformare a identit ii, dar în majoritatea
investiga iilor psihosociologice i istorice domin registrul descriptiv în dauna celui
explicativ. Au fost diferen iate patru perioade ale emigr rii românilor în America
(Beck, apud Quinlan, 1988, pp.35 –36):
1. Perioada emigran ilor „ muncitori” – primul „ val” de emigran i a sosit între
ultimele dou decenii ale secolului al XIX-lea i primele dou decenii ale sec. al XX-
lea.
2. Perioada emigra iei politice de dup cel de-al II-lea R zboi Mondial. Datorit
comuniz rii rii, interval în care mul i intelectuali i politicieni din ar au luat drumul
Statelor Unite.
3. Perioada reîntregirii familiale de dup 1965, din vremea „ României
socialiste” . Motiva iile emigr rii în aceast perioad au fost combinate, deopotriv
familiale, politice i economice.
4. Perioada exilului din jurul anilor ’80, care include un num r relativ mic de
emigran i care au fugit, au fost expatria i sau au c utat refugiu politic în noua ar .
Aceste momente se refer doar la perioada dinaintea Revolu iei din 1989. Dup
acest episod istoric referen ial, num rul „ plec rilor” înspre SUA a crescut datorit
libert ii dobîndite, a climatului democratic care facilita plecarea legal (sau la limita
legii), a situa iei de incertitudine socio-economic i politic din ar . Motiva iile ce au
stat la baza acestui exod au fost diverse: economice, politice, familiale, în toate
producîndu-se o rea ezare identitar major .

55
Primii români emigran i au lucrat în diverse tipuri de fabrici, în mine, în
hoteluri, ca servitori sau ca i buc tari. Majoritatea emigran ilor au intrat în noua
societate la nivelul inferior al stratific rii sociale, fiind nevoi i apoi s presteze munci
prost pl tite, cele mai evitate, i s tr iasc în cartiere s race. Cu trecerea timpului,
îns , unii au reu it s urce treptele stratific rii sociale.
În timp ce au existat multe cazuri de adaptare „ reu it ” în cultura american ,
au fost i multe situa ii de e ec. Unii s-au întors în ar „ cu buzunarele goale” , dup
încerc ri nereu ite. O parte din emigran i care au avut succes în America s-au întors
acas cu economiile lor i le-au investit în ar , al ii au r mas în noua ar . Multe
dintre scrierile despre românii-americani men ioneaz conformitatea lor fa de
sistemul industrial american. Galitzi citeaz m rturia unui b trîn din Chicago în acest
sens (Galitzi, 1929, apud Quinlan, 1988, pp.37 – 38): „ Nu îmi mai recunosc
cona ionalii. Ei arat exact ca i ceilal i i, dac nu îi aud vorbind limba noastr , cred
c sunt polonezi, sîrbi sau irlandezi. B rba ii i-au t iat must ile, semnul virilit ii
masculine. Dar a a este moda aici. Cu fe ele lor fine, b rba ii arat ca i femeile,
precum femeile cu p rul tuns au o imagine b ie easc . Este lumea întoars pe dos. Nu
pot s în eleg cum pot s fac aceste lucruri i înc s sus in c sunt români.”
Aceast m rturisire se refer la schimb rile produse în stratul exterior al
culturii (înveli ul mobil), cultura explicit , ce se concretizeaz în manifest ri
observabile, în comportamente nemijlocite i în opinii conjuncturale. Con inuturile
acestui strat de suprafa sunt mai susceptibile schimb rii decît cele ale celorlalte dou
straturi. Stratul de mijloc este reprezentat de atitudinile esen iale i normele sociale.
Stratul interior este cel mai profund, reprezentînd nucleul ce cuprinde valorile
fundamentale; este cel mai greu de modelat i schimbat, fiind i cel mai greu accesibil,
reunind concep iile de baz despre lume i despre existen a uman .
Deena R. Levine et al. (1987) aseam n cultura cu un aisberg, întrucît unele
elemente de factur cultural ca limba, obiceiurile culinare i vestimenta ia pot fi
observate imediat, dar acestea nu constituie decît vîrful icebergului. Exist mult mai
multe aspecte si forme ale culturii care sunt „ cufundate” adînc în persoan , la fel cum
cea mai mare parte a icebergului se afla ascuns sub apele oceanului (Levine, 1987,
apud Pîrlog, 2002, p.189).
În rela iile interpersonale cu membrii unei culturi diferite, de multe ori nu
suntem con tien i de faptul ca a fost înc lcat o regul cultural , sim im doar un
anumit disconfort latent. În aparen , background-ul cultural al cuiva nu pare s creeze
nici un fel de bariere, dar un gest fugar, o simpl privire sau poate chiar o pauz în
conversa ie poate crea o impresie negativ , de i partenerul de rela ie „ diferit” nu a
56
avut nici cea mai mic inten ie de a transmite un mesaj negativ, ac ionînd pur i
simplu în concordan cu normele implicite ale culturii sale. Problemele i
interpret rile gre ite apar atunci cînd atribuim semnifica ii comportamentului
„ celuilalt” prin prisma propriei noastre culturi.
În contextul american al pluralismului cultural, emigran ii sunt confrunta i nu
numai cu aspectele culturale recunoscute ca apar inînd culturii americane, ci i cu alte
manifest ri culturale apar inînd grupurilor etnice minoritare, care sunt extrem de
diverse i fa a de care statul american dovede te o toleran apreciabil . Pe tot
parcursul acestui proces, negocierea implicit între exigen ele culturale proprii i
imperativele normative ale culturii integratoare constituie regula care între ine
metabolismul identitar individual i colectiv al „ noilor veni i” .

57