Sunteți pe pagina 1din 3

EDUCAȚIA - CHEIA CARE DESCHIDE TOATE UȘILE

prof. psihopedagog Galiș Adina

Școala Gimnazială Specială Huedin, jud. Cluj

Nelson Mandela a spus că „Educația este cea mai puternică armă care există pentru a
schimba lumea” și raportându-ne la provocările educaționale din ziua de azi nu putem spune decât
că a avut mare dreptate. Educația este baza fundamentală pe care trebuie să clădim viitorul, este
cheia progresului, fundamentul pentru a forma o societate ddeschisă, unde drepturile tuturor sunt
respectate în mod egal. Mari gânditori și cele mai luminate minți din istoria umanității au vorbit
despre importanța educației în obținerea libertatății. Un om educat este un om liber, o persoană care
poate sta drept și mândru pe propriile picioare.

Dar, a deține anumite informații și cunoștințe nu este sinonim cu educația.


Cunoștințele cu care nu putem opera sunt zadarnice. Învățarea teoretică trebuie susținută prin
practică, altfel nu este o învățare propriu-zisă. Eduația copiilor începe din familie, de la vârste
fragede, nu doar la intrarea copilului în școală. Iar la baza educației trebuie puse mai întâi
generozitatea, bunătatea, empatia, tolernța, respectul, bunul simț, solidaritatea umană, înțelegerea .
Toate aceste virtuți trebuie să le insuflăm copiilor încă de la vârste fragede, pentru a deveni tinerii
care vor fi liderii viitorului. Abia apoi începe educația școlară, acumularea de cunoștințe și
informații din mai multe domenii de dezvoltare, care vor continua să crescă pe baza deja formată
din copilăria mică. Cei care sunt capabili să pună educația mai presus de orice, vor fi cei care vor
reuși să schimbe lumea.

Potrivit unui raport al UNESCO, „educația este baza fundamentală pentru bunăstarea
popoarelor”. Acele societăți în care există un nivel ridicat de educație, see bucură și de o calitate
mai bună a vieții. O societate educată are standarde înalte , este prosperă, se dezvoltă gradual,
crește calitativ și asigura oamneilor un trai decent. Educația este cheia care deschide toate ușile .
Să ne gândim puțin la țările subdezvoltate ale continentului african. Marea majoritate a oamenilor
sunt analfabeți, copiii nu merg la școală, nivelul de trai este la limita subzistenței sau chiar sub
limită. Oare dacă acei oameni ar fi primit o educație corespunzătoare, oare nivelul de trai nu s-ar fi
îmbunătățit? Nu ar fi reușit să găsească soluții la multe din probleme? Dar ei nu au fost învățați să
gândească, să găsească strategii, să caute, spă cerceteze, să analizaze. Creierul trebuie antrenat, ca
oricare alt organ uman. Îl folosești sau îl pierzi. Femeile sunt obișnuite cu viață de sclavă a
bărbatului în aceste societăți; îi este inoculată ideea cum că femeia trebuie să fie mereu în umbră,
supusă, umilă, tăcută, docilă, fără drept la cuvânt, opinie, părere. Este doar o jucărie în mâna
bărbatului care deține puterea fizică. În societățile dezvoltate, educate, acest lucru nu se întâmplă, ți
e normal deoarece noi toți, femei, bărbați și copii suntem egali în drepturi. Câte femei din lumea
slab educată mor la naștere, de exemplu, din cauza copmplicațiilor, deoarece nasc acasă sau singure
chiar, fără asistență medicală? Câți părinți își lasă copiii să moară când sunt bolnavi, deoarece nu
se duc cu ei la medic? Sau , mai grav, nu exisă nici spitale, nici medici. Ca să nu mai vorbim de
școli și profesori.

Educația este biletul nostru de călătorie spre o lume mai bună, spre cunoaștere, spre
explorare, spre cucerirea celor mai înalte culmi. Educația îți oferă oportunițăți nenumărate de
dezvoltare personală și libertatea de a fi ceea ce vrei să fii, oriunde, oricând.

Un om educat este un om sociabil, deschis, cu stimă de sine ridicată, încrezător în


forțele proprii, un om cu competențe sociale ridicate, un om care știe să profite de oportunitățile
care i se oferă, un om care deține armele pentru a răzbi în încercările vieții și a clădi un viitor mai
bun. El va avea cheia tuturor ușilor închise , va putea călători în lumea toată și cunoaște alte culturi.
Va putea învăța limbi străine și va putea funcționa liber oriunde în lume. Va fi liber, așa cum nu
sunt acei oameni care își închid mintea în fața cunoașterii.

Șansele educaționale sunt strâns corelate cu mediul de rezidență. Mediul rural


reprezintă mediul de rezidenţă pentru aproape jumătate din populaţia României. Studiile de
specialitate au relevat anumite aspecte legate de lumea satelor:

 Gradul de sărăcie este mai mare în mediul rural: 42% dintre persoanele care locuiesc în mediul
rural sunt atinse de sărăcie, comparativ cu 17% la orașe;

 Gradul de sărăcie al unui județ sau regiune este proporțional cu ponderea populației din mediul
rural;

 Doar 33% din locuitorii zonelor rurale au o ocupație, comparativ cu 92% din salariații din
populația urbană;

 În mediul rural 38% din populație sunt lucrători pe cont propriu și 29% lucrători în agricultură,
neremunerați;

 Infrastructura și instituțiile care facilitează participarea socială sunt deficitare;

 Infrastructura financiar-bancară și culturală este aproape insexistentă ( cinema, teatre, muzee);


 Lipsa apei curente , a facilităților sanitare , a confortului în gospodării sunt însoțite de atitudini
homofobe și reacții discriminatorii;

În aceste condiții și școala rurală este expusă unor factori de risc: sărăcie, subfinanțare,
precaritatea resurselor ; acești fatori influențează și calitatea ofertei educaționale. Rata de
cuprindere în învățământul obligatoriu este mare în zonele rurale, aproximativ 95%, dar ponderea
lor în învățământul liceal și superior este foarte mică, mai puțin de un sfert din totalul populației
școlate post-obligatorii provine din învățământul rural. Rezultatele obținute de elevi la examenele
naționale sunt de patru ori mai slabe la elevii din zonele rurale, comparativ cu cele ale elevilor din
zonele urbane. 66% din rata abandonului școlar se produce în mediul rural , iar aproximativ 80%
dintre cei care părăsesc studiile înainte de 14 ani provin de la sat. Ca urmare a acestor fapte,
desigur ca și calitatea vieții este scăzută în aceste medii, iar nivelul de educație este scazut, de
asemenea. Majoritatea acestor copii nu vor trece de barierele orizontului rural și nu or accesa
informații și cunoștințe superioare, pentru un viitor strălucit.

Indiferent ce vrem să devenim în viață sau ce carieră alegem, educația este singurul
lucru care ne face capabili să ne atingem obiectivele. Pe lângă beneficiile sale socio-economice,
educația ne oferă încrederea necesară pentru a ne exprima opiniile și opiniile în societate.

Bibliografie:
Cosmovici, A., Iacob, L. (1997), Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași
Crețu, C, (1997), Pedagogia succesului, Editura Polirom, Iași
Cucos, C. (2002), Pedagogie , ed. a II-a , Editura Polirom, Iași
Delors, B.G. (1993) , Comoara lăuntrică. Raportul pentru UNESCO al Comisiei Internaționale
pentru educație în sec. XXI, Editura POlirom, Iași
Golu, M. (1997), Dinamica personalității, Editura Geneze, București
Nedelcu, A., Palade, E. (2006), “Educaţia în mediul rural; şcoli inegale, şanse inegale”, în Crişan,
A. (coord.), “Patru exerciţii de politică educaţională”, Editura Humanitas, București
Vrășmaș, T.(2004), Școala și educația pentru toți, Editura Miniped, București
***(2006), Copii la limita speranței- o analiză focalizată supra situației copiilor vulnerabili excluși
și discriminați în România, UNICEF

S-ar putea să vă placă și