ASOCIAȚIA PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ „PROETNICA“

DISCRIMINAREA
PE ÎNTELESUL
, TUTUROR

București, 2018
 Material editat de Asociația pentru Incluziune Socială „Proetnica”,
în cadrul proiectului „Me sem rrom, tu san gahdjo, ame sam manush”,
finanțat de Administratia Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural

Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul
în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerentei informațiilor

prezentate revine inițiatorilor

Autori: Oana Mihăiescu, Dorina Putineanu, Carmen Rîureanu

 Cuprins

1. Contextul și scopul realizarii broșurii antidiscriminare ........................................... 5

2. Introducere în conceptele de diversitate, interculturalitate, șanse egale................... 6
3. Delimitări conceptuale: Stereotip, prejudecată, stigmă, discriminare...................... 9
4. Formele discriminării și efectele asociate discriminării......................................... 16
5. Modalități de combatere a discriminării................................................................. 31
6. Activități practice/fișe lucru ce pot fi utilizate la activitățile cu elevii.................... 36

3
 Am luptat împotriva dominaţiei albe şi am luptat împotriva dominaţiei
negre. Idealul meu cel mai scump este acela al unei societăţi libere şi
democratice în care toţi să trăiască în armonie şi să aibă şanse egale.
Nelson Mandela
1. Contextul realizării ghidului antidiscriminare

5
B
roșura antidiscriminare, ca instrument operațional, destinat în primul rând co-
piilor, dar și profesorilor, în scopul înțelegerii fenomenului de discriminare și
de prevenire și combatere a acestuia, este elaborat în cadrul proiectului „Me
sem rrom, tu san gadjo, ame sam manush“, implementat în perioada iulie–noiembrie
2018, de Asociația pentru Incluziune Socială „Proetnica“, finanțat de Administrația
Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul propune intervenţii complexe şi integrate, care vizează provocarea și
schimbarea atitudinilor negative fată de rromi, construirea unui sentiment de solida-
ritate și responsabilitate pentru îmbunătățirea relațiilor dintre rromi și non-rromi și
totodată dezvoltarea unei atitudini de respect faţă de diversitatea culturală şi moşteni-
rea culturală (obiceiuri și tradiții) a fiecărui individ şi a unor comportamente sociale
aferente acestei atitudini. Toate activitățile proiectului contribuie la dezvoltarea în-
crederii în sine și dezvoltării individuale în plan personal, sprijinind formarea armo-
nioasă a fiecărui copil. De asemenea, proiectul își propune să contribuie la reducerea
discriminării bazate pe criterii etnice precum și la promovarea interculturalitătii și
egalității de șanse în rândul elevilor, părinților, cadrelor didactice.
Astfel, proiectul contribuie la conştientizarea riscurilor şi efectelor sociale şi indi-
viduale ale discriminării şi internalizarea normelor, principiilor şi practicilor antidis-
criminatorii, atât de către persoane aparţinând grupurilor vulnerabile, cât și de către
decidenti şi specialişti din cadrul unitătilor școlare.
Informatiile din broșură, cât și popunerile de activități practice, permit discutarea
la clasă a conceptelor de discriminare, diversitate, drepturile minorităților, precum
și aplicarea sau regăsirea acestora în viata de zi cu zi, printr-o abordare interactivă,
oferind posibilitatea copiilor de a-și spune punctul de vedere și de a înțelege aceste
concepte.

6
2. Introducere în conceptele de diversitate,
intercultu­ralitate, şanse egale

7
D
iversitatea înseamnă să acceptăm faptul că oamenii sunt diferiţi în privinţa as-
pectului exterior şi personalității. Modul în care fiecare dintre noi înţelege şi
respectă aceste lucruri contribuie la dezvoltarea şi consolidarea societăţii civile.
Ø Diversitatea nu înseamnă înlăturarea prejudecăților – diversitatea înseamnă să
le recunoaștem și să ne gândim la ele înainte de a lua o decizie!
Ø Diversitatea nu înseamnă discriminare pozitivă – înseamnă încurajarea acțiuni-
lor pozitive!
Ø Diversitatea nu înseamnă felul în care folosim limbajul și corectitudinea po-
litică, ci cum discutăm deschis și sincer despre diferenţele dintre noi pentru a
le/ne înţelege mai bine!
Ø Diversitatea nu înseamnă o diversitate menită să abată atenția de la alte
probleme importante (de exemplu, calitatea activității didactice)!
Nu avem o opţiune sau puterea de decizie în a fi sau a nu fi diferiţi. Acolo unde
avem două sau mai multe persoane, avem diversitate. Diferenţele dintre noi pot fi în
funcţie de vârstă, etnie, gen, abilităţi fizice, naţionalitate, orientare sexuală, educaţie,
stare civilă, religie, experienţele de viaţă pe care le-am trăit şi care ne-au influenţat.
Diferenţele dintre noi ne dau nişte avantaje şi caracteristici unice şi o perspectivă
distinctă asupra vieţii.
Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fruc-
tificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării
diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie
la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universali-
zare a unei experienţe particulare.
Educaţia interculturală presupune promovarea unor politici şcolare care să per-
mită egalizarea şanselor în educaţie şi a unor strategii de valorificare a diferenţelor
culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice.
Fiecare școală poate fi un atelier de conviețuire democratică, unde copiii pot în-
văța să conviețuiască în mod constructiv, să accepte și să aprecieze diferențele ca

8
„valori“ și nu să fie refuzate sau evitate, elevii experimentând concret cetățenia glo-
bală.
Egalitatea de șanse reprezintă conceptul conform căruia toate fiinţele umane sunt
libere să-şi dezvolte capacităţile personale şi să aleagă fără limitări impuse de ro-
luri stricte. Egalitatea de şanse are la baza asigurarea participării depline a fiecărei
persoane la viata economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie,
vârstă, dizabilități etc. Şcoala este leagănul copilăriei în care toate speranţele pot de-
veni realitate, dacă cei care iau parte la activităţile de învăţare, pofesori şi elevi, con-
ştientizează diversitatea şi complexitatea naturii umane şi valorifică fiecare talent sau
latură creativă.
Egalitatea șanselor de instruire este teoretic garantată în aproape toate tările lu-
mii, dar realizarea practică a acestui principiu continuă să rămână una dintre proble-
mele școlii românești.
Conceptul de ,,egalitate“ înseamnă astăzi ceva mai mult decât drepturile egale; ea
înseamnă o egalitate reală a șanselor individuale de promovare socială, iar educația
este instrumentul cel mai important în dezvoltare.
Egalitatea şanselor semnifică, în fapt, oferirea de opţiuni multiple pentru capaci-
tăţi şi aptitudini diferite, „o educaţie pentru toţi şi pentru fiecare”, o educaţie deschi-
să pentru toate persoanele, indiferent de vârstă şi condiţii socio-economice, dar şi o
educaţie pentru fiecare, în funcţie de nevoile sale specifice – evitându-se omogeni-
zarea şi încurajându-se diversitatea – care să creeze premisele egalităţii şanselor de
acces în viaţa socială.
În categoria copiilor defavorizaţi îi putem include pe cei proveniţi din familii
mono­parentale sau orfani de ambii părinţi, copiii ai căror părinţi sunt şomeri, au gra-
ve probleme de sănătate sau un comportament imoral, copiii care locuiesc în zone
izolate sau îndepărtate şi a căror şcolarizare depinde de existenţa unui mijloc de
transport şi copiii de etnie rromă care se integrează cu greutate în colectivul clasei de
elevi.
Cea mai bună soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor
elevilor se dovedeşte a fi educaţia incluzivă, caracterizată prin următoarele principii:
dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi
exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie,
sex, limbaj, dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor; diferenţele individu-
ale între elevi constituie o sursă de bogăţie şi diversitate şi nu o problemă. Şcoala
incluzivă are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor.
De aceea, proiectarea sistemelor educaţionale şi implementarea programelor şco-
lare trebuie să ţină seama de marea diversitate a caracteristicilor şi trebuinţelor elevi-
lor incluşi în procesul instructiv-educativ, care trebuie să asigure şanse egale pentru
copiii defavorizaţi prin implicarea tuturor cadrelor didactice, părinţilor şi a instituţii-
lor locale abilitate.
Cadrele didactice trebuie să adopte mijloace de combatere a atitudinilor discri-
minatorii, construind o societate bazată pe spiritul de toleranţă şi oferind şanse egale

9
la educaţie pentru elevii defavorizaţi. Societatea contemporană pune tot mai mult
accentul pe diversitate.
Educaţia pentru diversitate este un răspuns la pluralismul de toate felurile cu care
ne confruntăm. Valorificarea diversităţii permite toleranţa; recunoaşte, apreciază şi
facilitează procese implicate în explorarea şi descoperirea noului, conduce la întă-
rirea relaţiilor în cadrul comunităţii şi măreşte posibilităţile tinerilor de a se realiza
într-o societate pluralistă, din ce în ce mai complexă.
Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsuri potrivite pentru eliminarea oricărei
forme de discriminare prezente în interiorul lor.
Profesorii au nevoie să îşi conştientizeze propriile prejudecăţi, să fie corect for-
maţi, să ia în considerare condiţiile sociale şi nevoile elevilor.
Copiii trebuie pregătiţi să înveţe să trăiască şi să interactioneze pozitiv în această
lume diversă.
Multiculturalitatea este un fenomen care ne îmbogăţeşte cu diversitate. Şcoala
trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale, ideea ca nu există
valori superioare sau valori inferioare. Există valori specific care trebuie preţuite prin
aportul lor la nuanţarea şi îmbogăţirea celorlalte culture cu care vin în contact.
Şcoala românească trebuie să construiască diverse strategii pentru o tratare plu-
ralistă a diversităţii culturale, cum ar fi: aprecierea patrimoniului cultural pe care îl
aduc cu ei elevii şi utilizarea acestuia pentru a ajuta profesorii şi directorii să înveţe
culturile elevilor; utilizarea conflictelor etnice pentru producerea unor schimburi cul-
turale şi sociale pozitive; crearea unui mediu de cooperare între elevi, profesori şi fa-
miliile elevilor; facilitarea succesului tuturor prin asigurarea accesului egal şi eficient
la instituţia şcolară; înlăturarea prejudecăţilor legate de rasă, clasă socială sau etnie;
eliminarea unor practici care dezavantajează persoane şi grupuri de elevi.

10
3. Delimitări conceptuale: Stereotip, prejudecată,
discriminare

11
 3.1. Ce sunt stereotipurile și prejudecătile?

T
ermenul de „stereotip“ provine din greaca veche, fiind format prin alăturarea
cuvintelor stereos = puternic, solid și typos = imagine, impresie.
Astfel, stereotipurile sunt credintele referitoare la caracteristicile psihologice
sau comportamentele unor categorii de indivizi sau grupuri sociale. Mulți dintre noi
operăm cu astfel de stereotipuri în viața de zi cu zi, iar acestea se pot referi la:
Ø sex (ex.: femeile sunt sensibile, bărbatii sunt puternici);
Ø naționalitate (ex.: italienii sunt romantici, germanii sunt distanți, japonezii sunt
muncitori);
Ø rasă (ex.: afro-americanii sunt buni la sport, albii sunt rasiști);
Ø etnie (ex.: romii nu sunt cinstiți);
Ø religie (ex.: evreii sunt buni negustori și conduc lumea);
Ø ocupație (ex.: avocații mint, profesorii sunt serioși);
Ø vârstă (ex.: tinerii sunt nesăbuiți, bătrânii sunt conservatori);
Ø orientare sexuală (ex.: homosexualii sunt efeminați);
Ø stare de sănătate (ex.: persoanele supraponderale sunt leneșe, persoanele cu
probleme de sănătate mintală sunt periculoase, persoanele cu dizabilități sunt
neajutorate);
Ø statut social (ex.: intelectualii au un comportament moral, persoanele cu un
nivel scăzut de educație trăiesc în promiscuitate);
Ø mediu de rezidentă (orășenii sunt grăbiți și stresați, persoanele din mediul ru-
ral trăiesc sănătos) ș.a.m.d.
Ce au în comun toate aceste afirmatii este că reprezintă o generalizare, adică ten-
dința de a ne raporta mai degrabă la grupul din care face parte individul, nu la carac-
teristicile sale individuale.
Motivul pentru care apelăm la astfel de generalizări este „economia“ gândirii: o
dată ce am așezat individul într-o categorie ne putem raporta la el cognitiv și afectiv,
12
folosindu-ne de reprezentările pe care le deținem deja cu privire la categoria respec-
tivă, mai repede decât să facem efortul de a-l cunoaște cu adevărat.

Categorizarea socială este un fenomen natural, care ne ajută să operăm cu rea-

litatea în care trăim. Avem tendinta de a grupa indivizii în categorii, la fel cum gru-
păm locuintele (case sau apartamente), programele TV (emisiuni, filme artistice sau
documentare), piesele de mobilă (mese, scaune, etajere) ș.a.m.d.
Categorizarea socială ne permite să accesăm rapid informații despre ceilalți (de
exemplu, atunci când ne rătăcim într-un oraș străin ne adresăm unui polițist sau unui
taximetrist, deoarece informațiile pe care le deținem cu privire la aceste categorii ne
indică faptul că sunt persoanele cele mai în măsură să ne ajute în situația respecti-
vă), dar și să ne construim o identitate socială (prin a ne defini ca apartinând unui
grup caracterizat de o serie de calități sau virtuți, adoptând o atitudine de tipul „noi
și restul lumii” și judecându-i pe ceilalți din prisma criteriului apartenenței la același
grup).
Stereotipurile n-ar continua să existe dacă ar fi cu totul departe de realitate. În
multe dintre situații pare să existe măcar un sâmbure de adevăr, dat de rolurile pe
care indivizii aparținând diferitelor categorii le joacă în societate. De exemplu, ste-
reotipul conform căruia femeile sunt sensibile, iar bărbații sunt dominanți vine din
faptul că în multe situații bărbații aleg ocupații active, care să le permită obținerea
unui statut înalt, în vreme ce femeile tind să se orienteze spre ocupații ce presupun
interacțiune umană, compasiune, îngrijire etc. Prin urmare, stereotipurile sunt măcar
parțial adevărate pentru mulți membri ai categoriei sociale respective, deoarece in-
divizii demonstrează caracteristicile prototip atunci când își îndeplinesc rolul social,
chiar dacă acestea nu rezultă din diferențe psihologice reale între grupuri.
Nu toate stereotipurile reflectă însă realitatea. Studiile au arătat că oamenii se
înșală adeseori cu privire la caracteristicile atribuite unui grup sau altuia, fiind dis-
puși în același timp să exprime stereotipuri cu privire la grupuri care nu există în
realitate sau la grupuri cu care nu au interacționat niciodată. De asemenea, chiar și
atunci când conțin un sâmbure de adevăr, stereotipurile reprezintă suprageneralizări
sau exagerări, deoarece atunci când facem o afirmație de tipul „toți medicii sunt co-
rupți”, în minte ne vin cel puțin unul sau două exemple care contrazic această afir-
mație.
În momentul în care folosim stereotipurile privitoare la o categorie pentru a jude-
ca un individ, șansele de a face o eroare sunt foarte mari. Utilizarea stereotipului este
nedreaptă față de individul respectiv, deoarece, din moment ce niciun stereotip nu
este universal valabil, este posibil ca ipotezele noastre să nu se verifice în cazul său.
Nedreptatea este cu atât mai mare atunci când stereotipurile se transformă în com-
portamente (de exemplu, un manager refuză să promoveze o femeie într-o funcție de
conducere, oricât ar fi de competentă, deoarece consideră că femeile se lasă conduse
doar de emoții, nu de rațiune).
Dacă stereotipurile fac parte din viața noastră într-o măsură mai mică sau mai
mare și reprezintă credințe pe care le avem legate de anumite grupuri (natura lor este

13
așadar una cognitivă, informațională), prejudecățile implică atitudini sau emoții ne-
gative față de reprezentații unui grup. Aceste emoții pot varia de la simpatie sau an-
tipatie, până la furie, teamă, dezgust, disconfort sau chiar ură. În funcție de grupul la
care fac referire, prejudecățile pot avea o denumire mai specifică (ex.: rasism pentru
prejudecățile rasiale sau sexism pentru prejudecățile de gen).
În societatea contemporană, prejudecățile pot lua diferite forme, de la exprima-
rea directă a urii (ex.: urăsc persoanele de etnie romă) până la forme mai subtile, de
exemplu, convingerea că membrii unui grup (ex.: romi) nu mai sunt afectați de dis-
criminarea etnică și, de aceea, nu ar trebui să beneficieze de tratament special (ex.:
locuri speciale în licee și facultăți), convingere însotită de o atitudine negativă față
de grupul respectiv.
La fel ca stereotipurile, prejudecățile se manifestă în viața noastră de zi cu zi,
uneori fără să conștientizăm acest lucru. Unii cercetători afirmă că toți oamenii au
prejudecăți (chiar și cei care nu cred acest lucru), manifestate în cel mai bun caz
prin tendinta de a favoriza grupul din care facem parte în fața altor grupuri sau prin
cunoașterea stereotipurilor referitoare la celelalte grupuri. În ceea ce privește forma-
rea acestora, toți experții sunt de acord că acestea apar la vârste foarte fragede. Spre
exemplu, un copil de 4-5 ani, întrebat cine conduce mai bine mașina, va spune că
bărbații, iar dacă l-am întreba cine face mâncare mai bine, va răspunde că femeile.
Copiii mici fac rapid categorizări bazate pe sex sau culoarea pielii, la care se
adaugă aprecierile negative făcute de adulții din jurul lor la adresa unui grup sau a
altuia (ex.: dacă nu ești cuminte, o să te fure țiganii).
Stereotipurile se învață așadar devreme, în comunicarea cu persoanele semnifica-
tive (părinti, profesori, colegi), dar și cu contribuția mass-media. Studiile au demon-
strat că stereotipurile rasiale ale copiilor sunt similare cu ale părinților lor, în vreme
ce adolescenții sunt influențati mai degrabă de grupul de prieteni.
Stereotipurile și prejudecățile nu sunt neapărat transmise verbal, ci foarte frecvent
prin observarea modului în care persoanele semnificative se comportă în prezența
reprezentanților unei minorităti (ex.: părintele care își strânge copilul de mână puțin
mai tare atunci când trece pe lângă o persoană de etnie romă pe stradă).
De asemenea, stereotipurile și prejudecățile provin și din unele erori de percepție
ale mediului în care trăim, de exemplu, estimarea incorectă a frecventei cu care repre-
zentanții unui grup minoritar adoptă comportamente pozitive sau negative. Deoa­rece
sunt mai puține comportamente negative și reprezentanți ai unei minorități, avem
tendința de a ni le întipări mai ușor în memorie, iar apoi să supraestimăm frecvența
cu care acestea apar, fenomen denumit corelație iluzorie.
De exemplu, deoarece în București sunt mai putini rromi decât români și, de ase-
menea, o incidență scăzută a actelor infracționale, oamenii au tendința de a asocia în
mod eronat infracționalitatea cu populatia rromă, chiar dacă, statistic vorbind, pro-
porția actelor infracționale comise de romi vs. români nu diferă semnificativ. Aceste
percepții eronate sunt întărite și de mass-media.

14
 3.2. Ce este stigma?

Am văzut că stereotipurile pot viza orice categorie de persoane, fie că este vorba
de sex, naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală etc. Stereotipurile pot fi de ase-
menea negative, dar și pozitive. Un exemplu de stereotip pozitiv ar fi că germanilor
le sunt frecvent atribuite calități precum seriozitatea, punctualitatea și hărnicia.
Însă atunci când atribuim anumitor grupuri o serie de însușiri negative (agresivi-
tate, depravare, inteligență scăzută ș.a.m.d.), vorbim despre stigmă.
Așadar, o primă diferență între stereotip și stigmă este că în timp ce stereotipurile
pot fi atât pozitive, cât și negative, stigma este întotdeauna negativă.
A doua diferență este că în timp ce stereotipurile pot fi aplicate pe orice categorie
de persoane, stigma vizează în general așa-numitele grupuri vulnerabile.
Un grup vulnerabil este o categorie de persoane care din diferite motive (sărăcie,
boală, lipsă de mijloace) nu se bucură de aceleași privilegii și oportunități ca restul
oamenilor.
Vulnerabilitatea este dată, așadar, nu atât de caracteristicile asociate grupului res­
pectiv, cât mai ales de lipsa de oportunități cu care grupul respectiv se confruntă la
un moment dat.

Exemple:
Ø În România, persoanele cu dizabilități reprezintă un grup vulnerabil deoarece
multe spații publice nu sunt accesibilizate conform nevoilor lor. De exemplu,
pentru o persoană în scaun cu rotile o simplă bordură poate fi un obstacol im-
posibil de depășit. Faptul că nu se poate deplasa cu ușurintă poate împiedica o
persoană cu dizabilități să meargă la școală, să își găsească un loc de muncă, să
se întrețină singură, ceea ce înseamnă că o astfel de persoană va fi mereu depen-
dentă de ajutorul celorlalți. În alte țări, unde accesibilizarea nu mai este o pro-
blemă, procentul de persoane cu dizabilități care duc o viată independentă este
mult mai ridicat decât în țara noastră.
Ø În țări precum Iran, Irak, Pakistan, femeile sunt considerate cetățeni de mâna a
doua. Frecvent sunt obligate să se căsătorească de la vârste foarte mici, au acces
limitat la educație și, în unele cazuri, nu pot nici să se plimbe pe stradă dacă nu
sunt însotite de o rudă de sex masculin sau de către soț. În România, există legi
care protejează egalitatea de șanse între bărbați și femei și nu este ceva neobișnu-
it ca o femeie să își continue educația la un nivel superior sau să muncească pen-
tru a se întreține. Cu toate acestea, femeile sunt frecvent mai prost plătite decât
bărbații care lucrează pe un post similar, iar numărul de femei aflate în funcții
de conducere este mult mai mic decât al bărbaților.

Stigma apare atunci când eșecul persoanelor din grupuri vulnerabile de a se in-
tegra în societate la un nivel considerat optim este pus pe seama unor caracterisitici
negative ale grupurilor respective, mai degrabă decât pe seama lipsei de oportunități.

15
 Exemple:
Ø Persoanele cu dizabilități sunt considerate incapabile de a duce o viață inde-
pendentă, pierzându-se din vedere că mediul neaccesibilizat le îngreunează
accesul la educație sau piața muncii.
Ø Rromii sunt considerați leneși, în condițiile în care sărăcia nu le permite, de
multe ori, să își continue studiile și mulți angajatori refuză să angajeze o persoa-
nă de etnie rromă, indiferent de abilitățile acesteia.
Ø Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt considerate agresive și peri-
culoase, cu toate că un procent infim dintre ele ajung să comită infracțiuni
violente.

Deseori, stigmatizarea afectează imaginea de sine a persoanelor care aparțin gru-

purilor vulnerabile.
Persoanele din grupuri vulnerabile ajung să creadă în etichetele care le sunt atri-
buite și să se comporte ca atare. O persoană cu dizabilități, considerată incapabilă și
protejată excesiv de familieț va ajunge să creadă că nu se poate descurca singură și
nu își va pune problema să urmeze o școală, să muncească sau să își întemeieze o
familie.
Un tânăr rrom care, în școală, a fost așezat mereu în ultima bancă și dat drept
exemplu negativ de către profesori, se va lovi la maturitate de refuzuri și din partea
angajatorilor, până când va fi nevoit să cerșească sau să fure pentru a-și asigura su-
praviețuirea.
Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi umblă la el cu un bagaj de etichete. Pe unele le
lipim noi pe fruntea celorlalți, altele ne sunt lipite pe frunte de persoanele din jurul
nostru. Aceste etichete au puterea de a ne face pe toți să ne comportăm într-un anu-
mit fel, iar acesta este un lucru la care te invităm să te gândești data viitoare când te
referi la cineva ca fiind „prost“, „hoț“, „leneș“, „incapabil“, „urât“, „neîndemânatic“,
„rău“ ș.a.m.d.

3.3. Ce este discriminarea?

În sensul cel mai general, discriminarea este înțeleasă ca un tratament favorabil

sau defavorabil în relație cu o persoană, datorat apartenenței acelei persoane la un
anumit grup, clasă sau categorie socială. Caracteristicile care atrag tratamentul dis-
criminatoriu conducând la excluziune, sunt asociate și marchează apartenența indivi-
zilor la anumite grupuri sau categorii sociale considerate indezirabile. Conceptul de
discriminare se referă la tratamentul necorespunzător și potențial nedrept al indivizi-
lor, datorat apartenenței lor de grup.
Discriminarea înseamnă atât tratament explicit negativ față de membrii unui grup,
cât și tratament mai puțin favorabil decât față de membrii unui alt grup, în contexte
similare.
Conform Ordonanței nr. 137/2001, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor for-
melor de discriminare, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție

16
sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, in-
fectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care
are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării,
în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drep-
turilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în
orice alte domenii ale vieții publice.
Cu alte cuvinte, discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit,
nedrept fată de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există
mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au în comun faptul că
implică o anumită formă de excludere sau de respingere.
Discriminarea reprezintă adoptarea unui comportament în acord cu stereotipurile
și prejudecătile individuale și presupune un tratament diferit aplicat indivizilor sau
grupurilor pe baza apartenenței lor etnice, rasiale, religioase, sexuale, politice, de
clasă etc. Termenul este folosit pentru a descrie acțiunea unei majorități dominante în
raport cu o minoritate dominată și implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui
grup.
Deși în toate societătile democratice orice formă de discriminare este interzisă,
din păcate, în realitate discriminarea este practicată atât de indivizi, cât și de institu-
ții: companii, școli, spitale, primării, guvern. Acest lucru se întâmplă deoarece, așa
cum am văzut, discriminarea este fundamentată pe stereotipurile și prejudecățile pe
care le avem, iar acestea nu sunt întotdeauna conștientizate.
Toti oamenii au drepturi egale, iar în momentul în care cineva se folosește de
un criteriu nerelevant pentru a limita aceste drepturi unei categorii de oameni, acea
persoană comite un act de discriminare. Exemple de discriminare sunt multe și pot
părea probleme mărunte. În fond, ce importanță are dacă unei fetite de etnie rromă
nu îi este permisă înscrierea la școală sau este înscrisă la o clasă formată numai din
elevi rromi sau cu cerințe educative speciale? Cu ce ne afectează pe noi problemele
întâmpinate de persoanele respective?
Problema e că dacă acceptăm asemenea comportamente discriminatorii, mai de-
vreme sau mai târziu, se va răsfrânge și asupra noastră.
Dacă azi nu intervenim atunci când se interzice intrarea la film sau în anumite
spații publice a unui tânăr rrom, cine ne poate promite că mâine nu se va interzice și
accesul blonzilor sau al elevilor cu medii mai mici de 9 la limba română?
Orice atentat la drepturile unei persoane sau ale unui grup trebuie privit ca un
atentat la propriile drepturi.
Istoria ne oferă nenumărate exemple de astfel de discriminări care au scăpat de
sub control, ajungându-se chiar până la exterminarea unor grupuri de oameni pe cri-
teriu etnic, rasial sau religios, ca de exemplu:

Ø Holocaustul a fost un eveniment tragic. În prima jumătate a secolului XX, Par-

tidul Nazist, condus de Adolf Hitler, a promovat o serie de prejudecăți legate de
evrei și alte grupuri considerate indezirabile, precum romii, homosexualii, per-

17
 soanele cu dizabilități sau cu probleme de sănătate mintală etc. Visul naziștilor
era exterminarea acestor grupuri, pentru a obține, în final, o rasă superioară de
oameni. Soluția pe care au găsit-o pentru a atinge acest obiectiv a fost extermi-
narea.
Evreii, romii și celelalte grupuri au fost trimise în lagăre în care condițiile de
trai erau îngrozitoare. În timpul Holocaustului au fost omorâți aproximativ
11 milioane de oameni într-un mod crud, inuman și sadic.

Pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc, astăzi drepturile omului sunt pro-
tejate de legislația națională și internațională, dar respectarea lor este o responsabili-
tate care revine fiecăruia dintre noi.
În capitolul următor vom prezenta diferitele tipuri de discriminare. În funcție de
criteriul după care se face discriminarea, putem vorbi despre rasism, sexism, homo-
fobie, discriminarea persoanelor cu dizabilități ș.a.m.d.
Fiecare tip de discriminare afectează anumite grupuri, iar în continuare vom afla
care sunt acestea. Mai mult, vom explora și vom demonta principalele stereotipuri
sau prejudecăți pe care se clădesc aceste forme de discriminare.

18
4. Formele discriminării şi efectele asociate
discriminarii

19
 4.1. Tipuri de discriminare

D
iscriminarea directă are loc atunci când o persoană refuză unei alte persoane
un drept sau îi limitează acesteia accesul la informații, servicii, accesarea unor
drepturi pe baza apartenenței la o anumită categorie.

De exemplu:
Ø Angajații unui loc de joacă refuză intrarea unui copil în spațiu doar pentru că
este de etnie rromă.
Ø Un angajator scoate la concurs un post cu mențiunea că se adresează doar băr-
baților.
Ø Unui copil cu dizabilități îi este refuzată înscrierea într-o școală de masă, deși
nivelul său intelectual i-ar permite să facă față cerințelor școlare.

Discriminarea perceptivă este discriminarea directă îndreptată împotriva unui

individ, cauzată de faptul că ceilalți cred că el posedă o anumită caracteristică. Acest
tip de discriminare apare chiar și atunci când respectiva persoană nu posedă, în fapt,
acea caracteristică ce i se atribuie.

Discriminarea asociată apare atunci când cineva are parte de un tratament nefa-
vorabil sau mai puțin favorabil, din cauză că este asociată unor persoane/unui grup
care posedă anumite caracteristici considerate discriminatorii

De exemplu:
Ø O studentă este bună prietenă cu un coleg de grupă. Colegul este homo­sexual,
şi nu îşi ascunde orientarea sexuală. Este voluntar în cadrul unei organizaţii

20
 care luptă pentru drepturile LGBT şi a organizat mai multe evenimente lega-
te de această temă în cadrul universităţii, la care a participat de fiecare dată
şi studenta. Un profesor de curs face constant afirmaţii homofobe în timpul
cursurilor, iar ambii studenti sunt picați la examenul susţinut la materia profeso-
rului respectiv de două ori, numai din acest motiv.

Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică

aparent neutră pune într-o situație de dezavantaj persoane apartinând unui grup vul-
nerabil, față de alte persoane aparținând grupului majoritar. Desigur, sunt acceptate
de la această regulă situațiile în care respectiva prevedere este justificată de un scop
legitim, iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate și necesare.

De exemplu:
Ø Accesul în școală este permis numai elevilor care poartă uniforma școlii, ceea ce
ar putea reprezenta o problemă pentru elevii din medii defavorizate, care nu își
permit achizitionarea uniformei respective.
Ø Evaluarea performanțelor elevilor ia în considerare criterii precum contribuția la
fondul clasei/școlii sau achiziționarea anumitor materiale didactice.

Discriminare multiplă, ca termen, a intrat în circuitul de idei în ultimii ani, pen-

tru a descrie situaţia în care două sau mai multe tipuri de discriminare, bazate pe
diverse criterii, se conjugă, producând efecte agregate asupra indivizilor victime ale
discriminării.

De exemplu:
Ø O persoană este discriminată nu doar din cauză că este, de exemplu, femeie, ci şi
pentru că este în vârstă.
Ø Un elev este discriminat nu doar pentru că este rrom, ci şi pe criteriu social, fami-
lia lui fiind săracă.

Hărțuirea, definită ca fiind un comportament nedorit în legătură cu un criteriu

de discriminare (apartenență etnică, gen, dizabilitate, orientare sexuală etc.), care are
ca scop sau efect violarea demnității personale a persoanei sau crearea unui cadru in-
timidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv, în mod intenționat sau neintenționat.

De exemplu:
Ø Un elev este în mod repetat ridiculizat de ceilalți colegi pe seama apartenenței
etnice sau orientării sexuale, însă acest lucru este ignorat de cadrele didactice și
conducerea școlii, pe motiv că „așa sunt copiii, se joacă unii cu altii“.

Victimizarea se referă la protejarea indivizilor de la orice formă de tratament

advers (ex.: exmatricularea, concedierea etc.) ca reactive la o plângere, acțiune sau
alte proceduri prin care se urmărește respectarea principiului egalității de tratament.

21
Este vizatăm de asemeneam protecția nu doar a persoanei discriminate, ci și a celor
ce pot oferi probe utile în procedura antidiscriminare sau care sunt implicați într-un
fel sau altul în această procedură.

Exemple:
Ø Mama unui elev rrom, sătulă de hărțuielile la care era supus fiul său în mediul
școlar, decide să facă o plângere la inspectoratul școlar. La scurtă vreme după re-
alizarea anchetei și sancționarea persoanelor responsabile, elevului în cauză i se
scade nota la purtare sub un pretext inventat, iar ulterior este exmatriculat. Alți
elevi care se confruntă cu discriminarea sunt astfel intimidați și nu mai îndrăznesc
să semnaleze eventualele abuzuri ale colegilor sau cadrelor didactice.

Discriminarea structurală are loc atunci când refuzarea unui drept al unei per-
soane este un efect al modului în care sunt organizate sistemele sociale.

De exemplu:
Ø Curriculumul școlar nu include referiri la istoria și originile minorităților entice
sau activități care să vizeze explorarea și demontarea stereotipurilor. În manualul
de istorie nu se face nici o referire la perioada de sclavie a rromilor și la genocidul
acestora.
Ø Criteriile avute în vedere pentru accesibilizarea instituțiilor pentru accesul per-
soanelor cu dizabilități nu sunt suficient de relevante, de aceea accesibilizarea se
reduce la construirea unei rampe de acces, care de multe ori este impracticabilă,
fiind prea abruptă;

Atingerea adusă demnității persoanei constituie orice manifestare publică ce

are ca rezultat atingerea demnităţii persoanei şi care este motivată de apartenenţa
acelei persoane la o anumită categorie constituie discriminare.

De exemplu:
Ø În timpul orei, un profesor se adresează unui elev cu o dizabilitate fizică cu ape-
lativul „handicapatule“.

Se observă că, în toate exemplele de mai sus, cazurile de discriminare se caracte-

rizează prin reunirea celor două elemente:
- existenţa unui tratament diferit in situaţii identice sau similare (sau tratarea
identică in situaţii diferite); şi
- lipsa unei justificări obiective pentru un astfel de tratament.

22
 4.2. Care sunt formele discriminării?

4.2.1. Rasismul

Așa cum am văzut în capitolul anterior, oamenii au tendința să împartă tot ce îi în-
conjoară în categorii, indiferent că este vorba despre obiecte sau despre persoane. În
funcție de câteva atribute care îi diferențiază, precum aspectul fizic (culoarea pielii,
aspectul feței), cultura, zona geografică din care provin, religia, limba sau naționa-
litatea, oamenii au fost împărțiți din cele mai vechi timpuri în grupuri distincte sau
rase.
După cum vedem, această împărțire este făcută mai ales pe baza unor atribute
care nu au de-a face cu personalitatea sau cu inteligența individului. Cu toate astea,
există oameni care consideră că trăsăturile pe care le au în comun membrii aceleiași
rase pot face grupul mai bun sau mai rău decât alte grupuri.
Rasismul se referă la opinii, practici și acțiuni derivate din credința că oamenii
pot fi împărțiți în grupuri biologice distincte (rase) și că membrii aceleiași rase au în
comun o serie de atribute care pot face grupul, per ansamblu, mai mult sau mai puțin
dezirabil, inferior sau superior.
Definiția rasismului a stârnit o serie de controverse, din mai multe motive. Une-
le definiții caracterizează drept rasistă orice afirmație bazată pe prezumția că actele
comportamentale ale unui individ sunt influențate de grupul rasial din care acesta
face parte, chiar dacă afirmația respectivă nu are o conotație negativă sau peiorativă.
Alte definiții limitează termenul doar la formele maligne ale discriminării. Deoarece
nu există un consens cu privire la ceea ce înseamnă „rasă“, unele definiții ale ra-
sismului includ și credințe și comportamente discriminatorii bazate pe stereotipurile
culturale, naționale, etnice sau religioase.
De exemplu, Convenția internațională pentru eliminarea tuturor formelor de dis-
criminare rasială pune semnul de egalitate între discriminarea rasială și discrimina-
rea etnică. În prezenta Convenție, expresia „discriminare rasială“ are în vedere orice
deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență
sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau com-
promite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale în domeniile politic, economic, social și cultural
sau în oricare alt domeniu al vietii publice. (Convenția internațională pentru elimi-
narea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a
Națiunilor Unite, la 21 decembrie 1965)

În funcție de nivelul la care se manifestă, putem vorbi despre rasism individual,

instituțional sau cultural.
Rasismul individual se referă la asumarea și exprimarea atitudinilor, valorilor și
credințelor personale despre superioritatea propriei rase, etnii sau culturi.
Rasismul instituțional se referă la discriminarea rasială făcută în cadrul guver-
nelor, corporațiilor, organizațiilor religioase, instituțiilor de învățământ sau a altor
23
organizații care au puterea de a influența viața unui număr mare de oameni, prin
adoptarea de practici și legi care cauzează sistematic inegalități rasiale în societate,
organizații sau instituții.
Rasismul cultural cuprinde tradițiile, obiceiurile, valorile și normele de compor-
tament social ce promovează propria cultură ca normă și standard în societate.

În funcție de forma de manifestare, putem vorbi despre rasism vizibil (ușor de-
tectabil, presupune acțiuni discriminatorii evidente) și despre rasism ascuns (mai
subtil, mai frecvent și mai ușor de negat decât rasismul vizibil).
În România, unul dintre grupurile cele mai afectate de discriminare rasială (inclu-
siv în mediul școlar), îl reprezintă populația de etnie rromă.
Motivele pentru care rromii reprezintă un grup vulnerabil sunt numeroase. Statis-
ticile tind să confirme aceasta viziune:
Ø unul din cinci copii rromi nu merge la școală, motivul cel mai des invocat
fiind lipsa resurselor financiare;
Ø 25% dintre adulții rromi de peste 16 ani declară că nu știu să scrie și nici să ci-
tească, rata analfabetismului în rândul femeilor fiind mai mare decât în rândul
bărbaților;
Ø 23% dintre rromi nu au absolvit nicio școală, 26% au terminat primele patru
clase și 34% doar gimnaziul; numai 16% au absolvit învătământul liceal, iar
1% au studii superioare.

Desigur, cauzele pentru care s-a ajuns în această situație sunt multiple și com­
plexe. Fără a intra în foarte multe detalii, amintim o serie de probleme care afectează
nu doar populația rromă, cât și alte grupuri care se confruntă cu sărăcia:
Ø lipsurile în ce privește echipamentul și infrastructura, precum și scăderea nu-
mărului de cadre didactice, probleme cu care se confruntă mai ales școlile din
comunitățile rurale izolate;
Ø supraaglomerarea sălilor de clasă, în aceeași clasă fiind îngrămădiți copii de
vârste diferite;
Ø lipsa mijloacelor de transport în multe zone rurale sau costuri ridicate de trans-
port;
Ø migrația părinților în alte țări;
Ø lipsa educației preșcolare formale;
Ø implicarea copiilor în muncile gospodărești sau agricole, chiar de la vârste
foarte mici;
Ø segregarea.
Deși cele mai multe dintre aceste probleme nu își vor găsi o rezolvare imediată,
deoarece acest lucru presupune stabilirea unei strategii pe termen lung, implicarea
autorităților centrale și locale și mobilizarea unui număr mare de resurse, este totuși
ceva ce fiecare cadru didactic poate face pentru a încuraja copiii rromi să nu abando-
neze școala și pentru a contribui, măcar în parte, la spargerea cercului vicios dintre

24
lipsa de educație, dificultățile de integrare pe piața muncii și sărăcie. Este vorba de
o atitudine deschisă și empatică, de acceptare necondiționată.
A fi rrom în România, în prezent, aduce după sine o serie de prejudecăți, stereo-
tipuri și discriminare. Încă din prima zi de viață te vei confrunta cu ostilitatea majo-
ritarilor și cel mai probabil vei trăi într-un mediu marcat de sărăcie. Ai fi hrănit mai
prost decât alți copii și ai avea, cel mai probabil, un singur rând de haine cu care să
mergi la școală.
Profesorii vor avea grijă să te pună în ultima bancă și să te dea mereu ca exemplu
prost, sau, mai rău, chiar să fii mutat la o școală specială doar pentru că ești rrom.
Prin urmare, există o șansă mare să nu mai vrei să mergi la școală (cui i-ar plăcea să
meargă în fiecare zi într-un loc în care nu este deloc bine primit?) și să o abandonezi
cu prima ocazie, lucru pe care mulți dintre rromi l-au făcut deja. Abandonarea școlii
îti va diminua drastic șansele de a duce o viată normală la maturitate. Lipsa educației
și a calificărilor îți vor reduce șansele de a-ți găsi un loc de muncă. În cel mai bun
caz, vei putea munci cu ziua, pe bani foarte puțini, care nu-ți vor permite să-ți întreții
familia corespunzător: copiii tăi vor fi la fel de săraci și se vor confrunta cu aceleași
probleme cu care te-ai confruntat tu. Un alt scenariu e acela în care împlinești pro-
fețiile celor care spuneau că „toti țiganii fură“. Prin urmare, ai șanse mari să închizi
cercul și să perpetuezi această spirală a sărăciei și discriminării
Totuși, cum s-a ajuns în această situatie dramatică? Pentru a înțelege, este nevoie
să privim puțin în trecut. În continuare, vei putea afla despre câteva momente cheie
din istoria acestui popor:

1385 – 1422 - Primele atestări documentare ale robiei (sclaviei) rromilor pe teritoriul
românesc.
1782 – Împăratul Iosif al II-lea instituie un regulament care reglementează statu-
tul rromilor din Transilvania. Acest regulament interzice rromilor să locuiască în
corturi, să vorbească limba romani (pedeapsa constă în 24 de lovituri de bâtă), să
poarte costume tradiționale sau să dețină cai. Rromii sunt, în schimb, obligați să
frecventeze biserica și să asculte de sfaturile preoților.
1783 – Este desființată robia în Bucovina.
1785 – Este desființată robia în Ardeal.
1855 – Abolirea sclaviei rromilor în Moldova.
1856 – Este abolită sclavia rromilor în Principatul Țării Românești.
1861 – Dezrobirea rromilor din Basarabia.
1918-1939 – În perioada interbelică, minoritatea rromă nu este văzută ca o problemă.
Între unele partide politice și liderii rromi există relații de colaborare, iar unele
ziare publică ediții speciale pentru rromi. În această perioadă au loc mai multe
evenimente care promovează cultura și obiceiurile rrome.
1941 – Sub influența politicii Germaniei naziste, Mișcarea Legionară şi-a pus proble-
ma adoptării unei politici rasiste faţă de rromi. Într-un articol publicat în „Cuvân-
tul”, oficiosul Gărzii de Fier, la 18 ianuarie 1941, se afirma „precăderea problemei

25
 ţigăneşti“ faţă de multe altele şi se cerea interzicerea prin lege a căsătoriilor între
români şi rromi, iar apoi izolarea treptată a rromilor, într-un fel de ghetou.
1942 – Ministerul Afacerilor Interne dă un ordin prin care se cere recensământul
rromilor nomazi sau stabili, într-o singură zi, pentru ca aceștia să fie luați prin
surprindere și să nu se sustragă recenzării. Odată realizat recensământul, a înce-
put deportarea rromilor în Transnistria, la ordinul mareșalului Antonescu. Mii de
familii au fost obligate să-și părăsească locuințele și să meargă pe jos sute de kilo-
metri până la destinatia finală: lagărele.
1944 – De la deportarea lor în Transnistria din 1942, bilanțul victimelor ucise însu-
mează 36 000 de romi, printre care și bătrâni, femei și copii. Majoritatea au fost
răpuși de foame, frig sau boli.
1946 – O singură dată, în campanie electorală, s-a acordat atentie rromilor, prin îm-
părtirea unor manifeste speciale pentru aceștia. Până atunci, în documentele PCR
privitoare la problema naționalităților, nici nu se vorbea despre existența rromilor
în România.
1961 – Toate cele 30 000 de exemplare ale volumului Basme tigănești sunt arse din
dispoziția autorităților culturale comuniste. Volumul va fi reeditat abia în 1997.
1977-1983 – Partidul Comunist Român derulează programul Integrarea țiganilor,
aplicat doar în parte și pentru scurtă vreme.
1990 – Primele publicații (reviste) rrome și primele emisiuni despre rromi, difuzate
de Televiziunea Română.
1998 – Rromii sunt sprijiniți pentru a studia în școli profesionale, licee și universi-
tăți, prin alocarea de locuri speciale pentru reprezentații acestei etnii.
2001 – Adoptarea Strategiei Naționale pentru Îmbunătățirea Situației Rromilor, un
program pe zece ani al guvernului român, care are drept scop ridicarea nivelului
de trai al rromilor și integrarea lor în societate.
2003 – Primul manual de Istoria și tradițiile rromilor este publicat ca material didac-
tic auxiliar și studiat în cadrul unei discipline opționale.
2005-2015 – Deceniul Incluziunii Rromilor este un angajament politic adoptat de opt
țări din Europa Centrală și de Sud, de a implementa o reformă în vederea diminu-
ării sărăciei și excluderii sociale a acestei minorități.
2010 – Guvernul României dă aviz favorabil unui proiect de lege prin care se propu-
ne înlocuirea termenului rrom cu cel de țigan, motivația folosită fiind evitarea con-
fuziilor între rromi și români. Sute de activiști pentru drepturile omului protestează
împotriva acestei decizii. Legea nu este promulgată de Președintele României.

Termenul de rrom provine din limba romani (limba vorbită de rromi) și este ter-
menul folosit de reprezentații acestei etnii pentru a se autodesemna. Așa cum cetățenii
din România își spun români, cei din Spania își spun spanioli ș.a.m.d., rromii își
spun rromi. Termenul de țigan nu există în limba romani, fiind de origine greacă și
având sensul de „păgân“, „de neatins“, „impur“. Este așadar un termen ofensator.
La această origine a cuvântului se adaugă sensul peiorativ dobândit de-a lungul tim-
pului. Părinții își amenință copiii că îi vor da la țigani dacă nu sunt cuminți. Despre

26
ceva de prost gust se spune că este o țigănie, iar atunci când ne certăm cu cineva
pentru un motiv neimportant spunem uneori că ne țigănim.
Istoria romilor este așadar una zbuciumată, marcată de secole de sclavie, stigma-
tizare și evenimente tragice. Deși recent a început să se acorde din ce în ce mai mul-
tă atentie identificării de solutii pentru integrarea romilor și recuperarea decalajului
dintre romi și populatia majoritară, atitudinea negativă fată de această etnie persistă
și va persista încă mult timp de acum încolo. Schimbarea poate, însă, să înceapă
cu fiecare dintre noi.

4.2.2. Sexismul

Adeseori folosim termenii de gen masculin sau feminin, respectiv sex masculin
sau feminin și considerăm că sunt sinonime. Însă între ele există o diferență subtilă.
În timp ce sexul se referă la diferențele biologice dintre bărbați și femei, universale
și determinate prin naștere, genul însumează roluri și responsabilități învățate pe par-
cursul vieții și care depind de societatea în care trăim.
Cu alte cuvinte, genul se referă la așteptările legate de caracteristicile, atitudinile
și comportamentele femeilor și bărbaților, sau la ceea ce înțelegem prin masculinitate
și feminitate.
Fiecare dintre noi, în procesul formării personalității, își asumă un set de trăsături
feminine și masculine, adică își formează o identitate de gen, care poate sau nu să
corespundă sexului biologic.
Sexismul este o atitudine sau prejudecată privind superioritatea unui reprezentant
al unui sex asupra altui sex. Atunci când această prejudecată este transpusă în com-
portament, se poate vorbi despre discriminare sexuală.
La fel ca în cazul celorlalte tipuri de discriminare, sexismul se sprijină pe stere-
otipuri și prejudecăți, mai mult sau mai puțin conștientizate. Aceste stereotipuri sunt
exprimate sub forma etichetelor de gen, spre exemplu:

Ø bărbații ar fi caracterizați de: ambiție, încredere în sine, capacitate de efort fizic și

intelectual, interes pentru afirmare în sfera publică, demnitate, inteligență, inde-
pendență, curaj, agresivitate;
Ø femeile ar fi caracterizate de: drăgălășenie, lipsă de control asupra emoțiilor, ca-
racter intuitiv, lipsa de rezistență la situații de criză, nepricepere în afaceri, talent
în privinta comunicării verbale, înclinație de a se sacrifica pentru binele altora, al
societății și al familiei, interes pentru viața privată;

Stereotipurile de gen nu reprezintă o problemă până în momentul în care ajung să

influențeze deciziile importante pe care le luăm în cursul vieții sau reprezintă o con-
strângere în formarea personalității noastre.
Stereotipurile de gen sunt cele care taxează o fată care joacă fotbal și se cațără
în copaci ca fiind „băiețoasă“ sau un băiat care plânge sau este pasionat de balet ca
fiind „fătălău“. Tot ele sunt de vină atunci când o fată este descurajată să-și aleagă o

27
meserie tehnică, pentru că aceasta este o meserie pentru băieți. Sau când un bărbat
este blamat pentru că vrea să fie artist, când în schimb ar trebui să urmeze o carieră
mai „serioasă“, care să-i permită să-și întrețină ulterior familia.
Stereotipurile de gen sunt cele din cauza cărora o femeie este mai prost plătită
decât un bărbat, deși efectuează aceeași muncă sau nu este promovată într-o funcție
de conducere, pentru că se consideră că n-ar fi la fel de capabilă ca un bărbat să facă
față cerințelor postului.
Discriminarea de gen sau sexismul este din păcate o realitate a vremurilor noas-
tre și este definit ca favorizarea unui anumit gen în detrimentul altuia.
Aproape peste tot în lume, se pare că genul feminin a tras paiul cel scurt. În con-
tinuare oferim câteva exemple de sexism:

Ø în multe țări, venirea pe lume a unui băiat este întâmpinată cu bucurie, în timp
ce nașterea unei fete este dezamăgire. În India, atunci când o fetiță vine pe lume,
se spune că s-a născut o servitoare a căminului;
Ø uneori, nașterea unei fete este considerată chiar o povară, deoarece înseamnă că
familia va trebui să agonisească pentru a strânge zestrea necesară măritișului. Zes-
trea este considerată o compensație acordată soțului pentru că își asumă povara
întreținerii unei femei, iar dacă aceasta este prea mică, socrii femeii o pot trata cu
cruzime;
Ø accesul la educație este în multe locuri din lume mai dificil pentru fete decât pen-
tru băieți. Se estimează că în fiecare an sunt cu nouă milioane mai multe aban-
donuri școlare în rândul fetelor decât în rândul băieților, deoarece acestea sunt
măritate sau obligate să muncească uneori chiar înainte de vârsta de zece ani.

Raportul Comisiei Europene pentru drepturile omului și egalitatea de gen al Par-

lamentului European către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic
şi Social European şi Comitetul Regiunilor, prezentat la Bruxelles, în 23.01.2008,
afirmă că stereotipurile reprezintă bariere în calea realizării alegerilor individuale
atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Acestea contribuie la menţinerea inegalită-
ţilor, influenţând deciziile în materie de educaţie, formare sau încadrare în muncă,
de participare la sarcinile domestice şi familiale şi de reprezentare în posturile de
decizie. Stereotipurile pot, de asemenea, să afecteze modul în care este valorizată
munca unei persoane. Eliminarea acestora reprezintă una dintre prioritățile Foii de
parcurs şi ale Cadrului de acţiune al partenerilor sociali europeni pentru egalitatea
de şanse.

Același document atrage atenția asupra faptului că lupta împotriva stereotipurilor

legate de gen trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă, prin promovarea de modele
de comportament care să valorizeze alegerile individuale în materie de educaţie şi
prin sprijinirea egalităţii de şanse, inclusiv cu privire la repartizarea sarcinilor do-
mestice şi familiale şi a accesului în diverse medii profesionale.

28
 Problema sexismului în mediul școlar a făcut, așadar, obiectul mai multor studii,
referitoare atât la stereotipurile de gen vehiculate de manualele școlare, cât și legate
de tratamentul diferențial pe care elevii îl primesc de la cadrele didactice, în funcție
de genul căruia îi aparțin.
Deși în ultima vreme se acordă mai multă atenție acestui subiect decât în trecut,
manualele școlare conțin încă multe texte care înfățișează femeile ca ființe dedicate
în întregime vieții casnice, prezentate în roluri de familie (mamă, bunică, soră), în
vreme ce personajele masculine sunt prezentate ca fiind active, având meserii intere-
sante și bine văzute în sfera publică. Aceste modele sunt interiorizate de elevi, ceea
ce constituie un factor important în modelarea comportamentului și a așteptărilor le-
gate de viața socială și profesională. Astfel de stereotipuri sunt uneori transmise și de
cadrele didactice.
Un studiu efectuat în anul 2000 arată că profesorii consideră unele meserii ca
fiind mai potrivite pentru fete (coafeză, cosmeticiană, asistentă medicală, asisten-
tă socială, stewardesă, decoratoare, secretară, bibliotecară, traducătoare, fotomodel,
funcționară, baby sitter, psiholog), iar altele ca fiind mai indicate pentru băieți (bro-
ker, finanțist, informatician, politician, teolog, arhitect, mecanic, pilot, sportiv, casca-
dor, ofițer, gardian). Conform acestor prescripții, fetele ar avea aspirații mai limitate
pe piața forței de muncă, în comparație cu băieții, care pot să aspire la slujbe mai
bine plătite și care să le ofere prestigiu social. De asemenea, mai multe studii efec-
tuate în diferite țări din Europa au demonstrat ca există diferențe între modurile în
care cadrele didactice interacționează cu fetele și băieții, având tendința de a încuraja
pasivitatea și conformitatea în rândurile elevelor, dar de a valoriza caracterul inde-
pendent și individualist al băieților.
Opiniile elevilor cu privire la mesajele de gen transmise de profesori arată că
trăsăturile de gen promovate în spațiul școlar sunt perechi antitetice: fetelor le sunt
asociate atribute precum cuminţenia, conştiinciozitatea, slăbiciunea şi timiditatea, în
vreme ce băieţilor le sunt asociate atribute opuse: obrăznicia, delăsarea, puterea şi
agresivitatea.
Așteptările diferite ale cadrelor didactice pot să influențeze chiar rezultatele șco-
lare ale elevilor. Spre exemplu, o serie de studii au demonstrat că relativul avantaj
al băieților la discipline din sfera științelor exacte nu pornește de la diferențe reale
între cele două genuri, ci reproduce diferențe de gen construite social. La fel, faptul
că fetele obțin rezultate mai bune în mod constant este tot o consecință a așteptărilor
profesorilor (conform cărora fetele sunt mai conștiincioase, de exemplu).
Diferențele de gen reies și din organizarea activităților în mediul școlar (ex.: se-
pararea fetelor și băieților pe grupe pentru diferite activități la clasă, sau pe echipe
pentru activitățile sportive) sau din procedurile organizaționale precum uniforma
obligatorie (pantaloni pentru băieți, fuste pentru fete).
Pentru combaterea stereotipurilor de gen în mediul educațional pot fi luate o serie
de măsuri precum:
Ø conștientizarea de către cadrele didactice a stereotipurilor de gen pe care le-au
interiorizat și analiza critică a acestora;

29
 Ø prezentarea în proporție egală a modelelor feminine și masculine pentru fieca-
re categorie profesională (ex.: sportive, politicieni etc.);
Ø evitarea activităților realizate cu separarea băieților de fete și încurajarea celor
care stimulează cooperarea între băieti și fete;
Ø evitarea generalizărilor sau formulării de așteptări în accord cu stereotipurile
de gen (ex.: „tu ești fată, trebuie să fii ordonată“, „tu ești băiat, nu trebuie să
plângi“);
Ø amenajarea „mixtă“ a spațiilor de joacă, pentru a permite interactiunea dintre
fete și băieți (ex.: amestecarea secțiunii „mașini“ cu secțiunea „păpuși“); ale-
gerea de material didactice echilibrate din punct de vedere al modului de pre-
zentare a personajelor feminine și masculine.

4.2.3. Homofobia

Orientarea sexuală se referă la atracția emoțională, afectivă și sexuală fată de per-

soane de un anumit gen. Deși în jurul nostru vedem cel mai frecvent cupluri formate
dintr-un bărbat și o femeie (orientare heterosexuală), dragostea poate să se înfiripe și
între doi bărbati (gay) sau două femei (lesbiene), caz în care vorbim despre orientare
homosexuală. Există persoane care se pot îndrăgosti atât de bărbați, cât și de femei
(orientare bisexuală), la fel cum există persoane care simt că aparțin altui gen decât
celui pe care îl au (transgender).
Doar pentru că lesbienele, persoanele gay, bisexuale sau transgender (categorii
pentru care vom folosi de acum acronimul LGBT) sunt în minoritate fată de persoa-
nele cu orientare heterosexuală, nu înseamnă că orientarea lor sexuală este greșită
sau imorală, ci doar că iubesc altfel decât o face majoritatea. Prin urmare, nu este
niciun motiv pentru care aceste persoane n-ar trebui să se bucure de aceleași drepturi
ca persoanele heterosexuale, fie că este vorba despre dreptul de a se plimba pe stradă
ținându-se de mână, fie despre a se căsători sau a-și întemeia o familie.
Homofobia definește atitudinile și sentimentele negative față de persoanele cu
orientare homosexuală, manifestată prin atracția față de persoane de același sex, și
include, de asemenea, respingerea persoanelor despre care se crede că ar fi homose-
xuale și a tuturor lucrurilor asociate cu acestea.
Homofobia este favorizată de factori precum lipsa informațiilor despre homosexu­
alitate sau perpetuarea acestor prejudecăți la nivel instituțional (în mediul școlar,
organizațional, social etc.) prin sprijinirea implicită sau explicită a ideii că heterose-
xualitatea este singura orientare sexuală acceptabilă.
Manifestările homofobiei sunt diverse, variind de la stări de disconfort, anxietate,
dezgust, furie în prezenta persoanelor despre care se crede că ar fi de altă orientare
sexuală decât majoritatea și putând ajunge până la hărțuire fizică sau psihică, sau
chiar manifestări violente îndreptate împotriva acestor persoane.
Ignorarea limbajului sau comportamentului homofob este și ea o exprimare pasi-
vă a homofobiei, poate cel mai frecvent întâlnită în societatea noastră.

30
 Orientarea sexuală nu este o alegere, idee de altfel frecvent vehiculată. Este greu
de crezut că o persoană ar face deliberat o alegere care presupune un asemenea grad
de stigmatizare, care poate ajunge până la respingerea de către familie sau prieteni.
Alegerea de a fi homosexual se referă mai degrabă la asumarea identității sexuale
de către aceste persoane, la refuzul de a-și trăi viața ascunzându-și orientarea sexu-
ală. De-a lungul timpului, multe cercetări au încercat să explice orientarea sexuală
invocând factori biologici sau cultural-comportamentali, iar tocmai dificultatea de a
ajunge la un consens în această privintă a dus, de exemplu, la exprimarea poziției
APA (American Psychological Association): Nu există consens între oamenii de ști-
ință cu privire la motivele pentru care o persoana dezvoltă o orientare heterosexua-
lă, bisexuală, gay sau lesbiană. Deși multe cercetări au examinat posibile influențe
genetice, hormonale, de dezvoltare, sociale și culturale asupra orientării sexuale,
rezultatele niciuneia nu au permis savanților să conchidă că orientarea sexuală ar fi
determinată de un anume sau de mai mulți factori. Mulți cred că natura și învățarea
joacă roluri importante; cei mai mulți oameni nu consideră că își aleg orientarea
sexuală.
Orientarea sexuală este conștientizată la vârste destul de fragede (în perioada pu-
bertății, însă există numeroase relatări ale persoanelor care au știut încă de la vârsta
preșcolară că sunt „altfel“), iar la vârsta respectivă mediul școlar este o parte foarte
importantă din viața individului.
În contexul social al zilelor noastre, școala nu mai este doar locul în care elevii
primesc informații, ci de multe ori suplinește măcar parțial rolul familiei prin trans-
miterea de valori și formarea mentalităților despre lume și viață. Școala modernă are
datoria de a forma cetățeni ai lumii în spiritul toleranței și al respectării și apărării
drepturilor omului, iar lupta împotriva homofobiei și a altor forme de discriminare
este importantă și revine mai ales cadrelor didactice.
Acceptarea pasivă a manifestărilor homofobe prin ignorarea acestora sau lipsa de
informare cu privire la problematica orientării sexuale poate avea efecte dintre cele
mai dramatice. Astfel, studiile au arătat că nesiguranța privind orientarea sexuală este
una dintre trăsăturile de personalitate asociate cu riscurile de suicid pentru tinerii cu
vârste cuprinse între 15-19 ani, că există o incidență mai mare a tulburărilor mintale
în rândul persoanelor gay, lesbiene sau bisexuale, fapt pus pe seama mediului social
ostil și stresant cu care se confruntă acestea sau că elevii homosexuali și bisexuali
care au o probabilitate de patru ori mai mare de a încerca să se sinucidă decât elevii
heterosexuali.

4.2.4. Discriminarea persoanelor cu dizabilități

Deoarece termenul „handicap“ a căpătat în timp o conotație peiorativă, astăzi fo-

losim în locul lui termenul „dizabilitate“. Vorbim, așadar, despre persoane cu dizabi-
lități, nu despre handicapați sau persoane cu handicap.

31
 Dizabilitatea se referă la una sau mai multe deficiențe fizice, psihice, mintale sau
senzoriale care, în lipsa unui mediu accesibilizat, pot împiedica parțial sau total șan-
sele unei persoane de a duce un trai independent.
Dizabilitatea are așadar două componente: una dată de afecțiunea medicală în
sine, iar cealaltă dată de capacitatea mediului social de a răspunde nevoilor specifice
ale persoanelor cu dizabilități.

Principalele tipuri de dizabilități sunt următoarele:

Ø fizice – deficiențe care limitează mobilitatea persoanei;
Ø vizuale – deficiențe care afectează vederea parțial sau total (orbire);
Ø auditive – deficiențe care afectează auzul parțial sau total (surzire);
Ø surdocecitate – deficiență de văz combinată cu deficiență de auz;
Ø mintale – deficiențe de intelect, tulburări de învățare, întârzieri în dezvoltare
etc;
Ø psihice – tulburări de sănătate mintală sau așa-numitele boli psihice;
Ø HIV/SIDA – persoane infectate cu virusul HIV;
Ø asociat – deficiențe diferite care se manifestă la aceeași persoană (ex.: dizabili-
tăți fizice și vizuale);
Ø boli rare – boli care afectează un număr mic de persoane (mai putin de 1 din
2000) și care, din cauza rarității lor, nu sunt foarte bine cunoscute.

Conform Organizației Națiunilor Unite, persoanele cu dizabilităţi includ acele

persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, de-
ficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi
efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.
Principalele tipuri de handicap (termenul folosit în România în locul celui de
„dizabilitate”), menționate în legislația românească, sunt următoarele: fizic, vizual,
auditiv, surdocecitate, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Fiecare în parte necesită intervenții specifice. Dacă în cazul dizabilităților fizice,
problema cea mai pregnantă este nevoia de accesibilizare a spațiilor de lucru con-
form nevoilor persoanei cu dizabilități, în cazul altor tipuri de dizabilități (ex.: HIV/
SIDA) problema care se pune este cea a schimbării mentalităților în direcția acceptă-
rii și integrării sociale a acestor persoane.
O plimbare pe străzile unui oraș din vestul Europei ar putea să ne facă să ne sim-
tim copleșiți de numărul mare al oamenilor în scaun rulant. De ce sunt atât de mulți
pe străzi? Sunt mai bolnavi decât noi? Cu sigurantă ceva nu e în regulă. Mai mult de-
cât atât, dacă mai aflăm că, în Finlanda, spre exemplu, mai mult de 50% dintre per-
soanele cu dizabilități muncesc, s-ar putea să fim contrariați: chiar atât de neomenoși
să fie finlandezii încât să-i pună pe acești oameni loviti de soartă să muncească?
Chiar nu pot să le asigure suficiente ajutoare sociale în așa fel încât persoanele cu
dizabilități să nu trebuiască să lucreze? Adevărul este că legislația europeană și stra-
tegiile guvernelor din Uniunea Europeană pun accentul pe incluziunea socială a per-
soanelor cu dizabilități. Astfel, se vizează crearea unui mediu accesibil, fără bariere

32
și care să le permită persoanelor cu dizabilități să ducă o viată demnă. Prin urmare,
nu este de mirare că oamenii în scaun rulant, spre exemplu, par mai mulți în alte țări
decât în România.
În Uniunea Europeană, procentul de persoane cu dizabilități se ridică la aproxi-
mativ 10% din populația generală. În România, acest procent coboară la 3%, însă
acest lucru nu spune altceva decât că sunt foarte multe astfel de persoane care nu
sunt înregistrate. O lipsă a datelor cu privire la numărul real al persoanelor cu dizabi-
lități arată slaba preocupare a societății românești cu privire la necesitatea incluziunii
sociale a acestora. În lipsa unor strategii guvernamentale viabile, șansele de integrare
socială a persoanelor cu dizabilități scad considerabil. Prin urmare, nu e de mirare
că numărul persoanelor cu dizabilități neșcolarizate este de șapte ori mai mare decât
media națională.
Cu cât dizabilitatea e mai severă, cu atât mai mult scade nivelul de educație, iar
abandonul școlar după primele patru clase este de două ori mai mare decât în rândul
populației generale. Prin urmare, putem concluziona că, în România, sistemul educa-
țional este greu accesibil persoanelor cu dizabilități.
Conform unui raport publicat de către Organizația Mondială a Sănătății, include-
rea copiilor și adultilor cu dizabilități în sistemul educațional este extrem de impor-
tantă pentru că:
Ø educaţia contribuie la formarea capitalului uman, fiind astfel un factor cheie
pentru dezvoltarea şi bunăstarea personală;
Ø excluderea copiilor cu dizabilităţi de la oportunităţile educaţionale şi de an-
gajare în muncă prezintă costuri sociale şi economice ridicate. De exemplu,
există tendinţa ca adulţii cu dizabilități să aibă o situaţie materială mai proastă
decât adulţii fără handicap, însă prin educaţie această tendinţă este diminuată.
Soluția cea mai potrivită este includerea copiilor cu dizabilităti în școlile de masă
acolo unde este posibil. În vederea îndeplinirii acestui deziderat este nevoie de acce-
sibilizare, prin aceasta înțelegând atât adaptarea mediului fizic cât și adaptarea pro-
gramelor educaționale în așa fel încât să răspundă copiilor cu cerințe educaționale
speciale.

4.3. Efecte asociate discriminarii

Discriminarea poate avea un impact negativ semnificativ asupra victimelor vi-

zând starea socială şi economică, bunăstarea şi sănătatea. Experienţele privind actele
de discriminare au dus la concluzia că acestea pot fi asociate la nivel individual, prin
prisma efectelor, cu simptome legate de stres şi depresie.
Discriminarea nu are un efect ameninţător doar asupra victimelor, ci şi asupra
întregii societăţi în general, ducând la disfuncționalități economice, la denaturarea
concurenţei între firme şi la subminarea coeziunii sociale.
Oamenii care au experienţa umilitoare a discriminării sunt afectaţi într-o multitu-
dine de forme şi, de regulă, nu doresc să abordeze aceste probleme în public. Chiar
dacă pentru unele persoane discriminarea a devenit o experienţa de zi cu zi, ele nu

33
sunt dispuse să ia unele măsuri, cum ar fi de exemplu să depună plângeri la organis-
mele statului.
Faptul că victimele discriminării nu sunt dispuse să acţioneze în justiţie nu în-
seamnă că experienţa lor nu le va afecta comportamentul. Un comportament tipic de
răspuns la diferite forme de discriminare constă în adoptarea unei strategii de evitare
prin care persoana în cauză încearcă, cu buna ştiinţă sau nu, să evite situaţiile în care
ar putea exista riscul de a fi discriminaţi.

Efectele negative ale discriminării:

Ø la nivel individual: performanțe scăzute, lipsa motivației, satisfacție profesi-
onală scăzută, neimplicare, sentimente de vinovăție, diminuarea încrederii în
sine, neintegrarea în grupuri;
Ø la nivelul grupului: comunicare deficitară și individualism; apariția situațiilor
conflictuale, încurajarea stereotipurilor; competiție neproductivă, productivita-
te/eficientă diminuată, slabă dezvoltare și/sau nematurizarea grupului;
Ø la nivelul comunității: neintegrarea școlară/profesională a persoanelor cu di-
zabilități, a persoanelor de etnie rroma etc., menținerea atitudinilor discrimina-
torii și a stigmatizării.

34
5. Modalităţi de combatere a discriminării

35
 5.1. Cum să reacționam în caz de discriminare?

C
e putem face atunci când asistăm la un comportament intolerant sau discrimi-
natoriu? Primul pas este să luăm în serios plângerea victimei, pentru a evita
agravarea situatiei. În acest sens, este important ca elevii să aibă la dispoziție
mecanisme „prietenoase“ de raportare a situațiilor de acest tip.
Modalitatea de reactie prezentată mai jos1 este indicată mai ales pentru situațiile
de hărțuire verbală sau fizică a elevilor ce fac parte din grupuri vulnerabile, însă une-
le pot fi aplicate și în cazul altor manifestări ale intoleranței, precum și în orice alte
situații de violență în mediul școlar:

Reacționează imediat!
Ø Oferă victimei asistentă imediat, inclusiv tratament medical, dacă situația o
cere;
Ø Solicită sprijinul consilierului școlar, dacă acesta este disponibil;
Ø Cere informații de la martorii care au asistat la incident (alte cadre didactice
sau elevi) cât mai repede, cât încă au proaspete în memorie detaliile incidentu-
lui;
Ø Nu porni de la premiza că problema se va rezolva de la sine.
Ø Comportamentul intolerant se va repeta și în alte situații sau gradul de violentă
al actelor de intoleranță va crește în viitor, dacă nu se iau măsuri.

Explică!
Ø Explică victimelor sau martorilor în ce măsură poți interveni;
Ø Întreabă victimele sau martorii dacă doresc să-și păstreze anonimatul și expli-
că-le că acest lucru nu va fi posibil dacă vor dori să facă o plângere oficială;
1
Conform ghidului OSCE/ODIHR Guidelines for Educators on Countering Intolerance and discrimination against
Muslims.

36
 Ø Consultă regulamentul de ordine interioară sau alte documente interne ale șco-
lii pentru a verifica sancțiunile care se impun în astfel de cazuri.

Ascultă!
Ø Creează un cadru securizant pentru victime sau martori (un spațiu primitor și
suficient de izolat);
Ø Ascultă elevul cu atenție și oferă încurajări, deoarece descrierea incidentului ar
putea fi dificilă pentru el.

Validează!
Ø Una dintre cele mai mari temeri ale victimelor actelor de intoleranță este că
nu vor fi crezute. Răspunsul pe care îl primesc de la prima persoană căreia îi
relatează incidentul va determina dacă pe viitor va cere sprijinul unui cadru
didactic într-o situatie delicată sau va încerca să găsească alte solutii (ex.: să
riposteze violent la rândul său sau să evite mediul școlar).

Ia notite!
Ø Notează dacă persoana care raportează incidentul este victimă, martor ocular
sau relatează un incident despre care doar a auzit. Este indicat să existe chiar
un formular standard pentru raportarea acestor incidente;
Ø Se poate dovedi util să notezi fraze-cheie din relatările victimelor sau marto-
rilor, fie că e vorba de fraze descriptive legate de incident, fie că e vorba de
trăirile emoționale ale persoanelor implicate.

Actiuni ulterioare
În funcție de gravitatea incidentului, cadrul didactic sau conducerea școlii pot lua
o serie de măsuri precum:
Ø implicarea părinților elevilor implicați (atât ai agresorului, cât și ai victimei);
Ø sancționarea conform regulamentului de ordine interioară;
Ø implicarea autorităților (ex.: poliția), dacă este nevoie;
Ø dezbaterea incidentului la nivelul clasei sau chiar al școlii, fără însă a face re-
ferire la identitatea victimei și a agresorului.

5.2. Cum să prevenim cazurile de discriminare în școală?

Incidentele generate de comportamente discriminatorii reprezintă un semnal de

alarmă, care semnalează necesitatea implementării unor măsuri preventive. Ca regulă
generală, aceste măsuri ar trebui dezvoltate într-o manieră participativă, împreună cu
elevii și părinții acestora.
În continuare vom prezenta câteva strategii2 care s-au dovedit eficiente în mediul
școlar:
2
Conform ghidului OSCE/ODIHR Guidelines for Educators on Countering Intolerance and discrimination against
Muslims.

37
 1. Crearea unui mediu securizant și constructiv, care să încurajeze discuțiile
pe teme delicate. Astfel de dezbateri trebuie să respecte o serie de reguli:
Ø toti participanții sunt tratați cu respect;
Ø doar opiniile pot fi atacate, nu persoanele;
Ø deciziile trebuie argumentate;
Ø toti participanții trebuie să aibă ocazia să-și exprime punctul de vedere;
Ø întrebările sunt încurajate.

2. Stabilirea unui cod de conduită, care să conțină prevederi referitoare la dis-

criminare și intoleranță în mediul școlar.

3. Încurajarea participării elevilor prin intermediul consiliului elevilor.

4. Întărirea parteneriatului școală-familie, prin solicitarea sprijinului părinților

în organizarea de activități curriculare și extracurriculare legate de combaterea dis-
criminării.

6. Acordarea de sprijin elevilor aparținând grupurilor vulnerabile, conform

nevoilor acestora.

7. Organizarea de activități care să stimuleze reflecția și gândirea critică a

elevilor, precum: dezbateri, studii de caz, descrierea experiențelor de viată, implica-
rea activă în campanii de combatere a discriminării, analiza stereotipurilor prezentate
de massmedia, exprimarea prin mijloace artistice (teatru, pictură etc.).

La finalul prezentului ghid veți găsi câteva propuneri de activități care pot fi
implementate în sala de clasă, precum și o listă de resurse pe care le puteți utiliza
pentru a identifica și altele.

5.3. Legi care combat discriminarea

Există numeroase convenţii internaţionale (înţelegeri între state; tratate) care

combat discriminarea, iar acestea au putere directă în dreptul nostru intern.
Constituţia României consacră, în litera şi în spiritul ei, egalitatea cetăţenilor şi
interdicţia discriminării. Conform legii fundamentale, legile şi autorităţile publice
tratează cetăţenii fără privilegii şi fără discriminări; România e patrie a tuturor cetă-
ţenilor săi, fără deosebiri, prin garantarea dreptului la identitate şi prin recunoaşterea
unor drepturi ale minorităţilor naţionale.
Legea de bază care defineşte în detaliu situaţiile de discriminare şi măsurile de
combatere a lor, referinţa oricărei acţiuni concrete împotriva deosebirilor, exclude-
rilor, restricţiilor sau preferinţelor ilegitime este Ordonanţa Guvernului nr. 137,
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, adoptată în anul
2000 şi amendată în anul 2008. O altă normă dedicată în întregime problematicii dis-

38
criminării, de data aceasta în relaţiile de gen, este Legea nr. 202, privind egalitatea
de şanse între femei şi bărbaţi, care pune accentul pe măsurile de promovare a egali-
tăţii de şanse şi de tratament adoptată în anul 2002.
Politica nediscriminării pe motive de gen este atât de solicitantă, încât s-a simţit
nevoia detalierii legii cadru de mai sus. În luna iunie 2007 a fost adoptată Ordonan-
ţa de Urgenţă nr. 67, privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între băr-
baţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială.
În luna mai 2008 s-a adăugat Ordonanţa de Urgenţă nr. 61, privind implemen-
tarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte
accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.
Există şi o a treia normă internă dedicată integral asigurării egalităţii de şanse
unei categorii departe de această aspiraţie: Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este relevant pentru problematica
mai largă a grupurilor vulnerabile care sunt mijloacele pe care această lege le con-
sideră necesare pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
(art. 3): a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului; b) pre-
venirea şi combaterea discriminării; c) egalizarea şanselor; d) egalitatea de tratament
în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; e) solidarita-
tea socială; f) responsabilizarea comunităţii; g) subsidiaritatea; h) adaptarea societăţii
la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; j) abordarea integrată;
k) parteneriatul; l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a
serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe per-
soană în furnizarea de servicii; n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului; o) ale-
gerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei
necesare; p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi
şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

Cele trei norme de mai sus dedicate în întregime problematicii discriminării şi

oportunităţilor egale li se adaugă prevederile menite să combată discriminarea răs-
pândite în legi sectoriale precum:
- Legea educaţiei naţionale;
- Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
- Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
- Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială; Codul penal al
României;
- Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia com-
petiţiilor şi a jocurilor sportive;

5.4. Instituţii dedicate combaterii discriminării

Normele sunt însoţite de instituţii. Atunci când se produce o încălcare a reguli-

lor, fie adoptate la nivel naţional sau internaţional, instituţiile sunt chemate să dea

39
alarma, să ceară revenirea la conformitate, să sancţioneze. În plus, instituţiile merg
dincolo de veghea asupra normelor, putând introduce politici care să le întărească şi
să ajute la atingerea scopurilor lor.
În România, instituţia centrală a combaterii discriminării este CNCD. Atribuţiile
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării includ: prevenirea faptelor de
discriminare (prin realizarea de campanii de informare, cursuri de formare, finanţa-
rea de proiecte, realizarea de studii şi rapoarte); medierea faptelor de discriminare
între părţile implicate într-un caz de discriminare; investigarea, constatarea şi sanc-
ţionarea faptelor de discriminare (primind petiţii sau autosesizându-se şi hotărând
asupra măsurilor); monitorizarea cazurilor de discriminare; acordarea de asistenţă de
specialitate victimelor discriminării prin explicarea legislaţiei, îndrumarea depunerii
a petiţiei ş.a.
Încălcarea de către statele părţi ale obligaţiilor lor de a respecta drepturile şi
liber­tăţile enunţate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului poate face obiectul
unor petiţii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această instanţa supranaţio-
nală judecă petiţiile, hotărăşte că a avut loc, sau nu, o ingerinţă în exercitarea unui
drept şi eventual, hotărăşte plata de daune în favoarea petentei.

40
6. Ativităţi practice/fişe lucru ce pot fi utilizate
la activi­tăţile cu elevii

41
 Fișa 1. Să ne cunoaştem

Desenează două lucruri importante pentru tine! Explică, verbal sau în scris, moti-
vele pentru care ele ocupă un loc deosebit în viaţa ta!
• Cum te pot ajuta aceste două „lucruri“ la şcoală, în comunitate, în viaţă?
• Le cunoaşte cineva sau acum ai vorbit prima dată despre ele?
• Pot fi două resurse pentru integrarea în şcoală şi planul de acţiune personal îm-
potriva absenteismului şi abandonului?
• Ce aspecte legate de faptul că aparţii unei anumite categorii sunt prezente în
fişa ta de lucru?

42
 Fișa 2. Calităţile mele

Desenaţi o stea şi în fiecare colţ ale acesteia identificaţi câte o calitate a propri-
ei persoane, pe care ştiţi că o aveţi (de exemplu: harnic, blând, comunicativ, sincer,
etc.). Dacă întâmpinaţi dificultăţi discutaţi cu colegul/colega de bancă, apoi scrieţi
ceea ce aţi găsit împreună.
• Cum v-a fost să găsiţi propriile calităţi?
• Ce sunt, în opinia voastră calităţile?
• La ce vă ajută identificarea acestora?
• Cum a fost să lucraţi împreună cu colegul/colega de bancă despre propriile ca-
lităţi?

43
 Fișa 3. Cartea de vizită

Autocunoaşterea este primul pas în tot ceea ce vrem să facem în viaţă. Acest
pas e de dorit să îl exersăm de mici copii, alături de părinţi, dar, şi în cadrul şcolii.
Aceasta mai este denumită şi kilometrul zero în dezvoltarea personală şi profesio-
nală. Cu cât ştii cine eşti, ce poţi, ce îţi doreşti, ce limite ai, cu atât îţi poţi construi
un prezent şi un viitor durabile. Atunci când vorbim de autocunoaştere ne referim la
imaginea de sine şi stimă de sine.
Imaginea de sine cuprinde modul în care noi ne vedem, dar, şi modul cum mă
percep cei din jur. La vârstele mici e foarte important pentru copii ce părere au cei-
lalţi despre ei. Educaţi copiii să înţeleagă faptul că în primul rând e important ceea
ce simt şi cred ei despre propria persoană.
Invitaţi elevii să asculte următoarele caracterizări ale unor copii şi să ghicească
cum se numeşte calitatea/caracteristica respectivă. Notaţi sarcina în spaţiul punctat.
• Ei îi place să vină cu idei noi, are imaginaţie bogată, îi surprinde pe cei din jur
cu iniţiativele sale. Aceasta este .............................................................................
•A tunci când el îşi propune ceva, nu se lasă până nu reuşeşte, îi place să fie un
copil ...........................................................
• Într-o zi, la şcoală, ea a luat un calificativ insuficient, pentru o clipă, ar fi vrut
să nu le spună părinţilor, însă, şi-a dat seama că minciuna nu ar fi ajutat-o de-
loc! Atunci, ea s-a hotărât să fie ................................................... cu părinţii săi.
Felicitări pentru decizia luată!
• Lui i se spune că are ............................. sau că este ......................................,
deoarece ştie să spună glume şi îi face pe ceilalţi să se simtă bine.
• Îşi face repede prieteni, îi ajută pe cei din jur atunci când au nevoie, îi place
să-şi petreacă timpul liber cu colegii/colegele de şcoală, deci putem spune că
este un copil .......................................
Revedeţi cele cinci calităţi/caracteristici „ghicite“ mai sus şi alegeţi una care cre-
deţi că vi se potriveşte cel mai bine. Explicaţi motivele pentru care aţi ales acea carac-
teristică, sau povestiţi o situaţie reală care demonstrează că aveţi calitatea respectivă.
a. inventivă, creativă b. ambiţios, perseverent
c. sinceră, deschisă la comunicare d. simţul umorului, glumeţ
e. prietenos, bun coleg, sociabil
Creaţi o carte de vizită personală cât mai creativă şi originală, în spaţiul de mai jos!

44
 Fișa 4. Suntem diferiţi, dar egali? O soluţie: prietenia

Copiii de vârsta voastră din alte școli au spus la următoarea întrebare: Voi ce cre-
deţi despre prietenie, prieteni/prietene?, astfel:

a. „Prietenia face ca bucuria să fie mai mare şi tristeţea mai mică.”

b. „Un prieten, e cineva care se ţine de cuvânt, spune adevărul şi râde împreună
cu tine.”
c. „Un prieten vine şi te aclamă atunci când ai meci.”
d. „O prietenă îţi va spune mereu că arăţi grozav, chiar atunci când nu-i aşa!”

a. „O prietenă nu te lasă niciodată la greu!”

b. „Un prieten rămâne cu tine la şcoală când dai de bucluc, ca să te ajute să scrii
250 de propoziţii.”
c. „O prietenă nu spune nimănui secretele pe care promite să nu le spună.”
d. „Un prieten te ajută să-ţi faci noi prieteni.”

a. „Un prieten te încurajează să-ţi îndeplineşti visurile.”

b. „O prietenă nu dă niciodată vina pe tine!”
c. „Un prieten îţi dă ultima bucăţică din prăjitura lui.”
d. „Un prieten va râde de glumele tale chiar dacă nu sunt grozave.”

2. Ce este prietenia? Ce este un prieten/ o prietenă?

………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………….

3. Ce simţi când câştigi un prieten/ o prietenă? Daţi exemple!

………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………….

4. Ce simţi când pierzi un prieten/ o prietenă? Daţi exemple!

………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………….

5. De ce este important să învăţăm să fim prieteni buni?

………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………….

45
 De ce avem nevoie de relaţii de prietenie?
• Pentru sănătatea psihică şi fizică.
• Pentru că suntem fiinţe sociale.
• Pentru că trăim împreună, muncim împreună şi ne jucăm împreună.
• Pentru siguranţa noastră, pentru confortul nostru.
• Pentru a ne maturiza.
• Pentru a ne îndeplini scopurile, obiectivele.
• Pentru a ne simţi integraţi.
• ...Tu ce crezi?

Completaţi, în spaţiile punctate, aspecte care se referă la prietenul tău/prie-

tena ta.
Prietenul meu/ prietena mea (prenumele sau numele de (răsfăţ)...
El/Ea este...
El/Ea aş vrea să fie...
Nu aş vrea niciodată să fie...
Pasiunile comune sunt...
Culoarea preferată este...
Ne-am cunoscut...
Data...
Locul...
Alte persoane prezente...
Un cuvânt pentru prietenia noastră este...
Cea mai frumoasă amintire...
Ne-am certat, pentru că...
Ne-am împăcat, pentru că...
Motto-ul nostru este...

Povestiţi cum v-aţi împrietenit, cum aţi vrea să evolueze prietenia voastră şi
care sunt valorile pe care se bazează prietenia dintre voi!

………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………….…
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

46
 Fișa 5. Mascarea diferențelor

În prima etapă a acestui exercițiu, participanții primesc câte o farfurie de hârtie

cu găuri decupate în dreptul ochilor și un șnur cu care să o lege pe post de mască.
Copiii își pun măștile și se plimbă prin încăpere fără să vorbească.
În a doua etapă a exercițiului, participanții sunt încurajați să-și personalizeze mă-
știle, folosind culori pentru a le decora conform preferințelor. Din nou, își pun măști-
le și se plimbă prin încăpere fără să vorbească.
• După terminarea exercițiului are loc o discuție privind diferența dintre cele două
situații.
• Cum a fost atunci când toți arătam la fel?
• Care situație a fost mai plăcută?
• De ce?

Exercițiul poate fi un punct de plecare pentru o dezbatere despre diferențele din-

tre oameni și avantajele diversității.

(Sursa: http://www.ehow.com/list_5912498_children_s-gamesteach-anti_
discrimination.html)

47
 Fișa 6. Sunt rrom/rromă, îmi cunosc şi-mi respect etnia?

Completaţi casetele de mai jos, cu răspunsuri aşa cum le ştii din propria experi-
enţă de viaţă. Dacă doreşti să afli mai multe detalii, întreabă membrii familiei (pă-
rinţi, bunici, fraţi, surori, vecini, etc.), învăţătoarea, directoarea şcolii în care înveţi,
mediatorul. Realizaţi în clasă, în echipă, o broşură, cu informaţii despre etnia rromă.

1. Ce ştii despre etnia rromă? 2. Ce obiceiuri/ tradiţii cunoşti?

3. Cântă un cântec popular specific etniei 4. Prezintă o reţetă de mâncare gătită de

rrome? etnia rromă.

5. Enumeră meserii practicate de etnia 6. Ce proverbe cunoşti despre etnia rromă,

rromă. dar care, pot fi, de fapt, mituri? Demontea­
ză-le prin argumente!

7. Spune zece cuvinte uzuale pe care le 8. Dansează un dans de origine rromă!

utilizezi din limba rromani.

9. Ce produse există în comerţ, inspirate 10. Comentează în trei propoziţii, dacă

din obiceiurile şi tradiţiile etniei rrome? îţi respecţi etnia de apartenenţă, respectiv
etnia rromă.

Investigaţi şi redactaţi, pe scurt, povestea de succes a unei personalităţi de etnie

rromă din orice domeniu.
………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….

48
 Fișa 7. Eu şi comunitatea

Ce înseamnă să fii membru al comunităţii?

………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….

Discutaţi cu elevii despre ceea ce înseamnă comunitate. Definiţi conceptul în

funcţie de: experienţele relatate de elevi şi raportate la: acasă, şcoală, grup de prie-
teni, vecinătate, sat/ comună/ oraş, ţară, lume.
………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….

Identificaţi ceea ce este bine în comunitatea în care trăiesc şi ceea ce doresc să

îmbunătăţească sau să schimbe.

Comunitatea mea
Bine De îmbunătăţit De schimbat

• ... • ... • ...

• ... • ... • ...
• ... • ... • ...

Desenaţi în echipă o lume ideală în comunitatea voastră.

49
 Fișa 8. Fără discriminare

Comentaţi imaginea de mai jos, apoi identificaţi notele definitorii ale discrimină-
rii. Ce credeţi că este discriminarea? Realizaţi un colaj (reviste, ziare, materiale texti-
le), în echipă, intitulat „STOP, Discriminarea!”. Cunoaşte înainte să judeci!

Ce părere aveţi? „Discimiarea este flagelul mileniului” (Nelson Mandela) Discri-

minarea rromilor se învaţă acasă. Cum comentaţi următoarele ştiri apărute în ziare
(www.agenda.ro, 2008)
• „Două fetiţe gemene au fost nevoite să renunţe la şcoală pe care o frecventau
din cauza colegilor italieni. Fetiţele ajungeau acasă plângând, pentru că erau
agresate. Astfel ele erau discriminate.“
• „La nivel mondial, unu din şapte oameni suferă de foame, această libertate de-
pinde tratarea sărăciei, ca pe una dintre cele mai serioase aspecte ale drepturilor
oamenilor din timpurile noastre.“
• „Un fenomen cronic şi regretabil este acela a neparticipării minoritator în siste-
mul formal de educaţie. Aceasta este o realitate neglijată. Cauzele acestui fapt
sunt pe cât de numeroase, pe atât de complexe. Marginalizarea, excluderea, să-
răcia gravă, discriminarea, reprezintă atributele dominante care caracterizează
comunităţile de minorităţi.“

Deşi negată adeseori, discriminarea împotriva romilor este dureros de reală. Dis-
criminarea se face simţită în cotidianul romilor şi devine un obstacol în calea inte-
grării lor în societate, atât la nivel european, cât şi naţional. O dată conştientizată
această situaţie de fapt, o întrebare survine: cui îi revine responsabilitatea de a găsi
soluţii?
Situaţia rromilor din România reflectă şi chiar accentuează problemele cu care
această minoritate se confruntă în ansamblul spaţiului european: sărăcie, lipsa edu-
caţiei, şomaj, sănătate precară. Astfel, potrivit Băncii Mondiale, în jur de 66% dintre
rromii din România trăiesc cu mai puţin de 4,30$ pe zi, în timp ce 21% trăiesc cu
mai puţin de 2,15$ pe zi. De asemenea, rata şomajului în rândul rromilor este cu 26
puncte procentuale mai mare decât media masculină, iar angajaţii rromi au venituri
cu 55% mai mici decât populaţia majoritară. În privinţa educaţiei, înscrierea copiilor
rromi în şcoli continuă să fie mai mică decât media naţională. De exemplu, la nivelul
învăţământului secundar, 79% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 15 şi 18
50
ani studiază, în timp ce doar 36% dintre rromii din aceeaşi categorie de vârstă ur-
mează un program educaţional. În ceea ce priveşte atitudinea populaţiei, percepţiile
majorităţii asupra acestei minorităţi sunt impregnate de stereotipuri precum violen-
ţa, criminalitatea, lipsa interesului pentru educaţie: 72% cred că majoritatea rromilor
încalcă legea, iar 20% consideră că este necesară interzicerea accesului rromilor în
anumite magazine sau cafenele.
În observaţiile sale finale adresate României, Comitetul pentru Eliminarea Dis-
criminării Rasiale (CEDR) face frecvent referire la minoritatea rromă şi punctează
câteva dintre principalele probleme cu care aceasta se confruntă: rromii continuă să
fie victime ale stereotipurilor rasiste şi discriminării în materie de acces şi calitate a
învăţământului, acces la slujbe, la locuinţe, la serviciile de sănătate etc., precum şi
victime ale abuzului de autoritate din partea poliţiei şi a forţelor de ordine. CEDR
recomandă aşadar statului român „să vegheze la aplicarea legislaţiei existente şi a
altor măsuri care interzic discriminarea romilor”, să faciliteze şi să garanteze accesul
acestora la diferitele servicii şi să furnizeze date „precise şi fiabile” asupra situaţiei
reale a rromilor şi a efectelor concrete ale legislaţiei şi politicilor adoptate. (www.
europuls.ro, 2011)
Tu când te-ai simţit/simţi discriminat(ă)? Scrie povestea ta!

51
 Fișa 9. Grupuri colorate

Scopul acestui joc este de a le oferi copiilor ocazia de a experimenta în mod di-
rect discriminarea. Participanții sunt împărțiti aleator în trei grupuri.
Fiecărui grup îi este desemnată o culoare, în baza căreia vor fi tratați într-un fel
sau altul: un grup beneficiază de tratament preferențial, al doilea grup este tratat la
fel ca de obicei, iar al treilea grup este izolat și dezavantajat.
De exemplu, primul grup primește 5 minute suplimentare de pauză, al doilea ia
pauză normală, iar al treilea grup este obligat să rămână în clasă în timpul pauzei,
fără ca membrii săi să se joace sau să vorbească (eventual pot primi sarcina de a face
curățenie în sala de clasă).
După terminarea jocului, explicați-le participanților care a fost rolul acestuia și
ajutați-i să iasă din rol într-o manieră pozitivă (ex.: toti copiii primesc o bomboană
sau 10 minute suplimentare la următoarea pauză).
Apoi procesați activitatea:
Ø A fost corect ca un grup să beneficieze de tratament preferential?
Ø Cum v-ați simțit atunci când ați primit mai multe sau mai puține beneficii de-
cât prietenii voștri?
Ø Putem identifica astfel de situații în viața reală?
Ø Care sunt categoriile de persoane care au parte de un tratament dezavantajos?

Notă: Jocul este o variantă simplificată a experimentului „A Class Divided”.

Puteți afla mai multe despre acesta vizionând documentarul http://www.ehow.com/
list_5912498_children_s-gamesteach-anti_discrimination.html

52
 Fișa 10. Cei de lângă noi

Analizaţi, în echipă, cele patru studii de caz, în ceea ce priveşte situaţia conflic-
tuală a discriminării. Proiectaţi îmbunătăţirea comunicării acestora, printr-un plan de
acţiune concret. Discutaţi şi cu părinţii, apoi solicitaţi acestora să semneze.

• Emel
Emel este o fetiţă turcoaică cu ochii migdalaţi şi părul negru strălucitor şi sănă-
tos. Pasiunile ei sunt dansul şi patinajul. De curând, a împlinit nouă ani şi a primit
o eşarfă roşie de prins la mijloc, ce îi înfrumuseţează mişcarea în dans. Locuieşte
într-un cartier frumos din Constanţa. Lângă casa ei, are vecini turci, tătari, greci, dar
şi români. Atunci când iese afară se joacă cu cei de aceeaşi etnie, care par să o înţe-
leagă mai bine, ştiindu-i familia şi obiceiurile. De ceva vreme suferă că la şcoală unii
colegi şi-au sărbătorit ziua de naştere şi nu au invitat-o, spunându-i că este turcoaică.
Ce credeţi că a gândit Emel în momentul în care nu a fost invitată de colegi?

• Istvan
Istvan are 12 ani şi este ungur. Este un bun sportiv, ce a obţinut mai multe me-
dalii la atletism. Recent s-a mutat la o şcoală din oraşul Târgovişte. Ar dori să po-
vestească de succesele lui, dar de multe ori se simte stânjenit, deoarece nu ştie prea
bine româneşte. Copiii râd de el şi îl imită. Pe zi ce trece simte că este tratat altfel de
noii colegi şi a început din ce în ce mai mult să fie singur. Pasiunea pentru sport nu
mai este suficientă pentru a fi bucuros şi împlinit. Părinţii îl văd deseori trist şi fără
prieteni.
Închipuiţi-vă cum ar trebui să reacţioneze Istvan faţă de colegii lui de clasă?

• Rada
Rada este în clasa I la o şcoală din cartierul Ferentari, Bucureşti. Face parte din-
tr-o familie de rromi cu mulţi fraţi. Părinţii ei de multe ori nu au avut bani să îi cum-
pere lucruri pe care şi le-ar fi dorit. Vine la şcoală îmbrăcată modest. Stă singură în
bancă pentru că nu a vrut nimeni să stea alături de ea. Cu toate acestea, colegii ei nu
o chemă să participe la jocurile lor şi de multe ori evită să colaboreze cu ea în echipă
la diferite activităţi. Doamna învăţătoare a remarcat-o în pauze că desenează foarte
frumos. Pe foaie, se desena pe ea, la joacă, înconjurată de mulţi copii. Lucrările ei au
fost afişate la panoul de expoziţie al clasei.
Ce credeţi că a determinat-o pe Rada să deseneze mulţi copii împreună cu
ea?

• David
David este un băieţel firav de 10 ani, are părul ca focul şi pistrui ce îi acoperă
nasul şi obrajii. El este evreu şi de la bunicul său a moştenit talentul de a cânta foarte
frumos. La un concurs interşcolar a fost remarcat de cei din juriu şi a fost sfătuit să
urmeze o şcoală de muzică. De multe ori a venit acasă supărat, spunându-le părinţilor
53
că i se spune „roşcovanul pistruiat”. Când copiii îl strigă şi îl poreclesc, îi vine să
plângă. Acum i se pare că toată lumea se uită numai la părul şi pistruii lui.
Cum credeţi că se va purta David de acum în acolo cu colegii?

Dacă eu aş fi în „situaţia ta”, aş fi simţit, aş fi gândit, m-aş fi comportat…!

Situaţia lui Emel Situaţia Radei

Semnătura
Situaţia lui Istvan Situaţia lui David părintelui

54
 Fișa 11. Aceeași muncă, același venit

Acesta este un joc de rol prin care participanții se vor confrunta cu realitățile
pieței de muncă. Activitatea abordează chestiuni precum inegalitățile existente între
venituri (venituri diferite pentru același tip de muncă) și discriminarea la locul de
muncă.

Materiale necesare:
‐ o copie a documentului Grilă de salarizare;
‐ etichete pentru fiecare participant/ lucrător;
‐ creioane;
‐ bancnote (eventual de la un joc Monopoly).

Introducere:
1. explicați-le participanților că ei sunt muncitori și că urmează să îndeplinească
câteva sarcini pentru angajatorul lor (dumneavoastră), de exemplu să realizeze
un desen;
2. împărțiți aleator etichetele pentru fiecare persoană;
3. explicați sarcina și asigurați-vă că fiecare participant a înțeles ce are de făcut;
4. rugați-i pe elevi să îndeplinească sarcina;
5. după ce toată lumea a terminat sarcina, rugați-i pe elevi să se așeze la coadă
pentru a fi plătiți. Plătiți fiecare persoană în funcție de grila de salarizare. Nu-
mărați banii cu voce tare, în așa fel încât toți elevii să știe câți bani au primit;
6. dacă participanții încep să vocifereze, oferiți câteva explicații succinte, însă nu
intrați în amănunte.
7. opriți-vă în momentul în care discuțiile devin foarte aprinse. Lăsați timp fiecă-
rui participant să iasă din rol și după aceea începeți procesarea acestei activi-
tăți.

Procesare și evaluare
Începeți prin a face un rezumat al activității:
Ø Cum s-au simțit cei care au primit mai mulți bani (sau mai puțini) deși toată
lumea a efectuat aceeași activitate?
Ø De ce au primit unii mai mulți bani (sau mai puțini) decât alții?
Ø Există asemenea situații pe piața muncii din România?

În partea a doua, vorbiți despre discriminarea la locul de muncă pe criterii de gen:

Ø Există justificare dacă femeile primesc venituri diferențiate de bărbații pentru
același tip de muncă?
Ø Dacă un bărbat este mai competent în acea muncă decât o femeie este normal
să fie plătit mai bine?
Ø Credeți că există munci care ar trebui făcute doar de bărbați? Dacă da, de ce și
care anume? Dacă nu, de ce?
55
 Ø Credeți că există munci care ar trebui făcute doar de femei? Dacă da, de ce și
care anume? Dacă nu, de ce?
Ø Credeți că practică măsurilor afirmative poate fi justificată pentru a schimba
percepția socială față de o altă categorie?

În final, discutați despre discriminarea pe criterii de vârstă:

‐ Există asemenea situații pe piața muncii din România?
‐ Care este rațiunea aplicării unor astfel de politici, mai ales în cazul tinerilor?
‐ Care este opinia voastră cu privire la o astfel de politică? Este bună? Rea?
Necesară? Inutilă?

56
 Fișa 12. Identifică stereotipurile!

Activitatea își propune să identifice în ce măsură mass-media contribuie la for-

mare și perpetuarea stereotipurilor.

Materiale:
‐ ultimele numere ale ziarelor locale sau naționale;
‐ coli de flipchart și markere.

Introducere:
1. Împărțiți participanții în mai multe grupe în funcție de numărul total de parti-
cipanți;
2. Explicați-le participanților că fiecare grupă va primi un număr din ziua respec-
tivă a unui ziar local sau național;
3. Participanții vor trebui să identifice știrile și articolele care sunt legate de gru-
puri vulnerabile (romi, persoane cu dizabiliăți, minorități sexuale, femei etc);
4. Participanții vor trebui să identifice discursul discriminatoriu și stereotipurile
care apar în publicațiile respective.

Procesare și evaluare
Rugați fiecare grup să desemneze o persoană care să facă un rezumat al articole-
lor identificate.

Discutați pe marginea fiecărui articol în parte:

Ø care sunt grupurile vulnerabile care apar în articolul respectiv?
Ø care este atitudinea jurnalistului față de acel grup?
Ø care sunt stereotipurile identificate în articolul respectiv?
Ø care credeți că este impactul asupra persoanelor care apar în articolele respec-
tive?

57
 Fișa 13. Descoperă abilitățile, nu dizabilitățile!

Aceasta este o activitate practică prin care se încurajează empatia față de per-
soanele cu dizabilități. Printre chestiunile abordate se numără obstacolele pe care le
întâlnesc persoanele cu dizabilități în mediul fizic și social, precum și percepția drep-
turilor persoanelor cu dizabilități ca fiind drepturi fundamentale ale omului.

Materiale
Pentru partea întâi: o foaie de hârtie și un instrument de scris pentru fiecare par-
ticipant;
Pentru partea a doua (per pereche):
‐ o pungă de plastic care să conțină o frunză de varză sau de salată, un creion, o
bucată de cretă, o frunză (din orice copac), o foaie de hârtie colorată și o sticlă
de plastic;
‐ legături pentru legat la ochi;
‐ o bucată de hârtie și un pix;
Pentru partea a patra:
‐ scaune rulante (câte unul la fiecare opt persoane);
‐ spațiu în vederea creării unui traseu cu obstacole;
‐ obstacole (de exemplu: mese, scaune, plăci de lemn, grămezi de ziare);
‐ flipchart și markere;
‐ cronometru.

Pregătiri
Elaborați cartoanele prin care se explică fiecare rol în parte. Folosiți situațiile
descrise mai jos. Dacă este posibil, folosiți o altă sală în care se pot pregăti pentru
cursa cu obstacole în cazul în care nu este posibil să desfășurați activitatea în aer li-
ber. Dacă desfășurați activitatea în interior, folosiți scaune, mese, plăci de lemn etc.
Pentru a simula un teren accidentat.

Instrucțiuni
Această activitate este organizată în patru părți:

Partea I
1. Explicați faptul că această activitate se va concentra pe trei dizabilități distinc-
te: văz, surditate și mutitate și dizabilități fizice.
2. Rugați participanții să se gândească câteva minute la cum ar le-ar plăcea și
cum nu le-ar plăcea să fie tratați dacă ar avea dizabilități. Rugați-i să noteze
câteva cuvinte cheie.
3. Ulterior rugați participanții să noteze ce anume i-ar înfricoșa cel mai tare dacă
ar avea dizabilități.
4. După ce termină, adunați foile de hârtie și spuneți-le să se pregătească să în-
frunte realitatea.
58
 Partea a II-a - Mersul legat la ochi
1. Rugați oamenii să se împartă pe perechi. Înmânați-le legăturile pentru ochi. În
fiecare pereche, o persoană va fi persoana dizabilități, iar cealaltă ghidul ei.
Ghidul este responsabil de siguranța persoanei legate la ochi. Ghizii nu voie să
răspundă decât la întrebări simple, prin da sau nu.
2. Rugați ghizii să facă o plimbare prin școală impreună cu partenerii lor, inclu-
zând aici urcatul și coborâtul scărilor.
3. La întoarcerea în sala de clasă, rugați ghizii să-și conducă partenerii spre un
scaun unde vor găsi o geantă.
4. Elevii legați la ochi vor trebui să identifice fiecare obiect din geantă, iar ghizii
acestora vor trebui să noteze răspunsurile.
5. Rugați elevii să-și scoată legăturile de la ochi și să povestească experiențele
prin care au trecut.
6. Lasați suficient timp pentru ca elevii să iasă din roluri și treceți la

Partea a III-a. Limbajul semnelor

1. Spuneți partenerilor să facă schimb între ei. Ghizii vor deveni persoanele cu
dizabilități; de data aceasta, ei nu vor putea vorbi, iar partenerii lor le vor fi
asistenți.
2. Împărțiți câte un cartonaș cu întâmplări fiecărei grupe. Persoanele cu dizabili-
tăți nu au voie să le arate cartoanele partenerilor.
3. Explicațiile persoanelor cu dizabilități că vor trebui să le explice partenerilor
problema. Nu vor avea voie să vorbească, să scrie sau să deseneze. Asistenții
vor trebui să noteze ce înțeleg din mesajul primit.
4. În momentul în care persoana cu dizabilități a comunicat tot ce a putut, poate
să-i arate cartea partenerului ei. Lăsați timp celor doi să discute despre proble-
mele de comunicare pe care le-au întâmpinat

Situația I.
Fără a vorbi încearcă să-i explici prietenului tău că ai fost victima violenței. Un
grup te-a atacat în parc, ți-au furat geanta și te-au bătut. Întreabă unde este cea mai
apropiată secție de poliție. Nu ai voie să vorbești, să scrii sau să desenezi.

Situația II.
Te afli într-o cantină școlară. Explică-i persoanei care te servește că nu poți să
mănânci spaghete bolognese pentru că ești vegetarian și nu mănânci care și nici un
alt produs de origine animală (lactate, ouă etc.). Nu ai voie să vorbești, să scrii sau
să desenezi.

Partea a IV-a. Cursa scaunelor rulante (opțional)

Organizați o cursă a scaunelor rulante pe un traseu cu obstacole. Fiecare partici-
pant va face o tură cronometrată. Persoana care obține cel mai bun timp, câștigă.

59
 Procesare și evaluare
Discutați în plen pe marginea fiecărei părți a activității.

Partea a II-a
Rugați ambii membri ai fiecărui grup să împărtășească experiența trăită:
Ø Cum s-au simțit în timpul exercițiului?
Ø Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce li s-a părut
cel mai înfricoșător?
Ø Cât de greu a fost să aibă încredere în celălalt? Cât de greu a fost pentru ghid
să se confrunte cu responsabilitatea pe care o are față de celălalt?
Ø Cât de ușor să fost să identifice obiectele din gențile de pe scaune? Care au
fost simțurile pe care s-au bazat? A avut cineva curajul să deschidă sticlele și
să guste din conținut?

Partea a III-a
Limbajul semnelor
Ø Cum s-au simțit fiecare în timpul exercițiului?
Ø Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce li s-a părut
cel mai înfricoșător?
Ø A fost frustrant să vadă că partenerul nu îl înțelege?
Ø A fost frustrant sau jenant pentru partener să nu înțeleagă ce i se spune?

Partea a IV-a
Cursa scaunelor rulante
Ø Cum s-au simțit în postura de persoană cu mobilitate redusă?
Ø Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce li s-a părut
cel mai înfricoșător?

În următoarele minute, discutați despre așteptărilor lor dinaintea exercițiilor. Ru-

gați-i să se uite ce au scris în prima parte.
Ø Li s-au confirmat temeri în timpul activităților?
Ø Cum au primit ajutorul celorlalți?
Ø Cât de ușor e să evaluezi de cât ajutor are nevoie celălalt?
Ø De ce sunt elevii speriați de că ar putea să dobândească dizabilități?
Ø Care este cel mai surprinzător lucru pe care l-au învățat în timpul activităților?
Ø Cunosc pe cineva care are dizabilități? Cum se descurcă aceștia în viața de zi
cu zi? Cum reacționează alți oameni la vederea lor?
Ø Analizați împreună cu elevii clădirile publice din oraș. Sunt ele accesibilizate?
Există semafoare cu avertizare sonoră în oraș? Există marcaje tactile?

Sursa: Compass - A manual on Human Rights Education with young people (2002) – Council of Europe
Publishing

60
 Fișa 14. Fă un pas înainte!

Suntem cu toții egali, dar unii sunt mai egali decât alții. În cadrul acestei activi-
tăți, participanții sunt puși în situația de a vedea cum e să fii altcineva într-o socie-
tate. Temele abordate sunt inechitatea socială ca sursă a discriminării și empatia și
limitele ei.

Materiale:
- cartonașe de rol;
- spațiu deschis sau o sala mare de clasă.

Instrucțiuni
1. Împărțiți fiecărui participant câte un cartonaș de rol. Explicați participanților
să păstreze conținutul cartonașului secret.
2. Rugați-i să se așeze (preferabil pe podea).
3. Rugați-i să-și intre cât mai bine în rol. Pentru a-i ajuta, citiți câteva din urmă-
toarele întrebări, la care trebuie să răspundă din perspectiva rolului primit:
- cum a fost copilăria ta? În ce fel de casă ai locuit? Ce fel de jucării ai
avut? Ce fel de meserii au avut părinții tăi.
- care este viața ta de zi cu zi în acest moment? Unde socializezi? Ce faci
de obicei dimineața, la amiază, seara?
- ce stil de viață ai? Unde locuiești? Câți bani câștigi pe lună?
- ce faci în timpul liber? Ce faci în vacanță?
- care sunt cele mai mari temeri ale tale?
4. Rugați participanții să se așeze pe aceeași linie și spuneți-le că veți citi mai
multe propoziții. Pentru fiecare propoziție la care, conform prescripțiilor rolului, pot
răspunde cu da, trebuie să facă un pas înainte. În caz contrar, trebuie să rămână pe
loc.
5. Citiți propozițiile pe rând făcând o pauză între ele pentru a le permite parti-
cipanților să vadă unde sunt în raport cu ceilalți. Evident, participanții cu roluri mai
avantajoase (situație materială bună, apartenență la grup majoritar etc.) se vor afla
înaintea celor cu roluri mai puțin avantajoase.

Procesare și evaluare
Ø Începeți prin a-i întreba pe participanți ce s-a întâmplat, ce cred despre această
activitate ce au aflat nou etc.
Ø Cum v-ați simțit în momentul în care ați făcut un pas înainte sau ați rămas pe
loc?
Ø Pentru cei care au făcut pași înainte foarte des, când ați observat că unii nu se
mișcau la fel de repede ca voi?
Ø A simțit cineva că există momente în care erau ignorate drepturi fundamentale
ale omului?

61
 Ø Poate cineva să ghicească ce rol au avut ceilalți? Invitați participanții să-și
dezvăluie rolurile în această parte a discuției.
Ø Cât de ușor sau greu a fost să-și joace rolurile?
Ø Există vreo similitudine cu societatea în acest joc?
Ø Ce s-ar putea face pentru a se aborda situația inechitățile sociale?

Materiale
Cartonașe de rol:
Ø Ești o mamă necăsătorită fără loc de muncă.
Ø Ești fiica unui director de sucursală de bancă. Ești studentă la științe economice.
Ø Ești o femeie de etnie romă care s-a căsătorit la 18 ani și a absolvit doar opt clase.
Ø Ești un tânăr cu dizabilități care utilizează scaunul rulant.
Ø Ești o tânără romă de 17 ani care nu a absolvit școala primară.
Ø Ești o femeie de 30 de ani infectată cu HIV.
Ø Ești un profesor șomer într-o țară a cărei limbă oficială nu o vorbești fluent.
Ø Ești un refugiat de 24 de ani din Afganistan.
Ø Ești un copil care trăiește într-o comunitate izolată și care trebuie să meargă
zilnic 8 km pe jos până la școală.
Ø Ești președintele organzației de tineret a unui partid politic (partidul politic
din care faci parte este acum la putere).
Ø Ești fiul unui imigrant arab care conduce o un lanț de restaurante fast-food
profitabil.
Ø Ești fiica ambasadorului SUA în țara în care acum locuiești.
Ø Ești proprietarul unei companii foarte profitabile.
Ø Ești un tânăr care a trăit până la 18 ani într-un centru de plasament.
Ø Ești o femeie lesbiană de 22 de ani.
Ø Ești un elev de liceu care locuiește într-o zonă fără acces la internet.
Ø Ești un tânăr de etnie romă care a absolvit o școală profesională.
Ø Ești o tânără de etnie romă care trăiește într-o comunitate tradițională.

Situații și evenimente
Ø Nu ai întâmpinat niciodată o problemă financiară.
Ø Ai o casă decentă cu acces la internet și televiziune prin cablu.
Ø Nu ai fost niciodată discriminat.
Ø Ești un cetățean a cărui părere despre chestiuni politice și sociale este ascultată.
Ø Oamenii se consultă cu tine pe diferite chestiuni.
Ø Nu ți-e frică să te oprească poliția pe stradă.
Ø Știi unde să ceri sfaturi și ajutor când ai nevoie de ele.
Ø Ai acces la servicii medicale de calitate
Ø Poți să pleci în vacanță cel puțin o dată pe an.
Ø Poți să-ți inviți prietenii la masă la tine acasă.
Ø Ai o viață interesantă și o viziune optimistă asupra viitorului tău.
Ø Simți că poți să-ți alegi singur profesia.
62
 Ø Nu ți-e frică să fii hărțuit, atacat pe stradă sau de mass-media.
Ø Ai dreptul să votezi.
Ø Poți să sărbătorești cele mai importante sărbători religioase împreună cu rude-
le și prietenii apropiați.
Ø Poți participa la seminarii internaționale în străinătate.
Ø Poți merge la cinema sau la teatru cel puțin o dată pe săptămână.
Ø Nu ți-e teamă pentru viitorul copilului tău.
Ø Poți să te îndrăgostești de cine vrei.
Ø Competențele tale sunt apreciate și respectate de societatea în care trăiești.
Ø Ai acces la internet.

Sursa: Compass - A manual on Human Rights Education with young people (2002) – Council of Europe
Publishing

63
 Fișa 15. Învăţăm să rezolvăm conflicte?

Creaţi portretul persoanei care „naşte“ conflicte/portretul persoanei care rezolvă

conflicte, prin cuvinte!

Persoana conflictuală Persoana non-conflictuală

Reprezentaţi printr-un desen sau colaj următoarea afirmaţie: „Un conflict poate fi
o situaţie de învăţare sau de progres“.

1. Nu poţi să nu comunici.
Decalogul 2. Comunicarea presupune cunoaştere şi stimă de sine.
comunicării 3. Comunicarea presupune cunoaşterea nevoilor, interese-
sau lor şi valorilor celuilalt.
10 principii 4. Comunicarea presupune mesaje verbale şi non-verbale.
ale 5. Comunicarea presupune exprimarea emoţiilor.
comunicării 6. Comunicarea presupune a oferi şi a primi feed-back.
eficiente 7. Comunicarea este conştientizarea stadiilor unei relaţii.
8. Comunicarea presupune ascultare activă.
(A. Băban, 2001) 9. Conflictele sunt naturale în comunicare.
10. Comunicarea este asumarea rezolvării conflictelor.

Povestiţi o situaţie de viaţă din familie, din grupul de prieteni sau de la şcoală
prin care să relataţi cum aţi rezolvat un conflict. Scrieţi pe tablă/ flipchart metodele
folosite pentru „a anihila” conflictele pe care le-aţi trăit.
………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….

64
Fișa 16. Temă de reflecţie

Meditaţi la următorul afiş, care poate fi citit la un restaurant turc din Paris:
Ø Dumnezeul tău este evreu.
Ø Maşina pe care o ai este japoneză.
Ø Pizza este italiană, iar couscous-ul este algerian.
Ø Democraţia pe care o practici este grecească.
Ø Cafeaua ta este braziliană.
Ø Ceasul îţi este elveţian.
Ø Cămaşa este indiană.
Ø Radioul tău este coreean.
Ø Vacanţele tale sunt turceşti, tunisiene sau marocane.
Ø Cifrele tale sunt arabe.
Ø Scriitura îţi este latină, şi… reproşezi vecinului tău că este străin!
Ø Ce părere ai despre acest afiș? Care crezi că este morala acetuia?

65
 Bibliografie

Călineci, M.C. (coord.), 2008, Drept la ţintă, Ghid de dirigenţie şi consiliere

educaţională, Editura Educaţia 2000+ Consulting SRL, Bucureşti
Gabriel Andreescu, Combaterea discriminarii, Bucureşti, 2011
Gabriel Andreescu, „Spotul revistei Academia Caţavencu în lectura CNA şi CNCD.
Combaterea discriminării ca politică publică”, Noua Revistă de Drepturile Omului,
nr. 2, 2010, pp. 9-19.
Gabriel Andreescu, „Prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice: o bătălie
pentru viitorul învăţământului“, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 4, 2006,
pp. 38-57.
Gabriel Andreescu, „Libertatea de exprimare şi legislaţia de combatere a discriminării
în România”, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 1, 2005, pag. 5-31.
Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – Comentariu pe
articole, Ed. C.H. Beck 2005.
Ghid privind egalitatea de gen în dezvoltarea politicilor de angajare: http://www.
promoveazafemeia.com/index.php/ro/resurse/ghiduri-pentru-egalitate-de-sanse
Combaterea discriminării la locul de muncă - ghid de bune practici pentru companii:
http://www.fundatia.ro/mara/sites/default/files/Combaterea%20discriminarii%20
la%20locul%20de%20munca.pdf
Discriminarea multiplă în România – http://www.incsmps.ro/documente/
Microsoft%20Word%20-%20discriminare_final_print.pdf
Ce pot face dacă sunt discriminat? http://www.apador.org/publicatii/brosura_
discriminare.pdf
http://www.incluziunesociala.ro/upls/142_Curs_seria_H_Final.pdf
Strategia antidiscriminare : http://www.incluziunesociala.ro/upls/142_Curs_seria_H_
Final.pdf
Egalitatea de șanse și discriminarea: http://caravanacarierei.bns.ro/wp-content/
uploads/sites/2/2012/12/Egalitatea+de+sanse+si+discriminarea.pdf
Educatia interculturală și anti-discriminare: http://www.isjcj.ro/crei/crei/pdfeuri/
formare/ghidurile%20Phare%202001/%5Beducatie_interculturala%20si%20anti-
discriminare%5D.pdf
http://www.antidiscriminare.ro/forme-ale-discriminarii
http://www.cncd.org.ro/
http://www.diversitycouncil.org/ - Activități interactive pentru ilustrarea tematicii
antidiscriminare

66
 A avea o anumită etnie, a fi homosexual sau persoană cu dizabilități
nu este un lucru «rău» sau «anormal». Fiecare om are dreptul la o via-
ță liberă, decentă, în care să își exprime liber sentimentele și ideile, atât
timp cât nu-i rănesc pe cei din jurul lor.
(Eleva în clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr. 55)

Indiferent de cum arătăm, oamenii pot crea prietenii, fără jigniri și re-
proșuri. Prietenia și onestitatea sunt cele mai importante.
(Eleva, clasa a VII-a, Școala Gimnazilă nr. 67)

Nu contează cum arăți, ci ceea ce simți! Să ne dorim sa fim diferiti, nu

să îi judecam pe cei diferiți!
(Elev, clasa a VII-a, Școala Gimnazilă nr. 78)

Ar trebui să reacționăm în momentul în care vedem situații de discri-

minare. Dacă suntem nepăsători și noi vom contribui la asta!
(Elevă, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Mexic)

Discriminarea și violența sunt repetate mereu și peste tot. Mie una, nu

îmi place violoența și discriminarea deloc. Îmi este milă de copiii care
sunt discriminați, în țara asta, fără motiv. Vreau să se facă dreptate, noi
trăim în țara asta, nu alți oameni pentru noi. Să se facă dreptate pentru
cei nevinovați, iar împreună să construim o lume mai bună!
(Eleva clasa a VI-a, Școala Gimnazială nr. 47)

Planeta plânge pustiită. Oamenii lasă violența să îi distrugă. Diferen-

țele ce trebuiau să ne îmbogățească ne-au dezbinat. Dacă nu vom prețui
toleranța, viitorul nostru va fi gri!
(Elev, clasa a VII-a, Școala Gimnazială nr. 55)