Universitatea Valahia din Targoviste

Facultatea de Teologie si Stiintele Educatiei

Masterat: MEDC, Anul II, Sem. I

Disciplina: Managementul incluziunii şi justiţie socială în educaţie

Educație și incluziune pentru copii proveniți

din centrele de plasament

Susținător:
Bugiulescu Constantin-Valentin

Targoviște 2021
 1. Sistemele de plasament din românia

Din cei peste 60.000 de copii, abandonați, orfani sau victime ale abuzurilor, aflați în
sistemul de protecție românesc, doar aproximativ 1,8% au fost adoptați în 2020.
Adopțiile internaționale au fost blocate de România în 2004, în timpul guvernărilor, din cauza
scandalului declanșat de traficul cu copiii din orfelinate sau pur și simplu vânduți de propriile
familii.
”Copiii nimănui” în cifre - În fiecare an în sistemul de protecție intră aproximativ 10.000 de
copii, motivele principale fiind sărăcia și lipsa educației. În plus, 85,5% din familii doresc să adopte
copii mai mici de 7 ani (79% doresc copii mai mici de 3 ani), iar in centrele rezidentiale doar 9,7%
dintre copii au vârsta sub 7 ani. Concluzia este că avem o situaţie în care procesul de potrivire,
indiferent cât de bine ar putea fi realizat, nu poate compensa pentru aceste diferenţe şi deci, este
nevoie să acţionăm pentru a găsi o familie şi pentru aceşti copii.
În spatele acestor cifre se ascund însă dramele unor copii care așteaptă mai mult decât
orice pe lume o familie care să-i iubească și îngrijească. Puțini au însă norocul ăsta. Dacă ajung în
categoria celor ”greu adoptabili”- 2362 de copii din 3257 copii declarați adoptabili- șansele lor
scad considerabil.
Iar ca să ajungă în această categorie nici nu e prea greu: nu s-a identificat nicio familie din
România potrivită pentru adopție, familia găsită a renunțat la adopție, sunt mai mulți frați care pot
fi adoptați doar împreună, copilul are probleme de sănătate, are o vârstă prea mare sau e dintr-o
anumită etnie.
Un studiu realizat de Banca Mondială, UNICEF și Guvernul României arată că un copil
așteaptă, în medie, o familie care să-l adopte timp de 7 ani și jumătate. Majoritatea însă, adică cei
aproximativ 49.500 de copii care nu au fost declarați buni pentru adopție o așteaptă vreme de 18
ani.
O familie din România care să adopte un copil este prioritatea numărul unu, doar că de
multe ori devine un deziderat greu de atins. Legea 273/ 2004 este restrictivă și ridică piedici uneori
de netrecut sau care blochează o adopție cu anii. Cum ar fi, de exemplu, consimțământul pentru
adopție dat fie de părinții biologici, fie de familia extinsă până la rudele de gradul patru. La
carense adaugă posibilitatea ca acestia să se răzgândească chiar și după ce s-a deschis o procedură
de adopție.
Din 2004, timp de aproape 10 ani adopțiile internaționale au fost blocate complet, prima
portiță fiind redeschisă în 2013, când legea a fost modificată în sensul în care aceste adopții se pot
realiza doar către țările semnatare ale Convenției de la Haga și doar dacă cei care doresc să adopte
un copil sunt rude de pînă la gradul patru cu acesta, sau unul dintre soți este cetătean român. Pe
scurt, în momentul de față cetățenilor străini le este interzisă adopția unui copil din România.
 Aceasta în condițiile în care în care peste 40.000 de copii sunt în centre de plasament, iar familiile
din țară care vor să adopte un copil și întrunesc condițiile sunt doar 2652.
Raportul făcut de senatorul USR dovedește cu prisosință aproape fără putință de tăgadă că
sistemul românesc nu este capabil să asigure condiții măcar decente unor mii de copii aflați în grija
sa.
În plus, familia care dorește să adopte se supune un evaluări foarte riguroase dar și unei
cheltuieli importante, susține Bîzgan, care spune că ”există țări ca Statele Unite, care au adopțiile
internaționale dechise de ani de zile si nu și-au pus problema că, vai, ne vindem copiii”.

2. Copil din centrul de plasament - caracterisrici

Copiii din sistemele de plasament- poate deveni această poveste, una reală !?
Da, spun eu, un profesor și diriginte de la o școală din orașul Târgoviște.
Pe 10 octombrie, în clasa unde eram diriginte, formată din 5 fete și 12 baieți năzdrăvani, a pășit
un băiețel cu privirea semeață, cu pumnii strânși și care dădea aprobator din cap la orice vorbă.
Eravorba despre Mădălin, copil care pășise pentru prima dată într-o sală de clasa cu elevi care
înțelegeau sensul cuvântului acasa, mai puțin el …De ce spun acest lucru … pentru că, nu si-a vazut
niciodată mama adevarată, fapt care i-a adus frustrări, pierderea încrederii de sine și în forțele proprii.
În schimb era vizitat din când în când de tata, si cel care îl amăgea o data la un an, doi, atunci când
apărea prin centrul din care copilul făcea parte copilul, promițându-i că îl va lua, la un moment dat cu
el, în sânul familiei… Doar promisiuni. Într-o bună zi, spre marea-mi uimire, am întâlnit o doamnă …
care mi-a atras atenția în mod deosebit .
Femeia care venise cu câteva zile înainte pe holurile școlii, frământându-și mâinile și
spunându-mi că e hotărâtă sa-i ofere acestui copil (nu știam despre cine este vorba, căci nu-l adusese
cu ea) o educație bună, mi-a povestit la un moment dat, după câteva luni, că are în jur de 50 de ani, că
nu a fost niciodată căsătorită, că evident, nu a avut niciodată copii, că nu s-a gândit niciodată să
înfieze, dar, că, atunci când l-a văzut pentru prima dată pe Mădălin în centrul unde luca ca voluntar, nu
și-a mai putut lua gândul de la el. Și, dacă l-ați fi cunoscut pe Mădălin, într-o clipită ați fi înțeles-o.
Nimic din atitudinea, din comportamentul acestui copil nu te-ar fi dus cu gândul că nu a avut
niciodată în viața lui un cămin adevărat, că femeia care i-a dat viață nu i-a mangâiat obrajorii, că
privirea lui semeață și dornică să-ți pătrundă gândurile nu a întâlnit privirea persoanei care i-a dat
viață.
Mădălin al meu, abia de știa să scrie, nu auzise niciodată de așezare în pagină și...de multe
altele. A fost însă înscris în clasa a cinciea, deoarece actele venite de la Craiova, din centrul unde-și
trăise mare parte din copilărie, așa spuneau. Ei, bine, mama adoptivă, despre care târziu am aflat că era
profesor universitar și încă unul foarte apreciat, a reușit cu multă răbdare și mai ales dăruire să-l aducă
pe Mădălin la nivelul colegilor săi.
Ce e drept, niciodată nu am permis celorlalți să-l marginalizeze, deși au încercat, de câte ori a
fost nevoie, am oprit lecția și i-am explicat ceea ce nu înțelegea, mai ales cuvinte uzuale în limba
română, deoarece el vorbise alta limbă(rromanii) până la 6 ani.
Colaborarea mea cu familia cred că a fost firească și s-a bazat mult pe latura umanitară a
acestui caz special.
Copilul acesta nu putea fi înfiat, deoarece tatăl nu-l abandonase și după ce a fost luat în
plasament și-a făcut simțită cu adevărat prezența.În clasa a III-a copilul a suferit traume emoționale
evidente, fiind împărțit între promisiunile deșarte ale părintelui și viața demnă pe care mama adoptivă
i-o oferea.
Scoala, prin reprezentantul ei, domnul director s-a implicat încă de la început, deoarece
repartizarea acestui copil nu a fost întâmplătoare, domnul director cunoscând personalitatea noastră, a
cadrelor didactice și a elevilor colectivelor noastre. A facut alegerea potrivită...Eu, ca manager al
clasei, am acționat aproape instinctiv când, părinți din colectivul clasei mele au reacționat nu tocmai
decent doar aflând-i numele.
Obstacole sunt, multe și diverse, important este să ne raportăm la dificultățile întâlnite punctual,
și să încercăm să consiliem părțile implicate.Este o muncă dificilă, într-un context difici, dar astfel de
cazuri, fericite, aș spune, ne dau speranță că se poate, că nu este ușor, că fiecare zi e o luptă, dar, se
poate! Pe de altă parte, dacă ar fi să ne rezumăm la câteva caracteristici generale ale dezvoltării
copilului pot spune că dezvoltarea fizică în talie şi greutate este normală, în limitele specifice vârstei.
Este disciplinat, are stăpânire de sine, posedă unele deprinderi şi obişnuinţe de conduită civilizată.
Elevul s-a integrat destul de bine în colectivul de elevi, fiind o fire sociabilă ,adaptandu-se foarte usor
cerintelor mediului scolar .
Prezintă o dezvoltare generală buna, caracterizata printr-o capacitate de a înţelege şi de a
asimila cele învăţate. Poate susţine un dialog iar dacă este pus în situaţia de a descrie imagini după
vizionare aceasta se realizează la un nivel foarte bun.
Indeplineste intotdeauna sarcinile si prefera rolul de conducator .Are formate priceperi si
deprinderi complexe care ii permit sa se descurce in situatii diferite .Are o motricitate fina
,coordonarea ochi-mana fiind bine dezvoltata .
Copilul obţine rezultate foarte bune la toate activitatile desfasurate. Ii place să joace jocuri cu
roluri, manifestând tendinţe de conducător de joc, preferă jocurile de perspicacitate, puzzle,
reconstituiri de imagini. Participa activ la realizarea activităţilor didactice, pentru că ştie să
îndeplinească corect diferite sarcini de lucru (să lucreze exerciţiile din auxiliarele de la clasa).Are o
imaginaţie bogată, legată şi stimulată de trăirile sale afective .Ii place sa lucreze in echipa la lectii ,ii
plac intrecerile .Activitatile extrascolare sunt foarte mult indragite , formandu-si unele conceptii
stiintifice despre lume si viata ,intelegand fenomenele ce se petrec in mediul inconjurator.
Vorbeşte în timp ce desenează, se joacă sau chiar povesteşte (flexibilitate verbală). Este foarte
comunicativ şi nu refuză să interacţioneze verbal cu persoanele, copii sau adulţi, chiar dacă nu îi
cunoaşte şi îi vede pentru prima dată.
În concluzie, o problemă, care rămâne încă nerezolvată, este reintegrarea socială a copiilor și
tinerilor care părăsesc sistemul instituțional, numărul serviciilor de reintegrare socială fiind destul de
redus. La sfârșitul anului 2006, funcționau, la nivelul întregii țări, doar 2 centre pentru dezvoltarea
deprinderilor independente. Considerând aceste aspecte, se poate afirma că sistemul de protecție a
copilului deține încă o capacitate redusă de a asigura un mediu adecvat dezvoltării copilului în spiritul
reintegrării sociale a acestuia în momentul părăsirii instituției.