Viața cotidiană, acasă sau în tranșee, în Primul Război Mondial

Dincolo de vuietul războiului, de moarte și de zgomotul de gloanțe, oamenii, soldați și cei

rămași acasă, au continuat să trăiască, să supraviețuiască, și uneori să caute o fărâmă din viața
cotidiană de demult.

Viața în tranșee
Pentru mulți soldați, tranșeele au fost acasă pentru o lungă perioadă de timp. În șanțurile
de 2 metri ei luptau pentru viață, sperând să supraviețuiască și să se întoarcă la cei dragi. În
timpul pauzelor de la luptă ei făceau față înghețului, condițiilor proaste, ploii, umezelii, bolilor,
lipsei de alimente, somnului care se petrecea în condiții proaste. Momentele acestea erau uneori
însuflețite de scrisorile de acasă, de prieteniile care se formau și de speranța întoarcerii acasă.

Soldați români pe front, 1917

1
 Soldați români în transee la Răcoasa 1917

Ion Modreanu în cartea Clipe din viața de tranșee afirmă că un soldat povestea și faptul
că în adăposturile din tranșee s-au ascuns animalele de câmp: șoareci, șopârle, șerpi. „Trebuie să
fii cu băgare de seamă când încalți cismele de pâslă ori bocancii. Le scuturăm mai întâi la ușa
bordeiului și nu rare ori cad câte 2-3 colaci de șerpi având fiecare câte o broască în gură”.
În campania din 1916, armata română nu a avut experiența războiului de poziții. De
aceea, puținele tranșee existente erau construite pe o singură linie și protejate de un singur rând
de artilerie. O semnificativă schimbare  are loc în anul 1917. Ofițerii din Misiunea Militară
Franceză impun sistemul occidental de construire a tranșeelor, un sistem propice războiului de
poziții, având ca obiectiv principal atât apărarea eficientă a zonei, cât și protejarea vieții
soldatului. Tranșeele sunt acum construite pe trei linii. Unele sunt din beton și comunică prin
șanțuri largi care permit deplasarea lejeră a trupei spre linia I și aprovizionarea cu muniție.

2
 Tranșeu Carpinis 1917
Soldatul trebuie să înfrunte frigul, zăpada, aceste condiții vitrige fiind deseori fatale pentru
sodați.

Frizer în tranșeele din Franța, oamenii încercau să păstreze condiții de igienă minime

3
Taraf de soldați români pe front

4
 Aşadar, cel mai interesant joc de fotbal ce s-a disputat vreodată în istoria omenirii a avut
loc în timpul „Armistițiului de Crăciun” primul Crăciun din perioada Primului Război Mondial
(28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), când soldații britanici și cei germani, inamici pe Frontul de
Vest, au pus armele deoparte pentru o zi, oferindu-și cadouri, cântând colinde și jucând un meci
de fotbal. Povestea este pe cât de fantastică, pe atât de reală, ea fiind descrisă de mai mulți
supraviețuitori ai războiului în care au fost implicate Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și
Imperiul Otoman, pe de-o parte, și Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Rusia,
Italia, Japonia și România, de cealaltă parte.
Iată, de pildă, detaliile prezentate de sergentul Clement Barker din Primul Batalion
Grenadier Guards într-o scrisoare trimisă la vremea respectivă, însă descoperită destul de
recent.: „Un german a privit peste șanț și a spus: Fără împușcături! Atunci, ai noștri au făcut la
fel și apoi câțiva dintre oamenii noștri au ieșit și au adus trupurile celor care muriseră pentru a-
i îngropa. Următorul lucru, cineva de la noi a aruncat o minge de fotbal și apoi germanii și
britanicii au jucat un meci de fotbal.” Sergentul Clement Barker a fost unul dintre
supraviețuitorii Primului Război Mondial, în timpul căruia au pierit peste 16 milioane de soldați
și civili. În multe sectoare, armistiţiul a durat doar în noaptea de Crăciun, în timp ce pentru alţii
acesta a ţinut pănă în ziua de Anul Nou. Astăzi, Armistiţiul de Crăciun este văzut ca unul dintre
puţinele momente frumoase ale Marelui Război. The New York Times relata ca o parte dintre
scrisorile, jurnalele și memoriile celorlalţi participanti fac rezumatul unui armistiţiu care a
devenit simbolul păcii în timpul perioadelor lungi de violenţă. Albert Moren îţi amintește o scenă
din Ajunul Crăciunului în apropiere de satul francez La Chapelle d’Armentières: „A fost o
noapte cu o lună frumoasă, gheaţă pe pământ, alb peste tot. La aproximativ 7 sau 8 seara era o
mulţime de agitaţie în tranşeele germane şi erau aceste lumini – nu stiu ce erau. Ei au cântat -.
Nu voi uita niciodată, este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. M-am
gândit, ce sunet frumos…” Puşcasul britanic Graham Williams din Brigada a cincea şi-a
reamintit de „răspândirea stării de spirit”: „Apoi, brusc, au început să apară lumini de-a lungul
parapetului german, care în mod evident erau brazii, împodobit cu lumânări aprinse, care au
ars constant în aerul rece… Prima oară germanii au cântat una dintre colindele lor şi după
aceea noi am cântat una de-a noastră. Am început să cântăm „O Come, All Ye Faithfull” şi
nemţii ni s-au alăturat imediat în cântec. Şi m-am gândit, acesta este într-adevar un lucru
extraordinar – două naţiuni să cânte acelaşi colind pe timp de război”.

5
 Colindele comune l-au inspirat pe Căpitanul german Josef Sewwald să facă un gest
îndrăzneţ: „Am strigat la duşmanii noştri că nu vrem să tragem şi că am vrea sa făcem un
armistiţiu de Crăciun. Am spus că voi veni din partea mea şi vom putea vorbi unii cu alţii. La
început a fost un moment de tăcere, apoi am mai strigat încă o dată, i-am invitat şi britanicii au
strigat „nu trageţi”. Apoi, un bărbat a ieşit din tranşee, am făcut şi eu acelasi lucru şi ne-am dat
mâna- cu prudenţă!”
În ziua de Crăciun, unii germani şi britanici au organizat înmormântări comune pentru
morţii lor. „Parintele nostru a aranjat rugăciunile şi psalmii, iar un interpret le-a scris în limba
germană. Au fost citite mai întâi în engleză de părintele nostru, iar apoi în germană de un băiat.
A fost un moment extraordinar”, spunea Lt. Arthur Pelham Burn. „În cele din urmă, englezii au
adus o minge de fotbal din tranşee şi în scurt timp a urmat un meci plin de viaţă. Cât de
minunat, dar şi cât de ciudat a fost. Ofiţerii englezi au simţit la fel. Crăciunul, sărbătoarea
iubirii, a reuşit să aducă împreună duşmanii”, îşi amintea Locotenentul german Kurt Zehmisch.
Ziua de Crăciun a rămas în istorie ca Ziua Armistițiului de Crăciun, fiind considerată un simbol
al sărbătorilor.

6
 Războiul a lăsat traume multiple, iar pe lângă cei care și-au pierdut viața în tranșee, s-au
întors acasă o generație de bărbați răniți, atât fizic, cât și sufletește.
Viața în spatele tranșeelor
Plecarea bărbaților în putere în Marele Război a pus femeile, încă din 1914, în multiple
ipostaze noi: cea de cap de familie, de administrator al bunurilor familiei respective, de muncitor
în agricultură și în fabrici. O altă ipostază a femeilor este cea de implicare în creșterea copiilor
rămași orfani, în urma războiului. Una dintre cele mai bogate surse de informații cu privire la
condiția femeilor, în timpul Primului Război Mondial sunt scrisorile trimise atât de acestea
soților sau iubiților de pe front, cât și de soldați trimise acasă, mamelor, soțiilor/iubitelor.

Scrisorile trimise de pe front probabil că reprezentau singurele bucurii pentru soldați și o

speranță care îi ajuta să meargă mai departe.

7
 În spatele tranșeelor se află o  puternică infrastructură: spitale, aprovizionare  etc. Toate
acestea sunt gestionate de o altă armată, cea care se ocupă de logistică: transportă muniție,
mâncare și orice alte produse necesare purtării luptei, are grijă de bolnavi. Adolescenți, copii,
femei, bătrâni, dar și „învârtiții de front” cum sunt numiți privilegiații din familiile cu stare,
declarați fictiv inapți pentru tranșee, fac parte din forța ce susține întregul efort de război din
spatele frontului. Gheorghe Brătianu descrie un episod remarcabil, petrecut în timpul bătăliei de
la Oituz, în care localnicii  ajută soldații, transportând pe brațele lor proiectilele tunurilor:
„Urcând în lumina soarelui spre tunuri, satul întreg ne cară proiectilele, un șir nesfârșit de copii,
de fete, de neveste tinere și bătrâne, de băiețași se îndreaptă spre noi... Un norod de cămeși albe
și de tulpane viu colorate a înflorit, ca prin farmec, în pustietatea ucigătoare a câmpului de
bătălie”.
În întreaga Europă femeile au renunțat la ocupațiile lor și au încercat să suplinească
absența bărbaților, având și ele un rol important în istoria perioadei respective, în ciuda

8
absurdității evenimentelor istorice care făceau ca atâția oameni să-și piardă viața pe front, dar și
în spatele lui.