UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SFÂNTUL ANDREI ȘAGUNA”

MASTER - TEOLOGIE ISTORICĂ

Introducere în Teologia Istoriei

 Istoria ca mărturie a credinței

Eseistul Alexandru Mironescu ne vorbește în acest capitol despre istorie, ca fiind o

succesiune de evenimente în mijlocul cărora se află Hristos. Autorul ne prezintă câteva elemente
printre care se numără și biblia, pe care o vede ca pe o prezență a lui Dumnezeu în lume.
Vorbește despre Avraam cu care începe istoria și chemarea tuturor oamenilor la lucrarea și
realizare icoanei revelatorii a lui Hristos. Continuând pe această temă a chemării, vedem cum
apar problemele zbucimate ale istoriei în realizarea chipului Omului îndumnezeit. Chiar și cei
mai din urmă oameni, în situațiile cele mai grele, regretă eșecul în a fi om. Aceasta este o dorință
lăuntrică a sufletului, comună tuturor, chiar și a ucigașilor sau a desfrânaților, care vor să trăiască
„ca oamenii”. Trebuie să înțelegem această expresie din punct de vedere spiritual deoarece este
evident că nimeni nu vrea să trăiască ca un dobitoc.
Alexandru Mironescu se oprește puțin asupra sintagmei: „Să facem pe om după chipul și
asemănarea noastră”, deoarece în viziunea lui nu există o altă formulă mai bună decat aceasta
care să rezume ce se întâmplă în istorie. Tot aici vorbește și despre idolatrie, spunând că aceasta
este dovada clară că omul nu poate trăi fără chipul umanității lui. În cele ce urmează, profesorul
Alexandru ne spune că ispitele sunt rătăciri față de noi înșine și că acestea sunt recomandate de
către teoriile “geniului”. O părere personală a autorului ne spune că icoana lui Hristos este icoana
omului, și că a fi creștin înseamnă a fi Om, toate acestea constând în puterea de a ne îndrepta pe
calea care duce la chipul profund de om. Cu toate acestea, mereu vor exista două categorii de
oameni: unii care cred și alții care văd aceste lucruri ca pe o poveste sau chiar ca pe o prostie.
Amintind de Avraam care a simțit chemarea lui Dumnezeu, acesta își părăsește țara și neamul,
dând naștere unui nou popor care va supraviețui mii de ani. Acest bărbat a fost bătut robit, însă a
trecut prin veacuri zicând: „Dumnezeul nostru e Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul și
pământul și nu există alți dumnezei afară de El”. Această învățătură a fost repetată de către
prooroci și de către cei drepți, conturând o figură a chipului de om providențial, care este atât de
dorit încât din acest neam se naște Omul. Cu alte cuvinte, dorința a fost atât de puternică și
invincibilă încât a primit materializare prin întrupare. Deci ceea ce astăzi unii oameni consideră o
prostie, a împărțit istoria în două, răsturnând imperii, popoare, războaie și în același timp născând
biserici, opere de artă, cărți și aducând o nouă știință.
 Alexandru Mironescu a fost deținut politic sub regimul comunist despre care spune că
este o controversă în care este implicat și creștinismul, o luptă cu Hristos în care se urmărește
ruinarea omului, dacă altfel nu se poate scăpa de Acesta. Autorul argumentează afirmația
spunând că pe de-o parte nu trebuie să-ți faci chip cioplit, iar pe de altă parte există procesiuni cu
portretul și busturi. Trebuie să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, însă ei învață că nu există
Dumnezeu. Vedem omul pecetluit cu chipul lui Dumnezeu care se transformă în om ca funcție
socială. Observăm într-o parte locurile sfinte, iar în altă parte strada și sindicatul. Lupta despre
care vorbește profesorul nu este legată numai de comunism, ci acesta este cel mai violent
exemplu în această bătălie permanentă.
În continuare, Alexandru Mironescu constată faptul că lumea creștină se amestecă,
făcând referire la faptul că e vorba de o omogenizare spirituală, și nu de o dominație teritorială.
Nu trece mai departe fără a menționa teritoriul rusesc care este călare pe Europa și Asia și
încearcă să joace un rol planetar, făcând referire la fierul bine forjat, din care este făcută Biserica
Rusească. Constatăm cu uimire cât de actuală este următoarea idee a profesorului conform căreia
tulburarea din lume se va mai domoli, timp în care oamenii vor fi amăgiți de iluzie, însă nu
ajungem să ne bucurăm de acea dulceață de a trăi. Cu siguranță că vor veni din nou vremuri
grele, iar popoarele cu puteri se vor amesteca și se vor trata ca niște frați răi, în timp ce oamenii
vor încerca să trateze la o scară mai mare problema Omului și a Vieții. Autorul la acea vreme a
fost convins de evenimentele din ultimele decenii, că acestea se vor relua sub o formă mai gravă
însă până la momentul oportun, acestea rămân doar un șir de ipoteze. Dacă până aici banuielile
profesorului au prins sens și realitate, acesta continuă spunând că fiecare om se va întâlni cu
problema vieții lui, iar aceasta îl va forța să fie ferm în alegerile sale.
Alexandru Mironescu a fost un om de știință care, pe cât de imposibil pare pentru anumiți
oameni în ziua de azi, a fost un creștin mărturisitor care a iubit credința autentică. Putem spune
că este înfiorătoare actualitatea problemei, „luptei”, despre care ne vorbește în acest capitol.
Ambiguitatea limbajului este provenită din experiența comunistă pe care a trăit-o autorul. Acesta
ne spune că nu există cultură decât înlăuntrul unei viziuni religioase a lumii. Mulțumită lui avem
explu de om cu o cultură vastă, după care să ne ghidăm gândirea și fapta pentru a „trăi ca
oamenii” și pentru a modela în noi chipul Omului.