INTRODUCERE

Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu, când mă gândesc la anii de dinainte de 1989, trăiesc o dulce
nostalgie. Poate mă acuzaţi de anumite orientări politice, poate mă acuzaţi de regrete după sau
pentru o perioadă nu prea demult apusă, dar trebuie să recunosc că îmi aduc aminte cu emoţie de
filmele, parţial color, pe care TVR-ul le difuza în fiecare săptămână, sambăta şi duminica, sub
genericele: “La sfarsit de saptamână” şi “Magazin Duminical”.
Şi acum îmi rasună în urechi semnalele sonore de la “Antena vă aparţine!”, emisiune
difuzată în fiecare vineri de canalul 3 al Radioteleviziunii Romane, emisiune pentru care trebuia
să chiulesc în fiecare vineri de la ultimele două ore de curs.
Ce vremuri !!!…
Avea să vină momentul în care noi, românii, am “zbughit-o” de sub comunism, mai exact
în anul 1989, decembrie 21 ale lunii. Radioteleviziunea Română a devenit brusc liberă şi din acel
moment am fost supuşi unui asalt informational, mai mult sau mai puţin credibil. Practic, nimeni
nu ne-a mai oprit din acel moment să accesăm şi să consumăm tot felul de ştiri şi de informatii,
venite de oriunde, din ţară sau de aiurea.
Deşi presa din România îşi trăieşte anul acesta majoratul libertăţii de exprimare şi de
informare, deşi sunt implicat profesional în acţiuni de presă, constat cu oarecare mâhnire că
tendinţa din media actuală este destul de confuză, că atitudinea jurnalistului român contemporan
se pliază pe linia trustului sau a ziarului la care acesta lucrează.
Piaţa mediatică a devenit în România una intens disputată: mişcări de trupe dintr-o zonă
în alta, de la un trust la altul. Ziare care apar şi dispar asemenea stelei lui Eminescu. Zeci de posturi
de televiziune, care incearcă precum în Far West-ul american al sfârşitului de secol XIX, să câştige
inima publicului căruia se adresează.
Nici radioul nu s-a lasat mai prejos. Ba mai mult, a încercat sa îşi întreaca fraţiorii mai mari
: televiziunea şi presa scrisă. Şi a reuşit să se dea în spectacol, obţinând o performanţă greu de
imaginat acum cativa ani: aproximativ 20 de posturi de radio încearcă pe o banda de frecvenţă
destul de înghesuită să smulgă o bucăţică din halca audienţei. Lucru care a şocat până şi pe
specialiştii europeni din domeniu.
 Se afirma chiar că omul modern s-ar afla sub dictatura presei. Ziarul, televizorul, postul
de radio ne dictează ce să cumpărăm, cât, de unde şi cum să ne hrănim, cum să ne îmbrăcăm şi
cum să vorbim, cum să gândim şi cum să ne creştem copiii.
În acest proces complex de bombardament informaţional, care îl asaltează pe om din toate
direcţiile, radioul are, fără îndoială, un loc principal, fiind furnizorul, ne raportăm la linia clasică
a media, celei mai mari cantităţi de informaţii. În plus, procesul de informare prin intermediul
radioului este unul în flux continuu.
 Partea I
Inițiere în fenomenul radiofoniei

Scurte repere istorice

Vom încerca, în cele ce urmează să realizăm, fără a plictisi cititorul și departe de a-l încărca
informațional cu tot felul de statistici, o scurtă incursiune în istoria radioului, punctând exact acele
momente esențiale, de cotitură, în existența sa.
Dincolo de descoperirile tehnice ce au influențat definitiv apariția, dezvoltarea și
transformările sale, trebuie reținut faptul că primele transmisiuni radio au fost realizate la începutul
anilor ’20 din secolul trecut. Nu vorbim aici neapărat despre primele teste efectuate de către
temerari ci despre primele emisiuni oficiale, cu caracter periodic difuzate în eter.
Astfel, pe continentul european, printre primii care și-au lansat programele pe undele radio
s-au numărat:

Anglia
În vechiul Albion, dincolo de Canalul Mânecii, începe la 12 octombrie 1922 să emită BBC
(British Broadcasting Corporation) considerată și în prezent a fi etalonul în profesionalism pe
sectorul radiofoniei (asupra acestui aspect vom reveni ulterior pe parcursul textului). În prezent
BBC transmite publicului cinci programe: BBC 1 –axat în special pe muzică nouă; BBC 2 – ce
transmite informații și muzică; BBC 3 – consacrat muzicii clasice; BBC 4 – special creat pentru
publicul ce stă mai mult pe acasă ( casnici, vârstnici, șomeri etc); BBC 5 –dedicat iubitorilor de
sport.
Acestora li se adaugă, înființat în decembrie 1932, BBC Serviciul Mondial ce emite
utilizând diverse forme de transmisie (analog, digital, online) în nu mai puțin de 31 de limbi și
dialecte cu programe profilate pe informații din zona către care se adresează. De menționat că doar
serviciul în limba engleză transmite 24 de ore din 24. Serviciul dedicat publicului român și-a
încheiat existența la 1 august 2008, după 69 de ani de emisie neîntreruptă. Redacția în limba
română este ultima din BBC Serviciul Mondial într-o limbă alta decât limba engleză, care a
transmis într-o țară membră a Uniunii Europene. Decizia survine în urma unei reevaluări a
structurii Serviciului din perspectiva bugetului instituției, în urma unor discuții purtate la nivel
guvernamental purtate în toamna anului 2007, buget aferent perioadeii 2008 - 2011.
De asemenea, BBC transmite un program special, așa cum vom observa și în cazul altor
rețele publice de radio, dedicat Capitalei, Londra, BBC Radio London, cunoscut în trecut și ca
BBC London Live, GLR (Greater London Radio), sau BBC London 94.9, cu o structură la fel de
impozantă precum cea a Serviciului Mondial.

Franța
Data oficială consemnată în analele statisticii ca fiind prima zi de emisie în eter este 6
februarie 1922. Serviciul public de radio a fost practic desființat în timpul celui de-al doilea război
mondial (perioadă în care Franța a fost sub ocupație hitleristă). Dar acest fapt nu i-a împiedicat pe
unii temerari să înființeze mici posturi de radio clandestine ce încercau să contracareze
manipularea regimului nazist.
În prezent există în Franța, la nivel de serviciu public, mai multe programe: France Inter –
dedicat unui format generalist (muzică, știri, divertisment ) cu un public eterogen ca vârstă și
preferințe; France Info – axat strict pe informație; France Culture – emisiuni culturale; France
Musique – creat special pentru iubitorii muzicii clasice și ai jazz-ului.
Ca și în cazul BBC, Radio France are un serviciu dedicat Capitalei, Paris – France Inter
Paris (cunoscut și ca FIP) specializat pe un mix muzical eclectic întrerupt periodic de diverse
anunțuri privind evenimente ce urmează a se desfășura în metropola pariziană, ori știri din trafic,
meteo etc. Nu difuzează reclame.
 În plus, serviciul public de radio francez deține în portofoliu un program regional: France
Bleu, o rețea alcătuită din 44 de stații regionale dintre care cele mai importante sunt - France Bleu
107.1, post dedicat regiunii Parsisului și zonei Île-de-France, France Bleu Béarn cu emisiuni
pentru publicul din zona Pirineilor și a Atlanticului și France Bleu Nord pentru locuitorii din
nordul țării și Pas de Calais. Acestora li se adaugă Radio Mouv' – dedicat publicului tânăr.

Italia
În Peninsulă primul post de radio, precursorul RAI (Radiotelevisione italiana), a emis
începând cu data de 5 octombrie 1924, cu un discurs susținut de Benito Mussolini la Teatrul de
Operă din Roma (Teatrul Constanzi, cum se numea în acele vremuri).
Existența sa a fost una extrem de agitată și tulburătoare în același timp. Sistematic, radioul
public italian își mută sediul dintr-un loc în altul, abia la sfârșitul anilor 30 reușind să se stabilească
definitiv în centrul media din capitala Roma din care emite și în prezent.
În prezent, în serviciul public italian de radio coexistă: Rai Radio 1 – consacrat exclusiv
știrilor; Rai Radio 2 – cu programe din sfera talk-show-ului; Rai Radio 3 – muzica clasică și
programe culturale; Rai Radio 4 Light – muzică de relaxare; Rai Radio 5 Classica – alocat
iubitorilor de operă și ai muzicii clasice; Rai Radio 6 Teca – emisiuni de arhivă; Rai Radio 7 Live
– muzică; Rai Radio 8 Opera – muzică de operă; Rai Radio GR Parlamento – transmisiuni ale
sesiunilor parlamentare; Rai Isoradio - știri din trafic.
De asemenea, RAI emite două programe dedicate populației din Tirolul de Sud - Rai
Südtirol Radio (programe în limba germană) și pentru publicul din Friuli-Veneția Giulia, o regiune
autonomă din nord-estul Italiei (programe în limba slovenă).

Rusia (fosta URSS)

În 1922, se pun bazele presei radiofonice la inițiativa liderului de atunci, Vladimir Ilici
Lenin, cunoscută drept ”ziarul fără hârtie”. Încă de la debutul lor, în 23 noiembrie 1924,
programele radio transmise în fosta U.R.S.S. au fost sub controlul unei comisii special create de
către Partidul Comunist care a practic a organizat și difuzat tot ceea ce însemna transmisie radio
în acele timpuri.
Începând cu 1948, odată cu instaurarea Cortinei de Fier în Estul Europei, radioul public rus
a demarat o amplă campanie de combatere a imperialismului și capitalismului occidental, o linie
pe care Moscova a încercat și a reușit să o impună oficial în zonele sale de influență.
Ca fapt divers, în istoria sa de dinainte de 1989, rămâne un detaliu mai puțin cunoscut
istoricilor. Și anume înființarea la Tiraspol, la 30 octombrie 1930 a unei stații radio cu transmisie
în limba română destinată unei propagande anti-românești în spațiul dintre Prut și Nistru. Ca
măsură de contracarare, în aceeași perioadă, serviciul public român de radio a lansat Radio
Basarabia.
După 1990, istoria radioului în spațiul rusesc a consemnat numeroase momente mai mult
sau mai puțin relevante prezentul text, de consemnat fiind linia editorială ce continuă să activeze
pe unele direcții așa cum a fost și în perioada existenței U.R.S.S. ( în ceea ce privește România,
continuă difuzarea de informații menite să discrediteze regimul de la București, miza reprezentând-
o în continuare Republica Moldova și influența ambelor tabere în zonă).
În prezent, în actuala Federație Rusă, emit sub sigla Radio Rusia, cu transmisii în limba
rusă și alte 53 de limbi și dialecte regionale/zonale: Radio Kultura – programe culturale; Radio
Mayak – programe muzicale, informații financiare și divertisment; Radio Rossii (Russia) –
talkshow, informații și programe regionale; Radio Yonust – dedicat tinerilor și Vesti FM – exclusiv
informațional.
De menționat că radioul public în Rusia transmite în două formate : unul central (ce emite
pe tot teritoriul Federației – transmisia este efectuată integral de la Moscova) și altul regional (cu
studiouri amplasate în diverse puncte ale țării și cu un conținut al grilei de programme adecvat
regiunii respective).

Germania
Primul post de radio își începe emisia la data de 23 octombrie 1923, în Berlin, dintr-un
studio amplasat în sediul unei case de discuri din oraș. Aveau la început 253 de abonați în Berlin
și alți 500 în zonele adiacente capitalei iar conținutul programelor transmise era unul axat pe
divertisment.
 Înainte de 1933, radioul german se dezvoltă extrem de bine pe plan regional, de altfel
instituția ce administra serviciul public având în componență nu mai puțin de 10 stații împărțite pe
landuri.
Imediat preluării puterii de către Hitler are loc o transformare radicală a conținutului
editorial, având loc în același timp și o epurare a tuturor structurilor departamentale, cei care nu
aderau la ideile naziste sau care aveau origini evreiești fiind eliminați din pozițiile cheie ale
radioului german. Treptat, sub dictatura nazistă, radioul se transformă într-o redutabilă armă de
propagandă și de manipulare a opiniei publice, liderii de la Berlin profitând la maximum de rolul
și de influența pe care acest mijloc de comunicare il avea și îl are și în prezent la nivel de mental
colectiv.
De altfel, dacă ne raportăm doar la două situații relatate de statisticieni și de istorici (asupra
cărora am insistat într-o precedentă lucrare publicată: ”Psihologia comunicării mediatice”)
înțelegem și mai bine tehnica regimului nazist de a controla lumea. Prima situație este cea a
emițătoarelor de mare putere instalate de hitleristi in punctele cheie din zonele ocupate pentru ca
mesajele transmise, discursurile obligatorii ale lui Hitler să acopere o cât mai mare arie geografică.
Al doilea aspect se referă la unul din primele gesturi ale invadatorului german în Polonia făcut
după celebrul atac ce a declanșat practic al doilea război mondial : ocuparea postului public de
radio polonez (metodă practicată și în cazul altor țări ”anexate” de regimul hitlerist).
La ora actuală, în Germania, serviciul public de radio emite trei programme:
Deutschlandfunk – programe axate pe informații din toate sferele, reportaje și talkshow-uri;
Deutschlandradio Kultur – conținut cultural și DRadio Wissen – post de radio cu transmisie
digitală cu programe axate pe linia științei și a tehnologiei.

S.U.A.
Dincolo de Ocean, apariția și dezvoltarea radioului a cunoscut alte valențe. Și aceasta și
pentru că războiul nu a afectat în mod direct evoluția fenomenului. După mai mulți ani de tatonări
și de încercări repetate, la data de 2 noiembrie 1920 are loc prima transmisie a unui post de radio
licențiat de către o comisie federală special creată. KDKA (care și e și primul post de radio din
istorie cu transmisii nexperimentale, înregistrat oficial) și–a început existența în Pittsburgh,
Pennsylvania și în prezent e deținut de corporația CBS (Columbia Broadcasting System), una din
cele trei mari entități media existente la nivel național în S.U.A. (alături de NBC – National
Broadcasting Company - și ABC – American Broadcasting Company -), fiecare deținătoare a unui
portofoliu de cel puțin 300 de stații locale.
Tuturor serviciilor publice de radio menționate mai sus li se adaugă multitudinea de posturi,
stații locale înființate sub regim privat, care emit fie la nivel local, fie regional ori național, precum
și în regim online sau digital.
Înainte de pune punct acestui mic capitol, tot la categoria fapt divers trebuie să amintim de
apariția unui alt post de radio, al treilea din lume, înființat într-un loc la care nimeni nu s-ar fi
gândit că ar fi posibil: Sri Lanka. La nici trei ani de la prima emisie oficial înregistrată, Radio
Ceylon, pe atunci Colombo Radio își începe emisia, devenind și prima stație de radio din istoria
asiatică a fenomenului.

Fenomenul radio în România

În România, prima emisie de radio a avut loc la data de 1 noiembrie 1928, în intervalul
orar 17-19, prima voce care s-a făcut auzită în eter fiind discursul profesorului Dumitru
Hurmuzescu (considerat a fi părintele radiofoniei românești, urmat de un program alcătuit din
muzică, o conferință despre poezia populară și recitări de versuri. Cu mențiunea că, din cauza
pionieratului, toate transmisiile erau în direct, tehnologia de înregistrare văzând lumina zilei ceva
mai târziu.
De-a lungul timpului, serviciul public de radio a tras în conducerea sa cele mai importante
repere ale vieții culturale românești : Nicolae Iorga, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Constantin
Noica, Mihail Jora sau Alexandru Brătescu Voinești fiind doar câteva dintre personalitățile ce au
girat activitatea Radiodifuziunii.
Regimul comunist a transformat radical grila de programme, conținutul editorial al postului
public, au fost desființate, din dorința de a da o singură culoare mesajului propagandistic, și stațiile
regionale (reînființate ulterior anului 1990).
Nu are sens să insistăm prea mult asupra detaliilor care oricând pot fi consultate accesând
mediul online. De aceea menționăm în cele ce urmează, așa cum am procedat și în cazurile
analizate mai sus, doar structura serviciului public de radio.
La ora actuală, Radio România (ultima denumire oficială a radioului public românesc)
realizează programe ce sunt difuzate pe trei posturi naționale: Radio România Actualități, Radio
România Cultural și Antena Satelor. În același timp sunt transmise emisiuni în limba română pe
Radio România Internațional 1, și în alte 10 limbi pe Radio România Internațional.
Regional, funcționează, după reînființarea acestui departament, 9 stații amplasate în
București, Cluj, Constanța,Craiova, Iași, Reșița, Timișoara și Târgu Mureș.
Acestora li se adaugă un canal dedicat exclusiv muzicii clasice - Radio România Muzical.
Precum și alte două posturi cu difuzare exclusiv online: Radio3Net”Florian Pittiș” și Radio
România Junior.

Tipologia posturilor de radio

În literatura de specialitate întâlnim, atunci când încercăm să realizăm o ierarhie a

posturilor de radio ce emit la nivel mondial, mai multe repere pe care trebuie să le luăm în calcul
în categorisirea stațiilor.
O primă clasificare a posturilor radio se raportează la conținutul editorial transmis
publicului ascultător: format generalist, întâlnit de regulă în cazul serviciului public și al posturilor
de radio private naționale și postul de radio de nișă, sau specializat (vom analiza problema ceva
mai târziu).
Un alt tip de ierarhizare este dat de regimul de finanțare: întâlnim serviciul public de
radio și post comercial/privat.
Al treilea criteriu luat în calcul de teoreticieni este cel al ariei geografice de emisie. Avem
în această categorie incluse: posturile de radio locale, cele regionale, naționale și internaționale.
La un moment dat se lua în calcul și sintagma de radio zonal, dar majoritatea specialiștilor a ajuns
la concluzia că acest tip de entitate media poate și ușor asimilat ideii de radio regional.

Postul public de radio

Are ca arie de difuzare teritoriul unei țări sau o zonă geografică bine delimitată. Deși are
multe elemente în comun cu un post comercial de același calibru ( în România, atât Radio România
și Europa FM – primul din sfera publică, celălalt din zona privată- sunt definite ca fiind posturi de
radio naționale, în cursă intrând recent și DIGI FM; vom reveni mai târziu asupra acestui aspect),
serviciul publicse diferențiază prin anumite aspecte ce țin odată de regimul finanțării (bani publici
la care se adaugă taxa percepută populației), apoi de controlul exercitat de autoritățile statului (și
nu ne referim la Consiliul Național al Audiovizualului, în fața căruia răspund toți radiodifuzorii ce
emit pe teritoriul României) și nu în ultimul rând de rigoarea calității programelor ce trebuie
difuzate (elemente ce ajută, după cum aminteam în paginile anterioare, la păstrarea identității și a
valorilor naționale).
Postul public de radio, pe lângă respectarea prevederilor din Legea Audiovizualului, ia în
considerare și conținutul unei legi speciale ce reglementează funcționarea serviciului și în care
sunt stipulate toate detaliile ce îl diferențiază de un post comercial.
Autoritățile statului își exercită controlul asupra instituției prin Parlamentul României în
fața căruia Consiliul de Administrație al Radioului Public își prezintă anual Raportul de Activitate.
În cadrul Parlamentului funcționează două comisii, pe fiecare Cameră în parte, de artă, cultură și
mass-media, în cadrul cărora se regăsesc politicieni din toate partidele reprezentate în Legislativ
și care analizează, periodic, activitatea editorială a serviciului public (și nu numai). Aceeași situație
o reîntâlnim și in cazul Consiliului de Administrație al Radioului în structura căruia, din același
motiv al unui control mai strict al autorității statului, regăsim reprezentanți ai Parlamentului,
Președinției României, Guvernului, precum și din partea partidelor parlamentare.
În 1993 serviciul public de radio din România a aderat la EBU1 (Uniunea Europeană de
Radio și Televiziune – principalul ordinator al calității programelor la nivel european; mediator în
stabilirea de colaborări și de schimb de emisiuni între instituțiile membre).
Odată intrată în structura Uniunii, Radio România a adoptat de facto linia impusă în ceea
ce privește calitatea programelor difuzate de radiourile publice membre:
a) asigurarea de programe pentru toată populația unei țări;
b) accesul tuturor, din punct de vedere tehnic, la emisiunile transmise;
c) organizarea transmisiilor pe canale tematice;
d) serviciul public de radio trebuie să fie un for democratic de dezbatere (probleme de
interes general etc);
e) liberul acces al publicului la tot ceea ce reprezintă evenimente importante (transmisii
în direct);

1
Cea mai importantă alianță din lume a entităților mass-media de servicii publice, care cuprinde 72 de membri activi
în 56 de țări și 36 de membri asociati din alte 21 de țări
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83_de_Radio_%C8%99i_Televiziune)
 f) serviciul public trebuie să fie un reper în ceea ce privește calitatea (respectarea limbii
țării, a standardelor tehnice de transmisie și de recepție, muzicii etc);
g) implementarea periodică a unor noi grile de programe;
h) conținut editorial original (cât mai multe emisiuni realizate în cadrul instituției);
i) radioul public reprezintă imaginea culturală a societății;
j) promovează activitatea desfășurată în sfera cercetării și a științei.
Aflată sub control parlamentar, instituția Radioului public trebuie în același timp să își
păstreze independența, echidistanța și corectitudinea din punct de vedere al informării, programele
informative, dezbaterile, transmisiile sportive, emisiunile muzicale trebuind să acopere o cât mai
mare arie din potențialul public ascultător, plătitor de taxă radio în același timp.
Beneficiind de două surse principale de venit, buget public aprobat de Parlamentul
României și banii alocați din taxa radio-TV plătită de populației, serviciul public de radio are
restricții în ceea ce privește numărul de minute alocate publicității, 8 minute/oră, cu mult mai
puține în raport cu un post de radio comercial.
Pentru a răspunde cerințelor, serviciul public are în structura sa numeroase formații
muzicale, este organizator permanent de evenimente culturale și deține marca Teatrul Național
Radiofonic prin care promovează, pe calea undelor, numeroase creații literare.

Radioul comercial
Spre deosebire de postul public, radioul finanțat de mediul privat răstoarnă ierarhia
funcțiilor (în cazul serviciului public accentul se pune în principal pe informarea și educarea
publicului și abia apoi pe latura divertismentului), în acest caz întâlnindu-ne pe promovarea cu
precădere a muzicii și a informațiilor din show-biz, a bârfelor, umorului, urmate apoi de
promovarea informațiilor cu caracter utilitar.
Dacă în cazul radioului public, intervievatul, interlocutorul are rolul determinant în
calitatea programului transmis și abia apoi moderatorul, în cazul unui post de radio comercial,
rolul se schimbă și prezentatorul este cel care dă tonul în emisiune.
 Această dimensiune a presei radiofonice se identifică și ierarhizează după formatul muzical
adoptat2, în funcție de acesta stabilindu-se și tipologia publicului ascultător precum și linia
editorială a emisiunilor difuzate.
O altă distribuire pe categorii a posturilor de radio ține de aria de emisie a stației
respective. Astfel, la ora actuală, sunt identificabile din această perspectivă următoarele entități:
post național, post regional, post local și rețea națională.
În privința a ceea ce înseamnă post de radio național ne-am edificat în analiza de la
punctul 1 când am prezentat serviciul public de radio cu precizarea că la ora actuală pe teritoriul
României emite încă un post de radio generalist național cu finanțare privată de această dată și
anume EUROPA FM. De curând, tot în regim privat a intrat în emisie și DIGI FM apaținând
trustului media RCS-RDS. Singurul aspect ce îl deosebește de celelalte posturi fiind caracterul său
de nișă: știri. Despre Realitatea FM nu putem spune decât că nu poate fi considerat un post de radio
în adevăratul sens al cuvântului atât timp cât preia sursa audio a postului Realitatea TV și nimic
altceva în plus.

Postul de radio regional

Este de regulă o entitate media administrată economic și din punct de vedere al politicii
editoriale de către serviciul public de radio, fiind astfel o filială a acestuia într-o zonă geografică
bine delimitată.
Misiunea jurnaliștilor ce activează într-un radio regional este aceea de a prezenta publicului
receptor din aria de emisie exact acele informații de maximă importanță pentru comunitatea căreia
se adresează, dar nu destul de importante pentru a fi transmise pe postul național. Radioul regional

2
Dacă la nivelul macro al radiourilor generaliste, piaţa autohtonă se împarte între Contemporary Hits Radio (CHR,
format muzical axat pe hituri de ultimă oră) şi Adult Contemporary( cu un playlist ce conţine piese cunoscute din
topuri, mai putin cele din hip-hop, dance, hard-rock), pe acest segment, activând peste 80% dintre posturile de radio
existente, la nivel micro se adaugă radiourile de nisă (majoritatea diferentiându-se prin muzica difuzată: MAGIC FM:
muzica anilor ’80, în special, KISS FM şi Radio 21 care încearcă să câştige sectorul tinerilor, adoptând un format CHR,
HOT HITS etc). Cu alte cuvinte, abia acum ascultătorul poate alege postul de radio în funcţie de conţinutul acestuia
şi nu doar după muzica difuzată. Mai toate studiile de piață certifică forța CHR-ului în România, în fruntea
clasamentelor privind audiențelor regăsindu-se permanent două dintre posturile de radio ce au adoptat acest
format: Kiss FM și Radio ZU. Kiss FM este cel mai ascultat post de radio la nivel național și la orașe, în timp de Radio
ZU îşi păstrează poziţia de lider la nivelul Capitalei, potrivit celui mai recent studiu de audienţă radio, realizat în
perioada 11 ianuarie – 24 aprilie 2016 ( conform paginademedia.ro) O listă a formatelor muzicale o regăsiți aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Radio_format#List_of_formats
insistă, așadar, pe prezentarea știrilor ce se încadrează in linia proximității spațiale, informații
utilitare din regiunea acoperită, promovează valorile culturale locale și zonale, muzica specifică
locului.
Grila de programe include în același timp retransmisia principalelor jurnale de știri ale
postului-mamă pentru a aduce la cunoștința ascultătorilor și cele mai importante evenimente pe
plan național dar și internațional. De asemenea, atunci când se impune, programele regionale se
unesc, converg către o singură direcție, difuzând toate, unitar, același calup informațional. Altfel
spus, prin rotație, fiecărui studio regional îi revine sarcina de a realiza și difuza o emisiune ce este
preluată simulta de celelalte stații din rețea.

Post local de radio

Și în acest caz întâlnim două variante: un post local cu finanțare de la bugetul public 3,
situație în care acesta reprezintă o subsidiară a postului regional de radio și radioul local aflat în
administrare economică privată4. Spre deosebire de celelalte tipuri de radio, postul local are o mai
mare înclinație spre prezentarea informațiilor cu caracter utilitar și de divertisment, se axează
preponderent pe difuzarea muzicii ( spre deosebire de postul comercial, formatul muzical nu ține
neapărat de zona CHR, accentul fiind pus pe o nișă anume din rândul ascultătorilor bine definită –
vezi cazurile Magic FM, National FM, ROCK FM, sau SMART FM, asta ca să ne concentrăm
numai pe zona Capitalei).
Un atu îl reprezintă în situația de față componența redacției, formată din oameni ai locului,
bine cunoscuți publicului, care își cunosc la rândul lor foarte bine ascultătorii și așteptările lor,
detaliu ce sporește credibilitatea și conferă comunității încrederea că într-adevăr există o parte a
presei care îi poate asculta problemele și o poate ajuta să le și rezolve, fapt ce, în comparație cu un
post regional sau unul național, este cu mult mai posibil a fi dus spre îndeplinire.
Sursele de finanțare ale unui post local provin cu preponderență din încasările în urma
reclamelor difuzate ori a sponsorizărilor primite.

3
În cazul României, cele mai cunoscute exemple de posturi locale finanțate din bani publici sunt Radio Reșița, Radio
București (București FM) dar și Radio Sighet, Radio Arad, Radio Tg Mureș Minorități
4
Conform Consiliului Național al Audiovizualului, la data trimiterii spre tipar a prezentului text, septembrie 2016,
erau în vigoare nu mai puțin de 1000 de licențe și decizii de autorizare privind emisia radio la nivel național incluzând
aici toate formele de transmisie: terestru, digital, cablu, satelit mai puțin online care nu intră sub controlul și jurisdicția
CNA (http://www.cna.ro/IMG/pdf/Statistica_SITE-3.pdf)
Rețeaua națională de radio
Am ținut morțiș să includ în acest curs un subcapitol dedicat conceptului de rețea națională,
tocmai din dorința de a clarifica o serie de aspecte ce stârnesc și în prezent confuzii impardonabile
în rândul specialiștilor, a studenților dar și a profanilor.
Auzim adeseori vorbindu-se despre diverse entități media ca fiind posturi naționale de
radio. Dacă în cazul unor canale precum Radio România Actualități, Europa FM și mai nou DIGI
FM putem afirma cu certitudine că sunt posturi naționale, în cazul celorlalte care-și arogă acest
statut avem mari semne de întrebare. Și nu pentru că nu ar acoperi geografic vorbind teritoriul
României. Ci pentru că există la mijloc câteva elemente ce le diferențiază pe celelalte de primele
trei nominalizate.
Care ar fi acestea, pe scurt...
Emisia și conținutul programelor difuzate: multe dintre cele ce-și spun post național de
radio nu au o transmisie unitară, reprezentând de fapt și de drept o ”uniune” de posturi locale
afiliate unui post renumit mai important sub sigla căruia emit; în multe dintre situațiile existente,
posturile ce intră în rețeaua națională a KISS FM, PRO FM etc preiau în mare parte emisia postului
mamă, dar în același timp intervin periodic cu știri, informații de pe plan local plus inserturi
publicitare ce asigură finanțarea stației locale respective.
Prin comparație, transmisia unui post național de radio presupune un singur loc de emisie,
aceeași muzică, aceleași știri transmise simultan în orice punct acoperit de stația de emisie, fără
nicio intervenție locală, fie ea informațională ori publicitară.
O ierarhie aparte a radiourilor este care se raportează la două posturi extrem de bine
cunoscute publicului român de dinainte de 1989: Vocea Americii și Europa Liberă. Vorbim în
acest caz despre manipulare, propagandă, conținut editorial al entății emitente și arie geografică
de transmisie în același timp.
Întâlnim două tipuri de posturi de radio: alternativ și de imagine.
Ideea înființării radiourilor din categoriile amintite anterior a apărut încă din perioada
primului război mondial când Germania începe transmisia primelor emisiuni destinate străinătății
(știri despre misiuni militare desfășurate etc). Imediat, în 1917, modelul este preluat și de către
fosta U.R.S.S. care a văzut în radio un extrem de util mijloc de propagandă a ideilor marxist-
leniniste.
 Emisia unui astfel de post de radio presupune programe destinate publicului aflat în aria de
acoperire, transmise atât în limba oficială a emițătorului dar și în cea a receptorului (primii care au
inițiat un proiect în acest sens au fost francezii undeva la începutul anilor ’30, secolul trecut). În
același timp sunt difuzate de către postul public de radio producții destinate cetățenilor care au
decis să emigreze din diverse motive (elvețienii și cehoslovacii sunt considerați întemeietori).
Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial existau deja 25 de state care
transmiteau programe destinate altor țări, numărul acestora crescând ulterior la 55.
Eficiența posturilor de radio alternative și de imagine s-a văzut cel mai bine în timpul
Războiului Rece și odată cu instituirea blocadei informaționale în zona Europei de Est. Este
perioada în care emisiunile transmise pe undele radio de către Vocea Americii și Europa Liberă au
avut primordialul rol de a reda publicului ascultător imaginea reală ce nu se dorea a fi prezentată
de către autoritățile statului respectiv.
Radioul de imagine
Principalul său rol este cel de a face cunoscută oamenilor aflați în diverse puncte ale
globului, aflați la distanțe apreciabile de țara de emisie, imaginea de ansamblu a societății
respective ( istorie, cultură, politică etc)5. Este considerat a fi un mesager ce premovează/prezintă
prin emisiunile concepute valorile cultural-naționale ale unui stat ( din care se emite) precum și
atitudinea acestuia cu privire la diverse evenimente cu implicații mjore la nivel internațional6.

Radioul alternativ
Reprezintă o instituție media special creată pentru prezenta publicului –receptor un alt
unghi, o altă abordare asupra unor fapte sau evenimente7.
Prima emisie consemnată în statistici are loc la data de 4 iulie 1950, asta după ce anterior,
în 1949 americanii au început să transmită periodic emisiuni ca alternativă la jurnalismul

5
Radiouri de imagine: Radio România Internațional, Radio France International etc
6
Misiunea unui post de radio de imagine se poate modifica oricând. Acesta poate deveni extrem de ușor un post
alternativ. Așa cum, aceeași procedură se poate aplica și unui post de radio care a fost în primă instanță unul alternativ.
De exemplu, unele din primele emisiuni ale Radio România Internațional (actual radio de imagine) au prezentat, în
limba sârbă, realitatea de sub regimul lui Tito. Radio Vocea Americii, post subordonat Agenției SUA pentru Informații
USIA, plătit și controlat de către Congresul SUA a fost creat inițial ca post alternativ, ulterior căderii Zidului Berlinului
și a Cortinei de Fier transformându-se într-un post de imagine ce slujește politicii americane.. Același lucru s-a
întâmplat și cu Deutsche Welle, creat inițial ca alternativă pentru locuitorii din fosta RDG.
7
Cele mai cunoscute posturi de radio alternative: Radio Vocea Americii, Radio Europa Liberă, Radio Libertatea,
B.B.C.
contrafăcut din țările comuniste. Dar, începând cu 4 iulie 1950, Radio Europa Liberă își începe
emisia permanentă (ea continuă și în prezent) cu o serie de producții destinată publicului din
Cehoslovacia. Iar din 14 iulie același an încep să fie difuzate și programele în limba română.
Misiunea unui post de radio alternativ era concentrată în jurul a patru elemente: prezentarea
obiectivă a realității din țara către care se emite; promovarea ideilor capitalismului și a economiei
de piață;oferirea de exemple practice pornind de la cultura occidentală; explicarea rolului și
scopului principalelor organisme internaționale8.
Odată cu prăbușirea regimurilor totalitare din Estul Europei, atenția radiourilor alternative
(în cazul stațiilor ce nu s-au reprofilat ca fiind de imagine) s-a concentrat către alte zone ale lumii
aflate încă sub imperiul cenzurii informaționale.9

Radioul de nișă
Multe posturi de radio emit deja, altele se pregatesc să intre in eter, ma rog, eter e prea mult
spus acum, pentru că bătălia se mută încet-încet pe sectorul online, acolo unde bătălia este în faza
incipientă. Insă, treptat, şi aici se contureaza o luptă acerbă între marile trusturi de presă. Apariţia
a numeroase posturi de radio a dus la apariţia primelor mari probleme pentru investitori, manageri,
directori de programe. Publicul este unul şi acelaşi. De aceea, în câştigarea unei audienţe cât mai
largi, echipa manageriala a fiecarui post a decis orientarea programelor difuzate către un singur
segment de piaţă, fie din punct de vedere muzical, fie din punctul de vedere al informaţiilor
difuzate.10
Cu privire la dezvoltarea sectorului de nişă a pieţei radiofonice, directorul general al Itsy-
Bitsy FM declara într-un interviu oferit postului International Advertising Association că apariţia
acestui tip de radio este una binevenită întrucat atunci când eşti orientat pe un anumit sector de

8
Dacă un post de radio de imagine are alocat pentru un buletin de știri un procent de 15-20% informațiilor din țara
spre care se emite, în cazul unui post alternativ, procentul urcă extrem de ușor către cota de 80%
9
În prezent Europa Liberă își continuă misiunea sa de a prezenta anumitor comunități de pe glob realitatea din spatele
cenzurii impuse de autorități, emisia sa concentrându-se mai mult pe zona Orientului Mijlociu, a Caucazului și a Asiei
Centrale. Singurele programe transmise în limba română sunt destinate cetățenilor din Republica Moldova
(http://www.rferl.org/)
10
Primii care au făcut acest pas au fost cei de la INFOPRO din cadrul trustului MEDIAPRO, care încă din 2002
tatonau terenul încă neexplorat al radioului de nișă, fiind primul post axat pe informatie gen divertisment,
infotainment: muzică, informație și distracție, toate la un loc. Ei se pregăteau, de fapt, pentru marea bătălie de câştigare
a unei frecvenţe nationale, pierdută, în cele din urmă, în fața EUROPA FM. Dar lupta lor nu s-a oprit aici și, în cele
din urmă, la 1 decembrie 2004 intră în eter. Ulterior, În 2010, INFO PRO și-a încetat emisia, în urma restructurărilor
înregistrate în trustul MEDIAPRO și a audiențelor tot mai scăzute. Proiectul a fost relansat în 2016 sub marca DIGI
FM.
public ştii clar cui te adresezi, ce program şi ce preocupări are publicul tău şi astfel te poţi plia pe
nevoile şi aspiraţiile lui.11
Despre Itsy-Bitsy, post de radio destinat copiilor, directorul general al postului a afirmat în
cadrul aceluiaşi interviu că în cazul acestei companii, primele semne de profit au aparut abia în
anul 2007, la doi ani de la prima emisie, mare parte din cheltuielile postului de radio fiind acoperite
din serviciile conexe, gen producţia audio-video, publicitatea acoperind, conform spuselor,
aproximativ 50% din costuri.O explicaţie ar fi că politica postului a refuzat contracte bănoase de
publicitate cu companii gen McDonalds, Coca-Cola, KFC, companii care în viziunea şefilor Itsy-
Bitsy oferă produse din gama “junk”.
Despre SMART FM, post destinat elitei Bucurestiului, conform declaraţiilor managerului
postului, regretatul Valentin Nicolau (fost preşedinte al Societăţii Române de Televiziune), a venit
abia în anul 2009, tot la doi ani de la intrarea în FM. Abia atunci actionariatul postului speră să îşi
amortizeze investiţia iniţială de 120.000 de euro. In primele patru luni de emisie, staţia obţinuse
din publicitate încasări de aproximativ 10.000 de euro pentru anul în curs, unele estimări fiind
destul de promiţătoare, aproximativ 250.000 de euro.
DIGI FM, este ultimul apărut pe piața de nișă, construit pe structura defunctului INFOPRO
(de la care a și moștenit licența națională). A pornit la drum cu un plan ambiţios, acela de a deveni
una din vocile importante la nivel național, având și un atu în raport cu alte posturi de profil: grila
de programe este una cu specific radiofonic și nu se limitează doar la a prelua semnalul audio al
unui post TV.
In ceea ce priveşte serviciul public de radio, şeful Consiliului de Administraţie al SRR,
Maria Toghina declara într-un interviu acordat jurnalistilor de la Banii Noştri că Radio România
ar trebui să se axeze mai mult pe crearea unui sistem de dezvoltare a unor posturi de nişă. Ea
amintea în cadrul interviului de Antena Satelor, post de nişă care, în opinia autoarei, a crescut cel
mai mult în sondajele de audienţă realizate în România în ultimii ani:12%.

11
O sumară analiză a site-ului CNA relevă un fapt incredibil pentru piaţa radioului, anume lupta acerbă pentru
atragerea bugetelor de publicitate care, se ştie foarte bine, determină existenţa unei staţii de radio. Estimările cu privire
la piaţa de publicitate destinate radioului se învârt în jurul a zeci de milioane de euro. Veniturile cele mai mari revin,
conform studiilor, posturilor comerciale Kiss FM, Radio ZU, Radio 21, Europa FM, ProFM. Urmează în top Radio
Guerrilla, Radio Romantic şi canalele serviciului public de radio. Acest clasament se află în partea de sus a analizei,
pentru că, pe lângă “rechinii” care şi-au împărţit regeşte hrana, există şi “peştii” mai mici, gen Itsy-Bitsy, Magic FM
sau SMART FM.
 Despre viitorul radioului în general şi al celui de nişă, in special, numai de bine.12
Conform specialiştilor, toate posturile de nişă sunt pe un trend ascendent şi vor atrage şi
mai mult public, care migrează încet, dar sigur, către această zonă. Fie online sau în eter, posturile
de nişă câstigă încet-încet şi piaţa de publicitate, datorită audienţei foarte precise şi pentru că
radiourile generaliste nu mai au spaţiu publicitar ori au un preţ prea mare pentru posibilităţile
actuale ale pieţei, conform analizelor specializate din publicitate. Tendinta de creare de nişe este
mai puternică în zona Capitalei, factoriii esenţiali pentru aceasta fiind dimensiunea pieţei: peste 1
milion de ascultători potenţiali zilnic, precum şi datorită creşterii consumului de radio, întrucât
majoritatea publicului ascultator este cel care foloseşte maşina zilnic şi este arhicunoscută forfota
traficului bucureştean. Dacă la acest nivel totul arată promiţător, să aruncăm o privire asupra
resurselor umane.
O problemă cu care se confruntă şefii radiourilor de nişă din România este cea a calificării
personalului care lucreaza ăn această zonă. Intrebat de săptămânalul ”Saptamana Financiara”,
directorul Sport Total FM marturisea cu tristeţe că puţini sunt cei specializaţi pe domeniul sport şi
că aceştia cer salarii foarte mari. „Care este salariul?", este prima intrebare pusă de doritori, cu
toate că nu au competenţa de a lucra în radio şi habar nu au de sport. Penuria este confirmată şi de
faptul că majoritatea celor concediaţi de la diverse posturi de radio,şi nu numai de radio, îşi găsesc
imediat o redacţie care sa-i „adopte" pe un salariu mai mare. Nişe neexploatate încă mai sunt, fie
că vorbim de mediul de afaceri în care se poate simţi nevoia comunităţii respective de a avea acces
la informaţii specifice din domeniile de interes sau de un post de radio care se adreseaza
adolescenţilor sau pasionaţilor de politică. Jurnalistul Alexandru Lazescu apreciază că, în viitor,
la nivel local, vor aparea structuri integrate de presa scrisă regională, piaţa radioului va fi dominată
de marile reţele şi că vor apărea noi şi noi posturi de nişă. Tot in opinia jurnalistului contactat de
reporterii săptămânalului amintit, deficitul de credibilitate al trusturilor va face ca salariile

12
CNA a acordat de-a lungul anilor numeroase licenţe radio. Dacă unele dintre ele reprezintă extinderi ale unor
posturi regionale, sau ale rețelelor naționale, "batalia licenţelor" s-a dat tot între "marii" pieţei. Dintre toate
radiourile, s-a evidențiat încă de la început radioul de nişă, INFOPRO (metamorfozat între timp în ceea ce cunoaștem
drept Digi FM) și EUROPA FM, din spațiul privat și Radio România Actualități din mediul public. Dezvoltarea acerbă a
sectorului pieţei radiofonice a condus la infiinţarea unei asociaţii specializate în monitorizarea audienţei posturilor
de radio: Asociaţia pentru Radio-Audienţă. Periodic, sunt oferite publicului studii privind numărul de ascultatori.
„brandurilor" să crească, accentuându-se dezechilibrul între veniturile din publicitate şi cheltuielile
cu resursa umana, şi aceasta decredibilizată.
Oricum, reguli precum „calitatea ştirilor afecteaza profiturile mai mult decât cheltuielile"
şi „cu cât investiţia este mai mică în redacţie, cu atât ştirile sunt mai de proastă calitate" sunt
valabile şi în România. Ca o scurtă concluzie,
staţiile generaliste încep să piardă teren, procentele de audienţă fiind câştigate de noile p
osturi de nişă, entități ce se diferențiază
de primele menţionate, în primul rând prin calitatea publicului.

Companiile de publicitate îşi îndreaptă ăi ele atenţia către zona posturilor tematice,
în special pentru anumite categorii de produse, aducându-
le acestora beneficii mai mari in vânzări decât investiţiile în staţiile generaliste. Produsele
şi serviciile ajung ,
astfel, mai uşor la publicul caruia îi sunt adresate, acesta intrând în contact direct cu in
formaţia şi produsul de care are nevoie ; canalizarea bugetului spre staţiile specializate
eficientizează circulaţia informaţională.

Radioul în peisajul media. Calități. Funcții.

Radioul, ca de altfel orice mijloc de informare în masă, își ghidează existența după o serie
de reglementări scrise și nescrise care măresc forța de impact a mesajului informațional conceput
și transmis prin intermediul undelor hertziene. Prin urmare, aceleași reguli întâlnite și în domeniul
presei tipărite și în sfera televiziunii și mai nou în lumea virtuală sunt luate în calcul și de către
jurnaliștii radio. Diferă, după cum vom observa mai târziu, ordinea aplicării lor.
Pentru a înțelege mai bine despre ce discutăm : funcțiile presei presei radiofonice –
informare, educare și de divertisment. Cărora li se adaugă alte câteva întâlnite cu precădere în
lumea radioului : funcția utilitară și cea de psihoterapie (sună interesant, nu ?)
Să o luăm cu începutul…
Pe scurt, despre comunicarea radiofonică
Caracteristică definitorie pentru specia umană, comunicarea reprezintă forma de bază a
interacțiunii oamenilor în spațiul public, privat sau virtual. Procesul bidirecțional de regulă, dau și
multidirecțional în anumite circumstanțe are la rândul său o dimensiune bivalentă: odată ajută la
stabilirea unor relații interpersonale cu semenii și îl ajută pe om în activitățile pe care acesta le
desfășoară în mediul social.
Pentru a realiza o conexiune eficientă trebuie îndeplinite trei criterii: existența unui
emițător (sau mai mulți), a unui canal de transmisie (în cazul presei – ziar, radio, TV, online) și a
unui receptor care să preia mesajul. Evident, colateral sunt necesare alte condiții pentru ca mesajul
să aibă efect asupra publicului. Este obligatoriu ca mijloacele de codificare și de decodificare a
informației să fie compatibile, atât din punct de vedere tehnologic cât mai ales lingvistic. Altfel
spus, dacă ne raportăm la aspectele lingvistice, receptorul trebuie să cunoască în mod obligatoriu
limba în care s-a transmis mesajul, nu doar la capitolul traducerii ad-literam ci și la cel al
conotațiilor și subînțelesurilor. Același lucru trebuie să fie întâlnit și în partea cealaltă, a
emitățorului, în cazul în care, după cum vom vedea, se emite pentru alte teritorii decât cel
național/local.
Specialiștii au identificat de-a lungul timpului mai multe criterii de clasificare a
comunicării ce țin de modalitatea tehnică de transmitere a mesajului, caz în care întâlnim, conform
Ioan Drăgan13: comunicarea directă, prin viu grai, mesajul este transmis apelând la mijloacele
standard (cuvinte, gesturi, mimică) şi comunicarea indirectă, situație în care emițătorul se
folosește de elemente secundare precum scrisul (scrisori etc), tiparul (ziar, revistă, carte, afiș),
telefonie, producții radio-TV(filme, emisiuni specifice fiecărui mediu în parte, muzică etc).
O altă clasificare ia în calcul raportul stabilit de către și între indivizii participanți la
procesul de comunicare analizat situație. Din această perspectivă sunt identificate următoarele
forme: comunicare intrapersonală (a fiecărui individ cu sine, în parte), comunicarea
interpersonală (proces ce apare în interiorul unui grup social între membrii acestuia),
comunicarea de masă (mesajele transmise prin intermediul mass-media, sau al unor organizații
specializate).

13
Ioan Drăgan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Şansa, Bucureşti, 1996, pag. 46.
 Un al treilea criteriu de ierarhizare a comunicării se referă la forma mesajului emis14:
comunicarea verbală (prin utilizarea codurilor lingvistice specifice speciei umane în forma lor
scrisă, sau orală) și comunicarea non-verbală (utilizarea altor metode în afara cuvintelor -
mimica, gestica etc.).
Însumând elementele menționate anterior și coroborându-le cu specificul radiofonic putem
spune despre comunicarea prin intermediul radioului că reprezintă o formă a comunicării verbale
de tip indirect.
Așadar, radioul este comunicare transmisă oral, fapt ce ce cere jurnalistului imparțialitate,
onestitate și corectitudine în procesul de informare. De ce ? Pentru că mesajul este transmis auzului
și nu văzului ceea ce reprezintă un mare dezavantaj în menținerea credibilității informației ce
urmează să parvină ascultătorului de radio. Publicul receptor nu are cum să verifice știrea pe care
radioul i-a furnizat-o și de aceea de cele mai multe ori dă crezare celor auzite. Mai ales că radioul
poate fi ascultat oriunde: în mașină, în bucătărie, în timp deplasării pietonale șamd, fapt ce îl
împiedică pe moment, pe ascultător să încerce, conform regulii de aur, să consulte și alte surse de
informare.
Pe de altă parte, credibilitatea mesajului transmis mai are un as în mânecă de care poate
profita la maximum reporterul/realizatorul postului de radio: stilul conversațional, caracteristic
comunicării orale. Un text, o relatare prezentată natural, fără impresia că este ceva aranjat dinainte,
are un mai mare impact în raport cu un reportaj în care modalitatea de a prezenta faptele denotă
dezinteres, lipsă de implicare etc. Jurnalistul care stăpânește această artă a conversației, a
interacțiunii umane, a ”povestirii” faptelor ”colorat” , corect și imparțial are cele mai mari șanse
de a face carieră în radio. Pentru că universal media este legătura individului cu lumea, este vitrina
din care el își extrage ceea ce îl interesează și locul în care el își poate povesti/împărtăși opiniile,
aspirațiile, spațiul în care el lasă întrebările pentru diverși factori responsabili și de unde așteaptă
și răspunsurile la ele. De multe ori, individual/ascultător de radio, este unul anonim, total
necunoscut omului din fața microfonului. Dar acest fapt nu trebuie văzut ca un criteriu de selecție,
întrucât tocmai acest detaliu al interacțiunii, interactivității dă savoare și asigură succes radioului.
De asemenea procesul comunicațional la radio se bazează pe respect reciproc între
participanții la dialog. Partenerii de discuție trebuie, sau măcar să încerce să lase impresia unui joc
corect și că nu încearcă să se pună în niciun moment al discuției, unul pe celălat în dificultate.

14
Vasile Tran, Irina ,Stănciugelu, Teoria comunicării, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2003, pag. 18.
Acest amănunt atât în ceea ce îi privește pe interlocutori, dacă sunt mai mulți, cât și pe reporter,
întrucât agresivitatea abordării problemei analizate poate genera pe de o parte, în rândul
ascultătorului, stare de surescitare și de refuz al asimilării informației, iar pe de altă parte o
”retragere” din partea intervievatului și prin urmare un ”succes răsunător” pentru
reportajul/interviul realizat.
Numeroasele întâlniri între specialiștii domeniului s-au soldat cu același rezultat:
bidirecționalitatea comunicării, feedback-ul, interactivitatea, empatia sunt elementele definitorii
în ceea ce privește reușita programelor radio. “Noi cucerim o naţiune de ascultători, cucerind-l pe
fiecare în parte” subliniau la început de mileniu specialiștii germani15. Jurnaliștii din această sferă
trebuie să cunoască foarte bine publicul căruia se adresează. Să încerce să-l înțeleagă și să îi
răspundă în funcție de starea sa de spirit și să fie conștient că publicul i-a ales pe ei din anumite
considerente fie raționale, fie sentimentale. Această situaţie i-a determinat pe unii teoreticieni să
susţină că “radioul nu este un mijloc de comunicare în masă, ci un mijloc de informare
individuală”16. Este vorba, cu alte cuvinte, de o altă artă a jurnalismului radiofonic. O artă care
implică elemente de psihologie a individului ș.i de adaptare a conținutului editorial în funcție de
situațiile ivite. În aceste condiţii, producătorul de emisiuni radiofonice îşi va echilibra programele,
în concordanţă cu starea de spirit a receptorilor săi şi numai în acest fel va putea dialoga cu fiecare
ascultător în parte şi nu cu mase anonime şi indiferente. Este raţiunea pentru care posturile de radio
FM se bucură de asemenea succes în prezent. Aceste posturi – locale sau comerciale – îşi cunosc
destul de bine publicul căruia i se adresează pentru că pot determina destul de precis aria de
difuzare a programelor. În acest fel ele pot răspunde mai precis nevoilor de cunoaştere ale
grupurilor de receptori, dar şi intereselor individuale ale ascultătorilor pe care îi servesc.17
Rezumând cele prezentate anterior două sunt aspectele ce asigură succesul comunicării în
lumea radiofoniei: talentul oratoric, de povestitor al reporterului, arta de a da credibiltate
mesajului transmis, calitatea informației, obiectivitatea în prezentarea faptelor. Jurnalistul care-
și dorește o carieră în radio trebuie să fie conștient că pentru a ajunge la inima și în sufletul
ascultărului are nevoie de un farmec aparte, de un stil unic și inconfundabil și un timbru al vocii
pe măsură pentru că, spre deosebire de televiziune, de impactul ei vizual, la radio se lucrează

15
Michael H. Haas, Uwe Frigge, Gert Zimmer, ”Radio management. Manualul jurnalistului de radio”,editura
POLIROM, Iași, 2001, p.51
16
Ibidem
17
Ileana Ionescu, Inițieri Radio, Editura Victor, București, 2000, p.4
exzclusiv cu sunete și, din această cauză, oamenii de radio sunt de regulă ”experți” în arta
transmisiei prin sunet/voce.18 Ascultătorul își stabilește preferințele în rândul celor ce vorbesc la
microfon, va urmări cu fidelitate programele pe care aceștia le realizează, generând ceea ce se
identifică sub eticheta de ”vedetă radio”, fără de care un post nu poate supraviețui. În foarte multe
cazuri, acești jurnaliști reușesc să facă diferența pe piața media, dar, în aceeași măsură, nu este
îndeajuns în multe alte situații.
Cel de-al doilea element, credibilitatea, identificabilă și prin etichetarea lui ca autenticitate
este un alt criteriu ce trebuie dobândit de către informația transmisă publicului. Este o procedură
la fel de complicată precum precedenta pentru că de reușita implementării în mentalul colectiv al
ascultătorilor depinde audiența postului. Acesta devine popular cu atât mai mult cu cât el reușește
să-și demonstreze credibilitatea și obiectivitatea în ceea ce privește informația difuzată. Dacă
doriți, este o relație de interdependență creată cu precedenta caracteristică analizată. Aceasta
întrucât talentul oratoric al jurnalistului radio ajută și el la dobândirea credibilității (așa cum am
mai spus-o și în subcapitolul anterior). Ascultătorii ajung să “creadă” în postul de radio, le place
cum sună și au garanţia obiectivităţii, a respectării adevărului de către jurnaliștii respectivi. Dar
atenție! Pe cât de greu se câștigă publicul, pe cât de greu se poate impune un post de radio ( și este
un proces extrem de laborios și de anevoios dacă luăm în calcul posturile generaliste cu acoperire
națională, din cauza eterogenității publicului receptor).
Nu în ultimul rând, contează la fel de mult în această ecuație a informării, calitatea
informațililor care trebuie să răspundă priorităților imediate ale receptorilor și să intereseze o mare
majoritate a lor.

Calitățile mesajului radiofonic

Atunci când ajung să le vorbesc studenților despre calitățile și caracteristicile radioului,
apar o serie de dificultăți în asocierea anumitor termeni în zona ”calității” sau a ”caracteristicii”.
Și le sugerez pentru a înțelege mai bine clasificarea să se gândească la calitate ca la un produs
analizat din exterior- aspect, formă etc și la gust, arome șamd atunci când vine vorba de
caracteristică.

18
De altfel, fiecare post de radio, mai ales in zona celor cu finanțare privată, are ”sound-ul” propriu, personalizat cu
ajutorul tehnologiei, fapt ce îi asigură o ușoară identificare din partea ascultătorului.
 Comparația nu e departe de adevăr întrucât, dacă privim mai atent imaginea de ansamblu a
fenomenului informațional, calitatea ține de forma produsului pe care urmează să-l transmitem la
radio, în timp ce caracteristica se raportează strict la conținutul mesajului ce ajunge la ascultător.
Cu alte cuvinte, exact ceea ce conține un gen publicistic sau altul în funcție de așteptările
publicului.
Definitorie pentru presa radio este este oralitatea și de aici derivă toate celelalte calități
Transmisă prin cuvânt- sunet, informația trebuie să respecte cu strictețe litera, dar mai mult spiritul
maximei latine „Littera scripta manet, volat irrevocabile verbum”. Mai pe înțelesul tuturor tradus,
odată ce ai zis ceva, zis rămâne, nu mai poți retracta, nu mai poți reveni asupra vorbelor. Dacă în
cazul ziarelor, cititorul poate reveni oricând asupra textului și să-l recitească pentru a desluși
anumite sensuri ale acestuia, la radio acest lucru este imposibil de realizat pe moment ( de aceea
unele informații sunt reluate periodic). Este motivul principal pentru care construcția unui mesaj
trebuie să fie clară și concisă.
În strânsă legătură avem efemeritatea mesajului radiofonic. ”Un fapt auzit este mai greu de reţinut
decât unul citit sau văzut”19, de aceea el trebuie reţinut încă de la prima audiție.
Accesibilitatea reprezintă un atu al radioului Din punct de vedere tehnologic, radioul,
chiar și în versiunea online, este cel mai ușor de ascultat și în plus nu necesită anularea altor
activități desfășurate în paralel. Totodată oferă posibilitatea persoanelor cu deficiențe de văz de a
fi la curent cu ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător, oferind în același timp acces la informații
și analfabeților ori indivizilor din comunități izolate.
A treia caracteristică este rapiditatea cu care este transmis mesajul către ascultător.
Jurnalistul de radio are posibilitatea de a oferi publicului detalii despre un eveniment mult mai
rapid în comparație cu televiziunea sau presa scrisă, adeseori simultan desfășurării unui eveniment.
Totuși unii critici ar putea contracara, argumentând că în plină epocă a tehnologizării televiziunea
a recuperat enorm de mult diferența de timp dintre momentul producerii și transmiterii unui
eveniment. Lucru perfect adevărat, dar radioul deține încă supremația în privința operativității și
pentru că nu sunt atât de multe în schema prezentării informațiilor către public: reporterul de radio
are nevoie doar de o conexiune telefonică pentru a relata, în cazul televiziunii este necesară
adeseori prezența carului de reportaj la fața locului. În ceea ce privește presa scrisă, informația

19
Vasile Traciuc, Modalităţi de transmitere a ştirilor în radio, în Manual de jurnalism, vol I, Editura Polirom, Iaşi.
1997, pag. 153.
ajunge la cititor, în majoritatea cazurilor, abia a doua zi, dar aici ne confruntăm cu un mare avantaj
al tiparului: poate prezenta în detaliu un eveniment, cu toate implicațiile sale, lucru ce este aproape
irealizabil la radio și chiar și la televiziune, unde factorul timp este cel care dictează. 20
Claritatea mesajului transmis la radio înseamnă expunerea faptelor într-un stil ușor de
înțeles de către ascultători, fără elemente ambiguue, prin utilizarea unor cuvinte din vocabularul
de bază al limbii în care este realizată transmisia ori, în situațiile în care o impun, prin explicarea
termenilor de specialitate folosiți. Reporterul/redactorul radio trebuie să ia în calcul faptul că
publicul receptor este unul eterogen alcătuit din indivizi ce au la bază diverse pregătiri socio-
profesionale și, prin urmare, construcția textelor sale trebuie să fie pe măsura înțelegerii de către
toți cei care recepționează mesajul, nu doar pentru o parte anume21.
Concizia unui mesaj radiofonic este determinată de un handicap al acestui tip de
comunicare în masă, un aspect peste care, orice ar face, radioul nu poate să treacă: limita timpului
de care pomeneam ceva mai devreme. Din această cauză, redactarea textelor radio trebuie făcută
în așa fel încât în ele să se regăsească propoziții scurte, fără explicații inutile, detalii ce ar îngreuna
inutil recepția, abundența acestora putând genera confuzii, neînțelegeri și percepții greșite asupra
problemei analizate. Nu înseamnă că trebuie aruncate la coș toate elementele ce pot contura
imaginea unui eveniment. Dimpotrivă, acestea pot fi folosite, dar prin apelarea la o tehnică a
dozării lor astfel încât atenția ascultătorului să fie permanent setată pe informația respectivă. Deci,
să reținem: propoziții scurte, explicații la obiect.
Acestora, specialiștii din domeniu au mai alăturat de-a lungul timpul și alte repere ce țin
mai mult de abordarea prezentării unui mesaj22:
a) corectitudinea – raportată la transmiterea unui mesaj corect din punct de vedere al
limbii la nivel de sintaxă, topică, acord între subiect și predicat, ori de respectarea

20
Dacă în cazul ziarului putem adăuga oricând o pagină – două pentru a prezenta integral un eveniment, când vine
vorba de audiovizual lucrurile se complică: oricât am incerca nu putem să facem ziua de 25, 26 sau chiar 30 de ore.
21
Jurnalistul radio va avea drept reper principal limba literară. Va încerca pe cât posibil să evite arhaismele (acele
cuvinte ieșite din uz), neologismele (cuvinte recente intrate în vocabular, dar încă neacceptate de către forurile
academice ori de către societate) şi regionalismele (acele cuvinte cu specific local, zonal). În același timp nu se
recomandă folosirea în textele jurnalistice a acelor cuvinte provenite din sfera unor grupuri sociale: argoul (limbajul
convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății - conform DEX:
https://dexonline.ro/definitie/argou) şi jargonul (limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința
celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și
expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi – conform DEX: https://dexonline.ro/definitie/jargon);
22
Vasile, Tran, Irina Stănciugelu, Teoria comunicării., Editura comunicare.ro, București, 2001, pag. 79.
 proprietății termenilor utilizați23 și ultima pe listă, dar nu și ca importanță, găsirea
acelor termeni conformi intențiilor autorului mesajului;
b) naturaleţea – reprezintă folosirea de către reporter a unui stil normal, firesc de
prezentare a evenimentelor, fără a lăsa vreo impresie că este afectat de cursul faptelor
descrise, fără a utiliza cuvinte sau expresii pompoase doar de dragul de a șoca, de a
surprinde publicul ascultător;
c) demnitatea – poate fi înțeleasă ca formă de exprimare jurnalistică onestă și corectă
față de subiecții implicați în acțiunea relatată, prin evitarea acelor elementelor
lingvistice ce ar putea aduce atingere imaginii, deminității individului;24
d) armonia – în acest caz vorbim de empatie, jurnalistul trebuind să dovedească prin
modalitatea de construcție a textului său că știe să genereze în rândul ascultătorilor
exact efectul scontat dar conform în același timp și așteptărilor auditoriului;
e) fineţea – este determinată de acele expresii și cuvinte utilizate de către reporter pentru
a exprima anumite stări sufletești generate de dezvoltarea unui eveniment la care el
participă.

Funcțiile radioului
Radioul își mulează emisia, conținutul editorial, pe aceleași principii care ghidează presa
de pretutindeni chiar de la începuturile ei. E ceea ce în prezent se identifică în literatura de
specialitate drept funcții ale mass-media și pe care, repetăm, radioul și le-a însușit cu aceeași
determinare și responsabilitate precum ”suratele” sale.
Specialiștii au creionat o structură de bază a mecanismului generator de produse media în
care au inclus trei elemente definitorii pentru un jurnalism corect și de bună calitate : informare,
educare și ”distrare” a publicului, cărora, pe parcurs, le-au fost adăugate alte câteva subpuncte
pentru ca jurnalistului să îi fie mult mai clare căile pe care merge în munca sa.

23
Mari probleme întâmpină aspiranții la titulatura de jurnalist, printre altele, atunci când folosesc greșit ”decât” ,
”doar”, ”din cauza”, ”datorită” . Sunt doar câteva exemple cel mai des întâlnite în lucrările/proiectele redactate, în
discursurile ținute în fața colegilor etc. În plus, adăugăm sărăcia vocabularului, fapt ce determină redundanța,
supărătoare,a unor termeni, utilizarea, din comoditate, a pronumelor relative, a formelor personale ale acestora șamd.
Și nu în ultimul rând să nu uităm de folosirea unor cuvinte ”împrumutate” din alte limbi, doar de dragul de a epata, de
a fi la modă.
24
În ultimea vreme se invocă tot mai des conceputul de ”politically corect”. Altfel spus, jurnalistului i se recomandă
evitarea acelor termeni lingvistici cu tentă rasială, şovină, antisemită, misogină sau androgină.
 Ne vom referi, în cele ce urmează, la aspectele ce țin de baza jurnalismului și vom încerca
să înțelegem cum aplică radioul regulile stipulate în tratatele de specialitate ori în diversele
regulamente și coduri.

Rolul informativ al radioului

”Radioul este principala sursă de informații a dimineții”. Astfel și-a început pledoaria unul
din dascălii ce mi-au îndrumat pașii în domeniu. ”Să nu uitați niciodată că informația este cea care
îi dă ascultătorului <<Bună dimineața>> indiferent de ziua săptămânii, dacă e sărbătoare sau nu,
sau dacă plouă, ori e caniculă. De la radio, ni se spunea în timpul facultății, omul află tot ceea ce
îl interesează cu privire la ziua ce abia începe. Radioul este, prin urmare, un etalon în ghidarea
cetățeanului prin hățișul cotidian, oferindu-i, în zori de zi în special, informații despre vreme, trafic,
date despre evenimentele din ultimele 24 de ore ori petrecute peste noapte, sau care urmează a se
petrece în orele următoare.
În ciuda evoluției tehnologice, radioul nu a reușit să fie încă detronat din fruntea
clasamentului în ceea ce privește prioritatea în domeniul informaţiei. Contrar tuturor teoriilor
lansate de practicienii din mediul clasic de informare ce încearcă să demitizeze caracterul de primă
sursă de informare, această entitate media continuă să dețină supremația mulțumită cerințelor
tehnice minimale necesare transmiterii unui eveniment către publicul receptor, primă poziție pe
care și-o dispută, dacă includem în ecuație și nou-născutul jurnalism online, cu această formă de
comunicare în masă.25
Radioul este așadar de cele mai multe ori primul care informează ascultătorul despre
producerea unui eveniment, televiziunea și mai apoi presa scrisă completând cu detalii
suplimentare, imagini, declarații, scheme tactice etc. O simplă analiză a grilei de programe a unui
post de radio relevă și susține din plin cele afirmate anterior. Din oră în oră, sau la jumătatea ei,
regăsim în schema de emisie buletine de știri, radiojurnale, emisiuni informative dedicate
evenimentelor de maximă importanță, cărora li se adaugă numeroasele intervenții în direct, atunci
când se urmărește desfășurarea pas cu pas a unui eveniment.26 Ceea ce contribuie din plin la

25
Cu o serie de amendamente, trebuie să o recunoaștem: alfabetizarea digitală a publicului receptor ceea ce restrânge
pentru încă două-trei decenii, spunem noi, aria de ”receptori”. Radioul, în forma sa clasică, nu impune restricții de
acest gen, singura, dacă doriți, condiție fiind aceea ca publicul-ascultător să cunoască limba în care i se adresează
emițătorul.
26
La acest capitol, radioul are un adversar redutabil nu numai în persoana online-ului ci și în tronsonul de nișă al
televiziunilor de știri.
procesul de informare a publicului, obiectiv, rapid și constant, cu știri, reportaje, interviuri etc
dintr-o gamă extrem de largă : știri politice, economice, culturale, utilitare, sportive, de
divertisment, din care ascultătorul urmează să și le însușească pe cele conforme așteptărilor lui.

Radioul, reper cultural-educațional

Radioul și-a dovedit în timp utilitatea nu numai pe zona informativă, de prezentare
obiectivă a evenimentelor. Ci a mers mai departe, încercând să și educe publicul, să-i formeze o
identitate în raport cu sine și cu semenii săi și să-l determine să devenină la rândul lui un promotor
al idealurilor culturale prezentate în programele sale. Desigur vorbim în acest caz de serviciul
public de radio care, prin lege, are obligația de a oferi o educație publicului receptor în spiritul
valorilor culturale, al identității naționale. Tot radioul public este cel care asigură receptorilor
accesul la informații din toate sectoarele fie că este cultură pură, artă sau știință, oferindu-le
ascultătorilor și posibilitatea unui instrucții pentru a înțelege și a percepe mai bine fenomenul
prezentat în emisiunile de profil. Grila de programe este astfel construită încât ea să răspundă
cerințelor a mai multor categorii de ascultători din eterogenul public receptor (sunt luate în
considerare în planul de elaborare a emisiunii respective criterii precum vârsta, sexul, orientarea
profesională, mediul de proveniență socială etc).
Tot radioul public este cel care oferă ascultătorilor, prin numeroasele schimburi realizate
cu stații de același calibru din străinătate, posibilitatea de a fi părtași, fie în transmisiune directă,
fie în formă înregistrată, la o serie de manifestări, inaccesibile din punct de vedere geografic,
financiar etc : spectacole de teatru, concerte șamd.
Pe de altă parte, a fost creată o arhivă, aflată acum în plin proces de digitalizare, în care
sunt tezaurizate instantanee remarcabile pentru istoria națională, voci ale unor personalități
remarcabile, spectacole de teatru27 (preluări de la terți ori produse în studioul propriu – dramatizări
din literatura națională ori din cea universală), recitaluri, concerte transmise la un moment dat pe

27
Teatrul radiofonic are un farmec aparte prin libertatea oferită ascultătorului în a-și utiliza propria imaginație. El are
posibilitatea de a-și crea o viziune personală asupra celor prezentate. Efectele sonore, inflexiunile din vocile actorilor,
intervenția naratorului sunt elementele care îl ajută pe receptor în a da o nuanță personală piesei de teatru ascultate,
asemeni cum o carte oferă cititorului cheia către o lume unică, a sa și a personajelor.
post. Aceste înregistrări au scopuri bine stabilite : păstrarea vie a identității naționale precum și
menținerea educației publicului la un nivel corespunzător.28

Radioul este divertisment

Reîntâlnit cu precădere în zona comercială, unde este prioritar, pentru că ”face audiență”,
divertismentul este o altă componentă importantă în funcționarea unui post de radio. Că vorbim de
postul public de radio unde întâlnim acel tip de divertisment considerat ”expirat” de către un anume
sector al societății, ori de posturile private de radio, emisiunea de divertisment, transmisiile
sportive, știrile din show-biz, chestiui cu implicații scandaloase, cu iz sexual, dublate de factorul
muzică, toate acestea fac deliciul publicului ascultător, ajutându-l pe acesta să se deconecteze de
la grijile cotidiene, oferindu-i acea oază de liniște și de relaxare.

Radioul, ”prietenul” ascultătorului

Colateral, celor prezentate anterior, s-a dezvoltat în paralel un alt concept definitoriu pentru
acest mijloc de informare în masă, unul ușor intuibil dacă reamintim un detaliu menționat la unul
din subpunctele de mai sus : ascultătorul își ia în fiecare dimineață doza de informații care să-i
facă ziua cât mai perfectă. Altfel spus, radioul devinde din zori de zi și până târziu în noapte,
prietenul publicului. Îi oferă acestuia diverse servicii privind viața de zi cu zi, pe lângă starea
vremii și informațiile din trafic, radioul transmite permanent ora exactă ( ora de transmisie a
buletinelor de știri este echivalenta de cele mai multe ori a orei exacte), oferă sfaturi medicale și
creionează un posibil plan de acțiune pentru timpul liber al receptorului etc. 29

28
Trebuie făcute niște precizări în contextul în care, la ora actuală se tot vehiculează ideea inutilității culturii
promovate pe canalele radio (idee la care marșează din plin managerii posturilor private de radio). S-at tot vorbit
de-a lungul timpului că emisiunile culturale sunt destinate unui anumit tip de public, cu o anumită pregătire și cu
anumite ținte în viață. Fapt care contravine oarecum realității, dacă luăm în calcul slaba pregătire a elevilor, în ciuda
accesului acestora la seturi de informații incomensurabile, datorită internetului. Tocmai aceste programe-școală
difuzate pe radio i-ar putea redirecționa pe elevi către normalitate din toate punctele de vedere: lingvistic,
comportamental și mai ales cultural. De aceea, la un moment dat, existau în grila de programe, producții cu caracter
educativ, radioul știind foarte bine că una din misiunile sale fiind cea de gestionare a calității procesului educaţional.
Fapt ignorat din păcate de mediul privat.
29
De cele mai multe ori se pomenește de o ”agenda setting” pusă la cale de audio-vizual, ceea ce în termeni liber
acceptați se identifică a fi drept o formă de manipulare, de organizare a vieții, consumului, a modului de gândire și
de reacție a publicului receptor în diverse ipostaze.
Cum scriem pentru radio

1. Documentarea. Culegerea informaţiilor. Citarea surselor.

Dacă ar fi să asemuim acest proces de informare a publicului cu o rețetă de bucătărie, atunci

putem afirma, fără a greși deloc, că documentarea reprezintă cheia întregului ansamblu întrucât
fără ea practic produsul nu s-ar naște. Și prin urmare, nici jurnalismul nu ar mai exista.
Documentarea reprezintă baza de la care se pornește la drum în munca de informare a publicului.
Jurnalistul este într-o permamentă stare de alertă, de căutare de noi subiecte, rolul său de ”câine
de pază” continuând cu mult după terminarea programului obișnuit din redacție. Dacă un
funcționar public știe că trebuie să ajungă la serviciu la orele 8 ale dimineții și pleacă exact după
alte opt ore de muncă, un ziarist nu știe niciodată nici când își începe programul de muncă, dar cu
atât mai puțin când și-l încheie. Pentru că, prin firea sa, el caută, cercetează, extrage posibile idei
pentru temele sale de analiză de oriunde din jurul său, în orice împrejurare. Pentru un jurnalist
profesionist nu există niciodată ”Nu acum că sunt în timpul liber!”. De ce? Întrucât informația
auzită în drumul său de la redacție spre casă, piață etc poate fi una care să fie una de maximă
importanță sau generatoare de un subiect foarte bun pentru emisiunile/reportajele/interviurile sale.
De aceea, indiferent de momentul zilei, el trebuie să fie mereu pregătit de a se transforma în
reporterul ce intră în direct și relatează, ori care începe să adreseze întrebări în stânga și în dreapta
pentru a obține cât mai multe amănunte, detalii, privind cele auzite în treacăt. El este cel care
decide care dintre informațiile obținute sunt și cele mai importante și stabilește oportunitatea
difuzării lor.
În cazul evenimentelor aflate în desfășurare și la care ziaristul de radio participă,
evenimente ce au o perioadă de desfășurare mai lungă în timp, selecția momentelor cheie este una
extrem de importantă și impune migală și atenție, în produsul mediatic propus spre difuzare
regăsindu-se exact acele repere ce pot creiona imaginea de ansamblu a evenimentului și care să
suscite și interesul ascultătorilor. Ceea ce implică o atentă și documentată analiză.
Dar ce presupune efectiv această etapă?
În primul rând o documentare de tip general, prilej pentru jurnalist să obțină acele date din
sfera culturii generale, de tip enciclopedic, informații la zi despre despre actualitatea internă dar și
externă (pentru a putea contextualiza și a stabili importanța informațiilor culese). În al doilea rând
documentarea de specialitate (pentru a ști ”cu ce se mănâncă” problema abordată/intâlnită),
moment esențial în reuşita actului jurnalistic.
În ultima perioadă se face remarcat un fapt extrem de trist în munca jurnalistului modern
de radio. Tot mai mulți dintre cei ce intră pe ușa unei redacții preferă doar un anumit tip de
documentare, cea de birou, ignorând, în inconștiența lor, cea de-a doua parte a procesului, una
extrem de impoertantă și vitală adeseori, munca de pe teren. De cele mai multe ori, culegerea
datelor chiar din mijlocul evenimentului, luând pulsul acestuia, observând pe viu reacțiile
protagoniștilor poate aduce exact acel detaliu care să facă diferența față de creațiile pe același
subiect realizate de concurență.
Chiar dacă se dovedește a fi dificilă, mai ales pentru un jurnalist-începător, culegerea
informaţiilor pe teren, la faţa locului, reprezintă un moment al adevărului pentru acesta, el
descoperindu-și cu această ocazie talentul său, ”flerul” în descoperirea acelor elemente
contradictorii, a cauzelor generatoare ale unui eveniment sau altul30. Se cere unui reporter o calitate
specială, din acest punct de vedere şi anume să aibă “fler”. Un bun reporter va ști imediat ajuns la
fața locului, cu cine poate lua legătura, care îi pot fi sursele, de la cine anume poate să obțină acele
informații cu caracter oficial. Totodată el va trebui să fie capabil să formuleze și să adreseze
întrebări bazate nu pe supoziții ci pe documente oficiale analizate între timp, nu trebuie să se lase
influențat de niciuna dintre părțile implicate păstrându-și astfel echidistanța. În același timp trebuie
să fie la curent cu tot ceea ce ține de eveniment ( situații similare, persoane implicate,
responsabilitățile celor pe care îi intervievează șamd) și mai ales să realizeze conexiunile necesare
cu alte evenimente nu neapărat pe aceeași temă dar tangențiale.
De notat că procesul documentării nu începe și nu se încheie odată cu evenimentul relatat.
La fața locului, odată ajuns, reporterul deja are o prima viziune asupra celor petrecute, ceea ce îi
va construi o imagine favorabilă în fața posibililor interlocutori care se vor dovedi cu mult mai

30
Pe vremuri, unul din dascăli ținea să ne precizeze metaforic nouă, studenților, în ce consta flerul unui bun reporter.
Și ne dădea drept exemplu un ipotetic incendiu privit din două perspective: prima, a pompierului, a cărui obligație
este aceea de a-l stinge pentru a limita pagubele; cea de-a doua, perspectiva reporterului a cărui misiune este de a
descoperi cine și de ce a aprins chibritul. Dintr-un alt punct de vedere, un eveniment produs recent sau aflat în
desfășurare, necesită prezența la fața locului a unui reporter bine documentat, specializat pe domeniu, pentru a fi
evitate situații jenante în care un jurnalist, extrem de capabil pe domeniul criminalistic, de exemplu, să fie trimis să
relizeze un reportaj privind moartea unui mare artist (situație în care reporterul la întoarcerea în redacție să fie extrem
de dezamăgit întrucât nu a putut extrage din munca depusă pe teren acele informații conforme pregătii sale.
deschiși în timpul intervievării. 31 Evident, documentarea va continua și în redacție, unde în ecuație
intră și factorii responsabili ierarhici cu care reporterul are obligația să discute asupra informațiilor
obținute și pe baza recomandărilor cărora, el va continua să caute din terțe surse noi detalii despre
evenimentul în cauză, să stabilească unghiul de abordare cel mai potrivit și, ceea ce este extrem de
important în economia elaborării, durata alocată în cadrul emisiunii.
Credibilitatea actului jurnalistic este dată de importanța sursei care a furnizat
informația/informațiile pe baza cărora a fost construit scheletul reportajului, anchetei etc.
Menționarea sursei este vitală nu numai pentru creșterii gradului de seriozitate a postului în sine,
dar, în foarte multe situații, îl poate ajuta pe jurnalist să fie absolvit de eventualele repercusiuni
juridice, precizarea emitenților anumitor informații pe parcursul textului, declarațiile acestora în
inserturi sonore, stabilind răspunderea asupra veridicității datelor prezentate publicului. Totodată
se recomandă utilizarea cât mai multor inserturi sonore cu declarații, opinii ale celor implicați etc,
acestea fiind de preferat citărilor indirecte pentru că dau și mai multă greutate informațiilor
difuzate, conferind în același timp și statutul de buni profesioniști pentru redactorii postului
respectiv și au și un grad și mai mai mare de convingere a publicului . Evident că sunt unele
ipostaze în care declarațiile nu pot fi redate decât prin citare în cadrul textului, caz în care, pentru
evitarea confuziilor este de preferat transformarea vorbii directe (persoana I, singular sau plural)
în vorbire indirectă (persoana a III-a, singular sau plural, după caz). De reținut faptul că inserturile
se referă mai mult la opinii, declarații etc și mai puțin la prezentarea faptelor.

31
“Ţineţi contactul cu redacţia. Nimic nu supără mai mult pe redactorul şef, decât faptul că un ziarist trimis pe teren,
dispare ore întregi fără să dea vreun semn de viaţă sau fără să comunice dacă progresează în investigarea subiectului
abordat. Reţineţi că ştirile se referă, în primul rând, la oameni şi nu la lucruri. Notaţi numele şi titlurile, adresele,
numerele de telefon. Ori de câte ori este posibil, luaţi o declaraţie, puneţi-i pe oameni să relateze ce au văzut, ce
au gândit. Nimic nu dă mai multă credibilitate şi autenticitate unui material ca o declaraţie a unui martor ocular. Să
acţionaţi cu mult bun simţ. Cu cât veţi uita mai mult de voi înşivă, cu cât veţi rămâne mai mult în umbră, cu atât veţi
reuşi să culegeţi mai multe ştiri interesante. Încercaţi să vă dezvoltaţi flerul pentru ştiri. În acest scop trebuie să
cunoaşteţi îndeaproape oamenii şi problemele din raza voastră de acţiune, precum şi din alte domenii, în aşa fel
încât să recunoaşteţi, din primul moment, ceea ce este proaspăt şi original într-un discurs sau într-un eveniment şi
poate constitui subiectul unei ştiri. Urmăriţi până la capăt evenimentele. Fiţi prudenţi. Vorbele greşite pot fi
rectificate când sunt auzite de un număr redus de persoane; ceea ce se publică într-un ziar sau se difuzează la radio
se adresează tuturor şi nu mai poate fi revocat”. (Frank Candlin, “Teach Yourself Journalism”, în Ileana Ionescu,
Inițieri Radio, Editura Victor, București, 2000, pagina 20)
Regimul întrebărilor în informaţie

Vom analiza regimul celor “5 W” (what, who, where, when, why) + “1 H” (how) specifice
informaţiilor de presă, cu referire, în principal, la informaţia de radio.
În 1948, sociologul american Harold Laswell, în lucrarea “The Communication of Ideas, stabilea
un model al comunicării prin mass media. El preciza că acest proces trebuie să conţină răspunsurile
la întrebările: who says, what, to whom, with what effect. Întrucât ştirea este una din modalităţile
de bază în difuzarea unui mesaj prin presă, deci prin una din componentele mass media, acest
model a fost adaptat şi la presă. Lanţul comunicaţional stabilit de Laswell ar putea fi redat grafic
astfel:

------------ ------- ------- ---------- ---------

emiţător - mesaj – canal – receptor - impact
------------ ------- -------- ----------- ----------
Cine? Ce? Prin ce Cui? Cu ce
mijloace? efect?

Această schemă lineară, care disociază funcţiile emiţătorului de cele ale receptorului, prezintă
comunicarea ca pe un simplu fenomen de transmisie de la emiţător la receptor. Însă această
schemă nu este suficientă pentru a explica procesele informaţiei de presă.

Ce comunică mijloacele de comunicare de masă? Fără discuţie că nu propriul lor mesaj, ci,
dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat chiar publicului. Principala sursă de ştiri este, de cele mai multe
ori, chiar publicul, el îndeplinind atât rolul de emiţător cât şi de receptor al informaţiei de presă.
Graţie mijloacelor moderne de comunicare, informaţia este produsă şi difuzată pentru un auditoriu
de vaste dimensiuni. Mesajele, ca sisteme de informaţie, sunt materializate pe un suport dat (limbaj
scris, vizual, audio) şi devin documente.
În presa radiofonică elementul cel mai important este ce s-a întâmplat, conţinutul faptului sau
evenimentului. Răspunsul la întrebarea “ce” este însuşi conţinutul evenimentului. În publicistica
radiofonică, acest răspuns este cel mai important, mult mai important decât autorul evenimentului,
desemnat prin răspunsul la întrebarea “cine” . De aceea într-o ştire de radio este preferabil, ca, de
la început, să se spună “ce s-a întâmplat” şi apoi să se răspundă la alte întrebări. Această structură
specială a ştirii de radio este determinată de trăsăturile specifice ale tipului de publicistică. La
radio, calitatea receptării, depinzând numai de auz, este mult mai dificilă, auzul nefiind unul din
simţurile foarte fine, cum este văzul, de pildă. S-a constatat că numai prima parte a mesajului se
reţine. De aceea este foarte important ca elementul esenţial al mesajului – relatarea conţinutului
evenimentului – să fie aşezată în prima parte a relatării pentru a avea garanţia că va fi reţinut.

O ştire de tip „ce” (ce s-a întâmplat) se referă la evenimente importante, care trebuie reţinute
de cât mai mulţi receptori. Un asemenea text va avea următoarea structură:
- ce s-a întâmplat? - prima frază relatează pe scurt conţinutul evenimentului;
- cum s-a întâmplat? - explicaţia împrejurărilor sau contextului;
- amplificarea introducerii – desfăşurarea principalelor aspecte în ordinea importanţei lor;
- finalul relatării, care poate cuprinde răspunsurile la întrebările: cine?, ce?, când?, unde?, de ce
?, cum? – derulate în ordinea apreciată ca fiind necesatră.

Ştirile de fapt divers, ştiri de interes uman cum mai sunt denumite (features) sunt concepute în alte
modalităţi. Ascultătorul trebuie introdus în atmosfera evenimentului – fie că este tragic, amuzant
sau palpitant. Scopul unor asemenea informaţii fiind acela de a distra, de a-l deconecta pe
ascultător, ele pot începe cu o introducere în care să i se explice acestuia de ce îi este oferită
relatarea. Se apelează la comparaţii cu fenomente sau evenimente asemănătoare – toate pentru a
emoţiona.

Răspunsul la întrebarea “unde” este foarte important în ştirea de radio, ca de altfel în toate tipurile
de presă. Publicul este interesat să afle unde a avut loc evenimentul. Proximitatea evenimentului
este un mijloc deosebit de atractiv în presă. Cu cât evenimentele relatate se desfăşoară într-un loc
mai apropiat de ascultători, cu atât interesul lor este mai mare. Aşa se explică interesul
ascultătorilor pentru ştirile difuzate de posturile de radio locale şi regionale, în general pentru acest
tip de presă, pe care o resimt ca fiindu-le mai apropiată.

Răspunsul la întrebarea “când” nu este foarte important la radio pentru că, după cum se ştie, în
programe, evenimentele sunt “la zi”, la oră chiar. În toate informaţiile dintr-un radioprogram ar
trebui să se repete adverbul “azi”. Menţionarea momentului de desfăşurare a evenimentul nu se
face decât în cazul informaţiilor retrospective, care se transmit, în general, în primele emisiuni ale
zilei, când se face o trecere în revistă a evenimentelor din ziua precedentă, ca şi cazul celor
anticipative. În cazurile în care se intenţionează să se scoată în evidenţă faptul că, de la producerea
evenimentului până la momentul difuzării informaţiei, a trecut un timp scurt se menţionează “în
urmă cu puţin timp”, “azi- dimineaţă”, “acum câteva minute” etc.

Cine este autorul evenimentului este un element important, care apare, de asemenea, în
informaţie. Orice eveniment are un autor. Cu excepţia acţiunilor impersonale care se referă la
evenimente meteorologice – “ninge”, “plouă”, “tună” etc. – orice acţiune are un autor. (De aceea,
formele de reflexiv impersonal ale verbelor sunt, sau ar trebui să fie, în general, evitate în presă.
Formulări de tipul “se zice”, “se afirmă”, “se realizează”, “se obţine” etc. nu ar trebui să apară în
ştirea de presă, pentru că îi dă receptorului o imagine trunchiată şi vagă a evenimentului,
nespunându-i şi cine este autorul unui fapt sau eveniment.)
La radio, numele autorului, dacă nu este vorba de o personalitate, poate fi eludat, mult mai
importantă decât numele fiind menţionarea funcţiei sau a calităţii în care este autorul sau
participant la eveniment.
Dacă, în multe cazuri “numele fac ştirea”, relatarea unor evenimente însoţită de înşiruirea numelor
autorilor lor dăunează reţinerii sau chiar înţelegerii mesajului pentru că ascultătorii vor fi tentaţi să
se oprească asupra numelor proprii întrebându-se “cine or fi şi ăştia?”. Blocarea interesului asupra
unor nume necunoscute dăunează înţelegerii mesajului, făcând inutil demersul comunicării.

Răspunsurile la întrebările “de ce” şi “cum” nu sunt obligatorii în informaţia de radio.

Investigarea cauzelor unui eveniment, ca şi prezentarea modului de desfăşurare a evenimentului
sunt lăsate pe seama altor tipuri de presă sau a altor tipuri de materiale.
Dacă ştirea este importantă şi redactorul consideră necesar şi util pentru înţelegerea semnificaţiei
conţinutului se mai poate răspunde şi la întrebarea ce înseamnă acest lucru, prin care se
subliniază, chiar se explică semnificaţia informaţiei.

De reţinut că la radio orice întrebare care se pune trebuie să primească un răspuns ferm. La radio
numai „vremea” este „probabilă”, celelalte informaţii sunt sau trebuie să pară foarte sigure pentru
acest mijloc de comunicare de masă nu admite erate. Niciodată nu se va putea şti cine, cât şi când
a ascultat un program, cât şi ce a reţinut. Asupra ştirii nu se poate reveni cu o corectură, chiar dacă
o informaţie se reia de mai multe ori pe parcursul a 24 de ore şi este completată şi, sigur, corectată
dacă este cazul. Dar ascultătorii nu mai sunt aceiaşi de la o oră la alta şi ca atare fiecare difuzare
trebuie tratată ca şi cum ar fi unică.

Regulile redactării informaţiilor la radio. Probleme de stil.

 Nu se folosesc metafore, epitete, hiperbole sau alte figuri de stil pentru că îngreunează textul
şi pot provoca reacţii de respingere din partea ascultătorilor cu mai puţin simţ poetic sau pot
distrage atenţia de la adevăratul conţinut al relatării. De asemenea, figurile de stil califică un
obiect, o persoană, o întâmplare şi ştirbesc, în acest fel, obiectivitatea relatării.
 Trebuie preferate cuvintele cât mai scurte, atunci când există sinonime.
 Timpul verbelor, cum mai precizam, este bine a fi prezentul, iar din formele trecutului este de
preferat perfectul compus pentru că apropie în timp o acţiune trecută şi pentru precizia pe care
o prezintă.
 Dacă scurtăm o ştire nu reducem numărul cuvintelor, ci eliminăm o parte din amănuntele
considerate în plus ale relatării.
 Este bine să fie evitaţi termenii ştiinţifici, specializaţi şi, ca atare, cunoscuţi de o masă limitată
de ascultători
 Frazele sunt mai scurte şi cu mai puţine şi mai clare subordonări. Ascultătorul trebuie să
realizeze de la primul contact auditiv relaţia dintre elementele comunicării. Pentru aceasta,
între elementele mesajului trebuie să existe o relaţie clară, uşor de descifrat. Orice dificultate
în înţelegerea mesajului poate duce la renunţarea la recepţie.
 Propoziţiile trebuie, de asemenea, să fie scurte şi corect construite, păstrându-se topica
obişnuită din gramatica limbii române.
 Termenii utilizaţi trebuie să fie cunoscuţi de toţi vorbitorii. Se apelează, în general, la lexicul
din fondul principal de cuvinte, compartimentul de bază al limbii. Nu-şi au locul în ştirile
difuzate la radio cuvintele arhaice, regionalismele sau neologismele prea stridente,
barbarismele. Radioul este un mijloc de promovare a limbii literare. Această situaţie implică
din partea celor ce vorbesc la microfon şi o mare răspundere, pentru că modul lor de exprimare
este perceput de ascultători ca model şi normă lingvistică.
 Numele proprii la început de ştire nu-şi au locul la radio; primele cuvinte care trebuie auzite
sunt cele denumesc funcţia sau calitatea în care personajul este prezent în informaţie. Nici
apelativele comune – “domnul”, “doamna” etc – nu se utilizează într-o informaţie de radio.
Însă abuzul de nume proprii dăunează conţinutului unei ştiri pentru că seriile de nume de
persoane, denumiri de localităţi, ţări etc. fac imposibilă memorarea măcar a unuia dintre aceste
substantive.
 Numerele, de obicei, se rotunjesc, pentru că numerele mari, cu mai multe cifre nu se pot reţine.
De asemenea, nu se pot reţine fracţiile, mai curând se reţin procentele însă, de obicei,
procentele nu comunică mare lucru ascultătorului obişnuit. Lui nu-i spune mai nimic dacă i se
comunică, de exemplu, că salariul minim pe economie creşte cu 3%. Mult mai mult înseamnă
pentru un receptor detaliul că acest salariu creşte cu 300.000 de lei. Dacă, de asemenea, există
într-o ştire o formulare de tipul ‘s-a înregistrat o creştere de 65 la sută’, este mai bine să scriem
‘s-a înregistrat o creştere de două treimi’.
 Nu se utilizează nici simbolurile sau abrevierile, decât atunci când este vorba de instituţii foarte
cunoscute (ONU, NATO, de exemplu).
 De menţionat că, ştirea pentru radio se scrie complet. Nici un cuvânt nu se prescurtează, nu se
folosesc simbolurile matematice (de exemplu: 1+1 = 2 se scrie într-o ştire radio: 1 plus 1 este
egal cu 2).
 Nu este recomandabilă utilizarea prea frecventă a pronumelor personale ‘el’, ‘ea’, ‘ei’, ‘ele’
sau demonstrative ‘acesta’, ‘aceasta’, ‘aceştia’, acestea’, care mai apar din dorinţa redactorului
de a nu repeta prea des nume proprii. Pronumele pot induce în eroare denaturând chiar sensul
unor declaraţii.
 Se impune – ca o regulă de bază a scrierii pentru radio – respectarea strictă a punctuaţiei, chiar
dacă textul „nu se vede”. Semnele de punctuaţie îl avertizează pe prezentator asupra intonaţiei
în frază, asupra pauzelor mai mici sau mai mari, asupra accentelor. Virgula, de pildă, îi indică
o pauză mai scurtă, iar cratima îi va semnaliza o pauză mai mare. Crainicii, prezentatorii îşi
fac propriile lor semne pe texte, care să le indice frazarea. Ei îşi subliniază, de asemenea,
numele proprii, cuvintele mai dificile, cifrele sau numerele, pentru a fi atenţi la lectură.
 Unele posturi de radio sau tv. utilizează anumite semne pe pagină care să indice dacă ştirea
respectivă poate fi citită pe un ton sobru sau, dimpotrivă, se recomandă a fi citită cu zâmbetul
pe buze. Astfel, pentru a veni în ajutorul prezentatorilor, pe colţul fiecărei pagini se aplică
semnul cu masca plângând sau, dimpotrivă, râzând. În acest fel crainicul îşi va adapta lectura
la conţinutul informaţiei.