Prof. dr. ing.

Ichinur Omer

CURS 11

SISTEME DE CONDUCTE
11.1. Conducta compusă (conducte în serie)
11.2. Conducta ramificată
11.3. Conducte în paralel
11.4. Reţele ramificate
11.5. Reţele inelare

Printr-un sistem de conducte se înţelege o instalaţie de transport a apei care conţine mai
mult de o singură conductă simplă. Cele mai simple cazuri sunt acelea ale conductelor în serie
(paragraful 11-1), ale conductelor ramificate (paragraful 11-2) şi al conductelor în paralel
(paragraful 11-3). Sisteme de conducte mai complicate sunt reţelele de conducte, care pot fi
sisteme ramificate (paragraful 11-4) şi sisteme inelare (paragraful 11-5). Toate sistemele de
alimentare cu apă din localităţile rurale şi urbane reprezintă astfel de sisteme de conducte,
existând şi sisteme mixte care au în compunerea lor o reţea inelară şi una sau mai multe sisteme
ramificate. Este evidentă analogia dintre sistemele hidraulice de conducte şi sistemele electrice
de rezistoare.
La calculul reţelelor de conducte se pun în general două tipuri de probleme analoge
celor de la conductele simple:
− probleme de proiectare (dimensionare) la care printre necunoscute figurează diametrele
conductelor, reţeaua de conducte nefiind încă realizată;
− probleme de exploatare (verificare) la care printre necunoscute nu figurează diametrele
conductelor, reţeaua de conducte existând în teren.
Ca şi la conductele simple, un prim aspect, care trebuie lămurit înainte de a se începe
rezolvarea unei astfel de probleme, constă în aprecierea faptului dacă problema este corect pusă
sau nu este corect pusă. La această apreciere trebuie avut în vedere faptul că o problemă corect
pusă este aceea la care numărul necunoscutelor este egal cu numărul ecuaţiilor independente pe
care le are la dispoziţie cel care rezolvă problema. O problemă incorect pusă este aceea în care
numărul necunoscutelor este mai mic decât numărul ecuaţiilor (problemă imposibilă) sau în
care numărul necunoscutelor este mai mare decât numărul ecuaţiilor (problemă nedeterminată).
Cu scopul de a face această comparaţie între numărul de ecuaţii şi numărul de
necunoscute în cele ce urmează se dau câteva noţiuni utile pentru a stabili aceste numere.
Ca în cazul conductelor simple, se pot scrie:

1
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

− ecuaţii de continuitate, care exprimă faptul că debitul fiecărei conducte a reţelei poate fi

 2
exprimat ca produs între viteza medie şi aria secţiunii transversale  Q = v d  . Deoarece
 4 

numărul conductelor este „c” rezultă că se pot scrie tot atâtea ecuaţii de acest tip.
− ecuaţii de mişcare, care permit calculul pierderilor de sarcină pe fiecare conductă a

reţelei ca produs între modulul de debit şi pătratul debitului (h

r = MQ 2 ). Deoarece numărul
conductelor este „c” rezultă că se pot scrie tot atâtea ecuaţii de acest tip.
Concluzionând rezultă că pentru cele „c” conducte care alcătuiesc reţeaua se pot scrie un
număr de „c” ecuaţii fundamentale, care evident sunt independente. În plus, faptul că aceste
conducte formează un sistem unitar şi nu sunt un ansamblu de conducte care funcţionează
independent una de alta ci se influenţează reciproc, permite scrierea unor relaţii suplimentare
care să exprime acest fapt.
În cadrul reţelelor de conducte se utilizează două tipuri de relaţii suplimentare de legătură,
analoge legilor lui Kirkoff pentru reţelele electrice:
− ecuaţii suplimentare de continuitate, conform cărora suma algebrică a debitelor în fiecare
nod al reţelei este nulă, considerându-se pozitive debitele care intră în nod şi negative
debitele care ies din nod. Dacă reţeaua inelară are „n” noduri, numărul ecuaţiilor
independente de acest tip care se pot scrie este „n-1”. Debitele care ies din sistem sau intră
în sistem prin nodurile reţelei se consideră totdeauna cunoscute. În cadrul reţelelor de
conducte, prin nod se înţelege acea secţiune în care există cel puţin 3 debite (exemple: dacă
dintr-o conductă simplă se scoate sau se introduce un debit într-o secţiune, dacă se întâlnesc
cel puţin trei tronsoane de conducte într-o secţiune).
− ecuaţii suplimentare de mişcare conform cărora suma algebrică a pierderilor de sarcină pe
fiecare inel trebuie să fie nulă, considerându-se pozitive pierderile de sarcină cele la care
sensul de curgere al lichidului coincide cu sensul de parcurs al inelului şi negative în sens
contrar. În situaţia în care reţeaua de conducte este compusă dintr-un număr de „i” inele se
pot scrie tot atâtea ecuaţii independente de acest tip. Este de menţionat faptul că este
recomandat ca pe toate inelele să se adopte acelaşi sens de parcurs.
În concluzie, numărul ecuaţiilor independente suplimentare care se pot scrie la o reţea
de conducte este (n-1+i).
Pe de altă parte, conform relaţiei lui Euler-Maxwell, există o relaţie (în cazul reţelelor
inelare) care exprimă legătura între numărul conductelor, nodurilor şi inelelor (relaţie

2
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

geometrică ce s-a referit iniţial la un desen alcătuit din mai multe poligoane alăturate la care
relaţia exprimă legătura între numărul laturilor, vârfurilor şi poligoanelor):
c= n+i–1
În baza acestei relaţii se poate formula concluzia că la reţelele inelare, numărul ecuaţiilor
suplimentare de legătură este egal cu numărul conductelor.
Concluzionând, referitor la numărul ecuaţiilor ce se pot scrie la o reţea de conducte, se
poate afirma că [5]:
− în cazul reţelelor ramificate se pot scrie (2c) ecuaţii fundamentale plus (n -1) ecuaţii
suplimentare de legătură
− în cazul reţelelor inelare se pot scrie (2c) ecuaţii fundamentale plus (c=n+i-1) ecuaţii
suplimentare de legătură.
În ceea ce priveşte necunoscutele, se ştie de la calculul hidraulic al conductelor simple
că pentru fiecare conductă simplă există un număr de patru mărimi care pot fi necunoscute sau
cunoscute: diametrul (d), debitul (Q), viteza medie (v) şi pierderea de sarcină (h r). Având în
vedere numărul conductelor, rezultă că există în total (4c) astfel de mărimi, din mulţimea cărora
fac parte necunoscutele. Spre deosebire însă de cazul conductelor simple, în cazul reţelelor de
conducte compararea numărului de necunoscute şi al numărului de ecuaţii este o problemă mai
subtilă ce va fi dezvoltată la paragrafele respective.
De menţionat este faptul că debitele care intră sau care ies din reţeaua de conducte prin
nodurile acesteia sunt întotdeauna cunoscute ca şi presiunile respective. De asem enea se
menţionează că în mod uzual, în loc să se dea sau să se ceară pierderile de sarcină, ca la
conductele simple, se dau sau se cer presiunile manometrice în nodurile reţelei, cele două
noţiuni fiind echivalente, deoarece cunoaşterea pierderilor de sarcină pe fiecare conductă
permite determinarea presiunilor în noduri şi reciproc. În problemele concrete trebuie avute în
vedere unele consideraţii suplimentare de natură tehnico-economică:
− viteze prea mari pot produce avarii, reducerea duratei de exploatare şi produc pierderi mari
de energie, respectiv cheltuieli mari cu pomparea în condiţiile unor cheltuieli reduse de
investiţii.
− viteze prea mici produc depuneri ale materialelor aflate în suspensie în curentul de apă,
conduc la cheltuieli mari de investiţii în condiţiile unor cheltuieli mici cu pomparea.
Definitivarea diametrelor conductelor trebuie făcută pe baza unui calcul tehnico-
economic care să ţină cont de ambele aspecte. În trecut, alegerea soluţiei optime reprezenta
o muncă laborioasă în care un rol hotărâtor îl avea experienţa proiectantului. În prezent,

3
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

utilizarea unor programe performante la calculatorul electronic, munca proiectantului s-a

simplificat simţitor.
În finalul paragrafului se dau câteva date privind valorile maxime, minime şi
economice ale vitezelor. De menţionat că vitezele economice se schimbă în decursul
timpului din cauza schimbării raportului dintre diferitele preţuri.
Viteze maxime
− pentru conducte de apă menajeră la clădiri de locuit..............................1,5 m/s
− pentru alte clădiri....................................................................................2,0 m/s
− pentru alimentarea hidranţilor................................................................3,0 m/s
− pentru instalaţii industriale (apă pentru procese tehnologice)................3,0 m/s
Viteze minime
− pentru conductele de canalizare..............................................................0,5 m/s
Viteze economice
Diametrul 10...20 25...32 40...50 65...80 100...150 peste 150
conductei (mm)
Viteza 0,60...1,00 0,65...1,20 0,90...1,50 1,10...1,60 1,20...1,80 1,40...2,00
economică (m/s)

11.1. Conducta compusă (conducte în serie)

O conductă compusă este formată prin înscrierea a (n) tronsoane de conducte (porţiuni
de conductă de diametre diferite, pe care pot fi plasate şi rezistenţe locale precum vane,
diafragme de măsură, confuzoare, difuzoare etc.).
Un tronson oarecare (i) este caracterizat de diametrul d i, lungimea li, secţiunea
transversală de arie A i, viteza medie v i, coeficienţii de rezistenţă hidraulică λi sau Ci, la care se

adaugă şi un număr de m i coeficienţi de pierdere locală de sarcină ζij cu j = 1, mi .

Asemenea conducte apar, în mod uzual, prin repararea unor conducte vechi, în cazul în
care executantul nu poate procura conducte de acelaşi diametru cu porţiunile conductei care
trebuie înlocuite. De asemenea, conducte compuse pot apărea şi în cazul în care se prelungeşte
sau se modifică parţial traseul unei conducte existente şi executantul nu poate să procure
conducte de acelaşi diametru cu porţiunea de conductă rămasă în exploatare. Rezultă că în
general, problemele de calcul hidraulic care se pun la o astfel de conductă sunt probleme de
exploatare, în care configuraţia conductei este cunoscută.

4
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Fig. 11-1 Conducta compusă

În cazul în care apa intră în conductă dintr-un rezervor amonte şi iese din conductă într-
un rezervor aval, atunci pierderea de sarcină este egală, ca şi în cazul oricărei conducte, cu
diferenţa nivelelor manometrice din cele două rezervoare. În cazul în care rezervoarele sunt cu
suprafaţă liberă, pierderea totală de sarcină este dată de diferenţa dintre cotele suprafeţelor
libere din cele două rezervoare:
n n  mi   n
hrt =  hri = Q 2   M i +  2  = Q 2  M it = Q 2 M e
ij
(11-1)
i =1 i =1 j =1 Ai  i =1

în care h rt reprezintă pierderea de sarcină totală, Mit reprezintă modulul de rezistenţă total al
conductei i, iar Me reprezintă modulul de rezistenţă echivalent al întregii conducte compuse.
În metoda de rezolvare care foloseşte formula Darcy-Weisbach şi în metoda de
rezolvare care foloseşte formula Chèzy, modulele de rezistenţă hidraulică au expresii cunoscute
de la calculul conductelor simple.
Problemele specifice de exploatare care apar în practica inginerească sunt:
− se dă debitul şi se cere să se calculeze pierderea totală de energie
− se dă pierderea totală de energie şi se cere să se determine debitul.
Ambele probleme se rezolvă utilizând ultima relaţie. În cazul primei probleme, calculul
se face într-o singură etapă deoarece cunoaşterea debitului permite să se calculeze întâi vitezele
în cele i tronsoane de conducte, coeficienţii de rezistenţă hidraulică şi apoi modulele de
rezistenţă.

5
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

În cea de-a doua problemă calculul se face într-o singură etapă dacă se foloseşte formula
Chèzy, dar se face prin aproximaţii succesive în două (excepţional trei) etape atunci când se
foloseşte formula Darcy – Weisbach. În acest din urmă caz, se consideră în primă aproximaţie
că regimul de curgere este turbulent rugos (pătratic) ceea ce permite a se calcula întâi
coeficienţii şi modulele de rezistenţă, iar apoi debitul în primă aproximaţie. Se verifică pe
fiecare din cele (i) conducte faza regimului turbulent (neted, tranzitoriu sau pătratic) şi se fac
corecţiile corespunzătoare ale valorilor coeficienţilor şi modulelor de rezistenţă, determinându-
se debitul în cea de a doua aproximaţie.
Pentru a stabili dacă mai este necesară o iteraţie se determină eroarea relativă:

Q (1) − Q (2 )
e% = 100 (11-2)
Q (2 )
Dacă această eroare este mai mică decât o eroare admisibilă atunci calculul este încheiat,
în caz contrar se mai face o iteraţie, eroarea relativă calculându-se mereu între ultimele două
valori obţinute pentru debit.
O problemă specifică relativă la conducta compusă se referă la conducta echivalentă,
problemă care apare atunci când se pune problema înlocuirii întregii conducte, în cadrul unor
lucrări de reparaţii capitale, printr-o conductă unică care să realizeze aceleaşi performanţe
referitoare la debit şi pierdere de sarcină totală ca şi conducta compusă.
Cu alte cuvinte în această problemă de proiectare sunt cunoscute debitul şi pierderea de
sarcină totală şi se cere a se determina diametrul conductei echivalente.
Din relaţia de legătură dintre debit şi pierderea de sarcină totală se determină modulul
de rezistenţă hidraulică echivalent necesar. În general cunoaşterea modulului de rezistenţă
permite determinarea imediată a diametrului dacă conducta se încadrează în categoria
conductelor lungi (cazul obişnuit). În cazul (excepţional) în care conducta echivalentă se
încadrează în categoria conductelor scurte, determinarea diametrului este mai laborioasă
deoarece în acest caz trebuie ţinut cont şi de influenţa coeficienţilor de pierdere locală de sarcină
şi abia după scăderea termenilor respectivi se determină modulul de rezistenţă al conductei
propriu-zise. Evident, calculul conductei echivalente necesită aproximaţii succesive, începând
prin a determina diametrul conductei echivalente, ca pentru o conductă lungă rugoasă şi
continuând cu un calcul iterativ în care se introduc corecţiile necesare.
Este de remarcat analogia care există cu rezistoarele electrice:

6
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

− rezistoarele legate în serie au rezistenţa echivalentă egală cu suma rezistenţelor componente

Re =  Ri
i

− conductele în serie au modulul de rezistenţă hidraulică echivalent egal cu suma modulelor

de rezistenţă ale conductelor componente M e =  M i .
i

11.2. Conducta ramificată

Cel mai simplu exemplu de reţea ramificată îl constituie conducta care se ramifică în
două, prezentată în figura nr. 11-2.

hr
0-1
hr
0d 1-2
0-1; Q
0-1 ; l hr
0-1 1-3
1 d 1-2; Q1-2 ; l 1-2
2
d 1-2
; Q 1-2
; l 1-

3
2

Fig. nr. 11-2 Reţea ramificată

Reţeaua este alcătuită din trei conducte (c = 3), un nod (n = 1) şi nici un inel (i = 0).
Conform celor anterioare, ecuaţiile care se pot scrie sunt:
− ecuaţii fundamentale:
− de continuitate........................................3 ecuaţii
− de mişcare...............................................3 ecuaţii
___________________
Total 6 ecuaţii
− ecuaţii suplimentare de legătură:
− de continuitate........................................n – 1 = 0
− de mişcare...............................................i = 0
___________________
Total 0 ecuaţii
A rezultat că se pot scrie un număr total de 6 ecuaţii care sunt:

7
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

d 201 d 12
2
d 13
2
− 3 ecuaţii de continuitate Q01 = v 01 ; Q12 = v12 ; Q13 = v13
4 4 4
− 3 ecuaţii de mişcare hr 01 = M 01Q01
2
; hr 12 = M 12Q12
2
; hr 13 = M 13Q13
2

Mulţimea mărimilor din care se aleg necunoscutele (câte patru pentru fiecare conductă)
are 4c = 12 elemente, din care un număr de 6 mărimi se dau prin enunţul problemei şi 6 mărimi
sunt necunoscute.
Astfel cele trei probleme de dimensionare care se pot formula sunt acelea în care se dau
3 debite şi 3 viteze, 3 debite şi 3 pierderi de sarcină şi respectiv 3 viteze şi 3 pierderi de sarcină.
Calea pentru rezolvarea problemelor este relativ simplă:
− la prima problemă se determină diametrele cu ajutorul ecuaţiilor de continuitate, cu formula

4Q
de tipul d = , după care se calculează modulele de rezistenţă hidraulică ca la
v
conducte simple şi din ecuaţiile de mişcare se determină pierderile de energie.
− la a doua problemă se începe prin a determina modulele de rezistenţă hidraulică cu ajutorul
ecuaţiilor de mişcare, după care, ca şi la conductele simple se determină în final vitezele de
curgere.
− la cea de treia problemă este necesar ca întâi din ecuaţiile de continuitate şi de mişcare să

 2d 4
se elimine debitele, obţinându-se trei ecuaţii de tipul hr = M v 2 . Având în vedere
16
expresiile modulului de rezistenţă, pentru conductele sub presiune se obţin trei relaţii de
tipul:
1
2 y +1
4 n 2
l  2 y +1
• cu formula Chèzy hr =   n 2l → d = 4 

d   hr 
l v2 lv 2
• cu formula Darcy hr =  → d= .
d 2g 2 ghr
În metoda Chèzy rezolvarea se face direct, pe când în cazul folosirii relaţiei Darcy –
Weiasbach rezolvarea se face prin încercări, considerând ca aproximaţie iniţială valoarea
0 = 0,02 şi făcând apoi corecţii prin iteraţii succesive.

8
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Pentru a ilustra cele afirmate, în paragraful referitor la faptul că în cazul sistemelor de

conducte, analizei relaţiei dintre numărul de necunoscute şi numărul de ecuaţii trebuie să i se
acorde o mare atenţie se formulează şi alte probleme, ca de exemplu:
− se dau cele 3 debite, 3 viteze şi 3 diametre şi se cer cele trei pierderi de sarcină. În acest
caz problema este de asemenea corect pusă (dacă valoarea mărimilor date a fost corect
estimată) deoarece proiectantul nu mai are la dispoziţie cele trei ecuaţii de continuitate,
care au fost deja folosite. De această dată, evident, mărimile nu se mai pot da arbitrar, ci
ele trebuie să satisfacă cele trei ecuaţii de continuitate, rămânând la dispoziţia celui ce
rezolvă problema doar cele trei ecuaţii de mişcare. Astfel şi în cazul acestei probleme,
numărul ecuaţiilor este egal cu numărul necunoscutelor.
− se dau cele 3 debite, 3 viteze şi 3 pierderi de sarcină şi se cer cele 3 diametre. Această
problemă este corect pusă, deoarece proiectantul nu mai dispune de cele 3 ecu aţii de
mişcare ci doar de cele 3 ecuaţii de continuitate astfel încât numărul de ecuaţii este egal
cu numărul de necunoscute.

11.3. Conducte în paralel

După cum conducta ramificată reprezintă cel mai simplu caz de reţea ramificată, tot aşa
şi două conducte în paralel reprezintă cel mai simplu caz de reţea inelară (fig. 11-3) [5].

h r = hr
1 2
Q1, v1, d1

Q, v, d Q, v, d

Q2, v2 , d2

Fig. nr. 11-3 Conducte în paralel

În acest caz există două conducte (c = 2), două noduri (n = 2) şi un inel (i = 1).
Conform celor anterioare, ecuaţiile care se pot scrie sunt:
− ecuaţii fundamentale:
− de continuitate........................................2 ecuaţii
− de mişcare...............................................2 ecuaţii
___________________
9
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Total 4 ecuaţii
− ecuaţii suplimentare de legătură:
− de continuitate........................................1 ecuaţie
− de mişcare...............................................1 ecuaţie
___________________
Total 2 ecuaţii
A rezultat că se pot scrie un număr total de 6 ecuaţii care sunt:

d 12 d 22
− 3 ecuaţii de continuitate Q1 = v1 ; Q2 = v 2 ; Q1 + Q2 = Q
4 4
− 3 ecuaţii de mişcare hr1 = M 1Q12 ; hr 2 = M 2Q22 ; hr 1 − hr 2 = 0
Mulţimea mărimilor din care se aleg necunoscutele are 4c = 8 elemente, din care un
număr de mărimi sunt date şi unele sunt necunoscute, numărul acestora depinzând de natura
problemei.
Astfel problema de dimensionare, în care se cer cele două diametre şi cele două pierderi
de energie, nu este o problemă corect pusă deoarece numărul de ecuaţii pe care le are la
dispoziţie proiectantul este de cinci (trei ecuaţii de continuitate şi două ecuaţii de mişcare) pe
când numărul necunoscutelor este de patru.
Aceasta întrucât ecuaţia suplimentară de mişcare a fost deja folosită, cele două pierderi
de sarcină nu pot fi date arbitrar ci ele trebuie să satisfacă această ecuaţie. Problema este în
general incompatibilă (imposibilă) deoarece numărul necunoscutelor este mai mic decât
numărul ecuaţiilor. Într-adevăr din cele două ecuaţii de mişcare se pot calcula cele două debite,
din ecuaţiile fundamentale de continuitate se pot calcula diametrele, dar în general debitele
calculate nu vor satisface şi ecuaţia suplimentară de continuitate.
Pentru ca numărul necunoscutelor să crească cu una, problema de proiectare ar putea fi
reformulată fie în sensul de a se da un singur debit şi cele două pierderi de energie, fie a se da
două debite şi o singură pierdere de energie. Celelalte probleme de dimensionare se analizează
analog.
Problema de exploatare, în care se dau diametrele şi se cer debitele, vitezele şi pierderile
de energie, este corect pusă deoarece persoana care rezolvă problema are la dispoziţie toate cele
şase ecuaţii, număr care este egal cu numărul de necunoscute.
Această problemă se rezolvă în modul următor:
− se calculează modulele de rezistenţă hidraulică M1 şi M2

10
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

− din ecuaţia suplimentară de mişcare rezultă aplicând o proprietate a proporţiilor

Q1 M2 Q1 M2
M 1Q12 = M 2Q22 → = → =
Q2 M1 Q1 + Q2 M1 + M 2
− ţinând cont de ecuaţia suplimentară de continuitate

M2 M1
Q1 = Q , Q2 = Q
M1 + M 2 M1 + M 2
− din ecuaţiile fundamentale de mişcare se calculează pierderile de sarcină şi se verifică
corectitudinea calculului, verificând dacă este satisfăcută ecuaţia suplimentară de mişcare.
− din ecuaţiile fundamentale de continuitate se calculează vitezele.
Ca şi în cazul conductelor în serie şi acest caz se poate pune problema conductei
echivalente. Într-adevăr, uneori această schemă se realizează în două etape, construindu-se
prima conductă şi, cu timpul, crescând necesarul de apă se construieşte în paralel şi cea de a
doua conductă. După un alt interval mai lung de timp şi conductele trebuie înlocuite, varianta
în care s-ar realiza o singură conductă care să facă acelaşi serviciu (acelaşi debit cu aceeaşi
pierdere de sarcină) fiind mai economică. În acest caz pentru conducta echivalentă se pot scrie
ecuaţiile:
Qe = Q1 + Q2 = Q

Me
hre = hr = M e Qe2 = M 1Q12 = M 2Q22 → Q1 = Qe
M1
Me
Q2 = Qe
M2
Introducând acest ultim rezultat în prima ecuaţie:

Me Me 1 1 1
Qe = Qe + Qe → = +
M1 M2 Me M1 M2
Reamintind analogia cu reţelele electrice se constată că:
− rezistenţele electrice legate în paralel au inversul rezistenţei echivalente egal cu suma
1 1 1
inverselor rezistenţelor componente = +
Re R1 R2
− conductele în paralel au inversul rădăcinii pătrate a modulului de rezistenţă echivalent egal
cu suma inverselor rădăcinilor pătrate din modulele de rezistenţă ale conductelor
componente.
11
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Formula se generalizează uşor pentru cazul mai multor conducte în paralel:

1 N 1
=
M e i =1 M i
Deosebirea constă în faptul că, în timp ce legea lui Ohm indică o proporţionalitate directă
între tensiune şi intensitatea curentului, în hidraulică pierderea de sarcină este proporţională
cu pătratul debitului.

11.4. Reţele ramificate

În acest paragraf se concretizează consideraţiile generale referitoare la numărul
ecuaţiilor, numărul necunoscutelor şi modul de rezolvare al problemelor referitoare la reţelele
ramificate.
Schematic, o reţea ramificată se prezintă ca în fig. nr. 11-4.

Q Q
20 Q 18
Q 20 19 18
8 Q
Q 8 19 Q
9 9 7 7 17
Q 16 17
6 Q 15
6 Q
5 15 6
Qi= Q1 Q 2 4 Qe= Q4
5 3
1 Q 13 Q 3
10
Q 10 Q Q12 Q
2 13 21 21
12 22
14 11 23
Q14 Q11 Q Q
22 23

Fig. nr. 11-4 Scheme ale unei reţele ramificate

În general, o reţea ramificată are un număr de (c) conducte, (n) noduri şi nu are nici un
inel. În fiecare nod se cunosc debitele care intră sau care ies din reţeaua de conducte. Reţeaua
din figură are aparent un număr de 23 noduri şi 22 conducte. Dacă se ţine cont de definiţia
nodurilor precizată la paragraful întâi al capitolului se constată că de fapt reţeaua ramificată
propriu-zisă are un număr de 11 noduri şi un număr de 10 conducte, la care se adaugă un număr
de 12 conducte simple care se calculează ca şi conductele simple.
Astfel numărul maxim de ecuaţii utilizabile în rezolvarea problemelor este format din
10 ecuaţii fundamentale de continuitate, 10 ecuaţii fundamentale de mişcare şi 10 ecuaţii
suplimentare de continuitate, reprezentând un total de 30 ecuaţii, iar numărul minim de ecuaţii

12
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

este de 20, reprezentând doar ecuaţiile fundamentale. Numărul mărimilor necunoscute este de
patruzeci, reprezentând un număr de câte zece diametre, debite, viteze şi pierderi de sarcină.
O problemă de proiectare în care s-ar da cele zece debite şi s-ar cere diametrele, vitezele
şi pierderile de sarcină, nu este corect pusă, deoarece precizarea debitelor s -a făcut cu
respectarea celor 10 ecuaţii suplimentare de continuitate care nu mai sunt la dispoziţia celui
care rezolvă problema. Deci numărul ecuaţiilor fiind de douăzeci şi numărul necunoscutelor
fiind de treizeci, rezultă că avem de-a face cu o problemă compatibil nedeterminată.
O problemă de proiectare în care se dau debitele şi vitezele este corect pusă, numărul
ecuaţiilor fiind egal cu numărul necunoscutelor (douăzeci). Din cele zece ecuaţii fundamentale

d 2
de continuitate (de tipul Q = v ) se determină cele zece viteze necunoscute şi din cele
4
zece ecuaţii de mişcare (de tipul hr = MQ 2 ) se determină cele zece pierderi de sarcină.
O altă problemă de proiectare în care se dau debitele şi pierderile de sarcină este de
asemenea corect pusă, numărul ecuaţiilor fiind egal cu numărul necunoscutelor (douăzeci). Din
cele zece ecuaţii de mişcare se determină cele zece module de rezistenţă hidraulică, din care se
obţin cele zece diametre necunoscute. Cunoscând debitele şi diametrele din cele zece ecuaţii
fundamentale de continuitate se determină cele zece viteze necunoscute. În cazul în care se
utilizează formula Darcy – Weisbach este necesar un proces iterativ pentru definitivarea
diametrelor, întrucât în expresia modulelor de rezistenţă hidraulică intervine coefic ientul λ, a
cărei valoare nu se poate preciza decât după cunoaşterea vitezei de curgere, după cum a fost
arătat în cazul conductelor simple.
Trecând la problemele de exploatare, o variantă ar fi aceea în care se dau cele zece
diametre şi se cer cele zece debite, cele zece diametre şi cele zece pierderi de energie. Problema
este corect pusă, deoarece numărul ecuaţiilor este egal cu numărul necunoscutelor (treizeci).
Problema se rezolvă începând cu rezolvarea celor zece ecuaţii suplimentare care sunt ecuaţii
liniare, în care singurele necunoscute care apar sunt debitele. Există programe pe calculator care
rezolvă aproape instantaneu un astfel de sistem liniar. Cunoscând acum debitele şi diametrele
din ecuaţiile fundamentale de mişcare se determină pierderile de energie, iar din ecuaţiile
fundamentale de continuitate se determină vitezele.
O altă problemă de exploatare este aceea în care se dau diametrele şi debitele şi se cer
vitezele şi pierderile de energie. Problema este corect pusă, numărul de necunoscute fiind egal
cu numărul de ecuaţii.

13
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Din ecuaţiile fundamentale de continuitate se determină vitezele şi din ecuaţiile

fundamentale de mişcare se determină pierderile de energie. Problemele de exploatare în care
se dau diametrele şi pierderile de energie sau diametrele şi vitezele nu sunt corect puse, numărul
necunoscutelor (douăzeci) fiind mai mic decât numărul ecuaţiilor (treizeci), deci avem de – a
face cu probleme compatibil nedeterminate.
În final, pentru definitivarea soluţiei este necesar să se verifice dacă sunt îndeplinite şi
celelalte condiţii referitoare la limitele maxime şi minime între care trebuie să se situeze vitezele
rezultate din calcul. De asemenea se mai fac corecţii la diametre, care nu pot lua valori arbitrare
ci trebuie să corespundă unor anumite valori, anume ale diametrelor conductelor care se fabrică
efectiv şi din care urmează a se executa reţeaua proiectată.

11.5. Reţele inelare

În acest paragraf se aplică consideraţiile generale referitoare la numărul ecuaţiilor,
numărul necunoscutelor şi modul de rezolvare al problemelor referitoare la reţelele inelare.
Schematic o reţea inelară se prezintă ca în figura nr. 11–5.

Q Q Q
6 5 5 7 7
6 11 Q
11
Q Q
1 4 8
1 4 10
Q Q
8 10
9
Q
2 3 9
Q Q
2 3

Fig. nr. 11 – 5 Schema unei reţele inelare

În general, o reţea inelară are un număr de c conducte, n noduri şi i inele. În fiecare nod
se cunosc debitele care intră sau care ies din fiecare nod (de obicei debitul intră prin unul, rar
prin mai multe noduri şi ies prin toate celelalte). În exemplul din schiţă conducta are un număr
de 11 noduri, 15 conducte şi 5 inele.
În ceea ce priveşte numărul de ecuaţii, există un număr de 15 ecuaţii fundamentale de

d 2
continuitate (de tipul Q = v ), 15 ecuaţii fundamentale de mişcare (de tipul hr = MQ 2 )
4
şi 15 ecuaţii suplimentare de legătură din care 10 ecuaţii de continuitate şi 5 ecuaţii de mişcare
care exprimă faptul că suma algebrică a pierderilor de sarcină pe fiecare inel trebuie să fie nulă.

14
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Deci numărul maxim de ecuaţii utilizabile la rezolvarea problemelor este de 45, în vreme ce
numărul minim de ecuaţii este de 30.
Mulţimea mărimilor din care se aleg necunoscutele conţine 60 de mărimi reprezentând
un număr egal de diametre, debite, viteze şi pierderi de sarcină.
Se dicută în continuare câteva dintre problemele de proiectare şi de exploatare care s-ar
putea pune în cazul reţelelor inelare.
Problema de proiectare în care se dau debitele şi se cer diametrele, vitezele şi pierderile
de sarcină nu este corect pusă deoarece numărul necunoscutelor (45) este mai mare decât
numărul ecuaţiilor (35). Într-adevăr pentru ca debitele să fie date corect s-au folosit cele zece
ecuaţii suplimentare astfel încât acestea nu mai pot fi utilizate şi la rezolvarea problemei, care
este o problemă compatibil nedeterminată.
Problema de dimensionare în care se dau debitele şi pierderile de sarcină este o problemă
corect pusă deoarece numărul ecuaţiilor (30) este egal cu numărul necunoscutelor (30). Într-
adevăr, pentru a se da corect debitele şi pierderile de sarcină au fost f olosite atât ecuaţiile
suplimentare de continuitate cât şi ecuaţiile suplimentare de mişcare, care nu mai pot fi folosite
şi la rezolvarea problemei. Problema se rezolvă începând cu ecuaţiile fundamentale de mişcare

(de tipul hr = MQ 2 ) din care se calculează modulele de rezistenţă hidraulică care permit
determinarea diametrelor. Apoi, din ecuaţiile fundamentale de continuitate (de tipul

d 2
Q= v ) se determină vitezele, după care, în cazul folosirii formulei Darcy – Weisbach se
4
face corecţia modulelor de rezistenţă, respectiv corecţia diametrelor. De asemenea diametrele
conductelor trebuie alese din sortimentul conductelor produse de industrie.
Problema de dimensionare în care se dau debitele şi vitezele nu este o problemă corect
pusă deoarece numărul ecuaţiilor (50) nu este egal cu numărul necunoscutelor (45).
Într-adevăr, pentru a se da corect debitele s-au folosit cele zece ecuaţii suplimentare de
continuitate, astfel încât numărul ecuaţiilor este mai mare decât n umărul necunoscutelor,
problema fiind în general incompatibilă (imposibilă).
Tot astfel, problema de dimensionare în care se dau vitezele şi pierderile de sarcină nu
este o problemă corect pusă deoarece numărul ecuaţiilor (40) nu este egal cu numărul
necunoscutelor (30). Într-adevăr, pentru a se da corect pierderile de sarcină s-au folosit cele
cinci ecuaţii suplimentare de legătură astfel încât acestea nu mai pot fi luate în considerare la
rezolvarea problemei, problema fiind în general imposibil de rezolvat.

15
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Trecând la problemele de verificare, o primă problemă este aceea în care se dau

diametrele. Această problemă este corect pusă deoarece numărul de ecuaţii (45) este egal cu
numărul necunoscutelor (45).
Problemele de verificare în care se dau diametrele şi debitele, diametrele şi vitezele şi
diametrele şi pierderile de energie nu sunt corect puse deoarece în aceste cazuri numărul de
ecuaţii disponibile depăşeşte numărul de necunoscute, deci avem de -a face cu probleme
compatibil nedeterminate.
În ceea ce priveşte modul de rezolvare a problemei de verificare în care se dau
diametrele, problemă despre care s-a arătat că este corect pusă, având în vedere că ecuaţiile

fundamentale de mişcare (de tipul hr = MQ 2 ) sunt neliniare soluţia se poate obţine utilizând

metode de aproximare, necesitând iteraţii succesive până la o precizie impusă, respectiv până
ce se ajunge la erori mai mici decât cele admisibile. O metodă simplă este metoda Cross –
Lobacev [2]. Se consideră, într-o primă aproximaţie o anumită repartiţie a debitelor date,
repartiţie care să satisfacă ecuaţiile suplimentare de legătură. Faptul că această primă repartiţie
a debitelor se apropie mai mult sau mai puţin de cea finală depinde de experienţa şi intuiţia
proiectantului. Se verifică apoi dacă sunt satisfăcute toate ecuaţiile suplimentare de mişcare,
ceea ce în general nu se întâmplă, astfel încât se trece la a doua iteraţie corectând debitele pe
fiecare inel cu relaţia:

 hrk
Q = − inel
2  M k Qk
inel

Aceste iteraţii se repetă până când suma algebrică a pierderilor de sarcină pe fiecare inel
devine mai mică decât o eroare admisibilă.
Având în vedere existenţa calculatoarelor electronice şi a programelor de calcul
existente, această eroare admisibilă poate fi într-adevăr luată foarte mică, şi nu de 0,5 m pe inel
cum este admis încă în prezent.
În încheiere se menţionează că respectiva corecţie ΔQ determinată cu formula anterioară
se adună la debitele la care sensul de curgere coincide cu sensul de parcurs al inelului şi se scade
din debitele la care sensul de curgere este contrar sensului de parcurs al inelului. La alimentări
cu apă problema reţelelor de conducte este tratată mult mai detaliat.

16