1.

Care dintre următoarele trăsătu ri sunt specifice companiilor transnaţionale:

a) companiile transnaţionale întreprind tranzacţii peste frontierele ţărilor lor de
origine;
b) companiile transnaţionale nu deţin proprietatea şi controlul facilităţilor lor de producţie
din străinătate;
c) companiile transnaţionale exercită control managerial asupra operaţiunilor
efectuate pe mai multe pieţe naţionale;
d) companiile transnaţionale operează, întotdeauna, cu o singură unitate de producţie, situată
în ţara de origine.

2. Compania transnaţională poate fi definită ca:

a) o companie angajată în producerea şi vânzarea de bunuri şi servicii în mai mult de o
ţară, având, de regulă, mai mult de 5, 6 filiale în străinătate;
b) o firmă care se angajează numai în relaţii de comerţ internaţional, fără a efectua investiţii
străine directe;
c) o entitate economică formată dintr-o firmă - mamă şi din filialele ei în mai multe ţări,
caracterizată de internaţionalizarea producţiei;
d) o firmă ce controlează operaţiuni sau active generatoare de venituri numai într-un paradis
fiscal.

3. Indicele transnaţionalităţii este determinat pentru ilustrarea:

a) gradului de flexibilitate a deciziilor operaţionale şi strategice ale firmei faţă de
considerentele de natură financiară;
b) gradului de fiscalizare a operaţiunilor de comerţ exterior;
c) gradului de implicare a corporaţiilor în străinătate;
d) gradului de coordonare a strategiilor de management.

4. Din punctul de vedere al etapizării dezvoltării companiilor transnaţionale:

a) perioada cuprinsă între anii 1990 până în prezent se caracterizează prin dezvoltarea
companiilor transnaţionale din ţările în curs de dezvoltare;
b) perioada cuprinsă între anii 1990 până în prezent se caracterizează prin pătrunderea
masivă a firmelor americane în Europa ca urmare a procesului de reconstrucţie
europeană;
c) perioada cuprinsă între anii 1990 până în prezent se caracterizează prin creşterea
numărului de fuziuni şi achiziţii;
d) perioada cuprinsă între anii 1990 până în prezent se caracterizează prin înfiinţarea de
filiale în străinătate, cu precădere, în industria petrolieră.

5. În cazul companiei globale:

a) decizia este centralizată;
b) procesul de cercetare-dezvoltare este localizat în ţara de origine;
c) acţiunile sunt vândute la mai multe burse, iar acţionarii sunt răspândiţi în întreaga
lume;
d) majoritatea produselor sunt vândute în afara graniţei.
6. Factorii favorizanţi ai procesului de concentrare a activităţii companiilor transnaţionale
sunt:
a) liberalizarea comerţului;
b) înăsprirea măsurilor de control asupra activităţii desfăşurate de companiile
multinaţionale;
c) eliminarea măsurilor de încurajare a investiţiilor;
d) introducerea unor măsuri de protecţionism economic.

7. Concentrarea pe orizontală a activităţii companiilor transnaţionale se caracterizează prin:

a) creşterea în dimensiuni a firmei prin achiziţionarea sau construirea de întreprinderi din
alte ţări situate în “amonte” sau în “aval” în raport cu specificul activităţii societăţii
mamă;
b) creşterea numărului de filiale peste graniţă în aceeaşi ramură ca şi societatea mamă;
c)  alipirea unor firme din diferite ţări care nu sunt legate între ele pe linie tehnologică;
d) formarea de societăţi holding care deţin capitalul filialelor şi îşi asumă responsabilitatea
gestionării lui.

8. Printre efectele economice directe ale expansiunii companiilor transnaţionale nu se

numără:
a) efectele financiare;
b) efectele asupra ocupării forţei de muncă;
c) efectele tehnologice;
d) dezvoltarea infrastructurii legată de activitatea companiilor transnaţionale.

9. Sub aspectul “indicelui de transnaţionalitate” principalele companii transnaţionale provin

din:
a) America de Nord şi Japonia;
b) ţări cu pieţe mai mici;
c) ţări din regiuni subdezvoltate;
d) ţări dezvoltate ale Uniunii Europeane.

10. Potrivit Băncii Naţionale a României, investiţiile străine directe se caracterizează prin:
a) lipsa unor influenţe manageriale semnificative ale entităţii care a investit în filialele din
străinătate;
b) existenţa unei relaţii investiţionale de durată, între o entitate rezidentă şi o entitate
nerezidentă;
c) deţinerea de către investitorul nerezident a cel puţin 1% din capitalul social subscris al
unei întreprinderi rezidente;
d) forme diverse precum: capitalul social vărsat şi rezervele ce revin unui investitor
nerezident, creditele dintre acest investitor şi întreprinderea în care a investit,
precum şi profitul reinvestit de către acesta.

11. Factorii determinanţi în atragerea investiţiilor străine directe sunt:

a) dimensiunea pieţei internaționale;
b) nivelul costului forţei de muncă;
c) recomandările Fondului Monetar Internațional;
d) fluxurile de capital intern.
12. Printre funcţiile managementului financiar nu se numără:
a) previziunea financiară;
b) organizarea financiară:
c) coordonarea financiară;
d) angrenarea financiară.

13. Internaţionalizarea firmei se poate realiza prin:

a) efectuarea de investiţii directe în străinătate;
b) modalităţile „tradiţionale” de implicare pe pieţele interne;
c) creşterea exportului de bunuri şi servicii pe pieţele externe;
d) atragerea de investiţii directe din partea unor parteneri străini.

14. Printre principalele probleme cu care se confruntă firma când ia decizia de a investi în
străinătate nu se numără:
a) expunerea la confruntarea cu sisteme juridice, politice şi culturale diferite;
b) apariţia unei noi dimensiuni a riscului investiţional intern, şi anume riscul operării prin
filiale constituite în străinătate;
c) expunerea la efectele modificării neprevăzute a cursului de schimb asupra fluxurilor de
numerar;
d) expunerea la riscul modificării planurilor de activitate.

15. Care din următoarele afirmaţii referitoare la managementul financiar internaţional este falsă:
a) funcţiile managementului financiar completează funcţiile managementului general al
firmei;
b) deciziile financiare în cadrul corporaţiei transnaţionale nu pot fi luate numai pe baza
cadrului conceptual al managementului financiar tradiţional;
c) managementul financiar internaţional reprezintă o dezvoltare a managementului financiar
tradiţional;
d) managementul financiar tradiţional a fost substituit de managementul financiar
internaţional.

16. Personalul cu atribuţii financiare dintr-o corporaţie transnaţională îndeplineşte următoarele

tipuri de roluri:
a) rol financiar convenţional;
b) rol în coordonarea operaţiunilor valutare;
c) rol de legătură între membrii Consiliului de Administraţie;
d) rol în coordonarea activităţii de cercetare dezvoltare.

17. Într-o corporație transnațională, vicepreședintele pentru finanțe nu are atribuții în:
a) realizarea politicii de dividende;
b) realizarea politicii de finanțare globală;
c) identificarea liniilor directoare generale pentru managementul riscului;
d) luarea deciziilor privind proiectele majore de investiţii străine directe.
18. Într-o corporație transnațională, managerul financiar (trezorierul) este de regulă preocupat cu
deciziile ce ţin de:
a) analiza bugetului de capital intern;
b) întreţinerea relaţiilor cu principalii furnizori de materii prime;
c) managementul fondului de rulment şi al numerarului;
d) refinanţarea creditelor personale ale acționarilor.

19. Scopul companiei transnaionale în realizarea investiţiei directe în străinătate nu este

reprezentat de:
a) crearea de valoare prin cuplarea realizată între avantajele unice ale entităţii transnaţionale
şi avantajele specifice ale spaţiilor implantare;
b) de a face legătura între pieţele reale de bunuri, servicii, forţă de muncă, etc., pe de o parte
şi pieţele financiare pe de altă parte;
c) de a dobândi o viziune comparativă cu specificul luării deciziilor financiare în firma
(internă) naţională;
d) a-i crea transnaţionalei capacitatea de a exploata în mod unic atât fluxurile financiare
din interiorul corporaţiei, cât şi pieţele financiare internaţionale.

20. Caracteristicile managementului financiar internaţional nu sunt generate:

a) capacitatea corporaţiei transnaţionale de a contracara riscul valutar prin transferuri de
fonduri în interiorul grupului;
b) vulnerabilitatea ridicată a corporaţiei transnaţionale faţă de riscul valutar;
c) vulnerabilitatea ridicată a corporaţiei transnaţionale faţă de riscul politic;
d) capacitatea corporaţiei transnaţionale de a realiza simultan şi cu egală intensitate
soluţiile externe ale internaţionalizării şi cele interne.

21. Avantajele determinate de imperfecţiunile pieţei sunt:

a) liberalizarea circulaţiei muncii şi capitalului în numeroase ţări ale lumii;
b) acordarea de facilităţi legate de accesul la capital, facilităţi fiscale, vamale, valutare;
c) costuri mai mici de aprovizionare ca urmare a reducerii distanţei dintre locaţiile
factorilor de producţie;
d) stabilitatea politică şi legislativă.

22. Investiţiile necesare pentru a fabrica componente sau subansamble în diferite regiuni care
oferă avantaje legate de disponibilitatea factorilor de producţie şi costul acestora sunt:
a) investiţii străine aflate în căutare de resurse;
b) investiţii străine aflate în căutare de pieţe;
c) investiţii străine aflate în căutare de eficienţă;
d) investiţii străine aflate în căutare de active strategice.

23. Care dintre următoarele variante sunt adevărate:

a) strategia de expansiune internaţională presupune exploatarea capacităţilor companiei prin
difuzare şi adaptare globală;
b) strategia de expansiune naţională presupune construirea unei flexibilităţi capabile să
răspundă specificului naţional;
c) strategia de expansiune globală presupune obţinerea de avantaje de costuri prin
operaţiuni centralizate la scară globală;
 d) strategia de expansiune transnaţională presupune dezvoltarea separată în timp a
eficienţei globale, a flexibilităţii şi a capacităţii de învăţare globală.

24. Dezavantajele strategiei de expansiune transnaţională sunt:

a) lipsa adaptării la condiţiile locale;
b) incapacitatea de a realiza economii de localizare;
c) incapacitatea de a exploata efectul de învăţare;
d) dificultăţi de implementare datorate problemelor de natură organizaţională.

25. Previzionarea acţiunilor probabile ale concurenţilor şi a impactului lor asupra estimărilor
privind cererea este un element specific următoarei etape a procesului de identificare şi evaluare
investiţională:
a) identificarea oportunităţilor viabile;
b) dezvoltarea ideii iniţiale într-o propunere fermă;
c) selecţionarea proiectelor investiţionale;
d) controlul proiectelor.

26. Care dintre următoarele variante sunt adevărate:

a) Valoarea Actualizată Netă oferă investitorului posibilitatea de a determina în
valoare absolută câştigul pentru capitalul investit;
b) Indicele de Profitabilitate se calculează prin raportarea valorii actualizate a fluxurilor de
numerar nete estimate a fi realizate prin exploatarea proiectului la perioada de recuperare
a investiţiei;
c) Rentabilitatea Medie Contabilă este o metodă bazată pe actualizare;
d) în evaluarea financiară a proiectelor de investiţii pot fi folosite numai metode bazate pe
actualizare;

27. Principalele caracteristici ale metodei bazate pe criteriul Valoarea Actualizată Netă sunt:
a) necesită puţin timp pentru elaborare;
b) ignoră dimensiunea investiţiei iniţiale;
c) recunoaşte valoarea temporală a banilor;
d) utilizează toate fluxurile de numerar, inclusiv cele terminale.

28. Profilul de risc al investiţiei este determinat de:

a) forma pe care o îmbracă câştigul aşteptat;
b) durata de recuperare a investiţiei;
c) atitudinile individuale ale firmelor faţă de risc;
d) politica faţă de investiţii a guvernului.

29. Cele mai utilizate metode de evaluare a riscului în proiectele de investiţii individuale sunt:
a) metoda ratei de actualizare ajustate la risc;
b) metoda echivalentului-certitudine;
c) metoda scenariilor (a arborelui decizional);
d) analiza probabilistică a riscului.

30. Un proiect de investiţii este în conservare atunci când:

 a) acceptabilitatea acestuia judecându-se după alte criterii decât cele financiare (strategice,
tactico-operaţionale ş.a.);
b) Valoarea Actualizată Netă este egală cu 0;
c) Rata Medie Contabilă este egală cu 0;
d) Perioada de recuperare este egală cu 0.

31. Analiza de sensibilitate, ca metodă de evaluare a riscului în proiectele de investiţii:

a) contribuie la identificarea rapidă a acelor variabile care contribuie cel mai mult la riscul
investiţiei;
b) este o tehnică utilizată în condiţii de incertitudine, când problema implică o secvenţă de
decizii, punându-se în balanţă atât VAN aşteptată, cât şi riscul în mod explicit;
c) reprezintă o extindere a metodei scenariilor, cu diferenţa că în locul câtorva scenarii posibile,
este utilizată tehnica informatică ce permite generarea a sute sau mii de combinaţii posibile ale
variabilelor;
d) presupune asocierea fiecărui rezultat posibil a unei probabilităţi de apariţie. Instrumentele
folosite de analiza probabilistică a riscului pleacă de la ipoteza că rezultatele posibile a fi
obţinute sunt distribuite conform legii normale.

32. Printre netodele principale de translaţie a activelor şi pasivelor unei companii multinaţionale
nu se regăsesc:
a) metoda curentă / noncurentă;
b) metoda monetară / nemonetară;
c) metoda atemporală;
d) metoda ratei curente.

33. Printre sursele interne de finanţare ale corporaţiei transnaţionale se numără:

a) eurocreditele;
b) participarea societăţii mamă la constituirea capitalului noii entităţi;
c) creditele stand-by;
d) creditele rotative.

34. În funcţie de provenienţa surselor de finanţare externe distingem:

a) pieţe monetare şi pieţe de capital;
b) pieţe naţionale şi pieţe internaţionale;
c) pieţe bancare şi pieţe de titluri de valoare;
d) pieţe fiscale şi pieţe monetare.

35. Facilităţile asigurate de emisiuni de eurotitluri de credit:

a) sunt folosite pentru vânzarea eurotitlurilor de credit sub formă de facilităţi stand-
by;
b) reprezintă o datorie pe termen lung a unei corporaţii;
c) sunt folosite pentru vânzarea şi distribuirea de euroefecte de comerţ;
d) reprezintă împrumuturi bancare în eurovalute.

36. Eurocreditele reprezintă:

a) împrumuturi bancare în eurovalute acordate pe termene mai mari de un an de
bănci din afara ţării de origine a monedei de exprimare;
b) un acord între banca creditoareşi solicitantul de împrumut prin care banca se angajează
să-l împrumute pe cel din urmă în mod succesiv, până la un plafon valoric prestabilit.
c) o variantă a liniei de credit obişnuite cu particularitatea că perioada de creditare poate fi
între 3-5 ani;
d) sunt credite la care întreaga valoare este trasă în momentul încheierii contractului iar
rambursarea se face trimestrial sau semestrial.

37. Printre caracteristicile eurotitlurilor de credit pe termen mediu se numără:

a) au valori foarte mari, de la 20 mil. dolari, până la 100 mil. dolari;
b) sunt vândute doar la anumite date, corelate cu data emisiunii;
c) au la bază o facilitate care creează posibilitatea de a emite încontinuu în decursul unei
perioade de timp;
d) cupoanele sunt plătite la anumite date, corelate cu data emisiunii.

38. Printre caracteristicile specifice unei obligaţiuni interantionale specifice se numără:

a) emitentul străin faţă de ţara de lansare a emisiunii;
b) valoarea obligaţiunilor exprimată într-o valută liber convertibilă;
c) emitentul provine din ţara de lansare a emisiunii;
d) cupoanele sunt plătite la anumite date, indiferent de data emisiunii.

39. Printre etapele parcurse în plasarea obligaţiunilor străine nu se numără:

a) studierea preferinţelor investitorilor pentru un tip sau altul de obligaţiuni;
b) pregătirea publicului investitor în vederea cunoaşterii firmei emitente;
c) antrenarea bursei de valori pentru plasamente suplimentare şi recircularea între posesori;
d) studierea preferinţelor băncilor din ţara respectivă pentru un tip sau altul de
obligaţiuni pentru a contribui ulterior la operaţiunile de plată a dobânzilor.

40. Obligaţiunile indexate se caracterizează prin aceea că:

a) în momentul emisiunii se stabileşte limita inferioară a dobânzii;
b) preţul de emisiune este mai mic comparativ cu suma de rambursat la scadenţă;
c) asigură posesorului un venit variabil;
d) investitorii sunt protejaţi împotriva rambursărilor anticipate.

41. Printre caracteristicile obligaţiunilor convertibile se numără:

a) rambursarea capitalului de împrumut se face în valuta în care obligaţiunea a fost emisă;
b) au ataşat un warrant;
c) dau posesorului dreptul de a le preschimba în acţiuni ordinare;
d) oferă posesorului posibilitatea de a încasa dobânda în deplină anonimitate evitând
impozitele.

42. Printre tehnicile speciale de finanţare a corporaţiilor transnaţionale nu se numără:

a) swap-ul valutar;
b) swap-ul de dobândă;
c) leasingul internaţional;
d) hedging-ul valutar.

43. Principalele resurse ale europieţelor sunt:

a) contribuţiile statelor membre;
b) depozitele la termen;
c) certificatele de depozit;
d) veniturile fiscale încasate pentru tranzacţiile financiare efectuate.

44. Cererea de capital pe piaţa financiară internaţională nu poate veni din partea:
a) persoanelor fizice;
b) guvernelor şi autorităţilor publice;
c) societăţilor multinaţionale;
d) băncilor comerciale.

45. Principalele caracteristici ale pieţelor eurodevizelor sunt:

a) sunt pieţe en gros (tratează numai cu sume importante);
b) sunt pieţe nefinanciare;
c) sunt pieţe puternic reglementate;
d) sunt finanţate din plasamentele persoanelor fizice.

46. Eurocreditele cu dobândă variabilă îmbracă forma:

a) liniei de credit;
b) avansului în devize;
c) plafonului descoperit;
d) creditului roll-over.

47. Eurocreditele pe termen scurt asigură:

a) finanţarea proiectelor de investiţii;
b) finanţarea tranzacţiilor comerciale internaţionale;
c) dezvoltarea capacităţilor de producţie;
d) furnizarea necesarului de fond de rulment.

48. Montajul emisiunilor de euroobligaţiuni nu presupune intervenţia următorilor participanţi:

a) emitentul;
b) instituţiile financiare organizatoare;
c) Fondul Monetar Internaţional;
d) investitorii.

49. Euroobligaţiunile cu warrant sunt:

a) titluri de credit cu dobândă variabilă;
b) titluri de credit însoţite de unul sau mai multe drepturi de opţiune, care permit
dobândirea sau subscrierea la acţiunile societăţii emitente;
c) scrisori de garanţie utilizate în operaţiunile de creditare la nivel internaţional;
d) titluri de credit care vor fi convertite în acţiuni indiferent de opţiunea investitorului.

50. Operatorii pe piaţa de capital internaţională sunt:

 a) emitenţii;
b) guvernele;
c) dealerii;
d) casele de compensaţie.

51. Investitorii instituţionali care activează pe piaţa obligatară sunt:

a) persoanele fizice;
b) organizaţiile nonguvernamentale;
c) băncile de investiţii;
d) fondurile de investiţii.

52. Teoria tradiţională privind structura de capital afirmă că:

a) costul total al capitalului scade pe măsură ce creşte ponderea capitalului de împrumut;
b) valoarea de piaţă a firmei creşte continuu pe măsura creşterii îndatorării sale;
c) pe măsură ce rata îndatorării creşte, costul capitalului nu rămâne constant;
d) cu cât gradul de îndatorare creşte, cu atât investitorii în obligaţiunile firmei percep
expunerea la un risc adiţional şi, în consecinţă, pretind o compensaţie, sub formă de
beneficii, mai mare.

53. Ipotezele teoriei Modigliani-Miller privind structura de capital sunt:

a) acţiunile pot fi cumpărate sau vândute fără costuri suplimentare;
b) pieţele de capital sunt ineficiente;
c) nu există costuri de faliment;
d) toate firmele cu acelaşi risc al afacerilor ar trebui să aibă acelaşi nivel al câştigului
acceptabil şi acelaşi cost mediu ponderat al capitalului.

54. Mărimea costului capitalului nu este influenţată de:

a) mărimea firmei;
b) accesul la piaţa de capital;
c) riscul valutar şi riscul politic;
d) structura organizaţională a firmei.

55. Nivelul levierului operaţional (NLO) indică:

a) amplitudinea cu care modificările în vânzări se reflectă în modificările profitului
operaţional net;
b) procentul de modificare al profitului la vânzarea ultimei unităţi de produs;
c) modificarea vânzărilor firmei la modificarea structurii financiare a firmei;
d) gradul de risc la care se supun investitorii,

56. Nivelul levierului operaţional depinde de doi factori:

a) relaţia între costurile fixe şi cele variabile;
b) diferenţa dintre volumul de vânzări şi pragul de rentabilitate;
c) diferenţa dintre costurile fixe şi cele variabile;
d) dependenţa dintre nivelul profitului şi rata dobânzii.

57. Levierul total reprezintă:

a) mărimea efectului pe care modificările profitului operaţional net îl au asupra veniturilor
cuvenite acţionarilor;
b) amplitudinea schimbării pe care o modificare în volumul vânzărilor o va induce în
câştigul pe acţiune;
c) legătura dintre rata modificării profitului operaţional net şi nivelul modificării corespunzătoare
a câştigului per acţiune;
d) raportul dintre levierul operaţional şi levierul financiar.

58. Dintre particularităţile corporaţiei transnaţionale care pot influenţa structura de capital
menţionăm:
a) riscul de creditare;
b) ratele dobânzii;
c) riscul politic;
d) problemele de agenţie.

59. Care dintre următoarele variante sunt adevărate:

a) corporaţiile care prezintă fluxuri de numerar mai stabile por să folosească o îndatorare
mai mare;
b) corporaţiile care au un risc de creditare mai mare beneficiază de un acces mai larg la creditare;
c) costurile de agenţie ale corporaţiilor transnaţionale sunt cu atât mai mari, cu cât monitorizarea
activităţii filialelor este mai dificilă;
d) nivelul ratei dobânzii nu este un factor care influenţează structura de capital a corporaţiei.

60. Particularităţile corporaţiei transnaţionale pot influenţa:

a) politica financiară a băncilor internaţionale;
b) deciziile privind modalităţile de finanţare;
c) structura economiilor ţărilor-gazdă;
d) structura de capital.

61. Particularităţile ţării-gazdă pot influenţa alegerea corporaţiilor transnaţionale privind:

a) finanţarea prin capital de împrumut sau prin capital propriu;
b) nivelul costurilor fixe;
c) retragerea dreptului la dividende pentru acţionarii comuni;
d) contribuţiile plătite către organizaţiile financiare internaţionale.

62. În cazul creditului consorţial, debitorii sunt de regulă:

a) persoanele fizice;
b) guverne sau agenţii guvernamentale;
c) întreprinderi mici şi mijlocii;
d) FMI.

63. Societăţile holding se caracterizează prin următoarele:

a) sunt societăţi înregistrate într-o ţară cu fiscalitate redusă dar care nu desfăşoară activităţi
economice aici, ci doar gestionează beneficiile concentrate de la filialele grupului fondator ce
sunt înregistrate în ţări cu fiscalitate ridicată;
 b) deţin un portofoliu de titluri de participare, dar nu desfăşoară nici o activitate
economică;
c) nu deţin sediu pe teritoriul statului cu fiscalitate redusă, urmărind doar sustragerea de la
controlul fiscal asupra contabilităţii întreprinderilor din grup;
d) urmăresc facilitarea controlul fiscal asupra contabilităţii întreprinderilor din grup.

64. Reglementările cu privire la schimburile valutare nu se referă la:

a) investiţiile în străinătate;
b) împrumuturile externe;
c) transferul profitului în afara ţării gazdă în care a fost obţinut;
d) stabilirea de către companiile transnaţionale a cursului de schimb.

65. Care dintre următoarele variante sunt adevărate:

a) sucursala, spre deosebire de filială este încorporată în ţara de implantare (gazdă);
b) dacă o activitate derulată în străinătate se aşteaptă să fie neprofitabilă pentru o anumită
perioadă, ar putea fi mai avantajos pentru corporaţie să îşi înceapă operaţiile printr-o sucursală,
astfel încât pierderile înregistrate în străinătate să poată fi compensate cu profiturile realizate în
ţara proprie;
c) dacă corporaţia anticipează obţinerea de profit din operaţiunea internaţională, iar profitul nu
urmează să fie repatriat, atunci ar putea apărea un avantaj fiscal pentru corporaţie dacă ar opera
printr-o sucursală;
d) filiala nu plăteşte impozite în ţara de origine decât atunci când venitul obţinut în străinătate
este repatriat.

66. Impozitarea din ţara-gazdă are o influenţă importantă asupra deciziilor investiţionale legate
de:
a) investiţiile “orizontale”;
b) investiţiile “verticale”;
c) investiţiile productive;
d) investiţiile neproductive.

67. Procedeul cunoscut sub numele de “capitalizare subţire” (thin capitalization) se referă la:
a) maximiza beneficiile deducerilor pentru cheltuielile cu dobânda, prin maximizarea
împrumuturilor în ţările cu rate înalte de impunere;
b) manipularea preţurilor produselor care sunt schimbate între filiale;
c) utilizarea de diferite structuri pentru a opera în străinătate: reprezentanţe, sucursale, filiale etc.
d) refuzul de a plăti impozite în ţara gazdă.

68. Avantajele preconizate ale introducerii bazei consolidate comune de impozitare (CCBT) în
Uniunea Europeanăsunt:
a) creşterea complexităţii unor operaţii de restructurare corporativă care au dimensiuni
transfrontieră;
b) eliminarea unui important obstacol în calea liberei circulaţii a capitalurilor şi a exercitării
nestânjenite a dreptului de stabilire;
c) dispariţia practicilor de evitare fiscală prin recurgerea la “preţuri de transfer”;
d) dispariţia posibilităţii de comparare a poverilor fiscale efective din fiecare jurisidicţie.
6.9 Dintre prevederile directivelor referitoare la baza de impunere adoptate de Comisia
Europeană enumerăm:
a) introducerea unor taxe aplicate operaţiunilor de fuziune sau de transfer al afacerilor;
b) evitarea dublei impuneri a dividendelor distribuite între societăţile-mamă şi
filialele/sucursalele lor din alte State Membre;
c) eliminarea impozitării la sursă a dobânzilor şi redevenţelor plătite între companii
asociate aflate în state membre ale UE diferite;
d) îngreunarea fuziunilor şi altor forme de reorganizare (divizări, schimburi de acţiuni,
transferuri de active).

70. Dintre opţiunile posibile în legătură cu armonizarea impozitelor pe veniturile corporaţiilor în

Uniunea Europeană enumerăm:
a) impozit european asupra veniturilor corporaţiilor;
b) nerecunoaşterea regulilor de impozitare din ţara-gazdă;
c) baza consolidată comună de impozitare;
d) taxa de reţinere.

71. Decizia de stabilire a locaţiei unei investiţii internaţionale nu poate fi influenţată de:
a) mărimea veniturilor bugetului statului gazdă;
b) nivelul ratei de impozitare efectivă;
c) posibilitatea corporaţiei de a repatria profitului net;
d) tratamentul fiscal pe care autorităţile din ţara de localizare a investiţiei îl aplică beneficiilor
transferate în ţara de origine a companiei.

72. Care dintre următoarele variante sunt adevărate:

a) nivelul impozitării influenţează deciziile de localizare a investiţiilor companiilor
multinaţionale;
b) nivelul impozitării nu influenţează fluxurile de capital;
c) nivelul impozitării are un impact important asupra transferurilor de profit între filiale;
d) ideea armonizării impozitelor pe veniturile corporaţiilor nu a generat dispute la nivelul statelor
membre ale Uniunii Europene.

73. Dintre metodele de stabilirea prețurilor de transfer care pot fi utilizate de companiile
transnaționale nu regăsim:
a) metoda compararii preturilor;
b) metoda cost plus;
c): metoda marjei nete;
d) metoda impartirii acțiunilor.

74. Care dintre următoarele afirmații, referitoare la metodele de stabilire a prețurilor de transfer,
nu este adevărată:
a) autoritatile fiscale utilizeaza aceste metode pentru a testa valoarea de piata a tranzactiilor
dintre persoane afiliate in vederea determinarii „profiturilor reale”, adica a profiturilor ce ar fi
fost obtinute in lipsa relatiei de afiliere dintre cele doua parti;
b) selectarea unei anumite metode depinde de completitudinea si acuratetea informatiilor
disponibile precum si de scopul utilizarii metodei in cauza, respectiv pentru planificare fiscala,
documentatie sau in vederea justificarii valorii de piata a tranzactiilor deja efectuate;
c) selectarea unei anumite metode depinde de existenta tranzactiilor comparabile desfasurate
intre persoane independente (asa-numitele „tranzactii necontrolate”) precum si de alti factori
de comparabilitate: caracteristicile bunurilor sau serviciilor tranzactionate, functiile indeplinite
si riscurile asumate de partile in tranzactie, circumstantele economice etc;
d) in alegerea unei anumite metode nu trebuie sa ia in considerare prevederile legislatiei
domestice referitoare la ierarhizarea metodelor.

75. Printre aspectele de care trebuie să ţină cont corporaţia transnaţională în alegerea strategiei
sale de finanţare nu se numără:
a) disponibilitatea diferitelor surse de fonduri;
b) costurile relative ale surselor respective;
c) condiţiile existente în ceea ce priveşte relațiile dintre membrii Consiliului de
Administrație;
d) efectele acestor surse de fonduri asupra riscurilor operaţionale ale corporaţiei.

76. Strategia pasivă de finanţare şi management al riscului se utilizează în contextul unor

circumstanţe economice ce presupun:
a) pieţe eficiente şi integrate cu risc de faliment;
b) pieţe ineficiente şi integrate;
c) pieţe mondiale eficiente şi integrate, cu relaţii de paritate funcţionale;
d) pieţe eficiente şi dezintegrate.

77. Care dintre următoarele afirmații, referitoare la corporaţiei transnaţionale, nu este

adevărată:
a) poate dezvolta şi implementa funcţii financiare sofisticate, capabile să exploateze în mod
sistematic unele imperfecţiuni ale pieţei;
b) nu poate derula politici coerente privind finanţarea şi managementul riscului, menită să
sprijine atingerea obiectivelor strategice ale transnaţionalei;
c) are abilitatea de a transfera fonduri şi profituri între diversele sale unităţi, prin intermediul
mecanismului intern de transferuri financiare;
d) atenţia specială acordată problemelor legate de strategia firmei şi de averea acţionarilor.

78. Strategiile active de finanțare a corporației transnaționale sunt folosite atunci când:
a) corporația nu prezintă risc de faliment;
b) corporaţia prezintă perspective reduse de evoluţie;
c) corporaţia nu are abilitatea de a exploata diferențe între sistemele fiscale naţionale;
d) cursurile de schimb sau ratele dobânzii deviază în mod sistematic faţă de previziunile pieţei.

79. Mecanismul preţurilor de transfer se foloseşte pentru:

a) accentuarea controlului remiterilor;
b) reducerea cuantumului taxelor vamale;
c) relevarea adevăratei profitabilităţi a unei filiale;
d) stabilizarea cursului de schimb.
80. Printre factorii care influenţează capacitatea corporaţiei transnaţionale de a extrage valoare
din sistemul său financiar intern, nu se numără:
a) volumul tranzacţiilor intra-firmă;
b) gradul de standardizare a bunurilor şi serviciilor;
c) reglementările guvernamentale;
d) contextul internaţional.

81. Printre obiectivele de finanţare ale corporaţiei transnaţionale se numără:

a) exploatarea existenţei legăturilor dintre decizia de finanţare și deciziile reale;
b) folosirea deciziei de finanţare în vederea minimizării riscurilor politice;
c) asigurarea de fonduri de finanţare la costuri adecvate;
d) sporirea valorii dividendelor atribuite acţionarilor.

82. Printre obiectivele de management al riscului, ale corporaţiei transnaţionale se numără:

a) asigurarea volumului de fonduri necesar pentru derularea operaţiunilor curente;
b) asigurarea de fonduri de finanţare la cele mai scăzute costuri;
c) acoperirea unor nevoi curente neprevăzute;
d) reducerea riscului valutar la care corporaţia este expusă.

83. În deciziile cu privire la remiterile de dividende către filialele, corporaţiile transnaţionale iau
în considerare următorii factori:
a) riscul valutar;
b) necesităţile de finanţare;
c) controlul remiterilor;
d) evoluţia dobânzilor.

84. Împrumuturile paralele:

a) reprezintă cel mai important mijloc de transfer al fondurilor de la filialele din străinătate la
compania mamă;
b) sunt folosite adesea pentru a finanţa filiale localizate în ţări cu rate mai mari de dobândă;
c) reprezintă o metodă de a repatria eficient fonduri blocate;
d) sunt în măsură să adauge valoare corporaţiei transnaţionale.

85. Fluxurile financiare care apar la nivelul unei corporații transnaționale nu cuprind:
a) dividende;
b) rambursări de capital și plăţi de dobândă;
c) sume reprezentând contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate intra-grup;
d) împrumuturi publice.

86. firmele se vor implica în investiţii externe, numai atunci când sunt satisfăcute următoarele
condiţii:
a) companiile posedă avantaje de proprietate specifice faţă de firmele din ţara gazdă;
b) existenţa unor condiţii politice şi economice, care să favorizeze producţia internă;
c) este mai profitabil să cumperi de la alţii;
d) este mai profitabil să produci în propria ţară.
87. Care dintre următoarele afirmații, referitoare la vânzările intra-grup, este adevărată:
a) achiziţionările de produse sau servicii de la firma-mamă decurg din necesităţile de
exploatare a proiectului;
b) achiziţiile sau transferurile intra-firmă sunt costuri de exploatare care majorează obligaţia
fiscală;
c) vânzările intra-grup sunt profiturile distribuite dacă proiectul generează venituri nete
pozitive;
d) redevenţe şi comisioane pentru licenţe.

88. Companiile transnaţionale preferă să folosească o structură de capital mai îndatorată

atunci când:
a) beneficiază de fluxuri de numerar stabile;
b) au un risc de creditare mare;
c) au acces nelimitat la profiturile acumulate;
d) se confruntă cu un nivel al impozitării scăzut.