Teste - Grila Rezolvari 20220331093552

Nicoleta Bugnar Liana Meşter
Tranzacţii Economice
Internaţionale
TESTE
GRILE
TESTE GRILĂ
1. Momentele care au marcat evoluţia
economiei mondiale sunt:
a. revoluţia industrială
b. perioada colonismului
c. primul război mondial
d. marile descoperiri geografice.
Varianta corectă este: A = a + b, B = b + c + d,
C=a+d
2. Principalele forme ale specializării internaţionale sunt:

a. specializarea intersectorială, interramură,
tehnologică, organologică, pe baza
proceselor de producţie
b. specializarea intersectorială, interramură,
intraramură
c. specializarea interramură,
organologică, tehnologică, pe baza proceselor de
producţie.
3. Relatiile economice internationale reflectă:

a. legăturile şi interdependenţele care apar
între economiile naţionale în cadrul
schimbului de mărfuri şi servicii
b. legăturile care apar între firme străine în
raportul de schimb internaţional
c. sistemul de legături dintre organizaţiile şi
instituţiile internaţionale.
4. Fluxurile economice sunt caracterizate prin:

a. volumul de marfă, destinaţia şi valoarea
fluxurilor
b. obiectul schimburilor, orientarea geografică şi
frecvenţa fluxurilor de marfă
c. orientarea regională, modul de integrare şi
frecvenţa fluxurilor.
5. Principalele fluxuri internaţionale sunt:

a. fluxul managerial, fluxul financiar şi fluxul
de cooperare
b. fluxul comercial, fluxul financiar şi fluxul
de cooperare
c. fluxul comercial, fluxul de servicii şi fluxul
structural.
6. Factorii care influenţează evoluţia fluxurilor

economice sunt:
a. creşterea preţului la produsele finite
b. apariţia unor crize economice la nivel
mondial c. adâncirea diviziunii mondiale a
muncii
d. accentuarea caracterului agrar al economiei
mondiale
e. proliferarea fenomenului de ruralizare.
Varianta corectă este: A = a + b+ c, B = b + c + d,
C=d+e
7. Fluxurile comerciale sunt caracterizate prin:

a. ritmul de creştere al comerţului este superior
ritmului de creştere al producţiei
b. accentuarea comerţului cu materii prime
c. formarea celor trei mari blocuri
economice d. tendinţa de instituţionalizare a
comerţului.
Varianta corectă este: A = a + b, B = b + c,
C=a+c+d
8. Ponderea comerţului cu produse manufacturate în
totalul comerţului mondial este:
a. 20 %
b. 40 %
c. peste 70%.
9. Fluxurile financiar – monetare au apărut:

a. înaintea fluxului comercial
b. concomitent cu fluxul
comercial c. după apariţia
comerţului.
10. Fluxurile financiar – monetare

cuprind: a. relaţiile financiar –
monetare
b. relaţiile de plată, de finanţare şi de credit
c. relaţiile de credit, relaţiile bancare şi
relaţiile valutare.
11. Dezvoltarea economico-socială la nivel global

este rezultatul:
a. afirmării interdependenţelor
naţionale b. consolidării entităţii
naţionale
c. creşterii interdependenţelor politice,
economice şi culturale dintre state şi agenţii
economici aparţinând acestora
d. tendinţei de supranaţionalizare.
C=a+b+c
12. Factorii care au influenţat evoluţia economiei

mondiale sunt:
a.condiţiile naturale
b. marile descoperiri geografice
c. revoluţia industrială.
Varianta corectă este: A = a + c, B =b + c, C = a + d
13. Cine au fost primii „oameni de
afaceri”? a. babilonienii
b. fenicienii
c. grecii.
14. Ca moment important în evoluţia economiei

mondiale, manufacturile apar în secolul:
a. XV
b. XVI
c. XVIII.
15. Componentele de bază ale sistemului

economiei mondiale sunt:
a. economiile naţionale
b. diviziunea internaţională a muncii
c. societăţile transnaţionale.
Varianta corectă este A = b + c, B = a + b + c,
C=a+c
16. „Unitatea de diversitate” este caracteristică:

a. elementelor sistemului economiei
mondiale b. vieţii economiei mondiale
c. diviziunii internaţionale a muncii.
C=a+b+c
17. „Noua ordine economică mondială” ar putea avea

ca rezultat:
a. participarea echitabilă a tuturor ţărilor
la circuitul economic mondial
b. asigurarea schimbărilor calitative în
interiorul economiei naţionale
c. asigurarea modificărilor de ordin cantitativ
a circuitului economic mondial.
18. Adaptarea la circuitul economic şi obţinerea unui

câştig este rezultatul:
a. revoluţiei industriale
b. diviziunii mondiale a muncii
c. diviziunii sociale a muncii.
19. Specializarea organologică reprezintă:

a. rezultatul schimbului de tehnologie
b. specializarea în producţia şi exportul de
subansamble încorporate într-un produs
complex
c. structurarea economiei naţionale pe ramuri şi
subramuri de activitate.
20. Specializarea tehnologică presupune:

a. producţia şi exportul de subansamble
b. înlocuirea tehnologiilor mari consumatoare
de materii prime şi energie cu tehnologii
moderne
c. consum de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice.
C=a+c
21. Tendinţa de specializare a statelor este rezultatul:

a. necesităţii subiective de stabilire a unor
raporturi economice
b. necesităţii obiective de participare a statelor
la raporturile economice mondiale
c. necesităţii participării statelor la
revoluţia tehnico-ştiinţifică.
22. Legăturile dintre economia naţională şi firme
reprezintă:
a. relaţii economice internaţionale
b. mişcarea unor valori materiale, spirituale,
băneşti de la o ţară la alta
c. flux economic.
23. Accentuarea tendinţei de instituţionalizare a

schemei internaţionale este o caracteristică a:
a. fluxurilor financiar-
monetare b. fluxurilor
comerciale
c. fluxurilor de cooperare.
24. Raporturile economice care se exprimă şi se

desfăşoară prin intermediul mijloacelor de plată
şi de credit internaţional sunt:
a. fluxurile monetare
b. fluxurile valutare
c. fluxurile financiar-monetare.
25. Caracterul dinamic al fluxurilor internaţionale este

dat de:
a. evoluţia fluxurilor comerciale
b. modificările semnificative ale fluxurilor
internaţionale
c. evoluţia calitativă a fluxurilor monetare.
26. Politica comercială reprezintă:

a. totalitatea reglementărilor adoptate de către
stat, cu caracter juridic, administrativ, fiscal,
bugetar, financiar, bancar, valutar, etc.
în scopul promovării sau
restrângerii schimburilor comerciale externe
şi al protejării economiei naţionale de
concurenţa străină
b. totalitatea reglementărilor adoptate de către
stat, cu caracter juridic, administrativ, fiscal,
bugetar, financiar, bancar, valutar, etc.
în scopul promovării sau
restrângerii schimburilor comerciale interne
şi al dezvoltării economiei naţionale
c. o serie de măsuri adoptate de către stat, cu
caracter juridic, în scopul promovării sau
restrângerii schimburilor comerciale externe şi
al protejării economiei naţionale de concurenţa
străină.
27. Politica comercială:

a. este componentă a relaţiilor economice
internaţionale
b. este includsă de politica
economică c. este componentă a
politicii vamale.
28. Politica comercială are ca obiectiv:

a. sprijinirea statelor în a menţine fix cursul
de schimb
b. stimularea dezvoltării şi modernizării structurii
economiei naţionale
c. asigurarea unui excedent al balanţei comerciale
şi de plăţi.
29. Principalele funcţii ale politicii comerciale sunt:

a. de promovare a r.e.i., de protejare a economiei
naţionale, de echilibrare a balanţei comerciale
b. de promovare a importurilor, de protejare şi
de echilibrare a balanţei de plăţi
c. de stimulare a exporturilor, de îmbunătăţire
a ratei de schimb.
30. Obiectivele politicii comerciale
sunt: a. sporirea veniturilor
bugetare
b. asigurarea echilibrului balanţei comerciale şi de
plăţi
c. acordarea unui regim preferenţial firmelor
străine
d. stimularea dezvoltării economiei naţionale
e. controlul importurilor şi exporturilor de capital.
C=a+b+d+e
31. Principalele organizaţii care au marcat evoluţia

comerţului mondial sunt:
a. GATT
b. OMC
c. FMI
d. UE
e. ONU
f. NAFTA.
C=a+b+c
32. Protecţionismul presupune:

a. protejarea produselor importate faţă de cele
autohtone
b. protejarea economiei naţionale faţă de
concurenţa străină
c. protejarea economiei faţă de fluctuaţiile valutare
d. protejarea produselor indigene
prin restricţionarea intrării produselor străine
pe
piaţa naţională
Varianta corectă este A = b + d, B = a + b + c,
C = a + c.
33. Politica protecţionistă trebuie analizată prin:
a. sensul, întinderea, nivelul, durata, orientarea
şi frecvenţa protecţiei
b. sensul, întinderea, nivelul, durata,
orientarea protecţiei
c. nivelul şi durata protecţiei.
34. Corelaţia între întinderea şi nivelul

protecţionismului este:
a. direct proporţională
b. invers proporţională
c. sunt independente una de alta.
35. La un nivel ridicat al taxei vamale este preferabil ca

durata protecţiei să fie:
a. mai mică
b. egală
c. mai mare.
36. La un nivel scăzut al taxei vamale este preferabil ca

durata protecţiei să fie:
a. mai mică
b. egală
c. mai mare.
37. Protecţionismul economic presupune:

a. reglementări care blochează complet
schimbul cu străinătate, caracterizându-se
printr-o stare generală de izolare a economiei
b. restricţionarea accesului produselor străine
pe piaţa naţională
c. susţinerea unor ramuri ale economiei cu
ajutoare de la stat.
38. Taxele vamale de import se determină pe baza:
a. tarifului vamal de import
b. facturii comerciale
c. declaraţiei vamale.
39. Autarhia se caracterizează prin:

a. nivel ridicat al protecţiei
tarifare b. taxe vamale mari
c. eliminarea schimbului cu străinătatea
d. apariţia unor noi fluxuri comerciale.
40. În perioada contemporană, autarhia poate fi instituită

în următoarele situaţii:
a. uniune vamală
b. zonă de liber schimb
c. conflict militar, politic
d. stări de embargou.
C = a + c, D = c + d
41. Avantajele practicării protecţionismului

sunt: a. stimularea concurenţei
b. stimularea anumitor ramuri economice
c. protejarea unor industrii naţionale
d. confruntarea directă între firme pe piaţă.
42. Practicarea unei politici de liber schimb

presupune: a. creşterea producţiei prin
lărgirea pieţelor
b. o satisfacere mai slabă a nevoilor de consum
intern
c. modificarea producţiei şi consumului
d. o mai bună folosire a forţei de
muncă
e. eliminarea concurenţei produselor importate.
Varianta corectă este A = b + d, B = a + c + d,
C = a + c.
43. Politica de liber schimb este avantajoasă

pentru a. agenţii economici noi intraţi pe
piaţă
b. firmele cu renume pe piaţa
mondială c. pentru ramurile
economice noi
d. pentru cazurile de specializare unilaterală.
44. În perioada contemporană asistăm la un protecţionism

ridicat pentru:
a. produsele agricole
b. produsele industriale
c. servicii.
45. Atenuarea protecţionismului la nivel mondial a

fost rezultatul:
a. rundelor de negocieri din cadrul GATT
b. tranşelor de împrumut din partea FMI
c. activităţii UE
d. acordurilor CEFTA.
46. Principalele instrumente ale politicii comerciale

sunt: a. de natură tarifară, vamală şi
protecţionistă
b. de natură tarifară, netarifară şi de promovare şi
stimulare a exporturilor
c. de natură tarifară, netarifară şi de stimulare a
importurilor.
47. Politicile cu caracter restrictiv sunt:

a. politica tarifară şi netarifară
b. politica promoţională şi de stimulare a
exporturilor
c. politica fiscală.
48. Politica tarifară se regăseşte în practică
prin: a. procedura de vămuire
b. îndeplinirea formalităţilor
vamale c. impunerea vamală
d. impunerea bugetară
e. impunerea netarifară
C = a + c, D = c + d
49. Funcţiile politicii vamale sunt:

a. funcţia bugetară
b. funcţia fiscală
c. funcţia protecţionistă
d. funcţia de negociere
e. funcţia de promovare a produselor naţionale în
străinătate
f. funcţia valutară.
Varianta corectă este A = b + d, B = a + c + d,
C = a + c, D = b + c + d + e
50. Primele decenii ale secolului XX s-au caracterizat

prin: a. politică vamală rigidă
b. taxe vamale scăzute
c. liberalizarea pieţei
d. realizarea unor zone de liber schimb.
51. Principalele instrumente de politică vamală

sunt: a. taxele vamale
b. tariful vamal
c. teritoriu vamal.
Varianta corectă este A = b + c, B = a + b,
C=a+c+b
52. Taxele vamale sunt suportate de:
a. exportator
b. importator
c. consumatorul final
Varianta corectă este A = a + c, B = b + c,
C=a+c+b
53. Taxele vamale pot fi plătite de:

a. importator
b. exportator
c. declarant vamal
d. consumatorul final.
C=a+c+b
54. Principalul rol al taxei vamale de import

este: a. de a aduce venituri la bugetul de
stat
b. de a ridica preţul mărfurilor importate,
făcându-le mai puţin competitive în raport
cu cele indigene
c. de a creşte preţul pe piaţa naţională.
55. Taxele vamale, ca instrument al politicii

comerciale: a. sunt plătite de exportator
b. sunt suportate de consumatorul final
(exportator)
c. sunt plătite de importator (mai rar de
exportator).
Varianta corec tă este A = b + c, B = a + b,
C=a+c+b
56. După obiectul impunerii, taxele vamale se

clasifică astfel:
a. taxe vamale de import, de export, de tranzit
b. taxe vamale de import, de export, ad-
valorem c. taxe vamale ad-valorem, specifice,
mixte
d. taxe vamale autonome, preferenţiale,
convenţionale, de retorsiune
57. Taxele de retorsiune:

a. se aplică ca răspuns (represalii) la politica
comercială neloaială a unui stat
b. se fixează în baza clauzelor stabilite în
tratatele comerciale, acordurile bi- sau
multilaterale încheiate
c. sunt stabilite de către stat în mod
independent, pentru mărfurile provenite din
anumite ţări, cu care nu există nici un fel de
convenţii, tratate sau înţelegeri de natură
comercială sau vamală.
58. Taxele vamale de import:

a. se percep atunci când mărfurile importate trec
frontiera vamală a ţării importatoare
b. se percep atunci când produsele trec
frontirea naţională a unui stat, fiind suportate
de către importator
c. se percep numai în punctele de frontieră.
59. Nivelul taxei vamale de export este redus:

a. pentru produsele cu un înalt grad de prelucrare
b. pentru exportul de materii prime
c. pentru produsele care sunt importate şi apoi
reexportate în regim de lohn.
60. Prin aplicarea taxei vamale de export se urmăreşte:
a. ridicarea preţului pe piaţa mondială în situaţia
în care ţara respectivă deţine monopolul
la produsul vizat
b. încurajarea exportului, mai ales la materii
prime pentru creşterea încasărilor valutare ale
ţării în cauză
c. limitarea exportului de produse finite,
încurajându-se astfel prelucrarea lor în
teritoriul naţional.
61. Taxele vamale de tranzit apar:

a. numai în cazuri excepţionale, în condiţii de
embargou economic
b. în situaţia în care se doreşte limitarea
tranzitării unui teritoriu vamal
c. atunci când ţara care percepe astfel de taxe este
parte a unei convenţii internaţionale.
62. După modul de percepere taxele vamale se clasifică

astfel:
a. taxe vamale de export, taxe vamale de import
b. taxe vamale de export, de import şi de tranzit
c. taxe vamale specifice, ad-valorem şi mixte
d. taxe vamale specifice, preferenţiale şi de
retorsiune.
63. Taxele vamale ad-valorem se calculează sub forma:

a. unei cote fixe aplicate asupra valorii în
vamă
b. unei cote procentuale aplicată asupra valorii
din factura externă
c. unei cote procentuale aplicate asupra valorii
în vamă
d. unei cote procentuale aplicate pe unitatea
fizică de produs.
64. Pentru importator avantajele taxei ad-valorem sunt:
a. nu ţine cont de fluctuaţiile de pe piaţa
mondială b. sunt greu de calculat şi de perceput
c. dacă scade preţul mondial, şi ca urmare şi
preţul de factură externă şi taxa vamală
plătită va fi mai mică .
65. Dezavantajele taxei vamale ad-valorem sunt:

a. este dificil de aplicat în practică
b. au o sensibilitate ridicată la fluctuaţiile de
pe piaţa mondială
c. dacă preţul luat etalon înregistrează un
trend descendent încasările la bugetul de stat
vor fi mai mici.
C=a+c+b
66. Dezavantajele taxei vamale ad-valorem sunt:

a. posibilitatea apariţiei fenomenului de
evaziune fiscală prin declararea unei valori în
vamă mai mici decât în realitate
b. dacă preţul luat etalon înregistrează un
trend descendent încasările la bugetul de stat
vor fi mai mici
c. limitează exporturile de valori foarte mari.
C=a+c+b
67. Taxa vamală ad-valorem se aplică frecvent:

a. la importul produselor prelucrate
deoarece gradul de protecţie creşte pe
măsura creşterii preţului
b. la materiile prime, pentru că au un grad de
prelucrare scăzut
c. numai la importul de materii prime.
68. Taxele vamale specifice sunt:

a. taxe vamale ce se calculează sub forma
unei cote procentuale aplicate asupra valorii în
vamă
b. taxe vamale percepute ca o cotă fixă pe unitatea
fizică de produs importat sau exportat
c. taxe care se percep numai în cadrul unor
importuri specifice.
69. Avantajele taxei vamale specifice sunt:

a. nu ţine cont de fluctuaţiile preţurilor de pe piaţa
mondială
b. oferă o protecţie tarifară mai ridicată decât
taxa vamală ad-valorem mai ales la
produsele standardizate şi de bază
c. veniturile la bugetul de asigurări sociale nu
sunt influenţate de modificarea preţului
mondial.
70. Datorită încărcării vamale diferite, taxele

vamale specifice în raport cu cele ad-valorem:
a. au un efect protecţionist mai scăzut când
preţurile produselor importate scad
b. au un efect protecţionist mult mai ridicat
când preţurile produselor importate scad
c. au un efect protecţionist determinat de nivelor
taxelor vamale impuse.
71. În practică taxe vamale mixte se întâlnesc sub

următoarele variante:
a. taxa vamală ad-valorem ca taxă de bază plus
o taxă vamală specifică (când preţurile au
o tendinţă de scădere)
b. taxa vamală specifică plus o taxă vamală
ad-valorem aplicată la valoarea în
vamă a produsului.
c. taxa vamală ce se calculează sub forma
unei cote procentuale aplicate asupra valorii în
vamă.
Varianta corectă este A = a + b, B = a + c,
C=a+c+b
72. Tariful vamal este:

a. un impozit perceput asupra valorii mărfurilor în
vamă la trecerea graniţei naţionale
b. un catalog ce cuprinde produsele
supuse impunerii vamale şi nivelul protecţiei
nominale a fiecărui produs sau grupă de
produse
c. un catalog ce cuprinde nivelul protecţiei reale.
73. Nomenclatorul vamal de la Bruxelles a fost elaborat

din iniţiativa:
a. Acordului General pentru Tarife şi Comerţ
(1950)
b. Organizaţiei Mondiale a Comerţului (1950)
c. Organizaţia Naţiunilor Unite (1950).
74. Datoria vamală este obligaţia de a plăti drepturile de

import de către:
a. orice persoană fizică sau juridică.
b. persoana juridică
c. persoana fizică.
75. Valoarea în vamă reprezintă:

a. valoarea pe baza căreia se calculează taxele
vamale
b. valoarea determinată pe baza prevederilor
din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
c. valoarea determinată şi declarată de importator
pe bază de facturi sau alte documente de plată
d. valoarea declarată de importator şi care
include cheltuieli de transport, asigurare pe
parcurs intern.
76. Când taxa vamală percepută la importul materiei

prime este mai mare decât taxa vamală asupra
produsului finit (care are încorporată o astfel de
materie primă din import) atunci:
a. rata protecţiei efective va fi mai mare decât a
protecţiei nominale
b. protecţia efectivă a produsului este determinată
numai de taxa vamală la produsul finit
c. protecţia efectivă va fi mai mică decât
protecţia nominală.
77. Nivelul protecţiei efective:

a. este invers proporţional cu nivelul taxei
vamale nominale percepută asupra materiei
prime ce intră în componenţa produsului finit
b. este direct proporţional cu nivelul taxei
vamale nominale percepută asupra produsului
finit
c. este determinat numai de taxa vamală la
produsul finit.
C=a+c+b
78. Noţiunea de dispersie tarifară poate fi definită:

a. valoarea pe baza căreia se calculează taxele
vamale
b. un impozit perceput asupra valorii mărfurilor
în vamă la trecerea graniţei naţionale
c. diferenţa dintre taxe vamale pe grupe de
produse, în funcţie de gradul lor de prelucrare.
79. Teritoriul vamal poate fi:

a. egal cu teritoriul naţional
b. mai mare decât teritoriul
naţional c. mai mic decât teritoriul
naţional.
Varianta corectă este A = a + c, B = a + b,
C=a+c+b
80. Extinderea teritoriul vamal se concretizează

în: a. zonă liberă
b. zona de liber schimb
c. antrepozit vamal
d. porto franco
e. uniune vamală.
Varianta corectă este A = a + c, B = a + b + d,
C = a + c + b, D = b + e, E = a + e
81. Restrângerea teritoriului vamal se regăseşte în practică

sub forma:
a. zonă liberă
b. zona de liber schimb
c. antrepozit vamal
d. porto franco
e. uniune vamală.
C = a + c + b, D = a + c + d
82. Uniunea vamală se formează atunci când:

a. două sau mai multe state hotărăsc
menţinerea barierelor tarifare şi netarifare
în relaţiile comerciale reciproce, iar în
relaţiile cu terţii aplică o politică comercială
comună
b. două sau mai multe state hotărăsc
desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare
relaţiile cu terţii aplică o politică comercială
comună
c. două sau mai multe state hotărăsc
desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare
relaţiile cu terţii aplică fiecare propria
politică comercială comună.
83. Uniunea vamală în care sunt eliminate taxele vamale

la toate produsele care se schimbă reciproc este:
a. uniune vamală preferenţială
b. uniune vamală imperfectă
c. uniune vamală perfectă.
84. Apariţia de noi fluxuri comerciale în cadrul

uniunii vamale, care înlocuiesc sursele (de
materii prime, produse finite, servicii, etc.) mai
puţin eficiente (mai scumpe), cu surse mai eficiente
(mai ieftine) din punct de vedere al costurilor de
producţie, se numeşte:
a. deturnare de comerţ
b. creare de comerţ
c. zonă de liber schimb.
85. Eliminarea barierelor tarifare şi netarifare în

relaţiile dintre două sau mai multe ţări şi promovarea
propriei politici comerciale în relaţiile cu terţii,
determină:
a. uniune vamală
b. creare externă de comerţ
c. zonă de liber schimb
d. antrepozit vamal.
86. Zona / teritoriul în care mărfurile sunt introduse

fără plata taxelor vamale până la precizarea
ulterioară a destinaţiei lor şi care suportă taxe de
depozitare este:
a. zonă de liber schimb
b. uniune vamală
c. zonă liberă.
87. Mărfurile care au fost depozitate în zona liberă au

ca destinaţie:
a. numai teritoriul naţional
b. numai piaţa externă
c. piaţa externă sau teritoriul naţional.
88. Produsele depozitate într-un antrepozit vamal

vor suporta taxe vamale:
a. niciodată
b. dacă sunt reexportate
c. dacă sunt introduse în teritoriul vamal al ţării în
cauză.
89. Principalele tipuri de antrepozite vamale

sunt: a. antrepozit preferenţial
b. antrepozit real
c. antrepozit comercial
d. antrepozit nominal.
Varianta corectă este A = b + d, B = a + b,
C=a+c+b
90. Ansamblu de măsuri, reglementări, altele decât

taxele vamale, impuse cu scopul de a limita sau
deforma
fluxul internaţional de bunuri pentru a apăra
piaţa naţională de concurenţa străină şi pentru
echilibrarea balanţei comerciale reprezintă:
a. politica tarifară
b. politica vamală
c.politica netarifară
d. politica promoţională.
91. Barierele netarifare care implică o limitare

cantitativă directă la import/export sunt:
a. interdicţia sau prohibiţia la
import/export, contingentele, licenţele
de import/export,
restricţiile voluntare la export şi
acordurile privind comercializarea ordonată a
produselor
b. prelevări variabile la import, ajustări fiscale
la frontieră, taxele antidumping şi
depunerile prealabile în valută
c. formalităţi vamale şi administrative,
obstacole tehnice şi participarea statului la
activitatea de comerţ exterior.
92. Sumele de bani pe care statul le acordă firmelor care

produc pentru export, pentru a le acoperi o parte din
costurile de producţie astfel încât preţurile produselor
autohtone să devină mai mici decât preţurile produselor
străine concurente reprezintă:
a. credite de export
b. prime de export
c. subvenţii directe la export
d. subvenţii indirecte la export.
93. Sumele de bani acordate de stat unor firme

exportatoare ca recompensă pentru un anumit volum
valoric sau
cantitativ al exportului reprezintă:
a. subvenţii indirecte la export
b. subvenţii directe la export
c. prime directe de export.
94. Primele directe de export ca măsuri de stimulare a

exportului au ca motivaţie:
a. rentabilizarea producţiei
b. obţinerea unor produse autohtone cu preţuri mai
scăzute
c. creşterea volumului exportului
d. modificarea structurii şi orientării
fluxului comercial.
95. Măsurile de stimulare a exportului de natură

fiscală sunt:
a. subvenţii directe
b. subvenţii indirecte
c. reduceri de impozite şi taxe acordate firmelor
care exportă.

fiscală sunt:
a. facilităţi fiscale acordate pentru mărfurile
exportate
b. reduceri de impozite şi taxe acordate
firmelor exportatoare
c. acordarea de subvenţii directe la export.
C=a+c

financiar-bancară cuprind:
a. prime valutare de export
b. deprecierea monedei naţionale
c. creditele de export.

valutară cuprind:
a. prime valutare de export
b. deprecierea monedei naţionale
c. creditele de export.
Varianta corec tă este A = b + c, B = a + b,
C=a+c+b
99. Deprecierea valutară poate fi considerată o măsură

de stimulare a exportului dacă:
a. există o depreciere a monedei la nivel naţional
b. deprecierea monedei naţionale se produce într-
un ritm mai alert decât scăderea puterii de
cumpărare
c. cererea externă pentru mărfurile de export este
elastică faţă de preţ
C=a+b+c
100. Politica tarifară ca şi componentă a

politicii comerciale se caracterizează prin:
a. caracterul restrictiv faţă de fluxurile
comerciale b. asigurarea unei complementarităţi
între export
şi import
c. asigurarea creşterii exportului şi limitarea
importului.
Varianta corectă este A = a + b, B = a + c,
C=a+b+c
101. Politica promoţională şi de stimulare a

exportului se caracterizează prin:
a. caracterul restrictiv faţă de fluxurile comerciale
b. asigurarea unei complementarităţi între export
şi import
c. asigurarea creşterii exportului.
C=a+c
102. Licenţele de export - import folosite în legătură

directă cu contingentele bilaterale, precizându-se
în mod obligatoriu ţara de provenienţă a
exportului / importului sunt:
a. licenţe globale
b. licenţe individuale
c. licenţe neautomate.
103. Ca măsură de stimulare a exporturilor, amintim:

a. participarea sau organizarea de târguri şi
expoziţii internaţionale
b. dezvoltarea unei mărci de fabrică,
comerţ c. primele valutare.
104. Ca măsură de promovare a exporturilor, amintim:

a. asigurarea de reprezentanţe comerciale
în diferite ţări, cu scopul de a facilita contactul
cu piaţa, cu produsele şi cu firmele din
străinătate
b. subvenţii şi prime directe de export
c. asigurarea şi garantarea creditelor.
105. Deturnarea de comerţ presupune:

a. înlocuirea unor fluxuri mai puţin eficiente
din interiorul uniunii vamale cu altele mai
eficiente tot din uniunea vamală
b. înlocuirea unor fluxuri mai scumpe din
interiorul uniunii vamale cu fluxuri mai ieftine
din afara uniunii vamale
c. înlocuirea unor surse mai ieftine din afara
uniunii vamale cu surse mai scumpe din interiorul
uniunii.
106. Zona de liber schimb presupune:

a. extinderea teritoriului vamal, desfiinţarea
barierelor tarifare şi netarifare, o politică comună
faţă de terţi
b. extinderea teritoriului vamal, desfiinţarea
barierelor tarifare şi netarifare, iar în relaţiile cu
terţii fiecare instituie o politică proprie
c. exceptarea de la regimul vamal al unei zone.
107. Rezultatul unui proces complex care vizează

alegerea unei alternative din suma
variantelor posibile şi stabilirii direcţiilor de
acţiune şi a resurselor necesare, reprezintă:
a. funcţia de control a conducerii şi organizării
afacerilor economice internaţionale
b. funcţia de decizie a conducerii şi organizării
afacerilor economice internaţionale
c. funcţia de coordonare a conducerii şi organizării
afacerilor economice internaţionale.
108. Posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei

afaceri datorită modificării cursului valutei
de contract în intervalul dintre momentul
încheierii contractului şi data efectuării plăţii,
reprezintă:
a. riscul administrativ
b. riscul valutar
c. riscul de transfer valutar.
109. Desfăşurarea activităţii de comerţ direct prezintă
avantajul:
a. posibilitatea ca managerii firmei să-şi
orienteze preocupările de la problemele
producţiei la cele de comerţ exterior
b. producătorul este scutit de cheltuielile
de comercializare şi de riscurile ce apar legat
de aceasta
c. extinderea pieţelor de desfacere.
110. Firmele care cumpără pe cont şi în nume propriu

mărfuri de pe piaţa unei ţări şi le vând pe pieţe
externe, se numesc:
a. firmele comisionare
b. reprezentanţi
c. firme de comerţ exterior.
111. Obiectivele managementului relaţiilor

economice internaţionale sunt:
a. stabilirea mobilurilor de export sau import
ale partenerilor
b. realizarea unor reţele optime de
comercializare pe piaţa internă
c. negocierea şi contractarea unor afaceri
internaţionale.
C=a+c+b
112. Managementul internaţional prezintă

următoarele caracteristici:
a. sferă largă de cuprindere
b. inexistenţa unor riscuri externe
c. diversitatea elementelor implicate.
C=a+c
113. Riscurile cu conţinut economic care apar pe
pieţele externe sunt:
a. riscul de preţ
b. riscul
valutar c.
riscul politic
d. riscul de management
e. riscul natural
f. riscul administrativ.
Varianta corectă este A = b + c, B = a + d,
C = a + c + d, D = a + b + d + f
114. Riscul de preţ presupune:

a. modificarea preţului mondial între
momentul încheierii contractului şi momentul
plăţii
b. modificarea cursului valutar în intervalul
cuprins între încheierea contractului şi
livrarea mărfii
c. creşterea preţului intern la materii prime şi
scăderea preţului extern la produse finite.
115. Pentru importator riscul valutar apare când:

a. moneda naţională se apreciază în raport
cu moneda de contract
b. moneda naţională se depreciază în raport
cu moneda de plată
c. moneda naţională evoluează în aceeaşi
direcţie cu moneda de contract.
116. Pentru exportator riscul valutar apare când:

a. moneda naţională se apreciază în raport
cu moneda de contract
b. moneda naţională se depreciază în raport
cu moneda de plată
c. moneda naţională evoluează în aceeaşi
direcţie cu moneda de contract.
117. Pentru importator riscul de preţ se manifestă când:

a. preţul stabilit în momentul încheierii
contractului este mai mare decât preţul etalon
de pe piaţa externă
b. preţul stabilit în contract este mai mic decât cel
de pe piaţa mondială
c. când apar oscilaţii determinate de modificarea
cursului valutar.
118. Principalele dezavantaje ale schimburilor

comerciale directe sunt:
a. extinderea pieţelor de desfacere
b. cheltuieli mari de promovare şi vânzare pe
pieţele externe
c. promovarea propriei mărci pe piaţă
d. consolidarea poziţiei firmei pe piaţa externă
e. posibilitatea ca managerii firmei să-şi
deplaseze în mod exagerat preocupările de la
producţie spre cele de comerţ exterior.
Varianta corectă este A = b + c, B = e + b,
C=a+c+b+d+e
119. Schimburile comerciale directe presupun:

a. crearea unor structuri organizatorice proprii în
străinătate
b. încheierea unor contracte de comision
c. contactarea unor case de comerţ în vederea
desfăşurării unor relaţii contractuale.
120. Avantajele schimburilor indirecte sunt:

a. reducerea cheltuielilor de comercializare
şi distribuţie
b. accesul direct pe piaţă
c. îmbunătăţirea potenţialului de marketing prin
confruntarea directă cu concurenţa străină.
121. Caracterizarea pieţei sub aspectul coordonatelor

sale generale, astfel încât să scoată în
evidenţă perspectivele pe care le are agentul
economic pe acea piaţă, este cuprinsă în:
a. tehnicile de cercetare a pieţei
b. studiul de conjunctură
c. cercetarea de marketing
122. Mixul de marketing cuprinde:

a. politica de produs, politica de preţ, politica
de promovare şi de distribuţie
b. costul de producţie
c. politica de promovare şi politica de distribuţie.
123. Dacă pe o piaţă există şanse de a vinde un produs

fără a modifica preţul sau condiţiile de
comercializare, piaţa respectivă este:
a. saturată
b. nesaturată
c. suprasaturată.
124. Preţurile care se formează pe baza unor clauze

contractuale, care stabilesc modul de fixare în
viitor a preţului mărfii, având la bază preţul de
piaţă al produsului la o anumită dată sau dintr-o
perioadă de timp determinabilă, sunt:
a. preţuri glisante
b. preţuri de cartel
c. preţuri limită.
125. “Traseul” parcurs de mărfuri pe piaţă, până ajung

la consumatori, se numeşte:
a. drum critic
b. canal de distribuţie
c. depozit de distribuţie.
126. Mixul promoţional include:

a. ciclul de viaţă al produsului
b. poziţia firmei în ierarhia pieţei
c. publicitatea, promovarea vânzărilor,
relaţiile publice, vânzarea personală.
127. Elementele acorporale ale unui produs, cu

impact pe piaţa externă sunt:
a. marca de produs
b. satisfacţia oferită
cumpărătorului c. caracteristicile
fizice
d. proprietăţile tehnice.
C= c+b+d
128. Principalele strategii de promovare a produsului

pe o piaţă externă sunt:
a. extensia directă, adaptarea şi crearea unui nou
produs
b. standardizarea produsului
c. adaptarea regională a produsului.
129. Principalul dezavantaj al creării unui nou

produs, ca strategie de promovare pe piaţa
externă este:
a. descurajează creativitatea şi inovaţia
b. cheltuieli mari de producţie, promovare şi
distribuţie
c. incapacitatea firmei de a adapta produsul la
cerinţele pieţei.
130. Principalele avantaje ale standardizării ca

metodă de promovare pe o piaţă externă sunt:
a. cheltuieli de producţie, comercializare şi
promovare mai mici
b. posibilităţi de a recupera rapid investiţia
c. incapacitatea firmei de a se adapta la
cerinţele pieţei.
C=a+c+b
131. Pe piaţa mondială preţurile produselor finite

au tendinţa de:
a. creştere
b. scădere.
132. Preţurile de tranzacţie cuprind următoarele

categorii:
a. preţ informativ
b. preţ de ofertă
c. preţul ofertei celei mai
avantajoase d. preţ de contract
e. preţ de facturare
f. preţ de dumping.
C = a + c + b, D = a + b + d + e
133. Preţurile limită apar ca şi rezultat

al: a. operaţiunilor bursiere
b. acordurilor comerciale
c. licitaţiilor internaţionale.
134. Preţurile de cartel / monopol le întâlnim în

cadrul: a. OPEC
b. UE
c. NAFTA.
135. Preţurile de transfer sunt practicate:

a. în politica societăţilor
transnaţionale b. în strategia UE
c. în cadrul acordurilor GATT.
136. Negocierea comercială internaţională poate

fi definită ca:
a. proces de cooperare între doi sau mai
mulţi parteneri din ţări diferite care
urmăresc semnarea unui
contract
b. proces de comunicare între doi sau mai
mulţi parteneri din ţări diferite, care
urmăresc realizarea unei înţelegeri reciproc
acceptate care sa se materializeze în semnarea
unui contract
c. proces de comunicare între doi sau mai
mulţi parteneri din ţări diferite, care
urmăresc realizarea unei înţelegeri unilateral
acceptate care sa se materializeze în
semnarea unui contract.
137. Finalitatea negocierii reprezintă:

a. un consens într-o problemă socială
b. un consens într-o problemă comercială
c. o concesie privind problemele comerciale.
138. Negocierea este:

a. un fenomen social
b. un proces organizat
c. un proces de comunicare între părţi.
C=a+c+b
139. Negocierea, ca proces cu finalitate precisă,

presupune:
a. adaptarea intereselor părţilor
b. implicarea consensului de voinţă a părţilor
c. existenţa unui proiect comun al părţilor
implicate şi al unui cadru formal de desfacere.
140. Negocierea comercială se caracterizează

prin: a. este un proces fără finalitate precisă
b. este un proces organizat după reguli şi uzanţe
stabilite de părţi
c. este un proces de armonizare a
intereselor comerciale prin
realizarea unor acte de
cooperare.
C=a+c+b
141. Negociatorii trebuie să cunoască:

a. uzanţele comerciale internaţionale
b. obiectivele şi strategiile firmelor concurente;
c. politicile comerciale şi financiar-valutare
practicate în ţările în cauză.
C=a+c+b
142. Negocierea internaţională poate fi definită:

a. ca un proces de comunicare între doi sau mai
mulţi parteneri din firme naţionale diferite
b. ca un ansamblu de procese de analiză şi
tratative între parteneri din ţări diferite
cu scopul realizării unor înţelegeri comerciale
c. ca un proces de atenuare a divergenţelor la nivel
de organizaţii naţionale.
143. Analiza negocierii scoate în evidenţă o serie

de particularităţi ale acesteia:
a. negocierea este un proces cu o finalitate
precisă b. negocierea este un consens de voinţă
c. negocierea este un proces cu finalitate
nedeterminată.
C=a+c+b
144. După gradul de angajare, negocierile comerciale

se clasifică astfel:
a. bilaterale şi multilaterale
b. cu poziţie activă şi cu poziţie pasivă
c. cu participare largă şi cu participare restrânsă.
145. După gradul de angajare, negocierile pot fi

clasificate astfel:
a. cu angajare largă
b. cu angajare impusă
c. cu angajare restrânsă
d. cu angajare pasivă
C = a + c + b, D = a + c
146. După poziţia negociatorilor negocierile pot

fi clasificate astfel:
a. cu o poziţie activă în cadrul negocierilor
b. cu o poziţie impusă în cadrul
negocierilor c. cu o poziţie pasivă
d. cu o poziţie guvernamentală
C=a+c+b
147. Principalele scopuri ale negocierilor

comerciale sunt:
a. încheierea de înţelegeri, acorduri, contracte
b. lărgirea sau extensia unor acorduri şi tratate
comerciale anterioare
c. finalizarea unor contracte de export – import
d. modificarea unor înţelegeri
C = a + c + b, D = a + b + c + d
148. Fazele negocierii sunt:

a. post – negocierea
b. prenegocierea
c. negocierea propriu – zisă
d. proto – negocierea
e. finalizarea negocierilor.
Varianta corectă este A = b + c + e, B = a + b,
C = a + c + b, D = a + b + c + d
149. Post – negocierea presupune desfăşurarea unor

activităţi specifice:
a. înainte de începerea negocierilor dintre părţi
b. în momentul semnării protocolului de negociere
c. în perioada dintre momentul semnării
contractului şi momentul punerii în aplicare
al acestuia.
150. Proto – negocierea presupune:

a. desfăşurarea unor activităţi înainte de
începerea negocierilor dintre părţi
b. desfăşurarea unor activităţi specifice în
perioada dintre momentul semnării
contractului şi momentul punerii în
aplicare al acestuia
c. desfăşurarea pe perioada contractului a
unor activităţi de armonizare a intereselor
şi a punctelor de vedere ale părţilor
d. desfăşurarea pe perioada contractului a unor
activităţi de armonizare a intereselor şi a
punctelor de vedere şi constă în acte unilaterale
ce pot fi considerate de parteneri semne pozitive
ale derulării contractului.
151. Prima etapă în pregătirea negocierilor, indiferent

de forma de manifestare a acestora, este:
a. delimitarea cât mai exactă a obiectivelor proprii
şi raportarea acestora la obiectivele partenerilor
b. întocmirea unor studii pe baza cărora să poată
fi făcută o analiză a contextului în care
se desfăşoară tratativele
c. anticiparea desfăşurării negocierilor şi
elaborarea planului de negociere
(documentelor de negociere)
152. În orice tip de negociere, primul pas care

trebuie făcut este cel legat de:
a. analiza contextului în care se vor desfăşura
negocierile
b. formarea echipei negociatori
c. elaborarea documentelor scrise aferente
negocierii.
153. Pregătirea actului de negociere debutează cu:

a. stabilirea obiectivelor proprii şi
anticiparea obiectivelor paretenerului
b. analiza contextului economic, social în care
se vor defăşura alegerile
c. formarea echipei de negociatori.
154. În cadrul pregătirii negocierilor

stabilirea obiectivelor proprii:
a. vizează obiectivele în detaliu, luând în calcul
şi obiectivele anticipate ale partenerului
b. vizează analiza contextului economic, social
în care se vor defăşura negocierile
c. trebuie să ţină seama de formarea echipei de
negociatori.
155. Documentele scrise aferente negocierii

sunt: a. planul de negociere
b. dosarele negocierii
c. calendarul negocierii
C=a+c+b
156. Oferta de mărfuri este:

a. o propunere pentru încheierea unei afaceri de
import – export
b. un formular tipizat folosit în cadrul
operaţiunilor de export
c. o cerere de intenţie făcută de vânzător /
exportator.
157. Oferta de mărfuri fermă presupune:

a. exportatorul se obligă să păstreze marfa
pentru clientul căruia i-a ofert-o pe un
termen de opţiune
b. importatorl se obligă să cumpere marfa
c. din punct de vedere juridic părţile nu au nici o
obligaţie
Varianta corectă este A = b + c, B = a + c,
C=a+c+b
158. Oferta de mărfuri facultativă presupune:

a. exportatorul se obligă să păstreze marfa
pentru clientul căruia i-a ofert-o pe un
termen de opţiune
b. importatorl se obligă să cumpere marfa
c. din punct de vedere juridic părţile nu au nici o
obligaţie
d. exportatorul poate oferi aceeaşi partidă de
mărfuri mai multor clienţi
C=c+d
159. După nivelul la care se desfăşoară negocierile pot fi

clasificate astfel:
a. negocieri purtate la nivel înalt
b. negocieri purtate la nivel de guverne
c. negocieri purtate la nivel de firme sau
organizaţii.
C=a+c+b
160. Manifestarea de voinţă a unei firme de a cumpăra o

marfă este cuprinsă în:
a. cererea de ofertă
b. caietul de
sarcini c. oferta de
mărfuri
161. Desfăşurarea unor acţiuni care sunt în contradicţie

cu obiectivele urmărite, astfel încât partenerul
de negociere să fie derutat şi să facă anumite
concesii pe care nu le-ar face în alte condiţii, are la
bază:
a. strategia surprizei
b. strategia răsturnării poziţiei
c. tacticile defensive.
162. Cererea de ofertă reprezintă:

a. manifestarea de voinţă al unui importator de a
cumpăra marfa
b. propunerea pentru încheierea unei tranzacţii
venită din partea exportatorului
c. anunţul în mass-media privind lansarea unui
nou produs
163. După numărul participanţilor,

negocierile comerciale pot fi:
a. unilaterale
b. bilaterale
c. multilaterale
C=a+c+b
164. Clasificarea negocierilor comerciale se face

după criteriile:
a. după poziţia negociatorilor
b. după gradul de angajare
c. după aria de cuprindere.
C=a+c+b
165. Etapele negocierii sunt, în ordinea desfăşurării:

a. protonegocierea, prenegocierea, negocierea
propriu-zisă, postnegocierea
b. prenegocierea, negocierea propriu-zisă,
postnegocierea, protonegocierea
c. prenegocierea, negocierea propriu-zisă,
postnegocierea.
166. Protonegocierea presupune:

a. punerea în aplicare a prevederilor contractuale
b. manifestarea intenţiei de colaborare între
parteneri
c. desfăşurarea în perioada contractului a
unor acţiuni de armonizare a intereselor şi
punctelor de vedere.
167. Succesul sau insuccesul unei negocieri depinde de:

a. separarea negocierilor de activitatea
comercială
generală
b. respectarea legilor economiei de piaţă
c. respectarea partenerului extern şi a intereselor
acestuia.
168. În orice tip de negociere, primul pas care

trebuie făcut este legat de:
a. stabilirea obiectivelor proprii şi
anticiparea obiectivelor partenerului
b. analiza contextului
c. formarea echipei de negociatori şi
anticiparea desfăşurării negocierii.
169. Avantajele elaborării unor documente

scrise aferente negocierii sunt:
a. permite sintetizarea problematicii şi
evitarea unor contradicţii în exprimare
b. nu permite devierea de la ideile originale
c. presupune ca întregul grup să urmeze planul
unic elaborat
170. Documentele scrise aferente negocierii sunt:

a. planul de negociere, calendarul negocierii şi
oferta de mărfuri
b. planul de negociere, dosarele de
negociere, calendarul negocierii, cererea şi
oferta de mărfuri
c. contractul comercial.
171. Oferta de mărfuri este:

a. fermă sau facultativă
b. iniţiată de exportator
c. răspuns la cererea de ofertă.
C=a+c+b
172. Oferta de mărfuri fermă presupune:

a. exportatorul poate oferi aceeaşi marfă mai
multor clienţi
b. importatorul se obligă să păstreze marfa pentru
clientul căruia i-a oferit-o, în termen de opţiune
c. exportatorul se obligă să păstreze marfa pentru
clientul căruia i-a oferit-o, în termen de opţiune
173. Cererea de ofertă reprezintă:

a. propunerea pentru încheierea unei operaţii de
export
b. manifestarea de voinţă a unei firme de a vinde
o marfă
c. manifestarea de voinţă a unei firme de a
cumpăra o marfă
174. Factorii determinanţi ai succesului negocierii sunt:
a. comunicarea, argumentaţia, compromisul
şi
concesia, obiecţiile partenerilor
b. strategiile negocierii
c. tacticile de negociere.
175. Strategia de negociere reprezintă:

a. schimbarea persoanelor aflate la nivele
decizionale diferite
b. rezultatul combinării unor metode şi tehnici de
negociere
c. ansamblul obiectivelor urmărite, căile,
modalităţile posibile de atingere acestora şi
resursele disponibile pentru realizarea lor.
176. Contractul reprezintă:

a. elementul definitoriu al unei vânzãri-
cumpãrãri internaţionale de mãrfuri, fiind
acordul de voinţã între doi parteneri, având
sediile în ţãri diferite, acord prin care o
parte se obligã sã transfere celeilalte pãrţi
dreptul de proprietate al unui bun al sãu contra
unui preţ
b. formã de materializare a acordului de
voinţã între douã sau mai multe pãrţi pentru
realizarea unor obiective
c. împuternicirea datã unei persoane juridice de a o
reprezenta în diferite relaţii cu terţii
177. Contractul de mandat este:

a. un contract internaţional de export-
import b. un contract de comision
c. un contract de concesiune
d. nici un răspuns nu este corect
178. Contractul de mandat presupune:
a. ca o persoanã fizicã sau juridicã sã se oblige
faţã de o altã persoanã sã îndeplineascã
sarcina primitã în numele şi contul acesteia
b. o înţelegere scrisã între un comerciant şi un alt
comerciant sau un producãtor prin care primul
se angajeazã sã vândã sau sã cumpere în nume
propriu, dar în contul celui de-al doilea o
cantitate determinatã de marfã, contra unui
comision
c. concesionarea dreptului de folosire a unei
mãrci de fabricã.
179. În cadrul contractului de mandat,

obligaţiile mandatarului sunt:
a. de platã a remuneraţiei
b. despãgubirea partenerului
c. de executare a mandatului.
180. În cadrul contractului de mandat,

obligaţiile mandantului sunt:
a. de executare a mandatului
b. de informare a mandantului
c. revocarea contractului.
181. Contractul de mandat mai este cunoscut şi

sub denumirea de:
a. contract de comision
b. contract de agenţie
c. contract de franciză.
182. Mandatul comercial poate fi definit ca:

a. contractul prin care o persoană fizică sau
juridică se obligă faţă de altă persoană să
îndeplinească sarcinile primite în numele şi
pe contul acestuia
b. contractul prin care o persoană fizică
sau juridică se obligă faţă de altă
persoană să îndeplinească sarcinile primite în
nume propriu şi pe contul acestuia
c. contractul prin care o persoană fizică
sau juridică se obligă faţă de altă
persoană să îndeplinească sarcinile primite
în nume şi pe cont propriu.
183. Înţelegerea scrisă între un comerciant şi un

producător în care primul se angajează să vândă sau
să cumpere în nume propriu, dar în contul celuilalt,
contra unei retribuţii, se numeşte:
a. contract de comision
b. contract de mandat
c. contract de concesiune.
184. În cazul contractului de comision, dacă se

apelează la depozitul comisionarului, acesta:
a. este obligat să ţină evidenţa mărfurilor primite
şi să le depoziteze separat de produsele unor
terţi
b. nu este obligat să ţină evidenţa mărfurilor
primite
c. este obligat să ţină evidenţa mărfurilor
primite, dar nu este obligat să le depoziteze
separat de produsele unor terţi
185. Contractul de comision

a. este o înţelegere dintre un comerciant,
numit comisionar şi un alt comerciant sau
producător, numit comitent prin care
comisionarul se angajează să vândă sau să
cumpere în nume
propriu şi pe contul comitentului o cantitate
de marfă
b. este o înţelegere dintre un comerciant,
cumpere în numele şi pe contul comitentului o
cantitate de marfă
c. este o înţelegere dintre un comerciant,
cumpere în nume şi pe cont propriu o cantitate
de marfă.
186. Avantajele pe care le generează un contract de

comision sunt:
a. presupune valorificarea experienţei
comisionarului
b. mai bună reprezentare a comitentului
c. posibilitatea creşterii profitului comitentului
fără realizarea unor investiţii noi.
C=a+c+b
187. Delcrederea reprezintã:

a. decontarea sumelor încasate din
valorificarea mãrfurilor
b. garanţia referitoare la stocul de depozit
c. comisionarul poate obţine dreptul de a
valorifica marfa pe credit, preluând riscul ce
decurge din eventuala neplatã.
188. Obligaţiile comisionarului sunt:

a. sã caute cumpãrãtori sau vânzãtori
b. sã rãspundã pentru neexecutarea obligaţiilor
contractuale
c. sã se conformeze instrucţiunilor comitentului
C=a+c+b
189. Obligaţiile comitentului sunt:

a. plata remuneraţiei cãtre mandatar
b. sã ramburseze avansurile, cheltuielile şi
despãgubirile suportate de comisionar
c. sã se conformeze instrucţiunilor comisionarului.
190. Pãrţile contractului de concesiune sunt:

a. concesionar şi comisionar
b. concedent şi comitent
c. concedent şi concesionar.
191. Contractul de concesiune înceteazã în

condiţiile: a. în cazul rezilierii (fãrã preaviz)
b. la falimentul uneia dintre pãrţi
c. din cauza incapacitãţii concedentului de a-şi
executa mandatul comercial.
C=a+c+b
192. Deosebirile dintre contractul de concesiune

şi contractul de mandat sunt:
a. concesionarul acţioneazã în numele
concedentului
b. contractul de concesiune este pe o perioadã
determinatã, nu pe operaţiune
c. concesionarul acţioneazã în nume propriu.
Varianta corectă este A = a + b + c, B = a + b,
C=c+b
193. Deosebirile dintre contractul de concesiune
şi contractul de comision sunt:
a. concesionarul devine proprietarul
mãrfii b. riscurile sunt preluate de
concesionar
c. exclusivitatea.
194. Principalele deosebiri care apar între contractul de

concesiune comercială şi contractul de vânzare –
cumpărare sunt:
a. obligaţia concesionarului de a promova
produsul concedentului
b. integrarea concesionarului în sistemul de
comercializare
c. caracterul provizoriu al relaţiei concedent –
concesionar
C=a+c+b
195. Principalele deosebiri care apar între contractul

de concesiune şi cel de mandat sunt:
a. concesionarul acţionează în nume propriu
b. contractul de concesiune este pe o perioadă
determinată, iar mandatul pe o singură operaţie
c. riscurile sunt preluate de mandant.
C=a+b
196. În cazul contractului de franchising, una

dintre obligaţiile franchisee-ului este:
a. de livrare a mărcii de fabrică sau de comerţ, cu
toate elementele specifice
b. de garanţie a rentabilităţii investiţiei făcute
de partener
c. să acorde remuneraţia partenerului: taxa
iniţială de intrare în afacere şi redevenţele
(royalty), care pot fi un procent din cifra de
afaceri sau o cotă fixă.
197. Obligaţiile franchisor-ului sunt:

a. exploatarea în bune condiţii a
investiţiei partenerului
b. livrarea mãrcii de fabricã sau de comerţ cu
toate elementele specifice
c. îngãduinţa.
C=a+c+b
198. Obligaţiile franchisee-ului sunt:

a. exploatarea în bune condiţii a
investiţiei intelectuale a partenerului
b. sã acorde remuneraţia partenerului
c. sã acorde un procent din cifra de afaceri sau o
cotã fixã partenerului
C=a+c+b
199. Contractul de vânzare-cumpărare internaţională

se caracterizează prin:
a. cumpărătorul pentru a deveni proprietar asupra
mărfii trebuie să plătească un anumit preţ
b. implică existenţa şi acordul de voinţă a unei
părţi
c. nu este un act oneros
200. Principalele elemente ale unui contract de export

– import sunt:
a. părţile contractante, obiectul, preţul şi condiţia
de livrare, condiţii de plată, termen de livrare
b. obiectul, preţul şi condiţia de livrare,
termenul de plată
c. părţile contractante, preţul, condiţia de
livrare, condiţii de plată, condiţii de livrare,
valabilitatea contractului.
201. Caracteristicile contractului de vânzare-

cumpãrare internaţionalã sunt:
a. act multilateral sau unilateral
b. act translativ de proprietate
c. act oneros.
C=a+c+b
202. Finalizarea contractului, ca etapã în realizarea

oricãrui contract comercial:
a. se materializeazã prin semnarea actului
contractual rezultat din negocierile purtate
b. presupune realizarea obligaţiilor contractuale ale
pãrţilor implicate
c. presupune realizarea proiectelor de contract pe
baza cãrora se vor desfãşura negocierile.
203. În contractele de export – import pentru

mărfurile fungibile este necesară:
a. descrierea caracteristicilor tehnologice ale
produsului
b. stipularea tipului de marfă conform
uzanţelor comerciale
c. prezentarea unor prospecte, cataloage, mostre cu
principalele caracteristici tehnice ale produsului.
204. În contractele de vânzare – cumpărare
internaţională mărfurile nefungibile pot fi
prezentate prin:
a. descrierea caracteristicilor tehnologice ale
produsului
b. stipularea tipului de marfă conform
uzanţelor comerciale
c. prezentarea unor prospecte, cataloage, mostre cu
principalele caracteristici tehnice ale produsului.
C = a + c + b, D = a + c
205. Într-un contract de export – import

clauza referitoare la cantitatea mărfii
presupune:
a. exprimarea cantităţii prin folosirea unor
unităţi de măsură
b. precizarea locului unde se determină cantitatea
c. precizarea toleranţei admise pentru situaţia
în
care determinarea cantităţii nu se poate face cu
precizie
C=a+c+b
206. Determinarea cantităţii într-un contract de export

– import se face:
a. numai la punctul de încărcare
b. numai la punctul de detinaţie
c. numai în punctul de frontieră
d. într-un punct oarecare convenit de părţi
207. Determinarea calităţii mărfii pe baza

vizionării constituie metoda prin care:
a. importatorul examinează a văzut marfa
înaintea încheierii contractului, declarându-se
de acord cu calitatea ei
b. importatorul pune la dispoziţia vânzătorului
o mostră
c. importatorul examinează marfa şi îşi dă acordul
pentru încheierea contractului.
208. Dacă încheierea contractului este condiţionată de

acceptarea calităţii de către cumpărător, care
trebuie să se pronunţe într-un anumit timp
asupra mărfii, atunci acţionează:
a. “clauza văzut şi plăcut”
b. “clauza după
încercare” c. “clauza
văzut”
209. Clauza „vãzut şi plãcut” înseamnã:

a. încheierea contractului este condiţionatã
de acceptarea calitãţii de cãtre cumpãrãtor
care trebuie sã se pronunţe într-un anumit
timp asupra mãrfii
b. importatorul a vãzut marfa înaintea
încheierii contractului şi a acceptat-o fãrã sã se
impunã o descriere calitativã a mãrfii
c. importatorul a vãzut marfa dupã
încheierea contractului şi a solicitat descrierea
calitativã a acesteia.
210. Noţiunea de „mostră sondă” desemnează:

a. mostra trimisă partenerului înainte de
semnarea contractului
b. un eşantion extras din lotul de marfă care
urmează să fie trimis importatorului
c. mostra depusă la o organizaţie de comerţ
specializată
211. Clauza “comerţului cu secară” (rye terms)

presupune că:
a. importatorul acceptă marfa aşa cum este, cu sau
fără vizionare
b. importatorul nu va accepta marfa decât
dacă aceasta soseşte la destinatar intactă,
fără degradări calitative
c. importatorul acceptă marfa chiar dacă soseşte la
destinaţie cu unele deprecieri calitative
212. Condiţia „aşa cum este” (tel quel)

presupune obligaţia cumpărătorului:
a. de a plăti întreaga cantitate de marfă,
indiferent de starea în care se află
b. de a plăti numai marfa care corespunde calitativ
c. de a plăti marfa care corespunde calitativ la
preţul convenit în contract, iar pentru marfa
deteriorată va beneficia de reduceri
213. Determinarea calitãţii pe bazã de tipuri şi

denumiri uzuale presupune:
a. folosirea standardelor de
calitate b. folosirea mostrelor
c. folosirea unei game similare de produse.
214. Condiţia „aşa cum este” presupune:

a. importatorul nu va accepta marfa chiar
dacã aceasta soseşte la
destinaţiela calitatea convenitã
b. importatorul va accepta marfa chiar dacã
aceasta soseşte la destinaţie cu unele
deprecieri calitative
c. importatorul acceptã marfa fãrã vizionare
chiar dacă soseşte cu unele deprecieri calitative.
215. Importatorul poate cere despăgubiri sau reduceri

de preţ exportatorului în următoarele situaţii:
a. dacă marfa nu corespunde prevederilor
contractuale
b. dacă marfa nu este livrată din vina
transportatorului la termenul convenit
în contract
c. dacă marfa nu corespunde calitativ sau
cantitativ şi exportatorul este înştiinţat în
timp util de importator asupra problemelor
apărute.
216. În stabilirea preţului ambalajului, clauza bruto

per netto înseamnă că:
a. vânzătorul nu pretinde un preţ pentru ambalaj,
costul acestuia fiind cuprins în preţul mărfii
b. vânzătorul calculează separat preţul
ambalajului c. ambalajul este calculat la preţul
unitar al mărfii
217. Clauza „ neto” presupune:

a. vânzãtorul nu pretinde nimic pentru ambalaj
b. vânzãtorul calculeazã separat preţul ambalajului
c. preţul ambalajului va fi acelaşi cu preţul unitar
al mãrfii.
218. În cazul în care părţile semnatare ale unui contract

convin asupra returnării ambalajului, în contract
se va stipula:
a. termenul de restituire şi suportarea
cheltuielilor aferente
b. preţul ambalajului şi modalitatea de plată a
acestuia
c. modalitatea în care se face returnarea.
219. Marcarea originară a unui ambalaj pentru export

presupune:
a. produsul nu poartă nici un semn distinct privind
ţara de origine
b. marfa este comercializată de către importator
în ambalajul producătorului, purtând marca
originală a acestuia
c. marcarea se face cu însemnale importatorului.
220. Preţul determinat într-o operaţiune de export –

import poate fi:
a. numai un preţ fix
b. un preţ fix şi unul mobil
c. determinabil
221. La încheierea contractelor pe termen lung al căror

obiect îl constituie lucrări de construcţii,
realizarea de instalaţii complexe, se foloseşte:
a. preţul determinat
b. preţul determinabil
c. preţul fix
222. Din punctul de vedere al decontãrii, în

contractele comerciale preţul poate fi:
a. determinat
b. determinabil
c. determinat sau determinabil.
223. Preţul determinabil:
a. se foloseşte în contractele pe termen lung şi
se va stabili la nivelul preţurilor mondiale
existente la finalizarea lucrãrii sau la livrarea
produsului
b. este stabilit în momentul încheierii
contractului c. poate fi fix sau mobil.
224. Scontul de reglementare este:

a. o bonificaţie
b. o reducere de preţ acordatã celor ce plãtesc
marfa înainte de termenul de scadenţã
c. o reducere asupra preţului de vânzare
convenitã în prealabil, din cauza unor
deficienţe calitative ale produsului.
225. Remiza este:

a. o bonificaţie
b. o reducere a preţului în funcţie de cantitatea
vândutã
c. o marjã asiguratorie de preţ.
226. Corelarea valorii contractului de export cu o

cantitate bine precizată de marfă se face
prin:
a. clauza de consolidare a preţurilor
b. clauza de rectificare a preţurilor
c. clauza valutară simplă.
227. Clauza de alegere a monedei de plată prevede:

a. posibilitatea exprimării sumei de plată într-
o monedă forte în momentul
negocierii contractului, iar la
scadenţă partenerul este obligat să plătească
în moneda respectivă;
b. posibilitatea exprimării sumei de plată în mai
multe valute în momentul semnării contractului,
iar la scadenţă partenerul poate să aleagă
moneda de plată;
c. posibilitatea exprimării sumei de plată într-
o monedă în apreciere în momentul
derulării contractului, iar la scadenţă
partenerul este obligat să plătească în moneda
respectivă.
228. Clauza de indexare se foloseşte pentru a

contracara: a. riscul valutar
b. riscul de preţ
c. riscul de neexecutare a obligaţiilor de plată.
229. Clauza de impreviziune presupune:

a. acoperirea riscurilor în cazul unor
evenimente de orice naturã care fac
imposibilã realizarea obligaţiilor contractuale
b. posibilitatea exprimãrii sumei de platã în mai
multe valute
c. contracararea diferitelor riscuri conjuncturale
d. pãrţile pot cere renegocierea totalã sau parţialã a
contractului.
230. Înscrisul întocmit de deţinătorul mărfii sau un

reprezentant al acestuia (de regulă,
comisionarul vamal) prin care se prezintă
elementele necesare vămuirii, se numeşte:
a. declaraţie de încasare valutară
b. dosar vamal
c. declaraţie vamală.
231. Condiţiile de livrare se referă la:

a. transferul proprietăţii asupra mărfii de la
exportator la importator
b. transferul riscurilor legate de livrare de
la exportator la importator
c. transferul cheltuielilor legate de livrare de
la exportator la importator
d. transferul cheltuielor şi riscurilor legate
de marfă, de la exportator la importator.
232. Condiţiile de livrare stabilesc:

a. obligaţiile şi rãspunderile pãrţilor legate de
cheltuielile de transport şi de riscurile suportate
b. precizãri legate de transmiterea dreptului de
proprietate
c. precizãri legate de ambalarea şi marcarea
mãrfurilor.
233. Conform condiţiilor de livrare INCOTERMS:

a. vânzãtorul este obligat sã livreze marfa
în cantitatea şi calitatea contractatã, la
termenul şi locul convenit, împreunã cu
documentele specifice, iar cumpãrãtorul sã
preia şi sã plãteascã marfa la termenul
convenit
b. cheltuielile de rambursare sunt suportate de
vânzãtor
c. cheltuielile privind controlul cantitãţii şi
calitãţii mãrfii sunt suportate de cumpãrãtor.
234. Conform regulilor din categoria D INCOTERMS:

a. vânzãtorul are obligaţia de a pune marfa la
dispoziţia cumpãrãtorului la poarta fabricii
b. vânzãtorul are obligaţia de a suporta cheltuielile
pânã la frontierã
c. vânzãtorul are obligaţia de a suporta cheltuielile
şi riscurile pânã la destinaţie.
235. Deosebirile dintre regulile INCOTERMS şi

RAFTD sunt:
a. INCOTERMS vizează actele de comerţ, în timp
ce RAFTD vizează actele de cooperare
b. INCOTERMS sunt specifice Europei, în timp
ce RAFTD sunt întâlnite în comerţul
exterior al SUA
c. nu există nici o deosebire
236. Condiţiile de livrare INCOTERMS au o abreviere

consacrată formată din:
a. două litere
b. patru
litere c. cinci
litere
d. nici un răspuns nu este corect.
237. Categoria E din uzanţele INCOTERMS cuprinde:

a. EXW, DES, DEQ
b. DES, DEQ, FCA
c. EXW.
238. Categoria F din uzanţele INCOTERMS cuprinde:

a. FCA, FAS
b. FCA, FAS, CFR, CIF, CPT
c. FCA, FAS, FOB.
239. Categoria C din uzanţele INCOTERMS se

deosebeşte de celelalte categorii prin:
a. suportarea cheltuielilor cu transportul şi
asigurarea sunt separate de suportarea riscului
b. cumpărătorul suportă asigurarea şi riscul, iar
vânzătorul suportă transportul
c. vânzătorul este obligat să asigure transportul
şi asigurarea fără să suporte riscurile
aferente acestui transport.
240. Categoria D din regulile INCOTERMS cuprinde

uzanţe:
a. franco
b. transport plătit până la
c. cost, asigurare, navlu.
241. FOB (free on board / franco la bord) presupune:

a. vânzătorul suportă toate cheltuielile până
la punctul de destinaţie
b. vânzătorul suportă cheltuielile de
transport, asigurare şi riscurile pe parcurs
extern până în momentul în care marfa ajunge
la bordul navei
c. cumpărătorul suportă cheltuielile de
la bordul navei.
242. CIP (carriage and insurance paid to / transport

şi asigurare plătite până la) presupune:
a. vânzătorul are obligaţia de a suporta
cheltuielile de transport, asigurare şi
riscurile până la punctul convenit
b. vânzătorul are obligaţia de a suporta
cheltuielile de transport şi asigurare până în
punctul de destinaţie, riscurile suportându-le
cumpărătorul
c. vânzătorul suportă costurile formalităţilor
vamale necesare la export.
C = a + c + b, D = a + c
243. DAF (delivered at frontier / franco la
frontieră) presupune:
cumpărătorul
b. vânzătorul are obligaţia de a suporta
cheltuielile de transport, asigurare şi
riscurile până la punctul convenit
c. vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de
livrare când a suportat toate cheltuielile şi
riscurile până la frontiera convenită.
244. EXW (ex works / franco fabrică) presupune:

cumpărătorul
b. cumpărătorul suportă cheltuielile de
la bordul navei
c. vânzătorul are obligaţia de a pune marfa
la dispoziţia cumpărătorului şi de a
întocmi formalităţile vamale de export.
245. Clauza preţului escaladat este

specifică: a. contractelor de prestări de
servicii
b. contractelor pe termen lung
c. contractelor pe termen scurt
d. contractelor cu livrări succesive
e. contractelor de cooperare.
C = a + c + b, D = b + d + e
246. Clauza preţului escaladat presupune recalcularea

preţului după următoarea formulă:
a. Pe = Po (a M1/Mo + b L1 /Lo)
b. Pe = Po (a + b + c L1 /Lo)
c. Pe = Po (a + b M1 / Mo + c L1 /Lo)
d. Pe = Po + Po (a + b M1 / Mo + c L1 / Lo).
247. Clauza preţului escaladat mai este întâlnită şi

sub denumirea de:
a. clauza generală de recalculare a obligaţilor
beneficiarului
b. clauza de indexare
c. clauza de rectificare a preţurilor.
248. Aplicarea clauzei de indexare este condiţionată de:

a. găsirea unui etalon din punct de vedere al
preţului convenabil pentru ambele părţi
b. certificarea acestui etalon de către o organizaţie
de comerţ
c. preţul materiilor prime de pe piaţa mondială.
249. Clauza de consolidare a preţurilor se mai

numeşte: a. clauza marfă
b. clauza de indexare
c. clauza de rectificare.
250. În cazul contractelor buy-back, aplicarea clauzei

de consolidare a preţurilor presupune:
a. indexarea preţului de contract
b. plata contractului se va face printr-o
cantitate bine determinată de marfă
c. luarea în considerare a unui preţ etalon de pe
piaţa mondială.
251. Clauza de rectificare a preţurilor presupune:

a. indexarea preţului cu un anumit procent
b. alinierea automată a preţului produsului la
preţul mondial
c. desfăşurarea de noi negocieri între părţile
contractante.
252. Clauza de revizuire a preţului presupune:

a. adaptarea preţului de contract la noile condiţii
prin renegocierea acestuia
b. indexarea preţului cu un anumit procent
c. alinierea automată a preţului produsului la
preţul mondial.
253. Legarea valutei de contract de o altă valută

considerată mai stabilă defineşte:
a. clauza multivalutară
b. clauza coşului valutar
254. În condiţiile în care moneda de contract s-a

depreciat în raport cu moneda etalon,
potrivit clauzei valutare simple suma de plată va fi:
a. Sp = Si (1 + Kf )
b. Sp = Si (1 + / - Kf )
c. Sp = Si (1 - Kf ).
255. În condiţiile în care moneda de contract s-a

apreciat în raport cu moneda etalon, potrivit
clauzei valutare simple suma de plată va fi:
a. Sp = Si (1 + Kf )
b. Sp = Si (1 + / - Kf )
c. Sp = Si (1 - Kf ).
256. Clauza coşului valutar are următoarele variante:

a. clauza coşului valutar simplu
b. clauza coşului valutar ponderat
C=a+c+b
257. Într-un contract de export – import termenul

de plată poate fi:
a. anticipat
b. la vedere
c. la termen
d. prompt.
C = a + c + b, D = a + c + d
258. Documentele necesare încasării facturii

externe sunt:
a. factura externă
b. documentul de transport
c. certificat de origine
d. certificat de garanţie.
C=a+c+b
259. În funcţie de natura şi complexitatea mărfurilor

care fac obiectul contractului, termenul de
livrare poate fi:
a. termen de livrare cert
b. termen de livrare anticipat
c. termen de livrare orientativ
d. termen de livrare determinabil.
C = a + c + b, D = a + c + d
260. Ca parte a contractului comercial, condiţiile
de platã se referã la:
a. documentele ce însoţesc marfa pânã la
destinaţie b. documentele necesare încasãrii
facturii
c. moneda de decontare.
Varianta corectă este A = A + b + c, B = a + b,
C=c+b
261. Termenul de platã prompt presupune:

a. garanţii acordate de cumpãrãtor prin plata
unui avans din care exportatorul va putea
sã-şi recupereze eventualele prejudicii
b. plãţi eşalonate şi efectuate în perioada de
execuţie a unui obiectiv complex
c. plata se realizeazã dupã efectuarea livrãrilor sau
prestarea serviciilor.
262. Legat de modalitatea de livrare, mãrfurile sau

serviciile ce fac obiectul contractului pot fi
livrate:
a. numai global
b. numai în tranşe
c. global sau în tranşe.
263. În cazul litigiilor contractuale, dreptul

aplicabil prevede:
a. aplicarea dreptului din ţara vânzãtorului
b. aplicarea dreptului din ţara cumpãrãtorului
c. aplicarea dreptului din ţara vânzãtorului,
cumpãrãtorului sau a unui terţ.
264. Valabilitatea contractului se concretizeazã prin:

a. menţionarea unei date fixe ca moment
al începerii derulării contractului
b. menţionarea duratei, modalitãţilor de
prelungire şi a
momentului încetãrii
obligaţiilor contractuale
c. menţionarea expresã a perioadei de valabilitate
a contractului.
265. În relaţiile internaţionale casa de expediţii

are următoarele funcţii:
a. alegerea rutei de transport
b. alegerea mijloacelor de transport
c. formarea partizilor optime de mărfuri în
vederea transportării
d. realizarea transporturilor multimodale.
C = a + c + b, D = a + b + d
266. Finalitatea operaţiilor de export-import este:

a. descărcarea mărfii ce face obiectul contractului
de import-export
b. livrarea mărfii şi efectuarea plăţii
c. livrarea mărfii de la vânzător la cumpărător
267. Rolul casei de expediţii este:

a. alegerea formei care să asigure cea mai
bună modalitate de transmitere a marfii
de la exportator la importator
b. alegerea mijlocului de transport
adecvat c. ambalarea mărfii.
268. Serviciile oferite de exeditor sunt:

a. acordarea de consultanţă după încheierea
contractului de export-import
b. transmiterea de informaţii privind oferta
de transport şi starea mijlocului de transport
c. livrarea mărfii.
C=a+c+b
269. Forwanding Agents Certificate of Receipt (FCR)

este:
a. un document prin care importatorul certifică că
a preluat marfa în bune condiţii de la exportator
b. un document utilizat în condiţia de livrare EXW
c. un document ce face dovada că exportatorul şi-a
respectat obligaţia faţă de importator de a pune
marfa la dispoziţia acestuia
C = a + c + b, D = a + c
270. Cererea de tonaj este:

a. un document sub forma unui conosament direct
b. un document eliberat de expeditor când acesta a
preluat marfa în depozitele sale
c. un formular completat de către expeditor
şi transmis firmei de expediţii, care în calitate
de navlositor trebuie să reţină spaţiul
maritim necesar.
271. Dispoziţia de transport şi vămuire este:

a. un formular completat de expeditor şi trimis
firmei de expediţii
b. o formalitate practicată la export prin care
firma exportatoare însărcinează
societatea de expediţii
cu organizarea transpotului până la frontieră
şi cu efectuarea formalităţilor vamale
c. un document de transport.
272. Avantajele transporturilor maritime sunt:

a. preţ mai mic decât a celorlalte forme
de transport
b. consum redus de combustibil pe unitatea de
produs
c. independenţă de condiţiile de mediu.
C=a+c
273. Dezavantajele transportului

maritimsunt: a. dependenţa de condiţiile
naturale
b. necesitatea realizării unor construcţii
c. imposibilitatea realizării transportului între
continente.
274. Tona registru net, ca unitate de măsură a

capacităţii de transport a navei:
a.
este o unitate de măsură pentru greutate şi este
3
egală cu 2,83 m
b. cuprinde capacitatea brută din care se scade
spaţiul necomercial
c. reprezintă cantitatea de mărfuri ce poate fi
transportată.
C=a+c
275. Tona deadweight (tdw):

a. este o unitate de măsură specifică pentru
greutate
b
. este o unitate de măsură a volumului egală cu
3
2,83 m
c. cuprinde capacitatea brută a spaţiului comercial
276. După modalitatea de exploatare a navelor,

există următoarele regimuri de navigaţie:
a. regim tramp
b. regim special
c. regim temporal
d. regim de linie
e. regim independent.
C = a + c, D = a + d
277. Navele care acţionează în regim tramp se

mai numesc:
a. nave independente
b. nave vagaboande
c. nave de deservire.
278. Ca modalitate de exploatare a navelor,

navigaţia tramp:
a. este legată de o anumită zonă geografică de
navigaţie
b. satisface nevoile unui singur armator
c. fiecare cursă are la bază un contract negociat
între armator şi navlositor
C=a+c
279. Navigaţia de linie este:

a. navigaţie neregulată
b. se realizează pe o anumită rută conform
unui grafic prestabilit
c. este obligată să aştepte în port o marfă care nu
este gata de expediere.
280. Navigaţia de linie funcţionează după

principiul: a. „marfa aşteaptă nava”
b. „nava aşteaptă marfa”
c. marfa este încredinţată armatorului.
281. În situaţia în care, în navigaţia de linie, nava

nu poate descărca marfa în portul stabilit:
a. marfa va fi adusă ulterior la locul
stabilit, cheltuielile fiind suportate de către
armator
b. marfa va fi adusă ulterior la locul
căpitanul navei
c. marfa va fi adusă ulterior la locul
cumpărător.
282. Preţul navlului în cazul navigaţiei de

linie: a. nu este negociabil
b. nu este prevăzut în tariful respectivei linii de
navigaţie
c. este prevăzut în tariful respectivei linii de
navigaţie.
C=a+c
283. Navlosirea constă în:

a. totalitatea operaţiunilor şi acţiunilor
specifice care au ca obiect negocierea şi
încheierea contractului de transport maritim
b. armatorul se obligă să pună la
dispoziţia navlositorului nava, iar navlositorul
se obligă să plătească chiria (navlu)
c. armatorul se obligă să pună la
dispoziţia navlositorului nava, iar armatorul
se obligă să plătească chiria (navlu)
C=a+c
284. Armatorul, ca parte implicată în contractul
de transport maritim este:
a. proprietarul navei
b. cărăuşul maritim
c. utilizatorul navei
d. beneficiarul transportului.
C=a+c
285. Navlositorul, ca parte implicată în

transportul maritim este:
a. proprietarul navei
b. cărăuşul maritim
c. utilizatorul navei
d. beneficiarul transportului.
C = a + c, D = c + d
286. Contractul de transport maritim îmbracă

formele: a. charter-party şi conosament
b. navlu
c. conosament şi navlu.
287. Principalele tipuri de contracte de navlosire

pentru navigaţia tramp:
a. contractul de călătorie, contractul pe navă,
contractul pe spaţiu
b. voyage Charter-party, Charter by Demise
c. contractul de călătorie, contractul pe timp,
contrtactul pe navă.
288. Time Charter Party este:

a. un contract care are ca obiect închirierea
navei şi a serviciilor echipajului pe o
perioadă determinată de timp
b. oferă siguranţă şi stabilitate părţilor contractante
c. variantă a contractului de transport prin care
navlositorul obţine posesia şi controlul
complet al navei pe o perioadă determinată
de timp, contra unei sume de bani.
C=a+c
289. Voyage Charter Party / contractul pe călătorie este:

a. contractul încheiat între armator şi
navlositor,
prin care primul se obligă să transporte cu
nava şi echipajul său o cantitate de marfă
la o anumită destinaţie contra unui preţ numit
navlu
b. contractul prin care armatorul închiriază nava şi
echipajul pe o anumită perioadă de timp
c. un contract folosit în transpotul feroviar.
290. Variantele contractului pe călătorie sunt:

a. single voyage charter, round trip voyage
charter, consecutive voyage charter
b. single voyage charter, round trip voyage
charter c. simplu, circular, consecutiv.
291. În cadrul contractului time charter party:

a. armatorul păstrează posesia şi
controlulnavei, comandantul şi echipajul
fiind la ordinele armatorului
b. navlositorul obţine posesia şi controlul
complet al navei
c. cheltuielile legate de navă şi echipaj sunt
în sarcina armatorului, care păstrează în
întregime controlul asupra navei.
292. În cadrul contractului charter by demise:

a. armatorul păstrează posesia şi
controlulnavei, comandantul şi echipajul
fiind la ordinele armatorului
b. navlositorul obţine posesia şi controlul
complet al navei
c. cheltuielile legate de navă şi echipaj sunt
în sarcina armatorului, care păstrează în
întregime controlul asupra navei.
293. Stalia reprezintă:

a. timpul acordat de armator navlositorului
pentru operaţiunile de încărcare – descărcare
b. suma de bani plătită de armator
navlositorului pentru timpul economisit
c. suma de bani acordată ca despăgubire de către
armator navlositorului pentru reţinerea navei
294. Stalia ireversibilă este:

a. timpul acordat global pentru operaţiunile de
încărcare – descărcare
b. timpul acordat separat pentru încărcarea şi
descărcarea navei
c. suma de bani acordată ca despăgubire de către
armator navlositorului pentru reţinerea navei
295. Stalia reversibilă este:

a. timpul pentru încărcarea navei
b. timpul acordat global pentru încărcarea şi
descărcarea navei
c. dotarea navei
296. Contrastalia este:

a. diferenţa de timp faţă de staliile stabilite
în contract
b. suma de bani acordată ca despăgubire de
către navlositor armatorului pentru reţinerea
navei dincolo de timpul alocat în contract
c. suma de bani plătită de armator pentru timpul
de stalii economisit.
C=a+c
297. „Liner terms” se referă la:

a. armatorul suportă toate cheltuielile de încărcare,
stivuire, descărcare a mărfii
b. armatorul suportă cheltuielile de încărcare-
descărcare a navei
c. armatorul nu are nici o obligaţie.
298. Principalele avantaje ale transportului fluvial

sunt: a. capacitate mare de transport
b. cheltuieli mici pe unitatea de marfă
trasportată c. viteza mare de deplasare.
C=a+c
299. Principalele limite pe care le prezintă

transportul rutier sunt:
a. viteză mică de deplasare
b. capacitate de transport mică
c. necesită dezvoltarea unei infrastructuri rutiere.
C=a+c
300. În funcţie de forma de achitare navlu poate fi:

a. freight payable at destination / navlu plătit
la destinaţie
b. freight prepaid / navlu plătit anticipat în
portul de încărcare
c. freight prepaid at destination /navlu
plătit anticipat la destinaţie
C=a+c
301. Navlu mort este:

a. cantitatea încărcată pe puntea vasului
b. suma plătită pentru transportul unei cantităţi
de marfă lipsă
c. suma plătită pe unitatea de măsură a mărfii.
302. Preţul transportului feroviar cuprinde:

a. tariful de transport pe parcurs intern
b. tariful de transport plus toate taxele care
intervin pe parcursul
transportului,calculate în
conformitate cu reglementările ţării tranzitate
c. tariful de transport plus toate taxele care
intervin pe parcursul
transportului,calculate în
conformitate cu reglementările ţării destinatare.
303. Conosamentul poate fi definit ca:

a. documentul de transport specific transportului
feroviar
b. documentul de transport specific
transportului maritim
c. documentul de transport specific transportului
aerian.
304. Conosamentul este:

a. documentul care atestă că marfa a fost
încărcată în mijlocul de transport aerian
b. un titlu de proprietate
c. un document de credit folosit pentru
încasarea contravalorii mărfurilor expediate
C=a+c
305. După modul de transmitere a dreptului de

proprietate conosamentele se clasifică:
a. conosament curat
b. conosament la ordin
c. conosament la purtător
d. conosament cu transbordare
e. conosament murdar
f. conosament nominativ.
Varianta corectă este A = b + c + e, B = a + b,
C = a + c + f, D = b + c + f
306. Conosamentul murdar este:

a. conosamentul eliberat în cazul
transporturilor directe efectuate cu aceeaşi
navă din portul de încărcare până în cel de
destinaţie
b. conosamentul care nu are stipulat
numele proprietarului mărfii
c. conosamentul în care apar menţiuni
referitoare la cantitate, calitate, etc şi care nu
sunt conforme cu contractul.
307. Conosamentul este:

a. eliberat de cărăuş
b. documentul prin care vânzătorul poate dovedi
cumpărătorului că marfa a fost expediată
c. nu este o hârtie de valoare.
C=a+c
308. Scrisoarea de trăsură fluvială:

a. este documentul care atestă încheierea unui
contract de transport fluvial
b. nu este o hârtie de valoare
c. poate fi transmisă prin gir sau andosare.
C=a+c
309. Scrisoarea de trasură rutieră CMR:

a. se mai numeşte carnet TIR
b. se întocmeşte pentru fiecare camion în parte
c. este o hârtie de valoare şi poate fi transmisă prin
gir sau andosare.
310. CMR –ul reprezntă:

a. scrisoarea de transport rutier
b. scrisoarea de transport feroviar
c. scrisoarea de transport fluvial.
311. Transportul mărfurilor sub carnetul TIR înseamnă:

a. suportarea cheltuielilor de transport de către
cumpărător
b. dovada încheierii unui contract de transport
c. trecerea mărfurilor exportate prin toate
punctele de frontieră fără efectuarea
controalelor vamale
d. recunoaşterea plombei vamale în punctul
de frontieră al ţărilor care au aderat la
Convenţia TIR.
312. Scrisoarea de transport feroviar / CIM se poate

întocmi:
a. pentru fiecare vagon
b. pentru întreaga cantitate care este încărcată
pentru un singur expeditor
c. pentru întreaga garnitură de tren.
C=a+c
313. În transportul maritim avaria comună

apare: a. când marfa este distrusă în
totalitate
b. când se recurge la anumite măsuri de
distrugere a mărfii pentru a salva nava sau
echipajul
c. când marfa este distrusă într-o oarecare măsură.
314. Avaria comună apare atunci când:

a. bunurile sunt distruse doar într-o
anumită măsură
b. bunul este abandonat din necesitatea de a salva
nava şi echipajul
c. bunul este confiscat.
315. Obligaţiile asiguratorului sunt:

a. de a păstra în bune condiţii bunurile asigurate
b. să plătească daunele produse în limitele
sumei asigurate
c. după plata despăgubirilor, în cazul avariei
totale, dreptul de proprietate asupra bunului
trece la asigurator.
C=a+c
316. Vămuirea la export este realizată de:

a. exportator
b. una dintre părţile contractului, în funcţie
de condiţia de livrare utilizată
c. de importator.
317. Procedura de vămuire cuprinde:

a. efectuarea controlului vamal şi plata
taxelor vamale
b. pregătirea mărfurilor pentru vămuire,
întocmirea declaraţiei vamale şi stabilirea
regimului vamal, controlul vamal şi plata
taxelor vamale
c. pregătirea mărfurilor pentru vămuire,
întocmirea declaraţiei vamale, stabilirea
regimului vamal şi expedierea mărfurilor.
318. Mijloacele de plată internaţionale reprezintă:

a. bani utilizaţi pe plan mondial pentru
lichidarea datoriilor sau creanţelor provenite
din relaţii economice, financiare şi de credit
b. elementele primare ale relaţiilor de
plăţi internaţionale
c. înscrisuri care mijlocesc mişcarea pe plan extern
a monedelor scripturale.
C=a+c
319. Devizele reprezintă:

a. totalitatea mijloacelor de plată sub formă
de metale şi pietre preţioase, unităţile monetare
ale statelor suverane, precum şi suma
titlurilor de
valoare care circulă ca mijloace de plată sau
care pot fi tezaurizate
b. totalitatea mijloacelor de plată sub formă
de metale şi pietre preţioase, unităţile monetare
ale statelor suverane, precum şi suma
titlurilor de valoare care circulă ca mijloace de
plată dar care nu pot fi tezaurizate
c. mijloace de plată ce circulă efectiv pe
piaţa finaniară sub formă de monedă
metalică sau bancnote.
320. Valutele reprezintă:

a. hârtii de valoare
b. instrumente de plată
c. mijloace de plată care circulă efectiv pe
piaţa finaniară sub formă de monedă
metalică sau bancnote.
C=a+c
321. Funcţiile DST sunt:

a. mijloace de rezervă valutare
b. acordarea de credite ţărilor membre ale
Bancii Mondiale
c. mijloace de plată.
C=a+c
322. Avantajele operaţiilor cu DST sunt:

a. o stabilitate mai mare a preţurilor
b. sunt legate de un anumit emitent
putând echilibra astfel balanţa de plăţi externe
c. nu produc mobilizări de active financiare.
C=a+c
323. Viramentul este:

a. instrument de plată
b. operaţie efectuată de o bancă
c. ordin dat de importator băncii sale de a
transfera din contul său în contul creditorului
suma de bani reprezentând contravaloarea
marfii.
C=a+c
324. Instrumentele de plată internaţionale

sunt: a. valute de circulaţie
internaţională
b. înscrisuri care mijlocesc circulaţia
monedelor scripturale pe plan extern
c. cartele metalice sau din plastic.
C=a+c
325. Cambia reprezintă:

a. un înscris prin care trasul dă ordin trăgătorului
de a plăti unei terţe persoane o sumă de bani
b. un înscris prin care trăgătorul dă ordin trasului
c. hârtie de valoare cu rol de instrument de credit.
C=a+c
326. Funcţiile cambiei sunt:

a. instrument de plată şi de credit
b. mijloc de plată
c. instrument de consolidare a modalităţilor
de plată.
C=a+c
327. Cambia bancară presupune:

a. ca la plata sumelor înscrise să se prezinte un
set de documente către beneficiarul plăţilor
b. trăgătorul este o bancă
c. trasul este o bancă.
328. Avalizarea cambiei reprezintă:

a. transmiterea cambiei prin gir
b. apelarea la o garanţi din partea unui terţ
c. vinderea cambiei unor instituţii specializate.
329. Scontarea cambiei este:

a. operaţiunea prin care beneficiarul
cambiei obţine de la o bancă, înaintea
termenului scadent, suma înscrisă pe cambie
b. operaţiunea prin care băncile comerciale
vând cambia bancii centrale
c. operaţiunea de vindere a cambiei unor instituţii
specializate care preiau riscul de neplată.
330. Biletul la ordin reprezintă:

a. un înscris prin care trăgătorul dă ordin trasului
b. înscris de valoare prin care emitentul se
obligă să plătească o sumă de bani la
scadenţă sau la prezentarea beneficiarului
c. variantă a cambiei
C=a+c
331. Obligaţiunea convertibilă este:
a. un hibrid între acţiune şi obligaţiune
b. formă a obligaţiunii care asigură un venit fix
sub formă de dobândă şi dreptul de a o
preschimba prestabilit în acţiuni ale firmei în
numele căruia a fost lansat împrumutul
c. formată dintr-o obligaţiune clasică şi un
certificat de depozit.
C=a+c
332. Modalităţile de plată internaţionale

reprezintă: a. valute de circulaţie
internaţională
b. tehnici de plată
c. mecanisme prin care se efectuează
operaţiuni bancare, inclusiv viramentul
documentelor, care asigură achitarea
contravalorii mărfii.
C=a+c
333. Acreditivul bancar reprezintă:

a. o modalitate de plată simplă şi operativă care
nu oferă garanţii
b. modalitate de plată prin care banca emitentă
se angajează faţă de exportator să efectueze
plata
c. angajamentul asumat de o bancă, la ordinul şi
în contul clientului sau de a plăti catre o
altă persoană o sumă de bani contra
documentelor emise de exportator şi care fac
dovada livrării mărfii.
334. Domicilierea acreditivului indică:

a. locul în care urmează să se predea marfa
cumpărată
b. locul unde urmează să se plătească
documentele prin care vânzătorul atestă că a
livrat marfa
c. banca la care urmează să se predea documentele
de către vânzător.
335. Valabilitatea acreditivului se exprimă prin:

a. termenul limită de utilizare a acreditivului
b. termenul de valabilitate, termenul de livrare
şi termenul de prezentare a documentelor la
bancă
c. termenul de predare a documentelor la banca
cumpărătorului.
336. Valoarea acreditivului trebuie să coincidă

cu: a. datele contractuale
b. datele din factura emisă pentru cumpărător
c. cu o valoare minimă indicată de cumpărător.
337. Stingerea plăţii în acreditiv se

face: a. cu plata la vedere
b. cu plata amânată
c. cu plata condiţionată
d. cu plată prin acceptare
e. cu plata prin negociere.
Varianta corectă este A = b + c, B = a + b + d + e,
C=a+c+e
338. Operaţiunile desfăşurate în cazul unui

acreditiv sunt:
a. deschiderea acreditivului la ordinul
importatorului, expedierea mărfii,
prezentarea de către exportator la bancă a
documentelor care atestă expedierea mărfii,
decontarea operaţiunii de export
b. expedierea mărfurilor, deschiderea
acreditivului la ordinul importatorului,
decontarea operaţiunii de export
c. expedierea mărfii, prezentarea de către
exportator la bancă a documentelor care
atestă expedierea mărfii, decontarea
operaţiunii de export.
339. În cazul acreditivului, banca în care este

domiciliat acreditivul este obligată:
a. să plătească orice factură prezentată de către
exportator
b. să plătească numai facturile ale căror date
corespund cu datele din contract
c. să plătească numai facturile ale căror date
corespund cu datele din acreditiv.
340. Acreditivul poate fi plătit:

a. numai la banca exportatorului
b. numai la banca importatorului
c. numai la o terţă bancă numită de exportator şi
importator de comun acord
d. numai la banca în care este domiciliat
acreditivul.
341. După momentul efectuării plăţii, acreditivul

este: a. irevocabil sau revocabil
b. cu plată la vedere, la termen, prin negociere
sau prin acceptare
c. parţial sau plătibil în tranşe.
342. Acreditivul documentar revocabil este:

a. acreditivul în care suma nu este stabilită în
prealabil
b. acreditivul în care suma poate fi schimbată
de către bancă la ordinul importatorului fără
ca vânzătorul să fie anunţat în prealabil
c. acreditivul în care suma nu poate fi revocată
de către importator fără ca vânzătorul să fie
anunţat în prealabil.
343. Acreditivul documentar irevocabil este:

a. acreditivul în care suma nu poate fi revocată
de către importator fără ca vânzătorul să fie
anunţat în prealabil
b. acreditivul care odată constituit nu poate
fi modificat sau anulat de către banca
emitentă fără acordul ambelor părţi
c. acreditivul în care suma poate fi anulată
sau revocată de o terţă persoană numită de
către importator.
344. Acreditivul cu plată la termen implică:

a. plata va fi făcută de către banca emitentă la
un anumit termen de la depunerea
documentelor care să ateste că marfa a fost
exportată
b. plata va fi făcută de către importator la un
anumit termen prevăzut în contract
c. plata acreditivului va fi făcută la un
anumit termen convenit între părţi, termen
stabilit în contract.
345. Acreditivul în care beneficiarul său iniţial poate să-

şi substituie unul sau mai mulţi beneficiari,
numiţi beneficiari secundari este:
a. acreditiv cu plata diferată
b. acreditiv cu plata prin negociere
c. acreditiv parţial
d. acreditiv transferabil.
346. Acreditivul plătibil în tranşe este utilizat:

a. atunci când exportatorul nu are toţi banii
necesari pentru a plăti marfa importată
b. atunci când exportatorul acordă un credit
furnizor cumpărătorului
c. atunci când contractul prevede livrarea în
tranşe a mărfurilor exportate.
347. Acreditivul cu clauza roşie:

a. se utilizează pentru livrarea eşalonată a mărfii
b. este deschis numai pentru valoarea unei singure
tranşe
c. presupune autorizarea băncii ordonatoare
de către cumpărător de a efectua o plată în
avans către vânzător, înaintea livrării mărfii
348. Acreditivul reînnoibil reprezintă o

variantă: a. a acreditivului transferabil
b. a acreditivului plătibil în tranşe
c. a acreditivului cu plata amânată.
349. Acreditivul utilizat în cazul unui contract cu livrări

în tranşe, deschis numai pentru valoarea unei
singure tranşe, urmând ca banca să-l reîncarce
automat este:
a. acreditivul parţial
b. acreditivul transferabil
c. acreditivul reînnoibil.
350. Acreditivul deschis de exportator, pe o piaţă

naţională în favoarea producătorului de mărfuri,
pe baza unui acreditiv extern pe care l-a primit este:
a. acreditivul transferabil
b. acreditivul subsidiar
c. acreditivul back to back.
351. Acreditivul back to back este:

a. acreditivul utilizat în cazul unui contract
cu livrări în tranşe, deschis numai pentru
valoarea unei singure tranşe, urmând ca
banca să-l reîncarce automat
b. acreditivul în care suma poate fi anulată
sau revocată de o terţă persoană numită de
către importator
c. acreditivul de import deschis pe baza unui
acreditiv de export.
352. Acreditvul back to back este avantajos pentru:

a. firmele care intermediază vănzarea –
cumpărarea de produse între firme din
ţări diferite
b. pentru producătorii care exportă şi care îşi
achiziţionează materiile prime din străinătate
c. pentru bănci.
C=a+c
353. Acreditivul back-to-back este:

a. acreditiv de import deschis pe baza unui
acreditiv de export
b. acreditiv de import deschis pe baza
unui acreditiv de export folosit de firmele
care intermediază cumpărarea-vânzarea de
mărfuri
între furnizori şi cumpărători străini care fac
operaţii de reexport
c. specifică operaţiilor în contrapartidă prin care
se leagă efectuarea unui import de un export
din ţara importatoare în ţara exportatoare.
354. Scrisoarea de credit comercială reprezintă:

a. o modalitate de plată prin care banca emitentă
se angajează în mod irevocabil faţă de
exportator să efectueze plata cu respectarea
condiţiilor din scrisoare
b. angajamentul asumat de o bancă, la ordinul şi
în contul clientului sau de a plăti catre o
altă persoană o sumă de bani contra
documentelor emise de exportator şi care fac
dovada livrării mărfii
c. operaţiunea prin care beneficiarul
cambiei obţine de la o bancă, înaintea
termenului scadent, suma înscrisă pe cambie.
355. Scrisoarea de credit comercială este domiciliată:

a. întotdeauna în străinătate, la banca
importatorului
b. în orice ţară
c. numai în ţara exportatorului.
356. Incasso documentar:

a. începe să funcţioneze după livrarea mărfii
b. începe să funcţioneze înaintea livrării
mărfii
c. oferă mai multe garanţii decât
acreditivul documentar pentru vânzător.
357. Incaso-ul documentar este o modalitate de

plată care oferă garanţii de respectare a
contractului:
a. numai
importatorului b.
numai exportatorului c.
ambelor părţi.
358. Principala deosebire dintre acreditivul

documentar şi incasso-ul documentar apare din:
a. titulatura oferită
b. numărul participanţilor la operaţiunea de
export – import
c. garanţiile oferite partenerilor
d. numărul băncilor implicate.
359. Principalul dezavantaj al incasso-ului

documentar este dat de:
a. termenul mare de derulare a operaţiunii de
decontare
b. garanţiile inexistente pentru exportator că îşi va
încasa banii
c. existenţa unor cambii trase asupra
exportatorului.
360. Mecanismul de funcţionare a incasso-ului

documentar presupune parcurgerea următoarelor
etape:
a. deschiderea la ordinul importatorului a
unui cont bancar cu suma aferentă lotului de
marfă expediat, expedierea mărfii, prezentarea
de către exportator la bancă a documentelor
care atestă expedierea mărfii, decontarea
operaţiunii de export
b. expedierea mărfurilor, prezentarea de
către exportator la bancă a documentelor care
atestă expedierea mărfurilor, anunţarea
importatorului,
efectuarea decontărilor dintre băncii la
ordinul importatorului
c. expedierea mărfurilor, deschiderea
acreditivului la ordinul importatorului,
decontarea operaţiunii de export.
361. Ordinul de plată reprezintă:

a. dispoziţia dată de ordonator unei bănci de a
plăti o sumă de bani în favoarea
beneficiarului în vederea stingerii unei obligaţii
băneşti
b. înscris prin care emitentul se obligă să plătească
la scadenţă o sumă de bani beneficiarului
c. modalitate de asigurare a riscului de neplată.
362. Scrisoarea de garanţie bancară este:

a. o condiţie de garantare prin bunuri imobiliare
şi terenuri care se găsesc în
patrimoniul debitorului
b. înscris prin care o bancă se angajează
irevocabil să plătească în locul debitorului
principal în cazul în care acesta nu va putea
stinge obligaţia de plată către beneficiar la data
convenită
c. modalitate de garantare prin care bunurile
se înstrăinează şi se transmit creditorului până
când acesta îşi recuperează suma
acordată cu împrumut debitorului
363. Scrisoarea de credit comercial reprezintă:

a. modalitate de plată prin care banca se
angajează irevocabil faţă de exportator să
efectueze plata cu respectarea condiţiilor din
scrisoare
b. document emis de banca importatorului,
la cererea clientului său şi adresată
exportatorului pe care-l autorizează să tragă
cambii la vedere asupra sa
c. este întotdeauna domiciliată în străinătate
C=a+c
364. Tranzacţiile în contrapartidă:

a. se deosebesc de cele clasice pentru că se
bazează pe vânzare-cumpărare
b. sunt asemănătoare celor clasice
c. sunt afaceri ce se derulează după principiul
marfă-marfă.
365. Avantajele care au determinat extinderea

schimburilor în contrapartidă sunt:
a. depăşirea problemelor legate de
instabilitatea monetară
b. necesitatea unei activităţi de marketing
foarte intense
c. posibilitatea evitării barierelor protecţioniste.
C=a+c
366. Limitele comerţului în contrapartidă sunt:

a. eforturi investiţionale pentru parteneri mai mari
b. compensarea valorică a unor mărfuri poate
fi
greoaie
c. influenţa negativă asupra raportului de schimb.
C=a+c
367. Factorii de expansiune a afacerilor în contrapartidă

sunt:
a. escaladarea unor bariere comerciale
discriminatorii
b. nevoia de valută convertibilă
c. valorificarea unor stocuri de marfă uşor
vandabile.
C=a+c
368. Avantajele contrapartidei sunt:

a. permite sintetizarea problemelor apărute
b. evitarea creditelor internaţionale
c. permite evitarea barierelor protecţioniste.
C=a+c
369. Contrapartida poate fi definită ca:

a. operaţiunea în care afacerea se derulează după
principiul marfa plăteşte marfa
b. operaţiunea în care exportatorul acordă un credit
importatorului
c. tranzacţia în care o parte din marfă este
plătită în monedă străină şi o parte în produse.
370. Inconvenientele comerţului în contrapartidă sunt:

a. influenţa negativă asupra raportului de schimb
b. compensarea valorică a mărfurilor poate
fi dificilă
c. echilibrul care există între parteneri se poate
deterioara în timp datorită faptului că
volumul de mărfuri de care dispune fiecare
participant la contrapartidă poate fi inegal ca
şi valoare şi cantitate.
C=a+b+c
371. După numărul de participanţi, operaţiile în

contrapartidă se clasifică:
a. compensaţii şi operaţiuni paralele
b. operaţii în contrapartidă bilaterale şi
multilaterale
c. operaţii în contrapartidă simplă şi în
contrapartidă dublă.
372. Compensaţiile se clasifică după mai multe

criterii, dintre care:
a. după obiectul lor, după numărul partenerilor
implicaţi şi nivelul la care se desfăşoară
b. după nivelul lor, după numărul de participanţi şi
gradul de compensare
c. după obiectul lor, după modul de realizare şi
nivelul la care se desfăşoară.
373. După gradul de compensare, operaţiunile în

contrapartidă se clasifică astfel:
a. compensaţii şi operaţiuni paralele
b. compensaţii, operaţiuni paralele şi operaţiuni
combinate
c. contrapartidă, operaţiuni paralele şi operaţiuni
comerciale.
374. Operaţiunea în contrapartidă în care relaţia

comercială presupune marfă contra marfă,
fără folosirea monedei ca mijloc de plată este:
a. compensaţie
b. operaţiune paralelă
c. operaţiune combinată.
375. Compensaţiile individuale simple se deosebesc de
compensaţiile individuale progresive prin:
a. numărul participanţilor
b. mecanismul lor de desfăşurare
c. gradul de implicare a statului.
C=a+c
376. Compensaţia individuală simplă presupune:

a. mărfurile circulă între cele două ţări,
stingerea obligaţiilor de plată făcându-se în
cadrul fiecărei ţări în monedă naţională
b. compensarea între două firme din ţări
diferite, fiecare fiind atât importator, cât şi
exportator, valorile celor două loturi de marfă
fiind egale se compensează reciproc.
c. compensarea mărfurilor exportate şi
importate de către ţările firmelor implicate.
377. Compensaţiile individuale progresive se practică

în mai multe variante:
a. compensaţii individuale progresive
simple b. compensaţii bilaterale lărgite
c. compensaţii multiple.
C=a+c
378. Compensaţia bilaterală lărgită presupune:

a. folosirea unei singure monede
naţionale b. folosirea a două monede
naţionale
c. excluderea monedei ca mijloc de schimb.
379. Compensaţiile multiple se caracterizează prin:

a. participarea a minimum 3 firme din mai
multe state
b. stingerea obligaţiilor prin decontarea în
interiorul fiecărei ţări, evitându-se decontările
în valută
c. participarea a 2 sau mai mulţi parteneri din
partea fiecăreia din cele două ţări
380. Compensarea în care participă doi sau mai mulţi

parteneri din două ţări diferite şi stingerea
obligaţiilor se face prin decontarea în
interiorul fiecărei ţări în monedă naţională
între firmele proprii este:
a. compensaţie multiplă
b. compensaţie individuală simplă
c. compensaţie bilaterală lărgită.
381. Barterul este:

a. o formă a compensaţiei globale realizată la
nivel de grupe de firme
b. o formă de compensaţie globală realizată
pe termen lung
c. asemănător compensaţiilor simple ca sferă de
cuprindere.
382. Clearing-ul se bazează pe un acord

inrguvernamental care:
a. este încheiat de obicei pe termen scurt
b. cuprinde modalităţile de desfăşurare a
acestuia, stabilirea oficiului de clearing,
deschiderea conturilor şi precizarea mărfurilor
şi serviciilor
c. are ca element de bază stabilirea cursului
monedei de clearing.
C=a+c
383. Clearingul cu două conturi presupune:

a. înfiinţarea unui singur oficiu de clearing
într-una din ţări, dar care va avea două conturi
b. înfiinţarea în ambele ţări a câte un oficiu de
clearing
c. fiecare partener va plăti în valută la oficiul
de clearing din ţara parteneră
384. Clauza switch apare atunci când:

a. acordul de clearing este blocat datorită depăşirii
creditului tehnic
b. se preîntâmpină influenţele unei devalorizări
a monedei de cont
c. se înregistrează existenţa unei disparităţi
între valoarea internă şi cea externă a monedei.
C=a+c
385. Trăsăturile operaţiunilor paralele sunt:

a. numărul partenerilor din cele două ţări
participante este egal, valoarea partizilor
de mărfuri nu trebuie să fie egală
b. decontarea partizilor de mărfuri nu se face
în valută
c. valoarea partizilor de mărfuri nu trebuie să
fie egală.
386. Operaţiunea în care un lot de marfă exportat este

plătit parţial cu o altă marfă şi parţial cu monedă
ca termen de schimb este:
a. operaţiune globală
b. compensare individuală
c. operaţiune paralelă.
387. Trăsăturile de bază ale operaţiunilor paralele sunt:

a. numărul partenerilor din cele două ţări care
participă la operaţiune este egal
b. contravalorile celor două mărfuri sunt
decontate în valută
c. valoarea celor două mărfuri nu trebuie să
fie egală.
C=a+c
388. Cumpărările legate sunt specifice:

a. materiilor prime şi materialelor
b. produselor cu un înalt grad de prelucrare
c. serviciilor.
389. Cumpărările în avans sunt practicate:

a. pentru a crea capacitate de plată importatorului
b. pentru a folosi banii rezultaţi din cumpărările
în
avans pentru a importa tehnologie
c. pentru a stinge datoriile existente între parteneri.
390. Caracteristicile de bază ale unei cumpărări

legate sunt:
a. se încheie două contracte separate unul de altul
b. mărfurile din cele două contracte sunt
facturate
separat
c. obligaţia de plată este exigibilă pe o perioadă de
peste 10 ani.
C=a+c
391. Cumpărările în avans se mai numesc
şi: a. operaţiuni conexate
b. operaţiuni inuctimate
c. operaţiuni de reciprocitate
392. Baza contractuală într-o operaţiune buy-back

este formată din următoarele instrumente
principale:
a. un acord-cadru
b. un contract de vânzare/export
c. un contract de cumpărare/import.
C=a+b+c
393. Operaţiunea buy – back poate fi definită:

a. ca o compensare în care participă doi sau
mai mulţi parteneri din două ţări diferite şi
stingerea obligaţiilor se face prin decontarea în
interiorul fiecărei ţări în monedă naţională
între firmele proprii
b. operaţiunea prin care exportatorul unor
echipamente tehnologice se obligă să
importe produse finite realizate cu tehnologia
respectivă de la beneficiarul acesteia
c. compensarea între două firme din ţări
diferite, fiecare fiind atât importator, cât şi
exportator, valorile celor două loturi de marfă
fiind egale se compensează reciproc
394. Operaţiunile buy – back se practică de obicei

: a. pe relaţia nord – sud
b. între firme aparţinând unor state dezvoltate
şi firme din ţări cu o economie mai
puţin dezvoltată
c. între firme cu acelaţi nivel de dezvoltare.
C=a+c
395. Avantajele cumpărărilor de produse rezultate sunt:

a. lărgirea pentru exportator a pieţelor de desfacere
(pentru echipamentele în cauză)
b. asigură depăşirea dificultăţilor de finanţare
pentru exportatorul de echipamente
c. intervalul mic de timp pentru derularea
operaţiunilor.
396. În funcţie de scopul care stă la baza realizării

sale, reexportul este:
a. reexport realizat pentru obţinerea unui beneficiu
b. reexport destinat completării importului pe
baza
exportului
c. reexport pentru depistarea unor pieţe.
397. După mecanismul prin care se desfăşoară,

reexportul se clasifică:
a. reexport intern şi reexport extern
b. reexport direct şi reexport indirect
c. reexport simplu şi reexport dublu.
398. În funcţie de gradul de prelucrare pe care îl suportă

marfa care face obiectul reexportului, acesta se
clasifică:
a. reexport direct, reexport indirect
b. reexport cu prelucrare şi reexporturi fără
prelucrare
c. reexport simplu, reexport dublu.
399. În cadrul reexportului, profitul se obţine:

a. din diferenţa de preţuri de pe piaţa naţională
b. din diferenţa dintre preţul cu care se
cumpără marfa de pe o anumită piaţă externă
(preţul de import) şi preţul cu care se vinde
marfa pe o altă piaţă (preţul de export)
c. din diferenţa dintre preţul cu care se
cumpără marfa de pe o anumită piaţă (preţul de
import) şi preţul cu care se vinde marfa pe
aceeaşi piaţă (preţul de export).
400. Reexportul realizat pentru promovarea

relaţiilor comerciale reciproce se caracterizează
prin:
a. producătorul mărfi şi cumpărătorul nu se
cunosc, legătura este făcută de reexportator
b. apare în situaţia în care unul dintre parteneri
are nevoie de mărfurile celuilalt, însă nu
are mijloace de plată
c. apare mai ales în cadrul operaţiilor în
contrapartidă.
401. Reexportul destinat completării exportului pe baza

importului din punct de vedere vamal este cunoscut
sub denumirea de:
a. operaţiune de lohn
b. operaţiune de compensaţie
c. operaţiune de perfecţionare activă
d. operaţiune de drawbck.
402. Reexportul direct se desfăşoară prin următorul

mecanism:
a. trece de la producător la importator fără să
tranziteze ţara reexportatorului
b. trece de la producător la importator tranzitând
ţara reexportatorului
c. mărfurile vor tranzita ţara reexportatorului
fără să sufere nici o transformare.
403. Reexportul în lanţ sau multiplu presupune:

a. existenţa a două acte de vânzare-cumpărare
b. asocierea mai multor parteneri
c. obligativitatea reexportatorului de a aduce
produsul în propria ţară.
C=a+c
404. Dintre avantajele reexportului

amintim: a. obţinerea unui profit
b. valorificarea la export a unor produse naţionale,
c. o mai mare flexibilitate în desfăşurarea
acordurilor de clearing.
C=a+c
405. Riscurile pe care le presupune operaţia de reexport

sunt:
a. pierderi din fluctuaţiile valutare ce pot să apară
b. nerespectarea obligaţiilor contractuale de către
unul dintre parteneri
c. imposibilitatea negocierii preţurilor.
Varianta corectă este A = a + c, B = a + b + c,
C=a+b
406. Modalităţi de acoperirea a riscurilor sunt:

a. valorificarea la export a unor produse
naţionale care au încorporate în ele diverse
produse de import
b. verificarea bonităţii partenerilor
c. utilizarea unor clauze de indexare a preţurilor la
cele două contracte.
Varianta corectă este A = b + a, B = a + c,
C = a + b + c, D = b + c
407. Ce presupune o afacere bună de reexport?

a. practicarea unui management rigid
b. realizarea unei activităţi de marketing pe
pieţe externe
c. corelarea strictă a prevederilor contractuale
C=a+c+b
408. Lohn-ul mai este numit şi:

a. operaţiune buy-back
b. manoperă la comandă
c. comerţ cu manoperă.
409. Tranzacţia efectuată între două firme din ţări

diferite, în care una execută un produs după
modelele partenerului, încorporând în produsul
finit numai manoperă poartă denumirea de:
a. operaţiune de perfecţionare pasivă
b. operaţiune de perfecţionare activă
c. operaţiune de lohn
C=a+c
410. Operaţia de lohn se diferenţiază de

operaţiunile clasice de export-import prin:
a. faptul că obiectul tranzacţiei îl constituie
prelucrarea materiilor prime
b. operatorii de lohn urmăresc obţinerea de
profit c. necesitatea lansării comenzii.
411. Dintre avantajele executantului/exportatorului din
contractul de lohn amintim:
a. creşterea cifrei de afaceri
b. utilizarea surplusului de materii prime
c. creşterea competitivităţii
întreprinderii.
Varianta corectă este A = b + c, B = a + c,
C=a+c+b
412. Principalele avantaje ale ordonatorului /

importatorului în contractul de lohn
sunt:
a. posibilitatea creşterii profitului
b. obţinerea unui tratament vamal preferenţial
c. creşterea volumului afacerilor fără investiţii
în capacităţi de producţie.
C=a+b+c
413. Dintre riscurile la care este supus executantul în

contractul de lohn amintim:
a. riscul de a pierde afaceri economice
importante b. riscul ca ordonatorul să renunţe la
tranzacţie
c. întârzierile ce pot apărea în transportul
materiilor prime şi materialelor.
C=a+c
414. Situaţiile favorabile apariţiei unor afaceri de

lohn într-o anumită ţară sunt:
a. modernizarea tehnologiilor exportatorului
b. existenţa unor diferenţe mari în nivelul de
salarizare practicat în diferite ţări
c. exportatorul are surplus de capacitate.
C=a+c
415. Operaţiunea de lohn s-a extins pe plan

mondial datorită:
a. diferenţei dintre preţurile mondiale la
produse finite
b. diferenţei dintre nivelurile de salarizare din
diferite ţări
c. diferenţei dintre costul manoperei din diferite
ţări.
C = a + c, D = a + b + c
416. Pentru executant, operaţiunea de lohn are

efecte pozitive dacă este practicată:
a. pe perioade scurte de timp
b. pe perioade lungi de timp
c. pe o perioadă nedeterminată.
417. Practicarea lohn-ului pe o perioadă lungă de

timp poate avea efecte negative pentru:
a. executant
b. ordonator
c. ambele părţi.
418. Operaţiunea de swap poate fi definită:

a. tranzacţia efectuată între două firme din
ţări diferite, în care una execută un produs
după modelele partenerului, încorporând în
produsul finit numai manoperă
b. angajamentul dintre doi exportatori de
mărfuri similare, situaţi la distanţă unul de
altul, în baza căruia una din părţi livrează
bunuri unui terţ
situat pe o piaţă apropiată, cealaltă
parte (titularul obligaţiei de livrare către
terţul respectiv) livrând în schimb marfa sa
unei alte firme situate pe o piaţă apropiată
c. angajamentul dintre doi exportatori de
mărfuri similare, situaţi la distanţă unul de
altul, în baza căruia una din părţi livrează
bunuri unui terţ situat pe o piaţă
apropiată, cealaltă parte (titularul obligaţiei
de livrare către terţul respectiv) plătind
preţul transportului aferent.
419. Operaţiunile de swap constă în angajamentul

dintre doi exportatori:
a. de mărfuri diferite, situaţi la distanţă unul
faţă de altul
b. de mărfuri similare, situaţi aproape unul faţă de
celălalt
c. de mărfuri similare, situaţi la distanţă unu
faţă de celălalt.
420. Condiţia de bază pentru reuşita operaţiilor de

swap este:
a. asigurarea omogenităţii calitative a celor
două mărfuri
b. existenţa diferenţelor calitative între cele
două produse
c. economisirea costului transportului.
421. Operaţiunile de switch îmbină:

a. elemente de contrapartidă cu raţiuni specifice
reexportului
b. tranzacţiile în contrapartidă cu diverse operaţii
financiar-valutare
c. forme de comercializare cu elemente
ale clearingului.
422. Operaţiunea de transformare a unor

disponibilităţi de clearing în devize libere poartă
denumirea de:
a. operaţiune de lohn
b. operaţiune de swap
c. operaţiune de switch.
423. Operaţiile de switch se clasifică după obiectul

lor în:
a. operaţiuni aller şi operaţiuni de tip retour
b. operaţiuni de switch cu marfă şi operaţiuni de
switch valutar
c. operaţiuni de switch comercial şi operaţiuni de
switch financiar.
424. Operaţiunea de switch se declanşează:

a. când doresc cei doi parteneri
b. când este depăşit creditul tehnic al operaţiunii
de clearing
c. când stabilesc guvernele celor două ţări
implicate.
425. Operaţiunea de switch este iniţiată când:

a. s-a depăşit creditul tehnic stabilit prin acordul
de clearing
b. una dintre ţări dispune de sume importante
în contul de clearing şi nu le poate utiliza
pentru că ţara parteneră nu dispune de
mărfurile de care aceasta are nevoie
c. o marfă este reexportată dintr-o ţară parteneră de
clearing într-o ţară terţă cu transformarea
simultană a unor disponibilităţi de clearing în
rezerve de devize.
C=a+c
426. Operaţiunea de switch cu marfă retour este iniţiată:

a. de către o firmă din ţară cu sold pasiv în acordul
de clearing
b. de o firmă dintr-o ţară cu sold activ în acordul
de clearing
c. când există dezechilibre în
îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în acordul de
clearing.
427. Operaţiunea de switch cu marfă aller este

iniţiată de:
a. de către o firmă dintr-o ţară cu sold pasiv în
acordul de clearing
b. de o firmă dintr-o ţară cu sold activ în acordul
de clearing
c. când există dezechilibre în
îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în acordul de
clearing.
428. În cadrul acordului de clearing, când o firmă dintr-

o ţară cu soldul pasiv cumpără marfă de la un terţ
cu plata în valută şi apoi o reexportă către
partenerul de clearing cu decontare în monedă de
clearing, iniţiează o operaţiune de:
a. switch cu marfă aller
b. switch cu marfă retour
c. switch cu marfă aller retour.
429. În cadrul acordului de clearing, când o firmă dintr-

o ţară cu soldul activ cumpără marfă de la o
firmă parteneră de clearing cu decontare în
unităţi de
clearing şi apoi o reexportă către un terţ cu
decontare în valută, iniţiează o operaţiune de:
a. switch cu marfă aller
b. switch cu marfă retour
c. switch cu marfă aller retour.
430. Piaţa internaţională a „inteligenţei”

se caracterizează prin:
a. un grad înalt de concentrare
b. numărul exportatorilor de inteligenţă este
mult mai mare decât al importatorilor
c. preţurile practicate sunt uniforme şi greu de
cunoscut.
431. Funcţiile de bază ale brevetului sunt:

a. de transfer a dreptului de proprietate asupra
invenţiei
b. de comercializare a bunurilor realizate pe
baza invenţiei
c. de informare asupra stadiului atins în cercetarea
ştiinţifică şi tehnică.
C=a+b+c
432. Modalităţile de comercializare a brevetului

sunt: a. cesiunea brevetului
b. licenţierea brevetului de invenţie
c. valorificarea indirectă a brevetului de invenţie.
C=a+b+c
433. Cesiunea poate fi:

a. totală şi parţială
b. definitivă şi temporară
c. directă şi propagată.
434. Abuzurile ce pot apărea în derularea operaţiei de

cesiune a brevetului sunt:
a. plata unei redevenţe royalty
b. achiziţionări legate şi licenţe grupate
c. stabilirea unui preţ minim.
435. Licenţierea brevetului de invenţii presupune:

a. plata unei redevenţe, unui procent din
preţul întregii producţii la care s-a folosit
brevetul în cauză
b. transmiterea dreptului de folosinţă a
brevetului pe o perioadă limitată sau nelimitată
c. transmiterea documentelor, procedeelor,
experienţei, etc care asigură utilizarea în
bune condiţii a brevetului.
C=a+c
436. Variantele în care se practică licenţierea sunt:

a. licenţiere exclusivă, simplă şi licenţieri
legate b. licenţiere totală şi parţială
c. licenţiere exclusivă şi neexclusivă.
437. Licenţierea simplă a unui brevet,

invenţie presupune:
a. dreptul de folosinţă a invenţiei este transmis
exclusiv licenţiatului
b. dreptul de folosinţăeste transmis concomitent
şi altor licenţiaţi, în condiţii identice sau diferite
c. transmiterea reciprocă a dreptului de exploatare
a unor invenţii brevetate.
438. Licenţierea legată a unui brevet,
invenţie presupune:
a. dreptul de folosinţă a invenţiei este transmis
exclusiv licenţiatului
b. dreptul de folosinţă este transmis concomitent
şi altor licenţiaţi, în condiţii identice sau diferite
c. transmiterea reciprocă a dreptului de exploatare
a unor invenţii brevetate.
439. Factorii care determină creşterea rolului know-

how-ului sunt:
a. dorinţa de păstrare a secretului invenţiilor
b. complexitatea activităţi de producţie
c. preferinţa pentru transferul de know-how.
C=a+b+c
440. După gradul de interferenţă contractele de know-

how pot fi:
a. know-how pur, combinat sau complementar
b. know-how succesiv, la termen, pe perioadă
determinată
c. know-how simplu, complet sau multiplu.
441. Contractul de know-how pur presupune:

a. transmiterea know-how-ului împreună cu
brevetul de invenţii
b. transmiterea know-how-ului independent de
restul elementelor sau operaţiilor
c. transmiterea know-how-ului împreună cu
elementele altor afaceri.
442. Operaţiile de consulting-engeneering
sunt: a. analizele prealabile între
parteneri
b. crearea de proceduri şi tehnologii noi şi punerea
lor în aplicare
c. întocmirea caietelor de sarcini pentru
licitaţiile internaţionale.
C=a+c
443. Principalele obiective urmărite prin

creşterea cooperări economice sunt:
a. sporirea gradului de valorificare a resurselor
b. introducerea de noi tehnologii şi creşterea
consumului de materii prime
c. creşterea productivităţii.
C=a+c
444. Principalele avantaje oferite de programele

comune de cercetare sunt:
a. reducerea cheltuielilor de cercetare-
dezvoltare b. oferă garanţii ferme de realizare a
obiectivului c. măsurarea riguroasă a
contribuţiei părţilor.
445. Formele programelor comune de

dezvoltare-cercetare sunt:
a. antrepriza de lucrări tehnico-ştiinţifice
b. consorţiile tehnico-ştiinţifice
c. cercetarea autonomă.
C=a+c+b
446. Diferenţele dintre instituţiile sucursale şi

instituţia autonomă constă în:
a. instituţia autonomă devine tot mai
importantă odată cu dezvoltarea societăţii
umane
b. instituţiile sucursale îşi desfăşoară activitatea
pe bază de comenzi
c. instituţia autonomă are personalitate
juridică proprie.
447. Schimbul de informaţii tehnico-ştiinţifice

îmbracă două forme:
a. între instituţii specializate cu activităţi
înrudite sau cu activităţi diferite
b. bilateral şi multilateral
c. prin sistemul de organisme ONU şi pe plan
bilateral.
448. Principalele forme ale cooperării industriale

sunt: a. coproducţia
b. subproducţia
c. producţia la comandă.
C=a+b+c
449. Coproducţia organică presupune:

a. firmele implicate produc în mod
independent componente, subansamble, piese
pe care şi le livrează reciproc cu scopul
asamblării produsului finit
b. firmele implicate ajung la o înţelegere
privind partajarea gamei de produse, fiecare
cooperant fabricând un anume nomenclator
c. firmele implicate îşi acordă reciproc asistenţă
de specialitate.
450. Programul comun de producţie presupune:

a. firmele implicate produc în mod
independent componente, subansamble, piese
pe care şi le livrează reciproc cu scopul
asamblării produsului finit
b. firmele implicate ajung la o înţelegere
privind partajarea gamei de produse, fiecare
cooperant fabricând un anume nomenclator
c. firmele implicate îşi acordă reciproc asistenţă
de specialitate.
451. Coproducţia organică se caracterizează prin:

a. diviziunea de tip intraramura
b. implicarea a două ţări, fiecare producând
subansamble pentru produsul finit
c. implicarea unor organisme specializate
452. Dintre avantajele coproducţiei

amintim: a. autonomia cooperanţilor
b. fluxul informaţional foarte bun
c. calitatea superioară a produselor realizate
C=a+c
453. Forma de cooperare în care participanţii deţin

poziţii diferite, unul este ordonator, iar celălalt
este subproducător poartă denumirea de:
a. coproducţie organică
b. program comun de producţie
c. subproducţie
454. Ca şi formă a subproducţiei amintim

sunt: a. subproducţia organică
b. subproducţia de capacitate
c. subproducţia complementară.
455. Subproducţia de capacitate este determinată de:
a. lipsa de specializare a ordonatorului
b. capacităţilor de producţie insuficiente ale
ordonatorului
c. acordurile guvernamentale care preved acest
lucru.
456. Avantajele subproducţiei de capacitate pentru

ordonator sunt:
a. poate satisface mai rapid cererea e pe piaţa
externă
b. are garanţia vânzării bunurilor produse
c. este scutit de investiţii noi şi riscurile ce le
însoţesc.
C=a+c
457. Realizarea de către subproducători, în urma unei

specializări mai accentuate a unor componente ce
vor fi integrate în produsul finit la ordonator este:
a. coproducţie
b. subproducţie de specialitate
c. producţie la comandă.
458. Avantajele producţiei la comandă

sunt: a. creşterea competitivităţii produselor
b. ameliorarea asimetriei în repartizarea
factorilor de producţie între ţări
c. riscul redus al comercializării.
C=a+b+c
459. Riscurile unei producţii la comandă, ca formă
de cooperare sunt:
a. neparticiparea executantului la acte de comerţ
pe pieţe externe
b. angajarea parţială a capacităţilor de
producţie ale executantului
c. reducerea competitivităţii produselor proprii
pentru executant.
C=a+c
460. Elementele de diferenţiere în luarea deciziei pentru

finanţare pentru mediul internaţional faţă de
cel intern sunt:
a. deosebirile în ceea ce priveşte mecanismele şi
instituţiile de finanţare
b. utilizarea a două sau mai multe monede
naţionale
c. utilizarea de surse proprii şi surse atrase.
C=a+c
461. Formele creditului de export sunt:

a. avans în valută
b. creditul consorţial
c. avansul bancar prin cesiunea de creanţe.
C=a+c
462. Creditul de accept poate îmbrăca

următoarele variante:
a. în favoarea exportatorului
b. în favoarea importatorului
c. este o formă a creditului de export.
C=a+c
463. Tehnicile de finanţare pe termen mediu şi lung

au următoarele forme:
a. creditul de accept
b. creditul furnizor
c. cofinanţarea.
C=a+c
464. Avansul bancar prin cesiunea de creanţe presupune:

a. acordarea de cãtre o bancã a unui împrumut în
valutã firmei exportatoare în baza
creanţei acesteia faţã de clientul sãu din
strãinãtate, creanţã valorificatã în monedã
naţionalã
b. acordarea de cãtre o bancã a unui
avans exportatorilor pentru reîntregirea
fondurilor avansate de aceştia în livrãrile de
mãrfuri pe credit pe termen scurt,
prin cesionarea creanţelor deţinute
asupra importatorilor strãini
c. credit acordat de cãtre o bancã unui
exportator pe baza unor documente care
atestã existenţa mãrfii pregãtite pentru export.
465. În cazul creditului furnizor asigurarea creditului,

şi implicit prima de asigurare este suportată:
a. de exportator
b. de importator
c. de ambele părţi.
466. Creditul furnizor reprezintã:

a. credit bancar acordat exportatorului în situaţia
în care acesta va acorda partenerului sãu
de contract o amânare pentru plata mãrfii
livrate
b. o finanţare directã a importatorului de cãtre o
bancã din ţara sa
c. o finanţare directã a importatorului de cãtre o
bancã din ţara exportatorului.
467. În cadrul creditului cumpărător obligaţiile

privind mobilizarea fondurilor revin:
a. exportatorului
b. băncii de intermediere
c. importatorului.
468. Cofinanţarea presupune:

a. existenţa unei grupări fără personalitate
juridică formată dintr-o bancă principală şi
câteva bănci participante din diferite ţări
b. existenţa a două împrumuturi separate, unul
cu Banca Mondială şi altul cu o altă
bancă comercială
c. existenţa unei convenţii de credit între
importator şi banca exportatorului.
469. Forfetarea reprezintã:

a. formã de mobilizare a creditelor pe termen
scurt prin vânzarea unui titlu de credit unei
bãnci înainte de scadenţã
b. formã de finanţare a unor proiecte economice
de anvergurã
c. transmiterea creanţelor rezultate dintr-o
operaţiune de export-import efectuatã pe
credit unei instituţii specializate care le plãteşte
imediat
urmând a recupera contravaloarea la scadenţã de
la importator.
470. Scontarea se caracterizează prin:

a. este o tehnică specială de finanţare
b. preluarea riscului de neplată de către bancă
c. vânzarea unei cambii unei bănci înainte de
scadenţă.
C=a+c
471. Diferenţele dintre scontare şi forfetare sunt:

a. costul scontării este mai ridicat decât al
forfetarii
b. instituţia de forfetare preia inclusiv riscul
de neplată
c. în operaţia de scontare, beneficiarul va încasa
valoarea cambiei diminuată cu taxa de scont.
C=a+c
472. Factoring-ul poate fi definit astfel:

a. o tehnică prin care un organism specializat
se însărcinează cu încasarea unor drepturi
de creanţă
b. o convenţie între un factor şi un aderent prin
care factorul transferă creanţele sale
c. o convenţie între un factor şi un aderent prin
care aderentul transferă creanţele sale.
C=a+c
473. În cadrul operaţiei de factoring, aderentul

este: a. importatorul
b. exportatorul
c. casa bancară specializată.
474. Funcţiile pe care le îndeplineşte un factor

sunt: a. creditare pe termen scurt
b. finanţarea exportatorului prin avansarea unor
sume înainte de termen
c. creditare pe termen lung.
C=a+c
475. Operaţiunea prin care o instituţie specializată preia

în proprietate creanţele unui exportator prin plata
contravalorii facturii, contra unei comision şi
a unor dobânzi se numeşte:
a.
forfetare b.
scontare c.
leasing
d. factoring.
476. Factoringul se deosebeşte de celelalte operaţiuni

de finanţare prin:
a. societatea de factoring preia creanţele şi
riscurile contra unui comision şi a unor dobânzi
b. societatea de factoring preia numai
creanţele contra unui comision şi a unor dobânzi
c. societatea de factoring oferă
exportatorilor anumite credite până la
încasarea contravalorii facturilor.
477. Caracteristicile leasing-ului sunt:

a. afacerea se încheie pe un timp
nedeterminat b. utilizatorul plăteşte o taxă
c. este o formă specială de finanţare a investiţiilor.
C=a+c
478. Operaţiunea de finanaţare totală sau parţială prin

care o societate de leasing pune la dispoziţia
unor beneficiari anumite bunuri mobile sau
imobile contra unei taxe de leasing este:
a. operaţiune de leasing
b. operaţiune de factoring
c. operaţiune de scontare.
479. Principalele obligaţii ale utilizatorului, în

operaţia de leasing, sunt:
a. să nu aducă modificări bunului
b. să plătească rata de leasing
c. să asigure piesele de schimb necesare.
C=a+c
480. Principalele deosebiri care apar între leasing

şi închiriere sunt:
a. în cazul leasingului, la sfârşitul perioadei
de leasing utilizatorul poate deveni
proprietarul bunului contra unei valori reziduale
b. în timp ce chiria clasică reprezintă
plata dreptului de folosinţă, rata de leasing va
include cote părţi din valoarea bunurilor
închiriate
c. în timp ce chiria clasică reprezintă
plata dreptului de folosinţă, rata de
leasing va presupune şi vânzarea unor
cambii către societăţile de leasing.
C=a+c
481. În funcţie de poziţia furnizorului în contractul
de leasing, avem următoarele tipuri de leasing:
a. leasing brut şi leasing net
b. leasing direct şi leasing indirect
c. leasing funcţional şi leasing financiar.
482. În funcţie de conţinutul ratelor de leasing se

cunosc mai multe tipuri de leasing
a. leasing brut şi leasing net
c. leasing funcţional şi leasing financiar.
483. În funcţie de particularităţile tehnicilor de

leasing se disting mai multe tipuri de leasing:
a. a. leasing brut şi leasing net
c. leasing funcţional şi leasing financiar
d. lease-back, time sharing, leasing hire şi renting.
484. Leasingul care presupune că proprietarul bunului,

aflat în criză de disponibilităţi financiare, îşi
vinde produsul unei societăţi de leasing şi
apoi îl închiriază printr-un contract de leasing
este:
a. leasing financiar
b. leasing funcţional
c. lease-back.
485. Operaţiunea prin care se închiriază bunuri mai

multor firme beneficiare pe perioade diferite
în decursul unui an se numeşte:
a. leasing funcţional
b. lease-back
c. time-sharing.
486. Afacerea comercială prin care o firmă acordă altei

firme dreptul de a utiliza marca sa comercială, pe o
anumită perioadă de timp şi într-un anumit
spaţiu, contra unei sume fixe sau procent din
cifra de afaceri se numeşte:
a. leasing
b. factoring
c. franchising.
487. Variantele de garanţii care pot fi întâlnite

sunt: a. garanţia de participare la licitaţii
b. garanţia de bună execuţie
c. garanţia de efectuare a plăţi.
C=a+c
488. Leasingul time-sharing presupune:

a. închirierea de bunuri pe perioade scurte
şi foarte scurte de timp, cuprinzând închirieri
cu ziua sau cu ora
b. vinderea produsului unei societãţi de leasing şi
apoi închirierea lui printr-un contract de leasing
c. închirierea aceluiaşi bun mai multor
firme beneficiare pe perioade diferite în
decursul unui an.
489. Licitaţiile reprezintã:

a. pieţe ale unor mãrfuri cu caracteristici
proprii, funcţionând periodic dupã norme şi
regulamente
precise, concentrând în timp şi spaţiu cererea
şi oferta
b. pieţe ale unor mãrfuri cu caracteristici
proprii, funcţionând ocazional dupã norme şi
regulamente precise, concentrând în timp şi
spaţiu cererea şi oferta
c. pieţe ale unor mãrfuri cu caracteristici
proprii, funcţionând periodic sau ocazional dupã
norme şi regulamente precise, concentrând în
timp şi spaţiu cererea şi oferta.
490. Scopul unei licitaţii este:

a. sã realizeze o valorificare mai bunã a
mãrfurilor la export
b. sã achiziţioneze în condiţii de eficienţã
unele bunuri din import
c. sã realizeze obiective pe baza creditelor primate
de la organismele internaţionale.
C=a+b+c
491. Trãsãturile licitaţiei sunt:

a. se deruleazã fãrã regulamente precise
b. reduc rolul negociatorului
c. sunt afaceri prompte.
C=a+b+c
492. Dupã regimul juridic şi posibilitatea de

participare, licitaţiile sunt:
a. en-gros, cu ridicata şi cu amãnuntul
b. deschise şi publice
c. deschise şi inchise.
493. Etapa de bazã a unei licitaţii este:
a. stabilirea preţului de pornire şi formarea prin
strigare a preţului final
b. publicarea catalogului cu mãrfurile
licitate c. anunţarea licitaţiei prin mass-
media.
494. Licitaţia de cumpãrare se mai numeşte:

a. aucţiune
b. adjudecare
c. licitaţie de import.
C=a+c
495. Avantajele unei adjudecãri / licitaţii de import sunt:

a. stimuleazã activitatea economicã internã
pentru
firmele care devin subfurnizori
b. realizeazã concurenţã efectivã între ofertanţi
c. se obţin bunuri de calitate la un preţ
rezonabil.
C=a+b+c
496. Afacerile desfãşurate prin bursã se deosebesc de

tranzacţiile internaţionale obişnuite prin:
a. formeazã o piaţã la vedere
b. formeazã o piaţã a operaţiunilor
speculative c. dematerializarea produselor.
C=a+c
497. Scopul tranzacţiilor bursiere este:

a. comercializarea unor mãrfuri
b. comercializarea hârtiilor de valoare, a
unor mãrfuri şi a valutelor
c. dinamizarea pieţei la termen şi la vedere.
C=a+c
498. Funcţiile economice ale bursei sunt:

a. „motor” al vieţii economice
b. „barometru” al vieţii economico-financiare
c. de evaluare a valorilor acţiunilor, şi implicit
a valorii firmelor.
C=a+c
499. Consiliul bursei este:

a. organul bursei prin care se elaboreazã şi se
modificã statutul bursei
b. organism de execuţie
c. organ de decizie permanentã.
500. Sunt agenţi de bursã:

a. clienţii bursei
b. brokerii şi dealerii
c. casele de brokeraj.
C=a+c
501. Dupã modul de realizare a tranzacţiilor

bursiere, cotaţiile sunt:
a. efective sau nominale
b. medii, limitã sau de lichidare
c. oficiale sau neoficiale.
502. Operaţiunile la termen forward sunt

caracterizate prin:
a. transmiterea dreptului de proprietate
asupra mãrfurilor vândute se face concomitent
cu plata acestora
b. se bazeazã pe contractul dintre vânzãtor şi
cumpãrãtor de a livra şi de a plãti marfa angajatã
la un anumit termen şi la preţul convenit în
momentul contractãrii
c. valoarea contractului fluctueazã zilnic pânã
la scadenţã şi contractul poate fi executat şi
fãrã livrare efectivã, ci doar
prin decontarea tranzacţiilor.
503. Operaţiunile de hedging sunt:

a. tranzacţii cu primã
b. modalitãţi de reducere a riscului de preţ
c. un contract prin care operatorul îşi
cumpãrã dreptul de a opta pânã la o anumitã
datã pentru cumpãrarea sau vânzarea unei
anumite mãrfi sau pentru ieşirea din afacere
suportând prima ce va fi plãtitã partenerului.
504. În aprecierea eficienţei relaţiiloe

economice internaţionale un loc important
îl deţine:
a. determinarea şi analiza efectelor acestora
b. determinarea şi analiza cauzelor acestora
c. determinarea şi analiza efectelor şi cauzelor
acestora.
505. Efectele asupra acumulãrii se datoreazã:

a. raportului dintre veniturile obţinute în
urma unei operaţiuni de comerţ exterior şi
cheltuielile ocazionate de desfãşurarea ei
şi implicit obţinerea de profit
b. valorificãrii potenţialului economic al unei ţãri
c. transformãrii structurii materiale a
produsului social care va influenţa valoarea
veniturilor naţionale.
506. Efectele REI care reflectă măsura în care

modificarea structurii fizice a rezultatelor
reproducţiei la scară naţională prin export –
import potenţează dezvoltarea economico-socială
reprezintă:
a. efectele structurale
b. efectele de rentabilitate
c. efectele de antrenare.
507. Raportul de schimb reprezintã:

a. puterea de cumpãrare a unei ţãri din perspective
preţurilor practicate cu strãinãtatea
b. relaţia dintre preţurile la export şi cele la import
c. numãrul unitãţilor fizice sau monetare
exportate
care acoperã o unitate de import.
C=a+b+c
508. Evoluţia pozitivă a elementului structural

al comerţului exterior apare când:
a. indicele raportului de schimb brut este mai
mare decât 1
b. indicele raportului de schimb brut este mai
mic decât 1
c. indicele raportului de schimb brut este egal cu
1.
509. Indicele gradului de acoperire al importului

prin export se obţine prin:
a. compararea indicelui preţurilor la export cu
cel la import
b. raportarea indicelui valorii exportului la cel
al importului, calculat faţã de aceeaşi perioadã
de bazã
c. evoluţia raportului dintre încasãrile în
valutã realizate pe seama exportului şi plãţile
generate de importul de mãrfuri faţã de anul de
bazã.
C=a+c
510. Cursul de revenire la export aratã:

a. cheltuiala internã fãcutã pentru a obţine o
unitate valutarã
b. valorificarea pe piaţa internã a importului
fãcut în urma exportului
c. diferenţa dintre cheltuiala pentru export şi
veniturile din import.
511. Exportul este mai avantajos cu cât:

a. aportul net în valută este mai mare
b. cursul de revenire la export este mai mic
c. profitul în valutã este mai mare.
C=a+c
512. În vederea creşterii eficienţei şi rentabilitãţii

afacerilor economice externe, se acţioneazã
prioritar în domeniul:
a. producţiei
b. comercializãrii
c. consumului.
513. Mãsuri care pot fi luate pentru creşterea eficienţei

în domeniul producţiei sunt:
a. renunţarea la exporturile
competitive b. optimizarea capacitãţii
de producţie
c. cunoaşterea politicilor comerciale ale
ţãrilor partenerilor de afaceri.
514. Mãsuri care pot fi luate pentru creşterea eficienţei

afacerilor economice internaţionale în domeniul
comercializãrii sunt:
a. diversificarea tehnicilor de derulare a afacerilor
comerciale
b. creşterea productivitãţii naţionale
c. creşterea calitãţii bunurilor exportate şi
importate, ţinând seama de ciclul lor de
viaţã, care poate asigura o înaltã
competitivitate pe pieţele externe.
515. În realizarea şi aplicarea metodelor de creştere a

eficienţei comerţului exterior se are în vedere:
a. intensificarea competiţiei pe plan extern
b. creşterea ponderii serviciilor în fluxurile
internaţionale
c. dezvoltarea unor reţele de comercializare tot
mai eficiente.
C=a+c
Bibliografie generală
1. Albu, Alexandru Cooperare economică internaţională, Ed.
Expert, Bucureşti, 1995
2. Belu, Mihaela Sistemul Vamal, Ed. Economica,
Bucureşti, Joldeş, Cosmin 2003
Marinaş Laura
3. Bogdan, Nicoleta Tranzacţii Economice Internaţionale, Ed.
Universităţii din Oradea, 2000
4. Boyd, Harper W.; Marketing management, Harcourt Brace
Massy, William F. Jovanovich Inc., New York, 1972
5. Bran, Paul (coord.) Relaţii valutar financiare
internaţionale, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980
6. Bruhn, Manfred Handbuch des marketing, C.H. Beck
Verlag, Munchen, 1989
7. Burnete, Sorin Comerţ internaţional-teorii, modele,
politici, Ed. Economică, Bucureşti 1999
8. Cosma Dorin; Relaţii monetare internaţionale, Ed.
Olariu Carmen Augusta, Timişoara, 1998
9. Danciu, Victor Marketing Strategic Competitiv –
O abordare internatională, Editura
Economica, Bucureşti, 2004
10. Danciu, Victor Marketing Internaţional: de la tradiţional
la global, Editura Economica,
Bucureşti, 2001
11. Daniels, John D.; International Business, 7th edition,
Radebaugh, Lee H. Addison-Wesley Publishing Co., 1995
12. Dumitrescu, Economie mondială, Ed. Economică
Sterian Bucureşti 1999
13. Floricel, Relaţii valutar-financiare
Constantin internaţionale, Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1996
14. Georgescu, Toma
Negocierea afacerilor, Ed. Porto Franco,
Galaţi 1992
15. Grigorescu,
Adriana Deciyia strategică in comerţ exterior,
Edituta Economică, Bucureşti, 2003
16. Ilinca,
Gheoorghe Risc şi asigurare în comerţul
Constantin, Jianu internaţional, Centru de Perfecţionare,
Ion, Stoian Consultanţă şi Management pentru
Comerţ Internaţional, Bucureşti, 1991
17. Ilinca, Gheorghe Dicţionar Comercial – Termeni Utilizaţi
în Tranzacţiile Comerciale, Editura
Caraiman, Bucureşti, 2002
18. Ionescu, Gh. Gh. Dimensiunile culturale ale
managementului, Ed. Economică,
Bucureşti 1996
19. Keegan, Warren J. Multinaţional Marketing Management –
Englewwood Cliffs, Prentice Hall, 1989
20. Kerzuer,Harold
David, P. D. 23. Kotler, Philip
21. King, Philip
22. Kiriţescu,
Costin
Project / Matrix
Management Policy
and Strategy, New
York, 1985
International
Economics and
International
Economic Policy,
McGraw – Hill,
Inc. 1995
Moneda. Mică
enciclopedie, Ed.
Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1982
Managementul
Marketingului, Ed.
Teora,
Bucureşti 1997
24. Krugman, Paul International Trade and Trade
Policy, Massachusetts Institute of
Technology, 1991
25. Lazoc Roman, Dinamică şi echilibru în Economie, Ed.
Alex. Nero-G, Timişoara, 2000
Jivan, Miruna
Mirica
26. Maliţa, Mircea Diplomaţia, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1975
27. Mihai, Ilie Trade Finance – Finanţarea Comertului,
Editura Economică, Bucureşti, 2002
Mihai, Tiberiu –
Ionuţ
28. Mortensen, David Comunication: The Study of Human
C. Interaction, McGraw-Hill N.Y. 1972
29. Munteanu, Costea Investiţii internaţionale, Ed. Oscar Print
1995
Vâlsan, Călin
30. Neavy, Peter Export Subsidies and Price

Competition, Massachusetts Institute of
Technology, 1991
31. Negruş, Mariana Relaţii valutar-financiare şi plăţi
internaţionale, Colecţia “Economia
Mondială”, Bucureşti, 1986
32. Negruş, Mariana Mijloace şi modalităţi de plată
internaţionale, Ed. Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1986
33. Olah, Gheorghe Economie mondială, Ed. Universităţii din
Oradea 2000
34. Paraschiv, Dorel Tehnica plăţilor internaţionale,
Editura
Mihai Economică, Bucureşti 2003
35. Patriche, Dumitru Politici, programme, tehnici şi
operaţiuni de comerţ, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
36. Popa, Ioan Tranzacţii Comerciale Internaţionale, Ed.
Economică, Bucureşti 1997
37. Popa, Ioan Tranzacţii de comerţ exterior –
Negociere – Contracte –
Derulare, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
38. Puiu, Alexandru
Management în afacerile economice
internaţionale, Ed.
Independenţa economică, Bucureşti, 1996
39. Puiu, Alexandru
(coord.) Conducerea, tehnica şi eficienţa
comerţului exterior, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989
40. Rovenţa, Mihaela
Introducere în Forfetare & Factoring
– tehnici moderne de finanţare a activitaţii
de export, Editura economică, Bucureşti
2002
41. Sută, Nicolae Comerţul Exterior şi Politica Comerciala
(coord) a României în perioada de tranziţie
la economia de piaţă, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
42. Verzariu P. Countertrade, Barter, Offset: New
Strategies for Profit, McGraw-Hill
Book Company N.Y. 1985
43. Wallerstein, Sistemul mondial modern, Ed.
Emmanuel Meridiane, Bucureşti, 1992
44. *** Dicţionar Macmillan de Economie
Modernă, Ed.
Codecs,
Bucureşti, 1999

Teste - Grila Rezolvari 20220331093552

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste - Grila Rezolvari 20220331093552

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nicoleta Bugnar Liana Meşter

2. Principalele forme ale specializării internaţionale sunt:

3. Relatiile economice internationale reflectă:

4. Fluxurile economice sunt caracterizate prin:

5. Principalele fluxuri internaţionale sunt:

6. Factorii care influenţează evoluţia fluxurilor

7. Fluxurile comerciale sunt caracterizate prin:

9. Fluxurile financiar – monetare au apărut:

10. Fluxurile financiar – monetare

11. Dezvoltarea economico-socială la nivel global

12. Factorii care au influenţat evoluţia economiei

14. Ca moment important în evoluţia economiei

15. Componentele de bază ale sistemului

16. „Unitatea de diversitate” este caracteristică:

17. „Noua ordine economică mondială” ar putea avea

18. Adaptarea la circuitul economic şi obţinerea unui

19. Specializarea organologică reprezintă:

20. Specializarea tehnologică presupune:

21. Tendinţa de specializare a statelor este rezultatul:

23. Accentuarea tendinţei de instituţionalizare a

24. Raporturile economice care se exprimă şi se

25. Caracterul dinamic al fluxurilor internaţionale este

26. Politica comercială reprezintă:

27. Politica comercială:

28. Politica comercială are ca obiectiv:

29. Principalele funcţii ale politicii comerciale sunt:

31. Principalele organizaţii care au marcat evoluţia

32. Protecţionismul presupune:

34. Corelaţia între întinderea şi nivelul

35. La un nivel ridicat al taxei vamale este preferabil ca

36. La un nivel scăzut al taxei vamale este preferabil ca

37. Protecţionismul economic presupune:

39. Autarhia se caracterizează prin:

40. În perioada contemporană, autarhia poate fi instituită

41. Avantajele practicării protecţionismului

42. Practicarea unei politici de liber schimb

43. Politica de liber schimb este avantajoasă

44. În perioada contemporană asistăm la un protecţionism

45. Atenuarea protecţionismului la nivel mondial a

46. Principalele instrumente ale politicii comerciale

47. Politicile cu caracter restrictiv sunt:

49. Funcţiile politicii vamale sunt:

50. Primele decenii ale secolului XX s-au caracterizat

51. Principalele instrumente de politică vamală

53. Taxele vamale pot fi plătite de:

54. Principalul rol al taxei vamale de import

55. Taxele vamale, ca instrument al politicii

56. După obiectul impunerii, taxele vamale se

57. Taxele de retorsiune:

58. Taxele vamale de import:

59. Nivelul taxei vamale de export este redus:

61. Taxele vamale de tranzit apar:

62. După modul de percepere taxele vamale se clasifică

63. Taxele vamale ad-valorem se calculează sub forma:

65. Dezavantajele taxei vamale ad-valorem sunt:

66. Dezavantajele taxei vamale ad-valorem sunt:

67. Taxa vamală ad-valorem se aplică frecvent:

68. Taxele vamale specifice sunt:

69. Avantajele taxei vamale specifice sunt:

70. Datorită încărcării vamale diferite, taxele

71. În practică taxe vamale mixte se întâlnesc sub

72. Tariful vamal este:

73. Nomenclatorul vamal de la Bruxelles a fost elaborat