Găsește-ți o poziție confortabilă și du-ți atenția asupra respirației.

Observă cum aerul îți umple plămânii și cum prin fiecare inspirație pacea
și linștea își face culcuș în interiorul tău și cu fiecare expirație te eliberezi
de stres, agitație și neliniște. Continuă să respiri liniștit și calm. Ești în
siguranță, în interior, în acest spațiu sacru al inimii tale, ești în întregime
protejat și susținut. 
Din punctul central al inimii tale începe să pâlpâie o lumină alb-albastră
strălucitoare. Acest punct de lumină se transformă cu fiecare respirație a
ta într-un izvor de lumină care te învăluie și care ia formă corpului tău,
servindu-ți drept protecție în fața tuturor temerilor tale.
Ești acum învăluit în lumină și pe măsură ce continui să inspiri și să expiri,
o cale se deschide în fața ta. Te lași ghidat de protectorii tăi, care pot lua
orice înfățișare alegi tu, pot să fie zâne fermecate, lupi înțelepți, spiriduși,
îngeri, animale totemice… și pășești pe această cale. 

Mergând pe cale observi că ea duce spre o pădure fermecată, cu copaci

giganți, cu rădăcini puternice și trunchi viguroși în toate culorile
curcubeului, cu coroane bogate care se termină acolo unde începe cerul, cu
râuri blânde cu ape limpezi, flori uriașe care inspiră și expiră laolaltă cu
tine, împărțind același aer parfumat, sacru și atotaducător de sănătate,
înțelepciune și pace, flori în interiorul cărora poți să sari ca pe saltele
elastice până la cer, unde poți atinge ramurile cele mai înalte ale copacilor
magistrali, de unde poți coborî prinzându-te de păpădii uriașe care îți spun
povești și te întreabă din când în când care sunt temerile tale și cine ți le-a
lăsat moștenire. 

Să sari de pe păpădie pe păpădie, sub soarele amiezii, complet susținut și în

siguranță, înapoi pe buretele elastic al florilor de pe care ți-ai luat avânt. Să
cobori pe petalele lor ușor, lin, spre râurile cristaline cu apă pură și sacră,
vindecătoare, în care le sunt înfipte rădăcinile, să-ți scalzi picioarele în
această apă și să o lași să te purifice, să-ți dea putere. Să-ți curețe tălpile de
greutatea drumului și să te încarce cu energie. Să-ți scufunzi ușor-ușor
trupul și să cobori în adâncuri, să te lași înconjurat de recifuri de corali,
sirene prietenoase și vietăți magice care strălucesc în apă și pe măsură ce te
apropii de fundul apei lăsându-te purtat de curenții blânzi și suavi, să
decoperi că nu există un fund al apei, ci un cer, un cer liniștit, curat, magic
și cald, un cer proaspăt, plin de stele pâlpâinde care te îmbrățișează și care
te încălzesc, care îți sunt culcuș și popas în călătoria ta spre tine însuți.

ă fii binecuvântat de ființe de lumină care te ating ușor și care îți cântă o
melodie fermecată care te face să te trezești, să vezi mai clar în interiorul
tău. Și de acolo să cobori pe raze de lună ca pe un tobogan, din înalturi
într-o altă lume, o lume roz-albastră, cu copaci din vată de zahăr de-a
lungul unui țărm cu nisip viu, alb care îți ghidează pașii spre un ponton,
spre niște scări unde ajungi și de unde cobori și mai adânc în tine, într-o
mare de la capătul lumii, o mare din care s-a născut lumea, o mare care ia
culoarea sufletului tău. Și în care, în final, te vezi pe tine, așa cum ești cu
adevărat – ființa magică și puternică care ai fost dintotdeauna, ființa plină
de viață și lumină care poate înfrunta orice, care are capacitatea de a se
ridica de fiecare dată, ființa care nu e totuna cu fricile sale.”