Laboratorul Nr.

PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Erori de măsurare
Măsurarea unei mărimi fizice reprezintă operaţia prin care aflăm de câte ori
mărimea respectivă este mai mare sau mai mică decât unitatea de măsură. După natura
mijloacelor folosite în procesul de măsurare măsurătorile pot fi:
- directe, având mărimea fizică se compară cu unitatea de măsură;
- indirecte, când valoarea mărimii fizice respective se obţine prin intermediul
altor mărimi de care depinde.
Măsurătorile, de orice natură ar fi şi oricât de corect s-ar efectua, sunt afectate în
mod obligatoriu de ”erori” datorită variaţiei în timp a obiectului de măsurat,
imperfecţiunii organelor noastre de simţ, a aparaturii şi metodelor de măsurare, precum
şi a influenţei condiţiilor exterioare.
Prin “eroare de măsurare” se înţelege diferenţa dintre rezultatul obţinut prin
măsurarea unei mărimi fizice şi valoarea sa adevărată, adică:
x = xi - x0 (1)
unde: xi - este rezultatul măsurătorii;
x0- valoarea adevărată.
Pe lângă o astfel de estimare absolută a preciziei măsurătorilor, în practică se
foloseşte şi noţiunea de “eroare relativă “ definită cu relaţia:

[%] (2)
Eroarea relativă permite caracterizarea “preciziei măsurătorilor” efectuate pe
mărimi fizice de aceeaşi natură, dar de dimensiuni diferite.Erorile rezultate din
măsurători se pot clasifica în:
- erori grosolane;
- erori sistematice;
- erori accidentale.
Dacă rezultatul unei măsurători diferă esenţial ca valoare de rezultatele celorlalte
măsurători se spune că aceasta a fost afectată de o “EROARE GROSOLANĂ “.
 In cele ce urmează se consideră că rezultatele măsurătorilor supuse prelucrării
matematice nu conţin erori grosolane. “ERORILE SISTEMATICE” sunt acele erori
care rămân constante în cadrul operaţiei de măsurare şi nu pot fi eliminate prin repetarea
operaţiei de măsurare. Se deosebesc trei tipuri de erori sistematice şi anume:
a) Erori sistematice instrumentale. Acestea sunt de două feluri:
- erori instrumentale care pot fi considerate în calcul şi eliminate (de exemplu,
măsurarea unei lungimi cu un instrument etalonat la o temperatură şi utilizat la o altă
temperatură);
- erori instrumentale care nu pot fi eliminate din calcul. Ele se datoresc “clasei de
precizie” şi sunt specifice fiecărui aparat.
Eroarea sistematică S a unui aparat construit în clasa de precizie c este:

(3)
unde cu xc s-a notat valoarea maximă indicată pe scala instrumentului de măsură.
Aparatele de clasă de precizie 0,05  0,2 sunt considerate etaloane, cele din clasa
0,2  1,5 sunt aparate de laborator, iar cele de clasă 1,5  2,5 sunt aparate industriale.
b) erori sistematice produse de influenţa mediului exterior cum sunt temperatura,
presiunea;
c) erori sistematice personale cauzate de inperfecţiunea organelor de simţ ale
experimentatorului.
“ERORILE ACCIDENTALE” (aleatoare) apar din cauza unor multitudini de
factori şi nu pot fi înlăturate. Ele au următoarele proprietăţi:
- sunt diferite între ele ca mărime şi semn;
- au o distribuţie întâmplătoare şi se supun unor legi statistice;
- erorile aleatoare pozitive sunt tot atât de frecvente ca şi cele negative;
- erorile aleatoare cu o valoare absolută mai mică sunt mai numeroase decât cele
cu valoare absolută mare;
- erorile aleatoare nu pot depăşi o anumită limită;
- media aritmetică a erorilor aleatoare datorate unor măsurători executate cu
acelaşi grad de precizie asupra unei aceleiaşi mărimi tinde la zero când numărul de
măsurători tinde la infinit:
 (4)
- dacă numărul de măsurători tinde la infinit eroarea accidentală poate fi
considerată ca o “variabilă aleatoare continuă“

Metode de prelucrare a datelor experimentale

Problema de bază
Principalele probleme care se pun la prelucrarea unui şir (selecţie) de date
experimentale afectate de erori accidentale obţinute prin măsurători cu acelaşi grad de
precizie, asupra unei aceleaişi mărimi fizice sunt:
I - aflarea unei valori care să se apropie cel mai mult de valoarea adevărată a
mărimii respective;
II - determinarea unui interval (-, +) în jurul acestei valori în care să cadă
valoarea adevărată. Mărimea 2 se numeşte “interval de încredere”;
III- determinarea probabilităţii ca valoarea adevărată să cadă în intervalul de
încredere. Această probabilitate se notează cu  şi se numeşte “coeficient de încredere”.
In practică se efectuează un număr finit de măsurători, spre exemplu: x1, x2,
x3, ... xn
Acest şir de măsurători poate fi privit ca o “selecţie întâmplătoare” din
măsurătorile ce formează ansamblul general normal (mulţime infinită de măsurători).
Fiecare selecţie de n măsurători se caracterizează prin două mărimi:

- media aritmetică: (5)

- dispersia selecţiei: (6)

Cum pentru selecţii diferite şi S au valori diferite rezultă că atât “media
aritmetică cât şi dispersia S sunt variabile aleatoare”, caracterizate de respectiv
următoarele distribuţii:
 (7)

(8)
unde (n) sunt funcţii Bessel de speţa a doua iar xo valoarea adevărată a mărimii
măsurate.
In continuare se va încerca să se dea răspuns la cele trei probleme de bază
utilizând “metoda celor mai mici pătrate”
Metoda celor mai mici pătrate urmăreşte determinarea unei valori considerată ca
valoare adevărată a mărimii măsurate astfel încât suma pătratelor erorilor dată de
această valoare luată ca referinţă să fie minimă. Se poate demonstra că această problemă
de minim este satisfăcută de media aritmetică a valorilor măsurate. In plus media
aritmetică tinde la valoarea adevărată când numărul de măsurători tinde la infinit.
Răspunsul la prima problemă de bază se formulează astfel: “media aritmetică
este cea mai apropiată de valoarea adevărată“.
Pentru a răspunde la întrebarea doi şi trei este necesar să se calculeze
probabilitatea ca eroarea  = x - xo să se afle în intervalul de încredere (-, ). Există
diferite metode pentru determinarea intervalului şi a coeficientului de încredere.
Metoda clasică a erorilor se aplică în cazul unui număr mare de determinări
(n>20). Media dispersiei selecţiei este:

(9)
Deoarece numărul de determinări este mare se poate accepta ipoteza că valoarea
medie a dispersiei selecţiei este egală cu dispersia însăşi:

(10)
Eroarea medie pătratică  devine:

(11)
care reprezintă formula lui Bessel, iar eroarea medie a mediei aritmetice:
 (12)

Deoarece: (13)
unde  = f() - tabelul 1, valoarea intervalului de încredere:

(14)

Pentru  = 0,68,  = 1,0 , iar  = .

Tabelul 1
     
0 0 1,2 0,77 2,6 0,990
0,05 0,04 1,3 0,80 2,7 0,993
0,1 0,08 1,4 0,84 2,8 0,995
0,15 0,12 1,5 0,87 2,9 0,996
0,2 0,16 1,6 0,89 3,0 0,997
0,.3 0,24 1,7 0,91 3,1 0,9981
0,4 0,31 1,8 0,93 3,2 0,9986
0,5 0,38 1,9 0,94 3,3 0,9990
0,6 0,45 2,0 0,95 3,4 0,9993
0,7 0,51 2,1 0,964 3,5 0,9995
0,8 0,57 2,2 0,972 3,6 0,9997
0,9 0,63 2,3 0,978 3,7 0,9998
1,0 0,68 2,4 0,984 3,8 0,99986
1,1 0,73 2,5 0,988 3,9 0,99990

In concluzie, prelucrarea datelor experimentale în teoria clasică a erorilor constă

în următoarele:
a) - se calculează valoarea cea mai probabilă a mărimii măsurate ca fiind media
aritmetică:

b) - se calculează eroarea medie pătratică cu formula lui Bessel:

 c) - se calculează eroarea medie a mediei aritmetice:

c) - se scrie rezultatul sub forma:

cu  = x pentru  = 0,68.
Dacă dorim să modificăm intervalul de încredere ‘  x , se calculează cu noul

interval valoarea lui ’  ’  şi din tabelul 1 se citeşte coeficientul de încredere ().

Prelucrarea datelor experimentale. Metoda regresiei liniare.

In unele lucrări de laborator este necesar să se exprime sub formă de ecuaţii

algebrice o “dependenţă funcţională” care există între variabilele indicate de grafice sau
tabele.
Se consideră numai cazul “funcţiilor algebrice liniare” în care intră numai o
singură variabilă independentă, adică se studiază fenomene în care se variază numai un
singur parametru. Funcţiile liniare sunt deosebit de importante deoarece multe
dependenţe funcţionale neliniare pot fi aduse la forma liniară cu ajutorul unor substituţii
(frecvent utilizată este logaritmarea). Deşi se presupune, sau se cunoaşte teoretic
caracterul liniar al dependenţei , valorile “yi” indicate nu se află pe o dreaptă din cauza
erorilor întâmplătoare care deformează rezultatele.
Problema care se pune este aceea a modului în care trebuie trasată dreapta căutată
(dreapta de regresie) printre punctele însemnate într-o diagramă în coordonate (xy). Se
pleacă de la ipoteza că pentru o anumită valoare a variabilei independente x, mărimea y
se supune unei distribuţii normale (Gauss) în jurul valorii medii ideale care se află pe
dreapta de regresie, iar această distribuţie Gauss este independentă de valoarea lui x.
Să presupunem că dependenţa funcţională liniară a fost pusă sub forma canonică:
y = a + b.x (15)
 Problema este de a determina coeficientul a şi b astfel încât dreapta y = a + bx,
numită “dreaptă de regresie” să exprime cu probabilitatea maximă şirul de date
experimentale considerat.
In acest caz se aplică metoda sumei minime a pătratelor erorilor (metoda celor
mai mici pătrate), folosindu-se diferenţa de ordonate între punctul yi şi dreapta y = f(x),
adică:

(16)
Dreapta cu cea mai mică valoare a sumei pătratelor erorilor are cea mai mare
probabilitate de a fi dreapta căutată (dreapta de regresie) şi poate fi pusă şi sub forma:

(17)

unde şi sunt valorile medii:

(18)
iar n - numărul de măsurători.
Cu precizarea că, de obicei, măsurătorile variabilei independente sunt exacte, iar
cele ale variabilei dependente sunt afectate de erori care urmează o repartiţie normală,
coeficienţii a şi b sunt daţi de expresiile:

(19)

(20)
Coeficientul; “b”, panta dreptei de regresie, mai poartă numele de “coeficient de
regresie”.
La raţionamentele anterioare s-a presupus cunoaşterea teoretică sau intuirea
simplă din tabelul de date experimentale a existentei unei dependenţe liniare între
variabila independentă x şi variabila dependentă y. Când acest lucru nu se cunoaşte
trebuie testate datele experimentale cu ajutorul coeficientului de corelaţie rxy:

(21)
unde Sxy este parametrul “covarianţă“, iar Sx şi Sy dispersiile selecţiilor x şi y.
 (22)
Dacă coeficientul de corelaţie este în jurul valorii “1” se poate conchide că între
valorile x şi y este o dependenţă liniară şi se trece la trasarea dreptei de regresie.
MATERIALE. PRECIZIA DIMENSIONALĂ. PRELUCRAREA DATELOR
EXPERIMENTALE

MATERIALE

Fig. 1

In figura 1 se prezintă un reductor de turaţie cu o treaptă cu roţi dinţate cilindrice.

Pentru zonele I,II,II,IV se cere să se stabilească ajustajele necesare pentru montarea
rulmenţilor şi capacelor carcasei. Se vor utiliza rulmenţi radiali cu bile pe un singur rând
fig.2.
 Fig. 2

Pentru zona I se va monta rulmentul seria 6204 având dimensiunile:

D = 47mm ; d = 20mm ; B=14mm; r=1,5mm;
Pentru zona II se va monta rulmentul seria 6307 având dimensiunile:
D = 80mm ; d = 35mm ; B=21mm; r=2,5mm;
Pentru zona III se va monta rulmentul seria 6312 având dimensiunile:
D = 130mm ; d = 60mm ; B=31mm; r=3,5mm;
Pentru zona IV se va monta rulmentul seria 6209 având dimensiunile: D =85mm ;
d = 45mm ; B=19mm; r=2mm;

PRECIZIA DIMENSIONALĂ ŞI DE FORM Ă

Realizarea efectivă a componentelor organelor de maşini se face pe maşini care

au totdeauna o anumită imprecizie.
Factorul uman şi erorile de execuţie ale sistemelor de măsurare contribuie la
obţinerea unor piese care au dimensiuni şi forme ce aproximează mai mult sau mai
puţin aşa numita piesă nominală (cu dimensiuni şi formă identice cu cele înscrise în
desenul de execuţie).
Asigurarea interschimbabilităţii pieselor de acelaşi fel trebuie avută în vedere la
stabilirea preciziei cu care acestea sunt realizate.
Esenţial în stabilirea acestei precizii de execuţie este criteriul funcţional.
 Fig. 3
Precizii ridicate de execuţie presupun cheltuieli ridicate şi de aici necesitatea
utilizării unei precizii de execuţie suficiente pentru a asigura criteriile funcţionale şi
(eventual) pe cele de interschimbabilitate.
Pentru ca o dimensiune a unei piese să poată fi considerată bună, ea trebuie să se
situeze într-un interval numit toleranţe.
Tabelul 2

alezaj arbore
- dimensiunile maxime Dmax d max
- dimensiuni minime Dmin d min
- toleranţă (câmp de toleranţă) TD Td
- abatere superioară As as
- abatere inferioară Ai ai
- linia de ’’0’’ ce corespunde cotei nominale ND Nd

Orice dimensiune interioară a unei piese se numeşte convenţional alezaj şi orice

dimensiune exterioară arbore .

Jocuri şi strângeri
Pe desenele de execuţie şi de ansamblu dimensiunile nominale ale alezajului şi
arborelui care se asamblează sunt identice.
Natura asamblării rezultă din poziţia relativă a câmpului de toleranţă, aşa cum se
poate observa în figura 4.
 Fig. 4
Asamblarea rezultată poate fi mobilă (cu joc) sau fixă (cu strângere). Natura
raportului în care se află poziţiile câmpului de toleranţă se numeşte ajustaj .
Sunt definite două sisteme de ajustaje prin menţinerea constantă a câmpului de
toleranţă pentru arbore sau pentru alezaj (figura 5):
- sistemul alezaj unitar (preferenţial după ISO) are o poziţie constantă a câmpului
de toleranţă al alezajului având abaterea inferioară nulă;
- sistemul arbore unitar are o poziţie constantă a câmpului de toleranţă al
arborelui având abaterea superioară nulă.
 Fig. 5

În ISO dimensiunile între 1-500 mm sunt grupate în 13 intervale de dimensiuni

nominale iar cele între 500 şi 3151 mm în 8 intervale de dimensiuni nominale.
Pentru dimensiunile între 1 şi 500 mm sunt standardizate 18 precizii notate cu:
0,1; 0; 1...16.
Simbolizarea poziţiilor câmpului de toleranţă se face cu litere mari pentru alezaje
şi cu litere mici pentru arbore.
Pe desenul de ansamblu se înscriu elementele necesare precizării naturii
ajustajului.
Abaterile de formă şi poziţie sunt şi ele reglementate şi se referă la:
- formă: ovalitate; planeitate; circularitate;
- poziţie:
- perpendicularitate;
 - bătaie radială;
- bătaie axială;
- coaxialitate.

ZONA I
Pentru montarea rulmentului pe arbore se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul arborelui:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea rulmentului în carcasă se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul capacului:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea capacului în carcasă se va utiliza ajustajul …………….
Abateri pentru capac ( tip arbore):
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Abateri pentru carcasă (tip alezaj):
Inferioară ………………
Superioară ……………..

ZONA II
Pentru montarea rulmentului pe arbore se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul arborelui:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea rulmentului în carcasă se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul capacului:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea capacului în carcasă se va utiliza ajustajul …………….
Abateri pentru capac ( tip arbore):
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Abateri pentru carcasă (tip alezaj):
Inferioară ………………
Superioară ……………..

ZONA III
Pentru montarea rulmentului pe arbore se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul arborelui:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea rulmentului în carcasă se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul capacului:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea capacului în carcasă se va utiliza ajustajul …………….
Abateri pentru capac ( tip arbore):
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Abateri pentru carcasă (tip alezaj):
Inferioară ………………
Superioară ……………..

ZONA IV
Pentru montarea rulmentului pe arbore se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul arborelui:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea rulmentului în carcasă se va utiliza ajustajul …………
Abaterile pentru diametrul capacului:
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Pentru montarea capacului în carcasă se va utiliza ajustajul …………….
Abateri pentru capac ( tip arbore):
Inferioară ………………
Superioară ……………..
Abateri pentru carcasă (tip alezaj):
Inferioară ………………
Superioară ……………..

PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Se dă setul de date experimentale xI , yI din tabelul 3

Tabelul 3

Xi 23 34 41 53 60 66 75 83 88 95
Yi 32 35 37 38 42 44 47 53 57 61

Fig. 6
Se cere să se efectueze:
1.Să se reprezinte grafic dependenţa y- x (fig. 6);

2.Să se calculeze coeficientul de corelaţie conform rel. (21);

Se vor utiliza rel. (6) pentru calculul dispersiilor, rel. (5) pentru calculul mediilor.

3.Calculul coeficienţilor a şi b ai dreptei de regresie utilizând rel. (19) şi (20).

=………………..

=…………………….
Y = a + bX

4. Să se reprezinte grafic dreapta de regresie