ÎMPĂRATUL FĂRĂ COPII

„A fost odată ca niciodată,că,dacă nu era,nu se povestea.A fost un împărat care

n-avea copii. A mai umblat încoace și încolo,pe toate drumurile,și nu putea afla
nimic,care să poată face ceva ca împărăteasa să aibă un prunc. Într-o bună
zi,trece un om pe-acolo,prin așezarea unde era împăratul,și se înfățișează
înaintea lui,zicându-i cu plecăciune:
-Înălțate împărate,uite,mărul ăsta,cine-l va mânca va face un fecior de mare
ispravă.
-Bine!măi omule!
Ia împăratul mărul și-l dă împărătesei să-l mănânce,iar ea iese afară cu el în
curte,îl curăță frumos și se apucă să-l înghită. După ce mănâncă ea mărul,un cal
slab,prăpădit ,care umbla pe-acolo prin curte,vine și mănâncă și ea
cojile.Împărăteasa nu i-a dat nicio seamă că iapa a mâncat cojile,însă, la un
timp,după nouă luni de zile,a fost bucurie mare în toată împărăția,că împărăteasa
a născut un fecior,iar,în timpul ăsta,iapa a născut și ea un mânz cu un
corn.Supușii împăratului se întrebau ce va fi cu copilul,căci crescu frumos,cu
părul de aur,un fecior voinic de toată frumusețea. Mânzul crescu și el și se făcu
mare și zdravăn,că nu mai putea nimeni să-i dea de mâncare și nici să pună
mâna pe dânsul.
Într-o zi,când copilul avu nouă ani,se trezi împăratul că nu-i nici copil,nici
mânz.Supușii împăratului se întrebau:
-Ei,unde e copilul,unde e copilul?Nu-i nici calul...Calul,calul,dar nu e
copilul.Dăi sfoară în țară după copil.

Bietul împărat era cu jale mare, n-a avut ce să mai facă. L-a pierdut din urmă pe
copil, s-a dus, s-a dus, iar pe copil l-au luat zmeii și l-au pus slugă la ei acolo și
pe cal l-au băgat la grajd. Copilul vedea de animale, aducea apă, toca lemne,
făcea tot ce trebuia prin curtea zmeului.Adeseori se ducea la cal și se plângea.
-Măi,calule,măi,om mai scăpa noi de aci ori zmeul ăsta ne-o mânca oasele la
amândoi?
Într-o bună zi,calul îi zise:
-Noi o să scăpăm de aci,dar ne trebuie multe lucruri.”

Temă: Imaginați-vă continuarea textului „Împăratul fără copii”, în 8-10 rânduri.