Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Luceafarul - Mihai Eminescu
Luceafarul - Mihai Eminescu
Luceafărul
A fost ca niciodată.
Luceafărul aşteaptă.
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Şi sufletu-i se împle.
În orişicare sară,
...
Alunecă-n odaie,
O mreajă de văpaie.
Copila să se culce,
Pe trupu-i se revarsă,
Pe faţa ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
Şi viaţa-mi luminează!
El asculta tremurător,
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
În cercuri se roteşte,
Pe marginea ferestei
Încununat cu trestii.
Pe umerele goale.
E albă ca de ceară -
Ce scânteie-n afară.
Şi mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Şi lumea ta o lasă;
De tine o s-asculte.
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
...
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
De inim-o apucă:
Şi viaţa-mi luminează!
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Marmoreele braţe,
Şi palid e la faţă;
Şi pline de-ntuneric.
Ca să te-ascult ş-acuma,
Un demon se arată,
Privirea ta mă arde.
Au nu-nţelegi tu oare,
Şi tu eşti muritoare?
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Ci voi să mă dezlege.
De dragu-unei copile,
...
Mesenilor la masă,
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.
Pe gânduri totdeauna,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.
La păsărele laţul,
Să mă cuprinzi cu braţul;
De te înalţ de subsuori
Să ne privim nesăţios
Iubirea cunoscută,
Tu iarăşi mă sărută.
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;
Va rămânea departe...
Şi visul de luceferi.
...
Şi vremea-ncearcă în zadar
Nu e nimic şi totuşi e
E un adânc asemene
Părinte, mă dezleagă
Şi dătător de moarte;
O oră de iubire...
Din chaos, Doamne,-am apărut
Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Deşerte idealuri -
Şi prigoniri de soarte,
Şi nu cunoaştem moarte.
Oriunde ai apune...
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?
Dreptate şi tărie?
Întoarce-te, te-ndreaptă
...
Hyperion se-ntoarse
Şi noaptea o să-nceapă;
Iubito, să se culce
Şi negrăit de dulce;
Gândirile străbate-mi,
Miroase florile-argintii
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:
Norocu-mi luminează!
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
Norocul vă petrece,
Nemuritor şi rece.