ELEMENTELE DE CONSTRUCŢII ALE CLĂDIRILOR

Clădirile, prin diferite elemente de construcţii, creează spaţii în care, cu ajutorul unor
instalaţii de încălzire corespunzătoare, se asigură:
- la clădirile de locuit - un climat interior impus de exigenţele igienico-sanitare şi de
confort;
- la clădirile industriale - condiţiile necesare desfăşurării muncii şi proceselor tehnologice.
Pe de altă parte, alegerea şi dimensionarea instalaţiei de încălzire, alegerea materialelor şi
dimensiunile elementelor de construcţie delimitatoare se face astfel încât să se obţină un consum
de energie şi combustibil cât mai mic în exploatare.
Anvelopa clădirii - este alcătuită din totalitatea suprafeţelor elementelor de construcţie
perimetrale care delimitează volumul interior (încălzit) al unei clădiri, de mediul exterior sau de
spaţii neîncălzite din exteriorul clădirii. Mai exact, anvelopa clădirii separă volumul încălzit al
clădirii de :
- aerul exterior;
- sol (la plăci în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota terenului sistematizat, fie
sub această cotă, precum şi la pereţii în contact cu solul);
- încăperi anexă ale clădirii propriu-zise, neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, separate de
volumul clădirii prin pereţi sau/şi planşee, termoizolate în mod corespunzător (exemplu: garaje,
magazii, subsoluri tehnice sau cu boxe, pivniţe, poduri,camere de pubele, verande, balcoane şi
logii închise cu tâmplărie exterioară, ş.a.);
- spaţii care fac parte din volumul constructiv al clădirii, dar care au alte funcţiuni sau
destinaţii (exemplu : spaţii comerciale la parterul clădirilor de locuit, birouri, ş.a.);
- alte clădiri, având pereţii adiacenţi separaţi de clădirea considerată, prin rosturi.
Calculele şi verificările termotehnice se referă la următoarele elemente de construcţii
perimetrale:
- partea opacă a pereţilor exteriori, inclusiv suprafaţa adiacentă rosturilor deschise;
- componentele transparente şi translucide ale pereţilor exteriori şi acoperişurilor (tâmplăria
exterioară, pereţii vitraţi şi luminatoarele);
- planşeele de pe ultimul nivel, de sub terase şi poduri;
- planşeele care delimitează clădirea la partea inferioară faţă de mediul exterior (ganguri de
trecere etc.);
- planşeele de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
- plăcile amplasate pe sol şi pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor parţial sau complet
îngropate în pământ;
- pereţii şi planşeele care separă volumul clădirii de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai
puţin încălzite, precum şi spaţiul rosturilor închise.
Elementele de construcţie utilizate pentru închidere se împart în două categorii:
- elemente de închidere inerţiale, caracterizate prin acumulare de căldură, transfer termic
defazat şi amortizat;
- elemente de închidere neinerţiale, caracterizate prin transfer termic nedefazat şi
neamortizat.
Structurile inerţiale mai pot fi numite şi opace, deoarece ele nu permit transmiterea
luminii, în timp ce elementele neinerţiale sunt utilizate în mod special pentru transmiterea luminii.
La alegerea structurilor de închidere se iau în considerare două regimuri termice externe:
- primul, în care temperaturile exterioare sunt foarte coborâte în raport cu temperaturile
de confort şi care este cunoscut ca regim de iarnă, caracterizat prin transfer de căldură de la
interior spre exterior;
- al doilea, caracterizat de temperaturi exterioare mai mari decât cele de confort, numit
regim de vară, caz în care transferul de căldură se realizează de la exterior spre interior.
Rezultă că, elementele de închidere trebuie să satisfacă simultan mai multe condiţii şi
anume: consum minim de energie în procesul de fabricaţie, transfer minim de energie termică în
1
cadrul clădirii, transparenţă optimă pentru asigurarea iluminatului natural, bune izolatoare fonice
şi uneori rezistenţă la efracţie.
Aria anvelopei unei clădiri - A - se calculează ca suma tuturor ariilor elementelor de
construcţii perimetrale ale clădirii prin care au loc pierderile de căldură.
Suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţii interioare
şi prin feţele interioare ale elementelor de construcţii perimetrale.

Fig.1: Modul de calcul al lungimilor în plan

l - lungimi în plan; f – dimensiunile tâmplăriei exterioare

Fig.2: Modul de calcul al înălţimilor

a – acoperiş cu pod sau terasă; b – subsol neîncălzit sau sol

Volumul clădirii – V - reprezintă volumul delimitat, pe contur, de feţele interioare ale

elementelor de construcţie perimetrale.
Volumul V include atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi încăperile
încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi,
lipsiţi de o termoizolaţie semnificativă. În acest sens se consideră ca făcând parte din volumul
clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii
comune.
Nu se includ în volumul clădirii: camerele de pubele, verandele, precum şi balcoanele şi
logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu tâmplărie exterioară.
Alegerea elementelor de construcţie din punct de vedere termotehnic
Din punct de vedere termotehnic, alcătuirea elementelor de construcţie trebuie să
satisfacă următoarele obiective:
• rezistenţa termică minimă necesară pentru asigurarea climatului interior, pentru
limitarea fluxului termic şi pentru economisirea energiei în exploatare;
• evitarea condensării vaporilor de apă atât pe suprafaţa interioară a elementelor de
construcţie, cât şi în interiorul acestora;

2
 • realizarea unei stabilităţi termice necesare limitării oscilaţiilor temperaturii aerului
interior şi a temperaturii pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie.
Elemente de construcţie opace sunt compuse din straturi suport (de rezistenţă mecanică),
din straturi izolante şi din alte straturi protectoare, dar care nu prezintă importanţă din punctul de
vedere al izolării termice.
Pentru a determina rezistenţa termică globală corectată a unui element de construcţie 𝑹′𝟎
se consideră un element de construcţie multistrat, considerat infinit, compus din straturi alcătuite
din materiale omogene şi izotrope, aşezate perpendicular pe direcţia fluxului termic, situat între
cele două medii fluide caracterizate de potenţiale termice (temperaturi) diferite, în regim termic
stabilizat.

Fig.3: Fluxul termic printr-un perete plan compus

Rezistenţa la transfer termic a stratului j a elementului de construcţie se determină cu

relaţia:
𝛿𝑗
𝑅𝑗 = 𝜆 [m2K/W] (1)
𝑗 𝑏𝑗
în care:
𝜆𝑗 = conductivitatea termică a materialului stratului j;
𝑏𝑗 = factor de calitate al materialului (care ia în considerare modificarea în timp a
caracteristicilor materialului);
𝛿𝑗 = grosimea stratului j.
Rezistenţa la transfer termic a elementului de construcţie format din n straturi paralele, la
trecerea fluxului termic perpendicular este:
𝛿𝑗
𝑅1−𝑛 = ∑𝑛𝑗=1 𝜆 [m2K/W] (2)
𝑗 𝑏𝑗
Rezistenţa globală la transfer termic a elementului de construcţie multistrat:
Reprezintă rezistenţa la transfer termic calculată prin includerea rezistenţelor superficiale
la transfer termic la interfaţa cu mediile fluide delimitatoare; pentru elementele de construcţie
formate din mai multe straturi omogene plane, în cazul în care direcţia fluxului termic este
perpendiculară pe suprafaţa straturilor, rezistenţa termică globală a elementelor de construcţie se
calculează cu relaţia:
𝑅0 = 𝑅𝑖 + ∑𝑛1 𝑅𝑗 + 𝑅𝑒 [m2K/W] (3)
în care:
Ri şi Re sunt rezistenţele superficiale la transfer termic, la interior, respectiv, exterior.
1 1
𝑅𝑖 = ; 𝑅𝑒 = [m2K/W] (4)
𝛼𝑖 𝛼𝑒

𝛼𝑖 , 𝛼𝑒 - coeficientul de transfer termic superficial la interior, respectiv la exterior [𝑚2 𝐾/𝑊]

3
 Coeficienți de transfer termic superficial α [𝑊/(𝑚2 𝐾)] şi
rezistențe termice superficiale Rs [𝑚2 𝐾/𝑊]
Elemente de construcţie în contact
cu spaţii ventilate neîncălzite:
Elemente de construcţie în  subsoluri şi pivniţe
DIRECŢIA ŞI SENSUL contact cu:  poduri
FLUXULUI TERMIC  exteriorul  balcoane şi logii închise
 pasaje deschise (ganguri)  rosturi închise
 alte încăperi neîncălzite
𝛼𝑖 /𝑅𝑠𝑖 𝛼𝑒 /𝑅𝑠𝑒 𝛼𝑖 /𝑅𝑠𝑖 𝛼𝑒 /𝑅𝑠𝑒

8 24 8 12
∗)
0,125 0,042 0,125 0,084

8 24 8 12
∗)
0,125 0,042 0,125 0,084

6 24 6 12
∗)
0,167 0,042 0,167 0,084

*) Pentru condiții de vară: 𝛼𝑒 = 12 𝑊/(𝑚2 𝐾) ,𝑅𝑠𝑒 = 0,084 𝑚2 𝐾/𝑊

 Rezistenţa termică medie corectată a unui element de construcţie ce ţine cont de

comportarea reală a unui element de construcţie.
Această valoare, mai mică decât valoarea rezistenţei teoretice a elementului de
construcţie, este influenţată de neomogenitatea materialelor de construcţie, de neomogenitatea
realizării elementului de construcţie, de defectele de realizare şi de efectele de margine. Evaluarea
valorii reale a acesteia este dificilă, însă pentru calculele practice se pot estima coeficienţii de
degradare a valorii rezistenţei termice, datorată diferitelor influenţe, care se aplică asupra zonelor
(suprafeţelor) respective sau se consideră uniform repartizate pentru întreaga suprafaţă a
elementului de construcţie.
Rezistenţele la transfer termic anterior prezentate se referă la elemente de construcţie fără
efecte de margine (infinite), alcătuite din materiale omogene. Structura elementelor de
construcţie este în realitate diferită şi există zone de accentuare a fluxurilor termice. Aceste zone
sunt denumite punţi termice.
Puntea termică este o zonă dintr-un element de construcţie pentru care rezistenţa termică
este neuniformă, iar izotermele nu sunt paralele cu suprafeţele elementelor de construcţie. Punţile
termice sunt caracterizate în general fie printr-o valoare a rezistenţei termice mai mică decât
valoarea din câmp, fie print-o intensificare a fluxului termic datorită unor fenomene fizice adverse
(efectul de colţ, efectul de aripioară, etc).
Punţile termice apar datorită:
- Străpungerii parţiale sau totale a elementelor de construcţii perimetrale cu materiale
având o conductivitate termică diferită;
- schimbării grosimii elementului de construcţie;
- diferenţei dintre ariile suprafeţelor interioare şi exterioare, aşa cum apar la colţurile
dintre pereţi, precum şi la cele dintre pereţi şi planşee.

4
 Din punct de vedere geometric, punţile termice se clasifică în două mari categorii (fig. 4):
- punţi termice liniare – caracterizate printr-o anumita lungime, secţiunea transversală a
punţii fiind constantă pe toata lungimea acesteia. De exemplu, la îmbinarea pereţilor tip panou
sandwich, la îmbinarea pereţilor exteriori cu pereţii despărţitori sau cu planşeele, la îmbinarea
între peretele exterior şi fereastra exterioară etc.;
- punţi termice punctuale – acestea au o extindere redusă pe toate cele 3 direcţii.
Intersecţiile dintre stâlpi şi grinzi (dintre punţile termice liniare) constituie punţi termice
punctuale. De asemeni, unele elemente constructive cu dimensiuni mici, cum sunt agrafele
metalice cu ajutorul cărora se realizează legătura dintre straturile unui perete, constituie punţi
termice punctuale.

Fig.4: Repartiţia fluxurilor de căldură în cazul punţilor termice liniare şi punctuale

Astfel, dacă în cazul unei uniformităţi a peretelui avem un flux termic constant (desenat cu
verde în fig.4), atunci peste acest flux termic avem un flux suplimentar ce urmăreşte forma
geometrică a punţii termice. Observăm în această figură reprezentarea suplimentară a fluxului de
căldură al punţii termice liniare (desenat cu albastru în fig.4) şi reprezentarea suplimentară a
fluxului de căldură al punţii termice locale de tip agrafă (desenat cu roşu în fig.4).
Observăm de asemenea că fluxul termic suplimentar al punţii termice nu este delimitat clar
(precum geometria 3D unică), ci prezintă o diminuare treptată odată cu depărtarea geometrică
faţă de puntea termică (datorită geometriei variabile 3D a fiecărei linii de flux).
Astfel, fluxul pierdut prin acest perete exterior reprezintă suma celor trei tipuri de fluxuri:
- fluxul termic constant, în câmp, repartizat pe toată suprafaţa peretelui
- fluxul termic local al punţii termice lineare, şi
- fluxul termic local al punţii termice locale.
Fig.5: Clasificarea punţilor termice:
a-zone cu arii diferite la exterior faţă de
interior;
b-zone cu grosimi şi materiale diferite;
c,e-zone cu incluziuni parţiale din material cu
conductivitati diferite;
d,f-zone cu incluziuni totale din materiale cu
conductivitati diferite;
a, b, c, d -punţi termice liniare;
e, f - punţi termice punctuale.

Principalele punţi termice de care trebuie să se ţină cont în calculul rezistenţei termice
corectate medii a unui element de construcţie sunt:
 Pentru pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bovindouri, buiandrugi,
stâlpişori, colţuri şi conturul tâmplăriei.

5
  Pentru planşeele de la terase şi de la poduri: atice, cornişe, streşini, coşuri şi ventilaţii.
 Pentru planşeele de peste subsol, termoizolate la partea superioară: pereţii structurali şi
nestructurali de la parter şi zona de racordare cu soclul.
 Pentru planşeele de peste subsol, termoizolate la partea inferioară: pereţii structurali şi
nestructurali de la subsol, grinzile ( dacă nu sunt termoizolate ) şi zona de racordare cu subsolul.
 Pentru plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate zonele cu
termoizolaţia întreruptă.
 Pentru planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, faţă de aerul
exterior: grinzi ( dacă nu sunt termoizolate ), centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii
adiacenţi.
Prezenţa acestor punţi termice se reflectă în micşorarea rezistenţei termice medii a
elementelor de construcţie respective, ceea ce conduce la intensificarea fluxurilor termice
transferate prin elementul de construcţie respectiv şi de asemenea la scăderea temperaturii
superficiale (interioare) şi în straturile elementului, în zona respectivă.
Determinarea valorii rezistenţei termice în dreptul punţilor termice se realizează cu metode
de calcul diferite, adaptate fiecărui caz în parte.
În fazele preliminare de proiectare, influenţa punţilor termice se poate evalua cu ajutorul
unor coeficienţi globali de corecţie (de micşorare) a rezistenţelor termice în câmp curent – pe
ansamblul elementelor de construcţie. Valoarea coeficienţilor de corecţie a valorii rezistenţei
termice medii a elementelor de construcţie se situează pentru cazurile curente în intervalele:
 Pentru pereţi exteriori Ccpt=20...45%
 Pentru terase şi planşeuri sub poduri Ccpt=15...25%
 Pentru planşee peste subsoluri şi sub bovindouri Ccpt=25...35%
 Pentru rosturi Ccpt=10...20%
Calculul precis al influenţei punţilor termice asupra transferului termic prin elementele de
construcţie se realizează în fazele finale ale proiectării clădirii conform unor metode specifice
fiecărei categorii de punte termică, pentru verificarea valorilor coeficienţilor preliminar adoptaţi şi
pentru stabilirea valorii finale a rezistenţelor termice a elementelor de construcţie.
Rezistenţa termică globală corectată a elementului de construcţie, care ţine cont de
prezenţa punţilor termice, va fi determinată cu relaţia:
𝑅 (100−Ccpt)
𝑅0′ = 0 100 [m2K/W] (5)
în care:
Ccpt - coeficient de corecţie a rezistenţei termice datorată punţilor termice
R0 – rezistenţa termică globală la transfer termic (în câmp) pentru un element de
construcţie cvasiomogen, m2 K/W

Verificarea valorii minime normate pentru rezistenţa termică a elementelor de

construcţie
Verificarea constă în compararea rezistenţei termice globale corectate 𝑅0′ cu rezistenţa
termică necesară R 0nec, pentru fiecare elemente de construcţie. Condiţia de conformitate este:
𝑅0′ ≥ 𝑅0𝑛𝑒𝑐 [m2K/W] (6)
Rezistenţa termică minimă necesară a unui element de construcţie se determină din
condiţia:
𝑅0𝑛𝑒𝑐 = 𝑀𝐴𝑋(𝑅0𝑛𝑒𝑐 𝐶𝑂 𝐶𝐹
, 𝑅0𝑛𝑒𝑐 𝐸𝐶 )
, 𝑅0𝑛𝑒𝑐 [m2K/W] (7)
în care :
𝐶𝑂
- 𝑅0𝑛𝑒𝑐 – rezistenţa termică necesară minimă pentru evitarea fenomenului de condensare
a vaporilor de apă din aerul interior pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie, m2 K/W
𝐶𝐹
- 𝑅0𝑛𝑒𝑐 – rezistenţa termică minimă necesară pentru evitarea fenomenului de radiaţie
rece între corpul uman şi suprafeţele reci delimitatoare, m2 K/W
𝐸𝐶
- 𝑅0𝑛𝑒𝑐 - rezistenţa termică necesară rezultată din calcul economic, m2 K/W

6
  Condiţia de evitare a fenomenului de condensare a vaporilor de apă din interior
presupune ca suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie delimitatoare să aibă
temperatura (θsi) mai mare decât temperatura punctului de rouă (θτ), adică:
θSI > θτ (8)
În practică, condiţia se scrie:
θSI = θτ + 1 … 2 [°C] (9)
în care :
θSI = temperatura suprafeţei interioare a elementului de construcţie
θτ = temperatura punctului de rouă

Temperatura punctului de rouă θr [ °C]

Umiditatea relativă
a aerului 𝜑i Temperatura aerului interior ti [ °C]
% 12 14 16 18 20 22
100 +12,0 +14,0 +16,0 +18,0 +20,0 +22,0
95 +11,2 +13,2 +15,2 +17,2 +19,2 +21,2
90 +10,4 +12,4 +14,3 +16,3 +18,3 +20,3
85 +9,6 +11,5 +13,5 +15,4 +17,4 +19,4
80 +8,7 +10,6 +12,5 +14,5 +16,5 +18,4
75 +7,7 +9,7 +11,6 +13,5 +15,4 +17,4
70 +6,7 +8,6 +10,5 +12,4 +14,4 +16,3
65 +5,7 +7,5 +9,4 +11,3 +13,2 +15,1
60 +4,5 +6,4 +8,2 +10,1 +12,0 +13,9
55 +3,2 +5,1 +7,0 +8,8 +10,7 +12,5
50 +1,9 +3,7 +5,6 +7,4 +9,3 +11,1
45 +0,4 +2,3 +4,1 +5,9 +7,7 +9,5
40 -1,0 +0,6 +2,4 +4,2 +6,0 +7,8
35 -2,6 -1,1 +0,5 +2,3 +4,1 +5,9
30 -4,5 -2,9 -1,3 +0,2 +1,9 +3,6
25 -6,6 -5,0 -3,5 -2,0 -0,5 +1,1

Relaţia de calcul pentru rezistenţa termică minimă necesară pentru evitarea fenomenului
de condensare superficială:
t −te
RCO i
0nec = R i t −(θ [m2K/W] (10)
i τ +1,5)

Corpul uman schimbă căldură radiativă cu suprafeţele înconjurătoare: schimbul de căldură

cu suprafeţele foarte reci poate conduce la fenomene de disconfort (“senzaţie rece”), atunci când
valoare acestui flux depăşeşte anumite limite.

 Condiţia de evitare a fenomenului de radiaţie rece între corpul uman şi suprafeţele

reci delimitatoare constă în limitarea diferenţei de temperatură între aerul interior şi suprafaţa
interioară a elementului de construcţie. Această condiţie este normată prin impunerea unei
diferenţe maxime de temperatură ΔTimax între ti şi θSI.

t i − θSI ≤ ∆Timax [°C] (11)

7
 Grupa i ΔTimax
Destinaţia clădirii
clădirii % Pereţi Tavane Pardoseli
• Clădiri de locuit, cămine, internate
• Spitale, policlinici ş.a.
I 60 4,0 3,0 2,0
• Creşe, grădiniţe
• Şcoli, licee ş.a.
• Alte clădiri social-culturale, cu regim
II 50 4,5 3,5 2,5
normal de umiditate
• Clădiri sociale cu regim ridicat de
umiditate
III 60 6,0 4,5 3,0
• Clădiri de producţie cu regim normal de
umiditate
• Clădiri de producţie cu regim ridicat de
IV ≤ 75 ΔTr 0,8·ΔTr 3,5
umiditate*
* ΔTr = ti – θr

Expresia rezistenţei termice minime necesare pentru evitarea fenomenului de radiaţie

rece:
t −te
RCF
0nec = R i ∆T
i
[m2K/W] (12)
imax

Din punct de vedere termic, o încăpere reprezintă o incintă în care introducem un debit de
căldură ΦS (prin intermediul aparatelor termice de încălzire) pentru a compensa pierderile de
căldură către mediul exterior ΦP, în scopul menţinerii temperaturi interioare la valoarea dorită.
Creşterea rezistenţei la transfer termic a anvelopei incintei conduce la diminuarea pierderilor de
căldură către exterior, şi deci la micşorarea debitelor de căldură introduse şi în acelaşi timp la
reducerea mărimii necesare a radiatoarelor şi a sistemului conex (conducte, sursă termică, etc.).

 Condiţia de optim economic urmăreşte obţinerea unei rezistenţe termice a elementului

de construcţie care să conducă la cheltuieli minime de investiţie şi exploatare pentru întreaga
clădire, pe perioada estimată de utilizare. Rezistenţele termice minime ale elementelor de
construcţie din clădirile de locuit sunt date în tabelul următor.

Nr. R′ min
Elementul de construcție
crt. [m2 K/W]
Pereți exteriori (exclusiv suprafețele vitrate, inclusiv pereții adiacenți
1 1,80
rosturilor deschise )
2 Tâmplărie exterioară 0,77
3 Planșee peste ultimul nivel, sub terase sau poduri 5,00
4 Planșee peste subsoluri neîncălzite şi pivnițe 2,90
5 Pereți adiacenți rosturilor închise 1,10
Planșee care delimitează clădirea la partea inferioară, de exterior (la
6 4,50
bowindouri, ganguri de trecere etc.)
7 Plăci pe sol (peste CTS) 4,50
8 Plăci la partea inferioară a demisolurilor sau a subsolurilor încălzite (sub CTS) 4,80
9 Pereți exteriori, sub CTS, la demisolurile sau la subsolurile încălzite 2,90
Din cele trei condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un element de construcţie se alege
valoarea cea mai mare şi rezultă valoarea rezistenţei termice minime necesară elementului de
construcţie.

8
 În cazul în care pentru un element de închidere dat nu se respectă relaţia de verificare (6),
se impun măsuri privind mărirea rezistenţei termice a elementului, fie prin mărirea grosimii unuia
dintre straturile componente, fie prin adăugarea unui alt strat de izolaţie termică.
Adăugarea unui strat de izolaţie termică presupune creşterea rezistenţei termice a
structurii până la cel puţin la valoarea necesară realizării condiţiei impuse prin relaţia (6).
R′0 + R iz ≥ R 0nec [m2 K/W] (13)
în care: Riz = rezistenţa termică a izolaţiei.
δ
R iz = λ biz = R 0nec − R′0 [𝑚2 𝐾/𝑊] (14)
iz iz
Pentru valorile λiz şi biz se utilizează valorile indicate de producători.
Coeficientul de calitate biz ţine seama de tehnologia de execuţie a elementelor de
construcţie, modul de alcătuire a câmpului izolator etc..
Grosimea necesară a stratului de izolaţie termică se determină cu relaţia:
δiz = λiz biz (R 0nec − R′0 ) [𝑚2 𝐾/𝑊] (15)
F
Grosimea finală δiz a izolaţiei termice se obţine prin majorarea grosimii necesare la valorile
indicate de producătorii de materiale de izolare termică.
Valoare finală (după alegerea izolaţiei termice) a rezistenţei termice a elementului de
construcţie ( R0F ) este:
RF0 = R′0 + RFiz [m2 K/W] (16)
Protecţia termică a elementelor de construcţii care delimitează încăperile încălzite, se
realizează în vederea asigurării climatului interior impus de exigenţele igienico-sanitare şi de
confort la clădirile de locuit şi terţiare, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului
tehnologic la clădirile industriale, precum şi pentru reducerea consumului de energie şi de
combustibil în exploatare. Protecţia termică se realizează atât pentru elementele de construcţie
perimetrale, cât şi pentru elementele de construcţie interioare care despart spaţii între care există
o diferenţă de temperatură mai mare de 5 K.
De asemenea, la realizarea unui element de construcţii perimetral trebuie avute în vedere
următoarele:
- amplasarea stratului termoizolator se face de preferinţă spre exterior; materialele cu
proprietăţi termoizolatoare bune, dar fără rezistenţă mare la permeabilitate pentru vapori,
creează condiţii defavorabile la difuzia vaporilor de apă dacă sunt amplasate către interior; ele
provoacă o cădere bruscă a curbei de temperaturi prin grosimea elementului, nu însă şi o cădere
corespunzătoare a presiunii, astfel că apare pericolul formării condensului pe faţa rece a
termoizolaţiei;
- barierele de vapori, alcătuite din materiale cu rezistenţă mare la permeabilitatea
vaporilor de apă, trebuie amplasate pe faţa caldă a termoizolaţiilor; pentru ca un element uşor să
fie echivalent cu unul masiv, este necesar să aibă o rezistenţă termică sporită cu atât mai mult cu
cât este mai uşor;
- sunt de preferat, în general, soluţiile fără straturi de aer neventilat, deoarece prin acestea
vaporii de apă trec cu uşurinţă, ei neavând, practic, rezistenţă.

9
 Exemplu de calcul al lungimilor şi ariilor în plan
a – pereţi exteriori; b – pereţi interiori structurali; c – pereţi interiori nestructurali;
f – tâmplărie exterioară

Reproducerea parțială sau integrală a conținutului cursului este strict interzisă și se poate
face doar cu acordul scris al autorului.

10