„ Olguța și un bunic de milioane” ne prilejuiește întâlnirea cu o
fetiță de 12 ani tare simpatică, inteligentă și mereu cu replici ironice pregătite de livrare în caz că situația o cere. E pasionată de citit și fascinantă de biblioteci, se declară fan Sherock Holmes iar în ceea ce privește muzica, genul jazz e cel pe care îl preferă. Are o situație familială nu foarte plăcută. Mama ei este bolnavă, iar tatăl este plecat la muncă în străinătate. Bunicul ei Constantin este putred de bogat, dar Olguța nu l-a mai văzut de când era foarte mică. El este certat cu toată familia și nu mai ține legătura cu fiul (tatăl Olguței) și fiica sa (mătușa Nina) de mult timp.
Familia copilei este dezbinată, astfel încât ea nu-și recunoaște
mătușa atunci când aceasta apare la ușa casei. Fetița cu un nivel de inteligență mult peste medie, o elevă neîndemânatică și puțin cam prea „glumeață”, e luată prin surprindere și nu știe cum să reacționeze atunci când simte că ceva este pe punctul de a se schimba în viața ei. Mătușa care apare chiar în primul capitol este chemată chiar de mama copilei pentru că aceasta urma să se opereze a doua zi.
În decursul câtorva zile viața ei se schimbă mai radical decât și-
ar fi imaginat odată cu apariția mătușii ei, din partea tatălui, cu care era obligată să-și petreacă weekend-ul deși nu a recunoscut-o și nu a avut niciodată o relație strânsă cu ea. Oricât de mult s-ar opune Olguța schimbărilor care vor urma, nu mai are de ales pentru că lucrurile deja s-au pus în mișcare din momentul în care mătușa ei le-a călcat pragul casei. Olguța va fi nevoită să facă față unor situații neprevăzute și necunoscute, să ia decizii în situații criză și să învețe în cine să aibă încredere și în cine nu.
Comportamentul fetei e motivat de faptul că nu știe foarte multe
despre propria familie. Ea va descoperi pe parcurs nu doar că și-a trăit copilăria printre secrete, dar și că e necesar să se schimbe pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în jurul ei. Abia în custodia mătușii își descoperă mai cu atenție arborele genealogic și trebuie să se adapteze la adevărurile de care habar nu a avut. Mai există un amănunt extrem de interesant și de comic, care face deliciul cărții: Olga are un câine tare de treabă. . Momentul cel mai interesant îl reprezintă întâlnirea dintre nepoată și bunic. Se dovedește că totul nu a fost nimic altceva decât un test, o probă la care bătrânul o supune pentru a vedea cât este de descurcăreață. La întâlnirea de familie, certurile au fost date uitării și fiecare încearcă să stabilească armonia să-i accepte pe ceilalți în ciuda diferențelor dintre ei. Descoperim că bunicul întârziase pentru că își făcuse analizele de compatibilitate pentru a putea dona un rinichi nurorii lui, mama Olgăi.
Ideea cărții „Olguța și un bunic de milioane” mă trimite cu gândul
la cartea „Vrăjitorul din Oz” scrisă de Lyman Frank Baum. Asemănarea care se poate stabili între cele două cărți este tema comună-aventura.