See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/321669610

Învierea morţilor, dovadă de iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni în gândirea

imnografilor creştini

Article · December 2012

CITATIONS READS

0 982

1 author:

Cosmin Santi
Valahia University of Târgoviste
82 PUBLICATIONS   4 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Religious education View project

Pastoral theology View project

All content following this page was uploaded by Cosmin Santi on 08 December 2017.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 glasul
bisericii

Revista oficial` a Mitropoliei Munteniei "i Dobrogei

Anul LXXI (2012), nr. 1-6 (ianuarie-Iunie)
 Colegiul editorial

Preşedinte:
Preafericitul Părinte
† Daniel,
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Vicepreşedinţi:
† ÎPS Nifon al Târgoviştei;
† ÎPS Teodosie al Tomisului;
† ÎPS Calinic al Argeşului şi Muscelului;
† ÎPS Ciprian al Buzăului şi Vrancei;
† ÎPS Casian al Dunării de Jos;
† PS Vincențiu al Sloboziei şi Călăraşilor;
† PS Galaction al Alexandriei şi Teleormanului;
† PS Ambrozie al Giurgiului;
† PS Visarion al Tulcii;
† PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Bucureştilor.

Membri:
Editor: Preot Mihail-Simion Săsăujan
Redactori: Preot Dumitru Sorin Stoian, Isabela Stoian
Corector: Lucia Boicu
Tehnoredactor: Mihai Mehedin

 Redacția revistei mitropolitane Glasul Bisericii

Bucureşti, Bulevardul Regina Maria, nr. 1, bloc P5B, ap. 18, sector 4
Tel.: 021.337.21.02

redactia@glasulbisericii.ro
www.arhiepiscopiabucurestilor.ro

ISSN: 1013-6789
 Preafericitul Părinte
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 Lucrările Sinodului Mitropolitan
al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 22 mai 2012.
 Cuprins

Editorial
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sfântul Maslu – Taina însănătoșirii trupești și sufletești 17

Pastorale
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2012 23
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 33
† Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific
și Exarh patriarhal
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 41
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 47
† Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 53
† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 59
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 65
† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 71
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 77
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 85
† Visarion, Episcopul Tulcii
Pastorală la Praznicul Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 2012 99

Studii și Articole
Preot asist. dr. Alexandru Atanase Barna
Circulaţia scrierilor Sfântului Maxim Mărturisitorul
în spaţiul românesc (tradiţia manuscrisă şi cartea tipărită) 107
Preot asist. dr. Cosmin Santi
Învierea morţilor, dovadă de iubire a lui Dumnezeu
faţă de oameni în gândirea imnografilor creştini 203
Diacon dr. Laurențiu Drăghicenoiu
Formularea teologiei icoanei, între grosier și transfigurare 215
Drd. Dragoș-Ioan Ioniță
Răscumpărarea (Efeseni 1, 7; 14) –
de la exegeza biblică la viziunea teologică 237

2012 – Anul Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor

Hotărârea nr. 300 / 2011 a Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române de proclamare
a anului 2012 drept „An omagial al Sfântului Maslu
și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română” 249
 Pastorala Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul
„Anului Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor
în Patriarhia Română” 257
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preoții se roagă, medicii tratează,
însă Dumnezeu dăruiește vindecarea 263
Preot asist. dr. Silviu Tudose
Taina Sfântului Maslu –
istoric, rânduială și semnificație 267
Preot prof. dr. Nicolae Necula
Practici necanonice și neliturgice legate
de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu 281
Preot lect. dr. Marian Mihai
Taina Sfântului Maslu –
pastorația bolnavilor 291

Misiune și responsabilitate
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Credința în Înviere –
lumina vieții și a misiunii Bisericii 307
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Îngrijirea bolnavilor – slujire a lui
Hristos Cel suferind în oamenii bolnavi 309
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Îngrijirea medicală și spirituală a persoanelor vârstnice 313
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
O nouă poartă a cerului în Teleorman 317
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Un profesor vrednic și un păstor blând:
Părintele Ștefan Sandu (1944-2012) 321
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Absolvenții de azi ai Facultății de Teologie –
misionarii de mâine ai Bisericii 325

Viața Bisericească în Mitropolia Munteniei și Dobrogei

Agenda de lucru a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
(ianuarie-iunie 2012) 331
Preot drd. Andrei-Gabriel Ghiaur
Hramul Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia 371
Preot Constantin Pătrașcu
Icoana făcătoare de minuni a
Maicii Domnului Trihirusa de la
Sfânta Mănăstire Neamţ a poposit în Bărăgan 375
Preot Marius Vișan
Copilul învaţă iubirea lui Hristos 379
Preot Marius Constantin Dincă
Iubire din iubirea lui Hristos 383
Preot Eugen Cătălin Păunescu
Târnosirea bisericii Mănăstirii
„Sfântul Gheorghe” – Țigănești 389

Noutăți editoriale 395

Învierea morţilor, dovadă de iubire a lui Dumnezeu
faţă de oameni în gândirea imnografilor creştini

Preot asist. dr. Cosmin Santi

Prefacerea lumii se află în strânsă şi indiscutabilă legătură cu învierea cea

de obşte. Nu se pot concepe una fără alta. Amândouă se vor petrece odată şi vor fi
cauzate de aceeaşi Parusie. Înţelegerea acestei legături vine din aceea că urmarea
păcatului originar a fost resimţită nu numai de om, ci şi de întreaga creaţie.
„Dumnezeu a creat lumea cu intenţia etern-iubitoare de a o duce la desăvârşire. Prin
urmare, ea este menită să se transfigureze până la plenitudinea existenţială în care
«Dumnezeu să fie totul în toate» (1 Corinteni 15, 28). Sfârşitul lumii, încheierea
modului de existenţă istorică a lumii se impune logic şi datorită faptului că lumea
materială, având un început, va trebui să cunoască şi un sfârşit, într-o formă
oarecare. Sfârşitul lumii nu înseamnă nimicirea creaţiei, că toate au ieşit din mâna
lui Dumnezeu. Sfârşitul lumii va fi, de fapt, o transformare masivă, existenţială, o
preschimbare a lumii”1.
„Aştept învierea morţilor...” – aceste cuvinte din Simbolul Credinţei arată
ţinta la care trebuie să ajungem după viaţa pământească în sânul Bisericii. Ţinta
aceasta este viaţa fericită şi nesfârşită în Dumnezeu.
„Suindu-te pe norii cerurilor şi lăsând pace celor de pe pământ, Te-ai înălţat şi ai
şezut de-a dreapta Tatălui, Cel ce eşti de o fiinţă cu Dânsul şi cu Duhul; că, deşi
Te-ai arătat în trup, ai rămas neschimbat. Pentru aceasta aştepţi plinirea vremii,
ca, venind pe pământ, să judeci toată lumea. Dreptule Judecător, Doamne,
îndură-Te spre sufletele noastre, dăruind iertare de greşeli robilor Tăi, ca un
Dumnezeu milostiv”2.
1 Pr. dr. George Remete, Dogmatica ortodoxă, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 32000, p. 361.
2 Penticostarul, adică sfintele slujbe de la Duminica Paştilor până la Duminica Tuturor Sfinţilor,
Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1999, p. 252
 204 GLASUL BISERICII
Reconstituirea trupului şi învierea morţilor au fost prorocite încă din
Vechiul Testament, prin prorocul Iezechiel:
„Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în
mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti. […] Iată, Eu voi face să intre în voi duh
şi veţi învia. Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele,
voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul. […] Atunci
mi-a zis Domnul: «Fiul omului, proroceşte duhului, proroceşte şi spune duhului:
Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă
peste morţii aceştia şi vor învia!». […] Astfel, veţi şti că Eu sunt Domnul, când voi
deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele
voastre” (Iezechiel 37, 1, 5-6, 9, 13).
Sfântul Clement Romanul ne îndeamnă:
„Să înţelegem cum Stăpânul ne arată necontenit că va fi învierea viitoare, a cărei
pârgă L-a făcut pe Domnul Iisus Hristos, înviindu-L din morţi. Să vedem învierea,
care se săvârşeşte în viaţa cea de toate zilele. Ziua şi noaptea ne arată învierea;
noaptea adoarme, ziua înviază; ziua pleacă, noaptea vine. A ieşit semănătorul şi a
aruncat în pământ pe fiecare din seminţe; acestea, căzând în pământ, uscate şi goale,
putrezesc; apoi. măreţia purtării de grijă a Stăpânului le înviază din stricăciune; şi
dintr-o sămânţă cresc mai multe şi fac rod”3.
Ultimul moment, înainte de Înfricoşătoarea Judecată, va fi învierea tuturor
morţilor: „Trâmbiţând arhanghelul Tău cu trâmbiţa cea de apoi, spre scularea
în viaţă a tuturor, Hristoase”4. Învăţătura despre învierea morţilor este temelia
credinţei noastre, aşa cum ne arată Sfântul Apostol Pavel: „Şi dacă Hristos n-a
înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa
voastră” (1 Corinteni 15, 14).
Referitor la acest eveniment minunat, al învierii celor adormiţi la a
Doua Venire a Domnului, în pericopa evanghelică de la slujba înmormântării,
Mântuitorul ne spune: „Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din
morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea
vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). Şi iarăşi

– Joi, în săptămâna a şasea după Paşti – Înălţarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, la Utrenie, Canoanele, Sedealna, glasul al VIII-lea.
3 Sf. Clement Romanul, „Epistola către Corinteni”, în: Scrierile Părinţilor Apostolici, traducere,
note şi indici de Pr. dr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1995, p. 66.
4 Triodul, care cuprinde slujbele bisericeşti de la Duminica Vameşului şi Fariseului până la Sfânta
Înviere, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000,
p. 31 – Sâmbăta Lăsatului sec de carne, la Utrenie, Canonul, Cântarea a 6-a, glasul al VIII-lea,
Stihira a IV-a.
 studii ßi articole 205
„Iisus le-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri,
va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
Însă trâmbiţa care se va auzi nu anunţă lumii numai apariţia biruitoare
a lui Hristos, ci ea este şi o chemare a celor morţi spre a învia; este semnul de
biruinţă asupra morţii. Apologeţii creştini, Sfinţii Părinţi şi teologii au apărat
dintotdeauna dogma învierii morţilor, ea necesitând din partea credincioşilor
o credinţă puternică, pentru că ea este un act al Atotputerniciei lui Dumnezeu,
asemănător cu fenomenul creaţiei din nimic. Sfântul Apostol Pavel spune că
„Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui
Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi”
(1 Tesaloniceni 4, 16), adică cei care au crezut în Evanghelie, ca şi cei care, fiind
sub lege, au nădăjduit întru aşteptarea Mântuitorului, îndreptându-se prin
aceasta înaintea lui Dumnezeu. Prin expresia „cei morţi” se cuprind şi acei care,
după moarte, până la Parusie, sunt în comuniune cu Hristos. Morţii cei drepţi
vor învia întâi, urmând imediat şi cei nedrepţi, cei necredincioşi şi păcătoşi5. „Şi
va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai
Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini”
(Matei 24, 31). „Va răsuna trâmbiţa şi morţii ca dintr-un somn se vor scula,
dorind să ia viaţă cerească”6.
Înţelesul acestor cuvinte este acela că
„nu îngerii vor suna trâmbiţele, ci numai una singură va suna, cea a lui Dumnezeu,
glasul Fiului lui Dumnezeu; atunci va veni ceasul hotărât de la începutul veacurilor,
ceasul Atotputerniciei lui Dumnezeu, al învierii trupurilor a toată omenirea; atunci,
la sunetul acelei trâmbiţe, când va sosi acel ceas ultim al Universului, îngerii vor
fi trimişi de Domnul Iisus Hristos şi atunci se va vedea lucrarea neînţeleasă de
spiritul omenesc a Atotputerniciei lui Dumnezeu: învierea morţilor. Toţi cei care
au adormit pe pământ, fără nicio abatere, vor învia pentru judecata generală. La
sunetul trâmbiţei vor învia drepţii şi păcătoşii, fericiţii şi osândiţii; toţi vor învia,
indiferent de ce boală vor fi fost loviţi: înecaţi, arşi, sfâşiaţi de fiarele sălbatice şi
de păsări, ucişi de criminali, sinucigaşii, toţi cei care s-au născut şi au murit de la
Adam şi până la ceasul judecăţii. Toţi vor învia, având aceeaşi vârstă şi aceeaşi stare,
cu singura deosebire a faptelor vieţii lor pământeşti. Sufletele îşi vor îmbrăca din
nou trupurilor lor, acum înviate, pentru a nu le mai părăsi niciodată. Aceste suflete

5 Ion Constantinescu, „A doua venire a Domnului Hristos (Parusia) şi unele înţelegeri greşite
în legătură cu ea”, Glasul Bisericii, XXXV (1976), 3-4, p. 340.
6 Molitfelnicul, care cuprinde slujbe, rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe
din viaţa creştinilor, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 2002, p. 296 – Rânduiala înmormântării preoţilor şi a diaconilor de mir, după Laude,
alte stihiri idiomele, Stihira a II-a, glasul al VIII-lea.
 206 GLASUL BISERICII
unite cu trupul lor pentru veşnicie se vor înfăţişa la judecată şi vor intra în starea de
fericire sau de osândă”7.
„Ca o floare se veştejeşte şi ca un vis trece şi se destramă tot omul; dar
când trâmbiţa va suna iarăşi, morţii, ca dintr-un cutremur, toţi se vor scula în
întâmpinarea Ta, Hristoase Dumnezeule”8. Învierea morţilor va fi generală şi va
cuprinde pe toţi. „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”
(1 Corinteni 15, 22).
Mărturisirea credinţei în Învierea lui Iisus Hristos este, pentru creştini,
expresia unei convingeri că acest eveniment unic este întru totul adevărat,
deoarece Iisus, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat şi a murit din iubire pentru
creatura Sa. Învierea reprezintă acea garanţie din partea Celui care singur poate
asigura nemurirea, adică garanţia de a şti că eu voi exista prin Cineva, Care este
în permanenţă viu. Relatările nou-testamentare referitoare la Înviere ne ajută să
înţelegem că viaţa Domnului Iisus Hristos, după Înviere, nu se mai desfăşoară
potrivit legilor interne ale istoriei biologice, ci în afară de acestea şi mai presus de
ele. După Înviere, Hristos nu Şi-a reluat aceeaşi viaţă pe care o avusese înainte de
moarte, ci El a înviat la o viaţă definitivă şi permanentă, o viaţă care nu mai este
condiţionată de legile chimice şi biologice şi care, din acest motiv, este în afară
de orice influenţă a morţii. Prin Patimile, Moartea şi Învierea Sa, El a intrat în
eternitatea pe care o dă iubirea. Şi în prezent, în lumea morţii noastre, Iisus poate
fi recunoscut prin iubirea Sa, care învinge moartea şi prin care pune bazele unei
lumi noi, alta decât cea existentă până la El, o lume a iubirii şi a înfrăţirii tuturor.
Dar şi acum, ca şi „în vremea aceea”, ne este foarte greu să înţelegem în
toată deplinătatea sa Învierea lui Hristos, descrisă de evanghelişti. Dacă pentru
primii creştini stăruinţa în învăţătura Apostolilor, în comuniune, în frângerea
pâinii şi în rugăciune reprezenta mijlocul cel mai sigur pentru întâlnirea şi unirea
lor cu Domnul cel Înviat, istorisirea dialogului de pe drumul Emausului ne
îngăduie să înţelegem că întâlnirea noastră cu El este posibilă, transpunându-
ne cu mintea nu numai în timpul istoric al Învierii, ci şi în prezent, situându-
ne pe un plan spiritual al trăirii noastre în Hristos, pentru a călători împreună
şi pentru a ne uni cu El la masa euharistică a Emausului Bisericii universale,
din trecut şi din prezent9. „A morţilor înviere prin moarte Te-ai făcut, că tăria
morţii a lipsit, împreunându-se cu viaţa cea veşnică, cu Dumnezeu Cel ce S-a

7 Mitrofan de Konevets, Viaţa repausaţilor noştri şi viaţa noastră după moarte, vol. II, Bucureşti,
Editura Anastasia, 1996, pp. 186-187.
8 Penticostarul…, p. 310 – Sâmbătă, în săptămâna a şaptea după Paşti, la Utrenie, la Laude, Slavă...,
glasul al II-lea.
9 Chesarie Gheorghescu, „Învierea lui Hristos – viaţa noastră”, Mitropolia Olteniei, LVII (2005),
1-4, pp. 42, 46, 47.
 studii ßi articole 207
întrupat, Carele stăpâneşte toate”10. „Cu palma cea începătoare de viaţă, pe cei
morţi din încuietorile cele întunecoase, Dătătorul de viaţă înviindu-i pe toţi,
Hristos Dumnezeu, înviere a dăruit frământăturii omeneşti, că este Mântuitorul
tuturor, Învierea şi Viaţa şi Dumnezeu a toate”11.
Trăind pe acest plan spiritual, El ne oferă totodată o teologie a învierii
şi o teologie liturgică. Avem posibilitatea de a întâlni pe Dumnezeu Cel Înviat
atât în cuvânt, cât şi în Sfintele Taine. În acelaşi timp, Sfânta Liturghie, fiind
întemeiată pe taina Jertfei şi a Învierii lui Hristos, deci pe misterul pascal, poate
şi trebuie să fie înţeleasă ca o prezenţă continuă a Domnului în viaţa noastră,
ca un mijloc de cercetare permanentă din partea Sa, Care ne însoţeşte pe calea
vieţii, Care ne poate aprinde inimile împietrite, Care ne poate deschide ochii cei
întunecaţi pentru a-L cunoaşte, prin harul Învierii şi prin Sfintele Taine12. „Ci
ne dă nouă până la suflarea cea mai de pe urmă să primim cu vrednicie părticica
Sfintelor Tale Taine, ca merinde pe calea vieţii veşnice şi spre răspuns bine-
primit la înfricoşătorul scaun de judecată al Hristosului Tău”13.
El călătoreşte şi acum cu noi, toată viaţa, până la moarte, şi trece cu noi
prin moarte, aşteptându-ne în scaunul de judecată, unde ne va întâmpina pentru
a ne da ceea ce noi ne-am rânduit din viaţa pământească. Are puterea de a ne
face să-L cunoaştem şi să ne bucurăm de prezenţa Sa. „Taina tainelor se pune
înaintea sfinţilor; că, precum adormind nu au simţit, aşa şi acum, sculându-se,
s-au spăimântat, că ceea ce s-a săvârşit s-a făcut încredinţare pentru învierea
morţilor; pentru ca, aceasta cunoscând, să astupe gurile celor ce se leapădă de
dânsa, cu credinţă preamărind pe mucenici”14.
Toţi cei ce mor şi care vor învia la Judecata obştească au posibilitatea
să cunoască cât de rezonabilă este credinţa întemeiată pe acea Iubire care a
biruit moartea şi a dat viaţă celor din morminte. Iubirea lui Hristos pentru
oameni este dovedită de moartea Sa pe Cruce, care ne-a ridicat din „împărăţia
întunericului” (Coloseni 1, 13) şi ne-a adus lumina, viaţa şi nemurirea (2
10
Octoihul Mare, care cuprinde slujba Învierii pe opt glasuri, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti,
1952, p. 287 – Glasul al IV-lea, Duminică dimineaţă, alt Canon al Crucii cu al Învierii, Stihira
a II-a.
11
Octoihul Mare…, p. 473 – Glasul al VI-lea, Duminică dimineaţă, Canonul Învierii, Condac.
12
C. Gheorghescu, „Învierea lui Hristos...”, pp. 47-48.
13
Liturghierul, care cuprinde dumnezeieştile liturghii ale sfinţilor noştri părinţi: Ioan Gură de Aur,
Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, precum şi rânduiala Vecerniei, Utreniei,
Dumnezeieştii Proscomidii, Liturghiei cu arhiereu etc., Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995, pp. 228-229 – Liturghia Sfântului Ioan Gură de
Aur, Rugăciunea în taină la ectenia „Pe toţi sfinţii pomenindu-i...”.
14
Mineiul pe August, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 2003, p. 49 – Ziua a patra, la Vecernie, la Doamne, strigat-am..., Stihirile sfinţilor, Stihira
a III-a, glasul al IV-lea.
 208 GLASUL BISERICII
Timotei 1, 10). Hristos S-a jertfit pentru noi şi în această jertfă s-a concentrat
iubirea supremă a lui Dumnezeu faţă de noi (Galateni 2, 20). Crucea este
momentul culminant al iubirii şi al dăruirii totale. Crucea luminată de
Înviere Îl aşază în adevărata Sa strălucire. Smerenia şi ascultarea până la
moarte ale Fiului lui Dumnezeu ca om întrupat a desfiinţat neascultarea şi
mândria protopărinţilor. Originea Sa divină, sfinţenia vieţii Acestui Arhiereu
au dat valoare infinită morţii Sale pe Cruce. Jertfa lui Hristos este unică şi
irepetabilă. Această jertfă conferă creaţiei o altă ordine a existenţei. Hristos
ne introduce cu El în veacul învierii15. „Răstignindu-Te Tu, Hristoase,
lumina s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi morţi s-au ridicat din
morminte, de frica puterii Tale.”16 „Cu giulgiuri înfăşurând Iosif trupul Tău,
Hristoase, în mormântul cel nou Te-a pus pe Tine, mântuirea noastră; dar pe
cei morţi, ca un Dumnezeu, i-ai înviat”17.
Însă moartea şi Învierea lui Hristos nu sunt fapte izolate, ci au legătură
intimă cu viaţa, pe care o pătrund şi o transfigurează. Umanitatea lui Iisus
Hristos devine focarul din care iradiază în formă accesibilă nouă infinitatea vieţii
divine, ajunge un mijloc de comunicare al energiilor dumnezeieşti spre noi.
Moartea şi Învierea Mântuitorului devin fapte ale vieţii noastre religios-morale,
prin participarea fiecăruia dintre noi la moartea şi Învierea lui Hristos. Aceste
două acte de iubire sublimă au adus făpturii iertare, înnoire şi viaţă veşnică,
devenind izvorul vieţii noastre veşnice, începătură şi temei al învierii viitoare.
Biruinţa asupra morţii este oferită în dar de către Mântuitorul Hristos tuturor
celor ce cred în El (1 Corinteni 15, 57). Învierea Sa este certitudinea învierii
noastre (1 Corinteni 15, 20, 25; 1 Tesaloniceni 4, 14), deoarece a fost câştigată
de El în numele nostru, al tuturor, pentru ca toţi cei ce credem şi trăim după
voia Lui să ne bucurăm pe deplin de darul învierii şi al vieţii18. „Pecetluit fiind
mormântul, din mormânt viaţă ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; şi uşile fiind
încuiate, înaintea Ucenicilor ai venit, Învierea tuturor, Duh drept printr-înşii
înnoindu-ne nouă, după mare mila Ta”19.

15
Dumitru Viezuianu, „Moartea şi Învierea Mântuitorului după Epistolele pauline”, Studii
Teologice, XXIX (1977), 9-10, pp. 661-663.
16
Penticostarul…, p. 95 – Duminica a treia după Paşti, a Sfintelor femei mironosiţe şi a Dreptului
Iosif, la Utrenie, Canoanele, Canonul Mironosiţelor – alcătuire a lui Andrei Criteanul, Cântarea
a 3-a, Stihira a IV-a, glasul al IV-lea.
17
Penticostarul…, p. 94 – Duminica a treia după Paşti, a Sfintelor femei mironosiţe şi a Dreptului
Iosif, la Utrenie, Canoanele, Canonul Mironosiţelor – alcătuire a lui Andrei Criteanul, Cântarea
1, Stihira a VII-a, glasul al IV-lea.
18
D. Viezuianu, „Moartea şi Învierea Mântuitorului...”, p. 669.
19
Penticostarul…, p. 56 – Duminica Antipasha (a Tomii), în care prăznuim atingerea coastei
Domnului de către Sfântul Apostol Toma, la Vecernia Mică, troparul, glasul al VII-lea.
 studii ßi articole 209
Învierea noastră este în strânsă dependenţă de Învierea lui Hristos; Învierea
Domnului învederează şi precede învierea credincioşilor, ea fiind premisa şi
garanţia învierii morţilor: „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a
înviat” (1 Corinteni 15, 13, 16).
Despre învierea morţilor se poate vorbi sub două aspecte, şi anume: învierea
morţilor privită ca act cosmic şi învierea morţilor, ca act al voii divine, care va
avea loc la sfârşitul veacurilor. Învierea morţilor este un act al voii divine, părtaşi
ai învierii şi vieţii veşnice fiind cei ce cred în Fiul. „Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt
Dumnezeul vostru, Care cu dreaptă judecată am întărit hotarele vieţii; Cel ce
primesc din stricăciune întru nestricăciune pe toţi cei adormiţi întru nădejdea
învierii celei veşnice”20.
Domnul Hristos a afirmat în mod clar că morţii vor învia la Parusia Sa,
căci, coborându-Se din cer Mântuitorul, la glasul arhanghelului şi în sunetul
trâmbiţelor, cei morţi vor învia şi, împreună cu cei vii care se vor afla atunci şi
care se vor schimba într-o clipită, se vor ridica în văzduh şi Îl vor întâmpina
pe Domnul21. „O, înfricoşătoarea Ta a doua venire, Doamne! Că venind în
chipul fulgerului pe pământ, vei învia toată zidirea spre a fi judecată. Atunci
pe cei ce au vieţuit Ţie cu credinţă învredniceşte-i să fie împreună cu Tine,
întâmpinându-Te”22.
Întâmpinarea Domnului în văzduh de către cei drepţi ne arată că Domnul
S-a pogorât din cer ca să apuce pe cei drepţi, iar învierea morţilor şi transformarea
celor vii vor avea loc nu pe pământ, ci în văzduh. Văzduhul este o regiune aflată
imediat deasupra pământului, care va servi ca loc de întâlnire cu Domnul, dar un
loc de petrecere definitivă23.
Învierea va fi generală: vor învia atât trupurile celor drepţi, cât şi trupurile
celor păcătoşi, devenind şi ele veşnice, dar nu spre fericire. Învierea trupurilor
celor păcătoşi este postulată de nevoia judecării omului în integritatea fiinţei
sale24. „Fără de veste Judecătorul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi; deci,
cu frică să grăim în miezul nopţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru;
pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”25. „La înfricoşătoarea
Ta venire, Hristoase, să nu auzim: «Nu vă ştiu pe voi!». Că în Tine ne-am pus
20
Triodul…, p. 28 – Sâmbăta Lăsatului sec de carne, la Utrenie, Canonul, glasul al VIII-lea,
Cântarea a 2-a, Stihira a II-a.
21
I. Constantinescu, „A doua venire a Domnului Hristos...”, p. 340.
22
Triodul…, p. 29 – Sâmbăta Lăsatului sec de carne, la Utrenie, Canonul, glasul al VIII-lea,
Cântarea a 2-a, Stihira a V-a.
23
I. Constantinescu, „A doua venire a Domnului Hristos...”, p. 341.
24
Gheorghe Nicolae, „Învăţătura despre învierea morţilor în Catehezele Sfântului Chiril al
Ierusalimului”, Studii Teologice, XIX (1967), 9-10, pp. 637-638.
25
Triodul…, pp. 691-692 – Cântări Treimice pe opt glasuri, glasul al III-lea, Şi acum....
 210 GLASUL BISERICII
nădejdea, Mântuitorule, deşi nu facem poruncile Tale, pentru lenea noastră; dar
Te rugăm, milostiveşte-Te spre sufletele noastre”26.
În afară de mărturiile revelaţiei referitoare la învierea trupurilor, avem şi
argumente pe care ni le oferă raţiunea noastră:
„În primul rând, destinul omului în eternitate. Acest destin dat de Dumnezeu fiind
de neschimbat, trupul şi sufletul trebuie să fie legate dincolo de mormânt cu aceeaşi
legătură strânsă şi tainică după cum a fost şi aceea care i-a unit în această lume. În
al doilea rând, trupul a luat parte în mod necesar la toate faptele sufletului, bune sau
rele, ca un instrument natural al activităţii sale. De aceea, dreptatea lui Dumnezeu
este completă atunci când trupul ia parte în mod obligatoriu la viaţa sufletului
dincolo de mormânt. Şi în al treilea rând, ideea noastră despre om duce la concluzia
că, dincolo de mormânt, omul nu este întreg dacă sufletul nu este unit cu trupul.
Conform naturii sufletului, acesta nu poate rămâne fără trup, într-o stare care este
contrară naturii sale. Natura omului constă în spiritul întrupat sau, altfel spus, în
carnea spiritualizată. Prin urmare, pentru existenţa completă a sufletului dincolo de
mormânt, el trebuie să deţină trupul ca organ al lucrării sale exterioare, fără de care
n-ar fi om complet. După învierea morţilor, individualitatea omului va fi completă.
Omul dincolo de mormânt vieţuieşte cu o viaţă veşnică, fie în starea de fericire, fie
în starea de suferinţă, însă şi într-un caz, şi în celălalt, el vieţuieşte”27.
„Cei şapte tineri, care vieţuiseră pentru Hristos mai înainte în omorârea
trupului, primind minunată moarte ca un somn, iarăşi s-au sculat, întărind
dogma despre învierea morţilor”28.
Învierea nu este reconstituirea unor elemente materiale amorfe, ci este
reprezentarea chipului şi asemănării lui Dumnezeu în om. Dacă acest chip a
fost întunecat prin necredinţă şi perseverare în rău, în distrugere, pregătind
însuşi omul calea neantului, învierea de apoi va avea loc spre osândă veşnică
pentru păcătoşi, iar învierea drepţilor va fi ca strălucirea soarelui. Învierea va fi
reală şi fiecare îşi va vedea faptele sale bune sau rele în slava sau goliciunea lor.
Trupul va fi duhovnicesc, adică materia transformată, iar vederea va fi ca în vis.
Reconstituirea şi învierea vor fi pentru toţi, indiferent de starea lor, în vederea
judecăţii. Învierea va fi atemporală, fiindcă aparţine lui Dumnezeu, Cel ce nu
poate fi încadrat în timp29. „Cu Tatăl şi cu Duhul pe Hristos să-L lăudăm, pe Cel

26
Triodul…, p. 724 – Stihiri de umilinţă, glasul al VI-lea, Duminică seara, la Vecernie, la Doamne,
strigat-am..., Stihira a II-a.
27
Mitrofan de Konevets, Viaţa repausaţilor noştri..., pp. 182-183.
28
Mineiul pe August…, p. 50 – Ziua a patra, la Utrenie, Canonul Sfinţilor Tineri, Cântarea 1,
Stihira a III-a, glasul al II-lea.
29
Petre I. David, „A doua venire a Domnului (Parusia)”, Ortodoxia, XXXVI (1984), 1, pp. 107-108.
 studii ßi articole 211
ce a înviat din morţi, şi către Dânsul să grăim: Tu eşti viaţa noastră şi învierea;
miluieşte-ne pe noi!”30
„Hristos va coborî din Ceruri şi va învia toate generaţiile lui Adam care au adormit
de la începutul timpului, aşa cum arată Sfânta Scriptură... Atunci trupurile vor
fi înconjurate de slava divină pentru faptele lor. Ei înşişi se vor umple de slava
Duhului, care în această viaţă s-a bucurat în sufletele lor. Şi astfel, iluminaţi de
lumina dumnezeiască şi răpiţi la ceruri ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh,
şi aşa pururea cu Domnul vom fi, împărăţind împreună cu El în vecii vecilor.”31
(Sfântul Macarie Egipteanul)
Într-o zi, toată această lume stricăcioasă va apune şi va răsări veşnica
Împărăţie a Cerurilor, în care sufletele celor mântuiţi, unite cu trupurile lor
înviate, vor locui, nemuritoare şi nestricăcioase, împreună cu Hristos, pe veci.
Atunci, bucuria şi slava nedeplină pe care sufletele le cunosc acum în ceruri vor fi
înlocuite cu deplinătatea bucuriei noii creaţii, pentru care a fost făcut omul. Dar
cei care nu au acceptat mântuirea pe care Hristos a venit să o dăruiască oamenilor
se vor chinui veşnic – împreună cu trupurile lor înviate – în iad32.
Sfântul Ioan Damaschin, în Dogmatica sa, înfăţişează foarte bine învierea
morţilor, astfel:
„Credem şi în învierea morţilor. Căci în adevăr va fi, va fi învierea morţilor. Iar
când spunem înviere, spunem învierea trupurilor, deoarece învierea este starea de-a
doua a celui căzut. Sufletele însă, pentru că sunt nemuritoare, cum vor învia? Dacă
moartea se defineşte ca o despărţire a sufletului şi a trupului şi ca a doua stare a
vieţuitoarei care s-a descompus şi a căzut. Prin urmare, însuşi corpul coruptibil şi
descompus, însuşi va învia, incoruptibil. Sufletele se vor uni cu trupurile, iar acestea
vor fi nestricăcioase, pentru că vor dezbrăca stricăciunea. Astfel, ne vom apropia de
înfricoşatul scaun de judecată al lui Hristos. Diavolul, demonii lui, omul lui, adică
antihrist, cei necredincioşi şi cei păcătoşi vor fi predaţi focului veşnic, iar cei care au
făcut fapte bune cu îngerii vor străluci ca soarele, spre viaţa veşnică”33.
La glasul Domnului, sufletele tuturor oamenilor morţi se vor uni din nou
cu trupurile lor şi toţi, atât drepţii, cât şi păcătoşii, vor învia întru nestricăciune.
„Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi

30
Penticostarul…, p. 51 – Vineri în Săptămâna Luminată, la Utrenie, la Laude, glasul al VI-lea,
Stihira a II-a.
31
T.L. Frazier, A doua venire a lui Hristos – o viziune ortodoxă, traducere de Tatiana Patriche,
Galaţi, Editura Cartea Ortodoxă – Egumeniţa, 2007, p. 408.
32
Serafim Rose, Sufletul după moarte, traducere de Dana Cocargeanu, București, Editura Sophia,
2007, pp. 217-218.
33
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, Ed. Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001, pp. 246, 251.
 212 GLASUL BISERICII
glasul Lui; şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut
cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).
Aşadar, trupul uman, creaţia materială şi fizică, are un rol esenţial în istoria
mântuirii. De aceea, creştinii cugetă nu numai la nemurirea sufletului, la puterile
cereşti nemuritoare, ci şi la eternizarea umanului pe care-l au acum, a acestei
lumi sensibile, nu a alteia, desigur, înviată, plină de slavă divină. Există speranţa
de răscumpărare pentru trup şi suflet, care nu se bazează pe o idee vagă despre
nemurire. În experienţa sa, Iov anticipase această înviere a morţilor: „Dar eu ştiu
că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din
pulbere această piele a mea ce se destramă” (Iov 19, 25).
Teologia răsăriteană a insistat asupra învierii trupurilor şi pentru a păstra
unitatea fiinţei umane în dualitatea trup-suflet, aceasta contra ideii de eternitate şi
de necesitate a materiei, în starea de creatură. De aceea, teologia vorbeşte despre
moartea fizică, corporală, care nu înseamnă dispariţia persoanei, ci dezagregarea
şi împrăştierea materiei părţii corporale, căci şi trupul, sfinţit prin botez şi hrănit
cu pâinea vieţii, este consacrat lui Dumnezeu şi aparţine lui Hristos. El este
sămânţa care trebuie să moară, pentru ca fiinţa umană să îmbrace o stare nouă, de
transfigurare. Tocmai de aceea, Biserica Ortodoxă, considerând trupul ca parte
integrantă a persoanei, nu practică incinerarea, care înseamnă o negare a învierii
trupurilor, dar nicidecum un proces de împiedicare a învierii. În actul învierii,
sufletul şi trupul sunt reunite pentru eternitate într-o umanitate eshatologică,
pătrunsă de energia duhului nestricăcios34.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune:
„Dar chiar când va fi reînnoită, zidirea nu va fi iarăşi cum a fost adusă de Dumnezeu
la existenţă, la început; să nu fie! Căci se seamănă trup sufletesc (1 Corinteni 15,
44), cum s-a spus, şi nu se ridică un trup cum era al primului om creat înainte de
neascultare, adică material şi sensibil şi schimbăcios, având lipsă de hrană materială,
ci se scoală trup întreg, înduhovnicit şi neschimbăcios, cum era al Stăpânului şi
Dumnezeului nostru după Înviere, adică al Celui de-al doilea Adam şi al Celui
întâi-născut din morţi, deci cu mult deosebit de acela. În acelaşi fel, întreaga zidire
se va face, la un semn al lui Dumnezeu, nu cum a fost creată, materială şi supusă
simţurilor, ci va fi prefăcută, la naşterea din nou, într-o locuinţă nematerială şi
duhovnicească, mai presus de toată simţirea”35.

34
Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, (Didaskalos), Bucureşti, Editura România
Creştină, 1999, p. 204.
35
Sf. Simeon Noul Teolog, „Întâia cuvântare morală”, în: Filocalia, vol. VI, traducere de Pr. prof.
dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 1977, p. 139.
 studii ßi articole 213
„Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfărâmând tăria
iadului. Îndrăzniţi, toţi morţii, că s-a omorât moartea, s-a prădat şi iadul împreună
cu ea şi a luat împărăţia Hristos, Cel ce S-a răstignit şi a înviat. Acesta ne-a dăruit
nestricăciunea trupului; Acesta ne va scula pe noi şi ne va dărui învierea, şi de slava
aceea ne va învrednici, cu veselie, pe toţi câţi cu credinţă neabătută au crezut într-
Însul, cu căldură”36.
Prin urmare, „învierea este refacerea firii, în aşa fel că întrece starea ei
din paradis. Superioritatea aceasta constă în neschimbabilitatea universală a
tuturor, în special în negrăita îndumnezeire după har a sfinţilor”37 (Sfântul
Maxim Mărturisitorul).
Dimensiunea eshatologică a Bisericii, cuprinsă în toate cărţile ei de cult,
nu desemnează o virtualitate, ci exprimă o realitate, aceea a experienţei lui „deja,
dar nu încă”; este realitatea şi actualitatea eshatologismului liturgic, în care cele
ce au fost cândva sau cele care vor veni şi se vor împlini se petrec deja pe tărâmul
sacralităţii ecleziale şi misionare, în sărbătorescul astăzi, existent în multe dintre
alcătuirile imnografice ale cărţilor noastre de cult:
„Astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic [...] Astăzi, harul Sfântului Duh,
în chip de porumbel, peste ape se pogoară [...] Astăzi, Împărăţia Cerurilor am
dobândit, iar Împărăţia Domnului nu va avea sfârşit”38.
„Astăzi, Hristos, moartea călcând, a înviat, precum a zis, şi bucurie lumii a dăruit;
ca toţi, glăsuind cântarea, aşa să zicem: Izvorule al vieţii, Lumina cea neapropiată,
Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi!”39.

36
Triodul…, p. 37 – Sâmbăta Lăsatului sec de carne, la Utrenie, la Laude, Stihira a IV-a, glasul
al VIII-lea.
37
Sf. Maxim Mărturisitorul, „Răspunsuri către Talasie”, (PG 90), în: Filocalia, vol. III,
traducere de Pr. prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ediţie electronică, Apologeticum, 2005, p. 283.
38
Molitfelnic…, pp. 683-684 – Slujba Aghiasmei Mari, Rugăciunea alcătuită de Sofronie,
patriarhul Ierusalimului.
39
Penticostarul…, p. 267 – Duminica a şaptea după Paşti – a celor trei sute optsprezece Părinţi
de la Sfântul întâiul Sobor din Niceea (325), la Vecernia Mare, la Doamne, strigat-am…, Stihirile
Învierii, Stihira a III-a, glasul al VI-lea.

View publication stats