Sunteți pe pagina 1din 22

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Ordinul naţional

Ordinul nu răspunde de informaţiile prezentate în articolele preluate din ziare. Întreaga


răspundere o poartă autorii acestor articole sau, dupa caz, redactia.

CITADINUL.ro

18 martie 2011

Zilele trecute am aflat perioada în care va avea loc anul


acesta Street Delivery, mai exact în week-end-ul 10-12
iunie 2011 şi va avea loc tot în Bucureşti în zona
Cărtureşti Verona şi în Timişoara pe strada Mercy, acolo
unde se află librăria Cărtureşti.

Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2006


de Librăria Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România
cu titlul “Art Delivery – Strada Arthur Verona este strada
ta!” plecând de la ideea de a converti peisajul urban în
peisaj cultural. Din 2007 apare titulatura de Street
Delivery iar evenimentul are loc în paralel la Bucureşti şi
Timişoara, unde Cărtureşti organizează un spaţiu similar
pe strada Mercy, tot pe aceeşi idee, de a închide locaţia
pentru circulaţia auto şi de a-l dedica pietonilor.

În 2010, Street Delivery a însemnat expoziţii, evenimente de arhitectură, teatru, ateliere,


concerte, performance-uri, proiecţii şi schimburi de cărti. Aşa cum o definesc şi organizatorii:
Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa şi de a întări rolul structural pe care
spaţiul public îl joacă în viaţa locuitorilor cetăţii, prin convertirea peisajului urban in spaţiu
viu.

La acestea aş mai adăuga conştientzarea rolului şi a locului pe care îl joacă spaţiul public, în
viaţa noastră, precum şi importanţa pe care o are acesta pentru cultură, pentru istorie, dar, nu
neapărat în cele din urmă, în trasarea unei direcţii de dezvoltare culturală. Pentru că mai sunt
trei luni pănă la eveniment, între timp putem rememora ediţia de anul trecut pe
streetdelivery.ro. Voi reveni cu alte detalii despre Street Delivery 2011, pe măsură ce vor fi
anunţate, o modalitate bună de a fi la curent cu tot ce se va întâmpla e aceea de a urmări
pagina de facebook Street Delivery.

1
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

KITEBIKE.ro

Cum a fost la Street Delivery. Si de ce trebuie el sa existe. 12 iunie 2011


Citeam zilele trecute un articol jenant al – culmea – celor de la Catavencu, scarbiti nevoie
mare de Street Delivery, ca acest eveniment al “somerilor pseudo-intelectuali” care n-au ceva
mai bun de facut decat handmade si fresh-uri de portocale, fapt care i-a gonit pe cei de la
Catavencu direct in prima terasa cu mici si bere.

Acum, nu vom comenta pe marginea articolului, pentru ca e ca si cum am lua la bani marunti
revista presei din Ciao sau Cancan. Cu ce am ramas insa in urma articolului – in afara de un
nesemnificativ unlike al paginii lor de Feisbuc si dorinta zero de a mai cumpara fituica
vreodata – a fost o senzatie de deja vu.

Pe care o am de fiecare data cand vad fie soferi crizati la volan care claxoneaza la 2 mili-
secunde dupa ce s-a pus verde, sau vanzatori care iti intind cumparaturile cu sila totala, sau
pietoni nervosi care arata cu 20 de ani mai batrani decat sunt cand ies pe strada. Adica oameni
care nu pot accepta o alta realitate decat cea a lor. Oameni pe care ii enerveaza ce e diferit de
ei, pentru ca -nu-i asa, – diferit inseamna fara sens. Din cauza oamenilor de genul asta vezi in
Bucuresti pe strada mult mai multe fetze incruntate decat zambitoare.

Tocmai d-aia ne place Street Delivery. E o strada care se inchide pentru masini si se deschide
pentru zambete. De fapt, e strada cu cea mai mare densitate de zambete din Bucuresti. Pentru
ca locuitorii ei, chiar daca doar pt 3 zile, se bucura ca exista si altii altfel decat ei, vecini de
idei bune pe aceeasi strada. Se duc curiosi sa vada ce proiecte au vecinii lor si nu, nu se duc sa
manance mici si bere, nu ii insulta pentru ca au poate alta viziune si nici nu se gandesc ca au
ajuns in paradisul somerilor. Nu, ei zambesc.

Noi pentru asta am venit la Street Delivery. Sa aducem un zambet in plus. Si ne-a bucurat tare
mult ca oamenii au primit foarte bine si traseele pitoresti pe care le-am pregatit pentru ei (din
Arthur Verona catre locuri dragute din apropiere de explorat), si hartile KITE BIKE printate,
iar de cookies-uri si limonada de catina sa nu mai zicem:)

Iar pe panoul pe care l-am pregatit cu intrebarea “ce te face sa zambesti pe 2 roti?” (tocmai
pentru a arata celorlalti ca exista motive sa nu fii crispat si sa te bucuri de orasul tau, daca tot
esti aici) s-a umplut de raspunsuri care mai de care (vom scrie un post separat despre asta, ca-s
multe foarte faine). Ne-a placut si concursul organizat de cei de la Carturesti la standul nostru,
care a atras multi amatori de degustare de capsuni fara maini:) Si ne-a placut si faptul ca
scrisul cu creta s-a extins rapid in desene pe asfaltul din jur. Pe scurt, de asta trebuie sa existe
Street Delivery. Ca sa scapam macar 3 zile de toti crispatii-existential si sa ne bucuram de tot
ce-i mai diferit si mai frumos. Chiar si in Bucuresti, chiar si langa Magheru, se poate.

Ne vedem la anu, tot acolo:)

2
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

FEEDER.ro

Peste 300 de proiecte înscrise la Street Delivery 2011

08 iunie 2011

La cea de-a 6-a ediţie a Street Delivery au fost înscrise peste 300 de proiecte culturale care
reprezintă tot atâţia paşi înainte înspre crearea pietonalei Verona.

Street Delivery îşi propune să transforme strada Arthur Verona într-un traseu cultural pietonal
ce va face legătura directă între Grădina Icoanei şi Parcul Cişmigiu, înlesnind astfel
traversarea oraşului pe axa Est-Vest. Proiectul este unic în istoria recentă a Bucureştiului prin
implicarea masivă a societăţii civile în deciziile legate de oraş. Scopul nostru imediat este de a
convinge autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pentru
bucureşteni.

În Timişoara, după doar trei ediţii Street Delivery, Primăria a aprobat transformarea pietonală
a străzii Florimund de Mercy, adiacentă Pieţei Unirii. În Bucureşti, planul urbanistic zonal a
fost validat de autorităţi, apoi uitat într-un sertar. Planul prevede plantarea de copaci, pavarea
cu piatră cubică a unor porţiuni de stradă, înlesnirea circulaţiei auto în zona străzii Jean Luis
Calderon, monumente de for public, parcaje subterane şi un pasaj pietonal sub b-dul Magheru,
restaurarea istorică a Grădinei Icoanei şi a Grădinei Universitarilor, conservarea şi
revitalizarea a 25 de monumente istorice de-a lungul traseului pietonal, dintre care Şcoala
Centrală, Blocul ARO, Biserica Anglicană, Casa Universitarilor, Casa Dimitrie Sturdza, Casa
Ion Mincu, Hotel Ambasador sunt printre cele mai cunoscute.

Proiectele culturale care se desfăşoară pe stradă în perioada 10-12 iunie 2011 sunt bazate pe
înscrieri deschise tuturor organizaţiilor şi persoanelor fizice preocupate de oraş şi de locuitorii
săi. Am fost surprinşi să primim un număr mare de idei de o calitate excelentă – peste 300 în
Bucureşti şi peste 50 în Timişoara – chestiune pe care o interpretăm ca pe un semn de
maturizare a societăţii civile româneşti.

Pe scena de muzică de la Street Delivery 2011 avem plăcerea să-i anunţăm pe Ghostpoet,
Alexander Robotnick şi SubCarpaţi. Ghostpoet, revelaţia primăverii 2011, nigerianul britanic
comparat de critici cu Tricky şi The Streets – îl puteţi vedea sâmbătă seară pe scena de la
Grădina Icoanei (acces liber). Alexander Robotnick, veteranul muzicii electronice italiene, are
63 de ani şi este DJ. Arătând că nu e niciodată prea târziu să faci ce-ţi place, el continuă
petrecerea Street Delivery la Club Berlin (str. Constantin Mille nr. 4, acces 15 lei pentru cei
care şi-au cumpărat bilet pe strada Verona). În fine, SubCarpaţi, noua senzaţie a underground-
ului muzical românesc, lansează compilaţia “Culese din cartier” pe 12 iunie, ora 20.00.
Acestea sunt doar trei dintre cei peste 50 de artişti care urcă pe scena Street Delivery.

Străzile Arthur Verona (Bucureşti) şi Florimund de Mercy (Timişoara) devin pentru trei zile
insule autonome în centrul oraşului, proiecte pilot pentru cum poate arăta un oraş care îşi
respectă pietonii. Principalele interese şi nevoi ale cetăţenilor oraşului capătă astfel formă, fie
că au sau nu maşină: arte, arhitectură, urbanism, ecologie, film, mâncare sănătoasă, muzică,
sport, jocuri pentru copii, ateliere, târg.
3
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Street Delivery reinventează şi întăreşte rolul structural pe care forul public l-a jucat în toate
oraşele europene, încurajează gradarea complexă între spaţiul public şi cel privat, propune un
mediu urban care să inspire viaţa de zi cu zi şi, converteşte peisajul dezolant în ambient viu.

Street Delivery Bucureşti este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti şi


Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional,
Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriilor Sectorului 1 şi 2 şi a comunităţii de pe strada
Arthur Verona.

Street Delivery Timişoara este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti cu


sprijinul Consiliului Local Timişoara, al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, în
parteneriat cu Plai, Camarila Culturală şi comunitatea de pe strada Florimund de Mercy.

Street Delivery 2011 is supported by Grolsch, proud sponsor of the Experimentalist.

Ediţia de anul trecut în cifre şi imagini:

Bucureşti: 21.000 de participanţi, 63 de ateliere; 65 de evenimente de arhitectură şi urbanism;


65 de evenimente artistice; 25 de expozanţi la târg; 11 proiecţii de film; 5 piese de teatru şi
improvizaţie, 26 de evenimente dedicate copiilor şi 26 de concerte, printre care primul concert
al trupei franceze Poni Hoax în România; adică un total de aproape 300 de evenimente în 3
zile!

Timişoara:
4000 participanţi care au locuit pe strada Mercy printre 47 de proiecte.

EVIVE.ro

STREET DELIVERY 2011 (Timișoara)

11 iunie 2011

Street Delivery 2011 – 11 – 12 iunie – Bucureşti şi Timişoara.

Închidem strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni.

Acum 5 ani avea loc prima ediție a unui festival care, până și prin numele său, promitea să
livreze gratuit artă în stradă: Street Delivery. În fiecare an, într-un weekend de iunie, Fundația
Cărturești detonează bomba cu viaţă chiar pe caldarâmul străzii Florimund de Mercy.

În 2011 oferim Timişoarei cea de-a cincea ediţie Street Delivery, în zilele de 11 și 12 iunie.
De la graffiti la beat box, prin lecturi publice şi concerte de muzică electronică, bătaie cu apă
şi ateliere pentru copii, ediţia 2011 este dedicată tocmai artei străzii, cea care înseamnă
libertate creativă şi responsabilitate în egală măsură. Arta străzii are capacitatea de a ne face
să ne simţim solidari unii cu alţii şi cu oraşul pe care îl creăm zi de zi. Arta străzii e semn că
oraşul are puls. Ei îi dedicăm Street Delivery 2011. Şi fiecăruia dintre voi, cei care veţi intra
sâmbătă, 11 iunie şi duminică, 12 iunie 2011, în strada – de nerecunoscut – Mercy.

4
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Programul celor două zile de bucurie urbană începe la 10:30, cu atelierele pentru copii, până
după prânz, când le iau locul atelierele şi performance-urile de varii arte şi lecturile publice.
Seara şi până la miezul nopţii e vremea concertelor: sâmbătă – DJ Limun şi Aria Urbană, iar
duminică – Seba Hamburger feat. Anca Lăzărescu, Anonim TM, Matze şi Beat Bang!, cu
proiecţii Cristian Ienciu.

Sâmbătă, 11 iunie 2011

10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii:

• Experimente ştiinţifice pentru copii - English Through All Senses


• Atelier de creaţie: instrumente muzicale – Do Re Mi pentru Copii
• Lecţie de chitară pentru începători – Imalo Kinder Klub
• Face painting + jocuri – Salvaţi Copiii
• Ateliere de pictură & modelaj – Palatul Copiilor şi Terapia prin Artă

14:00 – 16:00 Baloane de săpun. Mari. : ) – Camarila Culturală

14:00 – 20:00 Street Exchange – troc automat – Asociaţia de la 4

14:00 – 20:00 Performance-instalaţie: “Gândul de a doua zi” – Barbu Hârşan

14:00 – 20:00 (în)Semne de preţuire – atelier de semne de carte – Camarila Culturală

15:00 – 20:00 Customize Sando toys performance: Mimi Ciora, Mircea Popescu, Dushky
Deea, Szasz Zsolt, Dan Ungureanu şi Andrei Ganser

15:00 – 21:00 Graffiti performance

15:00 – 20:00 Atelier de paper toys – U-Man

15:00 – 20:00 Atelier de stickere – K Fe Arad

15:00 – 20:00 Atelier pictură eco – Cristi Ferkel

15:00 – 20:00 Atelier de creaţie: bijuterii din ceramică – Raluca Iov

16:00 – 18:00 Atelier de caricatură: TrestiArt

16:00 – 18:00 Lecturi Urbane

17:00 – 20:00 Atelier handmade: sacoşe de pânză pictate – Cloud Factory

17:00 – 19:00 Atelier de origami şi grafie japoneză – Grupul de japoneză

17:00 – 18:00 Lectură publică via Ariergarda: Adela Dragomir, Daniela Raţiu, Ana Maria
Puşcaşu, Bogdan Munteanu, Alexandru Colţan / Recital de hang: Claudiu Lazarciuc

5
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

18:00 – 19:00 Cititori Celebri: despre “De veghe în lanul de secară”- atelier de lectură

18:00 – 19:00 Drop spots 4 skateboarders, motorizat de U-Man

18:00 – 19:00 Dezbatere: Grafitti VS. the city

19:00 – 20:30 Performance airbrush – Jones, powered by U-Man

19:00 – 20:00 DJ Limun

20:15 – 20:30 Performance beatbox: Tudor Pop

20:30 – 21:30 Proiecţii: Skate! – via U-Man

21:30 – 23:00 Tele-vizor în carte – Proiecţii de prezentări de carte, în colaborare cu TVR


Timişoara

23:00 – 24:00 Concert Aria Urbană

Duminică, 12 iunie 2011

10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii:

• Face painting + jocuri – Salvaţi Copiii


• Ateliere de pictură & modelaj – Palatul Copiilor şi Terapia prin Artă
• Lecţie de chitară pentru începători – Imalo Kinder Klub
• Atelier de creaţie: instrumente muzicale – Do Re Mi pentru Copii
• Experimente ştiinţifice pentru copii - English Through All Senses

11:00 – 14:00 Atelier handmade: semne de carte – Cloud Factory

14:00 – 16:00 Baloane de săpun. Episodul II : ) – Camarila Culturală

14:00 – 20:00 Performance-instalaţie: “Gândul de a doua zi” – Dan Ungureanu

15:00 – 20:00 Ateliere handmade & arte. De tot felul. – vezi sâmbătă : )

15:00 – 20:00 Atelier de noduri – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

15:00 – 16:30 YouthBank: proiectele ale liceenilor, pentru liceeni

16:00 – 20:00 Performance -> instalaţie: Omul-plastic – Apor , via U-Man

16:00 – 20:00 Atelier de origami, jonglerie, cultură asiatică, improvizaţie + arta dea-ţi fi liber,
cu Manu Babescu şi Felicia Mata

17:00 – 18:00 Lectură publică via Ariergarda: Marius Ştefan Aldea şi Aleksandar Stoicovici /
Recital de hang: Claudiu Lazarciuc

6
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

18:00 – 19:00 Dezbatere: Timişoara VS. timişoreni

18:00 – 20:00 Lecturi Urbane

18:00 – 19:00 Bătaie cu apă

19:00 – 20:00 Concert DJ Seba Hamburger & Anca Lăzărescu (violoncel)

20:00 – 21:00 Anonim TM

21:30 – 22:30 Matze (electro & proiecţii)

23:00 – 24:00 Concert Beat Bang! & proiecţii Cristian Ienciu

Street Delivery e încercarea noastră de a întoarce strada, măcar pentru două zile din an, către
omul-pieton, în ipostaza lui naturală. Aşa că o închidem pentru maşini şi o deschidem pentru
tine.librarie.carturesti.ro

DILEMA VECHE

Street Delivery 2011


8 iunie 2011

Dacă vreţi să vă împrieteniţi cu oraşul în care locuiţi (asta în caz că eraţi certaţi), dacă vreţi să
vă plimbaţi pe-o stradă ca şi cum ar fi numai şi numai a voastră, dacă vreţi să staţi cu
picioarele în iarbă proaspăt udată în timp ce beţi o limonadă şi vă gîndiţi la interdicţia „nu
călcaţi iarba” din parcurile noastre, dacă vreţi să testaţi creativitatea actorilor culturali de la
noi, dacă vreţi să vedeţi ce fac atunci cînd sînt lăsate libere bicicletele cu fotografiile cu
brioşele cu muzica elecro cu cerceii cu Ghostpoet cu natura cu strada cu Subcarpaţii şi aşa mai
departe, mergeţi pe 10, 11 şi 12 iunie la cea de-a şasea ediţie a Street Delivery. It’a as simple
as that.

Street Delivery îşi propune să transforme strada Arthur Verona într-un traseu cultural
pietonal ce va face legătura directă între Grădina Icoanei şi Parcul Cişmigiu, înlesnind astfel
traversarea oraşului pe axa Est-Vest. Proiectul este unic în istoria recentă a Bucureştiului prin
implicarea masivă a societăţii civile în deciziile legate de oraş. Scopul nostru imediat este de a
convinge autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pentru
bucureşteni.

În Timişoara, după doar trei ediţii Street Delivery, Primăria a aprobat transformarea pietonală
a străzii Florimund de Mercy, adiacentă Pieţei Unirii. În Bucureşti, planul urbanistic zonal a
fost validat de autorităţi, apoi uitat într-un sertar. Planul prevede plantarea de copaci, pavarea
cu piatră cubică a unor porţiuni de stradă, înlesnirea circulaţiei auto în zona străzii Jean Luis
Calderon, monumente de for public, parcaje subterane şi un pasaj pietonal sub b-dul Magheru,
restaurarea istorică a Grădinei Icoanei şi a Grădinei Universitarilor, conservarea şi
revitalizarea a 25 de monumente istorice de-a lungul traseului pietonal, dintre care Şcoala
7
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Centrală, Blocul ARO, Biserica Anglicană, Casa Universitarilor, Casa Dimitrie Sturdza, Casa
Ion Mincu, Hotel Ambasador sînt printre cele mai cunoscute.

Pe scena de muzică de la Street Delivery 2011 avem plăcerea să-i anunţăm pe Ghostpoet,
Alexander Robotnick şi SubCarpaţi. Ghostpoet, revelaţia primăverii 2011, nigerianul britanic
comparat de critici cu Tricky şi The Streets - îl puteţi vedea sîmbătă seară pe scena de la
Grădina Icoanei (acces liber). Alexander Robotnick, veteranul muzicii electronice italiene, are
63 de ani şi este DJ. Arătînd că nu e niciodată prea tîrziu să faci ce-ţi place, el continuă
petrecerea Street Delivery la Club Berlin (str. Constantin Mille nr. 4, acces 15 lei pentru cei
care şi-au cumpărat bilet pe strada Verona). În fine, SubCarpaţi, noua senzaţie a underground-
ului muzical românesc, lansează compilaţia "Culese din cartier" pe 12 iunie, ora 20.00.
Acestea sînt doar trei dintre cei peste 50 de artişti care urcă pe scena Street Delivery.

Străzile Arthur Verona (Bucureşti) şi Florimund de Mercy (Timişoara) devin pentru trei zile
insule autonome în centrul oraşului, proiecte pilot pentru cum poate arăta un oraş care îşi
respectă pietonii. Principalele interese şi nevoi ale cetăţenilor oraşului capătă astfel formă, fie
că au sau nu maşină: arte, arhitectură, urbanism, ecologie, film, mîncare sănătoasă, muzică,
sport, jocuri pentru copii, ateliere, tîrg.

Street Delivery reinventează şi întăreşte rolul structural pe care forul public l-a jucat în toate
oraşele europene, încurajează gradarea complexă între spaţiul public şi cel privat, propune un
mediu urban care să inspire viaţa de zi cu zi şi, converteşte peisajul dezolant în ambient viu.

Street Delivery Bucureşti este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti şi


Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional,
Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriilor Sectorului 1 şi 2 şi a comunităţii de pe strada
Arthur Verona.

Street Delivery Timişoara este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti cu


sprijinul Consiliului Local Timişoara, al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, în
parteneriat cu Plai, Camarila Culturală şi comunitatea de pe strada Florimund de Mercy.

KERUCOV.ro

STREET DELIVERY 2011

03 iunie 2011

Loc: Bucuresti, Strada Arthur Verona

Data: 10 - 11 - 12 iunie 2011

Strazile metropolei sunt cucerite de masini. Am crescut in ecosistemul asta ranit, ne-am
adaptat lui din nevoie, ni se pare aproape firesc sa ne strecuram pana si pe trotuar.

Rareori ne intrebam de ce un cetatean cu automobil e indreptatit sa ocupe de 6 ori mai mult


spatiu decat un pieton. Cine decide ca valoarea unei case vechi de 200 de ani este egala cu
8
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

pretul terenului minus costul demolarii? De ce sa nu desenam peste afise si panouri care ne
intoxica privirea? De ce (in multe parcuri inca) n-avem voie pe iarba? "Lacul nu e piscina ta",
ne admonesteaza Administratia. Dar a cui e?

Pistele de biciclete au fost facute - pe trotuar! - ca sa mai bifam ceva pe listele de la Bruxelles.
Sunt folosite, in schimb, tot ca spatiu de parcare, ca extensii pentru terase sau pentru
tomberoanele uitate in centrul orasului. Bicicleta e un moft, asa ca la metrou n-ai voie cu ea
decat sambata, duminica si de sarbatori.

Cum te descurci in orasul asta daca se intampla sa te afli intr-un scaun cu rotile? Atatea scari
imposibil de urcat sau coborat, atatea borduri noi, stralucitoare, inaccesibile, atatea autobuze
pe care nu le poți lua.

Ati observat ca langa noile monumente "de for public" infipte in tesutul orasului apare mereu
cate o dugheana cu paznic, sa nu le "vandalizam"? Strada n-a fost dintotdeauna un spatiu ostil.
Acum mai putin de un secol lucrurile stateau altfel. Omul avea prioritate.

Street Delivery e incercarea noastra de a intoarce strada, macar pentru cateva zile pe an, catre
omul-pieton, in ipostaza lui naturala. Asa ca o inchidem pentru masini si o deschidem pentru
tine.

Ai o idee? Vrei s-o aduci pe strada? http://streetdelivery.ro

MEDIAFAX.ro

Street Delivery 2011: Ce evenimente vor avea loc în Bucureşti şi Timişoara


6 iunie 2011

Cea de-a şasea ediţie a Street Delivery, un eveniment urban de arhitectură şi artă, se va
desfăşura în perioada 10 - 12 iunie, la Bucureşti, la manifestare fiind înscrise peste 300
de proiecte în vederea creării pietonalei Verona, potrivit unui comunicat remis
MEDIAFAX.

Street Delivery îşi propune să transforme strada Arthur Verona într-un traseu cultural
pietonal ce va face legătura directă între Grădina Icoanei şi Parcul Cişmigiu, înlesnind astfel
traversarea oraşului pe axa est-vest. Scopul proiectului este să convingă autorităţile române să
participe la crearea unei promenade înverzite pentru bucureşteni.

În mod concret, străzile Arthur Verona (Bucureşti) şi Florimund de Mercy (Timişoara) vor
deveni insule autonome în centrul oraşului, proiecte pilot pentru cum poate arăta un oraş care
îşi respectă pietonii. În cadrul Street Delivery, se vor regăsi diverse arte, arhitectură,
urbanism, ecologie, film, mâncare sănătoasă, muzică, sport, jocuri pentru copii, ateliere şi un
târg.

Ediţia 2011 a Street Delivery de la Timişoara se va desfăşura între 11 - 12 iunie.

9
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

"În Timişoara, după doar trei ediţii Street Delivery, Primăria a aprobat transformarea pietonală
a străzii Florimund de Mercy, adiacentă Pieţei Unirii. În Bucureşti, planul urbanistic zonal a
fost validat de autorităţi, apoi uitat într-un sertar. Planul prevede plantarea de copaci, pavarea
cu piatră cubică a unor porţiuni de stradă, înlesnirea circulaţiei auto în zona străzii Jean Luis
Calderon, monumente de for public, parcaje subterane şi un pasaj pietonal sub B-dul
Magheru, restaurarea istorică a Grădinei Icoanei şi a Grădinei Universitarilor, conservarea şi
revitalizarea a 25 de monumente istorice de-a lungul traseului pietonal, dintre care Şcoala
Centrală, Blocul ARO, Biserica Anglicană, Casa Universitarilor, Casa Dimitrie Sturdza, Casa
Ion Mincu, Hotel Ambasador sunt printre cele mai cunoscute", se arată în comunicatul
organizatorilor.

Proiectele culturale care se vor desfăşura pe stradă în perioada 10 - 12 iunie sunt bazate pe
înscrieri deschise tuturor organizaţiilor şi persoanelor fizice preocupate de oraş şi de locuitorii
săi. "Am fost surprinşi să primim un număr mare de idei de o calitate excelentă - peste 300 în
Bucureşti şi peste 50 în Timişoara - chestiune pe care o interpretăm ca pe un semn de
maturizare a societăţii civile româneşti", se spune în comunicat.

Pe scena de muzică de la Street Delivery 2011 vor susţine recitaluri circa 50 de artişti,
printre care Ghostpoet, Alexander Robotnick şi SubCarpaţi. Ghostpoet, nigerianul britanic
comparat de critici cu Tricky şi The Streets, va cânta sâmbătă seara pe scena de la Grădina
Icoanei, accesul la eveniment fiind liber. Alexander Robotnick, veteranul muzicii electronice
italiene, are 63 de ani şi este DJ. Arătând că nu e niciodată prea târziu să faci ce îţi place, el va
continua petrecerea Street Delivery la Club Berlin, cei interesaţi putând avea acces la
eveniment contra sumei de 15 lei (pentru cei care şi-au cumpărat bilet pe strada Verona). Pe
de altă parte, SubCarpaţi, noua senzaţie a underground-ului muzical românesc, va lansa
compilaţia "Culese din cartier" pe 12 iunie, de la ora 20.00.

Şi Institutul Cultural Român va fi prezent la Street Delivery Bucureşti cu un stand şi o


serie de evenimente: o expoziţie multimedia, o proiecţie de filme, un concert fado şi un picnic
multicultural, informează un comunicat al instituţiei.

Vineri, de la ora 19.00, la ceainăria Cărtureşti va fi vernisată o expoziţie multimedia de


reclame vechi româneşti. Expoziţia prezintă manifestări publicitare româneşti din perioada
1860-1989: ziare, broşuri, obiecte din colecţia Florian Ciobanu, precum şi spoturi video.
Campanii integrate din 1938 pentru Fabrica de ciocolată şi produse zaharoase Regina Maria
sau pentru faimoasa bere Bragadiru, reclame la săpunul Pisica, nectarul Mamaia, dar şi
scurtmetraje pentru promovarea turismului românesc (Sighişoara, Dracula) se vor regăsi în
cuprinsul acestei expoziţii-eveniment deschise până pe 30 iunie 2011.

În aceeaşi seară, în Grădina Verona, de la ora 21.00, sub genericul "Natura contradictorie a
Bucureştiului", vor fi proiectate două scurtmetraje documentare cu tematică urbană:
"City Skills 4 Life" de Gabriela Massaci şi Eugen Ciocan (2010) şi "Casa Poporului 3+5" de
Dorin Ştefan (2010). Cele două filme au fost prezentate în premieră la Bienala de Arhitectură
de la Londra 2010.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, Grădina Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) va
găzdui un picnic intercultural constând într-un atelier de improvizaţie cu participarea unor
10
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

traducători, scriitori şi desenatori. Totodată, sâmbătă seara, de la ora 19.00, în Grădina Verona
va avea loc un concert de fado susţinut de Vicente & José da Câmara.

Street Delivery Bucureşti este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti şi


Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional,
Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriilor Sectorului 1 şi 2 şi a comunităţii de pe strada
Arthur Verona.

Street Delivery Timişoara este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti cu


sprijinul Consiliului Local Timişoara, al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, în
parteneriat cu Plai, Camarila Culturală şi comunitatea de pe strada Florimund de Mercy.

Anul trecut, la Street Delivery de la Bucureşti au fost prezenţi 21.000 de participanţi,


organizându-se 63 de ateliere, 65 de evenimente de arhitectură şi urbanism, 65 de evenimente
artistice, 25 de expozanţi la târg, 11 proiecţii de film, 5 piese de teatru şi improvizaţie, 26 de
evenimente dedicate copiilor şi 26 de concerte, printre care primul concert al trupei franceze
Poni Hoax în România.

În schimb, la Street Delivery Timişoara, anul trecut, au fost prezenţi 4.000 de participanţi,
care au "locuit" pe strada Mercy printre 47 de proiecte.

TIME OUT

Street Delivery 2011


Street Delivery, evenimentul care transformă pentru un
weekend o stradă “obişnuită” într-o pietonală plină, are loc
între 10 şi 12 iunie. Ca în fiecare an, aici vor avea loc
concerte, expoziţii, workshop-uri de creaţie şi multe alte
evenimente. 7 iunie 2011

Sunt şase ani deja de când Street Delivery şi-a propus să dea locuitorilor oraşului ocazia să se
bucure de străzile sale. Evenimentul este organizat de Librăria Cărtureşti şi de Ordinul
Arhitecţilor din România în parteneriat cu autorităţile şi numeroşi voluntari, instituţii sau
persoane fizice. Anul acesta au fost înscrise peste 300 de proiecte.

Pe scena muzicală de la Street Delivery 2011 vor urca 50 de artişti, printre aceştia se numără
Ghostpoet, Alexander Robotnick şi SubCarpaţi. Ghostpoet, nigerianul britanic comparat de
critici cu Tricky şi The Streets, va cânta sâmbătă seară pe scena de la Grădina Icoanei (acces
liber). Alexander Robotnick, veteranul muzicii electronice italiene, are 63 de ani şi este DJ. El
va continua petrecerea Street Delivery la Club Berlin SubCarpaţi, noua senzaţie a
underground-ului muzical românesc, lansează compilaţia "Culese din cartier" pe 12 iunie, de
la orele 20:00.

11
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Şi Institutul Cultural Român va fi prezent la Street Delivery cu un stand şi o serie de


evenimente: o expoziţie multimedia, o proiecţie de filme, un concert fado şi un picnic
multicultural, informează un comunicat al instituţiei. Vineri, de la ora 19.00, la ceainăria
Cărtureşti va fi vernisată o expoziţie multimedia de reclame vechi româneşti. Expoziţia
prezintă manifestări publicitare româneşti din perioada 1860-1989 - ziare, broşuri, obiecte din
colecţia Florian Ciobanu, precum şi spoturi video. Tot vineri, în Grădina Verona vor fi
proiectate două scurtmetraje documentare. "City Skills 4 Life" de Gabriela Massaci şi Eugen
Ciocan (2010) şi "Casa Poporului 3Ă5" de Dorin Ştefan (2010) vor rula de la orele 21:00.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, Grădina Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) va
găzdui un picnic intercultural. Mai exact, un atelier de improvizaţie la care vor participa
traducători, scriitori şi desenatori.

Street Delivery, zona străzilor Arthur Verona, între 10 şi 12 iunie. Mai multe detalii pe
streetdelivery.ro

DADA.ro

Teatru si film la Street Delivery 2011, part 1


13 iunie 2011

Weekendul care tocmai a trecut, intre 10 si 12 iunie, a avut loc a 6-a editie a festivalului
Street Delivery, pe strada Arthur Verona. Timp de 3 zile, strada „s-a inchis pentru masini si
s-a deschis pentru oameni”, care au redescoperit relatia cu spatiul urban. Diversitatea, cultura
urbana si divertismentul au fost conceptele-cheie la Street Delivery.

Copii, adulti, tineri hip, oameni de cultura, teatru neconventional, proiectii de film, activism
si implicare sociala, zorzonele hand-made, genti si accesorii avangardiste, ateliere de
pictura, sculptura si modelaj, acte caritabile, expozitii, ciocolata de casa, limonada, bere, dj
set-uri de muzica electronica si multa multa voie buna…………. o multime de lucruri.

Alatura toate acestea vremii capricioase si ai surprins esenta editiei cu numarul 6 a festivalului
Street Delivery. In dimineata primei zile de festival s-a anuntat programul pentru sectiunea
de teatru si film. Majoritatea activitatilor au avut loc in Gradina Verona si in Ceainaria
Carturesti, insa despre acest subiect putin mai tarziu pentru ca merita tot interesul

In seara de Vineri s-a jucat piesa American Buffalo, o comedie care n-a fost pe gustul tuturor.
Jucata prima oara in 1975 la Chicago dupa un scenariu de David Mamet, American Buffalo
este o fina radiografie psihologica ce penduleaza intre comedie si absurd, conturandu-ne in
detaliu lumea infama a unor talhari ce pun la cale „o mare lovitura”. Limbajul obscen i-a
intrigat pe multi din cei prezenti, care au ignorat aspectele ce fac din aceasta piesa un succes.
Asta e, nu toata lumea poate trece peste astfel de prejudecati. Eu va recomand sa mergeti sa
vedeti American Buffalo cu incredere. Are un succes formidabil la Teatrul Act de cativa ani
si o veti putea urmari din toamna, cand teatrul isi va relua stagiunea.

12
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

A urmat apoi o serie de filmulete realizate de Institutul Cultural Roman despre Bucuresti si
transformarile prin care a trecut de-a lungul timpului, despre viata in capitala si aspectele ei
placute si neplacute. Incepand cu ora 21:30, pana seara tarziu, au avut loc proiectiile filmelor:

Bogota Change, in regia lui Andreas Dalsgaard,un documentar din seria Cities on Speed,
vorbeste despre procesul de gentrificare si urbanizare excesiva care va determina ca, pana in
2050, procentul global al populatiei ce locuieste in mediul urban sa ajunga la 80%. Filmul
spune povestea a doi primari din capitala Columbiei, Bogota, care in 10 ani, prin metode
neortodoxe, au transformat una din cele mai periculoase, violente si corupte capitale din lume
intr-un oras model si populat de cetateni pasnici.

…si Men of the City (Marea Britanie, 2010), in care regizorul Marc Isaacs surprinde cu
acuratete stilul de viata britanic din Londra, focusandu-se asupra a patru personaje cu pozitii
diferite pe scara sociala. De la managerul de investitii pana la maturatorul de strada, Men of
the City pune o lumina proprie asupra conditiei individului din marea capitala londoneza.

ARHIFORUM

Street Delivery 2011


Străzile metropolei sunt cucerite de maşini. Am crescut în ecosistemul ăsta rănit, ne-am
adaptat lui din nevoie, ni se pare aproape firesc să ne strecurăm până şi pe trotuar.

Rareori ne întrebăm de ce un cetăţean cu automobil e îndreptăţit să ocupe de 6 ori mai mult


spaţiu decât un pieton. Cine decide că valoarea unei case vechi de 200 de ani este egală cu
preţul terenului minus costul demolării? De ce să nu desenăm peste afişe şi panouri care ne
intoxică privirea? De ce (în multe parcuri încă) n-avem voie pe iarbă? "Lacul nu e piscina ta",
ne admonestează Administraţia. Dar a cui e?

Pistele de biciclete au fost făcute - pe trotuar! - ca să mai bifăm ceva pe listele de la Bruxelles.
Sunt folosite, în schimb, tot ca spaţiu de parcare, ca extensii pentru terase sau pentru
tomberoanele uitate în centrul oraşului. Bicicleta e un moft, aşa că la metrou n-ai voie cu ea
decât sâmbăta, duminica şi de sărbători.

Cum te descurci în oraşul ăsta dacă se întâmplă să te afli într-un scaun cu rotile? Atâtea scări
imposibil de urcat sau coborât, atâtea borduri noi, strălucitoare, inaccesibile, atâtea autobuze
pe care nu le poți lua. Aţi observat că lângă noile monumente "de for public" înfipte în ţesutul
oraşului apare mereu câte o dugheană cu paznic, să nu le "vandalizăm"? Strada n-a fost
dintotdeauna un spaţiu ostil. Acum mai puţin de un secol lucrurile stăteau altfel. Omul avea
prioritate.

Street Delivery e încercarea de a întoarce strada, măcar pentru câteva zile pe an, către omul-
pieton, în ipostaza lui naturală. Aşa că o închidem pentru maşini şi o deschidem pentru tine.

Ai o idee? Vrei s-o aduci pe stradă? http://streetdelivery.ro/

Ediția a 6-a a Street Delivery este susținută de Grolsch.


13
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

STUD – LIFE.ro

Sa recuperam spatiul public la Street Delivery 2011


8 iunie 2011, Florentina Ionescu

Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend la un eveniment urban de arhitectură şi artă


intitulat Street Delivery (SD), ce va avea loc în zilele de 10, 11 şi 12 iunie pe strada Arthur
Verona.

Street Delivery, proiect demarat de Fundaţia Cărtureşti împreună cu Ordinul Arhitecţilor din
România (OAR), atrage în fiecare an pe strada Arthur Verona peste 20.000 de pietoni, mai
ales că strada este închisă traficului rutier timp de trei zile.

„Am iniţiat Street Delivery acum şase ani dintr-o


constatare simplă: străzile Bucureştiului sunt
sufocate practic de maşini, iar strada Arthur Verona,
care întâmplător găzduieşte şi Librăria Cărtureşti şi
Ordinul Arhitecţilor, funcţiona acum şase ani ca o
parcare publică. Am încercat să revendicăm, într-un
fel, această stradă şi am reuşit. Încet-încet, în fiecare
an, ducem mai departe proiectul nostru de a crea un
traseu pietonal care să unească Grădina Icoanei cu
Parcul Cişmigiu”, a declarat Cristian Neagoe, unul
dintre organizatorii Street Delivery.

Strada Arthur Verona devine astfel, timp de trei zile, o insulă autonomă în centrul oraşului.
Principalele interese şi nevoi ale bucureştenilor capătă formă la Street Delivery 2011 în
secţiunile: arte, arhitectură, urbanism, ecologie, film, mâncare sănătoasă, muzică, sport, jocuri
pentru copii, ateliere, târg.

„Un parc de atenţii” în centrul Bucureştiului

Cristian Neagoe a explicat în cadrul unei conferinţe de presă organizate cu ocazia celei de-a
şasea ediţii a Street Delivery ce trebuie să înţeleagă oamenii care vin la Street Delivery:
„Nu ne interesează să construim încă un parc de distracţii în centrul oraşului sau un mall în aer
liber. Ne interesează să creem un parc de atenţii în centrul oraşului şi un spaţiu unde oamenii
să poată interacţiona pe bune, într-un spaţiu public real”.

Street Delivery îşi propune să transforme strada Arthur Verona într-un traseu cultural pietonal
care va face legătura directă între Grădina Icoanei şi Grădina Cişmigiu, înlesnind astfel
traversarea oraşului pe axa Est-Vest.

Proiectul Street Delivery este unic în istoria recentă a Bucureştiului prin implicarea masivă a
societăţii civile în deciziile legate de oraş. „Scopul nostru imediat este de a convinge
autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pentru bucureşteni”,
mărturisesc organizatorii.
14
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

La Street Delivery, pietonul este personajul principal

Arhitectul Şerban Sturdza a explicat de ce Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia


Cărtureşti organizează an de an Street Delivery: „Facem acest mod de a ne întâlni pentru că
pietonul a devenit personajul principal al oraşului şi – cu toate că e personajul principal şi
produce – este neglijat”.

Începând de acum şase ani, organizatorii şi-au propus să dovedească că o stradă – cu nişte
valenţe culturale nedescoperite suficient – poate produce, poate fi un agent economic sau
cultural sau de identitate. „Din punctul ăsta de vedere, dacă faceţi o analiză, veţi vedea că
strada asta e mai bine folosită în cele două zile de Street Delivery, decât în restul anului”, a
subliniat arhitectul Şerban Sturdza.

Studenţii îşi vor prezenta proiectele de diplomă

În acelaşi timp cu expoziţia „Drumul lemnului”, care se referă la proiectul de restaurare a 60


de biserici de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvanei, va avea loc un eveniment care,
cu siguranţă, le va aminti studenţilor din anii terminali de propria lucrare de licenţă sau de
disertaţie – studenţii de la Arte Frumoase îşi vor prezenta proiectele de diplomă în cadrul
Street Delivery.

„Aici, la Cărtureşti, o să fie susţinută diploma unor studenţi de la Arte Frumoase – de la Belle
Arte – care au restaurat icoane ale unor biserici de lemn care vor fi expuse aici. Şi atunci
prezentarea proiectului de diplomă se va face aici. Un lucru neaşteptat”, a mărturisit arhitectul
Şerban Sturdza.

Mai jos sunt câteva evenimente pemanente (au loc în fiecare zi) în care sunt implicaţi studenţi
bucureşteni:
- Street Sketch – Oraşul din mintea ta; autorul evenimentului Asociaţia Studenţilor Arhitecţi
şi Urbanişti „Ion Mincu” (ASAUIM);

- Digital Design Worshop follow-up (arhitectură parametrică) – autorul evenimentului


Asociaţia Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti „Ion Mincu” (ASAUIM);
- Hello, I am ASAUIM! – info point; autorul evenimentului Asociaţia Studenţilor
Arhitecţi şi Urbanişti „Ion Mincu” (ASAUIM);

- Mobilier din materiale neconvenţionale, realizat de studenţii de la Universitatea de


Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”; autorul evenimentului The PLOT.

REALITATEA.net

Street Delivery 2011, la final FOTOGALERIE


12 iunie 2011

Și anul acesta, timp de trei zile, Strada Arthur Verona din Capitală a fost închisă pentru
maşini şi deschisă pentru oameni. Toate activitaţile culturale desfăşurate pe stradă în
15
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

acest interval au reprezentat un manifest viu prin care se atrage atenţia asupra oraşului
ca responsabilitate comună a celor care îl locuiesc şi a celor care îl administrează.

Și în 2011 Street Delivery a militat pentru un oras care sa ofere bucurie locuitorilor sai, susțin
organizatorii, pentru un oraș în care pietonilor le este acordata aceeasi importanta ca si
celorlalti participanti la trafic. „Ne intereseaza orasul, felul in care functioneaza el si felul in
care reactioneaza la interventia oamenilor. Dar ne intereseaza, in egala masura, ca oamenii
sa se simta plini de viata si binedispusi in interactiunea lor cu orasul”, arata organizatorii.

Demarat de Ordinul Arhitecţilor din România şi de Fundaţia Cărtureşti în 2006, Street


Delivery îşi propune în fiecare an să transforme strada Arthur Verona într-un traseu cultural-
pietonal ce leagă Grădina Icoanei de Grădina Cişmigiu, după cum este prevăzut în Planul
Urbanistic Zonal “Trasee culturale: Str. Arthur Verona – Str. Icoanei”, care a fost validat
având la bază un regulament de urbanism.

Street Delivery este un exerciţiu alternativ de locuire a spaţiului public, o platformă de


promovare pentru iniţiative civice, sociale, culturale, artistice, definitorii pentru un Bucureşti
european.

MARIUS TUDOSIEI.ro

Mi-a placut la Street Delivery 2011


13 Jun 2011

Nu-mi imaginam ca o sa-mi placa asa tare evenimentul asta. In ciuda vremii si a inerentelor
probleme, pentru mine si pentru Bacanie a fost o super-intamplare. Una in care am cunoscut
oameni noi, in care cred ca ne-am facut prieteni noi si una care mi-a lasat un mare zambet pe
fata. @Luiza Zamora, iti multumesc ca m-ai intrebat acum ceva vreme daca nu vreau sa vin si
sa fac lucruri.

Mi-a placut sa fac atelierele de paine.

Mi-a placut ca am lucrat cu multi copii si ca am putut, in timp ce ei framantau aluatul cu


manutele lor mici, sa le povestesc despre cum sta treaba de simplu cu painea. Mi-a placut sa
vad expresia stupefiata a parintilor atunci cand le ziceam prichindeilor sa nu mai accepte
franzela de la turc si sa-si puna parintii la facut paine. Mi-a placut foarte tare faptul ca am
framantat painea cu apa pura de izvor, adusa de consultantul 7 Spice Virgil Virgilsen tocmai
din munte, intr-o damigeana.

Mi-a placut ca in ciuda tuturor problemelor am dus pana la capat misiunea pe care ne-am
asumat-o (aceea de furnizor de food bun si gustos). Mi-a placut ca am putut spune de vreo 500
de ori: puteti sa luati o revista GoodFood, e din partea casei! Mi-a placut sa fiu sponsorul
bataii cu faina si nu m-a deranjat aluatul din ochi. Mi-a placut evenimentul in ciuda ploii.

Mi-a placut inclusiv ca am depasit problemele (aparute sau create). Nu mi-a placut ca s-a
terminat asa repede…

16
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

HIPMAG.ro

The Urban Magazine

Paramongols participa la Street Delivery 2011


In perioada 10- 12 iune in cadrul Street Delivery, prima echipa romaneasca participanta la The
Mongol Charity Rally va invita pe strada Arthur Verona, la o serie de workshopuri interactive
la standul din zona biericii anglicane.

Ateliere:
1. Ambulanta:

• Mesaje catre Mongolia in interior cu marker/vopsea

• Desene/pictura pe ambulanta

• Dare-List si Bid-List montate pe ambulanta

2.Workshop-uri
• Completat benzi desenate

• Concurs de montat ambulante

• Montat/plimbat ” bicicleta ambulanta”

• Harta pe care puteti pune pin-uri pentru a marca locul :

a) de unde sa va trimitem vederi – oriunde pe traseu


b) unde sa lasam fotografia voastra – fotografiile le facem pe loc, le printam la The Plot si
le putem lasa pentru tine oriunde pe traseu
c) plimbare cu targa la StreetDelivery.

Mongol Charity Rally este o cursă pe cont propriu, fără asistenţă tehnică sau medicală,
organizată cu scopul de a dona la destinaţie toate mijloacele de transport folosite, alături de o
sumă consistentă de bani. Raliul, care se află acum la cea de-a opta ediţie, a reuşit să strângă
până în prezent pentru comunitatea din Ulan Bator peste 1.600.000 de lire sterline.

Echipa Paramongols- prima echipa romaneasca participanta la cel mai mare raliu caritail din
lume- The Mongol Rally 2011 ,va dona comunităţii din Ulan Bator o ambulanţă şi o sumă de
bani, pe care va încerca să o strângă din donaţii. Street Delivery reprezinta unul din punctele
forte ale campaniei noastre de strangere de fonduri, alaturi de alte evenimente organizate in
scop caritabil.

Plecarea se va face pe 23 iulie, din Praga, şi cursa se va încheia pe 1 septembrie, la Ulan


Bator. Echipele vor străbate 15 ţări: Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia,
Georgia, Azerbaijan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kyrgystan, Kazakhstan,
Rusia şi Mongolia.
17
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

ALTERNATIV.ro

Street Delivery 2011


7 iunie 2011

La cea de-a 6-a editie a Street Delivery au fost inscrise peste 300 de proiecte culturale
care reprezinta tot atatia pasi inainte in spre crearea pietonalei Verona.

Street Delivery isi propune sa transforme strada Arthur Verona intr-un traseu cultural
pietonal ce va face legatura directa intre Gradina Icoanei si Parcul Cismigiu, inlesnind astfel
traversarea orasului pe axa Est-Vest. Proiectul este unic in istoria recenta a Bucurestiului prin
implicarea masiva a societatii civile in deciziile legate de oras. Scopul nostru imediat este de a
convinge autoritatile romane sa participe la crearea unei promenade inverzite pentru
bucuresteni.

În Timisoara, dupa doar trei editii Street Delivery, Primaria a aprobat transformarea
pietonala a strazii Florimund de Mercy, adiacenta Pietei Unirii. In Bucuresti, planul urbanistic
zonal a fost validat de autoritati, apoi uitat intr-un sertar. Planul prevede plantarea de copaci,
pavarea cu piatra cubica a unor portiuni de strada, inlesnirea circulatiei auto in zona strazii
Jean Luis Calderon, monumente, parcaje subterane si un pasaj pietonal sub b-dul Magheru,
restaurarea istorica a Gradinei Icoanei si a Gradinei Universitarilor, conservarea si
revitalizarea a 25 de monumente istorice de-a lungul traseului pietonal, dintre care Scoala
Centrala, Blocul ARO, Biserica Anglicana, Casa Universitarilor, Casa Dimitrie Sturdza,
Casa Ion Mincu, Hotel Ambasador sunt printre cele mai cunoscute.

Proiectele culturale care se desfasoara pe strada in perioada 10-12 iunie 2011 sunt bazate pe
inscrieri deschise tuturor organizatiilor si persoanelor fizice preocupate de oras si de locuitorii
sai. Am fost surprinsi sa primim un numar mare de idei de o calitate excelenta – peste 300 in
Bucuresti si peste 50 in Timisoara – chestiune pe care o interpretam ca pe un semn de
maturizare a societatii civile romanesti.

Pe scena de muzica de la Street Delivery 2011 avem placerea sa-i anuntam pe Ghostpoet,
Alexander Robotnick si SubCarpati. Ghostpoet, revelatia primaverii 2011, nigerianul britanic
comparat de critici cu Tricky si The Streets – il puteti vedea sambata seara pe scena de la
Gradina Icoanei (acces liber). Alexander Robotnick, veteranul muzicii electronice italiene, are
63 de ani si este DJ. Aratand ca nu e niciodata prea tarziu sa faci ce-ti place, el continua
petrecerea Street Delivery la Club Berlin (str. Constantin Mille nr. 4, acces 15 lei pentru cei
care si-au cumparat bilet pe strada Verona). In fine, SubCarpati, noua senzatie a underground-
ului muzical romanesc, lanseaza compilatia “Culese din cartier” pe 12 iunie, ora 20.00.
Acestea sunt doar trei dintre cei peste 50 de artisti care urca pe scena Street Delivery.

Strazile Arthur Verona (Bucuresti) si Florimund de Mercy (Timisoara) devin pentru trei zile
insule autonome in centrul orasului, proiecte pilot pentru cum poate arata un oras care isi
respecta pietonii. Principalele interese si nevoi ale cetatenilor orasului capata astfel forma, fie
ca au sau nu masina: arte, arhitectura, urbanism, ecologie, film, mancare sanatoasa, muzica,
sport, jocuri pentru copii, ateliere, targ.

18
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Street Delivery reinventeaza si intareste rolul structural pe care forul public l-a jucat in toate
orasele europene, incurajeaza gradarea complexa intre spatiul public si cel privat, propune un
mediu urban care sa inspire viata de zi cu zi si, converteste peisajul dezolant in ambient viu.

Street Delivery București este un eveniment propus si organizat de Fundatia Carturesti si


Ordinul Arhitectilor din Romania, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului
National, Primariei Municipiului Bucuresti, Primariilor Sectorului 1 si 2 si a comunitatii de
pe strada Arthur Verona.

Street Delivery Timisoara este un eveniment propus si organizat de Fundatia Carturesti cu


sprijinul Consiliului Local Timisoara, al Casei de Cultura a Municipiului Timisoara, in
parteneriat cu Plai, Camarila Culturala si comunitatea de pe strada Florimund de Mercy.

Street Delivery 2011 is supported by Grolsch, proud sponsor of the Experimentalist.

Editia de anul trecut in cifre: Bucuresti: 21.000 de participanti, 63 de ateliere; 65 de


evenimente de arhitectura si urbanism; 65 de evenimente artistice; 25 de expozanti la targ; 11
proiectii de film; 5 piese de teatru si improvizatie, 26 de evenimente dedicate copiilor si 26 de
concerte, printre care primul concert al trupei franceze Poni Hoax in Romania; adica un total
de aproape 300 de evenimente in 3 zile!

Timișoara: 4000 participanti care au locuit pe strada Mercy printre 47 de proiecte.

AUTENTICPROMOTION.ro

Street Delivery 2011 Bucuresti - festival urban de arhitectura si arte, 10-12


iunie, Strada Arthur Verona
La cea de-a 6-a editie a Street Delivery ce va avea loc la Bucuresti in perioada 10-12
iunie 2011 pe Strada Arthur Verona, intre Carturesti si Gradina Icoanei, au fost inscrise
peste 300 de proiecte culturale.

Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa si de a intari rolul structural pe care
spatiul public il joaca in viata locuitorilor cetatii, prin convertirea peisajului urban in spatiu
viu. Street Delivery militeaza pentru un oras care sa ofere bucurie locuitorilor sai, pentru un
oras in care pietonilor le este acordata aceeasi importanta ca si celorlalti participanti la trafic.

Street Delivery Bucuresti isi propune sa transforme strada Arthur Verona intr-un traseu
cultural pietonal ce va face legatura directa intre Gradina Icoanei si Parcul Cismigiu. Proiectul
este unic in istoria recenta a Bucurestiului prin implicarea masiva a societatii civile in
deciziile legate de oras. Scopul imediat propus de Street Delivery este de a convinge
autoritatile romane sa participe la crearea unei promenade inverzite pentru bucuresteni.

Obiectivele planului urbanistic includ: plantarea de copaci, largirea trotuarelor, pavarea cu


piatra cubica a unor portiuni de strada, inlesnirea circulatiei auto in zona strazii Jean Luis
Calderon, monumente de for public, parcaje subterane si un pasaj pietonal subteran care sa
19
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

traverseze Bulevardul Magheru, restaurarea istorica a Gradinei Icoanei si a Gradinei


Universitarilor, conservarea si revitalizarea a 25 de monumente istorice de-a lungul traseului
pietonal, dintre care: Scoala Centrala, Blocul ARO, Biserica Anglicana, Casa Universitarilor,
Casa Dimitrie Sturdza, Casa Ion Mincu, Hotel Ambasador.

Noua promenada va fi destinata in principal pietonilor si biciclistilor, urmarind sa ofere o


solutie alternativa blocajelor din trafic si strazilor zgomotoase din aceasta zona. Promenada va
avea atat o dimensiune utilitara cat si una culturala. Asta inseamna ca trecatorii se pot plimba
si se pot bucura de oras, avand posibilitatea de a zabovi pe terasa unei cafenele sau de a
participa la diverse spectacole de strada in aer liber. De aceea, timp de trei zile pe an,
inchidem strada Arthur Verona pentru masini si o deschidem pentru oameni.

In Timisoara, dupa doar trei editii Street Delivery, Primaria a aprobat transformarea
pietonala a strazii Florimund de Mercy, adiacenta Pietei Unirii. In Bucuresti, planul
urbanistic zonal a fost validat de autoritati, apoi uitat intr-un sertar.

Pe scena de muzica de la Street Delivery 2011 ii anuntam pe Ghostpoet, Alexander


Robotnick si SubCarpati. Pe Ghostpoet, revelatia primaverii 2011, il puteti vedea sambata
seara pe scena de la Gradina Icoanei (acces liber). Alexander Robotnick, veteranul muzicii
electronice italiene, are 63 de ani, este DJ si continua petrecerea Street Delivery la Club
Berlin (str. Constantin Mille nr. 4, acces 15 lei pentru cei care si-au cumparat bilet pe strada
Verona). SubCarpati, noua senzatie a underground-ului muzical romanesc, lanseaza
compilatia “Culese din cartier” pe 12 iunie, ora 20.00. Acestia sunt doar trei dintre cei peste
50 de artisti care urca pe scena Street Delivery.

Organizatorii festivalului Street Delivery: Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor


din Romania.

UNICA

Muzică fado şi mâncare sănătoasă la Street Delivery 2011


08 iunie 2011
Nicoleta Găleteanu

Devenit un festival în toată regula, Street Delivery redeschide în Bucureşti cel mai mare
"picnic cultural" din centrul oraşului. De la arhitectură, film şi concerte şi până la mâncare
sănătoasă, festivalul propune cultură şi distracţie în acelaşi timp, pe toată strada Arthur
Verona, de la Grădina Icoanei şi până în Parcul Cişmigiu.

Chiar dacă nu ai traseu pe aici, o plimbare între 10-12 iunie te va convinge să rămâi cel puţin
la un film, un concert bun, un târg sau o expoziţie interesante, şi te poţi afla totodată care sunt
şi cele mai noi idei ale bucureştenilor legate de arhitectura, urbanismul şi ecologia în micul
nostru Paris. În Bucureşti, festivalul a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi a debutat în acest an şi
la Timişoara.

20
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Organizat de Librăria Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, Street Delivery este un
proiect urbanistic ce militează pentru un oraş mai civilizat, mai liber şi mai frumos.
Sursa: Muzică fado şi mâncare sănătoasă la Street Delivery 2011 : Timp Liber : Unica

RFI Romania

Street Delivery 2011

6 iunie 2011, Mihaela Dedelogu

În fiecare an, timp de trei zile ale lunii iunie, strada Arthur Verona din Bucureşti şi strada
Florimund Mercy din Timişoara se închid circulaţiei auto şi devin un spaţiu destinat exclusiv
pietonilor la care se alătură şi bicicliştii.

Street Delivery este primul eveniment urban care şi-a propus să atragă atenţia riveranilor, a
locuitorilor oraşului în trecere prin zona centrală, dar şi a autorităţilor locale asupra noţiunii de
“traseu cultural”. Ales şi propus datorită zestrei excepţionale de repere culturale şi
arhitecturale, de identitate istorică şi memorială, traseul Arthur Verona, de la Şcoala Centrală
până la Ateneul Român, îşi propune valorificarea acesteia precum şi convertirea peisajului
urban în peisaj cultural. Între 10 şi 12 iunie spaţiul urban va deveni spaţiu viu.

BUSINESS REVIEW

Street Delivery gives the city back to pedestrians for sixth time
10 iunie 2011, Corina Dumitrescu

Street Delivery, now at its sixth edition, commences its already trademark cultural activities
on June 10th and ends on June 12th. As in all of the previous editions in Bucharest, Arthur
Verona street will be closed to automobiles and will only allow access to pedestrians and to
bicycle users. Concerts, fairs and open-air feel-good activities are all part of the program this,
among many other creative events.

Among the artists that will perform at this year’s edition (50 in total) are Ghostpoet,
Alexander Robotnick and SubCarpati. The Romanian Cultural Institute will also be present at
this event, with a multimedia exhibit, a film projection, a fado concert and a multicultural
picnic. An exhibit of old Romanian ads will be showcased at Carturesti library and open-air
movie projections will take place at Gradina Verona venue. OAR Garden (The Romanian
Achitects’ Order Garden) will host an intercultural picnic.

Street Delivery is a lobby initiative aimed at the Bucharest City Hall, calling for the widening
of sidewalks across Bucharest, the creation of a pedestrian underground passage to cross
Magheru Boulevard and the construction of multi-storey car parks. The event’s wide array of
artistic activities takes place annually on Arthur Verona Street, which is closed to motor
vehicles, allowing access only to pedestrians and cyclists. In previous editions, Street Delivery
attracted between 20,000 and 30,000 visitors.

21
ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

More information available here.

ADEVĂRUL

Iată ce poţi vedea în acest weekend la Street Delivery!


11 iunie 2011, Andrei Rizescu

Prin acest eveniment, organizatorii doresc să amenajeze un spaţiu pietonal şi o ofertă culturală
cât mai bogată între Grădina Icoanei şi parcul Cişmigiu. Ajuns la cea de-a şasea ediţie,
proiectul cultural Street Delivery promite trei zile de evenimente culturale pentru toate
gusturile.

„Street Delivery a venit de la nevoia de spaţiu public în Bucureşti. Credem că putem construi
de jos în sus. Deocamdată am reuşit să transformăm parcarea de lângă Grădina Icoanei în
spaţiu pietonal. Pe termen lung urmărim să amenajăm un spaţiu pietonal mult mai mare, de la
Grădina Icoanei la grădina Cişmigiu", a spus Cristi Neagoe, unul dintre responsabilii de acest
proiect. Concret, în intervalul 10 - 12 iunie ai parte de 300 de proiecte culturale care
reprezintă tot atâţia paşi înainte spre crearea pietonalei Verona.

Ce putem vedea azi? O simplă plimbare pe aleea principală Street Delivery te poate pune faţă
în faţă cu o ofertă inedită şi variată de activităţi. Pentru început, te poţi fotografia direct pe o
bucăţică de sticlă, cu un aparat foto de epocă, perfect funcţional. Perfect gratuit.

Poţi cumpăra delicatese de demult, făcute în casă, de la „Băcănia Veche". Poţi vedea robotul
din cutii de carton înalt de patru metri, cel mai mare din Bucureşti. Ai şansa să urmăreşti pe
viu cum o echipă de meşteri fieriari refac, cu arta şi pasiunea cuvenită, gardul librăriei
Cărtureşti.

Şi, dacă tot te deplasezi agale către Biserica Anglicană, opreşte-te să vezi la lucru o echipă de
şase grafferi care creează un graffiti cât un perete întreg, pe tema „Bucureştiul demolat,
Bucureştiul revândut".

Ofertă culturală pentru toate gusturile

Toate cele peste 300 de proiecte prezentate în acest weekend la Street Delivery se încadrează
în 11 categorii: arte, arhitectură, urbanism, ecologie, film, mâncare sănătoasă, muzică, sport,
jocuri pentru copii, ateliere şi târg. Un punct de atracţie central e reprezentat de construcţiile
unicat expuse la eveniment. „Avem o piramidă din paleţi de lemn înaltă de trei metri şi cu
baza de 10 metri pătraţi, unde publicul poate urca pentru a se delecta cu diverse activităţi
culturale. La un alt stand va fi un exemplu de arhitectura parametrică: un iglu din carton care
interacţionează cu publicul", a adăugat Cristi Neagoe.

________________________________

Selecţie realizată de Raluca Ştefan, consilier pentru comunicare O.A.R.


22

S-ar putea să vă placă și