Între Fiinţă şi Reprezentare,Imaginea ca mediator

(în Lumea Ieşeanului, ? mai 2004)

Dialectica lui “a fi” şi “a părea”

S-au scris destule despre imagine, şi expansiunea abordărilor a ajuns

la culme în secolul trecut, o dată cu avîntul mediatic. Cu siguranţă, imaginea
alterează cunoaşterea, dacă încercăm o hermeneutică simplă a raportului
dualist între imagine şi persoană, între esenţă şi aparenţă. Pînă la Dumnezeu
ne mănîncă sfinţii, pînă la esenţă ne mănîncă aparenţele, de la cele pe care
le construim involuntar şi necritic pînă la cele create de ideologul media. De
ce ideolog? Înainte de toate, media îl convinge în timp pe spectator să-şi
formeze impresiile (aproape) exclusiv pe imagini, prezentări simpliste,
reducţioniste, cum se întîmplă în privinţa VIP-urilor sau personajelor nou
lansate pe piaţa consumatorilor de imagine. Migraţia măsoară de fapt viaţa
imaginii fiecărui personaj“lansat” în circulaţia reprezentărilor.
Pe lista utopiilor cred că se încadrează şi visul evadării din imperiul
imaginii, un imperiu tiranic, în care dizidenţii-spre deosebire de cei politici-
nu se fac auziţi; nu poţi critica Imaginea fără a te ajuta de Ea. Un dizident
evadat din sistemul dictatatorial al imaginii rămîne cu puţine opţiuni de
viaţă-fie traiul într-un schit solitar, fie într-un un sanatoriu, fie o ia pe drumul
celor anonimi sau neînţeleşi. Tiranică, religia imaginii nu propovăduieşte
iubirea de semeni, întelegerea (mai) profundă a celuilalt, ci cultul
imaginii-“eşti ceea ce pari”, adică e mai important ce/cum pari/apari în faţa
celorlalţi-cititori, alegători, prieteni, colegi ş.a.m.d. Omul este ceea ce pare?
Sclavii imaginii, poate nouăzeci şi nouă la sută din oameni şi mai
bine, se consumă sperînd să-şi perfecţioneze imaginea publică pînă la cele
mai sensibile şi sesizabile detalii, încurajaţi de modă, media, educaţie-
înţeleasă la modul cel mai general cu putinţă. Totuşi, în societăţile arhaice,
Imperiul Imaginii nu se extinsese, şi nu existau utopii ca cea imaginată mai
sus; oamenii trăiau liniştiţi, cu ritualurile lor.
Imaginea şi căderea din societate
Dacă “substanţele”, fiinţele comunică inevitabil prin intermediul
interfeţelor, şi dacă imaginea rămîne mai importantă decît persoana,
comunicarea se întrerupe, simplu, cînd “moare” imaginea cuiva. Bîrfele,
zvonurile, deformările, atît în conversaţiile cotidiene, cît şi, cel mai grav, în
cîmpul mediatic,-ajung să anihileze persoana distrugîndu-i imaginea publică.
Iată moartea simbolică, socială. Demascările, într-o societate justiţiară ca a
noastră, îşi arogă, cu de la sine putere valoarea de adevăr a verdictelor
juridice. Cred că perioadele electorale exemplifică pe viu moartea
candidaţilor prin distrugerea imaginii (publice), plămădită din speranta
victoriei. Sau, ascensiunea politică datorată managerilor de imagine
inteligenţi.
Imaginea, ochiul dracului, mai parşivă decît banul
Capitalul imaginii oscilează aleatoriu, după fluctuaţiile modei,
moralelor, judecăţilor sociale în perpetuă transformare. Natura îi face cadou
omului un corp fizic, cu date bio-constituţionale a priori neutre estetic.
Cultura impune “legile” de evaluare estetică, şi, cum observau
A.Finkielkraut şi P.Bruckner (Noua dezordine amoroasă), “trăim în era
obiectivă şi transparentă a examenului: îl judeci pe celălalt pentru ceea ce
este…[…] Şi atunci cînd nu este nimic, cînd nu ştie să-şi compună o
imagine, îl respingi.” Tot cei doi constată că nu goliciunea e obscenă, ci
urîţenia fizică. Natura se mai zgîrceşte uneori, şi aşa apar specimene
dizgraţioase, a căror imagine limitează accesul la personalităţile lor. Se ştie
că atracţia şi simpatia, prima impresie ţin în special de aspectul fizic, şi apoi
gestică, expresivitate, stil interpersonal-deci apanaje ale imaginii.
Senzualitatea, atracţia sexuală, piese forte din capitalul imaginii,
impresionează pînă şi cea mai tare Raţiune, pretins “obiectivă”. (În ce
măsură “virilitatea” unui candidat manipulează electoratul feminin?
ş.a.m.d.). Sclavia în faţa simţurilor, patronate de cel vizual, vrăjeşte în
manieră şamanică; cum să renunţăm la ceea dorim, la ceea ce deja face parte
din noi?
Publicitatea, design-ul, grafica seduc cu un armament neconvenţional;
ideea cade în faţa imaginii deoarece societăţile favorizează cunoaşterea cu
preponderenţă pe cale vizuală. H.Wald (Ideea vine vorbind), încă din anii
’80 critica televiziunea care abrutizează spectatorii, îi abstrage de la
gîndirea prin/cu idei. Nu e cazul să reluăm o polemică veche, avantaje şi
dezavantaje găsim în ambele stiluri de funcţionare a gîndirii.[…]
Între imagine şi idee, s-a impus comoditatea intelectuală, supremaţia
plăcerilor ochiului şi respectul uman condiţionat de aparenţe.