Proba scrisă a examenului de licență pentru sesiunea februarie 2021

Nume și prenume: Dumitrescu Petruț- Alexandru

Specializarea: Comunicare

Grupa: 4

Promoția: 2015-2018

Materia aleasă: Istoria comunicării

Stereotipurile în viziunea lui W. Lippmann și posibile aplicații ale

conceptului în comunicarea din social media

Ce cunoaștem noi cu adevărat despre lumea dinafară și despre evenimentele ce se petrec

acolo? Aceasta este întrebarea de la care pleacă jurnalistul, filosoful și scriitorul american
Walter Lippmann în încercarea de a deosebi faptele în sine, privite obiectiv, de cele percepute
și înregistrate în mintea umană într-un anumit mod. În acest sens, el afirmă că oamenii
construiesc un pseudomediu și acționează pe baza lui în lumea reală, creând în acest fel
imagini biasate despre exteriorul lor. El vorbește astfel pe rând despre „imaginile din mintea
noastră”, despre „mediul de ficțiuni”, ca reprezentare a mediului înconjurător, despre
„lentilele” prin care privim lumea exterioară și prin care ne construim propriile judecăți
despre mediul extern nouă. Mai simplu, scriitorul american subliniază faptul că „oamenii
trăiesc în aceeași lume, dar gândesc și simt în lumi diferite” (Lippmann, 1922), vorbind în
acest fel despre existența unor „adevărate tipare, a unor cenzori, care filtrează informația
înainte de a fi analizată și prezidează procesul de modelare a atitudinii noastre” (Dobrescu et
al, 2007, p. 80). Astfel, acesta pornește o discuție ce se întinde pe decursul a decenii și ne
face cunoștință cu conceptul de „stereotip”.

Conceptul de stereotip a fost introdus de Lippmann în lucrarea Public Opinion (1922),

care l-a utilizat cu sensul unor „imagini din mintea noastră”. Potrivit acestuia, majoritatea
elementelor aflate în conștiință sunt confecționate, iar „faptele pe care le vedem depind de

1
locul unde ne aflăm și de obișnuința ochilor noștri” (Lippmann, 2009, p. 94). Acestea există
deoarece, spune autorul, omul nu are capacitatea de a înțelege mediul exterior în toată
complexitatea sa, motiv pentru care este „nevoit să-l reconstruiască în cadrul unui model
simplificat, uneori atât de simplificat, încât se depărtează foarte mult de realitatea pe care se
presupune că o reflectă” (Dobrescu et al, 2007, p. 78).

Mai mult, indivizii au așteptări față de anumite situații sociale sau față de alți indivizi,
iar Lippmann, inventatorul noțiunii de stereotip, a afirmat că „noi suntem determinați să
funcționăm pe baza unor imagini din mintea noastră, a unor generalizări abuzive, a unor
pierderi de memorie” (Lippmann, 2009, p. 41). Astfel, stereotipurile sunt „imagini
simplificatoare, uniform fixate și apriori oricărei judecăți profunde și obiective asupra
grupului sau a unor persoane ori procese sociale” („Dicţionar de Psihologie Socială”, 1981).

În concepția autorul american, stereotipurile sunt structuri mentale ce „selectează și

stochează informația, acele «tipare» care structurează toate datele provenite din exterior și
prefigurează răspunsul” (Dobrescu et al, 2007, p. 80). În continuare, acesta afirmă că
stereotipurile au efect asupra modului în care informația circulă către structurile noastre de
evaluare, „reprezentând un fel de filtru care operează o selecție înainte ca informația propriu-
zisă să ajungă a fi analizată” (Dobrescu et al, 2007, p. 80).

Un lucru important de menționat este faptul că aceste proiecții sunt strâns legate de
valorile individului, dar și de reprezentările acestuia despre mediul extern și viață. Astfel, ele
reprezintă imagini „comandate” despre mediul din jurul nostru, ce se conturează deoarece în
acest mod „continuăm să ne simțim protejați în existența noastră” (Dobrescu et al, 2007, p.
80). Din aceste cauze, stereotipurile poartă o puternică încărcătură sentimentală, mai spune
Lippmann, sensul construcțiilor de acest tip fiind dat de propriul set de valori.

În ziua de astăzi, cu toate că indivizii au acces la foarte multă informație, acest lucru nu
le permite să cunoască întreaga realitate externă în mod direct, deoarece nu dispun de
suficiente resurse pentru a face față unui număr mare de elemente diverse. Din orice
eveniment, ei se concentrează doar pe un aspect. Astfel, ceea ce cred aceștia că este un
eveniment reprezintă, de fapt, o transfigurare a acestuia, fiind tentați să își imagineze înainte
să cunoască, să definească înainte să vadă. Deși conceptul a fost formulat de Lippmann încă
de secolul trecut, termenul nu ne este străin astăzi, în special în contextul în care fiecare
individ dispune de numeroase canale de comunicare pe care le poate accesa. În cazul
prezentei lucrări ne vom opri doar la una: social media.

2
 Lumea cunoaște astăzi un număr semnificativ de rețele sociale și, mai mult decât atât,
ultimul deceniu ne-a arătat că le folosim nu doar pentru a socializa, deci pentru a interacționa
cu prietenii ori branduri din mediul virtual, ci și pentru a ne informa. Totuși, contextul este
mult mai complex: indivizii ajung să se informeze din același loc în care își pot expune
opiniile, iar totul se întâmplă cu o viteză năucitoare, astfel încât fiecare își conturează
propriile realități. „Din marea, înfloritoarea şi zgomotoasa confuzie a lumii exterioare,
alegem ceea ce cultura a definit deja în numele nostru şi avem tendinţa de a percepe ceea ce
am ales sub forma pe care am primit-o ca stereotip de la cultura noastră”, spune Lippmann. În
practică, fiecare utilizator își poate forma o anumită percepție despre un anumit eveniment,
plecând de la propriul tipar, motiv pentru care un individ va alege să creadă o anumită fațetă a
unui eveniment, acea fațetă care îi confirmă propriile crezuri și valori - aici putem aduce în
discuție actualul conflict social generat de pandemia de COVID-19 al taberelor pro și anti
vaccin, fiecare alegând să ridice la rang de adevăr universal opiniile care îi confirmă propria
„bulă”.

Un aspect negativ al stereotipurilor este lipsa de esență utilă pe care acestea o prezintă.
Deși stereotipurile sunt ușor de găsit și folosit prin diferite modalități precum mass-media,
acestea nu prezintă un grad de credibilitate ridicat. Astfel, Mădălina Bălășescu a identificat
existența unui stereotip ce prezintă două laturi ale aceluiași conținut, folosit atât în mass-
media, cât și în mediul social: stereotipul social și cel mediatic. Primul se referă la reflexia
obiectului în sfera socială, în timp ce stereotipul mediatic definește felul în care stereotipul
social este reprezentat în mass-media (Bălăşescu, 2013, citat în Ionașcu, 2018, p. 234). Un
exemplu în acest sens sunt stereotipurile de gen existente în viața socială a individului, dar pe
care mass-media le exploatează, rezultatul fiind acela al unei exagerări cu privire la rolurile
pe care persoanele de gen feminin sau masculin trebuie să le îndeplinească în viața de zi cu
zi.

Conform Mastro (2009) un alt exemplu de stereotipuri duble (sociale și mediatice) este
reprezentat de grupurile etnice. Acesta afirmă faptul că societatea acordă din ce în ce mai
multă valoare și importanță asocierilor pe care mass-media le face între populații minoritare
etnice și percepțiile la nivelul statutului socio-economic al grupului respectiv (Mastro, 2009,
citat în Ionașcu, 2018, p. 234). Cel mai frecvent, împrăștierea stereotipurilor negative se
realizează prin intermediul glumelor: din idei amuzante acestea devin prejudecăți care mai
apoi se transmit de la un individ la altul. Astfel, devin populare stereotipuri precum „toți

3
polițiștii sunt corupți”, „persoanele cu tatuaje sunt rele”, „actorii sunt persoane prefăcute”, etc
(Ionașcu, 2008, p. 234).

În concluzie, aceste percepții asupra lumii pot fi influențate și de latura fals perfectă a
vieții pe social media. Astfel, percepția unei persoane despre propria viață poate fi afectată de
perfecțiunea pe care social media o afișează. Stima de sine a unei persoane poate fi afectată
de un conținut ce a fost anterior editat pentru a transforma un defect într-o perfecțiune.

Bibliografie

1. Ionașcu, D. C. (2018) “Rolul Mass-Media în Formarea Stereotipurilor. Comunicarea

De Masă”. Analele Universității "Dunărea De Jos" Din Galați. Fascicula
XXIV, Lexic Comun / Lexic Specializat, Vol. 19, no.1, pp. 228-39. Disponibil la:
https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/lcls/article/view/1712.
2. Dicţionar de Psihologie Socială. (1981). București: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică.
3. Dobrescu, P., Bârgăoanu, A., Corbu, N. (2007). Istoria comunicării, Editura
Comunicare.ro, București.
4. Lippmann, W. (2009). Opinia Publică, trad. Gigi Mihăiță și Dan Flonta, Editura
Comunicare.ro, București.