Cânt tocmai mi-am luat și io blugi mulați, de pițipomc...

dau de textul acesta mai

vechi a lui Octavian Herța... Să-i duc înapoi? Nu de alta dar au început să-mi
placă... Nu pun poze nici măcar la cererea publicului!
”Am fost să-mi caut nădragi straight. Adică, d-ăia bărbătești, nu elastici, tip
dres, cum poartă toți leidi – boii acum.
Eșec total. Nu se mai găsesc blugi drepți. Pe nicăieri. Singurele opțiuni sunt
skinny, slim, ultraslim, mulați pe uăuă.
Intru într-un magazin mai de Doamne ajută. Două vânzătoare tinerele, plictisite de
moarte și de lipsă de clienți, sar pe mine.
- Bună ziua, cu ce vă putem ajuta?
- Caut o pereche de blugi, zic.
- Sigur, avem multe modele.
Una dintre fete mă conduce către zona cu blugi bărbătești.
- Avem și la reducere, zice domnișoara.
Îi mulțumesc și încep să mă uit. Vreo 30 de perechi de blugi. Identice.
- De băieți nu aveți, întreb?
- (fata se scarpină în cap) Păi toate sunt de băieți...
- Nu cred, zic. Nu vedeți că-s mulați? Vreau ceva în care să nu arăt ca și cum aș
fi prostituat tailandez.
- (zâmbește încurcată) Acum toți sunt așa.
- Cum adică, toți bărbații români sunt prostituați tailandezi?
- (râde cu fornăituri) Nu domnu’, de blugi ziceam. Așa se poartă acum. Nu am mai
avut de nu știu când d-ăia drepți, că nu se caută.
- Deci nu găsesc pe nicăieri blugi normali?
- Nu cred, răspunde domnișoara. Fatăăă, știi pe unde poate găsi domnu’ blugi d-ăia
drepți, vintigi (colega dă din cap, a negație)? Vedeți, v-am zis! Nu se caută.
Măcar probați o pereche din ăștia, cred că o să vă vină bine.
- Ziceți?
Neîncrezător și cam rușinat, accept să probez o pereche. Intru în cabină, îmi dau
jos pantalonii și încerc să iau pe mine blugii ăia minusculi. A trebuit să mă așez
ca să-mi bag picioarele pe craci. Apoi, cu ei sumețiți ca niște ștrampi, am
încercat să mi-i ridic pe talie.
Nenorocire. M-am chinuit o vreme, după care i-am smucit brusc, până s-a auzit o
pârâitură de pepene despicat. Am simțit o durere cruntă între picioare. Îmi
intraseră așa de tare în coor, încât am crezut că mi l-au făcut franjuri. Aoleu,
mi-am zis, așa trebuie să fie când scapi săpunul la duș în pușcărie! M-am încheiat
cu greu la nasture, mi-am tras fermoarul și am dat să mă uit în oglinda din cabină.
În momentul ăla, am simțit că ceva nu-i deloc în regulă. Tot ce ar fi trebuit să
fie în spatele șlițului, era mai jos, mai la dreapta, mai la stânga sau mai sus.
Cwaiele mi se duseseră pe craci, săriseră din chiloți când îmi smucisem blestemații
de blugi în sus, unul pe stânga, celălalt pe dreapta. Nici nu-mi puteam apropia
picioarele, că mi le ciocneam. Pe fiecare coapsă aveam câte o gâlmă dureroasă.
Cum stăteam așa crăcănat privindu-mă în oglindă, observ ceva ieșind pe deasupra
nasturelui. Biata-mi măciulie, pe jumătate afară, arăta acum ca un maimuțoi de
cârpă de la teatrul de păpuși. Aveau talia atât de joasă blugii ăia, încât pur și
simplu n-aveam loc pentru tot bagajul în ei. Singurul lucru care poate încăpea în
așa ceva în condiții decente e un vagin, dar și ăla de mici dimensiuni, ceva
categoria muscă.
Mi-am îndesat înăuntru cu greu jumătatea de măciulie exilată și m-am privit mai
bine. Arătam exact ca un cocostârc crăcănat. Mi se dăduseră cei mai mulați blugi
din univers. Șlițul meu arăta acum ca o umflătură diformă, în care cineva
înghesuise niște șosete scoase din mașina de spălat.
- Cum vă stau, domnu', o aud pe domnișoara care îmi dăduse nenorocirea la probat?
Vrem să vă vedem și noi!
În niciun caz, îmi spun. Nu, nu! Nimeni nu trebuie să vadă așa ceva. Nici eu nu
trebuia să văd asta. Mă va bântui ani întregi.
- Sunt cam strâmți, zic...
Mi-am dat seama că vocea îmi sunase pițigăiat, ca un fel de geamăt subțire.
- Haideți să vă vedem. Vă rugăăăm!
Până la urmă, lăsând la o parte orice simț al ridicolului, am ieșit. Le-am văzut pe
amândouă cum se înroșesc, de parcă tocmai ar fi înfulecat câte un borcan cu ardei
iuți. Mi-am dat seama că își mușcau fălcile să nu moară de râs. Am făcut câțiva
pași prin magazin, atent să nu-mi lovesc biluțele și cu o mână deasupra
fermoarului, să nu-mi țâșnească papițoiul chinuit.
În momentul ăla, intra un ditamai familionul în magazin. Am apucat să-i văd pe
oameni cum își pun mâinile la guri și la ochi iar dup-aia am auzit un hohot de râs.
Nici nu știu cum am ajuns înapoi în cabină, țopăind printre rândurile de umerașe.
M-am dezbrăcat cu chiu cu vai, lac de transpirație, mi-am tras pe mine blugii cu
care venisem, m-am încălțat și am ieșit din cabină. Le-am aruncat vânzătoarelor
leșinate de râs instrumentul ăla de tortură pe tejghea, mi-am făcut loc printre
clienții care se tăvăleau pe jos și am luat-o la picior.
În viața mea nu mai probez așa ceva iar prin magazinul ăla nici că mai ajung
vreodată.
Și totuși, ceva nu-mi iese din cap: cum de s-a ajuns aici? Cum puteți, mă,
bărbătușilor, să vă îmbrăcați cu așa ceva? Ce v-a determinat să vă chinuiți în
halul ăsta? Ce aveau, mă, blugii ăia de pe timpuri, în care arătam și noi cât de
cât ca niște bărbați?
Deci, blugii de azi sunt apocalipsa masculinității, Anticristul testosteronului,
moartea pasiunii și certificatul de deces al pooolii. Mai bine o rog pe Ana să-mi
facă pantaloni din saci de gunoi, decât să port așa ceva. Sau dacă tot e să mă
chinuiesc, mai degrabă îi port pe ai ei, că tot așa aș arăta.
Împărțim dracu’ garderoba, facem economie și poate intrăm împreună la menopauză. N-
ai cum să porți skinny fără să te pixxxdifici complet. N-ai cum.”