GRILE CRIMINOLOGIE

1. Intră în categoria criminologică de criminal:

a. Orice persoană care comite o crimă în sensul de faptă penală sau cu
justificată aparență penală;
b. Doar persoana care comite o infracțiune contra vieții sau o infracțiune care are alt
obiect juridic, dar care are ca urmare moartea unei persoane;
c. Doar persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracțiune gravă;
2. Printre motivele pentru care unele fapte rămân în zona criminalității aparente se
numără:
a. Pasivitatea victimelor;
b. Constatarea vreuneia dintre cazurile în care punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale este împiedicată;
c. Pronunțarea unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă;
3. Prin stăpânirea fenomenului criminal înțelegem:
a. Diminuarea constantă a fenomenului criminal până la dispariția lui completă;
b. Utilizarea tuturor mijloacelor de luptă împotriva fenomenului criminal (juridice și
empirice), inclusiv aplicarea unor constrângeri ilegitime pe o perioadă scurtă de
timp;
c. Menținerea fenomenului criminal în cadrul unor limite și structuri
suportabile din punct de vedere social;
4. Se includ în categoria tehnicilor macro-criminologice următoarele proceduri:
a. Studiile de urmărire;
b. Studiile prin „cohorte”;
c. Tehnicile de evaluare a cifrei negre;
5. Scopul imediat al cercetării criminologice constă în:
a. Cunoașterea fenomenului criminal în toată complexitatea lui, prin stabilirea
caracteristicilor sale aparente a cauzelor și condițiilor care îl determină și
respectiv îl favorizează, precum și a proceselor care îl caracterizează;
b. Optimizarea practicii anticriminale prin stabilirea celor mai eficiente mijloace
juridice sau empirice utilizate în lupta împotriva fenomenului criminal;
c. Umanizarea reacției sociale față de fenomenul criminal, adică abordarea
fenomenului criminal de o manieră inteligentă și respectuoasă față de valorile
umane generale;
6. În dinamica sistemului de control al fenomenului criminal:
a. Criminologia teoretică analizează fenomenul criminal, iar datele obținute
sunt transmise științei politicii criminale;
b. Criminologia dinamică asigură transformarea proiectelor de strategie în decizii de
politică anticriminală;
c. Criminologia aplicativă evaluează practica anticriminală și impactul acesteia
asupra fenomenului criminal pentru a identifica soluțiile cele mai utile;
7. Actualitatea ideilor lui Beccaria constă printre altele:
a. În faptul că eficiența sporirii pedepselor a fost demonstrată prin cercetări
criminologice recente;
b. În aceea că prevenirea fenomenului criminal reprezintă astăzi o componentă
esențială în cadrul politicilor anticriminale;
c. În faptul că tortura ca mijloc de anchetă a fost total eradicată prin incriminarea
acesteia în majoritatea sistemelor de drept contemporane;
8. Conform teoriei lui Cesare Lombroso:
a. Fenomenul criminal este determinat de o anormalitate morală bazată pe lipsa
sentimentelor altruiste, pe indiferența afectivă;
b. Fenomenul criminal reprezintă o stare de anormalitate ce este determinat de o
multitudine de factori concurenți de natură biologică, psihologică și socială;
c. Fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologică bazată pe
atavism organic și psihic și pe o patologie epileptică;
9. Printre categoriile de factori criminogeni reținute de Enrico Ferri putem aminti:
a. Factorii antropofagi ai delictului;
b. Factorii fizici sau cosmo-telurici ai delictului;
c. Factorii sociali ai delictului;
10. Printre caracteristicile teoriilor etiologice moderne putem aminti:
a. Admit ideea că fenomenul criminal are o cauzalitate unică că nu reprezintă un
fenomen multifactorial;
b. S-au ocupat fiecare în mod prioritare de o anumită categorie de factori care
au fost considerați preponderenți: biologici, sociali, morali (fără a nega
caracterul multifactorial);
 c. Pleacă de la premisa că și fenomenul criminal ca și toate celelalte conduite umane
are o componentă biologică de aceea teoriile etiologice moderne au un element
comun, factorul biologic;
11. Subiecții care prezintă anomalia cromozomială 47XXY denumită Sindromul lui
Klinefelter:
a. Au o determinare absolută spre comiterea de infracțiuni;
b. Au o frecvență printre delicvenți de 5 până la 10 ori mai mare decât cea
constatată în cadrul populației generale;
c. Pot fi perfect normali din punctul de vedere al inteligenței și al
comportamentului;
12. Conform teoriei asociațiilor diferențiate (E. Sutherland):
a. Comportamentul criminal este învățat, dar el poate fi și ereditar;
b. Procesul de învățare are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de
persoane;
c. Formația criminală prin asociație se poate dobândi în mod exclusiv prin imitație;
13. Starea de anomie așa cum este concepută în teoria anomiei elaborată de R.K.Merton:
a. Apare atunci când există un decalaj prea mare între scopurile propuse de
cultura ambiantă și mijloacele legitime de atingere ale acestor scopuri
accesibile pentru anumite categorii sociale;
b. Apare atunci când există o situație economică precară;
c. Apare atunci când există diferențe culturale majore între indivizi la nivelul unei
societăți;
14. Teoriile psiho-morale:
a. Continuă abordarea fenomenului criminal din aceeași perspectivă pe care a
avut-o și R.Garofalo;
b. Continuă abordarea fenomenului criminal din aceeași perspectivă pe care a avut-o
și C.Lomroso;
c. Își propun în primul rând explicarea mentalității criminalului;
15. Printre aspectele importante ale contribuției lui Freud la dezvoltarea gândirii
criminologice putem reține:
a. Explicațiile privind structura și funcționarea cunoștinței criminale;
b. Explicații privind tratamentul delicvenților;
c. Explicațiile privind fenomenul criminal;
16. Conform teoriei instinctelor elaborată de E. de Greeff:
 a. Instinctele de apărare contribuie la apărarea speciei și au la bază agresivitatea;
b. Instinctele de simpatie contribuie la conservarea Eului și au la bază altruismul;
c. Există o opoziție permanentă între instinctele de apărare și cele de simpatie;
17. Modelul arborelui ca model general de trecere la act (A.Cohen):
a. Concepe actul deviant ca pe o succesiune de etape în interiorul cărora
„actorul” are oricând posibilitatea de a alege „direcția”;
b. Concepe actul deviant ca un episod unic, ca o reacție chimică între două substanțe;
c. Concepe actul deviant ca o consecință exclusivă a situației în care se află
„actrorul”;
18. Analiza strategică (teoria strategică a lui E.Cusson):
a. Ia în calcul orice explicație de tip cauzal și este interesată de trecutul și
personalitatea infractorului;
b. Neagă existența liberului arbitru;
c. Este interesată doar de actul criminal în sine ce se desfășoară în secvențe
ordonate, pe parcursul cărora delicventul își păstrează luciditatea și se
livrează unor calcule, care îi permit să opereze o alegere rațională din punctul
lui de vedere;
19. În stadiul actual al cunoștințelor criminologice:
a. O teorie general valabilă cu privire la fenomenul criminal este necesară și posibilă;
b. Teoriile etiologice și cele dinamice nu au nimic antagonic, ele se referă doar la
fazele distincte ale fenomenului criminal, sunt două viziuni ce se completează
reciproc;
c. Fenomenul criminal nu mai are nicio necunoscută prin urmare comportamentul
criminal este perfect predictibil;
20. Existența liberului arbitru, respectiv capacitatea individului de a alege între un
comportament conform sau contrar legii a fost susținută de:
a. Reprezentanții școlii clasice (Beccaria);
b. Reprezentanții pozitivismului italian (E. Ferri);
c. Reprezentanții criminologiei dinamice (Ligia Negrier-Dermont);
21. Printre categoriile de factori care generează cifra neagră a criminalității pot fi
enumerate:
a. Abilitatea infractorului;
b. Ineficiența instanțelor de judecată;
c. Pasivitatea martorilor;
22. Practica anticriminală înțeleasă ca al doilea obiect al cercetării criminologice:
a. Se referă la ansamblul practicii judiciare în materie penală;
b. Reprezintă sistemul mijloacelor aplicate de către stat în scopul stăpânirii
fenomenului criminal;
c. Conține mijloace juridice și mijloace empirice de luptă împotriva
fenomenului criminal Y;
23. Reprezintă modalități de cunoaștere în cercetarea criminologică:
a. Cunoașterea descriptivă;
b. Cunoașterea dinamică;
c. Cunoașterea axiomatică;
24. Se includ în categoria tehnicilor micro-criminologice următoarele procedee:
a. Studiile de urmărire;
b. Studiile prin „cohorte”;
c. Tehnicile de evaluare ale cifrei negre;
25. Printre funcțiile cercetării criminologice putem reține:
a. Funcția explicativă;
b. Funcția dinamică;
c. Funcția profilactică;
26. Controlul fenomenului criminal:
a. Se rezumă exclusiv la stăpânirea fenomenului criminal în sensul menținerii
acestuia la limitele suportabile din punct de vedere social;
b. Presupune atât cunoașterea fenomenului criminal, cât și stăpânirea acestuia;
c. Este de competența exclusivă a instanțelor de judecată, singurele abilitate prin
Constituție să înfăptuiască justiția penală;
27. Printre principalele idei din tratatul lui Beccaria se află:
a. Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure (certe) și prompte;
b. Negarea ideii de liber arbitru;
c. Înlocuirea conceptului de răspundere morală cu cel de răspundere socială;
28. Prin „legea termică a criminalității” reprezentanții Școlii geografice au ajuns la
concluzia că:
a. Infracțiunile împotriva persoanelor predomină în regiunile nordice și în timpul
sezonului rece, iar infracțiunile patrimoniale predomină în regiunile sudice și în
timpul sezonului cald;
b. Infracțiunile împotriva persoanelor predomină în regiunile sudice și în timpul
sezonului cald, iar infracțiunile patrimoniale predomină în regiunile nordice
și în timpul sezonului rece;
c. Infracțiunile împotriva persoanelor predomină în regiunile sudice și în timpul
sezonului rece, iar infracțiunile patrimoniale predomină în regiunile nordice și în
timpul sezonului cald;
29. Importanța operei lui Cesare Lombroso constă printre altele în:
a. Faptul că teoria lombrosiană a reprezentat punctul de plecare în constituirea
teoriilor psiho-morale moderne;
b. Aceea că Lombroso a realizat primele studii cu adevărat metafizice asupra
infracțiunilor;
c. Aceea că Lombroso este considerat un precursor al biotipologiei;
30. Conform teoriei lui Raffaele Garofalo:
a. Fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologică bazată pe atavism
organic și psihic și pe o patologie epileptică;
b. Fenomenul criminal este determinat de o anormalitate morală bazată pe lipsa
sentimentelor altruiste pe indiferența afectivă;
c. Fenomenul criminal reprezintă o stare de anormalitate și este determinat de o
multitudine de factori concurenți de natură biologică, psihologică, socială.
31. Potrivit teoriei biotipologice formulată de Ernest Kretschmer:
a. Tipul picnomorf (sau picnic) se caracterizează printr-o criminalitate tardivă
și vicleană (Înșelăciune/fraudă);
b. Tipul leptomorf (sau astenic) se caracterizează printr-o criminalitate brutală
(omoruri/tâlhării) și o tendință spre recidivă indiferent de vârstă;
 c. Tipul atletomorf (sau atletic) se caracterizează printr-o criminalitate precoce și o
tendință spre recidivă, infracțiunile comise sunt de regulă patrimoniale, furt, abuz
de încredere etc.

32. Printre factorii care conduc la formarea unei personalități criminale conform teoriei
constituției criminale formulate de Benigno di Tullio putem aminti:
a. Ereditatea;
b. Anomaliile cromozomiale;
c. Vârsta și crizele biologice pe care le controlează;
33. Explicația actului criminal în viziunea lui Sutherland (teoria asociaților diferențiate)
presupune printre altele că:
a. Învățarea comportamentului criminal se realizează în contact cu alte
persoane printr-un proces complex de comunicare;
b. Procesul de învățare se referă exclusiv la asimilare tehnicilor de comitere a
infracțiunilor;
c. Comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi și valori și se
explică prin acesta, spre exemplu cauza furtului trebuie căutată în condițiile
materiale și anume lipsa banilor;
34. Prin conflict cultural Thorsten Sellin (teoria conflictelor de culturi) înțelegem:
a. O discrepanță majoră în privința nivelului cultural (înțeles ca nivel de educație),
Între diferite categorii de populație;
b. O luptă între valori morale ori normale de conduită opuse sau aflate în
dezacord;
c. Un decalaj important în privința nivelului de cultură generală între grupuri sociale
diferite;
35. Structura aparatului psihic, în viziunea evolutivă a lui Sigmund Freud, poate avea
următoarele componente:
a. Inconștient, preconștient, conștient;
b. Sine, eu, supraeu;
c. Eros, thanatos;
36. Categoriile de criminalitate la care se referă teoria criminalului nevrotic sunt:
a. Născută, dobândită, obișnuită;
b. Imaginară, ocazională, obișnuită;
c. Nevrotică, organică, normală;
37. Printre etapele (fazele) procesului de adaptare, de la principiul plăcerii la cel al
realității, conform teoriei personalității antisociale (Kate Friedlander), putem aminti:
a. Faza orală, anală și genitală;
b. Faza formării Supraeului;
c. Faza formării relațiilor de grup în cadrul familiei;
38. Modelul de trecere la act conceput de criminologul belgian Etienne de Greeff cuprinde
următoarele etape:
a. Etapa asentimentului ineficace, a asentimentului eficace, a crizei;
b. Etapa asentimentului ineficace, a asentimentului formulat, a crizei;
c. Etapa asentimentului ineficace, a asentimentului formulat, a asentimentului
eficace;
39. Teoria reținerii (Walter Reckless):
a. Face parte din categoria teoriilor dinamice;
b. Propune ca explicațiile criminologilor să nu mai recurgă la conceptul de
cauză;
c. Face parte din categoria teoriilor etiologice;
40. În stadiul actual al cunoștințelor criminologice:
a. O teorie general valabilă cu privire la fenomenul criminal este imposibilă;
b. Teoriile etiologice și cele dinamice nu au nimic antagonic, ele se referă doar la
faze distincte ale fenomenului criminal, sunt două viziuni care se completează
reciproc;
c. Fenomenul criminal nu mai are nicio necunoscută, prin urmare comportamentul
criminal este predictibil;
41. În sens comun, noțiunea de crimă se poate referi la:
a. O infracțiune intenționată îndreptată împotriva vieții persoanei;
b. O infracțiune comisă cu intenție depășită, care a avut ca rezultat moartea
unei persoane;
c. O ucidere din culpă, dacă fapta a cauzat moartea a două sau mai multor persoane;
42. Printre posibilitățile de evaluare a cifrei negre se numără:
a. Examenul clinic;
b. Studiile de urmărire;
 c. Anchetele de victimizare;

43. Cele trei domenii principale de luptă contra criminalității, aflate în conținutul practicii
anticriminale sunt:
a. Domeniul dreptului penal și al aplicărilor lui concrete, domeniul tratamentului
delincvenților și domeniul luptei anticorupție;
b. Domeniul dreptului penal și al aplicărilor lui concrete, domeniul
tratamentului delincvenților și domeniul prevenirii criminalității;
c. Domeniul dreptului penal, domeniul politicii anticriminale și domeniul
criminologiei;
44. Reprezintă modalități de cunoaștere în cercetarea criminologică:
a. Cunoașterea descriptivă;
b. Cunoașterea etimologică;
c. Cunoașterea dinamică;
45. Particularitățile metodei empirice în cercetarea criminologică se manifestă, în
principal, în legătură cu:
a. Observarea faptelor și inducția pozitivă;
b. Observarea faptelor și verificarea experimentală;
c. Inducția ipotezei și verificarea experimentală;
46. Printre factorii obiectivi sau involuntari care conduc la vicierea statisticilor criminale
putem aminti:
a. Modificările intervenite în legislație („jocul” incriminare-dezincriminare);
b. Modificările intervenite în sistemele de înregistrare și prelucrare a datelor și
eventualele erori materiale în înregistrare;
c. Campaniile anti-x infracțiune, prin care se „direcționează” organele represive în
depistarea cu precădere a anumitor fapte;
47. Printre principalele idei din Tratatul lui Beccaria se află:
a. Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penală; necesitatea ca
judecata și probele să fie publice;
b. Necesitatea aplicării unor pedepse severe și prompte;
c. Înlocuirea conceptului de răspundere socială;
48. Școala lyoneză, cunoscută în doctrină și sub numele de „Școala mediului social”:
a. Se bazează pe constatarea potrivit căreia raporturile interumane sunt guvernate de
un fapt social fundamental, respectiv imitația;
b. Are ca element de originalitate ideea potrivit căreia crima reprezintă un fenomen
de normalitate socială;
c. A formulat, printre altele, aforismul: „Societățile au criminalii pe care îi
merită”;
49. Potrivit teoriei inadaptării bio-psihice, formulată de criminologul suedez Olof
Kinberg:
a. Omul este o ființă nu doar biologică, ci și psihologică și socială, caracterizată prin
„plasticitate”, adică prin facultatea de a-și modifica reacția numai în funcție de
influențele fizice și chimice;
b. Există două elemente ce trebuie avute în vedere la analiza structurii bio-
psihice: nucleul constituțional și funcția morală;
c. Funcția morală reprezintă modalitatea și profunzimea asimilării valorilor
morale care compun atmosfera morală unde subiectul a trăit ori trăiește.
50. Subiecții care prezintă anomalia cromozomială 47 XYY denumită și „cromozomul
crimei”:
a. Au o determinare absolută spre comiterea de infracțiuni contra vieții;
b. Au o frecvență printre delincvenți de până la zece ori mai mare decât cea
constatată în cadrul populației generale;
c. Pot fi perfect normali din punctul de vedere al inteligenței și
comportamentului;
51. Teoriile psiho-sociale:
a. Poartă amprenta unora din școlile criminologice din secolul trecut
(interpsihologică, sociologică);
b. Fac abstracție de teoria multifactorială a lui Ferri și de o serie de factori de natură
socială pe care acesta i-a evidențiat;
c. Pot pleca de la întrebarea: de ce majoritatea indivizilor se supun legii și nu
comit fapte penale?
52. Conform teoriei asociațiilor diferențiate (E. Sutherland):
a. Comportamentul criminal este învățat, el nu este ereditar;
b. Procesul de învățare are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de
persoane;
c. Formația criminală prin asociație se poate dobândi și în mod exclusiv prin imitație;
53. Conform teoriei angajamentului (Howard S. Becker):
a. Individul respectă legea penală pentru a nu pierde avantajele pe care la
presupune viața socială în care este „angajat”;
b. Un individ comite o infracțiune deoarece nu este suficient de „angajat” în
angrenajul social, practic el „nu are ce pierde”;
c. Un individ comite o infracțiune deoarece „s-a angajat” că va face acest lucru față
de grupul social din care face parte;
54. Printre aspectele importante ale contribuției lui Freud la dezvoltarea gândirii
criminologice putem reține:
a. Explicațiile privind structura și funcționarea „aparatului” psihic;
b. Explicațiile privind etiologia și tratamentul delincvenților;
c. Explicațiile privind noțiunea de criminalitate;
55. În categoria criminalității obișnuite, așa cum aceasta este descrisă în teoria
criminalului nevrotic, întâlnim următoarele tipuri de criminali:
a. Organici, normali, nevrotici;
b. Nebuni, născuți, obișnuiți;
c. Născuți, obișnuiți, nevrotici;
56. Teoria personalității antisociale expusă de Kate Friedlander:
a. Are la bază constatările psihanalizei freudiene cu privire la „evenimentele din
prima copilărie”;
b. Face parte din categoria teoriilor psiho-sociale;
c. Consideră, în esență, că la origine, copilul este o ființă absolut instinctivă,
dominată de principiul plăcerii;
57. Conform teoriei instinctelor elaborată de E. de Greeff:
a. Instinctele de apărare contribuie la conservarea Eului și au la bază
agresivitatea;
b. Instinctele de simpatie contribuie la conservarea Eului și au la bază altruismul;
c. Există o opoziție permanentă între instinctele de apărare și cele de simpatie;
58. Reprezintă o componentă a nucleului central al personalității criminale, care comandă
condițiile trecerii la act (teoria lui J. Pinatel):
a. Labilitatea;
b. Sadismul;
c. Egocentrismul;

59. Conform modelului general de trecere la act conceput de Albert Cohen (modelul
arborelui), actul deviant este conceput:
a. Ca un pasaj brusc de la o stare de conformitate la o stare de devianță;
b. Ca o succesiune de etape, în interiorul cărora actorul (autorul) are oricând
posibilitatea de a alege „direcția”;
c. Ca o expresie a lipsei totale a liberului arbitru;
60. Analiza strategică (teoria strategică a lui M. Cusson):
a. Ia în calcul orice explicație de tip cauzal și este interesată de trecutul și
personalitatea infractorului;
b. Prezumă capacitatea delincventului de a lua, până la un punct, decizii
raționale;
c. Este interesată doar de actul criminal în sine, act ce se desfășoară în secvențe
ordonate, pe parcursul cărora delincventul își păstrează luciditatea și se
livrează unor calcule, care-i permit să opereze o alegere rațională din punctul
lui de vedere;
61. Clasificare obiectivă a criminalității:
a. Se referă la categorii de criminalitate obținute prin raportarea la un criteriu
unic, respectiv gradul de cunoaștere a faptelor penale de către organele care
participă la înfăptuirea actului de justiție penală;
b. Se referă la categorii de criminalitate precum: criminalitatea reală, cifra
neagră a criminalității etc.;
c. Se referă la categorii de criminalitate precum: criminalitate națională, criminalitate
anuală etc.;
62. Cifra neagră a criminalității:
a. Reprezintă ansamblul faptelor penale care se comit efectiv, dar care nu ajung
la cunoștința organelor de justiție penală;
b. Reprezintă ansamblul faptelor penale care se comit cu o violență extremă (omor,
viol etc.);
 c. Poate fi generată de o anumită abilitate a infractorilor, care se materializează în
aceea că autorii nu pot fi identificați de organele judiciare, deși faptele în sine sunt
cunoscute;
63. Criminologia:
a. Este exclusiv o știință fundamentală ori teoretică, având prin urmare ca obiect
cercetarea fenomenului criminal în sine;
b. Se reduce la cercetarea aplicativă; nu există criminologie în condițiile în care nu
există perspective terapeutice;
c. Este o știință în același timp teoretică și practică;
64. Cunoașterea descriptivă, ca modalitate de cunoaștere în cercetarea criminologică,
operează cu categorii precum:
a. Volumul criminalității;
b. Condițiile și factorii care determină sau favorizează fenomenul criminal;
c. Structura criminalității;
65. Tehnicile micro-criminologice:
a. Sunt procedeele care permit obținerea de date cu privire la criminalitate, care
presupun „măsurarea” acesteia;
b. Sunt procedeele care permit obținerea unor date cu privire la aspectul
individual al fenomenului criminal (crima și criminalul);
c. Includ printre altele examenul clinic;
66. Printre funcțiile cercetării criminologice putem reține:
a. Funcția cauzală;
b. Funcția dinamică;
c. Funcția predictivă;
67. Printre principalele școli criminologice putem aminti:
a. Școala clasică a dreptului penal;
b. Școala socialistă;
c. Școala bio-tipologică;
68. Printre premisele pozitivismului italian putem aminti:
a. Semieșecul școlii clasice a dreptului penal, respectiv neputința acesteia de a
propune soluții valabile pentru limitarea fenomenului criminal;
b. Contribuția lui Freud la dezvoltarea gândirii criminologice;
c. Dezvoltarea cercetării științifice, în general, și, în particular, aplicarea
metodei inducției pozitive, caracteristică pentru secolul al XIX-lea;
69. În opinia lui Enrico Ferri:
a. Fenomenul criminal este determinat de o anormalitate morală, bazată pe lipsa
sentimentelor altruiste, pe indiferența afectivă;
b. Fenomenul criminal reprezintă o stare de anormalitate și este determinat de o
multitudine de factori concurenți de natură biologică, psihologică și socială;
c. Fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologică, bazată pe atavism
organic și psihic și pe o patologie epileptică;
70. Conform teoriilor psiho-biologice:
a. Crima ca fenomen individual are o bază biologică (organică sau funcțională);
b. Crima ca fenomen individual are o bază psihologică (organică sau funcțională);
c. Factorii exteriori individului (factorii exogeni) au doar un rol indirect,
secundar, în etiologia criminală;
71. Potrivit teoriei bio-tipologiei formulată de Ernest Kretschmer:
a. Toți indivizii care se încadrează în tipul picnomorf (sau picnic) vor comite
infracțiuni de înșelăciune sau fraudă;
b. Toți indivizii care se încadrează în tipul leptomorf (sau astenic) vor comite
infracțiuni de furt sau abuz de încredere;
c. Toți indivizii care se încadrează în tipul atletomorf (sau atletic) se evidențiază
printr-un sistem osteo-muscular puternic;
72. Printre factorii care conduc la formarea unei personalități criminale, conform teoriei
constituției criminale formulată de Benigno di Tullio, putem aminti:
a. Agresivitatea;
b. Anomaliile cromozomiale;
c. Vârsta și crizele biologice pe care le antrenează;
73. Printre principalele situații generatoare de conflict, conform teoriei conflictelor de
culturi elaborată de T. Sellin, putem aminti:
 a. Conflictul poate să apară între două atitudini perfect morale, dar bazate pe
valori diferite (este cazul colonizării, când asimilarea legislativă este prea
rapidă);
b. Conflictul se poate situa între legi neclare (ca cele din starea de tranziție) ori legi
care favorizează corupția, pe de-o parte, și indivizi care se supun unor concepții
morale nesănătoase, pe de altă parte;
c. Conflictul se poate ivi între legi conforme cu valorile socialmente acceptate și
indivizi care au coduri morale particulare (cazul imigranților);
74. Teoria anomiei, formulată de sociologul american Robert K. Merton:
a. Face parte din categoria teoriilor psiho-morale;
b. Este interesată de explicarea mentalității criminalului, respectiv mecanismele de
formare ale acestei mentalități și trăsăturile care o diferențiază de cea a
noncriminalului;
c. Își însușește concepția lui Durkheim, potrivit căreia criminalitatea este o
problemă intim legată de structura socială și variază în funcție de această
structură;
75. Există o serie de referiri, de cele mai multe ori indirecte, la fenomenul criminal, în
diverse lucrări ale lui Freud, printre care putem enumera:
a. Cele potrivit cărora crima apare ca o expresie a instinctului sexual greșit
canalizat, a „complexului oedipian”;
b. Cele potrivit cărora actul criminal este o expresie a sentimentului de
culpabilitate tipic nevrozelor, adică rămas în stare inconștientă și anterior
faptei;
c. Cele potrivit cărora fenomenul criminal este expresia unor aberații cromozomiale;
76. În cazul criminalilor nevrotici, astfel cum aceștia sunt descriși în teoria criminalului
nevrotic (Alexander și Staub):
a. Supraeul suspendă instanța sa morală, în urma unei vătămări a unei amenințări
iminente pentru Eu;
b. Nu există conflict între Eu și Supraeu;
c. Eul este învins de Sine, care scapă determinării Supraeului;
77. Conform teoriei instinctelor formulată de Etienne de Greeff, în cadrul structurii
afective se pot distinge două grupe fundamentale de instincte:
a. Instinctele vieții și instinctele morții (eros și thanatos);
b. Instinctele de apărare și cele de simpatie;
 c. Instinctul sexual și cel de conservare;

78. Conform modelului particular de trecere la act propus de J. Pinatel:

a. Pentru ca un subiect să „treacă la act” este necesar ca el să nu fie reținut de
oprobriul social care este asociat răufăcătorului; acest proces de „auto-legitimare
subiectivă” este asigurat de labilitate;
b. Faptul că subiectul nu va fi reținut de amenințarea pedepsei este explicat prin
egocentrism;
c. Obstacolele materiale susceptibile să împiedice executarea crimei sunt învinse
prin agresivitate;
79. Teoriile dinamice, denumite și teorii principale ale actului criminal:
a. Se caracterizează prin aceea că explică actul criminal în sine, în afara oricărei
referințe la trecutul infractorului;
b. Fac parte din criminologia etiologică;
c. Neagă ideea de liber arbitru, respectiv capacitatea individului de a alege într-un
comportament conform sau contrar legii;
80. Conform teoriei reținerii elaborată de Walter Reckless, în societățile industrializate
funcționează ca „rețineri exterioare”:
a. Un rol al structurii de a furniza posibilități individului;
b. O coeziune între membrii societății, inclusiv activitatea comună și
camaraderia;
c. O imagine favorabilă despre sine în relație cu celelalte persoane, cu grupurile, cu
instituțiile;
81. Cunoașterea dinamică, una dintre modalitățile de cunoaștere în cercetarea
criminologică:
a. Este interesată de volumul, structura și dinamica fenomenului criminal;
b. Folosește categorii economice precum: eficiență, raționalitate, oportunitate,
utilitate, finalitate etc.;
 c. Urmărește înțelegerea procesului ce însoțesc trecerea la actul criminal,
mecanismele interne ale acestuia;

82. Potrivit concepției marxiste, exprimată prin una dintre principalele școli
criminologice, respectiv Școala socialistă:
a. Criminalitatea depinde de condițiile economice, în sensul că inegalitatea
economică generează criminalitatea;
b. „înaintarea pe calea comunismului” va duce în mod inevitabil la dispariția
fenomenului criminal;
c. Orice act dăunător existenței unei colectivități este o crimă;
83. Teoria inadaptării bio-psihice, formulată de criminologul suedez Olof Kinberg:
a. Reia ideea unei antropologii criminale, ce caută să deceleze caracterele
fundamentale ale delincventului într-un complex bio-psihic;
b. Are afinități cu teoriile indeterministe;
c. Este o continuatoare a ideilor școlii clasice;
84. Printre categoriile de criminalitate ce intră în clasificarea obiectivă putem aminti:
a. Criminalitatea reală;
b. Criminalitatea legală;
c. Criminalitatea națională;
85. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant și prin urmare util pentru
conservarea ordinii sociale, una dintre principalele idei din opera lui Beccaria,
presupune:
a. Ca autorul infracțiunii să-i plătească victimei o retribuție echivalentă cu vătămarea
provocată;
b. Ca sancțiunea să apară ca o justă „răsplată” pentru fapta comisă;
c. Ca pedeapsa să urmărească o chinuire a vinovatului;
86. Componentele nucleului central al personalității criminale care comandă condițiile
trecerii la act (în teoria personalității criminale elaborată de J. Pinatel) sunt:
a. Egocentrism, labilitate, agresivitate, indiferență afectivă;
b. Capacitate, validitate, stabilitate, soliditate;
c. Egoism, labilitate, instabilitate, indiferență afectivă;