UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ

DISCIPLINA CRIMINALISTICĂ

TESTE PENTRU EVALUAREA

REZULTATELOR PRIN INTERNET

Partea I - FUNDAMENTELE CRIMINALISTICII

1. PrecizaŃi cine este considerat fondatorul Criminalisticii:

a. Hans Gross;
b. Eugène François Vidocq;
c. Pierre Fernand Ceccaldi.

2. Care carte dintre cele enumerate mai jos este considerată ca fundamentală pentru apariŃia
Criminalisticii ca ştiinŃă autonomă:
a. Manual de instrucŃie judiciară de Hanns Gross;
b. Traité des inscriptions en faux de F. Raveneau;
c. Finger Prints de Sir Francis Galton.

3. Cine a definit Criminalistica ,,arta şi tehnica investigaŃiilor penale”?

a. Jean Nepote;
b. Pierre Fernand Ceccaldi;
c. Rudolph Archibald Reiss.

4. Cum a fost definită Criminalistica de către fondatorul ei:

a. „... un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea şi studiul crimei pentru a se ajunge la
dovedirea ei”.
b. „ştiinŃa stărilor de fapt”.
c. „arta şi tehnica investigaŃiilor penale”

5. Criminalistica este o ştiinŃă:

a. judiciară;
b. pluridisciplinară;
c. cu caracter autonom şi unitar;
d. care însumează metode, mijloace tehnice şi procedee tactice în scopul descoperirii
infracŃiunilor, probării vinovăŃiei sau nevinovăŃiei persoanelor implicate în săvârşirea lor şi
prevenirii faptelor antisociale.

1
Care sunt sunt caracterele Criminalisticii?

6. Metode împrumutate de criminalistică din Fizică:

a. holografia;
b. cromatografia;
c. fonoscopia;
d. analiza microscopică, spectrală şi atomică.

7. Metode împrumutate de Criminalistică din Chimie:

a. fonoscopia;
b. spectroscopia;
c. electroforeza;
d. cromatografia.

8. Metode împrumutate de Criminalistică din Medicină:

a. anatomia comparată;
b. histopatologia.

Răspuns corect: a şi b

9. Metode împrumutate de Criminalistică din Matematică:

a. programarea lineară;
b. calculul probabilităŃilor;
c. teoria mulŃimilor vagi.

10. Cine este autorul dictonului: ,,Odată cu trecerea timpului se şterg urmele din amintirea
oamenilor şi de pe obiecte, dispar oamenii şi obiectele”:
a. Vintilă Dongoroz;
b. Siegfried Kahane;
c. Ion Oancea.

11. Care din activităŃile enumerate mai jos nu fac parte din metodele de cercetare ale Criminalisticii:
a. descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor şi mijloacelor materiale de
probă;
b. constatări tehnico-ştiinŃifice şi expertize;
c. organizarea cartotecilor, albumelor şi colecŃiilor în scopul identificării persoanelor, cadavrelor şi
obiectelor corp delict sau produs al infracŃiunii;
d. elaborarea unor reguli pentru perfecŃionarea sistemului de încadrare juridică a faptelor penale.

2
12. Sistemul (ramurile) Criminalisticii:
a. Fundamentele Criminalisticii; Criminalistica tehnică; Criminalistică tactică; Criminalistica
metodologică;
b. Urmele infracŃiunii; Balistica judiciară; Investigarea criminalistică a locului faptei;
c. Fotografia judiciară; Traseologia; Dactiloscopia; Grafoscopia.

13. Ce cuprinde Criminalistica tehnică:

a. reguli şi procedee care guvernează ancheta penală;
b. reguli particulare de investigare a unor genuri de infracŃiuni;
c. ansamblul metodelor şi mijloacelor ştiinŃifice pentru descoperirea, fixarea, ridicarea,
examinarea şi interpretarea urmelor şi a altor mijloace materiale de probă, efectuarea
expertizelor şi a constatărilor tehnico-ştiinŃifice.

14. Ce se înŃelege prin Criminalistică tactică:

a. ramură a Criminalisticii care însumează metode, procedee şi reguli de relevare şi prelevare a
urmelor infracŃiunii;
b. ramură a Criminalistii care cuprinde procedee tactice care se aplică în ancheta penală, cum ar fi:
investigarea locului faptei; ascultarea învinuitului sau inculpatului şi a altor participanŃi în
procesul penal; percheziŃia; reconstituirea;
c. ramură a Criminalisticii care cuprinde noŃiuni cu caracter general, cum sunt: obiectul
Criminalisticii, legătura cu alte ştiinŃe, istoricul Criminalisticii.

15. Ce se înŃelege prin Criminalistică metodologică:

a. ramură a Criminalisticii care studiază metodele de identificare după semnalmente a persoanelor
şi cadavrelor cu identităŃi necunoscute;
b. ramură a Criminalisticii care studiază procedee tehnico-ştiinŃifice de relevare, fixare şi prelevare
a urmelor;
c. ramură a Criminalisticii care studiază metodele şi mijloacele specifice de investigare a
infracŃiunilor în raport cu regulile generale ale tacticii şi tehnicii criminalistice.

16. Legătura Criminalisticii şi Dreptul Penal constă în:

a. contribuie la identificarea făptuitorului şi probarea vinovăŃiei acestuia;
b. evidenŃiază metode şi procedee tactice folosite la efectuarea percheziŃiei şi a confruntării;
c. foloseşte metode proiective şi caracteriologice la ascultarea martorilor, învinuiŃilor sau
inculpaŃilor.

17. Legătura Criminalisticii cu Psihologia şi Psihiatria rezidă în:

a. aplică metode proiective şi caracteriologice în procesul ascultării martorului, învinuitului sau
inculpatului şi bolnavului mintal;
b. conturează elementele constitutive ale infracŃiunilor;
c. are ca obiectiv prevenirea şi combaterea fenomenului infracŃional.

3
18. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals enunŃul:
,,Timpul lucrează în favoarea infractorului”:

19. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals enunŃul:

“Între timpul scurs de la data săvârşirii infracŃiunii şi şansele de descoperire a autorului este un
raport invers proporŃional.”

20. Primul manual de criminalistică a fost tipărit de:

a. Hans Gross la Graz;
b. Edmond Locard la Lyon;
c. R.A. Reiss la Laussanne;

21. Care din principiile enumerate mai jos constituie principii fundamentale ale Criminalisticii:
a. Principiul legalităŃii;
b. Principiul aflării adevărului;
c. Principiul prezumŃiei de nevinovăŃie;
d. Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al identificării şi
obiecte mijloc de identificare;
e. Principiul stabilităŃii relative a caracteristicilor de identificare;
f. Principiul dinamicităŃii şi interdependenŃei cauzale.

22. Principiul identificării în Criminalistică înseamnă:

a. starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-şi manifesta individualitatea în timp şi în spaŃiu prin
caracteristicile fundamentale, neschimbătoare;
b. nerepetabilitatea unui obiect prin evidenŃierea deosebirilor faŃă de orice alt obiect ;
c. şansele de descoperire a infractorului scad pe măsura scurgerii timpului.

23. Principiul fundamental al Criminalisticii, potrivit căruia săvârşirea unei infracŃiuni determină
modificări materiale în mediul înconjurător, presupune:
a. nu există infracŃiune fără urme;
b. un infractor, fără voia sa, cel mai adesea lasă urme în câmpul infracŃiunii;
c. infractorul prelevă, fără ştirea sa, pe corp, pe haine şi pe obiectele purtate alte urme, de obicei
imperceptibile.

24. PrezumŃia de nevinovăŃie, ca principiu fundamental al Criminalisticii, presupune:

a. administrarea probelor atât pentru dovedirea vinovăŃiei, cât şi a nevinovăŃiei;
b. starea unui obiect de a-şi păstra un timp caracterul fundamental, rămânând el însuşi;
c. şansele de descoperire a infractorului scad pe măsura scurgerii timpului.

4
25. Principiul operativităŃii, ca principiu fundamental al Criminalisticii, presupune:
a. timpul lucrează în favoarea infractorului;
b. şansele de descoperire a infractorului scad pe măsura scurgerii timpului;
c. starea unui obiect de a-şi păstra un timp caracterul fundamental, rămânând el însuşi.

26. Care enunŃuri sunt corecte?

a. Criminologia studiază metodele şi mijloacele de identificare a infractorului;
b. Criminologia răspunde la întrebarea cine este autorul unei infracŃiuni;
c. Criminalistica răspunde la întrebarea de ce s-a comis o infracŃiune;
d. Criminalistica stabileşte, prin mijloace şi metode tehnico-ştiinŃifice, cine este autorul unei fapte
penale
e. Criminologia studiază cauzele şi împrejurările care au generat săvârşirea acestei fapte.

27. Ce se înŃelege prin Fundamentele Criminalisticii:

a. ramură a Criminalisticii care studiază probleme de ordin general, cum ar fi: obiectul şi
principiile Criminalisticii; legătura cu alte ştiinŃe; metode de cercetare proprii şi cele
împrumutate de la alte ştiinŃe; principiile fundamentale ale Criminalisticii; Istoricul
Criminalisticii ş.a.;
b. ramură a Criminalisticii care studiază metodele tehnico-ştiinŃifice de investigare a infracŃiunilor;
c. ramură a Criminalisticii care studiază metodele de identificare după semnalmente a persoanelor
şi cadaverlor cu identităŃi necunoscute.

28. Cine este autorul sintagmei: ,,Timpul lucrează în favoarea infractorului”:

a. Edmond Locard;
b. Ion R. Constantin;
c. Emilian Stancu.

29. Categorii de probe pe care le oferă Criminalistica:

a. probe disculpante;
b. probe indicative;
c. probe coroborative;
d. probe determinante.

30. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

“Probele asociative sunt acele probe (sânge, păr, amprente digitale etc.) prin care se stabileşte
legătura de cauzalitate dintre faptă şi autor.”

31. PrecizaŃi dacă următorul enunŃ este adevărat sau fals:

“Probele directe nu sunt stabilite prin lege.”

5
32. PrecizaŃi care dintre următoarele categorii de probe fac parte din cele pe care le oferă
Criminalistica:
a. probe directe;
b. probe indirecte sau circumstanŃiale;
c. probe corp-delict;
d. probe asociative.

33. În ce documente se regăsesc primele reguli de cercetare a probelor în înscrisuri:

a. Lex Cornelia de falsis;
b. Novelele 49 şi 73 ale lui Justinian.

34. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

“Prima expertiză criminalistică a scrisului, cunoscută, datează din anul 1569 şi priveşte
falsificarea semnăturii regelui Carol al V-lea (FranŃa).”

35. Când a apărut lucrarea ,,Traité des inscriptions en faux” de F. Raveneau, apreciată de Edmond
Locard ca ,,lucrare capitală” în grafoscopie?
a. 1572
b. 1666
c. 1712

36. Cine a afirmat: ,,Expertiza [grafică] nu a făcut nici un progres de la Raveneau?

a. Edmond Locard;
b. Alphonse Bertillon;
c. R.A. Reiss.

37. Eugéne François Vidocq, fondatorul SiguranŃei franceze, pe lângă faptul că a creat prima fişă
de identificare pe baza semnalmentelor, aliasurilor şi modului de operare, are meritul de a fi
inventat:
a. fotografia de semnalmente;
b. agenŃii sub acoperire.

38. Cine este creatorul sistemului de identificare antropometrică:

a. Sir Conan Doyle;
b. E.F. Vidocq;
c. Alphonse Bertillon.

39. Sherlock Holmes avea cunoştinŃe solide de:

a. filosofie;
b. astronomie;
c. politică;
d. chimie.

6
40. Cine a făcut primele descrieri ale desenelor papilare şi orificiilor glandelor sudoripare:
a. Grew, 1684;
b. Malpighi, 1686.

41. Cine a făcut prima clasificare a desenelor papilare în nouă tipuri:

a. Christian Iacob Hintze, 1747;
b. Jan Evangheliste Purkinge, 1823;
c. William Hershell, 1858.

42. În ce an a fost publicată prima carte de dactiloscopie din lume, The Finger Prints, sub
semnătura lui Sir Francis Galton:
a. 1858;
b. 1880;
c. 1892.

43. Cine are meritul de a fi introdus identificarea dactiloscopică în Argentina:

a. Juan Vucetici;
b. H. De Varigny;
c. Oloriz.

44. În 1900, Anglia introduce sistemul de clasificare dactiloscopică elaborat de:

a. Sir Francis Galton;
b. Dr. Henry Faulds;
c. Edward Henri.

45. Cine a propus, pentru prima dată în lume, folosirea amprentelor pentru identificarea
condamnaŃilor:
a. Sir Francis Galton în 1892;
b. dr. Henry Faulds în 1880;
c. William Hershell în 1879.

46. Ce Ńară a introdus, pentru prima dată în lume, sistemul dactiloscopic de identificare a
persoanelor, în 1894;
a. Argentina;
b. Anglia;
c. India.

47. Cine a utilizat, pentru prima dată în lume, amprentele papilare pentru identificarea infractorilor:
a. dr. Henry Faulds;
b. Sir Francis Galton;
c. Edward Henry.

7
48. Cine a publicat prima carte de dactilocopie:
a. Juan Vucetici;
b. Sir Francis Galton;
c. Christian Hintze.

49. Cine a scris Traité des inscriptions en faux:

a. Edmond Locard;
b. Eugène François Vidocq;
c. Raveneau.

50.Cine a publicat prima carte de medicină legală din România, în anul 1860:
a. Vianu;
b. Şerban Georgescu;
c. I.N. Auerbach.

51. În ce an a luat fiinŃă primul serviciu fotografic la PoliŃia Capitalei:

a. 1879;
b. 1884;
c. 1893.

52. Cine a publicat, în 1904, primul Manual tehnic de medicină legală care constituie, în acelaşi
timp, primul manual de Criminalistică din Ńara noastră?
a. Mina Minovici;
b. Ştefan Minovici;
c. Nicolae Monivici.

53. Cine i-a desemnat pe fraŃii Minovici, în 1911, ca fondatori ai Criminalisticii pe mapamond:
a. Edmond Locard;
b. R.A. Reiss;
c. J. Vucetici.

54. Cine este autorul cărŃii ,,Dactiloscopia şi portretul vorbit”, apărută în anul 1914:
a. D. Călinescu;
b. Nicolae Minovici;
c. Valentin Sava.

55. Prima expertiză dactiloscopică din România a fost efectuată în 1914 de:
a. Andrei Ionescu;
b. Nicolae Episcopescu;
c. Valentin Sava.

8
56. Cine este autorul cărŃii ,,Grafologia şi expertizele în scrieri. Anonimul – falşul, cu 204 autografe
şi documente grafologice”, elogiată de J. Crèpieux-Jamin şi Edmond Locard:
a. Henri Stahl;
b. D. Călinescu;
c. Ştefan Minovici.

57. Cine este autorul lucrării: „Expertiza grafică, ştiinŃifică şi expertiza caligrafică”, apărută în
1928:
a. Mihai Ioan;
b. George Belloiu;
c. Mihail Kernbach.

58. Cine a publicat, în 1930, cartea ,,Dactiloscopia în serviciul justiŃiei”:

a. Valentin Sava;
b. Mihail Cireş;
c. G. Bătrânul.

59. Autorul lucrării ,,Tactica şi tehnica percheziŃionării” (1941) este:

a. Constantin łurai;
b. Eugen Bianu;
c. D. Moldoveanu.

60. Cine a introdus dactiloscopia în România:

a. dr. Andrei Ionescu;
b. dr. Valentin Sava;
c. dr. Constantin łurai.

61. Cine este autorul primului curs original de Criminalistică, în 1951?

a. Constantin łurai;
b. Camil Suciu;
c. Emilian Stancu.

62. În ce an a luat fiinŃă, din iniŃiativa profesorului dr. Mina Minovici, Serviciul antropometric pe
lângă Palatul de JustiŃie?
a. 1892;
b. 1880;
c. 1935.

63. PrecizaŃi scopul final al identificării în Criminalistică:

a. stabilirea identităŃii;
b. stabilirea neidentităŃii;
c. stabilirea semnalmentelor exterioare.

9
 Partea a II-a - CRIMINALISTICĂ TEHNICĂ

64. Care premisă, din cele de mai jos, nu este specifică identificării criminalistice:
a. individualitatea;
b. stabilitatea relativă;
c. reflectivitatea;
d. operativitatea.

65. Este adevărat sal fals următorul enunŃ:

“Obiectul mijloc de identificare este alcătuit din urmele obiectului scop şi modelele de
comparaŃie.”

66. Principiul schimbului sau transferului presupune:

a. modificările produse în câmpul infracŃional de instrumentele folosite de infractor pe de o parte,
şi modificările produse de componentele locului faptei asupra acestora, pe de altă parte;
b. un infractor lasă întotdeauna urme la locul faptei şi prelevă, la rândul său, alte urme pe corp, pe
haine şi pe obiectele purtate.

67. Premisele ştiinŃifice ale identificării criminalistice:

a. individualitatea;
b. stabilitatea relativă;
c. reflectivitatea.

68. Reflectivitatea este însuşirea obiectelor de a se reflecta şi a fi reflectate şi se prezintă sub

următoarele forme:
a. urme statice;
b. urme dinamice;
c. deprinderi;
d. imagini mentale;
e. imagini vizuale.

69. Care principii nu sunt caracteristice identificării criminalistice:

a. principiul identităŃii;
b. principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice ăn obiecte scop al identificării şi
obiecte mijloc de identificare;
c. principiul stabilităŃii relative a caracteristicilor de identificare;
d. principiul operativităŃii în efectuarea investigaŃiei penale;
e. principiul dinamicităŃii şi interdependenŃei cauzale;
f. principiul prezumŃiei de nevinovăŃie.

10
70. Expertul poate formula concluzii:
a. categorice – răspuns pozitiv sau negativ;
b. concluzii de probabilitate, caracterizate ca utile şi pertinente;
c. concluzii de imposibilitate, exprimate prin formula ,,Nu se poate stabili” (NSP).

71. Concluziile de probabilitate depind de:

a. experienŃa expertului;
b. volumul datelor centralizate;
c. studii experimentale;
d. cercetări fundamentale;
e. limitele cunoaşterii.

72. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

“Concluzia de imposibilitate (NSP) este o concluzie de probabilitate, adică fapta incriminată nu
se exclude.”

73. Cine a formulat, pentru experŃi: ,,Dacă există cea mai mică îndoială, exprimaŃi-o”:
a. Edmond Locard;
b. Alphonse Bertillon;
c. L. Retail.

74. Cine a făcut precizarea cu privire la responsabilitatea expertului: ,,raportul său să exprime
îndoiala tot atât de clar ca şi certitudinea”:
a. Edmond Locard;
b. Alphonse Bertillon;
c. C.L. Retail.

75. Care sunt metodele examinării comparative:

a. metoda confruntării;
b. metoda juxtapunerii;
c. metoda îmbinării sau îmbucşării;
d. metoda suprapunerii;
e. metoda proiectării concomitente.

76. Care regulă este greşită pentru obŃinerea modelelor de comparaŃie:

a. să nu se cunoască persoana sau obiectul de la care provin;
b. să se Ńină cont de condiŃiile în care s-a format urma la locul faptei;
c. urma şi modelele tip de comparaŃie să conŃină suficiente elemente caracteristice de
individualizare a factorului creator;
d. în momentul examinării sa fie folosite modele similare, având aceeaşi provenienŃă.

11
77. Urmele pot fi clasificate după următoarele criterii:
a. mărimea, structura, viteza şi presiunea de formare;
b. factorul creator, factorul primitor, esenŃă, mărime, modul de formare, tipul şi natura urmei;
c. compoziŃia, culoarea, valoarea de identificare, legătura cu fapta şi făptuitorul.

78. Prin martor, potrivit legii, se înŃelege:

a. persoana care are cunoştinŃe de vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului;
b. persoana care a asistat la cercetarea locului faptei;
c. persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială.

79. RecepŃia senzorială, realizată prin senzaŃii şi percepŃii, depinde de:

a. ereditate;
b. vârsta;
c. grupul tipologic
d. factori de bruiaj.

80. PrecizaŃi ordinea proceselor psihice de formare a mărturiei:

a. percepŃia, memorarea, prelucrarea, reproducerea;
b. memorarea, percepŃia, reproducerea, prelucrarea;
c. reproducerea, percepŃia, prelucrarea, memorarea.

81. PrecizaŃi care termeni nu intră în categoria factorilor de bruiaj:

a. vârstă, pregătire, ereditate, grup tipologic;
b. vizibilitate, audibilitate, durata percepŃiei, disimularea înfăŃişării;
c. structuri şi configuraŃii; constanŃa precepŃiei; fenomenul de iluzie; starea de expentanŃă;
emotivitatea; efectul “halo”.

852 După factorul creator, urmele se clasifică în:

a. urme ale omului, urme ale animalelor, urme ale plantelor, urme ale obiectelor şi instrumentelor,
urme create de unele fenomene;
b. urme de contact, urme deprinderi, urme poziŃionale, urme substanŃă;
c. urme directe, urme de adâncime, urme de suprafaŃă.

83. După factorul primitor, urmele se clasifică în:

a. urme formă, urme materie, urme de reproducere;
b. urme primite de om, de animale, de vegetale, de obiecte;
c. urme de suprafaŃă şi urme de adâncime.

84. După esenŃa lor, urmele se clasifică în:

a. urme formă, urme materie, urme poziŃionale;
b. urme ale corpului uman, urme ale obiectelor, animalelor şi ale unor fenomene.

12
85. Urmele formă pot fi:
a. urme statice, urme dinamice;
b. urme de adâncime, urme de suprafaŃă;
c. urme de contur, macrourme şi microurme.

86. Urmele de suprafaŃă pot fi:

a. urme de stratificare;
b. urme de destratificare;
c. urme de contur.

87. Urmele de stratificare şi de destratificare pot fi:

a. vizibile, care sunt detectate de ochiul omenesc;
b. invizibile (sau latente), care nu pot fi detectate decât sub anumite unghiuri de lumină, prin
transparenŃă, ori prin folosirea unor surse dirijate de lumină sau a radiaŃiilor ultraviolete;
c. urma apte, care permit identificarea obiectului creator;
d. urme inapte, care nu permit identificarea, dar contribuie la stabilirea apartenenŃei de gen.

88. După mărime, urmele pot fi:

a. macrourme, vizibile cu ochiul liber;
b. microurme, percepute cu ajutorul aparatelor optice de mărit;
c. urme de stratificare;
d. urme de destratificare.

89. După modul de formare, urmele pot fi:

a. statice;
b. dinamice;
c. de suprafaŃă;
d. de adâncime.

90. După tip sau natură, urmele pot fi:

a. urme care reproduc forma suprafeŃei de contact;
b. urme sub formă de pete sau resturi de materii organice şi anorganice (denumite urme materie);
c. urme sonore şi olfactive;
d. urme vizibile şi latente;
e. macro şi microurmele.

91. Urmele deprinderi pot fi:

a. scrisul, vocea, mersul, deprinderi manuale;
b. deprinderi profesionale, mirosul, mersul;
c. mersul, scrisul, ticuri, moduri de operare.

13
92. Urmele substanŃă includ:
a. substanŃe sau produse, de obicei fragmentare desprinse dintr-un corp finit sau dintr-o masă
amorfă;
b. substanŃe chimice provenite din incendii sau explozii;
c. probe materiale, directe sau indirecte, care conduc la identificarea autorului.

93. Urmele pot contribui la clarificarea următoarelor aspecte:

a. identificarea făptuitorului şi a victimei;
b. identificarea instrumentelor şi substanŃelor folosite la crearea lor;
c. stabilirea infracŃiunii şi a condiŃiilor în care a fost comisă.

94. SuprafaŃa palmei este compusă din următoarele regiuni:

a. tenară;
b. hipotenară;
c. digito-palmară;
d. digitală.

95. Identificarea se poate face şi fără un control nemijlocit, tactil sau vizual:
a. după imaginile fixate material (prin compararea urmelor descoperite în cazul infracŃiunii cu
urmele create experimental;
b. din memorie (identificarea persoanelor sau obiectelor după semnalmente, declaraŃii);
c. pe baza înregistrărilor (cartoteci, colecŃii, fişe): identificare dactiloscopică; persoane şi cadavre
cu identitate necunoscută, persoane dispărute; scrisul de mână; autovehicule etc.;
d. după modus operandi.

96. După gradul de modificabilitate, obiectele examinate pot fi:

a. nemodificabile;
b. relativ modificabile;
c. modificabile în timp;
d. modificabile artificial.

97. PrecizaŃi dacă următorul enunŃ este adevărat sau fals:

“Reflectarea nu poate fi sub forma imaginilor vizuale (fotografii, film, bandă video).“

98. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„Reflectarea poate fi şi sub forma deprinderilor.”

14
99. PrecizaŃi care sunt cuvintele introduse în mod greşit în definiŃiile urmei infracŃiunii. Prin urmă
se înŃelege:
a. urmele formate prin reproducerea construcŃiei interioare a unui obiect asupra altui obiect;
b. modificarea materială intervenită în condiŃiile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi
modificarea produsă neexistând un raport de cauzalitate;
c. cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acŃiunii
fenomenelor naturii.

100. PrecizaŃi care sunt cuvintele care nu sunt caracteristice clasificării urmelor după modul de
formare:
a. statice şi dinamice;
b. de suprafaŃă şi de adâncime;
c. directe şi indirecte.

101. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„O amprentă digitală găsită pe un obiect face dovada contactului acestei persoane cu suportul pe
care a fost descoperită urma şi constituie, prin ea însăşi, o probă de vinovăŃie.”

102. Dactiloscopia are ca obiect:

a. cercetarea desenelor papilare ale degetelor;
b. cercetarea desenelor palmei;
c. cercetarea desenelor plantei (tălpii piciorului);

103. Pielea care acoperă mâna este formată din:

a. epidermul;
b. dermul;
c. hipodermul;
d. desenul papilar.

104. Cine a definit dactiloscopia ca ,,ştiinŃa privind studiul desenelor papilare”:

a. Valentin Sava;
b. Andrei Ionescu;
c. Constantin łurai .

105. Dactiloscopia este:

a. domeniu al Criminalisticii care se ocupă cu examinarea şi clasificarea desenelor papilare de pe
suprafaŃa degetelor, palmelor şi tălpilor;
b. domeniu al Criminalisticii care are ca obiect identificarea urmelor lăsate de papilele salivare şi
papilele dermice;
c. domeniu al Criminalisticii care studiază urmele desenului papilar al degetelor şi palmelor
mâinii.

15
106. PrecizaŃi care este denumirea desenului papilar indicat prin săgeată:

a. fragment;
b. anastomoză;
c. croşet.

107. PrecizaŃi ce reprezintă desenul papilar indicat prin săgeată:

a. bifurcaŃie;
b. trifurcaŃie;
c. contopire.

108. PrecizaŃi denumirea desenului papilar indicat prin săgeată:

a. inel;
b. butonieră;
c. croşet.

109. Anastomoza este detaliul desenului papilar caracterizat prin:

a. creastă care uneşte ca o punte (podeŃ) două creste relativ paralele;
b. creastă papilară care se bifurcă şi apoi revine la normal;
c. creastă papilară întreruptă.

110. Cârligul este detaliul desenului papilar caracterizat prin:

a. ramură scurtă a unei creste papilare principale;
b. creastă papilară întreruptă;
c. creastă papilară care uneşte două creste relativ paralele.

16
111. Butoniera este desenul papilar caracterizat prin:
a. creastă papilară care se bifurcă iar după un drum scurt revine la normal;
b. creastă papilară întreruptă;
c. creastă papilară formată prin contopirea a două creste papilare.

112. Detaliile desenului papilar cu frecvenŃă rară de apariŃie sunt:

a. început de creastă papilară, sfârşit de creastă papilară;
b. bifurcaŃie, trifurcaŃie, contopire, fragment;
c. fragmentul, butoniera, inelul, inelul punctat;
d. reîntoarcerea, intersecŃia, crestele alternative, devierea şi anastomoza.

113. Expertiza dactiloscopică se realizează prin examen comparativ între:

a. fotografiile mărite ale urmei şi impresiune;
b. urma ridicată şi degetele persoanei suspecte;

114. Cine a formulat Legea celor 12 puncte coincidente?

a. Edmond Locard;
b. A.Lacassagne;
c. V. Balthazard.

115. Cine a accentuat aspectul calitativ în dactiloscopie, afirmând că: ,,Patru sau cinci puncte bine
grupate în centrul figurii, într-o manieră excepŃională, conving mai mult decât 12 sau 15 bifurcaŃii
răspândite la periferia desenului?
a. V. Balthazard;
b. A.L. Kirk;
c. E. Locard.

116. Urmele papilare sunt utilizate pentru:

a. identificarea persoanei care le-a creat la locul faptei;
b. organizarea şi desfăşurarea testării la poligraf;
c. compararea impresiunilor digitale descoperite în mai multe locuri pentru stabilirea autorului
comun;
d. identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută.

117. ProprietăŃile desenelor papilare:

a. Unitatea, imuabilitatea, fixitatea şi inalterabilitatea;
b. Imuabilitatea, fixitatea şi ilizibilitatea;
c. Unicitatea, imuabilitatea, fixitatea şi inalterabilitatea.

17
118. Care desene sunt greşite pentru delta albă:

a.

b.

c.

d.

119. Care răspunsuri sunt greşite pentru delta neagră:

a.

b.

c.

d.

120. Care sunt tipurile de bază ale desenului papilar:

a. adeltic; monodeltic; bideltic; polideltic şi amorf;
b. arc, laŃ, dextrodeltic, sinistrodeltic, amorf;
c. danteliform, simian, piniform, spirală, cerc.

18
121. PrecizaŃi care denumiri nu corespund detaliilor sau minuŃiilor de mai jos:

a. anastomoza

b. bifurcaŃie

c. inelul

d. croşet (cârlig)

122. Relevarea urmelor papilare nu se face prin una din următoarele metode:
a. prin prăfuire sau pulverizare cu pulberi de contrast;
b. cu substanŃe fluorescente;
c. prin afumare directă;
d. prin folosirea de mulaje.

123. Relevarea urmelor prin metode chimice nu se face prin:

a. aburire cu vapori de iod;
b. tratare cu reactivi chimici;
c. cu ajutorul pensulelor din păr de veveriŃă, puf de struŃ sau cu fibre de carbon.

124. Prin ce metode se realizează fixarea urmelor digitale:

a. fotografierea sau înregistrarea cu cameră video;
b. transfer cu ajutorul peliculei adezive (folio), după relevare şi fotografiere;
c. cu ajutorul mulajelor;
d. tratare cu reactivi chimici.

125. Care este numărul minim de detalii caracteristice necesar în multe Ńări, printre care si
Romania, pentru identificarea persoanei dupa urmele papilare:
a. 10;
b. 16;
c. 12;
d. 8.
19
126. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:
„Desenele papilare caracterizează obiectele examinate nemodificabile.”

127. Cărarea de paşi indică:

a. linia mersului, lungimea pasului, lăŃimea pasului, unghiul de mers, direcŃia de mişcare;
b. locul pe unde a intrat infractorul în scena infractiunii;
c. părăsirea în fugă, de către infractor, a locului faptei.

128. Cărarea de paşi oferă informaŃii cu privire la:

a. numărul de persoane, greutatea, înălŃimea, sexul;
b. vârsta, defecte anatomice, viteza şi modalitatea deplasării, starea psihică;
c. dacă autorul cunoaşte locul, dacă a stat la pândă, pe unde a intrat, pe unde a ieşit, simularea
direcŃiei de mers.

129. Urmele de picioare se fixează prin:

a. descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei;
b. fotografiere;
c. fixarea prin mulaj;
d. copiere cu peliculă adezivă;
e. transfer electrostatic.

130. Este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„Urmele de picioare se fixează şi prin decuparea şi ridicarea suportului purtător de urme.”

131. Este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„Există o corelaŃie semnificativă din punct de vedere statistic între lungimea tălpii piciorului
desculŃ, măsura pantofului şi înălŃimea persoanei.“

132. Urmele de picioare oferă informaŃii cu privire la:

a. sexul, greutatea aproximativă şi vârsta persoanei care le-a creat;
b. mecanismul de formare;
c. de la ce picior provine;
d. vechimea aproximativă;
e. direcŃia de mers a persoanei care le-a creat;
f. particularităŃi anatomo-patologice ale persoanei care le-a creat.

133. Identificarea persoanei după urmele de picioare se poate realiza:

a. după urmele de picior desculŃ;
b. după urmele de picior cu ciorap;
c. după urmele de picior încălŃat.

20
134. Examinarea comparativă la expertiza traseologică a urmelor de picioare se realizează între:
a. mulajul urmei ridicate din câmpul infracŃional şi mulajul obŃinut de la persoana suspectă;
b. fotografia urmei de încălŃăminte şi mulajul obŃinut de persoana suspectă.

135. Urmele de dinŃi conferă:

a. tipul constituŃional şi vârsta celui care le-a creat;
b. malformaŃii congenitale, carii, intervenŃii medicale;
c. identitatea cadavrelor prin compararea particularităŃilor stomatologice cu odontogramele luate
de medic ante-mortem.

136. Urmele de comparaŃie la dinŃi se iau prin:

a. muşcarea unor foi de hârtie între care s-a introdus o foaie de plombagină;
b. muşcarea unei bucăŃi de plastilină;
c. muşcarea unor obiecte moi (ciocolată, caşcaval).

137. Prin expertiza urmelor de dinŃi nu se poate răspunde cu certitudine la una dintre următoarele
întrebări:
a. natura urmei;
b. mecanismul de produse;
c. bolile dintelui;
d. grupa sanguină a persoanei.

138. Fixarea urmelor de dinŃi se face prin:

a. descriere în proces-verbal;
b. fotografiere;

139. Prin expertiza odontologică se pot stabili:

a. specia;
b. vârsta;
c. sexul
d. tipul antropologic.

140. Fişa odontologică este utilizată pentru:

a. identificarea cadavrelor necunoscute;
b. identificarea persoanelor amnezice;
c. identificarea persoanelor care îşi ascund identitatea;
d. reconstituirea fizionomiei după craniu.

141. Urmele de buze pot fi:

a. de stratificare;
b. de destratificare;
c. de adâncime (în mod excepŃional);
d. de suprafaŃă.

142. Urmele de buze pot fi supuse unor examinări fizico-chimice şi biologice, inclusiv testului ADN,
pentru stabilirea:
a. compoziŃiei;
b. grupei de sânge;
c. infecŃiilor bacteriene;
d. sexului şi vârstei.

21
143. Amprentele de urechi nu pot fi:
a. vizibile;
b. latente;
c. statice;
d. dinamice;
e. imuabile.

144. Urmele de urechi cele mai apte pentru exploatare sunt:

a. urmele latente statice;
b. urmele latente dinamice;
c. urmele de stratificare.

145. Se recomandă ca urmele de urechi să fie comparate în mărime naturală prin:

a. juxtapunere;
b. suprapunere.

146. De regulă, urmele de ureche nu pot fi:

a. statice;
b. dinamice;
c. de suprafaŃă;
d. de adâncime.

147. Prin expertiza urmelor de ureche nu se poate răspunde cu certitudine la una dintre următoarele
întrebări:
a. natura urmei:
b. mecanismul de producere;
c. sexul persoanei care a lăsat-o.

148. Ridicarea urmelor de sânge se face prin:

a. răzuire sau raclare împreună cu o porŃiune din suport;
b. absorbire cu pipeta sau cu hârtia de filtru;
c. tăierea şi ridicarea pământului şi a nisipului ce conŃin urme;
d. prin tăierea şi ridicarea vegetaŃiei;
e. apă oxigenată, luminol, acid sulfuric, reactivii Medinger şi Adler.

149. Descoperirea urmelor de sânge comportă dificultăŃi în situaŃiile:

au suferit modificări prin trecerea timpului;
a. sunt în cantitate mică (pete);
b. au o culoare asemănătoare cu cea a suportului;
c. au fost înlăturate, parŃial, de autor.

150. Depistarea petelor de sânge se face:

a. cu ochiul liber;
b. prin iluminarea suprafeŃei cercetate cu lampa de radiaŃii U.V.;
c. cu reactivii Medinger şi Adler;
d. prin reacŃii cu apă oxigenată, luminol şi acid sulfuric.

22
151. Când se recoltează sânge de la un cadavru se vor preciza:
a. zona de unde s-a recoltat (cord, torace, cavitate abdominală, craniu);
b. vârsta victimei;
c. cantitatea şi grupa sângelui transfuzat.

152. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

“Sexul persoanei nu se poate determina în funcŃie de cromatina sexuală.”

153. PrecizaŃi care enunŃ este fals:

a. urma de sânge interesează investigarea criminalistică numai dacă individul este de tip secretor;
b. pe baza testului ADN nu este posibilă identificarea persoanei după saliva prelevată de pe
diferite obiecte.

154. Din categoria urmelor de natură biologică fac parte:

a. Ńesuturi moi (sânge, piele, masă cerebrală etc.) şi Ńesuturi dure (oase, unghii);
b. secreŃii: salivă, secreŃie nazală, lapte matern;
c. excreŃii: spută, vomismente, fecale, urină, spermă.

155. Calitatea de ,,secretor” presupune:

a. calitatea de a determina grupa sanguină doar după urmele de sânge;
b. calitatea de a determina grupa sanguină după urmele de sânge şi după secreŃiile organismului.

156. Pentru relevarea şi fixarea urmelor labiale se recomandă:

a. ridicarea obiectului purtător;
b. fotografierea;
c. transferarea cu folie adezivă.

157. Obiectele în stare udă, purtătoare de urme de sânge, se ambalează:

a. în saci de hârtie, după ce au fost lăsate să se usuce;
b. în saci de plastic, după ce au fost lăsate să se usuce;
c. în frigidere portabile.

158. Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge nu poate stabili:

a. natura umană sau animală;
b. grupa din sistemul ABO, serice, enzimatice sau limfocitare de care aparŃine;
c. vechimea aproximativă;
d. în ce condiŃii s-a format;
e. regiunea din care provine;
f. prezenŃa alcoolului sau a oxidului de carbon;
g. vârsta persoanei.

159. Prin expertiza urmelor de salivă se poate stabili:

a. dacă este de natură umană;
b. vârsta;
c. calitatea de secretor sau nesecretor şi grupa sanguină.

23
160. Urmele de spermă se fixează prin:
a. descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei;
b. absorbire cu pipeta sau cu hârtia de filtru;
c. răzuire sau raclare împreună cu o porŃiune din suport;
d. prin fotografierea obiectelor pe care au fost descoperite

161. Urmele seminale prezintă interes pentru investigarea criminalistică a următoarelor infracŃiuni:
a. privitoare la viaŃa sexuală;
b. omor;
c. sinucideri ale bărbaŃilor prin spânzurare;
d. în cazul unor accidente.

162. Urmele seminale sunt importante pentru investigarea criminalistică, deoarece:

a. aduc precizări în legătură cu natura faptei;
b. oferă informaŃii cu privire la mobilul faptei;
c. oferă date pentru individualizarea făptuitorului.

163. Pentru ridicarea urmelor seminale se recomandă:

a. ridicarea obiectului purtător;
b. tăierea porŃiunii care cuprinde pata, fără a se îndoi;
c. absorbirea pe o bucată de pânză curată sau pe o rondelă de hârtie filtru şi ambalarea, după
uscare, în hârtie curată;
d. prin decuparea urmelor dispuse pe duşumea sau parchet.

164. PrecizaŃi ce nu poate stabili expertiza biocriminalistică a urmelor seminale:

a. dacă individul este secretor;
b. vechimea petei;
c. vârsta individului;
d. substanŃe străine prezente în urină;
e. boli venerice;
f. aberaŃii sexuale şi stări psihopatologice ale persoanei.

165. PosibilităŃile de examinare a urmelor seminale se datorează timpului de supravieŃuire a

spermatozoizilor intravaginal la o femeie în viaŃă:
a. 24 ore;
b. 48 ore;
c. 72 ore.

166. Cum este preferabil să se recolteze firele de păr de la persoanele suspecte:

a. prin smulgere;
b. prin pieptănare;
c. prin recoltarea firelor de păr căzute în mod natural.

167. Cum se recomandă să se recolteze firele de păr:

a. cu impurităŃile aderente;
b. cu crustele care le înglobează;
c. fără impurităŃi şi fără cruste.

24
168. Expertiza firelor de păr determină:
a. natura şi originea umană sau animală;
b. sexul, vârsta şi rasa;
c. grupa sanguină.

169. PrecizaŃi dacă următorul enunŃ este adevărat sau fals:

Analiza firului de păr nu poate conduce la identificarea persoanelor prin testul ADN.

170. Ce nu se recomandă la locul faptei în cazul prelevării amprentei genetice:

a. schimbarea mănuşilor de protecŃie după fiecare probă prelevată;
b. refrigerarea sângelui lichid, a Ńesuturilor, organelor sau oaselor;
c. fotografierea şi filmarea urmelor înainte de a fi atinse;
d. ambalarea suporturilor purtătoare de probe biologice în pungi de plastic.

171. Avantajele amprentei genetice:

a. dimensiunea moleculară a mărimii probei;
b. vechime demonstrată până la 5000 ani;
c. delimitarea strictă între ADN-ul organismelor vii pe specii şi subspecii.

172. ADN-ul este prezent în toate celulele nucleate din:

a. sânge prelevat pe anticoagulanŃi;
b. urme se sânge găsite la locul faptei;
c. spermă (exceptând cazurile de azoospermie)
d. fragmente de Ńesuturi;
e. lichid amniotic;
f. salivă.

173. PrecizaŃi dacă următorul enunŃ este adevărat sau fals:

Decriparea codului ADN specific conduce automat la rezolvarea unui caz, chiar dacă nu există
elemente de comparaŃie.

174. PrecizaŃi dacă următorul enunŃ este adevărat sau fals:

Probele de fluide biologice, lacrimi, transpiraŃie etc. care nu conŃin celule nucleate nu pot fi
supuse analizei ADN.

175. Ce se interzice la recoltarea probelor ADN:

a. tuşitul sau strănutul spre obiectele purtătoare de urme;
b. protejarea părului pe timpul recoltării;
c. uscarea probelor înaintea ambalării;
d. refolosirea ambalajelor.

176. Clasificarea fotografiei judiciare a locului faptei:

a. fotografia de orientare sau de ansamblu; fotografia schiŃă; fotografia obiectelor principale;
fotografia de detaliu; fotografia digitală;
b. fotografia de identificare după semnalmente; fotografia de fixare a rezultatelor unor activităŃi de
urmărire penală;
c. fotografia de urmărire, microfotografia şi holografia.

25
177. Avantajele fotografiei judiciare sunt:
a. rapiditatea şi exactitatea;
b. obiectivitatea;
c. evidenŃă probatorie şi caracter demonstrativ;
d. caracter destructiv.

178. Fotografia judiciară operativă (de fixare) cuprinde:

a. fotografia locului faptei;
b. microfotografia;
c. holografia.

179. Fotografia judiciară de examinare cuprinde:

a. fotografia realizată în radiaŃii vizibile şi invizibile;
b. fotografia schiŃă;
c. fotografia obiectelor pricipale.

180. Fotografiile care fixează locul faptei şi punctele de reper sunt:

a. fotografia de orientare;
b. fotografia schiŃă;
c. fotografia cadavrului şi a obiectelor corp delict;
d. fotografia de detaliu .

181. Fotografia care redă scena infracŃiunii într-un singur cadru este denumită:
a. fotografia schiŃă pe sectoare;
b. fotografia schiŃă unitară;
c. fotografia schiŃă încrucişată .

182. Fotografia prin care se înlătură zonele „oarbe” este denumită:

a. fotografia schiŃă panoramică;
b. fotografia schiŃă unitară;
c. fotografia schiŃă încrucişată .

183. Fotografia panoramică se realizează prin fotografieri succesive ale subiectului, folosindu-se
următoarele tehnici:
a. circulară;
b. liniară;
c. în serie .

184. În laborator, pentru fotografiile panoramice se respectă următoarele reguli:

a. se realizează la aceeaşi scară;
b. cu acelaşi tip de hârtie fotografică;
c. cu acelaşi timp de expunere .

185. Fotografia judiciară trebuie să fie:

a. clară, cu nuanŃe şi tonalitate naturale;
b. să redea toate detaliile;
c. să prezinte subiectul cu dimensiuni şi perspective corecte;
d. să fie realizată la aceeaşi scară şi cu acelaşi timp de expunere.

26
186. Fotografia obiectelor principale (cadavru, obiecte corp-delict) se realizează:
a. dintr-un plan perpendicular pe obiect;
b. prin iluminare directă sau laterală;
c. pentru aprecierea dimensiunilor şi a distanŃelor, între obiecte se aşază o riglă, centimetru sau
bandă gradată.

187. Fotografia de detaliu:

a. este specifică fazei statice;
b. se execută la o scară cât mai mare;
c. la obiectivul aparatului se adaugă inele intermediare sau obiectivul „zoom”;
d. sursele de lumină sunt dispuse lateral şi în spatele aparatului fotografic.

188. Avantajele fotografiei digitale:

a. calitatea imaginilor;
b. transmitere rapidă prin internet la un laborator;
c. stocare pe hard disk-ul unui computer;
d. proiectarea imaginilor pe un ecran sau perete.

189. Cadavrele vor fi fotografiate:

a. în poziŃia şi în starea în care au fost găsite;
b. cu aparatul dispus deasupra într-o poziŃie plan paralelă;
c. fotografierea se execută de la cap la picioare sau invers.

190. Fotografia de identificare a persoanelor se execută:

a. din faŃă şi din profil;
b. la scară 1/9;
c. subiectul va avea capul descoperit;
d. subiectul va fi bărbierit şi pieptănat;
e. urechea dreaptă va fi descoperită.

191. Fotografia de urmărire se execută:

a. în condiŃii prevăzute de lege;
b. cu aparate speciale, de format mic, camuflate în obiecte de uz personal;
c. cu acordul persoanei urmărite.

192. Fotografia de fixare a rezultatelor percheziŃiei poate fi:

a. de orientare;
b. schiŃă;
c. a obiectelor principale;
d. de detaliu.

193. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

“Fotografiile de fixare a rezultatelor percheziŃiei fac parte integrantă din procesul-verbal
întocmit pentru efectuarea percheziŃiei.”

194. Fotografia judiciară de examinare în radiaŃii vizibile poate fi:

a. fotografia de ilustrare;
b. fotografia de comparare;
c. fotografia de umbre;
d. fotografia în radiaŃii Röentgen.

27
195. Fotografia de ilustrare:
a. se aplică în cercetarea înscrisurilor;
b. se aplică în expertiza unor corpuri delicte;
c. se obŃine prin juxtapunere.

196. Fotografia de comparare se obŃine:

a. prin confruntarea imaginilor;
b. prin suprapunerea imaginilor;
c. prin stabilirea continuităŃii liniare (juxstapunere).

197. Fotografia de contrast se realizează prin:

a. suprapunerea imaginilor;
b. folosirea unor materiale fotosensibile cu grad mare de contrast;
c. diafragmarea obiectivului fotografic.

198. Din fotografia judiciară de examinare nu fac parte:

a. fotografia în radiaŃii infraroşii;
b. fotografia de ilustrare;
c. fotografia separatoare de culori;
d. fotografia de identificare a cadavrelor.

199. La identificarea persoanei după fotografie se folosesc următoarerle procedee:

a. juxtapunerea şi îmbinarea unor părŃi din fotografii;
b. caroiajul;
c. măsurarea distanŃelor şi a valorilor unghiulare dintre repere identice.

200. În realizarea metodei portretului vorbit se Ńine cont de:

a. semnalmentele anatomice sau statice;
b. semnalmentele funcŃionale sau dinamice;
c. semnele particulare;
d. amprentele digitale, palmare şi plantare.

201. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

Perceperea de către martor a imaginii infractorului poate fi asimilată cu o urmă de memorie.

202. La realizarea portretului vorbit se vor respecta următoarele reguli:

a. să se folosească o terminologie precisă şi unitară, într-o succesiune logică;
b. caracteristicile generale vor fi descrise pe baza semnalmentelor anatomice sau dinamice;
c. trăsăturile capului şi ale feŃei deŃin locul principal;
d. descrierea îmbrăcămintei nu prezintă relevanŃă.

203. Descrierea semnalmentelor se face:

a. din faŃă sau din plan frontal;
b. din profil sau din plan lateral.

28
204. La realizarea portretului vorbit, semnalmentele vor fi caracterizate după:
a. mărime şi formă;
b. poziŃie;
c. culoare;
d. vechime.

205. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

“Tatuajul înlăturat prin intervenŃie chirurgicală poate fi relevat prin fotografiere sub radiaŃii
infraroşii.”

206. Metoda supraproiecŃiei constă în:

a. compararea prin proiecŃii fotografice a imaginii unui craniu necunoscut cu fotografia unei
persoane dispărute ;
b. reconstituirea plastică şi grafică a Ńesuturilor moi ale capului;
c. identificarea prin expertiză fotografică de portret.

207. Semnalmentele statice ale unei persoane:

a. talia; constituŃia fizică sau corpolenŃa; aspectul general; forma capului şi a feŃei;
b. Ńinuta, mersul, vocea, vorbirea;
c. talia, obiceiuri, mersul, vorbirea.

208. Semnalmentele dinamice cuprind:

a. mersul, privirea, mimica şi pantomima, vorbirea;
b. talia, părul, privirea, mimica;
c. vocea, vorbirea, obiceiuri, Ńinuta.

209. Părul unei persoane, după forma sa, poate fi:

a. creŃ, ondulat, lins, cu cărare;
b. negru, castaniu, blond, roşcat;
c. subŃire, mijlociu, gros.

210. Sprâncenele unei persoane după amplasare pot fi:

a. reunite; apropiate; depărtate; ridicate sau coborâte pe ochi;
b. rectilinii, arcuite, unghiulare;
c. îmbinate, stufoase, separate, înguste.

211. Conturul nasului unei persoane poate fi:

a. drept, concav, convex;
b. orizontal; mare; mijlociu; mic;
c. orizontal, bilobat, curbat.

29
212. Cadavrele cu identitate necunoscută pot fi identificate prin:
a. supraproiecŃie;
b. reconstituirea fizionomiei după craniu;
c. metoda antropologică;
d. odontologia
e. expertiza fotografică de portret;
f. portret robot.

213. Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii se bucură de reuşită dacă:

a. ... imprimările se efectuează în condiŃii de loc, de fond sonor şi cu aceeaşi viteză de înregistrare;
b. ... se folosesc copii ale benzii originale executate cât mai fidel;
c. ... se va cere persoanei să folosească aceeaşi pronunŃie, aceleaşi cuvinte şi expresii.

214. Prin expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii (fonocriminalistică) pot fi lămurite:

a. autenticitatea fonogramei în litigiu;
b. deghizări ale vocii şi vorbirii;
c. încercări de falsificare a benzii
d. identificarea vorbitorului pe baza modelului de comparaŃie.

215. Identificarea cadavrelor după metoda Gherasimov-RişcuŃia se realizează prin:

a. suprapunerea imaginilor;
b. juxtapunerea imaginilor;
c. combinarea detaliilor faciale înmagazinate într-o bază de date.

216. PrecizaŃi care urme nu fac parte din categoria urmelor principale ale împuşcăturii:
a. urme de perforare;
b. urme de pătrundere;
c. urme de afumare;
d. urme de ricoşare.

217. PrecizaŃi care urme nu fac parte din categoria urmelor secundare ale împuşcăturii:
a. arsuri;
b. urme de afumare;
c. tatuajul;
d. urme de perforare.

218. DirecŃia de tragere se stabileşte prin:

a. vizare directă prin intermediul unui tub de hârtie introdus prin ambele orificii;
b. unirea urmelor cu o sfoară;
c. introducerea unei tije în canalul orb şi vizarea în prelungirea acesteia;
d. calcule matematice.

30
219. Expertiza urmelor principale ale tragerii stabileşte:
a. dacă orificiile sunt produse de o armă de foc sau de altă natură;
b. dacă sunt formate de acelaşi tip de gloanŃe;
c. dacă au fost trase de una sau mai multe arme;
d. direcŃia sau direcŃiile din care s-a tras;
e. mărimea unghiului de incidenŃă.

220. Urmele de perforare sunt compuse din:

a. orificiul de intrare;
b. canalul;
c. orificiul de ieşire.

221. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

Rupturile provocate de gaze au loc numai în tragerile foarte apropiate, între 3 şi 12 cm.

222. Forma rupturilor de gaze (stelară, cruce, forma lipsei de material) depinde de:
a. distanŃa de la care s-a tras;
b. felul armei;
c. materialul în care s-a tras.

223. Pentru stabilirea distanŃei de tragere se vor analiza:

a. orificiile de intrare şi de ieşire ale proiectilelor;
b. urmele împuşcăturii;
c. linia de miră.

224. La stabilirea vechimii unui înscris se iau în calcul:

a. neconcordanŃe între conŃinutul textului şi perioada la care se pretinde că a fost redactat;
b. proprităŃile hârtiei;
c. examinarea cernelurilor;
d. viteza de execuŃie şi presiunea de scriere.

225. Care denumire este folosită în mod greşit pentru a desemna expertiza documentelor:
a. expertiza grafoscopică;
b. cercetarea grafologică;
c. expertiza grafică;
d. expertiza criminalistică a scrisului.

226. Caracteristici generale ale scrisului sunt:

a. gradul de evoluŃie, forma, dimensiunea, viteza;
b. fixitatea, constanŃa, inalterabilitatea;
c. individualitatea, imuabilitatea, inalterabilitatea.

31
227. Caracteristici particulare ale scrisului sunt:
a. morfologia semnelor grafice; forma elementelor constructive; direcŃia predominantă a
mişcărilor;
b. viteza scrisului, numărul elementelor constructive, repartizarea presiunii;
c. direcŃia rândurilor, marginea textului, direcŃia predominantă a mişcărilor.

228. Falsul prin înlăturare de text se realizează prin:

a. alterare pe cale mecanică, alterare prin acoperire, alterare pe cale chimică;
b. modificarea unor litere, transferul de cuvinte, litere şi cifre;
c. scriere deasupra, prin haşurare, transfer de litere şi cuvinte.

229. Falsul prin imitarea scrisului se realizează prin:

a. imitare liberă, copiere directă, copiere prin transparenŃă;
b. metode tipografice: tipar înalt sau tipar adânc; copiere prin transparenŃă;
c. imitare liberă, răzuire cu o lamă ori alt instrument ascuŃit.

230. PrecizaŃi dacă este corect sau fals următorul enunŃ:

“Scrisul de mână nu caracterizează obiectele examinate, relativ modificabile.”

Partea a III-a CRIMINALISTICĂ TACTICĂ

231. Cercetarea locului faptei este o activitate:
a. iniŃială;
b. imediată;
c. irepetabilă.

232. Cel care ajunge primul la locul faptei nu trebuie să ia una din următoarele măsuri:
a. acordarea primului ajutor victimelor;
b. înlăturarea curioşilor;
c. protejarea şi conservarea urmelor;
d. identificarea şi audierea martorilor oculari;
e. executarea măsurătorilot fotografice bidimensionale.

233. Care dintre următoarele reguli generale de cercetare a locului faptei este falsă:
a. cercetarea locului faptei se face de îndată;
b. cercetarea locului faptei se face după un plan judicios şi riguros;
c. cercetarea locului faptei trebuie să fie sistematică şi complexă;
d. cercetarea locului faptei se face cu respectarea strictă a normelor procedurale;
e. cercetarea locului faptei se face numai între orele 6-22oo.

32
234. Ce activităŃi nu se execută în faza statică a cercetării locului faptei:
a. cercetarea de ansamblu a locului faptei;
b. orientarea locului faptei din punct de vedere topografic şi criminalistic;
c. marcarea câmpului de acces în scena infracŃiunii;
d. folosirea câinelui de urmărire;
e. descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor.

235. Ce activităŃi nu sunt specifice fazei dinamice de cercetare a locului faptei:

a. delimitarea teritorială a zonei cercetate;
b. examinarea minuŃioasă a cadavrului şi a obiectelor purtătoare de urme;
c. descoperirea şi examinarea mecanismelor de comitere a infracŃiunii;
d. clarificarea împrejurărilor negative sau controversate;
e. fixarea rezultatelor în procesul-verbal de cercetare a locului faptei.

236. Ce se înŃelege prin fixarea locului faptei:

a. marcarea urmelor;
b. conservarea locului faptei;
c. proces-verbal însoŃit de schiŃe, fotografii, imagini video.

237. Ce nu trebuie să se consemneze în procesul-verbal de cercetare a locului faptei:

a. ora începerii şi ora terminării;
b. persoanele participante;
c. comentarii şi deducŃii;

238. ImportanŃa cercetării locului faptei:

a. constituie, de cele mai multe ori, singura modalitate de obŃinere a probelor în faza iniŃială;
b. contribuie la identificarea faptuitorului, stabilirea datelor privind personalitatea acestuia şi
modul de operare folosit;
c. este un element probatoriu deosebit de relevant pentru aflarea adevărului.

239. Cercetarea locului faptei se efectuează:

a. de regulă în prezenŃa martorilor asistenŃi;
b. se poate efectua şi în prezenŃa părŃilor;
c. învinuitul sau inculpatul reŃinut ori arestat nu are dreptul să participe la cercetare.

240. În procesul-verbal de cercetare a locului faptei nu se menŃionează:

a. ora începerii şi ora terminării cercetării locului faptei;
b. condiŃiile meteorologice şi de vizibilitate;
c. observaŃiile persoanelor participante;
d. mijloacele materiale de probă ridicate şi cele lăsate în custodie;
e. obiecŃiile făptuitorului;
f. opiniile experŃilor sau ale martorilor asistenŃi cu privire la modul în care s-a comis fapta şi
persoana făptuitorului.

241. Cel care ajunge primul la locul faptei trebuie să ia următoarele măsuri:
a. marcarea aspectului iniŃial al locului faptei;
b. înlăturarea unor pericole iminente;
c. relevarea şi prelevarea principalelor urme.

33
242. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:
“În faza dinamică a cercetării locului faptei nu se permite examinarea minuŃioasa a cadavrului şi
a obiectelor purtătoare de urme.”

243.Care factori sunt de natură obiectivă şi influenŃează mărturia:

a. vizibilitatea;
b. audibilitatea;
c. disimularea înfăŃişării (deghizării);
d. calitatea organelor de simŃ.

244. Care factori sunt de natură subiectivă şi influenŃează mărturia:

a. personalitatea şi gradul de instruire ale martorului;
b. vârsta, inteligenŃa şi temperamentul;
c. stările de oboseală şi stările afective;
d. tipul perceptiv (analitic sau sintetic);
e. durata percepŃiei .

245. Cum trebuie să fie întrebările adresate martorilor:

a. scurte, clare şi precise;
b. de completare, de prezentare, de reamintire şi de control;
c. să prezinte un grad mai mare sau mai mic de sugestibilitate.

246. ParticularităŃile pe care le prezintă vârsta martorilor minori între 10-14 ani:
a. nu prezintă interes pentru ancheta judiciară;
b. creşterea funcŃiilor cognitive, dezvoltarea memoriei şi a capacităŃii de redare;
c. este predispus la exagerări, putând fi influenŃabil .

247. DeclaraŃiile martorilor reflectă realitatea:

a. cu certitudine;
b. cu o marjă de relativitate;
c. puternic deformat.

248. Care dintre perioadele de vârstă prezintă interes pentru ascultarea minorilor:
a. 1 la 3 ani;
b. 3 la 6 ani;
c. 6 la 10 ani;
d. 10 la 14 ani.

249. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„Exactitatea amintirilor nu este o regulă ci o excepŃie”.

250. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„Uitarea la bărbaŃi este mai accentuată decât la femei”.

251. În care grupă de vârstă minorul are o conduită contradictorie, fiind dispus să exagereze:
a. 6 la 10 ani;
b. 10 la 14 ani;
c. 14 la 18 ani.

34
252. PrecizaŃi cum se face ascultarea bolnavului mintal:
a. în prezenŃa unui specialist;
b. în prezenŃa unui membru al familiei;
c. nu se recomandă ascultarea bolnavului mintal.

253. ParticularităŃile procedeelor tactice de ascultare a persoanei vătămate:

a. denaturări involuntare, datorită stării emoŃionale;
b. denaturări voluntare, datorită relei credinŃe;
c. denaturări deliberate în favoarea infractorului ca urmare a unor înŃelegeri survenite cu acesta;
d. denaturări prin “schimbarea de rol.”

254. DeclaraŃia învinuitului sau inculpatului are o valoare probantă:

a. superioară altor mijloace de probă, fiind considerată „regina probelor”;
b. egală cu alte mijloace de probă deoarece poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în
care este coroborată cu fapte şi împrejurîri ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză;
c. specială, deoarece învinuitul sau inculpatul este figura centrală a procesului penal.

255. Nu pot să depună ca martor:

a. persoanele obligate să păstreze secretul profesional;
b. soŃia şi rudele apropiate ale învinuitului dacă acceptă;
c. persoana vătămată dacă se constituie parte civilă sau participă în proces ca parte vătămată.

256. PrecizaŃi care enunŃuri sunt corecte:

a. învinuitul este obligat să-şi dovedească nevinovăŃia;
b. învinuitul sau inculpatul beneficiază de dreptul la tăcere;
c. sarcina administrării probelor atât în favoarea cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului
revine organului de urmărire penală.

257. PrecizaŃi care sunt acŃiunile la care recurge învinuitul sau inculpatul după săvârşirea
infracŃiunii:

a. plecarea precipitată de la locul faptei;

b. dispariŃia de la domiciliu;
c. revenirea la locul faptei pentru a afla mersul anchetei;
d. descreşterea bruscă a salivaŃiei;
e. contracŃia sau relaxarea subită a muşchilor scheletici.

258. PrecizaŃi care dintre manifestările viscerale sau somatice îl trădează pe învinuit sau inculpat în
timpul interogatoriului:

a. schimbări în ritmicitatea activităŃii cardiace;

b. schimbări în presiunea sanguină;
c. fenomene de vasodilataŃie şi vasoconstricŃie;
d. crearea unor alibiuri;
e. ascunderea faptei prin simularea sau comiterea altor infracŃiuni.

35
259. Care este cea mai tipică atitudine a învinuitului sau inculpatului:
a. de a recunoaşte fapta, regretând-o;
b. de a nu recunoaşte acuzaŃia care i se aduce pentru a se sustrage de la răspundere;
c. de a retracta declaraŃiile date.

260. Cum trebuie să fie formulate întrebările adresate învinuitului sau inculpatului:
a. la nivelul de înŃelegere al învinuitului sau inculpatului;
b. formulate clar şi precis;
c. sugestive (implicative sau disjuncte).

261. Dacă există mai mulŃi învinuiŃi sau inculpaŃi, care vor fi ascultaŃi la început?
a. cei care au un complex de vinovăŃie;
b. cei care prezintă alibiuri;
c. cei care nu recunosc faptele ce li se impută.

262. Care procedee sunt specifice ascultarii a învinuitului sau inculpatului.

a. procedeul ascultării progresive;

b. procedeul ascultării frontale;
c. tactica ascultării repetate;
d. tactica ascultării încrucişate;

263. Învinuitul sau inculpatul va fi dominat de anchetatorul care:

a. vorbeşte puŃin şi la obiect;
b. vorbeşte cu multă convingere, pentru a-i demonstra ce probe are împotriva lui;
c. îl domină prin loviri şi jigniri.

264. Care factori frenatori pot produce erori la actualele înregistrări poligrafice:

a. tulburarea excesivă a subiectului, provocată de frica de a fi învinuit pe nedrept;

b. tulburări de ordin fiziologic: afecŃiuni cardiovasculare, insuficienŃe respiratorii, stări apropiate
de şoc;
c. tulburări de ordin psihic: debilitate mintală, nevroze, psihonevroze, psihopatii;
d. instabilitate emotivă.

265. Valoarea probantă a testării poligraf:

a. nu face parte din mijloacele de probă prevăzute de lege;
b. are valoarea unei constatări tehnico-ştiinŃifice;
c. are valoarea unei expertize criminalistice.

266. PercheziŃia se execută între orele:

a. 6-20;
b. 8-20;
c. 8-22.

267. Cine dispune efectuarea percheziŃiei domiciliară:

a. procurorul, la cererea organului de cercetare penală;
b. procurorul, pe timpul nopŃii;
c. instanŃa de judecată.

36
268. În cazul percheziŃiilor efectuate la o unitate la care se referă art. 145 C. pen. sau altă persoană
juridică, martorii asistenŃi pot/nu pot să facă parte din personalul unităŃii.

269. Senatorii, deputaŃii şi alte persoane care se bucură de imunitate nu pot fi supuşi percheziŃiei, cu
excepŃia:
a. infracŃiunilor la regimul stupefiantelor;
b. infracŃiunilor flagrante;
c. infracŃiunilor comise prin violenŃă care au avut ca urmare moartea victimei.

270. PrecizaŃi care bunuri din cele care fac obiectul cauzei penale se ridică în mod obligatoriu:
a. obiecte din metale sau pietre preŃioase;
b. mijloace de plată, titluri de valoare interne;
c. colecŃii de valoare; sume de bani.

271. PercheziŃia poate/nu poate fi amânată în scop tactic.

272. PrecizaŃi dacă este adevărat sau fals următorul enunŃ:

„PercheziŃia domiciliară poate fi dispusă numai după ce a fost începută urmărirea penală.”

273. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri are caracter de procedeu auxiliar de descoperire şi strângere a
unor mijloace de probă. (Da sau Nu)

274. Organul de urmărire penală sau instanŃa de judecată:

a. sunt obligate să ridice obiectele şi înscrisurile ce por servi ca mijloc de probă în procesul penal;
b. nu sunt obligate să le ridice;
c. apreciază în fiecare caz în parte dacă este necesar să le ridice.

275. O persoană fizică sau juridică în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi
ca mijloc de probă:
a. este obligată sa-l predea sub luare de dovadă organului de urmărire penală sau instanŃei de
judecată la cererea acesteia;
b. este obligată să-l predea numai la cererea instanŃei de judecată;
c. este obligată sa-l predea numai în faza de urmărire penală.

276. Confruntarea este o activitate de criminalistică tactică şi de urmărire penală care constă în
ascultarea simultană a două persoane care:

a. au fost audiate anterior;

b. între care există contradicŃii şi neclarităŃi.

277. Reconstituirea presupune o organizare judicioasă, pe baza unui plan care are în vedere, în
principal, următoarele:
a. determinarea scopului infracŃiunii;
b. stabilirea activităŃilor care urmează a fi executate;
c. stabilirea persoanelor participante;
d. asigurarea mijloacelor tehnice necesare.

37
278. Reconstituirea se dispune:
a. la începutul desfăşurării procesului penal;
b. în orice moment al desfăşurării procesului penal;
c. la terminarea procesului penal.

279. Vor fi reconstituite scenele propriu-zise ale infracŃiunilor sexuale. (Da sau Nu)

Partea a IV-a - ELEMENTE DE CRIMINALISTICĂ METODOLIGICĂ

280. Se va folosi/nu se va folosi cadavrul victimei pentru reconstituirea omorului. (Adevărat sau
Fals)

281. În care situaŃii este obligatorie efectuarea expertizei psihiatrice:

a. în cazul infracŃiunilor de omor deosebit de grav;
b. în cazul accidentelor de circulaŃie în care au murit două sau mai multe persoane;
c. când organul de urmărire penală sau instanŃa de judecată are îndoieli asupra stării psihice a
învinuitului sau inculpatului.

282. Expertul este chemat:

a. să-şi exprime părerea cu privire la vinovăŃia unei persoane;
b. să-şi exprime părerea cu privire la nevinovăŃia unei persoane;
c. sa-şi exprime părerea despre fapte şi împrejurări ale cauzei.

283. Concluziile categorice sau certe ale expertului pot fi:

a. afirmative (de identificare);

b. negative (de excludere.)

284. Organul judiciar are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză dacă:
a. concluziile raportului de expertiză sunt contrazise de probele existente în cauză;
b. se prezintă o insuficientă argumentare a concluziilor;
c. are dubii cu privire la competenŃa profesională ori obiectivitatea expertului;
d. constată erori/greşeli sau omisiuni;

285. O problemă deosebită o ridică, la investigarea omorului:

a. moartea prin inhibiŃie;
b. moartea generată de afecŃiuni cardio-vasculare;
c. moartea generată de afecŃiuni respiratorii.

286. Între acŃiunea de ucidere şi moartea victimei trebuie să existe o legătură de cauzalitate . (Da
sau Nu)

287. Constituie împrejurări negative/controversate:

a. lipsa urmelor de sânge, când cadavrul prezintă numeroase urme de violenŃă;
b. lipsa unor părŃi din cadavru;
c. existenŃa unor urme de sânge pe traseul parcurs de infractor.

38
288. Fazele procesului tanatologic:
a. agonia;
b. moartea aparentă;
c. moartea clinică;
d. moartea biologică .

289. Semnele cadaverice precoce:

a. răcirea cadavrului;
b. deshidratarea cadavrului;
c. lividăŃile cadaverice;
d. putrefacŃia;
e. mumificarea.

290. Rigiditatea cadaverică se instalează la toate grupurile musculare, conform legii Nystem:
a. după 12 ore;
b. după 24 ore;
c. după 30 ore;
d. după 36 ore.

291. Semnele cadaverice tardive:

a. conservarea artificială a cadavrului;

b. putrefacŃia;
c. autoliza;
d. rigiditatea cadaverică.

292. Obiectele înŃepătoare-tăietoare produc leziuni:

a. cu margini netede, unghiuri ascuŃite, liniare sau frînte, superficiale sau profunde;
b. leziuni înŃepate;
c. leziuni despicate tăiate pe tegumente, precum şi fracturi.

293. Moartea s-a produs înainte de spânzurare dacă petele cadaverice se vor situa:
a. deasupra laŃului;
b. dedesubtul laŃului;
c. pe spatele cadavrului.

294. Asfixiile prin ocluzionarea orificiilor respiratorii se aplică în cazul următoarelor infracŃiuni:

a. viol;
b. tâlhărie;
c. pruncucidere;
d. omor.

295. Omorul prin otrăviri lente este comis în majoritatea cazurilor de către:

a. bărbaŃi;
b. femei.

39
296. Cercetarea locului faptei în cazul infracŃiunii de tâlhărie care a avut ca urmare lovirea sau
vătămarea gravă a victimei se va face:
a. imediat ce se reclamă fapta, chiar dacă victima a fost internată în spital;
b. imediat ce se reclamă fapta, în prezenŃa victimei;
c. la depunerea plângerii, după externarea victimei, chiar dacă au trecut 2-3 săptămâni de la
comiterea faptei.

297. În cazul infracŃiunilor de omor, capetele libere ale armelor albe vor fi fixate în mod diferenŃiat:

a. cu sârmă sau cu sfoară pentru topoare şi alte instrumente;

b. cu dopuri de plută pentru cuŃite.

298. Firul de păr se va recolta cu ajutorul unei pensete şi se va introduce în:

a. plic de hârtie;
b. eprubetă.

299. Moduri de operare folosite la săvârŃirea furtului din locuinŃe:

a. prin „vânzarea de ponturi”;
b. studiu prealabil;
c. pătrunderea în locuinŃe prin diferite pretexte;

300. Folosirea „ruptorului” sau „extractorului” este specifică furtului comis:

a. „vânzare de ponturi”;
b. prin împrietenire;
c. prin efracŃie.

301. Smulgerea lănŃişorului, a genŃilor şi a poşetelor în stradă este specifică:

a. furtului prin efracŃie;
b. tâlhăriei stradale;
c. furturilor din genŃi sau poşete.

Prof. Univ.Dr. LAZĂR CÂRJAN

40