Castelanul – Renascut :

Odată - apariţia venise asupra mea sus, la munte, cu toate spaimele ei -. Zăceam la pământ, ca mort, cu
toate membrele paralizate. Dar ura împotriva monstrului m-a ţinut în viaţă, ca un foc. Şi eu voiam să
ştiu! Voiam să ştiu.
Alchimiştii, chiar dacă în multe privinţe sunt nişte nerozi, ca Zosimus Pompillus ăsta - ştiu unele
lucruri.
nii îşi îmbălsămau morţii şi-i păstrau ca mumii. Dar mumiile au devenit locuri unde stau demonii,
demonii din natură, care le vorbeau oamenilor vii. Şi ceea ce ei spuneau, aceasta i-a învăţat pe egipteni
ştiinţa lor despre natură.

WALTHER
Ceea ce spuneți mă zguduie până în străfunduri.

Sunteţi primul căruia îi povestesc despre asta - Pe când zăceam aşa şi m-a năpăduit întunericul, un glas
mi-a vorbit: “Ştii unde eşti?” “Nu”, am zis eu. “Dar cine eşti tu?” “Sunt un rege”, a zis glasul, “şi
domnesc peste acest munte. Tu zaci la poalele porţii de cetate care duce la palatul meu. De n-ai fi aşa
orb, surd, mut, cum sunteţi astăzi aproape toţi, voi, oamenii, ai vedea că zaci în grădina mea cu
trandafiri. Dar tu nu vezi decât pietre, numai prundiş. Cât eşti de sărac, jalnic de sărac. Ce vezi tu nu e
decât mumia grădinii mele cu trandafiri, a castelului meu de cristal, în care trăiesc.” Atunci, eu am
alergat contra întunericului ca un taur şi am strigat: “Vreau să te văd, demone!” Şi cu o poftă de a şti
furibundă i-am smuls de pe cap tichia fermecată. Walther - ce am văzut atunci! Un rege al piticilor, în
armură de aur, cu coif de aur, scânteind de pietre preţioase. Pe cât era de mic, pe atât de mare îi părea
strălucirea, oglindind Soarele, Luna şi stelele. Castelul lui de diamant era mic şi, în acelaşi timp, larg ca
eterul. Şi în jurul lui se întindea o grădină, plină de trandafiri, cu un parfum ameţitor. Nici un paradis nu
poate fi mai pur, mai drăgălaş, mai fericit. “Eu sunt”, a zis el, “Laurin, regele despre care legenda vă
povesteşte că, de eroi, a fost învins. Şi tu te-ai luptat cu mine, prostule. Îţi arunc peste cap lumea ştiinţei
tale ca pe o plasă. Du-te!” Şi deja dispăruse. -

Schiller – Hoti
Schiller: Don Carlos – nuj ce parsonaj

“Cum pot sa-mi spui ca's fericiti daca ei nu au dreptul

sa gandeasca. Nu pot fi un slujitor regesc. Ce mica si umila
socotiti ca-i demiotatea omeneasca, sire. Chiar si
in ce spune un om liber, gasiti doar viclesugul lingusirii.
Ingaduiti-mi sa plec, mi-e inima prea plina
si vrea sa se deschida in fata singurului om pe lume
caruia pot sa i-o deschid.
EU vin acum din Flandra si Brabant.
Ce mandre tari, bogate si manoase si ce popor voinic,
si cat de bun si ma gandeam ca trebuie sa ai o mare bucurie
atunci cand esti parintele poprului acesutia
pe drum am intalnit gramezi de oase de oameni
ce fusesera arsi pe rug.
Si vreti sa ispraviti ce-ati inceput
sperati sa orptiti si indarat sa-mpingeti roata destinului
intregii lumi. Vreti sa saditii pentru eternitate si moarte semanati?
Un lucru silnic precum e acesta
nu va dainui mai mult decat cela ce il face
Tot ce claditi cu nerecunostinta va fi primit asa
Ati infruntat zadarnic natura si zadarnic ati jerfit o mare
viata de monarh in planuri de talmare.
Omul e mai mult decat il socotit,
el se va smulge din lanturile amortelii
si va cere iar dreptul lui cel sfant si
numele or sa vi-l arunce alaturi de acela al lui Nero
si Pusiris si imi pare rau. Dati-le inapoi ce le-ati luat
lasati marinimos, cum trebuie sa fie un om puternic,
sa curga fericirea peste lume din cornul imbelsugarii
majestatii voastre. Lasati in tara asta sa infloreasca si sa
dea roade spiritele. Dati-le-napoi
ce le-ati luat, fiti peste milioane de regi rege. Zvarliti aceasta
indumnezeirii cei nefireasca si ne nimiceste o trasatura de condei
si lumea o fauriti din nou . Dati libertate gandirii.
Contemplati in jurul vostru, natura in toata maretia ei.
Pe libertate, este ea formata si ce bogata este ea prin libertate.
Creatiunea majestatii voastre, insa, ce stramba e si ce saraca
este. O frunza daca a fosnit, stapanul crestinatatii tremura de flica.
Orice virtute o contemplati cu teama. Mai bine sire haraziti puterea
regeasca, nuimai fericirii popoarelor.
Dati omenirii nobletea ei pierduta. Cetateanul
sa fie ce o vrea el sa fie, ca singura indatorire
sa aiba sa resepcte drepturile celoralti, ca si ale
leui. Cand omul sie insusi va fi redat
si va stii iar cat pretuieste va inflori pe lume libertatea!
“Cum va place” - Shakespear - Orlando....

“Orlando ma numesc si nu frumoasa principesa,

El ne-a provocat la lupta pe noi toti
Printre atatia altii am venit si eu sa-mi incerc puterea tineretii
Va rog din suflet, nu ma pedepsiti, judecandu-ma prea
aspru, caci nu ma pot supune rugamintilor
unor doamne atat de frumoase si atat de bune.
Si fie ca frumosii vostri ochi si urarile voastre de bine
sa ma ajute in incercarea mea. De voi cadea infrant
va fi spre rusinea unuia lipsit si de asta data
de noroc. Iar daca voi pieri in lupta va muri unul,
ce se doreste astfel. Prietenilor n-am sa le fac nici un rau,
caci n-am nici un prieten care sa ma planga si nimeni n-o sa fie pagubit,
caci eu n-am pe nimeni pe lumea asta. Locul ce-l am,
cand va ramane gol, va fi mai bine folosit de altul.”

Gloucester :Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat,

Prin soarele lui York2, în toi de vară; Iar norii toţi,
ce casa ne-o striveau, Sînt îngropaţi în sînu-adînc al mării.
Purtăm pe frunţi cununi de biruinţă; Din ciunte arme am făcut trofeu;
Din aspre trîmbiţi, vesele taifasuri; Din marş războinic, paşi suavi de danţ.
Brăzdatul Marte chipul şi-l descnmtă, Şi-acum, în loc
să sperie vrăjmaşii încălecat pe cai împlătoşaţi,
El dănţuie-n iatacuri de domniţe La mîngîiosul cîntec al lăutei.
Dar eu, ce nu-s strujit pentru hîrjoane Şi nici să mă răsfăţ în dulci
oglinzi, Eu, crunt ciuntit, ce nu pot să mă-nfoi Pe lîng-o
nimfă legănată-n şolduri; Eu, cel necumpănit deopotrivă,
Prădat la trup de firea necinstită, Ne-ntreg şi scîlciat, prea
timpuriu zvîrlit în lumea ce respiră, şi-încă
Aşa pocit, scălîmb, că pîn' şi cainii
Mă latră cînd păşesc şontic. po drum.
Da, eu, în piuitul slab al păcii,
Nu jindui să-mi petrec răgazul altfel
Decît privindu-mi umbra lungă-n soare
Şi cugetînd la strîmbăciunea mea.
Deci, cum nu pot să fiu nici curtezan,
Nici să mă-mbii la galeşe taifasuri,
Mi-am pus în gînd să fiu un ticălos,
si să scuip pe huzurul fără noimă, a zilelor noastre.
Urzeli am înnodat, primejdii grele.
Prin bete profeţii, scorneli mistuitoare şi vise, Pe regele Eduard şi pe Clarence, fraţi mei,
La ură să-i asmut. Chiar azi, George Clarence, se va trezi
într-o capcană, legata de o profeție precum ca cineva
Pe nume „G” îî va stîrpi vlăstarii regelui Eduard.
Intraţi în suflet, gînduri: vine Clarence.

Moliere – Scoala nevestelor

Arnoucevapacolo:

Cand nu esti prost, o proasta sa-ti iei de nevasta.

Sotia ta amice. fireste e destepata.
Da nici o banuiala, prin asta, nu-ti desteapta?
Talentele nevestii, cunosc atatea cazuri.
Aduc adeseori, barbatului necazuri.
Eu sa ma-nham alaturi de o intelectuala,
Sa-mi scoata mie ochii cu-o vorba radicala.
In versuri si proza, nevasta sa compuna
Si-n casa mea sa aduca artisti si lume buna?
Iar eu sa fiu in spate, barbatul, om de treaba
Dihania, de care nici dracul nu intreaba,
Ah nu, nu vreau nevasta din randul celor culte,
Femeia care scrie, cunoaste un pic prea multe ,
Eu vreau ca jumatatea sa fie, nu sublima ci toaanta.
Sa nu stie ce-i aia rima, intr-un cuvant sa fie de o ignoranta rara.
Atat ii cer sa stie, sa coasa, sa se-nchine sa toarca si sa tina
necontenit la mine
Vreau mai degraba una si proasta si pocita
decat una cu chip ingeresc si necinstita!
 From the Published One Act Play
MUSIC MAYBE
Available on Amazon.com

ISBN-13: 978-1519120106

"QUITTING"
monologue from published play
"Music Maybe"

SLUG

Everyone's always quitting on me. My whole life... all the people I get to know... quit. I never do.
I'm loyal. I stay. But they all leave me. Started with my dad... he quit on us when I was little and my
mom quit on me even though she was still around. She quit caring and quit feeling anything.
Everything I tried, every friend I made, quit on me in some way... I always felt like I failed them...
and drove them away. But here... I finally thought I'd found a place where I could be a part of
something. This time we've been together has been the best days of my life. Sounds pathetic but it's
true. I've never been happier than I've been playing music with all of you. Coming here each day
gives me something to live for, something to make me drag my lazy carcass out of bed. I feel so
alive here, playing with all of you. And it's more than just living... it's the fact I found a place in this
world. A place where I matter and I fit in. I didn't feel lost anymore.

END OF MONOLOGUE

Traducere:

Mereu oamenii au renuntat la mine. Toata viata mea... toti oamenii pe care ii cunosc... renunta. Eu
nu fac asta niciodata. Sunt loial. Raman Dar ei ma lasa balta. Totul a inceput cu tata... Ne-a lasat
balta cand eu eram foarte mic si mama a renuntat la mine, chiar daca era langa mine. A incetat sa-i
mai pese si sa mai simta ceva. Tot ce am incercat a fost degeaba, toti prietenii pe care mi i-am facut,
m-au lasat balta intr-un fel... am simtit mereu ca i-am dezamagit... si i-am indepartat.

Dar aici... Am gasit, in sfarsit, un loc in care sa fac parte din ceva. Zilele astea, de cand suntem
impreuna, au fost cele mai frumoase din viata mea. Suna patetic, dar este adevarat. Nu am fost
niciodata mai fericit ca atunci cand cantam impreuna, cu totii. Sa vin aici in fiecare zi imi da un
motiv sa traiesc, un motiv sa-mi tarasc corpul asta lenes din pat. Simt ca traiesc aici, cand cantam cu
totii. Este mai mult decat doar “a trai”... este sentimentul ca am gasit un loc pe lumea asta. Un loc
unde simt ca apartin. Nu ma mai simt pierdut.
PRZYBYSZEWSKI - Renascut

Nu pot crede la fel. Dvs. vedeţi în combinaţiile schimbătoare ale cosmosului material cauzele
stărilor prin care trece sufletul dvs. Eu văd lucrurile aşa: Eu ştiu că sufletul nostru înaintează de la o
veşnicie la alta, spre a se încarna aici, pe Pământ, în forme mereu noi. Şi chiar dacă sufletul apare cu
nenumărate măşti, el rămâne totuşi fidel sarcinii pe care Dumnezeu i-a dat-o de la începuturi. Eu
ştiu că am fost deja de multe ori în această lume. Poate ca vagabond trubadur. Mereu un rebel.
Universal. Am simţit întotdeauna că sufletul este un instrument muzical neascultat, că sistemul
nervos este o claviatură.

Dumneavoastra spuneti:

“- Lumea şi-a ieşit din ţâţâni. Şi, o dată cu ea, legătura de la om la om, legătura dintre om şi natură,
legătura cu el însuşi. Ce ne rămâne de făcut? Analiză, critică, acuzaţie: ţipătul. - Cum se oglindeşte
lumea vizibilă sau trează sub suprafaţa apei conştienţei noastre - cine o poate spune? Nimeni nu-şi
poate străpunge mările.”

Ba da, iubirea poate. Iubirea dintre bărbat şi femeie. Ceea ce trece podul şi ceea ce sfinxul trece sub
tăcere, e enigma androginismului. Ce este aceea?

Unirea sexelor bărbătesc şi femeiesc într-o singură fiinţă. Sau omul paradisiac de la origini. De ce
iubesc? Eu, bărbatul, pe femeie? Fiindcă în ea mă iubesc pe mine însumi, pe mine în eul meu
intensificat la maximum. Ceea ce, din acest eu, doarme în mine, îmi apare în femeia pe care o
iubesc. Eul meu, dar eul meu androgin. Cine vrea să înţeleagă, trebuie să iubească - ori să se
cufunde în muzică.

Allen – Cum sa cuceresti femeile