Sistemul lui Stanislavski aplicat pe rolul Don Baker

din spectacolul Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe

Metoda lui Stanislavski este o abordare sistematică a procesului de pregătire

a unui actor. Ideile principale al acestui sistem era să pregatească actorii, ca aceltia
să se poarte foarte natural, firesc și obișnuit pe scenă, lucru care contrasta foarte
tare metodele de joc alte actorilor vremii. ACeștia aveau deobicei un ton foarte
grandios și gesturi cabotine. Stanislavski a schimbat mult acest lucru, el
conceptualizând o cale de a ajunge la personaj pronind e la propria persoană.

De cele mai multe ori, toate resorturile personajului sunt deja in noi, singura
dificultate fiind declanșarea acestor emoșii prin repetarea unui proces prin care tu
ca om ajungi la acel declanșator. Prin urmare, Stanislavski ne spune să parcurgem
un întreg proces și să ne folosim de bagajele noastre interioare ca să ajungem la
personaj și nu doar o formă tehnică ce doar ne arată forma dar nici un pic de
conținut.

Această metodă aparține școlii ruse de teatru și cel mai mare practicant și
inventatorul acestei metode este Konstantiv Stanislavski. Născut cu numele de
Konstantin Sergheievici Alexeiev în Moscova într-o familie avută, și-a făcut
debutul pe scenă la vârsta de numai șapte ani. Și-a luat numele de scenă
Stanislavski la începutul carierei (probabil, din dorința de a apăra bunul nume al
familiei).În 1888, Stanislavski a înființat Societatea de Artă și Literatură la Teatrul
Malîi, unde a căpătat o experiență în arta dramatică.
În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir
Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescărușul al
lui Anton Cehov. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului
său "Sistem", bazat pe tradiția realismului lui Alexandr Pușkin. "Sistemul" va fi
mai apoi dezvoltat de Lee Strasberg[1], Stella Adler[2], Robert Lewis[3], Sanford
Meisner[4] și mulți alții în Statele Unite. "Sistemul" lui Stanislavski se
concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiți să
folosească "memoria afectivă" pentru a portretiza în mod natural emoțiile
personajelor interpretate. Pentru a reuși în această încercare, actorilor li se cerea să
se gândească la un moment din viețile lor în care au simțit emoția dorită și să
încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorința de a asigura o interpretare cât mai
apropiată de realitate.
"Magicului dacă" este cea mai puternică metodă folosită de sistem. Actorul
încearcă să-și pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una
dintre primele astfel de întrebării fiind: "Ce aș fi făcut eu dacă m-aș fi aflat în
situația aceea?". Acest element deobicei conjură un soi de apropiere a poveștii de
propria persoană și visează reacțiile actorului la poveste. Deși. chiar și Stanislavski
recunoaște, întrebarile de tipul "Ce as face eu?" vor duce la un rezultate diferit față
de "Ce ar face Hamlet?| în această situașie, dar este un bun loc pentru a începe.
Re-educarea . Acotrii trebuie să regândească modul în care merg și se poartă
pe scenă. Să fii în fața unui număr mare de oameni, nu face parte din viața de zi cu
zi al orcărui individ și poate fi înfricoșător pentru unii. Începuturile teatrului au
avut loc în Grecia Antică și din cauza spațiilor și tipului de joc totul era foarte
alterat de realitate pentru ca toți cei 20.000 de spectatori, ce se aflau deobicei în
amfiteatre, să poată înțelege povestea și replicile actorilor. Stanislavski însă
sfatuiește actorii să se comporte pe scenă și să aibă mișcări, reacții căt mai aproape
de cele din viață, dar păstrând un volum al vornirii potrivit, pentru a se și auzi.

Stanislavski a avut influență asupra unor scriitori precum Maxim Gorki și

Anton Cehov.Stanislavski a supraviețuit atât revoluției din 1905 cât și revoluției
din 1917, în timpul acesteia din urmă, numai după intervenția lui Lenin, după cum
s-a afirmat în epocă. În 1918, Stanislavski a înființat Studioul Întâi ca școală pentru
tinerii actori și a scris mai mlte lucrări în domeniul teatral.
Sistemul lui Stanislavski este o metodă complexă pentru interpretarea
unor personaje credibile. Actorii de film, televiziune și de teatru din zilele noastre
datorează mult acestei metode.
Datorită preconcepțiilor legate de zona socialistă în care această metodp a
luat naștere, lumea vestică a luat legătură cu acest sistem destul de târziu, dar după
terminarea războliului rece, Școala Americană de teatru a explodat când sistemul
lui Stanislavski a fost adus în țară.
Laboratorul American de Teatru din 1923, coordonat de Richard Boleslavsky [1] si Maria
Ouspenskaya [2], care venea din Teatrul de Arta din Moskova, unde studiase actoria sub
indrumarea lui Stanislavski, sunt intre cei care au pus bazele invatamantului artistic teatral, a
invatarii metodice a actoriei in Statele Unite. Ea, practic, este prima profesoara de Arta Actorului,
care a adus metoda Scolii ruse de Actorie, in America.
De aici va porni, mai departe, dezvoltarea metodei de predare a Artei Actorului realizata
de Mikhail Chekhov[3] , de Viola Spolin[4] si de Lee Strasberg [5]- mult mai tarziu.
Cei trei mari profesori, au influentat toate generatiile de actori de la Hollywood, incepand
din sec. XX si pana in prezent, lasandu-si amprenta asupra celui mai modern si mai cunoscut
mod de a juca in filme, promovat in toata lumea prin cinematografia Americana; au fost, de fapt,
promotorii unui limbaj cinematografic universal. Actorii de pe toate continentele vorbesc in
prezent aceeasi "limba" a actoriei studiate dupa metodele lui Stanislavski si ale acestor profesori
ce i-au dus metoda mai departe. Acesta este motivul pentru care este o datorie de onoare de a
vorbi despre acei "dascali" care au adus un plus de valoare artei actoriei americane si universale,
prin aportul lor pedagogic, in aceasta directie.
Tatal lui Michael Chehov a fost Aleksandr Pavlovich Chehov (fratele binecunoscutului
Anton Pavlovici Chehov[6]) iar mama sa a fost Natalia Golden.
Michael Chekhov a fost considerat de catre Constantin Stanislavski drept unul dintre cei
mai straluciti studenti ai sai, in perioada in care ii frecventa cursurile. Cativa ani mai tarziu, in
1915 el s-a casatorit cu Olga Knipper - deasemenea actrita, care a realizat deci poate fi clasificat
ca fiind mai tarziu o minunata cariera in cinematograful celui de-al III Reich in studiourile
cinematografice din Berlin.
Michael Chehov a fost unul dintre protejatii lui Stanislavski, si-a insusit principiile sale
de lucru, care inca mai stau la baza oricarei scoli de teatru din lume, dar a considerat ca
exercitiile lui Stanislavs 121c27b ki duc inspre un naturalism mult prea accentuat si a incercat
alte cai posibile, inspre atingerea acelorasi teluri artistice.
Dupa anii 1920, Michael Chehov a emigrat in Statele Unite unde si-a deschis propria sa
scoala de actorie. Plecand de la principiile de baza deprinse in scoala rusa, Michael Chekhov
aduce ca noutate si ca semn al cursului sau importanta gestului scenic al "gestului psihologic" -
dupa cum il denumea el. Asta insemna - spus pe scurt - ca actorul isi materializa dinamica
interioara a personajului in gesturi semnificative ce caracterizau starea acelui personaj. A ramas
in memorie, drept unul dintre dascalii de baza ai scolii americane de teatru si film, de la
inceputul secolului XX si pana in prezent. Are nenumarate referinte in carti si reviste de
specialitate si metodele lui sunt practicate in cursurile de actorie, chiar daca nu se mai specifica
anume acest fapt.

Cu toate acestea în minte putem începe studiul pe personaul Don Baker. Citind textul de
mai multe ori ăncepi să deprinzi ăn cezonp se află opersonajul tău. Fluturii sunt liberi este un text
scris in anii la începutul anilor 70, putem spune despre el că se află în sfera teatruluo
contemporan. Metoda lui Stanislavski este mai greu aplicabiilă pe un text foarte departat ca
timpul actual.
Primele caracteristici ale acestui personaj sunt:
- este tânăr și își dorește să se descurce singur
- a terminat colegiul acum un an și s-a mutat la 16 km de locul de naștere și de mama sa. Ăși
doreste foarte puternic să fie independent.
- cțntp la chitara și este hotărât să facă o carieră din asta.
- este încrezâtor în propriile forțe și vrea să se descurce fără sprijin dar încă depinde financiar de
mama sa.
- îi place să citească, are simțul umorului foarte dezvoltat ți este o persoană calmă. cultă și
organizată.
- s-a nâscut orb.
Pornid de la aceste câteva trăsături putem deja face o paralela între actor și personaj. De
exemlșu situația actuală a personajului se potrivește cu cea a interpretului. Eu locuiesc singur
deși aș putea la fel de bine să locuiesc și cu părinșii mei, fiind din același oraș, dar nevoia mea de
libertate și propria reafirmare că mă pot descurca și singur, mă lin departe de cuib și într-o
permanentă încercare a abilitâlilor mele.
Cțbt la chitară ca și DOnny și vreau să am o carieră în muzică și in Show Business în
general. Ca și Don ămi plac oamenii și ăn general sut drăguși cu mine dat fiind problema mea de
vedere ți energia mea pozitivă. Cum am și menționat, probabil cel mai mare aploa pe care îl am
cu personajul, este relația noastră directă cu întunericul. Și nu mp refer la ăntunericul ca metaforă
ci de efectiv posibilitatea de a vedea numai negru ăn fața ochilor pentru tot restul vieții. Eu nu m-
am născut orb dar boala mea degenerativă a orbire ar trebui să ducă. Așa cum Don se pregătește
să devină un om normal, indiferent de afecșiunea sa, ala li eu ma pregătesc să devin ca Donny,
complet orb.
Oamenii cu această afecșiune sunt în general extrem de organizași. AIci eu a trebuit să
lucrez, deși îmi cunosc casa foarte bine, sunt momente în care uit unde pun lucruri și atunci
căutarea lor devine un soi de misiune imposibilă. Personajul are calitatea de a șine extrem de
bine minte unde a plasat fiecare obiect și are un traseu foarte clar as drumurilor sale. Ăn casa ăn
care locuiesc am și colegi de aprtament. O vedere sănătoasă ar fi putut simplifica viașa mea de zi
cu zi dar făcând exerciciul de orbire am dezvoltat un simț de finețe când caut obiecte. Totuși
oricțt aș fi vrut să fiu consecvent ăn propunerea mea, tot eram tentat să deschid ochii pe alocur și
să privesc, posibilitate pe care Donny nu o are. Așadar întrebarea rămânea, cum vede un om orb.
În căutarea acestui răspuns, am achizilionat chiar și un baston pentru orbi și l-am scos la
o plimbare. A fost foarte interesant să perfep lumea din fața mea folosind doar acel baston.
Modul ăn care îl țineam în mână îmi dadea posibilitatea să simt vibrația sa și să îmi dau seama
cât de cât de materialul înălțimea și mai important decât orice, să realizez că este un obiect ăn
față și să îl evit. Când am început să prind încredere și să mă deplasez din ce în ce mai rapid, am
pățit și primul accident. Un semn de circulație a șinut sp ămi aducă aminte că trebuie sa fiu calm
și răbdatpr ca DOn, altfel risc să capăt un mare cucui în frunte.
Reacția oamenilor este foarte interesantă în schimb. Eu am în grijă un caine ce a parcurs
jumătate din procesul prin care ar fi devenit câine însoțitor iar oamenii nu prea știu despre
lucrurile acestea ăn Romania, motiv pentru care aproape nimeni nu mă interpretează ca fiind
nevăzător, dar cu bastonul am reușit să observ și să capturez câteva reacții. Lui Don nu ii place să
atraga prea mult atenția iar eu iubesc să mi se dea așa ceva. Așa că m-am bucurat de reazultatul
plimbării cu bațul dar am reușit să simt și acea durere, acel lips, mai ales cănd am incercat o
strada pe care nu o cunoșteam foarte bine, moment în care a trebuit să abandonez experimentul,
să deschid ochii și să îmi găsesc calea. Dar frustrarea și sentimentul de neputință a ramas.
Cu Don mi-a fost foarte ușor sp aduc personajul la mine, veselia, umor, zona de interes
vocațională m-au făcut să reușesc aducerea personajului la propria persoană foarte ușor. Iar
folosirea tehnicii EU în situașia dată a facut ca acest personaj să se afle acolo, ămpreună cu mine,
la monmentul reprezentației. Am avut și dificultăți totuși deoarece personajul meu este foarte
rezervat, calm și stapăn pe sine. Cum eu nu sunt încp orb și dorinșa mea de a fi un om normal
este și mai mare, sunt ăplin de frici ce anihileaza total încrederea ăn capacitățile mele și există
foarte multe gînduri parazitare și preconcepții ce mă fac să fiu lipsit de încredere, timorat, anti-
social pe alocuri și foarte speriat să cer ajutorul. În schimbul de replici între el ți mama sa, o
ăntreabp daca nu a fost tot timpul pușin rușinată că a avut un copil orb, ei bine aș putea zice că
înainte de acest rol, eu eram rușinat că am această problemă de vedere și credeam că este un
defect peste care oamenii nu pot trece. U
Universul are si un mod foarte interesant de a rezolva lucrurile și în cel puțin două
impostaze am fost pus ăntr-o situație similara cea cea lui Don. Am cunoscut două fete ce au fost
foarte impresionate de calitățile deprinse o dată cu acest handicap și asta mi-a aratat efectiv cum
se simte Don ți cum arată relașia cu Jill, personajul pricipal femonon din piesă. Admirația pe care
oamenii o au față de un om ce reusește mai mult sau mai pușin să treacă de handicapul lui este
ceva ce nu am mai simțit până acum iar Don m-a ajutat să descopăr acest lucru.
În concluzie sistemul lui Stanislavski este un început ce duce întradevăr spre realitatea
personajului, realitate pe care actorul trebuie să o simtă, miroasă, vadă și cel mai important, sp
creadă el în rolul pe care îl interpretează și în realitatea în care se află și publicul va crede și el la
rândul lui ăn aceste lucruri și în actul artistic în sine.