Haneș Vlad

Rcenzie

Ioan Ardelean Stanislavski și teatrul american de azi

Ioan Ardelean este actor de teatru și film, a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai secția
arta actorului și este în prezent profesor al acestei discipline în cadrul Universității de Arte din
Târgu-Mureș, unde și-a desăvârșit studiile in cadrul programului doctoral al univeristății. În urma
acestor studii superioare el a publicat cartea Stanislavski și teatrul american de azi de Ioan
Ardelean, carte apărută în anul 2016 sub egida Editurii Artes din Iași, carte în care sunt cuprinse
368 de pagini. În acest număr de pagini, autorul reușește cuantificarea multor simboluri și culturi
teatrale, Ioan Ardelean devenind asemeni unui ghid în această călătorie pe harta metodelor și
rețetelor lăsate moștenire. Congruent cu filosoful grec Diogene, Ioan Ardelean poartă asupra sa
acea lampă a cinicului atenian, unealtă a căutării binelui, al frumosului, al simplității. Cu Lampa
lui Diogene asupra lui, sunt relevate momente de hermeneutică dar și de expozeu, autorul
ajungând în cele din urmă la redescoperirea fundamentului naturii înconjurătoare și a noastră, ca
ființe umane. Prin această reîntoarcere la origini, o salubrizare personală, cartea ajunge la
apogeul său maxim enunțând marea întrebare necesară pentru fiecare practician de artă a
actorului, De ce devenim actori? Făcând o învoire între metodele vechi, ancestrale ale artei
actorului, și cele ce aparțin avangardei, Ioan Ardelean, în cartea sa Stanislavski și teatrul
american de azi ne relevă adevărata predispoziție a artistului secolului XXI, și anume înclinația
himerică pe care acesta trebuie să o dobândească. Asemeni vorbelor din prefața cărții, semnată
de Domnul Profesor Doctor Universitar Habil Sorin Crișan, cartea lui Ioan Ardelean este acea
lucrare de care cercetarea și glosa românească avea imperativ nevoie.

Din anul 2015 până în 2017 Ioan Ardelean mi-a fost profesor la Universitatea de Arte
Târgu-Mureș, însă acest raport profesor-student nu s-a oprit o dată cu finalizarea studiilor nivel
livență. Prin cartea sa îmi reîmprospătez toate învățăturile sale de la cursurile practice, și în
special acel caracter himeric meționat anterior, caracter pe care Ioan Ardelean îl condensa într-o
explicație simplă, fiind în fața studenților, Actorul trebuie să știe să își scrie singur textul, să își
facă singur coregrafia, să își selecteze singur muzica, să își procure decorul și costumul. Aceste
vorbe mi-au rămas impregnate în minte și le-am purtat cu mine pe tot parcursul lecturii acestei
cărți, care a devenit pentru mine, un ghid, un manual de călăuzire în cercetările mele practice ca
artist creator. În primele șase capitole, autorul ne reîmprospătează memoria, revizuind cu
măiestrie învățăturile lui Kontantin Sergheevici Stanislavski, aprofundând metodele acțiunilor
fizice. Ioan Ardelean ne aduce aminte de valențele învățăturilor lui Stanislavski, de toată viața
marelui artist rus, care a fost o perpetuă cercetare axată în special pe artă și pe viața sa în raport
permanent cu aceasta. Să ai o carte care redescoperă și retraduce simbolurile, poveștile și
anagogiile cărtii de căpătâi a actorilor este o unealtă de un calibru superior. Trăim uneori cu
impresia că K.S. Stanislavski a marșat doar pe capacitățile lăuntrice ale practicianului de artă a
actorului, însă Ioan Ardelean dustruge această Fată Morgana care bântuie uneori asupra catorva
oameni din lumea teatrului. În ultimul capitol din cele șase, din această anexiune dedicată lui
Stanislavski, ne sunt relevați cei trei dintre cei mai importanți studenți ai artistului rus. Ne este
dovedit în aceat capitol că fiecare dintre aceștia a conferit o piesă esențială din mozaicul care este
Munca actorului cu sine însuși.

Continuându-și mai departe construcția teoretică cu caractere puternic livresc, Ioan

Ardelean devine liantul dintre vechi și nou, dintre fundație și mansardă. Ne este istorisită
parcurgerea așa-zisei metode al lui Konstantin Sergheevici, din rusia pănâ în america, cum
aceasta a fost eronat înțeleasa și denaturat aplicată. Toate acestea aveau să sufere un parcurs
anevoios până la intrarea în scenă a unei noi personalități pe care, autorul carții cu pricina, ne-o
sesizează intr-un mod memorabil, și anume, Anne Bogart. Această regizoare și directoare de
teatru, ajunge să pătrundă în simplitățile metodei din Rusia și să își coaguleze propria sa cale,
pripriul ghid pentru actori, propria sa rețetă. Această metodă a lui Anne Bogart, Dl. Ardelean o
disecă cu măiestrie în următoarele capitole, explicându-ne pas cu pas ce trebuie făcut pentru a
practica exercițiile View Potint’s. Este dificil să așterni pe hârtie asemenea practici, deoarece
caracterul lor fizic le conferă responsabilitatea aplicării lor în scenă, în repetiți, dar totuși Ioan
Ardelean reușește să ne prezinte metodic fiecare VIEW POINT (punct de vedere). În paralel cu
cele noua puncte de vedere, ne este brodată viața Annei Bogart cu amănunte pertinente pentru
exegeza autorului. Parcursiv, ne este mutată atenția către un alt mare nume al lumii teatrale, și
anume Tadashi Suzuki, artist posesor de o altă metodă , care îi și poartă numele, metoda suzuki
este la rândul ei un prilej de studiu pentru profesorul meu Ioan Ardelean. Viața detailată și a
acestui mare nume, a acestui artist japonez este pusă în lumină pentru a fi cu putință înspre a-i
înțelege căutările și concluziile la care s-a ancorat. Datashi Suzuki este reliefat ca personalitate
concomitent cu prezentările necesare ale lumii artistice japoneze, dansul, teatrul Noh, Kabuki și
Butoh. Acestea din urmă au însemnat un mare impact asupra creației lui Suzuki, iar lianturile,
conexiunile rezultante din mii de ani de teatru pe acest mapamond sunt puse în lumină în cartea
Stanislavski și teatrul american de azi.

Fundamentul primordial al lui Ioan Ardelea, ceea ce îi definește opera scrisă și

concretizează cuvintele sale explicative, narative și biografice, este experiența practicianului.
Factorul evocator pentru această carte este vasta și înrădăcinata practică a autorului, el dovedind
o cercetare guvernată de aplicabilitate personală actoricească. Ei bine, din acest izvor personal al
experientei în scenă cu Stanislavski, discipolii săi, Anne Bogart, Tadashi Suzuki, Teatrul Noh,
Kabuki, Butoh și improvizația, Ioan Ardelean poate, dupa o lungă perioadă în scenă sau în afara
ei ca regizor, sa își asume rolul teoreticianului. Cititorul va avea suprize pe tot parcursul lecturii,
ea fiind strictă și rigidă în unele explicații vizănd metodele , ca mai poi să grăiască relaxare și
destindere, aplecandu-se asupra imaginației și distracției în grup. Având în vedere acest paradox
care se resimte pe alocuri în manualul teatral, personal îl pot compara pe Ioan Ardelean cu însuși
Denis Diderot. Diderot este cel care a dat naștere acestui concept al actorului ca paradox în
relație cu meseria, care este pătruns de sentiment, dar nu este de fapt, deoarece metoda sa, este
atât de personală, încât nimeni nu o poate înțelege în profunzimi. Astfel, cartea lui Ioan Ardelean
este mai mult decât o simplă carte de teorie teatrală, ea imbină, teoretizează, povetește și
dovedește aplicabilitate. În această călăorie, din Rusia în America, apoi în Japonia, iar ca ultimă
destinație, în propriile gânduri ale autorului, acesta ajunge să ofere cititorului sfaturi simple spre
final. Simplitatea întrebarilor sale legate de sine și lumea înconjurătoare, concluziile despre
magia improvizației, sfaturile profesor-student doveidite prin sintagmele Joacă-te , Nu există
reguli , Less is more , Nimic nu e greșit , încoronează opera. Acestă aparentă concluzie simplistă
din final este defapt un summum edificator, pe culmea adevărului personal, a organicității unui
teoretician practician la bază, profesor, mentor și artist creator desăvârțit.