Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Tg.

Mureş

REŢEAUA INTERNET
ŞI UTILIZAREA ACESTEIA

Elevă: Precup Bianca-Maria Profesor: Szalai Anca-Ramona

11 aprilie 2022

1
 Cuprins

I) Arhitectura Internetului…………………………………………….……….………3

1.1 Istoria Internetului……………………………………..…………….…….……....3

1.2 Protocolul de transmisieTPC/ IP……………………………………..….….....…5
1.3 Protocolul DHCP într-o reţea locală…………………………………...…...........7
1.4 Adresa IP, DNS………………………………………………………………....….7
1.5 Browser- protocolul htpp……………………………………………...................8
1.6 Host şi clienti…………………………………………………………….…....…....8
1.7 Proxi………………………………………………………………………....……...9

II) Servicii oferite de Internet…………………………………………...…………….10

2.1 Serviciul www………………………………………………………….…......…10

2.2 Servicii de poştă electronică………………………………………….............11
2.3 Newsgroup…………………………………………………………….…....…..12
2.4 FTP………………………………………………………………………...….…13
2.5 Portal.........................................................................................................13
2.6 Baze de date online……………………………………………………...........14
2.7 Operaţii bancare prin Internet………………………………………….....….14

III) Bibliografie………………………………………………………………...….……15

2
 Capitolul I: Arhitectura Internetului

1.1 Istoria Internetului

Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost

rivalitatea între cele două mari puteri ale secolului al XX-lea:
Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În 1957,
URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în
spațiul cosmic primul satelit artificial al Pământului denumit
Sputnik. Acest fapt a declanșat o îngrijorare deosebită în
Statele Unite ale Americii, astfel președintele Eisenhower înființează o agenție specială
subordonată Pentagonului: Advanced Research Projects Agency (www.darpa.mil).
Această agenție a Ministerului de Apărare (Department of Defense, prescurtat DOD) este
condusă de oameni de știință, are o birocrație redusă, și are ca misiune: „Menținerea
superiorității tehnologice a armatei Statelor Unite și prevenirea surprizei tehnologice în
domeniul securității naționale prin sponsorizarea celor mai noi și revoluționare descoperiri
științifice și prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legături între
cercetarea științifică și implementarea tehnologică militară a acesteia.

În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat

cu inteligența artificială, găsește soluția de a conecta mai multe terminale la un singur
calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în
care mai multe aplicații (programe de calculator) solicită acces concurențial la o resursă
(fizică sau logică), prin care fiecărei aplicații i se alocă un anumit timp pentru folosirea
resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universități se pune
problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susține o soluție de
interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-server".
Astfel, pentru a transmite informația, aceasta este mărunțită în porțiuni mici, denumite
pachete. Ca și la poșta clasică, fiecare pachet conține informații referitore la destinatar,
astfel încât el să poată fi corect dirijat pe rețea. La destinație întreaga informație este
reasamblată. Deși această metodă întâmpină rezistență din partea specialiștilor, în 1969
începe să funcționeze rețeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los

3
Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah și Stanford
Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa
transmisia de date. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol /
Internet Protocol), creat de Vint Cerf și Robert Kahn în 1970 și care este și acum baza
Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele
compatibile cu IBM sau și Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX,
Windows, MacOS etc. să se "înțeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul urma să
devină cu adevărat independent de platforma harware utilizată. Prima conexiune ARPANET
a fost realizată în 29 octombrie 1969, ora 22:30 între University of California din Los
Angeles și Institutul de Cercetare Stanford și a decurs astfel: cei de la un capăt al rețelei au
tastat un “L” (de la "login") și apoi, prin telefon, au cerut confirmarea funcționării transferului
de date de la cei de la celălalt capăt al conexiunii. Dialogul a fost următorul:

Ca program al Ministerului Apărării al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor de repede,

la el conectându-se din ce în ce mai multe calculatoare. În 1979 ARPA decide să separe
rețeaua în două, una pentru lumea comercială și universitară, și una militară. Cele două
rețele puteau comunica în continuare, construindu-se practic o inter-rețea (internet)
denumită inițial DARPA Internet și consacrată ulterior sub denumirea Internet. Numeroși
cercetători din domeniul academic și militar si-au concentrat eforturile în scopul dezvoltării
unor programe de comunicare în rețea. Astfel în 1980 o serie de programe de comunicare
(bazate pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate și astăzi, erau deja finalizate. În
1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, și ca urmare, tot mai multe
calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET. Creșterea numărului de
calculatoare conectate la Internet a devenit exponențială, astfel încât în 1990 Internetul
cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja conectat calculatorul
cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an.

Primul server Web

Dezvoltarea rapidă a Internetului s-a datorat faptului că accesul la documentația

protocoalelor obligatorii a fost și este liber și gratuit. În 1969 S. Crocker a inițiat o serie de
„note de cercetare” denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic și
devenite cu timpul accesibile gratuit on-line (în Internet). Marea schimbare a început în
1989, când Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva
(CERN) a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).

4
 O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for Supercomputing
Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziție browserul "Mosaic", care era bazat pe o
interfață grafică (Windows). Enorma creștere a webului a început aproape dintr-o dată: în
iunie 1993 erau înregistrate 130 servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de
servere.

1.2 Protocolul TPC/ IP

Modelul TCP/IP (Protocol de control al transmisiei/Protocol Internet, în

engleză Transmission Control Protocol/Internet Protocol) a fost creat de US DoD (US
Department of Defence - Ministerul Apărării Naționale al Statelor Unite) din necesitatea unei
rețele care ar putea supraviețui în orice condiții. DoD dorea ca, atâta timp cât funcționau mașina
sursă și mașina destinație, conexiunile să rămână intacte, chiar dacă o parte din mașini sau din
liniile de transmisie erau brusc scoase din funcțiune. Era nevoie de o arhitectură flexibilă,
deoarece se aveau în vedere aplicații cu cerințe divergente, mergând de la transferul de fișiere
până la transmiterea vorbirii în timp real.

Aceste cerințe au condus la alegerea a patru niveluri pentru modelul TCP/IP:

Este identic cu cel din modelul OSI, ocupându-se cu probleme legate de siguranță, control
al fluxului și corecție de erori. El este proiectat astfel încât să permită comunicarea între
entitățile pereche: sursă, respectiv, destinație. În acest sens au fost definite două protocoale
capăt-la-capăt.

Primul din ele, TCP (Transmission Control Protocol). El este un protocol sigur orientat
pe conexiune care permite ca un flux de octeți trimiși de pe o mașină să ajungă fără erori pe
orice altă mașină din inter-rețea. Acest protocol fragmentează fluxul de octeți în mesaje discrete
și pasează fiecare mesaj nivelului internet. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se
asigura că un emițător rapid nu inundă un receptor lent cu mai multe mesaje decât poate acesta
să prelucreze.

Al doilea protocol din acest nivel, UDP (User Datagram Protocol), este un protocol
nesigur, fără conexiuni, destinat aplicațiilor care doresc să utilizeze propria lor secvențiere și
control al fluxului. Protocolul UDP este de asemenea mult folosit pentru interogări rapide
întrebare-răspuns, client-server și pentru aplicații în care comunicarea promptă este mai
importantă decât comunicarea cu acuratețe, așa cum sunt aplicațiile de transmisie a vorbirii și a
imaginilor video.

5
 Scopul inițial al nivelului rețea ("Internet Protocol") era să asigure rutarea pachetelor în
interiorul unei singure rețele. Odată cu apariția interconexiunii între rețele, acestui nivel i-au fost
adăugate funcționalități de comunicare între o rețea sursă și o rețea destinație.

În stiva TCP/IP, protocolul IP asigură rutarea pachetelor de la o adresă sursă la o adresă

destinație, folosind și unele protocoale adiționale, precum ICMP sau IGMP. Determinarea
drumului optim între cele două rețele se face la acest nivel.

Comunicarea la nivelul IP este nesigură, sarcina de corecție a erorilor fiind plasată la nivelurile
superioare (de exemplu prin protocolul TCP). În IPv4 (nu și IPv6), integritatea pachetelor este
asigurată de sume de control.

Literele "IP" reprezintă protocolul de Internet . Este setul de reguli care guvernează modul
în care pachetele sunt transmise printr-o rețea. Acesta este motivul pentru care vedem "IP"
folosit în cuvinte cum ar fi adresa IP și VoIP . IP este un protocol, un set de reguli care
guvernează modul în care lucrurile funcționează într-o anumită tehnologie, astfel încât există un
fel de standardizare. Atunci când este introdus într-un context de comunicare în rețea, un
protocol de internet descrie modul în care pachetele de date se deplasează printr-o rețea. Când
aveți un protocol, sunteți sigur că toate mașinile dintr-o rețea (sau din lume, când vine vorba de
internet), oricât de diferite ar putea fi ele, vor vorbi aceeași "limbă" și se pot integra în întregul
cadru.
Protocolul IP standardizează modul în care mașinile de pe Internet sau orice altă rețea IP
înainte sau direcționează pachetele pe baza adreselor lor IP.
Împreună cu adresarea, rutarea este una dintre principalele funcții ale protocolului IP. Rutarea
constă în transmiterea pachetelor IP de la sursă la mașinile de destinație printr-o rețea, pe baza
adreselor lor IP.

Atunci când protocolul de control al transmisiei (TCP) se cuplează cu IP, obțineți controlerul
traficului pe internet. TCP și IP funcționează împreună pentru a transmite date prin Internet, dar
la diferite niveluri.

Deoarece IP nu garantează livrarea sigură a pachetelor pe o rețea, TCP își asumă sarcina
de a face conexiunea fiabilă.

TCP este protocolul care asigură fiabilitatea într-o transmisie, ceea ce asigură că nu există
pierderi de pachete, că pachetele sunt în ordinea corectă, că întârzierea este la un nivel
acceptabil și că nu există nicio duplicare a pachetelor. Toate acestea sunt pentru a vă asigura

6
că datele primite sunt consecvente, în ordine, complete și netede (astfel încât să nu auziți
discursul rupt).

În timpul transmisiei de date, TCP funcționează chiar înainte de IP. TCP pachete de date
în pachete TCP înainte de a trimite aceste la IP, care, la rândul lor, încapsulează aceste în
pachete IP.

Aceasta este poate cea mai interesanta si misterioasa parte a IP-ului pentru majoritatea
utilizatorilor de calculatoare. O adresă IP este o adresă unică de identificare a unei mașini (care
poate fi un computer, un server , un dispozitiv electronic, un router , un telefon etc.) într-o rețea,
servind astfel pentru rutarea și redirecționarea pachetelor IP de la sursă la destinație.

Un pachet IP este un pachet de date care efectuează o încărcare de date și un antet IP.
Orice bucată de date (pachete TCP, în cazul unei rețele TCP / IP) este împărțită în biți și
plasată în aceste pachete și transmisă prin rețea.

Odată ce pachetele ajung la destinație, ele sunt reasamblate în datele originale.

1.3 Protocolul DHCP în reţeaua locală

DHCP este un acronim pentru DynamicHostConfiguration Protocol (Protocol Configurare

Dinamică Clienți). Este un protocol de management de rețea folosit de servere pentru a aloca
adrese IP automat calculatoarelor și dispozitivelor conectate la ele.

În rețelele locale (LAN), precum cele de acasă sau din birourile mici și medii, serverele care
oferă DHCP sunt de obicei rulate de routere. În rețelele mari, precum cele administrate de
companii mari sau de instituții guvernamentale, DHCP poate fi oferit de servere dedicate
(calculatoare specializate) în loc de simple routere.

1.4 Adresa IP
O adresă IP, scurtă pentru adresa protocolului Internet,
este un număr de identificare pentru o bucată de hardware

7
de rețea. Având o adresă IP permite unui dispozitiv să comunice cu alte dispozitive printr-o
rețea bazată pe IP, cum ar fi internetul.
O adresă IP oferă o identitate unui dispozitiv conectat în rețea. Similar cu o adresă de domiciliu
sau de afaceri care furnizează acea locație fizică specifică cu o adresă identificabilă,
dispozitivele dintr-o rețea sunt diferențiate una de cealaltă prin adrese IP.

1.5 Broswser- protocolul htpp

HTTP (Hypertext Transfer Protocol) oferă un standard de protocol de rețea pe care îl

utilizează browserele web și serverele pentru a comunica. Este ușor să recunoașteți acest lucru
atunci când vizitați un site web, deoarece este scris exact în URL. Acest protocol este similar cu
alții ca FTP în sensul că este folosit de un program client pentru a solicita fișiere de pe un
server la distanță. În cazul HTTP, este de obicei un browser web care solicită fișiere HTML de
pe un server web, care apoi sunt afișate în browser cu text, imagini, hyperlink-uri etc.

1.6 Host şi clienti

Optiunea Client

- permite simularea transmiterii mesajelor de email dintr-un client de email uzual gen Outlook
sau Outlook Express, etc;

- in mesajul de email va fi inclus un header

Optiunea Host

- apare in headerul Received: from .... si este

important ca Hostul sa fie identic cu reverse dns-ul
ip-ului dumneavoastra (implicit este numele
calculatorului local).

- IP-ul si reverse DNS-ul (Host) pot fi aflate

aici: http://remote.12dt.com/ sau http://myip.dk/ (nu
este obligatoriu sa aveti alocat un Hostname - depinde de providerul de Internet)

- setarea eronata a acestei optiuni are ca efect rejectarea de catre unele servere a mesajelor de
email;

8
- daca nu exista reverse DNS atunci se poate completa adresa de IP sau numele calculatorului
(cu rezultate mai putin bune).

1.7 Proxi

Într-o rețea de calculatoare un server proxy este un server care acționează ca intermediar
între cererile unui client care caută resurse de la serverele care le furnizează și aceste
servere. Prin urmare un server proxy funcționează în numele clientului atunci când solicită
serviciul, putând masca adevărata origine a cererii față de serverul de resurse.

În loc să se conecteze direct la un server care poate furniza resursa solicitată, cum ar fi de
exemplu un fișier sau o pagină web, clientul adresează cererea către serverul proxy, care
evaluează solicitarea și efectuează în rețea operațiile necesare. Aceasta este o metodă de a
simplifica complexitatea cererii, sau de a oferi facilități suplimentare, cum ar fi managementul
încărcării rețelei, confidențialitate sau securitate. Serverele proxy au fost concepute pentru a
structura și încapsula în cadrul sistemele de calcul distribuite.

9
 Capitolul II: Servicii oferite de Internet

2.1 Serviciul www

WWW este prescurtarea de la World Wide Web, căruia

adesea i se spune doar web. Web vine din engleză și
înseamnă pânză de păianjen.

Ei bine, la fel cum pânza de păianjen are un design care să

unească toate nodurile între ele, așa și internetul
conectează toate calculatoarele de pe web între ele.

Cel care a pus bazele internetului este Sir Tim Berners-Lee care a creat protocolul HTTP și
primul browser de internet care se numea… WorldWideWeb.

Pentru a accesa internetul trebuie să folosești un browser precum Chrome, Opera, Firefox,
Microsoft Edge, etc. Pentru dark web există tor.

World Wide Web este un sistem informatic unde resursele sunt identificate ca URL-uri care
pot fi conectate sau nu între ele prin hypertext (link-uri). Acestea pot fi accesate prin internet
cu ajutorul browserelor.

Din anul 1989 în care planul lui Sir Tim Berners-Lee ia naștere și apare WWW, până la
primul browser de internet trec doi ani, iar ceea ce este uimitor este că în anul 1992 este
depășit pragul de 1 milion de calculatoare interconectate.

Nici WWW nu scapă de teorii ale conspirației deoarece există oameni care asociază
această prescurtare cu 666. Ideea asta a pornit de la faptul că, în limba ebraică, fiecare
literă din alfabet are un corespondent numeric, iar corespondentul pentru W/V este 6.

Cu toate astea, dacă stăm să analizăm WWW din perspectivă numerologică, în codul ASCII
(Codul Standard American pentru Schimbul de Informații), literei W îi corespunde numărul
87 (8+7=15=1+5=6).

De-a lungul istoriei, WWW a mai fost denumit și W3C de diferiți oameni. În prezent W3C
este cunoscut mai degrabă ca un standard dat internetului de membrii acestei organizații
internaționale. Aceasta are ca scop dezvoltarea de standarde pentru World Wide Web
10
 Internetul are o istorie bogată și nu voi relua aici informațiile prezentate în articolul pe care l-
am recomandat mai sus. Așadar, dacă vrei să afli mai multe despre istoria internetului și ce

este acesta, dar mai ales cum și-a căpătat numele de WWW și cum am trecut de la adrese
IP de tipul 192.168.0.0, la nume de domenii precum calculatorescu.ro, accesează acel
articol. În încheiere vreau să menționez și faptul că nu tot ce este pe internet este sigur. Ba
chiar balanța poate înclina spre ce e mai rău dacă nu ai grijă ce link-uri accesezi și nu
folosești un antivirus de încredere. Partea bună este că poți alege chiar și un antivirus
gratuit care îți va face viața pe internet mult mai liniștită.

2.2 Servicii de poştă electronică

Posta electronica, cunoscuta uzual sub denumirea de e-mail

(prescurtarea de la electronic – mail) este unul dintre primele
servicii Internet, ramanand totodata si cel mai utilizat.
Prin posta electronica puteti trimite mesaje oricarui utilizator al
retelei Internet, cu conditia sa-i cunoasteti adresa si puteti primi
mesaje de oriunde de pe glob de la alti utilizatori ai retelei.
Mesajele pot contine doar text, dar puteti atasa si fisiere de diferite
tipuri (imagini, sunete).

Posta electronica, sau e-mail, cum este ea cunoscuta de catre numerosii sai utilizatori,
exista de peste trei decenii. Primul sistem de posta electronica consta din protocoale de transfer
de fisiere, cu conventia ca prima linie a fiecarui mesaj (adica fisier) sa contina adresa
receptorului. În timp, limitarile acestei abordari, relativ simpliste, au devenit din ce in ce mai
evidente si incomode in utilizarea sistemului. Printre principalele neajunsuri ale acestei abordari
pot fi amintite urmatoarele:

Expedierea unui mesaj catre un grup de persoane era complicata. Aceasta facilitate este
frecventa utilizata in cadrul institutiilor si companiilor, necesitatea acestei facilitati fiind evidenta.

Transferul - se refera la vehicularea mesajului de la autor la receptor. În linii mari, aceasta

necesita stabilirea unei conexiuni la destinatie, sau la o masina intermediara, emiterea
mesajului si eliberarea conexiunii. Sistemul de posta ar trebui sa faca acest lucru singur, fara a
fi necesara interventia utilizatorului.

11
 Raportarea - se refera la informarea initiatorului despre ce s-a intamplat cu mesajul, de
exemplu daca aceasta a ajuns sau nu la destinatie sau daca au aparut intarzieri in livrarea lui.

Afisarea mesajelor primite este necesara pentru ca utilizatorii sa-si poata citi mesajele
receptionate. În anumite cazuri apare necesitatea unor conversii sau trebuiesc apelate
programe de vizualizare speciala, de exemplu daca mesajul este criptat pentru securizarea
informatiilor sau informatiile continute nu sunt in format text lizibil, ci imagine sau sunet.

Dispozitia este pasul final al cursului unui mesaj electronic si se refera la ceea ce face
receptorul cu mesajul, dupa ce a fost receptionat. Posibilitatile includ eliminarea sa inainte de a-
l citi, eliminarea sa dupa citire, salvarea sa s.a.m.d. Ar trebui de asemenea sa fie posibila
regasirea si recitirea de mesaje deja salvate, trimiterea lor mai departe, sau procesarea lor in
alte moduri.

2.3 Newsgroup

Newsgroup-urile sunt distincte din punct

de vedere tehnic de forumurile de discuții de pe
World Wide Web, dar similare din punct de
vedere funcțional. Software-ul Newsreader este
folosit pentru a citi conținutul grupurilor de știri.
Usenet (nume format din combinarea
termenilor englezi "user" si "network") este un grup de discuții foarte răspândit pe Internet și
care poate fi folosit pentru discuții (listele de fișiere text) sau download-uri de filme, muzică,
fotografii sau software (listele de fișiere binare). Spre deosebire de e-mail, care este privat,
Usenet este un serviciu public.

Grupul a fost conceput la Duke University în 1979, pe baza ideii unui grup de studenți.
Usenet a fost comunitatea inițială de Internet și locul în care Tim Berners-Lee a anunțat
lansarea World Wide Web, Linus Torvalds pe cea a Linuxului, și Marc Andreesen crearea
browserului Mosaic și a tagurilor pentru imagini.

2.4 FTP
Protocolul pentru transfer de fișiere este un protocol (set de reguli) utilizat pentru
accesul la fișiere aflate pe servere din rețele de calculatoare particulare sau din Internet. FTP

12
este utilizat începând de prin anul 1985 și actualmente este foarte răspândit. Numeroase
servere de FTP din toată lumea permit să se facă o conectare la ele de oriunde din Internet, și
ca fișierele plasate pe ele să fie apoi transferate (încărcate sau descărcate). Webul nu aduce
aici mari schimbări, ajută doar ca obținerea fișierelor să se realizeze mai ușor, având o interfață
mai prietenoasă decât aplicațiile (programele) de FTP. Este posibil să se acceseze un fișier
local prin adresa sa URL, ca și la o pagină de Web, fie utilizând protocolul "file" (fișier), fie pur și
simplu utilizând calea și numele fișierului. Această abordare este similară utilizării protocolului
FTP, dar nu necesită existența unui server. Desigur funcționează numai pentru fișiere locale.

2.5 Portal
Portalurile web sunt site-uri web cu o structură şi o coplexitate mai mare care poate
oferi o gamă largă de servicii, ce subsumează o mare varietate de conţinut şi link-uri către alte
site-uri. Pe lîngă activitatea sa un portal web poate pune la dispoziţie forumuri, magazine
electronice, motoare de căutare, radio online şi alte opţiuni. În general structura unui portal
web este compus din două elemente: „front-end” interfaţa cu clienţii şi utilizatorii şi „back-end”
interfaţa cu administrarea a tuturor informaţiilor oferite prin intermediul portalului. Un portal
calitativ trebuie să conţină: un meniu structurat pe mai multe nivele, conturi de utilizatori,
formulare interactive, motoare de căutare, modul de login şi alte opţiuni. Se întîlnesc
următoarele tipuri de portaluri:
– Portal regional – este un portal ce reprezintă informaţii din anumite regiuni geografice.
Afişează starea vremii, ştirile locale, anunţuri, hărţi, afaceri locale.
– Portal corporativ – este un portal intern pentru o anumită companie. Acest tip de portal
poate include soluţii de management al fluxurilor de lucru, de colaborare între grupuri, de
management al relaţiilor cu clienţii sau alte procese.
– Portal guvernamental – portal ce conţine informaţii despre o anumită instituţie
guvernamentală , documente, fişe şi programe pentru descărcare.
– Portal sportiv – un portal ce conţine informaţii despre un anumit sport sau poate fi global,
conţine informaţii despre competiţii şi ştiri sportive

2.6 Baze de date online

O bază de date, uneori numită și bancă de date (abreviat BD), reprezintă o modalitate
de stocare a unor informații și date pe un suport extern (un dispozitiv de stocare), cu
13
posibilitatea extinderii ușoare și a regăsirii rapide a acestora. La prima vedere sarcina poate
părea banală. Totuși, în condițiile în care este vorba de a lucra cu milioane de elemente,
fiecare putând consta din cantități de date care trebuie accesate simultan prin Internet de
către mii de utilizatori răspândiți pe întreg globul; și în condițiile când disponibilitatea aplicației
și datelor trebuie să fie permanentă (de ex. pentru a nu pierde ocazia de a încheia afaceri),
soluțiile bune nu sunt de loc simple.

De obicei o bază de date este memorată într-unul sau mai multe fișiere. Bazele de date
sunt manipulate cu ajutorul sistemelor de gestiune a bazelor de date.

2.7 Operaţii bancare prin Internet

Operaţiunile bancare prin internet au apărut după anul

1990. Internetul bancar măreşte foarte mult gradul de
libertate al celor care fac plăţi sau transferă fonduri, nefiind
obligaţi să se deplaseze la bancă. Mai mult, internetul
bancar poate fi accesat de la orice calculator care are
conexiuni la internet, deci emitentul instrucţiunii de plată
poate să nici nu posede un calculator la domiciliu.

14
 Bibliografie

Capitolul I:

https://ro..wikipediaorg/wiki/Internet
https://ro.wikipedia.org/wiki/TCP/IP
https://ro.eyewated.com/ce-inseamna-ip-si-cum-functioneaza/
https://ro.eyewated.com/ce-este-o-adresa-ip /
https://ro.eyewated.com/protocolul-de-transfer-al-hipertextului-explicat/
https://mariaandreea1898.wordpress.com/2016/10/07/host-si-client/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Server_proxy

Capitolul al II-lea:

https://calculatorescu.ro/ce-inseamna-www /
https://ro.wikipedia.org/wiki/File_Transfer_Protocol
https://info12a.wordpress.com/2016/10/28/portaluri /
https://ro.wikipedia.org/wiki/Baz%C4%83_de_date
https://www.competentedigitale.ro/internet/operatii_bancare.php
https://www.rasfoiesc.com/educatie/informatica/Sistemul-de-posta-electronica82.php
https://en.wikipedia.org/wiki/Usenet_newsgroup

15
16