SR EN 54-20.2008corectataccept

ICS 13.220.
20
SR EN 54-20
STANDARD ROMÂN
Martie 2008
Sisteme de detectare si de alarmare la incendiu.

Partea 20: Detectoare de fum prin aspiraţie
Fire detection and fire alarm systems. Part 20: Aspirating
smoke detectors
Systèmes de détection et d'alarme incendie. Partie 20 :

Détecteurs de fumée par aspiration
APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 28 septembrie

2006
Acest standard european EN 54-20 :2006 are statutul unui
standard roman
CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

EN 54-20:2006
This standard is identical with the European Standard

EN 54-20:2006
La présente norme est identique à la Norme Européenne

EN 54-20:2006
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti
Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Direcţia De Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08,
+40 21 312 47 44,Fax: +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii - Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25,
Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88
Serviciul Redacţie - Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice
procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al
ASRO
Ref.: SR EN 54-20:2006 Ediţia 1

Preambul naţional
Acest standard reprezintă traducerea versiunii franceze a EN 54-20:2006.
Acest standard european stabileşte cerinţele, procedurile de încercare şi criteriile de performanţă

pentru detectoarele de fum prin aspiraţie pentru utilizare în sistemele de detectare şi alarmare la
incendiu instalate în clădiri.
Standardul european EN 54-20:2006.a fost adoptat prin metoda reproducerii versiunii oficiale (notă de
confirmare) la data de 28 septembrie 2006 şi este înlocuită de această traducere, realizată în martie
2008.
Pentru standardele la care se face referire în text există următoarele standarde române
corespondente:
EN 54-1:1996 IDT SR EN 54-1:1998 Sisteme de detectare şi de alarmă la incendiu. Partea

1: Introducere.
EN 54-2:1997 IDT SR EN 54-2+AC:2000

Sisteme de detectare si de alarma la incendiu. Partea 2:
Echipament de control si semnalizare
EN 54-4:1999 IDT SR EN 54-4+AC:2000

Echipament de alimentare electrica
EN 54-7:2000 IDT SR EN 54-7:2002

Detectoare de fum. Detectoare punctuale care utilizeaza
dispersia luminii, transmisia luminii sau ionizare
EN 50130-4:1995 IDT SR EN 50130-4:2001/A2:2003 Sisteme de alarma. Partea 4:

Compatibilitate electromagnetica. Standard familie de produse:
Prescripţii referitoare la imunitatea componentelor din sistemele de
detecţie incendiu, efracţie si de alarma sociala
EN 60068-1 IDT SR EN 60068-1+A1:1995 Încercări de mediu
EN 60068-2-1 IDT SR EN 60068-2-1+A1+A2:1996 Încercări de mediu. Partea 2:

Încercări. Încercarea A: Frig
EN 60068-2-2 IDT SR EN 60068-2-2+A1+A2:1997 Încercări de mediu. Partea 2:

Încercări. Încercări B: Căldura uscata
EN 60068-2-6 IDT SR EN 60068-2-6:2003 Încercări de mediu. Partea 2: Încercări Fc.

Vibraţii (sinusoidale)
EN 6006-2-27 IDT SR EN 60068-2-27:1998 Încercări climatice si mecanice.

Partea 2: Încercări. Încercarea Ea şi ghid: Şocuri
EN 60068-2-42 IDT SR EN 60068-2-42:2004 Încercări de mediu. Partea 2-42: Încercări.

Încercarea Kc: Încercarea la dioxid de sulf a contactelor şi conexiunilor
EN 60068-2-75:1997 IDT SR EN 60068-2-75:2002
Încercari de mediu. Partea 2: Incercari - Incercarea Eh: Impact,
încercari la ciocan
EN 60068-2-78 IDT SR EN 60068-2-78:2004 Încercări de mediu. Partea 2-78: Încercări.
Încercarea Cab: Căldura umedă, continuă
EN 61386-1:2004 IDT SR EN 61386-1:2004
Sisteme de tuburi de protectie pentru instalatii electrice. Partea
1: Reguli generale
Cuvintele „standard european” din textul acestui standard trebuie citite „standard român”.
Simbolul gradului de echivalenţă (IDT - identic), conform SR 10000-8.
Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene la care se face referire
(respectiv standardele române identice cu acestea).
STANDARD EUROPEAN EN 54-20:2006
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM
EUROPEAN STANDARD Iunie 2006
ICS 13.220.20
Versiunea română
Sisteme de detectare si de alarmare la incendiu.
Systèmes de détection et Brandmeldeanlagen - Teil 20: Fire detection and fire alarm
d'alarme incendie - Partie 20 : Ansaugrauchmelder systems - Part 20: Aspirating
Détecteurs de fumée par smoke detectors
aspiration
Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 54-20:2006. Standardul a

fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca si versiunile oficiale si a fost publicat cu permisiunea CEN.
Acest standard european a fost adoptat la 18 mai 2006.
Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile
pentru includerea prezentului amendament în standardul naţional corespondent fără nici o modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe
bază de cerere către Centrul de management al CEN sau orice membru CEN.
Standardul există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiune în oricare altă limbă
realizată prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN în limba sa naţională şi notificată
Centrului de management, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organisme naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca,
Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Lituania, Letonia,
Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.
CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE
Comite europeen de normalisation
Europäisches komitee für normung
European committee for standardization
Centrul de management: rue de Stassart 36, B - 1050 Brussels
 2006 CEN – Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod sunt rezervate în lumea întreagă
membrilor naţionali CEN
Ref.:EN 54-20:2006 RO
Cuprins
Pagina
Preambul....................................................................................................................................... 4
1 Domeniu de aplicare................................................................................................................... 5
2 Referinţe normative.................................................................................................................... 5
3 Termeni şi definiţii....................................................................................................................... 6
4 Simboluri şi abrevieri.................................................................................................................. 6
5 Cerinţe........................................................................................................................................ 7
5.1 Conformitate............................................................................................................................ 7
5.2 Indicaţie individuală de alarmă................................................................................................. 7
5.3 Racordarea dispozitivelor auxiliare.......................................................................................... 7
5.4 Mijloace de calibrare................................................................................................................ 7
5.5 Reglarea in situ a sensibilităţii de funcţionare..........................................................................7
5.6 Răspunsul la focare de incendiu cu evoluţie lentă...................................................................9
5.7 Rezistenţa mecanică a reţelei de tubuluri................................................................................9
5.8 Componente şi elemente sensibile suplimentare integrate în reţeaua de prelevare..............10
5.9 Supravegherea debitului de aer.............................................................................................10
5.10 Echipament de alimentare electrică................................................................................11
5.11 Documentație.................................................................................................................. 11
6 Încercări.......................................................................................................................... 13
6.1 Generalităţi..................................................................................................................... 13
6.2 Reproductibilitate............................................................................................................ 16
6.3 Dispersia exemplarelor................................................................................................... 17
6.4 Variaţia parametrilor alimentării electrice........................................................................17
6.5 Căldură uscată ( încercare funcţională)..........................................................................18
6.6 Frig (încercare funcţională).............................................................................................19
6.7 Căldură umedă continuă (încercare funcţională)............................................................20
6.8 Căldură umedă continuă ( încercare de anduranţă)........................................................21
6.9 Coroziune prin dioxid de sulf (SO2) (încercare de anduranţă).........................................22
6.10 Şoc ( încercare funcţională )........................................................................................... 23
6.11 Impact (încercare funcţională)........................................................................................24
6.12 Vibraţii sinusoidale ( încercare funcţională )...................................................................25
6.13 Vibraţii sinusoidale (încercare de anduranţă)..................................................................26
6.14 Compatibilitatea electromagnetică (CEM), încercare de imunitate.................................27
6.15 Sensibilitate la focare tip.................................................................................................28
7 Clasificare şi notare........................................................................................................ 31
8 Marcare........................................................................................................................... 32
Anexa A (informativă) Aparat de măsurare a valorii pragului de răspuns ( VPR ).......................33
Anexa B ( normativă )TF2 – Foc mocnit de lemn ( piroliză).........................................................41
B.1 Combustibil............................................................................................................................ 41
B.2 Plită...................................................................................................................................... 41
B.3 Amplasare............................................................................................................................. 41
B.4 Rată încălzire........................................................................................................................ 42
B.5 Condiţie de sfârşit de încercare.............................................................................................42
B.6 Criterii de validare a încercării...............................................................................................42
Anexa C (normativă) Foc mocnit de lemn - focar redus ( TF2A şi TF2B 9).................................43
C.1 Combustibil........................................................................................................................... 43
C.2 Plită...................................................................................................................................... 43
C.3 Amplasare............................................................................................................................. 43
C.4 Rată încălzire........................................................................................................................ 44
C.5 Condiţie de sfârşit de încercare............................................................................................. 44
C.6 Criterii de validare încercare.................................................................................................44
Anexa D(normativă)Focar mocnit de bumbac (TF3)....................................................................46
SR EN 54-20:2006
D.1 Combustibil........................................................................................................................... 46
D.2 Aranjament............................................................................................................................ 46
D.3 Aprindere............................................................................................................................... 47
D.4 Condiţie de sfârşit de încercare............................................................................................. 47
D.5 Criterii de validare a încercării............................................................................................... 47
Anexa E(normativă)Focar mocnit de bumbac – Focare reduse ( TF3A şi TF3B ).......................48
E.1 Combustibil............................................................................................................................ 48
E.2 Ampalsare............................................................................................................................. 48
E.3 Aprindere............................................................................................................................... 49
E.4 Condiţie de sfârşit de încercare.............................................................................................49
E.5 Criterii de validare a încercării...............................................................................................49
Anexa F(normativă)Foc de materiale plastice inflamabile (poliuretan) (TF4)...............................51
F.1 Combustibil............................................................................................................................ 51
F.2 Amplasare............................................................................................................................. 51
F.3 Aprindere............................................................................................................................... 51
F.4 Condiţie de sfârşit de încercare............................................................................................. 51
F.5 Criterii de validare a încercării............................................................................................... 51
Anexa G (normativă)Foc de lichid Inflamabil (n-heptan) (TF5)....................................................52
G.1 Combustibil........................................................................................................................... 52
G.2 Amplasare............................................................................................................................. 52
G.3 Aprindere.............................................................................................................................. 52
G.4 Condiţie de sfârşit de încercare............................................................................................52
G.5 Criterii de validare a încercării...............................................................................................52
Anexa H(normativă) Foc de lichid inflamabil (n-heptan) – Focare reduse ( TF5A şi TF5B).........53
H.1 Combustibil........................................................................................................................... 53
H.2 Amplasare............................................................................................................................. 53
H.3 Aprindere............................................................................................................................... 53
H.4 Condiţie de sfârşit de încercare............................................................................................. 54
H.5 Criterii de validare a încercării............................................................................................... 54
Anexa I(normativă) Incinta încercării la foc şi sistem de ventilaţie...............................................55
I.1 Incinta de încercare la foc....................................................................................................... 55
I.2 Sistem de ventilare................................................................................................................. 56
Anexa J(informativă)Informaţii referitoare la cerinţele răspunsului la focare cu evoluţie lentă....58
Anexa K( informativă )Aparatură pentru încercarea dispozitivului de supraveghere a debitului de
Aer...................................................................................................................................62
K.1 Generalităţi............................................................................................................................ 62
K.2 Măsurarea debitului de aer cu reţeaua de tubuluri răspunzând cazului cel mai nefavorabil..62
K.3 Încercare de supraveghere a debitului de aer cu reţeaua de tubuluri de încercare...............63
Anexa ZA( informativă )Articole ale acestui standard european care se referă la prevederile
Directivei UE Produse pentru Construcţii (89/106/CEE).................................................64
ZA.1 Domeniu de aplicare şi articole relevante.......................................................................64
ZA.2 Proceduri de atestare a conformităţii detectoarelor de fum prin aspiraţie acoperite de acest
standard.......................................................................................................................... 65
ZA.3 Marcaj CE, etichetare şi documentaţie însoţitoare..............................................................69
ZA.4 Certificat CE şi declaraţie de conformitate..........................................................................70
Bibliografie................................................................................................................................... 72
2
SR EN 54-20:2006
Preambul
Acest document (EN 54-20:2006) a fost elaborat de comitetul tehnic CEN/TC 72 ”Sisteme de
detectare incendiu si sisteme de alarmare la incendiu“, al cărui secretariat este deţinut de BSI.
Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional fie prin publicarea unui
text identic fie prin ratificare, până cel târziu în decembrie 2006, iar standardele naţionale conflictuale
cu acesta trebuie anulate până cel târziu până în iunie 2009.
Acest standard european fost elaborat în cadrul unui mandat acordat CEN de Comisia Europeană şi
de Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi susţine cerinţele esenţiale ale Directivei(lor) UE.
Pentru corespondenţa cu Directiva (ele) UE, a se vedea anexa ZA informativă, care face parte
integrantă din acest document.
În conformitate cu Reglementările interne CEN/CENELEC, organizaţiile naţionale de standardizare din

următoarele ţări sunt obligate să implementeze acest standard european: Austria, Belgia, Cipru,
Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Lituania,
Letonia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă,
România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.
EN 54 “Sisteme de detectare şi alarmare la incendiu” conţine următoarele părţi :

Partea 1: Introducere
Partea 2: Echipament de control şi semnalizare
Partea 3: Dispozitive de alarmare la incendiu. Sonerii
Partea 4: Echipament de alimentare electrică
Partea 5: Detectoare de căldură. Detectoare punctuale
Partea 7: Detectoare de fum. Detectoare punctuale care utilizează dispersia luminii, transmisia luminii
sau ionizarea
Partea 10: Detectoare de flacără. Detectoare punctuale
Partea 11: Butoane de semnalizare manuală
Partea 12: Detectoare de fum. Detectoare liniare care utilizează principiul transmisiei unui fascicul de
unde optice
Partea 13: Evaluarea compatibilităţii componentelor sistemului
Partea 14: Ghid pentru planificare, proiectare, instalare, punere în funcţiune, utilizare şi întreţinere
Partea 15: Detectoare punctuale multisenzor
Partea 16: Echipament de control şi semnalizare cu alarmare vocală
Partea 17: Izolatori de scurtcircuit
Partea 18: Dispozitive de intrare/ieşire
Partea 21: Dispozitive de transmisie a alarmei la incendiu şi a semnalului de defect a echipamentelor
de transmisie
Partea 22: Detectoare liniare de căldură
Partea 23: Dispozitive de alarmare la incendiu – Alarme vizuale
Partea 24: Componente ale sistemelor de alarmare vocală – Difuzoare
Partea 25: Componente utilizate în legături radioelectrice şi cerinţele sistemului
3
SR EN 54-20:2006
1 Domeniu de aplicare
Acest standard european stabileşte cerinţele, procedurile de încercare şi criteriile de performanţă
pentru detectoarele de fum prin aspiraţie pentru utilizare în sistemele de detectare şi alarmare la
incendiu instalate în clădiri.
Detectoarele de fum prin aspiraţie proiectate pentru protecţie împotriva riscurilor specifice incluzând
caracteristici particulare (inclusiv proprietăţi suplimentare sau o funcţionalitate ameliorată pentru care
acest standard nu defineşte încercări sau metode de evaluare) nu sunt acoperite de acest standard.
Cerinţele de performanţă pentru toate caracteristicile specifice nu intră în domeniul de aplicare al
acestui standard.
NOTĂ – Anumite tipuri de detectoare pot conţine materiale radioactive. Cerinţele naţionale pentru protecţie
împotriva radiaţiilor diferă de la o ţară la alta şi nu sunt, în consecinţă, specificate în prezentul standard.
2 Referinţe normative
Următoarele documente de referinţă sunt indispensabile pentru aplicarea acestui document. Pentru
referinţele datate se aplică numai referinţele citate. Pentru referinţele nedatate se aplică ultima ediţie a
documentului la care se face referire (inclusiv orice amendamente).
EN 54-1:1996, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 1 : Introduction.
EN 54-2, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 2 : Équipement de contrôle et de

signalisation.
EN 54-4, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 4 : Équipement d'alimentation

électrique.
EN 54-7:2000, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 7 : Détecteurs de fumée —

Détecteurs ponctuels fonctionnant suivant le principe de la diffusion de la lumière, de la transmission
de la lumière ou de l'ionisation.
EN 50130-4:1995, Systèmes d'alarme — Partie 4 : Compatibilité électromagnétique — Norme famille

de produit : prescriptions relatives à l'immunité des composants de systèmes de détection d'incendie,
d'intrusion et d'alarme sociale.
EN 60068-1, Essais d'environnement — Partie 1 : Généralités et guide (CEI 60068-1:1988 +

Corrigendum 1988 + A1:1992).
EN 60068-2-1, Essais d'environnement — Partie 2-1 : Essai — Essais A : froid (CEI 60068-2-1:1990).
EN 60068-2-2, Essais fondamentaux climatiques et de robustesse mécanique — Partie 2-2 : Essais

Essais B : chaleur sèche (CEI 60068-2-2:1974 + CEI 60068-2-2A:1976).
EN 60068-2-6, Essais d'environnement — Partie 2-6 : Essais — Essai Fc : vibrations (sinusoïdales)

(CEI 60068-2-6:1995 + Corrigendum 1995).
EN 60068-2-27, Essais fondamentaux climatiques et de robustesse mécanique — Partie 2-27 : Essais

—Essai EA et guide : chocs (CEI 60068-2-27:1987).
EN 60068-2-42, Essais d'environnement — Partie 2-42 : Essais — Essai Kc : essai à l'anhydride

sulfureux pour contacts et connexions (CEI 60068-2-42:2003).
EN 60068-2-75, Essais d'environnement — Partie 2-75 : Essais — Essai Eh : essais aux marteaux
(CEI 60068-2-75:1997).
EN 60068-2-78, Essais d'environnement — Partie 2-78 : Essais — Essai Cab : chaleur humide, essai
continu (CEI 60068-2-78:2001).
EN 61386-1:2004, Systèmes de conduits pour installations électriques — Partie 1 : Règles générales

(CEI 61386-1:1996 + A1:2000).
4
SR EN 54-20:2006
3 Termeni şi definiţii
Pentru aplicarea acestui document se utilizează termenii şi definiţiile indicate în EN 54-1:1996
împreună cu următoarele:
3.1 detector de fum prin aspiraţie

detector de fum în care aerul şi aerosolii sunt atraşi cu ajutorul unei reţele de prelevare şi îndreptaţi
către unul sau mai multe elemente sensibile printr-un sistem de aspirare ( de exemplu, ventilator sau
pompă)
NOTĂ – Fiecare element sensibil poate conţine unul sau mai mulţi captatori expus (i) la aceeaşi sursă de fum.
3.2 reţea de prelevare

component sau serie de componenţi sau dispozitive specifice (de exemplu, reţea de tubuluri,
conducte, sonde sau hote specifice) care fac parte din detectorul de fum prin aspiraţie (DFA) şi
transferă eşantioanele de aer către elementul(ele) sensibil(e)
NOTĂ – Reţeaua de prelevare poate fi furnizată separat.
3.3 punct de captare

orice punct în care un eşantion de aer este introdus în reţeaua de prelevare
3.4 valoarea pragului de răspuns (VPR)N1)

măsură a concentraţiei de aerosol în vecinătatea unui element sensibil în momentul în care
Specimenul generează un semnal de alarmă, atunci când este supus încercării descrise la 6.1.5
3.5 timpi de transport

timpi de transfer al aerosolilor de la punctul de captare la elementul sensibil
3.6 recuperare
tratamentul unui eşantion, după prelevare, astfel încât proprietăţile specimenului să poată fi stabilizate
înaintea măsurării proprietăţii respective prin acest standard
4 Simboluri şi abrevieri
Pentru necesităţile acestui standard se utilizează următoarele abrevieri:
DFAN1) Detector de fum prin aspiraţie
E.C.SN2) Echipament de control şi semnalizare
CPCN3) Contor de particule de condensare
DSEN4) Detector supus încercării
SEEN5) Spaţiu Economic European
CEMN6) Compatibilitate electromagnetică
N1)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: DFA; în limba engleză : ASD
N2)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: ECS; în limba engleză : CIE
N3)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: CDC; în limba engleză : CPC
N4)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: DSE; în limba engleză : DUT
N5)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: EEE; în limba engleză : EEA
N6)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: CEM; în limba engleză : EMC
5
SR EN 54-20:2006
FEN7) Sfârşit de încercare
CPFN8) Controlul producţiei în fabrică
CMIN9) cameră de măsurare a ionizării
VPRN10) Valoarea pragului de răspuns
5 Cerinţe
5.1 Conformitate
Pentru a fi în conformitate cu acest standard, detectorul trebuie să îndeplinească cerinţele acestui

articol,, acestea din urmă înainte de a fi verificate prin control vizual sau evaluare tehnică. Detectorul
trebuie supus încercării conform dispoziţiilor descrise în articolul 6 şi trebuie să îndeplinească cerinţele
încercărilor.
5.2 Indicaţie individuală de alarmă
Fiecare detector de fum prin aspiraţie trebuie să fie echipat cu unul sau mai mulţi indicator(i) vizual(i)
de culoare roşu vizibil(i) începând din detectorului de fum prin aspiraţie, permiţând identificarea
elementului (lor) sensibil (e( individual (e) ( a se vedea 3.1), declanşând o alarma, până când condiţiile
de alarmă sunt aduse la zero. Atunci când alte stări ale detectorului por fi indicate vizual, acestea
trebuie să se distingă în mod clar faţă de indicaţia de alarmă.
5.3 Racordarea dispozitivelor auxiliare
Detectorul poate să dispună de conexiuni pentru dispozitive auxiliare (de exemplu, indicator de
distanţă, relee de comandă etc). dar scurtcircuitul sau întreruperea legăturilor cu aceste dispozitive nu
trebuie să împiedice buna funcţionare a detectorului.
5.4 Mijloace de calibrare
Nu trebuie să fie posibilă modificarea reglărilor producătorului altfel decât cu mijloace speciale (de
exemplu, utilizarea unui cod sau a unei scule anumite) sau prin spargerea sau retragerea unui sigiliu.
5.5 Reglarea in situ a sensibilităţii de funcţionare
NOTA 1 – Sensibilitatea reală de funcţionare a unui detector de fum prin aspiraţie depinde o dată de reglările
sensibilităţii elementului sensibil şi de proiectarea reţelei de prelevare. Numeroase tipuri de detectoare de fum
prin aspiraţie sunt echipate în consecinţă cu mijloace de reglare a sensibilităţii elementului sensibil pentru a
îndeplini cerinţele de aplicare şi ale reţelei de prelevare etc.
Dacă este prevăzută o reglare in situ a sensibilităţii elementului sensibil:
a) accesul la mijloacele de calibrare nu trebuie să fie posibil decât prin utilizarea unui cod sau a
unei scule speciale;
N7)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: FE; în limba engleză : EOT
N8)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: CPU; în limba engleză : FPC
N9)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: MIC; în limba engleză : MIC
N10)
NOTĂ NAŢIONALĂ: În limba franceză: VSR; în limba engleză : RTV
6
SR EN 54-20:2006
b) trebuie să fie posibilă determinarea acelor reglaje ale sensibilităţii care au fost selectate şi
menţionarea lor în documentaţia de descriere a reglajelor sensibilităţii necesare pentru diferitele
dispozitive şi aplicaţii;
NOTA 2 – Aceste reglaje pot fi efectuate asupra detectorului sau echipamentului de control şi semnalizare.
NOTA 3 - Modificarea reglajelor sensibilităţii poate afecta clasificarea DFA instalate – a se vedea articolul 7.
c) dacă este posibilă configurarea detectorului ( inclusiv reţeaua de prelevare şi reglajele

sensibilităţii) astfel încât detectorul să nu fie conform cu acest standard, trebuie indicat în mod clar pe
detector sau pe notiţa tehnică, dacă aceste configuraţii sunt utilizate, că detectorul nu este conform cu
acest standard.
7
SR EN 54-20:2006
5.6 Răspunsul la focare de incendiu cu evoluţie lentă
Prezenţa unei „ compensări a devierii” ( de exemplu, pentru compensarea devierii captatorului

datorate acumulării murdăriilor în detector) şi/sau întrebuinţarea algoritmilor pentru a permite
detectorului să se adapteze la mediul înconjurător nu trebuie să conducă la o scădere semnificativă a
sensibilităţii detectorului la focare de incendiu cu evoluţie lentă.
Dat fiind că nu este practică realizarea încercărilor cu creşterea foarte lentă a densităţii fumului, o
evaluare a răspunsului detectorului la creşteri lente a densităţii fumului trebuie realizată printr-o
analiză a circuitului/software şi/sau a încercărilor fizice şi simulărilor.
Atunci când se utilizează astfel de algoritmi, detectorul trebuie să poată satisface cerinţele acestui
paragraf dacă documentaţia şi evaluarea prezintă:
a) cum şi pentru ce captatorul deviază;
b) cum modifică tehnica compensării răspunsul detectorului pentru a compensa devierea;
c) că sunt definite limitele corespunzătoare de compensare pentru a evita ca algoritmii/

mijloacele care nu trebuie aplicaţi în afara limitărilor cunoscute ale captatorului şi pentru asigurarea
unei conformităţi continui cu articolele şi paragrafele acestui standard;
d) pentru toate vitezele de creştere a densităţii fumului R, mai mari de A/4 pe oră ( unde A este
valoarea pragului de răspuns necompensat iniţial al detectorului), timpii ceruţi de detector pentru a da
alarma nu trebuie să depăşească 1,6 x A/R cu mai mult de 100 secunde;
e) domeniul de compensare este limitat în aşa fel încât în limitele acestui domeniu,
compensarea nu are drept consecinţă decât valoarea pragului de răspuns al detectorului care
depăşeşte valoarea iniţială pentru un factor mai mare de 1,6.
NOTĂ – Informaţii suplimentare asupra evaluării cerinţelor d) şi e) sunt precizate în anexa J.
5.7 Rezistenţa mecanică a reţelei de tubuluri
Tubulurile şi racordurile reţelei de prelevare trebuie să aibă o rezistenţă suficientă la temperatură şi

constrângere mecanică.
Cerinţele minimale trebuie să fie:
pentru a utiliza tubulurile clasificate conform EN 61386-1 de cel puţin clasă 1131 (pentru primele patru
cifre, a se vedea tabelul 1).
Tabelul 1 – Cerinţe mecanice referitoare la specimenul de tubulură
Proprietate Clasă Durată

Rezistenţă la compresiune 1 125 N
Rezistenţă la impact 1 0,5 kg, 100 mm înălţimea de cădere
Domeniu de temperatură 31 De la − 15 °C până la + 60 °C
Tubulurile care nu sunt clasificate de producător trebuie să satisfacă cerinţele încercării conform
tabelului 2 pentru clasele din tabelul 1 sau producătorul de DFA trebuie să furnizeze proba pentru că
cerinţele acestui paragraf sunt îndeplinite.
8
SR EN 54-20:2006
Tabelul 2 — Încercări mecanice
Încercare Paragraful din EN 61386-1:2004
Încercare la compresiune 10.2

Încercare la impact 10.3
Rezistenţă la căldură 12.2
Încercarea la impact trebuie realizată la temperatura minimă a domeniului de temperatură

( adică 15 °C).
Tubulura este considerată ca fiind reuşită la încercarea de rezistenţă la căldură dacă turtirea tubulurii
nu reduce diametrul intern la mai puţin 80% din valoarea sa iniţială
Atunci când producătorul DFA nu furnizează tubuluri pentru reţeaua de prelevare, documentaţia
produsului trebuie să specifice că cerinţele din acest paragraf trebuie să fie îndeplinite.
NOTĂ – Un raport de încercare, un certificat de aprobare sau o declaraţie de conformitate a producătorului

tubulurii reprezintă un exemplu de dovadă corespunzătoare că tubulura îndeplineşte aceste cerinţe, chiar fără
marcajul conform EN 61386-1.
5.8 Componente şi elemente sensibile suplimentare integrate în reţeaua de prelevare
Componentele, inclusiv componentele opţionale ( cutie, filtru, captator, robinet etc.) ale reţelei de
prelevare trebuie descrise în documentaţie. DFA, inclusiv componentele amintite, trebuie să
îndeplinească cerinţele acestui standard.
Dacă un component cuprinde un element sensibil care participă la elaborarea unui semnal la ieşirea
din DFA ( de exemplu, pentru informaţii de localizare), performanţele DFA, inclusiv elementele de
detectare trebuie să îndeplinească cerinţele acestui standard.
5.9 Supravegherea debitului de aer
5.9.1 Trebuie să apară un semnal de deranjament atunci când debitul de aer este în afara limitelor
de funcţionare specifice indicate de producător.
5.9.2 Debitul de aer prin detectorul de fum prin aspiraţie trebuie supravegheat pentru detectarea
curgerilor sau obturărilor reţelei de prelevare sau punctul/punctele de captare.
Trebuie să apară un semnal de deranjament atunci când orice scurgere sau obturare provoacă o
creştere sau o scădere a debitului de aer în volum cu 20% sau mai mult la traversarea detectorului de
fum prin aspiraţie sau atunci când are loc o pierdere de 50% sau mai mult ale punctelor de captare
dacă detectorul de fum prin aspiraţie utilizează o tehnologie care furnizează un debit volumetric
constant ( sau aproape constant) care este independent de reţeaua de prelevare ( de exemplu,
conţinând un sistem de reglaj al vitezei ventilatorului sau utilizând o pompă cu deplasare pozitivă).
În aceste două cazuri, urmează o perioadă de 300 s între momentul începerii deranjamentului şi
apariţia semnalului de deranjament.
NOTĂ – Această durată este independentă de toate duratele de temporizare între semnalizarea deranjamentului
şi indicarea sa prin E.C.S. şi ţine seama de variaţiile parazite ale debitului de scurtă durată care ar putea provoca
în alt mod semnale de deranjament neaşteptate.
9
SR EN 54-20:2006
5.9.3 Atunci când un detector de fum prin aspiraţie dispune de un mijloc pentru memorarea debitului
zis „ normal ” ( în instalaţie sau la întreţinerea detectorului) şi dacă aceste supraveghează în
continuare abaterea în raport cu debitul „ normal „, acţiunea de reglare a debitului „ normal
„ memorizat trebuie să fie o acţiune voluntară de acces la nivelul 3 ( cum este definit în EN 54-2).
5.9.4 Acţiunea de scoatere de sub tensiune şi apoi de punere sub tensiune a detectorului de fum
prin aspiraţie nu trebuie să provoace o schimbare a debitului normal memorizat.
5.10 Echipament de alimentare electrică
Alimentarea detectoarelor prin aspiraţie trebuie furnizată de un echipament de alimentare electrică

conform EN 54-4.
NOTĂ – Acest echipament de alimentare electrică poate fi comun cu echipamentul de control şi semnalizare.
5.11 Documentaţie
Detectoarele de fum prin aspiraţie trebuie livrate cu date tehnice pentru instalare şi întreţinere
suficiente pentru a permite instalarea acestora, reglarea sensibilităţii şi buna funcţionare, sau, dacă
toate aceste informaţii nu sunt furnizate cu fiecare DFA, trebuie indicată referinţa la documentele
corespunzătoare pe fiecare DFA sau dată cu acesta.
Producătorul trebuie să declare în aceste date clasificarea DFA pentru fiecare configuraţie a reţelei de
prelevare şi reglajele sensibilităţii asociate. Dacă numărul de configuraţii este nedeterminat,
producătorul trebuie să furnizeze mijloacele necesare pentru determinarea clasificării tuturor
configuraţiilor utilizate.
Aceste date trebuie citate în raportul de încercare pentru a descrie şi determina configuraţia sau
configuraţiile în „ cazul cel mai nefavorabil „ de utilizare în încercările la foc ( a se vedea 6.15) şi timpii
de transport pentru punctul sau punctele de captare în incinta de încercare la foc.
NOTA 1 – Se acceptă ca timpii de transport să nu includă nici un timp de tratare şi ca aceştia să fie limitaţi numai
la timpii necesari transportului aerosolilor de la punctul de captare ( în incinta de încercare a focarului) spre
elementul sensibil.
Metoda utilizată pentru determinarea clasificării trebuie indicată în mod clar.
NOTA 2 – Este important să se ia în considerare următorii parametri:
- mărimea şi numărul de puncte de captare ( maxim şi minim) ca şi orice limitare referitoare la poziţia lor
de-a lungul reţelei de prelevare;
- reglajele sensibilităţii detectorului ca şi maniera convenită de reglare;
- detaliile configuraţiei reţelei de prelevare autorizate (de exemplu, tubulură simplă, branşament,
configuraţia în H):
- lungimea maximă a reţelei de prelevare (de exemplu, lungimea maximă a tubulurii şi lungimea maximă a
branşamentului);
- reglarea sistemului de aspiraţie (dacă este reglabil).
5.10 Cerinţe complementare pentru detectoarele care utilizează un software
5.12.1 Generalităţi
Generatoarele care depind de un software pentru a răspunde cerinţelor prezentului standard trebuie
să satisfacă cerinţele de la 5.12.2, 5.12.3 şi 5.12.4
10
SR EN 54-20:2006
5.12.2 Documentaţie software
5.12.2 1 Constructorul trebuie să furnizeze o documentaţie laboratorului de încercare oferind o vedere

de ansamblu a proiectării software. Această documentaţie asupra proiectării trebuie să fie suficient de
detaliată pentru a permite un control al conformităţii cu acest standard şi trebuie să cuprindă
următoarele:
a) o descriere funcţională a derulării programului principal ( de exemplu, sub forma unei diagrame
sau a structurii) incluzând:
1) o scurtă descriere a modulelor şi sarcinilor pe care le execută:

2) modul în care intervin modulele;
3) ierarhia ansamblului programului;
4) modul în care software interacţionează cu detectorul;
5) modul în care sunt apelate modulele, inclusiv tratarea întreruperilor.
b) o descriere a afectării zonelor de memorie în funcţie de diferitele utilizări ( de exemplu,

program, date specifice ansamblului şi date de execuţie ale programului);
c) o desemnare prin care software şi versiunea sa pot fi identificate în mod strict.
5.12.2.2 Producătorul trebuie de asemenea să ţină la dispoziţie o documentaţie a proiectării detaliate

care nu este necesară a fi furnizată decât la cererea laboratorului de încercare agreat. Ea trebuie să
cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) o vedere de ansamblu a configuraţiei sistemului, inclusiv toate componentele materiale şi

software;
b) o descriere a fiecărui modul al programului, conţinând cel puţin:
1) numele modulului;
2) o descriere a sarcinilor executate;
3) o descriere a interfeţelor cuprinzând tipul de transfer de date, gama de date valide şi
verificarea acestora.
c) lista completă a codurilor surselor, sub formă electronică şi pe hârtie (de exemplu, codul
ASCII), cuprinzând toate variabilele locale şi globale, constantele şi tabelele utilizate şi
comentarii suficiente pentru a derula programul;
d) descrierea detaliată a software utilizat pentru proiectarea şi elaborarea programului (de
exemplu, instrumente CASE, compilatoare).
5.12.3 Proiectare software
În vederea asigurării fiabilităţii detectorului, următoarele cerinţe, referitoare la proiectarea software,

trebuie respectate:
a) software trebuie să aibă o structură modulară:
b) proiectarea interfeţelor pentru generarea datelor, manual şi automat, nu trebuie să permită

introducerea datelor invalide provocând erori în executarea programului;
c) software trebuie proiectat pentru a evita orice blocare a programului.
11
SR EN 54-20:2006
5.10.4 Stocarea programelor şi a datelor
Datele programului care îndeplinesc cerinţele acestui standard european ca şi toate datele prestabilite
cum ar fi reglajele uzinei, trebuie stocate în memoria calculatorului. Scrierea în zona de memorie care
conţine programul şi datele nu trebuie să fie posibilă decât prin intermediul unui program sau a unui
cod special. Această operaţie nu trebuie să fie posibilă în timpul funcţionării normale a calculatorului.
Datele specifice sitului trebuie stocate într-o memorie capabilă să funcţioneze timp de cel puţin două
săptămâni fără alimentarea exterioară a detectorului., afară numai dacă trebuie luate dispoziţii pentru
actualizarea automată a acestor date în cel puţin o oră de la restabilirea alimentării.
6 Încercări
6.1 Generalităţi
6.1.1 Condiţii standard de laborator
În afara unor indicaţii contrare date în procedura de încercare, încercările trebuie executate după
stabilizarea specimenului în condiţiile standard de laborator, după cum sunt descrise în EN 60068-1
după cum urmează:
a) temperatura: (de la 15 ºC până la 35 ºC);
b) umiditate relativă: (de la 25 % până la 75 %);
c) presiune atmosferică: (de la 86 kPA până la 106 kPa).
Când variaţiile acestor parametri produc efecte semnificative asupra măsurărilor, aceste variaţii
trebuie menţinute la minimum în timpul efectuării măsurărilor asupra specimenului.
6.1.2 Condiţii de funcţionare pentru încercări
Atunci când o procedură de încercare cere ca specimenul să fie în funcţiune, atunci specimenul
trebuie racordat la echipamentul de control şi la o alimentare electrică având caracteristicile
menţionate în documentaţie producătorului. În afara unor indicaţii contrare celor din procedura de
încercare, valorile alimentării electrice ale specimenului trebuie să fie cuprinse în domeniul specificat
de constructor şi trebuie să rămână sensibil constante pe întreaga durată a încercării. Valoarea aleasă
pentru fiecare parametru trebuie în mod normal să fie valoarea nominală sau media domeniului
specificat.
Atunci când un detector de fum prin aspiraţie necesită mai multe reglaje ale sensibilităţii, sensibilitatea
specimenului în timpul tuturor încercărilor din tabelul 3 ( cu excepţia încercării sensibilităţii pe focare
tip descrisă la 6.15) trebuie să fie cea mai ridicată utilizată în timpul încercării sau încercărilor
sensibilităţii pe focare tip
NOTĂ – Nu este prevăzut ca încercările de mediu să fie efectuate pentru fiecare din reglajele posibile ale
sensibilităţii, ci numai ale celor corespunzând sensibilităţii celei mai ridicate în timpul încercării sensibilităţii pe
focare tip. Aceasta se aplică mai specific specimenelor pentru care conformitatea cu acest standard este
cerută pentru mai multe clase şi/sau configuraţii.
Pentru a permite verificarea funcţionării dispozitivului de supraveghere a debitului aşa cum este cerut
în paragraful 5.10, în timpul şi/sau după încercarea de mediu, reţeaua de prelevare poate fi simulată
printr-o reţea de prelevare simplificată ( de exemplu, bucăţi de tuburi cu orificiul (iile) corespunzător
(are) pentru a furniza un debit tip de aer care traversează detectorul.
În timpul încercărilor de căldură uscată, de căldură umedă şi de frig, trebuie instalată o lungime
suficientă a tubulurii în camera climatică pentru a permite temperaturii aerosolilor de încercare să
pătrundă în specimen pentru a stabiliza temperatura de încercare.
12
SR EN 54-20:2006
Detalii referitoare la echipamentul de alimentare şi de control, ca şi criteriile de alarmare utilizate
trebuie să fie indicate în raportul de încercare.
6.1.3 Montare şi orientare( Dispuneri pentru montare)?
Atunci când este necesar, specimenul trebuie montat cu ajutorul dispozitivelor de fixare precizate de
producător. Atunci când acestea stipulează mai multe metode de montaj, trebuie aleasă pentru fiecare
încercare metoda considerată cea mai nefavorabilă.
6.1.4 Toleranţe
În lipsa unor indicaţii contrare, toleranţele măsurărilor încercărilor de mediu trebuie să fie cele din
standardul de referinţă al încercării ( de exemplu, părţile corespunzătoare ale EN 60068-2 enumerate
în articolul 2).
Atunci când o cerinţă sau o procedură de încercare nu specifică nicio toleranţă sau variaţie a limitelor,
trebuie aplicată o variaţie a limitelor de ± 5%.
6.1.5 Măsurarea valorii pragului de răspuns (VPR)
6.1.5.1 Generalităţi
Pentru că există diferite tipuri de detectoare prin aspiraţie capabile să funcţioneze conform unor
principii foarte diferite şi care au domenii ale sensibilităţii foarte diferite, pot fi utilizate metode diferite
de măsurare a valorii pragului de răspuns. Obiectul oricărei metode alese este de a determina măsura
concentraţiei de aerosol care, atunci când traversează detectorul, produce declanşarea unei alarme.
Aceasta este în general realizat prin introducerea unui fum sau un aerosol în fluxul de aer în aşa fel
încât detectorul să fie supus unei concentraţii care creşte lent şi înregistrarea concentraţiei în
momentul în care este generată o alarmă. Pentru că ce valoarea pragului de răspuns este utilizată
numai ca o măsurare relativă , pot fi utilizaţi diferiţi parametri de măsurare ai concentraţiei de aerosol
cu condiţia ca parametrii aleşi să fie esenţial proporţionali cu concentraţia numărului de particule,
pentru aerosolul de încercare utilizat. Pentru mai multe informaţii, este recomandată referirea la
anexa A.
6.1.5.2 Procedură tip de măsurare a valorii pragului de răspuns
Specimenul pentru care valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată trebuie legat la aparatul de
măsurare după cum este recomandat în anexa A. Debitul de aer care traversează detectorul trebuie
reglat la o valoare tip cuprinsă între limitele specificate de producător.
Specimenul trebuie racordat la echipamentul de alimentare şi de control conform celor descrise la

6.12 şi trebuie să aibă capacitatea de a se stabiliza pe o durată de cel puţin 15 min dacă nu sunt
specificaţii contrare ale producătorului.
Înaintea fiecărei măsurări, aparatul de încercare şi specimenul trebuie să fie purjate suficient pentru a
garanta că rezultatele noi nu vor fi afectate de măsurarea precedentă.
Concentraţia de aerosol trebuie în continuare crescută cu o rată corespunzătoare, în funcţie de

sensibilitatea detectorului. Rata de creştere a densităţii de aerosol trebuie să fie similară pentru toate
măsurările pentru un anumit tip de detector. Este recomandat ca un semnal de alarmă să fie generat
între 2 min şi 10 min după începerea măsurării. Încercări preliminare pot fi necesare pentru a
determina rata corespunzătoare de creştere a concentraţiei de aerosol pentru tipul de detector dat.
Valoarea pragului de răspuns N trebuie considerată ca fiind concentraţia instant de aerosol în

momentul în care detectorul emite un semnal de alarmă. Unitatea specifică de măsură pentru
concentraţia de aerosol este în funcţie de aparatul de măsurare utilizat.
6.1.6 Încercarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer
Conform cerinţelor de la 5.9.2, atunci când este cerută încercarea dispozitivului de supraveghere a
debitului de aer, ea trebuie realizată după cum urmează:
13
SR EN 54-20:2006
a) dacă debitul de aer nu este menţinut constant, creşterea sau scăderea acestuia trebuie verificată
după cum urmează:
1) debitul volumetric normal de aer (de exemplu, litri/min) (Fn) trebuie determinat pornind de la
configuraţia reţelei de prelevare utilizate pentru încercări pe focare tip cu aparatura
corespunzătoare;
2) specimenul trebuie reglat la un debit de încercare ( Ft = Fn ± 10% ) pentru verificarea

dispozitivului de supraveghere a debitului de aer. Pentru specimenele care au un
debit normal memorat, valoarea Ft trebuie să fie introdusă în memorie conform
procedurii prevăzute în instrucţiunile de funcţionare ale specimenului. Ft nu trebuie să
fie ales decât o singură dată la începutul fiecărei încercări de mediu şi nu trebuie
reintrodus în timpul sau după încercare;
3) pentru un debit redus, debitul de aer volumetric este redus, pornind de la valoarea Ft, cu
20% ( Ft - 20%);
4) pentru un debit crescut, debitul de aer volumetric este crescut, pornind de la valoarea Ft, cu
20% ( Ft + 20%);
Un exemplu de montaj pentru realizarea acestei încercări este prezentat în anexa K.
b) dacă încercările a) nu pot fi aplicate (de exemplu, dacă debitul volumetric de aer este menţinut
constant ), dispozitivul de supraveghere a debitului de aer este verificat pornind de la o pierdere de
maximum 50% la punctele de captare. Punctele de captare pierdute trebuie să fie cele mai
îndepărtate de elementul sensibil al reţelei de prelevare corespunzătoare cazului cel mai
nefavorabil utilizat pentru încercarea sau încercările de sensibilitate pe focare tip. Încercarea
trebuie realizată pentru următoarele două proceduri ale pierderii punctelor, proceduri care sunt
exclusive una faţă de cealaltă.
1) blocarea totală a 50% din punctele de captare cele mai îndepărtate de elementul sensibil;
şi
2) ruperea reţelei de prelevare în aşa fel încât aceleaşi puncte să fie pierdute prin rupere.
6.1.7 Punerea la dispoziţie a specimenelor pentru încercare
Opt specimene de detectoare prin aspiraţie ( sau cel puţin suficiente specimene pentru a permite
încercarea de dispersie a exemplarelor care include opt specimene DFA ( a se vedea nota din tabelul
3 )) sunt necesare pentru a realiza planul încercărilor după cum este indicat în 6.1.8, ca şi un
ansamblu de tubuluri şi de racorduri suficient pentru a realiza diferite configuraţii ale reţelei de
prelevare cerută pentru încercări.
Specimenele supuse încercărilor trebuie să fie reprezentative pentru producţia curentă a

producătorului atât pentru planul de producţie cât şi pentru reglaj.
NOTĂ – Cerinţele de mai sus implică faptul că este necesar ca valoarea medie a pragului de răspuns a opt
specimene, aşa cum a fost determinată prin încercarea de dispersie a exemplarelor, reprezintă de asemenea
media producţiei şi că limitele specificate prin încercarea de dispersie a exemplarelor trebuie să fie de asemenea
aplicabile pentru producţia fabricantului.
14
SR EN 54-20:2006
6.1.8 Planul de încercări
Specimenele trebuie supuse încercărilor conform planului de încercări din tabelul 3. Specimenele
trebuie numerotate în mod arbitrar ( cu excepţia numărului 8).
Tabelul 3 — Planuri de încercări
Număr(e) de
Încercare Paragraf
specimene a
Reproductibilitate 6.2 1
Dispersia exemplarelor 6.3 De la 1 până la 8 b
Variaţia parametrilor de alimentare electrică 6.4 1
Căldură uscată (încercare funcţională) 6.5 1
Frig (încercare funcţională) 6.6 1
Căldură umedă continuă (încercare funcţională) 6.7 1
Căldură umedă continuă (încercare de anduranţă) 6.8 2
Coroziune la dioxid de sulf (SO2) (încercare de anduranţă) 6.9 3
Şoc (încercare funcţională) 6.10 4
Impact (încercare funcţională) 6.11 4
Vibraţie(încercare funcţională) 6.12 5
Vibraţie (încercare de anduranţă) 6.13 5
Compatibilitate electromagnetică, încercări de imunitate 6.14 6 şi 7
Sensibilitate la focare tip 6.15 8
a Planul indică numărul de specimene pentru fiecare încercare. .Alte dispoziţii pot fi folosite pentru
ameliorarea eficacităţii sau preţului încercărilor sau pentru reducerea numărului de specimene deteriorate
prin încercări. Totodată, încercarea dispersiei exemplarelor trebuie realizată pe opt elemente sensibile. Dacă
trebuie utilizate mai puţine specimene pentru restul încercărilor, atunci efectele pot deteriora un specimen
rezultant prin expunerea la un număr oarecare de încercări, trebuie luate în calculul încercările de anduranţă,
b Specimenele mai puţin sensibile trebuie să fie desemnate « specimen nr.. 8 » şi utilizate în încercări
pentru sensibilitate pe focare tip
6.2 Reproductibilitate
6.2.1 Obiectul încercării
Să demonstreze că detectorul păstrează un prag stabil referitor la sensibilitatea sa, acelaşi după mai
multe treceri în condiţii de alarmă.
6.2.2 Procedură de încercare
Valoarea pragului de răspuns al specimenului supus încercării trebuie măsurat de şase ori aşa cum
este descris în 6.1.5.
Valorile unui prag maxim şi minim ale celor şase răspunsuri trebuie să fie notate Nmax şi Nmin.
6.2.3 Cerinţe
Raportul valorilor pragului de răspuns Nmax / Nmin nu trebuie să fie mai mare de 1,6.
15
SR EN 54-20:2006
6.3 Dispersia exemplarelor
Să demonstreze că sensibilitatea detectorului nu variază exagerat de la un specimen la altul.
Funcţionarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer trebuie verificată, pe fiecare specimen,

după cum este descris în 6.1.6.
Valoarea pragului de răspuns al fiecărui specimen supus încercării trebuie măsurată după cum este
descris la 6.1.5.
Media acestor opt valori ale pragului de răspuns trebuie calculată şi notată NN11)med.
Valorile maxime şi minime ale acestor opt valori ale pragului de răspuns trebuie notate Nmax respectiv
Nmin.
6.3.3 Cerinţe
Semnale de deranjament conform 5.9, trebuie verificate în timpul verificărilor dispozitivului de

supraveghere a debitului de aer.
Raportul valorilor pragului de răspuns Nmax / Nmed nu trebuie să fie mai mare de 1,33..
Raportul valorilor pragului de răspuns Nmed/ Nmin nu trebuie să fie mai mare de 1,33..
6.4 Variaţia parametrilor alimentării electrice
Să demonstreze că, într-un domeniu specificat al parametrilor alimentării electrice (de exemplu,
tensiunea), sensibilitatea detectorului nu depinde în mod exagerat de aceşti parametri.
Aceasta este demonstrat fie conform 6.4.2.1 sau poate fi demonstrat ţinând seama de concepţia
electronică a specimenului şi de încercările corespunzătoare conform 6.4.3.
6.4.2 Procedură pentru încercare standard
Valoarea pragului de răspuns al specimenului supus încercării trebuie măsurat după cum este descris
în 6.1.5 şi trebuie verificată funcţionarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer, după cum
este descris la 6.1.6, între limitele superioare şi inferioare ale parametrilor de alimentare electrică (de
exemplu,tensiunea nominală de alimentare electrică, maximă şi minimă).
Valorile maxime şi minime a trei valori ale pragului de răspuns trebuie notate respectiv Nmax şi Nmin.
6.4.2.2 Cerinţe
Semnale de deranjament conform 5.9, trebuie verificate în timpul verificărilor dispozitivului de

N11)
NOTĂ NAŢIONALĂ: Nmoy în limba franceză; : Nmean -în limba engleză
16
SR EN 54-20:2006
6.4.3 Procedură de încercare alternativă
Atunci când poate fi demonstrat, printr-o examinare a proiectării, că sensibilitatea detectorului şi

valoarea debitului de aer sunt independente de tensiunea de alimentare, atunci măsurările adecvate
(de exemplu, tensiunea internă şi debitul) pot fi folosite pentru a demonstra că detectorul satisface
aceste cerinţe.
6.5 Căldură uscată ( încercare funcţională)
Să demonstreze că detectorul este capabil să funcţioneze corect la temperaturile ridicate ale mediului
ambiant, corespunzător mediului preconizat pentru utilizare.
6.5.2.1 Referinţă
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-2, încercarea Bb şi după
cum sunt descrise de la 6.5.2.2 până la 6.5.2.7.
6.5.2.2 Măsurări iniţiale
Înaintea încercării, valoarea pragului de răspuns trebuie măsurat după cum este descris în 6.1.5, cu
toate tubulurile de stabilizare ale temperaturii instalate după cum este cerut în 6.5.2.5.
6.5.2.3 Starea specimenului în timpul încercării
Specimenul trebuie montat conform 6.1.3 şi racordat la un echipament de alimentare şi de control

6.5.2.4 Încercare
Se aplică următoarele limitări ale încercării:
Temperatură: ( + 55 ± 2 ) ºC;
Durată : 16 h.
6.5.2.5 Măsurări în timpul încercării
Specimenul trebuie supravegheat în timpul trecerii temperaturii de încercare şi în timpul duratei

încercării pentru a detecta orice semnal de deranjament sau de alarmă.
În timpul ultimei ore de încercare, funcţionarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer

trebuie verificată conform 6.1.6 şi valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată conform 6.1.5.
Pentru măsurarea valorii pragului de răspuns, o lungime suficientă a tubulurii trebuie instalată în
camera climatică pentru a permite temperaturii aerosolilor de încercare să se stabilizeze la
temperatura de încercare înainte de a pătrunde în detector.
Poate fi de asemenea necesar a avea o lungime a tubulurii externe spre camera climatică pentru a
transporta aerosolul de încercare de la sursă ( de exemplu, un tunel de fum standardizat). În acest
caz, detectorul de referinţă despre care este vorba în figura A.4, poate să fie necesar.
17
SR EN 54-20:2006
6.5.2.6 Măsurări finale

După o perioadă de reluare de minim 1 h în condiţii standard de laborator, funcţionarea dispozitivului
de supraveghere a debitului de aer trebuie verificată conform 6.1.6 şi valoarea pragului de răspuns
trebuie măsurată după cum este descris în 6.1.5.
6.5.2.7 Notarea măsurărilor
Valorile maxime şi minime a trei valori ale pragului de răspuns măsurate în această încercare ( adică
înainte, în timpul şi la sfârşit) trebuie notate respectiv Nmax şi Nmin
6.5.3 Cerinţe
Nici un semnal de deranjament sau de alarmă nu trebuie să apară în perioada în care temperatura
creşte până la temperatura de încercare sau în timpul încercării, cu excepţia celor cerute pentru
încercările din timpul ultimei ore.
Semnalele de deranjament conforme cu 5.9, trebuie să fie indicate în timpul verificărilor dispozitivului
de supraveghere a debitului de aer.
6.6 Frig (încercare funcţională)
Să demonstreze că detectorul este capabil să funcţioneze corect la temperaturi joase ale mediului
ambiant corespunzătoare mediului de utilizare prevăzut.
6.6.2.1 Referinţă
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-1, încercarea Ab şi după
cum sunt descrise de la 6.6.2.2 până la 6.6.2.6.
Înaintea încercării, valoarea pragului de răspuns trebuie măsurat după cum este descris în 6.1.5, cu

6.6.2.4 Încercarea
Temperatură: ( - 10 ± 3 )ºC;
Durată : 16 h.
Dacă detectorul nu poate funcţiona la mai puţin de 0 ºC, atunci:
a) încercarea la frig trebuie realizată la : (+ 5 ± 3 ) ºC;
b) detectorul trebuie să producă un semnal de deranjament dacă temperatura scade sub 0 ºC.
Aceasta trebuie verificată reducând temperatura la (- 5 ± 3 ) ºC şi;
18
SR EN 54-20:2006
c) informaţiile producătorului trebuie să indice în mod clar că detectorul nu funcţionează la mai puţin
de 0 ºC şi că trebuie luate precauţiuni speciale pentru ca temperatura să nu coboare sub 0 ºC.
Specimenul trebuie supravegheat în timpul trecerii spre temperatura de încercare şi în timpul duratei

După o perioadă de reluare de cel puţin 1 h în condiţii standard de laborator, funcţionarea

dispozitivului de supraveghere a debitului de aer trebuie verificată conform 6.1.6 şi valoarea pragului
de răspuns trebuie măsurată după cum este descris în 6.1.5.
Valorile maxime şi minime a trei valori ale pragului de răspuns măsurate în această încercare ( adică
înainte, în timpul şi la sfârşit) trebuie notate respectiv Nmax şi Nmin
6.6.3 Cerinţe
Nici un semnal de deranjament sau de alarmă nu trebuie să apară până când nu este atinsă
temperatura de încercare sau în perioada de menţinere la temperatura de încercare, cu excepţia celor
cerute pentru încercările din timpul ultimei ore.
6.7 Căldură umedă continuă (încercare funcţională)
Să demonstreze că detectorul este capabil să funcţioneze corect în umiditate relativă importantă (fără
condensare) susceptibilă să apară în perioade scurte de timp în mediul înconjurător prevăzut în
utilizare.
6.7.2.1 Referinţă
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-78, încercarea Cab şi
după cum sunt descrise de la 6.7.2.2 până la 6.7.2.7.
6.7.2.2.Măsurări iniţiale
Înaintea încercării, valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată după cum este descris în 6.1.5, cu

19
SR EN 54-20:2006
6.7.2.4 Încercare
Temperatură: ( 40 ± 2 )oC;
Umiditate relativă: ( 93 ± 3)%;
Durată : 4 zile.
Specimenul trebuie supravegheat în timpul trecerii spre temperatura de încercare şi în timpul duratei

NOTĂ – Pentru necesităţi practice, se acceptată ca aerosolul să nu aibă aceeaşi umiditate relativă ca mediul
înconjurător al încercării.
După o perioadă de reluare de cel puțin 1 h în condiţii standard de laborator, funcţionarea

Valorile maxime şi minime ale valorilor pragului de răspuns măsurate în această încercare trebuie
notate respectiv Nmax şi Nmin
6.7.3 Cerinţe
Nici un semnal de deranjament sau de alarmă nu trebuie să apară până ce este atinsă temperatura
de încercare sau perioada de menținere la temperatura de încercare, cu excepţia celor cerute pentru
încercările din timpul ultimei ore.
Semnalele de deranjament conform 5.9, trebuie să fie indicate în timpul verificărilor dispozitivului de
6.8 Căldură umedă continuă ( încercare de anduranţă)
Să demonstreze că detectorul este capabil să reziste efectelor pe termen lung a umidităţii în mediul de
utilizare ( de exemplu, modificările proprietăţilor electrice ale materialelor, reacţiile chimice datorate
umidităţii, coroziunea galvanică etc.).
6.8.2.1 Referinţă
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-78, încercarea Cab şi
după cum sunt descrise de la 6.8.2.2 până la 6.8.2.7.
20
SR EN 54-20:2006
Înaintea încercării, valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată conform 6.1.5.
6.8.2.3.Starea specimenului în timpul încercării
Specimenul trebuie montat conform 6.1.3 dar nu trebuie racordat la tensiune în timpul încercării.
6.8.2.4 Încercare
Umiditate relativă: ( 93 ± 3)%;
Durată : 21 zile.
După o perioadă de reluare de cel puţin 1 h în condiţii standard de laborator, funcţionarea

Valorile maxime şi minime ale valorilor ale pragului de răspuns măsurate în această încercare trebuie
6.8.3 Cerinţe
de supraveghere al debitului de aer.
6.9 Coroziune prin dioxid de sulf (SO2) (încercare de anduranţă)
Să demonstreze că detectorul este capabil să reziste efectelor coroziunii în atmosferă încărcată cu

dioxid de sulf.
6.9.2.1 Referinţă
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-42, încercarea Kc cu

excepţia că proba trebuie să fie după cum este descris la 6.9.2.4.
Înaintea încercării, valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată conform 6.1.5.
Specimenul trebuie montat conform 6.1.3. Nu trebuie racordat la tensiune în timpul încercării. Din
contră, un număr suficient de borne trebuie echipate cu conductori de cupru fără cositor, cu diametrul
adecvat, pentru a permite efectuarea măsurătorilor finale fără să fie necesară punerea în funcţiune a
altor racordări ale specimenului.
21
SR EN 54-20:2006
6.9.2.4 Încercare
Umiditate relativă: ( 93 ± 3)% ( fără condensare);
Concentraţia în SO2: ( 25 ± 5) ppm ( în volum);
Durată : 21zile.
Imediat după încercare, specimenul trebuie supus la uscare pe o durată de 16 h la ( 40 ± 2) oC,

≤ 50% HR, urmat de o perioadă de revenire de cel puţin 1 h în condiţii standard de laborator. După
această perioadă de revenire, trebuie verificată funcţionarea dispozitivului de supraveghere a debitului
de aer, conform 6.1.6 şi valoarea pragului de răspuns trebuie măsurat astfel cum este descris în 6.1.5.
6.9.3 Cerinţe
de supraveghere al debitului de aer.
6.10 Şoc ( încercare funcţională )
Să demonstreze imunitatea detectorului la şocuri mecanice care sunt susceptibile să apară, uneori, în
mediul prevăzut pentru utilizare.
6.10.2.1 Referinţă
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-27, încercarea Ea cu

excepţia că proba trebuie să fie după cum este descris la 6.10.2.4.
Înaintea încercării, valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată după cum este descris în 6.1.5.
Specimenul trebuie montat după cum este descris în 6.1.3 pe o structură rigidă şi trebuie racordat la
un echipament de alimentare şi control conform 6.1.2.
6.10.2.4 Încercare
Pentru specimenele cu masa ≤ 4,75 kg, trebuie aplicate următoarele limitări:
Tipul impulsului: semi sinusoidal;

Durata impulsului: 6 ms;
Acceleraţia crestei: 10  (100  20 M) m s2 (unde M este la masa specimenului în kg)

Număr de direcţii: 6
Impulsuri pe direcţie: 3.
22
SR EN 54-20:2006
Nicio încercare nu se realizează pentru specimenele cu masa > 4,75 kg.
Specimenul trebuie supravegheat în timpul încercării pentru detectarea oricărui semnal de

deranjament sau alarmă.
După încecare, funcţionarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer trebuie verificată după
cum este descris în 6.1.6 şi valoarea pragului de răspuns trebuie măsurată conform 6.1.5.
6.10.3 Cerinţe
Nici un semnal de deranjament sau de alarmă nu trebuie să apară în timpul încercării.
Semnalele de deranjament conforme cu 5.9, trebuie să fie indicate în timpul verificărilor dispozitivelor
6.11 Impact (încercare funcţională)
Să demonstreze imunitatea detectorului la impacturi mecanice pe suprafaţă care pot apare în mediul
prevăzut pentru utilizare şi la care se poate gândi în mod raţional că rezistă.
Aparatura şi procedura de încercare trebuie să corespundă celor descrise în EN 60068-2-75

Încercarea Ehb.
Înaintea încercării, trebuie măsurată valoarea pragului de răspuns conform 6.1.5.
Specimenul trebuie montat după cum este descris în 6.1.3 pe o structură rigidă, după cum este cerut
în EN 60068-2-75 şi trebuie racordat la un echipament de alimentare şi control după cum este descris
în 6.1.2.
6.11.2.4 Încercare
Impactul trebuie aplicat pe toate feţele accesibile ale specimenului. Pe fiecare din aceste feţe, trebuie
aplicate trei impacturi în fiecare punct considerat ca fiind susceptibil să provoace defecţiuni asupra
specimenelor sau împiedicarea bunei funcţionări.
Trebuie luate măsuri pentru a se asigura că rezultatele unei serii de trei şocuri nu au nicio influenţă
asupra seriilor următoare. În caz de dubiu, semnalul de deranjament apărut nu trebuie să fie reţinut şi
trebuie aplicate trei alte impacturi suplimentare în aceeaşi poziţie pe un nou specimen
Trebuie aplicate următoarele limitări:
Energia impactului: ( 0,5 ± 0,04) J;
23
SR EN 54-20:2006
Număr de impacturi pe punct: 3.
Specimenul trebuie supravegheat în timpul încercării pentru a detecta orice semnal de deranjament
sau de alarmă.
După încercare, trebuie verificată funcţionarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer, după
cum este descris în 6.1.6 şi valoarea pragului de răspuns trebuie măsurat conform 6.1.5.
6.11.3 Cerinţe
6.12 Vibraţii sinusoidale ( încercare funcţională )
Să demonstreze imunitatea detectorului la niveluri de vibraţii care pot apare în mediul prevăzut pentru
utilizare
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-6, încercarea Fc şi a

celor descrise de la 6.12.2.2 până la 6.12.2.6.
6.12.2.2. Măsurări iniţiale
Specimenul trebuie montat după cum este descris în 6.1.3 pe o structură rigidă, după cum este cerut
în EN 60068-2-75 şi trebuie racordat la un echipament de alimentare şi control după cum este descris
în 6.1.2.
Vibraţia trebuie aplicată, una după alta, pe fiecare cele trei axe ortogonale. Specimenul trebuie montat
astfel încât una din cele trei axe să fie perpendiculară pe plan normal de montaj.
6.12.2.4 Încercare
Domeniul de frecvenţă: de la 10 Hz până la 150 Hz;

Amplitudinea impulsului 5 m s-2 (= 0,5 gn );
Număr de axe: 3;
Viteza de baleiaj: 1 octavă . min -1;
24
SR EN 54-20:2006
Număr de cicluri de baleiaj: 1 pe axă.
NOTĂ – Încercările funcţionale şi de anduranţă pot fi combinate astfel încât specimenul să fie supus încercării
funcţionale urmată de încercare de anduranţă pe o axă înainte de a trece pe altă axă. Atunci, sunt necesare
numai o măsurare iniţială şi o măsurare finală.
Specimenul trebuie supravegheat în timpul încercării pentru a detecta orice semnal de deranjament
sau de alarmă.
6.12.3 Cerinţe
6.13 Vibraţii sinusoidale (încercare de anduranţă)
Să demonstreze că detectorul este capabil să reziste la efectele pe termen lung ale vibraţiilor
prelungite la niveluri considerate ca fiind corespunzătoare mediului de utilizare prevăzut.
Aparatul şi procedura de încercare trebuie să fie cele descrise în EN 60068-2-6, încercarea Fc şi a

celor descrise de la 6.13.2.2 până la 6.13.2.5.
Specimenul trebuie montat după cum este descris în 6.1.3 pe o structură rigidă, dar nu trebuie
racordat la tensiune în timpul încercării.
Vibraţia trebuie aplicată, una după alta, pe fiecare cele trei axe ortogonale. Specimenul trebuie montat
astfel încât una dintre cele trei axe să fie perpendiculară pe planul normal de montaj.
25
SR EN 54-20:2006
6.13.2.4 Încercare
Domeniul de frecvenţă: de la 10 Hz până la 150 Hz;

Amplitudinea impulsului 10 m s-2 (= 1,0 gn );
Număr de axe: 3;
Viteza de baleiaj: 1 octavă . min -1;
Număr de cicluri de baleiaj: 20 pe axă.
NOTĂ – Încercările funcţionale şi de anduranţă pot fi combinate astfel încât specimenul să fie supus încercării
funcţionale urmată de proba încercarea de anduranţă pe o axă înainte de a trece pe altă axă. Atunci, sunt
necesare numai o măsurare iniţială şi o măsurare finală.
6.13.3 Cerinţe
6.14 Compatibilitatea electromagnetică (CEM), încercare de imunitate

(încercare funcţională)
Încercările CEM de imunitate trebuie realizate după cum este descris în EN 50130-4:1995. Aceasta
înseamnă că trebuie realizate următoarele încercări:
1) variaţia tensiunii de alimentare din reţea 1)

– dacă detectorul prin aspiraţie are o
alimentare pe sectoare;
2) căderile de tensiune ale alimentării sectorului şi scurte întreruperi – dacă detectorul

prin aspiraţie are o alimentare pe sectoare;
3) descărcare electrostatică;
--------------------------
1)
Încercarea variaţiei tensiunii de alimentare a reţelei poate fi combinată cu încercarea variaţiei parametrilor de
alimentare ( a se vedea 6.4 ).
26
SR EN 54-20:2006
4) câmp electromagnetic radiant;
5) perturbaţii induse de câmpurile electromagnetice;
6) tranziţii rapide ale tensiunii în salve;
7) Supratensiunii lente de energie înaltă;
Pentru aceste încercări se aplică următoarele:
a) încercarea funcţională necesitând măsurări iniţiale şi finale, este o verificare a dispozitivului de

supraveghere a debitului de aer după cum este descris în 6.1.6 şi o măsurare a valorii
pragului de răspuns după cum este descris în 6.1.5;
b) starea funcţională cerută trebuie să fie cea care este descrisă în 6.1.2;
c) criteriile de conformitate a încercării funcţionale după încercare trebuie să fie acelea că

semnalul de deranjament, conform cu 5.9, trebuie să apară în timpul verificărilor dispozitivului
de supraveghere a debitului de aer şi raportul valorilor pragului de răspuns N max/Nmin nu trebuie
să fie mai mare de 1,6 unde N max/Nmin sunt respectiv valorile maxime şi minime ale pragului
de răspuns măsurate cu ocazia măsurărilor iniţiale şi finale.
6.15 Sensibilitate la focare tip
Să demonstreze că sensibilitatea detectorului acoperă un evantai larg de tipuri de fum necesar a fi

utilizat curent în sistemele de detectare a incendiului din clădiri şi pentru utilizare în alte aplicaţii
referitoare la clasele de detectoare.
6.15.2 Principiu
Detectorul este supus unei serii de focare de încercare cu o reţea de prelevare adaptată pentru
protecţia locurilor şi conţinând o configuraţie „cazul cel mai nefavorabil" vis-a-vis de timpii de transport
şi de diluare şi în conformitate cu recomandările producătorului. Focarele de încercare sunt cele
utilizate pentru evaluarea detectoarelor de fum punctuale, numărul de puncte de captare în incinta de
încercare la foc trebuie să fie cel recomandat de producător pentru a acoperi aceeaşi zonă cu un
detector punctual de fum.. Punctele de captare care nu figurează în incinta de încercare trebuie să
aspire aerul curat în timpul încercării.
6.15.3.1 Incinta de încercare la foc
Încercările sensibilităţii la focare tip trebuie executate într-o sală rectangulară prevăzută cu un plafon
plat, orizontal, având următoarele dimensiuni:
Lungime : de la 9 m până la 11 m;
Lăţime : de la 6 m până la 8 m;
Înălţime: de la 3,8 m până la 4,2 m;
Incinta încercării la foc trebuie prevăzută cu instrumente de măsurare după cum este indicat în
anexa I:
Cameră de măsurare a ionizării ( CMI );
Aparatură de măsurare a opacităţii.
27
SR EN 54-20:2006
6.15.3.2 Focare de încercare
Specimenele trebuie supuse la focare de încercare ( după cum este definit în anexele de la
B până la H ) conform tabelului 4.
Tabelul 4 — Cerinţele încercării la foc pentru detectoare din clase diferite
Clasa Combinări de configuraţii Configuraţie de Focare de încercare de aplicat (a

detectorului utilizat se vedea anexele de la B până la
H)
numai A Configuraţie A Configuraţie A TF2A, TF3A, TF4, TF5A
numai B Configuraţie B Configuraţie B TF2B, TF3B, TF4, TF5B
numai C Configuraţie C Configuraţie C TF2, TF3, TF4, TF5
B şi C Configuraţie B = Configuraţie C Configuraţie B/C TF2B, TF3B, TF4, TF5B
B şi C Configuraţie B  Configuraţie C Configuraţie B TF2B, TF3B, TF5B
Configuraţie C TF2, TF3, TF4, TF5
A, B şi C Configuraţie A = Configuraţie B = Configuraţie TF2A, TF3A, TF4, TF5A
Configuraţie C A/B/C
A, B şi C Configuraţie A = Configuraţie B  Configuraţie A/B TF2A, TF3A, TF4, TF5A
Configuraţie C
A, B şi C Configuraţie A  Configuraţie B = Configuraţie A TF2A, TF3A, TF5A
Configuraţie C
Configuraţie B/C TF2B, TF3B, TF4, TF5B
A, B şi C Configuraţie A  Configuraţie B  Configuraţie A TF2A, TF3A, TF5A
Configuraţie C
Configuraţie B TF2B, TF3B, TF5B
NOTĂ
« Configuraţia A » semnifică cazul cel mai nefavorabil pentru încercări de clasă A ;
« Configuraţia B » semnifică cazul cel mai nefavorabil pentru încercări de clasă B ;
« Configuraţia C » semnifică cazul cel mai nefavorabil pentru încercări de clasă C ;
« = » semnifică că configuraţiile sunt identice (de exemplu, Configuraţia A = Configuraţia B semnifică că aceeaşi
configuraţie este utilizată pentru încercările de clasă A ca şi pentru încercările de clasă B);
« ≠ » semnifică că configuraţiile sunt diferite (de exemplu, Configuraţia B ≠ Configuraţia C semnifică că sunt
utilizate configuraţii diferite pentru încercările de clasă B şi pentru încercările de clasă C).
Tipul, cantitatea şi dispunerea combustibilului şi metoda de aprindere sunt descrise în anexele de la B

până la H pentru fiecare focar de încercare cu condiţiile de sfârşit de încercare şi limitare cerute de
curbele de profil. Pentru simplificare, condiţiile de final al încercării sunt rezumate în tabelul 5.
Pentru ca o încercare la foc să fie acceptabilă, evoluţia sa trebuie să fie astfel încât profilurile curbelor,
mai ales m/timpi şi m/y ( dacă sunt specificate), să se afle în limitele stabilite, până când toate
specimenele au emis un semnal de alarmă sau a fost atins sfârşitul încercării, primul eveniment având
prioritate. Dacă aceste condiţii nu sunt satisfăcute, încercare nu este validă şi trebuie repetată. Este
permis şi poate fi necesar, acomodarea cantităţii, condiţiei ( de exemplu, conţinut de umiditate) şi
dispunerea combustibilului pentru a obţine focare de încercare acceptabile.
28
SR EN 54-20:2006
Tabelul 5 — Rezumatul valorilor opacităţii la sfârşitul încercării (m)
pentru focare de încercare (unitate dB m-1)
Clasa A Clasa B Clasa C
TF2 0,05 0,15 2
TF3 0,05 0,15 2

1,27 < FE < 1,73
TF4 n/a N/a (în realitate, y = 6)
0,92 < FE < 1,24
TF5 0,1 0,3 (în realitate, y = 6)
6.15.3.3 Montajul specimenelor
Proiectarea reţelei de prelevare trebui să includă „cazul ce mai nefavorabil” care se atribuie ţinând
seama de diluţie (adică numărul maxim de puncte de captare) şi de timpii de transport (adică lungimea
maximă a tubulurii). Reţeaua de tubuluri de prelevat trebuie instalată cu punctul (ele) de captare,
corespunzând cazului cel mai nefavorabil , expus (e) la focarul de încercare. Numărul de puncte de
captare în incinta de încercare la foc nu trebuie să exceadă numărul minim de puncte recomandat de
producător pentru a acoperi aceeaşi zonă cu un detector de fum punctual. Punctele de captare în
incinta de încercare la foc trebuie dispuse într-o zonă desemnată cum este definită în anexele
respective şi trebuie să fie printre punctele de captare corespunzând „ cazului cel mai nefavorabil
„,conform performanţelor sistemului, în încercările care pot fi: puncte de captare prezentând timpi de
transport cele mai lungi sau puncte de captare prezentând sensibilitatea efectivă cea mai slabă.
Restul punctelor de captare trebuie dispuse în afara incintei de încercare la foc şi trebuie să aspire
aerul curat în timpul încercării.
6.15.3.4 Condiţii iniţiale
Înaintea fiecărei încercări la foc, incinta trebuie ventilată cu aer curat până când este lipsită de fum şi
condiţiile mai jos sunt obţinute.
Sistemul de ventilare trebuie oprit şi toate uşile, ferestrele şi alte deschideri trebuie închise. Atmosfera
incintei trebuie stabilizată şi trebuie obţinute următoarele condiţii înaintea începerii încercării:
Temperatura aerului T: ;
Turbulenţa aerului: neglijabilă sau stabilă atunci când ventilatorul este în funcţiune;
Densitate fum (ionizare) y  0,05 ;
Densitate fum (optic): m  0,02 dB m1
NOTĂ – Stabilitatea aerului şi a temperaturii afectează curgerea fumului în incintă. Această influenţă este în
special determinantă pentru focarele de încercare care produc o uşoară ridicare termică a fumului (de exemplu,
TF2 şi TF3). Este, în consecinţă, recomandat ca diferenţa dintre temperatura din apropierea solului şi cea din
apropierea tavanului să fie < 2 ºC şi se consideră că sursele de căldură din local pot produce curenţi de convecţie
(de exemplu, iluminarea şi încălzirea) trebuie evitate. Dacă este necesar ca persoanele să iasă din incintă la
începutul încercării la foc, se consideră că acestea părăsesc incinta imediat ce este posibil şi că nu provoacă
decât un minimum de perturbare în aerul înconjurător.
6.15.3.5 Înregistrarea parametrilor focarului şi a valorilor răspunsului
În timpul fiecărei încercări la foc, parametrii focarului prezentaţi în tabelul 6 trebuie înregistraţi în
permanenţă cel puţin o dată la fiecare secundă.
29
SR EN 54-20:2006
Semnalul de alarmă eliberat de DFA trebuie să fie supravegheat astfel încât timpii de răspuns pentru
DFA şi fiecare focar de încercare să fie înregistrat cu cinci parametri pe focar ya şi ma în momentul
răspunsului.
Tabelul 6 — Parametrii ce trebuie înregistraţi în timpul focarelor de încercare

Parametru Simbol Unităţi
Schimbarea temperaturii ΔT K
Densitatea fumului (ionizare) Y Fără dimensiune
Densitatea fumului (optic) M dB m1
6.15.4 Cerinţe
Detectorul de fum prin aspiraţie trebuie să emită un semnal de alarmă pentru fiecare focar de
încercare,având un timp Tt după ce condiţia de sfârşit a încercării a fost atinsă, în care unde timpul de
corecţie Tt este timpul de transport pentru punctul (ele) de captare de la incinta de încercare având
până la 60 s.
7 Clasificare şi notare
Dat fiind flexibilitatea inerentă a proiectării reţelelor de prelevare, detectoarele de fum prin aspiraţie
sunt în general destinate a fi utilizate în aplicaţii diferite şi adesea mai curând specializate, În
consecinţă, nu este posibilă realizarea încercărilor de tip care să definească criteriile de acceptare
pentru ansamblul acestor aplicaţii. Totodată, cunoscând diversitatea aplicaţiilor, sunt definite trei clase
care permit proiectanţilor şi instalatorilor sistemului de a alege sensibilitatea cea mai corespunzătoare.
Producătorul trebuie să indice precis în datele prezentate în 5.11, pentru care clasă (e) de detectoare
de fum prin aspiraţie este proiectat. Pentru a demonstra conformitatea cu clasa specificată, detectorul
de fum prin aspiraţie trebuie supus la sensibilitate pe focare tip corespunzătoare după cum este
specificat în 6.15.
Tabelul 7 furnizează rezumatul diferitelor clase de detectoare şi focarele de încercare

corespunzătoare utilizate pentru această clasificare.
Tabelul 7 — Tabelul de clasificare pentru detectoarele de fum prin aspiraţie

Clasă Descriere Exemple de aplicaţie (ii)) Cerinţă
A Detector de fum prin aspiraţie cu Detecţie foarte timpurie: Detecţia fumului Trecere prin focare
o foarte mare sensibilitate foarte diluat de exemplu la intrarea de încercare reduse
conductelor de condiţionare a aerului TF2A, TF3A, TF4 şi
pentru detectarea concentraţiilor de fum TF5A
foarte diluate care ar putea fi emise de un
echipament într-o zonă cu atmosferă
controlată cum este o sală curată
B Detector de fum prin aspiraţie cu Detecţie timpurie: de exemplu, detectarea Trecere prin focare
o sensibilitate ameliorată fumului special în interior sau în apropierea de încercare reduse
bunurilor de mare valoare vulnerabile sau TF2B, TF3B, TF4 şi
critice, cum ar fi calculatoare sau dulapuri TF5B
cu echipamente electronice.
C Detector de fum prin aspiraţie cu Detecţie normală: detecţia incendiului Trecere prin focare
o sensibilitate normală general în locuri sau spaţii normale, oferind de încercare reduse
de exemplu, cel puţin un nivel echivalent de TF2, TF3, TF4 şi
detecţie ca un sistem de detecţie a fumului TF5
punctual sau prin fascicol
30
SR EN 54-20:2006
8 Marcare
Fiecare detector trebuie să fie marcat în mod clar cu următoarele informaţii:
a) numărul acestui standard şi clasa (ele) cu care este /sunt) conforme;
b) numele mărcii depozitului producătorului sau furnizorului;
c) denumirea modelului ( tip sau număr);
d) denumirea bornelor de racordare;
e) marcajul (ele) sau codul ( e) ( de exemplu, numărul seriei sau lotului), care permite
producătorului să identifice, cel puţin, data sau lotul şi Incinta fabricării şi numărul
(ele( versiunii tuturor software prezente în detector.
Atunci când o marcare prezintă pe dispozitiv simboluri sau abrevieri care nu sunt utilizate în mod
curent, trebuie ca aceste să fie explicitate în datele furnizate odată cu detectorul.
Marcarea trebuie să fie vizibilă în timpul instalării şi trebuie să fie accesibilă în timpul întreţinerii.
Marcarea nu trebuie amplasată sub şuruburi sau piese care pot fi uşor detaşabile.
31
SR EN 54-20:2006
Anexa A
(informativă)
Aparat de măsurare a valorii pragului de răspuns ( VPR )
Pentru măsurarea valorii pragului de răspuns al unui detector de fum prin aspiraţie, este esenţial a
putea genera un aerosol într-o manieră precis controlată pentru ca detectorul să poată fi supus la un
aer eşantionat cu o concentraţie de aerosol uşor crescătoare şi de manieră constantă pentru a obţine
o măsurare a concentraţiei esenţial proporţională cu concentraţia numărului de particule.
Pentru încercarea unei game largi de tipuri şi clase de detectoare prin aspiraţie, s-a stabilit să se
poată fie regla aparatul de încercare pentru a acoperi un domeniu important de debite de aer şi de
concentraţii de aerosol , fie utilizarea unui ansamblu de aparate de încercare pentru a răspunde
diferitelor tipuri şi clase de DFA.
Este necesar ca aparatul de încercare să fie capabil de a genera rezultate repetitive.
Următoarele trei exemple sunt furnizate cu titlu de referinţă pentru laboratoarele de încercare. Toate
cele trei au câte patru blocuri principale funcţionale: generare aerosol, diluare aerosol, măsurare
aerosol şi specimen ( a se vedea figura A.1).
Măsurarea concentraţiei de aerosol care penetrează specimenul nu este obligatorie dar este
recomandată.
Legendă
1 generator aerosol
2 etapa de diluare
3 specimen
4 măsurare aerosol
Figura A.1 – Diagrama funcţională a măsurării valorii pragului de răspuns
Aparat de măsurare a valorii pragului de răspuns – Exemplul 1
Aparatul descris mai jos permite efectuarea reglării, într-o gamă largă, a concentraţiei aerosolilor şi
măsurarea directă a concentraţiei care pătrunde în specimen. Cu acest efect, este de altfel special
adaptat pentru a genera şi măsura concentraţii mici de aerosol necesare pentru încercarea
detectoarelor de fum prin aspiraţie cele mai sensibile.
32
SR EN 54-20:2006
Aparatul utilizează aer comprimat pentru furnizarea unei etape de diluare foarte controlate şi un
contor cu condensare a particulelor (CDC) pentru măsurarea directă a concentraţiei foarte mici a
aerosolilor care pătrund în specimen ( a se vedea figura A.2).
33
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 alimentare cu aer comprimat 8 ventilare

2 generator de aerosol 9 restricţie
3 diluare controlată a aerosolilor 10 evacuare CDC
4 aerosol în surplus 11 specimen
5 măsurare aerosol 12 detector prin aspiraţie supus încercării
6 CDC 13evacuare a detectorului
7 joncţiune
Figura A.2 – Schema de principiu a aparatului – Exemplul 1 pentru măsurarea valorii

pragului de răspuns
34
SR EN 54-20:2006
Generatorul de aerosol generează o ceaţă de ulei de parafină polidispersată după cum este specificat
în EN 54-7:2000 anexa B. Aerosolul pătrunde în sistemul de diluare unde este amestecat cu aer curat
pentru a permite o diluare reglabilă cu precizie. Aerosolul diluat este introdus în continuare în
detectorul prin aspiraţie care este supus încercării (specimenul) şi într-un contor de particule prin
condensare (CDC) care măsoară aerosolul la fel ca şi concentraţia care a pătruns în specimen..
Debitul care traversează sistemul generator şi de diluare aerosol este reglat dîn aşa mod ca să nu
elibereze un debit mai mare decât debitul cerut de specimen şi de CDC, debitul excedentar este
evacuat trecând prin ieşirea 8 ( a se vedea figura A.2). Aceasta permite specimenului şi CDC să
aspire aerosol din acelaşi punct care este aproximativ la presiunea atmosferică. CDC şi specimenul
funcţionează cu oricare din cele două pompe curate de aspirare. Restricţia 9 este adăugată pentru a
simula căderea de presiune din sistemul de tubuluri de prelevare şi pentru a permite debitului care
traversează specimenul să fie în limitele specificate de producător. Distanţele pornind de la joncţiunea
7 spre CDC şi specimen trebuie să fie scurte pentru ca CDC şi specimenul să măsoare efectiv
aceeaşi densitate de aerosol în acelaşi moment.
Figura A.3 prezintă într-o manieră detaliată încercarea corespunzătoare.
35
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 aer comprimat ( 800 kPa) 10 robinet secundar de aer curat)

2 reducţie de presiune ( 200 kPa) 11 filtru de particule
3 reducţie de presiune ( 600 kPa) 12 debitmetru cu diafragmă
4 generator de aerosol 13 debitmetru
5 robinet principal de aer curat 14 diluare
6 debitmetru de aer curat 15 robinet de surplus de aerosol
7 regulator de debit 16 pompă
8 surplus de aerosol 17 contor de condensare a particulelor
9 tub de amestec 18 detector de fum prin aspiraţie
Figura A.3 – Amenajare detaliată a aparatului

Exemplul 1 pentru măsurarea valorii pragului de răspuns
36
SR EN 54-20:2006
Cu toate că reglajul apare relativ complex, el este conceput pentru a produce o gamă largă de debite,
de domenii de concentraţii de aerosoli şi de rate de creştere a concentraţiei de aerosol. Robinetul
principal de aer 5 ( a se vedea figura A.3) este folosit pentru reglarea debitului de aer curat slab care
reglează efectiv debitul total căci el este mare în raport cu debitul aerosolului. Reglarea celui de al
doilea robinet de aer curat 10 şi al robinetului de surplus de aerosol 15 permit reglarea domeniului
total de concentraţie aerosol. Aceste robinete pot fi reglate în poziţii corespunzătoare pentru un tip de
măsurări. Regulatorul de debit 7 este un regulator de debit al mesei controlate utilizat pentru
controlarea diluării. Reglând regulatorul de debit, concentraţia de aerosol prezentă la nivelul
specimenului poate fi controlată de la nivelul zero la valorea maximă, în funcţie de reglajele robinetelor
5, 10 şi 15.
Aparat de măsurare a valorii pragului de răspuns– Exemplul 2
Aparatul descris mai jos utilizează un tunel de fum standardizat ( descris în EN 54-7:2000 anexa A) ca generator
de aerosol şi primul etaj de diluare. Concentraţia de aerosol în tunel este măsurată cu ajutorul dispozitivelor
descrise în EN 54-7:2000 anexa C. Un al doilea etaj de diluare este realizat cu ajutorul unei reţele de prelevare
corespunzătoare care amestecă aer curat provenind din mediul din laborator cu aerosol de încercare provenind
din tunelul de fum.
Legendă
1 echipament de control şi alimentare 5 filtru fin (opţional) 9 volum de funcţionare
2 detector supus încercării 6 diluare: 10 debit de aer
3 detector de referinţă (opţional) 7 generator de aerosol 11 ventilator
4 N concentraţie de aerosol 8 măsurare aerosol 12 tunel de fum ( a se vedea EN 54-7)
1 punct de captare în tunelul de fum

N puncte de eşantionare exterioare
Figura A.4 – Alcătuire aparat

Exemplul 2 pentru măsurarea valorii pragului de răspuns
37
SR EN 54-20:2006
Este important de a nota că acea concentraţie de aerosol măsurată în tunelul de încercare NU ESTE
o măsurare directă a concentraţiei de aerosoli pătrunşi în specimen. Astfel, este important ca alţi
parametri care afectează măsurarea să rămână constanţi. În ceea ce urmează este prezentată o listă
de consideraţii care permit obţinerea rezultatelor fiabile repetabile cu ajutorul aparatului descris în
figura A.4.
S-a convenit ca diluarea obţinută cu reţeaua de prelevare să fie stabilă şi repetitivă:
- este important ca tunelul să fie etanş şi să nu existe riscul de a contamina aerul curat intrat în
reţeaua de prelevare;
- se recomandă utilizarea aceleaşi reţele de prelevare fizic în toate măsurările astfel încât
modificarea minimă în reţeaua de prelevare să nu afecteze măsurările înregistrate;
- se recomandat ca reţeaua de prelevare să fie amenajată cât mai scurt posibil pentru a reduce
la maximum timpii de transport.
S-a convenit ca rata de creştere a concentraţiei de aerosol în tunel să fie stabilă şi suficient de lentă
pentru a garanta că întârzierile inerente ale detectorului (inclusiv timpii de transport ai reţelei de
prelevare şi ai altor timpi de tratament) nu afectează rezultatele. Figura A.5 ilustrează faptul că
întârzierile (T) cu o variabilă (dT) semnifică faptul că viteza ridicată de creştere în tunel are ca rezultat
în măsurarea valorii pragului de răspuns foarte ridicată (şi mai puţin precisă) (VPR rapidă) decât o viteză
de creştere (VPRlentă).
Legendă
X timpi
Y concentraţia fumului
1 VPRrapidă
2 VPRlentă
Figura A.5 – Grafic demonstrând efectul vitezei de creştere asupra

exactităţii valorii pragului de răspuns
38
SR EN 54-20:2006
Datorită erorilor posibile ale aparatului de încercare arătate în exemplul 2, se recomandă a se lua
precauţii, atunci când este posibil, de a prevede un „detector de referinţă” în serie sau în paralel cu
specimenul (urmând concepţia specială a DFA). Tipul specimenului de referinţă confirmă că orice
schimbare în valoarea pragului de răspuns măsurată este funcţie de experimentare (căldură, frig,
căldură umedă etc.) în opoziţie cu aparatul de încercare şi cu condiţiile. Atunci când specimenul nu
emite un semnal de ieşire esenţial proporţional cu concentraţia aerosolului, se recomandă utilizarea ca
alt dispozitiv adaptat un alt DFA.
39
SR EN 54-20:2006
Anexa B
( normativă )
TF2 – Foc mocnit de lemn ( piroliză)
B.1 Combustibil
Aproximativ 10 baghete de lemn uscat de fag (conţinut umezeală ≈ 5%), fiecare baghetă având
dimensiunile de 75 mm x 25 mm x 20 mm.
B.2 Plită
Plita trebuie să aibă o suprafaţă profilată cu diametru de 220 mm cu opt şanţuri concentrice, fiecare cu
adâncime 2 mm şi lăţime 5 mm. şanţul de la exterior trebuie să fie la 4 mm faţă de margine şi o
distanţă de 3 mm trebuie respectată între şanţuri. Plita trebuie să aibă o putere de aproximativ 2 kW.
Temperatura plitei trebuie măsurată cu un senzor ataşat la cel de al cincilea şanţ, numărat de la
marginea plitei, şi fixat pentru a asigura un bun contact termic.
B.3 Amplasare
Baghetele trebuie aranjate pe suprafaţa cu şanţuri a plitei, cu faţa de 20 mm în contact cu suprafaţa în

aşa fel încât senzorul de temperatură să fie aşezat între baghete şi să nu fie acoperit, după cum se
arată în figura B.1.
Legendă
1 plită cu şanţuri
2 senzor temperatură
3 baghete de lemn
Figura B.1 . Modul de amplasare a baghetelor pe plită
40
SR EN 54-20:2006
B.4 Rată încălzire
Plita trebuie alimentată astfel încât temperatura să crească de la temperatura ambiantă la 600 ºC în
aproximativ 11 min.
B.5 Condiţie de sfârşit de încercare
mE = 2 dB m .
-1
B.6 Criterii de validare a încercării
Evoluția arderii trebuie să se producă astfel încât curbele lui m cu y, şi m cu timpul, să fie în limitele
arătate în figurile B.2 şi respectiv B.3 şi să nu apară nicio flacără. Cerinţele de mai sus trebuie
menținute până când toate specimenele generează un semnal de alarmă, sau m = 2 dB m , oricare -1
eveniment are loc mai întâi.
Dacă condiţiile de sfârşit a încercării, mE = 2 dB m , sunt atinse înainte ca toate specimenele cu

-1
detectoare cu ionizare să emită un semnal de alarmă, atunci încercarea este considerată validă numai
dacă s-a atins valoarea de 1,6 pentru y.
Legendă Legendă
1 m – valoare 1 m – valoare
2 y – valoare 2 timpi
Figura B.2 . Limite pentru m funcţie de y, Figura B.3 . Limite pentru m funcţie de timp,
Focar TF2 Focar TF2
41
SR EN 54-20:2006
Anexa C
( normativă )
Foc mocnit de lemn - focar redus ( TF2A şi TF2B 9)
C.1 Combustibil
Aproximativ 10 baghete de lemn uscat de fag (conţinut umezeală ≈ 5%), fiecare baghetă având
dimensiunile de 75 mm x 25 mm x 20 mm.
C.2 Plită
Plita trebuie să aibă o suprafaţă profilată cu diametru de 220 mm cu opt şanţuri concentrice, fiecare cu
adâncime 2 mm şi lăţime 5 mm. şanţul de la exterior la 4 mm faţă de margine şi o distanţă de 3 mm
trebuie să fie respectată între şanţuri. Plita trebuie să aibă o putere de aproximativ 2 kW.
Temperatura plitei trebuie măsurată cu un senzor ataşat la cel de al cincilea şanţ, numărat de la
marginea plitei, şi fixat pentru a asigura un bun contact termic.
C.3 Amplasare
Baghetele trebuie aranjate pe suprafaţa cu şanţuri a plitei, cu faţa de 20 mm în contact cu suprafaţa în

aşa fel încât senzorul de temperatură să fie aşezat între baghete şi să nu fie acoperit de acestea,
după cum se arată în figura C.1.
Legendă
1 plită cu şanţuri
2 senzor temperatură
3 3 baghete lemn ( sau mai multe )
Figura C.1 . Modul de amplasare a baghetelor pe plită
42
SR EN 54-20:2006
C.4 Rată încălzire
Plita trebuie să aibă o putere suficientă pentru ca temperatura să se ridice de la temperatura ambiantă
până la temperatura ţintă, în maximul 11 min.
Temperatura ţintă pentru focarele de încercare reduse trebuie să fie de 500 ºC.
NOTĂ – Pentru încercarea TF 2 ( utilizată pentru detectoare de clasă C ), temperatura ţintăeste de 6000C.
C.5 Condiţie de sfârşit de încercare
Pentru TF 2A Clasa A mE = 0,05 dB m . -1
Pentru TF 2B Clasa B mE = 0,15 dB m . -1
C.6 Criterii de validare încercare
Evoluţia arderii trebuie să fie astfel astfel încât curbele lui m cu timpul pentru TF2A şi TF2B să fie în
limitele arătate în figurile B.2 şi respectiv C.3 şi să nu apară nicio flacără, până în momentul când m=
condiția de sfârşit de încercare sau când toate specimenele au generat un semnal de alarmă, primul
eveniment care are loc întâi are prioritate.
Legendă
1 m – valoare
2 timpi
Figura C.2 – Limitele m pentru timpi, Focar TF2A
43
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 m – valoare
2 timpi
Figura C.3 – Limitele m pentru timpi, Focar TF2B
44
SR EN 54-20:2006
Anexa D
(normativă)
Focar mocnit de bumbac (TF3)
D.1 Combustibil
Combustibilul focarului este constituit din aproximativ 90 filamente din bumbac,împletite fiecare de
aproximativ 80 cm lungime şi cântărind 3 g. Filamentele trebuie să fie fără acoperire protectoare şi
trebuie spălate şi uscate dacă este necesar.
D.2 Aranjament
Filamentele trebuie fixate cu un inel de aproximativ 10 cm în diametru şi suspendat la aproximativ 1 m

deasupra unei plăci necombustibile după cum se arată în figura D.1.
Figura D.1 - Amplasarea filamentelor de bumbac
45
SR EN 54-20:2006
D.3 Aprindere
Capătul inferior al fiecărui filament trebuie aprins aşa încât filamentele să continue să ardă mocnit.
Orice flacără trebuie să fie stinsă imediat. Înregistrarea timpului de încercare trebuie să înceapă când
toate filamentele sunt incandescente.
D.4 Condiţie de sfârşit de încercare
mE = 2 dB m-1.
D.5 Criterii de validare a încercării

Evoluţia arderii trebuie să fie astfel încât curbele lui m/y, şi m /timp, să fie în limitele arătate în figurile
D.2 şi respectiv D.3 până în momentul când m = 2 dB m-1 sau când toate specimenele au generat un
semnal de alarmă, oricare eveniment care are loc mai întâi având prioritate.
Legendă Legendă
1 valoare – m 1 valoare - m
2 valoare – y 2 valoare . y
Figura H.2 . Limite pentru m funcţie de y, Figura H.3 . Limite pentru m funcţie de
Focar TF3 timp, Focar TF3
46
SR EN 54-20:2006
Anexa E
(normativă)
Focar mocnit de bumbac – Focare reduse ( TF3A şi TF3B )
E.1 Combustibil
Combustibilul focarului este constituit din aproximativ 30 sau 40 filamente de bumbac împletit,fiecare
măsurând aproximativ 80 cm lungime şi cu masa de 3 g. Filamentele nu trebuie să fie fără acoperire
protectoare şi trebuie spălate şi uscate dacă este necesar.
E.2 Ampalsare
Filamentele trebuie ataşate la o baghetă de aproximativ 10 cm diametru şi suspendate la aproximativ

1 m de plita incandescentă. După cum este prezentat în figura E.1, filamentele trebuie poziţionate
alăturate una faţă de cealaltă şi partea rămasă neacoperită de arc trebuie completată cu ajutorul unei
foi recurbate de material incombustibil astfel încât ansamblul să formeze un „coş”.
Legendă
1 foaie recurbată de material incombustibil
2 filament de bumbac
Figura E.1 - Amplasarea filamentelor de bumbac
47
SR EN 54-20:2006
E.3 Aprindere
Capătul inferior al fiecărui filament trebuie aprins aşa încât filamentele să continue să ardă mocnit.
Orice flacără trebuie să fie stinsă imediat. Înregistrarea timpului de încercare trebuie să înceapă când
toate filamentele sunt incandescente.
E.4 Condiţie de sfârşit de încercare
Pentru TF 2A Clasa A mE = 0,05 dB m-1.
Pentru TF 2B Clasa B mE = 0,15 dB m-1.
E.5 Criterii de validare a încercării
Evoluţia arderii trebuie să se producă astfel încât curbele lui m /timp pentru TF2A şi TF2B să fie în
limitele arătate în figurile E.2 şi respectiv E.3 şi , până când m= condiţia de sfârșit de încercare sau
până când toate specimenele au generat un semnal de alarmă, primul eveniment care are loc
întâi .având prioritate
Legendă
1 m – valoare
2 timpi
Figura E.2 – Limitele m/timp, focar TF3A
48
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 m – valoare
2 timpi
Figura E.3 – Limite m/timp, focar TF3B
49
SR EN 54-20:2006
Anexa F
(normativă)
Foc de materiale plastice inflamabile (poliuretan) (TF4)
F.1 Combustibil
3 plăci de aproximativ 50 cm x 50 cm x 2 cm spumă poliuretanică uşoară, fără aditivi de ignifugare

având o densitate de aproximativ 20 kg m -3. sunt în mod normal suficiente. Totuşi cantitatea exactă de
combustibil poate fi ajustată pentru a obţine încercări valide.
F.2 Amplasare
Plăcile trebuie amplasate una peste alta pe un suport de folie de aluminiu cu marginile îndoite în sus
pentru a forma o tavă.
F.3 Aprindere
Plăcile trebuie să fie aprinse în mod normal la unul din colţurile plăcii inferioare. Totuşi poziţia exactă
de aprindere poate fi ajustată pentru a obţine încercări valide. O cantitate mică de produs neinflamabil
curat (de exemplu 5 cm3 spirt metilat) poate fi utilizat pentru iniţierea arderii.
F.4 Condiţie de sfârşit de încercare

yE = 6.
F.5 Criterii de validare a încercării
Evoluţia arderii trebuie să fie astfel încât curbele lui m cu y, şi m cu timpul, să fie în limitele arătate în
figurile F.1 şi respectiv F.2 până în momentul când y= 6 când specimenul a generat un semnal de
alarmă, sau y = 6, oricare eveniment are loc mai întâi, având prioritate.
Legendă Legendă
1 m-valoare 1 m-valoare
2 y – valoare 2 timpi
Figura 1 — Limite s/y, FocarTF4 Figura 2 — Limite m/timpi Focar TF4
50
SR EN 54-20:2006
Anexa G
(normativă)
Foc de lichid Inflamabil (n-heptan) (TF5)
G.1 Combustibil
Combustibilul din heptan este constituit din aproximativ 650 g amestec de n-heptan (puritate ≥ 99%)
cu aproximativ 3% toluen (puritate ≥ 99%) în volum. Cantităţile exacte pot fi variate pentru a obţine
încercări valide.
G.2 Amplasare
Amestecul de heptan/toluen trebuie ars într-o tavă pătrată de oţel cu dimensiunile de aproximativ 33
cm x 33 cm x 5 cm.
G.3 Aprindere
Aprinderea trebuie iniţiată printr-o flacără sau o scânteie etc.
G.4 Condiţie de sfârşit de încercare
yE = 6.
G.5 Criterii de validare a încercării
Evoluția arderii trebuie să fie astfel încât curbele lui m cu y, şi m cu timpul, să fie în limitele arătate în
figurile G.1 şi respectiv G.2 până în momentul când y=6 sau când specimenul a generat un semnal de
alarmă, sau y = 6, oricare eveniment având loc mai întâi având prioritate .
Dacă condiâia de sfârşit a încercării, yE = 6, este atins înainte ca specimenul cu detector cu difuzie
sau transmisie a luminii să emită un semnal, atunci încercarea este considerată validă numai dacă s-a
atins o valoare de 1,1 dB m-1 pentru m.
Legendă Legendă
1.m – valoare 1 m - valoare

2 y –valoare 2 timpi
Figura G.1 – Limitele m/y, Focar TF5 Figura G.2 – Limitele m/timpi, Focar TF5
51
SR EN 54-20:2006
Anexa H
(normativă)
Foc de lichid inflamabil (n-heptan) – Focare reduse ( TF5A şi TF5B)
H.1 Combustibil
Combustibilul focarului este constituit din aproximativ 200 ml (TF5A) sau (300ml TF5B) amestec de
n-heptan ( puritate – 90%) în volum. Cantităţile exacte pot varia pentru obţinerea încercărilor valide.
NOTĂ – Utilizarea toluenului în n-heptan nu este acceptabilă pentru că prezenţa toluenului în combustibil
modifică semnificativ comportarea focului şi produce o ardere instantanee iniţială care nu este corespunzătoare
pentru focarele de încercare reduse.
H.2 Amplasare
Heptanul trebuie ars într-o tavă pătrată de oţel de 2 mm grosime şi cu dimensiunile de aproximativ:
Pentru TF5A 100 mm x 100 mm x100 mm

TF5B 175 mm x 175 mm x 100 mm
amplasată pe o bază de metal de 2 mm grosime ale căror dimensiuni sunt de aproximativ

350 mm x350 mm după cum este prezentat în figura H.1.
Legendă
1 recipient
2 placă de bază
Figura H.1 – Amplasarea recipientului pentru focarul de încercare TF5A şi TF5B
NOTĂ – Placa de bază poate fi recipientul utilizat pentru TF5 şi trebuie să servească drept recipient de căldură
pentru a evita ca mici cantităţi de combustibil utilizate în focarele de încercare reduse să nu fie amestecate.
H.3 Aprindere
Aprinderea trebuie să se facă cu ajutorul unei flăcări sau a unei scântei etc.
52
SR EN 54-20:2006
H.4 Condiţie de sfârşit de încercare
Pentru TF 5A ( Clasa A) m = 0,1 dB m-1.
Pentru TF 5B ( Clasa B ) m = 0,3 dB m-1.
H.5 Criterii de validare a încercării
Dezvoltarea focarului trebuie să fie astfel încât curbele lui m / timp pentru TF5A şi TF5B să fie în
limitele arătate în figurile H.2 şi respectiv H.3 şi până în momentul când m = condiţia de sfârţit de
încercare sau când specimenul a generat un semnal de alamă, primul eveniment careare loc mai
întâi având prioritate.
Legendă
1 m - valoare
2 timp
Figura H.2 – Limite de m/timpi, Focar TF5A
Legendă
1 m - valoare
2 timp
Figura H.2 – Limite de m/timpi, Focar TF5B
53
SR EN 54-20:2006
Anexa I
(normativă)
Incinta încercării la foc şi sistem de ventilaţie
I.1 Incinta de încercare la foc
Punctul de captare, MIC, captatorul de temperatură şi piesa de măsurare a aparatului de măsurare a

opacităţii trebuie amplasate în volumul arătat în figura I.1 şi I.2.
Punctul de captare trebuie situat pe un arc de 3 m notat cu 1 în figura I.1. Poziţia optimă este notată
cu 2 în figura I.1.
Sistemul de ventilare trebuie situat în poziţia notată 3 în figura I.1. Debitul de aer produs prin sistem
trebuie să aibă direcţia focarului de încercare (situat în poziţia notată cu 4 în figura I.1). Descrierea
sistemului de ventilare este indicată în I.2.
Punctul de captare , MIC, părţile mecanice ale aparatului de măsurare a opacităţii trebuie să fie
distanţate la cel puţin 100 mm, măsurările pornind de la marginile cele mai apropiate. Linia centrală a
fascicolului aparatului de măsurare al opacităţii trebuie situat la cel puţin 35 mm de tavan.
Legendă
1 punct de captare şi instrumente de măsurare ( a se vedea figura I.2)

2 poziţia optimă a punctului de captare
3 sistem de ventilare ( a se vedea figura I.3)
4 poziţia focarului de încercare
Figura I.1 – Vedere în plan a incintei de încercare la foc
54
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 tavan
Figura I.2 - Poziţia montării specimenelor şi aparaturii de măsurare
I.2 Sistem de ventilare
Datorită cantităţilor reduse de aerosoli generate de focarele reduse pentru încercare, este necesar
introducerea în incinta de încercare la foc, pentru focarele reduse de încercare TF2A, TF2B, TF3A,
TF3B, TF5A şi TF5B, a unui sistem de ventilare pentru creşterea omogenităţii atmosferei la nivelul
punctelor de captare. Cele de mai jos furnizează caracteristicile sistemului de ventilare care sunt
esenţiale.
Sistemul de ventilare este constituit dintr-o conductă pătrată deschisă la ambele capete ( a se vedea
figura I.3).
Un ventilator este amplasat în conductă după cum este descris în figura I.3. Diametrul ventilatorului
trebuie să fie cât mai aproape posibil de dimensiunile marginii secţiunii pătrate ale conductei.
La amplasamentul ventilatorului, secţiunea conductei neocupate de către ventilator trebuie să fie

închisă. Axa ventilatorului trebuie să se suprapună peste cea a conductei pătrate.
Sistemul de ventilare trebuie să producă un debit de aer ( 1,0 ± 0,2 ) m s -1 la ieşirea din conductă
( direcţia debitului este indicată în figura I.3). Conformitatea cu prezenta cerinţă trebuie să fie verificată
în mod regulat în timpul focarelor de încercare, prin măsurări la centrul secţiunii de ieşire al conductei
( a se vedea figura I.3 poziţia 6).
55
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 ventilator
2 conductă pătrată
3 sol
4 soclu/picioare
5 debit de aer
6 zonă de măsurare a vitezei debitului
h înălţime incintei de încercare la foc ( aşa cum este descris la 5.18.1 din EN 54-7:2000)
L lungimea conductei
Figura I.3 – Sistem de ventilare
56
SR EN 54-20:2006
Anexa J
(informativă)
Informaţii referitoare la cerinţele răspunsului la focare cu
evoluţie lentă
Un detector clasic funcţionează prin compararea semnalului generat de un captator şi un anumit prag
dat ( prag de alarmă): Când semnalul generat de captator atinge pragul fixat, detectorul emite un
semnal de alarmă. Densitatea fumului corespunzător emisie semnalului de alarmă este numită
valoarea pragului de răspuns al detectorului. Pentru acest tip de detector, pragul de alarmă este fixat
şi nu depinde de modificarea timpilor de semnal al captatorului.
Se ştie că semnalul captatorului în aer curat poate varia în timpul duratei vieţii detectorului. Aceste
variaţii pot, de exemplu, fi cauzate de contaminarea camerei captatorului cu praf sau prin alte efecte
pe timp îndelungat cum ar fi îmbătrânirea componentelor. Cu timpul, aceste devieri pot scădea
sensibilitatea detectorului şi ca urmare provoca alarme false.
Atunci poate fi benefică dispunerea unei compensări a acestei devieri pentru a menţine o valoare a
pragului de răspuns la un nivel cât mai constant în timp. Se presupune că compensarea este obţinută
prin creşterea pragului de alarmă pentru a compensa toată sau o parte a creşterii derivării semnalului
de ieşire al captatorului.
Orice compensare a devierii va diminua sensibilitatea detectorului la variaţii slabe ale semnalului de
ieşire ale captatorului, aceleaşi dacă variaţiile sunt cauzate printr-o creştere reală, dar gradată, a
nivelului fumului. Motivul cerinţelor de la 5.6 1) este de a asigura că compensarea nu reduce , la un
nivel inacceptabil, sensibilitatea detectorului focarelor cu evoluţie lentă.
Pentru necesităţile acestui standard, se presupune că dezvoltarea oricărui incendiu, reprezintând un

pericol grav pentru persoane sau bunuri, trebuie să fie astfel încât semnalul de ieşire al captatorului
variază cu o viteză, la cel puţin A/4 pe oră, unde A este valoarea nominală a pragului de răspuns al
detectorului. Răspunsul la viteza de variaţie inferioară cu A/4 pe oră, nu este acoperit de prezentul
standard şi el nu este deci cerut pentru detectoarele care răspund la aceste viteze reduse de variaţie.
Pentru a nu limita modul în care compensarea este obţinută la orice viteză a variaţiei mai mari de A/4
pe oră, 5.6 cere numai, pentru emiterea unei alarme, ca timpii să nu fie mai mari de 1,6 ori celui care a
fost obţinut în absenţa compensării.
Dacă pragul creşte într-un mod liniar cu timpul, ca răspuns la o creştere a semnalului captatorului şi,
dacă importanţa compensării nu este limitată, viteza maximă a variaţiei autorizate ( care poate fi
văzută în figura J.1), este atunci 0,6A/6,4 = 0,094A pe oră, pentru că la această viteză de
compensare, semnalul de ieşire a captatorului va atinge pragul compensat în exact 6,4 h.
Cu toate că este presupus mai sus că pragul este compensat în mod liniar şi continuu, răspunsul nu
poate fi nici liniar nici continuu. De exemplu, curba scării ilustrate în figura J.2 satisface de asemenea
cerinţele, din moment ce, în acest caz, o alarmă este emisă în 6 h, fără valoarea limitativă de 6,4h.
57
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 prag la alarmă relativ ( referitor la A)

2 timp
3 răspuns la alarmă compensat
4 ieşire captator
Figura J.1 Compensare liniară – Coz limitativ
Legendă

2 timp
4 ieşire captator
Figura J.2 – Compensare în trepte – Caz limitativ
58
SR EN 54-20:2006
În plus, viteza de compensare nu este necesar a fi limitată la 0,094A pe oră dacă importanţa
compensării este limitată la 0,64A. Viteza de compensare, relativ rapidă, arătată în figura J.3,
satisface de asemenea cerinţele atingând o condiţie de alarmă în 6,4 h. În acest caz,viteza de
compensare maximă va fi limitată numai prin cerinţele focarelor de încercare.
Legendă

2 timp
4 ieşire captator
Figura J.3 – Viteză ridicată – Domeniul limitat al compensării
Cerinţele de la 5.6 a) permit o mare libertate a alegerii graţie cărora compensarea variaţiilor mici este
atinsă. Se ştie totodată că detectoarele din comerţ au o plajă limitată deasupra căreia semnalul de
ieşire rămâne liniar sub efectul fumului sau a altor stimuli echivalenţi fumului. Dacă gama compensării
aduce semnalul de ieşire al captatorului în zona neliniară, sensibilitatea detectorului va putea să se
degradeze până la un nivel inacceptabil.
Cu titlu de exemplu, considerăm un detector care are caracteristica de transfer prezentată în figura J.4
şi pentru care cele doua axe sunt exprimate în termeni de valoare ai pragului de răspuns A.. Absenţa
liniarităţii caracteristicii conduce la o atenuare a sensibilităţii efective a valorilor extreme ale excitaţiei.
În aceste circumstanţe, este necesară limitarea compensării la mai puţin de 1,1 x A, din moment ce
modul de producere a unei variaţii de semnal de ieşire A, excitaţia trebuie să treacă de la 1,1 x A până
la 2,7 x A.
Această atenuare a sensibilităţii cu un factor 1,6 reprezintă maximum permis de 5.6b).
59
SR EN 54-20:2006
Legendă
1 ieşire
2 stimulare
Figura J.4 – Exemplul unei caracteristici de transfer neliniare
60
SR EN 54-20:2006
Anexa K
( informativă )
Aparatură pentru încercarea dispozitivului de supraveghere a debitului de aer
K.1 Generalităţi
Prezenta anexă descrie aparatura şi procedura pentru încercarea supravegherii debitului de aer.
Legendă
1 reţea de prelevare răspunzând la cazul cel mai nefavorabil ( definit de producător)
2 detector supus încercării
3 anemometru
Figura K.1 – Măsurarea debitului de aer cu reţeaua de tubuluri

răspunzând cazului cel mai nefavorabil
K.2 Măsurarea debitului de aer cu reţeaua de tubuluri răspunzând cazului cel mai
nefavorabil
Utilizând echipamentul prezentat în figura K.1:
a) specimenul este reglat conform instrucţiunilor producătorului;

b) valoarea normală a debitului de aer ( Fn ) este măsurată cu ajutorul unui debitmetru etalonat
corect, ca şi cu un anemometru, cu reţeaua de prelevare răspunzând cazului cel mai nefavorabil
( după cum este definit de producător pentru focare de încercare);
b) nu sunt puncte de captare între eşantion şi anemometru;

c) distanţa minimă între anemometru şi primul punct de captare este de 30 cm:
61
SR EN 54-20:2006
NOTĂ – În acest exemplu, valoarea debitmetrului este viteza aerului ( m/s ) este cea direct corelată cu debitul de
aer volumetric cum este cerut în 6.1.6.
Legendă
1 tubulură deschisă
2 robinet secundar de reglare a debitului
3 reţea de tubuluri de încercare ( 1-2 m fără puncte de captare )
4 robinet principal de reglare a debitului
5 distanţă minimă 30 cm
6 anemometru
7 specimen
K.3 Încercare de supraveghere a debitului de aer cu reţeaua de tubuluri de încercare
Utilizând echipamentul prezentat în figura K.2:
a) specimenul este montat cu reţeaua de prelevare utilizată pentru încercare;
b) se reglează al doilea robinet sferic 2 în poziţia centrală. Aceasta permite varierea valorii de
aer în cele două sensuri ( ± 20%) dacă este necesar;
c) cu ajutorul robinetului sferic 4, se reglează debitul până ce indicaţia debitului se situează între
valoarea normală a debitului de aer ( Fn măsurat în K.2) pentru a furniza valoarea debitului de
încercare ( Ft ).
Aceeaşi reţea de prelevare este utilizată pentru încercările de mediu în care controlul debitului de aer
trebuie să fie verificat.
62
SR EN 54-20:2006
Anexa ZA
( informativă )
Articole ale acestui standard european care se referă la prevederile Directivei

UE Produse pentru Construcţii (89/106/CEE)
ZA.1 Domeniu de aplicare şi articole relevante
Acest standard european a fost elaborat în cadrul mandatul M/109 primit de CEN de la Comisia
Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb.
Articolele acestui standard european, prezentate în această anexă, îndeplinesc cerinţele mandatului
definit în Directiva UE Produse pentru Construcţii (89/106/CEE).
Conformitatea cu aceste articole conferă produsului pentru construcţii prezumţia de a fi apt (cum se
defineşte în Directiva UE Produse pentru Construcţii) pentru utilizarea prevăzută în conformitate cu
articolul 1 (Domeniu de aplicare) al acestui standard; referirea trebuie făcută la informaţia prezentată
cu marcajul CE (a se vedea anexa ZA.3.)
AVERTIZARE – Alte condiţii şi alte Directive UE, care nu afectează aptitudinea pentru utilizarea
prevăzută, pot fi aplicabile echipamentelor de alimentare cu energie acoperite de domeniul de
aplicare al acestui standard european.
NOTĂ - În plus faţă articolele specifice referitoare la substanţele periculoase conţinute în acest standard, pot fi
alte condiţii puse şi legile, reglementările şi condiţiile administrative naţionale). Pentru a fi conform condiţiilor din
Directiva Europeană Pentru Produse pentru Construcţii, trebuie, de asemenea, respectate aceste condiţii, unde
şi când se aplică. O bază de date informativă cu dispoziţiile europene şi naţionale referitoare la substanţele
periculoase este disponibilă la secţiunea Construcţii pe site-ul EUROPA (accesibil la adresa
http://europa.eu.int/comm/enterprise/construction/internal/dangsub/dangmain.htm ).
Această anexă ZA are acelaşi domeniu de aplicare, ca şi produsele acoperite de articolul 1 din acest
standard. Această anexă stabileşte condiţiile pentru marcajul CE a dispozitivelor de intrare/ieşire
destinate pentru utilizarea prevăzută mai jos şi identifică articolele relevante aplicabile.
Produs de construcţie: Detector de fum prin aspiraţie pentru sisteme de detectare şi alarmare la
incendiu pentru clădiri.
Utilizare preconizată: Securitate la incendiu.
63
SR EN 54-20:2006
Tabelul ZA.1 — Articole conţinute
Caracteristici esenţiale Articole ale acestui standard Nivel(uri)

Note
european mandatat(e)
Condiţii de activitate nominale/sensibilitate, 5.6, 6.2, 6.3, 6.15 a)
Termen de răspuns ( timp de răspuns) şi
Performanţe în condiţii de foc
Fiabilitate funcţională 5.2 à 5.5, 5.7 à 5.12
Toleranţă la tensiunea de alimentare 6.4
Durabilitatea fiabilităţii funcţionale, rezistenţa 6.5, 6.6
la temperatură Niciunul
Durabilitatea fiabilităţii funcţionale, rezistenţa 6.10, 6.11, 6.12, 6.13
la vibraţii
Durabilitatea fiabilităţii funcţionale, stabilitate 6.14
electrică
Durabilitatea fiabilităţii funcţionale, rezistenţa 6.7, 6.8
la umiditate
Durabilitatea fiabilităţii funcţionale, rezistenţa 6.9
la coroziune
a) Produsele acoperite prin acest standard sunt considerate a intra în condiţii de alarmă, la incendiu, înainte ca incendiul să
devină atât de important încât să afecteze funcţionarea lor. Prin urmare nu există nicio cerinţă referitoare la funcţionarea în caz de
expunere la atac direct la foc.
ZA.2 Proceduri de atestare a conformităţii detectoarelor de fum prin aspiraţie

acoperite de acest standard
ZA.2.1 Sistem de atestare a conformităţii
Mandatul cere ca sistemul de atestare a conformităţii aplicate să fie cel indicat în tabelul ZA.2.
Tabelul ZA.2 – Sistem de atestarea a conformităţii
Sistem de atestarea
Produs Utilizare prevăzută Nivele sau clase
conformităţii
Detectare
incendiu/alarmare la Securitate la incendiu
Niciunul 1
incendiu: detector de fum
prin aspiraţie
Sistem 1: A se vedea Directiva 89/106/CEE (CPD), Anexa III.2.(i), fără încercarea specimenelor prin sondaj.
ZA.2.2 Evaluarea conformităţii
ZA.2.2.1 Generalităţi
Evaluarea conformităţii produsului cu cerinţele acestui standard european trebuie să fie demonstrată
prin:
a) Sarcini care revin producătorului:
1) controlul producţiei în fabrică;

2) încercare a eşantioanelor de către producător conform planului de încercare stabilit;
b) Sarcini care intră în responsabilitatea organismului de certificare produse notificat:
64
SR EN 54-20:2006
1) încercare de tip a produsului;

2) inspecţia iniţială în fabrică şi controlul producţiei în fabrică;
3) supraveghere continuă, evaluare şi aprobarea controlului producţiei în fabrică .
NOTĂ – Producătorul este o persoană fizică sau juridică, care introduce produsul pe piaţă sub nume propriu. În
mod normal producătorul proiectează şi produce el însuşi produsul. Ca primă alternativă acesta poate să
proiecteze, producă, asambleze, ambaleze, prelucreze sau să eticheteze prin subcontractare. Ca o a doua
alternativă acesta poate să asambleze, ambaleze, prelucreze sau eticheteze produse gata fabricate.
Producătorul trebuie să se asigure:
- că încercarea iniţială de tip în conformitate cu acest standard european este iniţiată şi efectuată sub
responsabilitatea unui organism de certificare a produsului notificat şi
- că producţia îndeplineşte continuu încercările iniţiale de tip ale specimenelor de încercare, pentru
care conformitatea cu acest standard european în cauză a fost verificată.
El trebuie întotdeauna să menţină controlul total şi trebuie să aibă competenţa necesară de a-şi
asuma responsabilitatea pentru produs. Producătorul trebuie să fie în totalitate responsabil pentru
conformitatea produsului cu toate cerinţele reglementare corespunzătoare.
ZA.2.2.2 Încercări de tip
ZA.2.2.2.1 Încercările de tip trebuie efectuate pentru a demonstra conformitatea cu acest standard
european.
Încercările de tip ale produsului trebuie efectuate conform articolelor din tabelul ZA.1, exceptându-se
cele descrise în ZA.2.2.2.2 şi ZA.2.2.2.3.
ZA.2.2.2.2 Încercările realizate anterior, aşa cum sunt încercările de tip pentru certificarea
produsului, pot fi luate în considerare dacă au fost efectuate sub aceeaşi sau o mai riguroasă metodă
de încercare în cadrul aceluiaşi sistem de atestare a conformităţii, aşa cum se prevede în acest
standard, pe acelaşi produs sau produse care au proiectare, construcţie şi funcţionare similare, în aşa
fel încât rezultatele să poată fi aplicabile produselui produsului respectiv.
NOTĂ – Prin acelaşi sistem de atestare a conformităţii, se înţelege încercarea de către o terţă parte independentă
sub responsabilitatea unui organism de certificare produse care este acum un organism de certificare produse
notificat.
ZA.2.2.2.3 Dacă una sau mai multe caracteristici sunt aceleaşi pentru produse care au proiectare,
construcţie şi funcţionare similare, atunci rezultatele încercărilor pentru aceste caracteristici pentru un
produs pot fi aplicabile altui produs sau produselor similare.
ZA2.2.2.4 Specimenele încercate trebuie să fie reprezentative pentru producţia normală. Dacă
specimenele încercate sunt prototipuri, acestea trebuie să fie reprezentative pentru producţia viitoare
prevăzută şi trebuie selectate de producător.
NOTA - În cazul prototipurilor şi a certificării de terţă parte, aceasta înseamnă că producătorul şi nu organismul
de certificare este responsabil pentru selectarea specimenelor. Pe durata inspecţiei iniţiale a fabricii şi a
controlului producţiei în fabrică (a se vedea ZA.2.2.3.4), se verifică că specimenele încercărilor de tip sunt
reprezentative pentru produsul ce urmează a fi fabricat.
ZA.2.2.2.5 Toate încercările de tip şi rezultatele lor trebuie să fie documentate într-un raport de
încercări. Producătorul trebuie să păstreze toate rapoartele de încercare cel puţin zece ani după
ultima dată de producţie a produsului la care se face referire.
65
SR EN 54-20:2006
ZA.2.2.3 Controlul producţiei în fabrică
ZA.2.2.3.1 Generalităţi
Controlul producţiei în fabrică (CPF) este controlul intern permanent al producţiei exercitat de
producător.
Toate elementele, cerinţele şi măsurile adoptate de producător trebuie să fie documentate într-un mod
sistematic sub forma de politici şi proceduri scrise. Acest sistem documentat de control al producţiei
trebuie să asigure o înţelegere comună a evaluării conformităţii şi posibilitatea obţinerii caracteristicilor
produsului şi funcţionarea efectivă a sistemului de control al producţiei ce trebuie verificat.
Ca urmare, controlul producţiei în fabrică trebuie să pună împreună tehnici operaţionale şi toate
măsurile care permit mentenanţa şi controlul conformităţii produsului cu specificaţiile sale tehnice.
Implementarea sa poate fi făcută prin controale şi încercări ale echipamentului de măsură, materiilor
prime şi constituenţilor, prelucrărilor, utilajelor şi echipamentelor de producţie şi produselor finite,
inclusiv ale proprietăţilor materialelor în componente, şi prin utilizarea rezultatelor astfel obţinute.
ZA.2.2.3.2 Condiţii generale
Producătorul trebuie să stabilească, să documenteze şi să menţină un sistem C.P.F. care să

asigurare că produsele introduse pe piaţă sunt conforme cu caracteristicile de performanţă declarate
şi ale specimenelor supuse încercărilor de tip.
Acolo unde este utilizată subcontractarea, producătorul trebuie să menţină întregul control al
produsului şi să se asigure că primeşte toate informaţiile care sunt necesare pentru îndeplinirea
responsabilităţilor sale în conformitate cu acest standard european. Dacă producătorul adoptă ca
proiectarea, producerea, asamblarea, ambalarea, prelucrarea şi/sau etichetarea să se facă prin
subcontractare, trebuie luat în considerare C.P.F.-ul subcontractantului, acolo unde este
corespunzătoradecvat pentru produsul în cauză. Producătorul care subcontractează toate activităţile
sale nu poate în niciun caz să transfere aceste responsabilităţi subcontractantului.
Sistemul C.P.F. trebuie să îndeplinească cerinţele aşa cum sunt descrise în următoarele articole ale
EN ISO 9001:2000, unde este cazul.
- 4.2 cu excepţia 4.2.1a);
- 5.1 e), 5.5.1, 5.5.2;
- articolul 6;
- 7.1 cu excepţia 7.1 a), 7.2.3 c), 7.4, 7.5, 7.6;
- 8.2.3, 8.2.4, 8.3, 8.5.2.
Sistemul C.P.F. poate fi parte a unui sistem de managementul calităţii existent (de exemplu conform
EN ISO 9001:2000), al cărui domeniu de aplicare acoperă producţia produsului.
Atunci când sistemul de managementul calităţii este certificat în conformitate cu EN ISO 9001:2000,
de un organism de certificare notificat, rapoartele de evaluare a acestui sistem de management a
calităţii trebuie luate în considerare cu privire la aceste capitole.
ZA.2.2.3.3 Cerinţe specifice produsului
Sistemul C.P.F. trebuie:

- să facă referire la acest standard european, şi
- să asigure că produsele introduse pe piaţă satisfac caracteristicile de performanţă declarate.
Sistemul C.P.F. trebuie să includă un C.P.F. specific produsului sau un plan al calităţii, care identifică
procedurile prin care se demonstrează conformitatea produsului în stadii corespunzătoare adică:
a) controale şi încercări efectuate anterior şi/sau pe durata producţiei conform frecvenţelor
stabilite, şi/sau
66
SR EN 54-20:2006
b) verificări şi încercări efectuate pe produse finite conform frecvenţelor stabilite.
Dacă producătorul foloseşte numai produse finite, acţiunile de la b) trebuie să conducă la un nivel
echivalent al conformităţii produsului ca şi cum C.P.F. ar fi efectuat pe durata producţiei.
Dacă producătorul efectuează el însuşi părţi din producţie, acţiunile de la b) pot fi reduse şi parţial
înlocuite de acţiunile de la a). În general, dacă mai multe părţi de producţie sunt efectuate de
producător, mai multe acţiuni de la b) pot fi înlocuite cu acţiuni de la a). În toate cazurile acţiunile
trebuie să conducă la un nivel echivalent al conformităţii produsului ca şi cum C.P.F. ar fi efectuat pe
durata producţiei.
NOTA - În funcţie de specificitatea cazului, poate fi necesară efectuarea de acţiuni referitoare la a) şi b), numai
acţiuni de la a) sau numai acţiuni de la b).
Acţiunile de la a) se centrează mai mult pe stări intermediare ale produsului ca utilaje de producţie şi
reglaje ale acestora, şi echipamente de măsurare etc. Aceste controale şi încercări şi frecvenţa
acestora trebuie alese în funcţie de tipul şi compunerea produsului, procesul de producţie şi
complexitatea lui, sensibilitatea caracteristicilor produsului la variaţiile parametrilor de producţie etc.
Producătorul trebuie să stabilească şi să menţină înregistrările prin care să se dovedească că

producţia a fost specimenată eşantionată şi încercată. Aceste înregistrări trebuie să prezinte clar dacă
producţia a satisfăcut criteriile de acceptare definite şi trebuie să fie disponibile pentru cel puţin trei
ani. Aceste înregistrări trebuie să fie disponibile pentru inspecţie.
Dacă produsul nu îndeplineşte măsurile de acceptare, trebuie să fie aplicate prevederile de

neconformitate a produsului, trebuie să fie luate imediat acţiunile corective necesare şi produsele sau
loturile neconforme trebuie să fie izolate şi identificate corect. O dată ce defectul a fost corectat,
încercarea sau verificarea în cauză trebuie să fie repetată.
Rezultatele controalelor şi încercărilor trebuie înregistrate corespunzătoradecvat. Descrierea

produsului,date de producţie,metoda de încercare folosită,rezultatele încercărilor şi criteriile de
acceptare trebuie să fie introduse în înregistrări sub semnătura persoanei responsabile pentru
control/încercare. Cu privire la orice rezultate ale controlului care nu îndeplinesc cerinţele acestui
standard european, măsurile corective luate pentru a rectifica situaţia (de exemplu efectuarea unei
încercări suplimentare, modificarea procesului de producţie, respingerea sau acceptarea produsului)
trebuie să fie indicate în înregistrări.
Produsele individuale sau loturile de produse şi documentaţia de producţie asociată trebuie să fie
complet identificabile şi retrasabile.
ZA.2.2.3.4 Controlul iniţial al fabricii şi controlul producţiei în fabrică
Inspecţia iniţială controlului producției în fabrică trebuie efectuată când procesul de producţie a fost
finalizat şi de preferat să fie operaţional. Fabrica şi documentaţia C.P.F. trebuie să fie evaluate pentru
a se verifica dacă cerinţele ZA.2.2.3.1 şi ZA:2.2.3.2 sunt îndeplinite.
La evaluare trebuie să se verifice că:

a) toate resursele necesare pentru atingerea caracteristicilor produsului cerute de acest
standard european sunt sau vor fi disponibile, şi
b) procedurile controlului producției în fabrică în conformitate cu documentaţia C.P.F. sunt sau
vor fi implementate şi respectate în practică, şi
c) produsul corespunde sau va corespunde încercărilor iniţiale de tip ale
eşantioanelorspecimenelor, pentru care conformitatea cu acest standard european a fost
verificată.
Toate locaţiile unde se face asamblarea finală sau cel puţin unde se efectuează încercarea finală a
produsului, trebuie să fie evaluate pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de mai sus de la
a) până la c).
Dacă sistemul C.P.F. acoperă mai mult de un produs, linie de fabricaţie sau proces de producţie, şi se
verifică dacă cerinţele generale sunt îndeplinite atunci când se evaluează un produs, linia de fabricaţie
67
SR EN 54-20:2006
sau procesul de producţie, atunci evaluarea cerinţelor generale nu necesită a fi repetată atunci când
se evaluează C.P.F. pentru alt produs, linie de fabricaţie sau proces de producţie.
Asigurarea că procesul de producţie este similar, evaluările anterioare efectuate în conformitate cu

prevederile acestui standard pot fi luate în considerare dacă acestea au fost făcute sub acelaşi sistem
de atestare a conformităţii pe acelaşi produs sau produse care au proiectare, construcţie şi funcţionare
similare astfel încât rezultatele pot fi considerate aplicabile produsului în cauză.
NOTA - Acelaşi sistem de atestare a conformităţii înseamnă inspectarea de către o terţă parte independentă sub
responsabilitatea unui organism de certificare de produs care este notificat ca organism de certificare a
produselor.
Toate evaluările şi rezultatele acestora trebuie să fie documentate într-un raport.
ZA.2.2.3.5 Supravegherea periodică a controlului producţiei în fabrică
Supravegherea controlului producţiei în fabrică trebuie efectuată o dată pe an.
Supravegherea controlului producţiei în fabrică. trebuie să includă o inspecţie a planului(lor) calităţii şi

a procesului(lor) de producţie pentru fiecare produs pentru a determina dacă au avut loc schimbări de
la ultima evaluare sau supraveghere şi trebuie să se evalueze semnificaţia oricărei schimbări.
Verificările trebuie efectuate pentru a se asigura că planurile de calitate sunt încă corect implementate
şi că echipamentul este încă corect menţinut şi calibrat.
Înregistrările încercărilor şi măsurărilor efectuate în cursul producţiei şi pe produse finite trebuie să fie
analizate pentru a se asigura că valorile obţinute corespund cu specimenele supuse încercării de tip şi
că au fost luate acţiuni corecte pentru dispozitivele neconforme.
Supravegherea controlului producţiei în fabrică poate fi efectuată ca parte a supravegherii sau

reevaluării sistemului de managementul calităţii (de exemplu în conformitate cu EN ISO 9001:2000).
ZA.2.2.4 Procedură pentru modificări
Dacă sunt făcute modificări asupra produsului, procesului de fabricaţie sau sistemului controlului
producţiei în fabrică. care pot afecta caracteristicile produsului prevăzute de acest standard, atunci
toate caracteristicile acoperite de articolele prezentate în tabelul ZA.1, care pot fi schimbate de
modificări, trebuie să facă subiectul încercărilor de tip sau a evaluărilor inginereşti, cu excepţia celor
descrise în ZA.2.2.2.3 şi ZA.2.2.2.4. Acolo unde este relevant, reevaluări ale fabricii şi ale sistemului
controlului producţiei în fabrică trebuie să fie efectuate pentru acele aspecte, care pot fi afectate de
modificare.
Toate evaluările şi rezultatele acestora trebuie să fie documentate într-un raport.
ZA.3 Marcaj CE, etichetare şi documentaţie însoţitoare
Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în EEA N12)este responsabil pentru aplicarea
marcajului CE. Simbolul marcajului CE (în conformitate cu Directiva 93/68/CEE) trebuie să fie aplicat
pe produs şi însoţit de numărul certificatului de conformitate CE şi numărul organismului de certificare
de produse notificat. Dacă numărul organismului de notificare este inclus ca parte a numărului
certificatului de conformitate CE, atunci numărul certificatului de conformitate CE este suficient.
Simbolul marcajului CE trebuie, printre altele, să fie aplicat suplimentar pe documentaţia comercială
însoţitoare împreună cu:
a) numărul de identificare al organismului pentru certificare produse notificat;
b) numele sau marca de identificare şi adresa înregistrată a producătorului;
c) ultimele două cifre ale anului în care marcajul a fost aplicat;
d) numărul certificatului CE de conformitate;
N12)
NOTĂ NAŢIONALĂ – A se citi SEE – Spaţiu Economic European.
68
SR EN 54-20:2006
e) referinţă la acest standard european (EN 54-20) data şi orice amendament;

f) descrierea produsului de construcţii (de exemplu dispozitive de intrare/ieşire pentru sisteme
de detectare şi de alarmă la incendiu instalate în clădiri);
g) .........................................................................................
h) .informaţii prevăzute la articolul 5.12 sau o referinţă la un document care conţine aceste date
şi care trebuie să fie unic identificabil şi disponibil de la producător.
NOTĂ – Referinţa la un document separat este admisă numai atunci când cantitatea de informaţii va fi atât de
importantă încât nu este posibil să fie inclusă în documentaţia comercială care însoţeşte produsul
Dacă produsul are performanţe superioare nivelurilor minime fixate în prezentul standard şi dacă
producătorul doreşte, marcajul CE poate fi însoţit de indicaţia parametrului (lor) conţinut (ţi) şi de
rezultatul (ele) obţinut (e).
Figura ZA.1 prezintă un exemplu de informaţii care se specifică pe documentaţia comercială

însoţitoare.
0123
Societate X SA, BP 21, F-01000
06
0123 – CPD – 002
EN 54-20
Detectoare de fum prin aspiraţie pentru sisteme de detectare şi alarmă la
incendiu pentru clădiri
Clase : A, B şi C
Documentaţie tehnică : a se vedea Doc.123/2006 deţinut de constructor
Figura ZA.1 – Exemplu de informaţii ale marcajului CE asociate documentaţiei comerciale
ZA.4 Certificat CE şi declaraţie de conformitate
Producătorul sau reprezentantul său stabilit în EEA N12) trebuie să pregătească şi să păstreze o
declaraţie de conformitate care autorizează aplicarea marcajului CE. Această declaraţie trebuie să
conţină:
- numele şi adresa producătorului, sau reprezentantului său autorizat stabilit în EEA N12), şi locul de
producţie;
NOTA 1 - Producătorul poate fi de asemenea o persoană responsabilă de introducerea pe piaţa EEAN12) a
produsului, dacă acesta îşi asumă responsabilitatea pentru marcajul CE.
- descrierea produsului pentru construcţie (............................................................................................)

şi.o o copie a informaţiei asociate marcajului CE;
-
NOTA 2- Acolo unde anumite informaţii solicitate de declaraţie sunt deja furnizate în informaţiile asociate
marcajului CE, nu este necesar să fie repetate.
- denumirea tipului/modelului produsului;
69
SR EN 54-20:2006
- prevederile cu care este conform produsul (adică anexa ZA din acest standard);
- condiţii particulare de utilizare a produsului (dacă este necesar);
- numele şi adresa (sau numărul de identificare) organismului de certificare produse notificat;
- numele şi statutul persoanei împuternicite să semneze declaraţia în numele producătorului sau a
reprezentantului său autorizat.
Declaraţia trebuie să conţină un certificat de conformitate cu următoarele informaţii:

- numele şi adresa organismului de certificare produse notificat;
- numărul certificatului;
- numele şi adresa producătorului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în EEA N11);
- descrierea produsului pentru construcţii (................................................)
- denumirea tipului/modelului produsului;
- prevederile cu care este conform produsul (adică anexa ZA din acest standard)
- condiţii specifice aplicabile la utilizarea produsului (dacă este cazul);
- condiţiile şi perioada de valabilitate ale certificatului, dacă este cazul;
- numele şi statutul persoanei împuternicite să semneze certificatul.
Declaraţia şi certificatul menţionate mai sus trebuie să fie prezentate (dacă este necesar) în limba
oficială sau limbile oficiale ale statului membru unde este utilizat produsul.
70
SR EN 54-20:2006
Bibliografie
[1] EN ISO 9001:2000, Systèmes de management de la qualité — Exigences.
71
Standardul european EN 54-20-2006 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic
CT 216 – Echipamente de protecţie şi de luptă împotriva incendiilor.
Membrii comitetului tehnic care au verificat versiunea română a amendamentului european

EN 54-20-2006
Preşedinte: IGSU - Inspectoratul General pentru Situaţii de dl. Sorin Calotă

Urgenţă
Secretar: CNSIPC - Centrul Naţional pentru Securitate la dna. OanaUdrea

Incendiu şi Protecţie Civilă
Reprezent CT ASRO dna. Irina Mogan
Membri: CNSIPC - Centrul Naţional pentru Securitate la dl. Florea Grigore

Incendiu şi Protecţie Civilă
MApN - Ministerul Apărării Naţionale dna. Marieana Cernat
S.C. Automatica S.A. dl. Leonard Sârbu
IGSU - Inspectoratul General pentru Situaţii de dl. Lucian Anger

Urgenţă
Standardul a fost elaborat de către dl. Paul Maneguţ.
Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.

Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia
Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a
tuturor modificărilor
Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în

Buletinul Standardizării.

SR EN 54-20.2008corectataccept

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SR EN 54-20.2008corectataccept

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICS 13.220.

Sisteme de detectare si de alarmare la incendiu.

Systèmes de détection et d'alarme incendie. Partie 20 :

APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 28 septembrie

CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

This standard is identical with the European Standard

La présente norme est identique à la Norme Européenne

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Ref.: SR EN 54-20:2006 Ediţia 1

Acest standard reprezintă traducerea versiunii franceze a EN 54-20:2006.

Acest standard european stabileşte cerinţele, procedurile de încercare şi criteriile de performanţă

EN 54-1:1996 IDT SR EN 54-1:1998 Sisteme de detectare şi de alarmă la incendiu. Partea

EN 54-2:1997 IDT SR EN 54-2+AC:2000

EN 54-4:1999 IDT SR EN 54-4+AC:2000

EN 54-7:2000 IDT SR EN 54-7:2002

EN 50130-4:1995 IDT SR EN 50130-4:2001/A2:2003 Sisteme de alarma. Partea 4:

EN 60068-1 IDT SR EN 60068-1+A1:1995 Încercări de mediu

EN 60068-2-1 IDT SR EN 60068-2-1+A1+A2:1996 Încercări de mediu. Partea 2:

EN 60068-2-2 IDT SR EN 60068-2-2+A1+A2:1997 Încercări de mediu. Partea 2:

EN 60068-2-6 IDT SR EN 60068-2-6:2003 Încercări de mediu. Partea 2: Încercări Fc.

EN 6006-2-27 IDT SR EN 60068-2-27:1998 Încercări climatice si mecanice.

EN 60068-2-42 IDT SR EN 60068-2-42:2004 Încercări de mediu. Partea 2-42: Încercări.

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 54-20:2006. Standardul a

Acest standard european a fost adoptat la 18 mai 2006.

În conformitate cu Reglementările interne CEN/CENELEC, organizaţiile naţionale de standardizare din

EN 54 “Sisteme de detectare şi alarmare la incendiu” conţine următoarele părţi :

EN 54-1:1996, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 1 : Introduction.

EN 54-2, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 2 : Équipement de contrôle et de

EN 54-4, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 4 : Équipement d'alimentation

EN 54-7:2000, Systèmes de détection et d'alarme incendie — Partie 7 : Détecteurs de fumée —

EN 50130-4:1995, Systèmes d'alarme — Partie 4 : Compatibilité électromagnétique — Norme famille

EN 60068-1, Essais d'environnement — Partie 1 : Généralités et guide (CEI 60068-1:1988 +

EN 60068-2-2, Essais fondamentaux climatiques et de robustesse mécanique — Partie 2-2 : Essais

EN 60068-2-6, Essais d'environnement — Partie 2-6 : Essais — Essai Fc : vibrations (sinusoïdales)

EN 60068-2-27, Essais fondamentaux climatiques et de robustesse mécanique — Partie 2-27 : Essais

EN 60068-2-42, Essais d'environnement — Partie 2-42 : Essais — Essai Kc : essai à l'anhydride

EN 61386-1:2004, Systèmes de conduits pour installations électriques — Partie 1 : Règles générales

3.1 detector de fum prin aspiraţie

3.2 reţea de prelevare

NOTĂ – Reţeaua de prelevare poate fi furnizată separat.

3.3 punct de captare

3.4 valoarea pragului de răspuns (VPR)N1)

3.5 timpi de transport

DFAN1) Detector de fum prin aspiraţie

E.C.SN2) Echipament de control şi semnalizare

CPCN3) Contor de particule de condensare

DSEN4) Detector supus încercării

SEEN5) Spaţiu Economic European

CEMN6) Compatibilitate electromagnetică

CPFN8) Controlul producţiei în fabrică

CMIN9) cameră de măsurare a ionizării

VPRN10) Valoarea pragului de răspuns

Pentru a fi în conformitate cu acest standard, detectorul trebuie să îndeplinească cerinţele acestui

5.2 Indicaţie individuală de alarmă

5.3 Racordarea dispozitivelor auxiliare

5.4 Mijloace de calibrare

5.5 Reglarea in situ a sensibilităţii de funcţionare

Dacă este prevăzută o reglare in situ a sensibilităţii elementului sensibil:

c) dacă este posibilă configurarea detectorului ( inclusiv reţeaua de prelevare şi reglajele

5.6 Răspunsul la focare de incendiu cu evoluţie lentă

Prezenţa unei „ compensări a devierii” ( de exemplu, pentru compensarea devierii captatorului

a) cum şi pentru ce captatorul deviază;

b) cum modifică tehnica compensării răspunsul detectorului pentru a compensa devierea;

c) că sunt definite limitele corespunzătoare de compensare pentru a evita ca algoritmii/