-

ICS 29.260.20

SR EN 60079-10
STANDARD ROMÂN CEI 60079-10
Octombrie 2004
Indice de clasificare F47

Aparatură electrică pentru atmosfere explozive

gazoase
Partea 10:Clasificarea ariilor periculoase

Electrical apparatus for gas explosive atmospheres. Part 10:

Classification of hazardous areas

Matériel électrique pour atmosphères explosibles gazeuses –

Partie 10: Classement des emplacements dangereux

APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la octombrie 2004

Standardul european EN 60079-10:2003 are statutul unui
standard român.
Înlocuieşte SR EN 60079-10:2002

CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

EN 60079-10:2003

This standard is identical with the European Standard

EN 60079-10:2003

La presente norme est identique à la Norme europeenne

EN 60079-10:2003

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

Adresa poştală: str. Mendeleev 21-25, 010362, Bucureşti
Direcţia generală: Tel. +40 21 211 32 96, Fax +40 21 210 08 33
Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 43 08, +40 21 310 43 09 sau +40 21 312 47 44, Fax +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii - Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 212 77 25, +40 21 212 79 20, +40 21
312 94 88, +40 21 312 94 89, Fax  +40 21 210 25 14, +40 21 212 76 20

© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice
procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al
ASRO

Ref.: SR EN 60079-10:2003 Ediţia 2

 -
Preambul naţional

Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european
EN 60079-10:2003.

Standardul european EN 60079-10:2003 a adoptat fără modificări standardul internaţional

CEI 60079-10:2002.

Acest standard înlocuieşte standardul român SR EN 60079-10:2002.

Acest standard intră sub incidenţa directivei europene 94/9/EC (Directiva ATEX). Directiva 94/9/EC a
fost adoptată în legislaţia naţională în cadrul Secţiunii B din Normele Metodologice de aplicare a Legii
Protecţiei Muncii 90/1997 .
 -

STANDARD EUROPEAN EN 60079-10

NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM
EUROPEAN STANDARD Ianuarie 1996

ICS 29. 260. 20

Descriptori: Atmosferã explozivã; arie periculoasã, echipament electric, gaz inflamabil, definiţie, pericol, regiune,
umplere, securitate, protecţie împotriva exploziei, ventilaţie.

Versiunea românã

APARATURÃ ELECTRICÃ PENTRU ATMOSFERE EXPLOZIVE GAZOASE.

PARTEA 10: CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE

Matériel électrique pour
atmospheres explosives
gazeuses. Partie 10:
Classement des régions
dangereuses
(CEI 60079-10: 1995)
Electrische Betriebsmittel für Electrical apparatus for explosive
gasexplosionsgefährdete Bereiche. gas atmospheres Part 10:
Teil 10: Einteilung der Classification of hazardous areas
explosionsgefährdeten Bereiche (IEC 60079-10: 1996)
(IEC 60079-10: 1995)

Acest standard reprezintã versiunea românã a Standardului European EN 60079-10: 1996.

Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat
cu permisiunea CENELEC.
Acest standard european a fost adoptat de CENELEC la 1995-11-28. Membrii CENELEC sunt
obligaţi sã respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC, care stipuleazã condiţiile în care
prezentului Standard European i se atribuie statutul de standard naţional, fãrã nici o
modificare.

Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi

obţinute pe bazã de cerere cãtre Secretariatul Central sau orice membru CENELEC.
Acest standard european existã în trei versiuni oficiale (englezã, francezã, germanã). O
versiune în oricare altã limbã, realizatã prin traducerea sub responsabilitatea unui membru
CENELEC, în limba sa naţionalã şi notificatã Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi
versiunile oficiale.

Membrii CENELEC sunt comitetele naţionale electrotehnice din: Austria, Belgia, Danemarca,
Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea
Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia.

CENELEC

COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDITZARE ÎN ELCTROTEHNICĂ

European committee for Electrotechnical Standardization
Comité Européen de Normalisation Electrotechnique
Europäische Komitee für Elektrotechnische Normung
Secretariat Central: rue de Stassart 35, B-1050 Bruxelles
 1996 Dreptul de reproducere rezervat membrilor CENELEC
Ref: EN 60079-10:1996 RO
 -

PREAMBUL

Textul documentului 31/39/FDIS, viitoarea ediţia a 3-a a CEI 60079-10, elaborat de CT 31 J,

Clasificarea ariilor periculoase şi prescripţii de instalare, al CT 31 CEI, Aparaturã electricã
pentru atmosfere explozive, a fost supus votului paralel CEI-CENELEC şi a fost aprobat de
CENELEC ca EN 60079-10 la data de 1995-11-28.

Au fost fixate urmãtoarele date:

- data limitã la care EN trebuie pus în aplicare

la nivel naţional prin publicarea unui standard
naţional identic sau prin recunoaştere (dop) 1996-09-01

- data limitã la care standardele naţionale

conflictuale trebuie sã fie anulate (dow) 1996-09-10

Anexele denumite „normative” fac parte integrantã din standard.

Anexele denumite „informative” sunt date cu titlu informativ.
În prezentul standard, anexa ZA este normativã şi anexele A, B şi C sunt informative.
Anexa ZA este adãugatã de CENELEC.

DECLARAŢIE DE RATIFICARE

Textul Standardului Internaţional CEI 79-10: 1995 a fost aprobat de CENELEC ca Standard
European fãrã nici o modificare.
 -

PREAMBUL

1) CEI (Comisia Electotehnică Internaţională) este o organizaţie mondială de standardizare,

ce cuprinde toate comitetele electrotehnice naţionale (Comitete Naţionale CEI). Scopul
CEI este de a promova cooperarea internaţională în toate problemele care privesc
standardizarea în domeniul electric şi electronic. Ca urmare pe lângă alte activităţi, CEI
publică Standardele Internaţionale. Pregătirea acestora se încredinţează comitetelor
tehnice; orice Comitet Naţional CEI interesat de subiectul tratat, poate participa la
această muncă de pregătire. La această pregătire participă deasemenea şi organizaţii
internaţionale, guvernamentale, neguvernamentale aflate în legătură cu CEI. CEI
colaborează îndeaproape cu Organizaţia Internaţională pentru Standardizare ( ISO), în
conformitate cu condiţiile stabilite prin acordul dintre cele două organizaţii.

2) Deciziile şi acordurile oficiale ale CEI în probleme tehnice, pregătite de către comitetele
tehnice, în care sunt reprezentate toate Comitetele Naţionale având un interes special în
acea privinţă, exprimă pe cât posibil, un consens internaţional de opinie asupra problemei
tratate.

3) Aceste decizii şi acorduri au caracter de recomandări, pentru utilizare internaţională,

publicate sub formă de standarde, rapoarte tehnice sau îndrumare şi sunt acceptate ca
atare de Comitetele Naţionale.

4) În vederea promovării unificării internaţionale Comitetele Naţionale CEI îşi asumă aplicarea
Standardelor Internaţionale CEI, în standardele lor naţionale şi regionale în mod
transparent, în cea mai mare măsură posibilă. Orice dezacord între standardul CEI şi
standardul corespunzător naţional sau regional trebuie indicat în termeni clari în acesta
din urmă.

Standardul internaţional CEI 79 - 10 a fost elaborat de către subcomitetul 31J:

Clasificarea spaţiilor periculoase şi cerinţe pentru aparatură , al Comitetului Tehnic
CEI 31. Aparatură electrică pentru atmosfere explozive.

Această a treia ediţie, anulează şi înlocuieşte ediţia adoua publicată în 1986, şi

constituie o revizuire tehnică.

Textul acestui standard se bazează pe următoarele documente:

FDIS Raport de vot

31J / 39 / FDIS 31J / 45 / RVD

Informaţia completă privind votul de aprobare a acestui standard poate fi găsită în

raportul de vot indicat în tabelul de mai sus.

Anexele A, B şi C sunt date doar cu titlu informativ.

 -
CUPRINS

Pagina
Preambul 4
Introducere................................................................................................................................ 8
1. Generalitãţi......................................................................................................................… 9
1.1. Domeniu de aplicare ...............................................................................................…. 9
1.2. Referinţe normative ..................................................................................................... 10
2. Definiţii şi termeni....................................................................................................……….. 10
3. Securitatea şi clasificarea ariilor periculoase ...................................................................…… 13
3.1. Principii de securitate................................................................................................... 13
3.2. Obiectivele clasificãrii ariilor periculoase.......................................................................... 14
4. Procedurã de clasificare a ariilor periculoase ......................................................................... 14
4.1. Generalitãţi .................................................................................................................. 14
4.2. Surse de degajare ........................................................................................................ 15
4.3. Tip de zonã ................................................................................................................. 15
4.4. Întinderea zonei ........................................................................................................... 16
4.4.1 Debit de degajare a gazului sau a vaporilor............................................................ 16
4.4.2 Limita inferioară de explozivitate (LEL) ………………………………....................... 17
4.4.3 Ventilaţie ………………………………………………………………………………… 17
4.4.4 Densitatea relativă a gazului sau a vaporilor atunci când sunt degajate …………… 17
4.4.5 Alţi parametrii de luat în considerare …………………………………………………… 18
4.4.6 Exemple explicative ……………………………………………………………………… 18
5. Ventilaţie.................................................................................................................………. 19
5.1. Generalitãţi .................................................................................................................. 19
5.2. Principalele tipuri de ventilaţie .................................................................................…… 19
5.3. Grad de ventilare ......................................................................................................... 19
5.4. Disponibilitatea ventilaţiei .............................................................................................. 19
6. Documentaţie .................................................................................................................... 19
6.1. Generalitãţi ................................................................................................................. 19
6.2. Desene, fişe de date şi tabele ...............................................................................……. 20

Anexa A (informativă) Exemple de surse de degajare ………………………………………………… 21

Anexa B (informativă) Ventilaţie.............................................................................................…… 23
Anexa C (informativă) Exemple de clasificare a ariilor periculoase.................................................. 18
Figura C.1 - Simboluri preferate pentru ariile periculoase ............................................................… 30
Figura C.2 - Abordare schematică la clasificarea ariilor periculoase …………………………………
 -

INTRODUCERE

În ariile în care pot apãrea cantitãţi şi concentraţii periculoase de gaz inflamabil sau vapori inflamabili,
trebuie aplicate mãsuri preventive pentru a reduce riscul de explozie. Scopul acestei pãrţi a CEI 60079
este de a expune criteriile esenţiale în raport cu care riscul de aprindere poate fi evaluat, şi de a face
recomandãri în ceea ce priveşte parametrii de proiectare şi control, utilizabili pentru a se reduce acest
risc.

În cazul aparaturii electrice, acest standard serveşte drept bazã pentru alegerea şi instalarea corectã a
aparaturii utilizabile într-o arie periculoasã.
 -
1 Generalitãţi

1.1 Domeniu de aplicare

Această parte a CEI 60079 se referã la clasificarea ariilor periculoase în care pot apãrea riscuri cauzate
de gaze inflamabile sau vapori inflamabili, pentru a permite alegerea şi instalarea corectã a aparaturii
utilizabile în astfel de arii periculoase.

Această parte se aplicã acolo unde poate exista un risc de aprindere cauzat de prezenţa gazelor
inflamabile sau vaporilor inflamabili, în amestec cu aerul, în condiţii atmosferice normale ( a se vedea
nota 2); dar nu se aplicã :

a) minelor grizutoase ;

b) la prelucrarea şi la fabricarea explozivilor ;

c) ariilor în care poate apãrea un risc cauzat de prezenţa prafurilor sau a fibrelor inflamabile ;

d) la avariile catastrofice care depãşesc conceptul de anormalitate tratat în acest standard (a se vedea
nota 3);

e) camerelor utilizate în scopuri medicale ;

f) ariilor în care prezenţa ceţii inflamabile poate crea un risc imprevizibil şi care necesitã o atenţie
specialã (a se vedea nota 5) .

g) incintelor interne.

Acest standard nu ia în calcul efectele defecţiunilor în cascadã.

Sunt date definiţii şi explicaţii ale termenilor, precum şi principiile de bazã şi procedurile referitoare la
clasificarea ariilor periculoase.

Se poate face referinţã la normativele proprii anumitor industrii sau aplicaţii pentru a gãsi recomandãri
detaliate referitoare la întinderea ariilor periculoase în aceste industrii sau aplicaţii.

NOTA 1 - În cadrul acestui standard, o arie este un sector sau un spaţiu tridimensional.

NOTA 2 - Condiţiile atmosferice includ variaţii peste sau sub nivelele de referinţã de 101,3 kPa (1013 mbar) şi 200 C
(293 K) cu condiţia ca acestea sã aibã un efect neglijabil asupra proprietãţilor explozive ale materialelor inflamabile.

NOTA 3 -Termenul „ avarie catastroficã ” se aplicã aici, de exemplu, la ruperea unei cuve sau conducte şi la
evenimentele imprevizibile.

NOTA 4 - În orice uzinã, oricare ar fi mãrimea sa, pot exista numeroase surse de aprindere în afara celor care sunt
asociate aparatelor electrice. Trebuie sã se ia mãsuri adecvate pentru a se garanta securitatea. Acest standard
poate fi utilizat cu prudenţã pentru alte surse de aprindere.

NOTA 5 -Se pot forma sau pot fi prezente ceţuri rezultate din vapori inflamabili în acelaşi timp cu astfel de vapori.
Aceasta poate afecta atât modul în care se disperseazã materialele inflamabile cât şi întinderea întregii arii
periculoase. De altfel, aplicarea strictã a clasificãrii ariilor pentru gaze şi vapori poate sã nu fie corespunzãtoare,
deoarece caracteristicile de inflamabilitate a ceţurilor nu sunt întotdeauna previzibile. Oricât ar fi de dificilã stabilirea
şi întinderea zonelor, criteriile care se aplicã gazelor şi vaporilor au ca rezultat, în majoritatea cazurilor, diminuarea
pericolului. Totuşi, trebuie întotdeauna sã se acorde o atenţie deosebitã pericolului de aprindere a ceţurilor
inflamabile.

1.2 Referinţe normative

Următoarele documente de referinţă sunt indispensabile pentru aplicarea acestui

standard. Referinţele datate se aplică numai pentru acest standard. Pentru referinţe
nedatate este valabilă ultima ediţie a publicaţiei luată în considerare (inclusiv
amendamentele).
 -
IEC 60050(426) : 1990, International Electrotechnical Vocabulary (IEV) - Chapter 426: Electrical
apparatus for explosive atmospheres

IEC 60079-4 : 1975, Electrical apparatus for explosive gas atmospheres - Part 4: Method of test for
ignition temperature

IEC 60079 - 4 A : 1970, First supplement to IEC 60079-4 (1966), Electrical apparatus for explosive gas
atmospheres - Part 4: Method of test for ignition temperature.

IEC 60079-20:1996, Electrical apparatus for explosive gas atmospheres - Part 20: Data for flammable
gasses and vapours, relating to the use of electrical apparatus.

2 Definiţii şi termeni
Pentru destinaţia acestei pãrţi a CEI 60079, se aplicã urmãtoarele definiţii şi termeni.

NOTĂ - Acolo unde o definiţie apare în acest paragraf şi în CEI 60050(426) atunci definiţia aplicabilă este cea dată în acest
paragraf.

2.1
atmosferă explozivă
amestec cu aerul, în condiţii atmosferice normale, a substanţalor inflamabile sub formã de gaz, vapori,
ceaţă sau pulbere în care, dupã aprindere, arderea se propagã în tot ansamblul amestecului
neconsumat.

2.2
atmosferã explozivã gazoasã
amestec cu aerul, în condiţii atmosferice normale, a substanţalor inflamabile sub formã de gaz sau
vapori, în care, dupã aprindere, arderea se propagã în tot ansamblul amestecului neconsumat.
[ VEI - 426-02-03, modificat ].

NOTÃ - Deşi un amestec în care concentraţia este superioarã limitei superioare de explozivitate (UEL) nu este o
atmosferã explozivã gazoasã, ea poate uşor deveni şi în anumite cazuri, în scopul clasificãrii ariilor periculoase, se
recomandã sã se considere ca o atmosferã explozivã gazoasã.

2.3
arie periculoasã
arie în care existã sau ar putea sã fie prezentã o atmosferã explozivã gazoasã în asemenea cantitãţi
încât sã necesite precauţii speciale pentru construcţia, instalarea şi utilizarea aparaturii electrice
[ VEI - 426-03-01, modificat ].

2.4
arie nepericuloasã
arie în care nu existã sau nu este de aşteptat sã fie prezentã o atmosferã explozivã gazoasã în cantitate
suficientã încât sã necesite precauţii speciale pentru construcţia, instalarea şi utilizarea aparaturii
electrice.
[ VEI - 426 - 03 -02, modificat ].

2.5
zone
ariile periculoase sunt clasificate în zone, în funcţie de frecvenţa apariţiei şi durata prezenţei unei
atmosfere explozive gazoase, dupã cum urmeazã :

2.5.1
zona 0
arie în care este prezentã în permanenţã, sau pe perioade lungi de timp o atmosferã explozivã gazoasã
[ VEI - 426 - 03 - 03 modificat ].
 -
2.5.2
zona 1
arie în care este probabilã apariţia unei atmosfere explozive gazoase în timpul funcţionãrii normale
[ VEI - 426 - 03 - 04 modificat ].

2.5.3
zona 2
arie în care nu este probabilã apariţia unei atmosfere explozive gazoase la funcţionarea normalã şi,
dacã totuşi apare, este probabil ca aceasta sã se întâmple numai rareori şi doar pentru o perioadã
scurtã de timp
[VEI 426-03-05, modificat ].

NOTA 1 - În această definiţie cuvântul “a persista” înseamnă de fapt timpul total în care există atmosfera explozivă.
În mod normal acesta estealcătuit din totalul duratei de degajare la care se adaugă timpul necesar pentru ca
atmosfera explosivă să se disperseze după ce degajarea a fost oprită. (Termenul “timp de persistare” folosit în
anexa B se referă numai la o parte a timpului total în care există atmosfera explozivă).

NOTA 2 - Se pot obţine indicaţii privind frecvenţa de apariţie şi durata din codurile proprii anumitor industrii sau
aplicaţii.

2.6
sursã de degajare
punct sau loc de la care este probabil sã se degaje în atmosferã un gaz inflamabil, vapori inflamabili sau
lichid inflamabil, astfel încât sã se poatã forma o atmosferã explozivã gazoasã
[ VEI 426-03-06, modificat ].

2.7
grade de degajare
existã trei grade de degajare de bazã, enumerate mai jos în ordine descrescãtoare a probabilitãţii
prezenţei unei atmosfere explozive gazoase :
a) grad continuu;

b) grad primar;

c) grad secundar.

O sursã de degajare poate genera oricare dintre aceste grade de degajare sau o combinaţie a acestora.

2.7.1
degajare de grad continuu
degajare care se produce în permanenţã sau care este de aşteptat sã se producã pentru perioade lungi
de timp.

2.7.2
degajare de grad primar
degajare care este de aşteptat sã se producã în mod periodic sau ocazional la funcţionare normalã.

2.7.3
degajare de grad secundar
degajare care nu este de aşteptat sã se producã la funcţionare normalã şi care, dacã totuşi se produce,
este probabil sã se producã rareori şi pentru perioade scurte de timp.

2.8
debit de degajare
cantitatea de gaz inflamabil sau vapori inflamabili emisã pe unitatea de timp de sursa de degajare.

2.8
funcţionare normalã
situaţie în care instalaţia funcţioneazã la parametrii nominali .
 -
NOTA 1 - Mici degajãri de materiale inflamabile pot rezulta din funcţionarea normalã. De exemplu,scurgeri din
garniturile de etanşare unse cu lichidul pompat sunt considerate ca mici degajãri.

NOTA 2 - Defecte ( precum ruperea garniturilor de etanşare de la pompã sau de la flanşele de îmbinare sau
împrãştieri provocate de accidente) care implicã o reparaţie sau o oprire urgentã, nu sunt considerate ca fãcând
parte din funcţionarea normalã.

NOTA 3 - Funcţionarea normală include condiţiile de pornire şi de oprire

2.10
ventilaţie
mişcare a aerului şi înlocuirea acestuia cu aer proaspãt sub acţiunea vântului, a gradienţilor de
temperaturã sau a mijloacelor artificiale (de exemplu ventilatoare sau exhaustoare).

2.11 limite explozive

NOTĂ - Termenii “ limită explozivă” şi “limită de inflamabilitate” sunt consideraţi a fi sinonime. CEI 60079-20 şi CEI
61779-1 folosesc termenul “limită de inflamabilitate” în timp ce toate celălalte standarde folosesc în mare măsură
termenul acceptat de “limită explozivă”.

2.11.1
limita inferioarã de explozivitate (LEL)
concentraţie în aer de gaze inflamabile sau vapori inflamabili, sub care atmosfera gazoasã nu este
explozivã
[ VEI 426-02-09, modificat ].

2.11.2
limita superioarã de explozivitate (UEL)
concentraţie în aer de gaze inflamabile sau vapori inflamabili, peste care atmosfera gazoasã nu este
explozivã
[ VEI 426-02-10, modificat ].

2.12
densitatea relativã a unui gaz sau a unor vapori
raportul între densitatea unui gaz sau a unor vapori şi densitatea aerului la aceeaşi presiune şi la
aceeaşi temperaturã (pentru aer, ea este egalã cu 1,0).

2.13
material inflamabil (substanţă inflamabilă)
material care este inflamabil în sine sau care este capabil sã producã un gaz inflamabil, vapori
inflamabili sau ceţuri inflamabile.

2.14
lichid inflamabil
lichid capabil sã producã vapori inflamabili în toate condiţiile de exploatare previzibile.

2.15
gaz inflamabil sau vapori inflamabili
gaz sau vapori care în amestec cu aerul în anumite proporţii, vor forma o atmosferã explozivã gazoasã.

2.16
ceaţã inflamabilã
picãturi de lichid inflamabil dispersate în aer astfel încât sã formeze o atmosferã explozivã gazoasã.

2.17
punct de aprindere
temperatura cea mai scãzutã a unui lichid, la care, în anumite condiţii standardizate, lichidul elibereazã
vapori într-o asemenea cantitate încât sã se poatã forma un amestec inflamabil vapori/aer
[ VEI 426-02-14 ].
 -
2.18
punct de fierbere
temperatura la care un lichid fierbe la presiunea atmosfericã de 101,3 kPa (1013 mbar).

NOTÃ - Punctul de fierbere iniţial este utilizat la amestecuri de lichide, pentru a indica valoarea cea mai scãzutã a
punctului de fierbere a gamei lichidelor prezente în amestec, valoare determinatã prin distilare standard de
laborator, fãrã fracţionare.

2.19
presiunea vaporilor
presiune exercitatã când un solid sau lichid este în echilibru cu proprii sãi vapori. Ea este în funcţie de
substanţã şi temperaturã.

2.20
temperatura de aprindere a unei atmosfere explozive gazoase
temperatura cea mai scãzutã a unei suprafeţe încãlzite la care, în condiţii specificate, se poate produce
aprinderea unei substanţe inflamabile sub formã de amestec de gaz sau vapori cu aerul.
[VEI 426-02-01 modificat].

NOTÃ - CEI - 60079-4 şi CEI 60079-4 A standardizeazã o metodã pentru determinarea acestei temperaturi.

2.21
extinderea zonei
distanţa în orice direcţie de la sursa de degajare până la punctul în care amestecul
gaz/aer a fost diluat cu aer la o valoare aflată sub limita inferioară de explozivitate.

2.22
gaz inflamabil lichefiat
material inflamabil care este stocat şi manipulat ca un lichid şi care la temperatură
ambiantă şi presiune atmosferică este un gaz inflamabil.

3 Securitatea şi clasificarea ariilor periculoase

3.1 Principii de securitate

Instalaţiile, în care sunt manipulate sau stocate materialele inflamabile, trebuie sã fie proiectate,
exploatate şi întreţinute astfel încât toate degajãrile de materiale inflamabile, şi, în consecinţã, întinderea
ariilor periculoase, sã fie menţinute la minim în ceea ce priveşte frecvenţa, durata şi cantitatea,
indiferent dacã funcţionarea este sau nu normalã.

Este important să se verifice acele părţi ale echipamentului de producţie şi ale sistemelor de la care
poate să apară degajarea materialului inflamabil şi să se ia în considerare modificarea proiectului de
realizare al acestora avându-se în vedere reducerea probabilităţii şi frecvenţei de apariţie a unor astfel
de degajări, cantitatea şi gradul de degajare a materialului.

Aceste considerente fundamentale trebuie să fie examinate la un prim stadiu de dezvoltare al poiectului
oricărei instalaţii tehnice şi trebuie de asemenea să cuprindă o primă atenţie în realizarea studiului de
clasificare a ariei.

În cazul operaţiilor de întreţinere, altele decât cele legate de funcţionarea normalã, întinderea zonei
poate fi afectatã, dar se presupune cã aceastã problemã este reglementatã prin permis de lucru.

În situaţiile în care poate exista o atmosferã explozivã gazoasã, trebuie sã se ia urmãtoarele mãsuri:

a) sã se elimine probabilitatea apariţiei unei atmosfere explozive gazoase în apropierea sursei

de aprindere, sau

b) sã se elimine sursa de aprindere.

 -
În cazul în care nu se pot lua aceste mãsuri trebuie sã se aleagã şi sã se aplice mãsuri preventive,
echipamente de producţie, sisteme şi proceduri astfel încât probabilitatea simultaneitãţii pentru a) şi b)
sã fie adusã la un nivel suficient de scãzut pentru a fi acceptat. Astfel de mãsuri pot fi utilizate izolat,
dacã s-a constatat cã ele au o mare fiabilitate, sau în combinaţie, astfel încât sã se realizeze un nivel de
securitate echivalent.

3.2 Obiectivele clasificãrii ariilor periculoase

Clasificarea ariilor periculoase este o metodã de analizã şi de clasificare a mediului în care pot sã aparã
atmosfere explozive gazoase, astfel încât sã faciliteze alegerea şi instalarea corectã a aparaturii
electrice utilizabile fãrã pericol în acest mediu, ţinând cont de grupele de gaze şi de clasele de
temperaturã a gazelor.

În practicã, în majoritatea cazurilor în care se utilizeazã materiale inflamabile, este dificil sã se garanteze
cã nu va apãrea niciodatã o atmosferã explozivã gazoasã. De asemenea, poate fi dificil sã se garanteze
cã aparatura electricã nu va genera niciodatã o sursã de aprindere. De aceea, când prezenţa unei
atmosfere explozive gazoase este foarte probabilã, se va recurge la utilizarea unei aparaturi electrice cu
o probabilitate scãzutã de a genera o sursã de aprindere. Dimpotrivã, dacã probabilitatea prezenţei unei
atmosfere gazoase este scãzutã, se va putea utiliza o aparaturã electricã construitã dupã standarde mai
puţin riguroase.

Rareori este posibil sã se determine, prin simpla examinare a unei uzine sau a proiectelor sale, care
sunt pãrţile acestei uzine, la care se pot aplica definiţiile zonelor 0, 1 sau 2. Este deci necesar un studiu
mai detaliat, ceea ce implicã o analizã a celor mai mici posibilitãţi de apariţie a unei atmosfere explozive
gazoase.

Prima etapã constã în evaluarea probabilitãţii acestei apariţii, conform definiţiilor zonelor 0, 1 şi 2.
O datã ce au fost determinate frecvenţa şi durata de degajare probabile (şi, în consecinţã, gradul de
degajare), debitul de degajare, concentraţia, viteza de degajare, ventilaţia şi ceilalţi factori care au o
influenţã asupra tipului şi/sau întinderii zonei, se dispune de o bazã corespunzãtoare pentru a decide
dacã este probabilã prezenţa unei atmosfere gazoase în arii învecinate. Aceastã metodã necesitã
examinarea în mod detaliat a fiecãrui echipament de producţie care conţine un material inflamabil şi
care ar putea constitui o sursã de degajare.

Trebuie sã se reducã la minim, în special, numãrul şi întinderea ariilor clasificate ca zone 0 şi 1, prin
proiectare sau prin intermediul procedurilor de exploatare adecvate. Cu alte cuvinte uzinele şi instalaţiile
trebuie sã conţinã în principal zona 2 sau zona nepericuloasã. Acolo unde degajarea de material
inflamabil este inevitabilã, echipamentele de producţie trebuie limitate la acelea care conduc la degajãri
de grad secundar sau, în cazul defecţiunilor (adicã atunci când degajãrile de grad continuu sau de grad
primar sunt inevitabile) trebuie ca degajãrile sã fie strict limitate cantitativ şi ca debit de degajare. Atunci
când se face clasificarea ariilor periculoase, trebuie luate în considerare cu prioritate aceste principii.

Dacã este necesar, proiectarea, exploatarea şi montarea echipamentului de producţie trebuie sã asigure
cã, chiar în cazul funcţionãrii anormale a acestui echipament, cantitatea de material inflamabil degajatã
în atmosferã sã fie minimã, astfel încât sã se reducã întinderea ariei periculoase.

Dacã o uzinã a fãcut obiectul unei clasificãri a ariilor periculoase şi dacã au fost notate toate elementele
necesare în acest scop, este important sã nu se facã nici o modificare echipamentului sau procedurilor
de exploatare fãrã ca aceasta sã fie discutatã cu responsabilii clasificãrii ariilor periculoase. O
intervenţie neautorizatã poate invalida clasificarea. Înainte de repunerea în funcţiune a unui echipament
de producţie, echipament care influenţeazã clasificarea ariei periculoase şi asupra cãruia s-au efectuat
operaţii de întreţinere, este necesar sã se asigure, printr-un control atent în timpul şi dupã remontare,
cã a fost păstrată integritatea proiectului iniţial, în mãsura în care aceste operaţii de întreţinere pot
afecta securitatea.

4 Procedurã de clasificare a ariilor periculoase

4.1 Generalitãţi
 -
Clasificarea ariilor periculoase trebuie efectuatã de persoane care cunosc proprietãţile materialelor
inflamabile, procedeele şi echipamentele, prin consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului
de securitate, a electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.

Paragrafele urmãtoare conţin recomandãri referitoare la procedura pentru clasificarea ariilor în care
poate apare o atmosferã explozivã şi pentru întinderea zonelor 0, 1 şi 2. În figura C.1 este prezentatã o
schemã orientativã de clasificare a ariilor periculoase.

Clasificarea ariei trebuie să fie efectuată atunci când procesul iniţial, folosirea diagramelor de linie şi
planul iniţial sunt disponibile şi confirmate înainte de pornirea instalaţiei.

4.2 Surse de degajare

Elementele de bazã pentru determinarea tipului zonelor periculoase sunt identificarea sursei de
degajare şi determinarea gradului de degajare.

Deoarece nu poate exista o atmosferã explozivã gazoasã decât în prezenţa gazelor inflamabile sau a
vaporilor inflamabili în aer, trebuie sã se stabileascã dacã în aria respectivã poate exista unul dintre
aceste materiale inflamabile. Ca regulã generalã, astfel de gaze şi vapori (precum şi lichidele şi solidele
inflamabile susceptibile sã le producã) sunt conţinute în interiorul echipamentelor de producţie, care pot
fi închise în întregime sau parţial. Este necesar sã se identifice locurile în care poate exista o atmosferã
inflamabilã în interiorul unei instalaţii sau locurile în care o degajare de materiale inflamabile poate
genera o atmosferã inflamabilã în exteriorul unei instalaţii.

Trebuie ca fiecare echipament de producţie ( de exemplu rezervor, pompã, conductã, cuvã, etc.) sã fie
considerat ca o sursã potenţialã de degajare a materialelor inflamabile. Dacã echipamentul nu poate
conţine material inflamabil, este evident cã el nu poate genera în jurul sãu o arie periculoasã. Acelaşi
lucru este valabil şi pentru un echipament care conţine un material inflamabil, dar pe care însã nu îl
poate elibera în atmosferã (de exemplu o conductã sudatã în întregime nu poate fi consideratã ca o
sursã de degajare).

Dacã s-a constatat cã elementul de echipament poate elibera material inflamabil în atmosferã, trebuie
mai întâi sã se determine gradul de degajare, conform definiţiilor, constatând frecvenţa şi durata
probabilã a degajãrii. Este de notat cã acele pãrţi ale instalaţiilor închise care se deschid (de exemplu în
timpul schimbãrii filtrului sau încãrcãrii cu materiale), trebuie considerate de asemenea ca surse de
degajare atunci când se face clasificarea ariilor periculoase. Prin aceastã procedurã, fiecare sursã de
degajare esteclasificatã ca fiind fie „de grad continuu”, „de grad primar” sau „de grad secundar”.

Dupã ce s-a constatat gradul degajãrii, este necesar sã se determine debitul degajãrii şi ceilalţi factori
care pot influenţa tipul şi întinderea zonei.

Dacă cantitatea totală de material inflamabil disponibilă pentru degajare este mică, de exemplu,
folosirea laboratorului, în timp ce un potenţial pericol poate exista, aceasta poate să nu fie potrivită
pentru utilizarea procedurii de clasificare a ariei. În astfel de cazuri trebuie să fie luate în considerare
riscurile specifice implicate.

Pentru clasificarea ariei echipamentului de producţie în care materialul înflamabil este aprins, de
exemplu, sobe, cuptoare, boilere, turbine cu gaz etc., trebuie să se ţină cont de condiţiile ciclului de
curăţire, pornire şi oprire.

4.3 Tip de zonã

Probabilitatea prezenţei unei atmosfere explozive gazoase şi, în consecinţã, tipul de zonã depind în
principal de gradul degajãrii şi al ventilaţiei .

NOTA 1 - O degajare de grad continuu conduce în mod normal la o zonã 0, o degajare de grad primar la o zonã 1 şi o degajare de
grad secundar la o zonã 2 ( a se vedea anexa B ).

NOTA 2 - Acolo unde zonele sunt create de către surse de degajare adiacente suprapuse şi există o clasificare
diferită din punct de vedere zonal clasificarea riscului ridicat se aplică în zona suprapunerii. Acolo unde zonele
suprapuse sunt ale aceleiaşi clasificări această clasificare comună se aplică în mod normal.
 -
În orice caz necesită a fi luată in considerare o oarecare grijă (răspundere) acolo unde zonele de suprapunere
relatate pentru materialele inflamabile au grupe de aparatură şi/sau clase de temperatură diferite. Astfel de exemplu
dacă zona 1 IIA T3 se suprapune zonei 2 IIC T1, atunci clasificarea suprapunerii ca şi zona 1 IIC T3 pot fi limitate
dar clasificarea acsteia ca şi zonă 1 IIA T3 sau ca zonă 1 IIC T1 nu este acceptată. În această situaţie clasificarea
ariei este înregistrată ca zonă 1 IIA T3 şi ca zonă 1 IIC T1.

4.4 Întinderea zonei

Întinderea zonei depinde în principal de urmãtorii parametri fizici şi chimici, dintre care unii sunt
proprietãţi intrinseci ale materialului inflamabil şi alţii sunt proprii procesului de producţie. Pentru
simplificare, pentru a se stabili efectul fiecãrui parametru menţionat mai jos, se presupune cã ceilalţi
parametri sunt neschimbaţi.

Întotdeauna trebuie luatã în consideare posibilitatea ca un gaz mai greu decât aerul sã se poatã scurge
în arii situate sub nivelul solului, de exemplu puţuri sau depresiuni, şi cã un gaz mai uşor decât aerul
poate fi reţinut la un nivel superior, de exemplu în spaţiul acoperişului.

Dacã sursa de degajare este situatã în afara unei arii sau într-o arie alãturatã, se poate evita
pãtrunderea unei cantitãţi semnificative de gaz inflamabil sau vapori inflamabili în aceastã arie, prin
mijloace adecvate, cum ar fi :

a) bariere materiale ;

b) menţinerea unei suprapresiuni statice în ariile alãturate ariilor periculoase, împiedicându-se astfel
pãtrunderea atmosferei periculoase.

c) purjarea ariilor cu ajutorul unui debit suficient de aer, astfel încât sã se garanteze cã aerul iese prin
toate deschiderile prin care gazul sau vaporii periculoşi ar putea intra.

Întinderea zonei este afectată în special de următorii parametrii chimici şi fizici dintre care unii sunt chiar
proprietăţile intrinseci ale materialului inflamabil iar alţii sunt specifici procesului. Pentru simplitate efectul
fiecărui parametru listat mai jos presupune că alţi parametrii rămân nemodificaţi.

4.4.1 Debit de degajare a gazelor şi vaporilor

Creşterea debitului de degajare mãreşte întinderea zonei. Debitul de degajare depinde, la rândul sãu,
de alţi parametri, şi anume :

a) Geometria sursei de degajare

Aceasta depinde de caracteristicile fizice ale sursei de degajare, de exemplu o suprafaţã liberã,
o flanşã la care existã o scurgere, etc. ( a se vedea anexa A ).

b) viteza de degajare

Pentru o sursã de degajare datã, debitul de degajare creşte odatã cu creşterea vitezei de
degajare. În cazul unui produs conţinut într-un echipament de producţie, viteza de degajare
depinde de presiunea de lucru şi geometria sursei de degajare. Dimensiunea unui nor de gaz
inflamabil sau vapori inflamabili este determinatã de debitul de degajare a vaporilor inflamabili şi
de viteza de dispersie. Gazele şi vaporii care scapã cu mare vitezã printr-o fisurã formeazã un
jet conic care antreneazã aerul şi care este autodispersant. Întinderea atmosferei explozive este
în acest caz aproape independentã de viteza vântului. Dacã degajarea se face cu vitezã micã
sau dacã aceastã vitezã este redusã prin ciocnirea de obiecte solide, degajarea este antrenatã
de vânt, astfel cã diluţia sa şi întinderea depind de viteza vântului.

c) concentraţia

Debitul de degajare creşte odatã cu creşterea concentraţiei gazului inflamabil sau a vaporilor

inflamabili în amestecul degajat.

 -
d) volatilitatea unui lichid inflamabil

Aceasta depinde în principal de presiunea vaporilor şi de cãldura de vaporizare. Dacã nu se

cunoaşte presiunea vaporilor, pot servi drept ghid punctul de fierbere şi punctul de aprindere.

O atmosferã explozivã nu poate exista dacã punctul de aprindere este superior temperaturii
maxime relevante a lichidului inflamabil. Cu cât punctul de aprindere este mai scãzut, cu atât
întinderea zonei poate fi mai mare. Dacã un material inflamabil este degajat astfel încât sã
formeze o ceaţã (de exemplu prin pulverizare), se poate produce o atmosferã explozivã la o
temperaturã inferioarã punctului de aprindere al acestui material.

NOTA 1 - Punctele de aprindere ale lichidelor inflamabile nu sunt mãrimi fizice precise, în special când se referã la
amestecuri.

NOTA 2 - Anumite lichide (de exemplu unele hidrocarburi halogenate) nu au punct de aprindere deşi sunt capabile
sã producã o atmosferã explozivã gazoasã. În aceste cazuri, se comparã temperatura de echilibru a lichidului, care
corespunde concentraţiei de saturaţie la limita inferioarã explozivã, cu temperatura maximã relevantã a lichidului.

e) temperatura lichidului

Presiunea vaporilor creşte cu temperatura, prin aceasta crescând debitul de degajare datorat
evaporãrii.

NOTÃ - Temperatura lichidului dupã degajare poate fi mãritã, de exemplu, de o suprafaţã caldã sau o temperaturã
ambiantã ridicatã.

4.4.2 Limita inferioarã de explozivitate ( LEL )

Pentru un volum de degajare dat, cu cât LEL este mai scãzutã, cu atât întinderea zonei este mai mare.

Experienţa a arătat că o degajare a amoniacului cu o limită inferioară de explozivitate (LEL) de 15% în

volum este rapid disipată într-o atmosferă deschisă, astfel că o atmosferă explozivă gazoasă estede
intindere neglijabilă.

4.4.3 Ventilaţie

Întinderea zonei este redusã odatã cu creşterea ventilaţiei. Obstacolele care împiedicã ventilaţia pot
mãri întinderea zonei. Pe de altã parte, este posibil ca unele obstacole, ca de exemplu diguri, pereţi,
plafoane, sã limiteze aceastã întindere. Un compresor protejat cu o apărătoare a ventilatorului suficient
de mare şi cu părţile acesteia suficient de deschise pentru a permite trecerea liberă a aerului prin toate
părţile construcţiei este considerat bine ventilat şi trebuie să fie tratat ca o arie exterioară (ex. grad
mediu şi disponibilitate bună).

4.4.4 Densitatea relativã a gazului sau a vaporilor în momentul degajãrii

Dacã gazul sau vaporii sunt sensibil mai uşori decât aerul, ei tind sã se înalţe. Dacã sunt sensibil mai
grei, vor tinde sã se acumuleze la nivelul solului. Întinderea orizontalã a zonei la nivelul solului creşte
odatã cu creşterea densitãţii relative, iar întinderea verticalã deasupra sursei creşte odatã cu
descreşterea densitãţii relative.

NOTA 1 - În practicã, se considerã gazul şi vaporii, a cãror densitate relativã este mai micã de 0,8 , ca fiind mai
uşori ca aerul. Dacã densitatea relativã este mai mare de 1,2 se considerã ca fiind mai grei ca aerul. Între cele douã
situaţii, trebuie sã se ia în considerare fiecare din aceste douã posibilitãţi.

NOTA 2 - O scăpare de gaze sau vapori sensibil mai uşori(are) decât aerul, la viteză mică se dispersează complet,
rapid în sens ascendent; prezenţa unei apărători va creşte în orice caz inevitabil întinderea ariei inferior acesteia.
Dacă scăparea are loc cu viteză mare sub forma unui jet liber atunci acţiunea acestuia, deşi antrenează aer care
realizează o diluare a gazului sau a vaporilor, poate creşte distanţa peste care amestecul de gaz/aer rămâne sub
limita inferioară de explozivitate a acestuia.

NOTA 3 - O scăpare de gaze sau vapori sensibil mai grei(le) decât aerul la viteză mică tinde să coboare şi poate
parcurge distanţe lungi pe deasupra pământului înainte de a fi sigur dispersate prin difuzie atmosferică. De aceea o
 -
atenţie specială necesită a fi acordată topografiei oricărui loc luat în considerare şi de asemenea zonelor
înconjurătoare pentru a determina locul în care gazelele sau vaporii s-ar putea colecta în goluri sau atrage în jos
spre nivele inferioare. Dacă scăparea are loc cu viteză mare sub forma unui jet liber atunci acţiunea acestuia, prin
antrenarea aerului, poate reduce complet amestecul de gaz/aer sub limita inferioară de explozivitate la o distanţă
mult mai mică decât în cazul unei scăpări cu viteză mică.

NOTA 4 - Trebuie acordată o atenţie deosebită atunci când se clasifică zonele care conţin gaze inflamabile
frigorifice ca de pildă gazul natural lichefiat. Vaporii emişi pot fi sensibil mai grei decât aerul la temperaturi joase şi
devin sensibil mai uşori decât aerul în aproprierea temperaturii ambiante.

4.4.5 Alţi parametrii de luat în considerare

a) Condiţiile climatice

Gradul de dispersie a gazului sau a vaporilor în atmosferă este sporit cu o uşoară viteză numai că acolo
viteza minimă cerută să iniţieze difuzia turbulentă este cuprinsă între 2 m/s – 3 m/s; sub aceasta apare
stratificarea gazului sau a vaporilor şi distanţa pentru o dispersare sigură este foarte mare. În zonele
instalaţiilor tehnice adăpostite (protejate) cu ajutorul construcţiilor şi a structurilor mari viteza de
deplasare a aerului poate fi substanţial sub acea adiere, în orice caz, împiedicarea deplasării aerului
prin articolele echipamentului tinde să menţină turbulenţa chiar şi la o viteză mică.

NOTA 1 - În anexa B (articolul B.4) viteza de 0,5 m/s este considerată a fi potrivită pentru a determina valorile la care ventilaţia
diluează (răspâdeşte) o degajare inflamabilă în exterior. Această valoare inferioară a vitezei este potrivită pentru acel scop,
pentru a menţine un mod de abordare moderat chiar dacă este recunoscut faptul că acea tendinţă a stratificării poate compromite
socoteala.

NOTA 2 - În practică tendinţa stratificării nu este luată în considerare la clasificarea ariei deoarece condiţiile care dau naştere
acestei tendinţe sunt rare şi apar numai pentru perioade scurte de timp. În orice caz, dacă perioadele prelungite ale vitezei reduse
sunt aşteptate pentru împrejurări specifice atunci întinderea zonei trebuie să ia în considerare distanţa suplimentară cerută pentru
a obţine dispersia.

b) Topografia

Unele lichide sunt puţin mai dense decât apa şi nu se pot amesteca uşor cu aceasta: astfel lichidele se
pot întinde pe suprafaţa apei (indiferent dacă acestea sunt pe pământ, in instalaţiile de ţevi sau în
conducte) şi atunci pot fi aprinse la un punct îndepărtat faţă de scurgerea originală, deci duce la o zonă
întinsă de risc a instalaţiei.

Unde este posibil aşezarea instalaţiei trebuie să fie proiectată astfel încât să ajute la o dispersie rapidă a
atmosferelor explozive gazoase. O arie cu ventilaţie restricţionată (de exemplu în puţuri sau şanţuri)
poate cere Zona 1 de clasificare chiar dacă în alte privinţe ar fi dorit să facă parte din Zona 2; pe de altă
parte depresiunile superficiale mari folosite pentru pompare sau rezervele conductei pot să nu ceară un
astfel de tratament riguros.

4.4.6. Exemple explicative

Exemplele din anexa C prezintã unele moduri în care parametrii menţionaţi mai sus au o influenţã
asupra debitului de degajare a gazului sau vaporilor şi, în consecinţã, asupra întinderii zonei.

a) Sursa de degajare : suprafaţa deschisã a unui lichid.

În majoritatea cazurilor, temperatura lichidului este inferioarã punctului de fierbere şi debitul de

degajare a vaporilor depinde în principal de urmãtorii parametri:

- temperatura lichidului ;
- presiunea vaporilor lichidului la temperatura de suprafaţã a acestuia ;
- dimensiunea suprafeţei de evaporare;
- ventilaţie.
 -
b) Sursa de degajare : evaporarea efectiv instantanee a unui lichid (de exemplu degajare sub
formã de jet sau pulverizatã).

Deoarece lichidul degajat se transformã practic instantaneu în vapori, debitul de degajare a

vaporilor este egal cu debitul lichidului care,la rândul sãu, depinde de urmãtorii parametri:

- presiunea lichidului;
- geometria sursei de degajare.

În cazul în care lichidul nu se vaporizeazã instantaneu, situaţia este complexã deoarece

picãturile, jeturile şi bãlţile de lichid pot constitui surse de degajare distincte.

c) Sursa de degajare : scurgerea unui amestec de gaz.

Debitul de degajare a gazului depinde de urmãtorii parametri:

- presiunea în echipamentul care conţine gazul;

- geometria sursei de degajare ;
- concentraţia gazului inflamabil în amestecul degajat.

În articolul A.2. sunt prezentate exemple de surse de degajare.

5 VENTILAŢIA

5.1 Generalitãţi

Gazul sau vaporii degajaţi în atmosferã pot fi diluaţi prin dispersie sau prin difuzie în aer pânã când
concentraţia lor scade sub limita inferioarã explozivã. Ventilaţia, adicã mişcarea aerului ce conduce la
reînnoirea atmosferei, cu aer proaspãt, într-un volum (teoretic) din jurul sursei de degajare, favorizeazã
dispersia. Grade de ventilaţie adecvate pot împiedica, de asemenea, persistenţa unei atmosfere
explozive gazoase şi astfel sã influenţeze tipul de zonã.

5.2 Principalele tipuri de ventilaţie

Ventilaţia poate fi realizatã prin mişcarea aerului provocatã de vânt şi/sau prin gradientele de
temperaturã sau prin mijloace artificiale precum ventilatoare. Astfel, sunt recunoscute douã tipuri
principale de ventilaţie :

a. ventilaţie naturalã;
b. ventilaţie artificialã, generalã sau localã.

5.3 Grad de ventilare

Factorul cel mai important este ca gradul sau intensitatea ventilaţiei sã fie în raport direct cu tipurile
surselor de degajare şi debitele de degajare ale acestor surse. Acest lucru este independent de tipul
ventilaţiei, fie cã este vorba de viteza vântului sau de numãrul de schimburi de aer pe unitatea de timp.
În acest mod se pot optimiza condiţiile de ventilare în aria periculoasã şi cu cât intensitatea ventilaţiei
este mai mare pentru debitele de degajare posibile, cu atât mai micã este întinderea zonelor rezultate
(arii periculoase), în unele cazuri întinderea fiind redusã la dimensiuni neglijabile (arii nepericuloase).

Indicaţii practice, privind gradul de ventilare ce trebuie utilizat, sunt date în anexa B.

5.4 Disponibilitatea ventilaţiei

 -
Disponibilitatea ventilaţiei are o influenţã asupra prezenţei sau formãrii unei atmosfere explozive şi prin
aceasta, de asemenea, asupra tipului de zonã. Indicaţii asupra disponibilitãţii ventilaţiei sunt date în anexa
B.

NOTĂ - Combinarea conceptelor de grad de ventilare şi de nivel de disponibilitate a acesteia, conduce la o metodã
cantitativã pentru evaluarea tipului de zonã (a se vedea Anexa B).

6 DOCUMENTAŢIE

6.1 Generalitãţi

Se recomandã ca procesul de clasificare a ariiilor periculoase sã fie efectuat astfel încât diferitele etape
care conduc la clasificarea finalã sã facã obiectul unei documentaţii adecvate.

Trebuie sã se facã referinţã la toate informaţiile relevante. Exemple de astfel de informaţii sau de
metode utilizate :

a) recomandãri preluate din codurile sau standardele relevante.

b) caracteristici de dispersie a gazelor şi vaporilor şi calcule.

c) studiul caracteristicilor de ventilare în raport cu parametrii de degajare a materialului inflamabil în scopul evaluãrii
eficienţei ventilaţiei.

Trebuie sã fie alcãtuitã o listã cu caracteristicile tuturor materialelor utilizate în procedeul de producţie,
folosit în uzinã, caracteristici care sunt relevante pentru clasificarea ariilor şi care trebuie sã includã
punctul de aprindere, punctul de fierbere, temperatura de aprindere, presiunea vaporilor, densitatea
vaporilor, limitele explozive, grupa de gaz şi clasa de temperaturã (CEI 60079-20).
Un astfel de exemplu sugestiv este dat în tabelul C.1.

Rezultatele studiului de clasificare a ariilor periculoase şi toate modificãrile sale ulterioare trebuie
înregistrate. Un astfel de exemplu sugestiv este dat în tabelul C.2.

6.2 Desene, fişe de date şi tabele

Trebuie ca documentele pentru clasificarea ariilor periculoase sã includã desene cu vederi în plan
orizontal şi vertical, dupã caz, care sã prezinte simultan tipul şi întinderea zonelor, temperatura de
aprindere şi, prin aceasta, clasa de temperaturã şi grupa de gaz.

Când topografia unei arii are influenţã asupra întinderii zonelor, aceasta trebuie sã facã obiectui unei
documentãri.

De asemenea, trebuie ca documentele sã cuprindã alte informaţii relevante precum :

a) amplasarea şi identificarea surselor de degajare. În cazul uzinelor sau unitãţilor de producţie de

mari dimensiuni şi complexe, poate fi utilã detalierea sau numerotarea fiecãrei surse de degajare
astfel încât sã se faciliteze corelarea referinţelor cuprinse în fişe de date de clasificare a ariilor
periculoase şi desene;

b) poziţia deschiderilor la clãdiri (de exemplu uşi, ferestre, orificii de intrare şi de ieşire a aerului pentru
ventilaţie).

Sunt de preferat simbolurile de clasificare a ariilor periculoase prezentate în figura C.1. Poziţia
simbolului trebuie să fie furnizată întotdeauna pe fiecare desen. Pot fi necesare simboluri diferite în
cazul grupelor de aparatură sau/şi a claselor de temperatură cerute în cadrul aceluiaş tip de zonă (de
exemplu, zona 2 IIC T1 şi zona 2 IIA T3).
 -
ANEXA A
(informativã)

Exemple de surse de degajare

A.1 Uzina

Exemplele urmãtoare nu sunt destinate aplicãrii în mod rigid şi pot necesita adaptãri în funcţie de
particularitãţile echipamentelor de producţie şi situaţiilor.

A.1.1 Surse care dau o degajare cu grad continuu:

a) suprafaţa unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix prevãzut cu ventilare permanentã spre
atmosferã.

b) suprafaţa unui lichid inflamabil deschis în atmosferã în mod permanent sau pentru perioade lungi
(de exemplu un separator ulei/apã).

A.1.2 Surse care dau o degajare de grad primar:

a) garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacã este susceptibilã o degajare de material
inflamabil în timpul funcţionãrii normale.

b) puncte de drenare a apei, pentru cuvele ce conţin lichide inflamabile, care pot degaja material
inflamabil în atmosferã, odatã cu drenarea apei în timpul funcţionãrii normale.

c) puncte de prelevare a probelor, de la care se aşteaptã sã se degaje material inflamabil în atmosferã

în timpul funcţionãrii normale.

d) supape de descãrcare, guri de ventilare şi alte deschideri, de la care se aşteaptã sã se degaje

material inflamabil în atmosferã în timpul funcţionãrii normale.

A.1.3. Surse care dau o degajare de grad secundar:

a) garnituri de pompe, compresoare şi supape unde degajãri de material inflamabil în timpul

funcţionãrii normale a echipamentului nu sunt de aşteptat.

b) flanşe, garnituri de etanşare şi racorduri de ţevi unde degajãri de material inflamabil în timpul
funcţionãrii normale a echipamentului nu sunt de aşteptat.

c) puncte de prelevare a probelor, de la care nu se aşteaptã sã se degaje material inflamabil în

atmosferã în timpul funcţionãrii normale.

d) supape de descãrcare, guri de ventilare şi alte deschideri de la care nu se aşteaptã sã se degaje

material inflamabil în atmosferã în timpul funcţionãrii normale.

A.2 Deschideri

Exemplele urmãtoare nu sunt destinate aplicãrii în mod rigid şi pot necesita adaptãri în funcţie de
particularitãţile situaţiilor.

A.2.1 Deschideri considerate surse posibile de degajare

Trebuie considerate ca surse de degajare posibile deschiderile existente între arii. Gradul de degajare
depinde de :

- tipul de zonã al ariei alãturate ariei studiate;

 -
- frecvenţa şi durata perioadelor de deschidere;

- eficienţa garniturilor de etanşare sau îmbinãrilor;

- diferenţa de presiune între ariile în cauzã.

A.2.2 Clasificarea deschiderilor

Deschiderile sunt clasificate A,B,C,D dupã urmãtoarele caracteristici :

A.2.2.1 Tipul A - Deschideri care nu se conformeazã caracteristicilor specificate pentru tipurile B, C sau
D.

Exemple :

- treceri deschise pentru acces sau pentru utilitãţi, de exemplu conducte, ţevi care traverseazã pereţi
şi planşee ;

- orificii de ventilare fixe din încãperi, clãdiri şi deschideri similare tipurilor B, C şi D care sunt deschise
în mod frecvent sau pentru perioade lungi de timp.

A.2.2.2 Tip B - Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu închidere automatã) care se
deschid rareori, şi care se închid pe suprafeţe cu toleranţã strânsã.

A.2.2.3 Tip C - Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt rareori deschise, conforme definiţiei
tipului B, dar care sunt în plus echipate cu dispozitive de etanşare (de exemplu garnituri) pe întreg
perimetrul sau douã deschideri tip B în serie prevãzute cu dispozitive de închidere automatã
independente.

A.2.2.4 Tip D - Deschideri normal închise, conforme definiţiei tipului C, care nu pot fi deschise decât
prin mijloace speciale, sau în caz de urgenţã.

Deschiderile tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri utilitare (de exemplu conducte, ţevi) sau
pot fi o combinaţie între o deschidere tip C, alãturatã unei arii periculoase, şi o deschidere tip B în serie.

Tabelul A.1 - Efectul deschiderilor asupra gradului de degajare

Zona în amonte de deschidere Tipul deschiderii Gradul de degajare al

deschiderii,
consideratã ca sursã de
degajare
A Continuu
B (Continuu) / primar
Zona 0
C Secundar
D Fãrã degajare
A Primar
B (Primar) / secundar
Zona 1
C (Secundar)/fãrã degajare
D Fãrã degajare
A Secundar
B (Secundar) / fãrã degajare
Zona 2
C Fãrã degajare
D Fãrã degajare
Notã - Pentru gradele de degajare din paranteze, trebuie luate în considerare la proiectare frecvenţa de funcţionare
a deschiderilor.
 -
ANEXA B
(informativã)

VENTILAŢIE

Introducere

Scopul acestei anexe este sã evalueze gradul de ventilaţie şi sã dezvolte articolul 5, prin definirea
condiţiilor de ventilaţie şi prin intermediul explicaţiilor, exemplelor şi calculelor, dându-se astfel
recomandãri pentru proiectarea sistemelor de ventilaţie artificialã, datã fiind importanţa lor esenţialã în
controlul dispersiei degajãrilor de gaze inflamabile şi vapori inflamabili.

Metodele dezvoltate permit determinarea tipului de zonã prin :

- estimarea debitului minim de ventilaţie necesar pentru a împiedica o acumulare semnificativã a unei
atmosfere explozive;

- calcularea volumului teoretic VZ care întotdeauna permite determinarea gradului de ventilaţie;

- estimarea timpului de persistenţă a degajării;

- determinarea tipului din zonã plecând de la gradul şi disponibilitatea ventilaţiei şi gradul de degajare
folosind tabelul B.1.

- verificarea acelei zone şi a duratei de persistenţă.

Aceste calcule nu sunt destinate sã fie utilizate pentru determinarea întinderii ariilor periculoase.

Deşi destinaţia de bazã este utilizarea directã pentru interiorul clãdirilor, conceptele descrise pot fi utile
şi pentru amplasamente exterioare, de exemplu prin aplicarea tabelului B.1.

B.1 Ventilaţie naturalã

Acesta este tipul de ventilaţie care este realizatã prin mişcarea aerului datoritã vântului şi/sau
gradientelor de temperaturã. În aer liber, ventilaţia naturalã este adesea suficientã pentru a asigura
dispersia întregii atmosfere explozive care ar apãrea în arie. Ventilaţia naturalã poate fi de asemenea
eficientã în anumite situaţii în interiorul clãdirilor (de exemplu când o clãdire are deschideri în pereţi
şi/sau acoperiş).

NOTĂ - Pentru ariile exterioare, evaluarea ventilaţiei trebuie în mod normal sã se bazeze pe o vitezã minimã
estimatã a vântului de 0,5 m/s, prezentã în mod practic continuu. Viteza vântului depãşeşte în mod frecvent 2 m/s în
orice caz în situaţii specifice aceasta poate să fie sub 0,5 m/s (de exemplu la suprafaţa pământului).

Exemple de ventilaţie naturalã :

- situaţii de aer liber, tipice celor din industria chimicã şi petrolierã, de exemplu structuri deschise,
fascicule de ţevi, ansambluri de pompe şi echipamente de acelaşi gen;

- o clãdire deschisã care, luând în considerare densitatea relativã a gazelor şi/sau vaporilor implicaţi,
are deschideri în pereţi şi/sau acoperiş, dimensionate şi localizate astfel încât ventilaţia în interiorul
clãdirii sã poatã fi consideratã ca echivalentã celei avute la situaţiile de aer liber, atunci când se
clasificã ariile periculoase;

- o clãdire care nu este deschisã dar care are o ventilaţie naturalã (în general mai micã decât cea
existentã într-o clãdire deschisã), asiguratã prin deschideri permanente, realizate în scopul ventilãrii.

B.2 Ventilaţie artificialã

 -
B.2.1 Generalităţi

Mişcarea aerului necesarã pentru ventilaţie, este asiguratã prin mijloace artificiale, de exemplu
ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia artificialã este utilizatã în principal într-o încãpere sau într-
un spaţiu închis, ea poate fi utilizatã, de asemenea, în aer liber pentru a compensa reducerea sau
împiedicarea ventilaţiei naturale datoritã obstacolelor.

Ventilaţia artificialã a unei arii poate fi fie generalã fie localã şi, în ambele cazuri, corespund diferite
grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.

Datoritã utilizãrii ventilaţiei artificiale este posibil sã se realizeze :

- o reducere a întinderii zonelor;

- o scurtare a duratei de persistenţã a unei atmosfere explozive;

- prevenirea formãrii unei atmosfere explozive.

B.2.2 Consideraţii de proiectare

Ventilaţia artificialã permite realizarea unui sistem de ventilaţie eficient şi fiabil în interiorul unei clãdiri.
Un sistem de ventilaţie artificialã, proiectat pentru a preveni exploziile, trebuie sã satisfacã urmãtoarele
condiţii :

- eficienţa trebuie sã fie controlatã şi monitorizatã;

- trebuie sã se ia în considerare clasificarea ariei imediat exterioare punctului de descãrcare al

sistemului exhaustor;

- în mod normal, aerul care asigurã ventilaţia unei arii periculoase, trebuie sã provinã dintr-o arie
nepericuloasã;

- trebuie sã se determine localizarea, gradul şi debitul de degajare ale degajãrilor înainte de

dimensionarea şi proiectarea sistemului de ventilaţie.

În plus, urmãtorii factori au o influenţã asupra calitãţii unui sistem de ventilaţie artificialã :

- gazele inflamabile şi vaporii inflamabili au cel mai adesea densitãţi diferite de cea a aerului, datoritã
acestui fapt tind sã se acumuleze într-o arie închisã, fie în apropierea podelei fie a plafonului, acolo
unde este probabil ca mişcarea aerului sã fie redusã;

- variaţia densitãţii gazelor cu temperatura;

- obstacolele care pot reduce mişcarea aerului sau chiar sã o suprime, conducând la absenţa
ventilaţiei în anumite pãrţi ale ariei.

B.3.3 Exemple de ventilaţie artificialã

B.3.3.1 Ventilaţie artificialã generalã

- o clãdire prevãzutã cu ventilatoare în pereţi şi/sau în acoperiş pentru a îmbunãtãţi ventilaţia
generalã a clãdirii;

- în aer liber, amplasarea adecvatã a ventilatoarelor, pentru a îmbunãtãţi ventilaţia generalã a ariei.
 -

B.3.3.2 Exemple de ventilaţie artificială locală

- un sistem exhaustor de aer/vapori asociat unui echipament de producţie care degajã în mod
permanent sau periodic vapori inflamabili;

- un sistem de ventilaţie forţatã sau exhaustoare asociat unei arii cu mici dimensiuni ventilate local,
unde se aşteaptã, de altfel, apariţia unei atmosfere explozive.

B.3 Grad de ventilare

Eficienţa ventilaţiei în controlul dispersiei şi persistenţei atmosferei explozive gazoase depinde de gradul
şi disponibilitatea ventilaţiei şi de proiectul sistemului. De exemplu, ventilaţia poate sã nu fie suficientã
pentru a preveni formarea unei atmosfere explozive gazoase, dar poate fi suficientã pentru a împiedica
persistenţa acesteia.

Sunt recunoscute trei grade de ventilaţie :

B.3.1 Ventilaţie puternicã (VH)

Ea poate sã reducã concentraţia la sursa de degajare practic instantaneu, ceea ce conduce la o

concentraţie inferioarã limitei inferioare de explozivitate. Rezultã o zonã de micã întindere. În orice caz
acolo unde disponibilitatea vetilaţiei nu este corespunzătoare, alt tip de zonă poate înconjura zona de
întindere neglijabilă (a se vedea tabelul B.1).

B.3.2 Ventilaţie medie (VM)

Ea poate sã controleze concentraţia, ceea ce conduce la o situaţie stabilã, în care concentraţia, în

limitele zonei, este inferioarã faţã de LEL în timpul degajãrii şi în care atmosfera explozivã nu persistã în
mod neobişnuit dupã oprirea degajãrii.

Întinderea şi tipul zonei rãmân în limitele prevãzute prin proiect.

B.3.3 Ventilaţie slabã (VL)

Ea nu poate controla concentraţia pe parcursul degajãrii şi/sau nu poate împiedica persistenţa

atmosferei explozive în mod neobişnuit dupã oprirea degajãrii.

B.4 Evaluarea gradului de ventilare şi efectul gradului de ventilare

asupra ariei periculoase

B.4.1 Generalităţi
Dimensiunile unui nor de gaz inflamabil sau vapori inflamabili şi durata în timpul cãreia persistã dupã
oprirea degajãrii pot fi controlate prin ventilaţie. Se descrie mai jos o metodã de evaluare a gradului de
ventilaţie necesar pentru a controla întinderea şi persistenţa unei atmosfere explozive.

Trebuie notat cã aceastã metodã este supusã limitãrilor descrise şi în consecinţã ea nu dã decât
rezultate aproximative. Totodatã utilizarea factorilor de securitate trebuie sã garanteze cã rezultatele
obţinute înclinã de partea securitãţii. Aplicarea metodei este ilustratã printr-un numãr de exemple
teoretice (articolul B.7).

Evaluarea gradului de ventilaţie necesitã mai întâi cunoaşterea debitului maxim de degajare de gaze
sau vapori de la sursa de degajare prin intermediul încercãrilor confirmate, al calculelor raţionale sau al
ipotezelor logice.
 -
B.4.2 Estimarea volumului teoretic VZ

B.4.2.1 Generalităţi

Volumul teoretic VZ reprezintă volumul final pentru care media concentraţiei vaporilor sau a gazului
inflamabil estefiecare de 0,25 sau 0,5 LEL depinzând de valoarea factorului de siguranţă k. Acest lucru
înseamnă că la extremele volumului teoretic estimat concentraţia vaporilor sau a gazului este mult sub
limita inferioară de explozivitate (LEL), de exemplu acolo unde concentraţia este deasupra limitei
inferioare de explozivitate (LEL) volumul este mai mic decât V Z.

B.4.2.2 Relaţii dintre volumul teoretic VZ şi dimensiunile ariei periculoase

Volumul teoretic VZ oferă o informaţie despre volumul mantalei inflamabile de la sursa de degajare, însă
acea manta nu este în mod normal legată de volumul ariei periculoase. Întâi forma volumului teoretic nu
este definită şi este influenţată de condiţiile de ventilare (a se vedea B.4.3 şi articolul B.5). Gradul şi
disponibilitatea ventilaţiei şi variaţiile posibile în aceşti parametrii influenţează forma volumului teoretic.
În al doilea rând poziţia volumului teoretic în legătură cu sursa de degajare necesită să fie stabilită.
Aceasta în primul rând depinde de direcţia ventilaţiei înclinată în sens descendent. Mai târziu în multe
situaţii trebuie luată în considerare posibilitatea de variaţie a direcţiilor de ventilare.

Astfel volumul ariei periculoase provenit de la sursa de degajare este în general egal sau mai mare de
cele mai multe ori decât volumul teoretic.

Debitul ventilaţiei minime teoretice pentru a dilua o degajare datã de materiale inflamabile pânã la
concentraţia necesarã, inferioarã limitei inferioare explozive, se poate calcula cu ajutorul formulei :

( dG/dt ) max T
( dV/dt )min = _______________
x ____

k x LEL 293 (B.1.)

unde :
( dV/dt )min este debitul volumetric minim al aerului proaspãt (volum pe timp, m 3/s);
( dG/dt )max este debitul maxim de degajare de la sursã (masã pe timp, kg/s);
LEL este limita inferioarã explozivã (masã pe volum, kg/m3;
k este coeficientul de siguranţă aplicat la LEL, în mod normal:
k = 0,25 (pentru degajãri cu grad continuu şi primar);
k = 0,5 (pentru degajãri de grad secundar).
T este temperatura ambiantã (în Kelvin).

NOTÃ - Pentru a transforma LEL (vol %) în LEL (kg/m3 ) se poate utiliza formula urmãtoare, valabilã în condiţii
atmosferice normale definite la 1.1 :

LEL (kg/m3 ) = 0,416 x 10-3 x M x LEL ( vol % ).

unde : M - este masa molecularã (kg/kmol).

Relaţia dintre valoarea calculată (dV/dt)min şi valoarea ventilaţiei curente din interiorul volumului luat în
considerare (V0) din vecinătatea degajării poate fi exprimată ca un volum (V k).

NOTĂ - În cazul surselor multiple de degajare din interiorul volumului care este furnizat de către ventilaţia luată în
considerare (V0) este necesar să se determine pentru fiecare sursă şi grad de degajare valoarea (dV/dt)min. Valorile
curgerii astfel determinate trebuie să fie însumate în conformitate cu tabelul B.2:

( dV/dt )min
 -
Vk = ______________ (B.2.)
C
unde
C este numărul de schimburi de aer proaspăt pe unitatea de timp (s -1) şi este obţinut din relaţia:

dV0 /dt
C = ______________ (B.3.)
V0
unde
dV0 /dt valoarea totală a curgerii aerului proaspăt datorită volumului luat în considerare, şi

V0 întregul volum (din interiorul instalaţiei de control) furnizat de ventilaţia existentă din apropierea
degajării considerate.

NOTĂ - Pentru situaţiile din interior, V 0 este în general volumul camerei sau al construcţiei existente în afară de
cazul în care acolo este ventilaţie specifică şi locală pentru degajarea existentă.

Formula B.2 este valabilã în condiţiile amestecării instantanee şi omogene la sursa de degajare, date de
curgerea ideală a aerului proaspăt. În practicã, în general astfel de condiţii ideale nu se întâlnesc, de
exemplu datoritã obstacolelor întâmpinate la circulaţia aerului, ceea ce are drept rezultat cã unele pãrţi
ale ariei vor fi slab ventilate. Datoritã acestui fapt, înlocuirea efectivã a aerului la sursa de degajare este
inferioarã cele exprimate prin C în formula (B.3) ceea ce conduce la un vol. VZ mai mare. Introducând
un factor de corecţie suplimentar (de calitate), f în formula (B.2) obţinem :

f x ( dV/dt )min
VZ = f x Vk = ___________________ (B.4.)
C

unde f exprimã eficienţa ventilaţiei în termeni de diluare a atmosferei explozive şi ia valori de la

f = 1 (situaţia idealã) pânã la, în mod normal, f = 5 (circulaţia aerului fiind împiedicatã de obstacole).

B.4.2.3 Aer liber

În aer liber chiar viteze foarte mici ale vântului produc un mare numãr de schimburi ale aerului. De
exemplu, dacã se considerã un cub teoretic, având ca dimensiuni câţiva metri, într-o arie deschisã, un
vânt cu viteza de aproximativ 0,5 m/s, asigură o ratã de schimb de aer de peste 100/h (0,03/s) cu un
volum V0 de 3400 m3.

Printr-o aproximare prudentã utilizând C = 0,03/s pentru o situaţie de aer liber, un volum teoretic al
atmosferei potenţial explozive, VZ poate fi obţinut prin formula (B.5.):

f x ( dV/dt )min
VZ = ________________ (B.5.)
0,03
unde :
f este un factor care permite împiedicarea curgerii aerului

dV/dt este exprimat în unitãţi de volum pe secundã şi

0,03 este numãrul de schimburi de aer pe secundã.

Totodatã, datoritã mecanismului de dispersie diferit, aceastã metodã conduce în general la un volum
supraestimat. Pentru a împiedica compunerea acestei poziţii trebuie să fie exercitată o oarecare
prudenţă în alegerea realistă a valorii factorului f.
 -
B.4.2.4 Situaţia restricţionării aerului liber
Dacă volumul ventilat este mic (de exemplu un separator ulei/apă) cu dimensiunile de 5 m x 3 m x 1 m
(V0 = 15 m3) şi viteza aerului de 0,05 m/s atunci C este 35/h (0,01/s).

B.4.2.5 Estimarea duratei de persistenţã t

Timpul ( t ), necesar pentru ca, dupã oprirea degajãrii, concentraţia medie sã scadã de la o valoare
iniţialã X0 pânã la k ori LEL, poate fi estimat dupã formula :

-f LEL x k
t= ______
ln ____________
(B.6.)
C Xo

unde
Xo este concentraţia iniţialã a materialului inflamabil exprimatã în aceleaşi unitãţi ca LEL, adicã vol.
% sau kg/m3. Existã întotdeauna un punct în atmosfera explozivã unde concentraţia de material
inflamabil atinge 100% vol (în general numai foarte aproape de sursa de degajare). Totuşi, când se
calculeazã t, valoarea adecvatã ce trebuie luatã pentru Xo , depinde de cazul concret, luându-se în
considerare, printre altele, volumul afectat, la fel ca frecvenţa şi durata de degajare şi, în majoritatea
cazurilor în practicã, este rezonabil sã se ia, pentru Xo, o concentraţie superioarã LEL;

C este numãrul de schimburi de aer pe unitatea de timp;

t este exprimat în aceleaşi unitãţi de timp ca C, adicã, dacã C este numãrul de schimburi de aer
pe secundã, atunci timpul t este exprimat în secunde;

f este un factor necesar a se lua în calcul, deoarece amestecul nu se face în mod perfect (a se
vedea formula (B.3) ). El variazã de la 5, pentru o ventilaţie cu intrarea aerului prin fisuri şi o singurã
ieşire, pânã la aproximativ 1, de exemplu pentru o ventilaţie cu intrarea aerului printr-un plafon având
perforaţii şi ieşiri multiple;

ln este logaritmul natural, adicã 2,303 log10 ;

k este un coeficient de siguranţă aplicat la LEL, a se vedea formula B.1.

Valoarea numericã a lui t, care rezultã din formula (B.6), nu constituie un mijloc cantitativ în sine pentru
stabilirea tipului de zonã. Ea oferã o informaţie suplimentarã, care trebuie comparatã cu scara de timp a
procesului şi a situaţiei în cauzã.

B.4.3 Estimarea gradului de ventilare

B.4.3.1 Generalităţi

O degajare de grad continuu genereazã în mod normal o zonã O, o degajare de grad primar o zonã 1 şi
o degajare de grad secundar o zonã 2. Acest lucru nu este întotdeauna adevãrat datoritã efectului
ventilaţiei.

În anumite cazuri, gradul şi nivelul de disponibilitate al ventilaţiei pot fi atât de ridicate încât, practic, nu
existã zonã periculoasã. Invers, gradul de ventilaţie poate fi atât de scãzut încât zona rezultantã are
numãrul cel mai mic de zonã (de exemplu zona 1 produsã printr-o sursã de degajare de gradul 2).
Aceasta se produce de exemplu când nivelul de ventilaţie este astfel încât atmosfera explozivã persistã,
aceasta dispersându-se lent dupã oprirea degajãrii de gaz sau vapori. Astfel atmosfera explozivã
persistã mai mult timp decât ar fi de aşteptat pentru acest grad de degajare.

Volumul VZ poate fi utilizat pentru a se obţine un mijloc de împãrţire a ventilaţiei ca fiind puternicã,
medie sau slabã.
 -
B.4.3.2 Ventilaţie puternică (VH)

Ventilaţia poate fi consideratã ca fiind puternicã (VP) numai atunci când o evaluare a riscului arată faptul
că extinderea potenţialului de distrugere datorită creşterii bruşte a temperaturii şi/sau a presiunii ca
rezultat al aprinderii unei atmosfere explozive gazoase de volum egal cu V Z este neglijabilă. Evaluarea
riscului trebuie să ia de asemenea în considerare efectele secundare (de exemplu viitoare degajări
inflamabile).

Condiţiile de mai sus trebuie aplicate în mod normal atunci când V Z este mai mic de 0,1 m3.

În practicã, în general nu se poate realiza ventilaţia puternicã decât sub forma sistemelor de ventilaţie
artificialã localã în jurul unei surse folosite la arii mici închise sau la debite de degajare foarte mici. În
primul rând, majoritatea ariilor închise conţin multiple surse de degajare. Nu este o bunã practicã sã
existe multiple arii periculoase de mici dimensiuni în interiorul unei arii clasificatã în general ca
nepericuloasã. În al doilea rând, pentru debite de degajare tipice, luate în considerare pentru a efectua
clasificarea ariilor, ventilaţia naturalã este adesea insuficientã chiar în aer liber. În afarã de acestea, în
mod normal, ventilarea artificialã a ariilor închise de dimensiuni mai mari la intensitatea necesarã nu se
aplicã în practicã.

NOTĂ - Acolo unde calculul pentru VZ se bazează pe ventilaţia artificială poate fi luat în calcul un oarecare
considerent în legătură cu modul în care ventilaţia artificială este aranjată, situaţie în care adesea ventilaţia
predominantă a aerului este obţinută de la sursa de degajare şi diluarea apare în acea direcţie care este departe
faţă de sursele potenţiale de aprindere de exemplu ca în cazul sistemelor de extragere locale sau acolo unde
diluarea ventilaţiei este acoperită printr-o capsulare relativ mică similară cu o incintă de analizor sau cu o instalaţie
pilot împrejmuită.

B.4.3.3 Ventilaţie slabă (VL)

Ventilaţia (VL) trebuie să fie considerată slabă dacă V Z depăşeşte V0. Ventilaţia slabă nu apare în
general în situaţii de aer liber cu excepţia locurilor în care sunt restricţii de circulaţie a aerului ca de
exemplu în puţuri.

B.4.3.4 Ventilaţie medie (VM)

Dacă ventilaţia nu este nici puternică (VH) nici slabă (VL) atunci aceasta trebuie să fie considerată ca
ventilaţie medie (VM). În mod normal VZ este mai mic decât V0 sau egal cu acesta. Trebuie ca o
ventilaţie consideratã ca fiind medie (VM) sã controleze dispersia degajãrii de gaz inflamabil sau vapori
inflamabili. Se recomandã ca timpul necesar pentru dispersarea unei atmosfere explozive dupã oprirea
degajãrii sã fie astfel încât sã fie respectate condiţiile de zonã 1 sau 2, dupã cum degajarea este de
grad primar sau secundar. Timpul de dispersie acceptabil depinde de frecvenţa de degajare prevãzutã
şi de durata fiecãrei degajãri. Volumul VZ este adesea mai mic decât cel al oricãrei arii închise. În acest
caz poate fi acceptabil sã nu se clasifice ca periculoasã decât o parte a ariei închise. În anumite cazuri,
în funcţie de dimensiunea ariei închise volumul VZ poate fi comparabil cu volumul închis. În acest caz
trebuie sã se clasifice ca periculoasã întreaga arie închisã.

În situaţiile din exterior cu excepţia celor în care V Z este foarte mic sau acolo unde restricţiile de
circulaţie a aerului sunt importante ventilaţia trebuie să fie considerată ca ventilaţie medie (VM).

B.5 Disponibilitatea ventilaţiei

Disponibilitatea ventilaţiei are o influenţã asupra prezenţei sau formãrii unei atmosfere explozive
gazoase. Datoritã acestui fapt, este necesar sã se ia în considerare aceastã disponibilitate a ventilaţiei
(precum şi gradul de ventilare) atunci când se determinã tipul de zonã.

Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a ventilaţiei (a se vedea exemplele din Anexa
C) :
 -
-
foarte bun : ventilaţia existã practic permanent;

- bun : se aşteaptã ca ventilaţia sã existe în timpul funcţionãrii normale. Sunt permise întreruperi,
dacã ele se produc rareori şi pentru perioade scurte;

- mediocru : ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte bune sau bune, totodatã, nu este
de aşteptat sã existe întreruperi prelungite.

O ventilaţie, a cãrei disponibilitate nu satisface nici mãcar criteriile nivelului mediocru , nu trebuie sã se
considere cã contribuie la ventilarea ariei.

Ventilaţia naturalã

Pentru ariile exterioare, în mod normal, evaluarea ventilaţiei trebuie sã se bazeze pe o vitezã minimã
estimatã a vântului de 0,5 m/s prezentã practic continuu. În acest caz, disponibilitatea ventilaţiei poate fi
consideratã ca fiind „foarte bunã”.

Ventilaţia artificialã

Atunci când se evalueazã disponibilitatea ventilaţiei artificiale trebuie sã se ia în considerare fiabilitatea

aparaturii şi disponibilitatea, de exemplu, a ventilatoarelor de rezervã. O disponobilitate foarte bunã
necesitã, în mod normal, ca, în caz de defect, ventilatoarele de rezervã sã porneascã automat.
Totodatã, dacã sunt luate mãsuri pentru a evita degajarea de materiale inflamabile când ventilaţia nu
mai funcţioneazã (de exemplu prin oprirea automatã a procesului) nu este necesar sã se modifice
clasificarea determinatã atunci când ventilaţia funcţioneazã, de exemplu disponibilitatea este evaluatã
ca fiind bunã.

B.6 Ghid practic

Efectul ventilaţiei asupra fiecãrui tip de zonã este prezentat în tabelul B.1. Câteva exemple de calcul
sunt prezentate în B.7.

Tabelul B.1 - Influenţa ventilaţiei asupra tipului de zonã

Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
de Disponibilitate
degajare Foarte bunã Bunã Mediocrã Foarte Bunã Mediocrã Foarte Bunã,
Bunã Bunã sau
Mediocrã
Continuu (Zona 0 ÎN) (Zona 0 ÎN) (Zona 0 ÎN) Zona 0 Zona 0 + Zona 0 + Zona 0
Zonã nepericuloasã1) Zona 21) Zona 11) Zona 2 Zona 1
Primar (Zona 1 ÎN) (Zona 1 ÎN) (Zona 1 ÎN) Zona 1 Zona 1 + Zona 1 + Zona 1 sau
Zonã nepericuloasã1) Zona 21) Zona 21) Zona 2 Zona 2 Zona 0 3)
Secundar (Zona 2 ÎN) (Zona 2 ÎN) Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 1 şi chiar
2)
Zonã nepericuloasã1) Zonã Zona 0 3)
nepericuloasã 1)

1)
Zona 0 ÎN, 1 ÎN sau 2 ÎN indicã o zonã teoreticã a cãrei întindere este neglijabilã în condiţii normale.
2)
Aria zonei 2, creatã de o degajare de grad secundar, poate depãşi aria atribuitã unei degajãri de grad primar
sau de grad continuu; în acest caz, trebuie luatã în considerare distanţa cea mai mare.
3)
Este zona O dacã ventilaţia este atât de slabã şi degajarea astfel încât, în practicã, o atmosferã explozivã este
prezentã efectiv permanent (adicã situaţia este apropiatã de cazul în care nu existã ventilaţie).
NOTA: „ + ” înseamnã „ înconjurat de ”.

Tabelul B.2 – Procedură pentru însumarea degajărilor multiple în cadrul situaţiei V 0

Grad de degajare Acţiunea care trebuie să fie luată cu (dV/dt)min

 -
Continuu Adunarea tuturor valorilor pentru (dV/dt)min şi aplicarea rezultatului final în ecuaţiile B.2 până la
B.6
Primar În conformitate cu tabelul B.3 adunarea numărului necesar valorilor mari ale debitului
volumetric minim al aerului proaspãt (dV/dt)min şi aplicarea rezultatului final în ecuaţiile B.2
până la B.6
Secundar Să se folosească o singură valoare mare a debitului volumetric minim al aerului proaspãt
(dV/dt)min şi aplicarea rezultatului final în ecuaţiile B.2 până la B.6
NOTĂ Valoarea rezultată a debitului volumetric minim al aerului proaspãt (dV/dt) min pentru fiecare rând al tabelului
trebuie să fie aplicată în tabelul B.1. Nu se cere ca gradele de degajare diferite să fie însumate.

Tabelul B.3 – Procedura pentru însumarea gradelor

de degajare multiple primare

Numărul gradelor Numărul gradelor de degajare

de degajare primare folosite în conformitate
cu tabelul B.2
1 1
2 2
3 până la 5 3
6 până la 9 4
10 până la 13 5
14 până la 18 6
19 până la 23 7
24 până la 27 8
28 până la 33 9
34 până la 39 10
40 până la 45 11
46 până la 51 12

B.7 Exemple de calcul în vederea determinãrii gradului de ventilare

NOTA 1 - Valorile limitei inferioare de explozivitate (LEL) folosite în aceste exemple sunt doar pentru aceste scopuri explicative;
valorile nu sunt luate din CEI 60079-20.

NOTA 2 - În exemple, acestea au fost evaluate astfel încât X0 = 100 %. Acest lucru poate da un rezultat pesimist.

Exemplul nr.1

Caracteristicile degajãrii

Material inflamabil vapori de toluen

Masa moleculară a toluenului 92,14 (kg/kmol)
Sursã de degajare flanşã
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,046 kg/m3 (1,2% vol)
Grad de degajare continuu
Coeficient de siguranţă, k 0,25
Debitul de degajare, (dG/dt )max 2,8 x10-10 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei
 -
În interiorul clãdirii
Numãrul schimburilor de aer, C 1/h (2,8 x 10-4/s)
Factor de calitate, f 5
Temperatura ambiantã, T 20°C (293 K)
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 1

Mărimea construcţiei, V0 10 m x 15 m x 6 m

Debitul volumetric minim de aer proaspãt

(dG/dt )max T 2,8 x 10-10 293

(dV/dt )min = x
_______________
________
= ___________________
x _________
= 2,4 x 10-8 m3/s
k x LEL 293 0,25 x 0,046 293

Evaluarea volumului teoretic Vz :

f x (dV/dt )min 5 x 2,4 x 10-8

Vz = ____________________ = _____________________ = 4,3 x 10-4 m3
C 2,8 x 10-4

Durata persistenţei :
Nu se aplicã la degajarea continuã.

Concluzie

Volumul teoretic VZ are o valoare neglijabilã.

Întrucât VZ < 0,1 m 3

(a se vedea B.4.3.2) gradul de ventilare pentru aceastã sursã este considerat ca
fiind puternic.

Dacă disponibilitatea ventilaţiei este foarte bună atunci acolo este o zonă 0 de intindere neglijabilă (a se
vedea tabelul B.1).

Exemplul nr.2

Caracteristicile degajãrii

Material inflamabil vapori de toluen

Masa moleculară a toluenului 92,14 (kg/kmol)
Sursã de degajare la defectarea unei flanşe
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,046 kg/m3 (1,2% vol)
Grad de degajare secundar
Coeficient de siguranţă, k 0,5
Debitul de degajare, (dG/dt )max 2,8 x10-6 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei

În interiorul clãdirii
Numãrul schimburilor de aer, C 1/h (2,8 x 10-4/s)
Factor de calitate, f 5
Temperatura ambiantã, T 20°C (293 K)
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 1
 -
Mărimea construcţiei, V0 10 m x 15 m x 6 m

Debitul volumetric minim de aer proaspãt

(dG/dt )max T 2,8 x 10-6 293

(dV/dt )min = __________________
x =
_____
x ________ = 2,4 x 10-4 m3/s
_________________

k x LEL 293 0,5 x 0,046 293

Evaluarea volumului teoretic Vz :

f x (dV/dt )min 5 x 1,2 x 10-4

Vz = _____________________
= ___________________
= 2,2 m3
C 2,8 x 10-4

Durata persistenţei :

-f LEL x k -5 1,2 x 0,5

t = ____ ln ___________ = _____ ln ______________ = 25,6 h
C X0 1 100

Concluzie

Volumul teoretic VZ are o valoare semnificativã dar poate fi controlat.

Pe aceastã bazã, gradul de ventilare pentru aceastã sursã este considerat ca fiind
mediu. În orice caz, persistă o atmosferã explozivã, indiferent ce degajare a generat-o
şi se poate ca definiţia de zona 2 sã nu fie respectatã.

Exemplul nr.3

Caracteristicile degajãrii :

Material inflamabil gaz propan

Masa moleculară a propanului 44,1 (kg/kmol)
Sursã de degajare duzã de umplere a recipientului
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,039 kg/m3 (2,1% vol)
Grad de degajare primar
Coeficient de siguranţă, k 0,25
Debitul de degajare, (dG/dt )max 0,005 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei

În interiorul clãdirii
Numãrul schimburilor de aer, C 20/h (5,6.10-3/s)
Factor de calitate, f 1
Temperatura ambiantã, T 35°C (293 K)
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 1,05
 -
Mărimea construcţiei, V0 10 m x 15 m x 6 m

Debitul volumetric minim de aer proaspãt :

(dG/dt )max T 0,005 308

(dV/dt )min = x =
_________________
________ _________________
x _______ = 0,6 m3/s
k x LEL 293 0,25 x 0,039 293

Evaluarea volumului teoretic VZ:

f x (dV/dt )min 1 x 0,6

Vz = _____________________
= ________________
= 1,1 x 102 m3
C 5,6 x 10 -3

Durata persistenţei :

-f LEL x k -1 2,1 x 0,25

t = _____ ln _________ = _____ ln _______________ = 0,26 h
C X0 20 100

Concluzie

Volumul teoretic VZ are o valoare semnificativã dar dar nu depăşeşte volumul V 0..

Pe baza acestui criteriu, gradul de ventilare pentru aceastã sursã este considerat ca
fiind mediu. Cu o duratã a persistenţei de 0,26 h, se poate ca definiţia zonei 1 sã nu fie
respectatã dacã operaţia se repetã frecvent.

Exemplul de calcul nr.4

Caracteristicile degajãrii

Material inflamabil amoniac

Masa moleculară a amoniacului 17,03 (kg/kmol)
Sursã de degajare supapã de evaporare
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,105 kg/m3 (14,8% vol)
Grad de degajare secundar
Coeficient de siguranţă, k 0,5
Debitul de degajare, (dG/dt )max 5 x 10-6 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei

În interiorul clãdirii
Numãrul schimburilor de aer, C 15/h (4,2.10-3/s).
Factor de calitate, f 1
Temperatura ambiantã, T 20°C (293 K).
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 1
 -
Mărimea construcţiei, V0 10 m x 15 m x 6 m

Debitul volumetric minim de aer proaspãt :

(dG/dt )max T 5 x 10
-6 293
(dV/dt )min = _________________
x =
______
x _________ = 9,5 x 10-5 m3/s
________________

k x LEL 293 0,5 x 0,105 293

Evaluarea volumului teoretic VZ :

f x (dV/dt )min 1 x 9,5 x 10-5

Vz = ____________________ = ___________________ = 0,02 m3
C 4,2 x 10-3

Durata persistenţei :

-f LEL x k -1 14,8 x 0,5

t = ____ ln ___________ = ____ ln ________________ = 0,17 h (10 min)
C X0 15 100

Concluzie

Volumul teoretic VZ este redus la o valoare neglijabilã.

Gradul de ventilare pentru aceastã sursã este considerat ca fiind puternic (V Z < 0,1 m 3), iar aria luată în
considerare se bazează pe aceste criterii (a se vedea tabelul B.1).

Dacă disponibilitatea ventilaţiei este foarte bună atunci acolo este o zonă 0 de intindere neglijabilă (a se
vedea tabelul B.1).

Exemplul nr.5

Caracteristicile degajãrii

Material inflamabil gaz propan

Masa moleculară a propanului 44,1 (kg/kmol)
Sursã de degajare la garnitura de etanşare a compresorului
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,039 kg/m3 (2,1% vol)
Grad de degajare secundar
Coeficient de siguranţă, k 0,5
Debitul de degajare, (dG/dt)max 0,02 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei

În interiorul clãdirii
Numãrul schimburilor de aer, C 2/h (5,6.10-4/s)
Factor de calitate, f 5
Temperatura ambiantã, T 20°C (293 K)
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 1
 -
Debitul volumetric minim de aer proaspãt :

(dG/dt )max T 0,02 293

(dV/dt )min = _________________ x ______ = ________________ x ______ = 1,02 m3/s
k x LEL 293 0,5 x 0,039 293

Evaluarea volumului teoretic VZ :

f x (dV/dt )min 5 x 1,02

Vz = _____________________ = _____________ = 9200 m3
C 5,6 x 10-4

Durata persistenţei :

-f LEL x k -5 2,1 x 0,5

t = ____ ln ___________ = _____ ln ______________ = 11,4 h
C X0 2 100

Concluzie

Într-o camerã de 10 m x 15 m x 6 m, de exemplu, volumul teoretic Vz este mai mare decât volumul V 0 al
camerei. Pe deasupra timpul de persistenţă este important.

Gradul de ventilaţie pentru aceastã sursã este considerat ca fiind slab iar aria luată în considerare se
bazează pe aceste criterii.

Aria este clasificată cel puţin ca zonă 1 şi poate chiar ca zonă 0 indiferent de disponibilitatea ventilaţiei
(a se vedea tabelul B.1). Acest lucru este inacceptabil. Paşii necesită a fi luaţi fiecare pentru a reduce
valoarea scurgerii sau pentru a îmbunătăţi ventilaţia poate cu ajutorul unui sistem de ventilaţie (de
evacuare) local situat în jurul garniturii de etanşare a compresorului.

Exemplul nr. 6

Caracteristici de degajare

Material inflamabil gaz metan

Masa moleculară a metanului 16,05 (kg/kmol)
Sursã de degajare racordurile conductelor
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,033 kg/m3 (5% vol)
Grad de degajare secundar
Coeficient de siguranţă, k 0,5
Debitul de degajare, (dG/dt )max 1 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei

În afara clãdirii
Viteza minimã a vântului 0.5 m/s
Rezultã un schimb de aer,C > 3 x 10-2/s
Factor de calitate, f 1
Temperatura ambiantã, T 15oC (288K)
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 0.98
 -
Debitul volumetric minim de aer proaspãt :

(dG/dt )max T 1
(dV/dt )min = ________________ x _______ = __________________ x 0,98 = 59,3 m3/s
k x LEL 293 0,5 x 0,033

Evaluarea volumului teoretic VZ :

f x (dV/dt )min 1 x 59,3

Vz = _____________________
= ________________ = 2000 m3
C 3 x 10-2

Durata persistenţei :

-f LEL x k -1 5 x 0,5
t = ____ ln ___________ = _______ ln ____________ = 123 s (maximum)
C X0 0,03 100

Concluzie

Volumul teoretic VZ are o valoare semnificativã. Bazată pe o presupunere (a se vedea B.4.2) în cazul
unei situaţii din exteriorul clădirii, o valoare rezonabilă pentru V 0 este de 3400 m3 situaţie în care VZ este
mai mic decât V0 .

Gradul de ventilare pentru aceastã sursã este considerat ca fiind mediu iar aria luată în
considerare se bazează pe aceste criterii.

Disponibilitatea ventilaţiei este foarte bună în condiţiile existente în exterior deci aria este clasificată ca
zonă 2 (a se vedea B.1).

Exemplul nr. 7

Caracteristicile degajãrii

Material inflamabil vapori de toluen

Masa moleculară a toluenului 92,14 (kg/kmol)
Sursã de degajare defect al unei flanşe
Limita inferioarã explozivã (LEL) 0,046 kg/m3 (1,2% vol)
Grad de degajare secundar
Coeficient de siguranţă, k 0,5
Debitul de degajare, (dG/dt )max 6 x 10-4 kg/s

Caracteristicile ventilaţiei

În interiorul clãdirii
Numãrul schimburilor de aer, C 12/h (3.33 x 10-3)
Factor de calitate, f 2
Temperatura ambiantã, T 20°C (293 K)
Coeficient de temperaturã, (T/293K) 1

Mărimea construcţiei, V0 10 m x 15 m x 6 m
 -
Debitul volumetric minim de aer proaspãt :

(dG/dt )max T 6 x 10
-4
293
(dV/dt )min = ________________ x ________ = _______________ x _________ = 26 x 10-3 m3/s
k x LEL 293 0,5 x 0,046 293

Evaluarea volumului teoretic VZ :

f x (dV/dt )min 2 x 26 x 10
-3

Vz = ____________________ = ____________________ = 15,7 m3

C 3,33 x 10-3

Durata persistenţei :

-f LEL x k -2 1,2 x 0,5

t = ____ ln __________ = ______ ln ______________ = 0,85 h (51 min)
C X0 12 100

Concluzii :

Volumul teoretic VZ are o valoare semnificativã, dar nu depăşeşte volumul V 0.

Gradul de ventilare pentru aceastã sursã este considerat ca fiind mediu iar aria luată în conisderare se
bazează pe aceste criterii.

Dacă disponibilitatea ventilaţiei este foarte bună atunci aria poate fi considerată ca zonă 2 (a se vedea
tabelul B.1). Bazat pe această durată de persistenţă, conceptul de zonă 2 este acoperit.
 -

ANEXA C
(informativã)

EXEMPLE DE CLASIFICARE A ARIILOR PERICULOASE

C.1 Practica realizãrii clasificãrii ariilor periculoase presupune cunoaşterea comportamentului gazelor şi
lichidelor inflamabile, când sunt eliberate din îngrãdirea lor, şi o gândire inginereascã bazatã pe
experienţa performanţelor echipamentelor de uzinã în condiţii specificate. Nu este posibil din acest
motiv, sã se menţioneze toate variantele imaginabile referitoare la caracteristicile uzinelor şi proceselor
de producţie. În consecinţã, exemplele alese sunt cele care descriu cel mai bine filozofia generalã de
clasificare a ariilor periculoase, în vederea utilizãrii fãrã pericol a echipamentului electric în
amplasamente cu risc, în care materialul periculos este un lichid inflamabil, gaz lichefiat sau vapori sau
un material care este în mod obişnuit gazos şi inflamabil când este amestecat cu aer în concentraţii
adecvate.

C.2 Au fost menţionate condiţiile specifice pentru echipamente de uzinã care au condus la distanţele
indicate în scheme. Condiţiile de scurgere au fost luate în considerare în funcţie de performanţa
mecanicã a echipamentului şi de alte criterii reprezentative ale proiectului sãu. Ele nu au o aplicabilitate
generalã; factorii precum : diferitele materiale folosite în procesul de producţie, timpul de oprire, timpul
de dispersie, presiunea, temperatura şi alte criterii referitoare atât la instalaţiile uzinei, cât şi la
materialele de producţie, afecteazã clasificarea ariilor periculoase şi va fi necesarã luarea lor în
considerare în fiecare caz particular examinat. Datoritã acestui fapt, aceste exemple reprezintã doar
recomandãri şi va fi necesarã adaptarea lor pentru a lua în considerare circumstanţele particulare.

C.3 Forma şi întinderea zonelor pot fi diferite, în conformitate cu codul naţional sau profesional ales.

C.4 Scopul exemplelor urmãtoare nu este acela de a sta la baza realizãrii clasificãrii ariilor periculoase.
Obiectivul lor principal este sã expunã rezultate tipice, care s-ar putea obţine în practicã în numeroase
situaţii diferite, urmând recomandãrile şi procedurile descrise în acest standard, incluzând şi folosirea
tabelului B.1. Ele pot, de asemenea, sã fie utile pentru elaborarea standardelor suplimentare detaliate.

C.5 Valorile numerice sunt obţinute din diverse coduri naţionale sau profesionale, sau sunt foarte
apropiate celor care figureazã în astfel de coduri. Ele nu au alt scop decât sã serveascã drept indicaţie
pentru ordinul de mãrime al zonelor. În fiecare caz particular, întinderea şi forma zonelor pot fi luate din
codul relevant.

C.6 Dacã se doreşte utilizarea în practicã a exemplelor date în acest standard, pentru a efectua o
clasificare a ariilor periculoase, trebuie sã se ia în considerare particularitãţile fiecãrui caz.

C.7 În fiecare exemplu, se dau doar câţiva dintre parametrii care au o influenţã asupra tipului şi
întinderii zonelor. În mod normal, rezultatele clasificãrii nu sunt optime deoarece s-au luat în considerare
atât factori care au fost specificaţi cât şi alţi factori care au putut sã fie identificaţi dar nu cuantificaţi.
Aceasta înseamnã cã se va putea obţine o clasificare cu atât mai precisã cu cât parametrii de
exploatare vor fi cât mai precis specificaţi.
-
 -
Exemplul nr.1

O pompã industrialã normalã cu garnitura mecanică (diafragmă) montatã la nivelul solului, situatã în exterior, care pompeazã lichid inflamabil.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie General Colector de apă

Tipul.......................... Naturalã Naturală

Gradul........................ Mediu Slab
Disponibilitate............. Foarte bună Foarte bună

Sursã de degajare Grad de degajare

Garnitura pompei............... Secundar

Produs

Punct de aprindere................ Inferior temperaturii de lucru şi

temperaturii ambiante
Densitatea vaporilor.............. Mai mare decât a aerului
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru o pompã care are o capacitate de 50 m 3/h şi funcţioneazã la joasã presiune :

a = 3 m pe orizontalã de la sursa de degajare;

b = 1 m de la nivelul solului şi pânã la 1 m deasupra sursei de degajare.
 -
Exemplul nr.2

O pompã industrialã normalã cu garnitura mecanică (diafragmă) montatã la nivelul solului, situatã în interior, ce pompeazã lichid inflamabil.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie General Colector de apă

Tipul.......................... Artificialã Fără

Gradul....................... Scăzut
Disponibilitate............ Satisfăcătoare

Sursã de degajare Grad de degajare

Garnitura de etanşare a pompei ............................. secundar

Produs
Punct de aprindere................ Inferior temperaturii de lucru şi
temperaturii ambiante
Densitatea vaporilor.............. Mai mare decât a aerului
 -

Dimensiunile nu sunt indicate ca urmare aria periculoasă înconjoară volumul V 0. Dacă ventilaţia a fost îmbunătăţită (ventilaţie medie) atunci zona poate fi mică şi
numai zonă 2. (a se vedea tabelul B.1).
 -
Exemplul nr.3

Supapã de presiune de respiraţie în aer liber, a unei cuve de proces.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie

Tipul......................... Naturalã
Gradul...................... Medie
Disponibilitate........... Foarte bună

Sursã de degajare Grad de degajare

Orificiu de refularea a supapei ...............Primar şi secundar

Produs

Benzinã
Densitatea gazului.............. Mai mare decât a aerului
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru o supapã la care presiunea de deschidere este de aproximativ 0,15 Mpa ( 1,5
bar ) :

a = 3 m în toate direcţiile de la sursa de degajare;

b = 5 m în toate direcţiile de la sursa de degajare.
 -
Exemplul nr.4

O supapã de reglaj , instalatã într-un sistem închis de conducte ce transportã gaz inflamabil.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie

Tipul.......................... Naturalã
Gradul....................... Mediu
Disponibilitate............ Foarte bună

Sursã de degajare Grad de degajare

Garnitura axului supapei..............Secundar

Produs

Gaz...................................... Propan
Densitatea gazului................. Mai mare decât a aerului

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :

a = 1 m în toate direcţiile de la sursa de degajare.

 -
Exemplul nr.5.

Un vas fix de realizare a amestecurilor , situat în interiorul unei clãdiri, ce este deschis în mod regulat din motive tehnologice. Lichidele sunt transportate cãtre şi de
la vas prin conducte sudate, racordate la vas prin flanşe:

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie

Tipul.......................... Artificialã
Gradul........................ Scãzut în interiorul vasului
Mediu în afara vasului
Disponibilitate............ Satisfăcătoare

Sursã de degajare Grad de degajare

Suprafaţa lichidului din interiorul vasului ...............................Continuu

Deschiderile din interiorul vasului ..........................................Primar
Pierderi sau scurgeri ale lichidului în apropierea vasului ...... Secundar

Produs

Punct de aprindere................ Inferior temperaturii de proces şi

temperaturii ambiante
Densitatea vaporilor.............. Mai mare decât a aerului
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :

a = 1 m pe orizontalã de la sursa de degajare;

b = 1 m deasupra sursei de degajare;
c = 1 m pe orizontalã;
d = 2 m pe orizontalã;
e = 1 m deasupra nivelului solului.
 -
Exemplul nr.6

Separator gravitaţional ulei/apã, situat în exterior, deschis cãtre atmosferã, din rafinãriile de petrol.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie În interiorul separatorului În exteriorul separatorului

Tipul.......................... Naturală Naturală

Gradul........................ Scăzut Mediu
Disponibilitate............ Foarte bună Foarte bună

Sursã de degajare Grad de degajare

Suprafaţa lichidului.................................................................Continuu
Dereglări ale procesului........................................................ Primar
Acţiune neobişnuită a procesului ......................................... Secundar
Produs

Punct de aprindere................ Inferior temperaturii de proces şi

temperaturii ambiante
Densitatea vaporilor.............. Mai mare decât a aerului
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :

a = 3 m pe orizontalã de la separator;
b = 1 m deasupra nivelului solului;
c = 7,5 m pe orizontalã;
d = 3 m deasupra nivelului solului.
 -
Exemplul nr.7

Compresor de hidrogen situat la nivelul solului, într-o clãdire care este deschisã.

Desenul nu este la scarã.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie

Tipul.......................... Naturalã
Gradul........................ Mediu
Disponibilitate.............. Foarte bunã

Sursã de degajare Grad de degajare

Garniturile de etanşare ale compresorulului,

supapele şi flanşele din apropierea compresorului ....... Secundar

Produs

Gaz ..................................... Hidrogen

Densitatea gazului................. Mai micã decât a aerului
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :

a = 3 m pe orizontalã de la sursa de degajare;

b = 1 m pe orizontalã de la deschiderile de ventilaţie;
c = 1 m deasupra deschiderilor de ventilaţie.
 -
Exemplul nr.8

Rezervor de depozitare lichide inflamabile, situat în exterior, cu acoperiş fix şi fãrã plafon intern plutitor.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie

Tipul.......................... Naturalã
Gradul........................ Mediu *
Disponibilitate.............. Foarte bunã

Sursã de degajare Grad de degajare

Suprafaţa lichidului....................................................................... Continuu

Deschiderile de ventilaţie şi alte deschideri în acoperiş............... Primarã
Flanşe, etc. situate în interiorul perimetrului digului de retenţie
şi supraplinului rezervorului ........................................................ Secundarã

Produs

Punct de aprindere................ Inferior temperaturii de proces şi temperaturii

ambiante
Densitatea vaporilor.............. Mai mare decât a aerului
________________________________________________________________
* În interiorul rezervorului şi al canalului, slabã.
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :

a = 3 m de la deschiderea de ventilaţie;
b = 3 m deasupra acoperişului;
c = 3 m pe orizontalã de la rezervor.
 -
Exemplul nr.9
Instalaţie de umplere a cisternelor auto, situatã în exterior, pentru benzinã, cu umplere pe la partea superioarã.

Principalii factori care influenţeazã tipul şi întinderea zonei

Instalaţie şi proces

Ventilaţie

Tipul.......................... Naturalã
Gradul........................ Mediu
Disponibilitate.............. Foarte bunã

Sursã de degajare Grad de degajare

Deschideri în acoperişul rezervorului ......................................... Primară

Scurgeri la nivelul solului ............................................................. Secundară
Umplere peste limite a rezervorului ............................................. Secundară

Produs

Punct de aprindere................ Inferior temperaturii de proces şi temperaturii ambiante

Densitatea vaporilor.............. Mai mare decât a aerului
 -

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :
a = 1,5 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1,5 m pe orizontală de la îmbinarea flezibilă;
c = 1,5 m deasupra sursei de degajare;
d = 1 m deasupra nivelului solului;
e = 4,5 m pe orizontală de la canalul de drenaj;
f = 1,5 m pe orizontală de la zona 1;
g = 1,0 m deasupra zonei 1.
NOTA 1 - Dacã sistemul este un sistem închis, cu recuperare de vapori, distanţele pot fi reduse, astfel încât zona 1 va avea o întindere neglijabilã şi zona 2 se reduce semnificativ.
NOTA 2 - Scurgerile datorită umplerii peste limite sunt puţin probabil cu sisteme de restabilire a vaporilor
-
 -
Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase -
Partea I: Lista materialelor inflamabile şi caracteristicile lor. Fila 1/2

Uzina : Fabricã de vopsea (exemplul 10) Desen de

referinţã:
plan general

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Material inflamabil LEL Volatilitatea)
Punct de kg/m3 %vol. Presiunea Punct de Densitatea Temperatur Grupa şi clasa
Denumire Compoziţie aprindere vaporilor la fierbere relativã a gazului a de de Alte informaţii
Nr. 200C sau vapori lor în aprindere a temperaturãb) relevante şi
crt. raport cu atmosferei observaţii
aerul explozive
gazoase
0
C kPa 0
C
C
0

1. Solvent cu punct de C6 H12 -18 0,042 1,2 5,8 81 2,9 260 II AT3
inflamabilitate scãzut.

a)
În mod normal, este datã valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizatã valoarea punctului de fierbere (referinţa 4.4. 1 d).
b)
De exemplu II BT3.
 -
Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase
Partea II: Lista surselor de degajare Fila 2/2

Uzinã : Fabricã de vopsea ( exemplul 10 ) Arie: Desen de referinţã :

plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Arie periculoasã

Grad Temperatura Disponi- Tip Întinderea Referinţe Alte informaţii

Nr Descriere Amplasare de Re- şi presiunea Stare c) Tip d) Grad e) bilitate e) de zonei relevante şi
crt dega- ferin- de lucru zonã m obsevaţii
jare a) ţã b) 0
C 0-1-2 Pe Pe ori-
kPa ver- zontalã
ticalã
1 Garnitura Aria S 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă- 1 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra sursei de
pompei cu pompei antã antã cătoare nr.2 degajare
solvenţi **De la sursa de
degajare
2 Suprafaţa Aria vasului C 1 Ambi- Ambi- L A Scãzut Slabă 0 * * Exemplul *Interiorul vasului de
lichidului din de amestec antã antã nr.5 amestec
vasul de
amestec
3 Deschideri ale Aria vasului P 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă- 1 1,0* 2,0** Exemplul *Deasupra
vasului de de amestec antã antã cătoare nr.5 deschiderilor
amestec **De la deschideri.
4 Scurgeri de Aria vasului S 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă- 2 1,0* 2,0** Exemplul *Deasupra nivelului
supraplin din de amestec antã antã cătoare nr.5 solului
vasul de **De la vasul de
amestec amestec
a)
C - grad continuu; S - grad secundar; P - grad primar
b)
Indicarea numãrului din lista din partea I
c)
G - gaz , L - lichid, GL - gaz lichefiat ; S - solid.
d)
N - naturalã, A - artificialã
e)
A se vedea anexa B.
 -
Exemplul nr.10

Camerã de amestec într-o fabricã de vopsele:

Acest exemplu ilustreazã un mod de utilizare a exemplelor individuale nr.2 şi 5. În acest exemplu
simplificat, sunt situate într-o singurã camerã patru vase de amestec a vopselei (element 2). De
asemenea, în aceeaşi camerã sunt şi trei pompe de lichid (element 1).

Principalii factori care influenţeazã tipul de zonã sunt specificaţi în tabelele din exemplele nr. 2 şi 5.
 -
Luând în considerare factorii relevanţi (a se vedea foile de date pentru clasificarea ariilor periculoase) se
obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu:

a = 2 m;
b = 4 m;
c = 3 m;
Desenul nr.10 este o vedere în plan ; a se vedea exemplele nr. 2 şi 5 pentru întinderea în plan vertical al
zonelor.
NOTÃ - În exemplele nr. 2 şi 5, zonele au o formã cilindricã în jurul surselor de degajare. Totodatã, în practicã,
zonele sunt de obicei mãrite la o formã paralelipipedicã în cazul în care vasele de amestec sunt situate aproape
unele de altele. Astfel, nu vor exista mici pãrţi neclasificate.

Se presupune cã pompele şi vasele sunt racordate prin conducte sudate şi cã flanşele, supapele, etc.,
sunt situate în apropierea acestor echipamente.

În practicã, s-ar putea sã existe şi alte surse de degajare în camerã, de exemplu recipiente deschise,
dar acestea nu se vor lua în considerare în acest exemplu.

Dacã dimensiunile camerei sunt mici, se recomandã ca zona 2 sã se extindã la limitele încãperii.
 61
Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase -
Partea I: Lista materialelor inflamabile şi caracteristicile lor. Fila 1/3

Uzina : Parc de rezervoare pentru benzinã (exemplul nr.11) Desen de

referinţã:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Material inflamabil LEL Volatilitate a)
Punct de kg/m3 %vol. Presiunea Punct de Densitatea Temperatura Grupa şi clasa
Nr. Denumire Compoziţie aprindere vaporilor la fierbere relativã gazului de aprindere a de Alte informaţii
crt. 200C sau vaporilor unei atmosfere temperaturã b) relevante şi
în raport cu explozive observaţii
aerul gazoase
0
C kPa 0
C 0
C
1. Benzinã <0 0,022 0,7 50 < 210 > 2,5 280 II AT3
2. Petrol 55 - 65 0,043 1 6 200 3,5 330 II AT2
3. Apã ce conţine petrol <0 - > 0,7 - - > 1,2 > 280 II AT3 Aceste valori
şi benzinã sunt estimative

a)
În mod normal, este datã valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizatã valoarea punctului de fierbere ( referinţa 4.4.1 d)
b)
De exemplu II BT3.
 62
Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase -
Partea II: Lista surselor de degajare Fila 2/3

Uzinã : Parc de rezervoare pentru benzinã (exemplul 11) Arie Desen de referinţã:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonã periculoasã
Nr Temperatura Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
crt Descriere Amplasare Grad Refe- şi presiunea Stare 3) Tip 4) Grad 5) nibili- de m Referinţe relevante şi
de rinţã 2) de lucru tate zonã observaţii
dega-
jare 1) 0
C 0-1-2 Pe Pe ori-
kPa verti- zontalã
calã
1 Garnitura Aria S 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă 2 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra sursei de
pompei de pompei antã antã cătoare nr.1 degajare
benzinã. **De la sursa de
degajare
2 Suprafaţa Epurarea C 3 Ambi- Ambi- L N Scãzut Foarte 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din apei antã antã bună nr.6 separatorului
separator reziduale deasupra nivelului
solului
N Mediu Foarte 1 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
**De la separator
N Mediu Foarte 2 3,0* 7,5** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
**De la separator
3. Suprafaţa Aria C 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Slabă 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din rezervo- antã antã nr.8 rezervorului
rezervorul de rului
benzinã
4. Deschideri de Aria P 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 1 3,0* 3,0** Exemplul *3 m în jurul
ventilaţie în rezervo- antã antã bunã nr.8. ventilatorului
rezervorul de rului
benzinã
5. Flanşe , etc. în Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Satisfă 2 * * Exemplul *În interiorul
interiorul digu- rezervo- antã antã cătoare nr.8 carcasei rezervorului
lui de retenţie rului
al rezervorului
de benzinã
6. Supraplinul Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 2 3,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
rezervoarelor rezervo- antã antã bunã nr.8. solului .
de benzinã rului
 63
Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase -
Partea II: Lista surselor de degajare (continuare) Fila 3/3

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonã periculoasã
Nr Grad Re- Temperatura şi Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
crt Descriere Amplasare de ferin- presiunea de Stare Tip d) Grad e) nibili- de m Referinţe relevante şi
dega- ţã b) lucru c)
tate e) zonã observaţii
jare a) 0
C 0-1-2 Pe Pe ori-
kPa verti- zontalã
calã
7. Deschideri în Arie de P 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 1 1,5* 1,5** Exemplul *Deasupra nivelului
partea încãrcare antã antã bună nr.9 solului
superioarã a **De la degajare
rezervorului
cisternelor auto
la instalaţia de
umplere
2 1,0* 1,5** Exemplul *Deasupra degajãrii
nr.9 **De la degajare.

8. Scurgeri pe Arie de S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 2 1,0* 4,5** Exemplul *Deasupra nivelului
pãmânt în încãrcare antã antã bună nr.9 solului
interiorul **De la canalul de
canalului de drenaj
drenaj al
instalaţiei de
umplere a
cisternelor auto
9. Rezervor de Aria - 2 -
- L - - - ... * ... ** *Nu existã arii
motorinã rezervo- periculoase datoritã
rului punctului de
aprindere ridicat al
petrolului
a)
C - grad continuu; S - grad secundar; P - grad primar
b)
Indicarea numãrului din lista din partea I
c)
G - gaz , L - lichid, GL - gaz lichefiat ; S - solid.
d)
N - naturalã, A - artificialã
e)
A se vedea anexa B.
 64

Exemplul nr.11

Parc de rezervoare pentru benzinã şi motorinã.

 65

Acest exemplu ilustreazã un mod de folosire a exemplelor individuale nr. 1, 6, 8 şi 9. În acest exemplu
simplificat, în interiorul depozitului de rezervoare sunt situate trei rezervoare de benzinã (cu diguri de
retenţie) (element 3), cinci pompe de lichid (element 1) apropiate una de cealaltã, o singurã pompã (element
1), o instalaţie de umplere a cisternelor auto (element 4), douã rezervoare de motorinã (element 5) şi un
separator gravitaţional ulei/apã (element 2).

Principalii factori care influenţeazã tipul zonelor sunt indicaţi în exemplele nr. 1, 6, 8 şi 9.

Luând în considerare parametrii relevanţi (a se vedea foile de date de clasificare a ariilor periculoase), se
obţin urmãtoarele valori tipice pentru acest exemplu :

a = 3 m;
b = 7,5 m;
c = 4,5 m;
d = 1,5 m.

Desenul nr. 11 este o vedere în plan; pentru întinderea pe verticalã a zonelor, a se vedea exemplele nr. 1,
6, 8 şi 9.

Pentru detalii (zonarea în interiorul rezervoarelor, întinderea zonelor, zonarea în jurul rãsuflãtoarelor
rezervorului, etc.) a se vedea exemplele 1, 6, 8 şi 9.

NOTÃ - Este necesarã folosirea exemplelor nr.1, 6, 8 şi 9 pentru a obţine o zonare corectã a interioarelor rezervoarelor
şi a separatorului (zona 0) împreunã cu zonarea rãsuflãtoarelor rezervoarelor (zona 1), care nu fac parte din acest
exemplu.

În practicã s-ar putea sã existe şi alte surse de degajare; totuşi, pentru simplificare, acestea nu sunt luate în
considerare.
 66
Tabelul C.1 Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase -
Partea I: Lista materialelor inflamabile şi caracteristicile lor. Fila 1/1

Uzinã : Desen de
referinţã:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Material inflamabil LEL Volatilitate a)
Nr. Denumire Compoziţie Punct de kg/m3 vol. % Presiunea Punct de Densitatea Temperatura Grupa sau Alte informaţii
crt aprindere vaporilor la fierbere relativã a de aprindere a clasa de relevante şi
20 °C gazului sau unei temperaturã b) observaţii
vaporilor în atmosfere
raport cu aerul explozive
°C kPa °C 0
C

a)
În mod normal, este datã valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizatã valoarea punctului de fierbere (referinţa 4.4. 1 d)
b)
De exemplu II BT3.
 67

Tabelul C.2 - Fişã de date pentru clasificarea ariilor periculoase

Partea II: Lista surselor de degajare Fila 1/1

Uzinã : Arie: Desen de referinţã :

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Sursã de degajare Material inflamabil Ventilaţie Arie periculoasã

Grad Re- Temperatura Disponi- Tip Întinderea Referinţã Alte informaţii

Nr Descriere Amplasare de ferin- şi presiunea Stare c) Tip d) Grad e) bilitate e) de zonei relevante şi
crt dega- ţã b) de lucru zonã m observaţii
jare a) 0
C 0-1-2 Pe Pe ori-
kPa ver- zontalã
ticalã

a)
C - grad continuu; S - grad secundar; P - grad primar
b)
Indicarea numãrului din lista din partea I
c)
G - gaz; L - lichid ; GL - gaz lichefiat ; S - solid.
d)
N - naturalã ; A - artificialã
e)
A se vedea anexa B.
 68

Figura C.2 - Simboluri preferenţiale pentru zonele ariilor periculoase

69
 ANEXA NA
(informativă)
ALTE PUBLICAŢII INTERNAŢIONALE CITATE ÎN PREZENTUL STANDARD CU
REFERIRE LA PUBLICAŢIILE EUROPENE CORESPUNZÃTOARE

Acest Standard European încorporeazã prin referinţe datate sau nedatate, prevederi din alte publicaţii.
Aceste referinţe normative sunt citate în locul corespunzãtor în text şi publicaţiile sunt indicate într-o listã la
sfârşit. Pentru referinţele datate, amendamentele ulterioare sau revizuirile oricãror din aceste publicaţii se
aplicã acestui Standard European numai dacã acestea sunt încorporate în standard prin amendamente sau
revizuiri. Pentru referinţele nedatate se aplicã ultima ediţie a publicaţiei la care se face referire (incluzând şi
amendamentele).

NOTÃ - Atunci când publicaţia internaţionalã a fost modificatã prin modificãri comune CENELEC, indicate prin
(mod) se aplicã EN/HD corespunzãtor.

Publicaţia An Titlu EN/HD An

IEC 60050(426) 1990 International Electrotechnical Vocabulary (IEV) - -

Chapter 426: Electrical apparatus for explosive
atmospheres
IEC 60079-4 1975 Electrical apparatus for explosive gas - -
atmospheres
Part 4: Method of test for ignition temperature
IEC 60079-4A 1970 First supplement to IEC 60079-4 (1966) - -
Standardul european EN 60079-10:2004 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic CT 137
Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive.

Membrii comitetului de lectură (CDL) care au verificat versiunea română a standardului european
EN 60079-10:2004:

dl. Adrian FILIPOVICI INSEMEX CT 137 Aparatură electrică pentru

atmosfere potenţial explozive
dl Attila KOVACS INSEMEX CT 137 Aparatură electrică pentru
atmosfere potenţial explozive
dna Tatiana SCĂRLĂTESCU - Expert ASRO

Versiunea română a acestui standard a fost elaborată de către: Dr.ing. Mihaela Părăian, ing. Niculina
Vătavu, Ing,Ghicioi Emilian, Ing.Florin Păun- INSEMEX Petroşani .

Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare. Utilizatorii
standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.

Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor
modificărilor.

Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în

Buletinul Standardizării.