Sunteți pe pagina 1din 7

Mesopotamia

Proiect: Realizat de catre Carbune Ioan Lucian


Clasa a XI-A
Materie: Istoria Artei Sacre
Mesopotamia
• Popoarele care au trăit în antichitate în Mesopotamia au împrumutat unele de la altele
principalele forme de cultură (pornind de la legendele despre zei până la principalele elemente de
artă). Mesopotamia (în sumeriană „Ţara dintre fluvii”) este o câmpie aflată între fluviile Tigru şi
Eufrat (pe teritoriul de azi al Irakului).
Mesopotamia
• Aici a apărut pentru prima dată civilizaţia. Ea a fost locuită de
numeroase popoare care s-au aşezat aici în timp: sumerienii,
akkadienii, babilonienii, asirienii. Sumerienii au inventat scrierea pe la
anul 3500 î.Hr., pe care au preluat-o apoi toate popoarele din
Mesopotamia şi au scris primele texte literare cunoscute (Epopeea lui
Ghilgameş este una dintre cele mai vechi).Bineînţeles că fiecare popor
a adus propria sa contribuţie şi propriile elemente originale. Ei se
aflau în sudul Mesopotamiei.Prima formă de stat din Mesopotamia a
fost oraşul-stat, apărut pe la 3000 î.Hr.
Mesopotamia
• Acelaşi lucru au făcut şi babilonienii şi
apoi asirienii, care au cucerit întreaga
Mesopotamie. În general se vorbeşte
despre o cultură mesopotamiană,
considerând problema global, spunându-
se apoi care sunt elementele de
originalitate aduse de fiecare
popor.Statele sumeriene. Astfel, cultura
sumeriană care a fost prima în acest
teritoriu, a fost preluată şi de akkadieni,
care i-au cucerit pe sumerieni.
Sumerienii au fost cei care au creat, în
perioada neolitică, cea mai veche
civilizaţie cunoscută: au construit
primele oraşe şi apoi statul şi au inventat
scrierea.
Arta in Mesopotamia
• Arhitectura. Principalele construcţii ale popoarelor mesopotamiene au
fost palatele, templele şi ziguratele. Toate construcţiile erau realizate
din cărămidă nearsă şi mai rar arsă, mai ales pentru partea de exterior a
construcţiei. O particularitate o reprezintă folosirea cărămizilor
smălţuite, foarte frumos colorate, pentru decoraţiuni exterioare.
Palatele s-au păstrat în număr mic. Dintre cele rămase, cel mai
impunător este palatul regelui Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.
Hr.), din perioada Noului Imperiu Babilonian
Arta in Mesopotamia
• Cele mai importante construcţii religioase erau templele şi ziguratele.
Templele apar pe la 3500 î.Hr. Ele erau alcătuite de regulă din trei
încăperi, una centrală şi două laterale. În încăperea centrală se afla un
altar şi statuia zeului. Ziguratul era un turn anexă al templului alcătuit
din 3 până la 7 etaje. El simboliza scara pe care coboară zeul în
templu. Aici se afla o statuie a zeului şi se depuneau ofrande pentru
acesta

S-ar putea să vă placă și