UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE
PROGRAMUL STUDII DE MASTER CONSERVARE ȘI
RESTAURARE

REFERAT
CULOAREA CA MIJLOC DE SEMNIFICAȚIE ÎN BAROCUL
EUROPEAN

DISCIPLINA: CULOAREA MIJLOC DE SEMNIFICAȚIE ÎN ARTELE

VIZUALE

CONF.UNIV.DR. VASILE FUIOREA

STUDENT: Paraschivescu Roberto-Cristian

ANUL: I GRUPA:
……………………………………………..

SEMESTRU I, AN UNIVERSITAR 2022-2023, DATA 20. 01. 2023

CRAIOVA
 Diego Velázquez

Începuturi

Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (n. 6 iunie 1599,[2][3][4][5] Sevilla, Kingdom of

Seville(d), Spania[6][7][8] – d. 6 august 1660,[4][5][9][10] Madrid, Province of Madrid(d), Spania[11][7][8]) a
fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al
stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În
același timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni și al unui nou mod de zugrăvire a naturii.
Acest lucru a determinat ca, la sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniștilor să
valorifice în pictura lor moștenirea lui Velázquez. 1

Viața și Opera

Diego Velázquez vine pe lume în primăvara târzie a anului 1599, în orașul Sevilla din Andaluzia.
Botezul său are loc la 6 iunie în biserica din cartierul popular "San Pedro". Era fiul lui Juan
Rodriguez de Silva, dintr-o familie de nobili portughezi scăpătați, și al Jeronimei Velázquez.
După obiceiul spaniol, Diego și-a adăugat numele mamei și a rămas cunoscut în istoria artei sub
numele Velázquez. Din fragedă copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în atelierul
lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoștințe complexe, legând teoria de practica artei.
Velázquez obține brevetul de pictor la 14 martie 1617, ceea ce îi dă dreptul să deschidă un atelier
propriu, să creeze sub numele său și să primească elevi. Are de abia 18 ani. În 1618 se
căsătorește cu Juana, fiica maestrului său Pacheco, de la care primește o bogată zestre. 2

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Diego_Vel%C3%A1zquez
2
Ibidem
 Cariera la Madrid

În 1622, Velázquez pleacă la Madrid, unde se remarcă cu pictarea portretului poetului Luis de
Góngora y Argote. Ministrul Olivarez, originar din Andaluzia, îl cheamă pe tânărul Velázquez la
curtea regală pentru a picta portretul capelanului Don Juan de Fonseca. Portretul, realizat foarte
repede, este transmis la palatul regal "Alcazar". Impresionat de creația artistului, regele Filip al
IV-lea îi cere să-i picteze portretul (astăzi pierdut), pe care Velázquez îl termină la 30
august 1623. Acest tablou marchează începutul unei legături pe viață între pictor și suveran.

Diego Velázquez: Triumful lui Bacchus (Los Borrachos), 1628 - Museo Prado, Madrid

La 6 octombrie 1623, tânărul Velázquez este numit "pintor de camera" (pictor de curte) și
locuiește împreună cu familia la Madrid, în palatul Alcazar. Din august 1628 până în
aprilie 1629, se află la Madrid pictorul flamand Peter Paul Rubens, care pictează portretele
familiei regale. Împreună vizionează întreaga colecție din palatul "Escorial" și admiră operele
lui Tiziano și discută despre pictura italiană. Aceste discuții trezesc în Velázquez dorința de a
cunoaște Italia. 3

Prima călătorie în Italia

În 1629, regele îi permite pictorului să plece și Velázquez părăsește Madridul în luna iulie.
Călătorește împreună cu generalul Spinola, recent numit comandant al trupelor spaniole
din Italia. La sfârșitul lui august, Velázquez sosește la Genova, de acolo pleacă la Milano, apoi
la Veneția și Roma. Artistul rămâne un an în Cetatea Eternă. Înainte de a se întoarce în Spania,
Velázquez vizitează Napoli pentru a picta portretul surorii regelui spaniol, infanta Maria,
căsătorită cu viitorul împărat Ferdinand al III-lea.4

3
Ibidem
4
Ibidem
 Întoarcerea la Madrid

După întoarcerea din Italia în ianuarie 1631, pictorul își ocupă imediat postul la curtea regală.
Răspunde la numeroase solicitări privind executarea unor portrete și a unor tablouri cu tematică
religioasă. Bună parte a anului 1635 o dedică realizării tabloului intitulat "Predarea Bredei".
Tabloul reprezintă momentul în care Justin Nassau, guvernatorul orașului olandez Breda, predă
cheile orașului său generalului Ambrogio Spinola, comandant al oștilor spaniole victorioase.
Scena, care avea menirea să prezinte idealul spaniol de noblețe cavalerească față de adversarul
învins, este realizată veridic în lumina naturală a zilei, scoțând în evidență tonurile verzi și
albastre specifice peisajului olandez. Tabloul este realizat pentru decorarea marelui salon al
noului palat "Buen Retiro".5

Diego Velázquez: Portret alegoric al regelui Filip al IV-lea, 1644/46 - Galleria degli Uffizi, Florența

Atribuțiile lui Velázquez în calitate de pictor al curții se lărgesc în 1636, când primește titlul
de "ayuda de guardarropa", având sarcina decorării apartamentelor regale. În 1643 este numit
superintendent al colecției regale, având ca atribuție supravegherea lucrărilor de renovare
a Alacazarului.
Este perioada în care Velázquez face parte din cercurile cele mai apropiate ale regelui. Din
izvoare scrise știm că artistul a fost autorul câtorva nuduri, dar dintre acestea s-a păstrat
doar "Venus la oglindă". În pictura spaniolă a secolelor al XVII-lea și al XVII-lea nudurile de
femeie erau o raritate. Inchiziția nu permitea o asemenea temă în pictură. Creația lui Velázquez
amintește de nudurile lui Tiziano (de ex.: "Venus din Urbino"), dar artistul spaniol creează o
viziune personală a acestei teme. Trupul zvelt, dar totodată uimitor modelat al zeiței este văzut
din spate. Reflexia chipului ei în oglinda de argint este neclară. Avem impresia că Venus nu-și
admiră propria frumusețe, ci mai degrabă urmărește pe cel care o privește.6

5
Ibidem
6
Ibidem
 Diego Velázquez: Venus la oglindă, 1647-51 - National Gallery, Londra

A doua călătorie în Italia

În 1649, Velázquez îi propune regelui să-l trimită în Italia cu misiunea de a achiziționa picturi și
sculpturi pentru galeria nouă a palatului Alcazar. Pictorul sosește la Veneția unde cumpără
tabloul "Venus și Adonis adormit" de Paolo Veronese, precum și numeroase lucrări ale
lui Tintoretto. După aceea pleacă la Modena, Parma, Bologna, iar la sfârșitul lunii mai la Roma.
Pictează portretul servitorului său, Juan de Pareja, căruia, după întoarcerea în Spania, îi redă
libertatea. Tabloul stârnește admirație în cercurile pictorilor italieni, Velázquez este ales membru
al "Academiei Sfântul Luca". În portretul Papei Inocențiu al X-lea, artistul prezintă o
personalitate deosebit de puternică, cu o privire pătrunzătoare, plină de fermitate. Virtuozitatea
tehnică se poate observa în modul în care a fost pictată pelerina roșie de mătase pe care lucesc
reflexe aurii. Papa, foarte mulțumit de portret, dorește să-l recompenseze cu o sumă enormă de
bani, Velázquez însă refuză cu mândrie, spunând că realizarea portretului papal este o obligație
de serviciu a pictorului de curte al "Majestății Sale Catolice". În iunie 1651 se întoarce
la Madrid.7

Diego Velázquez: portretul Papei Inocenţiu al X-lea, 1650 - Galleria Doria Pamphilj, Roma

7
Ibidem
 Ultimii 10 ani ai vieții

Între anii 1651 și 1660, Velázquez își continuă cariera la curtea regală, timp în care creează noi
capodopere. Tabloul său intitulat "Las Meninas" (cunoscut și ca: Doamne de onoare sau Familia
lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai ilustre creații din istoria picturii universale. Pictorul
se înfățișează aici și pe sine, cu penelul și paleta în mână. Tabloul fascinează prin zugrăvirea
realistă și, în același timp, discretă a vieții de la curte, prin autenticitatea expresiei, surprinderea
exactă a gesturilor și privirilor, înfățișarea magistrală a scenei.

Diego Velázquez: Doamne de onoare (Las Meninas), 1656 - Museo Prado, Madrid
În februarie 1652, Filip al IV-lea îl numește mare mareșal al Palatului (aposentador mayor de
Palacio) iar în 1659 i se conferă crucea de "Cavaler al Ordinului Sfântul Iacob". În anul următor,
pregătește cununia infantei Margareta-Tereza cu regele Franței, Ludovic al XIV-lea, cununie ce
are loc la granița franco-spaniolă. După întoarcerea sa la Madrid, pictorul se îmbolnăvește.
Regele își vizitează favoritul pe patul de suferință. După șapte zile de agonie, Diego Velázquez
moare la 6 august 1660. Este înmormântat în biserica San Juan Bautista.8

8
Ibidem
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Diego_Vel%C3%A1zquez