1

Vânătoarea de lei
Peter Paul Rubens

Când vorbim de epoca pictorilor flamanzi este imposibil ca prima dată să nu ne gândim
la Peter Paul Rubens care a fost și un viguros maestru al artei Barocului. . A fost un artist
admirat de la primii săi pași iar cariera sa a fost un adevărat spectacol pană la sfarșitul
vieții. Deși capodoperele sale includ portrete și peisaje, Rubens este poate cel mai bine
cunoscut pentru compozițiile sale religioase și mitologice.

S-a născut pe 28 iunie 1577, în orașul Siegen- Germania, fiind al șaselea din cei șapte
copii ai familiei avocatului Jan Rubens și a soției sale Maria Pypelincks. Ambii părinți
proveneau din Anvers, Belgia de astăzi, dar tulburările religioase au forțat familia să fugă
din oraș.

Abia după moartea tatălui său, familia s-a mutat înapoi la Anvers.
 2

Pregătirea sa artistică a început în 1591, odată cu ucenicia la Tobias Verhaecht, o rudă

și pictor de peisaje cu talent modest. Un an mai târziu a trecut la atelierul lui Adam van
Noort, unde a rămas timp de patru ani până când a fost ucenic la cel mai important artist
din Anvers, Otto van Veen.

Rubens a plecat în Italia în anul 1600 și a petrecut acolo 8 ani în care a studiat arta
clasică. Picturile sale sunt pline de clădiri antice, sculpturi și simbolism. Dar Rubens a privit
cu atenție și lucrările unor artiști italieni mai recenți. El a fost inspirat de figurile
monumentale ale lui Michelangelo și de picturile pline de culoare ale lui Titian. Rubens s-a
inspirat și din stilul de pictură al lui Caravaggio , care a realizat picturi spectaculoase în
clar-obscur 1 cu figuri mari care umpleau cea mai mare parte a pânzei. După ce a văzut
toate aceste lucruri în Italia, Rubens și-a dezvoltat propriul stil special. Un stil care l-a făcut
să aibă mult succes chiar și la Roma.

La sfârșitul anului 1608, Peter Paul Rubens, în vârstă de 31 de ani, a părăsit lumea
artistică din Italia pentru a se întoarce în orașul natal, Anvers, deoarece mama sa era
bolnavă. Aceasta a murit înainte de sosirea sa, dar fiul a rămas, intuind șansa carierei sale.
Ceea ce a urmat în deceniul următor a fost transformarea sa în diplomatul, omul de afaceri
și antreprenorul care avea să facă din el unul dintre cei mai de succes artiști europeni din
toate timpurile.

Deși sunt biografi care menționează că Rubens ar fi fost primit cu triumf la Anvers, nu
sunt dovezi ca ar fi fost chiar așa. Nu a fost totuși primit în Anvers cu extrem de mult
entuziasm, ci mai mult cu o curiozitate sporită. Nu era extrem de faimos pentru excursia lui
în Italia, dar nici un total necunoscut pentru oameni. 2

Însă, în 1609, arhiducii Albert și Isabella l-au numit pictor al curții de la Bruxelles, o
onoare pe care Rubens a ajustat-o cu pricepere pentru a-i permite să rămână la Anvers și
să primească comenzi de la alți patroni. De asemenea, a fost scutit de toate impozitele și de
înregistrarea elevilor săi în breasla artiștilor locali de la Sfântul Luca, astfel încât a putut
alege pe oricine dorea pentru atelierul său. Această înțelegere i-a oferit libertatea de a-și
construi reputația, artiștii făcând coadă pentru a lucra pentru el, și de a-și crește producția.
Iar metodele sale de atelier erau inovatoare: Rubens nu numai că a fost fericit să urmeze

1 cu contraste puternice între lumină și umbră.

2 Dan Grigorescu, Rubens si misterioasele lui calatorii, editura 100+1 Grammar, București, 1995, pp 77-78
 3

sistemul nord-european al unor doi artiști principali care lucrau împreună la un tablou,
ceea ce aducea un plus de prestigiu pentru patronii locali, dar a introdus și ideea italiană
conform căreia meritul unui tablou ține de imaginația creatoare a artistului și că realizarea
efectivă a acestuia poate fi realizată de către elevi de încredere. În plus, pentru a controla și
a face bani din raspandirea ideilor sale, în jurul anului 1618 Rubens a devenit primul pictor
flamand care a lansat o afacere de tipărire, implicându-și propriul atelier în gravarea și
publicarea desenelor sale.

Lucrările realizate de Rubens reprezintă o încordare supraomeneasca, o ardoare, un

avânt în luptă și sunt pline de dinamism. Trupurile se contorsionează, gestica este una
exagerată, mușchii sunt incordati și animalele atacă oamenii sau sunt pe cale să o facă.
Până și oamenii ce sunt morți în picturile lui sunt reprezentati ca și cum ar fi încă o urmă
vie acolo pe chipurile lor. Tablourile au viața.

Educația umanistă a lui Rubens l-a făcut să picteze și tablouri mitologice pe lânga cele
religioase. Scopul scenelor mitologice era vizualizarea revendicărilor și doctrinelor
oamenilor și a forțelor naturii. Tema acestor scene este dinamismul, expresia puterii și
vitalitatii.

Ca piese de mari dimensiuni menite să decoreze palatele din aceea vreme, mai ales ale
prinților germani ce le comandau, se află pe lânga Vânătoarea de lei și Vânătoarea de
hipopotami, Vânătoarea de lupi, Vânătoarea de mistreți, și altele.3

În acest referat ne vom opri însă la tabloul Vânătoarea de lei care fost creat în anul
1621, în ulei pe suport de pânză. Are dimensiunea de 249 cm înălțime și 377 cm lățime și se
află în prezent expus la Alte Pinakothek în Munchen, Germania.

Tabloul reprezintă mișcarea artistică numită baroc.

Wolfgang Willhelm de Bavaria, duce de Neuburg este cel care a comandat Vânătoarea de
lei4, care este mai mult o luptă între oameni și lei decât o vânătoare propriu-zisă.

Aceasta surprinde un moment extrem de tensionant, iar scena este captivantă întrucât
deznodământul este unul incert. Caii ciocnindu-se, vânătorii care cad și leul formează o
adevarata tornadă. Trei sulițe se îndreaptă către pradă și te face să te întrebi inevitabil cine
va ieși învingător din această luptă. Este o lucrare ce arată ca o scenă violentă ce pare a fi
reală, ce cuprinde vânători și lei ce încearcă să se omoare. Unii încearcă să iși ridice sulița
pentru a omorî leii, în timp ce alții sunt căzuți pe jos și au nevoie disperată de a fi salvați de
atacul leilor.

3 Ele fac parte din faimoasele Vânători care reprezintă animale în lupte agere și nu au fost create în serii ci
individual pentru apropiații artistului.Wilhelm von Bode, Maeștrii picturii olandeze și flamande, editura Meridiana,
București, 1974, pp10-11 )
4 tot el este cel care a comandat și celebra pictură Judecata de apoi pentru a infrumuseța bisericile.
 4

În această lucrare există un plan înclinat, orizontal. Leul care îl mușcă pe vânătorul din
prim-plan este centrul atenției, iar cavalerul care vine din spatele imaginii creează
profunzime, precum și un spațiu tridimensional.

Totul fierbe în acest tablou: cai, animale. Ochii bulbucați. Guri deschise. Tensiune
musculară.

Artistul a trebuit să se străduiască din răsputeri pentru a încadra într-un singur tablou
patru cai, doi lei și șapte vânători!

Și toate acestea sunt extraordinare, pompoase. În baroc, totul este așa. Chiar și moartea
trebuie să fie frumoasă.

Putem observa ca claritatea compozitiei contrazice violența, iar culorile contrastante

creează senzația de echilibru și claritate.

Vânătorul arab cu scutul are calul orientat în direcția opusă, ceea ce dă, de asemenea, iluzia
de profunzime, de miscare, de actiune. Muschii calului sunt incordati, gata de lupta la fel ca
mușchii încordați de pe brațul vânătorului.

Brațul ridicat al cavalerului din mijloc ne îndreaptă spre vânătorul pictat cu îndrăzneală în
roșu și apoi privirea este îndreptată spre vânătorul aflat la pământ cu un leu deasupra lui. El
își îndreaptă pumnalul, gata să înjunghie leul care este pe cale să cadă asupra lui. De acolo,
privirea este atrasă din nou spre vânătorul în alb, care este in cădere liberă. Gestica
acestuia este pictata exagerat și întruchipează spaima pe care o simți în momentul unei
lupte atât de periculoase.

Piciorul vânătorului arată și el spre vânătorul căzut în albastru și spre călărețul întunecat
din dreapta, care este gata sa riposteze deși privirea lui este una ușor înspăimântată.
Calarețul în albastru ce a căzut și a pierdut lupta este reprezentat cu mâna care ține încă
strâns sus sabia ca și cum nu ar fi gata să renunțe niciodată la luptă. La rândul său, călărețul
întunecat ridică o frânghie care trage privitorul înapoi în scena principală.

Operele lui Rubens sunt reprezentate întotdeauna de o acțiune sau una ce este pe cale să
se întâmple.
 5

Alți autori oferă o opinie distinctă ce nu poate fi văzută de un privitor neavizat. Acesta
menționează ca în Vânătoarea de lei de la Munchen, purtătorul coifului din tablou formează
împreună cu cei doi care sunt la pământ o piramidă cu laturi egale. Această simetrie din
tablouri trebuia ascunsă ochiului. 5 Însă, ea se afla în lucrările lui Rubens, o simetrie ce
conturează ideea de frumos (belezza). Compoziția este împărțită de o linie formată de
vânător, de leu și de bărbatul care cade. Mediana dintr-un unghi echilateral, care unește
personajele.

Când discutăm despre paleta de culori, la Rubens culoarea devine elementul esențial al

tabloului.

Rubens creează un fundal foarte întunecat, astfel încât figurile centrale să fie ușor de
distins în mijlocul haosului.

Trupurile contorsionate și culorile transformă energia în forme ce par a fi crengile unui

copac în vânt.

Pe pelerina arabului pot fi observate tușe îndrăznețe de roșu, care sunt deseori
semnătura pictorului, iar pentru pelerina purtată de cavaler nuanțe mai închise. Mantia
cavalerului are diferite tonuri de roșu combinate cu umbre adânci pentru a crea mișcare în
țesătură.

Pentru leii săi, Rubens folosește mai multe nuanțe de galben și maro puternice pentru
definire, contorsiuni musculare, stres si încordare. Detaliile și tușele nete sunt folosite
pentru coama leului pentru a-i accentua textura senzuală și exotică.

Linii puternice de gri și albastru sunt folosite pentru cerul sub care are loc evenimentul.
Nu este un cer obișnuit, senin, albastru ci unul întunecat, învolburat care să ajute la
creearea unei imegini pline de tensiune și acțiune.

Verdele închis și galbenul sunt culori puternice folosite pentru pământul prăfuit care este
scena unde are loc conflictul.

5 Jacob Burckhardt, Universul lui Rubens, Editura Meridiana, București, 1978, pp 83-94
 6

Privitorul nu poate să nu remarce și vânătorul torturat ce este gata să se prăbușească,

îmbrăcat în alb pur, în timp ce leul îi smulge trupul de pe calul său, care la rândul sau este
desenat cu un alb la fel de pur îngeresc.

Cum am menționat mai sus, tabloul este încadrat în perioada de artă numită baroc.

Stilul baroc își are originea în Italia, iar printre pionierii săi se numără mari artiști
precum Michelangelo și Tintoretto. Arta barocă s-a axat pe lucrări impersonale și generice,
cu o atmosferă animată și energică.

Succesul stilului baroc a fost promovat de Biserica Romano-Catolică, care a decis, ca

răspuns la Reforma protestantă, că arta ar trebui să se concentreze pe teme religioase și pe
implicarea emoțională. De asemenea, aristocrația a văzut în arta barocă un mijloc de a
demonstra bogăția și puterea.

Unul dintre cele mai mari exemple ale semnificației barocului este transmis de o serie de

picturi realizate de Rubens pentru Marie de Medici la Palatul Luxembourg din Paris.

În pictura barocă flamandă, accentul a fost pus pe natura moartă, pe picturile de gen cu
scene cotidiene și pe peisaje. Cu toate acestea, mulți artiști, cum ar fi Rubens, au păstrat
subiectele religioase tradiționale..

Barocul are ca ideea centrală frumusețea, iar pentru ca opera de artă să îndeplinească
această idee erau nevoie de trei părți: prima este despre proporția părților, simetria,
ordinea, iar a doua despre cantitate și ultima despre formă. 6

Arta lui Peter Paul Rubens este un mix între tradițiile realismului flamand și caracteristici
ale Renașterii italiene. El a reușit să-si pună propria sa forță uimitoare, talentul și ideiile
într-un stil puternic care a ajuns să întruchipeze arta barocă a secolului al XVII-lea. Figurile
ample, robuste și opulente din picturile sale7 generează un sentiment de mișcare
omniprezent în compoziții vii și dinamice.

6 Cand vorbim de cantitate ne referim la continut, iar la forma la îmbinarea culorilor și liniilor (Viktor Lazarev,
Vechi maestri europeni, Editura Meridiane, București, 1977)
7 Rubens a creeat asa numitul stilul rubensian care vine să definească formele unei femei, generoase dar armonios
proporţionate.
 7

Fosta locuință a pictorului flamand, astăzi muzeu, este o dovadă a succesului său uriaș.
Rubens însuși a proiectat clădirea, modelând-o după un palat italian. Aceasta a găzduit și
atelierul său, în care a angajat până la 100 de pictori în același timp, printre care se
numărau artiști iluștri precum Anthony Van Dyck, Frans Snyders și Jan Bruegel cel Bătrân.

După ce a suferit de gută timp de mulți ani, Rubens a murit la Anvers la 30 mai 1640. A
fost înmormântat acolo, în biserica orășenească St. Jacobs. După moartea sa, văduva sa,
Helene Fourment, i-a cerut colegului său apropiat Johann Bockhorst să îi finalizeze
lucrările neterminate.

În România se află mai multe tablouri atribuite pictorului Peter Paul Rubens: „Portretul
Giovannei Spinola Pavese”, aflat la Muzeul Național de Artă al României din București, „Sf.
Ignațiu de Loyola” și „Sf. Franciscus Xaverius”, aflate la Muzeul Brukenthal din Sibiu,
„Regina implorată”, aflată la Muzeul de Artă din Craiova şi „Coborârea lui Isus de pe Cruce”,
un tablou aflat în Catedrala Armeano-Catolică din Gherla.

Cu picturile sale dramatice și de mari dimensiuni, Peter Paul Rubens a influențat arta
barocă ca niciun alt pictor.
 8

Bibliografie
1. Constantin Suter, 1974, Rubens, Editura Meridiane, Bucuresti
2. Dan Grigorescu, 1995, Rubens si misterioasele lui calatorii, Editura 100+1 Gramar,
Bucuresti
3. Jacob Burckhardt, 1978, Universul lui Rubens, Editura Meridiane, Bucuresti
4. Roger Avermaete, 1972, Rubens si epoca sa, Editura Meridiane, Bucuresti
5. Viktor Lazarev, 1977, Vechi maestri europeni, Editura Meridiane, Bucuresti
6. Wilhelm von Bode, 1974, Maestrii picturii olandeze si flamande, Editura Meridiane,
Bucuresti
7. https://www.radioromaniacultural.ro
8. https://www.arthistoryproject.com
9. www.theguardian.com
10. www.medium.com

Virgil Andrei, an II Sculptura, UNAGE