EXPOZIŢII UNIVERSALE ŞI PARTICIPĂRI ROMÂNEŞTI

Deschise, la început, ca urmare a înregistrării unor progrese tehnice deosebite şi a

revoluţiei industriale, expoziţiile mondiale sau expozițiile universale erau un prilej ideal de
prezentare a ţărilor participante. Cu timpul, Expoziţia universală va întruchipa un oraş în
miniatură, întins pe câteva zeci de hectare, unde fiecare ţară avea propriile ei pavilioane, dar şi
alte construcţii emblematice. Evenimentele se întindeau pe parcursul mai multor luni, ba chiar, în
unele cazuri, aproape un an. Interesul sporit al vizitatorilor dovedeşte numărul lor impresionant,
uneori. De exemplu, expoziţia universală de la Paris, care în perioada 25 mai - 25 noiembrie
1935 este vizitată de 31 de milioane de oameni. Era clar că tocmai în acest "concert" al
umanităţii o ţară putea să arate tot ce avea ea mai important - modul de viaţă al poporului,
mentalităţile şi organizarea politică, bogăţiile solului şi subsolului, industria, agricultura,
turismul.
Intitulate mai întâi, simplu, „Expo”, expoziţiile mondiale s-au organizat de la mijlocul sec
al XIX- lea în 1851 la Londra (Marea Britanie), 1855 la Paris (Franţa), 1861 la Metz (Franţa),
1862 la Londra (Marea Britanie), 1867 la Paris (Franţa), 1872 la Lyon (Franţa), 1873 la Viena
(Austria), 1876 la Philadelphia (Statele Unite), 1878 la Paris (Franţa), 1880 la Melbourne
(Australia), 1885 la Anvers (Belgia), 1888 la Barcelona (Spania), 1889 la Paris (Franţa), 1893 la
Chicago (Statele Unite), 1894 la Anvers (Belgia), 1897 la Bruxelles (Belgia), 1900 la Paris
(Franţa), 1904 la Saint Louis (Statele Unite), 1905 la Liège (Belgia), 1906 la Milano (Italia),
1909 al Nancy (Franţa), 1910 la Bruxelles (Belgia), 1911 la Charleroi (Belgia), 1913 la Gand
(Belgia), 1914 la Lyon (Franţa), 1915 la San Francisco (Statele Unite), 1929 la Barcelona
(Spania), 1930 la Anvers (Belgia), 1930 la Liège (Belgia), 1933 la Chicago (Statele Unite), 1935
la Bruxelles (Belgia), 1936 la Stockholm (Suedia), 1937 la Paris (Franţa), 1938 la Helsinki
(Finlanda), 1939 la Liège (Belgia), 1939 la New York (Statele Unite), 1947 la Paris (Franţa),
1949 la Stockholm (Suedia), 1949 la Port-au-Prince (Haïti), 1949, Lyon (Franţa), 1951 la Lille
(Franţa), 1953 la Ierusalim (Israel), 1953 la Roma (Italia), 1954 la Napoli (Italia), 1955 la Torino
(Italia), 1955 la Helsingborg (Suedia), 1956 la Beit Dagan (Israel), 1957 la Berlin (Germania),
1958 la Bruxelles (Belgia), 1961 la Torino (Italia), 1962 la Seattle (Statele Unite), 1964-1965 la
New York (Statele Unite), 1965 la München (Germania), 1967 la Montréal (Canada), 1968 la
San Antonio (Statele Unite), 1970 la Osaka (Japonia), 1971 la Budapesta (Ungaria), 1974 la
Spokane (Statele Unite), 1975 la Okinawa (Japonia), 1981 la Plovdiv (Bulgaria), 1982 la
Knoxville (Statele Unite), 1984 la Nouvelle-Orléans (Statele Unite), 1985 la Tsukuba (Japonia),
1985 la Plovdiv (Bulgaria), 1986 la Vancouver (Canada), 1988 la Brisbane (Australia), 1991 la
Plovdiv (Bulgaria), 1992 la Sevilla (Spania), 1992 la Genova (Italia), 1993 la Taejon (Coreea de
Sud), 1998 la Lisabona (Portugalia), 2000 la Hanovra (Germania), 2005 la Aichi (Japonia), 2008
la Saragossa (Spania), 2010 la Shanghai (China), 2012 la Yeosu (Coreea de Sud). Urmează, în
2015 la Milano (Italia), 2016 la Antalya (Turcia), 2017 la Liège (Belgia) sau Edmonton
(Canada). Întorcându-ne în timp la Londra, în 1851, se organizează prima expoziţie mondială,
unde sunt prezentate de diverse naţiuni cele mai noi realizări, cu precădere industriale, dar şi din
alte domenii. Prima expoziţie universală, denumită atunci „Marea Expoziţie a Lucrărilor de
Industrie a tuturor naţiunilor” - „The Great Exhibition of the Works of Industry of all Nations”,
sau „Marea Expoziţie”, uneori şi „Crystal Palace Exhibition”, cu referire la Palatul de Cristal ca
structură temporară, a avut loc în Hyde Park şi a fost prima dintr-o serie de expoziţii World's Fair
ale culturii şi industriei, care aveau să devină o caracteristică populară a secolului al XIX-lea.
Deschisă la initiaţiva Prinţului Albert, consortul reginei
Victoria şi organizată de Henry Cole expoziţia a avut un
extraordinar succes. A fost vizitată de peste 6 milioane de
curioşi din întreaga lume, înainte de a-şi închide porţile
în luna octombrie aceluiaşi an. Aici au fost prezente şi
numeroase figuri notabile ale timpului, printre care
Charles Darwin, membri ai casei regale de Orléans.
scriitorii Charlotte Brontë, Lewis Carroll şi George Eliot.
A fost, practic, prima expoziţie de produse
South Kensington Museum manufacturate, cele mai interesante intrând în colecţia
Muzeului South Kensington, deschis in 1857, iar mai târziu au intrat în patrimoniul Muzeului
Victoria & Albert.
Structura obiectelor expuse era foarte variată, de la aparate de bucătărie, la dinți falși sau
de la mătăsuri din cele mai fine, la maşini agricole. La expoziţie au participat mai mult de 10.000
de producători, pe tarabe, care puse cap la cap, însumau 6 km. Au fost expuse minuni ale
tehnologiei din întreaga lume, dar expoziţia a fost dominată clar de Marea Britanie, prima
naţiune industrializată a lumii. Chiar dacă nu au participat sub steag propriu, ele nefiind
independente, este notabil faptul că atât Ţara Românească cât şi Moldova şi-au făcut simţită
prezenţa la acest eveniment internaţional deosebit. Ţara Românească a fost prezentă cu o serie
modestă de produse agricole şi industriale, Moldova a trimis mostre agricole autohtone,
tipărituri, litografii - printre care şi o hartă a ţinuturilor locuite de românii din afara Moldovei - şi
un atlas lingvistic. Carol Popp de Szathmari a participat şi el la această primă expoziţie
universală1.
Din lungul şir de expoziţii universale vom prezenta mai jos doar câteva exemple mai
relevante subliniind rolul pe care prezenţa românească l-a avut de-a lungul vremii.
În 1855, Parisul organizează a doua expoziţie universală, când se construieşte Palatul
Industriilor de pe Champs Elysees. Cu această ocazie Muzeul Louvre este deschis zilnic, mai
puţin lunea. Românii din Principate, sub ocupaţie austriacă, nu participă la această expoziţie.
Participă, în schimb, Carol Popp de Szathmari cu o serie de fotografii din Războiul Crimeei pe
care le-a multiplicat şi le-a adunat în câteva albume, pe care le-a oferit capetelor încoronate ale
Europei. Acest album i-a adus una dintre medalii, clasa a II-a.
În 1862, când Anglia organizează o altă expoziţie universală, dar cer, prin reprezentantul
român la Londra, Vasile Alecsandri, obţinerea unui pavilion separat de cel al Imperiului Otoman.

1 Victoria & Albert Museum, Brief Guide, Publisher Victoria & Albert Museum, London, 1973, p. 5; Georgeta
Penelea, Participarea Țării Românești la Expoziția Universală de la Londra din 1851, în RM, 1966, 2, p.167-
169; Gherghina Boda, Expoziţiile universale europene organizate în secolul al XIX-lea, în Apulum, XLIII, 2006, 2,
p. 308.
Imperiul se opune, invocând statutul juridic al Principatelor Unite, aflate sub suzeranitatea sa şi
are câştig de cauză. La Expoziţia Universală de la Paris, din aprilie 1867, cererea românilor
susţinuţi de principele Carol I la Napoleon al III-lea de a expune separt de otomani are în sfârşit
succes. Li se dă un spațiu de circa 1.000 de metri pătrați, pe care o comisie princiară, condusă de
Al. Odobescu (din care făceau parte şi locotenent-colonelul Alecsandri (fratele poetului),
principele George M. Şuţu şi George Steriadi), organizează expoziţia României (la ideea lui
Ambroise Bandry, arhitectul francez însărcinat să se ocupe de pavilionul românesc, în toate
documentele Expoziţiei este trecut numele de România, în loc de Principatele Unite). Pentru
edificarea pavilionului nostru, se foloseşte ca model biserica de la Curtea de Argeş (ideea lui Al.
Odobescu, preluată de Bandry). A fost remarcat faptul că Pavilionul Principatelor a fost expresia
tipică a unei arhitecturi aflate la confluenţa a două lumi extrem de diferite, Orientul şi Bizanţul.
Se expun picturi, un album cu 60 de planşe cu imagini de mănăstiri şi domnitori, între care şi
portretul lui Carol I, realizat de Verussi şi Szathmary, colecţii de mamifere, păsări, minerale,
ţesături, broderii, scoarţe din toate zonele româneşti, produse agricole , o colecţie completă de
costume naţionale. Succesul acestei prezenţe nu e mare (doar 3 medalii de aur, 9 de argint, 35 de
bronz şi 38 de menţiuni, din 19.776 câte se acordă, din care francezii iau 51%). Doar Tezaurul de
la Pietroasa obţine un veritabil succes (de altfel este şi cerut pentru a fi expus la South
Kensington din Londra pâna în primavara lui 1868). În plan extern, Expoziţia Universală de la
Paris din 1867 a atras, în mod deosebit atenţia asupra artei japoneze care s-a bucurat de un mare
success în ochii publicului european2.
Din 1867, deja fiecare stat participant are pavilionul propriu ce aducea specificul ţării în
primul rând prin arhitectură. Multe dintre construcţiile prezentate astfel au devenit simboluri ale
oraşelor care au găzduit expoziţii universale: Turnul Eiffel la Paris 1889, Atomium la Bruxelles,
Space Needle la Seatle, Biosfera la Montreal. Tot la aceste expoziţii sunt prezentate importante
proiecte de urbanism precum metroul din Paris în 1900, cel din Montreal în 1967, extinderea
metroului din Lisabona în 1998. Se organizau competiţii cu diverse teme şi se confereau premii
care însemnau automat prestigiu, iar activitatea are un atât de mare succes şi impact, încât în
1928 se creează un organism internaţional: Biroul de Expoziţii Internaţionale, care funcţionează
şi în prezent şi care în afara expoziţiilor mondiale organizează anual şi alte numeroase expoziţii
internaţionale tematice.
Lumea germană răspunde succeselor expoziţionale ale francezilor şi englezilor organizând
la Viena, în 1873, o mare expoziţie universală, la care este invitată şi România (în urma
tratativelor purtate de P. P. Carp, reprezentantul nostru în capitala Austriei, România este
acceptată cu un spaţiu separat de cel al Imperiului Otoman). La deschiderea festivă a expoziţiei
care a avut loc la 1 mai, au participat împăraţii Franz Josef al Imperiului Austro-Ungar, Wilhelm
I al Germaniei şi cancelarul Otto von Bismark, ţarul Alexandru II al Rusiei, regele Leopold II al
Belgiei, regele Karl I al Württembergului, regele Viktor Emanuel II al Italiei, regina Sofia a
Suediei, regele Friedrich al Danemarcei, şahul Nasr-Ed-Din al Persiei, prinţii coroanei din
Anglia, Prusia, Danemarca, Belgia şi principele Carol I al României.

2 Carolin Mathieu, Musèe d`Orsay. Guide, Paris, 1992, p. 98.

 Se expun tot felul de produse ale industriilor, materii prime, produse ale industriei
casnice şi ale artei populare, antichităţi, tezaurul de la Pietroasa, tablouri ale lui Th. Aman,
obiecte de cult ortodox din bisericile româneşti. Domnitorul Carol I şi soția sa Elisabeta
vizitează de câteva ori expoziţia, însotiţi de Franz Josef şi de arhiducii Austriei (România intră în
lumea germană - şi nu numai - prin familia domnitoare). Cu cei 1.498 de expozanţi ai săi,
România obţine 237 de recompense şi este invitată să participe şi la expoziţia pe care Parisul
o organizează în 1878. Nu va participa pentru că tocmai îşi încheiase participarea la
Razboiul de Independență (1877-1878). În urma acestei prezenţe reuşite, capitalul străin a
început să vină spre România, lucru deosebit de benefic întrucât nevoile financiare au
crescut prin investiţiile făcute pentru construirea reţelei de căi ferate şi punerea bazei unei
industrii naţionale, inexistente până atunci. Totuşi, pentru statul gazdă, investiţiile
expoziţiei universale din 1873 au fost enorme şi cu tot numărul mare de vizitatori bilanţul
final a fost catastrofal, însumând o pagubă de 15 milioane de guldeni. La aceasta s-a
adăugat epidemiile de holeră şi variolă, care au făcut peste 3000 de victime. La puţin timp,
în acelaşi an, cracul bancar a bulversat întreaga economie a imperiului, 60 de firme industriale,
48 de bănci şi 8 societăţi de asigurare au dat faliment, ceea ce a determinat nenumărate
sinucideri. Gândit şi popularizat ca Turnul de 300 de metri, monumentul de fier a fost
proiectat pentru a fi marea atracţie a Expoziţiei Universale de la Paris, din 1889. În acest an
se sărbătorea un secol de la revoluţia franceză. Găzduită în Palatul artelor frumoase expoziţia a
subliniat intenţia arhitecţilor şi urbaniştilor francezi de a pune în valoare epoca celui de al doilea
Imperiu şi a perioadei care a urmat Comunei din Paris 3.
O bună prezenţă o au românii la Expoziția de la Paris din 1889 care
ne lăsa Turnul Eiffel. Regatul este invitat a treia oară de Franţa,
guvernul român este gata să decline invitaţia. În cele din urmă, la
insistenţele lui Dimitrie Butculescu, se constituie un comitet naţional
compus din 165 de persoane pentru toate resorturile ce urmau să fie
reprezentate în cadrul expoziţiei. În fruntea acestui comitet se afla
prinţul George Bibescu. Guvernul român a pus la dispoziţie un
fond de 200.000 lei şi dreptul de a se institui o loterie cu un
capital de 300.000 lei. Administaţia expoziţiei franceze a pus la
dispoziţie României un spaţiu de 1.146 mp. România a avut două
Pavilioane naţionale, realizate după planurile arhitectului Ion Mincu,
ajutat de Paul Gottereau şi de Le Coeur, construite în stilul rustic
Secţiunea României la românesc, respectiv un pavilion de degustare a vinului construit din
Expoziţia Universală Paris
(1889). Prinţul George trunchiuri de brad şi acoperiş de paie specific unei case ţărăneşti şi
Bibescu (sus) - revista restaurantul - în genul unei cabane de munte, cu streşină, prispă şi
„L’illustration” grinzi de lemn. În cele două Pavilioane sunt expuse produse
industriale și agricole, arte frumoase şi este deschis un restaurant românesc (pentru prima dată cu
mititei şi lăutari, care se bucură de un enorm succes). Dintre cei 736 de expozanţi, au obţinut

3 Opriș, Transmuzeografia, p. 71.

distincţii 271 şi anume: 2 mari premii, 26 medalii de aur, 63 de argint, 73 de bronz, 107
menţiuni. În afara beneficiului de imagine, beneficiul net avut de România este de 62.000 lei.
România e prezentă şi la expozițiile universale belgiene de la Bruxelles (1897). Prin legea
din 28 martie 1898 s-a alocat 300.000 lei, ca fond de reprezentanţă, iar prin jurnalul din 4 martie
1899 se autorizează Ministerul Agriculturii şi Comerţului să prezinte un proiect de lege pentru
mărirea alocaţiei cu încă 600.000 lei. Cu ocazia Expoziţiei Universale din 1900, se inaugurează
„Pavilionul Rodin”, în Place de l'Alma din Paris, unde sunt expuse 171 opere ale artistului,
printre care pentru prima dată şi „Poarta Infernului”, deşi nu fusese finalizată. Este expoziţia ce
promovează ca noutate folosirea masivă a metalului în construcţii şi noului val în artă prin
apariţia Art Nouveau. România are patru pavilioane, cel regal, restaurantul, chioşcul tutunului şi
pavilionul petrolului (Pavilionul tutunului o stilizare a unei vechi fântâni monumentale
româneşti; Pavilionul vinurilor şi Pavilionul Metalurgie al cărui corp principal avea forma unui
rezervor uriaş de petrol pe care erau înscrise numele celor mai reprezentative staţiuni de extracţie
din România. Restaurantul reprezenta o casă tipică ţărănească cu pridvor). Ministrul Domeniilor,
A. Stolojan care avea ca sarcină pregătirea expoziţiei afirma sugestiv „Această expoziţie va fi un
inventar documentat de tot ce au produs mai însemnat artele, ştiinţa şi activitatea economică din
întreaga lume din acel secol ... Am făcut progrese însemnate de când am rămas stăpâni pe
politica noastră comercială şi economică. E, deci, de datoria tuturor româmilor să ne dea
concursul lor patriotic pentru ca şi cu această ocaziune să mărim vaza României şi să întindem
bunul ei renume”4. Alexandru Tzigara-Samurcaş a fost comisarul naţional al României, iar
proiectul pavilionului (însemnând o compoziţie de stiluri de arhitectură religioasă întruchipând
uşile de la Hurez, ferestrele de la Stavropoleos, coloanele de la Argeş şi streaşina de la Biserica
Trei Ierarhi din Iaşi) a fost realizat de Camille Formigé. Proiectul şi execuţia acestui monument
la care au lucrat 73 sculptori, pictori şi arhitecţi din ţară a fost elogiat şi răsplătit cu 3 medalii de
argint, 9 de bronz şi 7 menţiuni1.

Expo Paris 1900 Pavilionul tutunului Pavilionul petrolului Restaurantul regal român

Exponatele demonstrau convingător apartenenţa românilor la civilizaţia europeană şi o

dinastie foarte intreprinzatoare ca aceea a lui Carol I. În 1900, exponatele românesti primesc
1.090 de premii și locul 10 între cele 41 de ţări participante. La Expoziţia Mondială de la Paris,

4 Stelian Popescu., Participări românești la târguri și expoziții internaționale până la primul război mondial, în MN,
VII, 1983, p. 236.
vinul Grasa de Cotnari a primit medalia de aur, împreuna cu titlul de „Floare a României”.
Deşi a avut un succes deosebit şi a alocat sume importante pentru amenajarea pavilioanelor
pentru următoarea perioadă, participarea românească este mai mult decât modestă.
La Expoziţia Universală de la Liège din 1905, România a avut un pavilion în care erau
expuse mostre de petrol şi derivate. Participarea României la Expoziţia de la Liège a fost
organizată de un Comitet condus de Eugen Mavrodi. Comitetul a decis construirea unui Pavilion
pe Quai Mativa. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Grigore Cerchez, în spiritul arhitecturii
civile din Ţara Românească de la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII.
Pavilionul semăna cu o casă boierească; la parterul semi-îngropat fusese amplasat un restaurant
cu specific românesc, iar la etaj au fost amplasate vitrine cu produse petroliere, grafice, hărţi şi
fotografii cu centre de exploatare a petrolului. Alături de produsele petroliere, Pavilionul mai
găzduia câteva standuri cu obiecte ale industriei casnice ţărăneşti. Despre participarea României
în „Letopiseţi” Constantin Mile scria dezamăgit: „ Dealtfel are un singur avantaj; e aşezat lângă
linia tramvaiului care duce la expoziţie, trece pe lângă el, astfel că lumea se mărgineşte să ştie că
există un pavilion român şi e foarte bine că se întâmplă astfel, căci ce voiţi să vadă vizitatorul
când acolo nu există decât sticle cu uleiuri minerale, hărţi. Or fi poate şi câţiva care să se
intereseze de petrol. Pentru aceştia însă nu era nevoie de o secţiune aparte românească, ci s-ar fi
putut plasa pocalele şi hărţile noastre în expoziţia generală de petrol. Zic asta, fiindcă lumea nu
ştie că acest pavilion este special pentru petrol, îl socoate din nenorocire ca românesc – şi făcând
comparaţiune cu cel bulgăresc sau sârbesc, cu cel muntenegrean, noi apărem într-o stare de
vădită inferioritate, şi aceasta din vina noastră”.
Nici despre participarea României la Expoziţia Internaţională de la Milano – 1906, nu
avem prea multe ştiri5. În 1911 cu ocazia serbării seimicentenarului unirii sale, Italia organizează
două expoziţii internaţionale – la Roma şi Turin. România participă doar la prima dintre ele cu
exponate arheologice şi etnografice. Pavilionul are aceeaşi formă rustică, reprezentând o casă
ţărănească. Comitetul de organizare a fost condus de comisarul Constantin Nanu. La fel şi la
Gant, în Belgia 1913, România dispune de un spaţiu modest de 380 mp. Au expus 55 de
producători într-un stand decorat în stil popular. Organizarea a fost asigurată de C. V. Correni.
Nu se ştiu fondurile atribuite, iar expoziţia nu a ieşit cu nimic în evidenţă.
România interbelică ştia, pe de-o pare, că nu e suficient cunoscută pe plan mondial, iar pe
de altă parte are destui duşmani care-i deformează imaginea. Tocmai de aceea obiceiurile
tradiţionale, cultura, arta ţărănească, peisajul şi creaţiile tehnice au fost pilonii pe care România
interbelică şi-a construit imaginea externă.
În 1926 România a fost invitată să participe la Expoziţia internaţională de la Philadelfia.
Guvernul român a aprobat participarea şi a votat un credit de 100.000 $. Între timp, deşi au
început lucrările, Consiliul de Miniştri a decis ca statul să nu mai participe, cu toate că, aşa cum
se spune, aceste fonduri au fost deja cheltuite. Doi cetăţeni americani au oferit o sponsorizare
onsistentă de câteva milioane de dolari pentru a se construi un sat în miniatură, dar propunerile
lor nu au fost acceptate, datorită faptului că unul dintre ei avea pretenţia „nejustificată” să i se

5 Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Expoziţia generală română din 1906. 90 de ani de organizare, în MN, X, 1998,
p. 115-120; Mariana Neguţu, Katiuşa Pârvan, L’exposition générale de 1906 reflétée dans les médailles, în MN,
XVIII, 2006, p. 125-145.
acorde titlul de comisar onorific al expoziţiei. România a pierdut astfel o şansă reală de afirmare.
Din iniţiativa părintelui Mureşan şi a soţiei sale, s-a organizat în clădirea Mount Vernon House a
asociaţiei Y.M.C.A. o secţie mică de artă populară românească, ce cuprindea în jur de 300 de
costume şi ţesături ţărăneşti.
La 1 ianuarie 1927 era înfiinţată Direcţia Generală a Presei şi Propagandei, aflată în
subordinea Ministerului Afacerilor Externe, care va include ataşaţii de presă din toate
ambasadele noastre. Ceva mai târziu, în februarie 1931, se organizează „Comisia pentru
studierea participării la expoziţii şi târguri internaţionale”, la care îşi vor trimite reprezentanţi
diverse ministere. Autorităţile lasă organizarea pavilioanelor româneşti de la expoziţiile
universale pe mâna unor specialişti.
La 22 noiembrie 1928 a fost semnată, la Paris, Convenţia privind expoziţiile
internaţionale, pe care România, ca membru fondator, a ratificat-o prin Decretul nr. 2.581/ 1930,
intrând în vigoare la data de 17 ianuarie 1931.
În 1929 România participă la Expoziţia universală de la Barcelona, alături de alte 18 ţări.
Pavilionul românesc executat după planurile arhitectului Duiliu Marcu (o construcţie de tipul
caselor munteneşti făcută în întregime din lemn de 400 metri pătraţi) era împărţit în două părţi,
de o parte secţiunea culturală care cuprindea pictură, sculptură, teatru, ştiinţe şi etnografie, de
cealaltă economia naţională ce cuprindea minerit, păduri, agricultură, industrie, şcoli
profesionale, sport şi industrie casnică, în total 15 secţiuni. „Arta ţărănească a uimit prin
frumuseţea ei nebănuită, tocmai în Spania. Scoareţele ţărăneşti au stârnit adevărata admiraţie,
atât a pictorilor, cât şi a norodului”, notează Alexandru Tzigara-Samurcaş în Memoriile6 sale.

Pavilionul românesc, Barcelona 1929 – sursa: kolector.ro

Vizitatorii pătrund într-un spaţiu dominat de troiţe, felurite produse ale artei ţărăneşti a lemnului,
alături de produse din olărit.
Secţiunea de artă veche este organizată de Ion Andrieşescu, director al Muzeului de
Antichităţi. Aici poţi să vezi şi o impresionantă hartă arheologică a României. Secţiunea de artă
religioasă prezintă icoane şi candelabre vechi de câteva secole. Secţiunea de pictură şi sculptură
este pusă la punct de pictorul Gheorghe Petraşcu, director al Pinacotecii Statului. Sunt prezentate
lucrări vechi, dar şi contemporane ale artiştilor români. Secţia economică e dominată de o hartă a

6 Al. Tzigara-Samurcaș, Memorii, III (1919-1930), Lupta vieţii unui octogenar. Ediţie îngrijită şi prefaţată de C. D.
Zeletin, Bucureşti, Editura Meridiane, 2003, p. 319-320.
României, cu bogăţiile ţării, scoase în evidenţă prin lumini succesive, instalaţia fiind realizată de
inginerul Dimitrie Leonida. Prin felul în care s-a prezentat, ţara noastră este înscrisă în prima
categorie a expozanţilor, alături de Franţa şi Germania, în timp ce ţări ca Belgia şi Italia sunt
plasate la un nivel inferior. Dintre cei 230 de expozanţi români, 211 au fost premiaţi - au fost
decernate 62 Grand Prix, 49 de medalii de aur şi opt de bronz, plus alte diplome. „Totalul
cheltuielilor e foarte mic, faţă de marile succese obţinute şi de profitul material şi moral ce a
rezultat pentru ţară”, conchide comisarul nostru general. Participarea ţării noastre la această
expoziţie a însemnat cheltuieli de 16 milioane de lei din care statul a recuperat cca 450.000 lei
(15.000 pesetas) prin vânzarea enormului pavilion care acoperise o suprafaţă de 400 mp. Numai
construirea pavilionului a reprezentat o investiţie de 3,5 milioane de lei. Printre cei care au
susţinut aceste cheltuieli sunt atât Camerele de Comerţ şi Industrie şi Asociaţia Industriaşilor
Petrolului, cât şi Banca Naţională a României, alături de Ministerul Economiei.
În 1935 se deschide la Bruxelles o altă expoziţie universală pentru care lucrează 20 000 de
muncitori. Expoziţia a fost amplasată lângă parcul regal din Laacken, într-un cadru deosebit de
pitoresc, iar motivaţia era „inaugurarea unei noi ere de cultură, artă şi civilizaţie universală”. La
eveniment participă 32 de ţări, cu un total de 8.930 de expozanţi - din Iran şi China până în SUA
şi Australia, Egipt, Japonia, ca să enumerăm doar câteva state. România acordă atenţie
evenimentului, participarea României la această Expoziţie a fost pusă sub patronajul Regelui
Carol II.

Vedere generală, Expo Bruxelles Pavilionul României

Comisar general pentru această Expoziţie a fost numit Cezar Popescu, iar arhitectul
Pavilionului României a fost Constantin Mosinschi. Guvernul Tătărăscu deschide o finanţare de
opt milioane de lei pentru toate pregătirile. Pavilionul nostru e realizat în stil popular de
arhitectul Constantin Mosinschi şi are 1.000 de metri pătraţi, fiind situat la intersecţia a două
artere principale ale orăşelului expoziţional. Casa românească are pereţii îmbrăcaţi cu scene din
viaţa de zi cu zi a ţăranilor. Faţada e dominată de coloane impozante. Cum intri în pavilion dai cu
ochii de Tezaurul de la Pietroasa, apoi vezi broderii, cărţi vechi şi obiecte de cult - în secţiunea
religioasă. Mergi spre zona dedicată picturii - afli despre şcolile de profil din România, tendinţele
artistice româneşti din ultimii 50 de ani, dar vezi şi 100 de lucrări ale artiştilor noştri, din colecţii
publice şi private. Pătrunzi apoi în spaţiul etnografic, după aceea spre standul cărţii româneşti,
aici expunând Academia Română, universităţi din ţară, Institutul Social Român şi edituri. Mostre
agricole şi forestiere, petroliere, informaţii despre serviciile noastre de transport - în secţiunea
economică. „Întreaga ţară va putea fi mai bine cunoscută de străini dacă arta ei - şi în primul rând
arta populară - se va prezenta într-un chip care să-i reveleze înţelesurile specifice”, spune în acel
moment Alexandru Tzigara-Samurcaş. Presa internaţională apreciază modul în care ţara noastră
se prezintă, comentariul lui Alfred Bouckert referindu-se la „splendidul muzeu folcloric al
României” şi continuând astfel – „în România tradiţia are darul, rar întâlnit în alte locuri din
lume, să fructifice prezentul”, în timp ce George Detaille remarcă faptul că expozanţii români
„nu au neglijat niciuna dintre coordonatele propuse de autorităţile româneşti şi receptate de
opinia publică belgiană”. România primeşte, prin cei 140 de expozanţi ai săi, 134 de medalii şi
diplome, în acest fel situându-se pe locul al XV-lea în topul statelor prezente la acest eveniment
mondial.
În 1937 însă România avea să aibă o prezentare de excepţie plină de rafinament la Paris.
Considerată o « expoziţie a civilizaţiei » după denumirea dată în Senatul Francez, aşezată în
apropierea palatului Trocadero, expoziţia a avut la dispoziţie o suprafaţa de cca 100 ha dispusă în
formă de cruce. Parisul vrea să vadă „artele şi tehnicile timpului present”.
La expoziţie au participat 40 de state. Pavilionul României a fost
proiectat şi construit după planurile arhitectului Duiliu Marcu (un
apropiat al regelui Carol al II-lea) şi a comisarului expoziţiei,
Dimitrie Gusti, el distingându-se prin idei originale de expunere, prin
lux, bun gust şi un înalt rafinament (faţada era placată cu marmură de
Ruşchiţa; sub arcadele de la intrare, două lucrări în mozaic
reprezentau legendele raiului şi iadului; holul de la intrare avea pereţi
de alabastru şi onix şi o cupolă sprijinită pe coloane de marmură; la
parter plafonul era alcătuit din lespezi din sare de culori diferite,
sprijinite pe coloane de sare; elemente de ornamentaţie interioară:
frize, vitralii, fresce). În alte încăperi ale Pavilionului erau expuse
Expoziția Universală Paris personaje ale basmelor romaneşti precum şi o serie de fotografii ale
(1937), Pavilionul
României bisericilor din lemn din Maramureş. În holul de onoare a fost
amplasată statuia în mărime naturală a Regelui Carol al II-lea.
Subsolul a fost conceput ca un adevărat muzeu al vânătorii şi turismului. La parter a fost instalată
secţiunea economică iar etajul al treilea a fost rezervat unei bogate galerii de artă aparţinând
pictorilor contemporani. Nelipsitul restaurant în stil românesc avea o capacitate de 500 de locuri
şi era făcut după planurile arhitectului Dumitru Andronic. În scurt timp, el a devenit locul de
întâlnire a societăţii mondene, datorită « caracterului său exotic » determinat în parte de taraful
de ţigani, a lui Fănică Luca, Grigoraş Dinicu ăi a Mariei Tănase care au cântat zilnic aici. În
cadrul „săptămânii româneşti” s-a prezentat opera „Oedip”de George Enescu. Participarea
României a fost un succes enorm, ce oglindea foarte bine dezvoltarea deosebită a ţării din
perioada interbelică. Statul român a plătit această organizare cu imensa sumă de 121 300 371
milioane lei, din care 14 milioane vor fi alocaţi pentru prima dată, la acest nivel, doar pentru
publicitate. Direcţia Presei având rolul de a tipări şi difuza în toată Europa materiale care să
conţină idei considerate primordiale în promovarea externă a ţării noastre - continuitatea istorică
a românilor, contribuţia românilor la dezvoltarea civilizaţiei mondiale şi specificul diverselor
regiuni ale României. Vor vedea lumina tiparului lucrări ca „Istoria românilor”, de Nicolae Iorga,
„Pământul şi poporul românesc”, de Simion Mehedinţi, „Dunărea şi Marea noastră”, de Grigore
Antipa, „Arta ţărănească”, de George Oprescu, dar şi alte cărţi de referinţă - 17 volume, în total.
Nu e de mirare succesul românesc la Paris, Oficiul Internaţional al Vinului dedicând
podgoriilor noastre „săptămâna vinului românesc”. Presa internaţională relatează că România
„uimeşte, înaintea altor ţări”. Un francez scrie în cartea de onoare a pavilionului românesc –
„fiecare francez n-are decât o singură dorinţă, să vadă magnifica ţară a României, după ce a
vizitat bogatul său pavilion”, omul de afaceri J. Bata exclamă – „românii au avut în pavilionul lor
tot ce poate interesa pe oameni, ca să vie în ţara lor şi să-şi cheltuiască acolo dolarii”. Ziarele
franceze descriu România în culori dintre cele mai sofisticate – „prinţesa îndepărtată, a cărei
graţie orientală se îngemănează cu gloria latină, europeană”. România obţine 236 premii care au
plasat-o pe locul XI în lume, dintre cele 48 de ţări participante la această expoziţie.
Însă, succesul pe care l-a avut România la Paris, avea să fie depăşit în 1939 la Expoziţia
Universală de la New York. America, în 1935 este marcată de marea criză economică se
întindea, creştea, demoraliza o societate care nu era învăţată să-şi ţină privirea în jos şi să se lase
înfrântă. În apogeul crizei, câţiva foşti poliţişti newyorkezi au ajuns la concluzia că metoda cea
mai bună de a depăşi momentul este să organizeze o expoziţie universală. Au înfiinţat New York
World’s Fair Corporation, cu sediul în Empire State Building şi după patru ani de planuri,
proiecte, discuţii, în 30 aprilie 1939, în ziua când se sărbătoreau 150 de ani de când fusese
instituit primul preşedinte al ţării, George Washington, au inaugurat New York World’s Fair, al
doilea cel mai mare târg din America tuturor timpurilor, depăşit doar de Louisiana Purchase
Exposition din 1904. Expoziţia a stat sub moto-ul „The World of Tomorrow”, s-a desfăşurat la
Flushing Meadows pe parcursul anilor 1939-1940. Pentru eveniment a fost atunci special
amenajat parcul Flushing Meadows, unde, pe o suprafaţă de aproape 500 de hectare, s-au
construit pavilioane impresionante ca formă. Arhitecţii care le-au gândit au fost susţinuţi şi
încurajaţi, fie de corporaţiile unde lucrau, fie de instituţiile guvernamentale implicate în proiect,
să fie creativi, inspiraţi, futurişti, să arate lumii designeul zilei de mâine. Expoziţia Universală de
la New York era împărţită pe mai multe zone cu tematici diferite, cele mai interesante fiind
Transportation Zone, Communications and Business Systems Zone, Food Zone, Government
Zone.
Printre vedetele evenimentului a fost Westinghouse Time
Capsule, o capsulă a timpului care va fi deschisă în anul 6939,
adică peste 5000 de ani de la momentul expoziţiei şi peste 4926 ani
de acum înainte. Capsula, asemenea unui tub, păstrează scrieri
semnate de Albert Einstein şi Thomas Mann, un dolar, milioane de
pagini de text salvate pe microfilm, copii ale revistei Life, un
aparat de ras Gillete Safety, un ceas Mickey Mouse, o păpuşă
kewpie, dar şi seminţe de tutun, bumbac, orez, grâu, porumb. Este
îngropată la 15 metri, în parcul unde a avut loc expoziţia, împreună
cu o altă capsulă la fel ca formă, diferită în conţinut, creată pentru
târgul din 1964, locul fiind marcat cu o placă.
În cadrul temei României la expoziţie s-au evidenţiat
sectoarele dedicate aviaţiei, agriculturii, cercetării, extracţiei şi
prelucrării petrolului. România a fost prezentă cu două edificii deosebit de frumoase şi
impunătoare - Pavilionul Central şi Casa României, ambele placate cu marmură, deosebit de
luxoase, cu arhitectură ce păstra totuşi caracteristică stilului românesc. România pare să fi lăsat o
puternică impresie la New York. Astfel, la un dejun în prezenţa d-lui R. Irimescu, ministrul
Românei la Washington, dat de Grower Whalen, preşedintele Expoziţiei Universale de la New
York, în cinstea comisarilor generali ai ţărilor participante la această manifestare, d-nii Hogan şi
Woorhis, conducătorii birourilor americane de arhitectură, au ţinut să exprime public părerea că
pavilioanele româneşti sunt cele mai reuşite ca arhitectură, material de prezentare generală,
adăugând că ele dau imaginea uneia dintre cele mai interesante ţări, din câte întâlneşte publicul
în expoziţia americană7. Comisarul general al expoziţiei a fost numit, din nou, Dimitrie Gusti.
De remarcat că la 12 februarie 1939 începe o emisiune dedicată Americii, transmisă de
Radio Bucureşti. Americanii vor asculta orchestra Radio, corul Carmen, taraful lui Grigoraş
Dinicu, solişti ai Operei Române, dar şi cântecele Mariei Tănase. Pavilionul românesc are un
buget de 40 de milioane de lei, edificiul fiind construit după planurile arhitecţilor Rica şi Octav
Doicescu. O clădire îmbrăcată în marmură şi coloane, cu ferestre în stil tradiţional. Vizitatorii
văd obiecte ţărăneşti - scoarţe, cergi şi pieptare, cojoace şi oale din lut. Alte secţiuni sunt
dedicate arheologiei şi industriei grele, hidro-biologiei, zootehniei şi geologiei. Aviaţia
românească are un salon special. Sunt difuzate filme despre România. La rândul ei, bucătăria
noastră are un rol important în promovarea turismului. Din păcate, mirosul de praf de puşcă se
simte până la New York, în 1939, din cauză că multe ţări, care îşi anunţaseră iniţial prezenţa aici,
şi-au anulat participarea după izbucnirea războiului. Românii încearcă totuşi să descreţească
frunţile, pentru că la restaurantul pavilionului este servit vin de-al nostru. Statul român alocă un
buget de cinci milioane de lei pentru transportul lichidului bahic peste Atlantic. Presa
internaţională remarcă faptul că propaganda Bucureştiului fusese, în perioada interbelică, atât de
eficientă, încât o luase pur şi simplu cu mult înaintea realităţii. „Ai fi putut crede că românii au o
ţară mai civilizată, mai bogată şi mai puternică decât toate celelalte. Realitatea era însă cu totul
alta”, notează Robert de Beauplan şi Charles Oulmont în revista „L'illustration”, în numărul din
26 august 1939. Dacă istoria ar fi fost, de atunci încoace, propice nouă, poate că România ar fi
avut timp să se dezvolte suficient de mult, încât să ajungă la nivelul imaginii pe care şi-o crease
deja în faţa lumii.
Interior artistic cu statui realizate de Miliţa Pătraşcu, Ion Jalea, C. Medrea, fresce,
mozaicuri, bazoreliefuri, frize. Gama exponatelor din toate domeniile a fost completată de
panouri, diagrame şi fotomontaje. Au avut loc concerte de muzică simfonică românească,
spectacole cu muzică şi dansuri folclorice, iar restaurantul de specific a fost foarte apreciat.
România s-a prezentat şi cu numeroase personalităţi, organizând, aşa cum arată şi un articol din
„Evenimentul Zilei“ din 9 iulie 1939, „Un concert de muzică populară românească, la New
York“. La eveniment a fost prezent şi un fost ministru american în România, D. Culbertson, care
a spus că „trebue să cooperăm cu M.S. Carol II şi cu poporul Său, fără întârziere, pe tărâmul
economic, sprijinind astfel continuarea serviciilor pe care le aduc Regele şi poporul Românei
pentru pace şi pentru civilizaţie. Programul s-a încheiat cu rularea unor filme asupra României,

7 Ziarul „Evenimentul Zilei“ din 16 iulie 1939.

asupra Bucureştilor şi asupra vieţii de la ţară care au avut un strălucit succes“. La marea
expoziţie au fost prezenţi şi taraful lui Grigoraş Dinicu, alături de Maria Tănase, care au
impresionat la maximum audienţa, ziarele redând fotografii de la concertele acestora.
Pe de altă parte, expoziţia de pe teritoriul American este
considerată cea mai vastă operaţiune românească de
propagandă din străinătate. Un document foarte
interesant este întocmit la 3 noiembrie 1938 de comisarul
general adjunct al pavilionului României, intitulat „cum
se poate organiza propaganda românească la expoziţia
din New York”. Iată câteva idei - valorificarea
imensiului potenţial al presei americane, tipărirea de
broşuri care să ilustreze arta populară românească,
posibilităţile turistice, bucătăria tradiţională, promovarea marilor noştri artişti, la loc de cinste
fiind George Enescu şi Constantin Brâncuşi.
România începe „cucerirea” Americii prin intermediul presei americane care furnizează
informaţii despre ţara noastră - ridicarea claselor sociale, dezvoltarea economică, sistemul de
educaţie, sănătatea populaţiei urbane şi rurale, cât şi reglementarea problemelor legate de
minorităţile etnice şi religioase 8. Activitatea biroului de presă românesc din New York este
susţinută prin cheltuieli însumând cinci milioane de lei. O epocă luminoasă avea să dispară o
dată cu izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. Echilibrul întregii lumi avea să se
schimbe. Nimic din ceea ce a fost nu avea să mai fie. Totuşi, şirul Expoziţiilor Universale va fi
reluat la Paris în 1947.
După al doilea Război Mondial şirul expoziţiilor universale continuă din 1947. Din păcate,
a urmat o perioadă destul de lungă, 1947-1989, de tensiuni şi confruntări ideologice şi politice
noi care în literatura de specialitate s-a numit Războiul Rece. Confruntarea între „Blocul
răsăritean” (sau oriental) condus de URSS şi „Blocul apusean” (sau occidental) condus de SUA
avea să se transpună ideologic inclusiv în participările acestor state la expoziţiile universal din
toată această perioadă, cu intensităţi mai mari sau mai slabe, în funcţie de perioada la care ne
referim. La expoziţiile de la Bruxelles (1958) şi Montreal (1967), centrul atenţiei a fost pe
comparaţia dintre pavilioanele ţărilor rivale, precum şi pe confruntările dintre politicienii vremii.
Deşi Uniunea Sovietică nu a participat în 1962, la Expoziţia de la Seattle care avea ca temă
„Secolul 21”, accentul pus pe expuneri de ştiinţă şi spaţiu de explorare a avut trimiteri directe
spre concurenţa creată de Războiul Rece.

8 Ileana Stanca Desca, Participarea României

Expozițialainternațională
„The World’s de
Fair” – 1939 SUA
la Seattle, (Expoziţia
(1962)Universală de la New York –
1939) – Relatări din presă, în MN, XVI, 2004, p. 427-434.
 Cea mai spectaculoasă expunere a fost din nou la New York
în 1964-1965. Tema expoziţiei „Pace prin înţelegere” (“Peace
through understanding”) era încă o încercare de a detensiona
situaţia internaţională. S-ar putea spune că sloganul afişat a avut
succes pe toată perioada expoziţiei. Confruntările politice şi
ideologice nu s-au mai manifestat făţiş. Tot la New York ţările
asiatice şi africane independente au fost prezente într-un număr
mai mare decât la alte ediţii. S-a înregistrat un număr record de 51
milioane de vizitatori. A fost prima întâlnire cu tehnica Expoziția universală de la New York,
informaţională performantă. SUA (1964-1965)
Expoziţia universală de la Osaka (1971), Japonia va rămâne în istorie prin numărul record
de 64.000.000 de oameni, prin arhitectura futuristă adoptată şi prin dotările high-tech de
excepţie. Numărul extraordinar de mare de vizitatori era, implicit, o recunoaştere a faptului că
după 20 de ani de la terminarea războiului, Japonia şi-a recâştigat locul printre naţiunile de frunte
din lume.

Alte exemple de expoziţii care n-au avut un număr atât de mare de vizitatori s-au
desfăşurat în oraşe ca: Spokane, Washington, SUA (1974), cu o temă generală de mediu;
Okinawa, Japonia (1975-1976), cu o temă legată de oceane; Knoxville, Tennessee, SUA (1982),
cu o temă pe probleme de energie internaţională; New Orleans (1984), SUA având ca temă
râurile; Tsukuba, Japonia (1985), o temă cu privire la locuinţe; la împlinirea centenarului
Expoziția universală de la Osaka, Japonia (1971)
oraşului Vancouver, British Columbia, Canada (1986) o temă pe transport şi comunicaţii;
Brisbane, Queensland, Australia (1988), o temă legată de agrement.

Expoziția universală de la Spokane, Washington, SUA (1974)

)

Expoziţia de la Okinawa, Japonia (1975-1976) a avut ca temă central oceanele. Japonezii

surprind, din nou, prin ingineozitate şi tehnologie la cel mai înalt nivel. Piesa centrală a fost
Aquapolis un oraş plutitor proiectat de arhitectul japonez Kiyonori Kikutake. Acesta a fost
conceput ca un loc în care oamenii ar putea trăi armonios pe ocean şi un prototip pentru
comunităţile marine. Aquapolis a costat guvernul japonez 13 miliarde de yeni.

Expoziția universală de la Knoxville, Tennessee, SUA (1982)

 Expoziția universală de la New Orleans, SUA (1984)

Expoziția universală de la Tsukuba, Japonia (1985)

Expoziția universală de la Vancouver, British Columbia, Canada (1986)

Expoziția universală de la Brisbane, Queensland, Australia (1988)

 România a participat, în ultimii 25 de ani, la toate expoziţiile mondiale şi internaţionale
organizate sub egida BIE. În 1992 la Sevilla (Spania), 1993 la Taejon (Coreea de Sud), 1998 la
Lisabona (Portugalia), 2000 la Hanovra (Germania), 2005 la Aichi (Japonia), 2008 la Zaragoza
(Spania), 2010 la Shanghai (R. P. Chineză), 2012 la Yeosu (Republica Coreea).
În perioada anilor '90, BIE a reuşit să impună regulamente pentru situaţiile post-expoziţie,
referitor la impactul asupra peisajului urban al oraşului gazda. Arealul expoziţiei din 1992 la
Sevilla este primul exemplu de succes al acestei abordări. Organizatorii au investit într-un areal
neconstruit, în proximitatea oraşului. După închiderea expoziţiei, zona a fost transformată într-un
parc ştiinţific şi tehnologic, la 12 ani de la închiderea expoziţiei acesta fiind cel mai important
centru de cercetare spaniol.
Expoziţia universală de la Sevilla a stat sub sloganul „The Age of Discovery” şi a marcat a
500 aniversare de la descoperirea Americii de Cristopher Columb (1492-1992). Ea s-a desfăşurat
pe un areal de 215 ha, având alocat un buget de cca. 121,6 mld. pesetas. S-au înregistrat 112
participanţi oficiali (ţări şi organizaţii internaţionale), iar expoziţia a fost vizitată de 41,8
milioane de vizitatori. Participarea României a fost organizată de un colectiv format din
reprezentanţii mai multor ministere, Academiei Române, Uniunii Arhitecţilor, Camerei de
Comerţ şi Industrie. Acţiunile privind realizarea expoziţiei au fost efectuate de către ARTEXPO
(Oficiul naţional pentru Documentare şi Expoziţii în Artă), având la dispoziţie un buget de 260
milioane lei (echivalent a circa 650.000 Euro) şi 390.000 dolari. Preşedintele Ion Iliescu a
efectuat în 1992 o vizită oficială în Spania, fiind primit de regele Juan Carlos şi de regina Sofia şi
vizitând pavilionul românesc de la Expoziţia Universală de la Sevilla.

Expoziția universală Sevilla,

Spania (1992) Podul Barqueta, Sevilla, Spania

Podul Barqueta, construit special pentru expoziţie, este o reuşită arhitecturală. Are o
lungime de 185m, este în întregime din oţel şi are un design inovator.

În acelaşi an, la Genoa, în Italia erau celebraţi 500 de ani

de la descoperirea Americii de către marinarul genovez
Cristofor Columb. Tema a fost deci „Cristofor Columb,
nava şi Marea”. Expoziția a avut loc în Porto Antico şi au
participat 54 de ţări. Acvariul proiectat de arhitectul
italian Renzo Piano a găzduit uriaş pavilion şi nava
„Italia”. Alte locuri importante au fost „Piazza delle
Feste”, un pătrat acoperit, „Magazzini del Cotone" o
Expoziția universală Genoa, Italia (1992)
structură de port vechi care a găzduit centrul de conferinţe, „Porta Siberia”
fortăreaţa unui port istoric şi „Palazzina Milo”.

În 1993, în Coreea de Sud la Taejon, are loc expoziţia cu tema „The

Challenge of a New Road of Development”. 105 ţări participante au avut
pavilioane cu o arhitectură spectaculoasă şi un conţinut adecvat la tema
expoziţiei. Centrul atenţiei expoziţiei a fost un turn de 93 de metrii Turnul de
mare lumină, imitând modelul unui Observator tradiţional coreean. De sus
puteai să vezi întreaga expoziţie. Dispunând de standuri dotate cu o tehnologie
de vârf, Expo Taejon 93 s-a bucurat de un success deosebit.

Hanbit Tower, Taejon,

Coreea de Sud (1993)
În 1998, la Expoziţia universală de la Lisabona au participat 141 de ţări şi 14 organizaţii
internaţionale având pavilioane individuale: aproape fiecare expozant a respectat tema Expo de
„Oceane: o moştenire pentru viitor”. Expoziţia internaţională s-a desfăşurat pe un areal de 50 ha,
având alocat un buget de cca. 76 mld. Escudos. Pe perioada de 5 ani de pregătire a infrastructurii
expoziţiei, autorităţile locale au dezvoltat un proiect de investiţii extrem de ambiţios, care a
constat în dezafectarea unei zone industriale vechi, cuprinzând rafinării, depozite petroliere,
areale militare şi zone de carantină sanitară şi transformarea lor într-o zonă urbană integrată
oraşului: nou centru urban, hoteluri şi restaurante, spitale, şcoli şi universitate, noi căi de acces
rutier şi fluvial, spaţii publice: Lisbon Oceanarium, Atlantic Pavilion (centru sportiv), Fair and
Busines Center. Cel mai spectaculos pavilion a fost Utopia Pavilion. El a fost proiectat de
renumiţii François Confino şi Philippe Genty şi a prezentat un spectacol multimedia pe scară
largă, în care oceanele sunt stimulatori de imagini, luând pe vizitatori într- un voiaj fantastic de la
crearea lumii până în prezent. Combinând tehnologia traditională cu efectele speciale extrem de
inovatoare au creat o lume iluzorie şi spectaculoasă.

Expoziția Universală Lisabona, Portugalia (1998)

Participarea României la Lisabona a fost mai mult decât modestă. Ministrul român de
externe, Andrei Pleşu a calificat pavilionul Romaniei la Expoziţia Universală de la Lisabona
drept „o gazetă de perete cuminte”. Preşedintele Emil Constantinescu a decis să nu participe la
aceste acţiuni din cauza realizării „în pripă” şi „sub nivelul cerinţelor” a pavilionului românesc la
acest eveniment internaţional. România a investit în această participare 800.000 €.
 În anul 2000 s-a desfăşurat la Hanovra, Germania expoziţia universală având deviza
„Humankind, Nature, Technology”. Expoziţia a cuprins un areal de 160 ha, având alocat un
buget de cca. 10,2 mld. mărci germane. S-au înregistrat 155 participanţi oficiali (ţări şi
organizaţii internaţionale) expoziţia fiind vizitată de 18 milioane de vizitatori. Infrastructura
expoziţiei a fost clădită plecând de la dotările şi amplasamentul Târgului Hanovra şi au cuprins
reamenajarea din punct de vedere funcţional şi ecologic (sub deviza dezvoltării sustenabile) a
site-ului expoziţional, incluzând: reamenajarea şi modernizarea Târgului Hanovra, dezvoltarea
unui parc industrial „Expo Park Hanovra”, construcţia unui sistem de transport uşor de suprafaţă,
construirea unor atracţii turistice „Adventure Zoo”, „Tropical rain forest House”. Pe perioada
pregătirilor şi a funcţionării expoziţiei cca. 40.000 persoane/an au fost angajate direct pentru
activitatea legată de EXPO 2000 Hanovra.

Expoziția Universală Hanovra, Germania (2000)

România a participat cu un program complex, articulat pe tema ''România - o rapsodie
europeană'', care a ilustrat arta şi cultura românească la cumpăna dintre milenii, capacitatea
României de a participa la schimbul internaţional de valori materiale şi spirituale, precum şi
potenţialul nostru material şi uman. Participarea României a fost organizată de un colectiv format
din reprezentanţii mai multor ministere având la dispoziţie un buget de 150 miliarde lei
(echivalent cca. 7 milioane €). Pavilionul României exprima o lume a peisajelor culturale
simbolice compunând o rapsodie a evenimentelor arhitecturale, artistice și culturale din țară.
Curgerea imaginară a Dunării pe un perete de sticlă de-a lungul unei „păduri orizontale” duce
până la un amfiteatru numit „Muntele”, care oferă o panoramă largă asupra evenimentelor din
pavilion. O călătorie metaforică începe cu o sugestie multimedia a Dunării, un simbol al
contopirii diferitelor culturi europene. Se termină cu Delta sa. Vizitatorii au putut experimenta
reabilitarea orașului medieval Sibiu - un loc de coabitare pașnică a minorităților etnice. Alături,
cel mai mare proiect de dezvoltare urbană din România - București 2000 care va conduce
capitala României în secolul XXI. Comisar general pentru această expoziţie a fost numit Sorin
Fodoreanu, iar arhitectura pavilionului a fost realizată de arhitectul Doru Comşa. Pavilionul
României a fost vizitat de un număr de cca. 3 milioane vizitatori.
Anul 2005 a mutat central expoziţiei universale în Asia, în Japonia, la Aichi. Devizia
expoziţiei a fost „Nature’s Wisdom”. Expoziţia universală s-a desfăşurat pe un areal de 173 ha.
S-au înregistrat 125 participanţi oficiali (ţări şi organizaţii internaţionale) iar expoziţia a fost
vizitată de 22 milioane de vizitatori. Site-ul expoziţiei a cuprins amenajări importante: grupurile
de pavilioane, Global House, pasajul pietonal înconjurător, EXPO Dome şi EXPO Hall (facilitaţi
expoziţionale culturale), linia de transport magnetica (Maglev), structurile administrative, fiind,
în final, redat scopului iniţial, acela de Parc al Tineretului.

Participarea României a fost organizată de un colectiv format din reprezentanţii mai multor
ministere, având la dispoziţie un buget de 299 miliarde lei (cca. 8 milioane €). Comisar general
pentru această expoziţie a fost numit Ferdinand Nagy iar arhitectura pavilionului amenajat pe o
suprafaţă de 324 a fost realizată de arhitect Dorin Ştefan. În spaţiul rezervat României au fost
proiectate filme pe întreaga perioadă a expoziţiei, simultan pe mai multe suporturi şi în formate
diferite, alcătuind în mijlocul zonei un spaţiu virtual, care sugera universul spiritual românesc -
Expoziția Universală Aichi, Japonia, (2005)
peisaje din parcurile naţionale, pictura religioasă murală, icoane pe lemn sau pe sticlă, tehnologia
tradiţională şi contribuţiile româneşti la tehnologia spaţială, meşteşuguri şi tradiţii, arhitectura
românească tradiţională şi contemporană - alcătuind teme ale unui flux de imagini concepute
unitar. Pavilionul României a fost văzut de cca. 2 milioane turiști.
La Expoziţia Internaţională de la Zaragoza, Spania 2008, cu tema „Apa şi dezvoltarea
durabilă" participă 105 ţări - de la marile puteri, până la Vatican sau atolii din Pacific -, care
deţin pavilioane naţionale puse la dispoziţie de către organizatori. Manifestarea de la Zaragoza
este considerată de organizatorii spanioli „cea mai mare manifestare despre apă de pe planetă”.

Expoziția Universală Zaragosa, Spania, (2008)

Deşi a avut un buget de 5 milioane de euro România a avut mari probleme de organizare a
pavilionului. La inaugurarea Expozitiei de către regele Juan Carlos al Spaniei, pe 13 iunie,
singurul pavilion care avea obloanele trase a fost cel românesc, expoziția fiind deschisă cu o lună
întârziere. Pavilionul României s-a axat pe prezentarea Deltei Dunării, având ca metode de
expunere proiecţii video pe perdea de vapori de apă. La final
Expoziţia a fost vizitată de 5,6 milioane de turişti.
Cea mai spectaculoasă expoziţie universală din ultimii 20 de
ani a fost în 2010, în China, la Shanghai. A fost prima expoziţie
mondială având ca tematică dezvoltarea urbană şi relaţia dintre
oraş şi stitul de viaţă şi mediul înconjurător şi s-a desfăşurat sub
deviza „Better City Better Life”. Desfăşurată pe o suprafaţă de
5,28 kmp, în cele 184 de zile, EXPO Shanghai 2010 a înregistrat
un număr record de vizitatori de 73 de milioane. Pentru această Pavilionul României,
expoziţie universală China a alocat un buget estimat de 29 miliarde EXPO 2010, Shanghai, China
CNY (RMB), cca. 3,5 miliarde USD. La EXPO Shanghai 2010 au participat 246 de ţări şi
organizaţii internaţionale.
Noutatea EXPO 2010 a constat în oportunitatea construirii pavilioanelor cu un concept
arhitectural propriu. Ţara noastră a fost prezentă la această expoziţie universală cu un pavilion
naţional construit, „Greenopolis/mega polisul verde”, soluţia arhitecturală aparţinând arhitectului
Andreea Rotaru. Termenul MEGA POLISUL VERDE are o înţelegere universală, metamorfozat
într-un fruct – mărul – care înseamnă sănătate, cunoaştere, prospeţime, tentaţie, eternitate,
regenerare. Spaţiul exterior în care este dispus GREENOPOLIS-ul, se integrează într-un mediu
care recreează elemente principale din natură (pajişte, deal, râuri, iarbă).
Participarea României la EXPO 2010 Shanghai a fost organizată de un colectiv format din
reprezentanţii mai multor ministere, comisar general pentru această expoziţie fiind numit
Ferdinand Nagy. Acţiunile privind realizarea expoziţiei au fost efectuate de către Ministerul
Afacerilor Externe, având la dispoziţie un buget de 27 milioane lei.
În 2012 se deschide o altă expoziţie internaţională, EXPO 2012 Yeosu, de această dată în
Republica Coreea. În cadrul expozitiei, sunt prezente 104 tari participante si 6 organizatii
internationale. Expoziția se desfașoară pe o suprafață de 25 ha în zona portului New Port, Yeosu,
situat in centrul capătului de sud al Peninsulei Coreea. Tema expoziţiei este „The Living Ocean
and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities” şi este dezvoltată in trei subteme:
„Coastal Development and Preservation”, „New Resource Tehnology” și „Creative Maritime
Activities”. Tema conceptului expoziţional al pavilionului României este „Delta Dunării” şi se
înscrie în tematica generală a expoziţiei.

EXPO 2012, Yeosu, Republica Coreea Pavilionul României, EXPO 2012

Titlul „Delta Dunării, între apă şi pământ” descrie acest habitat unic. Cele 3 elemente
esenţiale apa, aer şi pământ, se îmbină armonios și într-un mod unic, atât la nivel de
biodiversitate, cât și la nivel de etnologie culturală. Pe întreg parcursul expoziţiei, vizitatorii vor
întâlni o abordare dinamică şi multimedia, cu ajutorul căreia se pot parcurge uşor toate
obiectivele turistice pe care Delta Dunarii le are de oferit. La parterul pavilionului, vizitatorii află
totul despre biodiversitatea Deltei Dunării, spaţiul fiind imparţit in 3 zone care reflectă cele trei
medii care susţin viaţa: apa, aerul şi pamântul.
Zona Apa este reprezentată de un simbol unic, farul, care marchează prezenţa omului în
apropierea apei, a deltei şi a mării. În zona Pământ, vizitatorii descoperă fauna şi flora din Delta
Dunării, zona fiind reprezentată de copacul vieţii. Aici se regăsesc elemente simbolistice care
ajută la descoperirea celor mai interesante specii ale deltei. Copacul vieţii se continuă la
mezanin, unde vizitatorii află despre etnodiversitatea Deltei şi a spaţiului dobrogean. Zona Aer
este simbolizată de o sferă transparentă. În această zonă, vizitatorii descoperă o gama variată de
specii de păsări rare sau unice, pe care Delta le găzduieşte. În zona mezanin, vizitatorii află
despre locuitorii Deltei.
În zona multifunctională, vizitatorii se pot conecta la habitatul autohton al Deltei Dunarii
cu ajutorul echipamentelor tehnologice performante. În aceasta zonă se regăsesc informaţii
despre obiceiurile şi tradiţiile româneşti din Deltă. Zona informațională are forma unei biblioteci
sau sală de lectură digitală, dotată cu echipamente multimedia. Aici se găsesc informaţii
complete despre Delta Dunării, multiculturalitatea şi etniile din Deltă, cât şi despre diversitatea
spaţiului dobrogean.
În 2015 la Milano (1 mai - 31 octombrie) are loc o altă expoziție universală cu tema
„Hrănirea planetei, Energie pentru viaţă”. Pavilion tematic şi funcţiona de 887 metri pătrați este
un mix de tradiţie şi modernitate, o reinterpretare a unei aşezări tradiţionale româneşti. Pavilionul
este structurat, la parter, pe cinci arii tematice şi va oferi vizitatorilor informaţii prin intermediul
unei tehnologii multimedia hi-tech pe baza unor tehnici digitale iar la etaj, a fost realizat un
restaurant, cu o prispă prezentată într-o cheie modernă, având acoperişul din stuf, fiind înconjurat
de o grădină. Participarea României a fost de 3,5 milioane euro.

Pavilionul României Imagini din interiorul pavilionului

Alte expoziții universale s-au desfășurat în 2016, Antalya (Turcia), 2017, Liège (Belgia).
In 2017, România are o participare deosebită în Kazahstan, la Astana. Expo Astana a avut
ca motto – ”Energia viitorului” și au participat peste 115 state cu pavilioane proprii. Pavilionul
României (370 metri pătrați) are ca temă Energia luminii și este o incursiune în domeniul
cercetării și inovației românești având în centrul atenției laserul de mare putere de la Măgurele.
 Pavilionul României, ExpoAstana Interior pavilion

Dar poate cea mai spectaculoasă expoziție universală este cea de la Dubai unde se
estimează participarea a peste 180 de state și a unui număr de peste 25 milioane de vizitatori.
Este prima expoziție care se desfășoară în zona MENASA (Middle East, North Africa, South
Asia). Aceasta a fost preconizată a fi deschisă anul acesta în octombrie dar, fost amânată din
cauza pandemiei cu COVID19 pentru perioada 1 octombrie 2021 - 31 martie 2022. Motto-ul
expoziției este „Connecting minds, creating the future” și dorește să afirme o nevoie globală de
colaborare pentru a inspira generațiile viitoare în a dezvolta parteneriate între organizații,
sectoare de activitate și diverse locuri geografice precum și pentru a se putea adresa mai bine
nevoilor unei lumi în continuă schimbare. Guvernul din Dubai a cheltuit deja peste 6 miliarde de
dolari dintr-un buget totat estimat la 40 de miliarde de dolari (35,9 miliarde de euro) pentru
amenajările de până acum.

Expoziția universală Dubai- pavilionul central Expo Dubai vedere generală