Sunteți pe pagina 1din 8

Acidoza si Noua Biologie alcalina

Odată încheiat procesul digestiei, alimentele, conform calităţii proteinelor,


hidraţilor de carbon, grăsimilor, mineralelor şi vitaminelor pe care le conţin,
vor genera o condiţie de aciditate sau de alcalinitate în organism.
Rezultatul acidifiant sau alcalinizant se măsoară prin intermediul unei scale
numite pH, ale cărei valori sunt cuprinse între 0 şi 14, pH-ul 7 fiind un pH
neutru. Este important să cunoaştem cum alimentele acide şi cele alcaline
afectează sănătatea. Pentru ca celulele să funcţioneze corect, pH-ul
acestora trebuie să fie uşor alcalin. La o persoană sănătoasă, pH-ul
sângelui este între 7,40 şi 7,45
Dr. Robert Young, microbiolog şi nutriţionist din Statele Unite, a studiat ani
de zile aciditatea sângelui, considerând-o, alături de alţi specialişti din
domeniu, principala cauză a bolilor din epoca modernă. “Miracolul pH.
Dieta Young”, el afirmă: “Nivelul pH-ului din toate materiile fluide ale
organismului nostru afectează fiecare celulă din corp. Întregul proces
metabolic depinde de alcalinitatea mediului. Aciditatea crescută cronică
corodează ţesuturile organismului iar, dacă nu este ţinută sub control,
întrerupe activitatea şi funcţionarea celulelor, de la bătăile inimii până la
circuitul neuronal cerebral. Cu alte cuvinte, aciditatea afectează însăşi
viaţa. Ea se află la baza tuturor bolilor şi îmbolnăvirilor.”
Boli cauzate de aciditatea mărită a organismului
Dacă corpul nostru menţine o aciditate extremă sau excesivă putem avea
următoarele probleme:
Se produc radicalii liberi care oxidează şi alterează întregul sistem imunitar,
fiind necesari antioxidanţii pentru eliminarea resturilor oxidării din corp; –
vitaminele şi mineralele nu mai pot fi absorbite corect în organism; –
bacteriile benefice din intestinul subţire îşi pierd capacitatea de a ajuta la
digestia corectă; – ţesutul conjunctiv se deteriorează şi îşi pierde
capacitatea de a-şi realiza toate funcţiile relaţionate cu sănătatea capilară,
a pielii şi a unghiilor; – somnul este neregulat şi alterat; – apar dureri de
cap, infecţii şi răceli; – apare o stare de oboseală permanentă şi o lipsă de
energie vitală.
Boala apare într-un mediu acid (pH acid). Dacă nu normalizăm pH-ul
sângelui, este dificil să vindecăm mai ales bolile grave.
Majoritatea acestor boli cauzate de un pH acid este provocată de o
alimentaţie proastă, care include un exces de carne şi grăsimi saturate.
Emoţiile au, de asemenea, un rol important, deoarece cele negative
precum furia sau tristeţea blochează organe ca ficatul sau intestinele,
împiedicând astfel corecta lor funcţionare.
Consecinţele unei acidităţi mărite a organismului sunt: corpul nu mai
absoarbe corect vitaminele şi mineralele, celulele au carenţe nutriţionale,
este dificilă repararea celulară şi eliminarea metalelor grele, tumorile pot
creşte mai repede, pot apărea artrita reumatoidă, fibromialgia, sindromul de
oboseală cronică, osteoporoza, diabetul, lupusul, tuberculoza,
hipertensiunea arterială, valorile ridicate de colesterol, bolile cardiace,
cancerul ca urmare a unui nivel extrem de aciditate, eczemele, acneea,
pietrele la vezica biliară, herniile, anxietatea, tulburările de comportament,
insomniile, nervozitatea, palpitaţiile şi durerile musculare.
Dr. Robert Young confirmă prin studiile sale toate acestea: “Excesul de
aciditate din organism este cauza tuturor bolilor degenerative. Când se
distruge echilibrul, iar organismul începe să producă şi să depoziteze mai
multă aciditate şi mai multe deşeuri toxice decât poate elimina, atunci încep
sa se manifieste diferite dureri şi afecţiuni.

Tulburări neurologice si autoimune :

Tulburări neurologice si autoimune : Daca celulele vitale sunt


deshidratate ,deoarece nu bei apă , în etapele sale extreme, va avea ca
rezultat o serie de stari perturbatoare, care au fost etichetate ca boli de
imunitate. Nu ai baut apă consecinţa este că celulele sunt deshidratate ,
deci nu produci suficientă urină care să te scape de deşeurile toxice ale
metabolismului . Incepe pierderea unora dintre cei mai importanţi
aminoacizi esenţiali, care sunt folosiţi pentru detoxifiere. Aminoacizii sunt
proteine care furnizează energie, au rol de catalizator (în cadrul hidrolizei),
reglează echilibrul chimic şi contribuie la regenerarea tisulară . Activitatea
creierului depinde cu disperare de prezența unora dintre acești aminoacizi,
folosirii lor depletive (obstrucţionarea , micşorarea concentrţiei, ori piedici in
circulației fluidelor) va avea ca rezultat o prezență neadecvată a unor
neurotransmițatori - cum ar fi serotonina, triptamina, melatonina și
indolamina, care sunt făcute din aminoacidul triptofan; sau adrenalina,
noradrenalina si dopamina care sunt făcute din aminoacidul tirozină. Acest
dezechilibru în compoziția neurotransmițătorilor din creier au la baza
epuizarea proporțională a unui număr de elemente primare, care produc o
gamă largă de probleme de sănătate ce au fost sesizate de către medici .
În loc de a recunoaște aceste condiţii că ar fi "tulburări de deficit”, acestea
au fost etichetate ca" boli de cauză necunoscută. " Rezultatul: atunci când
deshidratarea produce probleme de sănătate, în loc de corectare a
deshidratării si complicatiilor sale metabolice, oamenilor le sunt date
medicamente toxice.
Scrisoare din partea Dr. Robert O. Young

Dragi prieteni si draga familie,

Va multumesc pentru grija si întrebarile dumneavoastra legate de toate tipurile de


cancer existente si diagnosticate medical.

În primul rând, trebuie sa întelegem , cancerul NU este o boala ci un simptom – sau


mai bine zis, efectul acizilor metabolici care s-au acumulat în sânge si apoi au fost
depozitati în tesut afectând în mod semnificativ celulele albe (serviciul nostru intern de
colectare a toxinelor si substantelor daunatoare) nepermitându-le sa elimine acesti
acizi. Eu doar sugerez faptul ca, de fapt cancerul nu este o celula ci un lichid acid care
deterioreaza celulele ce alcatuiesc tesuturile si organele, atunci când acesta nu este
eliminat corespunzator prin urina, transpiratie, respiratie si fecale. Atunci când avem de
a face cu orice simptom sau efect trebuie sa analizam cauza. Întelegerea cauzei este la
fel de simpla ca si tratamentul.

„Noua biologie” explica cauza si efectul tuturor bolilor si îmbolnavirilor, precum si


cum sa îmbunatatiti calitatea si cantitatea vietii fara medicamente, radiatii si/sau
chirurgie.De exemplu, sensibilizarea si slabirea tesutului muscular în sine nu este o
boala. Slabiciunea, pierderea puterii nu este o boala; dar împiedicând eliminarea
substantelor toxice din tesut, sângele devine încarcat cu acizi, si acest fenomen îl
numesc acidoza sau acidoza latenta a tesutului – otrava în sânge si apoi în tesut.
Aceasta este boala, si când toxinele se acumuleaza peste nivelul tolerat are loc o criza;
ceea ce înseamna ca toxinele sau otrava sunt eliminate prin piele, un al treilea rinichi.
Aceasta o putem numi boala dar nu este de fapt. Singura boala este acidoza latenta
sistematica, care se localizeaza în zonele slabe ale corpului nostru. Si ceea ce numim
boala, sunt de fapt simptome sau efecte produse de eliminarea fortata a acizilor prin
mucoase. Atunci când aceasta eliminare se efectueaza prin mucoasa nazala, se
numeste raceala sau guturai. Si când aceste crize se repeta consecutiv mai multi ani
mucoasa se întareste si ulcereaza si oasele se maresc închizând pasajele. În aceasta
etapa apare febra si astmul. Atunci când gâtul si amigdalele sau oricare dintre caile
respiratorii devin locul unei crize de aciditate, se manifesta boli precum bronsita,
laringita, astm, pneumonie, etc.
Când acizii se acumuleaza în cutia craniana suferim de dementa, pierdere a
memoriei, Parkinson, Alzheimer, gândire încetosata si chiar depresie.
Atunci când acizii apar în sistemul digestiv suferim de sindromul colonului iritabil,
dispepsie, etc. Când acizii se depoziteaza la nivelul pelvisului sub forma unor
microcalcificari, pot provoca aparitia de tumori benigne sau maligne. Toate sunt
simptome ale expulziei acizilor din sânge si apoi din tesut la diferite momente, si au în
principal acelasi caracter si implicare – si anume – acidoza sistematica – o criza de
toxicologie.
Descrierea poate fi extinsa la fiecare organ din corp – plamânii, ficatul, pancreasul,
etc., inclusiv cel mai mare organ, pielea. Orice organ, ce este supraaglomerat de stres
provenit din munca, îngrijorare, ranire sau din orice cauza, poate deveni o locatie pentru
acidoza sistematica latenta tisulara. Simptomele resimtite difera de la un organ la altul
si asta da convingerea ca fiecare complex de simptome reprezinta o boala distincta,
separata. Dar datorita dezvaluirilor facute cu privire la nomenclatura (numirea bolii) de
catre filozofia din „Noua biologie” fiecare complex de simptome corespunde numai unei
singure cauze, si anume -acidoza sistematica latenta tisulara. Pentru a gasi cauza
tuturor simptomelor, inclusiv a cancerului, începeti de la raceala si guturai si urmariti
patologia, cum trece de la iritatie , guturai, inflamatie, lupus, ulceratie si apoi cancer. De
asemenea, încercati sa gasiti cauza omului, ignorând conceptia sa, viata embrionara,
copilaria, barbatia, etc.
Natura a intervenit prin intermediul obiceiurilor cotidiene, pâna când acidoza s-a
instalat. Apoi, o vaccinare (dupa cum este evidentiat în Sindromului Razboiului din Golf)
sau o infectie (provenita din afara nu din interior) de la orice sursa, actioneaza mai
devreme sau mai târziu afectând cel mai vulnerabil organ (intestinele) realizând o
schimbare la nivel organic. Însa, organul, nu are nici o legatura cu cauza, si tratamentul
direct asupra organului nu ajuta la rezolvarea problemei. Astfel de rezolvari fara sens
sunt transfuziile de sânge pentru anemie, tratamentul asupra glandei, chirurgie pentru
eliminarea pietrelor la rinichi, a ulcerelor, a tumorilor si cea mai noua aberatie
vaccinarea pentru protejarea contra unor virusuri fantoma cum ar fi gripa aviara.
Nu este nici un dubiu ca una dintre cele mai des utilizate tehnici în ziua de azi este
tratarea bolii cu boala, si imunizarea cu compusi ai bolii. Stiinta medicala numeste asta
gândire patologica, vaccinare sau chiar terapie chimica.
Daca motivul nu este cunoscut, cum se poate preveni boala sau cum se poate
aceasta trata – de exemplu, introducerea unei cantitati reduse de vaccin anti variola în
corpul unei persoane perfect sanatoase ce rol poate avea? Desigur, numai gândirea
patologica poate ajunge la astfel de rezultate. Vaccinurile si remediile autogene (acizi
metabolici) sunt realizati din compusi ai bolii si ideea ca boala poate fi facuta astfel încât
sa se vindece pe sine însasi este un rezultat al gândirii patologice! Daca prevenirea si
tratamentul înseamna producerea de boli, atunci prevenirea si tratamentul nu sunt de
dorit. Daca prevenirea se poate realiza, atunci tratamentul nu va mai fi necesar!

Nu trebuie sa cunoastem boala, trebuie sa cunoastem cauzele cu toate aspectele lor


pentru a preveni sau trata „bolile”.

Cauza este constanta, mereu prezenta, si întotdeauna aceeasi. Numai efectele si


obiectul asupra caruia actioneaza se schimba si schimbarile sunt de cele mai multe ori
inconsistente. Pentru a prezenta: o afectiune a stomacului se manifesta mai întâi prin
iritare, apoi inflamare, ulceratie, si în cele din urma cancer. Nu toate cazurile respecta
acest grafic, numai putine cazuri ajung la ulcer si chiar si mai putine ajung în stadiul de
cancer. Multe apar din cauza unor cazuri de otravire alimentara, indigestie si în cele din
urma boli cronice. Multi americani sufera de simptomele indigestiei, care includ un reflux
de aciditate, balonare, indigestie, diaree si/sau constipa.ie. Calea cea mai adecvata de
a studia bolile este de studia sanatatea si fiecare influenta favorabila sau nefavorabila
asupra continuarii acesteia. Orice stimul ce reduce energia devine un factor al bolii.
Boala nu poate fi propria ei cauza si nici nu se poate vindeca singura si cu siguranta nu
se poate preveni singura! Descoperirea mea cu privire la TOATE bolile este ca–
acidoza este cauza acestor boli, acumulare de acizi putin câte putin, picatura cu
picatura. La început, am specificat ca drojdia si mucegaiul sunt cauza generala a bolilor.
Apoi am decis ca nu acesti factori afecteaza organismul, dar organismul este însa
sensibilizat. Dar stati putin, sensibilizarea nu este o boala, bolile trebuie sa fie provocate
de acizii metabolici. Ca urmare a multi ani de cercetare am descoperit ca acidoza
localizata sau sistematizata este adevarata cauza a tuturor bolilor si aceasta este
autogenerata. Si daca bolile sunt cauzate de acizi autogenerati, atunci care este cauza
autogenerarii? Raspunsul se gaseste în întelegerea naturii materiei, cum se
organizeaza si se dezorganizeaza aceasta. Am realizat ca trebuie sa fie o perturbare
fizica sau emotionala pentru a organiza materia înainte de a avea loc dezorganizarea.
Si când materia începe sa se dezorganizeze,aceasta da nastere acizilor autogenerati.
Acest lucru este adevarat pentru toata materia!
Pentru a demonstra, luam o rana fizica provocata la o încheietura care deseori se
complica cu simptome ale reumatismului. Reumatismul, înainte de rana era în mod
potential în sânge sau/si în tesuturi. Ce schimbare a avut loc în materie, în urma ranii, a
socului, schimbare ce a putut provoca febra? Nu puteam întelege pâna când „Teoria
acidului” mi‐a sugerat, dupa care cauza bolii a devenit clara pentru mine. Numesc
aceasta paradigma, valabila pentru TOATE bolile, „Ciclul neechilibrului”. Puteti citi
despre „Ciclul neechilibrului” în cartea mea, „Sick and Tired, Reclaim Your Inner
Terrain”.

În câteva cuvinte, FARA ACIDOZA nu pot exista boli si astfel NU EXISTA CANCER!
Este de asemenea adevarat ca fara acidoza NU EXISTA DURERE!

De aceea, durerea înseamna acid si acidul înseamna durere. Stiam ca produsele


rezultate din dezorganizarea celulara si a metabolismului sunt toxice, si ca singurul
motiv pentru care nu suntem otraviti de aceste substante este acela ca acestea sunt
eliminate la fel de repede precum sunt produse.
Dupa acea am descoperit ca acidul era mai întâi retinut în sânge si apoi în tesuturi,
unde exista o bariera contra eliminarii. Dupa aceea, cauza blocarii trebuia sa fie
determinata. Cu trecerea timpului, am aflat cauza tuturor bolilor si îmbolnavirilor. Stiam
ca, atunci când avem energie normala functiile organice erau normale. Dupa aceea a
venit descoperirea conform careia enervarea cauza o blocare în procesul de eliminare.
Evrika! Cauza TUTUROR bolilor si a îmbolnavirilor este ACUM descoperita! Enervarea
duce la blocarea eliminarii tuturor derivatilor toxici –ACIZI – proveniti din dezorganizare
celulara si metabolism.

Retinerea ACIZILOR metabolici este prima si singura cauza a bolilor si a


îmbolnavirilor!

Dupa 25 de ani de cercetari am descoperit ca organismul uman este alcalin ca si


concept dar acid ca si functii. Atunci când retinem acizi metabolici în tesuturi si în
organe, începem sa ne îmbolnavim si sa murim. Daca eliminam acizi metabolici din
tesut si din organe putem trai mult si sanatos fara grija bolilor sau a îmbolnavirilor!
Unul dintre primele lucruri ce trebuie facute pentru a scapa de asa numitele boli este
sa scapati de tot acidul retinut în corp. Din cauza acestei stari a sângelui si a tesuturilor,
bolile pot exista. Infectia provenita din afara, medicamentele si intoxicatia cu alimente
pot omorî, dar daca nu o fac, acestea vor avea o viata scurta în organismul uman care
nu este sensibilizat si acid. Dimpotriva, otrava va persista în organism pâna când acidul
va fi eliminat. Atunci, si numai atunci,eliminarea acidului va îndeparta toate urmele
infectiei venite din afara.
Infectia sifilitica este în principal un subiect acid transformat în virus de catre
tratamentul conventional. Acelasi lucru este valabil pentru HIV/SIDA. Aceasta asa
numita infectie este cea mai neimportanta din trio. Adaugati frica(situatii false ce par
reale) si o alimentatie necorespunzatoare si avem de a face cu un simptom complex,
justificând astfel tot ceea ce profesionistii scriu si vorbesc cu privire la boala. Îndepartati
acidoza, medicamentele excesive si consumul josnic de alimente si mai ramân foarte
putine. Ce mai ramâne în organism poate fi cu usurinta eliminat de mama natura.
Cercetari stiintifice sunt desfasurate în mod constant pentru a încerca sa se
descopere cauza bolii. Conceptia despre boala este ca aceasta este individuala. Aici
cercetatorii se întâlnesc cu propriul Waterloo. Toate asa numitele boli sunt complexe de
simptome ce sunt în continua crestere din cauza crizelor repetate de acidoza.
Acestea nu au o existenta independenta! Imediat ce aciditatea este controlata
simptomele dispar, exceptie face situatia în care un organ a fost fortat catre degenerare
de catre nenumarate crize. Chiar si schimbarea organica, atunci când organul nu este
distrus, va reveni prin corectarea vietii si prin eliminarea adevaratei cauze-criza de
acidoza latenta în cadrul tesutului!
Toate simptomele asa numitelor boli au o singura origine. Toate bolile sunt de fapt
UNA singura! Unitatea în toate lucrurile este planul naturii. Politeismul a disparut si tot
ce are legatura cu el sau care provine din el trebuie sa dispara.
Astfel, exista numai o singura boala, si ACUM un singur tratament. Singura boala
este supra aciditatea sângelui si a tesuturilor din cauza unui mod anormal de a trai, a
mânca si a gândi. Tratamentul este de a va alcaliniza corpul si de a îl umple de energie.
Puteti mânca cât de mult si cât de des doriti cu conditia ca alimentele sa fie verzi si
pure. Supele ce se gasesc în cartile noastre, precum supa de broccoli, supa de spanac,
supa bogata în zinc sunt ideale pentru acest program. De asemenea, trebuie sa luati
suplimente nutritionale în timp ce beti cel putin 4 pâna la 6 litri pe zi de lichide verzi sau
alcaline.
Începeti treptat prin consumul de 1 litru de lichide verzi si cresteti pâna ajungeti la 6
litri pe zi.
Dupa ce ati terminat programul de lichide de 10 pâna la 14 zile puteti introduce
alimente solide în dieta dumneavoastra, dar acestea trebuie sa fie cât se poate de verzi
si de alcaline. Pe lânga supele de legume eu sugerez si legume înabusite precum si o
multime de salate. Asigurati-va ca folositi numai lamâie sau ulei de calitate superioara
pentru salate. Un alt sfat este sa folositi ulei de masline sau de in. Va sugerez sa folositi
un minim de 5 pâna la 6 linguri de ulei pe zi.
În concluzie, lumea medicala a cautat un remediu pentru a vindeca bolile sau
cancerul, omitând lucrul cel mai evident, faptul ca natura nu are nevoie de nici un
remediu – ea are nevoie doar de o oportunitate pentru a îsi manifesta puterea de auto
vindecare.
Remedii! NU exista remedii! Subconstientul construieste sanatate sau boala
conform COMENZILOR NOASTRE sau CERERILOR NOASTRE. Daca trimitem
impulsuri de iritare, nemultumire, nefericire, ura, invidie, egoism, lacomie,dorinta si cea
mai mare dintre toate, MÂNDRIE, subconstientul se creeaza conform ORDINULUI
NOSTRU!
Adevarul este ca nu avem nevoie de nici un Doctor. Trebuie sa ne dam singuri
putere de a realiza o reconciliere între creatorul subconstient si noi însine. Ceea ce
avem nevoie este sa învatam despre controlul de sine, despre respect, echilibru si
relaxare! Si când aceste impulsuri sunt trimise prin intermediul nervilor catre creatorul
subconstient vom începe sa primim imagini a unui om ideal, pâna când o abordare
aproape de perfectiune este atinsa.
Îmbolnavirea si boala, inclusiv simptome ale cancerului, tumorilor, diabetului,
sclerozei multiple, lupus, HIV/SIDA, depresiei, hipertiroidismului, sindromului Wilson,
durerii de încheieturi, sindromului de oboselii cronice, crampelor musculare, alergiilor (la
mâncare), astmului, bronsitei, racelilor dese, hipoglicemiei, reactiilor alergice la orice
substante chimice, poftei de mâncare, indigestiei, încheieturilor inflamate, insomniei,
gazelor, balonarii, intestinelor iritate, pneumoniei, ulcerului, crampelor intestinale si
stomacale si chiar ale pierderii de memorie, reprezinta punctul culminant al anilor de
abuz în ceea ce priveste nutritia si al anilor de eliminare proasta a acizilor. Nu ne
îmbolnavim ci ne îmbolnavim singuri!
Cel mai puternic program pentru aceste efecte negative este de a elimina acizii din
sânge si din tesuturi cu ajutorul unui stil de viata alcalin si cu o dieta potrivita. Sunteti
autorul si constructorul zilei de mâine si nu trebuie sa platiti un doctor, un avocat, un
preot, un bancher pentru a va spune ce vi se va întâmpla mâine. Nimic nu se va
întâmpla. Inevitabilul va veni. Veti mosteni roadele muncii de azi.
Sper sa gasiti aceste gânduri si sugestii de ajutor…atunci când veti avea de-a face
cu simptome, fie ele fizice, psihice, emotionale sau spirituale.

Cu dragoste si lumina vindecatoare,


Dr. Robert O. Young

S-ar putea să vă placă și