Curs 4

Variabilele psihofiziologice ale comunicării interpersonale

Atitudini în comunicarea interpersonală

Recepţia mesajelor : factori perturbatori

Efectele comunicării interpersonale

Variabilalele psihofiziologice ale comunicării interpersonal

Comunicarea interpersonală reprezintă expresia personalităţii interlocutorilor că întreg concretizata într-o

mare diversitate de tipuri şi de particularităţi psihofiziologice. Tipurile sunt expresia specificului origanizarii şi
dinamicii celor trei subsisteme principale ale structurii personalităţii şi anume: subsistemul biofizic sau
bioconstitutional; subsistemul psihic şi subsistemul sociocultural.

Fiecăruia din aceste 3 subsisteme îi corespunde o anumită tipologie specifică, care se constituie că premiza
favorabilă în grade diferite desfăşurării relaţiei de comunicare interpersonală. Astfel, subsistemului biofizic sau
bioconstitutional îi corespund tipologiile bioconstitutionale şi fiziologice.

În literatura psihologică de specialitate au fost elaborate mai mutle scheme de clasificare a tipurilor
bioconstitutionale şi fiziologice, astfel cele mai importante sunt considerate schemele elaborate de către
neuropsihiatrul austriac Kretschmer, de psihofiziologul American Sheldon şi de fiziologul rus Pavlov.
Krestchmer, pe baza analizei îndelungate a relaţiilor de corespondenţă dintre caracteristicile
comportamentului pacienţilor psihiatrici şi trăsăturile bioconstitutionale reflectate în raporturile dintre cele 3
segmente principale ale trunchiului respectiv: segmentul anterior cefalic; segmentul toracic şi abdominal; a
identificat existenţa a trei tipuri bioconstitutionale de bază sau principale şi anume:

Tipul astenic la care predomina în plan comportamental segmentul anterior sau cefalic

Tipul atletic la care predomina în plan comportamental caracteristicile segmentului osteo-muscular toracic

Tipul picnic la care predomina trăsăturile segmentului abdominal

În plan comportamental tipul astenic se caracterizează prin următoarele trăsături: interiorizare, tendinţa de
izolare şi de limitare a contactelor cu lumea exterioară, tendinţa spre abstractizare şi auto-analiza. Este tip
puternic interiorzat ;în relaţia de comunicare interpersonală, el se va manifesta rezervat, prudent, rece,
distant. Dpdv psihiatric el este un schizotip fiind predispus la tulburări de tip schizofrenic.

Cel de al doilea tip, tipul atletic, în plan comportamental se manifesta prin tendinţa spre aventură, acţiune,
agresivitate şi dominantă. Corespunzător în relaţia de comunicare interpersonală, el va tinde să deţină
controlul asupra interlocutorului, să îşi impună opinia şi punctul de vedere şi să-l subordoneze sau să-l subjuge.
Este tipul care doreşte ca interlocutorul să devină dependent de el.

Cel de al treilea tip, tipul picnic se caracterizează în plan comportamental prin jovialitate, exubertanta,
instabilitate emotional-afectiva şi deschidere în raport cu interlocutorul. El doreşte să acapareze afecţiunea şi
suportul interlocutorului în relaţia de comunicare. Datorită instabilităţii emotional-afecive, însă el nu îşi
menţine constantă atitutdinea şi poziţia în relaţia de comunicare oscilând între deschidere şi închidere.
Comportamentul său caracterizandu se prin ceea ce se numeşte ciclotimie.

Aceasta biotipolgie a lui Krestchmer a circulat fără retuşuri aproape 50 de ani. Către sfârşitul primei jumătăţi a
secolului 20 însă psihologul American Sheldon a revenit asupra criteriilor de clasificare pe are le utilizase
Kretschmer, le-a considerat limitate şi insuficient de operante pentru acoperirea tipologiei în plan normal.
Criteriile lui Krestchmer au fost stabilite pe baza studierii comportamentului pacienţilor psihiatrici. În locul
crietriilor stabilite de Krestchmer, predispoziţia spre o tulburare psihiatrică sau alta, Sheldon a stabilit drept
crietriu aşa numitele membrane embriogenetice, cele din care derivă şi se dezvoltă principalele organe şi
sisteme ale organismului uman. Aceste membrane sunt endoderma, mezoderma şi ectoderma. Din
endoderma derivă organele şi sistemele viscerale. Din mezoderma derivă sisemul osteo-muscular, iar din
ectoderma derivă organele de simţ şi sitemul nervos. Şi atunci, corespunzător acestor trei membrane , Sheldon
a stabilit existenţa a trei tipuri principale : tipul endomorf, la care în plan comportamental predomina funcţiile
organelor şi aparatelor viscerale şi de aceea acest tip a fost denumit visceroton, corespunzător membranei
mezoderma , tipul mezomorf , este tipul somatoton, la care în plan comportamental predomina funcţiile
sistemului osteomuscular. Şi în sfârşit, tipul ectomorf,a fost denumit cerebroton, la el predominând funcţiile
organelor de simţ senzoriale şi cerebrale. Prin analogie, aceste trei tipuri sheldoniene se pun în corespondenta
celor trei tipuri krestchmeriene: tipul visceroton, endomorf se pune în corespondenta tipului picnic; tipul
somatoton, mezomorf, se pune în corespondenta tipului atletic, iar tipului ectomorf cerebroton, se pune
corespondenta tipul astenic. Potrivit lui Sheldon, nu avem de a face cu tipuri absolut pure, aşa cum consideră
Krestchmer, ci cu tipuri mixte în care predomina funcţional un tip sau altul. El a stabilit o scală de ponderare
sau de reprezentare a celor trei tipuri în structura unui individ , a unei personalităţi, scalate de la 1 la 7. ( 7=
ponderea cea mai mare, 1 = ponderea cea mai mică).

SCHEMA

Ca urmare, şi în plan comportamental, trăsăturile vor fi distribuite în grade diferite între cele trei tipuri de
bază. Cu cât însă unul din tipurile de bază, va avea coeficientul de reprezentare cel mai scăzut, cu atât
trasaturilecomportamentale specifice lui, vor avea o frecvenţă mai mică în dinamica comportamentului. De aici
rezultă faptul că, spre deosebire de tipologia lui Kretschmer care absolutiza tipurile de bază pure, limitând aria
de diversificare a tablourilor comportamentale în plan individual , tipologia lui Sheldon, relativizând aceste
tipuri de bază, şi introducând noţiunea de tip bioconstitutional mixt cu dominante…..asigura acoperirea
diversităţii reale a tablourilor comportamentale în plan individual şi a manifestărilor în cadrul relaţiei de
comunicare interpersonală. Vom putea spune totuşi că în funcţie de dominant tipului de bază, relaţia de
comunicare interpersonală este favorizată, stimulată sau limitată redusă. De exemplu, în cazul unei dominante
ceerebrotone disponibilitatea de comunicare interpersonale va fi semnificativ redusă în raport cu dominantă
viscerotona, care este cea mai deschisă spre comunicare şi spre stabilirea relaţiilor şi contactelor cu cei din jur;
la mijloc ca şi disponibilitate spre comunicare se situează tipul mezomorf. Bioconstitutional cele trei tipuri sunt
reprezentate schematic în felul următor:

schema 2

Pavlov a considerat că în stabiliraea tablourilor comportamentale, esenţială este activitatea sistemului nervos
şi nu raporturile dimensionale sau metrice dintre componentele structurale ale corpului cap-trunchi-abdomen-
membre etc.

El a introdus aşa numitul principiu al nervismului potrivit căruia orice manifestare, orice reacţie a individului
atât animal cât şi uman, este realizată şi controlată de către sistmul nevos. De asemenea, toate raportulrile
organismului individual cu mediul înconjurător sunt de asemenea controlate şi dirijate de sisemul nervos. Şi
atunci, criteriul cel mai obiectiv şi adecvat de stabilire a tipurilor biologice şi comportamentale
corespunzătoare trebuie găsite la nivelul sistemului nervos. El a desprins şi idetificat aşa numitele proprietăţi
funcţionale generale înnăscute determinate biogenetic ale sistemului nervos. Aceste proprietăţi natural
înnăscute sunt în număr de trei şi anume:

forţa sau intentistatea proceselor nervoase fundamentale : excitaţia şi inhibiţia; pe baza acestei proprietăţi, a
valorilor pe care le ia ea, Pavlov a desprins 2 tipuri generale de sistem nervos şi anume: tipul puternic şi tipul
slab. În plan comportamental, tipul puternic se exprimă în capacitatea generală de lucru cu capul a individului.
Capacitatea de concentrare, intensiunea, profunzimea concentrării şi durata ei, rezistenta crescută la acţiunea
stimulilor puternici, stresanţi, psihotraumatizanti. Sensibilitate generală relativ redusă, şi rezistenţa crescută la
acţiunea diferitelor substanţe farmaco-dinamice. Tipul slab de sistem nervos se concretizează în capacitate
scăzută de lucru, fatigabilitate rapidă în cazul unor solicitări mai mari, mai puternice şi de lungă durată,
capacitate scăzută de concentrare cu predispoziţia spre distractibilitate. Nivel ridicat al sensibilităţii şi al
emoţionalităţii; impresionabilitate mare, rezistenta scăzută la acţiunea factorilor stresanţi, psihotraumatizanti,
rezistenta scăzută la acţiunea diverselor substanţe farmaco-dinamice.

Echilibrul sau balanţa ; raportul de forţe dintre excitaţie şi inhibiţie.Pe baza acestei proprietăţi Pavlov a
identitficat existenţa a 3 tipuri generale de sistem nervos: tipul echilibrat la care cele 2 forţe E şi I poseda
aceeaşi forţă energetică, tipul neechilibrat excitabil, la care predomina energetic forţa excitaţiei , tipul
neechilibrat inhibat, la care predomina forţa inhibiţiei. În plan comportamental, tipul echilibrat se comportă
adecvat cu intensitata şi durata solicitărilor şi adecvat dinamicii schimbării acestora. Tipul excitabil se
caracterizează pe plan comportamental prin rapiditate, nerăbdare, instabilitate în desfăşurarea activităţii,
distractivitate şi tendinţa de trecere rapidă de la o activitate la altă activitate. Tipul inhibat este tipul cu
perioade lungi de reacţie la acţiunea solicitărilor, tipul care trece cu dificultate de la o formă de activitate la
alta, tipul la care predomina pasivitatea, indiferenţă în raport cu activitatea şi cu iniţiativa. După Pavlov, cele 3
tipuri le găsim prezente la toată scara animal în afară de om, la care nu întâlnim în mod normal decât 2 tipuri şi
anume: tipul echilibrat şi tipul excitabil . Numai în cazuri patologice la om pot să apară stări de inhibiţie
prelungită care să domine existenţa individului .Asemena stări, de pildă, le întâlnim în depresii profunde şi într-
o formă a schizofreniei denumită schizofrenie hebefrenică.

Proprietatea flexibilităţii sau mobilităţii pe baza căreia Pavlov a identificat existenţa a două tipuri generale de
sistem nervos: tipul mobil şi tipul inert. Mobilitatea se măsoară şi se evaluează pe baza unor criterii temporale
şi ea se va exprima astfel în următorii indicatori: durata perioadelor de latenţă la acţiunea diverşilor stimuli din
afară; durata închiderii sau stabilirii aşa numitelor conexiuni sau legături temporale; durata achiziţiei sau
memorării unor materiale noi; durata comutării sau trecerii de la activitatea iniţială la activitatea următoare;
durata adaptării la schimbarea conditilor. Tipul mobil se va caracteriza prin viteza mare de reacţie, perioadă
scurtă de stabilire a noilor conexiuni temporale, rapiditate în memorarea sau fixarea unor noi informaţii,
rapiditate în comutarea de la activitatea iniţială la cea următoare şi facilitate, rapiditate în adaptarea la noile
condiţii şi situaţii. Tipul inert se va caracteriza prin valori opuse celor care caracterizează tipul mobil: lentoare şi
dificultate în stabilirea noilor legături, trecerea de la o activitate la alta şi mai ales în adaptarea la noile situaţii.
Pavlov a considerat că cele trei proprietăţi nu există izolat una de alta, ci ele se combină şi interacţionează
dând naştere la tipuri globale supraordonate. Cele care trebuie luate în considerare, în clasificarea de tip
bioconstitutioal fizioligic. Prin combinarea acestor trei trăsături Pavlov a depsrins şi delimitat existenţa a 4
tipuri globale supraordonate de sistem nervos:

Tipul puternic, echilibrat, mobil = sangvinic – sociabilitate, comunicativitate, moderaţie, autocontrol, rezistenta
ridicată la efort, adaptabilitate la nou

Tipul puternic, echilibrat, inert= flegmatic – puţin sociabil, taciturn, capacitate mare de lucru, dificultăţi în
adaptarea la nou, dificultăţi de comutare

Tipul puternic, neechilibrat-excitabil=coleric- sociabilitate, comunicativ, necontrolat, capacitate de lucru,

dezordonat, instabilitate emoţională, tendinţa de dominare, agresivitate

Tipul slab=melancolic- interiorzat, centrat pe el, sensibil, lipsit de iniţiativă proprie, rezistenta scăzută la situaţii
conflictuale sau dificile şi este dependent de cei din jur, necesitând ocrotire.
Aceste tipuri globale de sistem nervos susţin după Pavlov întreg ansamblul trăsăturilor dinamico-energetice ale
comportamentului nostru care se evidenţiază şi condiţionează relaţiile interindividuale, interpersonale. Ca
atare, el a considerat că acest ansamblu de trăsături dinamico-energetice alcătuiesc ceea ce numim noi
temperamentul. Şi atunci a pus în corespondenta fiecare asemenea tip global cu un anumit tip de
temperament. El a considerat utilă şi operanta schema de clasificare a temperamentelor pe care a stability-o
Hypocrate ( sangvinic, flegmatic, coleric, melancolic). Aceasta clasificare a temperamentelor nu are o
semnificaţie valorică ci are o semnificaţie funcţională.

Trăsăturile tipologce de bază ale personalităţii care derivă din structura noastră bioconstitutionala, indiferent
că punem accent pe raporturile dintre segmentele corporale sau pe sistemul nervos, reprezintă variabile
importante care influenţează şi condiţionează dinamica relaţiei de comunicare interpersonală şi gradul de
completitudine şi de eficientă a ei. Cea mai bună comunicare se realizează între persoane care aparţin aceluiaşi
tip biofiziologic şi mai slabă comunicarea devine între personae care aparţin unor tipuri diferite.

Tipul psihologic are la baza raportul dintre diferite funcţii psihice şi vectorul de orientare al acestora. Cea mai
cunoscută clasificare psihologică este cea realizată de către Jung. El a stabilit doi poli de dinamică sau de
orientare a funcţiilor şi activităţilor psihice şi anume: polul extern şi polul intern. Orientarea către polul extern
a fost denumită extraversie, iar orientarea către polul intern, introversie; iar ca funcţii psihice bazale, Jung a
considerat senzaţia, sentimentul său afectivitatea, intuiţia şi gândirea. Aceste funcţii se combină între ele pe
axa celor doi poli putând avea astfel o gândire, o senzaţie, un sentiment şi o intuiţie orientate spre polul
intrerior, o gândire, un sentiment, o intuiţie şi o senzaţie orientate spre polul exterior. Se desprind tipul
extravert şi tipul introvert. Tipul extravert se caracterizează prin orientarea funcţiilor psihice de bază spre
lumea exterioară. Persoanele care aparţin acestui tip se deschid spre cei din jur, cauta contactele cu ei , intra
uşor în relaţie de comunciare şi disponibilitate de autodezvăluire, de confesiune. Prin aceasta ei caută să
câştige confirmare de sine şi suport din partea celor din jur. După Jung, dpdv psihologic, persoanele care
aparţin tipului extravert sunt insuficiente lor însele şi cauta deci completare şi suport în afara lor.

Tipul introvert se caracterizează prin direcţionarea functilor psihice de bază spre lumea lor interioară, spre
universul lor propriu. Aceasta face că ei să aibă tendinţa de a se închide în raport cu lumea din jur, de a evita
stimulările şi contactele din afară, găsind suportul de rezistenţă în ele însele. Dpdv comunicaţional, abilităţile
cele mai dezvoltate şi relevante le posedă tipul extravert. Tipul introvert se caracterizează prin tendinţa de
evitare şi limitare, pe cât posibil , a comunicării cu cei din jur. Cu aceştia este dificil să stabileşti contacte
comunicaţionale trebuind să recurgi la efort şi strategii speciale de scoatere din ele însele şi a atragrere a
atenţiei spre exterior. Cum nu există tipuri pure, cele două dimensiuni se pot distribui, astfel că gradele de
intro şi extraversiune vor fi încadrate pe o plajă foarte întinsă de trepte şi de nivele. Avem un nivel adânc,
profund, maxim al introversiunii, întâlnit în depresia profundă. Extraversia exagerată o întâlnim în stările
maniacale exaltate. În situaţii normale avem de a face cu tipuri moderat interiorizarte şi moderat exteriorizate.

Tipologia socioculturală a fost stabilită prima dată de către psihologul german Spranger şi apoi de către Allport.
Aceasta tipologie ia drept criteriu de clasificare atitutdinea faţă de valorile existente în interiorul societăţii, al
mediului socio-cultural.În raport cu valoarea şi intensitatea acestei atitutdini au fost evideniate şi stabilite
următoarele tipuri socioculturale şi de personalitate:

Tipul teoretic la care dominant este atitudinea faţă de descoperirea adevărului, faţă de obiectivitate şi faţă de
raţional. Reprezentanţii acestui tip preţuiesc deci valorile intelectuale, teoretice şi sunt acaparaţi în activitatea
lor de asimilarea şi dezvoltarea acestor valori.

Tipul economic la care dominantă este atitudinea de preţuire a ceea ce este util , a bunurilor materiale şi a
afacerilor. –oameni de afaceri
Tipul estetic la care atitudinea dominantă este aceea spre armonie, experienta senzorială nemijloita, simetrie,
ordine şi frumusete- creatori de artă

Tipul social la care se evidenţiază că dominant atitudinea deschisă şi pozitivă faţă de oameni, dragostea faţă de
aceştia, disponibilitatea de stabilire şi întreţinere a relaţiilor interpersonale pozitive, filantropice şi
disponibilitatea de a realiza şi a obţine prietenia şi altruismul.

Tipul politic la care valoarea dominantă este puterea de unde derivă tendinţa spre ascendentă şi control
asupra celorlalţi , activităţile desfăşurate fiind pretext pentru competiţie, luptă şi posibile surse de obţinere a
superiorităţii

Tipul religios la care valoarea dominana o constituie unitatea cu divinitatea. Se delimitează două subtipuri:
tipul mistic-imanent, care caută unitatea cu divinitatea în experienţele de viaţă, în participarea la ele; şi tipul
mistic-transcedental care caută unitatea cu divinitatea prin retragerea din viaţa cotidiană trecând la ascetism
( monahismul)

Dpdv al comunicării concluzia care reiese din această clasificare este aceea că eficientă şi stabilitatea devin şi
se realizează cu atât mai bine şi mai favorabil cu cât interlocutorii aparţin aceluiaşi tip, iar tema comunicării
face parte din trăsătura care le este lor dominantă. Prin aceasta se cree ază aşa numitele spaţii
comunicaţionale particulare, închise în care relatile se stabilesc între interlocutori de acelaşi tip.

O tipologie psihologică specifică, mai aparte, provine din direcţia neopsihanalizei graţie contribuitei lui Karen
Horney, fostă discipolă a lui Freud. Aceasta tipologie ia ca premise şi ca punct de plecare, dinamica stărilor
profunde, inconştiente care se structurează şi realizează cu precădere în decursul micii copilării. Aceasta
dinamică se structurează cu precădere în funcţie de caracterul relaţiilor dintre părinţi şi copii. În funcţie de
regimul de tratament pe care părinţii îl aplica copilului şi stările emoţionale pe care copilul le încearcă în raport
cu un anumit gen sau altul de regim de tratament. Luând în considerare această premise Horney stabileşte trei
tipuri de personalitate şi anume

tipul complezent sau dependent care se caracterizează prin orientarea spre relaţie, spre afiliere prin sentiment
de inferioritate şi stima de sine scăzută. Acest tip de personalitate apare atunci când regimul de tratare a
copilului este represiv coercitiv

tipul agresiv orientat împotriva relaţiei, cu tendinţa de dominare cu nevoie de succes, recunoaştere socială,
spirit competitiv şi rezistenţa scăzută la frustraţii; acest tip de personalitate apare în cadrul unor regimuri
contradictorii de tratament ale copilului.

Tipul detaşat care se caracterizează prin detaşare afectivă în relaţie, neimplicare, prin trebuinţă de
autorealizare prin tendinţa spre izolare, şi rezistenţa la schimbări. Acest tip de personalitate se structurează în
cazul în care copilul este tratat cu indiferenţă, când este neglijat sau desconsiderat.

Ulterior, aceste trei tipuri au fost convertite în alte tipuri cu următoarele denumiri: tipul orientat spre oameni,
care manifesta tendinţa de deschidere, comunicare, de a veni în întâmpinarea celor din jur, tip sociabil
integrabil. Al doilea este tipul orientat împotriva oamenilor ( against people)care are tendinţa de a riposta, de
a domina şi chiar tendinţa distrcutiva în raport cu cei din jur. Al treilea tip, tipul orientat spre fugă de oameni
( moving away) tipul care evita contactele şi stabileşte bariere de netrecut.