Funda Gi a r en a sc ut a

I saac Asi mo v

PARTEA ÎNTÂI
ETO DEMERZEL

DEMERZEL, ETO — ... Nimeni nu se îndoie şte cǎ atâta timp cât Eto
Demerzel a f ost prim-ministru el a condus de fapt destinul Imperiului şi
nu Cleon I, Împ ǎratul. În rândul istoricilor exist ǎ însǎ controverse
referitoare la caracterul guvern ǎrii sale. Interpretarea clasic ǎ este cǎ
Demerzel face parte din lungul şir de opresori puternici şi nemilo şi care
au condus Imperiul Galactic în ultimul secol de dinaintea Pr ǎbuşirii. Îns ǎ
s-au f ǎcut auzite şi pǎreri revizioniste, care insist ǎ cǎ guvernarea sa,
deşi despotic ǎ, a fost binef ǎcǎtoare. În acest sens, se pune foarte mult
accentul pe rela Uia cu Hari Seldon (de şi existen Ua acestei r ela Uii r ǎmâne
în continu are un mister), mai ales Uinâ nd cont de neobi şnuita întâmplare
care l-a avut ca erou pe Laskin Joranum. Ascensiunea meteoric ǎ a lui
Joranum...
ENCICLOPEDIA GALACTICA 1

— HARI, Î ŢI SPUN ÎNCǍ O DATǍ, fǎcu Yugo Amaryl, prietenul t ǎu

Demerzel este în mare încurc ǎtur ǎ.
Accentuase foarte u şor cuvântul "prietenul", cu un inconfundabil aer de
dezgust.
Hari Seldon sesiz ǎ tonul dezagreabil, dar nu îl lu ǎ în seam ǎ. Ridicǎ
privirea de la tricomputer şi spuse:
— Iar eu î ţi spun înc ǎ o dat ǎ, Yugo, cǎ asta-i o prostie.
Apoi ad ǎugǎ cu o urm ǎ de iritare:
— Ce tot insi şti, nu vezi c ǎ-mi irose şti timpul?
— Nu ţi-l irosesc, ceea ce- ţi spun eu cred c ǎ este important.
Amaryl se a şezǎ sfid ǎtor. Era un gest care vroia s ǎ arate c ǎ nu se va da
bǎtut cu una, cu dou ǎ. Venise şi nu se va da b ǎtut cu una, cu dou ǎ.
Cu opt ani în urm ǎ, nu fusese altceva decât un am ǎrât de miner în
Sectorul Dahl, ocupând nivelul cel mai de jos posibil al ierarhiei sociale.
Seldon îl ridicase din acea pozi ţie, îl f ǎcuse matematician şi intelectual... mai
mult, îl f ǎcuse psihoistoric.
Nu putea uita, nici m ǎcar un singur minut, cine fusese, cine era acum şi
cui datora ceea ce ob ţinuse. Asta însemna c ǎ dacǎ trebuia s ǎ fie aspru cu
Hari — pentru binele acestuia — nu se va l ǎsa oprit de sentimentele de respect
şi dragoste sau de vreun interes personal privitor la propria-i carier ǎ. Se
sim ţea dator fa ţǎ de Seldon, şi trebuia sǎ fie sincer.
— Ascult ǎ Hari, spuse el t ǎind brusc aerul cu mâna stâng ǎ, dintr-un
motiv care scap ǎ înţelegerii mele, se pare c ǎ îl aprobi pe Demerzel în tot ceea
ce face. Eu nu gândesc la fel ca tine. To ţi cei pe care-i respect au o p ǎrere
proast ǎ despre el. To ţi, în afar ǎ de t ine. Mie nu-mi pas ǎ ce se întâmpl ǎ cu
persoana lui, dar atâta vreme cât am senza ţia cǎ Uie îţi pasǎ, sunt obligat s
ǎ îţi atrag aten ţia.
Atât pasiunea care se f ǎcea sim ţit ǎ în gândurile lui Yugo, cât şi gândul c ǎ
îngrijorarea lui era inutil ǎ, îl fǎcur ǎ pe Seldon s ǎ zâmbeasc ǎ. Îi era drag acest
Yugo Amaryl... mai mult decât drag. Yugo era unul dintre cei patru pe care-i
întâlnise în timp ce fugea prin întreg Trantor-ul, ascunzându-se: Eto
Demerzel, Dors Venabili, Yugo Amaryl, şi Raych. Patru, şi pân ǎ acum nu
întâlnise vreo alt ǎ fiin ţǎ pe mǎsura lor.
Fiecare îi era indispensabil în felul lui. De exemplu, Yugo Amaryl
înţelesese repede principiile psihoistoriei, şi avea o puternic ǎ imagina ţie, cu
care explora noi domenii. Seldon se sim ţea în siguran ţǎ gândindu-se c ǎ dacǎ
i se întâmpla ceva înainte de punerea la punct a matematicilor destinate
psihoistoriei — cât de încet mergea totul, şi cât de uria şe erau obstacolele —
mǎcar va r ǎmâne o minte înzestrat ǎ care sǎ continue cercetarea.
— Îmi cer scuze, Yugo. Nu vroiam s ǎ dau impresia c ǎ eşti nedorit aici sau
cǎ nu îmi pas ǎ de ceea ce eşti atât de ner ǎbdǎtor s ǎ îmi comunici. Numai c ǎ
vezi tu, slujba mea, problemele pe care le am din cauz ǎ cǎ mǎ aflu în fruntea
unui departament...
Veni rândul lui Amaryl s ǎ zâmbeasc ǎ şi sǎ îşi reprime un hohot de râs.
— Îmi pare r ǎu, Hari, spuse el. N-ar fi trebuit s ǎ râd, dar natura nu te-a
înzestrat cu nici o aptitudune pentru a putea face fa ţǎ poziţiei pe care o ocupi
aici.
— Asta o ştiu şi eu, dar va trebui s ǎ mǎ descurc. Trebuie s ǎ dau impresia
cǎ fac ceva inofensiv şi nu exist ǎ nimic — nimic — mai inofensiv decât a
conduce Departamentul de Matematic ǎ la Universitatea Streeling. Îmi pot
umple ziua cu tot felul de îndatoriri neimportante, astfel încât nimeni s ǎ nu
simt ǎ nevoia de a şti sau de a întreba despre situa ţia cercet ǎrilor noastre în
domeniul psihoistoriei. Îns ǎ necazul este c ǎ, umplându-mi ziua cu probleme
neimportante, nu mai g ǎsesc suficient timp pentru ca s ǎ...
Ochii s ǎi se plimbar ǎ pe deasupra biroului, la materialele care trebuiau
prelucrate şi înregistrate. Doar el şi Amaryl aveau codul de acces. Mai mult,
chiar dac ǎ cineva s-ar fi împiedicat din întâmplare de aceste informa ţii, nu le-
ar fi în ţeles, pentru c ǎ fuseser ǎ încifrate într-un simbolism propriu, cunoscut
doar de ei doi.
— Când vei ajunge într-o faz ǎ mai avansat ǎ cu îndatoririle tale la
departament, spuse Amaryl, vei începe s ǎ împǎrţi responsabilit ǎţile şi vei
avea mai mult timp la dispozi ţie.
— Sper, f ǎcu neîncrez ǎtor Seldon. Dar ce lucru important vroiai s ǎ-mi
spui în leg ǎtur ǎ cu Demerzel?
— Nu vroiam decât s ǎ te anun ţ cǎ Demerzel, Primul Ministru al marelui
nostru Împ ǎrat, pune la cale o insurec ţie.
Seldon se încrunt ǎ:
— Ce interes ar avea s ǎ facǎ una ca asta?
— Nu am spus c ǎ are vreun interes. Am spus c ǎ o face — conştient sau nu
— şi prime şte un ajutor considerabil din partea unora dintre du şmanii s ǎi
politici. Eu unul, n-am nimic împotriv ǎ. Cred cǎ, în condi ţii ideale, mi-ar
conveni s ǎ-l vǎd dat afar ǎ din Palat, din Trantor, ba chiar din Imperiu. Îns ǎ,
dup ǎ cum am mai spus, tu ai o p ǎrere bun ǎ despre el, a şa cǎ te avertizez. Am
remarcat c ǎ nu urm ǎreşti cu aten ţia cuvenit ǎ cursul actual al evenimentelor
politice.
— Sunt lucruri mai importante de f ǎcut, motiv ǎ Seldon cu blânde ţe.
— Cum ar fi psihoistoria. Sunt de acord. Dar cum crezi tu c ǎ vom avea
vreo şansǎ sǎ ducem psihoistoria la bun sfâr şit dac ǎ r ǎmânem ignoran ţi în
problemele politicii? M ǎ refer la politica actual ǎ. Acum — acum — este
momentul în care prezentul preg ǎteşte viitorul. Nu putem studia doar
trecutul. Çtim ast ǎzi ce s-a întâmplat în trecut. Îns ǎ rezultatele nu le putem
verifica decât confruntându-le cu prezentul şi cu viitorul apropiat.
— Am impresia c ǎ nu aud pentru prima oar ǎ argumentul ǎsta, spuse
Seldon.
— Çi îl vei mai auzi de multe ori. Nu cred c ǎ are vreun rost s ǎ îl justific.
Seldon oft ǎ, se lǎsǎ pe spate în scaun, şi îl privi pe Amaryl. Zâmbi.
Tânǎrul din fa ţa sa era foarte abraziv în anumite momente, dar lua
psihoistoria în serios... iar asta compensa totul.
Amaryl mai purta înc ǎ semnele anilor de minerit: umeri largi şi
conforma ţie musculoas ǎ proprii unuia care muncise din greu. Nu- şi
permisese s ǎ-şi piard ǎ condi ţia fizic ǎ. Çi bine f ǎcuse, pentru c ǎ îi dǎdea şi lui
Seldon putere s ǎ reziste impulsului de a petrece tot t impul la birou. Seldon
nu avea for ţa fizicǎ impresionant ǎ a lui Amaryl, dar î şi pǎstrase talentele de
Twister (Twist (r ǎsucire, îndoire — în lb. englez ǎ) reprezint ǎ, în cazul de fa ţǎ, o
tehnic ǎ de autoap ǎrare cu procedee asem ǎnǎtoare celor din Aikido. Cunos-
cǎtorul şi practicantul tehnicii Twist este numit Twister (n. trad.)) — cu toate
cǎ împlinise de curând patruzeci de ani şi vârsta avea s ǎ-şi spun ǎ odat ǎ şi-
odat ǎ cuvântul. Îns ǎ, deocamdat ǎ, se putea men ţine în form ǎ. Mul ţumit ǎ
antrenamentelor zilnice, talia îi era înc ǎ zvelt ǎ, picioarele şi mâinile puternice.
— Grija asta pentru Demerzel, relu ǎ el, nu se datoreaz ǎ doar faptului c ǎ
este prieten cu mine; sunt sigur c ǎ ai şi alte motive.
— Da, şi nu sunt greu de ghicit. Atâta vreme cât e şti prieten cu Demerzel,
poziţia ta la Universitate este sigur ǎ şi îţi poţi continua cercet ǎrile.
— Aha! Iat ǎ deci cǎ am un motiv s ǎ fiu prieten cu el. Un motiv care nu
scapǎ nici m ǎcar în ţelegerii tale.
— Ai un interes s ǎ fii în rela Uii bune cu el. Asta a ş înţelege.
Dar prietenia... mi se pare ciudat. Totu şi... dac ǎ Demerzel şi-ar pierde puterea,
atunci l ǎsând la o parte efectul pe care l-ar avea acest lucru asupra pozi ţiei
tale, Cleon însu şi va fi obligat s ǎ conduc ǎ Imperiul, şi panta declinului se va
accentua. Anarhia ne-ar putea cuprinde înainte sǎ deslu şim toate implica ţiile
psihoistoriei, înainte de a da posibilitatea ştiin ţei sǎ salveze întreaga omenire.
— Înţeleg... Dar s ǎ ştii c ǎ eu, sincer s ǎ fiu, nu cred c ǎ vom definitiva
psihoistoria la timp pentru a preveni Pr ǎbu şirea.
— Chiar dac ǎ nu vom putea împiedica Pr ǎbu şirea, am putea atenua
efectele, nu-i a şa?
— Probabil c ǎ da.
— Deci, iat ǎ explica ţia. Cu cât vom avea mai mult timp pentru a lucra în
lini şte, cu atât va fi mai mare şansa de a împiedica Pr ǎbu şirea sau m ǎcar de a-
i atenua efectele. Aceasta este situa ţia. Deci, ca s ǎ revenim, salvarea lui
Demerzel s-ar putea s ǎ fie necesar ǎ, chiar dac ǎ nou ǎ... pardon, mie nu îmi
place.
— Çi cu toate acestea, chiar adineauri ai spus c ǎ ţi-ar conveni s ǎ-l vezi dat
afar ǎ din Palat, din Trantor, şi din Imperiu.
— Am spus "în condi ţii ideale". Dar noi nu tr ǎim în condi ţii ideale şi avem
nevoie de acest Prim Ministru, chiar dac ǎ este un instrument al represiunii şi
despotismului.
— În ţeleg. Dar de ce crezi c ǎ Imperiul se va dezintegra atât de repede dac ǎ
îl pierde pe Demerzel?
— Psihoistoria.
— O folose şti deja pentru a face predic ţii? N-am reu şit nici m ǎcar sǎ-i
construim un schelet. Ce fel de predic ţii poţi face cu ajutorul ei?
 — Este vorba de intui ţie, Hari.
— Întotdeauna intervine intui ţia. Dar noi vrem mai mult, nu? C ǎut ǎm un
procedeu matematic care s ǎ ne dea probabilit ǎţile unei anumite evolu ţii
viitoare, în func ţie de diverse condi ţii. Dac ǎ intui ţia ar fi suficient ǎ pentru a
ne dirija, nu am mai avea deloc nevoie de psihoistorie.
— Nu vorbesc de una sau de cealalt ǎ în mod exclusiv, Hari. Vorbesc de
amândou ǎ: o combina ţie, care s-ar putea dovedi mai eficient ǎ decât fiecare în
parte... cel pu ţin, pân ǎ la definitivarea psihoistoriei.
— Dacǎ vom reu şi vreodat ǎ sǎ o definitiv ǎm, spuse Seldon. Dar spune-mi,
de unde vine pericolul ǎsta pentru Demerzel? Ce anume îl poate atinge sau
înl ǎtura? Este vorba de înl ǎturarea lui Demerzel, nu-i a şa?
— Da, încuviin ţǎ Amaryl şi o expresie întunecat ǎ i se aşternu pe fa ţǎ.
— Atunci, spune-mi. Fie- ţi mila de ignoran ţa mea.
Amaryl se îmbujor ǎ:
— Mǎ supraapreciezi, Hari. Sunt sigur c ǎ ai auzit de Jo-Jo Joranum.
— Bineîn ţeles. Este un demagog... Ia stai, de unde vine? Din Nishaya, nu?
O lume insignifiant ǎ. Acolo se cresc capre, din câte îmi aduc aminte. Au
brânz ǎ de foarte bun ǎ calitate.
— Exact. Totu şi, nu este doar un demagog. Conduce un grup puternic,
care cap ǎtǎ din ce în ce mai mult ǎ influen ţǎ. Din câte declar ǎ, scopul lui este
sǎ ajung ǎ la dreptate social ǎ şi la o mai mare implicare politic ǎ a poporului.
— Da, spuse Seldon. Asta am auzit şi eu. Sloganul lui este: "Guvernul
apar ţine poporului."
— Nu chiar, Hari. Spune: "Guvernul este poporul."
Seldon d ǎdu din cap, aprobator:
— Pǎi, sǎ ştii c ǎ şi mie îmi place ideea asta.
— Çi mie. A ş fi cu totul de partea ei... dac ǎ Joranum ar fi sincer. Dar nu
este, se serve şte de ea ca de o trambulin ǎ. Pentru el, sloganul este o cale, nu
un scop. Vrea s ǎ scape de Demerzel. Dup ǎ aceea, îi va fi u şor sǎ îl
manipuleze pe Cleon. Apoi va lua tronul pentru sine, şi el va fi poporul. Chiar
tu mi-ai spus c ǎ astfel de întâmpl ǎri s-au petrecut de nenum ǎrate ori în
istoria Imperiului... iar în zilele noastre, Imperiul este mai sl ǎbit şi mai
instabil ca niciodat ǎ. O suflare care în trecut de-abia l-ar fi cl ǎtinat, acum l-
ar putea distruge. Imperiul se va zbuciuma în r ǎzboi civil, nu- şi va reveni
niciodat ǎ, iar noi nu avem înc ǎ psihoistoria, care s ǎ ne înveţe ce trebuie
fǎcut.
— Da, acum te în ţeleg, dar sunt sigur c ǎ Demerzel nu poate fi înl ǎturat cu
atât de mare u şurin ţǎ.
— Habar n-ai cât de puternic devine Joranum pe zi ce trece.
— Nu conteaz ǎ cât de puternic devine.
Umbra unui gând trecu pe deasupra sprâncenelor lui Seldon:
— Mǎ întreb cum de i-au dat p ǎrin ţii numele de Jo-Jo. Numele ǎsta are
ceva pueril în el.
— Pǎrin ţii nu sunt vinova ţi cu nimic. Numele lui adev ǎrat este Laskin, un
nume foarte r ǎspândit pe Nishaya. El şi-a ales prenumele de Jo-Jo, inspirat
probabil de prima silab ǎ a numelui.
— Cu atât mai ridicol, nu crezi?
— Nu, nu cred. Ceata care îl urmeaz ǎ strig ǎ neîncetat: "Jo... Jo... Jo... Jo."
Este hipnotic.
Seldon d ǎdu sǎ se întoarc ǎ la tricomputerul s ǎu pentru a pune la punct
simularea multidimensional ǎ pe care o gândea:
— Ei bine, vom tr ǎi şi vom vedea.
— Cum po ţi fi atât de nep ǎsǎtor? Î ţi spun c ǎ pericolul este iminent.
— Nu, nu este.
 Ochii lui Seldon c ǎpǎtar ǎ luciri de o ţel, vocea îi deveni deodat ǎ aspr ǎ:
— Nu eşti în posesia tuturor datelor.
— Çi ce anume nu cunosc?
— Vom discuta alt ǎ dat ǎ despre asta. Deocamdat ǎ mergi şi continu ǎ-ţi
munca. Las ǎ-m ǎ pe mine s ǎ-mi fac griji pentru Demerzel şi pentru situa ţia
existent ǎ în Imperiu.
Amaryl strânse buzele, dar obi şnuin ţa de a-l asculta pe Seldon era
puternic ǎ:
— Da, Hari.
Totu şi, nu atotputernic ǎ. Ajunse la u şǎ, se întoarse, şi spuse:
— Faci o greşealǎ, Hari.
Seldon zâmbi u şor:
— Nu cred, dar ţi-am auzit avertismentul şi voi ţine cont de el. Sunt sigur
însǎ cǎ totul va fi bine.
Dup ǎ ce Amaryl disp ǎru pe u şǎ, zâmbetul lui Seldon se topi... Oare totul
va fi bine?

Dar Seldon, de şi nu uit ǎ de avertismentul lui Amaryl, nu se mai gândi la

el cu foarte mare insisten ţǎ. A patruzecea aniversare venise şi trecuse... cu
obişnuitele implica ţii psihologice.
Patruzeci! De-acum nu mai era tân ǎr. Viaţa nu se mai întindea înaintea
sa ca o câmpie vast ǎ şi neexplorat ǎ, cu orizontul pierdut în dep ǎrtare. Se afla
de opt ani pe Trantor, şi timpul trecuse repede. Peste înc ǎ opt ani va avea
aproape cincizeci. B ǎtrâne ţea, amenin ţǎtoare, va fi atunci aproape.
Çi încǎ nu reu şise sǎ facǎ mǎcar un început decent în psihoistorie! Yugo
Amaryl vorbea cu înfl ǎcǎrare despre legi şi rezolva ecua ţii fǎcând ipoteze
îndr ǎzneţe, bazându-se pe intui ţie. Dar cum puteai s ǎ verifici acele ipoteze?
Psihoistoria nu era, deocamdat ǎ, o ştiin ţǎ experimental ǎ. Studiul complet al
psihoistoriei va necesita experimente în care vor fi implica ţi oameni din
nenum ǎrate lumi, pe parcursul a câteva secole... va presupune, de asemenea,
o lipsǎ total ǎ de responsabilitate etic ǎ.
Problema p ǎrea imposibil de rezolvat şi îşi pierdu cheful, astfel încât la
sfâr şitul zilei se îndrept ǎ morocǎnos spre cas ǎ.
În mod normal, o plimbare prin campus îi readucea invariabil buna
dispozi ţie. Cupola de deasupra Universit ǎţii Streeling era înalt ǎ, şi campus-ul
îi dǎdea senzaţia cǎ se afla sub cerul liber, f ǎrǎ a fi nevoit s ǎ suporte vremea
capricioas ǎ cu care luase cuno ştin ţǎ în vizita sa (singura, dealtfel) la Palatul
Imperial. Erau copaci, paji şti, alei, se sim ţea aproape ca pe campus-ul
vechiului s ǎu colegiu din Helicon, lumea pe care se n ǎscuse.
Acestei zile i se rezervase iluzia c ǎ este noroas ǎ. Lumina soarelui (nu
soarele, desigur, doar lumina soarelui) ap ǎrea şi disp ǎrea la intervale
neregulate. Çi era un pic r ǎcoare, doar un pic.
Seldon avea impresia c ǎ zilele r ǎcoroase erau ceva mai frecvente decât
alt ǎdat ǎ. Se economisea energia? Cre ştea oare ineficien ţa? Sau (şi gândul îl
fǎcu sǎ se încrunte în sinea sa) începea s ǎ îmbǎtrâneasc ǎ şi sângele i se
sub ţia? Îşi înfund ǎ mâinile în buzunarele vestei şi strânse umerii.
De obicei, nu era atent la traseul pe care mergea. Corpul s ǎu cuno ştea
perfect drumul de la birouri la camera în care î şi avea computerul, şi de acolo
la apartament şi înapoi. În general mergea cu gândurile în alt ǎ parte, dar
ast ǎzi aten ţia îi fu agresat ǎ de un sunet. Un sunet f ǎrǎ înţeles.
"Jo... Jo... Jo... Jo..."
 Se auzea slab şi în dep ǎrtare, dar îi aducea aminte de ceva. Aha, avertismentul
lui Amaryl. Venise aici, în campus?
Fǎrǎ ca Seldon s ǎ ia o decizie con ştient ǎ, picioarele sale schimbar ǎ
direcţia şi îl conduser ǎ, urcând o pant ǎ uşoar ǎ, spre Stadionul Universit ǎţii,
folosit pentru antrenamente, sport, şi conferin ţe studen ţeşti.
În mijlocul Stadionului se strânsese un grup nu foarte mare de studen ţi,
vociferând cu înfl ǎcǎrare. Pe platform ǎ se afla un individ pe care nu îl
recunoscu. Avea o voce puternic ǎ, şi un ritm leg ǎnat.
Însǎ nu era Joranum. Îl v ǎzuse de câteva ori pe Joranum, la holoviziune.
De când cu avertismentul lui Amaryl, fusese ceva mai atent. Joranum era
masiv şi zâmbea cu un fel de camaraderie mali ţioasǎ. Avea pǎr des, de
culoarea nisipului, şi ochii de un albastru deschis.
Vorbitorul era scund, brunet, sub ţirel, cu gura mare şi zgomotos. Seldon
nu acord ǎ aten ţie discursului, de şi auzi fraza "s ǎ trecem puterea din mâna
unui singur om în mâinile celor mul ţi", la care mul ţimea de voci r ǎspunse cu
un strig ǎt.
Bun, gândi Seldon, şi cum are de gând s ǎ facǎ asta? În primul rând, este sincer?
Acum se afla la marginea mul ţimii şi privi în jur dup ǎ cineva cunoscut. Îl
descoperi pe Finangelos, student la matematic ǎ. Un b ǎiat de treab ǎ, brunet,
cu p ǎrul cre ţ şi abundent.
— Finangelos! îl strig ǎ el.
Finangelos se holb ǎ preţ de o clip ǎ, ca şi cum ar fi fost incapabil s ǎ-l
recunoasc ǎ pe Seldon dac ǎ acesta nu avea o tastatur ǎ la vârful degetelor.
— Profesore Seldon, spuse el apropiindu-se iute. A ţi venit s ǎ-l asculta ţi pe
tipul ǎsta?
— N-am venit decât ca s ǎ mǎ lǎmuresc ce era cu g ǎlǎgia asta. Cine e
tipul?
— Se nume şte Namarti, Profesore. Vorbe şte în numele lui Jo-Jo.
— M-am prins, spuse Seldon ascultând din nou ova ţiile.
Acestea p ǎreau s ǎ izbucneasc ǎ ori de câte ori vorbitorul sublinia o idee
important ǎ.
— Dar cine este acest Namarti? întreb ǎ Seldon. Nu-mi aduc aminte s ǎ fi
auzit de el pân ǎ acum. Din ce departament face parte?
— Nu este membru al Universit ǎţii, Profesore. Este unul dintre oamenii lui
Jo-Jo.
— Dacǎ nu este membru al Universit ǎţii, nu are dreptul s ǎ vorbeascǎ aici
fǎrǎ permis. Crezi c ǎ are permis?
— Nu ştiu, Profesore.
— Bine, hai s ǎ aflǎm.
Seldon d ǎdu sǎ intre în mul ţime, dar Finangelos îl prinse de mânec ǎ:
— Lǎsaţi-o balt ǎ, Profesore. A venit cu gorilele.
În spatele vorbitorului st ǎteau şase tineri, la distan ţǎ unul de altul:
picioare dep ǎrtate, bra ţele încruci şate la piept, încrunta ţi.
— Gorile?
— În caz c ǎ cineva are chef de scandal...
— Arunci, cu siguran ţǎ nu este membru al Universit ǎţii. Çi chiar dac ǎ ar
avea permis, nu ar avea voie s ǎ-şi aduc ǎ ceea ce tu nume şti "gorile"...
Finangelos, cheam ǎ ofiţerii de securitate ai Universit ǎţii. Ar fi trebuit s ǎ fie
deja aici, f ǎrǎ sǎ-i cheme cineva.
— Bǎnuiesc c ǎ nu vor s ǎ aibǎ necazuri, murmur ǎ Finangelos. V ǎ rog,
Profesore, nu v ǎ amesteca ţi. Dacǎ vreţi sǎ aduc ofi ţerii de securitate, o voi
face, dar a ştepta ţi pân ǎ vin cu ei aici.
— Poate reu şesc sǎ-i opresc pe ǎştia înainte de venirea ofi ţerilor.
 Îşi fǎcu drum prin mul ţime. Nu era greu. Unii dintre cei prezen ţi îl
recunoscur ǎ, şi toţi puteau remarca însemnul de profesor prins pe um ǎr. Ajuns
la platform ǎ, puse mâinile pe ea şi sǎri icnind u şor. Se gândi, cu am
ǎrǎciune, c ǎ în urm ǎ cu zece ani ar fi putut face acela şi lucru cu o singur ǎ mân ǎ
şi fǎrǎ a icni.
Se ridic ǎ la vertical ǎ. Vorbitorul î şi întrerupsese discursul, privindu-l cu ochi
pruden ţi şi reci ca ghea ţa.
— Vǎ rog sǎ-mi ar ǎtaţi permisul de a v ǎ adresa studen ţilor, domnule,
spuse calm Seldon.
— Cine eşti dumneata? r ǎcni vorbitorul.
— Sunt membru al acestei Universit ǎţi, spuse Seldon la fel de tare.
Permisul dumneavoastr ǎ, domnule?
— Nu- ţi recunosc dreptul de a m ǎ interoga în aceast ǎ problem ǎ.
Tinerii din spatele vorbitorului se strânser ǎ mai aproape.
— Dacǎ nu ave ţi permis, v ǎ sfǎtuiesc s ǎ pǎrǎsiţi imediat domeniul
Universit ǎţii.
—Çi dacǎ nu vreau?
— Nu aveţi de ales, ofi ţerii de securitate ai Universit ǎţii sunt pe drum.
Se întoarse spre mul ţime şi spuse cu voce tare:
— Studen ţi, avem dreptul de a vorbi şi de a ne aduna liber în acest
campus. Îns ǎ acest drept ne poate fi retras dac ǎ permitem celor din afar ǎ,
fǎrǎ permis, s ǎ ţin ǎ conferin ţe neautorizate...
O mân ǎ grea îi cǎzu pe um ǎr şi fǎcu o grimas ǎ. Se întoarse şi se trezi faţǎ-
n faţǎ cu unul dintre tinerii pe care Finangelos îi numise "gorile".
Omul spuse, cu un accent greoi pe care Seldon nu reu şi sǎ îl identifice pe
loc:
— Car ǎ-te de-aici... repede.
— La ce bun? spuse Seldon. Ofi ţerii de securitate vor sosi dintr-un minut
într-altul.
— În acest caz, spuse Namarti cu un rânjet s ǎlbatic, se va declan şa o
rǎzmeri ţǎ. Pe noi nu ne sperie a şa ceva.
— Sunt sigur, spuse Seldon. Ţi-ar pl ǎcea ţie, dar nu va fi nici o r ǎzmeri ţǎ.
Veţi pleca în lini şte, cu to ţii.
Se întoarse din nou spre studen ţi, scuturându-se de mâna care îl
prinsese de um ǎr:
— Vom avea noi grij ǎ de acest lucru, nu-i a şa?
— Este Profesorul Seldon! strig ǎ cineva din mul ţime. Sǎ nu-l lovi ţi, cǎ-i om
cumsecade.
Seldon sesiz ǎ ambivalen ţa din mul ţime. Çtia cǎ unii dintre ei ar fi fost
încânta ţi — aşa, din principiu — de ideea unei ciocniri cu ofi ţerii de securitate.
Pe de alt ǎ parte, probabil c ǎ se aflau acolo unii care-l pl ǎceau pe el personal
şi alţii care nu îl cuno şteau, dar nu ar fi fost de acord ca un cadru universitar
sǎ fie agresat.
Rǎsun ǎ o voce de femeie:
— Fii atent, Profesore!
Seldon oft ǎ şi îşi îndrept ǎ privirea spre tinerii masivi din fa ţa sa. Cu toat ǎ
dib ǎcia sa de Twister, nu era sigur c ǎ se va putea descurca. Nu ştia dac ǎ
reflexele îi erau suficient de prompte, mu şchii suficient de puternici.
Un b ǎtǎuş se apropie de el, mult prea sigur pe sine, desigur. Nu mergea
repede, ceea ce îi d ǎdu lui Seldon r ǎgazul de timp necesar. Gorila înainta cu
braţul ridicat provocator, simplificând mult situa ţia.
Seldon prinse bra ţul, se roti, se aplec ǎ, mai întâi cu bra ţul ridicat, apoi
coborându-l (cu un icnet — de ce-o fi fost nevoie s ǎ icneasc ǎ?), şi gorila zbur ǎ
prin aer, propulsat ǎ în parte de propriul s ǎu avânt. Ateriz ǎ, cu o bufnitur ǎ,
pe marginea exterioar ǎ a platformei. Se alesese cu um ǎrul drept dizlocat.
Audien ţa, luat ǎ prin surprindere de evolu ţia neaşteptat ǎ a situa ţiei,
scoase un strig ǎt înfiorat. O mândrie institu ţional ǎ puse deodat ǎ stǎpânire pe
mul ţime.
— Aranjeaz ǎ-i, Profule! strig ǎ o voce izolat ǎ.
I se alǎturar ǎ altele.
Seldon î şi netezi p ǎrul spre spate, încercând s ǎ nu puf ǎie, împinse cu
piciorul gorila suferind ǎ, fǎcând-o s ǎ cadǎ de pe platform ǎ.
— Se mai ofer ǎ cineva? întreb ǎ el pe un ton agreabil. Sau pleca ţi în
lini şte?
Namarti şi cei cinci b ǎtǎuşi ai sǎi st ǎteau nehot ǎrâţi. Seldon le spuse:
— Vǎ previn! Mul ţimea este acum de partea mea. Dac ǎ nǎvǎliţi cu to ţii
asupra mea, v ǎ vor face buc ǎţele... Bun, cine urmeaz ǎ? Haideţi. Pe rând, câte
unul.
La ultimele cuvinte ridicase vocea, f ǎcând cu degetele semne înso ţite de "Haide
ţi! Veni ţi!". Mul ţimea urla, excitat ǎ.
Namarti r ǎmǎsese locului, flegmatic. Seldon f ǎcu un salt şi ajunse în
spatele lui, prinzându-i gâtul în strânsoarea de o ţel a bra ţului. Studen ţii se
cǎţǎrar ǎ pe platform ǎ, strigând: "Pe rând! Pe rând!", interpunându-se între
Seldon şi body-guarzi.
Seldon crescu presiunea asupra traheii celuilalt şi îi şopti la ureche:
— Namarti, s ǎ ştii c ǎ mǎ pricep la a şa ceva. Am o îndelungat ǎ experien ţǎ.
Dacǎ faci vreo mi şcare şi încerci s ǎ scapi, î ţi distrug laringele şi n-ai s ǎ mai
scoţi niciodat ǎ altceva decât şoapte. Dac ǎ ţii la vocea ta, f ǎ cum î ţi spun. Î ţi
dau drumul şi le spui gorilelor tale s ǎ plece. Dac ǎ spui altceva, vor fi ultimele
cuvinte pe care le vei rosti în mod normal. Çi dacǎ te vei întoarce vreodat ǎ în
acest campus, s-a zis cu blânde ţea! Atunci voi termina cu tine.
Slǎbi pu ţin strânsoarea. Namarti spuse cu voce în ǎbu şit ǎ:
— Plecaţi. Cu to ţii.
Îşi luar ǎ rapid t ǎlp ǎşiţa, ajutându- şi camaradul suferind.
Când sosir ǎ ofiţerii de securitate, câteva momente mai târziu, Seldon le spuse:
— Îmi pare r ǎu, domnilor. Alarm ǎ falsǎ.
Pǎrǎsi Stadionul şi îşi relu ǎ drumul spre cas ǎ, supǎrat pe sine.
Dezvǎluise o fa ţetǎ a sa de care n-ar fi dorit s ǎ se afle. Era Hari Seldon,
matematicianul, nu Hari Seldon, Twisterul sadic.
În plus, gândi el cu am ǎrǎciune, Dors va afla de întâmplare. De fapt, mai
bine s ǎ-i spun ǎ cu gura lui. Nu trebuia ca incidentul s ǎ par ǎ mai grav decât
fusese în realitate.
În orice caz, nu va fi deloc încântat ǎ.

Într-adev ǎr. Nu era.

Îl aştepta în u şa apartamentului, într-o pozi ţie relaxat ǎ, cu mâna pe şold,
ar ǎtând la fel ca atunci când o întâlnise pentru prima oar ǎ, tot la aceast ǎ
Universitate, cu opt ani în urm ǎ: zvelt ǎ, forme pl ǎcute, p ǎr roşcat-auriu
aranjat în bucle... foarte frumoas ǎ în ochii lui, dar nu foarte frumoas ǎ în sens
obiectiv. De şi, dup ǎ primele zile ale prieteniei lor, nu mai reu şise vreodat ǎ sǎ
o priveasc ǎ în mod obiectiv.
Dors Venabili! Pe multe alte lumi, şi chiar pe multe sectoare ale
Trantorului, ar fi fost normal s ǎ fie numit ǎ Dors Seldon. Dar dintotdeauna
apreciase c ǎ acest lucru ar marca-o ca pe o posesiune, iar el nu dorea a şa
ceva, deşi obiceiul era respectat înc ǎ din vremurile imemoriale ale trecutului pre-
Imperial.
Dors spuse blând şi cu o cl ǎtinare trist ǎ a capului, care de-abia îi mi şcǎ
buclele p ǎrului:
— Am auzit, Hari. Spune-mi, ce sǎ mǎ fac cu tine?
— Ce spui de un s ǎrut?
— Poate, dar numai dup ǎ ce discut ǎm pu ţin. Intr ǎ.
Uşa se închise în urma lor.
— Çtii, drag ǎ, spuse Dors, trebuie s ǎ mǎ ocup de curs şi de cercetare. Înc ǎ
nu am terminat cu îngrozitoarea istorie a Regatului Trantor, despre care îmi
spui ca este esen ţial ǎ pentru propria ta cercetare. S ǎ le las pe toate balt ǎ şi
sǎ merg mereu împreun ǎ cu t ine, pentru a te proteja? S ǎ ştii ca asta este de
fapt sarcina mea. Acum mai mult ca niciodat ǎ, din moment ce faci progrese
cu psihoistoria.
— Progrese, zici? A ş vrea eu! Dar nu e cazul s ǎ-ţi faci probleme în privin ţa
mea.
— Serios? L-am trimis pe Raych s ǎ te caute. Întârziase şi şi eram
îngrijorat ǎ. De obicei m ǎ anun ţi când lucrezi pân ǎ mai târziu. Îmi pare r ǎu
dacǎ apar ca un paznic, Hari, dar chiar sunt paznicul t ǎu.
— Nu te-ai gândit, Paznic Dors, c ǎ din când în când îmi place şi mie sǎ
mai scap din les ǎ?
— Çi dacǎ pǎţeşti ceva, ce îi spun lui Demerzel?
— Am sosit prea târziu pentru cin ǎ? Ai dat deja comanda la buc ǎtǎrie?
— Nu. Te aşteptam pe tine. Din moment ce tot e şti aici, f ǎ tu comanda.
Când vine vorba de mâncare, e şti mult mai preten ţios decât mine. Çi nu
schimba subiectul!
— Raych nu ţi-a spus c ǎ n-am p ǎţit nimic? A şa cǎ ce rost mai are s ǎ
discut ǎm?
— Când a dat de tine, erai st ǎpân pe situa ţie. S-a întors înaintea ta, dar
nu cu mult. N-am auzit detaliile. Spune-mi... Ce anume f ǎceai?
Seldon ridic ǎ din umeri:
— Era vorba de o întrunire ilegal ǎ, Dors, şi a trebuit sa-i împr ǎştii. Dac ǎ
nu interveneam, Universitatea putea intra în ni şte încurc ǎturi inutile.
— Çi tocmai tu trebuia s ǎ te ocupi de asta? Hari, nu mai e şti Twister.
Eşti...
— Bǎtrân? înterveni el rapid.
— Pentru un Twister, da. Ai patruzeci de ani. Cum te sim ţi?
— Pǎi... un pic mai în ţepenit.
— Îmi dau seama. Çi într-una din zilele astea, pe când ai s ǎ faci pe tân ǎrul
atlet heliconian, ai s ǎ-ţi rupi vreo coast ǎ... Acum poveste şte-mi.
— Ei bine, ţi-am mai spus cum m-a avertizat Amaryl c ǎ Demerzel are
probleme din cauza demagogiei lui Jo-Jo Joranum.
— Jo-Jo. Da, ştiu asta. Spune-mi ceea ce nu ştiu. Spune-mi ce s-a
întâmplat ast ǎzi.
— Era un miting pe Stadion. Un partizan de-al lui Jo-Jo, pe nume Namarti,
vorbea mul ţimii.
— Namarti este Gambol Deen Namarti, mâna dreapt ǎ a lui Joranum.
— Foarte bine, v ǎd cǎ ştii mai multe decât mine. În orice caz, vorbea unei
mul ţimi destul de numeroase, nu avea permis şi cred c ǎ spera s ǎ provoace un
fel de r ǎzmeri ţǎ. Ei încurajeaz ǎ revoltele, iar dac ǎ s-ar lua unele m ǎsuri mai
drastice asupra Universit ǎţii, chiar şi temporar, l-ar putea acuza pe Demerzel
de distrugerea libert ǎţii academice. B ǎnuiesc c ǎ dau vina pe el pentru orice.
Aşa cǎ i-am oprit... I-am dat afar ǎ, fǎrǎ scandal.
— Pari mândru de tine!
 — De ce nu? M-am descurcat bine, pentru un tip de patruzeci de ani.
— Asta ai vrut? S ǎ vezi de ce anume mai e şti în stare la patruzeci de ani?
Seldon comand ǎ meniul pentru cin ǎ, îngândurat. Spuse:
— Nu. Eram într-adev ǎr îngrijorat ca nu cumva Universitatea s ǎ aibǎ
necazuri inutile. Çi eram îngrijorat din cauza lui Demerzel. M ǎ tem cǎ
avertismentul lui Yugo m-a impresionat mai mult decât mi-am dorit. A fost o
prostie din partea mea, Dors. Çtiu c ǎ Demerzel î şi poate purta şi singur de
grij ǎ. Nu-i pot explica asta lui Yugo, sau altcuiva în afar ǎ de tine.
Inspir ǎ adânc:
— Este uimitor cât de bine m ǎ simt c ǎ pot discuta m ǎcar cu tine despre
acest lucru. Eu ştiu, tu ştii, Demerzel ştie, dar nimeni altcineva nu ştie —
dintre cei pe care-i cunosc eu, cel pu ţin — cǎ Demerzel este de neatins.
Dors se îndrept ǎ spre un panou aflat pe perete, atinse un contact şi acea
parte a apartamentului destinat lu ǎrii mesei fu luminat ǎ blând, cu o
str ǎlucire de culoarea piersicii. Se a şezar ǎ la mas ǎ, care era deja aranjat ǎ cu
faţǎ de mas ǎ, pahare, farfurii şi tacâmuri. În timp ce st ǎteau, cina începu s ǎ
soseascǎ — la acest moment al serii nu a şteptai niciodat ǎ prea mult — şi
Seldon primi totul, deloc impresionat. Se obi şnuise de mult ǎ vreme cu pozi ţia
social ǎ care îi scutea de mesele luate în comun, la cantinele facult ǎţii.
Savura aromele de care se bucuraser ǎ în timpul şederii în Mycogen
— singurul lucru pe
care nu îl detestaser ǎ în acel sector straniu dominat de masculi, p ǎtruns de
religie, venerând trecutul.
— Cum adic ǎ, "de neatins"? întreb ǎ încet Dors.
— Haide drag ǎ, doar ştii cǎ poate afecta emo ţiile. Sper c ǎ n-ai uitat. Dac ǎ
Joranum devine cu adev ǎrat periculos, ar putea fi...
Fǎcu un gest vag cu mâinile:
— ..."lucrat"; f ǎcut s ǎ-şi schimbe p ǎrerea.
Dors nu p ǎrea în largul ei şi masa continu ǎ într-o t ǎcere neobi şnuit ǎ. De-
abia dup ǎ ce farfuriile, tacâmurile, şi restul, disp ǎrur ǎ alunecând pe un
tobogan aflat în centrul mesei (care apoi fu acoperit automat), Dors spuse:
— Nu sunt sigur ǎ cǎ-mi face pl ǎcere sǎ vorbesc despre asta, Hari, dar nu
te pot l ǎsa sǎ te am ǎgeşti cu propria ta inocen ţǎ.
— Inocen ţǎ? se încrunt ǎ el.
— Da. N-am vorbit niciodat ǎ despre asta. N-am crezut c ǎ va fi cazul s ǎ
discut ǎm, dar Demerzel are puncte slabe. Nu este de neatins. Poate fi lovit,
iar Joranum reprezint ǎ într-adev ǎr un pericol pentru el.
— Vorbeşti serios?
— Bineîn ţeles. Tu nu în ţelegi robo ţii... cel pu ţin, nu ai cum în ţelege un
robot de complexitatea lui Demerzel. Eu îns ǎ, pot.

Din nou lini şte, dar numai din cauz ǎ cǎ gândurile sunt t ǎcute. Cele ale lui Seldon
erau foarte tumultoase.
Çi totu şi, era adev ǎrat. Se p ǎrea cǎ soţia sa avea o nefireasc ǎ înţelegere
pentru robo ţi. De-a lungul anilor, î şi fǎcuse atâtea probleme în leg ǎtur ǎ cu
aceast ǎ capacitate a lui Dors, încât sfâr şise prin a se da b ǎtut, ascunzând
totul în ungherele min ţii sale. Dac ǎ n-ar fi fost Eto Demerzel — un robot — nu
ar fi întâlnit-o niciodat ǎ pe Dors. Dors lucra pentru Demerzel; Demerzel îi
"repartizase" lui Dors cazul "Hari", cu opt ani în urm ǎ, pentru a-i asigura
protecţia în t impul fugii prin diversele sectoare ale Trantor-ului. De şi acum
era soţia lui, camaradul lui, "jum ǎtatea" lui, Hari se mai întreba din când în
când în leg ǎtur ǎ cu strania leg ǎtur ǎ dintre Dors şi robotul Demerzel. Era
singura parte a vie ţii lui Dors în care Hari se sim ţea cu adev ǎrat str ǎin — şi
intrus. Iar asta îi aduse în minte cea mai dureroas ǎ întrebare dintre toate:
Dors r ǎmǎsese cu el pentru c ǎ îl iubea sau pentru c ǎ trebuise s ǎ asculte
ordinele lui Demerzel? I-ar fi pl ǎcut s ǎ cread ǎ în prima variant ǎ... şi totu şi...
Viaţa sa cu Dors Venabili era o via ţǎ fericit ǎ, dar acest lucru avea un pre ţ,
o condi ţie. Condi ţia era cu atât mai sever ǎ cu cât nu rezultase în urma unei
discu ţii sau unui acord, ci în urma unei în ţelegeri tacite.
Seldon ştia cǎ gǎsise la Dors tot ceea ce şi-ar fi dorit de la o nevast ǎ. Este
adevǎrat, nu avea copii, dar nu se a şteptase niciodat ǎ sǎ aibǎ şi, ca sa fie
sincer, nici nu î şi dorise foarte tare. Îl avea pe Raych, pe care îl iubea ca pe
un fiu, de parc ǎ acesta ar fi mo ştenit întreaga zestre genetic ǎ seldonian ǎ.
Simplul fapt c ǎ Dors îl f ǎcuse sǎ se gândeasc ǎ la aceast ǎ problem ǎ era
parcǎ de natur ǎ a încǎlca acordul care îi f ǎcuse sǎ tr ǎiascǎ pân ǎ acum în
pace şi bun ǎ înţelegere, şi sim ţi o u şoar ǎ nemul ţumire, dar care cre ştea din
ce în ce mai mult.
Însǎ, într-un târziu, reu şi sǎ-şi alunge din nou aceste gânduri şi întreb ǎri.
Învǎţase sǎ accepte rolul ei de protector. Va face la fel şi pe mai departe. La
urma urmelor, Dors cu el împǎrţea casa, masa, şi patul... nu cu Eto
Demerzel.
Vocea lui Dors îl scoase din reverie:
— Am spus... E şti îmbufnat, Hari?
Tresǎri u şor, dându- şi seama cǎ Dors repetase o întrebare, c ǎ el se
afundase din ce în ce mai mult în sine, îndep ǎrtându-se de ea:
— Scuzǎ-m ǎ, dragǎ. Nu sunt îmbufnat... prea tare. M ǎ întrebam îns ǎ cum
ar trebui s ǎ rǎspund afirma ţiei tale.
— Referitoare la robo ţi?
Cuvântul fusese pronun ţat calm.
— Ai spus c ǎ ştiu mai pu ţine lucruri decât tine în leg ǎtur ǎ cu roboţii. Cum
ar trebui s ǎ-ţi r ǎspund?
Fǎcu o pauz ǎ, apoi ad ǎugǎ încet ( ştiind c ǎ îşi asuma un risc):
— N-am spus asta ca s ǎ te jignesc.
— N-am spus c ǎ nu ştii despre robo ţi. Dacǎ mǎ citezi, m ǎcar fǎ-o exact. Am
spus c ǎ nu în Uelegi roboţii. Sunt sigur ǎ cǎ ştii foarte multe, poate mai
multe decât mine, dar a şti nu înseamn ǎ neapǎrat a în ţelege.
— Dors, vorbe şti deliberat în paradoxuri, ca s ǎ mǎ necǎjeşti. Un paradox
se naşte dintr-o ambiguitate care provoac ǎ stupoare, inten ţionat sau nu. Nu-
mi place a şa ceva nici în ştiin ţǎ şi nici în conversa ţiile obi şnuite. Poate doar
atunci când se fac glume, ceea ce nu este cazul acum.
Dors râse în felul ei special, încet, ca şi cum amuzamentul era prea
preţios pentru a fi risipit cu larghe ţe:
— Dup ǎ toate aparen ţele, paradoxul te-a nec ǎjit şi te-a f ǎcut mai pompos.
Çi când e şti pompos, e şti întodeauna nostim. Totu şi, am sǎ-ţi explic. Nu am
avut inten ţia sǎ te necǎjesc.
Se întinse s ǎ îl mângâie u şor pe mân ǎ şi Seldon, spre surpriza — şi jena —
sa, descoperi c ǎ încleştase pumnii.
— Vorbe şti foarte mult despre psihoistorie, spuse Dors. Cel pu ţin, cu
mine. Çtiai asta?
Seldon î şi drese glasul:
— Da, în privin ţa asta depind foarte mult de tine. Proiectul este secret
— prin îns ǎşi natura sa. Psihoistoria nu va da rezultate decât dac ǎ
oamenii pe care îi afecteaz ǎ nu cunosc nimic despre ea. Nu pot vorbi decât cu
Yugo şi cu tine. Yugo se las ǎ cu totul în voia intui ţiei. Este un tân ǎr str ǎlucit,
dar se avânt ǎ nebune şte în întuneric, iar eu trebuie s ǎ joc rolul de supraveghetor
prudent, tr ǎgându-l mereu înapoi. Dar şi eu am, la rândul meu, gânduri
tr ǎsnite... şi îmi este de mare ajutor s ǎ mi le aud spuse cu voce tare, chiar şi
atunci...
Aici zâmbi şi continu ǎ:
— ... când îmi dau foarte bine seama c ǎ nu în ţelegi nici o iot ǎ din vorbele
mele.
— Çtiu c ǎ eu sunt placa ta rezonant ǎ şi nu m ǎ deranjeaz ǎ... Serios cǎ nu
mǎ deranjeaz ǎ, Hari, deci nu încerca s ǎ-ţi schimbi obiceiul. E normal s ǎ nu
îţi înţeleg matematicile. Eu sunt istoric... şi nici m ǎcar nu studiez istoria
ştiin ţei. Timpul meu este acum ocupat cu studiul influen ţelor modific ǎrilor
economice asupra evolu ţiei politice...
— Da, şi în privin ţa asta, eu sunt placa ta de rezonan ţǎ, sau n-ai
observat? Va veni o vreme când voi avea nevoie de acest studiu pentru
psihoistorie, deci b ǎnuiesc c ǎ îmi vei fi un ajutor indispensabil.
— Bun! Acum, dup ǎ ce ne-am l ǎmurit asupra motivului pentru care ai
rǎmas împreun ǎ cu mine — ştiam eu c ǎ nu pentru frumuse ţea mea — dǎ-mi
voie sǎ-ţi explic c ǎ din când în când, în momentele în care discu ţia ta deviaz ǎ
de la aspectele strict matematice, am senza ţia cǎ înţeleg ce vrei s ǎ spui. Mi-ai
explicat, de multe ori, ceea ce tu nume şti necesitatea de minimalism. Cred c ǎ
am în ţeles-o. Prin aceasta vrei s ǎ spui c ǎ...
— Çtiu ce vreau s ǎ spun.
Dors p ǎru ofensat ǎ:
— Nu- ţi mai da atâtea aere, Hari, te rog. Nu încerc s ǎ-ţi explic ţie ce vroiai
sǎ spui. Încerc s ǎ-mi explic mie. Dacǎ zici cǎ eşti placa mea rezonant ǎ,
poart ǎ-te în consecin ţǎ. Fiecare este, pe rând, placa rezonant ǎ a celuilalt. Mi
se pare corect, nu?
— Da, dar nu mi se pare corect s ǎ mǎ acuzi c ǎ-mi dau aere, atunci când
fac şi eu o mic ǎ...
— Gata! Taci din gur ǎ!... Mi-ai spus c ǎ minimalismul are o importan ţǎ
esenţialǎ în psihoistoria practic ǎ; în arta transform ǎrii unei evolu ţii nedorite într-
o evolu ţie dorit ǎ sau m ǎcar într-una ceva mai pu ţin nepl ǎcut ǎ. Ai spus cǎ
modificarea trebuie s ǎ fie cât mai prudent ǎ şi mai apropiat ǎ de
minimalitate...
— Da, spuse Seldon ner ǎbdǎtor, şi asta din cauz ǎ cǎ...
— Nu, Hari. Eu încerc s ǎ explic. Çtim amândoi c ǎ tu înţelegi.
Minimalismul este necesar pentru c ǎ orice schimbare are efecte secundare,
care nu pot fi întotdeauna prev ǎzute. Dac ǎ schimbarea este prea mare şi
efectele secundare prea numeroase, atunci este aproape sigur c ǎ rezultatul va
fi departe de ceea ce ai pl ǎnuit.
— Corect, spuse Seldon. Intervine în esen ţǎ un efect haotic. Problema este
dacǎ exist ǎ vreo modificare suficient de mic ǎ încât s ǎ permit ǎ prezicerea
rezultatului, în limite rezonabile, desigur, sau dac ǎ nu cumva istoria omenirii
este inevitabil şi iremediabil haotic ǎ, în toate privin ţele. Iat ǎ ceea ce m-a fǎcut la
început s ǎ cred cǎ psihoistoria nu era...
—Çtiu, dar nu m-ai l ǎsat sǎ-mi termin ideea. Nu se pune problema dac ǎ o
schimbare este suficient de mic ǎ. Esenţa este cǎ orice schimbare mai mare
decât cea minim ǎ implic ǎ efecte haotice. Minimul cerut poate fi zero, dar
dacǎ nu este zero, atunci este totu şi foarte mic — şi este, într-adev ǎr, o mare
problem ǎ gǎsirea lui. Din câte mi-am dat eu seama, asta ai vrut s ǎ spui prin
necesitatea de minimalism.
— Mai mult sau mai pu ţin, spuse Seldon. Desigur, ca întotdeauna,
problema poate fi exprimat ǎ mai compact şi mai riguros în limbajul
matematicilor. Ascult ǎ, sǎ-ţi explic...
— Scute şte-m ǎ, spuse Dors. Având în vedere c ǎ ştii acest lucru, ar trebui
sǎ-ţi dai seama c ǎ este valabil şi pentru Demerzel, nu numai pentru
psihoistorie. Çtii dar nu în ţelegi, pentru c ǎ, dup ǎ toate aparen ţele, nu te-ai
gândit s ǎ faci leg ǎtura între Regulile Psihoistoriei şi Legile Roboticii.
La care Seldon replic ǎ anemic:
— Acum chiar cǎ nu-mi dau seama unde vrei s ǎ ajungi.
— Çi acţiunile lui trebuie s ǎ fie minime, nu, Hari? Prima Lege a Roboticii
spune c ǎ robotul nu poate face r ǎu unei fiin ţe umane. Asta este legea
esen ţialǎ a unui robot, dar Demerzel este un robot foarte neobi şnuit, iar
pentru el, Legea Zero reprezint ǎ o realitate care are prioritate fa ţǎ de Prima
Lege. Legea Zero spune c ǎ un robot nu poate face r ǎu omenirii ca întreg. Asta
îi impune lui Demerzel restric ţii asem ǎnǎtoare celor pe care le ai tu atunci
când lucrezi cu psihoistoria. În ţelegi?
— În ţeleg.
— Sper. De şi Demerzel are capacitatea de a "lucra" min ţile, el trebuie s ǎ
facǎ acest lucru f ǎrǎ sǎ determine efecte secundare pe care nu le dore şte. Çi,
având în vedere c ǎ este Primul Ministru al Împ ǎratului, efectele secundare pe
care trebuie s ǎ le ia în calcul sunt, într-adev ǎr, numeroase.
— Çi care este leg ǎtura cu cazul de fa ţǎ?
— Gândeşte-te! Tu nu po ţi spune nim ǎnui — în afar ǎ de mine, desigur —
cǎ Demerzel este un robot, din cauz ǎ cǎ te-a "lucrat" astfel încât s ǎ nu poţi
face acest lucru. Dar cât de mult te-a "lucrat"? Vrei s ǎ spui oamenilor c ǎ este
robot? Vrei s ǎ-i ruinezi puterile, când depinzi de el pentru protec ţie, pentru
sprijin financiar, pentru influen ţa exercitat ǎ în mod discret în favoarea ta?
Bineîn ţeles cǎ nu. Schimbarea pe care a trebuit s ǎ o facǎ a fost foarte mic ǎ,
doar atât cât s ǎ te împiedice s ǎ-l desconspiri într-un moment de exaltare sau
de neaten ţie. O schimbare atât de mic ǎ încât nu are efecte secundare. Iat ǎ, în
principiu, cum încearc ǎ Demerzel s ǎ conduc ǎ Imperiul.
— Çi cazul lui Joranum?
— Este evident diferit fa ţǎ de al t ǎu. Din diverse motive, este foarte pornit
împotriva lui Demerzel. F ǎrǎ îndoial ǎ, Demerzel ar putea schimba situa ţia,
dar numai cu pre ţul unei schimb ǎri considerabile în structura mental ǎ a lui
Joranum, iar asta ar putea duce la rezultate pe care nu le poate prevedea.
Decât sǎ-şi asume riscul modific ǎrii lui Joranum, inducând astfel efecte
secundare care i-ar putea afecta pe ceilal ţi şi, probabil, ar putea face r ǎu
omenirii, trebuie s ǎ-l lase pe Joranum în pace pân ǎ când va gǎsi o modificare
— o modificare micǎ — pentru a salva situa ţia fǎrǎ a face nim ǎnui r ǎu. Iat ǎ de
ce Yugo are dreptate şi Demerzel este vulnerabil.
Seldon ascultase, dar nu r ǎspunse. Se cufund ǎ în gânduri. Trecur ǎ
câteva minute, înainte s ǎ spun ǎ:
— Dacǎ Demerzel nu poate face nimic în aceast ǎ problem ǎ, atunci trebuie
sǎ fac eu.
— Dacǎ el nu poate face nimic, ce po ţi face tu?
— Eu nu sunt în aceea şi situa ţie ca şi el. Eu nu sunt oprit de Legile
Robot icii. Nu trebuie s ǎ-mi bat prea mult capul cu minimalismul... Çi pentru
început, trebuie s ǎ mǎ întâlnesc cu Demerzel.
Dors p ǎrea u şor îngrijorat ǎ:
— Chiar trebuie? Nu ar fi în ţelept s ǎ atragi aten ţia asupra leg ǎturii dintre
voi doi.
— A sosit momentul în care nu mai are rost s ǎ ne prefacem c ǎ nu avem
nici o leg ǎtur ǎ unul cu altul. Bineîn ţeles cǎ n-am de gând s ǎ anun ţ la
holoviziune întâlnirea cu el. Dar trebuie s ǎ-l vǎd.

5
 Seldon resim ţea trecerea t impului, cu o furie cople şitoare. Cu opt ani în
urm ǎ, când sosise pentru prima oar ǎ pe Trantor, putea ac ţiona foarte
prompt. Nu avea de renun ţat decât la o camer ǎ de hotel. Putea c ǎlǎtori, dup ǎ
bunul plac, prin toate sectoarele Trantor-ului.
Acum avea pe cap şedin ţele departamentale, trebuia s ǎ ia decizii, s ǎ
rezolve probleme. Nu mai putea trage repede o fug ǎ pentru a-l vedea pe
Demerzel... şi chiar dac ǎ ar fi putut, Demerzel avea şi el propriul lui program,
foarte înc ǎrcat. Nu era u şor de gǎsit un timp liber în care s ǎ se întâlneasc ǎ
amândoi.
Nu îi era u şor nici cu Dors, care îi spunea cl ǎtinând din cap:
— Nu ştiu ce ai de gând s ǎ faci, Hari.
Rǎspunsul veni pu ţin iritat:
— Nici eu nu ştiu ce am de gând s ǎ fac, Dors. Sper s ǎ mǎ lǎmuresc dup ǎ
întâlnirea cu Demerzel.
— Îţi va spune c ǎ prima ta grij ǎ este sa avansezi cu psihoistoria.
— Poate. M ǎ voi lǎmuri atunci.
Çi apoi, imediat ce reu şi sǎ aranjeze o întâlnire cu Primul Ministru, peste
opt zile, primi un mesaj în biroul de la departament. Pe afi şajul din perete
str ǎluceau litere în stil arhaic, în concordan ţǎ deplin ǎ cu mesajul pe care îl
purtau: ÎL IMPLOR PE PROFESORUL SELDON SÀ ÎMI ACORDE O AUDIENŢÀ.
Seldon r ǎmase surprins. Nici m ǎcar Împ ǎratului nu i se mai adresau fraze atât
de demodat formulate.
De asemenea, nici semn ǎtura nu era tip ǎrit ǎ, aşa cum se f ǎcea de obicei,
pentru claritate. Era scris ǎ de mân ǎ, cu litere înflorite, foarte citea ţǎ, şi totu şi
avea parfumul unei opere de artist medieval. Semn ǎtura era: LASKIN
JORANUM... Deci Jo-Jo implora o audien ţǎ!
Seldon râse în sinea sa. Inten ţia acelei formul ǎri demodate îi era acum
clar ǎ. Fǎcea dintr-o banal ǎ cerere un mijloc de stimulare a curiozit ǎţii. Seldon
nu avea nici un chef s ǎ îl întâlneasc ǎ pe acest om... mai bine zis, în mod
normal nu ar fi avut. Dar ce rost aveau arhaismul şi înfloriturile? Dorea s ǎ
afle.
Puse secretara s ǎ stabileasc ǎ data şi locul întâlnirii. În biroul s ǎu, nu în
apartament. O conversa ţie oficial ǎ, nimic particular.
Çi va avea loc înaintea proiectatei întâlniri cu Demerzel.
— Nu m ǎ surprinde, Hari, spuse Dors. I-ai doborât doi oameni, unul
dintre ei fiind mâna sa dreapt ǎ; ai stricat un miting ţinut în numele s ǎu; şi l-
ai ridiculizat, prin persoana reprezentan ţilor s ǎi. Vrea sǎ te priveasc ǎ mai
îndeaproape; cred c ǎ ar fi bine s ǎ fiu şi eu de fa ţǎ.
Seldon d ǎdu din cap:
— Lasǎ, mai bine îl iau pe Raych. Çtie toate şmecheriile pe care le ştiu şi
eu. În plus, este un tân ǎr de dou ǎzeci de ani, puternic şi activ. Dar sunt sigur
cǎ nu voi avea nevoie de protec ţie.
— De unde ştii?
— Joranum vine s ǎ mǎ întâlneasc ǎ pe domeniul Universit ǎţii. Vom fi
înconjura ţi de mult tineret. Eu sunt destul de popular printre studen ţi;
bǎnuiesc ca Joranum este genul de om care- şi face temele şi ştie c ǎ pe
teritoriul meu voi fi în siguran ţǎ. Am certitudinea c ǎ va fi deosebit de
politicos... prietenos la culme.
— Hmf, pufni Dors strâmbând u şor din col ţul unei buze.
— Çi cumplit de periculos, î şi termin ǎ Seldon spusele.

6
 Pǎstrând o figur ǎ neutr ǎ, Hari Seldon înclin ǎ capul doar atât cât cerea o
polite ţe decent ǎ. Îşi fǎcuse timp, mai înainte, pentru a examina mai multe
holograme înf ǎţişându-l pe Joranum, dar, a şa cum se întâmpl ǎ adeseori,
realitatea nu seam ǎnǎ niciodat ǎ perfect cu holograma. Diferen ţa, gândi
Seldon, const ǎ probabil în reac ţia observatorului fa ţǎ de "lucrul real".
Joranum era un b ǎrbat înalt — cel pu ţin tot atât de înalt ca şi Seldon, dar
mai lat în toate celelalte aspecte fizice. Acest lucru nu se datora unei
constitu ţii musculoase deoarece, f ǎrǎ a fi cu adev ǎrat gras, d ǎdea impresia de
"moale". O fa ţǎ rotund ǎ, cap mare acoperit cu p ǎr nu atât blond cât, mai
degrab ǎ, de culoarea nisipului, ochi albastru-deschis. P ǎrea înconjurat de o
aur ǎ de calm, iar pe fa ţǎ avea întip ǎrit un semi-zâmbet care crea iluzia de
prietenie de şi, în acela şi timp, ar ǎta clar c ǎ era doar o iluzie.
Avea o voce profund ǎ şi aflat ǎ sub un strict control, o voce de orator:
— Profesore Seldon, sunt încântat s ǎ te întâlnesc. Foarte amabil din
partea ta c ǎ ai acceptat aceast ǎ întâlnire. Sper s ǎ nu te sim ţi jignit pentru
faptul c ǎ am adus cu mine un înso ţitor, mâna mea dreapt ǎ, chiar dac ǎ nu
am convenit în prealabil asupra acestui lucru. Se nume şte Gambol Deen
Namarti... observi, are trei nume. Cred c ǎ l-ai mai întâlnit.
— Da, într-adev ǎr. Îmi aduc bine aminte de incident.
Seldon îl privi pe Namarti cu o und ǎ de sarcasm. Acesta avea o în ǎlţime
medie, siluet ǎ slǎbu ţǎ, ten palid, p ǎr negru, gur ǎ lat ǎ. Nu avea pe figur ǎ
tentativa de zâmbet a lui Joranum, sau vreo alt ǎ expresie demn ǎ de luat în
seamǎ, cu excep ţia unui aer de pruden ţǎ.
— Prietenul meu, Dr. Namarti — are doctoratul în literatura antic ǎ — a
venit din proprie ini ţiativ ǎ, spuse Joranum accentuându- şi pu ţin zâmbetul,
pentru a- şi cere scuze.
Joranum îi arunc ǎ lui Namarti o privire rapid ǎ... iar Namarti, strângând
din buze la început, spuse apoi cu o voce incolor ǎ:
— Îmi pare r ǎu, Profesore, pentru ceea ce s-a întâmplat pe Stadion. Nu
cunoşteam foarte bine regulile stricte sub care se desf ǎşoar ǎ întrunirile în
Universitate şi mi-am cam pierdut controlul, datorit ǎ entuziasmului.
— Este de în ţeles, spuse Joranum. În plus, nici nu avea cum s ǎ ştie cine
erai dumneata. Cred c ǎ acum putem uita cu totul acest incident.
— Vǎ asigur, domnilor, spuse Seldon, c ǎ nu ţin absolut deloc s ǎ îmi mai
aduc aminte de el. Acesta este fiul meu, Raych, a şa cǎ vedeţi, şi eu am un
însoţitor.
Raych îşi l ǎsase sǎ-i creasc ǎ o musta ţǎ neagr ǎ şi stufoas ǎ — semnul
virilit ǎţii dahlite. Nu o avusese cu opt ani în urm ǎ, când îl întâlnise pe
Seldon. Pe atunci era un copil al str ǎzii, zdren ţǎros şi înfometat. Era scund,
dar suplu şi viguros. Împrumutase o expresie mândr ǎ, pentru a ad ǎuga
câţiva centimetri spirituali la statura fizic ǎ.
— Bun ǎ diminea ţa, tinere, spuse Joranum.
— Bun ǎ diminea ţa, domnule, spuse Raych.
— Vǎ rog sǎ luaţi loc, domnilor, spuse Seldon. V ǎ pot oferi ceva de
mâncare sau de b ǎut?
Joranum ridic ǎ palmele, într-un refuz politicos:
— Nu, domnule. Nu ne afl ǎm la o întrunire monden ǎ.
Se aşezǎ în locul indicat:
— Deşi sper c ǎ, pe viitor, vom avea multe astfel de întâlniri.
— Dacǎ este o vizit ǎ de lucru, atunci hai s ǎ începem.
— Profesore Seldon, am aflat de micul incident, pe care cu atâta
amabilitate ai fost de acord s ǎ-l uit ǎm, şi m-am întrebat pentru ce ţi-ai
asumat riscul de a face ceea ce ai f ǎcut. A fost un risc, trebuie s ǎ recuno şti.
— Nu, eu nu am considerat c ǎ îmi asum un risc.
 — Eu da. A şa cǎ mi-am permis libertatea de a afla tot ceea ce se poate în
legǎtur ǎ cu dumneata, Profesore Seldon. E şti un b ǎrbat interesant. Am
descoperit c ǎ vii din Helicon.
— Da, acolo m-am n ǎscut. Documentele sunt clare în privin ţa asta.
— Çi te afli aici, pe Trantor, de opt ani.
— Acest lucru este înregistrat, de asemenea, în arhivele publice.
— Încǎ de la început ai câ ştigat faim ǎ susţinând acea lucrare referitoare
la... cum îi spui?... Psihoistorie?
Seldon cl ǎtin ǎ foarte u şor din cap. De câte ori nu regretase acea
indiscre ţie! Desigur, pe atunci nu avea cum s ǎ-şi dea seama c ǎ era o indiscre
ţie.
— Un entuziasm al tinere ţii, spuse el. N-a dus la nici un rezultat.
— Chiar a şa?
Joranum privi împrejur, cu un aer de pl ǎcut ǎ surprindere:
— Çi totu şi, iat ǎ-te aici, în fruntea Departamentului de Matematic ǎ la una
dintre cele mai mari Universit ǎţi de pe Trantor. La numai patruzeci de ani,
am impresia... Apropo, eu am patruzeci şi doi de ani, deci nu te consider
deloc a fi în vârst ǎ. Pentru a ocupa pozi ţia aceasta, trebuie s ǎ fii un
matematician foarte competent.
Seldon ridic ǎ din umeri:
— În privin ţa asta, eu nu m ǎ pronun ţ.
— Sau trebuie s ǎ ai prieteni puternici.
— Cu toţii dorim s ǎ avem prieteni puternici, domnule Joranum, dar nu
cred cǎ vei gǎsi aşa ceva pe-aici. Profesorii universitari au rareori prieteni
puternici. De fapt, rareori au vreun prieten, de orice fel.
Zâmbi.
La fel şi Joranum.
— Profesore Seldon, nu crezi ca Împ ǎratul ar putea fi totu şi considerat un
prieten puternic?
— Ba da, cu siguran ţǎ, dar ce leg ǎtur ǎ gǎseşti între el şi mine?
— Am impresia c ǎ Împ ǎratul î ţi este prieten.
— Cred cǎ documentele sunt clare în aceast ǎ privin ţǎ, domnule Joranum.
Acum opt ani am avut o audien ţǎ la Maiestatea Sa Imperial ǎ. A durat o or ǎ,
sau poate ceva mai pu ţin, şi în acel interval nu am descoperit vreun semn de
mare prietenie. De atunci nu am mai vorbit cu el şi nici nu l-am mai v ǎzut...
decât la holoviziune, desigur.
— Dar, Profesore, pentru a avea un prieten puternic în persoana
Împ ǎratului nu este neap ǎrat necesar s ǎ-l vezi sau s ǎ vorbeşti cu el. Este
suficient s ǎ te întâlne şti sau s ǎ vorbeşti cu Eto Demerzel, Primul Ministru al
Împ ǎratului. Protectorul t ǎu este Demerzel şi, din acest motiv, putem spune
cǎ şi Împ ǎratul te protejeaz ǎ.
— Ai gǎsit pe undeva, prin documente, dovezi pentru presupusa protec ţie
de care m-a ş bucura din partea Primului Ministru Demerzel? Sau ceva din
care sǎ poţi deduce acest lucru?
— De ce sǎ mai cotrob ǎi prin arihive, când se ştie foarte bine c ǎ între voi
doi exist ǎ o legǎtur ǎ? Çtii şi dumneata, ştiu şi eu. Hai s-o lu ǎm ca pe un fapt
dovedit, şi sǎ continu ǎm. Te rog, spuse el ridicând mâinile, nu te obosi s ǎ-mi aduci
argumente c ǎ nu-i a şa. Ar fi o pierdere de timp.
— De fapt, spuse Seldon, aveam de gând s ǎ te întreb care crezi c ǎ ar fi
motivul pentru care ar vrea s ǎ mǎ protejeze. În ce scop?
— Profesore! Vrei s ǎ mǎ jigne şti? Crezi c ǎ sunt chiar atât de naiv?
Adineauri am vorbit despre psihoistoria ta, pe care o vrea Demerzel.
— Iar eu ţi-am spus c ǎ psihoistoria a fost un entuziasm al tinere ţii, care
nu a dus la nimic.
 — Profesore, dumneata po ţi sǎ-mi spui ce vrei. Eu nu sunt obligat s ǎ cred
ceea ce îmi spui. Uite, dau c ǎrţile pe fa ţǎ. Am citit lucrarea ta original ǎ şi am
încercat s ǎ o înţeleg cu ajutorul unor matematicieni din echipa mea. Ei îmi
spun c ǎ este un vis mult prea îndr ǎzneţ, absolut imposibil...
— Çi sunt foarte de acord, cu ei, spuse Seldon.
— Dar am senza ţia cǎ Demerzel a şteapt ǎ ca psihoistoria s ǎ avanseze şi sǎ
fie aplicat ǎ. Çi dacǎ el poate a ştepta, la fel pot şi eu. Ţi-ar fi mai de folos,
Profesore Seldon, ca cel care a şteapt ǎ sǎ fiu eu.
— De ce?
— Pentru c ǎ Demerzel nu va rezista în postul s ǎu. Opinia public ǎ este din
ce în ce mai mult împotriva lui. S-ar putea ca Împ ǎratul s ǎ se sature de un
Prim Ministru nepopular, care amenin ţǎ sǎ doboare şi tronul o dat ǎ cu
cǎderea lui. Îl va înlocui. S-ar putea ca preferin ţele Împ ǎratului s ǎ se aplece
asupra umilei mele persoane. Çi vei avea în continuare nevoie de un
protector, cineva care s ǎ aibǎ grij ǎ ca tu s ǎ lucrezi în lini şte, sǎ prime şti
fonduri generoase pentru echipament şi asisten ţi.
— Iar acel protector vei fi tu?
— Desigur... pentru acela şi motiv ca şi Demerzel. Doresc o tehnic ǎ
psihoistoric ǎ valabil ǎ, cu care s ǎ pot conduce Imperiul în mod mult mai eficient.
Seldon d ǎdu din cap gânditor, a ştept ǎ un moment, apoi spuse:
— Dar în acest caz, domnule Joranum, de ce trebuie s ǎ-mi mai fac
probleme? Sunt un biet intelectual, tr ǎiesc o via ţǎ lini ştit ǎ, implicat în
activit ǎţi matematice şi pedagogice inofensive. Îmi spui c ǎ Demerzel este
actualul meu protector şi cǎ tu vei fi viitorul meu protector. În cazul ǎsta, îmi
pot vedea lini ştit de treab ǎ. Tu şi cu Primul Ministru, n-ave ţi decât s ǎ vǎ lupta
ţi între voi. Indiferent cine câ ştigǎ, eu voi r ǎmâne cu un protector... cel pu ţin,
aşa trag concluzia din cele ce mi-ai spus.
Zâmbetul ţeapǎn al lui Joranum p ǎru s ǎ pǎleascǎ puţin. Namarti î şi
întoarse figura mohorât ǎ spre Joranum şi dǎdu sǎ spun ǎ ceva, dar Joranum
fǎcu un gest de-abia perceptibil. Namarti tu şi şi t ǎcu din gura.
— Doctore Seldon, spuse Joranum. E şti patriot?
— Cum s ǎ nu, desigur. Imperiul a oferit omenirii pace — sau în orice caz,
aproape-pace — timp de milenii şi a încurajat-o s ǎ progreseze încontinuu.
— Într-adev ǎr... dar de vreo dou ǎ secole încoace, progresul înregistreaz ǎ
un ritm din ce în ce mai sc ǎzut.
Seldon ridic ǎ din umeri:
— N-am acordat prea mare aten ţie acestor chestiuni.
— Nici nu- ţi trebuie cine ştie ce spirit de observa ţie. Çtii c ǎ, din punct de
vedere politic, ultimele dou ǎ secole au fost pline de fr ǎmânt ǎri. Domniile
Imperiale au fost scurte, iar uneori au fost scurtate şi mai mult, prin
asasinate...
— Fie şi numai men ţionarea acestui lucru, interveni Seldon, este aproape
o tr ǎdare. Aş prefera s ǎ nu...
— Poftim! Vezi, nu te mai sim ţi deloc în siguran ţǎ.
Joranum se l ǎsǎ pe spate în scaun:
— Imperiul decade. Eu sunt dispus s-o spun deschis. Cei care mi se
alǎtur ǎ o fac pentru c ǎ ştiu foarte bine acest lucru. Avem nevoie ca la mâna
dreapt ǎ a Împ ǎratului s ǎ stea cineva care poate conduce Imperiul. Care este
în stare s ǎ înǎbu şe rebeliunile ce par s ǎ apar ǎ pretutindeni, s ǎ conduc ǎ armata
a şa cum trebuie, s ǎ dirijeze economia...
Seldon îl opri, ridicând ner ǎbdǎtor bra ţul:
— Iar acela care poate face toate acestea e şti tu, nu-i a şa?
— Inten ţionez sǎ fiu. Nu e o treab ǎ u şoar ǎ, şi m ǎ îndoiesc c ǎ se vor oferi
mul ţi voluntari... e şi normal. Oricum, este cert c ǎ Demerzel nu poate face
faţǎ. Sub conducerea lui, declinul Imperiului se accelereaz ǎ. În ritmul ǎsta, în
curând se va dezintegra.
— Dar tu po ţi opri declinul?
— Da, Dr. Seldon. Cu ajutorul t ǎu. Cu psihoistoria.
— Poate cǎ şi Demerzel ar putea evita pr ǎbu şirea cu ajutorul psihoistoriei...
dacǎ psihoistoria ar exista.
— Exist ǎ, spuse calm Joranum. S ǎ nu ne prefacem c ǎ nu exist ǎ. Însǎ
existen ţa ei nu îl ajut ǎ deloc pe Demerzel. Psihoistoria este doar o unealt ǎ.
Are nevoie de o minte care s ǎ o înţeleagǎ şi de un bra ţ care sǎ o mânuiasc ǎ.
— Sǎ înţeleg cǎ tu ai mintea şi braţul?
— Da. Îmi cunosc calit ǎţile. Vreau psihoistoria.
Seldon d ǎdu din cap:
— Oricât de mult ai vrea-o, eu nu o am.
— Ba o ai. Nu mai discut pe tema asta.
Joranum se d ǎdu mai aproape, ca şi cum ar fi dorit s ǎ-şi insinueze vocea
în urechea lui Seldon, evitând transmiterea ei pe calea aerului:
— Spui c ǎ eşti patriot. Trebuie s ǎ-l înlocuiesc pe Demerzel, pentru a evita
pr ǎbu şirea Imperiului. Totu şi, maniera în care s-ar produce aceast ǎ înlocuire
ar putea prin ea îns ǎşi sǎ slǎbeascǎ iremediabil Imperiul. Iar eu nu îmi
doresc aşa ceva. Tu mǎ poţi sfǎtui cum s ǎ-mi ating scopul în mod subtil, f ǎrǎ
piedici, violen ţe sau distrugeri... pentru binele Imperiului.
— Nu pot, spuse Seldon. Nu am ceea ce mǎ acuzi tu c ǎ am. Aş vrea sǎ fiu
de ajutor, dar nu pot.
Joranum se ridic ǎ deodat ǎ în picioare:
— Bine, deci ştii care sunt inten ţiile mele şi ce vreau de la dumneata. Mai
gândeşte-te... gânde şte-te la Imperiu. Poate crezi c ǎ Demerzel — acest
spoliator al tuturor planetelor omenirii — are dreptul la prietenia ta. Ai grij ǎ!
Ceea ce faci tu ar putea zdruncina chiar funda ţia Imperiului. Î ţi cer sǎ mǎ
aju ţi, în numele cvadrilioanelor de fiin ţe umane ce umplu Galaxia. Gânde şte-
te la Imperiu!
Vocea sa scǎzuse pân ǎ la nivelul unei şoapte puternice, plin ǎ de pasiune.
Seldon aproape c ǎ se sim ţi scuturat de un fior, şi spuse:
— Întotdeauna m ǎ voi gândi la Imperiu.
— Bun, altceva nici nu- ţi cer deocamdat ǎ, spuse Joranum. Î ţi mul ţumesc
cǎ ai avut amabilitatea de a m ǎ primi în vizit ǎ.
Seldon îi privi pe Joranum şi pe însoţitorul s ǎu cum se ridic ǎ şi se
îndreapt ǎ sǎ plece. U şa biroului se deschise alunecând f ǎrǎ zgomot, şi cei doi
bǎrbaţi ieşir ǎ.
Se încrunt ǎ. Era ceva care îl deranja... şi nu ştia prea bine ce anume.

Ochii negri ai lui Namarti r ǎmaser ǎ fixaţi asupra lui Joranum. St ǎteau în
biroul lor din Sectorul Streeling. Nu era un sediu foarte preten ţios; mi şcarea
era cam slab ǎ în Streeling, dar în curând vor deveni din ce în ce mai
puternici.
Era uimitor cum lua amploare mi şcarea! Începuse cu trei ani în urm ǎ, de
la zero; ast ǎzi tentaculele ei se întindeau — în unele locuri erau mai viguroase
decât în altele, desigur — pe întreg Trantor-ul. Lumile din Provincie
rǎmǎseser ǎ, deocamdat ǎ, aproape neatinse. Demerzel se str ǎduise din
rǎsputeri s ǎ le satisfac ǎ cerin ţele, dar tocmai aici fusese gre şeala lui.
Rebeliunile erau cu adev ǎrat periculoase doar pe Trantor. În restul lumilor,
puteau fi st ǎpânite. Îns ǎ cele de aici îl puteau r ǎsturna pe Demerzel. Ciudat
cǎ nu- şi dǎduse seama de acest lucru, dar Joranum sus ţinuse întotdeauna
cǎ reputa ţia lui Demerzel era mult exagerat ǎ, cǎ s-ar dovedi o simpl ǎ gǎoace
goal ǎ pe din ǎuntru dac ǎ cineva ar îndr ǎzni sǎ-l înfrunte, şi cǎ Împ ǎratul l-ar
distruge rapid dac ǎ şi-ar sim ţi siguran ţa în pericol.
Cel pu ţin pân ǎ acum, toate predic ţiile lui Joranum se adeveriser ǎ. Nu
fusese niciodat ǎ împiedicat în drumul s ǎu decât de piedici minore, cum ar fi
recentul miting de la Universitatea Streeling, în care î şi bǎgase nasul
individul ǎla, Seldon.
Poate cǎ acesta fusese motivul pentru care Joranum insistase s ǎ se
întâlneasc ǎ cu Seldon. "Trebuie s ǎ fii atent, trebuie s ǎ ai grij ǎ de toate, chiar
dacǎ uneori este vorba doar de o banal ǎ bǎtǎtur ǎ". Joranum d ǎdea impresia
unui personaj infailibil şi Namarti era obligat s ǎ admit ǎ cǎ imaginea unui
neîntrerupt şir de succese era cea mai bun ǎ metod ǎ pentru a asigura
continuarea succeselor. Oamenii aveau tendin ţa sǎ evite umilin ţa eşecului
alǎturându-se p ǎrţii cu cele mai mari şanse de reu şit ǎ, deşi uneori f ǎceau
aceasta împotriva propriilor convingeri.
Dar aceast ǎ întrevedere cu Seldon fusese oare un succes, sau numai o a
doua b ǎtǎtur ǎ care venise s ǎ se alǎture celei dintâi? Namarti nu apreciase
deloc faptul c ǎ fusese târât pân ǎ acolo ca s ǎ-şi cear ǎ umil scuze şi nu
considera c ǎ gestul folosise la ceva.
Joranum st ǎtea nemi şcat, t ǎcut, evident pierdut în gânduri, rozându- şi
unghia degetului mare, ca şi cum încerca s ǎ sugǎ vreun fel de hran ǎ mental ǎ.
— Jo-Jo, încerc ǎ Namarti.
Era unul dintre pu ţinii oameni care i se puteau adresa lui Joranum cu
diminutivul strigat la nesfâr şit de c ǎtre mul ţimi, în adun ǎrile publice.
Joranum c ǎuta sǎ-şi atrag ǎ dragostea mul ţimii şi în acest mod (printre
altele), dar, în particular, cerea respect de la orice persoan ǎ. Excepţie nu
fǎceau decât cei mai buni prieteni, care fuseser ǎ alǎturi de el înc ǎ de la
început.
— Jo-Jo, spuse din nou Namarti.
Joranum ridic ǎ privirea:
— Da, G.D., ce s-a întâmplat?
Pǎrea pu ţin iritat.
— Jo-Jo, ce facem cu tipul ǎsta, Seldon?
— Ce sǎ facem? Deocamdat ǎ nimic. S-ar putea s ǎ ni se al ǎture.
— Pentru ce s ǎ mai aştept ǎm? Putem face presiuni asupra lui. Tragem
câteva sfori la Universitate, şi-i facem via ţa mizerabil ǎ.
— Nu-nu. Pân ǎ acum, Demerzel ne-a l ǎsat sǎ ne vedem de treab ǎ.
Nesǎbuitul, are prea mult ǎ încredere în el. Îns ǎ ar fi o cumplit ǎ greşealǎ sǎ-l
for ţǎm sǎ acţioneze înainte de a fi noi gata. O mi şcare brutal ǎ împotriva lui
Seldon l-ar putea convinge s ǎ acţioneze. B ǎnuiesc c ǎ Seldon reprezint ǎ o
piesǎ esenţial ǎ în planurile lui Demerzel.
— Din cauza psihoistoriei de care a ţi discutat?
— Într-adev ǎr.
— Ce este psihoistoria? N-am auzit de ea pân ǎ acum.
— Puţini au auzit. Este o analiz ǎ matematic ǎ asupra societ ǎţii umane, cu
scopul de a prezice viitorul.
Namarti se încrunt ǎ şi sim ţi cum trupul i se îndep ǎrteaz ǎ încet, instinctiv,
de Joranum. Ce era asta? Vreo glum ǎ de-a lui Joranum? Trebuia s ǎ râdǎ?
Namarti nu reu şea niciodat ǎ sǎ-şi dea seama când sau de ce a şteptau ceilal ţi
ca el sǎ râdǎ. Nu sim ţise niciodat ǎ nevoia de a râde.
— Sǎ prezic ǎ viitorul? spuse el. Cum?
— Aaa! Dacǎ aş şti, ce nevoie a ş mai avea de Seldon?
 — Sincer s ǎ fiu, Jo-Jo, eu nu cred. Cum s ǎ prezici viitorul? Asta-i treab ǎ
de ghicitor!
— Çtiu, dar dup ǎ ce Seldon ǎsta ţi-a spart mitingul, am pus s ǎ se afle cât
mai multe despre el. În toate privin ţele. Cu opt ani în urm ǎ, a venit pe
Trantor şi a susţinut o lucrare despre psihoistorie, la o conferin ţǎ a
matematicienilor. Dup ǎ care, chestia a murit. Nimeni nu a mai f ǎcut referire
la ea. Nici m ǎcar Seldon.
— Deci, se pare c ǎ n-a fost nimic de capul ei.
— O, nu, dimpotriv ǎ. Dacǎ s-ar fi stins încetul cu încetul, dac ǎ ar fi fost
ridiculizat ǎ, aş fi zis şi eu cǎ nu era nimic de capul ei. Dar din cauz ǎ cǎ a
disp ǎrut a şa, complet şi dintr-o dat ǎ, cred cǎ a fost pus ǎ sub cel mai strict
secret. Poate tocmai din cauza asta Demerzel n-a f ǎcut nimic pentru a ne
opri. Poate c ǎ nu este condus de un nes ǎbuit exces de încredere; poate ca
face uz de psihoistorie şi inten ţioneazǎ sǎ profite din plin, la momentul
potrivit. Dac ǎ aşa stau lucrurile, şi dacǎ nu reu şim noi în şine sǎ ne folosim
de psihoistorie, am putea fi sorti ţi eşecului.
— Seldon pretinde c ǎ psihoistoria nu exist ǎ.
— Tu n-ai face la fel, dac ǎ ai fi în locul lui?
— Eu sunt totu şi de pǎrere c ǎ ar trebui sa facem presiuni asupra lui.
— Ar fi inutil, G.D. N-ai auzit niciodat ǎ povestea cu Toporul lui Venn?
— Nu.
— Dacǎ te-ai fi n ǎscut pe Nishaya, ai fi auzit. Este un basm faimos, de pe
meleagurile mele natale. Pe scurt, Venn era un t ǎietor de lemne care avea un
topor vr ǎjit. Cu o singur ǎ lovitur ǎ putea doborî orice copac. Toporul era
extrem de pre ţios, dar Venn n-a f ǎcut niciodat ǎ efortul de a-l ascunde. Çi cu
toate acestea, niciodat ǎ nu a fost furat. Çtii de ce? Pentru c ǎ nimeni în afar ǎ
de Venn nu îl putea ridica sau mânui. Ei bine, în momentul de fa ţǎ nimeni în
afar ǎ de Seldon nu se poate folosi de psihoistorie. Dac ǎ ni se al ǎtur ǎ doar din
cauzǎ cǎ îl for ţǎm, nu vom putea fi niciodat ǎ siguri de loialitatea lui. Ar putea
determina un curs al evenimentelor care la început s ǎ par ǎ în favoarea
noastr ǎ. Însǎ acest curs ar putea fi manevrat în mod subtil astfel încât, dup ǎ
o vreme, ne-am trezi brusc distru şi. Nu, trebuie s ǎ ni se al ǎture de bun ǎ voie,
şi trebuie s ǎ lucreze dorind s ǎ ne vad ǎ pe noi înving ǎtori.
— Dar cum îl putem convinge?
— Prin fiul s ǎu. Raych, parc ǎ aşa îl chema. Nu l-ai observat?
— Nu în mod special.
— G.D., G.D., trebuie s ǎ observi totul, altfel ri şti s ǎ-ţi scape clemente
esen ţiale. În ochii tân ǎrului se putea vedea c ǎ mǎ ascult ǎ cu inima. A fost
impresionat. Mi-am dat seama. Îmi dau perfect seama când îi impresionez pe
ceilal ţi. Çtiu când zdruncin ni şte convingeri şi aduc pe cineva în pragul
schimb ǎrii opiniilor.
Joranum zâmbi. Nu era tocmai zâmbetul simpatic, pseudoprietenos, pe
care îl arbora atunci când ap ǎrea în public. Era un zâmbet sincer de data
aceasta — rece, într-un fel, amenin ţǎtor. Spuse:
— Sǎ vedem ce putem face cu Raych, şi dacǎ, prin el, îl putem convinge pe
Seldon.

Dup ǎ plecarea celor doi politicieni, Raych îl privi pe Hari, trecându- şi

degetele peste musta ţǎ. Îi fǎcea mare pl ǎcere sǎ şi-o mângâie. Aici, în
Sectorul Streeling, existau câ ţiva bǎrbaţi care purtau musta ţǎ. Dar must ǎţile
lor erau anemice, de culoare incert ǎ, vrednice de tot dispre ţul... chiar şi cele
brunete. Majoritatea b ǎrbaţilor nu purtau deloc musta ţǎ şi suportau s ǎ stea
cu buza superioar ǎ dezgolit ǎ. Nici Hari nu purta, de exemplu, dar,
întâmpl ǎtor, asta era în avantajul lui. Datorit ǎ culorii p ǎrului s ǎu, o musta ţǎ l-
ar fi transformat într-o caricat ur ǎ.
Îl privi cu aten ţie, aşteptând s ǎ iasǎ din oceanul de gânduri în care se
cufundase. Apoi, nu mai putu s ǎ reziste:
— Tat ǎ!
Seldon r idic ǎ privirea:
— Ce?
Pǎrea un pic deranjat din cauz ǎ cǎ fusese întrerupt din gânduri. Cel
pu ţin, asta era impresia lui Raych,
— Nu cred ca ai f ǎcut bine c ǎ te-ai întâlnit cu gagii ǎia doi, spuse Raych.
— Serios? De ce?
— Ei bine, gagiul ǎla m ǎrun ţel, nu mai ştiu cum îl cheam ǎ, a fost cel
cǎruia i-ai f ǎcut necazuri, pe Stadion. Mai mult ca sigur c ǎ nu i-a pl ǎcut.
— Dar şi-a cerut scuze.
— N-a fost sincer. Îns ǎ celǎlalt gagiu, Joranum, ǎla poate fi într-adev ǎr
periculos. Dac ǎ ar fi venit cu arme?
— Ce? Aici, în Universitate? În biroul meu? În nici un caz! Aici nu suntem
în Billibotton. Çi, în plus, dac ǎ ar fi încercat ceva, i-a ş fi doborât pe amândoi
odat ǎ. Fǎrǎ probleme.
— Nu ştiu ce s ǎ zic, tat ǎ, spuse Raych privind neîncrez ǎtor. Çtii, vârsta...
— Opreşte-te, monstru nerecunosc ǎtor ce e şti! spuse Seldon ridicând un
deget amenin ţǎtor. O sǎ spui exact ce-mi spune maic ǎ-ta şi îmi ajunge
cicǎleala ei. Nu îmbǎtrânesc... sau, cel pu ţin, nu chiar atât de tare. În plus,
te aveam împreun ǎ cu mine, iar tu e şti un Twister aproape la fel de bun ca şi
mine.
Raych strâmb ǎ din nas:
— Twistu' nu-i mare scofal ǎ!
(Da, nu avea nici un rost! Raych se auzi vorbind şi îşi dǎdu seama c ǎ, deşi
ieşise de opt ani din mocirla din Dahl, înc ǎ nu reu şea sǎ se controleze,
folosind din când în când accentul dahlit care îl marcase cu putere ca pe un
membru al clasei inferioare. Mai mult, era scund, şi din când în când se
sim ţea de-a dreptul pipernicit... Dar avea musta ţǎ, şi nimeni nu îndr ǎznise
sǎ-i vorbeasc ǎ de dou ǎ ori pe un ton dispre ţuitor.)
— Ce-ai de gând s ǎ faci în privin ţa lui Joranum?
— Nimic, deocamdat ǎ.
— Uite, tat ǎ, eu l-am v ǎzut de vreo dou ǎ ori pe Joranum la Holoviziunea
Trantorian ǎ. Ba chiar i-am înregistrat pe band ǎ unele discursuri... Toat ǎ
lumea vorbe şte despre el, a şa cǎ m-am gândit s ǎ vǎd şi eu ce are de zis. Çi,
ştii, ceea ce spune are sens. Nu-mi place de el, nu am încredere în el, dar
ceea ce spuse are un sens. Vrea ca toate sectoarele s ǎ aibǎ drepturi şi şanse
egale... nu-i nimic r ǎu în asta, nu-i a şa?
— Desigur. To ţi oamenii civiliza ţi sunt de aceea şi pǎrere.
— Çi atunci, de ce nu avem treaba asta? Împ ǎratul nu simte la fel?
Demerzel?
— Împ ǎratul şi Primul Ministru trebuie s ǎ se ocupe de un întreg Imperiu.
Nu- şi pot concentra toate eforturile doar asupra Trantor-ului. Lui Joranum îi
este u şor sǎ vorbeascǎ despre egalitate. El nu are nici o responsabilitate. Îns ǎ
dacǎ ar trebui s ǎ guverneze, ar descoperi c ǎ eforturile îi vor fi în mare parte
diminuate de un Imperiu cu dou ǎzeci şi cinci de milioane de planete. Mai
mult, sectoarele îi vor pune mereu be ţe în roate. Fiecare dore şte mult ǎ
egalitate pentru sine... dar nu chiar atât de mult ǎ egalitate şi pentru ceilal ţi.
Spune-mi, Raych, crezi c ǎ lui Joranum i-ar trebui dat ǎ o şansǎ de a guverna,
numai pentru a ar ǎta ce poate face?
Raych ridic ǎ din umeri:
— Nu ştiu. M ǎ întreb şi eu. Dar dac ǎ ar fi încercat s ǎ-ţi facǎ vreun r ǎu, aş
fi fost la gâtul lui înainte de a apuca s ǎ înainteze cu doi centimetri.
— Deci, loialitatea ta fa ţǎ de mine dep ǎşeşte grija fa ţǎ de Imperiu.
— Sigur. Tu e şti tat ǎl meu.
Seldon îl privi cu drag pe Raych, dar în spatele acelei priviri sim ţi o und ǎ
de incertitudine. Cât de departe putea merge influen ţa aproape hipnotic ǎ a
lui Joranum?

Hari Seldon se l ǎsǎ pe spate în scaun. Sp ǎtarul se d ǎdu înapoi

permi ţându-i o pozi ţie semi-culcat ǎ. Îşi puse mâinile sub cap, cu privirea
pierdut ǎ. Respira ţia îi era de-abia perceptibil ǎ.
Dors Venabili se afla în cel ǎlalt cap ǎt al camerei. Proiectorul era oprit, iar
microfilmele la locul lor. Trecuse printr-o perioad ǎ foarte înc ǎrcat ǎ, în care î şi
revizuise p ǎrerile despre Incidentul Florina din istoria timpurie a Trantor-
ului. Acum î şi permitea câteva momente de calm, în care putea face specula ţii
asupra gândurilor lui Seldon.
Psihoistoria, mai mult ca sigur. Probabil c ǎ îşi va petrece restul zilelor
încercând s ǎ descopere vreo scurt ǎtur ǎ pentru a ajunge la cap ǎtul acestei
tehnici matematice semihaotice, va muri nev ǎzând-o definitivat ǎ şi, cu inima
sfâşiat ǎ din cauza neîmplinirii, va l ǎsa aceast ǎ sarcin ǎ în seama altora (lui
Amaryl, dac ǎ nu cumva treaba asta îl va da şi pe el gata).
Çi totu şi, psihoistoria îi va da un sens vie ţii. Va tr ǎi mai mult dac ǎ va fi
preocupat în întregime de psihoistorie... iar asta o mul ţumea. Çtia cǎ într-o zi
îl va pierde, şi descoperi c ǎ acest gând o tulbura puternic. La început, când
avea o sarcin ǎ simpl ǎ, aceea de a-l proteja — pe el şi ceea ce ştia el —
împotriva pericolelor, nu şi-ar fi imaginat c ǎ un asemenea gând ar putea-o
tulbura.
De când devenise asta o problem ǎ personal ǎ? Cum putea fi atât de
intim ǎ? Era ceva în leg ǎtur ǎ cu acest b ǎrbat, ceva care o f ǎcea sǎ nu se simt ǎ
bine atunci când el nu era prin preajma ei. Chiar şi atunci când ştia cǎ
bǎrbatul este în siguran ţǎ, deci ordinele adânc înr ǎdǎcinate în ea nu o
determinau s ǎ acţioneze. Ce anume era? Siguran ţa lui reprezenta singurul
lucru asupra c ǎruia i se ordonase s ǎ vegheze. Când şi cum se insinuase
restul?
Vorbise despre asta cu Demerzel, mult timp înainte, atunci când
sentimentul devenise de neconfundat.
El o privise cu seriozitate şi spusese: "Dors, tu e şti complex ǎ, iar
rǎspunsurile nu sunt simple. Au existat în via ţa mea câteva persoane a c ǎror
prezen ţǎ mǎ fǎcea sǎ gândesc mai u şor, sǎ dau r ǎspunsurile cu mai mult ǎ
promptitudine. Am încercat s ǎ îmi explic u şurin ţa reacţiilor în prezen ţa lor şi
dificultatea reac ţiilor în momentul dispari ţiei lor definitive, pentru a-mi da
seama dacǎ pe ansamblu am câ ştigat sau am pierdut. Çi un lucru a devenit
evident: pl ǎcerea companiei lor a dep ǎşit regretul dispari Uiei lor. Deci, pe
ansamblu, experien ţa ta de acum reprezint ǎ un avantaj."
Hari va muri odat ǎ şi-odat ǎ, gândi ea. Cu fiecare zi ce trece, moartea lui
se apropie, iar eu nu trebuie s ǎ mǎ mai gândesc la asta.
Pentru a sc ǎpa de gândul nepl ǎcut, se hot ǎrî în cele din urm ǎ sǎ-l
întrerup ǎ:
— La ce te gânde şti, Hari?
 — Ce?
Seldon reu şi sǎ-şi focalizeze privirea cu un aparent efort.
— La psihoistorie, b ǎnuiesc, spuse ea. Probabil c ǎ iar ǎşi ai ajuns într-un
punct mort.
— Nu, drag ǎ. Nu m ǎ gândeam deloc la a şa ceva.
Râse, pe neaşteptate:
— Vrei sǎ ştii la ce m ǎ gândeam?... La p ǎr!
— La pǎr? Al cui p ǎr?
— În momentul de fa ţǎ, la al t ǎu. O privi cu drag.
— E ceva în neregul ǎ cu el? întreb ǎ Dors. Sǎ-l vopsesc în alt ǎ culoare?
Sau poate c ǎ, dup ǎ atâţia ani, ar trebui s ǎ fie cǎrunt.
— Ei! Cine are nevoie de fire albe în p ǎrul tǎu... Dar asta m-a condus la alte
lucruri. De exemplu, la Nishaya.
— Nishaya? Ce-i asta?
— N-a fǎcut niciodat ǎ parte din Regatul pre-Imperial al Trantor-ului, deci
nu m ǎ surprinde c ǎ n-ai auzit de ea. Este o lume, una mic ǎ. Izolat ǎ.
Neimportant ǎ. Neluat ǎ în seam ǎ. Eu mai ştiu câte ceva despre ea, dar numai
din cauz ǎ cǎ m-am deranjat s ǎ aflu. Din dou ǎzeci şi cinci de milioane de
lumi, foarte pu ţine reu şesc cu adev ǎrat s ǎ se men ţin ǎ mai tot timpul în
aten ţie, însǎ mǎ îndoiesc c ǎ exist ǎ vreuna la fel de insignifiant ǎ ca Nishaya.
Ceea ce, dacǎ înţelegi, are o foarte mare însemn ǎtate.
Dors puse deoparte materialul de studiu şi spuse:
— Ce-i cu predilec ţia asta a ta pentru paradoxuri, pe care întotdeauna mi-
ai spus c ǎ le dete şti? Ce-i cu însemn ǎtatea insignifian ţei?
— O, paradoxurile nu m ǎ deranjeaz ǎ... atunci când le formulez eu. Vezi
tu, Joranum vine de pe Nishaya.
— Aha, deci la Joranum te gândeai de fapt.
— Da. Am vizionat unele dintre discursurile lui... la insisten ţele lui Raych.
Nu au prea mult sens, dar efectul general poate fi aproape hipnotic. Raych
este foarte impresionat de el.
— Hari, presupun c ǎ orice persoan ǎ cu origini dahlite ar fi. Apelurile
neîncetate ale lui Joranum la egalitatea sectoarelor sunt în mod natural pe placul
minerilor oprima ţi. Îţi aduci aminte de vizita în Dahl?
— Îmi aduc foarte bine aminte, şi bineîn ţeles cǎ îl în ţeleg pe b ǎiat. Pe mine
mǎ intrig ǎ faptul c ǎ Joranum vine de pe Nishaya.
Dors ridic ǎ din umeri:
— Ei bine, Joranum trebuie sa vin ǎ de undeva. Nishaya, ca orice alt ǎ
lume, mai trimite oameni afar ǎ din când în când, chiar şi pe Trantor.
— Da, dar dup ǎ cum am spus, am f ǎcut ni şte cercet ǎri asupra Nishayei.
Am reu şit chiar s ǎ stabilesc un contact hiperspa ţial cu un oficial nu foarte
important — cu costul unei mari cantit ǎţi de credite pe care, ca s ǎ rǎmân cu
conştiin ţa curat ǎ, nu le-am trecut în contul departamentului.
—Çi ai gǎsit ceva care s ǎ merite cheltuiala?
— Cred cǎ da. Çtii, Joranum spune întotdeauna mici povestioare, pentru a
scoate în eviden ţǎ unele idei. Povestioarele sunt legende auzite pe planeta lui,
Nishaya. Îi sunt de mare ajutor aici, pe Trantor, întrucât îi permit s ǎ treacǎ
drept un om din popor, cu o filozofie s ǎnǎtoas ǎ şi bazat ǎ pe experien ţǎ.
Discursurile lui sunt împ ǎnate cu astfel de pove şti. Joranum apare ca
provenind dintr-o lume mic ǎ, crescut şi educat într-o ferm ǎ izolat ǎ,
înconjurat ǎ de natura nedomesticit ǎ. Oamenilor le place a şa ceva, mai ales
trantorienilor, care mai degrab ǎ ar prefera s ǎ moar ǎ decât sǎ se gǎseascǎ în
mijlocul naturii s ǎlbatice, dar care totu şi ador ǎ sǎ viseze la astfel de aventuri.
— Bun, şi unde vrei s ǎ ajungi?
— Partea ciudat ǎ este cǎ persoana de pe Nishaya cu care am vorbit nu
cunoştea nici una dintre povestioarele lui Joranum.
— Nu este relevant, Hari. O fi ea o lume mic ǎ, dar este totu şi o lume. Ceea
ce este r ǎspândit în regiunea natal ǎ a lui Joranum poate s ǎ nu fie r ǎspândit
în regiunea din care provine oficialul t ǎu.
— Nu, nu. Basmele populare sunt r ǎspândite pe întreaga planet ǎ, într-o
form ǎ sau alta. Dar l ǎsând la o parte acest lucru, am avut mari probleme
încercând s ǎ-l în ţeleg pe individ. Vorbea Galactica Standard cu un accent
foarte puternic. Am mai vorbit cu câ ţiva de-acolo — aşa, ca sǎ verific — şi toţi
aveau acela şi accent.
— Çi ce-i cu asta?
— Joranum nu are acest accent. Trantoriana lui este foarte bun ǎ. De fapt,
este mult mai bun ǎ decât a mea. Eu mi-am p ǎstrat accentul heliconian
asupra lui "r". El nu şi-a pǎstrat accentul. Conform documentelor, a venit pe
Trantor la nou ǎsprezece ani. Dup ǎ pǎrerea mea, este imposibil s ǎ-ţi petreci
primii nou ǎsprezece ani din via ţǎ vorbind acea versiune barbar ǎ a Galacticii
Standard pe care o vorbesc cei de pe Nishaya, dup ǎ care sǎ vii pe Trantor şi sǎ-
ţi pierzi accentul. Oricât de mult ar fi stat aici, ar fi r ǎmas o urm ǎ a
accentului... Uit ǎ-te la Raych cum î şi mai pierde din când în când controlul şi
începe sǎ vorbeascǎ în felul lui.
— Çi ce deduci din toate astea?
— Deduc c ǎ Joranum nu a venit deloc de pe Nishaya. De fapt, a ales s ǎ
pretind ǎ cǎ vine din Nishaya deoarece este atât de retras ǎ şi de izolat ǎ încât
nim ǎnui nu îi va trece prin cap s ǎ o verifice. Cred c ǎ a fǎcut o cercetare
computerizat ǎ foarte am ǎnun ţit ǎ pentru a g ǎsi lumea care s ǎ îi reduc ǎ la
maximum şansele de a fi prins cu minciuna.
— Dar este ridicol, Hari. Pentru ce s ǎ pretind ǎ cǎ vine dintr-o lume cu
care nu are nici o leg ǎtur ǎ? Ar însemna un foarte mare efort de falsificare a
documentelor oficiale.
— Çi probabil c ǎ exact asta a şi fǎcut. Are probabil destui adep ţi în
serviciile publice, ca s ǎ o poat ǎ face. Probabil c ǎ nici o alt ǎ persoan ǎ nu a
depus atâtea eforturi în direc ţia falsific ǎrii actelor, iar adep ţii lui sunt prea
fanatici pentru a-l da de gol.
— Çi totu şi... De ce?
— Deoarece, dup ǎ pǎrerea mea, Joranum nu vrea ca oamenii s ǎ afle de
unde provine el de fapt.
— De ce? Toate lumile Imperiului sunt egale, atât prin lege cât şi prin
obiceiuri.
— Çtiu şi eu? Aceste teorii ideale se pare c ǎ nu sunt niciodat ǎ transpuse
în realitate.
—Çi atunci, de unde vine? Ai vreo idee?
— Da. Ceea ce ne aduce din nou la problema p ǎrului.
— Ce-i cu p ǎrul?
— St ǎteam acolo, fa ţǎ-n faţǎ cu Joranum, m ǎ uitam la el şi nu m ǎ
sim ţeam în largul meu, f ǎrǎ sǎ ştiu de ce. Apoi, în final, mi-am dat seama c ǎ
din cauza p ǎrului s ǎu nu m ǎ simţeam eu bine. Era ceva în leg ǎtur ǎ cu el... o
aparen ţǎ de prospe ţime, de str ǎlucire... o perf ec Uiune pe care nu o mai
vǎzusem niciodat ǎ pânǎ atunci. Dup ǎ care mi-am dat seama. P ǎrul lui era
implantat artificial şi cu mare grij ǎ pe un scalp care în mod normal nu ar
trebui s ǎ aibǎ habar de a şa ceva.
— Nu ar trebui?
Dors miji ochii. Era clar c ǎ înţelesese şi ea, dintr-o dat ǎ:
— Vrei sǎ spui c ǎ...
— Da, asta vreau s ǎ spun. Vine din acel sector care tr ǎieşte în trecut,
dominat de mitologie. Din Sectorul Mycogen. Asta se str ǎduie el din r ǎsputeri
sǎ ascund ǎ.

10

Dors Venabili reflect ǎ calm la aceast ǎ problem ǎ. Era singurul ei mod de a gândi:
calm. Înfl ǎcǎratele izbucniri emo ţionale nu o caracterizau.
Închise ochii pentru a se concentra. Au trecut opt ani de când a vizitat
Mycogenul, împreun ǎ cu Hari. N-au stat mult ǎ vreme acolo. Nu g ǎseai nimic
demn de admira ţie... în afar ǎ de mâncare.
Imaginile se succedau, una dup ǎ alta. Societatea, sever ǎ, puritan ǎ, care punea b
ǎrbatul în centrul preocup ǎrilor ei; glorificarea trecutului; înl ǎturarea complet ǎ a
pǎrului de pe corp, un proces dureros, auto-impus, pentru a diferi
cu ceva faţǎ de restul oamenilor astfel încât "s ǎ ştie cine sunt"; legendele lor;
amintirile (sau pl ǎsmuirile) unei perioade în care cârmuiser ǎ Galaxia... când
aveau o durat ǎ de viaţǎ foarte marc, când existau robo ţi.
Deschise ochii şi spuse:
— De ce, Hari?
— De ce ce, drag ǎ?
— De ce sǎ pretind ǎ cǎ nu vine din Mycogen?
Credea — ba nu, ştia sigur — cǎ Hari nu î şi va aduce aminte de Mycogen
mai în detaliu decât ea. Dar mintea lui era mai bun ǎ decât a ei şi, cu
siguran ţǎ, diferit ǎ. Mintea ei doar î şi aducea aminte şi tr ǎgea concluziile
evidente, în maniera unei deduc ţii matematice. Mintea lui f ǎcea salturi
neaşteptate. Lui Seldon îi pl ǎcea sǎ pretind ǎ cǎ numai asistentul s ǎu, Yugo
Amaryl, era condus de intui ţie. Dar ea nu se l ǎsa pǎcǎlit ǎ. Lui Seldon îi
plǎcea sǎ pozeze în matematicianul naiv, care privea lumea prin ochii mereu
întreb ǎtori, dar nici asta nu era de natur ǎ a o pǎcǎli.
— De ce sǎ pretind ǎ cǎ nu vine din Mycogen? repet ǎ ea.
Seldon r ǎmǎsese nemi şcat, cu acea privire pierdut ǎ, introspectiv ǎ, pe care
Dors o asocia întotdeauna cu încercarea lui de a stoarce înc ǎ un strop de
utilitate şi valabilitate din conceptele psihoistoriei.
În cele din urm ǎ, Seldon spuse:
— Este o societate aspr ǎ, care pune multe îngr ǎdiri. Întotdeauna vor
exista indivizi irita ţi de maniera de a li se dicta fiecare ac ţiune şi fiecare gând.
Întotdeauna vor exista indivizi care nu vor fi de acord s ǎ se lase sufoca ţi, ca şi
ceilal ţi, şi vor aspira la libert ǎţile mai mari oferite de lumea de dincolo, mai
realist ǎ. Este u şor de în ţeles.
—Çi se vor str ǎdui s ǎ se acopere cu p ǎr artificial?
— Nu, în general nu. Majoritatea Evada ţilor — aşa îi numesc mycogenienii
pe cei care dezerteaz ǎ — poart ǎ o peruc ǎ. Este mult mai simplu, dar mult mai
pu ţin eficient. Evada ţii serio şi îşi implanteaz ǎ pǎr artificial, a şa mi s-a spus.
Operaţia este dificil ǎ şi scump ǎ, dar aproape c ǎ nu se observ ǎ. Deşi am auzit
cu mult timp în urm ǎ, este prima oar ǎ când dau peste un astfel de caz. Am
petrecut câ ţiva ani studiind toate cele opt sute de sectoare ale Trantor-ului,
încercând s ǎ descopǎr legile fundamentale şi matematicile psihoistoriei. Din
pǎcate, nu am ajuns la cine ştie ce rezultate, îns ǎ am înv ǎţat câteva lucruri.
— Dar pentru ce trebuie Evada ţii sǎ ascund ǎ faptul c ǎ provin din
Mycogen? Din câte ştiu eu, nimeni nu-i persecut ǎ pentru a şa ceva.
— Nu, într-adev ǎr. De fapt, nu exist ǎ o impresie general ǎ cum cǎ
mycogenienii ar fi inferiori. Este ceva mult mai r ǎu. Mycogenienii nu sunt
lua Ui în ser ios . Sunt inteligen ţi — toat ǎ lumea admite asta — bine educa
ţi, distin şi, cultiva ţi, mae ştri în arta culinar ǎ, nemaipomeni ţi în capacitatea lor
de a men ţine prosperitatea sectorului Mycogen... îns ǎ nimeni nu îi ia în se-
rios. Credin ţele lor sunt pentru oamenii din afara Mycogenului ridicole,
comice, incredibil de absurde. Mycogenienii Evada ţi nu sunt considera ţi
altfel. O încercare mycogenian ǎ de a ajunge la putere în guvern s-ar trezi în
final zdrobit ǎ de râsete. S ǎ fii temut, este o nimica toat ǎ. Sǎ fii dispre ţuit, te
poţi obi şnui şi cu asta. Dar s ǎ se râdǎ de t ine... e ceva fatal. Joranum vrea s ǎ
fie Prim Ministru, a şa cǎ trebuie s ǎ aibǎ pǎr, şi, ca sǎ fie în siguran ţǎ, trebuie
sǎ se cread ǎ cǎ a fost crescut pe o lume obscur ǎ, cât mai îndep ǎrtat ǎ de
Mycogen.
— Dar exist ǎ atâţia oameni cu chelie natural ǎ!
— Niciodat ǎ nu sunt complet lipsi ţi de pǎr, aşa cum sunt obliga ţi
mycogenienii. În Provincie, n-ar avea mare importan ţǎ, însǎ mycogenienii
reprezint ǎ pentru Provincie un cuvânt destul de vag. Mycogenienii tr ǎiesc într-
o puternic ǎ izolare artificial ǎ, şi extrem de rar dai peste vreunul care s ǎ fi pǎrǎsit
Trantor-ul. Îns ǎ aici, pe Trantor, lucrurile stau cu totul altfel.
Oamenii, chiar dac ǎ au chelie, mai r ǎmân totu şi cu câteva fire de p ǎr care
arat ǎ cǎ nu sunt mycogenieni, sau au p ǎr pe faţǎ. Cei foarte pu ţini care sunt
complet spâni — în general, din cauza unei boli — sunt ghinioni şti. B ǎnuiesc
cǎ trebuie s ǎ facǎ rost de un certificat medical pentru a dovedi c ǎ nu sunt
mycogenieni.
Dors spuse, încruntându-se u şor:
— Çi ne ajut ǎ asta cu ceva?
— Nu sunt sigur.
— Ai putea face cunoscut faptul c ǎ este mycogenian?
— Nu sunt sigur c ǎ este un lucru u şor. Probabil c ǎ şi-a acoperit bine
urmele, şi chiar dac ǎ ar fi posibil...
— Da?
Seldon ridic ǎ din umeri:
— Nu vreau s ǎ dau ocazia unor manifest ǎri de intoleran ţǎ. Situa ţia social ǎ
pe Trantor e şi aşa destul de rea. N-are rost s ǎ ne asum ǎm riscul unor
pasiuni dezl ǎnţuite, pe care nici eu şi nici altcineva nu le-ar putea ţine dup ǎ
aceea sub control. Dac ǎ va trebui s ǎ recurg la asta, nu o voi face decât atunci
când nu voi mai avea de ales.
— Deci şi tu vrei minimalism.
— Desigur.
— Çi atunci, ce vei face?
— Am fixat o întâlnire cu Demerzel. Poate ştie el ce s ǎ facǎ.
Dors îl privi cu severitate:
— Hari, vezi c ǎ s-ar putea s ǎ intri într-o capcan ǎ. Nu cumva te a ştepţi ca
Demerzel s ǎ rezolve toate problemele în locul t ǎu?
— Nu, dar poate c ǎ o va rezolva pe aceasta.
— Çi dacǎ nu poate?
— Atunci va trebui s ǎ mǎ gândesc la altceva, nu-i a şa?
—Cum ar fi?
O expresie de suferin ţǎ travers ǎ figura lui Seldon:
— Dors, nu ştiu. Acum nu e cazul s ǎ cazi în extrema cealalt ǎ şi sǎ te
aştepţi ca eu sǎ rezolv toate problemele.

11

Eto Demerzel era rareori v ǎzut de ceilal ţi oameni, cu excep ţia Împ
ǎratului Cleon. Politica lui de a sta retras se datora mai multor motive. Unul
dintre ele era faptul c ǎ înfǎţişarea sa se modifica foarte pu ţin o dat ǎ cu
trecerea timpului.
 Hari Seldon nu îl mai v ǎzuse de câ ţiva ani. Ultima ocazie când vorbiser ǎ
în particular se pierdea undeva, departe, în perioada când era foarte nou pe
Trantor.
În lumina recentei şi nelini ştitoarei întâlniri dintre Seldon şi Joranum,
atât Seldon cât şi Demerzel apreciar ǎ cǎ ar fi foarte bine s ǎ nu atrag ǎ aten ţia
asupra rela ţiei lor. O vizit ǎ a lui Hari Seldon la biroul Primului Ministru, în
Palatul Imperial, nu era de natur ǎ a trece neobservat ǎ, astfel încât pentru
motive de securitate hot ǎrâr ǎ sǎ se întâlneasc ǎ într-un apartament mic dar
luxos, din Hotelul Sfâr şitul Cupolei, imediat în afara domeniilor Palatului.
Vederea lui Demerzel îi reîmprosp ǎtǎ, dureros, amintirea zilelor de
odinioar ǎ. Simplul fapt c ǎ Demerzel era neschimbat f ǎcea durerea şi mai
acut ǎ. Faţa sa avea aceleaşi tr ǎsǎturi regulate şi puternice. Era la fel de înalt
şi robust. P ǎrul, nu se schimbase nici el: negru, cu o tent ǎ de blond. Nu era
frumos, dar avea o distinc ţie gravǎ. Pǎrea imaginea ideal ǎ a unui Prim
Ministru Imperial. Înf ǎţişarea sa, gândi Seldon, îi d ǎdea jum ǎtate din puterea
pe care o avea asupra Împ ǎratului, deci asupra Cur ţii Imperiale, deci asupra
Imperiului.
Demerzel înaint ǎ spre el. Un zâmbet lejer îi curba buzele, f ǎrǎ a modifica
însǎ în vreun fel înf ǎţişarea grav ǎ.
— Hari, spuse el. Îmi face pl ǎcere sǎ te vǎd. Mi-a fost un pic team ǎ cǎ te
vei r ǎzgândi şi vei anula întâlnirea.
— Mie mi-a fost team ǎ cǎ tu vei face asta, domnule Prim Ministru.
— Eto... dac ǎ nu vrei s ǎ mi te adresezi cu "Daneel".
— Nu pot. Nu-mi vine. Çtii foarte bine asta.
— Spune-mi, totu şi. Mi-ar pl ǎcea mult s ǎ aud.
Seldon şovǎi, de parc ǎ nu-i venea s ǎ cread ǎ cǎ buzele sale puteau forma
cuvintele, sau c ǎ sunetele puteau fi emise de coardele vocale.
— Daneel, spuse el în cele din urm ǎ.
— R. Daneel Olivaw, spuse Demerzel. Da. Vom lua masa împreun ǎ, Hari.
Astfel, nu voi fi obligat s ǎ mǎnânc, ceea ce pentru mine este o u şurare.
— Bucuros, de şi de obicei nu-mi place s ǎ stau la mas ǎ cu cineva şi sǎ
mǎnânc de unul singur. Sunt sigur c ǎ o înghi ţitur ǎ sau dou ǎ...
— Bine, ca s ǎ-ţi fac pe plac...
— Totu şi, spuse Seldon, m ǎ întreb dac ǎ este în ţelept s ǎ petrecem prea
mult timp împreun ǎ.
— Este. Ordine Imperiale. Maiestatea Sa Imperial ǎ doreşte acest lucru.
— De ce, Daneel?
— Peste doi ani se va ţine din nou Conven ţia Decenal ǎ... Pari surprins. Ai
uitat?
— Nu chiar. Dar nu m-am mai gândit la ea.
— Nu inten ţionezi s ǎ participi? La ultima ai f ǎcut senza ţie.
— Da. Cu psihoistoria. Ce mai senza ţie!
— Ai atras aten ţia Împ ǎratului. Nici un alt matematician nu a re şit acest
lucru.
— Tu ai fost atras la început, nu Împ ǎratul, dup ǎ care a trebuit s ǎ fug
pentru a sta departe de aten ţia Imperial ǎ, pân ǎ când te-am asigurat c ǎ am
reu şit sǎ fac primul pas în cercetarea mea privind psihoistoria. Dup ǎ aceea, mi-
ai permis s ǎ rǎmân într-un anonimat sigur.
— Sǎ fii în fruntea unui prestigios Departament de Matematici nu este
deloc anonimat.
— Ba da, este, pentru c ǎ disimuleaz ǎ psihoistoria.
— Aha, iat ǎ cǎ vine mâncarea. Hai s ǎ purt ǎm, pentru o vreme, o discu ţie
amical ǎ normal ǎ. Ce mai face Dors?
— Minunat. O adev ǎrat ǎ soţie. Mǎ persecut ǎ neîncetat cu grijile ei. Toat ǎ
ziua se preocup ǎ de securitatea mea.
— Asta îi este misiunea.
— Da, şi nu scap ǎ nici o ocazie pentru a-mi aduce aminte. Vorbind serios,
nu cred c ǎ-ţi voi fi vreodat ǎ suficient de recunosc ǎtor pentru c ǎ ne-ai adus
împreun ǎ.
— Mǎ bucur, Hari, dar, ca s ǎ fiu sincer, nu prev ǎzusem o c ǎsǎtorie fericit ǎ
între voi doi, în nici un caz pentru Dors...
— Îţi mul ţumesc totu şi pentru cadou, chiar dac ǎ nu te-ai a şteptat la un
astfel de final.
— Sunt încântat, dar vei descoperi c ǎ este un cadou care poate avea
consecin ţe neprev ǎzute... la fel ca şi prietenia mea.
Seldon nu reu şi sǎ dea nici o replic ǎ. La un semn al lui Demerzel, î şi
concentr ǎ aten ţia asupra mânc ǎrii.
Dup ǎ o vreme, f ǎcu un semn înspre buc ǎţica de pe şte înfipt ǎ în furculi ţǎ
şi spuse:
— Nu recunosc organismul, dar sunt sigur c ǎ este o delicates ǎ
mycogenian ǎ.
— Da, într-adev ǎr. Çtiu c ǎ îţi plac bucatele mycogeniene.
— Este scuza mycogenienilor pentru existen ţǎ. Singura lor scuz ǎ. Însǎ ei
au o semnifica ţie aparte pentru tine. Nu trebuie s ǎ uit asta.
— Semnifica ţia aparte nu mai exist ǎ. Cu mult ǎ, mult ǎ vreme în urm ǎ,
str ǎmoşii lor au populat planeta Aurora. Durata lor de via ţǎ depǎşea trei sute
de ani, şi erau st ǎpânii celor cincizeci de Lumi ale Galaxiei. Eu am fost
proiectat şi produs de c ǎtre un Auroran. Nu uit asta; îmi aduc aminte mai
precis — şi cu mai pu ţine distorsiuni — decât oricare dintre descenden ţii lor
mycogenieni. Îns ǎ, cu mult ǎ, mult ǎ vreme în urm ǎ, i-am p ǎrǎsit. Hot ǎrârea
mea în privin ţa a ceea ce este bine pentru omenire a fost luat ǎ şi de atunci
încoace am ac ţionat conform acestei decizii, în m ǎsura posibilit ǎţilor mele.
Seldon spuse, dintr-o data alarmat:
— Dacǎ ne spioneaz ǎ cineva?
Demerzel p ǎru amuzat de idee:
— Dacǎ abia acum te-ai gândit la asta, afl ǎ cǎ este mult prea târziu. Dar
nu te teme, am luat m ǎsurile de precau ţie necesare. Suntem într-un cerc
destul de intim. Iar cei care te v ǎd acum, nu sunt surprin şi. Sunt bine-
cunoscut drept un matematician amator, cu ambi ţii mari dar prea pu ţin
înzestrat. Asta este o surs ǎ de amuzament pentru cei de la Curte care nu m ǎ
prea agreeaz ǎ. Nimeni de aici nu va fi surprins, crezând c ǎ-mi preg ǎtesc
terenul pentru apropiata Conven ţie Decenal ǎ. Chiar vroiam s ǎ te consult în
legǎtur ǎ cu Conven ţia.
— Nu ştiu dac ǎ pot fi de vreun ajutor. La Conven ţie, nu a ş avea decât un
singur subiect... Îns ǎ nu pot vorbi despre el. Dac ǎ voi participa, o voi face
doar ca membru al auditoriului. Nu inten ţionez sǎ prezint vreo lucrare.
— Înţeleg. Totu şi, dacǎ îţi va face pl ǎcere sǎ auzi un lucru curios,
Maiestatea Sa Imperial ǎ îşi aduce aminte de tine.
— Din cauz ǎ cǎ ai avut tu grij ǎ, bǎnuiesc.
— Nu. Nu am întreprins nimic în direc ţia asta. Totu şi, Maiestatea Sa
Imperial ǎ mǎ surprinde din când în când. Este con ştient de apropiata
Conven ţie şi se pare c ǎ îşi aduce aminte de discursul t ǎu la cea precedent ǎ.
Se intereseaz ǎ în continuare de psihoistorie şi, trebuie s ǎ te avertizez c ǎ s-ar
putea s ǎ ai surprize. Nu ar fi imposibil s ǎ cear ǎ sǎ te vad ǎ. Curtea, cu sigu-
ran ţǎ, va considera asta ca pe o mare onoare... s ǎ fii solicitat de Împ ǎrat
pentru o audien ţǎ, de dou ǎ ori în via ţǎ!
— Glume şti. La ce ar folosi dac ǎ m-aş întâlni cu Împ ǎratul?
— În orice caz, dac ǎ afli cǎ eşti chemat într-o audien ţǎ, nu poţi refuza...
Ce mai fac tinerii t ǎi proteja ţi, Yugo şi Raych?
— Sunt convins c ǎ ştii. B ǎnuiesc c ǎ mǎ supraveghezi îndeaproape.
— Da, te supraveghez, dar nu în toate aspectele vie ţii tale, ci doar în
acelea care sunt legate de securitatea ta. M ǎ tem c ǎ îndatoririle mele îmi
ocup ǎ foarte mult timp, şi nu sunt atotv ǎzǎtor.
— Dors nu- ţi trimite rapoarte?
— Ba da, dar numai în caz de criz ǎ. Nu are chef s ǎ joace rolul spionului în
probleme neesen ţiale.
Zâmbi din nou.
— Bǎieţii mei fac bine, morm ǎi Seldon. Cu Yugo este din ce în ce mai greu
de lucrat. Probabil are impresia c ǎ îi pun frâne. Cât despre Raych, este un
hoţoman adorabil... întotdeauna a fost. Mi-a câ ştigat inima atunci când era
un derbedeu am ǎrât hoin ǎrind pe str ǎzi şi, mai surprinz ǎtor, a cucerit-o pe
Dors. Cred cu sinceritate, Daneel, c ǎ dacǎ Dors s-ar s ǎtura de mine şi ar dori
sǎ mǎ pǎrǎseascǎ, ar r ǎmâne totu şi, din dragoste pentru Raych.
Demerzel d ǎdu din cap iar Seldon continu ǎ, posomorât:
— Dacǎ Rashelle din Wye nu l-ar fi considerat adorabil, nu a ş mai fi fost
ast ǎzi aici. A ş fi fost omorât, pulverizat...
Scutur ǎ din umeri, tulburat:
— Mǎ trec fiorii când m ǎ gândesc la ce s-a petrecut atunci, Daneel. A fost
un eveniment atât de imprevizibil! Cum ar fi putut ajuta psihoistoria în vreun
fel?
— Nu tu mi-ai spus c ǎ, în cel mai bun caz, psihoistoria nu poate oferi
decât probabilit ǎţi, trebuind s ǎ lucreze cu numere foarte mari, şi nu cu
indivizi?
— Dar dac ǎ respectivul individ este de o importan ţǎ crucial ǎ...
— Dup ǎ pǎrerea mea, vei decoperi c ǎ nici un individ nu este cu adev ǎrat
crucial. Nici chiar eu... sau tu...
— Poate cǎ ai dreptate. Îmi dau seama c ǎ, deşi lucrez cu ipotezele acestea,
mǎ gândesc totu şi la mine ca fiind de o importan ţǎ crucial ǎ, într-un egoism
supranormal care transcende orice ra ţiune... Çi tu e şti crucial, de asemenea,
motiv pentru care am venit aici s ǎ discut cu tine... cât mai sincer posibil.
Trebuie s ǎ ştiu.
— Ce sǎ ştii?
Resturile fuseser ǎ debarasate de un ajutor de osp ǎtar, iar iluminarea
camerei sl ǎbi; pere ţii parc ǎ se apropiar ǎ, dând senza ţia unei puternice
intimit ǎţi.
— Joranum, spuse Seldon.
Aruncase scurt cuvântul, ca şi cum simpla pronun ţare a numelui era
suficient ǎ.
— A, da.
— Îl ştii?
— Desigur. Cum a ş putea s ǎ nu îl ştiu?
— Ei bine, vreau s ǎ aflu şi eu mai multe despre el.
— Ce anume vrei s ǎ afli?
— Haide, Daneel, nu face glume cu mine. Este periculos?
— Bineîn ţeles cǎ este periculos. Mai ai vreun dubiu?
— Vreau s ǎ spun, periculos pentru tine? Pentru pozi ţia ta de Prim
Ministru?
— La asta m ǎ şi referisem. Iat ǎ de ce este periculos.
— Çi accepţi situa ţia asta?
Demerzel se aplec ǎ, punând cotul mas ǎ:
— Hari, unele lucruri se întâmpl ǎ fǎrǎ a-mi cere mie permisiunea. Hai s ǎ
facem un pic de filozofie. Maiestatea Sa Imperial ǎ, Cleon, Primul cu acest
Nume, se afl ǎ pe tron de optsprezece ani, şi în toat ǎ aceast ǎ perioad ǎ eu am
fost Çeful Sǎu de Stat Major, apoi Prim Ministru. Çi ţine cont c ǎ în ultimii ani
de domnie ai tat ǎlui S ǎu, am avut cam aceea şi func ţie. Trebuie s ǎ recuno şti
cǎ e o perioad ǎ îndelungat ǎ, iar Prim Mini ştrii rareori r ǎmân atât de mult la
putere.
— Tu nu e şti un Prim Ministru obi şnuit, Daneel, şi o ştii foarte bine.
Trebuie sǎ rǎmâi la putere pân ǎ când definitivez psihoistoria. Nu zâmbi. Este
adevǎrat. Atunci când ne-am întâlnit prima oar ǎ, acum opt ani, mi-ai spus c ǎ
Imperiul se afla într-o stare de dec ǎdere şi declin. Ţi-ai schimbat p ǎrerea?
— Nu, desigur.
— De fapt, declinul este chiar mai accentuat acum, nu-i a şa?
— Da, aşa este, deşi m ǎ str ǎduiesc s ǎ îl împiedic.
— Çi fǎrǎ tine, ce se va întâmpla? Joranum a ţâţǎ Imperiul împotriva ta.
— Trantor-ul, Hari. Provinciile sunt deocamdat ǎ solide şi destul de
mul ţumite de ac ţiunile mele, chiar şi în condi ţiile unei economii în declin şi a
unui comer ţ din ce în ce mai redus.
— Dar Trantor-ul conteaz ǎ. Trantor-ul — lumea Imperial ǎ în care tr ǎim,
capitala Imperiului, nucleul, centrul administrativ — te poate înl ǎtura. Nu- ţi
poţi pǎstra postul dac ǎ Trantor-ul zice nu.
— Sunt de acord cu tine.
— Iar dac ǎ tu pleci, cine va avea grij ǎ de Provincii şi cine va frâna gr ǎbirea
declinului, alunecarea rapid ǎ a Imperiului în anarhie?
— Da, desigur, ceea ce spui tu este posibil s ǎ se întâmple.
— Deci trebuie s ǎ faci ceva în privin ţa asta. Yugo este convins c ǎ te afli într-
un pericol foarte mare şi cǎ nu- ţi vei putea p ǎstra postul. A şa îi spune lui
intui ţia. Dors spune acela şi lucru, exprimându-l în termenii celor Trei Legi
ale... ale...
— Roboticii, interveni Daneel.
— Tânǎrul Raych pare atras de doctrinele lui Joranum. Este ceva normal,
înţelegi, fiind de origine dahlit ǎ. Iar eu... eu sunt nelini ştit, a şa cǎ am venit la
tine ca s ǎ îmi redai lini ştea. Te rog, spune-mi c ǎ stǎpâne şti bine situa ţia.
— Aş face-o, dacǎ aş putea. Îns ǎ din p ǎcate nu te pot lini şti. Sunt în
pericol.
— Çi nu faci nimic?
— Nu. Depun eforturi pentru a atenua nemul ţumirile şi a toci t ǎişul
mesajului lui Joranum. Dac ǎ nu aş fi depus aceste eforturi, probabil c ǎ acum
aş fi fost deja dat afar ǎ din post. Dar ceea ce fac nu este suficient.
Seldon şovǎi. În cele din urm ǎ spuse:
— Cred c ǎ Joranum provine de fapt din Mycogen.
— Serios?
— Asta este pǎrerea mea. M-am gândit c ǎ ne-am putea folosi de asta
împotriva lui, îns ǎ nu îndr ǎznesc sǎ dau frâu liber for ţelor intoleran ţei.
— Asta dovede şte în ţelepciune. Multe lucruri pot fi f ǎcute, dar cu efecte
secundare nedorite. Vezi tu, Hari, eu nu m ǎ tem sǎ pǎrǎsesc postul — dacǎ aş
putea g ǎsi un succesor care s ǎ continue dup ǎ aceleaşi principii ca şi mine
pentru a reduce la maxim declinul. Pe de alt ǎ parte, dac ǎ Joranum îmi
succede, p ǎrerea mea este c ǎ acest lucru va fi fatal.
— Atunci, orice am face pentru a-l opri ar avea justificare.
— Nu chiar. Anarhia poate pune st ǎpânire pe Imperiu chiar dac ǎ Joranum
este distrus şi eu r ǎmân. În consecin ţǎ, nu trebuie s ǎ întreprind ceva care l- ar
distruge pe Joranum şi mi-ar permite mie s ǎ-mi p ǎstrez postul, decât dac ǎ
astfel ar putea fi împiedicat ǎ Prǎbu şirea Imperiului. Înc ǎ nu am reu şit ceva
care sǎ-l distrug ǎ pe Joranum şi sǎ evite în acela şi timp anarhia.
— Minimalism, şopti Seldon.
 — Poftim?
— Dors mi-a explicat c ǎ eşti constrâns de minimalism.
— Într-adev ǎr.
— Deci, Daneel, vizita mea aici este un e şec.
— Adicǎ ai venit aici pentru a c ǎpǎta încredere şi nu ai c ǎpǎtat-o.
— Mǎ tem c ǎ da.
— Dar şi eu am dorit s ǎ te vǎd, tot pentru a c ǎpǎta încredere.
— De la mine?
— De la psihoistorie, care ar trebui s ǎ ne arate calea spre un viitor ceva
mai luminos.
Seldon oft ǎ adânc:
— Daneel, psihoistoria nu a ajuns în stadiul ǎsta.
Primul Ministru îl privi cu gravitate:
— Hari, ai avut opt ani la dispozi ţie.
— Chiar dup ǎ opt, sau opt sute de ani, psihoistoria este posibil s ǎ nu
ajung ǎ în stadiul ǎsta. Este o problem ǎ cǎreia nu îi v ǎd capǎtul.
— Nu m ǎ aşteptam ca metoda s ǎ fi fost adus ǎ la perfec ţiune, spuse
Demerzel, dar poate ai o schi ţǎ, un schelet, un principiu dup ǎ care te poţi
ghida. Imperfect, poate, dar mai bun decât o presupunere la nimereal ǎ.
— Nu te pot ajuta mai mult decât a ş fi putut-o face cu opt ani în urm ǎ,
spuse trist Seldon. Deci, iat ǎ care este problema: Tu trebuie s ǎ rǎmâi la
putere iar Joranum trebuie eliminat astfel încât stabilitatea Imperiului s ǎ se
men ţin ǎ cât mai mult timp posibil, iar eu s ǎ am o şansǎ rezonabil ǎ de a duce
psihoistoria la bun sfâr şit. Îns ǎ acest lucru nu se poate realiza decât dac ǎ am
psihoistoria. A şa este?
— Aşa se pare, Hari.
— Atunci ne învârtim inutil într-un cerc, iar Imperiul va fi distrus.
— Numai dac ǎ nu intervine cumva ceva neprev ǎzut. Numai dac ǎ nu
cumva ai tu grij ǎ sǎ se întâmple ceva neprev ǎzut.
— Eu? Cum a ş putea, f ǎrǎ psihoistorie?
— Nu ştiu, Hari.
Seldon se ridic ǎ sǎ plece... cople şit de desperare.

12

Câteva zile dup ǎ aceea, Seldon î şi neglij ǎ îndatoririle departamentale,

lucrând la computer şi adunând date.
Nu erau multe computere capabile s ǎ prelucreze informa ţiile primite zilnic
din dou ǎzeci şi cinci de milioane de lumi. Erau câteva în cl ǎdirile Imperiale,
unde se dovedeau absolut necesare. Unele dintre capitalele mai mari din
Provincii aveau şi ele asemenea computere, de şi majoritatea erau satisf ǎcute
de hiperconectarea la Agen ţia Central ǎ de Çtiri a Trantor-ului.
Un computer aflat la un important Departament de Matematic ǎ putea fi
modificat, dac ǎ era suficient de evoluat, şi transformat într-o surs ǎ de ştiri
independent ǎ. Hari Seldon chiar asta f ǎcuse cu computerul s ǎu. La urma
urmelor, îi era necesar în cercetarea sa psihoistoricâ, de şi computerul fusese
achizi ţionat invocându-se alte motive.
În mod ideal, computerul trebuia s ǎ raporteze orice eveniment care ie şea
din sfera obi şnuitului, pe oricare lume a Imperiului. O lumin ǎ de avertizare,
codificat ǎ şi discret ǎ, ieşea atunci în eviden ţǎ şi Seldon o putea descoperi cu
uşurin ţǎ. Însǎ rareori ap ǎrea o astfel de lumin ǎ, pentru c ǎ defini ţia pentru
evenimentul "care ie şea din sfera obi şnuitului" era puternic restrictiv ǎ şi se
limita la transform ǎri rare, la scar ǎ mare.
 Altfel, ar fi trebuit s ǎ suni în diferite lumi la întâmplare — nu în toate cele
dou ǎzeci şi cinci de milioane, desigur, dar m ǎcar în câteva zeci. Asta era o
sarcin ǎ descurajant ǎ şi chiar epuizant ǎ, pentru c ǎ nu existau lumi care s ǎ
nu- şi aib ǎ relativ minorele catastrofe zilnice. O erup ţie vulcanic ǎ aici, o
inunda ţie acolo, un colaps economic şi, desigur, revolte. În ultima mie de ani
nu existase zi în care s ǎ nu se fi produs revolte în cel pu ţin o sut ǎ de lumi
diferite.
Normal, astfel de lucruri nu trebuiau luate în seam ǎ. Nu avea rost s ǎ-ţi
faci probleme din cauza revoltelor, nici din cauza erup ţiilor vulcanice,
întrucât ambele reprezentau lucruri constante în lumile locuite. Dimpotriv ǎ,
dacǎ trecea o zi în care s ǎ nu se fi raportat o revolt ǎ undeva, acesta era un
semn c ǎ se întâmpla ceva atât de neobi şnuit încât era cazul s ǎ te cuprind ǎ
îngrijorarea.
Îngrijorarea era un lucru pe care Seldon nu reu şea sǎ-l simt ǎ. Provinciile,
cu toate dezordinile şi nenorocirile, erau ca un mare ocean într-o zi calm ǎ:
valuri line şi deloc înalte — însǎ nimic mai mult. Nu g ǎsi nici o dovad ǎ cum cǎ
situa ţia general ǎ indica clar un declin în ultimii opt ani, sau chiar optzeci de
ani. Çi totu şi Demerzel a spus c ǎ declinul era în plin proces, iar el punea zilnic
degetul pe pulsul Imperiului, sim ţindu-l într-o manier ǎ pe care Seldon
nu era capabil s ǎ o imite — poate doar atunci când va avea la dispozi ţie
puterea îndrum ǎtoare a psihoistoriei.
S-ar putea ca declinul s ǎ fie atât de lent încât s ǎ nu se observe decât
atunci când va atinge un punct crucial — asemǎnǎtor unei case care
îmbǎtrâne şte încetul cu încetul şi se deterioreaz ǎ, near ǎtând vreun semn al
deterior ǎrii pân ǎ când, într-o noapte, acoperi şul se pr ǎbu şeşte.
Când se va pr ǎbu şi acoperi şul? Asta era problema, iar Seldon nu avea
nici un r ǎspuns la ea.
Din când în când, Seldon investiga însu şi Trantor-ul. Aici, ştirile erau
întotdeauna mult mai importante. În primul rând, Trantor-ul, cu cele
patruzeci de miliarde de locuitori, era cea mai populat ǎ lume din galaxie. În al
doilea rând, cele opt sute de sectoare ale sale formau ele însele un mini-
Imperiu. În al treilea rând, erau de urm ǎrit plictisitoarele schimb ǎri în
func ţiile guvernului şi acţiunile familiei Imperiale.
Însǎ ceea ce îi sǎri lui Seldon în ochi ţinea de Sectorul Dahl. În alegerile
pentru Consiliul Sectorului Dahl câ ştigaser ǎ şi cinci Joranumi ţi. Era pentru
prima oar ǎ, spunea comentariul, când Joranumi ţii puseser ǎ mâna pe func ţii
administrative.
Nimic de mirare! Joranumi ţii aveau o adev ǎrat ǎ fort ǎreaţǎ aici, în Sectorul
Dahl, mai mult decât în oricare alt sector. Dar Seldon îl consider ǎ drept un indiciu
îngrijor ǎtor referitor la ascensiunea demagogului. Înregistr ǎ acel reportaj pe un
micro-cip şi îl lu ǎ cu el acas ǎ, seara.
Când î şi fǎcu intrarea, Raych ridic ǎ privirea din computer şi sim ţi nevoia
sǎ se explice:
— O ajut pe mama la un material de care are nevoie.
— Dar cu lucrarea ta, ce se întâmpl ǎ?
— Am terminat-o.
— Bun... Acum uit ǎ-te la ǎsta.
Îi ar ǎtǎ lui Raych cip-ul, înainte de a-l introduce în microproiector.
Raych privi la reportajul cu pricina, care parc ǎ plutea în aer înaintea
ochilor s ǎi, şi spuse:
— Da, ştiu.
— Çtii?'
— Desigur. De obicei sunt la curent cu tot ce se întâmpl ǎ în Dahl. Çtii, e
sectorul meu natal...
 — Çi ce pǎrere ai?
— Nu m ǎ surprinde. Pe tine da? Restul Trantor-ului îi trateaz ǎ pe dahli ţi
ca pe ni şte gunoaie. De ce s ǎ nu adere la opiniile lui Joranum?
— Deci eşti şi tu de partea lor?
— Ei bine...
Figura lui Raych se încre ţi, gânditoare:
— Trebuie s ǎ recunosc c ǎ unele lucruri pe care le spune sunt foarte pe
placul meu. Spune c ǎ vrea egalitate pentru to ţi oamenii. Ce e r ǎu în asta?
— Nimic r ǎu... dacǎ este şi el convins. Dac ǎ este sincer. Dac ǎ nu se
folose şte de asta pentru a acumula voturi.
— Este adev ǎrat, tat ǎ, dar majoritatea dahli ţilor probabil c ǎ îşi spun: Ce
avem de pierdut? Acum nu avem egalitate, de şi legile spun c ǎ avem.
— E greu sǎ transpui în legi egalitatea oamenilor.
— Asta nu te r ǎcoreşte când transpiri muncind de- ţi dai sufletul.
Seldon gândea rapid. Se tot gândea, de când d ǎduse peste acest reportaj.
— Raych, spuse el, n-ai mai fost în Dahl de când mama ta şi cu mine te-
am luat de-acolo, nu-i a şa?
— Ba sigur c ǎ am mai fost. Am fost cu tine în vizit ǎ, acum cinci ani.
— Da, da...
Seldon d ǎdu din mân ǎ, ca pentru a da subiectul la o parte:
— ...dar vizita aia nu conteaz ǎ. Am stat la un hotel de intersector, care nu
avea nimic dahlit în el şi, din câte îmi amintesc, Dors nu te-a l ǎsat deloc s ǎ
umbli singur pe str ǎzi. La urma urmelor, nu aveai decât cincisprezece ani.
Cum ţi-ar place s ǎ faci acum o vizit ǎ în Dahl, singur, f ǎrǎ sǎ-ţi mai poarte
altcineva de grij ǎ? Ai dou ǎzeci de ani împlini ţi.
Raych chicoti:
— Mama n-o s ǎ-mi dea voie niciodat ǎ.
— Nu spun c ǎ mi-ar face pl ǎcere sǎ mǎ confrunt cu ea în privin ţa asta,
dar de fapt n-am de gând s ǎ-i cer permisiunea. Întrebarea este: E şti dispus
sǎ faci asta pentru mine?
— Din curiozitate? Sigur. Mi-ar pl ǎcea sǎ vǎd ce s-a mai întâmplat prin
vechile locuri.
— Te poţi rupe de la studiile tale?
— Sigur. O s ǎptǎmân ǎ sau un pic mai mult, n-o s ǎ se simt ǎ. De altfel, îmi
poţi înregistra lec ţiile şi le recuperez atunci când m ǎ întorc. Pot ob ţine o
învoire. La urma urmelor, taic ǎ-meu e membru al facult ǎţii — dacǎ nu cumva
ai fost concediat.
— Nu n-am fost. Îns ǎ sǎ ştii c ǎ nu m ǎ gândeam s ǎ-ţi iei o mic ǎ vacanţǎ
pentru distrac ţie.
— M-ar fi mirat. Cred c ǎ habar n-ai ce-i aia vacan ţǎ pentru distrac ţii, tat ǎ.
Sunt surprins c ǎ ţi-a trecut prin cap c ǎ o vacan ţǎ poate fi folosit ǎ şi pentru
aşa ceva.
— Nu fi impertinent. Când ajungi acolo, vreau s ǎ te întâlne şti cu Laskin
Joranum.
Raych tres ǎri, surprins:
— Çi cum s ǎ fac? Habar n-am de un' s ǎ-l iau.
— Va fi în Dahl. I s-a cerut s ǎ vorbeascǎ la Consiliul Sectorului Dahl,
împreun ǎ cu noii membrii Joranumi ţi. Vom afla data exact ǎ şi, cu câteva zile
mai înainte, vei pleca acolo.
— Çi cum fac s ǎ mǎ-ntâlnesc cu el, tat ǎ? Nu-mi închipui c ǎ uşile lui sunt
deschise pentru oricine.
— Nici eu nu cred, dar m ǎ bazez pe tine c ǎ te vei descurca. Când aveai
doisprezece ani, te descurcai de minune. Sper c ǎ isteţimea nu ţi s-a tocit prea
tare în anii din urm ǎ.
 Raych zâmbi:
— Sper cǎ nu. Dar, presupunând c ǎ mǎ întâlnesc cu el, ce fac?
— Ei bine, încerci s ǎ afli cât mai multe lucruri. Ce pl ǎnuie şte el de fapt.
Care sunt adev ǎratele lui gânduri.
— Çi crezi ca o s ǎ-mi spun ǎ mie?
— Nu m-ar mira. Ai darul ǎsta de a inspira încredere, şnapanule. Uite, am
sǎ-ţi spun.
Çi discutar ǎ. De mai multe ori.
Seldon era sfâ şiat de gânduri. Nu ştia prea sigur la ce rezultat va ajunge,
dar nu îndr ǎznea sǎ se consulte cu Yugo Amaryl sau cu Demerzel sau (mai
ales) cu Dors. Ei l-ar putea opri. I-ar putea dovedi c ǎ ideea era şubred ǎ, iar el
nu vroia o astfel de demonstra ţie. Planul lui p ǎrea singura solu ţie pentru
salvare şi nu dorea s ǎ-i fie blocat.
Dar exista, totu şi, o solu ţie? Dup ǎ pǎrerea lui Seldon, Raych era singurul
care putea câ ştiga încrederea lui Joranum, dar era oare Raych omul potrivit?
Era dahlit, îl simpatiza pe Joranum. Pân ǎ unde putea avea încredere în el?
Oribil! Raych era f iul s ǎu... şi Seldon nu mai avusese pân ǎ atunci motive
sǎ nu aib ǎ încredere în Raych.

13

Dacǎ Seldon avea îndoieli referitoare la eficacitatea planului s ǎu, dacǎ se

temea cǎ va declan şa precipitarea evenimentelor într-o direc ţie iremediabil
greşit ǎ, dacǎ era cople şit de îndoial ǎ în privin ţa încrederii pe care trebuia s ǎ i-
o acorde lui Raych, despre care nu ştia dac ǎ îşi va îndeplini a şa cum trebuie
misiunea, în schimb nu avea nici o îndoial ǎ — nici una — referitoare la modul
în care va reac ţiona Dors atunci când o va pune în fa ţa faptului împlinit.
Çi, se poate spune c ǎ nu s-a în şelat.
Ba da, într-un fel s-a în şelat totu şi, pentru c ǎ Dors nu a ridicat vocea
cuprins ǎ de groazǎ, aşa cum se gândise el c ǎ va face, preg ǎtindu-se s ǎ o
înfrunte.
Dar de unde era el s ǎ ştie? Ea nu era ca celelalte femei şi nu o v ǎzuse
niciodat ǎ cu adevǎrat mânioas ǎ. Probabil c ǎ aşa era felul ei.
Avea ochi de ghea ţǎ şi în vocea joas ǎ simţi o dezam ǎgire amar ǎ:
— L-ai trimis în Dahl? Singur?
Calm. Ca un interogatoriu.
Auzindu-i vocea calm ǎ, Seldon fu cuprins de un fior. Apoi spuse, ferm:
— Trebuia. Era obligatoriu.
— Fǎ-mǎ sǎ înţeleg. L-ai trimis în bârlogul ho ţilor, în spelunca aia plin ǎ de
asasini, în locul ǎla care adun ǎ tot ce este criminal pe lume?
— Dors! M ǎ enervezi când te aud vorbind astfel. Numai un bigot ar folosi
stereotipurile astea.
— Negi cǎ Dahl ar fi a şa cum l-am descris?
— Bineîn ţeles. În Dahl exist ǎ criminali şi derbedei. Çtiu asta foarte bine.
Amândoi ştim. Dar nu to ţi oamenii din Dahl sunt a şa. Criminali şi derbedei
exist ǎ în toate sectoarele, chiar şi în Sectorul Imperial, chiar şi în Streeling.
— Dar nu tot atât de mul ţi, nu-i a şa? Unu nu este egal cu zece. De şi în
toate lumile exist ǎ criminali, Dahl este printre cele mai rele. Ai computerul.
Verific ǎ statisticile.
— Nu e cazul. Dahl este cel mai s ǎrac sector de pe Trantor şi exist ǎ o
corelaţie strâns ǎ între s ǎrǎcie, mizerie şi crim ǎ. Îţi garantez.
— Îmi garantezi! Çi l-ai trimis singur? Puteai s ǎ fi plecat tu cu el sau s ǎ
mǎ fi trimis pe mine, sau s ǎ fi rugat câ ţiva colegi s ǎ-l înso ţeascǎ. Nici unul nu
ar fi avut ceva împotriv ǎ sǎ întrerup ǎ pu ţin cursurile, sunt sigur ǎ.
— Misiunea în care l-am trimis cere ca el s ǎ fie singur.
— Ce misiune?
Dar Seldon se cufund ǎ în t ǎcere, înc ǎpǎţânat.
— Aici am ajuns? spuse Dors. Nu mai ai încredere în mine?
— Este un joc. Nu îndr ǎznesc sǎ mai las şi pe altcineva în afar ǎ de mine
sǎ-şi asume riscul. Nu te pot implica pe tine sau pe altcineva.
— Dar nu tu î ţi asumi riscul, ci s ǎrmanul Raych.
— Nu- şi asum ǎ nici un risc, spuse iritat Seldon. Are dou ǎzeci de ani, e
tân ǎr, viguros, şi tare ca un copac... şi nu m ǎ refer la puie ţii pe care-i avem
aici, în sera de pe Trantor. M ǎ refer la un copac solid şi sǎnǎtos din p ǎdurile
heliconiene. În plus, este Twister, spre deosebire de dahli ţi.
— Tu şi Twist-ul t ǎu, spuse Dors f ǎrǎ a muia vreun pic atitudinea rece.
Crezi c ǎ solu ţioneaz ǎ totul. Dahli ţii poart ǎ cuţite. Toţi. Çi blastere, sunt
sigur ǎ.
— Despre blastere, nu ştiu ce s ǎ spun. Legile sunt foarte stricte în privin ţa
lor. Cât despre cu ţite, sunt sigur c ǎ şi Raych poart ǎ unul. Poart ǎ cuţit chiar
şi aici, în campus, unde legile îi interzic cu des ǎvâr şire. Crezi c ǎ o sǎ renun ţe
la el în Dahl?
Dors nu mai spuse.nimic.
Seldon t ǎcu şi el câteva minute, apoi decise c ǎ venise vremea s ǎ o mai
îmbuneze.
— Uite ce e, spuse el, am s ǎ-ţi dezvǎlui ceva. Sper c ǎ se va întâlni cu
Joranum, care în curând va vizita Sectoul Dahl. Mai mult nu- ţi spun.
— Da? Çi ce te aştepţi sǎ facǎ Raych? Sǎ-l umple de regrete amare pentru
cǎ duce o politic ǎ necinstit ǎ şi sǎ-l trimit ǎ înapoi în Mycogen?
— Ei! Fii serioas ǎ. Dacǎ adopţi atitudinea asta sarcastic ǎ, nu mai are rost
sǎ discut ǎm.
Îşi mut ǎ privirea de la ea, prin fereastr ǎ, fixând cerul gri-alb ǎstrui de sub cupol ǎ.
— Mǎ aştept de la el...
Çi vocea sa tremur ǎ o clip ǎ...
— ...sǎ salveze Imperiul.
— Eee, asta da! E o chestie mult mai simpl ǎ.
Vocea lui Seldon se aspri:
— Asta aştept de la el. Tu nu ai nici o solu ţie. Nici Demerzel nu are. El n-a
spus decât c ǎ solu ţia trebuie s-o g ǎsesc eu. Asta m ǎ chinui s ǎ obţin, şi am
nevoie de Raych în Dahl. De altfel, ştii c ǎ are darul de a inspira încredere. Cu
noi a reu şit; sunt sigur c ǎ va reu şi şi cu Joranum. Dac ǎ am dreptate, totul va
fi bine.
Dors m ǎri pu ţin ochii:
— Acum ai de gând s ǎ-mi spui c ǎ ai fost îndrumat de psihoistorie?
— Nu. N-am s ǎ te mint. N-am ajuns în stadiul în care psihoistoria ne
poate ajuta în vreun fel, dar Yugo vorbe şte mereu de intui ţie... şi uite c ǎ şi eu
am intui ţie.
— Intui ţie! Ce-i aia? Define şte-o!
— Simplu. Intui ţia este arta — specific ǎ min ţii umane — de a gǎsi
rǎspunsul corect plecând de la informa ţii incomplete sau chiar false.
— Çi tu ai g ǎsit r ǎspunsul!
— Da, spuse Seldon cu o convingere ferm ǎ.
Dar în sinea sa era atacat de gânduri pe care nu i le putea împ ǎrt ǎşi lui
Dors. Dac ǎ Raych şi-a pierdut farmecul personal? Sau, mai r ǎu, dac ǎ va
conştientiza mult prea puternic faptul c ǎ este dahlit?
 14

Billibotton era Billibotton: mizerabilul, puturosul, întunecatul,

întortocheatul Billibotton. Descompunerea ie şea la iveal ǎ peste tot, îns ǎ era
plin de o vitalitate pe care Raych ştia cǎ nu o va gǎsi nic ǎieri altundeva pe
Trantor. Probabil nic ǎieri altundeva în Imperiu. Îns ǎ el nu prea cuno ştea
nimic, din experien ţǎ proprie, despre alte lumi în afar ǎ de Trantor.
Vǎzuse ultima oar ǎ Billibotton-ul pe când avea doisprezece ani, dar chiar
şi oamenii p ǎreau aceia şi: un amestec de umilin ţǎ şi lips ǎ de respect; plini de
o mândrie artificial ǎ, morm ǎindu- şi mereu nemul ţumirea; b ǎrbaţii scoşi în
eviden ţǎ de must ǎţile lor negre şi stufoase, femeile de rochiile lor din pânz ǎ
grosolan ǎ care ar ǎtau acum mult mai murdare în ochii lui Raych (era şi
normal, nu mai avea aceia şi ochi ca la doisprezece ani).
Cum puteau femeile s ǎ atragǎ bǎrbaţii cu rochii ca alea? Ce întrebare
tâmpit ǎ! Chiar şi la doisprezece ani ştia foarte bine cât de repede şi u şor
puteau fi date jos.
Deci, iat ǎ-l acolo, pierdut în gânduri şi amintiri, mergând pe str ǎzi,
trecând pe lâng ǎ vitrinele magazinelor, încercând s ǎ recunoasc ǎ vreun loc
sau altul, întrebându-se dac ǎ mai putea recunoa şte pe cineva acum, dup ǎ ce
trecuser ǎ opt ani. Poate vreunul dintre prietenii din copil ǎrie... şi îşi dǎdu
seama, încurcat, c ǎ deşi îşi amintea unele dintre poreclele cu care se strigau,
nu- şi aducea aminte numele adev ǎrate.
De fapt, golurile din memoria sa erau enorme. Nu c ǎ opt ani ar fi fost un
interval chiar atât de lung, dar reprezentau dou ǎ cincimi din via ţa unui tân ǎr
de dou ǎzeci de ani, iar de când plecase din Billibotton totul fusese atât de
diferit, încât vechile amintiri p ǎliser ǎ ca un vis neclar.
Însǎ mirosurile r ǎmǎseser ǎ. Se opri în fa ţa unei brut ǎrii, mic ǎ şi
murdar ǎ, adulmecând glazura de nuc ǎ de cocos care se sim ţea în aer.
Nicǎieri altundeva nu mai d ǎduse peste un astfel de miros. Chiar şi atunci
când se oprise pe undeva s ǎ cumpere tarte cu glazur ǎ de nuc ǎ de cocos, chiar
şi atunci când erau l ǎudate ca fiind "în stil dahlit", nu erau decât slabe
imita ţii, nimic mai mult.
Se sim ţi puternic încol ţit de tenta ţie. Ei bine, de ce nu? Avea suficiente
credite, iar Dors nu mai era acolo ca s ǎ strâmbe din nas şi sǎ se întrebe cât
de curat — sau, mai degrab ǎ, necurat — era locul. Ehe! Când avea el
doisprezece ani, cine st ǎtea sǎ-şi facǎ probleme din cauza curǎUeniei?
Dugheana era întunecat ǎ şi ochii lui Raych avur ǎ nevoie de ceva timp
pentru a se obi şnui. Erau câteva mese scunde, cu câte dou ǎ scaune şubrede.
Acolo, oamenii puteau servi o mas ǎ frugal ǎ. Probabil o moka şi câteva tarte.
La una dintre mese st ǎtea un tân ǎr, cu o can ǎ goalǎ în faţǎ. Purta un tricou
care la origini fusese alb.
Brutarul (sau, cine ştie, un osp ǎtar) î şi fǎcu apari ţia dintr-o camer ǎ din
spate şi spuse moroc ǎnos:
— Ce sǎ-ţi dau?
— O coco-tart ǎ.
Vorbise la fel de moroc ǎnos. (Dac ǎ s-ar fi comportat politicos, ar fi
însemnat c ǎ nu era billibottonian.) Folosise termenul pe care şi-l aducea
aminte de pe vremuri.
Termenul era folosit şi acum, deoarece osp ǎtarul îi aduse ceea ce
comandase, în mân ǎ (nu tu farfurie, nu tu... ceva!). Pu ştiul Raych nu s-ar fi
sinchisit, îns ǎ bǎrbatul Raych se sim ţi pu ţin descump ǎnit.
— Ţi-o fac pachet?
— Nu, spuse Raych. O m ǎnânc aici.
 Plǎti, îi lu ǎ ospǎtarului coco-tarta din mân ǎ şi mu şcǎ din plin, coborând
pe jum ǎtate pleoapele. În copil ǎrie, rareori avusese pl ǎcerea asta — uneori
şterpelise creditele necesare pentru a- şi cump ǎra una; alteori c ǎpǎta o
mu şcǎtura de la vreun prieten ocazional mai bogat; cel mai adesea fura câte o
coco-tart ǎ, când nimeni nu era atent. Acum î şi putea cump ǎra oricâte dorea.
— Ei! se auzi o voce.
Raych deschise ochii. Era b ǎrbatul de la mas ǎ, care se aplecase înspre el.
— Ce-i bubule, vorbe şti cu mine? întreb ǎ domol Raych.
— Da. Ce cau ţi tu p'acilea?
— Halesc o coco-tart ǎ. Da' dǎ ce-ntrebi?
Automat, î şi însu şise felul de a vorbi al celor din Billibotton. F ǎrǎ nici o
greutate.
— Ce cau ţi tu pân' Billibotton?
— M-am n ǎscut aici. Am crescut aici. Într-o cas ǎ. Nu ca tine, pa strad ǎ.
Insulta ie şise de la sine, de parc ǎ nu plecase niciodat ǎ de acasǎ.
— Ai, lasǎ-ma! Eş' prea bine-mbr ǎcat pentru un billibottonez. Ca boierii!
Puţi a parfum.
Çi r idic ǎ degetul mic în sus, vrând parc ǎ sǎ spun ǎ: Ca o cucoan ǎ.
— Da' tu nu te ui ţi la tine, ce duhoare împr ǎştii? Eu am fost prin lume.
— Prin lume? O-la-laa.
Alţi doi b ǎrbaţi intrar ǎ în brut ǎrie. Raych se încrunt ǎ uşor, pentru c ǎ nu
era sigur dac ǎ fuseser ǎ chema ţi sau nu. B ǎrbatul de la mas ǎ spuse spre noii-
veniţi:
— Gagiu' ǎsta a fost pân' lume. Zice c ǎ-i billibottonez. Unul dintre cei doi nou-
veni ţi lǎsǎ sǎ curgǎ un salut în b ǎtaie de joc şi rânji f ǎrǎ nici o urm ǎ de
amabilitate. Avea din ţi decolora ţi.
— Mǎi-m ǎi! fǎcu el. Da' întotdeauna-i o pl ǎcere sǎ te întâlne şti cu un
billibottonez care a fost pân' lume. A şa au şi ei o şansǎ sǎ-i ajute p ǎ
concet ǎţenii lor nenoroco şi. Cu credite, d ǎ exemplu. Întotdeauna po ţi sǎ dai
un credit sau dou ǎ la sǎraci, ce zici?
— Câţi ai, domne? spuse cel ǎlalt renun ţând la rânjet.
— Hei! spuse b ǎrbatul din spatele tejghelei. Ia c ǎraţi-vǎ din magazinu'
meu. N-am chef d ǎ necazuri.
— Nu vor fi necazuri, spuse Raych. Eu plec.
Dǎdu sǎ plece, dar b ǎrbatul de la mas ǎ, care st ǎtea aşezat, îi puse
piciorul în cale:
— Nu te cǎra, gagiule. Î ţi vom duce lipsa.
(Bǎrbatul din spatele tejghelei, temându-se de ce era mai r ǎu, disp ǎru în spate.)
Raych zâmbi.
— Bǎi ǎştia, spuse el. Când eram mai d ǎmult în Billibotton, cu b ǎtrânii
mei, au venit zece gagii ca s ǎ ne opreasc ǎ. Zece. I-am num ǎrat. A trebuit s ǎ
avem grij ǎ dǎ ei.
— I-auzi! f ǎcu cel de la mas ǎ. Bǎtrânu' t ǎu a avut grij ǎ dǎ zece?
— Bǎtrânu'? Neah! Nu- şi pierdea el timpu' cu d-astea. B ǎtrâna s-a ocupat
dǎ ei. Çi io-s mai bun d ǎcât ea. Çi voi nu'ste ţi decât trei. A şa cǎ fiţi buni şi daţi-
vǎ la o parte.
— Sigur. Da' las ǎ-ţi aici toate creditele. Çi ceva din ţoale.
Bǎrbatul de la mas ǎ se ridic ǎ în picioare. Ţinea un cu ţit în mân ǎ.
— Aha! spuse Raych. Deci vre ţi sǎ mǎ faceţi sǎ-mi pierd timpu'.
Lu ǎ ultima înghi ţitur ǎ din coco-tartâ, şi se întoarse pe jum ǎtate. Apoi,
mai repede ca gândul, se ţinu bine de mas ǎ, piciorul drept ţâşni şi vârful
pantofului lovi cu precizie în pântecul b ǎrbatului cu cu ţitul.
Acesta cǎzu cu un icnet. Masa se ridic ǎ, împingându-l pe al doilea b ǎrbat
în perete, şi ţintuindu-l acolo. Bra ţul drept al lui Raych se mi şcǎ fulger ǎtor.
Tǎişul palmei lovi laringele celui de-al treilea, care tu şi şi se pr ǎbu şi.
Totul durase dou ǎ secunde. Acum Raych st ǎtea nemi şcat, cu câte un
cuţit în fiecare mân ǎ:
— Are vreunu' dântre voi chef s ǎ facǎ vreo mi şcare?
Ei îl privir ǎ, însǎ rǎmaser ǎ locului.
— În cazul ǎsta, spuse Raych, eu am s ǎ plec acum.
Dar osp ǎtarul, care se retr ǎsese în camera din spate, chemase probabil
ajutor, deoarece intrar ǎ încǎ trei oameni în dughean ǎ. Ospǎtarul ţipǎ
strident:
— Scandalagii. Peste tot numa' scandalagii.
Noii-veni ţi erau îmbr ǎcaţi la fel, în uniforme... Îns ǎ Raych nu mai v ǎzuse
astfel de uniforme. Pantaloni b ǎgaţi în ghete, tricou larg de culoare verde,
centur ǎ şi pǎlǎrie ciudat ǎ, de form ǎ semi-sferic ǎ, pe undeva comic ǎ, aşezatǎ
pe creştetul capului. Pe um ǎrul stâng al fiec ǎrui tricou erau imprimate
literele: G.J.
Aveau o înf ǎţişare dahlit ǎ, dar era ceva în neregul ǎ cu must ǎţile. Erau
negre şi dese, dar retezate cu grij ǎ la nivelul buzei, împiedicate s ǎ creascǎ
prea mult. Raych î şi permise — în sinea sa — un surâs dispre ţuitor. Le lipsea
vigoarea must ǎţii sale stufoase, dar trebuia s ǎ recunoasc ǎ faptul c ǎ ar ǎtau
curate şi îngrijite.
Çeful acestor trei b ǎrbaţi spuse:
— Sunt Caporalul Quinber. Ce s-a întâmplat aici?
Billibottonienii c ǎzuţi se cǎznir ǎ sǎ se ridice în picioare, evident de fric ǎ.
Unul st ǎtea în continuare încovoiat, altul î şi freca gâtul, iar al treilea d ǎdea
impresia c ǎ îi fusese dizlocat unul dintre umeri.
Caporalul îi studie cu un ochi de filozof, în timp ce cei doi oameni ai s ǎi
blocar ǎ uşa. Se întoarse spre Raych — singurul care p ǎrea neatins:
— Bǎiete, eşti billibottonian?
— Aici m-am n ǎscut şi am crescut, dar în ultimii opt ani am tr ǎit în alt ǎ
parte.
Renun ţǎ la accentul billibottonian, dar acesta mai era înc ǎ acolo, cam tot
atât cât exista şi în cuvintele caporalului. Mai existau şi alte zone în Dahl în
afar ǎ de Billibotton. Unele dintre ele cultivau aspira ţia spre rela ţii amicale
între oameni.
— Sunte ţi ofiţeri de securitate? întreb ǎ Raych. Nu-mi aduc aminte de
uniformele pe care le...
— Nu suntem ofi ţeri de securitate. În Billibotton nu prea întâlne şti ofi ţeri
de securitate. Noi facem parte din Garda Joranumit ǎ, şi pǎstr ǎm lini ştea aici.
Pe ǎştia trei îi cunoa ştem, i-am avertizat s ǎ aibǎ grij ǎ ce fac. Ne vom ocupa de
ei mai târziu, îns ǎ problema noastr ǎ eşti tu, amice. Numele. Num ǎrul de
identificare.
Raych le spuse.
— Çi ce s-a întâmplat aici?
Raych le spuse.
— Cu ce treburi ai venit?
— Uite ce e, spuse Raych. Ave ţi dreptul s ǎ mǎ chestiona ţi? Dacǎ nu
sunte ţi ofiţeri de securitate...
— Ascult ǎ, spuse caporalul cu o voce dur ǎ, nu ne întreba tu pe noi ce
drepturi avem. Aici suntem în Billibotton şi avem tot dreptul, pentru c ǎ ni-l
lu ǎm singuri. Spui c ǎ i-ai b ǎtut pe ǎştia trei, şi te cred. Dar pe noi nu ne po ţi
bate. Noi avem voie s ǎ purt ǎm blastere...
Acestea fiind zise, caporalul scoase încet la iveal ǎ un blaster:
— Acum spune-mi cu ce treburi ai venit aici.
Raych oft ǎ. Dacǎ s-ar fi dus direct la un hotel de sector, a şa cum ar fi
trebuit... Dac ǎ nu s-ar fi oprit, l ǎsându-se învins de nostalgia pentru
Billibotton şi coco-tarte...
— Am venit s ǎ discut o problem ǎ important ǎ cu domnul Joranum, spuse
el, şi din moment ce se pare c ǎ faceţi parte din organi...
— Sǎ discu ţi cu Çeful?
— Da, Caporale.
—Cu dou ǎ cuţite asupra ta?
— Pentru auto-ap ǎrare. Când a ş fi discutat cu domnul Joranum, nu le-a ş
fi avut asupra mea.
— Aşa deci! Te arest ǎm, domnule. O s ǎ lǎmurim noi totul. S-ar putea s ǎ
fie nevoie de timp, dar ne vom l ǎmuri.
— Dar nu ave ţi dreptul. Nu sunte ţi constitui ţi legal...
— Ascult ǎ, plânge-te altcuiva. Pân ǎ una-alta, e şti al nostru.
Cuţitele fura confiscate, iar Raych se trezi arestat.

15

Cleon nu mai era monarhul tân ǎr şi frumos care ap ǎrea în holograme.

Oglinda îi spunea cu totul altceva. Ultima sa zi de na ştere fusese s ǎrbǎtorit ǎ
cu pompa şi r itualurile obi şnuite, îns ǎ era cea de-a patruzecea.
Împ ǎratul nu vedea nimic r ǎu în a avea patruzeci de ani. S ǎnǎtatea îi era
perfect ǎ. Câştigase în greutate, dar nu mult. Figura sa ar fi ar ǎtat probabil
mai în vârst ǎ dacǎ nu ar fi fost micro-opera ţiile estetice periodice, dar din
cauza asta avea o fa ţǎ parc ǎ dat ǎ cu smal ţ.
Se afla pe tron de optsprezece ani — deja una dintre cele mai lungi domnii
din acest secol — şi sim ţea cǎ nimic nu avea motiv s ǎ-l împiedice a domni
încǎ patruzeci de ani, realizând poate cea mai lung ǎ domnie din istoria
Imperiului.
Cleon se privi din nou în oglind ǎ şi se gândi c ǎ ar fi ar ǎtat poate ceva mai
bine dac ǎ nu s-ar fi folosit şi cea de-a treia dimensiune.
Sǎ-l lu ǎm de exemplu pe Demerzel — credinciosul, eficientul,
indispensabilul, nesuferitul Demerzel. La el, nici o schimbare. Î şi pǎstrase
înfǎţişarea şi, din câte ştia, Demerzel nu f ǎcuse nici o micro-opera ţie estetic ǎ.
Desigur, Demerzel era atât de discret în privin ţa tuturor lucrurilor! Çi nu
fusese niciodat ǎ tân ǎr. Nu ar ǎtase tân ǎr pe vremea când îl servea pe tat ǎl lui
Cleon. Nici acum nu ar ǎta tân ǎr. Era mai bine s ǎ pari b ǎtrân de la început,
pentru ca dup ǎ aceea sǎ nu- ţi mai schimbi înf ǎţişarea?
Schimbarea!
Îşi aduse aminte c ǎ îl chemase pe Demerzel cu un scop, nu ca s ǎ stea
acolo şi sǎ se uite cum mediteaz ǎ Împ ǎratul. Demerzel ar putea considera
acest lucru ca pe un semn de b ǎtrâne ţe.
— Demerzel, spuse el.
— Sire?
— Individul ǎsta, Joranum. M-am s ǎturat s ǎ tot aud de el.
— Nu aveţi motive s ǎ-i daţi prea mare aten ţie, Sire. Este unul dintre acele
fenomene care apar efemer în centrul aten ţiei mass-mediei.
— Dar ǎsta nu dispare.
— Uneori dureaz ǎ mai mult, Sire.
— Ce crezi despre el, Demerzel?
— Este periculos, îns ǎ şi-a câştigat o oarecare popularitate. Popularitatea
este cea care amplific ǎ pericolul.
— Tu îl g ǎseşti periculos, eu îl g ǎsesc enervant. Ce mai a ştept ǎm? Nu
poate fi închis, sau executat sau... mai ştiu eu ce?
 — Sire, situa ţia politic ǎ pe Trantor este delicat ǎ...
— Întotdeauna este delicat ǎ. Când mi-ai spus tu c ǎ nu este delicat ǎ?
— Trǎim vremuri delicate, Sire. Nu ar avea nici un rost s ǎ facem o mi şcare
dur ǎ împotriva lui, care ar putea astfel s ǎ exacerbeze pericolul.
— Mie nu-mi place. Poate c ǎ n-am citit prea mult — un Împ ǎrat nu prea
are timp s ǎ citeasc ǎ — dar, în orice caz, îmi cunosc istoria Imperial ǎ. În
ultimele dou ǎ secole au mai existat cazuri cu indivizi din ǎştia, populi şti li se
spune, care au pus mâna pe putere. De fiecare dat ǎ, Împ ǎratul a fost
transformat într-o marionet ǎ. Eu nu vreau s ǎ ajung o marionet ǎ, Demerzel.
— Ar fi ceva de neimaginat, Sire.
— Nu va fi deloc de neimaginat, dac ǎ stai şi nu faci nimic.
— Inten ţionez sǎ iau m ǎsuri, Sire. Dar trebuie s ǎ fiu prudent.
— Uite c ǎ am auzit îns ǎ de un individ care, el cel pu ţin, nu este atât de
prudent. Cam cu o lun ǎ în urm ǎ, un profesor — un profesor — a oprit o
poten ţial ǎ revolt ǎ Joranumit ǎ, de unul singur. A intrat în ei şi i-a trimis
acasǎ.
— Într-adev ǎr, Sire. Cum se face c ǎ aţi auzit de el?
— Este un profesor care prezint ǎ interes pentru mine. Cum se face îns ǎ cǎ
nu mi-ai vorbit pân ǎ acum de el?
Demerzel spuse, aproape servil:
— Credeţi cǎ ar fi bine s ǎ vǎ deranjez cu toate detaliile nesemnificative
care ajung pe biroul meu?
— Nesemnificativ? Tipul ǎsta este Hari Seldon.
— Într-adev ǎr, aşa îl cheam ǎ.
— Çi numele lui îmi este cunoscut. Nu el a prezentat o lucrare, cu câ ţiva
ani în urm ǎ, la ultima Conven ţie Decenal ǎ? O lucrare care ne-a interesat?
— Ba da, Sire.
Cleon p ǎrea mul ţumit de sine însu şi:
— Dup ǎ cum vezi, am totu şi o memorie. Nu trebuie s ǎ depind în toate
privin ţele de echipa mea. I-am acordat o audien ţǎ şi l-am întrebat pe acest
Seldon în leg ǎtur ǎ cu lucrarea sa, nu-i a şa?
— Memoria voastr ǎ nu are nici o fisur ǎ, Sire.
— Ce s-a întâmplat cu ideea lui? Era despre un aparat cu care se pot face
predic ţii. Memoria mea f ǎrǎ fisur ǎ nu îşi aduce aminte cum se numea.
— Psihoistorie, Sire. Nu era chiar un aparat. Era o teorie care putea da
metode de a prezice tendin ţele generale ale omenirii în viitor.
— Çi ce s-a întâmplat cu ea?
— Nimic, Sire. Dup ǎ cum am explicat la momentul respectiv, ideea s-a
dovedit imposibil de pus în practic ǎ. O idee interesant ǎ, dar inutil ǎ.
— Çi totu şi, uite c ǎ este capabil s ǎ acţioneze pentru a opri o poten ţialǎ
revolt ǎ. Ar fi îndr ǎznit s ǎ facǎ aşa ceva dacǎ n-ar fi ştiut dinainte c ǎ va reu şi?
Asta nu-i o dovad ǎ cǎ... cum îi spune? ... psihoistoria lui d ǎ rezultate?
— Nu este decât o dovad ǎ cǎ Hari Seldon a ac ţionat pripit, Sire. Chiar
dacǎ teoria psihoistoric ǎ ar putea fi aplicat ǎ în practic ǎ, nu ar putea da
solu ţii referitoare la o singur ǎ persoan ǎ sau la o singur ǎ acţiune.
— Nu tu e şti matematicianul, Demerzel. El este. Cred c ǎ a sosit vremea sǎ-
i mai pun ni şte întreb ǎri. De fapt, nu peste mult ǎ vreme va avea din nou loc
Conven ţia Decenal ǎ.
— Ar fi inutil...
— Demerzel, doresc acest lucru. Ocup ǎ-te!
— Da, Sire.

16
 Raych asculta cu o nelini şte teribil ǎ, pe care se str ǎduia s ǎ nu şi-o arate.
Stǎtea într-o celul ǎ improvizat ǎ, în furnicarul din Billibotton. Fusese dus
acolo pe ni şte alei pe care nu şi le mai amintea. (El, care pe vremuri putea
cutreiera acelea şi alei f ǎrǎ posibilitatea de a se r ǎtǎci, scǎpând de orice
urm ǎritor.)
Omul care era cu el, îmbr ǎcat de asemenea în verdele G ǎrzii Joranumite,
era fie un misionar, fie un educator, fie un fel de teolog ratat. În orice caz, se
recomandase cu numele de Sander Nee şi debitase un lung mesaj (pe care
evident îl înv ǎţase pe de rost), cu un puternic accent dahlit:
— Dacǎ oamenii din Dahl doresc s ǎ se bucure de egalitate, atunci trebuie
sǎ se dovedeascǎ demni de ea. Legi bune, un comportament lini ştit, distrac ţii
cuviincioase, toate acestea sunt necesare. Agresivitatea şi portul cu ţitelor
sunt acuza ţii pe care ceilal ţi ni le aduc pentru a- şi justifica intoleran ţa.
Trebuie s ǎ avem o vorbire curat ǎ şi...
— Sunt de acord cu tine, Gardian Nee, îl întrerupse Raych. Întru totul de
acord... Dar eu trebuie s ǎ mǎ întâlnesc cu domnul Joranum.
Gardianul d ǎdu încet din cap:
— Nu se poate, dac ǎ nu ai vreo programare, vreun permis, ceva...
— Uite ce e, eu sunt fiul unui important profesor de la Universitatea
Streeling... un profesor de matematic ǎ.
— Nu cunosc nici un profesor... parc ǎ spuneai c ǎ eşti din Dahl.
— Ba sigur c ǎ sunt din Dahl. Nu ţi-ai dat seama, dup ǎ felul în care
vorbesc?
—Çi tat ǎl t ǎu este profesor la o universitate mare? Nu sun ǎ prea plauzibil.
— Ei bine, este tat ǎl meu adoptiv.
Gardianul se gândi pu ţin şi dǎdu din cap:
— Cunoşti pe cineva în Dahl?
— Pe Mama Rittah. Ea m ǎ cunoa şte.
(Era foarte b ǎtrân ǎ, pe vremea când ea îl cuno ştea. Acum probabil c ǎ e
senil ǎ... poate chiar murise.)
— N-am auzit de ea.
(Cine altcineva? Nu cunoscuse vreodat ǎ pe cineva care s ǎ poat ǎ penetra
în con ştiin ţa flu ǎ a bǎrbatului din fa ţa sa. Cel mai bun prieten al s ǎu fusese
un alt pu şti, pe nume Smoodgie... în sfâr şit, nu ştia sǎ fi avut un alt nume.
Chiar şi în desperarea sa, Raych nu se vedea întrebând: "Cuno şti pe cineva
numit Smoodgie?")
— Yugo Amaryl, spuse el în cele din urm ǎ.
O lumini ţǎ slabǎ pǎru s ǎ se aprind ǎ în ochii lui Nee:
— Cine?
— Yugo Amaryl, spuse Raych plin de speran ţǎ. Lucreaz ǎ pentru tat ǎl meu
adoptiv, la Universitate.
— Çi el este dahlit? La Universitatea aia sunt numai dahli ţi?
— Doar el şi cu mine. El era miner.
—Çi ce face la Universitate?
— Tat ǎl meu l-a scos din min ǎ, acum opt ani.
— Bine... am s ǎ trimit pe cineva.
Raych trebuia s ǎ aştepte. Chiar dac ǎ ar fi evadat, unde s ǎ se ducǎ printre aleile
încâlcite ale Billibotton-ului, f ǎrǎ sa fie prins imediat?
Trecur ǎ dou ǎzeci de minute înainte ca Nee s ǎ se întoarc ǎ împreun ǎ cu
caporalul care îl arestase pe Raych. Raych sim ţi o und ǎ de speran ţǎ;
caporalul avea — aşa era de presupus — ceva mai mult creier.
— Cine este dahlitul pe care îl cuno şti? întreb ǎ caporalul.
— Yugo Amaryl, Caporale, un miner pe care tat ǎl meu l-a descoperit aici,
în Dahl, cu opt ani în urm ǎ, şi l-a luat împreun ǎ cu el la Universitatea
Streeling.
— Pentru ce a f ǎcut una ca asta?
— Tat ǎl meu a considerat c ǎ Yugo putea face lucruri mai importante decât
mineritul, Caporale.
— Ca de exepmlu?...
— Matematici. El...
Caporalul întinse mâna, oprindu-l:
— În ce min ǎ lucra?
Raych st ǎtu un moment pe gânduri:
— Pe atunci eram doar un pu şti, dar cred c ǎ era C-2.
— Destul de aproape. C-3.
— Deci îl cuno şti, Caporale?
— Nu personal, dar povestea lui este faimoas ǎ în mine, unde am lucrat şi
eu. De altfel, s-ar putea ca tot a şa sǎ fi auzit şi tu. Ai vreo dovad ǎ cǎ îl
cunoşti cu adev ǎrat pe Yugo Amaryl?
— Uite. Sǎ-ţi spun cum facem. Eu scriu pe o buc ǎţicǎ de hârtie numele
meu şi numele tat ǎlui meu. Dup ǎ care mai scriu înc ǎ un cuvânt. Ia leg ǎtura
— în ce fel dore şti — cu vreun oficial din grupul domnului Joranum — domnul
Joranum va sosi mâine în Dahl — şi cite şte-i numele meu, numele tat ǎlui
meu, şi cuvântul de sub ele. Dac ǎ nu se întâmpl ǎ nimic, atunci probabil c ǎ
aici îmi vor putrezi oasele, dar eu nu cred s ǎ nu se întâmple nimic. De fapt,
sunt sigur c ǎ mǎ vor scoate imediat de aici, iar tu vei fi promovat pentru c ǎ ai
transmis informa ţia. Dac ǎ refuzi s ǎ faci ce ţi-am spus, când vor afla c ǎ sunt
aici — şi vor afla — vei intra în mare belea. În plus, dac ǎ ştii c ǎ Yugo Amaryl a
plecat de aici cu un matematician valoros, gânde şte-te c ǎ acelaşi
matematician valoros este tat ǎl meu. Numele lui este Hari Seldon.
Figura caporalului ar ǎta clar c ǎ numele nu îi era cunoscut.
— Çi care este cuvântul pe care vrei s ǎ-l scrii? întreb ǎ el.
— Psihoistorie.
Caporalul se încrunt ǎ:
— Ce-i aia?
— Nu conteaz ǎ. Transmite-l şi vei vedea ce se întâmpl ǎ.
Caporalul îi d ǎdu o foi ţǎ de hârtie, smuls ǎ dintr-un carne ţel:
— În regul ǎ. Scrie şi vom vedea ce se întâmpl ǎ.
Raych î şi dǎdu seama c ǎ tremura. Vroia foarte mult s ǎ afle ce se va
întâmpla. Totul depindea de persoana cu care va lua caporalul leg ǎtura şi de
vraja pe care o putea purta cuvântul.

17

Seldon privi cum se formeaz ǎ picǎturile pe scutul transparent care

înconjura automobilul Imperial şi se sim ţi pǎtruns de un sentiment
insuportabil de nostalgie.
În cei opt ani de când se afla pe Trantor, aceasta era a doua oar ǎ când
trebuia s ǎ se întâlneasc ǎ cu Împ ǎratul, în singura zon ǎ deschis ǎ a planetei...
şi vremea era la fel de urât ǎ ca şi prima dat ǎ. Atunci, la scurt ǎ vreme dup ǎ
sosirea pe Trantor, vremea rea îl iritase doar. Nu i se p ǎrea ceva neobi şnuit.
Acasǎ, pe Helicon, furtunile nu erau rare, mai ales în zona în care se n ǎscuse
el.
Însǎ în ultimii opt ani tr ǎise pe o planet ǎ cu fenomene meteorologice
iluzorii. Furtunile constau din înnor ǎri computerizate, la intervale neregulate,
cu ploi lini ştite şi slabe în timpul orelor de somn. Vânturile dezl ǎnţuite
fuseser ǎ înlocuite de adieri calde, şi nu existau canicule sau înghe ţuri
extreme... doar ni şte mici modific ǎri de temperatur ǎ, care te f ǎceau sǎ te
deschei din când în când la nasturele de sus al c ǎmǎşii sau s ǎ pui pe tine o
vest ǎ uşoar ǎ. Çi auzise oameni care protestau chiar şi din cauza acestor mici
modific ǎri de temperatur ǎ.
Dar acum Hari z ǎrea ploaia trist ǎ, adevǎrat ǎ, cǎzând din cerul rece — de
mul ţi ani nu mai v ǎzuse aşa ceva — şi îi pl ǎcea; era un lucru autentic. Îi
aducea aminte de Helicon, de tinere ţea sa, de zilele lipsite de griji, şi se
întreb ǎ dacǎ nu l-ar putea convinge cumva pe şofer sǎ o ia spre Palat pe
drumul cel mai lung.
Imposibil! Împ ǎratul dorea s ǎ-l întâlneasc ǎ, iar cǎlǎtoria era destul de
lung ǎ atunci când se f ǎcea cu automobilul, de şi se mergea în linie dreapt ǎ şi
nu se intersecta cu traficul obi şnuit. Împ ǎratul, desigur, nu era dispus s ǎ
aştepte.
Era un Cleon diferit fa ţǎ de cel cu care se întâlnise cu opt ani în urm ǎ.
Pusese pe el vreo cinci kilograme şi figura îi c ǎpǎtase o expresie de proast ǎ
dispozi ţie. Pielea de pe obraji şi din jurul ochilor fusese ajustat ǎ şi Hari
observa acum rezultatul prea multor micro-opera ţii estetice. Într-un fel, lui
Seldon îi p ǎrea r ǎu pentru Cleon... oricât de mult ǎ putere ar fi avut în
Imperiu, Împ ǎratul era neputincios în fa ţa trecerii timpului.
Încǎ o dat ǎ, Cleon îl primi pe Hari Seldon singur... În aceea şi camer ǎ
bogat mobilat ǎ în care se produsese şi prima întâlnire. A şa cum cerea
protocolul, Seldon a ştept ǎ ca celǎlalt s ǎ i se adreseze.
Dup ǎ o scurt ǎ examinare a înf ǎţişǎrii lui Seldon, Împ ǎratul spuse pe un
ton firesc:
— Mǎ bucur s ǎ te vǎd, Profesore. Hai s ǎ renun ţǎm la formalit ǎţi, aşa cum
am fǎcut şi la prima noastr ǎ întâlnire.
— Da, Sire, spuse Seldon pu ţin cam rigid.
Nu era întotdeauna în ţelept sa renun ţi la formalit ǎţi în prezen ţa
Împ ǎratului doar din cauz ǎ cǎ aşa ţi-a cerut el într-un moment de efuziune.
Cleon f ǎcu un gest imperceptibil şi dintr-o dat ǎ camera se însufle ţi, masa
se aranj ǎ singur ǎ, automat, începur ǎ sǎ apar ǎ farfurii... Seldon, derutat, nu
reu şi sǎ urm ǎreascǎ toate detaliile.
— Iei masa cu mine, Seldon? spuse Împ ǎratul pe un ton deloc oficial.
Însǎ deşi fusese o întrebare, avea for ţa unui ordin.
— Aş fi onorat, Sire, spuse Seldon.
Privi împrejur, cu pruden ţǎ. Çtia foarte bine c ǎ nimeni nu pune întreb ǎri
Împ ǎratului (sau, în sfâr şit, nu ar trebui sǎ-i pun ǎ întreb ǎri), dar alt ǎ solu ţie
nu avea pentru a se l ǎmuri. Spuse, foarte calm, încercând s ǎ-şi facǎ vorbele
sǎ nu sune a întrebare:
— Primul Ministru nu ia masa cu noi?
— Nu, spuse Cleon. În momentul ǎsta are alte treburi şi, oricum, vreau s ǎ
vorbim doar noi doi.
Mâncar ǎ în lini şte o vreme. Cleon îl privea din când în când, fix, iar
Seldon îi zâmbea, ne ştiind ce altceva s ǎ facǎ. Cleon nu avea reputa ţia unui
om crud sau iresponsabil, dar putea, teoretic, s ǎ ordone ca Seldon s ǎ fie
arestat sub cine ştie ce acuza ţie. Putea, dac ǎ dorea, sǎ-şi exercite influen ţa şi
cazul nu ar fi ajuns niciodat ǎ sǎ fie judecat. Cel mai bine era s ǎ nu intri deloc
în aten ţia Împ ǎratului, dar se pare c ǎ Seldon nu putea evita acest lucru.
Cu siguran ţǎ cǎ în urm ǎ cu opt ani situa ţia sa fusese mai dificil ǎ. Venise
la Palat sub escort ǎ armat ǎ... Însǎ acest lucru nu reu şea sǎ-l lini şteascǎ pe
Seldon.
Apoi, Cleon vorbi:
— Seldon, Primul Ministru îmi este de mare ajutor. Totu şi, uneori simt c ǎ
oamenii cred c ǎ eu nu prea ştiu ce vreau. Tu ce crezi?
— Nu sunt de acord, Sire, spuse calm Seldon.
Nu avea rost s ǎ protesteze prea mult.
— Nu te cred, spuse Împ ǎratul. Totu şi, ştiu ce vreau şi îmi aduc aminte c ǎ
atunci când ai sosit pentru prima oar ǎ pe Trantor, te jucai cu o idee numit ǎ
psihoistorie.
— Sunt sigur c ǎ vǎ aminti ţi de asemenea, Sire, spuse încet Seldon, şi de
explica ţiile mele pe care vi le-am dat cu acea ocazie: era o teorie matematic ǎ
fǎrǎ şanse de aplicare în practic ǎ.
— Aşa ai spus. Acum spui acela şi lucru?
— Da, Sire.
— Ai mai lucrat la ea de atunci?
— M-am mai jucat cu ea din când în când, dar nu am ajuns la nici un
rezultat. Intervine din nefericire haosul, şi previziunea nu este...
Împ ǎratul îl întrerupse:
— Aş dori s ǎ-mi vorbe şti despre o anumit ǎ problem ǎ... Mǎnânc ǎ desertul,
Seldon. Este foarte bun.
— Care este acea problem ǎ, Sire?
— Joranum. Demerzel îmi spune — oh, cu foarte mult ǎ polite ţe — cǎ nu-l
pot aresta pe individ şi nu pot folosi armata pentru a-i împr ǎştia adep ţii.
Spune c ǎ asta nu ar duce decât la înr ǎut ǎţirea situa ţiei.
— Dacǎ aşa spune Primul Ministru, probabil c ǎ are dreptate.
— Dar eu nu-l accept pe tipul ǎsta... pe Joranum... În orice caz, nu voi fi
marioneta lui. Demerzel nu face nimic.
— Sunt sigur c ǎ face tot posibilul, Sire.
— Dacǎ se str ǎduie s ǎ rezolve problema, atunci înseamn ǎ cǎ nu m ǎ ţine la
curent.
— Sire, poate are dorin ţa — foarte explicabil ǎ — de a evita nepl ǎcerea unui
scandal. Primul Ministru crede c ǎ dacǎ Joranum ar... în caz c ǎ ar...
— Prelua puterea, îl complet ǎ Cleon cu un dezgust infinit în voce.
— Da, Sire. Nu ar fi bine s ǎ daţi impresia c ǎ aveţi ceva personal împotriva
lui Joranum. Trebuie s ǎ r ǎmâneţi neatins, de dragul stabilit ǎţii Imperiului.
— Aş asigura stabilitatea Imperiului mai bine dac ǎ nu ar exista Joranum.
Tu ce sfat îmi dai, Seldon?
— Eu, Sire?
— Tu, Seldon, spuse ner ǎbdǎtor Cleon. Vreau s ǎ ştii c ǎ eu nu te cred
atunci când îmi spui c ǎ psihoistoria nu este decât un joc. Demerzel î ţi cultiv ǎ
prietenia. Crezi c ǎ sunt atât de idiot încât s ǎ nu îmi dau seama? Aşteapt ǎ ceva
de la tine. A şteapt ǎ psihoistoria, iar din moment ce nu sunt idiot, o aştept şi
eu... Seldon, e şti de partea lui Joranum? Spune-mi adev ǎrul!
— Nu, Sire, nu sunt de partea lui. Consider c ǎ reprezint ǎ un mare pericol
pentru Imperiu.
— Foarte bine, te cred. Din câte în ţeleg, ai oprit o poten ţialǎ revolt ǎ
Joranumit ǎ pe domeniile Universit ǎţii tale, de unul singur.
— Am acţionat din impuls, Sire.
— Spune asta la pro şti, nu mie. Ai ac ţionat din cauz ǎ cǎ aşa te-a sf ǎtuit
psihoistoria.
— Sire!
— Fǎrǎ proteste! Ce faci în privin ţa lui Joranum? Trebuie s ǎ faci ceva,
dacǎ eşti de partea Imperiului.
Seldon spuse, prudent, nefiind sigur ce aflase Împ ǎratul:
— Sire, l-am trimis pe fiul meu s ǎ-l întâlneasc ǎ pe Joranum, în Sectorul
Dahl.
— De ce?
 — Fiul meu este dahlit... şi foarte şmecher. Ar putea descoperi ceva care
sǎ ne fie util.
— Ar putea?
— Da, Sire, ar putea, dar nimic nu e sigur.
— Mǎ ţii la curent?
— Da, Sire.
— Çi, Seldon, s ǎ nu mai îmi spui c ǎ psihoistoria este doar un joc, c ǎ nu
exist ǎ. Nu vreau s ǎ mai aud a şa ceva. M ǎ aştept de la tine s ǎ faci ceva în
legǎtur ǎ cu Joranum. Nu ştiu ce anume, dar trebuie s ǎ faci ceva. Acum po ţi
pleca.
Seldon se întoarse la Universitatea Streeling într-o dispozi ţie mult mai
întunecat ǎ decât la plecare. Cleon vorbise de parc ǎ nu era dispus s ǎ accepte
eşecul.
Acum, totul depindea de Raych.

18

Raych st ǎtea în anticamera unei cl ǎdiri municipale din Dahl. Nu intrase

niciodat ǎ acolo, pân ǎ atunci. Nici nu ar f i putut. Cu opt ani în urm ǎ era un
mic zdren ţǎros. Çi acum se sim ţea un pic stânjenit, de parc ǎ intra pe furi ş.
Încerc ǎ sǎ arate calm, încrez ǎtor, simpatic.
Seldon îi spusese c ǎ asta era o calitate a lui, dar nu fusese niciodat ǎ
conştient de ea. Dac ǎ aşa era el în mod natural, probabil c ǎ ar strica totul
str ǎduindu-se sǎ par ǎ aşa cum de fapt era.
Încerc ǎ sǎ se calmeze, men ţinându- şi în acela şi timp aten ţia asupra
func ţionarului care st ǎtea la birou şi se folosea de un comuter. Func ţionarul
nu era dahlit. De fapt, era Gambol Deen Namarti, cel care îl înso ţise pe
Joranum la întâlnirea cu Seldon.
Din când în când, Namarti ridica privirea de la birou şi îl fixa pe Raych cu
ochi du şmǎnoşi. Namarti nu îl considera simpatic pe Raych. Era foarte clar.
Raych nu încerc ǎ sǎ înfrunte ostilitatea lui Namarti cu un zâmbet
prietenos. Ar fi fost prea artificial. A ştept ǎ, pur şi simplu. Bine c ǎ ajunsese
pân ǎ aici. Dac ǎ sosea Joranum, a şa cum era de a şteptat, Raych va avea
ocazia sǎ vorbeascǎ cu el.
Joranum sosi, într-adev ǎr, mergând gr ǎbit şi radiind zâmbetul s ǎu public,
plin de bun ǎvoinţǎ şi încredere. Namarti ridic ǎ mâna şi Joranum se opri.
Vorbir ǎ în şoapt ǎ, în timp ce Raych a ştepta cu înfrigurare, încercând în van
sǎ par ǎ calm. Lui Raych îi era evident c ǎ Namarti se opunea întâlnirii şi sim ţi
un gol în stomac.
Apoi Joranum îl privi pe Raych, zâmbi, şi îl împinse pe Namarti într-o
parte. Raych î şi dǎdu seama c ǎ deşi Namarti era creierul echipei, Joranum
era cel cu charisma.
Joranum se îndrept ǎ cu paşi mari spre el şi întinse o mân ǎ gr ǎsuţǎ, u şor umed
ǎ:
— Ia te uit ǎ! Flǎcǎul Profesorului Seldon. Ce mai faci?
— Bine, mul ţumesc, domnule.
— Am în ţeles cǎ ai avut ni şte necazuri pân ǎ sǎ ajungi aici.
— Nu cine ştie ce, domnule.
— Am convingerea c ǎ ai venit cu un mesaj din partea tat ǎlui t ǎu. Sper c ǎ
s-a r ǎzgândit şi s-a hot ǎrât s ǎ mi se al ǎture în marea mea cruciad ǎ.
— Nu cred, domnule.
Joranum se încrunt ǎ uşor:
— Ai venit aici f ǎrǎ ştirea lui?
 — Nu, domnule. El m-a trimis.
— În ţeleg... Ţi-e foame, b ǎiete?
— În momentul ǎsta, nu, domnule.
— Atunci, ai ceva împotriv ǎ dacǎ mǎnânc eu? De obicei nu am prea mult
timp la dispozi ţie pentru pl ǎcerile obi şnuite ale vie ţii, spuse el abordând un
zâmbet larg.
— N-am nimic împotriv ǎ, domnule.
Se deplasar ǎ amândoi pân ǎ la o masǎ, şi se aşezarǎ. Joranum despachet ǎ
un sandwich şi lu ǎ o mu şcǎtur ǎ. Spuse, cu vocea u şor înfundat ǎ:
—Çi pentru ce te-a trimis, b ǎiete?
Raych d ǎdu din umeri:
— Cred cǎ spera s ǎ aflu ceva compromi ţǎtor despre dumneavoastr ǎ. El
este devotat Primului Ministru Demerzel cu trup şi suflet.
— Tu nu e şti?
— Nu, domnule. Eu sunt dahlit.
— Çtiu asta, domnule Seldon, dar ce s ǎ înţeleg de aici?
— Asta înseamn ǎ cǎ mǎ simt asuprit, deci sunt de partea dumneavoastr ǎ,
şi vreau s ǎ vǎ ajut. Desigur, n-a ş dori ca tat ǎl meu s ǎ afle.
— Nu exist ǎ nici un motiv pentru care s ǎ afle. Çi cum te-ai gândit s ǎ mǎ
aju ţi?
Arunc ǎ o privire rapid ǎ înspre Namarti, care încruci şase braţele deasupra
biroului, ascultând cu o expresie întunecat ǎ. Dup ǎ care îşi îndrept ǎ din nou
aten ţia asupra lui Raych:
— Çtii ceva despre psihoistorie?
— Nu, domnule. Tata nu vorbe şte cu mine despre a şa ceva... şi chiar dac ǎ
ar vorbi, nu a ş înţelege. Dar nu cred c ǎ o sǎ ajung ǎ la un rezultat cu chestia
aia.
— Eşti sigur?
— Sigur c ǎ sunt sigur. Mai e un tip acolo, Yugo Amaryl, şi el e dahlit, care
mai vorbe şte din când în când despre psihoistorie. Sunt sigur c ǎ nu se
întâmpl ǎ nimic.
— Aha! Çi crezi c ǎ m-aş putea vedea şi eu cu Amaryl, din când în când?
— Nu cred. Nu-l are la suflet pe Demerzel, dar este cu totul de partea
tat ǎlui meu. Nu i-ar trage clapa.
— Dar tu?
Raych împrumut ǎ o expresie nefericit ǎ, apoi murmur ǎ încǎpǎţânat:
— Eu sunt dahlit.
Joranum î şi drese glasul:
— Atunci, te mai întreb înc ǎ o dat ǎ. Cum ai de gând s ǎ mǎ aju ţi, tinere?
— Am ceva sǎ vǎ spun. Probabil c ǎ n-o sǎ vǎ vin ǎ sǎ credeţi.
— Serios? Încearc ǎ-m ǎ. Dacǎ n-am s ǎ te cred, te anun ţ.
— Este vorba despre Primul Ministru Eto Demerzel.
— Da? Spune!
Raych privi în jur, stânjenit:
— Mǎ aude cineva?
— Doar Namarti şi cu mine.
— Foarte bine, atunci asculta ţi. Individul ǎsta, Demerzel, nu este om. Este
un robot.
— Ce! explod ǎ Joranum.
Raych se sim ţi dator s ǎ explice:
— Robotul este un om mecanic, domnule. Nu e om. E o ma şin ǎ.
Namarti interveni, înfierbântat:
— Jo-Jo, s ǎ nu crezi una ca asta. Este ridicol.
Dar Joranum îl opri, întinzând o mân ǎ dojenitoare. Ochii îi str ǎluceau:
 — De ce crezi asta?
— Tatǎl meu a fost mai demult în Mycogen. Mi-a povestit. Acolo se
vorbeşte mult despre robo ţi.
— Da, ştiu. Am auzit, a şa e.
— Mycogenienii au credin ţa cǎ roboţii erau pe vremuri foarte r ǎspândi ţi în
lumea str ǎmoşilor lor, dar c ǎ mai târziu au fost distru şi.
Namarti miji ochii:
— Çi ce te face s ǎ crezi cǎ Demerzel este un robot? Din pu ţinul pe care l-
am citit eu despre basmele astea, robo ţii sunt f ǎcuţi din metal, nu-i a şa?
— Aşa este, spuse Raych încercând s ǎ fie cât mai conving ǎtor. Dar am
auzit c ǎ existau câ ţiva roboţi care ar ǎtau exact ca oamenii, şi tr ǎiau la
nesfâr şit...
Namarti d ǎdu violent din cap:
— Legende! Legende ridicole! Jo-Jo, pentru ce ascult ǎm toate...
Dar Joranum i-o retez ǎ brusc:
— Nu, G.D. Vreau s ǎ ascult. Am auzit şi eu legendele astea.
— Dar, Jo-Jo, este un nonsens.
— Nu te gr ǎbi sǎ spui c ǎ ceva este un "nonsens". Çi chiar dac ǎ ar fi,
oamenii tr ǎiesc şi mor în nonsens. Nu conteaz ǎ ce este, ci ceea ce oamenii
cred cǎ este... Spune-mi, tinere, l ǎsând legendele la o parte, ce te face s ǎ
crezi cǎ Demerzel este un robot? S ǎ presupunem c ǎ roboţii exist ǎ. Ce anume
te face sǎ crezi cǎ Demerzel este un robot? Ţi-a spus el asta?
— Nu, domnule, spuse Raych.
— Ţi-a spus tat ǎl t ǎu? întreb ǎ Joranum.
— Nu, domnule. Este ideea mea, dar sunt convins c ǎ am dreptate.
— De ce? De ce eşti atât de sigur?
— E ceva în legǎtur ǎ cu el. Nu se schimb ǎ. Nu îmb ǎtrâne şte. Nu- şi arat ǎ
sentimentele. Arat ǎ de parc ǎ ar fi f ǎcut din metal.
Joranum se l ǎsǎ pe spate în scaun, şi îl privi îndelung pe Raych. Aproape
cǎ îi puteai auzi gândurile bâzâindu-i prin cap. În cele din urm ǎ, spuse:
— Sǎ presupunem c ǎ este un robot, tinere. Ce te intereseaz ǎ pe tine? Are
vreo importan ţǎ?
— Sigur c ǎ are, spuse Raych. Eu sunt o fiin ţa omeneasc ǎ. Nu vreau ca un
robot s ǎ conduc ǎ Imperiul.
Joranum se întoarse entuziasmat spre Namarti:
— Ai auzit, G.D.? "Eu sunt o fiin ţǎ omeneasc ǎ. Nu vreau ca un robot s ǎ
conduc ǎ Imperiul." Pune-l s ǎ spun ǎ încǎ o dat ǎ asta, şi fǎ o înregistrare
pentru holoviziune. S ǎ repete cuvintele astea mereu şi mereu, pân ǎ când
mesajul o s ǎ intre cu for ţa în fiecare persoan ǎ de pe Trantor.
— Hei, spuse Raych reu şind în sfâr şit sǎ strecoare şi el o vorb ǎ. Nu pot
spune a şa ceva la holoviziune. Nu vreau ca tata s ǎ afle...
— Nu, sigur c ǎ nu, spuse repede Joranum. Într-adev ǎr, nu se poate. Vom
folosi cuvintele tale şi vom gǎsi noi un dahlit care s ǎ le pronun ţe. Câte unul
din fiecare sector, fiecare în dialectul s ǎu, îns ǎ întotdeauna acela şi mesaj:
"Nu vreau ca un robot s ǎ conduc ǎ Imperiul."
— Çi ce se va întâmpla când Demerzel va dovedi c ǎ nu este un robot?
întreb ǎ Namarti.
— Fii serios, spuse Joranum. Cum s ǎ facǎ aşa ceva? Îi va fi imposibil.
Psihologic imposibil. Ce? Marele Demerzel, puterea din spatele tronului, omul
care i-a manevrat pe Cleon şi pe tat ǎl lui Cleon ca pe ni şte marionete în to ţi
aceşti ani? S ǎ coboare el de-acolo şi sǎ se smiorc ǎie în faţa publicului,
arǎtând c ǎ este un om? Ar fi la fel de dezastruos pentru el ca şi în cazul în
care ar fi robot. G.D., l-am b ǎgat pe tic ǎlos într-o situa ţie fǎrǎ scǎpare şi pentru
asta trebuie s ǎ-i fim recunosc ǎtori acestui tân ǎr, aici de fa ţǎ.
 Raych ro şi.
— Raych te cheam ǎ, nu-i a şa? spuse Joranum. Când partidul nostru va
ajunge la putere, nu te vom uita. Dahl va fi bine tratat, iar tu vei avea o
situa ţie bun ǎ. Raych, într-o zi vei ajunge s ǎ conduci Sectorul Dahl şi nu vei
regreta ajutorul pe care ni l-ai oferit. Acum regre ţi?
— Absolut deloc, spuse Raych cu ardoare.
— În acest caz, vom avea grij ǎ sǎ te întorci la tat ǎl t ǎu. D ǎ-i de ştire c ǎ nu
vrem s ǎ-i facem nici un r ǎu, cǎ îl apreciem foarte mult. Dac ǎ te va întreba
cum ai aflat asta, te descurci tu, c ǎ eşti b ǎiat iste ţ. Çi dacǎ mai afli ceva care
crezi cǎ ne-ar fi de ajutor — în special despre psihoistorie — dǎ-ne de ştire.
— Garantat. Dar vorbi ţi serios când spune ţi cǎ veţi avea grij ǎ ca Dahl-ul
sǎ o ducǎ bine?
— Absolut. Egalitate pentru toate sectoarele, b ǎiete. Egalitate pentru toate
lumile. Vom avea un nou Imperiu, din care vor fi date afar ǎ toate tic ǎloşiile
datorate privilegiului şi inegalit ǎţii.
Raych d ǎdu puternic din cap:
— Exact asta vreau şi eu.

19

Cleon, Împ ǎratul Galaxiei, trecea în goan ǎ prin coridorul ce ducea de la

apartamentele sale personale, din Micul Palat, la birourile
supradimensionatei sale echipe, care tr ǎia în diversele anexe ale Palatului
Imperial. Acestea reprezentau sistemul nervos central al Imperiului.
Câţiva dintre ata şaţii sǎi personali mergeau în urma lui, cu priviri care
oglindeau cea mai adânc ǎ îngrijorare. Împ ǎratul nu mergea niciodat ǎ la alţii.
Îi chema şi veneau ei la el. Iar când mergea, nu tr ǎda niciodat ǎ semne de
dezechilibru emo ţional. Cum ar fi fost posibil? El era Împ ǎratul şi, din
aceast ǎ cauzǎ, reprezenta mai mult un simbol al tuturor lumilor decât o fiin ţǎ
omeneasc ǎ.
Totu şi, acum p ǎrea o fiin ţǎ omeneasc ǎ. Îi dǎdea pe ceilal ţi la o parte, cu o
mi şcare nervoas ǎ a mâinii drepte. În mâna stâng ǎ ţinea o hologram ǎ
str ǎlucitoare.
Vorbea cu o voce aproape sugrumat ǎ, ce nu sem ǎna deloc cu vocea
cultivat ǎ pe care şi-o finisase cu atâta grij ǎ de când st ǎtea pe tron:
— Primul Ministru! Unde este?
Toţi înal ţii func ţionari care îi st ǎteau în cale se bâlbâiau, înghi ţeau în sec
şi nu reu şeau deloc s ǎ fie coeren ţi. Îi l ǎsa furios în urm ǎ, fǎcându-i s ǎ se
simt ǎ ca într-un co şmar.
În cele din urm ǎ, n ǎvǎli în biroul lui Demerzel, gâfâind u şor, şi strig ǎ
(serios, chiar a strigat):
— Demerzel!
Demerzel ridic ǎ surprins privirea şi se scul ǎ din fotoliu, pentru c ǎ nimeni nu
putea sta a şezat în prezen ţa Împ ǎratului decât dac ǎ era invitat de acesta.
— Sire? spuse el.
Împ ǎratul trânti holograma pe biroul lui Demerzel şi spuse:
— Ce-i asta? Po ţi sǎ-mi spui?
Demerzel privi ceea ce îi d ǎduse Împ ǎratul. Era o hologram ǎ minunat ǎ,
clar ǎ şi vie. Aproape ca îl puteai auzi pe b ǎieţel — zece ani avea, probabil —
pronun ţând cuvintele incluse în subtitlu: "Nu vreau ca un robot s ǎ conduc ǎ
Imperiul."
Demerzel spuse lini ştit:
— Am primit şi eu aşa ceva, Sire.
 — Çi cine a mai primit?
— Am impresia, Sire, c ǎ este un manifest r ǎspândit peste tot în Trantor.
— Da, şi vezi la cine se uit ǎ piciul ǎsta?
Ar ǎtǎ cu Imperialul deget pe hologram ǎ:
—Ǎsta nu e şti tu?
— Asem ǎnarea este frapant ǎ, Sire.
— Çi greşesc dacǎ presupun c ǎ inten ţia acestui manifest, dup ǎ cum îl
nume şti tu, este s ǎ te acuze c ǎ ai fi un robot?
— Se pare cǎ aceasta este inten ţia, Sire.
— Te rog sǎ mǎ opreşti dac ǎ greşesc. Roboţii nu sunt legendarii oameni
mecanici care se pot g ǎsi în... în c ǎrţile de aventuri şi în pove ştile pentru
copii?
— Sire, mycogenienii au convingerea c ǎ...
— Nu m ǎ intereseaz ǎ mycogenienii şi convingerile lor. De ce te acuz ǎ cǎ ai
fi un robot?
— Sunt sigur c ǎ este o metafor ǎ, Sire. Vor s ǎ mǎ înfǎţişeze ca pe un om
fǎrǎ inim ǎ, ale cǎrui gânduri reprezint ǎ calcule lipsite de con ştiin ţǎ.
— Interpretarea ta e prea subtil ǎ. Eu nu sunt idiot.
Lovi din nou holograma cu palma:
— Vor sǎ-i facǎ pe oameni s ǎ cread ǎ cǎ într-adev ǎr eşti un robot.
— Dacǎ oamenii vor s ǎ cread ǎ aşa ceva, Sire, nu pot fi împiedica ţi.
— Nu putem permite a şa ceva. Este un atac la demnitatea postului t ǎu.
Mai r ǎu, este un atac la demnitatea Împ ǎratului. Se subîn ţelege cǎ eu — eu —
aş fi ales un om mecanic pe postul de Prim Ministru. A şa ceva nu poate fi
tolerat. Ascult ǎ, Demerzel, nu exist ǎ legi care interzic denigrarea
func ţionarilor publici ai Imperiului?
— Ba da... şi sunt foarte severe, Sire, începând cu Codul de Legi al lui
Aburamis.
— Iar denigrarea Împ ǎratului este o crim ǎ capital ǎ, nu-i a şa?
—Çi se pedepse şte cu moartea, Sire. Da.
— Ei bine, chestia asta nu te denigreaz ǎ doar pe tine, ci şi pe mine... iar
cel care a f ǎcut-o trebuie executat f ǎrǎ întârziere. Desigur, Joranum a pus
totul la cale.
— Fǎrǎ îndoial ǎ, Sire, dar va fi foarte greu de dovedit.
— Prostii! Am suficiente dovezi! Vreau o execu ţie.
— Necazul este, Sire, c ǎ legile denigr ǎrii n-au mai fost demult aplicate.
— Din cauza asta devine societatea atât de instabil ǎ şi Imperiul se clatin ǎ
din r ǎdǎcini! Legile nu au fost anulate, a şa cǎ aplic ǎ-le!
— Sire, gândi ţi-vǎ dacǎ acest lucru este în ţelept, spuse Demerzel. Ve ţi
apǎrea în ochii tuturor ca un tiran şi un despot. Domnia voastr ǎ a avut un
foarte mare succes prin bun ǎtate şi cump ǎtare...
— Çi uite unde am ajuns. Acum schimb ǎm foaia, mai bine s ǎ se team ǎ de
mine, decât s ǎ mǎ iubeasc ǎ... în felul ǎsta.
— Sire, eu nu v ǎ recomand s ǎ faceţi una ca asta. Ar putea fi scânteia care
sǎ declan şeze o rebeliune.
— Çi ce vei face? Te prezin ţi în faţa oamenilor şi spui: "Uita ţi-vǎ la mine.
Nu sunt robot."
— Nu, Sire, pentru c ǎ, aşa cum spune ţi, mi-ar distruge demnitatea şi, mai
rǎu, ar distruge-o pe a voastr ǎ.
— Çi atunci?
— Nu ştiu sigur, Sire. Înc ǎ nu m-am gândit.
— Nu te-ai gândit înc ǎ?... Ia legǎtura cu Seldon.
— Sire?
— Ce-i atât de greu de în ţeles la ordinul ǎsta? Ia leg ǎtura cu Seldon!
 — Dori ţi sǎ-l chem la Palat, Sire?
— Nu, nu e timp pentru asta. Cred c ǎ poţi stabili o linie de comunica ţie
care sǎ nu poat ǎ fi spionat ǎ.
— Bineîn ţeles, Sire.
— Atunci f ǎ-o! Acum!

20

Seldon, fiind f ǎcut din sânge şi carne, nu avea st ǎpânirea de sine a lui
Demerzel. Apelul, slaba lic ǎrire şi ţiuitul ecranului de pe perete erau semne
sigure c ǎ se întâmpla ceva neobi şnuit. Mai vorbise pân ǎ atunci prin linii
oficiale cifrate, dar niciodat ǎ prin linii care purtau sigiliul Imperial.
Se aştepta ca vreun func ţionar oficial s ǎ îl anun ţe pe însu şi Demerzel. Nu
se aştepta la cineva sub Demerzel, ţinând cont de tumultul inspirat de
manifestul cu robotul care cre ştea încet dar sigur.
Dar nu se a ştepta nici la cineva peste Demerzel. A şa cǎ atunci când
imaginea Împ ǎratului — subliniat ǎ de u şoara str ǎlucire a ecranului vertical

— pǎşi în biroul s ǎu (dacǎ se poate spune a şa), Seldon c ǎzu în fotoliu, cu gura
deschis ǎ larg, f ǎcând în van eforturi de a se ridica în picioare.
Cleon f ǎcu un gest nervos: stai jos.
— Probabil c ǎ eşti la curent cu ce se întâmpl ǎ, Seldon.
— Vǎ referi ţi la manifestul cu robotul, Sire?
— Exact la asta m ǎ refeream. Ce-i de f ǎcut?
Seldon, în ciuda permisiunii de a sta a şezat, se ridic ǎ în cele din urm ǎ în picioare:
— Nu este numai atât, Sire. Joranum organizeaz ǎ mitinguri pe tot
cuprinsul Trantor-ului pedalând pe ideea cu robotul. Cel pu ţin, asta am auzit
la buletinele de ştori.
— Eu încǎ nu am auzit. Bineîn ţeles cǎ nu. De ce sa afle Împ ǎratul ce se
întâmpl ǎ?
— Nu Împ ǎratul trebuie s ǎ-şi facǎ probleme din cauza asta, Sire. Sunt
sigur c ǎ Primul Ministru...
— Primul Ministru nu face nimic, nici m ǎcar nu m ǎ ţine la curent cu ce se
întâmpl ǎ. Aşa cǎ îmi pun speran ţe în tine şi în psihoistoria ta. Spune-mi ce-i
de f ǎcut.
— Sire?
— M-am s ǎturat de jocul t ǎu, Seldon. De opt ani lucrezi la psihoistorie.
Primul Ministru îmi spune c ǎ nu trebuie s ǎ întreprind vreo ac ţiune legal ǎ
împotriva lui Joranum. Bine. Ce s ǎ fac?
Seldon reu şi sǎ îngaime:
— S-sire! Nimic!
— Nu ai nimic s ǎ-mi spui?
— Nu, Sire, nu asta vroiam s ǎ spun. Vroiam s ǎ spun c ǎ nu trebuie s ǎ
faceţi nimic. Nimic! Primul Ministru are foarte mare dreptate când spune c ǎ
nu trebuie s ǎ întreprinde ţi vreo acţiune legal ǎ. Asta ar înr ǎut ǎţi lucrurile.
— Foarte bine. Çi ce anume le va îmbun ǎtǎţi?
— Va fi mai bine dac ǎ nu face ţi nimic. Dac ǎ Primul Ministru nu face
nimic. Dac ǎ guvernul îl va l ǎsa pe Joranum s ǎ facǎ aşa cum îl taie capul.
— Cum ne-ar putea ajuta asta?
Seldon spuse, încercând s ǎ-şi suprime nota de desperare din voce:
— Vom vedea în curând.
Împ ǎratul p ǎru s ǎ se dezumfle dintr-o dat ǎ, ca şi cum d ǎduse afar ǎ din el
toat ǎ furia şi indignarea.
 — Aha! spuse el. Acum în ţeleg. St ǎpâneşti bine situa ţia!
— Sire! Nu am spus c ǎ...
— Nu e nevoie s ǎ-mi spui. Am auzit destul. St ǎpâneşti situa ţia, dar vreau
rezultate. Eu înc ǎ mai am controlul asupra G ǎrzii Imperiale şi for ţelor
armate. Ele îmi vor fi loiale, şi dacǎ se produc dezordini nu voi ezita. Îns ǎ mai
întâi î ţi dau ţie şansa sǎ faci cum ştii.
Imaginea sa disp ǎru şi Seldon r ǎmase locului, holbându-se la spa ţiul gol
care mai înainte fusese umplut de imagine.
Din primul moment nefericit în care î şi men ţionase psihoistoria, la
Conven ţia Decenal ǎ care avusese loc cu opt ani în urm ǎ... de atunci deci, nu
fǎcuse decât s ǎ recunoasc ǎ faptul c ǎ nu avea ceea ce men ţionase, cu atât de
mare nes ǎbuin ţǎ.
Nu avea decât fantome de gânduri... şi ceea ce Yugo Amaryl numea
intui ţie.

21

În dou ǎ zile, Joranum cutreierase întreg Trantor-ul, în parte singur, în

cea mai mare parte prin locotenen ţii sǎi. Aşa cum îi spuse Hari lui Dors, era o
campanie caracterizat ǎ printr-o eficien ţǎ de-a dreptul militar ǎ.
— Dacǎ s-ar fi n ǎscut pe vremuri, spuse el, ar fi fost amiral de r ǎzboi. Çi-a
ratat cariera intrând în politic ǎ.
— S-a ratat? spuse Dors. În ritmul ǎsta, într-o s ǎpt ǎmân ǎ se va proclama
singur Prim Ministru şi, dacǎ vrea, în dou ǎ sǎpt ǎmâni va ajunge Împ ǎrat.
Sunt rapoarte care spun c ǎ unele garnizoane militare au trecut de partea lui.
Seldon d ǎdu din cap:
— Se va pr ǎbu şi, Dors.
— Cine? Partidul lui Joranum sau Imperiul?
— Partidul lui Joranum. Povestea cu robotul a creat o agita ţie imediat ǎ,
mai ales prin folosirea eficient ǎ a acestui manifest, îns ǎ va fi nevoie doar de
un pic de gândire, de calmare, şi publicul va vedea cât de ridicol ǎ este
acuzaţia.
— Dar Hari, spuse încordat ǎ Dors, nu e cazul s ǎ te prefaci în fa ţa mea. Nu
este o poveste ridicol ǎ. Oare cum a putut afla Joranum c ǎ Demerzel este un
robot?
— A, pǎi i-a spus Raych.
— Raych!
— Exact. Çi-a îndeplinit perfect misiunea, şi s-a întors teaf ǎr acasǎ, cu
promisiunea c ǎ mai târziu va fi f ǎcut conduc ǎtorul Sectorului Dahl.
Bineîn ţeles cǎ a fost crezut. Çtiam c ǎ aşa va fi.
— Adicǎ i-ai spus lui Raych c ǎ Demerzel este robot, iar el a trebuit s ǎ-i
transmit ǎ vestea asta lui Joranum?
Dors îl privi profund îngrozit ǎ.
— Nu, nu puteam face asta, spuse Seldon. Dar i-am cerut s ǎ-i spun ǎ lui
Joranum c ǎ Demerzel este robot. Este foarte convins c ǎ l-a min ţit pe
Joranum.
— Dar de ce, Hari? De ce?
— Nu m-am folosit de psihoistorie, de asta pot s ǎ te asigur. S ǎ nu cazi în
aceeaşi capcan ǎ ca şi Împ ǎratul. Pur şi simplu, am vrut ca Joranum s ǎ
cread ǎ cǎ Demerzel este robot. Este mycogenian prin na ştere, aşa cǎ i-a fost
împuiat capul cu basme despre robo ţi. În consecin ţǎ, era predispus s ǎ cread ǎ
şi a fost convins c ǎ publicul îl va crede.
— Çi publicul nu-l va crede?
 — Nu chiar. Dup ǎ ce trece şocul ini ţial, îşi vor da seama — sau îşi vor
închipui — cǎ este o idee aiurit ǎ. L-am convins pe Demerzel c ǎ trebuie s ǎ
apar ǎ la holoviziunea subeteric ǎ şi sǎ ţin ǎ un discurs care s ǎ fie difuzat în zonele-
cheie ale Imperiului şi în fiecare sector de pe Trantor. Va trebui s ǎ
vorbeascǎ despre orice altceva în afar ǎ de povestea cu robotul. Poate vorbi
despre multe altele, sunt destule crize în Imperiu. Oamenii vor asculta şi nu
vor auzi nimic despre robo ţi. Apoi, la sfâr şit, va fi întrebat despre manifest şi
nu va trebui s ǎ scoat ǎ nici un cuvânt. Nu va trebui decât s ǎ râd ǎ.
— Sǎ râd ǎ. Nu l-am v ǎzut niciodat ǎ pe Demerzel râzând. Nu zâmbe şte
aproape niciodat ǎ.
— De data aceasta, Dors, va râde. Nimeni nu concepe c ǎ un robot poate
face aşa ceva. Ai vǎzut robo ţi în holo-filmele de fic ţiune, nu-i a şa? Sunt
întotdeauna înf ǎţişaţi ca ni şte creaturi algoritmice, f ǎrǎ sentimente,
inumane... La asta se a şteapt ǎ oamenii din partea lor. Çi ca sǎ punem vârf...
Ţi-l aminte şti pe Sunmaster Fourteen, conduc ǎtorul religios al Mycogenului?
— Bineîn ţeles cǎ mi-l amintesc. Algoritmic, f ǎrǎ sentimente, inuman. Nu l-
am vǎzut sǎ râdǎ vreodat ǎ.
— Nici de data aceasta nu va râde. M-am interesat foarte îndeaproape de
acest Joranum, de când cu incidentul de la Stadion. Am aflat care este
numele lui adev ǎrat. Çtiu unde s-a n ǎscut, cine i-au fost p ǎrin ţii, unde a
învǎţat când era mic. Am trimis toate aceste dovezi lui Sunmaster Fourteen.
Nu cred c ǎ lui Sunmaster îi plac Evada ţii.
— Credeam c ǎ nu vrei s ǎ dai frâu liber manifest ǎrilor de intoleran ţǎ.
— Nu vreau. Nu am dat aceste informa ţii celor de la holoviziune, ci lui
Sunmaster Fourteen, care este în drept s ǎ le primeasc ǎ.
— Iar el va declan şa intoleran ţa.
— Bineîn ţeles cǎ nu o va declan şa. Nimeni de pe Trantor nu i-ar acorda
vreun pic de aten ţie lui Sunmaster, orice ar spune.
— Çi atunci, care-i ra ţionamentul?
— Vei vedea, Dors. Nu pot face o analiz ǎ psihoistoric ǎ a situa ţiei. Nici nu
ştiu dac ǎ este posibil. Sper doar ca ra ţionamentul meu s ǎ fie corect.

22

Eto Demerzel râse.

Nu era pentru prima oar ǎ. Stǎtea, împreun ǎ cu Hari Seldon şi Dors
Venabili, într-o camer ǎ unde nu-i putea spiona nimeni. Din când în când, la
un semnal al lui Hari, râdea.. Câteodat ǎ se lǎsa pe spate şi râdea în hohote,
dar Seldon d ǎdea nemul ţumit din cap:
— Aşa nu vei convinge niciodat ǎ.
Aşa cǎ Demerzel zâmbea şi râdea imediat dup ǎ aceea, cu o atitudine
demn ǎ. Seldon se strâmba:
— Sunt în mare încurc ǎtur ǎ. N-are nici un sens s ǎ-ţi spun bancuri. Tu nu
înţelegi poanta decât din punct de vedere intelectual. Va trebui pur şi simplu
sǎ memorezi sunetul.
— Foloseşte-te de înregistrarea holografic ǎ a altuia care râde, îi propuse
Dors.
— Nu! Aşa nu va p ǎrea niciodat ǎ natural. Ǎia nu sunt decât o ceat ǎ de
idioţi pl ǎtiţi sǎ cotcodǎceascǎ. Nu asta vreau. Încearc ǎ din nou, Demerzel.
Demerzel încerc ǎ din nou, şi tot a şa, pân ǎ când Seldon spuse în cele din
urm ǎ:
— În regul ǎ. Înregistreaz ǎ sunetul ǎsta şi reprodu-l atunci când ţi se va
pune întrebarea. Trebuie s ǎ pari amuzat. Oricât de bine ai râde, nu o po ţi
face cu figura ta serioas ǎ. Zâmbeşte pu ţin, o idee. Trage de col ţurile gurii.
Încet, gura lui Demerzel se deschise într-un zâmbet.
— Nu-i r ǎu, spuse mul ţumit Seldon. Po ţi sǎ faci ca ochii s ǎ-ţi scânteieze?
— Cum adic ǎ, sǎ-i "scânteieze", spuse indignat ǎ Dors. Nimeni nu poate
face aşa ceva. Este o metafor ǎ.
— Nu, nu este, spuse Seldon. Apare o lacrim ǎ în ochi — de fericire, triste ţe,
surpriz ǎ sau ce-o mai fi — şi reflexia luminii în ea creaz ǎ senzaţia.
— Çi chiar crezi c ǎ Demerzel poate l ǎcrima?
Demerzel spuse, foarte serios:
— Ochii mei pot produce lacrimi, pentru a cur ǎţa zona... dar nu în alte
scopuri. Poate c ǎ dacǎ îmi imaginez totu şi cǎ am ochii pu ţin irita ţi...
— Încearc ǎ, spuse Seldon. Nu- ţi poate cauza vreun r ǎu.
Aşa se face cǎ atunci când discursul la holoviziunea subeteric ǎ lu ǎ sfâr şit
şi cuvintele se transmiteau spre milioane de lumi cu o vitez ǎ de mii de ori mai
mare decât cea a luminii — cuvinte realiste, serioase, precise, f ǎrǎ încǎrcǎtur ǎ
retoric ǎ — nu se spusese nimic despre robo ţi — Demerzel se declar ǎ pregǎtit
sǎ rǎspund ǎ întreb ǎrilor.
Nu avu mult de a şteptat. Prima întrebare fu:
— Domnule Prim Ministru, sunte ţi robot?
Demerzel r ǎmase calm, l ǎsând tensiunea s ǎ creascǎ. Apoi zâmbi, trupul
lui se scutur ǎ u şor, dup ǎ care râse. Nu era un râs zgomotos, în hohote, dar
era sǎnǎtos. Râsul unuia care aprecia un banc bun. Un râs molipsitor.
Spectatorii chicotir ǎ, apoi râser ǎ împreun ǎ cu el.
Demerzel a ştept ǎ ca râsul s ǎ se termine, apoi, cu ochii scânteind, spuse:
— Chiar trebuie s ǎ r ǎspund la o astfel de întrebare? Crede ţi cǎ este
necesar?
Încǎ zâmbea, când imaginea se întunec ǎ progresiv, şi emisiunea lu ǎ
sfâr şit.

23

— Sunt sigur ca a mers, spuse Seldon. Normal. Nu se vor întoarce cu to ţii

la o sut ǎ optzeci de grade, instantaneu. Este nevoie de timp. Dar acum
lucrurile merg în direc ţia cea bun ǎ. Am observat asta atunci când am oprit
discursul lui Namarti, pe Stadionul Universit ǎţii. Publicul era de partea lui,
pân ǎ când l-am înfruntat cu curaj, de şi şansele nu erau de partea mea.
Publicul a trecut imediat de partea mea.
— Crezi cǎ este o situa ţie asem ǎnǎtoare? întreb ǎ neîncrez ǎtoare Dors.
— Bineîn ţeles. Deşi nu am psihoistoria la îndemân ǎ, mǎ pot folosi de
analogie... şi de creierul cu care m-am n ǎscut. Iat ǎ-l pe Primul Ministru,
atacat din toate p ǎrţile de acuza ţii, şi le înfrunt ǎ pe toate cu un zâmbet,
râzând. Nici un robot nu ar face a şa ceva, deci iat ǎ cel mai simplu mod de a
rǎspunde la întrebare. A şa cum e şi normal, simpatia a început s ǎ treac ǎ de
partea lui. Nimic nu mai poate opri acest proces. Dar nu suntem decât decât
la început. Va trebui s ǎ aştept ǎm sǎ vedem ce are de spus Sunmaster
Fourteen.
— Ai încredere şi în privin ţa asta?
— Absolut.

24

Tenisul era unul dintre sporturile favorite ale lui Hari, dar prefera s ǎ joace
decât s ǎ se uite la al ţii. Îl urm ǎri cu aten ţie, deci, pe Împ ǎratul Cleon care,
îmbr ǎcat în costum de sport, alerga pe teren s ǎ returneze mingea. Era vorba
de tenis Imperial, numit astfel deoarece îl practicau Împ ǎraţii, o versiune a
tenisului în care se folosea o rachet ǎ computerizat ǎ ce- şi putea modifica u şor
aspectul în func ţie de presiunea exercitat ǎ asupra mânerului. Hari încercase
de câteva ori s ǎ se acomodeze cu acest mod de joc, dar descoperi c ǎ
stǎpânirea rachetei computerizate i-ar cere mult ǎ practic ǎ... iar t impul lui
Hari Seldon era mult prea pre ţios pentru o astfel de preocupare neînsemnat ǎ.
Cleon trimise mingea într-o pozi ţie din care nu se mai putea returna şi
câştigǎ jocul. Ie şi în pas alerg ǎtor de pe teren, în aplauzele moderate ale
func ţionarilor care priviser ǎ.
— Felicit ǎri, Sire, îi spuse Seldon. A ţi fǎcut un joc minunat.
Cleon r ǎspunse, indiferent:
— Crezi, Seldon? To ţi sunt foarte aten ţi sǎ mǎ lase sǎ câştig. Asta nu-mi
face nici o pl ǎcere.
— În acest caz, Sire, spuse Seldon, a ţi putea ordona subalternilor s ǎ joace
mai bine.
— N-ar fi de nici un folos. Tot ar avea grij ǎ sǎ piard ǎ. Iar dac ǎ ar câştiga,
aş fi şi mai pu ţin satisf ǎcut decât dac ǎ aş câştiga eu din cauz ǎ cǎ mǎ lasǎ ei.
Nu e deloc pl ǎcut s ǎ fii Împ ǎrat, Seldon. Joranum ar fi aflat asta... dac ǎ ar fi
reu şit sǎ devin ǎ.
Disp ǎru în cabina Imperial ǎ de du ş. Ieşi destul de repede, sp ǎlat, uscat şi
îmbr ǎcat într-o ţinut ǎ mult mai oficial ǎ.
— Seldon, spuse el facându-le semn celorlal ţi sǎ se îndep ǎrteze, terenul de
tenis ofer ǎ o protec ţie maxim ǎ faţǎ de urechile indiscrete, iar vremea este
deosebit de frumoas ǎ, aşa cǎ hai sǎ nu intr ǎm în ǎuntru. Am citit mesajul
mycogenian al lui Sunmaster Fourteen. Este adev ǎrat?
— Desigur, Sire. Dup ǎ cum aţi citit, Joranum a fost denun ţat. Este un
Evadat. L-au acuzat de blasfemie, în cei mai duri termeni.
— Asta înseamn ǎ cǎ s-a terminat cu el?
— Îi reduce importan ţa în mod fatal, Sire. Pu ţini mai accept ǎ acum ideea
tr ǎznit ǎ cu Primul Ministru-robot. Mai mult, Joranum s-a dovedit mincinos şi
fals. Mai r ǎu, a fost prins cu minciuna.
— Da, spuse gânditor Cleon, a fost prins cu minciuna. Adic ǎ dacǎ nu eşti
prins cu minciuna înseamn ǎ cǎ eşti viclean, iar asta este de admirat; iar dac ǎ
eşti prins, asta înseamn ǎ cǎ eşti prost, iar pentru asta nu te admir ǎ nimeni.
— Aţi sesizat esen ţialul, Sire.
— Deci, Joranum nu mai reprezint ǎ un pericol.
— Nu putem fi siguri, Sire. S-ar putea reface, chiar şi în aceste condi ţii. Çi-
a pǎstrat organiza ţia, iar unii dintre adep ţi îi vor r ǎmâne loiali. Istoria
prezint ǎ exemple de personalit ǎţi care au revenit dup ǎ dezastre la fel de mari
ca şi acesta... sau chiar mai mari.
— În cazul ǎsta, sâ-l execut ǎm.
Seldon d ǎdu din cap:
— Nu ar fi în ţelept, Sire. Nu cred ca v-ar pl ǎcea sǎ creaţi un martir sau s ǎ
apǎreţi ca un despot.
Cleon se încrunt ǎ:
— Acum ai vorbit exact ca Demerzel. Ori de câte ori vreau s ǎ întreprind
vreo acţiune mai energic ǎ, îmi şopteşte cuvântul "despot". Au existat Împ ǎraţi
care au ac ţionat energic, au fost admira ţi din cauza asta şi au fost considera ţi
puternici şi importan ţi.
— Fǎrǎ îndoial ǎ, Sire, dar tr ǎim vremuri tulburi. Execu ţiile nu sunt
necesare. V ǎ pute ţi atinge scopul într-un mod care va face s ǎ pǎreţi înţelept
şi binevoitor.
 — Sǎ par înţelept?
— Sǎ f i Ui în ţelept. M-am exprimat gre şit. A-l executa pe Joranum ar
însemna s ǎ vǎ rǎzbuna ţi, ceea ce nu ar fi de demnitatea voastr ǎ. Însǎ, ca
Împ ǎrat, aveţi o atitudine tolerant ǎ — patern ǎ chiar — faţǎ de credin ţele
poporului vostru. Nu face ţi nici o deosebire, deoarece sunte ţi Împ ǎratul tuturor.
— Ce vrei sǎ spui?
— Spun, Sire, c ǎ Joranum a jignit sensibilitatea mycogenienilor şi sunte ţi
îngrozit de sacrilegiul s ǎu. Mai ales c ǎ Joranum este mycogenian. Deci, cel
mai bun lucru pe care-l pute ţi face este s ǎ-l daţi pe mâna lor, s ǎ se ocupe ei
de el. Veţi fi aplaudat pentru grija voastr ǎ Imperial ǎ faţǎ de supu şi.
— Çi mycogenienii îl vor executa?
— Foarte posibil, Sire. Legile lor împotriva blasfemiei sunt deosebit de
severe. În cel mai fericit caz, îl vor condamna la munc ǎ silnic ǎ pe viaţǎ.
Cleon zâmbi:
— Foarte bine. Eu apar ca omenos şi iert ǎtor, iar ei fac treaba murdar ǎ.
— Ar face-o, Sire, dac ǎ l-aţi da pe mâna lor. Îns ǎ astfel a ţi crea un martir.
— Stai cǎ m-ai z ǎpǎcit. Deci, ce vrei s ǎ fac?
— Îl pune ţi pe Joranum s ǎ aleagǎ. Îi spune ţi cǎ grija voastr ǎ faţǎ de
supu şii Imperiului v ǎ obligǎ sǎ-l daţi pe mâna mycogenienilor pentru a fi
judecat, dar c ǎ omenia voastr ǎ se teme cǎ mycogenienii ar putea fi prea
severi. Deci, ca alternativ ǎ, poate alege s ǎ fie exilat pe Nishaya, lumea micu ţǎ
şi izolat ǎ din care pretinde cǎ a venit, s ǎ-şi duc ǎ restul vie ţii în lini şte şi
anonimat. Ve ţi avea grij ǎ sǎ fie bine p ǎzit, desigur.
—Çi asta va rezolva lucrurile?
— Desigur. Joranum ar accepta o adev ǎrat ǎ sinucidere dac ǎ s-ar întoarce
în Mycogen... iar mie nu mi se pare c ǎ este genul lui. Sunt sigur c ǎ va alege
Nishaya şi cu toate c ǎ aceasta este varianta preferabil ǎ, nu este deloc eroic ǎ.
Ca refugiat în Nishaya, nu ştiu cum ar putea conduce o mi şcare destinat ǎ a
cuceri Imperiul. Adep ţii lui se vor împr ǎştia. Ar urma un martir, cu un zel teribil.
Dar ar fi greu de crezut c ǎ vor urma un la ş.
— Fantastic! Cum ai reu şit s ǎ-ţi dai seama de toate astea, Seldon?
În vocea lui Cleon se sim ţea nota de admira ţie.
— Ei bine, spuse Seldon, este normal s ǎ presupui...
— Las-o balt ǎ, spuse deodat ǎ Cleon. Nu cred c ǎ-mi vei spune adev ǎrul
sau cǎ-l voi în ţelege dacǎ mi-l vei spune. Îns ǎ am şi eu ceva de spus.
Demerzel va p ǎrǎsi postul. Aceast ǎ ultim ǎ criz ǎ a fost prea dur ǎ. Sunt de
acord cu el c ǎ a sosit timpul s ǎ se retrag ǎ. Dar eu nu m ǎ pot descurca f ǎrǎ un
Prim Ministru şi, din acest moment, tu e şti acela.
— Sire! exclam ǎ Seldon într-un amestec de perplexitate şi oroare.
— Primul Ministru Hari Seldon, spuse calm Cleon. Aceasta este dorin ţa
Împ ǎratului.

25

— Nu te alarma, spuse Demerzel. A fost sugestia mea. Eu am stat prea

mult în acest post, iar succesiunea crizelor a ajuns în punctul la care luarea
în considerare a celor Trei Legi m ǎ paralizeaz ǎ. Tu eşti succesorul firesc.
— Nu sunt succesorul firesc, spuse cu aprindere Seldon. Ce ştiu eu
despre cum trebuie condus Imperiul? Împ ǎratul este nes ǎbuit dac ǎ îşi
închipuie c ǎ am rezolvat aceast ǎ criz ǎ cu ajutorul psihoistoriei. Dar nu este
aşa.
— Nu are importan ţǎ, Hari. Dac ǎ crede cǎ ai o solu ţie psihoistoric ǎ,
atunci va avea încredere în tot ce faci, iar asta va face din tine un bun Prim Ministru.
— El are încredere în mine, iar eu îl conduc spre dezastru.
— Am convingerea c ǎ bunul t ǎu sim ţ — sau intui Uia — te va ţine pe
calea cea corect ǎ... cu sau f ǎrǎ psihoistorie.
— Dar ce m ǎ voi face eu f ǎrǎ tine... Daneel?
— Îţi mul ţumesc c ǎ mi-ai spus a şa. De-acum nu mai sunt Demorzel. Sunt
doar Daneel. Cât despre ce vei face f ǎrǎ mine... Ce-ar fi s ǎ încerci s ǎ pui în
practic ǎ unele dintre ideile lui Joranum referitoare la egalitate şi dreptate
social ǎ? El poate c ǎ nu vorbea sincer — le-a folosit doar pentru a- şi câştiga
susţin ǎtori — dar ideile nu sunt rele. Çi gǎseşte o modalitate pentru ca Raych
sǎ te ajute în aceast ǎ privin ţǎ. A fǎcut a şa cum i-ai spus tu, împotriva
atracţiei pe care o sim ţea faţǎ de ideile lui Joranum. Poate c ǎ se simte
mizerabil din cauza asta, aproape un tr ǎdǎtor. Demonstreaz ǎ-i cǎ nu este. În
plus, vei putea munci cu toate for ţele la psihoistorie, pentru c ǎ Împ ǎratul va
fi al ǎturi de tine, trup şi suflet.
— Dar tu ce vei faee, Daneel?
— Mai sunt şi alte lucruri în Galaxie de care trebuie s ǎ mǎ ocup. Exist ǎ în
continuare Legea Zero şi trebuie s ǎ am grij ǎ de binele omenirii, în m ǎsura în
care îmi pot da seama care este acela. Çi, Hari...
— Da, Daneel.
— O ai în continuare pe Dors.
Seldon aprob ǎ din cap:
— Da, o am în continuare pe Dors.
Fǎcu o pauz ǎ înainte de a apuca mâna ferm ǎ a lui Daneel şi a spune:
— Adio, Daneel.
— Adio, Hari, r ǎspunse Daneel.
Çi cu aceasta, robotul se întoarse şi plec ǎ. Roba grea de Prim Ministru
foşnea în timp ce el se îndep ǎrta cu capul sus, cu spatele drept, prin culoarul
înalt al Palatului.
Seldon r ǎmase locului câteva minute dup ǎ plecarea lui Daneel, pierdut în
gânduri. Apoi începu s ǎ mearg ǎ în direc ţia apartamentului Primului Ministru.
Mai avea un lucru s ǎ-i spun ǎ lui Daneel, cel mai important lucru.
Ezit ǎ, în holul blând luminat, înainte de a intra. Dar camera era goal ǎ.
Roba închis ǎ la culoare era aranjat ǎ pe un scaun. Camerele Primului
Ministru purtar ǎ ecoul ultimelor cuvinte ale lui Hari adresate robotului:
"Adio, prietene." Eto Demerzel plecase; R. Daneel Olivaw disp ǎruse.

PARTEA A II -A
CLEON I

CLEON I — ... Deşi adesea s-a spus c ǎ a fost ultimul Împ ǎrat sub care
Primul Imperiu Galactic a r ǎmas suficient de unit şi destul de prosper,
domnia de un sfert de secol a lui Cleon I a fost una de declin. Acest lucru
nu poate f i pus pe seama lui, deoarece declinul Imperiului avea la baz ǎ
factori politici şi economici prea puternici pentru ca cineva s ǎ le mai poat ǎ f
ace f a Uǎ în acea vreme. A avut noroc în alegerea Primilor Mini ştr i
— Eto Demerzel şi apoi Hari Seldon. A avut încredere în f inalizarea cu
succes a psihois toriei. Cleon şi Seldon, ca Uinte ale Conspir a Uiei
Joranumite f inale, cu apogeul s ǎu bizar...
ENCICLOPEDIA GALACTICA

MANDELL GRUBER era un om fericit. Cel pu ţin, aşa credea Hari Seldon,
care se opri din plimbarea de diminea ţǎ pentru a-l privi.
Gruber, probabil în vârst ǎ de cincizeci de ani, cu câ ţiva ani mai tân ǎr
decât Seldon, era pu ţin adus de spate din cauza neîntreruptei sale munci pe
domeniile Palatului Imperial, îns ǎ avea o faţǎ bine-dispus ǎ, bine b ǎrbierit ǎ,
pielea capului era rozalie, acoperit ǎ nu foarte mult de p ǎrul blond şi rar.
Fluiera încet în timp ce inspecta frunzele tufi şurilor pentru a descoperi vreun
semn de infec ţie datorat ǎ insectelor.
Desigur, nu el era Gr ǎdinarul Çef. Grǎdinarul Çef al domeniilor Palatului
Imperial era un înalt func ţionar, care avea un birou somptuos într-una din
clǎdirile enormului complex Imperial, cu o armat ǎ de bǎrbaţi şi femei la
dispozi ţie. Probabil c ǎ nu avea mai mult de o ocazie sau dou ǎ pe an pentru
inspectarea domeniilor Imperiale.
Gruber era unul din acea armat ǎ. Seldon ştia cǎ avea titlul de Gr ǎdinar
Clasa întâi, pe care îl câ ştigase pe merit, în treizeci de ani de serviciu
conştiincios.
Seldon, stând pe aleea cu pietri ş perfect nivelat ǎ, i se adres ǎ:
— Încǎ o zi minunat ǎ, Gruber.
Gruber ridic ǎ privirea şi clipi din ochi:
— Da, într-adev ǎr, domnule Prim Ministru, şi îmi pare r ǎu pentru cei care
stau închi şi în ǎuntru.
— Adicǎ aşa cum sunt şi eu pe cale s ǎ fac.
— Domnule Prim Ministru, dumneavoastr ǎ nu aveţi nevoie s ǎ fiţi
compǎtimit, dar dac ǎ mergeţi sǎ disp ǎreţi într-una din cl ǎdirile acelea pe o zi
ca asta, cei ferici ţi ca mine putem sim ţi un pic de p ǎrere de r ǎu pentru
dumneavoastr ǎ.
— Mǎ bucur c ǎ te gânde şti la mine, Gruber, dar s ǎ ştii c ǎ sub cupol ǎ se
aflǎ patruzeci de miliarde de trantorieni. Î ţi pare r ǎu pentru to ţi?
— Da, într-adev ǎr. Mǎ bucur c ǎ nu sunt de origine trantorian ǎ, şi m-am
putut califica pe postul de gr ǎdinar. Pu ţini oameni muncesc în aceast ǎ lume
sub cerul liber, dar eu sunt unul dintre ei, unul dintre pu ţinii noroco şi.
— Vremea nu este întotdeauna tot atât de frumoas ǎ ca ast ǎzi.
— Este adev ǎrat. Am stat aici afar ǎ în ploi toren ţiale şi în furtuni
puternice. Îns ǎ, dacǎ îţi iei haine potrivite... Privi ţi...
Çi Gruber deschise larg bra ţele, la fel de larg ca şi zâmbetul de pe figur ǎ,
ca pentru a îmbr ǎţişa imensa întindere a domeniilor Palatului.
— ... Am prieteni aici... copacii, paji ştile şi toate formele de via ţǎ animal ǎ
care îmi ţin companie... şi gardurile vii care trebuie s ǎ creascǎ în form ǎ
geometric ǎ, pânǎ şi iarna. A ţi vǎzut vreodat ǎ geometria domeniilor, domnule
Prim Ministru?
— Mǎ uit la ea chiar acum, nu-i a şa?
— Vorbeam de planuri; dac ǎ le-aţi vedea, aţi putea aprecia totul... şi într-
adevǎr, sunt minunate. Au fost f ǎcute de Tapper Savand, acum peste o sut ǎ
de ani, şi de-atunci au fost aduse foarte pu ţine modific ǎri. Tapper a fost un
mare horticultor, cel mai mare... şi a venit de pe planeta mea.
— Anacreon, nu-i a şa?
 — Într-adev ǎr. O lume îndep ǎrtat ǎ, aflat ǎ la periferia Galaxiei, unde
natura înc ǎ nu a fost domesticit ǎ şi viaţa poate fi frumoas ǎ. Am venit aici pe
când eram un pu ştan cu ca ş la gur ǎ şi m-a angajat actualul Gr ǎdinar Çef,
care fusese învestit în func ţie pe vremea vechiului Împ ǎrat. Desigur, acum se
vorbeşte de refacerea planurilor.
Gruber oft ǎ din r ǎrunchi şi dǎdu din cap:
— Ar fi o gre şealǎ. Sunt foarte bune a şa cum sunt acum: bine
propor ţionate, bine echilibrate, pl ǎcute ochiului şi sufletului. Dar este
adevǎrat c ǎ de-a lungul istoriei domeniile au fost din când în când rearanjate.
Împ ǎraţii se satur ǎ de cele vechi şi caut ǎ întotdeauna ceva nou, ca şi cum
dacǎ e mai nou înseamn ǎ cǎ e şi mai bun. Actualul nostru Împ ǎrat, lung ǎ sǎ-
i fie via ţa, a pl ǎnuit rearanjarea împreun ǎ cu Gr ǎdinarul Çef. Cel pu ţin, aşa
vorbesc gr ǎdinarii între ei.
Aceste ultime cuvinte le ad ǎugase repede, ca şi cum se sim ţea ru şinat c ǎ
rǎspândea bârfele din Palat.
— S-ar putea ca asta s ǎ nu se întâmple prea curând, spuse Seldon.
— Sper cǎ nu, domnule Prim Ministru. V ǎ rog, dacǎ aveţi pu ţin timp s ǎ vǎ
rupe ţi de la munca istovitoare pe care o depune ţi, studia ţi actualele planuri
ale domeniilor. Sunt de o frumuse ţe rar ǎ şi, dacǎ ar fi dup ǎ mine, nu ar
trebui mi şcate din loc nici m ǎcar o frunz ǎ, sau o floare, sau un iepure,
nicǎieri în toate aceste sute de kilometri p ǎtraţi.
Seldon zâmbi:
— Eşti un om cu un suflet foarte sensibil, Gruber. Nu m-ar mira dac ǎ într-
o zi vei ajunge Gr ǎdinar Çef.
— Fie ca Soarta s ǎ mǎ fereascǎ de aşa ceva. Gr ǎdinarul Çef nu respir ǎ aer
curat, nu vede peisaje naturale, şi uit ǎ tot ceea ce a înv ǎţat de la natur ǎ.
Trǎieşte acolo...
Çi Gruber ar ǎtǎ cu degetul, dispre ţuitor:
— ... şi cred c ǎ nu mai ştie sǎ deosebeasc ǎ un tufi ş de o fântân ǎ artezian ǎ.
Preţ de o clip ǎ, se pǎru c ǎ Gruber avea de gând s ǎ-şi expectoreze
dispre ţul, îns ǎ nu reu şi sǎ gǎseascǎ un loc în care s ǎ merite s ǎ scuipe.
Seldon râse înceti şor:
— Gruber, este o încântare s ǎ discute omul cu tine. Când sunt cople şit de
greut ǎţile îndatoririlor zilnice, îmi face pl ǎcere sǎ-mi petrec câteva clipe
ascultându- ţi filozofia despre via ţǎ.
— Ah, domnule Prim Ministru, eu nu sunt filozof. Educa ţia mea a fost
foarte sumar ǎ.
— Nu ai nevoie de instruire pentru a fi un filozof. Î ţi trebuie doar o minte
activǎ şi experien ţa vieţii. Ai grij ǎ, Gruber. S-ar putea s ǎ te promovez.
— Dacǎ mǎ lǎsaţi aşa cum sunt, domnule Prim Ministru, ve ţi avea
recuno ştin ţa mea neţǎrmurit ǎ.
Seldon zâmbi în timp ce se îndep ǎrta, îns ǎ zâmbetul i se topi pe m ǎsur ǎ
ce mintea i se întorcea din nou la problemele curente. Zece ani ca Prim
Ministru... şi dacǎ ar şti Gruber cât de grea ţǎ i se fǎcuse lui Seldon de postul
sǎu, compasiunea sa nu ar mai avea limite. Î şi putea da Gruber seama c ǎ
progresele lui Seldon în domeniul psihoistoriei îl preveneau c ǎ în curând se
va confrunta cu o dilem ǎ insuportabil ǎ?

Plimbarea tacticoas ǎ şi meditativ ǎ a lui Seldon pe domenii reprezenta

parc ǎ un simbol al p ǎcii. Era greu de crezut c ǎ aici, pe domeniul Împ ǎratului,
se afla o lume care, cu excep ţia acestei zone, era în întregime acoperit ǎ de
cupol ǎ. Aici, pe acest petic de p ǎmânt, se putea sim ţi ca pe lumea sa natal ǎ,
Helicon, sau ca pe lumea din care venea Gruber, Anacreon.
Desigur, senza ţia de pace era o iluzie. Domeniile erau stra şnic p ǎzite... împǎnate
cu ofi ţeri de securitate.
Pe vremuri, acum o mie de ani, domeniile Palatului Imperial — mult mai
pu ţin somptuoase, mai pu ţin diferite de o lume care de-abia începea s ǎ înal ţe
cupole peste diverse regiuni — erau deschise tuturor cet ǎţenior, şi Împ ǎratul
însu şi se putea plimba pe alei, nep ǎzit, înclinând binevoitor din cap la
saluturile supu şilor s ǎi.
Acum, totul se schimbase. Locul fusese ocupat de securitate şi nimeni,
nici chiar de pe Trantor, nu putea p ǎtrunde f ǎrǎ permis pe domenii. Îns ǎ
acest lucru nu putea înl ǎtura pericolul, deoarece atunci când venea, venea
din partea func ţionarilor Imperiali nemul ţumi ţi şi din partea solda ţilor
neloiali şi corup ţi. Paradoxal, pentru Împ ǎrat şi echipa sa, pericolul venea din
interiorul domeniilor. Ce s-ar fi întâmplat dac ǎ, acum zece ani, Seldon n-ar fi
fost înso ţit de Dors Venabili?
Nu se împlinise nici m ǎcar un an de când era Prim Ministru, şi i se
pǎruse absolut normal (dup ǎ consumarea faptului) ca s ǎ existe nemul ţumiri
şi izbucniri de invidie datorate nea şteptatei sale alegeri pe acest post. Mul ţi
alţii, mai bine preg ǎtiţi practic — dup ǎ ani întregi de serviciu — erau
îndrept ǎţiţi sǎ priveasc ǎ cu mânie aceast ǎ alegere. Ei nu ştiau despre
psihoistorie, sau despre importan ţa pe care o acorda Împ ǎratul acesteia, şi
cea mai u şoar ǎ cale de a corecta situa ţia era sǎ se corup ǎ unul dintre protec-
torii permanen ţi ai Primului Ministru.
Dors probabil c ǎ fusese mult mai suspicioas ǎ decât Seldon. Sau poate c ǎ,
dup ǎ dispari ţia de pe scen ǎ a lui Demerzel, fusese instruit ǎ sǎ-l protejeze pe
Seldon cu şi mai mare b ǎgare de seam ǎ. Adevǎrul este c ǎ în primii ani în care
fusese Prim Ministru, Dors st ǎtuse lâng ǎ el mai mult decât oricând.
Çi în dup ǎ-amiza târzie a unei zile c ǎlduroase şi însorite, Dors remarcase
sclipirea soarelui la apus — un soare care nu se putea vedea niciodat ǎ sub
cupola Trantor-ului — pe metalul unui blaster.
— Jos, Hari! strig ǎ ea.
Paşii ei zdrobir ǎ iarba, îndreptându-se rapid spre sergent.
— Dǎ-mi blasterul, Sergent, spuse ea încordat ǎ.
Presupusul asasin, surprins pentru moment de nea şteptata apari ţie a
unei femei care fugea spre el, ridic ǎ blasterul.
Dar ea era deja lâng ǎ el, prinzându-l cu o strânsoare de o ţel de
încheietura mâinii drepte şi ridicându-i-o în aer.
— Arunc ǎ-l, spuse ea printre din ţii încle ştaţi.
Figura sergentului se schimonosi în timp ce încerca s ǎ-şi elibereze bra ţul.
— Nu încerca, Sergent, spuse Dors. Genunchiul meu este la zece
centimetri dep ǎrtare de pântecul t ǎu şi dacǎ îndr ǎzneşti sǎ clipe şti m ǎcar,
organele tale genitale vor deveni istorie. R ǎmâi nemi şcat. Perfect. Bun, acum
desfǎ palma. Dac ǎ nu arunci acum blasterul, î ţi rup bra ţul.
Un gr ǎdinar sosi în fug ǎ, purtând o grebl ǎ asupra sa. Dors îi f ǎcu semn
sǎ plece. Sergentul l ǎsǎ blasterul s ǎ cadǎ la pǎmânt.
Sosi şi Seldon:
— Lasǎ-l în seama mea, Dors.
— Nu. Urcǎ-te în copacii ǎia, dar ia şi blasterul cu tine. Poate sunt
implica ţi şi alţii. S-ar putea s ǎ fie preg ǎtiţi sǎ acţioneze.
Dors nu-l sl ǎbise pe sergent din strânsoare.
— Acum, Sergent, spuse ea, doresc s ǎ-mi spui numele celui care te-a
convins s ǎ atentezi la via ţa Primului Ministru... şi numele tuturor celorlal ţi
care sunt implica ţi în acest atentat.
 Sergentul r ǎmase mut.
— Nu fi prost! spuse Dors. Vorbe şte!
Îi r ǎsuci bra ţul şi sergentul c ǎzu în genunchi. Îi puse piciorul în gât:
— Dacǎ ai impresia c ǎ tǎcerea te aranjeaz ǎ, îţi zdrobesc laringele şi vei
rǎmâne pentru totdeauna mut. Îns ǎ, înainte de asta, te voi avaria rǎu de
tot... N-am sǎ-ţi las nici un os nezdrobit. A şa cǎ ai face mai bine s ǎ vorbe şti.
Sergentul vorbi.
Mai târziu, Seldon îi spuse lui Dors:
— Cum de-ai putut face una ca asta, Dors? Niciodat ǎ nu mi te-am
închipuit capabil ǎ de atâta... violen Uǎ.
Dors replic ǎ, rece:
— Nu i-am f ǎcut mult r ǎu, Hari. Amenin ţarea a fost suficient ǎ. În orice
caz, securitatea ta trecea pe locul întâi.
— Ar fi trebuit s ǎ mǎ laşi pe mine s ǎ mǎ ocup de el.
— De ce? Pentru a- ţi salva mândria masculin ǎ? În primul rând, nu ai fi
fost suficient de rapid. În al doilea rând, orice ai fi reu şit sǎ faci, trebuie s ǎ ţii
cont cǎ eşti b ǎrbat şi ar fi fost de a şteptat, din partea ta, s ǎ ai o reacţie pe
mǎsur ǎ. Însǎ eu sunt femeie, iar femeile, a şa cum cred majoritatea
oamenilor, nu sunt considerate tot atât de feroce ca b ǎrbaţii şi, în general, nu
ar avea puterea s ǎ facǎ ceea ce am fǎcut eu. Povestea se va amplifica pe
mǎsur ǎ ce va fi transmis ǎ din gur ǎ în gur ǎ şi toţi se vor teme de mine.
Nimeni nu va mai încerca s ǎ-ţi facǎ vreun r ǎu, pentru c ǎ se va teme de mine.
— De teama ta şi de teama execu ţiei. Sergentul şi complicii lui vor fi
executa ţi, ştii?
Auzind acestea, o expresie de suferin ţǎ întunec ǎ faţa de obicei calm ǎ a lui
Dors, ca şi cum nu putea suporta gândul c ǎ sergentul tr ǎdǎtor urma s ǎ fie
executat, de şi acesta l-ar fi omorât f ǎrǎ şovǎial ǎ pe iubitul ei Hari.
— Dar nu este necesar ǎ executarea conspiratorilor, exclam ǎ ea. Exilul este
foarte potrivit.
— Nu, spuse Seldon. Este prea târziu. Cleon nu vrea s ǎ audǎ de nimic în
afar ǎ de execu ţie. Îl pot cita... dac ǎ doreşti.
— Adicǎ s-a hot ǎrât deja?
— Pe loc. I-am spus c ǎ exilul sau închisoarea erau suficiente, îns ǎ el a
spus nu. A spus: "De fiecare dat ǎ când încerc s ǎ rezolv o problem ǎ prin
acţiune direct ǎ şi de for ţǎ, mai întâi Demerzel şi apoi tu mi-a ţi vorbit de
«despotism» şi «tiranie». Îns ǎ acesta este Palatul meu. Acestea sunt domeniile
mele. Aceştia sunt gardienii mei. Siguran ţa mea depinde de siguran ţa
acestui loc şi de loialitatea oamenilor mei. Crezi c ǎ orice abatere de la
loialitatea absolut ǎ poate fi pedepsit ǎ cu altceva decât cu moartea imediat ǎ?
Cum altfel vei fi tu în siguran ţǎ? Cum altfel voi fi eu în siguran ţǎ?" I-am spus
cǎ vor trebui judeca ţi. "Sigur," a spus el, "va avea loc o judecat ǎ militar ǎ
sumar ǎ şi nu m ǎ aştept s ǎ existe vreun vot împotriva execu ţiei. Le voi spune
clar care este inten ţia mea."
Dors p ǎrea îngrozit ǎ:
— Vorbeşti foarte calm despre toate astea. E şti de acord cu Împ ǎratul?
Seldon aprob ǎ stânjenit din cap:
— Da.
— Pentru c ǎ a fost un atentat la via ţa ta. Ţi-ai abandonat principiile de
dragul r ǎzbun ǎrii?
— Haide, Dors, ştii c ǎ nu sunt o persoan ǎ r ǎzbun ǎtoare. Totu şi, nu numai
eu, sau Împ ǎratul, am fost în pericol. Istoria recent ǎ a Imperiului ne arat ǎ
clar c ǎ Împ ǎraţii se perind ǎ pe tron. Psihoistoria trebuie protejat ǎ. Chiar
dacǎ eu pǎţesc ceva, psihoistoria va fi odat ǎ şi-odat ǎ creat ǎ. Însǎ Imperiul se
pr ǎbu şeşte vertiginos, nu putem a ştepta... şi doar eu am avansat suficient de
mult pentru a o ob ţine la timp.
— Atunci ar trebui s ǎ-i înve ţi şi pe alţii ceea ce ştii tu, spuse serioas ǎ
Dors.
— Chiar asta şi fac. Yugo este un succesor foarte bun şi am adunat un
grup de tehnicieni care vor fi folositori ceva mai târziu, dar nu vor fi tot atât...
Se opri.
— Nu vor fi tot atât de buni ca şi tine? continu ǎ ea. Tot atât de în ţelepţi,
de capabili? Asta ai vrut s ǎ spui?
— Întâmpl ǎtor, chiar a şa cred, spuse Seldon. Sunt şi eu om. Psihoistoria
este a mea şi, dacǎ o pot realiza, a ş dori ca meritele s ǎ-mi fie atribuite mie.
— Oameni, oft ǎ Dors dând din cap aproape cu triste ţe.
Execu ţiile avur ǎ loc. De peste un secol nu se mai v ǎzuse o astfel de
epurare. Doi Mini ştri, cinci func ţionari din e şaloanele inferioare, şi patru
soldaţi, inclusiv nefericitul sergent, fur ǎ trimi şi la moarte. To ţi gardienii care
nu au f ǎcut fa ţǎ unor verific ǎri riguroase au fost elibera ţi din serviciu şi exila
ţi în Provinciile îndep ǎrtate.
De atunci, nu s-a mai dat vreun semn de neloialitate. Atât de notorie
devenise grija cu care era p ǎzit Primul Ministru, ca s ǎ nu mai spunem nimic
despre terifianta femeie — "Tigroaica" i se spunea — care îl supraveghea, încât
Dors nici nu mai avea nevoie s ǎ se ţin ǎ mereu de el. Prezen ţa ei invizibil ǎ era
un scut perfect şi Împ ǎratul Cleon se bucur ǎ timp de aproape zece ani de o
securitate lini ştit ǎ şi absolut ǎ.
Însǎ acum, psihoistoria ajunsese în punctul în care putea face predic ţii,
într-un anume sens. Seldon, traversând domeniile de la birou (Prim Ministru)
la laborator (psihoistoric) î şi dǎdea seama, cu nelini şte, cǎ aceast ǎ perioad ǎ
de pace avea mari şanse sǎ se termine.

Çi totu şi, chiar şi aşa, Seldon nu- şi putu reprima sentimentul de

satisfac ţie care îl înv ǎlui atunci când intr ǎ în laboratorul s ǎu.
Cum se mai schimbaser ǎ lucrurile!
Totul începuse acum dou ǎzeci de ani, cu încerc ǎrile ezitante pe care le
fǎcuse pe un computer heliconian de mâna a doua.
Atunci, pentru prima oar ǎ, i se revelase într-o manier ǎ vagǎ ceea ce avea
sǎ devin ǎ matematic ǎ parahaotic ǎ.
Apoi au fost anii petrecu ţi la Universitatea Streeling, când el şi Yugo
Amaryl, muncind împreun ǎ, au încercat s ǎ pun ǎ ordine în ecua ţii, sǎ scape
de inconveniente şi sǎ gǎseascǎ o modalitate de modelare a celor mai dificile
efecte haotice. F ǎceau, într-adev ǎr, progrese foarte mici.
Dar acum, dup ǎ zece ani petrecu ţi în postul de Prim Ministru, avea o
întreag ǎ clǎdire plin ǎ cu cele mai noi versiuni de computere şi o întreag ǎ
echip ǎ de oameni muncind la o mare varietate de probleme.
Din necesitate, nimeni din echipa sa — excepţie fǎcând, desigur , Yugo şi el
însu şi — nu erau la curent cu altceva în afara problemelor de care se ocupau.
Fiecare lucra cu o mic ǎ râpǎ sau cu o mic ǎ paji şte, pe giganticul munte al
psihoistoriei, pe care doar Seldon şi Amaryl îl puteau vedea în toat ǎ
imensitatea sa. Ba chiar şi ei îl vedeau neclar, vârfurile fiind ascunse în nori,
pantele înv ǎluite în cea ţǎ.
Desigur, Dors Venabili avea dreptate. Va trebui s ǎ-şi ini ţieze oamenii în
misterul întregii psihoistorii. Psihoistoria nu mai putea fi manevrat ǎ de
numai doi oameni. În plus, Seldon îmb ǎtrânea. Chiar dac ǎ putea privi înainte
câteva decenii, anii celor mai fructuoase realiz ǎri se aflau, cu siguran ţǎ, în
spatele s ǎu.
Chiar şi Amaryl va împlini peste o lun ǎ treizeci şi nou ǎ de ani. De şi putea
fi considerat înc ǎ tân ǎr, nu era prea tân ǎr pentru un matematician... şi
lucrase la rezolvarea problemelor aproape tot atât de mult ca şi Seldon.
Capacitatea sa de acceptare a unor idei noi, tangen ţiale, putea, de asemenea,
sǎ se fi diminuat.
Amaryl îl v ǎzuse intrând şi apropiindu-se. Seldon îl privi cu drag. Amaryl
era tot atât de dahlit ca şi Raych. Totu şi, Amaryl, în ciuda fizicului musculos
şi staturii scunde, nu p ǎrea deloc dahlit. Îi lipsea musta ţa, îi lipsea accentul,
îi lipsea, dup ǎ toate aparen ţele, con ştiin ţa faptului c ǎ este dahlit. Ba chiar
fusese de-a dreptul insensibil la lozincile lui Jo-Jo Joranum, atât de pe placul
oamenior din Dahl.
Ca şi cum Amaryl nu apar ţinea unui sector sau unei planete, nici m ǎcar
Imperiului. El apar ţinea — complet — psihoistoriei.
Seldon fu cuprins de un acces de nemul ţumire. El era con ştient de
primele dou ǎ decenii petrecute pe Helicon şi se considera înc ǎ heliconian. Se
întreb ǎ dacǎ acest lucru nu îl va tr ǎda, deviindu-i gândurile de la
psihoistorie. Ideal, pentru a folosi în mod corect psihoistoria, trebuie s ǎ fii
deasupra lumilor şi sectoarelor, s ǎ consideri doar umanitatea, în aspectul
sǎu abstract... iar Amaryl chiar asta şi fǎcea, spre deosebire de Seldon.
Seldon trebui s ǎ recunoasc ǎ asta în sinea sa, oftând t ǎcut.
— Hari, cred cǎ facem progrese, spuse Amaryl.
— Presupui, Yugo? Doar presupui?
— N-am de gând s ǎ mǎ arunc în spa ţiu f ǎrǎ un costum de cosmonaut.
Vorbise pe un ton foarte serios (nu prea avea sim ţul umorului) şi intrar ǎ
în biroul lor particular. Era mic, îns ǎ bine ecranat.
Amaryl se a şezǎ, picior peste picior. Spuse:
— Ultima ta metod ǎ de a modela haosul pare s ǎ meargǎ, par ţial... cu
preţul preciziei, desigur.
— Desigur. Ceea ce câ ştigǎm în lungime pierdem în l ǎţime. Aşa
func ţioneazǎ Universul. Îns ǎ trebuie s ǎ-l p ǎcǎlim cumva.
— L-am p ǎcǎlit pu ţin. E ca şi cum ai privi printr-un geam acoperit cu
gheaţǎ.
— Mai bine decât în anii în care priveam printr-un perete de plumb.
Amaryl murmur ǎ ceva pentru sine, apoi spuse:
— Putem prinde pâlpâiri de lumin ǎ şi întuneric.
— Explic ǎ-te!
— Nu pot, îns ǎ am Primul Radiant, la care am lucrat ca un... un...
— Încearc ǎ "lamec". Este un animal — de povar ǎ — pe Helicon. Pe Trantor
nu exist ǎ.
— Dacǎ lamecul trage din greu, atunci cam a şa a fost şi munca mea la
Primul Radiant.
Apǎsǎ plǎcu ţa de pe birou şi desigil ǎ un sertar, care se deschise
alunecând f ǎrǎ zgomot. Lu ǎ de acolo un cub negru, opac, pe care Seldon îl
cercet ǎ cu interes. Seldon însu şi pusese la punct circuitele Primului Radiant,
însǎ Amaryl asamblase totul... un b ǎrbat foarte îndemânatic, Amaryl ǎsta!
Camera se cufund ǎ în întuneric şi prin aer începur ǎ sǎ str ǎluceascǎ
ecuaţii şi rela ţii numerice. Cifrele se întindeau sub ochii lor, plutind chiar
deasupra suprafe ţei biroului, ca ni şte marionete suspendate de ni şte fire
invizibile.
— Minunat, spuse Seldon. Mai târziu, dac ǎ vom tr ǎi suficient de mult,
Primul Radiant va produce un fluviu de simbolism matematic, care va îngloba
istoria trecut ǎ şi viitoare. În el vom g ǎsi curen ţi şi pârâia şe, metode pentru a
le modifica traseul dup ǎ dorin ţa noastr ǎ.
 — Da, spuse sec Amaryl, dac ǎ ne putem obi şnui cu gândul c ǎ acţiunile pe
care le facem, pe care noi le dorim îndreptate spre cea mai buna finalitate, se
pot dovedi de fapt cele mai nefaste.
— Crede-m ǎ, Yugo, în fiecare noapte, când m ǎ bag în pat, m ǎ roade
gândul ǎsta. Totu şi, încǎ nu am ajuns într-un asemenea stadiu. Tot ce avem
este aparatul ǎsta... care, dup ǎ cum spui tu, nu ofer ǎ mai mult decât
distingerea vag ǎ a unor pete de lumin ǎ şi întuneric printr-un geam acoprit de
gheaţǎ.
— Foarte adev ǎrat.
— Çi ce anume crezi c ǎ distingi, Yugo?
Seldon îl privi cu aten ţie pe Amaryl, cu un ochi pu ţin critic. Câ ştigase în
greutate, începea s ǎ se rotunjeasc ǎ. Petrecea prea mult timp aplecat
deasupra computerelor ( şi acum, asupra Primului Radiant)... şi cam neglija
activitatea fizic ǎ. Deşi se mai întâlnea din când în când cu câte o femeie,
Seldon ştia cǎ nu se însurase niciodat ǎ. Ce greşealǎ! Pânǎ şi omul cel mai
obsedat de munc ǎ trebuie s ǎ-şi facǎ timp pentru a- şi satisface o consoart ǎ,
pentru a avea grij ǎ de copii.
Seldon se gândi la propria sa fa ţǎ, încǎ fǎrǎ riduri, şi la modul în care
Dors îl obliga s ǎ şi-o men ţin ǎ astfel.
— Ce disting? spuse Amaryl. Imperiul are necazuri.
— Imperiul are mereu necazuri.
— Da, dar acum sunt de un tip ceva mai special. Exist ǎ posibilitatea s ǎ
avem necazuri chiar în centru.
— Pe Trantor?
— Aşa cred. Sau la Periferie. Fie vom avea o situa ţie grea aici — probabil
rǎzboi civil — fie lumile dinspre Periferie vor începe s ǎ se desprind ǎ de
Imperiu.
— Nu ai nevoie de psihoistorie ca s ǎ faci o predic ţie ca asta.
— Chestia interesant ǎ este cǎ exist ǎ, se pare, o rela ţie de excluziune
mutual ǎ. Una sau alta. Probabilitatea s ǎ se întâmple amândou ǎ odat ǎ este
foarte mic ǎ. Aici! Prive şte! Este chiar matematica ta. Uit ǎ-te!
Rǎmaser ǎ îndelung apleca ţi deasupra ecranului Primului Radiant.
Seldon spuse în cele din urm ǎ:
— Nu reu şesc sǎ-mi dau seama de ce aceste dou ǎ variante se exclud una
pe alta.
— Nici eu, Hari, dar ce valoare ar mai avea psihoistoria dac ǎ ne-ar ar ǎta
ceea ce ne este evident? Acum ne arat ǎ ceva ce nu am putea estima. Ceea ce
nu ne arat ǎ este, în primul rând, care dintre alternative este mai bun ǎ, şi în
al doilea rând, ce anume trebuie f ǎcut pentru a se realiza varianta cea bun ǎ
şi a elimina varianta proast ǎ.
Seldon strânse buzele, apoi spuse şoptit:
— Îţi pot spune eu care dintre alternative este preferabil ǎ. Lǎsǎm Periferia
şi pǎstr ǎm Trantor-ul.
— Serios?
— Nici o îndoial ǎ. Trebuie s ǎ pǎstr ǎm stabilitatea pe Trantor, chiar dac ǎ
ar fi s ǎ o facem numai pentru c ǎ ne afl ǎm noi aici.
— Sunt sigur c ǎ siguran ţa noastr ǎ personal ǎ nu este factorul decisiv.
— Nu, dar psihoistoria este. La ce ne-ar folosi s ǎ pǎstr ǎm periferia dac ǎ
evenimentele de pe Trantor ne vor împiedica s ǎ lucr ǎm la psihoistorie? Nu
spun c ǎ vom fi uci şi, însǎ vom fi pu şi în imposibilitatea de a lucra. Evolu ţia
psihoistoriei şi soarta noastr ǎ depind de acest lucru. Cât despre Imperiu,
dacǎ Periferia se destram ǎ, va începe o dezintegrare care de-abia peste mult ǎ
vreme va atinge nucleul.
— Chiar dac ǎ ai dreptate, Hari, ce putem face pentru a men ţine
stabilitatea pe Trantor?
— Va trebui s ǎ ne gândim la asta.
Între cei doi c ǎzu lini ştea. Dup ǎ o vreme, Seldon spuse:
— Faptul c ǎ mǎ gândesc nu m ǎ face mai fericit. Dac ǎ Imperiul este deja pe
o cale gre şit ǎ şi a fost a şa în toat ǎ istoria lui? M ǎ gândesc la asta de fiecare
dat ǎ când vorbesc cu Gruber.
— Cine-i Gruber?
— Mandell Gruber. Un gr ǎdinar.
— Aha. Cel care a alergat s ǎ te salveze cu grebla, în momentul
atentatului?
— Da. Întotdeauna i-am fost recunosc ǎtor pentru asta. Nu avea decât o
grebl ǎ, împotriva altor posibili conspiratori cu blastere. Asta se cheam ǎ
loialitate. Oricum, o discu ţie cu el este ca o gur ǎ de aer curat. Nu-mi pot
petrece tot timpul discutând cu func ţionarii de la Curte şi cu psihoistoricii.
— Mul ţumesc.
— Haide! Çtii ce vreau s ǎ spun. Lui Gruber îi place s ǎ stea sub cerul liber.
Îşi dore şte vântul, ploaia, frigul aspru... tot ce îi poate oferi vremea urât ǎ. Çi
eu le duc dorul din când în când.
— Eu nu. N-am s ǎ sufǎr dacǎ n-am s ǎ merg niciodat ǎ acolo.
— Ai fost crescut sub cupol ǎ... dar sǎ presupunem c ǎ Imperiul ar fi
alcǎtuit din lumi simple, neindustrializate, câ ştigându- şi existen ţa din
creşterea animalelor şi din agricultur ǎ, cu o popula ţie redus ǎ ca num ǎr, cu
spaţii vaste? Nu ne-ar fi tuturor mai bine?
— Sun ǎ oribil ceea ce spui.
— Am gǎsit ni şte timp liber pentru a face ni şte analize cât mai
amǎnun ţite. Mie mi se pare c ǎ este un caz de echilibru instabil. O lume slab
populat ǎ, ca cea pe care am descris-o, fie s ǎrǎceşte, cǎzând pân ǎ la un nivel
de subciviliza ţie aproape animal ǎ... fie se industrializeaz ǎ. St ǎ pe o margine
îngust ǎ şi cade ori într-o direc ţie, ori în cealalt ǎ. Întâmpl ǎtor, aproape toate
lumile din Galaxie s-au îndreptat spre industrializare.
— Pentru c ǎ aşa este mai bine.
— Poate. Dar nu poate continua la nesfâr şit. Acum privim rezultatele
industrializ ǎrii. Imperiul nu mai poate exista mult ǎ vreme pentru c ǎ s-a... s-a
supraînc ǎlzit. Nu m ǎ pot gândi la nici o alt ǎ expresie. Ce va urma, nu ştim.
Dacǎ vom reu şi cu ajutorul psihoistoriei s ǎ împiedic ǎm Pr ǎbu şirea sau, mai
probabil, s ǎ realiz ǎm o revenire a Imperiului dup ǎ Prǎbu şire, oare nu vom
crea un r ǎgaz pentru o alt ǎ supraînc ǎlzire? Ǎsta este singurul viitor al
omenirii, s ǎ împing ǎ bolovanul, ca Sisif, pân ǎ în vârful muntelui, pentru ca
dup ǎ aceea sǎ îl priveasc ǎ rostogolindu-se din nou pân ǎ la poalele muntelui?
— Cine-i Sisif?
— Un personaj dintr-un mit primitiv. Yugo, ar trebui s ǎ mai cite şti.
Amaryl d ǎdu din umeri:
— Ca sǎ învǎţ despre Sisif? Nu mi se pare important. Poate c ǎ psihoistoria
ne va ar ǎta calea spre o cu totul alt ǎ societate, una diferit ǎ de toate cele pe
care le-am cunoscut, una stabil ǎ şi dorit ǎ de toţi oamenii.
— Sper, oft ǎ Seldon. Sper, dar deocamdat ǎ nu întrez ǎresc nici un semn
încurajator. În viitorul apropiat, va trebui s ǎ lǎsǎm Periferia s ǎ se destrame.
Asta va marca începutul Pr ǎbu şirii Imperiului Galactic.

— Aşa am spus, declar ǎ Hari Seldon. "Asta va marca începutul Pr ǎbu şirii
Imperiului Galactic." Çi este adev ǎrat, Dors.
 Dors asculta cu buzele strânse. Accepta pozi ţia lui Seldon ca Prim
Ministru a şa cum accepta totul: calm. Singura ei misiune era aceea de a-l
proteja pe el şi de a-i proteja psihoistoria. Îns ǎ misiunea ei, ştia foarte bine,
era îngreunat ǎ de poziţia lui. Cea mai bun ǎ protecţie era sǎ r ǎmâi
neremarcat. Çi, atâta vreme cât Nava-Spa ţialǎ-şi-Soarele, simbolul
Imperiului, î şi r ǎspândea str ǎlucirea asupra lui Seldon, toate scuturile
materiale existente erau nesatisfac ǎtoare.
Luxul în care tr ǎiau acum — ecranul care îi proteja de curiozitatea
spionilor, ca şi de o intruziune fizic ǎ; avantajele propriei cercet ǎri istorice,
având posibilitatea folosirii unor fonduri nelimitate — nu o satisf ǎcea. Ar fi
schimbat bucuroas ǎ toate acestea cu vechiul lor apartament de la
Universitatea Streeling. Sau, şi mai bine, pentru un apartament anonim, într-
un sector anonim, unde nimeni s ǎ nu-i cunoasc ǎ.
— Foarte bine, Hari drag ǎ, spuse ea, dar nu este suficient ǎ.
— Ce nu e suficient ǎ?
— Informa ţia pe care mi-ai dat-o. Ai spus c ǎ am putea pierde Periferia.
Cum? De ce?
Seldon zâmbi scurt:
— Ce bine ar fi dac ǎ aş şti, Dors, dar psihoistoria nu este înc ǎ în stadiul
de a ne putea spune.
— Atunci spune-mi care este p ǎrerea ta. Este cumva ambi ţia
guvernatorilor locali de a se declara independen ţi?
— Acesta este un factor, desigur. S-a întâmplat în istoria trecut ǎ — dup ǎ
cum ştii mai bine decât mine — dar nu a durat niciodat ǎ mult timp. Poate c ǎ
de data aceasta va fi ceva permanent.
— Din cauz ǎ cǎ Imperiul este mai slab?
— Da. Din cauz ǎ cǎ relaţiile comerciale sunt mai îngr ǎdite decât pe vremuri,
comunica ţiile sunt mai rigide decât pe vremuri, guvernatorii de la Periferie sunt,
în realitate, mai aproape de independen ţǎ ca niciodat ǎ pânǎ
acum. Dac ǎ apare vreunul cu ambi ţii personale...
— Ai putea spune care?
— Absolut deloc. Tot ce putem scoate de la psihoistorie în acest moment
este informa ţia sigur ǎ cǎ dacǎ se iveşte un guvernator cu capacit ǎţi şi ambi ţii
deosebite, ar putea g ǎsi condi ţii mai favorabile scopurilor lui decât dac ǎ s-ar
fi n ǎscut în trecut. Ar putea interveni, de asemenea, şi alte evenimente... o
catastrof ǎ natural ǎ sau un nea şteptat r ǎzboi civil între dou ǎ coali ţii de la
Periferie. Acum nu se poate spune nimic precis referitor la evenimentul anume
care va surveni, îns ǎ se poate spune c ǎ orice se va întâmpla, consecin ţele
vor fi mult mai importante decât dac ǎ s-ar fi produs acum un
secol.
— Dar dac ǎ nu ştii cu ceva mai mult ǎ precizie ce anume se va întâmpla la
Periferie, cum vei face s ǎ-ţi dirijezi ac ţiunile pentru a l ǎsa Periferia s ǎ se
destrame, men ţinând Trantor-ul?
— Fiind cu ochii pe amândou ǎ, încercând s ǎ stabilizez Trantor-ul, şi
nefǎcând nimic pentru a stabiliza Periferia. Deocamdat ǎ nu ştiu prea bine
cum func ţioneazǎ psihoistoria, deci nu ne putem a ştepta de la ea s ǎ facǎ
foarte mare ordine; trebuie, ca s ǎ spun a şa, sǎ exercit ǎm mereu un control
manual. În zilele care vor urma, metodele vor fi îmbun ǎtǎţite, şi necesitatea
comenzilor manuale se va reduce.
— Dar asta, spuse Dors, se va întâmpla în viitor. Corect?
— Chiar şi aceasta este doar o speran ţǎ.
— Çi ce instabilit ǎţi ar amenin ţa Trantor-ul, dac ǎ am decide totu şi sǎ
pǎstr ǎm Periferia?
— Aceleaşi posibilit ǎţi... factori sociali şi economici, dezastre naturale,
rivalit ǎţi între înal ţii func ţionari. Çi încǎ ceva. I-am descris lui Yugo Imperiul
ca fiind supra-înc ǎlzit. Trantor-ul este cea mai supra-înc ǎlzit ǎ porţiune dintre
toate. Parc ǎ totul se pr ǎbu şeşte. Infrastructura — alimentarea cu ap ǎ,
cǎldura, eliminarea reziduurilor, alimentarea cu energie— are probleme
deosebite, şi iat ǎ o chestiune spre care mi-am îndreptat aten ţia din ce în ce
mai mult în ultima vreme.
— Dar moartea Împ ǎratului?
Seldon deschise larg bra ţele:
— Moartea este ceva inevitabil, îns ǎ Cleon se bucur ǎ de o sǎnǎtate bun ǎ.
Este de vârsta mea (care mi-a ş dori sǎ fie ceva mai redus ǎ). Fiul s ǎu este total
inapt pentru a urma la tron, îns ǎ vor exista destui pretenden ţi. Mai mult
decât suficient pentru a na şte necazuri şi a face din moartea sa o surs ǎ de nepl
ǎceri, dar s-ar putea s ǎ nu se dovedeasc ǎ o catastrof ǎ fatal ǎ... din punct de
vedere istoric.
— Çi dacǎ ar fi asasinat?
Seldon ridic ǎ iritat privirea:
— Sǎ nu mai spui una ca asta. Chiar dac ǎ nu ne poate auzi nimeni,
renun ţǎ la folosirea cuvântului.
— Hari, nu fi absurd. Este o eventualitate care trebuie luat ǎ în seam ǎ. A
fost o vreme când Joranumi ţii ar fi putut prelua puterea. Dac ǎ aşa s-ar fi
întâmplat, Împ ǎratul, într-un fel sau altul...
— Poate cǎ nu. Ar fi fost mult mai util pe post de marionet ǎ. Çi, în orice
caz, las-o balt ǎ. Joranum a murit anul trecut pe Nishaya, ca un jalnic
personaj.
— A avut adep ţi.
— Desigur. Fiecare are adep ţi. În studiile tale despre istoria timpurie a
Regatului Trantor şi Imperiului Galactic, ai dat cumva peste Partidul
Globalist, format pe Helicon?
— Nu. Nu am dat. N-a ş vrea sǎ-ţi r ǎnesc sentimentele, Hari, dar nu-mi
aduc aminte s ǎ fi existat vreun moment în istorie în care Helicon s ǎ fi avut
importan ţǎ.
— Nu m ǎ simt r ǎnit, Dors. Fericit ǎ este lumea f ǎrǎ istoric, a şa am spus
dintotdeauna... În orice caz, cu vreo dou ǎzeci şi patru de ani în urm ǎ, s-a
format pe Helicon un grup de oameni foarte convin şi cǎ Helicon era singura
planet ǎ locuit ǎ din Univers. Helicon era Universul, iar dincolo de el se afla
doar o sfer ǎ solid ǎ de cer pe care str ǎluceau câteva mici stele.
— Cum puteau crede una ca asta? spuse Dors. F ǎceau parte din Imperiu,
bǎnuiesc.
— Da, dar Globali ştii insistau c ǎ toate dovezile despre existen ţa Imperiului
erau fie iluzii, fie minciuni deliberate, c ǎ emisarii şi func ţionarii Imperiului
erau heliconieni, care, din cine ştie ce motive, jucau teatru. Erau absolut
insensibili la orice argument logic.
— Çi ce s-a întâmplat?
— Cred cǎ întotdeauna este pl ǎcut s ǎ crezi cǎ lumea ta este singura lume.
La apogeul lor, Globali ştii poate c ǎ au convins zece procente din popula ţie sǎ
intre în mi şcarea lor. Doar zece procente, dar erau o minoritate vehement ǎ,
care a acoperit cu g ǎlǎgia o majoritate indiferent ǎ, amenin ţând sǎ preia
puterea.
— Dar nu au reu şit, nu-i a şa?
— Nu, nu au reu şit. Globalismul a determinat o diminuare a comer ţului
cu Imperiul şi economia heliconian ǎ s-a întors pe dos. Atunci când aceast ǎ
credin ţǎ a început s ǎ afecteze buzunarul popula ţiei, şi-a pierdut rapid
popularitatea. Ascensiunea şi cǎderea probabil c ǎ a nedumerit pe mul ţi în
acea vreme, îns ǎ psihoistoria, sunt sigur, ar fi ar ǎtat c ǎ erau lucruri
inevitabile şi cǎ nu era cazul s ǎ le mai acorzi aten ţie.
— În ţeleg. Dar, Hari, care este morala acestei povestiri? Cred c ǎ exist ǎ o
legǎtur ǎ cu subiectul discu ţiei noastre.
— Legǎtura este c ǎ aceste mi şcǎri nu mor niciodat ǎ complet, oricât de
ridicole ar p ǎrea doctrinele lor pentru un om cu mintea întreag ǎ. Chiar şi
acum, pe Helicon, chiar şi acum, exist ǎ încǎ Globali şti. Nu mul ţi, dar
periodic şaizeci sau şaptezeci se adun ǎ în ceea ce ei numesc Congresul Global
şi le face o pl ǎcere enorm ǎ sǎ discute despre Globalism, unul cu altul... Ei
bine, cu abia zece ani în urm ǎ, mişcarea Joranumit ǎ pǎrea o amenin ţare
teribil de cumplit ǎ pentru aceast ǎ planet ǎ şi nu ar fi deloc de mirare dac ǎ ar
mai exista unele r ǎmǎşiţe ale ei. Poate c ǎ vor exista r ǎmǎşiţe chiar şi peste o
mie de ani.
— Nu ar fi posibil ca unul dintre continuatori s ǎ fie periculos?
— Mǎ îndoiesc. Mi şcarea era periculoas ǎ doar din cauza charismei lui Jo-
Jo. Iar Jo-Jo a disp ǎrut. Nu a murit ca un erou, sau ca un personaj de
seamǎ; s-a veştejit şi a murit în exil, ca un om d ǎrâmat.
Dors se ridic ǎ în picioare şi travers ǎ rapid camera dintr-un cap ǎt într-
altul, de câteva ori, leg ǎnându- şi braţele pe lâng ǎ corp şi încle ştând pumnii.
Se întoarse şi lu ǎ loc în fa ţa lui Seldon, care nu se ridicase.
— Hari, spuse ea, d ǎ-mi voie s ǎ-ţi spun ce gândesc eu. Dac ǎ psihoistoria
indic ǎ posibilitatea unor perturb ǎri serioase pe Trantor, şi dacǎ au mai r ǎmas
câţiva Joranumi ţi, atunci probabil c ǎ ei plǎnuiesc şi acum asasinarea
Împ ǎratului.
Seldon râse nervos:
— Te legi de fantome, Dors. Calmeaz ǎ-te.
Dar descoperi c ǎ nici el nu putea neglija atât de u şor o astfel de posibilitate.

Sectorul Wye avea în tradi ţie opozi ţia faţǎ de Dinastia Entun a lui Cleon I,
care condusese Imperiul de peste dou ǎ secole. Opozi ţia data dintr-o vreme
când linia Primarilor de Wye furnizaser ǎ membri care ajunseser ǎ Împ ǎraţi.
Dinastia wyan ǎ nu avusese via ţǎ lung ǎ şi nici nu se remarcase prin succese
deosebite, îns ǎ popula ţia şi conduc ǎtorii Sectorului Wye nu vroiau s ǎ uite
faptul c ǎ deţinuser ǎ odat ǎ — oricât de efemer — poziţia suprem ǎ. Scurta
perioad ǎ în care Rashelle, auto-proclamat ǎ Primar de Wye, înfruntase
Imperiul, cu optsprezece ani în urm ǎ, contribuise atât la mândria cât şi la
frustrarea Sectorului Wye.
Toate acestea garantau unei mici organiza ţii de conspiratori de prima
mân ǎ cǎ în Wye se vor sim ţi mai în siguran ţǎ decât oriunde altundeva pe
Trantor.
Cinci dintre ei st ǎteau în jurul unei mese, într-o camer ǎ dintr-o zon ǎ
dezafectat ǎ a sectorului. Camera era s ǎrac mobilat ǎ însǎ bine ecranat ǎ.
Pe un scaun oarecum mai bun fa ţǎ de celelalte, st ǎtea o persoan ǎ care
putea fi considerat ǎ şeful grupului. Avea o figur ǎ uscat ǎ, ten palid şi o gur ǎ
lat ǎ, cu buze atât de palide încât de-abia se distingeau. P ǎrul avea o urm ǎ de
gri, îns ǎ ochii ardeau însufle ţiţi de o furie de nestins.
Îl privea pe b ǎrbatul care st ǎtea exact în partea opus ǎ lui — mult mai în
vârst ǎ şi mai lipsit de vigoare, cu p ǎrul aproape alb. Obrajii gra şi îi tremurau
atunci când vorbea.
Çeful spuse aspru:
— Ei? Este foarte clar c ǎ nu ai f ǎcut nimic. Explic ǎ-te!
 Bǎrbatul mai în vârst ǎ spuse:
— Eu sunt un vechi Joranumit, Namarti. Pentru ce trebuie s ǎ dau
explica ţii asupra ac ţiunilor mele?
Gambol Deen Namarti, pe vremuri mâna dreapt ǎ a lui Las-kin "Jo-Jo"
Joranum, spuse:
— Sunt mul ţi Joranumi ţi vechi. Unii sunt incompeten ţi, alţii sunt blegi,
iar al ţii au uitat. Faptul c ǎ eşti un Joranumit vechi poate însemna pur şi
simplu c ǎ eşti un idiot b ǎtrân.
Bǎrbatul se l ǎsǎ pe spate în scaun:
— Mǎ faci pe mine idiot b ǎtrân? Pe mine? Kaspal Kaspalov? Eu eram
împreun ǎ cu Joranum pe când tu înc ǎ nu intrase şi în partid. Pe când erai un
terchea-berchea zdren ţǎros în c ǎutarea unei cauze.
— Nu te-am f ǎcut idiot, spuse aspru Namarti. Am spus pur şi simplu c ǎ
unii dintre vechii Joranumi ţi sunt idio ţi. Ai acum ocazia s ǎ-mi demonstrezi c ǎ
nu faci parte dintre ei.
— Asocierea mea cu Jo-Jo...
— Las-o balt ǎ. Jo-Jo a murit!
— Spiritul lui e înc ǎ viu.
— Dacǎ acest gând ne ajut ǎ în lupt ǎ, atunci spiritul lui tr ǎieşte, însǎ asta s-
o cread ǎ alţii... nu noi. Çtim c ǎ a fǎcut gre şeli.
— Te contrazic.
— Nu mai insista s ǎ faci un erou dintr-un simplu om care a f ǎcut gre şeli.
A crezut c ǎ poate mi şca Imperiul doar prin puterea oratoriei, prin cuvinte...
— Istoria ne arat ǎ cǎ, în trecut, cuvintele au mi şcat şi mun ţii.
— Însǎ, evident, nu cuvintele lui Joranum, pentru c ǎ el a fǎcut gre şeli. Çi-
a ascuns cu prea pu ţin ǎ dib ǎcie originea mycogenian ǎ. Mai r ǎu, s-a l ǎsat
prins în capcan ǎ şi l-a acuzat pe Primul Ministru Eto Demerzel c ǎ este un
robot. L-am prevenit s ǎ nu fac ǎ o astfel de acuza ţie şi nu m-a ascultat... iar
asta l-a distrus. Deci, ce-ar fi s ǎ nu ne mai leg ǎm de prostii? Oricum ne-am
folosi noi de memoria lui Joranum pentru a-i manevra pe cei din afar ǎ, sǎ nu
ne agǎţǎm noi în şine de ea.
Kaspalov r ǎmase mut. Ceilal ţi trei î şi transferau privirile de la Namarti la
Kaspalov şi înapoi, mul ţumi ţi sǎ-l lase pe Namarti s ǎ ducǎ greul discu ţiei.
— Odat ǎ cu exilarea lui Joranum pe Nishaya, mi şcarea Joranumit ǎ s-a
dezmembrat şi a pǎrut s ǎ se topeascǎ, spuse aspru Namarti. Çi, într-adev ǎr,
ar fi disp ǎrut... dac ǎ nu aş fi fost eu. Buc ǎţicǎ cu buc ǎţicǎ, piesǎ cu pies ǎ,
am refacut-o, am transformat-o într-o re ţea care se întinde pe întreg Trantor-
ul. Çtiţi asta, presupun.
—Çtiu, Çefule, murmur ǎ Kaspalov.
Era clar c ǎ, prin folosirea titlului, Kaspalov c ǎuta reconcilierea.
Namarti zâmbi discret. Nu insista asupra titlului, dar întotdeauna îi
plǎcea sǎ îl aud ǎ.
— Faci parte din aceast ǎ reţea, spuse el, şi ai îndatoriri.
Kaspalov tres ǎri. În el se d ǎdea o lupt ǎ interioar ǎ. Spuse încet:
— Çefule, mi-ai spus c ǎ l-ai avertizat pe Joranum s ǎ nu îl acuze pe fostul
Prim Ministru c ǎ este un robot. Ai spus c ǎ nu te-a ascultat, dar m ǎcar ai
spus ce-ai avut de spus. Pot avea şi eu acela şi privilegiu, de a- ţi spune ceea
ce cred eu c ǎ este o gre şealǎ şi sǎ mǎ ascul ţi, aşa cum te-a ascultat pe t ine
Joranum, chiar dac ǎ, asemeni lui, nu vei lua în seam ǎ sfatul?
— Sigur ca po ţi sǎ spui ce ai de spus. Tocmai de aceea sunte ţi aici, ca s ǎ
spune ţi ce aveţi de spus. Care este p ǎrerea ta?
— Çefule, aceast ǎ nou ǎ tactic ǎ a noastr ǎ este o greşealǎ. Provoacǎ
disfunc ţionalit ǎţi şi distrugeri.
— Desigur! Tocmai asta se şi dore şte.
 Namarti se foi în fotoliu, st ǎpânindu- şi cu greu furia:
— Joranum a încercat cu vorba. N-a mers. Noi vom supune Trantor-ul prin
ac Uiune.
— Cât timpva dura? Çi cu ce pre ţ?
— Atâta timp cât va fi nevoie... şi, de fapt, cu un pre ţ foarte mic. O
întrerupere a furniz ǎrii de energie aici, o fisur ǎ în conducta de ap ǎ acolo,
deversarea unui canal de transport a reziduurilor, oprirea aerului
condi ţionat. Nepl ǎcere şi disconfort... asta înseamn ǎ.
Kaspalov d ǎdu din cap:
— Lucrurile astea se acumuleaz ǎ.
— Desigur, Kaspalov, dar noi dorim ca nepl ǎcerile şi nemul ţumirile
popula ţiei sǎ se acumuleze. Ascult ǎ, Kaspalov. Orice om inteligent ştie asta.
Tehnologia va c ǎdea ici şi colo, chiar dac ǎ noi nu facem nimic. Noi doar
punem pu ţin um ǎrul.
— Este periculos, Çefule. Infrastructura Trantor-ului este incredibil de
complicat ǎ. O acţiune neatent ǎ o poate transforma în ruine. Dac ǎ tragi de o
sfoar ǎ care nu trebuie, Trantor-ul se d ǎrâm ǎ ca un castel f ǎcut din c ǎrţi de
joc.
— Pânǎ acum nu a c ǎzut.
— S-ar putea s ǎ cadǎ în viitor. Çi dacǎ se afl ǎ cǎ noi suntem la originea
acestor ac ţiuni? Ne vor sfâ şia. Nici nu va fi nevoie s ǎ fie chemate echipele de
securitate şi for ţele armate. Popula Uia ne va distruge.
— De unde s ǎ aibǎ suficiente informa ţii pentru a da vina pe noi? Ţinta
fireasc ǎ a tuturor nemul ţumirilor va fi guvernul... Consilierii Împ ǎratului.
Oamenii nu vor c ǎuta niciodat ǎ mai în profunzime.
— Dar cum ne vom împ ǎca cu propria noastr ǎ conştiin ţǎ?
Aceast ǎ ultim ǎ întrebare fusese pus ǎ în şoapt ǎ. Bǎtrânul era evident
fr ǎmântat de o puternic ǎ emoţie. Kaspalov privi st ǎruitor peste mas ǎ, la şeful
sǎu, omul c ǎruia îi jurase supunere. F ǎcuse asta crezând sincer c ǎ Namarti
avea sǎ continuie într-adev ǎr lupta lui Jo-Jo Joranum de impunere a
anumitor standarde de libertate; acum Kaspalov se întreba dac ǎ Jo-Jo şi-ar fi
dorit ca visul s ǎu sǎ se transforme în a şa ceva.
Namarti cloncani din limb ǎ, aşa cum face un p ǎrinte care dore şte sǎ-şi dojeneasc
ǎ odrasla neascult ǎtoare:
— Kaspalov, tu nu e şti serios. Î ţi închipui c ǎ ne ataci la coarda sensibil ǎ?
Odat ǎ ce vom câştiga puterea, vom aduna piesele şi le vom pune din nou
împreun ǎ. Vom câştiga oamenii de partea noastr ǎ cu vechile discursuri ale
lui Joranum despre participarea poporului la guvernare, iar atunci când vom
fi sigur la putere, vom înfiin ţa un guvern mai eficient şi mai ferm. Vom avea
atunci un Trantor mai bun şi un Imperiu mai puternic. Vom înfiin ţa un
sistem informa ţional în care reprezentan ţii altor lumi vor vorbi unii cu al ţii,
propunând tot felul de aiureli... dar noi vom guverna.
Kaspalov st ǎtea nemi şcat, nehot ǎrât.
Namarti zâmbi f ǎrǎ urm ǎ de veselie:
— Nu ai încredere? Nu putem pierde. A mers perfect pân ǎ acum şi va
continua s ǎ meargǎ perfect. Împ ǎratul nu ştie ce se petrece. Nu are nici cea
mai vagǎ idee. Iar Primul s ǎu Ministru este un matematician. Este adev ǎrat,
l-a distrus pe Joranum, dar de atunci nu a mai f ǎcut nimic.
— Are ceva numit... numit...
— Las-o balt ǎ. Joranum îi d ǎdea foarte mult ǎ importan ţǎ, dar asta din
cauzǎ cǎ era mycogenian. A şa s-a l ǎsat p ǎcǎlit şi în povestea cu robotul.
Matematicianul ǎsta nu are nimic...
— O psihoanaliz ǎ istoric ǎ sau cam a şa ceva. L-am auzit odat ǎ pe Joranum
spunând...
 — Las-o balt ǎ. Mai bine f ǎ-ţi treaba. Te ocupi de ventila ţia din Sectorul
Anemoria, nu-i a şa? Foarte bine, atunci. Provoac ǎ o disfunc ţionalitate, cum
crezi tu de cuviin ţǎ. Fie se va întrerupe şi umiditatea va cre şte, fie va produce
un miros dezagreabil, g ǎseşti tu ceva... Nimeni nu va muri din asta, a şa cǎ
nu mai face pe virtuosul, înc ǎrcându-te cu sentimente de vinov ǎţie. Le pro-
voci oamenilor o nepl ǎcere care va cre şte gradul general de disconfort şi
nemul ţumire. Ne putem baza pe tine?
— Dar ceea ce pentru tineri şi sǎnǎtoşi este doar disconfort şi
nemul ţumire, poate fi mult mai r ǎu pentru copii, vârstnici şi bolnavi.
— Acum vrei s ǎ-mi spui c ǎ nimeni nu trebuie s ǎ pǎţeascǎ nimic?
Kaspalov murmur ǎ ceva în sinea lui.
— Este imposibil s ǎ faci ceva astfel încât nimeni s ǎ nu p ǎţeascǎ nimic,
spuse Namarti. Tu f ǎ-ţi treaba. F ǎ-o astfel încât s ǎ afecteze cât mai pu ţini
oameni posibil — dacǎ te mustr ǎ con ştiin ţa chiar atât de tare — dar f ǎ-o.
— Ascult ǎ! spuse Kaspalov. Mai am un lucru de spus, Çefule.
— Atunci spune-l, f ǎcu plictisit Namarti.
— Putem munci ani întregi deteriorând infrastructura. Va veni vremea
când vei profita de nemul ţumirea oamenilor şi vei pune st ǎpânire pe guvern.
Cum ai de gând s ǎ faci asta?
— Vrei sǎ ştii exact cum vom face?
— Da. Cu cât lovim mai repede, cu atât vor fi mai limitate stric ǎciunile şi
cu atât mai eficient ǎ va fi opera ţia chirurgical ǎ.
Namarti spuse rar:
— Încǎ nu m-am hot ǎrât asupra naturii "opera ţiei chirurgicale". Dar va
veni şi asta. Pân ǎ atunci, î ţi vei face treaba?
Kaspalov aprob ǎ resemnat, cu o mi şcare a capului:
— Da, Çefule.
— Foarte bine, atunci, po ţi sǎ pleci.
Çi Namarti f ǎcu un gest brutal, de concediere.
Kaspalov se ridic ǎ, se întoarse şi plec ǎ. Namarti îl privi p ǎrǎsind
încǎperea. Spuse spre omul din dreapta sa:
— Nu mai putem avea încredere în Kaspalov. Este vândut, şi a dorit s ǎ îmi
cunoasc ǎ planurile de viitor doar pentru a ne tr ǎda. Fiţi aten ţi la el.
Celǎlalt încuviin ţǎ. Apoi plecar ǎ şi ceilal ţi trei oameni, l ǎsându-l pe
Namarti singur în camer ǎ. Deconect ǎ panourile luminoase, l ǎsând în tavan
doar o por ţiune luminoas ǎ cât sǎ nu se cufunde complet în întuneric.
Gândi: Fiecare lan ţ are verigi slabe, care trebuiesc eliminate. A mai trebuit
sǎ facem aşa ceva şi în trecut, iar rezultatul este c ǎ avem o organiza ţie
intangibil ǎ.
Çi zâmbi în obscuritate, schimonosindu- şi faţa într-un fel de bucurie
feroce. La urma urmelor, re ţeaua se extindea chiar şi în Palat... nu foarte puternic
ǎ, nu foarte de încredere, dar exista acolo. Çi va fi înt ǎrit ǎ.

Vremea se men ţinea cald ǎ şi însorit ǎ deasupra zonei neacoperite a domeniilor

Palatului Imperial.
Nu se întâmpla foarte des acest lucru. Seldon î şi aduse aminte c ǎ Dors îi
povestise odat ǎ cum fusese aleas ǎ aceast ǎ zonǎ cu ierni reci şi ploi dese.
"De fapt, nu a fost aleas ǎ," spusese ea. "A fost mo şia familiei Moroviene,
în perioada de început a Regatului Trantor. Când Regatul a devenit Imperiu,
Împ ǎratul avea numeroase locuri la dispozi ţie... sta ţiuni de iarn ǎ, staţiuni de
vara, domenii pentru sport, litoraluri. Çi, pe m ǎsur ǎ ce planeta a fost
acoperit ǎ încetul cu încetul de cupole, unuia dintre Împ ǎraţi, tr ǎind aici, i-a
plǎcut atât de mult încât zona a r ǎmas neacoperit ǎ. Din cauz ǎ ca r ǎmǎsese
singura zonǎ neacoperitâ, a devenit repede special ǎ — un loc deosebit — iar
acest caracter i-a pl ǎcut urm ǎtorului Împarat... şi urm ǎtorului... şi
urm ǎtorului... Çi, uite-a şa, s-a n ǎscut o tradi ţie."
Çi, ca întotdeauna când auzea un astfel de lucru, Seldon gândise: Cum ar
putea psihoistoria s ǎ pun ǎ ordine în a şa ceva? Ar putea prezice c ǎ o zonǎ va
rǎmâne neacoperit ǎ, nefiind îns ǎ în stare s ǎ spun ǎ care anume zon ǎ? Ar
putea ajunge oare într-un asemenea stadiu? Ar putea prezice c ǎ mai multe
zone (sau poate nici una) vor r ǎmâne neacoperite — greşind? Cum ar putea
ţine cont de dispozi ţiile sau de indispozi ţiile unui Împ ǎrat care se întâmpl ǎ sǎ
se afle pe tron într-un moment crucial şi care ia o decizie într-un moment de
bun ǎ dispozi ţie şi nimic mai mult? În felul ǎsta ajungem la haos... şi la
nebunie.
Cleon I se bucura, evident, de vremea bun ǎ.
— Îmb ǎtrânesc, Seldon, spuse el. Nu e cazul s ǎ-ţi amintesc şi ţie. Amândoi
avem aceeaşi vârst ǎ. Este un semn de b ǎtrâne ţe faptul c ǎ nu mai am chef s ǎ
joc tenis sau s ǎ pescuiesc, de şi lacul a fost de curând populat cu pe şti, în
schimb îmi doresc s ǎ fac o plimbare u şoarǎ pe alei.
În timp ce vorbea, mânca nuci, care sem ǎnau cu ceea ce pe Helicon,
lumea de ba ştin ǎ a lui Seldon, s-ar fi numit semin ţe de dovleac. Îns ǎ care
erau mai mari şi mai pu ţin gustoase. Cleon le sp ǎrgea cu delicate ţe între
din ţi, înl ǎtura coaja sub ţire şi arunca în gur ǎ miezul.
Lui Seldon nu îi pl ǎceau foarte mult, dar, desigur, dup ǎ ce primi câteva
de la Împ ǎrat, le accept ǎ şi manc ǎ. Nu prea multe.
Împ ǎratul avea o gr ǎmad ǎ de coji în mân ǎ şi privi distrat în jurul s ǎu
pentru a g ǎsi vreun co ş, sau ceva de genul ǎsta, în care s ǎ le arunce. Nu v ǎzu
nici unul, dar remarc ǎ un gr ǎdinar stând nu foarte departe, cu corpul drept
(aşa se cuvenea în prezen ţa Împ ǎratului) şi cu capul respectuos aplecat.
— Grǎdinarule! strig ǎ Cleon.
Grǎdinarul se apropie repede:
— Sire!
— Scap ǎ-m ǎ de astea, spuse Cleon punând cojile în mâna gr ǎdinarului.
— Da, Sire.
— Am şi eu câteva, Gruber, spuse Seldon.
Gruber întinse mâna şi spuse, aproape timid:
— Da, domnule Prim Ministru.
Disp ǎru în grab ǎ. Împ ǎratul privi curios în urma lui:
— Îl cuno şti pe tipul ǎsta, Seldon?
— Da, Sire. Este un vechi prieten.
— Grǎdinarul este un vechi prieten? Dar ce este el? Un coleg
matematician ajuns la strâmtoare?
— Nu, Sire. Probabil c ǎ vǎ aminti ţi întâmplarea. Atunci când cu...
Îşi drese vocea, c ǎutând modalitatea cea mai diplomatic ǎ pentru a-i
aminti Împ ǎratului despre acel incident:
— ... sergentul mi-a amenin ţat viaţa, la scurt timp dup ǎ ce am fost numit
în actualul meu post, prin bun ǎtatea voastr ǎ.
— Tentativa de asasinare, spuse Cleon ridicând privirea spre cer ca şi
cum încerca s ǎ nu se enerveze. Nu în ţeleg de ce toat ǎ lumea se teme s ǎ
pronun ţe cuvântul ǎsta.
Seldon spuse domol, dispre ţuindu-se pentru u şurin ţa cu care înv ǎţase sǎ
flateze:
— Poate cǎ noi ceilal ţi suntem mai puternic afecta ţi decât voi la gândul c ǎ
Împ ǎratului nostru i s-ar putea întâmpla ceva r ǎu.
 Cleon zâmbi ironic:
— Aşa o fi. Çi ce legǎtur ǎ are asta cu Gruber? Parc ǎ aşa îl cheam ǎ, nu?
— Da, Sire. Mandell Gruber. Sunt sigur c ǎ dacǎ veţi sonda în memorie, v ǎ
veţi aminti c ǎ un gr ǎdinar a venit în fug ǎ sǎ mǎ apere cu o grebl ǎ, deşi
sergentul avea în mân ǎ un blaster.
— A, da. Çi tipul ǎsta este acel gr ǎdinar?
— El, Sire. De atunci l-am considerat prieten şi m ǎ întâlnesc cu el de
fiecare dat ǎ când ies pe domenii. Cred c ǎ mǎ supravegheaz ǎ, se simte
rǎspunz ǎtor pentru mine. Çi, desigur, eu îi sunt recunosc ǎtor.
— Te înţeleg... Cǎ tot veni vorba, ce mai face formidabila ta doamn ǎ, Dr.
Venabili? Nu m ǎ întâlnesc prea des cu ea.
— Este istoric, Sire. Pierdut ǎ în trecut.
— Nu te sperie? Pe mine m-ar speria. Mi s-a povestit cum l-a tratat pe acel
sergent. Aproape c ǎ ţi s-ar fi f ǎcut mil ǎ de el.
— Când e vorba de siguran ţa mea, Sire, nimic nu-i poate sta în cale. Îns ǎ,
în ultima vreme nu i s-a mai oferit ocazia. Totul este lini ştit.
Împ ǎratul privi în urma gr ǎdinarului, care disp ǎrea din raza vizual ǎ:
— L-am r ǎspl ǎtit pe acest om?
— M-am ocupat eu de asta, Sire. Are o so ţie şi dou ǎ fiice. Am aranjat ca
fiecare fat ǎ sǎ aibǎ pusǎ de-o parte câte o sum ǎ de bani.
— Foarte bine. Îns ǎ cred cǎ are nevoie de o promovare... Este un gr ǎdinar
bun?
— Excelent, Sire.
— Gr ǎdinarul Çef, Malcomber — nu-mi mai aduc bine aminte cum îl
cheam ǎ — a îmbǎtrânit şi probabil c ǎ nu mai poate face fa ţǎ slujbei. S-a
apropiat de optzeci de ani. Crezi c ǎ Gruber i-ar putea lua locul?
— Sunt sigur ca ar putea, Sire, dar îi place slujba pe care o are acum. St ǎ
afar ǎ, sub cerul liber, indiferent de vreme.
— Da, vǎd cǎ recomand ǎrile tale sunt foarte bune. Sunt sigur c ǎ se va
deprinde cu treburile administrative şi chiar am nevoie de cineva pentru
rearanjarea domeniilor. Hmmm. Trebuie s ǎ mǎ mai gândesc la asta. Prietenul
tǎu Gruber ar putea fi chiar omul de care am nevoie... Apropo, Seldon, la ce
te refereai când ai spus c ǎ totul este lini ştit?
— Am vrut s ǎ spun, Sire, c ǎ nu au mai fost semne de neîn ţelegere la
Curtea Imperial ǎ. Tendin ţa inevitabil ǎ spre intrigi pare s ǎ se apropie de
minima posibil ǎ.
— N-ai mai vorbi a şa dacǎ ai fi Împ ǎrat, Seldon, şi ar trebui s ǎ te lup ţi cu
toţi func ţionarii ǎştia şi plângerile lor. Cum po ţi sǎ-mi spui c ǎ lucrurile sunt
lini ştite, când ajung la mine în fiecare s ǎpt ǎmân ǎ rapoarte despre o avarie
important ǎ aproape în fiecare loc de pe Trantor?
— Sunt evenimente inevitabile.
— Nu-mi aduc aminte s ǎ se fi produs atât de frecvent în anii preceden ţi.
— Poate din cauz ǎ cǎ nici nu s-au produs, Sire. Infrastructura
îmbǎtrâne şte şi ea o dat ǎ cu trecerea timpului. Pentru a face repara ţiile
necesare a şa cum trebuie este nevoie de timp, munc ǎ şi cheltuieli enorme. O
creştere a taxelor nu ar fi privit ǎ cu ochi buni, în vremurile astea.
— Dar ce, au fost vreodat ǎ privite cu ochi buni? În ţeleg cǎ oamenii sunt
foarte nemul ţumi ţi de aceste disfunc ţionalit ǎţi. Trebuie s ǎ le pui cap ǎt,
Seldon. Psihoistoria ce zice?
— Zice ce zice şi bunul sim ţ. Anume c ǎ totul îmb ǎtrâne şte.
— Ei bine, asta mi-a cam stricat buna dispozi ţie. Trebuie s ǎ faci ceva,
Seldon.
— Da, Sire, spuse încet Seldon.
Împ ǎratul se îndep ǎrt ǎ cu paşi mari. Seldon se gândi c ǎ ultima parte a
discu ţiei îi stricase şi lui ziua. Pr ǎbu şirea centrului era alternativa pe care nu
o dorea. Dar cum s ǎ o evite? Cum s ǎ mute criza înspre Periferie?
Psihoistoria nu îi spunea cum.

Raych Seldon se sim ţea extraordinar de mul ţumit pentru c ǎ era prima
cin ǎ en famille pe care o lua în ultimele luni cu cele dou ǎ fiin ţe pe care le
considera mam ǎ şi tat ǎ. Çtia foarte bine c ǎ nu îi erau p ǎrin ţi în sens biologic,
dar asta nu avea importan ţǎ. Le zâmbi cu o dragoste ne ţǎrmurit ǎ.
Ambian ţa nu era tot atât de pl ǎcut ǎ ca cea din Streeling, pe vremuri, când
cǎminul lor era mic şi intim, o adev ǎrat ǎ bijuterie în cl ǎdirea mare a
Universit ǎţii. Acum, din nefericire, nimic nu putea ascunde grandoarea
apartamentului Primului Ministru.
Raych se privea câteodat ǎ în oglind ǎ şi se minuna cum de fusese totul
posibil. Nu era înalt, avea doar 163 centimetri în în ǎlţime, mult mai scund
decât oricare dintre p ǎrin ţii sǎi. Era cam îndesat, îns ǎ musculos (nu gras),
brunet, şi purta semnul caracteristic dahli ţilor: musta ţa pe care şi-o p ǎstra
cât mai neagr ǎ şi mai deas ǎ.
În oglind ǎ îl mai putea vedea şi acum pe vagabondul de dinaintea
întâlnirii cu Hari şi Dors. Seldon era mult mai tân ǎr în acele vremuri. Raych
avea acum vârsta lui de atunci. Uimitor, Dors se schimbase extrem de pu ţin.
Pǎrea tot atât de proasp ǎtǎ şi de zvelt ǎ ca în ziua în care Raych le ar ǎtase
pentru prima oar ǎ drumul spre Mama Rittah, în Billibotton. Iar el, Raych,
nǎscut în s ǎrǎcie şi mizerie, era acum membru în serviciul public, un mic
slujba ş în Ministerul Popula ţiei.
— Cum merg lucrurile la Minister, Raych? întreb ǎ Seldon. Vreun progres?
— Oarecum, tat ǎ. Elabor ǎm legi. Lu ǎm decizii. Ţinem discursuri. Totu şi,
este greu s ǎ mi şti oamenii. Po ţi sǎ predici cât vrei despre fr ǎţia dintre oameni,
însǎ nimeni nu se prea simte frate cu altul. Ce m ǎ descurajeaz ǎ pe mine este
cǎ dahli ţii sunt la fel de r ǎi ca şi ceilal ţi. Vor s ǎ fie trata ţi ca egali, a şa spun,
şi este adev ǎrat, îns ǎ dacǎ li se d ǎ ocazia, nu le face nici o pl ǎcere sǎ-i trateze pe
ceilal Ui ca egali.
— Este imposibil s ǎ schimbi mentalitatea şi inima oamenilor, Raych,
spuse Dors. Cel mai bun lucru pe care-l po ţi face este s ǎ încerci şi sǎ reu şeşti
eliminarea celor mai mari dintre nedrept ǎţi.
— Necazul este, spuse Seldon, c ǎ, de-a lungul istoriei, nimeni nu s-a ocupat
s ǎ rezolve aceasta problem ǎ. Oamenilor li s-a permis s ǎ se macine în tentantul joc
"eu sunt mai bun decât tine", şi este greu ast ǎzi sǎ faci ordine în
toat ǎ harababura pe care au creat-o. Dac ǎ laşi lucrurile s ǎ meargǎ de la sine
pe o cale proast ǎ timp de o mie de ani, nu este de mirare dac ǎ ai nevoie de —
sǎ zicem — o sut ǎ de ani pentru a mai îmbun ǎtǎţi situa ţia.
— Tat ǎ, spuse Raych, uneori am impresia c ǎ mi-ai dat slujba asta pentru
a mǎ pedepsi.
Seldon ridic ǎ sprâncenele:
— Ce motiv a ş fi avut s ǎ te pedepsesc?
— Pentru c ǎ m-am sim ţit atras de lozincile lui Joranum, cele cu egalitatea
dintre sectoare şi o mai mare participare a popula ţiei la guvernare.
— Nu te condamn pentru a şa ceva. Sunt idei atr ǎgǎtoare, dar ştii cǎ
Joranum le folosea doar ca pe o modalitate de a prelua puterea. Dup ǎ aceea...
— Dar m-ai pus s ǎ-i întind capcana, în ciuda faptului c ǎ eram de acord
ideile lui.
— Nu mi-a fost u şor sǎ-ţi cer sǎ faci una ca asta, spuse Seldon.
 — Iar acum m ǎ pui s ǎ muncesc la implementarea programului lui
Joranum, ca s ǎ-mi ar ǎţi cât de dificil ǎ este în realitate o asemenea sarcin ǎ.
Seldon se întoarse spre Dors:
— Ce spui, Dors? B ǎiatul ǎsta îmi atribuie un fel de tic ǎloşie ascuns ǎ,
care pur şi simplu nu face parte din caracterul meu.
Umbra unui zâmbet trecu pe deasupra buzelor lui Dors:
— Sunt sigur ǎ, spuse ea spre Raych, c ǎ nu îl acuzi pe tat ǎl t ǎu de aşa
ceva.
— Nu asta vroiam s ǎ spun. În via ţa obişnuit ǎ, tat ǎ, nimeni nu este mai
cinstit şi mai sincer decât tine. Dar dac ǎ trebuie, te pricepi s ǎ mǎsluie şti
cǎrţile. Nu asta speri s ǎ faci cu ajutorul psihoistoriei?
— Pânǎ acum, spuse Seldon cu triste ţe, am fǎcut foarte pu ţine lucruri cu
psihoistoria.
— Pǎcat. M ǎ gândesc c ǎ exist ǎ poate un fel de solu ţie psihoistoricâ la
problema intoleran ţei.
— Poate cǎ exist ǎ. Însǎ eu nu am descoperit-o deocamdat ǎ.
Când cina lu ǎ sfâr şit, Seldon spuse:
— Tu şi cu mine, Raych, vom avea o mic ǎ discu ţie.
— Serios? spuse Dors. S ǎ înţeleg cǎ eu nu sunt invitat ǎ?
— Probleme ministeriale, Dors.
— Prostii ministeriale, Hari. Iar ai s ǎ-i ceri bietului b ǎiat sǎ facǎ ceva cu
care eu nu sunt de acord.
Seldon spuse cu fermitate:
— Oricum, nu am s ǎ-i cer s ǎ facǎ ceva cu care el nu va fi de acord.
— Este în regul ǎ, mama, spuse Raych. Las ǎ-ne sǎ discut ǎm, îţi promit c ǎ
dup ǎ aceea îţi voi povesti totul.
Dors d ǎdu ochii peste cap:
— Voi doi o s ǎ pretinde ţi dup ǎ aceea cǎ aţi discutat "secrete de stat". Çtiu
eu.
— De fapt, spuse foarte hot ǎrât Seldon, exact asta şi avem de discutat. Çi
sunt de o importan ţǎ covâr şitoare. Vorbesc serios, Dors.
Dors se ridic ǎ, strângând din buze. P ǎrǎsi camera, aruncând un ultim
avertisment:
— Hari, s ǎ nu îl arunci pe b ǎiat în gura lupilor.
Dup ǎ ce ea plecǎ, Seldon spuse aproape în şoapt ǎ:
— Raych, m ǎ tem cǎ exact asta am s ǎ fac: am sǎ te arunc în gura lupilor.

Se priveau fa ţǎ în faţǎ, în biroul lui Seldon. "Locul meu de gândire", a şa îi

spunea. Acolo petrecuse nenum ǎrate ore încercând s ǎ gǎseascǎ o cale pentru
a ocoli sau a trece peste complica ţiile guvern ǎrii Imperiale şi trantoriene.
— Raych, spuse el, ai citit despre recentele avarii pe care le avem în
infrastructura planetei?
— Da, spuse Raych. Dar ştii, tat ǎ, planeta noastr ǎ e cam bǎtrân ǎ. Ce-ar
trebui s ǎ facem, ar fi s ǎ îi trimitem pe to ţi de-aici, s ǎ facem toate s ǎpǎturile
de care este nevoie, s ǎ înlocuim, s ǎ computeriz ǎm, dup ǎ care sǎ îi aducem pe
toţi înapoi... sau mai bine nu, s ǎ aducem doar jum ǎtate. Ar fi mult mai bine
pentru Trantor dac ǎ n-ar avea decât dou ǎzeci de miliarde de locuitori.
— Care anume dintre ei? întreb ǎ zâmbind Seldon.
— Tare-aş vrea sǎ ştiu şi eu, f ǎcu întunecat Raych. Problema este c ǎ nu
putem reface planeta dintr-o dat ǎ. Suntem obliga ţi sǎ cârpim.
— Da, Raych, îns ǎ se întâmpl ǎ unele lucruri ciudate. Vreau s ǎ-mi spui
care este p ǎrerea ta. Eu mi-am f ǎcut deja unele idei.
Scoase din buzunar o mic ǎ sfer ǎ.
— Ce-i asta? întreb ǎ Raych.
— Este o hart ǎ a Trantor-ului, foarte precis ǎ. Raych, f ǎ-mi pl ǎcerea, dǎ la
o parte toate lucrurile de pe birou.
Seldon a şezǎ sfera mai mult sau mai pu ţin în centrul biroului şi duse
mâna spre un panou de comand ǎ aflat pe bra ţul fotoliului. Se folosi de
degetul mare pentru a închide un contact, şi lumina din camer ǎ se stinse, în
timp ce suprafa ţa biroului str ǎlucea cu o culoare ivorie, care p ǎrea adânc ǎ de
un centimetru. Sfera se aplatizase şi se extinsese pân ǎ la marginile suprafe ţei
biroului.
Lumina se stinse, punct cu punct, dar nu pe de-a-ntregul, formând un
desen. Dup ǎ aproape o jum ǎtate de minut, Raych exclam ǎ, surprins:
— Este o hart ǎ a Trantor-ului.
— Bineîn ţeles. Nu asta ţi-am spus şi eu? Îns ǎ nu po ţi cump ǎra o chestie
ca asta de la magazin. Este una dintre juc ǎriile cu care se joac ǎ for ţele
armate. Ar putea reprezenta Trantor-ul şi ca o sfer ǎ, însǎ o proiec ţie plan ǎ ţi-
ar ar ǎta mai clar ceea ce vreau s ǎ-ţi ar ǎt.
— Ce vrei sǎ-mi ar ǎţi, tat ǎ?
— Ei bine, în ultimii doi ani s-au produs avarii. A şa cum spui şi tu,
planeta este b ǎtrân ǎ şi este normal s ǎ ne aştept ǎm la avarii. Îns ǎ sunt prea
frecvente şi aproape toate par a fi rezultatul unor gre şeli umane.
— Nu ţi se pare plauzibil?
— Ba da, desigur. În anumite limite. Acest lucru este valabil chiar şi atunci
când este vorba de cutremure.
— Cutremure? Pe Trantor?
— Recunosc c ǎ Trantorul este o planet ǎ foarte pu ţin seismic ǎ. Iar ǎsta
este un lucru bun, pentru c ǎ dacǎ închizi lumea sub cupol ǎ, în timp ce pe
planet ǎ au loc câteva cutremure puternice pe an, ri şti sǎ se spargǎ o porţiune
din cupol ǎ, iar asta ar provoca distrugeri mari. Mama ta spune c ǎ unul dintre
motivele pentru care Trantor-ul ( şi nu alt ǎ lume) a fost ales capitala
Imperiului îl constituie faptul c ǎ este muribund din punct de vedere geolo-
gic... am folosit exact expresia ei, deloc m ǎgulitoare. Totu şi, deşi este
muribund, nu este mort. Se produc din când în când unele cutremure minore...
trei în ultimii doi ani.
— Nu mi-am dat seama, tat ǎ.
— Cu greu şi-ar putea da cineva seama. Cupola nu este un obiect dintr-o
bucat ǎ. Are sute de sec ţiuni, fiecare putând fi ridicat ǎ şi întredeschis ǎ pentru
a elimina tensiunile şi compresiunile în cazul unui cutremur. Întrucât un
cutremur, atunci când se produce, dureaz ǎ de la zece secunde pân ǎ la un
minut, deschiderea dureaz ǎ şi ea foarte pu ţin. Trantorienii de dedesubt nici
mǎcar nu o pot sesiza. Mai repede şi-ar da seama de tremuratul şi
zdr ǎngǎnitul u şor al sticlelor de prin cas ǎ decât de deschiderea şi închiderea
cupolei de deasupra şi infiltrarea slab ǎ a condi ţiilor climaterice de afar ǎ...
— Asta-i bine, nu-i a şa?
— Ar trebui s ǎ fie. Totul este computerizat, desigur. Izbucnirea unui
cutremur într-un anumit loc activeaz ǎ comenzile pentru deschiderea şi
închiderea acelei sec ţiuni a cupolei. Cupola se deschide înainte ca vibra ţia sǎ
devin ǎ prea puternic ǎ.
— Da, e bine.
— Însǎ în cazul celor trei mici cutremure din ultimii doi ani, comenzile
cupolei au "c ǎzut", în toate cazurile. Cupola nu s-a deschis şi în fiecare caz
au fost necesare repara ţii. A fost nevoie de timp, de bani, iar condi ţiile
climaterice au fost sub optimum o perioad ǎ îndelungat ǎ de timp. Raych, ştii
care sunt şansele ca echipamentul s ǎ se defecteze în toate trei cazurile?
— Mici?
— Extrem de mici. Sub unu la sut ǎ. Se poate trage concluzia c ǎ cineva a
stricat comenzile înaintea producerii unui cutremur. Acum, trebuie s ǎ ştii c ǎ
aproximativ o dat ǎ la un secol avem o scurgere de lav ǎ, care este mult mai
greu de controlat... şi refuz s ǎ mǎ gândesc la ce s-ar întâmpla dac ǎ nu ar fi
observat ǎ decât atunci când ar fi prea târziu. Din fericire, a şa ceva nu s-a
întâmplat şi nici nu este probabil s ǎ se întâmple. Totu şi... Pe aceast ǎ hart ǎ
vei descoperi locurile în care s-au produs avariile în ultimii doi ani. Se pare c ǎ
ele s-au datorat erorilor umane, îns ǎ niciodat ǎ nu am putut descoperi cine
anume este vinovatul.
— Din cauz ǎ cǎ toat ǎ lumea este preocupat ǎ sǎ-şi acopere spatele.
— Mǎ tem cǎ ai dreptate. Aceasta este caracteristica oric ǎrei birocra ţii, iar
birocra ţia Trantor-ului este cea mai mare din istorie... Dar ce p ǎrere ai despre
locurile în care s-au produs?
Harta era pres ǎrat ǎ cu semne micu ţe, roşii şi str ǎlucitoare, sem ǎnând cu nişte
bǎşicu ţe pe suprafa ţa uscatului Trantor-ului.
— Ei bine, avans ǎ prudent Raych, par uniform r ǎspândite.
— Exact... nu ţi se pare interesant? Ne-am putea a ştepta ca por ţiunile mai
vechi ale Trantor-ului s ǎ aibǎ infrastructura cea mai deteriorat ǎ, şi sǎ fie
mult mai predispuse la evenimente care necesit ǎ o decizie uman ǎ rapid ǎ,
creând cadrul posibilelor erori umane... Voi colora sec ţiunile mai vechi ale
Trantor-ului cu albastru şi vei remarca faptul c ǎ avariile nu par mai dese în
locurile albastre.
— Çi?
— De aici trag concluzia, Raych, c ǎ avariile nu au o origine natural ǎ, ci
sunt provocate în mod deliberat şi distribuite într-o manier ǎ care sǎ afecteze
cât mai mul ţi oameni posibil, creând astfel nemul ţumire pe o arie cât mai
întins ǎ.
— Nu mi se pare prea probabil.
— Nu? Atunci hai s ǎ arunc ǎm o privire la evolu ţia în timp a avariilor şi nu
în spa ţiu.
Zonele albastre precum şi punctele ro şii disp ǎrur ǎ repede. Harta Trantor-
ului r ǎmase pustie... apoi semnele începur ǎ sǎ apar ǎ şi sǎ dispar ǎ ici şi colo,
unul câte unul.
— Observ ǎ, spuse Seldon, c ǎ punctele nu apar în grupuri, mai multe
odat ǎ. Apare unul, apoi altul, apoi altul, şi aşa mai departe, aproape ca
ticǎitul regulat al unui metronom.
— Crezi cǎ sunt inten ţionate?
— Eu zic c ǎ da. Cel care face asta vrea s ǎ provoace cât mai multe
distrugeri cu cât mai pu ţine eforturi posibil, a şa cǎ nu are rost s ǎ provoace
dou ǎ în acela şi timp, pentru ca una dintre avarii o va atenua pe cealalt ǎ, în
buletinele de ştiri şi în con ştiin ţa publicului. Fiecare incident trebuie s ǎ
provoace o iritare cât mai mare.
Harta disp ǎru, luminile se aprinser ǎ. Sfera se comprim ǎ, ajungând la
dimensiunea original ǎ şi Seldon o b ǎgǎ la loc în buzunar.
— Cine ar face toate astea? întreb ǎ Raych.
Seldon spuse, gânditor:
— Acum dou ǎ zile am primit un raport despre o crim ǎ în Sectorul Wye.
— Nu e ceva neobi şnuit, spuse Raych. De şi Wye nu face parte dintre
sectoarele în care domne şte fǎrǎdelegea, probabil c ǎ se produc şi acolo multe
crime, zilnic.
— Sute, spuse Seldon scuturând din cap. Am avut zile grele, când
num ǎrul deceselor violente pe întreg Trantor-ul se apropia de un milion pe zi.
În general, sunt pu ţine şanse sǎ gǎseşti toţi vinova ţii, toţi criminalii. Crimele
intr ǎ în dosare, completând statisticile. Îns ǎ aceast ǎ crim ǎ este neobi şnuit ǎ.
Omul a fost ucis cu cu ţitul... de c ǎtre un ageamiu. Când a fost g ǎsit, înc ǎ mai
avea un suflu de via ţǎ în el. Înainte de a muri a mai apucat s ǎ gâfâie un
singur cuvânt, şi acesta a fost " Çeful". Asta ne-a trezit curiozitatea, şi am
reu şit sǎ-l identific ǎm. Lucra în Anemoria şi nu ştiu ce f ǎcea în Wye. Îns ǎ un
ofiţer merituos a reu şit sǎ descopere c ǎ era un vechi Joranumit. Se numea
Kaspal Kaspalov, şi se ştie bine c ǎ a fost unul dintre intimii lui Laskin
Joranum. Çi cineva l-a ucis. Cu cu ţitul.
Raych se încrunt ǎ:
— Tat ǎ, crezi c ǎ mai exist ǎ vreo alt ǎ Conspira ţie Joranumit ǎ? Joranumi ţii
au disp ǎrut.
— Nu cu mult timp în urm ǎ, mama ta m-a întrebat dac ǎ nu cumva am
impresia c ǎ mai exist ǎ câţiva Joranumi ţi activi. Iar eu i-am spus c ǎ orice
credin ţǎ îşi men ţine întotdeauna un anumit cadru, uneori timp de secole. De
obicei nu sunt foarte importante, doar ni şte grupuri f ǎrâmi ţate, care nu mai
conteaz ǎ. Totu şi, dacǎ Joranum ţii şi-au p ǎstrat o organiza ţie? Dacǎ au
pǎstrat o anumit ǎ putere? Dac ǎ sunt capabili s ǎ omoare pe cineva considerat
tr ǎdǎtor în rândurile lor? Dac ǎ tocmai ei produc aceste avarii, ca un preludiu
la acapararea puterii?
— Tat ǎ, sunt o gr ǎmad ǎ de "dacǎ".
— Çtiu. Çi s-ar putea s ǎ mǎ înşel. Dar crima s-a produs în Wye şi,
întâmpl ǎtor, în Wye nu a avut loc nici o avarie a infrastructurii.
— Ce dovede şte asta?
— Ar putea dovedi c ǎ centrul conspira ţiei este în Wye şi cǎ aceşti
conspiratori nu doresc s ǎ sufere şi ei, ci doar restul Trantor-ului. Ar putea de
asemenea însemna c ǎ nu sunt implica ţi Joranumi ţii, ci membri ai vechii
familii wyane care înc ǎ mai viseaz ǎ sǎ conduc ǎ Imperiul.
— Aoleu, tat ǎ. Faci din ţânţar arm ǎsar.
— Çtiu. Acum s ǎ presupunem c ǎ este o conspira ţie Joranumit ǎ. Mâna
dreapt ǎ a lui Joranum a fost Gambol Deen Namarti. Nu s-a înregistrat
nicǎieri moartea lui Namarti, nici c ǎ ar fi p ǎrǎsit Trantor-ul. De fapt, nu mai
exist ǎ nici o informa ţie despre cum şi-a dus via ţa în ultimul deceniu. Nu e de
mirare. La urma urmelor, e u şor sǎ pierzi urma unei persoane printre alte
patruzeci de miliarde. A existat o perioad ǎ în viaţa mea când încercam s ǎ fac
exact acela şi lucru. Desigur, Namarti s-ar putea s ǎ fie mort. Asta ar fi cea mai
simpl ǎ explica ţie. Dar s-ar putea s ǎ nu fie mort.
—Çi ce facem?
Seldon oft ǎ:
— Logic ar fi s ǎ mǎ adresez for ţelor de securitate, îns ǎ nu pot face a şa
ceva. Eu nu am for ţa lui Demerzel. El putea convinge oamenii; eu nu pot.
Avea o personalitate puternic ǎ; eu sunt doar un... matematician. Eu nu ar
trebui s ǎ fiu Prim Ministru; nu sunt f ǎcut pentru a şa ceva. Çi nici nu a ş fi...
dacǎ Împ ǎratul nu s-ar fi bizuit pe psinoistorie mai mult decât merit ǎ.
— Acuma parc ǎ-ţi plângi de mil ǎ, nu-i a şa, tat ǎ?
— Da. Presupun c ǎ asta fac, dar m ǎ imaginez mergând pân ǎ la sediul
securit ǎţii, ca s ǎ le ar ǎt ce ţi-am ar ǎtat şi ţie pe hart ǎ...
Ar ǎtǎ spre suprafa ţa biroului, acum goal ǎ:
— ... şi spunându-le c ǎ suntem în mare pericol din cauza unei conspira ţii
a cǎrei natur ǎ şi importan ţǎ nu le cunoa ştem. Vor asculta cu seriozitate şi,
dup ǎ plecarea mea, vor râde între ei de "matematicianul nebun"... şi
bineîn ţeles cǎ nu vor face nimic.
— Atunci, ce facem? întreb ǎ Raych întorcându-se la subiect.
— Ce vei face tu, Raych, asta-i problema. Am nevoie de mai multe dovezi,
şi vreau s ǎ mi le g ǎseşti. Aş fi trimis-o pe mama ta, dar ea nu ar pleca de
lângǎ mine sub nici un motiv. Nici eu nu pot p ǎrǎsi în acest moment
domeniile Palatului. Imediat dup ǎ Dors şi dup ǎ mine, am încredere în tine.
Ba, de fapt, am mai mult ǎ încredere în tine decât în Dors şi în mine. E şti înc ǎ
tân ǎr, puternic, e şti un Twister mai bun decât am fost eu vreodat ǎ şi eşti
inteligent. Totu şi, trebuie s ǎ ţii cont c ǎ nu vreau s ǎ-ţi ri şti viaţa. Fǎrǎ
eroisme, f ǎrǎ prostii. Nu a ş mai putea privi vreodat ǎ în ochii mamei tale dac ǎ
ai p ǎţi ceva. Afl ǎ ce poţi. Probabil vei descoperi c ǎ Namarti tr ǎieşte şi
comploteaz ǎ... sau c ǎ este mort. Probabil vei afla c ǎ Joranumi ţii constituie un
grup activ... sau muribund. Probabil vei afla c ǎ familia wyan ǎ aflat ǎ la
conducere comploteaz ǎ... sau nu. Toate astea sunt lucruri care merit ǎ aflate,
dar nu sunt vitale. Eu vreau s ǎ afli dac ǎ avariile infrastructurii au o cauz ǎ
uman ǎ, şi, mult mai important, dac ǎ sunt produse în mod inten ţionat. În
cazul ǎsta, aş vrea sǎ aflu ce alte planuri au conspiratorii. P ǎrerea mea este
ca plǎnuiesc o lovitur ǎ mare şi, dacǎ este aşa, trebuie s ǎ aflu ce anume.
Raych spuse prudent:
— Ai vreun plan, vreo idee de unde s ǎ încep?
— Da, Raych. Vreau s ǎ mergi în Wye, în zona în care a fost omorât
Kaspalov. Afl ǎ dacǎ era un Joranumit activ şi vezi dacǎ nu poţi intra tu însu ţi
într-o celul ǎ Joranumit ǎ.
— Ar putea fi posibil. Pot oricând s ǎ pretind c ǎ sunt un vechi Joranumit.
Este adev ǎrat cǎ eram destul de tân ǎr pe vremea când Joranum î şi ţinea
discursurile, dar am fost foarte impresionat de ideile lui. Nici nu trebuie s ǎ
mǎ prefac.
— Da, însǎ exist ǎ o mare dificultate. Ai putea fi recunoscut. La urma
urmei, e şti fiul Primului Ministru. Ai ap ǎrut din când în când la holoviziune
şi ţi s-au luat interviuri în care vorbeai despre egalitatea dintre sectoare.
— Da, dar...
— Fǎrǎ dar, Raych. Vei purta pantofi cu talpa groas ǎ, pentru a- ţi adǎuga încǎ
trei centimetri la în ǎlţime, şi va veni cineva s ǎ-ţi arate cum î ţi poţi schimba
forma sprâncenelor, cum î ţi poţi face faţa mai rotund ǎ, cum î ţi poţi schimba
timbrul vocii.
Raych d ǎdu din umeri:
— Atâta deranj pentru nimic.
— Şi, spuse Seldon cu voce tremurat ǎ, va trebui s ǎ-ţi razi musta ţa.
Raych holb ǎ ochii şi r ǎmase câteva momente nemi şcat, mut şi îngrozit.
Apoi şopti r ǎgu şit:
— Sǎ-mi rad musta ţa?
— Da, vei avea o fa ţǎ neted ǎ ca-n palm ǎ. Nimeni nu te va recunoa şte fǎrǎ
ea.
— Dar nu se poate. E ca şi cum ţi-ar t ǎia ţie... e ca şi cum te-ar castra.
Seldon d ǎdu din cap:
— Este doar o tradi ţie ciudat ǎ. Yugo Amaryl este la fel de dahlit ca şi tine
şi nu poart ǎ musta ţǎ.
— Yugo este sonat. Cred cǎ dacǎ nu ar exista matematica, nici nu ar avea
motive s ǎ tr ǎiascǎ.
— Este un matematician str ǎlucit şi absen ţa musta ţei nu îi diminueaz ǎ
calit ǎţile. În plus, nu este o castrare. Musta ţa îţi va cre şte în dou ǎ sǎpt ǎmâni.
— Dou ǎ sǎpt ǎmâni! Îmi vor trebui doi ani ca sǎ ajung ǎ tot atât de... de...
Ridicǎ mâna, ca pentru a- şi acoperi musta ţa şi a o proteja.
Seldon spuse, neînduplecat:
— Raych... Este un sacrificiu pe care trebuie s ǎ îl faci. Dac ǎ mergi acolo ca
spionul meu, cu musta ţǎ, s-ar putea s ǎ... sǎ pǎţeşti ceva.
— Mai bine mor, spuse cu violen ţǎ Raych.
 — Lasǎ melodrama, spuse cu severitate Seldon. Mai bine nu mori. De fapt,
îţi poruncesc: s ǎ nu mori. Çi...
Aici Seldon ezit ǎ pu ţin.
— ... nu-i spune nimic mamei tale. M ǎ voi ocupa eu de asta.
Raych îşi privi tat ǎl cu frustrare şi spuse cu o voce şoptit ǎ şi desperat ǎ:
— Bine, tat ǎ.
— Voi pune pe cineva s ǎ-ţi supravegheze deghizarea, spuse Seldon. Dup ǎ
aceea vei pleca spre Wye, cu un aero-reactor... Capul sus, Raych, nu-i
sfâr şitul lumii.
Raych zâmbi anemic şi Seldon îl privi plecând, cu o privire îngrijorat ǎ. O
musta ţǎ putea cre şte din nou, cu u şurin ţǎ. Un fiu nu putea. Seldon ştia
foarte bine c ǎ îl punea în pericol pe Raych.

Fiecare avem micile noastre iluzii. Cleon — Împ ǎratul Galaxiei, Regele Trantor-
ului, şi posesor al unei imense colec ţii de titluri a c ǎror men ţionare lua foarte
mult t imp — avea impresia c ǎ era o persoan ǎ democrat ǎ.
Întotdeauna se înfuria când era avertizat s ǎ nu fac ǎ un lucru sau altul de
cǎtre Demerzel ( şi, mai recent, de c ǎtre Seldon) pe motiv c ǎ o astfel de ac ţiune
ar putea fi considerat ǎ "tiranic ǎ" sau "despotic ǎ".
Cleon nu era din fire un tiran sau un despot; el nu dorea decât s ǎ
acţioneze ferm şi decisiv.
De multe ori vorbea cu o aprobare nostalgic ǎ despre vremurile în care
Împ ǎraţii se puteau întâlni liber cu supu şii lor. Dar acum, bineîn ţeles, când
loviturile de Palat şi asasinatele — înfǎptuite sau doar pl ǎnuite — deveniser ǎ o
trist ǎ realitate a vie ţii, Împ ǎratul fusese, din necesitate, izolat de lume.
Este greu de presupus c ǎ Cleon, care niciodat ǎ în viaţǎ nu se întâlnise cu
alţi oameni decât în condi ţiile cele mai restrictive, s-ar fi sim ţit într-adev ǎr în
largul s ǎu într-o întâlnire neprev ǎzut ǎ, cu ni şte str ǎini, îns ǎ el îşi imagina c ǎ i-
ar face pl ǎcere. În consecin ţǎ, era entuziasmat de rarele ocazii în care putea vorbi
cu una dintre slugile de pe domenii, pentru a-i zâmbi şi a i se plânge
câteva momente de povara îndatoririlor Împ ǎrǎteşti. Asta îl f ǎcea sǎ se simt ǎ
democrat.
Uite, de exemplu, gr ǎdinarul ǎsta de care îi vorbise Seldon. Ar fi nimerit,
ba ar fi chiar o pl ǎcere sǎ îl r ǎsplǎteascǎ, destul de târziu, e adev ǎrat, pentru
loialitatea şi curajul lui... iar asta o va face el însu şi, nu va l ǎsa treaba pe
umerii unui func ţionar.
Aranj ǎ deci o întâlnire cu individul în vasta gr ǎdin ǎ de trandafiri, care
înflorise aproape în totalitate. Locul va fi foarte potrivit, gândi Cleon, dar,
desigur, gr ǎdinarul trebuia adus acolo primul. Împ ǎratul nici nu putea
concepe sǎ aştepte. Una este s ǎ fii democrat şi cu totul alta s ǎ te laşi pus
într-o situa ţie penibil ǎ.
Grǎdinarul îl a ştepta printre trandafiri, cu ochii mari, cu buzele
tremurând. Cleon se gândi c ǎ probabil nimeni nu îi spusese gr ǎdinarului
motivul acestei întâlniri. Nu-i nimic, o s ǎ-l lini şteascǎ el, cu tact şi cu
delicate ţe... numai c ǎ, acum î şi dǎdu seama, nu î şi mai amintea cum îl
cheam ǎ pe individ.
Se întoarse spre unul dintre func ţionarii de lâng ǎ el şi puse o întrebare:
— Cum îl cheam ǎ pe gr ǎdinar?
— Mandell Gruber, Sire. Este gr ǎdinar aici de treizeci de ani.
Împ ǎratul d ǎdu din cap şi spuse:
— Aaaa, Gruber! Sunt încântat s ǎ întâlnesc un gr ǎdinar atât de harnic şi
talentat ca tine.
— Sire, murmur ǎ Gruber cl ǎnţǎnind din din ţi, eu nu am foarte multe
calit ǎţi, dar fac tot posibilul pentru a satisface gra ţioasa voastr ǎ persoan ǎ.
— Sigur, sigur, spuse Împ ǎratul.
Cine ştie, poate gr ǎdinarul ǎsta îşi închipuie c ǎ îmi bat joc de el, gândi
Împ ǎratul. Oamenii ǎştia din clasele inferioare nu aveau sim ţurile acelea fine
care veneau o dat ǎ cu rafinarea manierelor. Din cauza asta, era greu s ǎ te
ar ǎţi democrat fa ţǎ de ei.
— Am auzit de la Primul Ministru, spuse Cleon, despre loialitatea cu care
i- ai venit în ajutor pe vremuri şi despre faptul c ǎ te îngrije şti de domenii cu
foarte mult ǎ pricepere. Primul Ministru îmi spune c ǎ tu şi cu el sunte ţi
prieteni.
— Sire, Primul Ministru este deosebit de bun cu mine, îns ǎ eu îmi cunosc
bine locul. Nu vorbesc niciodat ǎ înainte ca dânsul s ǎ-mi vorbeasc ǎ primul.
— Foarte bine, Gruber. Asta demonstreaz ǎ cǎ ai maniere, îns ǎ Primul
Ministru, ca şi mine de altfel, este un om cu impulsuri democratice. Eu am
încredere în modul s ǎu de a aprecia oamenii.
Gruber se înclin ǎ adânc.
— Dup ǎ cum ştii, Gruber, spuse Împ ǎratul, Gr ǎdinarul Çef Malcomber
este foarte b ǎtrân şi abia a şteapt ǎ sǎ se retrag ǎ. Responsabilit ǎţile au devenit
o povar ǎ prea grea pentru umerii lui.
— Sire, Gr ǎdinarul Çef este foarte respectat de to ţi gr ǎdinarii. Fie ca el s ǎ
tr ǎiascǎ mul ţi ani de-acum încolo, pentru ca noi s ǎ putem g ǎsi la dânsul
judecat ǎ şi sfaturi în ţelepte.
— Bine spus, Gruber, f ǎcu neglijent Împ ǎratul, dar ştii foarte bine c ǎ
astea-s aiureli. Nu mai are cum tr ǎi foarte mult şi în nici un caz nu mai are
vigoarea şi calit ǎţile necesare acestui post. El însu şi cere sǎ se retrag ǎ înainte
de sfâr şitul anului, iar eu i-am promis acest lucru. R ǎmâne s ǎ-i gǎsesc un
înlocuitor.
— O, Sire sunt cincizeci de b ǎrbaţi şi femei pe acest vast domeniu, care ar
putea fi Gr ǎdinari Çefi.
— Aşa o fi, spuse Împ ǎratul, îns ǎ preferin ţa mea a cǎzut asupra ta.
Împ ǎratul zâmbi m ǎrinimos. Ǎsta era momentul! Acum se a ştepta ca
Gruber s ǎ cadǎ în genunchi, într-un extaz de recuno ştin ţa.
Gruber nu reac ţion ǎ astfel şi Împ ǎratul se încrunt ǎ.
— Sire, spuse Gruber, este o onoare prea mare pentru mine... mult prea
mare.
— Prostii, spuse Cleon nemul ţumit c ǎ hot ǎrârea îi era contestat ǎ. A sosit
timpul s ǎ-ţi fie recunoscute calit ǎţile. De-acum încolo nu va mai trebui s ǎ
stai expus la capriciile vremii. Vei avea un birou — biroul Gr ǎdinarului Çef —
şi o locuin ţǎ frumoas ǎ, pe care o voi redecora special pentru tine. Î ţi poţi
aduce acolo întreaga familie... Ai familie, nu-i a şa, Gruber?
— Da, Sire. O nevast ǎ şi dou ǎ fiice. Çi un ginere.
— Foarte bine. Te vei sim ţi foarte bine, şi noua ta via ţǎ o sǎ-ţi plac ǎ,
Gruber. Vei sta în ǎuntru, la ad ǎpost de vremea capricioasa, ca un adev ǎrat
trantorian.
— Sire, ţineţi cont c ǎ eu sunt anacreonian prin educa ţie...
— Am ţinut cont, Gruber. În ochii Împ ǎratului, toate lumile sunt la fel. S-a
fǎcut. Meri ţi slujba de Gr ǎdinar Çef.
Dǎdu din cap şi se îndep ǎrt ǎ maiestuos. Era mul ţumit de ultimul sau
gest de bun ǎvoin ţǎ. Desigur, individul ar fi trebuit s ǎ se arate pu ţin mai
recunosc ǎtor, sǎ fi dat dovad ǎ de mai mult ǎ apreciere, dar, în sfâr şit, totul se
rezolvase.
Çi era mult mai u şor sǎ faci asta decât sǎ rezolvi problema avariilor
infrastructurii.
Cleon, într-un moment de iritare, declarase c ǎ ori de câte ori o avarie
putea fi atribuit ǎ erorii umane, individul vinovat trebuia executat f ǎrǎ
întârziere.
"Câteva execu ţii," spusese el, " şi ai s ǎ te miri cât de aten ţi vor deveni cu
toţii."
"Sire," spusese Seldon, "m ǎ tem cǎ o astfel de atitudine despotic ǎ nu ar
duce la rezultatele pe care le dori ţi. Probabil c ǎ i-ar determina pe muncitori
sǎ facǎ grevǎ... şi dacǎ încercaţi sǎ-i obliga ţi sǎ reia lucrul, se va declan şa o
rǎzmeri ţǎ... şi dacǎ veţi încerca s ǎ-i înlocui ţi cu solda ţi, veţi descoperi c ǎ
aceştia nu pot st ǎpâni ma şinile, deci avariile se vor produce mult mai des."
Nu era de mirare c ǎ Cleon preferase s ǎ se ocupe de problema numirii
unui nou Gr ǎdinar Sef.
Cât despre Gruber, acesta privi în urma Împ ǎratului str ǎbǎtut de fiorii
unei groaze nepref ǎcute. Avea s ǎ fie luat din imensitatea aerului liber şi
condamnat s ǎ tr ǎiascǎ între patru pere ţi... Çi totu şi, cum putea s ǎ-l refuze pe Împ
ǎrat?

10

Raych se afla în Wye. În camera hotelului (un hotel de mâna a doua,

pentru c ǎ Raych trebuia s ǎ par ǎ sǎrac) se privi posomorât în oglind ǎ. Ceea ce
vǎzu nu îi f ǎcu pl ǎcere. Musta ţa disp ǎruse; favori ţii fuseser ǎ scurta ţi; pǎrul
tuns în lateral şi la spate.
Ar ǎta de parc ǎ era... jumulit.
Mai r ǎu chiar. Ca urmare a modific ǎrii tr ǎsǎturilor fe ţei, avea o figur ǎ de
copil.
Dezgust ǎtor!
Çi m ǎcar de-ar fi f ǎcut vreun progres. Seldon îi d ǎduse rapoartele
securit ǎţii referitoare la moartea lui Kaspal Kaspalov.
Nu prea avusese ce citi. Kaspalov fusese omorât, iar ofi ţerii locali de
securitate nu descoperiser ǎ nimic important în leg ǎtur ǎ cu crima. Era foarte
clar cǎ nu d ǎdeau importan ţǎ crimei.
Nimic de mirare! În ultimul secol, rata criminalit ǎţii crescuse sim ţitor în
majoritatea lumilor, mai ales în grandioasa şi complexa lume a Trantor-ului,
şi nic ǎieri for ţele de securitate nu reu şeau sǎ se descurce în mod satisf ǎcǎtor.
De fapt, for ţele de securitate sc ǎzuser ǎ ca num ǎr şi ca eficien ţǎ pretutindeni
şi (cu toate c ǎ era mai greu de dovedit) erau din ce în ce mai corupte, salariul
nefiind în stare s ǎ ţin ǎ pasul cu costul vie ţii. Func ţionarii civili trebuie pl ǎti
Ui pentru a-i men ţine cinsti ţi. Dacǎ nu, îşi vor rotunji salariile pe alte c ǎi.
Seldon sus ţinuse doctrina asta de câ ţiva ani buni, dar nu ajungea la nici
un rezultat. Nu aveai cum s ǎ creşti lefurile f ǎrǎ a creşte taxele, iar popula ţia
nu era dispus ǎ sǎ accepte lini ştit ǎ creşterea taxelor. Erau dispu şi mai
degrab ǎ sǎ piard ǎ de zece ori mai multe credite dând mit ǎ.
Toate acestea f ǎceau parte (spusese Seldon) din degenerarea general ǎ a
Imperiului, care avea loc de dou ǎ secole încoace.
Bun, iar el, Raych, ce trebuia s ǎ facǎ? Se afla acolo, la hotelul în care
locuise Kaspalov în zilele imediat de dinaintea mor ţii sale. Undeva în hotel
poate se afla cineva care avusese leg ǎtur ǎ cu crima... sau care cuno ştea pe
cineva care avusese leg ǎtur ǎ.
Raych se hot ǎrî sǎ iasǎ pu ţin în eviden ţǎ. Trebuia s ǎ se arate interesat de
moartea lui Kaspalov, şi atunci cineva se va ar ǎta interesat de el, cǎutând s ǎ
intre în leg ǎtur ǎ. Era un joc periculos, dar dac ǎ ar putea da impresia c ǎ este
o persoan ǎ suficient de inofensiv ǎ, poate cǎ nu îl vor ataca imediat.
Ei bine...
Privi banda orar ǎ. Probabil c ǎ în bar se aflau deja câ ţiva consumatori,
savurându- şi aperitivele de dinaintea mesei. Ce-ar fi s ǎ li se al ǎture, şi apoi...
poate se va întâmpla ceva.

11

În unele aspecte, Wye putea fi foarte puritan. (Acest lucru era valabil
pentru toate sectoarele, de şi fiecare sector î şi manifesta intoleran ţa în felul
sǎu.) Aici nu se consuma alcool, îns ǎ bǎuturile erau preparate sintetic pentru
a stimula în alte direc ţii. Lui Raych nu-i pl ǎcea gustul, nefiind deloc obi şnuit
cu el, dar pe de alt ǎ parte asta însemna c ǎ îşi putea sorbi în tihn ǎ bǎutura,
privind în jur.
Prinse privirea unei tinere, aflat ǎ la câteva mese dep ǎrtare, şi îi fu greu s ǎ
şi-o desprind ǎ. Era atr ǎgǎtoare şi îşi dǎdu seama ca Wye nu era puritan în
toate privin ţele.
Dup ǎ câteva momente, tân ǎra zâmbi discret şi se ridic ǎ. Pluti înspre
masa lui Raych, în timp ce acesta o privea contemplativ. Nu î şi putea permite
(se gândi el cu adânc regret) în aceste momente o aventur ǎ care sǎ îl distrag ǎ
de la scopul s ǎu.
Tân ǎra ajunse lâng ǎ Raych, se opri un moment, apoi alunec ǎ lin într-un
scaun liber de la mas ǎ.
— Bun ǎ, spuse ea. Nu pari un obi şnuit al casei.
Raych zâmbi:
— Nici nu sunt. Îi cuno şti pe to ţi obi şnui ţii casei?
— Cam pe to ţi, spuse ea f ǎrǎ a da semne de stinghereal ǎ. Mǎ numesc
Manella. Tu?
Sim ţea cum regretul îl apas ǎ mai mult decât oricând. Era mai înalt ǎ decât
el, exact pe placul lui Raych. Avea tenul alb şi un p ǎr lung, u şor învolburat,
cu evidente tonuri de ro şu închis. Hainele nu îi erau prea ţipǎtoare şi ar fi
putut, dac ǎ şi-ar fi dat pu ţin silin ţa, trece drept o femeie respectabil ǎ din
clasele care nu prea se omorau cu munca.
— Numele meu nu are importan ţǎ, spuse Raych. Important este c ǎ nu
prea am credite.
— O, ce pǎcat, spuse Manella f ǎcând o grimas ǎ dezam ǎgit ǎ. Nu poţi face
rost?
— Aş vrea eu. Am nevoie de o slujb ǎ. Cunoşti pe cineva care m-ar putea
ajuta?
— Ce fel de slujb ǎ?
Raych ridic ǎ din umeri:
— Nu m ǎ pricep la nimic deosebit, dar nici nu sunt preten ţios.
Manella îl privi gânditoare:
— Hai sǎ-ţi spun ceva, domnule Anonim. Uneori nu este nevoie de credite.
Raych înghe ţǎ pe loc. Avusese destul succes la femei, dar cu musta ţa... cu musta
ţa! Ce vedea ea la o faţǎ de bebelu ş?
— Hai sǎ-ţi spun ceva, f ǎcu el. Am avut un prieten care st ǎtea pe aici
acum dou ǎ sǎpt ǎmâni, şi nu îl mai g ǎsesc. Dacǎ zici cǎ-i cuno şti pe to ţi
obişnui ţii casei, poate îl cuno şti şi pe el. Îl cheam ǎ Kaspalov.
Repet ǎ, ridicând u şor vocea:
— Kaspal Kaspalov.
Manella îl privi nedumerit ǎ şi apoi d ǎdu din cap:
— Nu cunosc pe nimeni cu numele ǎsta.
 — Pǎcat. Era Joranumit, la fel ca şi mine.
Primi din nou o privire nedumerit ǎ.
— Nu ştii ce este un Joranumit? întreb ǎ el.
Ea dǎdu din cap:
— N-nu. Am auzit cuvântul, dar nu ştiu ce înseamn ǎ. Este vreun fel de
meserie?
Raych era dezam ǎgit.
— Ar dura prea mult s ǎ-ţi explic, spuse el.
Suna ca o concediere şi, dup ǎ câteva momente de incertitudine, Manella
se ridic ǎ şi plec ǎ. Nu îi zâmbi şi Raych era un pic surprins c ǎ rǎmǎsese atât
de mult timp în compania lui.
(Ei bine, Seldon sus ţinuse întotdeauna c ǎ Raych ar avea capacitatea de a
inspira afec ţiune... da, dar nu unei femei care se ocupa cu astfel de treburi. Pentru
ele nu contau decât creditele.)
Ochii s ǎi o urm ǎrir ǎ automat pe Manella oprindu-se la o alt ǎ masǎ, unde
se afla un b ǎrbat singur. Acesta avea o vârst ǎ medie, p ǎr de culoarea untului,
dat pe spate. Era foarte atent b ǎrbierit, dar Raych î şi spuse c ǎ ar fi fost bine
sǎ poarte o barb ǎ, pentru c ǎ avea bǎrbia prea ie şit ǎ în afar ǎ şi era un pic
asimetric ǎ.
Dup ǎ toate aparen ţele, Manella nu avu succes nici cu acest individ. Dup ǎ
un schimb de cuvinte, se ridic ǎ şi plecǎ. Însǎ nu va continua mult cu
insuccesele, gândi Raych. Era foarte sexy.
Fǎrǎ sǎ vrea, Raych se gândi ce fantastic ar fi fost dac ǎ ar fi putut s ǎ...
Apoi îşi dǎdu seama c ǎ la masa lui se a şezase încǎ cineva. Un b ǎrbat, de data
aceasta. De fapt, chiar b ǎrbatul cu care vorbise adineauri Manella. Raych era
uimit c ǎ gândurile la acea femeie îl f ǎcuser ǎ sǎ nu- şi dea scama de
apropierea b ǎrbatului şi sǎ fie luat prin surprindere. Nu- şi putea permite
astfel de neglijen ţe.
Bǎrbatul îl privi cu o lucire de curiozitate în ochi:
— Ai vorbit mai devreme cu o prieten ǎ de-a mea.
Raych nu se putu ab ţine sǎ nu zâmbeasc ǎ larg:
— Este o persoan ǎ prietenoas ǎ.
— Da, într-adev ǎr. Çi este o bun ǎ prieten ǎ de-a mea. Am auzit, f ǎrǎ sǎ
vreau, ce i-ai spus.
— Sper c ǎ n-am spus nimic r ǎu.
— Nu, deloc, dar ai spus c ǎ eşti Joranumit.
Inima lui Raych tres ǎri. Remarca f ǎcut ǎ Manellei lovise exact la ţint ǎ. Nu
însemna nimic pentru ea, dar cu siguran ţǎ cǎ însemna ceva pentru
"prietenul" ei.
Adicǎ intrase pe drumul cel bun? Sau intrase în necazuri?

12

Raych f ǎcu tot posibilul pentru a-l studia pe noul s ǎu interlocutor, f ǎrǎ
însǎ ca figura sa s ǎ-şi piard ǎ expresia de naivitate inofensiv ǎ. Omul avea ochi
verzui şi pǎtrunz ǎtori, iar mâna dreapt ǎ i se încle şta aproape amenin ţǎtor într-
un pumn, odihnindu-se pe t ǎblia mesei.
Raych privi cu ochii larg deschi şi spre cel ǎlalt, a şteptând.
Bǎrbatul spuse din nou:
— Pretinzi c ǎ eşti Joranumit.
Raych f ǎcu tot posibilul pentru a ar ǎta stingherit. Nici nu era greu.
Spuse:
— De ce întreba ţi, domnule?
 — Nu cred c ǎ eşti suficient de în vârst ǎ.
— Sunt destul de în vârst ǎ. Obişnuiam s ǎ urm ǎresc discursurile lui Jo-Jo
Joranum, la holovizor.
— Poţi sǎ-mi dai câteva citate?
Raych ridic ǎ din umeri:
— Nu, dar am re ţinut ideile.
— Eşti un tân ǎr curajos, dac ǎ spui deschis c ǎ eşti Joranumit. Unora nu le
place asta.
— Mi s-a p ǎrut c ǎ în Wye sunt mul ţi Joranumi ţi.
— Probabil. De asta ai venit aici?
— Caut de lucru. Poate c ǎ un alt Joranumit m-ar putea ajuta.
— Çi în Dahl sunt Joranumi ţi. De unde vii?
Recunoscuse accentul lui Raych. Accentul nu putea fi disimulat.
— M-am n ǎscut în Millimaru, spuse Raych, dar am crescut mai mult în
Dahl.
— Fǎcând ce?
— Nu cine ştie ce. M-am mai dus pe la şcoalǎ.
— Çi de ce eşti Joranumit?
Raych îşi permise sa se aprind ǎ un pic. N-ar fi putut tr ǎi într-un Dahl
asuprit, desconsiderat, f ǎrǎ a avea motive serioase de a fi Joranumit. Spuse:
— Cred cǎ guvernul Imperiului ar trebui sa fie mai bine reprezentat,
oamenii s ǎ aib ǎ o participare mai larg ǎ, sǎ existe mai mult ǎ egalitate între
diferitele sectoare şi lumi. Oricine care are minte şi inim ǎ este de aceea şi
pǎrere, nu?
— Çi ai vrea s ǎ vezi abolit ǎ domnia Împ ǎraţilor?
Raych f ǎcu o pauz ǎ. În general, oamenii se aventurau destul de mult în
declara ţiile subversive, îns ǎ de obicei nu se spunea nimic nepl ǎcut referitor la
Împ ǎrat.
— N-am zis asta, spuse el. Cred în Împ ǎrat, dar este prea greu pentru un
singur om s ǎ conduc ǎ Imperiul.
— Nu este un singur om. Este o întreag ǎ birocra ţie Imperial ǎ. Ce pǎrere ai
despre Hari Seldon, Primul Ministru?
— N-am nici o p ǎrere. Nici nu-l cunosc.
— Nu ştii decât c ǎ popula ţia ar trebui s ǎ se implice mai mult în treburile
guvernului. A şa-i?
Raych îşi permise s ǎ se arate pu ţin nel ǎmurit:
— Asta obi şnuia s ǎ spun ǎ Jo-Jo. Nu ştiu cum îi spune ţi dumneavoastr ǎ.
Am auzit uneori c ǎ i se spune "democra ţie", dar nu ştiu foarte bine ce
înseamn ǎ.
— Democra ţia este un lucru pe care l-au încercat multe lumi. Unele îl mai
încearc ǎ şi acum. Nu cred c ǎ au avut ceva de câ ştigat. Deci, e şti democrat?
— Aşa îi spune ţi dumneavoastr ǎ?
Raych îşi lǎsǎ capul s ǎ cadǎ, de parc ǎ s-ar fi gândit adânc:
— Eu m ǎ simt mai în largul meu dac ǎ îmi spun Joranumit.
— Desigur, ca dahlit...
— Am tr ǎit o perioada acolo, dar nu sunt chiar dahlit.
— ... eşti cu trap şi suflet pentru egalitatea dintre oameni şi alte lucruri
din astea. Dahli ţii fiind un grup oprimat, este normal s ǎ gândeascǎ astfel.
— Am auzit c ǎ în Wye sunt bine v ǎzute ideile Joranumite. Ei nu sunt
oprima ţi.
— Aici intervin alte motive. Vechea familie a Primarilor de Wye şi-a dorit
dintotdeauna s ǎ aibǎ tronul. Çtiai asta?
Raych d ǎdu din cap.
— Cu optsprezece ani în urm ǎ, spuse b ǎrbatul, Rashelle de Wye a fost
foarte aproape de a reu şi o lovitur ǎ în sensul ǎsta. Aşa cǎ wyanii sunt rebeli.
Nu atât Joranumi ţi, cât anti-Cleon.
— Eu nu m ǎ bag în chestii d'astea, spuse Raych. Eu n-am nimic împotriva
Împ ǎratului.
— Dar e şti pentru reprezentarea popula ţiei în guvernare, nu? Crezi c ǎ
vreun fel de adunare aleas ǎ de oameni ar putea conduce Imperiul Galactic
fǎrǎ sǎ se afunde în politic ǎ, şi fǎrǎ dispute partizane? F ǎrǎ paralizie?
— Hǎ? fǎcu Raych. Nu în ţeleg.
— Crezi cǎ un grup mare de oameni ar putea lua decizii prompte în
perioadele de criz ǎ? Sau vor discuta şi se vor certa la nesfâr şit?
— Nu ştiu, dar nu mi se pare drept ca doar câ ţiva oameni s ǎ hot ǎrascǎ
asupra tuturor lumilor.
— Eşti dipus s ǎ lup ţi pentru ideile astea? Sau doar î ţi place s ǎ vorbeşti
despre ele?
— Nimeni nu mi-a cerut s ǎ lupt, spuse Raych.
— Sǎ presupunem c ǎ ţi-ar cere cineva. Cât de importante crezi c ǎ sunt
convingerile tale despre democra ţie — sau despre filozofia Joranumit ǎ?
— Aş lupta pentru ele... dac ǎ aş avea impresia c ǎ merit ǎ.
— Ei, uite un b ǎiat curajos. Deci ai venit în Wye s ǎ lup ţi pentru
convingerile tale.
— Nu, spuse stânjenit Raych, nu zic c ǎ de-asta am venit. Am venit s ǎ caut
de lucru, domnule. Nu e u şor de gǎsit de lucru în zilele astea... şi nu mai am
credite. Omu' trebuie s ǎ tr ǎiascǎ.
— Sunt de acord cu tine. Cum te cheam ǎ?
Întrebarea ţâşnise fǎrǎ veste, dar Raych era preg ǎtit:
— Planchet, domnule.
— Numele sau prenumele?
— Singurul nume, din câte ştiu.
— Nu ai credite şi, din câte îmi dau seama, e şti foarte pu ţin educat.
— Mǎ tem c ǎ da.
— Çi n-ai experien ţǎ în vreo munc ǎ specializat ǎ?
— N-am prea lucrat, dar sunt foarte doritor s ǎ o fac.
— În regul ǎ. Sǎ-ţi spun cu ce s ǎ faci, Planchet.
Scoase din buzunar un mic triunghi alb şi, apǎsându-l în diferite moduri,
obţinu un mesaj. Apoi frec ǎ degetul mare de mesaj, înghe ţându-l:
— Îţi spun unde s ǎ mergi. Iei asta cu tine şi s-ar putea s ǎ capeţi o slujb ǎ.
Raych lu ǎ plǎcuţa şi o privi. Semnele p ǎreau s ǎ str ǎluceasc ǎ fluorescent,
dar Raych nu le în ţelese. Privi prudent spre celalalt b ǎrbat:
— Çi dacǎ au sǎ creadǎ cǎ l-am furat?
— Nu poate fi furat. Are semn ǎtura mea pe el, iar acum are numele t ǎu.
— Çi dacǎ mǎ întreab ǎ cine sunte ţi?
— Nu te vor întreba... Tu spune-le c ǎ vrei de lucru. Asta-i şansa ta. Nu ţi-o
garantez, dar asta-i şansa ta.
Îi d ǎdu înc ǎ o plǎcuţǎ:
— Aici scrie unde s ǎ mergi.
Raych, de data aceasta, o putu descifra.
— Mul ţumesc, murmur ǎ el.
Bǎrbatul f ǎcu un gest discret de concediere, cu mâna.
Raych se ridic ǎ şi plec ǎ... întrebându-se în ce intrase.

13

Sus-jos. Sus-jos. Sus-jos.

 Gleb Andorin îl privea pe Gambol Deen Namarti cum se tot fâ ţâia prin
camer ǎ. Namarti era evident incapabil s ǎ stea locului, agitat de o puternic ǎ şi
violent ǎ emoţie.
Andorin gândi: Nu este cel mai str ǎlucit om din Imperiu sau m ǎcar din
mi şcare, nici cel mai perspicace şi, cu siguran ţǎ, nici cel mai capabil de o
gândire ra ţional ǎ. Trebuie mereu s ǎ-l potolim. .. dar are o energie pe care nici
unul dintre noi nu o are. Noi ne-am da b ǎtu ţi, am l ǎsa-o balt ǎ, dar el nu. Du-
te, vino, împinge, love şte... Avem nevoie de un om ca el. Trebuie sǎ avem un
om ca el, altfel nu am face vreodat ǎ ceva.
Namarti se opri, ca şi cum ar fi sim ţit în spate privirea sfredelitoare a lui Andorin.
Se întoarse şi spuse:
— Dacǎ ai de gând s ǎ-mi faci din nou moral ǎ cu privire la Kaspalov, mai
bine las-o balt ǎ.
Andorin d ǎdu u şor din umeri:
— Pentru ce s ǎ-mi bat gura de poman ǎ fâcându- ţi moral ǎ? Fapta a fost
comisǎ. Rǎul — în caz cǎ exist ǎ — a fost fǎcut.
— Ce r ǎu, Andorin? Ce r ǎu? Dacǎ n-aş fi fǎcut-o, atunci noi am fi dat de
necazuri. Omul ǎsta era pe punctul de a deveni un tr ǎdǎtor. În maximum o lun
ǎ, ar fi dat fuga la...
— Çtiu. Am fost de fa ţǎ. Am auzit ce-a spus.
— Atunci în ţelegi cǎ nu am avut de ales. N-am avut de ales. Doar nu crezi
cǎ mi-a convenit s ǎ trimit la moarte un vechi camarad, nu? N-am avut de
ales.
— Foarte bine. N-ai avut de ales.
Namarti î şi relu ǎ plimbarea prin camer ǎ, apoi se întoarse din nou:
— Andorin, tu crezi în zei?
Andorin se holb ǎ la el:
— În ce?
— În zei.
— N-am auzit niciodat ǎ cuvântul ǎsta. Ce înseamn ǎ?
— Nu face parte din Galactica Standard, spuse Namarti. Influen ţe
supranaturale. Acum în ţelegi?
— A, influen ţe supranaturale. De ce n-ai spus a şa? Nu, nu cred în astfel
de lucruri. Prin defini ţie, ceva este supranatural dac ǎ exist ǎ în afara legilor
naturii, şi nimic nu exist ǎ în afara legilor naturii. Ai devenit mistic?
Andorin pusese întrebarea ca şi cum ar fi glumit, îns ǎ mijise ochii cu o
brusc ǎ îngrijorare.
Namarti îl privi, f ǎcându-l s ǎ se simt ǎ stânjenit. Ochii aceia str ǎlucitori
puteau tulbura pe oricine:
— Nu fi idiot. Am citit şi eu despre ei. Trilioane de oameni cred în influen
ţele supranaturale.
— Çtiu, spuse Andorin. Întotdeauna s-a crezut.
— S-a crezut înc ǎ dinaintea începuturilor istoriei. Cuvântul "zei" are o
origine necunoscut ǎ. Dup ǎ toate aparen ţele, este o r ǎmǎşiţǎ a vreunui limbaj
primitiv din care nu ne-a mai r ǎmas nimic în afar ǎ de acest cuvânt... Çtii câte
variet ǎţi de credin ţe exist ǎ în diferite feluri de zei?
— Aproximativ cam câte feluri de idio ţi exist ǎ în întreaga popula ţie
Galactic ǎ.
Namarti nu îl lu ǎ în seama:
— Unii oameni cred ca acest cuvânt dateaz ǎ din vremea în care întreaga
omenire nu exista decât pe o singur ǎ lume.
— Care este ea îns ǎşi un mit. O idee la fel de idioat ǎ ca şi ideea de
influen ţe supranaturale. Niciodat ǎ nu a existat o lume originar ǎ.
— Trebuie s ǎ fi existat, Andorin, spuse nec ǎjit Namarti. Oamenii nu au
putut evolua pe diferite lumi, sfâr şind într-o singur ǎ specie.
— Chiar şi aşa, nu exist ǎ o lume de origini real ǎ. Nu poate fi localizat ǎ,
nu poate fi definit ǎ, deci nu se poate vorbi în mod ra ţional despre ea, deci în
realitate ea nu exist ǎ.
— Aceşti zei, î şi urm ǎ Namarti firul gândurilor, se presupune c ǎ protejeaz ǎ
omenirea şi o ajut ǎ, sau cel pu ţin au grij ǎ de acele p ǎrţi ale omenirii care ştiu
cum sǎ se foloseasc ǎ de zei. Pe vremea când exista o singur ǎ lume, este
raţional s ǎ presupui c ǎ erau în mod deosebit interesa ţi sǎ aibǎ grij ǎ de ea.
Aveau grij ǎ de oameni a şa cum au grij ǎ pǎrin ţii de copii.
— Foarte frumos din partea lor. A ş vrea sǎ vǎd dacǎ pot avea grij ǎ de un
întreg Imperiu.
— Çi dacǎ ar putea? Dac ǎ nu ar avea limite?
— Çi dacǎ ar înghe ţa Soarele? Ce rost au to ţi aceşti "dac ǎ"?
— Fǎceam doar ni şte specula ţii. M ǎ gândeam. Nu ţi-ai l ǎsat niciodat ǎ
mintea s ǎ zburde liber ǎ? Ţii mereu totul sub les ǎ?
— Aşa este cel mai sigur, s ǎ ţii mereu totul sub les ǎ. Çi ce- ţi spune mintea
dup ǎ ce ai lǎsat-o s ǎ zburde, Çefule?
Ochii lui Namarti fulgerar ǎ în direc ţia celuilalt, ca şi cum îl b ǎnuia de
sarcasm, îns ǎ faţa lui Andorin r ǎmǎsese bine dispus ǎ şi nevinovat ǎ.
Namarti spuse:
— Mintea mea îmi spune c ǎ... Dacǎ exist ǎ zei, atunci cu siguran ţǎ sunt de
partea noastr ǎ.
— Minunat... dac ǎ ar fi adev ǎrat. Unde este dovada?
— Dovada? Dac ǎ nu ar fi fost mâna zeilor, atunci înseamn ǎ cǎ este doar o
coinciden ţǎ, una foarte fericit ǎ.
Namarti c ǎscǎ deodat ǎ şi se pr ǎvǎli pe scaun, p ǎrând epuizat.
Bun, gândi Andorin. Mintea lui zburdalnic ǎ a obosit în cele din urm ǎ.
Acum putem vorbi mai ra ţional.
— Problema asta cu avariile interne ale infrastructurii..., începu Namarti
cu o voce mult mai şoptit ǎ.
Andorin îl întrerupse:
— Çtii, Çefule, Kaspalov nu vorbea totu şi prostii în privin ţa asta. Cu cât ne
lǎlǎim mai mult, cu atât vor fi mai mari şansele ca for ţele Imperiale s ǎ
descopere cauza. Întregul plan ne va exploda în fa ţǎ, mai devreme sau mai
târziu.
— Deocamdat ǎ nu. Pân ǎ acum, totul a explodat în fa ţa guvernului Imperial.
Simt cum cre şte revolta pe Trantor.
Ridic ǎ mâinile, frecându- şi degetele:
— O simt. Çi aproape am terminat. Suntem gata pentru pasul urm ǎtor.
Andorin zâmbi f ǎrǎ veselie:
— Nu- ţi cer detalii, Çefule. Kaspalov a f ǎcut-o şi uite unde a ajuns. Eu nu
sunt Kaspalov.
— Dar am s ǎ-ţi spun, tocmai din cauz ǎ cǎ nu e şti Kaspalov. Çi din cauz ǎ
cǎ acum am aflat ceva ce atunci nu ştiam.
— Presupun, spuse Andorin crezând doar pe jum ǎtate în ceea ce spunea,
cǎ vrei sǎ dai o lovitura pe domeniile Palatului Imperial.
Namarti ridic ǎ privirea:
— Bineîn ţeles. Ce altceva ar mai fi de f ǎcut? Îns ǎ problema este cum s ǎ
pǎtrunzi în mod eficient pe domeniile Palatului. Am eu acolo unele surse de
informa ţii, îns ǎ nu sunt decât spioni. Am nevoie acolo de oameni de ac ţiune.
— Nu e deloc u şor sǎ bagi oameni de ac ţiune pe cea mai bine p ǎzit ǎ
regiune din Galaxie.
— Bineîn ţeles cǎ nu. Asta mi-a dat pân ǎ acum ni şte dureri de cap
insuportabile... Îns ǎ acum au intervenit zeii.
 Andorin spuse blând (avea nevoie de toat ǎ capacitatea sa de control
pentru a nu- şi manifesta dezgustul):
— Nu cred c ǎ avem nevoie de o discu ţie metafizic ǎ. Ce s-a întâmplat...
lǎsând la o parte zeii?
— Graţia Sa, Etern Iubitul Împ ǎrat Cleon I, a decis s ǎ numeasc ǎ un nou
Gr ǎdinar Çef. Este prima numire dup ǎ aproape un sfert de secol.
— Çi ce dacǎ?
— Nu sesizezi însemn ǎtatea?
Andorin se gândi un moment:
— Se pare cǎ zeii t ǎi nu m ǎ privesc cu ochi buni. Nu sesizez însemn ǎtatea.
— Andorin, dac ǎ ai un nou Gr ǎdinar Çef, situa ţia este ca şi cum ai avea
un nou administrator, de orice fel... ca şi cum ai avea un nou Prim Ministru
sau un nou Împ ǎrat. Noul Gr ǎdinar Çef va dori cu siguran ţǎ sǎ aibǎ propria
sa echip ǎ. Va trimite la pensie ceea ce va considera c ǎ sunt usc ǎturi şi va
angaja noi gr ǎdinari cu sutele.
— Este posibil.
— Este mai mult decât posibil. Este sigur. Exact la fel s-a întâmplat şi
atunci când a fost numit actualul Gr ǎdinar Çef şi la fel s-a întâmplat atunci
când a fost numit predecesorul s ǎu, şi aşa mai departe. Sute de str ǎini
provenind din Provincii...
— De ce din Provincii?
— Foloseşte- ţi creierul... dac ǎ ai aşa ceva, Andorin. Ce ştiu trantorienii
despre gr ǎdin ǎrit, când toat ǎ viaţa şi-au petrecut-o sub cupol ǎ? Ei nu au
vǎzut decât flori în ghivece, gr ǎdini zoologice, lanuri cu cereale şi livezi bine
între ţinute. Ce ştiu ei despre via ţa în sǎlbǎticie?
— Aaa... Acum în ţeleg.
— Aşa cǎ domeniile vor fi invadate de str ǎini. Vor fi verifica ţi cu mare
aten ţie, dar nu tot atât de sever cum ar fi verifica ţi ni şte trantorieni. Iar asta,
desigur, înseamn ǎ cǎ am putea infiltra câ ţiva oameni de-ai no ştri, sub o fals ǎ
identitate. Chiar dac ǎ unii vor fi respin şi, câţiva trebuie s ǎ reu şeascǎ...
trebuie. Oamenii no ştri vor intra, în ciuda controlului extrem de strict care se
face dup ǎ tentativa e şuat ǎ de asasinare a Primului Ministru Seldon, în
primele zile ale instal ǎrii sale.
Aproape c ǎ scuipase numele lui Seldon, ca întotdeauna când vorbea de el.
Continu ǎ:
—În cele din urm ǎ, vom avea o şansǎ.
Andorin se sim ţea un pic ame ţit, ca şi cum intrase într-un vârtej:
— Çefule, mi se pare ciudat s ǎ spun tocmai eu asta, dar cred c ǎ totu şi este
ceva real în chestia asta cu "zeii". A şteptam s ǎ termini tu ca s ǎ-ţi spun ceva şi
acum v ǎd cǎ totul se leag ǎ perfect.
Namarti îl privi pe cel ǎlalt cu suspiciune apoi roti ochii, ca şi cum s-ar fi
temut s ǎ nu apar ǎ securitatea. Dar o astfel de team ǎ era nefondat ǎ. Camera
se afla în mijlocul unui complex reziden ţial de mod ǎ veche şi era bine
protejat ǎ. Nimeni nu-i putea auzi şi nimeni, chiar dac ǎ ar fi primit îndrum ǎri
competente, nu ar fi putut-o g ǎsi cu u şurin ţǎ. Çi nici nu ar fi putut trece de
filtrele de protec ţie formate din membrii loiali ai organiza ţiei.
— Despre ce vorbe şti? întreb ǎ Namarti.
— Ţi-am gǎsit un om. Un tân ǎr... foarte naiv. Un tip simpatic, genul în
care ai încredere imediat ce te ui ţi la el. Are o figur ǎ sincer ǎ, ochi larg
deschi şi; a tr ǎit în Dahl; este un adept convins al egalit ǎţii; crede c ǎ apari ţia
lui Joranum a fost cel mai mare eveniment, de la coco-tartele dahlite încoace;
şi sunt sigur c ǎ îl putem convinge foarte u şor sǎ facǎ ceva pentru cauz ǎ.
— Pentru cauz ǎ? întreb ǎ Namarti ale c ǎrui b ǎnuieli nu se diminuaser ǎ
deloc. Este de-al nostru?
 — De fapt, nu e cu nimeni. El are în cap ni şte idei vagi, cum c ǎ Joranum
dorea egalitatea între sectoare.
— Asta era lozinca lui. Sigur.
— Este şi lozinca noastr ǎ, dar pu ştiul crede în ea. Vorbe şte despre
egalitate şi despre reprezentarea popula ţiei la guvernare. A men ţionat chiar şi
ideea de democra ţie.
Namarti chicoti:
— De dou ǎzeci de mii de ani, democra ţia a fost folosit ǎ din când în când,
dar mereu a e şuat lamentabil, în foarte scurt ǎ vreme.
— Da, dar asta nu ne intereseaz ǎ pe noi. Îl însufle ţeşte pe tân ǎrul asta şi
îţi spun, Çefule, cǎ din momentul în care l-am v ǎzut am ştiut c ǎ ne poate fi de
folos, deşi nu ştiam în ce fel ne-ar putea ajuta. Acum ştiu. Îl putem infiltra pe
domeniile Palatului Imperial, ca gr ǎdinar.
— Cum? Çtie ceva despre gr ǎdin ǎrit?
— Nu. Sunt sigur c ǎ nu ştie. N-a f ǎcut altceva în via ţa lui decât munc ǎ
necalificatâ. Acum lucreaz ǎ pe un transportor. Totu şi, dacǎ-l putem da pe
mâna unui gr ǎdinar, care s ǎ-l înve ţe cum se ţin foarfecele în mân ǎ, cred cǎ
reu şim.
— Ce sǎ reu şim?
— Infiltr ǎm un om de-al nostru şi îl preg ǎtim s ǎ loveascǎ la momentul
potrivit. Este un om care nu ar ridica nici cea mai mic ǎ bǎnuial ǎ. Îţi spun c ǎ
eman ǎ un fel de stupiditate sincer ǎ, un fel de virtute idioat ǎ, care inspir ǎ
încredere.
— Çi va face ceea ce îi spui tu s ǎ facǎ?
— Absolut.
— Cum l-ai întâlnit?
— Nu l-am întâlnit eu. De fapt, Manella l-a descoperit.
— Cine?
— Manella. Manella Dubanqua.
— A, prietena aia a ta.
Namarti se strâmb ǎ, arborând o expresie de dezaprobare.
— Este prieten ǎ cu mult ǎ lume, spuse tolerant Andorin. Din cauza asta
este şi atât de util ǎ. Poate aprecia un b ǎrbat foarte repede, dintr-o privire. A
vorbit cu b ǎiatul ǎsta pentru c ǎ s-a sim ţit atras ǎ de el — şi te asigur c ǎ
Manella nu e atras ǎ doar de ceea ce se afl ǎ mai jos de centur ǎ — aşa cǎ, vezi,
bǎiatul este deosebit. A vorbit cu b ǎiatul — apropo, îl cheam ǎ Planchet —
dup ǎ care mi-a spus: "Am un tip adev ǎrat pentru tine, Gleb." Am oricând
încredere în aprecierile ei despre tipi adev ǎraţi.
Namarti întreb ǎ cu viclenie:
— Çi ce crezi c ǎ va face omul ǎsta al t ǎu, Andorin, odat ǎ ajuns pe
domeniile Palatului?
Andorin inspir ǎ adânc:
— Pǎi, ce sǎ facǎ? Dacǎ totul merge cum trebuie, sc ǎpǎm de scumpul
nostru Împ ǎrat Cleon, Primul cu acest Nume.
Figura lui Namarti deveni o masc ǎ a mâniei:
— Ce? Eşti nebun? Pentru ce s ǎ-l omoram pe Cleon? El este sprijinul
nostru în guvernare, fa ţada din spatele c ǎreia vom putea conduce. Este
paşaportul nostru pentru legitimitate. Ce ai în cap? Avem nevoie de el, s ǎ ne
fie marionet ǎ. Nu se va amesteca în treburile noastre, dar existen ţa lui ne va
asigura o pozi ţie solid ǎ.
Faţa calm ǎ a lui Andorin se înro şi toat ǎ; buna sa dispozi ţie disp ǎru cu
totul:
— Atunci, ce ai tu în cap? Care sunt planurile tale? M-am s ǎturat s ǎ tot s ǎ
ghicesc.
 Namarti ridic ǎ mâna, împ ǎciuitor:
— În regul ǎ. În regul ǎ. Calmeaz ǎ-te. N-am vrut s ǎ te enervez. Dar
gânde şte-te pu ţin. Cine l-a distrus pe Joranum? Cine ne-a distrus speran ţele
acum zece ani? Matematicianul. El conduce acum Imperiul, cu vorbele lui
idioate despre psihoistorie. Cleon nu reprezint ǎ nimic pentru noi. Pe Hari
Seldon trebuie s ǎ-l distrugem. Cu aceste continue avarii, am vrut s ǎ fac din
Hari Seldon un subiect al r idicolului. Mizeriile sunt aruncate la u şa lui. Totul
este interpretat ca ineficien ţa lui, incapacitatea lui.
Fǎcuse un pic de bale pe la col ţurile buzelor:
— Când va fi asasinat, întreg Imperiul se va bucura, veselia va ocupa
mult ǎ vreme toate ştirile de la holoviziune. Atunci nu va mai conta dac ǎ vor
afla cine a f ǎcut-o.
Ridicǎ mâna, apoi o l ǎsǎ sǎ cadǎ, ca şi cum ar fi împlântat un cu ţit:
— Vom fi considera ţi eroi ai Imperiului, salvatori. Ei? Ei? Ce zici? Crezi c ǎ
pu ştiul t ǎu îl poate omorî pe Hari Seldon?
Andorin î şi recǎpǎtase înf ǎţişarea calm ǎ.
— Sunt sigur c ǎ poate, spuse el cu nep ǎsare for ţat ǎ. Pentru Cleon, ar fi
avut probabil un pic de respect; Împ ǎratul, dup ǎ cum ştii, are un fel de aur ǎ
mistic ǎ.
(Accentuase cuvântul " ştii" şi Namarti se încrunt ǎ.) Apoi continu ǎ:
— Pentru Seldon îns ǎ, nu va avea astfel de sentimente.
Însǎ în sinea sa, Andorin era furios. Nu asta dorise. Se sim ţea tr ǎdat.

14

Manella î şi plimb ǎ mâna peste frunte, zâmbindu-i lui Raych:

— Ţi-am spus c ǎ n-o sǎ te coste nici un credit.
Raych clipi şi se scarpin ǎ pe um ǎrul gol:
— Dar acum, ai de gând s ǎ-mi ceri?
Ea ridic ǎ din umeri şi zâmbi mali ţios:
— De ce?
— De ce nu?
— Pentru c ǎ din când în când am şi eu dreptul s ǎ-mi satisfac pl ǎcerile.
— Cu mine?
— Mai vezi pe altcineva pe-aici?
Dup ǎ o pauzǎ lung ǎ, Manella îi spuse, ocrotitor:
— De altfel, nici nu ai destule credite ca s ǎ mǎ plǎteşti. Cum este slujba?
— Mai bine decât nimic, spuse Raych. Mult mai bine. Ai vorbit tu cu tipul
ala sǎ-mi fac ǎ rost de slujb ǎ?
Manella d ǎdu lent din cap:
— Vorbeşti de Gleb Andorin? Nu i-am zis s ǎ facǎ nimic. I-am zis doar c ǎ s-
ar putea s ǎ îl interesezi.
— O sǎ se supere din cauz ǎ cǎ tu şi cu mine...
— Pentru ce? Nu-i treaba lui. De altfel, nu-i nici treaba ta.
— Ce face el? Adic ǎ, ce munce şte?
— Nu cred c ǎ munce şte. Este bogat. Rud ǎ cu vechii Primari.
— Primarii de Wye?
— Da, chiar a şa. Nu-i place guvernul Imperial. Spune c ǎ Cleon ar trebui
sǎ...
Se opri brusc:
— Vorbesc prea mult. Nu cumva s ǎ repeţi cuiva ceea ce spun eu aici.
— Eu? N-am auzit nimic. Çi nici n-am de gând s ǎ aud.
— Foarte bine.
 — Dar ce-i cu Andorin? E b ǎgat în mi şcarea Joranumit ǎ? E vreun şef?
— De unde s ǎ ştiu?
— Nu vorbe şte cu tine despre chestiile astea?
— Nu.
— Aha, spuse Raych încercând s ǎ nu par ǎ dezam ǎgit.
Manella îl privi, viclean ǎ:
— Dar de ce te intereseaz ǎ?
— Vreau s ǎ intru şi eu în mi şcarea asta. Cred c ǎ aşa am sǎ ajung şi eu
mai bine. O slujb ǎ mai bun ǎ... Mai multe credite... Çtii tu...
— Poate cǎ Andorin o s ǎ te ajute. Îi place de t ine. Asta o ştiu.
— Nu-l po ţi face sǎ-i plac ǎ şi mai mult de mine?
— Aş putea încerca. Nu v ǎd de ce nu te-ar pl ǎcea. Mie îmi placi. Îmi placi
mai mult decât îmi place el.
— Mul ţumesc, Manella. Çi eu te plac... Foarte mult.
Îşi plimb ǎ mâna pe corpul ei, dezmierdând-o, şi îşi dori cu putere s ǎ se
poat ǎ concentra mai mult asupra ei şi mai pu ţin asupra misiunii.

15

— Gleb Andorin, spuse obosit Hari Seldon.

Se frecǎ la ochi.
— Cine-i ǎsta? întreb ǎ Dors Venabili.
Din ziua în care plecase Raych, era într-o dispozi ţie la fel de rece.
— Pânǎ acum câteva zile nici nu auzisem de el, spuse Seldon. Ǎsta este
necazul când încerci s ǎ guvernezi o lume cu patruzeci de miliarde de
locuitori. Nu auzi niciodat ǎ de cineva, decât dac ǎ intr ǎ cu for ţa în aten ţia ta.
Cu toate informa ţiile computerizate, Trantor r ǎmâne o planet ǎ de anonimi.
Dǎm oamenilor numere de identificare, îi introducem în statistici, dar nu ştim
nimic despre ei. Mai adaug ǎ dou ǎzeci şi cinci de milioane de lumi ale
Provinciilor, şi chiar ai motive s ǎ te miri c ǎ Imperiul Galactic a r ǎmas, timp
de atâtea milenii, un mecanism care func ţioneaz ǎ. Sǎ fiu sincer, cred c ǎ în
cea mai mare parte s-a condus singur. Dar acum, în cele din urm ǎ, se
pr ǎbu şeşte.
— Destul cu filozofia, Hari, spuse Dors. Cine este Andorin ǎsta?
— Cineva de care recunosc c ǎ ar f i trebuit sǎ ştiu. Am reu şit s ǎ fac rost
de câteva informa ţii din dosarul lui de la securitate. Este membru al familiei
Primarilor de Wye — cel mai important membru, de fapt — şi cei de la
securitate au fost tot timpul cu ochii pe el. Se crede c ǎ are ambi ţii politice,
dar este prea afemeiat pentru a le putea realiza.
— Çi s-a înh ǎitat cu Joranumi ţii?
Seldon f ǎcu un gest vag:
— Am senzaţia cǎ cei de la securitate habar nu au despre Joranumi ţi.
Asta poate însemna c ǎ aceştia nu mai exist ǎ sau, dacǎ exist ǎ, nu mai
prezint ǎ nici un fel de importan ţǎ. Ar mai putea însemna pur şi simplu c ǎ
securitatea nu se intereseaz ǎ de ei. N-am nici o şansǎ sǎ îi implic în
cercet ǎrile mele. S ǎ zic mersi c ǎ îmi mai dau ni şte informa ţii. Çi ţine cont c ǎ
eu sunt Primul Ministru.
— Este posibil s ǎ nu fi un foarte bun Prim Ministru? întreb ǎ sec Dors.
— Este mai mult decât posibil. Probabil c ǎ de genera ţii întregi nu a fost
numit ǎ în post o persoan ǎ mai pu ţin potrivit ǎ decât mine. Dar asta nu are
nici o leg ǎtur ǎ cu for ţele de securitate. Securitatea este un departament
independent. Cred c ǎ nici Cleon nu ştie prea multe despre ea, de şi, teoretic,
ofiţerii de securitate ar trebui s ǎ-i dea raportul prin directorul lor. Dac ǎ am
şti ceva mai mult despre for ţele de securitate, am încerca s ǎ-i încadr ǎm
acţiunile în ecua ţiile psihoistoriei.
— Dar ofi ţerii de securitate sunt de partea ta?
— Cred cǎ da, dar n-a ş bǎga mâna-n foc.
— Çi pentru ce te intereseaz ǎ... cum îl cheam ǎ?
— Gleb Andorin. Pentru c ǎ am primit, prin intermediari, un mesaj de la
Raych.
Ochii lui Dors fulgerar ǎ:
— De ce nu mi-ai spus? Ce face? E bine?
— Deocamdat ǎ da, dar sper s ǎ nu încerce s ǎ mai trimit ǎ mesaje. Dac ǎ
este prins comunicând, atunci nu îi va fi bine. În orice caz, a intrat în
legǎtur ǎ cu Andorin.
— Çi cu Joranumi ţii?
— Nu cred. Nu ar avea nici un sens. Mi şcarea Joranumit ǎ are cea mai
mare priz ǎ în clasele inferioare... o mi şcare proletar ǎ, dacǎ se poate spune
aşa. Iar Andorin este un aristocrat printre aristocra ţi. Ce legǎtur ǎ sǎ aibǎ el
cu Joranumi ţii?
— Dacǎ face parte din familia Primarilor de Wye, ar putea aspira la tronul
Imperial, nu-i a şa?
— Aspir ǎ de genera ţii întregi. Î ţi aduci aminte de Rashelle, cred. A fost
mǎtu şa lui Andorin.
— Atunci s-ar putea folosi de Joranumi ţi ca de o trambulin ǎ, nu crezi?
— Dacǎ exist ǎ vreo mi şcare Joranumit ǎ. Dacǎ exist ǎ — şi dacǎ Andorin
are nevoie de o trambulin ǎ — atunci cred c ǎ a intrat într-un joc periculos.
Joranumi ţii ar putea avea planurile lor, iar Andorin va descoperi c ǎ pur şi
simplu c ǎlǎreşte un greti...
— Ce este greti?
— Un animal disp ǎrut, foarte feroce. Pe Helicon avem o expresie foarte
popular ǎ: Dacǎ te-ai urcat pe un greti, descoperi c ǎ nu te mai po ţi da jos, de
fric ǎ sǎ nu te m ǎnânce.
Seldon f ǎcu o pauz ǎ, dup ǎ care continu ǎ:
— Çi încǎ ceva. Raych se pare c ǎ s-a încurcat cu o femeie care îl cunoa şte
pe Andorin şi prin care, crede el, ar putea c ǎpǎta informa ţii importante. Î ţi
spun asta acum ca s ǎ nu m ǎ acuzi, mai târziu, c ǎ ţi-am ascuns ceva.
— O femeie? se încrunt ǎ Dors.
— Una care — cred — cunoa şte foarte mul ţi oameni ce- şi dau necontrolat
drumul la gura, uneori, în ni şte împrejur ǎri mai intime.
— Una din alea.
Încrunt ǎtura ei lu ǎ amploare:
— Nu-mi place c ǎ Raych s-a...
— Haide, haide. Raych are treizeci de ani şi mult ǎ experien ţǎ. Nu se lasǎ
dus de nas chiar atât de u şor.
Se întoarse spre Dors cu o privire atât de îmb ǎtrânit ǎ, atât de obosit ǎ!...
Spuse:
— Crezi cǎ mie îmi place? Crezi ca mie îmi place ceva din toate astea?
Dors nu g ǎsi nici un r ǎspuns.

16

Gambol Deen Namarti nu era, nici m ǎcar în momentele sale cele mai
bune, o persoan ǎ remarcabil ǎ prin polite ţe şi suavitate... iar apropierea
punctului culminant dup ǎ zece ani de planuri îl f ǎcuse şi mai ursuz.
Se ridic ǎ din scaun cu o oarecare agita ţie şi spuse:
 — Ţi-a luat cam mult timp s ǎ ajungi pân ǎ aici, Andorin.
Andorin d ǎdu din umeri:
— Dar am venit.
— Çi tân ǎrul ǎla al t ǎu... acea unealt ǎ remarcabil ǎ cu care te l ǎudai...
Unde este?
— Va veni şi el, dar alt ǎ dat ǎ.
— De ce nu acum?
Capul frumos al lui Andorin p ǎru s ǎ se aplece pu ţin, ca şi cum c ǎzuse pe gânduri
sau ajunsese la o decizie, apoi spuse dintr-o dat ǎ:
— Nu vreau s ǎ îl aduc aici pân ǎ nu m ǎ lǎmuresc cum stau.
— Ce înseamn ǎ asta?
— Simple cuvinte în Galactica Standard. De când pl ǎnuie şti sa scapi de
Hari Seldon?
— Dintotdeauna! Dintotdeauna! Ţi-e chiar atât de greu s ǎ înţelegi? Vrem
rǎzbunare pentru ce i-a f ǎcut lui Jo-Jo. Îns ǎ chiar dac ǎ n-ar fi f ǎcut asta, din
moment ce este Primul Ministru, va trebui s ǎ-l înl ǎtur ǎm.
— Dar Cleon — Cleon — trebuie dat jos. Dac ǎ nu numai el, atunci el
împreun ǎ cu Seldon.
— Pentru ce te intereseaz ǎ o marionet ǎ?
— Doar nu te-ai n ǎscut ieri. N-a trebuit niciodat ǎ sǎ dau explica ţii pentru
ce m-am încurcat cu voi. Nu e şti chiar atât de nebun şi ignorant încât s ǎ nu
şti. Pentru ce m-ar interesa pe mine planurile voastre dac ǎ nu a ş avea
speran ţe sǎ capǎt tronul Imperial?
Namarti râse:
— Desigur. De mult ǎ vreme ştiu c ǎ mǎ consideri o treapt ǎ, o modalitate de
a te urca pe tronul Imperial.
— Te aşteptai la altceva?
— Nu, deloc. Eu fac planurile, îmi asum riscurile şi, dup ǎ aceea, când
totul este gata, tu vii şi culegi roadele. Este rezonabil, nu?
— Da, este rezonabil, pentru c ǎ şi tu te vei înfrupta din roade. Nu vei
deveni Prim Ministru? Nu te vei putea baza pe întregul sprijin al noului
Împ ǎrat, care va fi plin de recuno ştin ţǎ? Nu voi fi eu...
Çi faţa i se schimonosi ironic ǎ, scuipând cuvântul:
— ... noua marionet ǎ?
— Asta dore şti sǎ fii? O marionet ǎ?
— Vreau s ǎ fiu Împ ǎrat. Ţi-am dat credite, când erai lefter. Ţi-am dat
oameni, când nu aveai nici unul. Ţi-am oferit respectabilitate, când ai avut
nevoie sǎ pui la punct o organiza ţie puternic ǎ în Wye. Pot retrage tot ceea ce
am investit în tine.
— Nu cred.
— Vrei sǎ ri şti? Sǎ nu crezi c ǎ mǎ poţi trata la fel cum ai f ǎcut cu
Kaspalov. Dac ǎ pǎţesc ceva, Wye va deveni de nelocuit pentru tine şi pentru
ai t ǎi... vei descoperi c ǎ nici un alt sector nu î ţi va mai oferi ceea ce vrei.
Namarti oft ǎ:
— Deci insi şti sǎ-l omorâm pe Împ ǎrat.
— N-am spus s ǎ-l "omorâm". Am spus s ǎ-l înl ǎtur ǎm. Detaliile le las în
seama ta.
Aceast ǎ ultim ǎ remarc ǎ o fǎcuse cu un gest al mâinii, aproape neglijent,
din încheietur ǎ, ca şi cum ar fi stat deja pe tronul Imperial.
— Dup ǎ care crezi c ǎ vei fi Împ ǎrat? întreb ǎ Namarti.
— Da.
— Nu, nu vei fi. Vei fi omorât... şi nu de mâinile mele. Andorin, d ǎ-mi voie
sǎ te înv ǎţ unele lucruri care ţin de experien ţǎ. Dacǎ Cleon este ucis, atunci
se va pune problema succesiunii şi, pentru a se evita r ǎzboiul civil, Garda
Imperial ǎ va omorî imediat to ţi membrii familiei Primarilor de Wye... începând
cu tine. Pe de alt ǎ parte, dac ǎ nu este omorât decât Primul Ministru, vei fi în
siguran ţǎ.
— De ce?
— Un Prim Ministru este doar un Prim Ministru. Ǎştia vin şi pleac ǎ. Este
posibil ca Cleon însu şi sǎ se sature de el şi sǎ pun ǎ sǎ fie omorât. Vom avea
noi grij ǎ sǎ rǎspândim zvonuri în sensul ǎsta. Garda Imperial ǎ nu va
interveni, şi ne va permite s ǎ form ǎm un nou guvern. Ba chiar este posibil s ǎ
fie ei în şişi recunosc ǎtori pentru moartea lui Seldon.
— Çi, odat ǎ instalat noul guvern, eu ce voi face? Voi a ştepta? La infinit?
— Nu. Dacǎ ajung Prim Ministru, voi g ǎsi o cale sǎ mǎ descurc cu Cleon. S-
ar putea chiar s ǎ pot face ceva în privin ţa Gǎrzilor Imperiale — sau chiar for
ţelor de securitate — atr ǎgându-le de partea mea. Atunci voi sc ǎpa de Cleon,
înlocuindu-l cu tine.
Andorin izbucni:
— Pentru ce ai face asta?
— Cum adic ǎ, pentru ce? f ǎcu Namarti.
— Tu cu Seldon ai ce ai. Dup ǎ ce scapi de el, pentru ce s ǎ-ţi mai asumi
riscuri inutile la cel mai înalt nivel? Vei face pace cu Cleon, iar cu m ǎ voi
întoarce la mo şia mea n ǎruit ǎ şi la visele imposibile. Ba chiar, cine ştie, ca s ǎ
scapi de riscuri vei pune s ǎ fiu ucis.
— Nu! spuse Namarti. Cleon a fost n ǎscut pentru tron. Este descendentul
mai multor genera ţii de Împ ǎraţi... mândra Dinastie Entun. El va fi foarte
greu de manevrat, o adev ǎrat ǎ nǎpast ǎ. Spre deosebire de el, tu vei veni la
tron ca membru al unei noi dinastii, f ǎrǎ tradi ţie, pentru c ǎ foştii Împ ǎraţi
wyani au fost, trebuie s ǎ recuno şti, absolut insignifian ţi. Vei sta pe un tron
instabil şi vei avea nevoie de cineva care s ǎ te sprijine... de mine. Iar eu voi
avea nevoie de cineva care s ǎ depind ǎ de mine, şi pe care s ǎ îl pot manevra...
de tine... Haide, Andorin, c ǎsǎtoria noastr ǎ nu este una din dragoste, altfel s-
ar sfâr şi într-un an; este o c ǎsǎtorie din interese, şi poate dura atâta timp cât
vom tr ǎi. Hai mai bine s ǎ avem încredere unul în cel ǎlalt.
— Jur ǎ cǎ voi fi Împ ǎrat.
— La ce bun s ǎ jur dac ǎ nu ai încredere în cuvântul meu? Hai s ǎ spunem
cǎ te voi considera un Împ ǎrat deosebit de folositor şi cǎ voi dori s ǎ te pun în
locul lui Cleon imediat ce acest lucru se poate face în siguran ţǎ. Acum
prezint ǎ-mi-l pe individul ǎsta despre care crezi c ǎ va fi unealta perfect
adecvat ǎ scopurilor noastre.
— Foarte bine. Çi nu uita ce anume îl face deosebit. L-am studiat. Este un
idealist şi nu are foarte mult ǎ minte. Va face ceea ce i se va spune, f ǎrǎ sǎ se
gândeascǎ la pericole sau la consecin ţe. Çi eman ǎ în jurul lui un fel de
sinceritate şi de nevinov ǎţie, încât victima are încredere în el, chiar dac ǎ îl
vede ţinând un blaster în mân ǎ.
— Mi-e imposibil s ǎ cred aşa ceva.
— Aşteapt ǎ sǎ-l vezi, spuse Andorin.

17

Raych st ǎtea cu ochii pironi ţi în podea. Îi aruncase o privire rapid ǎ lui

Namarti, şi nu avusese nevoie de mai mult. Îl întâlnise pe acest om cu zece
ani în urm ǎ, când fusese trimis cu capcana pentru Jo-Jo Joranum. Da, o
privire fusese de ajuns.
Namarti se schimbase foarte pu ţin în ace şti zece ani. Furia şi ura erau în
continuare caracteristicile dominante pe care le putea observa la el — sau
poate era doar o apreciere subiectiv ǎ — şi pǎreau sǎ se fi constituit într-o
crust ǎ tare şi permanent ǎ. Faţa era un pic mai supt ǎ, pǎrul pres ǎrat cu fire
albe, dar gura cu buze sub ţiri era în continuare ca o linie aspr ǎ, iar ochii
negri str ǎluceau la fel de periculos ca întotdeauna.
Raych îşi ferea ochii. Namarti, sim ţea el, nu era genul de om care s ǎ facǎ
o pasiune pentru persoanele care îl priveau deschis în fa ţǎ.
Namarti p ǎrea sǎ-l devoreze pe Raych din ochi, p ǎstrându- şi eternul
surâs batjocoritor.
Se întoarse spre Andorin care st ǎtea în lateral şi spuse, de parc ǎ
subiectul conversa ţiei nu era de fa ţǎ:
— Deci, ǎsta e bǎiatul.
Andorin aprob ǎ din cap şi buzele se mi şcar ǎ fǎrǎ a scoate un sunet: "Da,
Çefule."
Namarti spuse dintr-o dat ǎ spre Raych:
— Cum te cheam ǎ?
— Planchet, domnule.
— Crezi în cauza noastr ǎ?
— Da, domnule.
Vorbea cu pruden ţǎ, aşa cum îl instruise Andorin:
— Eu sunt democrat şi doresc o mai mare participare a popula ţiei la
procesul de guvernare.
Ochii lui Namarti sclipir ǎ în direc ţia lui Andorin:
— Ia te uit ǎ, avem aici un orator.
Dup ǎ care se întoarse din nou spre Raych:
— Eşti gata s ǎ-ţi asumi riscuri pentru a sluji cauza?
— Orice risc, domnule.
— Vei face ce ţi se va spune? F ǎrǎ întreb ǎri? Fǎrǎ sǎ dai înapoi?
— Voi îndeplini toate ordinele.
— Çtii ceva despre gr ǎdin ǎrit?
Raych şovǎi:
— Nu, domnule.
— Deci, eşti trantorian? N ǎscut sub cupol ǎ?
— M-am n ǎscut în Millimaru, domnule, şi am fost crescut în Dahl.
— Foarte bine, spuse Namarti.
Apoi, cǎtre Andorin:
— Du-l afar ǎ şi lasǎ-l o vreme pe mâna oamenilor care îl a şteapt ǎ acolo. Ei
vor avea grij ǎ de el. Dup ǎ care te întorci aici, Andorin. Vreau s ǎ vorbesc cu
tine.
Când se întoarse, Andorin descoperi c ǎ Namarti suferise o schimbare
profund ǎ. Ochii îi str ǎluceau, iar gura îi era schimonosit ǎ într-un zâmbet
feroce.
— Andorin, spuse el, zeii despre care ţi-am vorbit zilele trecute sunt de
partea noastr ǎ mai mult decât mi-am imaginat.
— Ţi-am spus c ǎ bǎiatul este exact ceea ce ne trebuie.
— Da, este mult mai bun decât î ţi închipui. Cuno şti, desigur, povestea
cǎderii lui Joranum: Hari Seldon, iubitul nostru Prim Ministru, şi-a trimis fiul
— sau, mai bine zis, fiul adoptiv — sǎ se întâlneasc ǎ cu Joranum şi sǎ-i
întind ǎ o capcan ǎ. În care a c ǎzut, de şi eu l-am prevenit.
— Da, spuse Andorin dând plictisit din cap, cunosc.
O spusese cu aerul unuia care cuno ştea foarte bine povestea, fiindu-i
spusǎ de nenum ǎrate ori.
— L-am v ǎzut pe b ǎiatul ǎla doar atunci, dar imaginea lui mi s-a întip ǎrit
în creier, fierbinte. Crezi c ǎ trecerea a zece ani, tocurile false şi raderea
musta ţei erau suficiente s ǎ mǎ ducǎ de nas? Planchet ǎsta al t ǎu este Raych,
fiul adoptiv al lui Hari Seldon.
Andorin se albi şi i se opri respira ţia. Dup ǎ câteva momente, reu şi sǎ
îngaime:
— Eşti sigur, Çefule?
— Tot aşa cum sunt sigur c ǎ stai acum în fa ţa mea şi ai b ǎgat un du şman
în mijlocul nostru.
— Habar n-aveam...
— Nu te agita, spuse Namarti. Consider c ǎ ai fǎcut cel mai bun lucru din
întreaga ta via ţǎ aristocratic ǎ şi trândav ǎ. Ai jucat rolul pe care ţi l-au dat
zeii. Dac ǎ eu n-a ş fi ştiut cine este, şi-ar fi îndeplinit cu succes misiunea: se
infiltra ca spion în mijlocul nostru, şi divulga informa ţii despre planurile
noastre cele mai secrete. Îns ǎ din moment ce ştim cine este, planul lui nu se
va realiza. În schimb, avem acum totul.
Namarti î şi frecǎ încântat mâinile şi, ca şi cum ştia cât de pu ţin i se
potrivea, zâmbi... şi râse poticnit.

18

Manella spuse, melancolic ǎ:

— Cred cǎ nu ne vom mai vedea, Planchet.
Raych tocmai se usca dup ǎ ce fǎcuse du ş:
— De ce?
— Nu mai vrea Gleb Andorin.
— De ce?
Manella ridic ǎ din umerii delica ţi:
— Spune c ǎ ai ceva important de f ǎcut, şi s-a terminat cu joaca. Poate c ǎ
o sǎ prime şti o slujb ǎ mai bun ǎ.
Raych ciuli urechile:
— Ce fel de slujb ǎ? Ţi-a zis ceva în mod special?
— Nu, dar a spus c ǎ se duce în Sectorul Imperial.
— Serios? Î ţi spune adesea lucruri din astea?
— Çtii cum e, Planchet. Când stai în pat cu un tip, î şi dǎ mai u şor drumul
la gur ǎ.
— Çtiu, spuse Raych care mereu fusese atent s ǎ nu p ǎţeascǎ la fel. Çi ce
altceva a spus?
— De ce m ǎ întrebi? f ǎcu ea încruntându-se pu ţin. Çi el m ǎ întreab ǎ
mereu de tine. Am observat asta la b ǎrbaţi. Sunt curio şi sǎ afle unul despre
celǎlalt. Care s ǎ fie cauza?
— Ce i-ai spus despre mine?
— Nu cine ştie ce. Doar c ǎ eşti un tip foarte cumsecade. Normal, nu i-am
spus c ǎ îmi place mai mult de tine decât de el. Asta i-ar putea r ǎni
sentimentele... şi mi-ar d ǎuna mie.
Raych terminase de îmbr ǎcat:
— Deci, ne spunem adio.
— Da, cel pu ţin pentru o vreme. Gleb mi-a spus c ǎ s-ar putea s ǎ se
rǎzgândeascǎ. Desigur, mi-ar pl ǎcea şi mie s ǎ merg în Sectorul Imperial...
dacǎ ar vrea s ǎ mǎ ia cu el. N-am fost niciodat ǎ acolo.
Raych fusese gata-gata s ǎ spun ǎ ceva, dar reu şi sǎ tu şeascǎ, oprindu-se
la timp:
— Nici eu nu am mai fost.
— Acolo sunt cl ǎdirile cele mai mari, locur ile cele mai frumoase,
restaurantele cele mai elegante... şi acolo locuiesc oamenii cei mai boga ţi. Mi-
ar pl ǎcea sǎ întâlnesc ni şte oameni boga ţi... în afar ǎ de Gleb, vreau s ǎ spun.
 — Bǎnuiesc c ǎ o persoan ǎ ca mine nu prea are ce- ţi oferi, spuse Raych.
— Ai dreptate. Nu te po ţi gândi mereu la credite, dar din când în când
trebuie s-o faci. Mai ales acum, când am impresia c ǎ Gleb s-a cam s ǎturat de
mine.
Raych se sim ţi dator s ǎ spun ǎ:
— Nimeni nu s-ar putea s ǎtura de tine.
Apoi, spre uimirea sa, descoperi c ǎ fusese sincer.
— Aşa spun b ǎrbaţii întotdeauna, spuse Manella, dar, ai s ǎ r ǎmâi
surprins, se poate. Oricum, ne-a fost bine împreun ǎ, Planchet. Ai grij ǎ de tine
şi, cine ştie, poate ne vom mai revedea.
Raych d ǎdu din cap şi se trezi în pan ǎ de cuvinte. Nu g ǎsi nici un cuvânt,
nici un gest, prin care s ǎ-şi exprime sentimentele.
Îşi îndrept ǎ gândurile spre alte direc ţii. Trebuia s ǎ afle ce pl ǎnuiau
oamenii lui Namarti. Dac ǎ îl desp ǎrţeau de Manella, însemna c ǎ intraser ǎ în
faza final ǎ. Dar, concret, nu avea alt indiciu decât chestia asta ciudat ǎ, cu
grǎdin ǎritul.
Çi nici nu îi mai putea trimite informa ţii lui Seldon. De la întâlnirea cu
Namarti, fusese ţinut sub o supraveghere strict ǎ şi toate c ǎile de comunica ţie
îi fuseser ǎ t ǎiate... iar acesta era înc ǎ un semn al crizei care se apropia.
Dar dac ǎ va afla ce anume se petrecea doar dup ǎ consumarea faptului
— şi dacǎ îşi va putea comunica
nout ǎţile doar dup ǎ ce acestea încetau a mai fi nout ǎţi — însemna c ǎ avea sǎ
rateze misiunea.

19

Hari Seldon era într-o dispozi ţie proast ǎ. Nu mai primise ve şti de la
Raych; nu avea nici o idee despre ce se întâmpla.
În afara îngrijor ǎrii fire şti vizavi de soarta lui Raych (cu siguran ţǎ cǎ ar ti
auzit dac ǎ i s-ar fi întâmplat ceva r ǎu), mai era şi nelini ştea faţǎ de ceea ce se
plǎnuia.
Trebuia s ǎ fie ceva perfid. Nu se punea problema unui atac direct asupra
Palatului. Era în ţesat de securitate. Dar dac ǎ lucrurile st ǎteau astfel, ce
conspira ţie ar avea sor ţi de izbând ǎ?
Chestia asta îl ţinuse treaz toat ǎ noaptea şi îi ocupase gândurile ziua.
Se aprinse un bec de semnalizare.
— Domnule Prim Ministru, întâlnirea de la ora dou ǎ, domnule...
— Ce întâlnire de la ora dou ǎ?
— Cu Mandell Gruber, gr ǎdinarul. A primit aprob ǎrile necesare.
Seldon îşi aduse aminte:
— Da. Trimite-l în ǎuntru.
Nu prea avea timp pentru o întâlnire cu Gruber, dar fusese de acord într-
un moment de sl ǎbiciune... omul p ǎruse de-a dreptul desperat. Un Prim
Ministru nu ar trebui sa dea semne de sl ǎbiciune, dar lui Seldon îi venea greu
sǎ-şi înfrâneze adev ǎrata fire.
— Intr ǎ, Gruber, spuse el cu amabilitate.
Gruber st ǎtea în faţa lui, cu capul înfundat între umeri, aruncând priviri
în toate direc ţiile. Seldon î şi dǎdu scama c ǎ gr ǎdinarul nu mai intrase
niciodat ǎ într-o camer ǎ atât de grandioas ǎ ca aceasta şi fu îmboldit de un
impuls amar. Ar fi vrut sâ-i spun ǎ: "Îţi place? Te rog s ǎ o iei tu. Eu nu o
vreau."
Dar nu spuse decât:
— Ce s-a întâmplat, Gruber? De ce e şti atât de nefericit?
Nu primi un r ǎspuns imediat; deocamdat ǎ, Gruber nu f ǎcea decât sǎ
scoat ǎ un zâmbet absent.
— Stai jos, omule, spuse Seldon. Uite, în fotoliul ǎla.
— O, nu domnule Prim Ministru. Ar fi o necuviin ţǎ. L-aş murd ǎri.
— Dacǎ îl murd ǎreşti, va fi u şor de cur ǎţat dup ǎ aceea. Fǎ aşa cum îţi
spun... Bun! Acum r ǎmâi acolo un minut sau dou ǎ şi adun ǎ-ţi gândurile. Dup
ǎ ce eşti gata, îmi spui care-i problema.
Gruber st ǎtu t ǎcut o vreme, apoi cuvintele îi ie şir ǎ la repezeal ǎ din gur ǎ:
— Domnule Prim Ministru, voi fi Gr ǎdinar Çef. Binecuvântatul Împ ǎrat mi-
a spus asta.
— Da, am auzit, dar sunt sigur c ǎ nu asta te descurajeaz ǎ. Este un post
pe care trebuie s ǎ-l prime şti ca pe un cadou, şi zic cǎ-l meri ţi. Poate am avut
şi eu o contribu ţie la asta, Gruber. Nu-am uitat niciodat ǎ curajul t ǎu atunci
când aproape c ǎ era sǎ fiu ucis. Te-am l ǎudat Maiest ǎţii Sale Imperiale. Este
o recompens ǎ rezonabil ǎ, şi oricum meritai o promovare. Dosarul t ǎu arat ǎ
clar cǎ eşti pe deplin calificat pentru acest post. Deci, dac ǎ am l ǎmurit asta,
spune-mi acum ce anume te nec ǎjeşte.
— Domnule Prim Ministru, tocmai postul şi promovarea m ǎ necǎjesc. Nu
pot face fa ţǎ, pentru c ǎ nu sunt calificat.
— Noi suntem convin şi cǎ eşti.
Gruber începu s ǎ se frǎmânte în fotoliu:
— Çi voi fi obligat s ǎ stau într-un birou? Nu pot sta într-un birou. Nu a ş
mai putea ie şi sub cerul liber, s ǎ muncesc înconjurat de plante şi animale.
Voi fi ca într-o închisoare, domnule Prim Ministru.
Seldon holb ǎ ochii la el:
— Nicidecum, Gruber. Nu trebuie sa stai în birou mai mult decât este
nevoie. Te vei putea plimba liber pe domenii, supraveghind totul. Vei sta afar ǎ
oricât vei dori, numai c ǎ vei fi scutit de munca grea.
— Dar mie îmi place munca grea, domnule Prim Ministru. Çi nu voi avea
nici o şansǎ sǎ ies afar ǎ din birou. L-am urm ǎrit pe actualul Gr ǎdinar Sef. Nu
a putut ie şi la aer curat, de şi a vrut. Este prea mult ǎ administrare de f ǎcut,
prea mult ǎ eviden ţǎ de luat în calcul. Dac ǎ vrea sǎ ştie ce se întâmpl ǎ,
trebuie s ǎ mergem noi la el în birou ca s ǎ-i spunem. Prive şte lucrurile la
holovizor...
Pronun ţase cuvântul cu un dispre ţ infinit:
— ... ca şi cum din imagini ţi-ai putea da seama despre creaturile vii. Nu e
pentru mine treaba asta.
— Haide, Gruber, fii b ǎrbat. Lucrurile nu sunt chiar atât de negre. Ai s ǎ te
obişnuie şti. Încetul cu încetul, lucrurile vor decurge a şa cum îţi dore şti tu.
Gruber scutur ǎ din cap:
— Pentru început — chiar de la început — va trebui s ǎ mǎ ocup de noii
grǎdinari. Treaba asta o s ǎ mǎ îngroape.
Apoi, cu o izbucnire plin ǎ de energie:
— Este un post pe care nu-l vreau şi nu trebuie s ǎ-mi fie oferit, domnule
Prim Ministru.
— Gruber, poate c ǎ în momentul ǎsta nu- ţi dore şti postul, dar s ǎ ştii c ǎ
nu e şti singurul. Î ţi spun eu c ǎ acum, chiar acum, nu-mi doresc s ǎ fiu Prim
Ministru. Postul ǎsta este o p ǎlǎrie prea larg ǎ pentru capul meu. Ba sunt
convins c ǎ pân ǎ şi Împ ǎratul însu şi are momente când se satur ǎ de straiele
Imperiale. Dar suntem aici, în Galaxia asta, şi cu to ţii trebuie s ǎ ne facem
treaba chiar dac ǎ nu ne place întotdeauna.
— Înţeleg, domnule Prim Ministru, dar Împ ǎratul trebuie s ǎ fie Împ ǎrat
deoarece pentru asta s-a n ǎscut. Iar dumneavoastr ǎ trebuie s ǎ fiţi Prim Ministru
pentru c ǎ nimeni altcineva nu poate face fa ţǎ acestui post. Dar în cazul meu,
nu este vorba decât despre postul de Gr ǎdinar Çef. Sunt aici
cincizeci de gr ǎdinari tot atât de competen ţi ca şi mine pe care nu i-ar
deranja s ǎ primeasc ǎ postul. Spune ţi cǎ aţi vorbit Împ ǎratului despre cum
am încercat s ǎ vǎ ajut. Nu-i pute ţi vorbi din nou explicându-i c ǎ dacǎ doreşte
sǎ mǎ r ǎsplǎteascǎ pentru ceea ce am f ǎcut atunci s ǎ mǎ lase aşa cum sunt?
Seldon se l ǎsǎ pe spate şi spuse pe un ton grav:
— Gruber, a ş face asta pentru tine dac ǎ s-ar putea, dar trebuie s ǎ-ţi explic
ceva şi sper din tot sufletul c ǎ vei în ţelege. Teoretic, Împ ǎratul este
conduc ǎtorul absolut al Imperiului. În realitate, posibilit ǎţile lui sunt foarte
limitate. În acest moment, eu conduc Imperiul în mai mare m ǎsur ǎ decât o
face el, dar, chiar şi aşa, nici eu nu pot face decât foarte pu ţine lucruri. Sunt
milioane şi miliarde de oameni la toate nivelurile de guvernare, to ţi iau
decizii, to ţi fac greşeli, unii ac ţionând cu în ţelepciune sau eroic, al ţii
acţionând proste şte sau ho ţeşte. Nu am cum s ǎ-i controlez. M ǎ înţelegi,
Gruber?
— Da, dar ce leg ǎtur ǎ are asta cu cazul meu?
— Are, pentru c ǎ exist ǎ un singur loc în care Împ ǎratul este st ǎpân
absolut — iar acest loc îl reprezint ǎ domeniile Palatului Imperial. Aici
cuvântul lui este lege şi eşaloanele de func ţionari subordona ţi lui sunt destul
de pu ţine la num ǎr, astfel încât îi poate controla. Dac ǎ-i ceri s ǎ-şi retrag ǎ o
decizie pe care a luat-o în leg ǎtur ǎ cu administrarea domeniilor Palatului
Imperial ar însemna s ǎ dai buzna în singura zon ǎ pe care el o consider ǎ
inviolabil ǎ. Dacǎ i-aş spune: "Retrage ţi-vǎ decizia în leg ǎtur ǎ cu Gruber,
Maiestatea Voastr ǎ Imperial ǎ", mai degrab ǎ m-ar da pe mine afar ǎ din post
decât sǎ-şi retrag ǎ decizia. Acesta ar putea fi un lucru bun pentru mine, dar
ţie nu ţi-ar ajuta la nimic.
— Deci nu se poate face nimic pentru a schimba lucrurile? întreb ǎ
Gruber.
— Nu. Dar nu- ţi face probleme, Gruber, am s ǎ te ajut eu, atât cât voi
putea. Îmi pare r ǎu. Îns ǎ acum trebuie s ǎ înţelegi cǎ ţi-am acordat mai mult
timp decât îmi puteam permite.
Gruber se ridic ǎ în picioare, fr ǎmântând între mâini şapca verde de
grǎdinar. În ochii lui str ǎluceau lacrimi:
— Mul ţumesc, domnule Prim Ministru. Çtiu c ǎ aţi vrea s ǎ mǎ ajuta ţi.
Sunte ţi... sunte ţi un om bun, domnule Prim Ministru.
Se întoarse şi plecǎ, încovoiat sub greutatea mâhnirii.
Seldon privi meditativ în urma lui şi dǎdu din cap. Înmul ţeşte amarul lui
Gruber cu un cvadrilion şi vei avea necazurile tuturor oamenilor din cele
dou ǎzeci şi cinci de milioane de lumi ale Imperiului. Cum putea el, Seldon, s ǎ
le rezolve pe toate când nu putea s ǎ rezolve problema unui singur om care
venise la el s ǎ cear ǎ ajutor?
Psihoistoria nu putea salva un om. Dar ar putea salva un cvadrilion?
Dǎdu din nou din cap, verific ǎ natura şi ora urm ǎtoarei audien ţe, apoi
înlemni deodat ǎ. Url ǎ în microfon, dând frâu liber tensiunilor interioare, în
contradic ţie cu obi şnuitul s ǎu control:
— Aduceţi-l pe gr ǎdinarul acela înapoi! Acum!

20

— Ce-i cu noii gr ǎdinari? exclam ǎ Seldon.

De data asta nu îl invit ǎ pe Gruber s ǎ ia loc.
Gruber clipi repede din ochi. Era panicat, din cauza acestei rechem ǎri
neaşteptate.
— N-noii g-gr ǎdinari? se bâlbâi el.
 — Ai spus "noii gr ǎdinari". Care noi gr ǎdinari?
Gruber era uluit:
— Pǎi, dacǎ se nume şte un nou Gr ǎdinar Çef, vor fi angaja ţi gr ǎdinari noi.
Aşa este obiceiul.
— N-am mai auzit de a şa ceva.
— La ultima schimbare de Gr ǎdinar Çef dumneavoastr ǎ nu era ţi Prim
Ministru. Probabil c ǎ nici nu v ǎ aflaţi pe Trantor.
— Despre ce este vorba?
— Ei bine, gr ǎdinarii nu sunt concedia ţi niciodat ǎ. Unii mor. Al ţii
îmbǎtrânesc prea mult, ies la pensie şi sunt înlocui ţi. Atunci când se
instaleaz ǎ în post un nou Gr ǎdinar Çef, cel pu ţin jum ǎtate din echip ǎ este
trecut ǎ bini şor de floarea vârstei. Li se d ǎ tuturor o pensie bun ǎ şi sunt adu şi
grǎdinari noi.
— Pentru întinerire.
— În parte. Alt motiv ar fi c ǎ în acel moment apar de obicei noi planuri
pentru gr ǎdini şi trebuie s ǎ avem idei şi scheme noi. Sunt aproape cincizeci
de kilomteri p ǎtraţi de gr ǎdini şi parcuri, de obicei reorganizarea lor dureaz ǎ
câţiva ani iar eu va trebui s ǎ supraveghez totul. V ǎ rog, domnule Prim
Ministru...
Gruber abia î şi mai tr ǎgea rǎsuflarea:
— Sunt sigur c ǎ un om de ştept ca dumneavoastr ǎ poate gǎsi o modalitate
pentru a-l face pe binecuvântatul nostru Împ ǎrat sǎ se r ǎzgândeascǎ.
Seldon nu îi d ǎdu aten ţie. Pe frunte îi ap ǎrur ǎ riduri, din cauza
concentr ǎrii:
— De unde vin noii gr ǎdinari?
— Se fac selecţii pe toate lumile... Întotdeauna se g ǎsesc oameni gata s ǎ-i
înlocuiasc ǎ pe cei care nu mai pot face fa ţǎ. Vor veni cu sutele, în zeci de loturi.
Îmi va lua un an, cel pu ţin...
— De unde vin? De unde?
— Din milioane de lumi. Ne dorim o mare varietate de cuno ştin ţe în
horticultur ǎ. Orice cet ǎţean din Imperiu se poate califica.
— Çi din Trantor?
— Nu, nu din Trantor. În gr ǎdini nu vine nimeni de pe Trantor.
Vocea sa cǎpǎtǎ accente dispre ţuitoare:
— Dintr-un trantorian nu po ţi face un gr ǎdinar. Parcurile pe care le au ei
aici, sub cupol ǎ, nu sunt gr ǎdini. Sunt plante în ghivece, şi animale în cu şcǎ.
Trantorienii, s ǎrmanii de ei, nu ştiu nimic despre aerul liber, apa curg ǎtoare
şi adevǎratul echilibru al naturii.
— În regul ǎ, Gruber. Am s ǎ-ţi dau o sarcin ǎ. Va trebui s ǎ obţii pentru
mine numele fiec ǎrui nou gr ǎdinar programat s ǎ soseascǎ în sǎpt ǎmânile
urm ǎtoare. Ob ţii toate informa ţiile în leg ǎtur ǎ cu ei. Numele. Lumea.
Num ǎrul de identificare. Educa ţia. Experien ţa. Totul. Vreau ca toate s ǎ apar ǎ
aici, pe biroul meu, cât mai rapid posibil. Î ţi voi trimite oameni care s ǎ te
ajute. Oameni cu calculatoare. Ce fel de computer folose şti?
— Eu? Unul simplu de tot, care ţine eviden ţa plantelor, speciilor şi alte
chestii din astea.
— În regul ǎ. Oamenii pe care ţi-i trimit vor face tot ceea ce nu po ţi face tu.
Nici nu î ţi pot spune cât de important ǎ este treaba asta.
— Dacǎ fac asta...
— Gruber, nu e momentul s ǎ te târguie şti cu mine. Dac ǎ nu faci ce- ţi
spun, nu vei mai fi Gr ǎdinar Çef. Dar vei fi concediat, f ǎrǎ pensie.
Din nou singur, Seldon l ǎtr ǎ în aparatul de comunica ţie:
— Anuleaz ǎ-mi toate întâlnirile pentru restul zilei.
Dup ǎ care trupul îi c ǎzu în fotoliu, sim ţindu- şi din plin fiecare din cei
cincizeci de ani. Durerea de cap i se accentua. Timp de zeci de ani,
securitatea formase straturi în jurul Palatului Imperial, din ce în ce mai
numeroas ǎ, mai solid ǎ, mai impenetrabil ǎ, mai dotat ǎ.
... Çi, periodic, hoarde de str ǎini erau l ǎsate sǎ intre pe domenii. F ǎrǎ alt ǎ
întrebare decât: "Te pricepi la gr ǎdin ǎrit?"
Stupiditatea situa ţiei era de-a dreptul colosal ǎ.
Bine c ǎ îşi dǎduse seama la timp. Sau...? Oare nu era prea târziu?

21

Gleb Andorin miji ochii, privindu-l pe Namarti. Niciodat ǎ nu îi pl ǎcuse

acest om, dar erau momente când îl antipatiza puternic, cum era cazul acum,
de exemplu. Pentru ce trebuia el, Andorin, un wyan de vi ţǎ regal ǎ (la urma
urmelor, avea descenden ţǎ regal ǎ, nu?), sǎ lucreze cu acest parvenit, acest
psihopat?
Çtia de ce, şi trebuia s ǎ suporte, chiar şi atunci când Namarti era pe
pragul de a spune înc ǎ o dat ǎ povestea în care reconstituise mi şcarea timp de
zece ani, aducând-o pân ǎ la apogeul perfec ţiunii actuale. Oare o spunea
oricui, mereu şi mereu? Sau doar Andorin era microfonul lui preferat?
Faţa lui Namarti p ǎrea luminat ǎ de o voioşie viclean ǎ în timp ce spunea,
tǎrǎgǎnat, ca şi cum înv ǎţase mecanic ceea ce avea de spus:
— An dup ǎ an, am muncit din greu, de şi pǎrea fǎrǎ speran ţǎ şi inutil, ca
sǎ pun pe picioare o organiza ţie, sǎ şubrezesc pu ţin câte pu ţin încrederea în
guvern, creând şi amplificând nemul ţumirile. Atunci când a izbucnit criza
bancar ǎ şi sǎpt ǎmâna cu moratoriul, eu...
Se opri deodat ǎ:
— Ţi-am mai spus asta de multe ori, şi te-ai s ǎturat s ǎ tot ascul ţi, nu-i
aşa?
Buzele lui Namarti se strânser ǎ, curbându-se într-un zâmbet scurt şi sec.
Nu era chiar atât de idiot încât s ǎ nu- şi dea seama cât de plictisitor devenise;
numai c ǎ nu se putea ab ţine. Andorin spuse:
— Da, mi-ai povestit asta de multe ori...
Lǎsǎ în aer restul frazei. R ǎspunsul era, la urma urmelor, un "da" evident.
Nu era cazul s ǎ i-o spun ǎ direct în fa ţǎ.
Figura palid ǎ a lui Namarti se îmbujor ǎ uşor.
— Dar ar fi putut dura la nesfâr şit, continu ǎ el. Organizarea, munca în
ascuns, puteam s ǎ nu ajungem la nici un rezultat... dac ǎ nu a ş fi obţinut o
unealt ǎ potrivit ǎ. Iar aceast ǎ unealt ǎ a venit la mine, f ǎrǎ nici un efort din
partea mea.
— Zeii ţi l-au adus pe Planchet, spuse Andorin pe un ton neutru.
— Ai dreptate. În curând, se va permite accesul pe domeniile Palatului a
unui grup de gr ǎdinari.
Se opri, savurându- şi gândurile, apoi continu ǎ:
— Bǎrbaţi şi femei. Suficien ţi cât sǎ mascheze nucleul nostru operativ.
Printre ei se vor afla Planchet... şi cu tine. Îns ǎ voi vǎ veţi deosebi de ceilal ţi
prin faptul c ǎ veţi purta blastere asupra voastr ǎ.
— Sigur, spuse Andorin cu o mali ţie inten ţionat ǎ în spatele expresiei
politicoase. Çi vom fi opri ţi la poart ǎ, arestaţi şi interoga ţi. Sǎ intri cu un
blaster pe domeniile Palatului...
— Nu veţi fi opri ţi, spuse Namarti nesesizând mali ţia celuilalt. Nu ve ţi fi
perchezi ţionaţi. S-a aranjat totul. Ve ţi fi primi ţi în mod natural, firesc, de un
func ţionar al Palatului. Nu ştiu cine se ocup ǎ de obicei de problema asta — al
Treilea Asistent Çambelan Responsabil cu Iarba şi Frunzele, b ǎnuiesc. Dar în
acest caz, va fi însu şi Seldon. Marele matematician se va gr ǎbi sǎ-i întâmpine
pe noii gr ǎdinari şi sǎ le ureze bun-venit pe domenii.
— Vǎd cǎ eşti foarte sigur.
— Sigur c ǎ sunt sigur. A fost aranjat totul. Va descoperi, aproape în
ultima clipa, c ǎ fiul s ǎu adoptiv se afl ǎ pe lista noilor gr ǎdinari şi îi va fi imposibil
s ǎ nu îl întâmpine. Iar atunci când va ap ǎrea Seldon, Planchet va
ridica blasterul. Oamenii no ştri vor striga "Tr ǎdare!" În confuzia şi talme ş-
balme ş-ul ce vor urma, Planchet îl va omorî pe Seldon, iar tu îl vei omorî pe
Planchet. Dup ǎ care arunci blasterul şi fugi. Avem oameni care te vor ajuta
sǎ pleci. Totul a fost aranjat.
— Este absolut necesar s ǎ îl omoram pe Planchet?
Namarti se încrunt ǎ:
— De ce? Accepţi una din crime şi te opui celeilalte? Dup ǎ ce Planchet î şi
va reveni, vrei s ǎ divulge autorit ǎţilor tot ce ştie despre noi? De fapt, acolo se
va regla o mic ǎ neîn ţelegere în familie. Nu uita c ǎ Planchet este, de fapt,
Raych Seldon. Va p ǎrea ca şi cum cei doi au tras în acela şi timp... sau ca şi
cum Seldon ar fi dat ordine ca, dac ǎ fiul s ǎu dǎ vreun semn de ostilitate, s ǎ
fie omorât. Vom avea noi grij ǎ ca disensiunile familiale s ǎ se bucure din plin
de publicitate. Originile conflictului se vor pierde în zilele rele ale
Sângerosului Împ ǎrat Manowell. Popula ţia Trantor-ului va fi îngrozit ǎ de
ticǎloşia nemaipomenit ǎ a acestei fapte. Asta, pus ǎ în vârful tuturor
ineficientelor şi avariilor la care au fost martori şi pe care le-au tr ǎit, îi va face
sǎ ţipe dup ǎ un nou guvern... şi nimeni nu va fi în stare s ǎ-i refuze, cu atât
mai pu ţin Împ ǎratul. Atunci vom intra noi în scen ǎ.
— Aşa, pur şi simplu?
— Nu, nu pur şi simplu. Nu sunt chiar atât de naiv. Probabil se va constitui
un guvern interimar, dar va c ǎdea repede. Vom avea noi grij ǎ sǎ
cadǎ, dup ǎ care vom ie şi la lupt ǎ deschis ǎ reînviind vechile idei ale lui
Joranum pe care trantorienii nu le-au uitat niciodat ǎ. Çi peste câtva timp —
nu foarte mult — voi fi Prim Ministru.
— Dar eu?
— În cele din urm ǎ, vei fi Împ ǎrat.
— Çansa ca toate astea s ǎ meargǎ este foarte mic ǎ, spuse Andorin. Asta s-
a aranjat... aia s-a aranjat... cealalt ǎ s-a aranjat. Totul trebuie s ǎ se îmbine
perfect, altfel se va pr ǎbu şi. Cineva, undeva, sigur va da gre ş. Este un risc
inacceptabil.
— Inacceptabil? Pentru cine? Pentru tine?
— Da. Eu trebuie s ǎ am grij ǎ ca Planchet s ǎ-şi omoare tat ǎl, apoi s ǎ-l
omor. De ce eu? Nu ai alte unelte mai pu ţin valoroase decât mine, pe care s ǎ
le pui s ǎ ri şte?
— Ba da. Dar dac ǎ aş alege pe altcineva, ar însemna s ǎ mǎ îndrept spre
un e şec sigur. Cine altcineva în afar ǎ de tine mai are atât de mult interes s ǎ
îndeplineasc ǎ misiunea, f ǎrǎ ca sǎ se rǎzgândeasc ǎ şi sǎ se evapore în
ultimul moment?
—Riscul este enorm.
— Çi nu crezi c ǎ merit ǎ? Este în joc tronul Imperial.
— Da, dar tu ce risc î ţi asumi, Çefule? Vei r ǎmâne aici, în siguran ţǎ,
aşteptând s ǎ auzi ve ştile.
Namarti zâmbi:
— Ce idiot e şti, Andorin! Ce mai Împ ǎrat vei fi! Crezi c ǎ din cauz ǎ cǎ
rǎmân aici, nu îmi asum nici un risc? Dac ǎ mi şcarea nu- şi atinge ţinta, dac ǎ
planul d ǎ greş, sau dac ǎ vreunii dintre oamenii no ştri sunt prin şi, crezi c ǎ nu
vor spune tot ceea ce ştiu? Dac ǎ tu vei fi cumva prins, vei suporta
tratamentul dr ǎgǎstos al G ǎrzii Imperiale f ǎrǎ sǎ le poveste şti despre mine?
Çi, dup ǎ o tentativ ǎ de asasinare e şuat ǎ, crezi cǎ nu vor scotoci Trantor-ul în
cǎutarea mea? Crezi c ǎ nu voi fi prins pân ǎ la urm ǎ? Çi când m ǎ vor gǎsi,
care crezi c ǎ va fi soarta mea? Risc? Eu îmi asum un risc mai mare decât
oricare dintre voi, stând aici şi nefacând nimic. Deci, pe scurt, cam a şa stau
lucrurile. Vrei sau nu s ǎ fii Împ ǎrat?
Andorin spuse cu o voce joas ǎ:
— Vreau s ǎ fiu Împ ǎrat.
Çi astfel, totul se puse în mi şcare.

22

Lui Raych nu-i sc ǎpǎ faptul c ǎ era tratat cu o aten ţie deosebit ǎ. Întregul
grup al gr ǎdinarilor-pretenden ţi era acum cazat într-unul dintre hotelurile
Sectorului Imperial. Nu într-unul de mâna întâi, desigur.
Grǎdinarii formau un grup eterogen, din cincizeci de lumi diferite, îns ǎ
Raych nu prea avea ocazia s ǎ vorbeascǎ cu ei. Andorin, f ǎrǎ sǎ par ǎ cǎ face
eforturi deosebite în aceast ǎ direcţie, reu şise sǎ-l izoleze de ceilal ţi.
Raych se întreb ǎ care sǎ fie motivul. Avea o senza ţie de deprimare. De
fapt, se sim ţise oarecum deprimat înc ǎ de când plecase din Wye. Asta îi
afecta procesul gândirii; se mai lupta şi sǎ o înlǎture pe... îns ǎ fǎrǎ un succes
deplin.
Andorin era îmbr ǎcat cu haine grosolane şi se str ǎduia s ǎ arate ca un muncitor.
Trebuia s ǎ joace rolul gr ǎdinarului, pentru a conduce "spectacolul"
—oricare ar fi fost acesta.
Raych se sim ţea vinovat pentru faptul c ǎ nu reu şise sǎ afle natura acelui
"spectacol". Îl izolaser ǎ, îi întrerupseser ǎ orice posibilitate de comunicare.
Probabil c ǎ fǎceau asta cu fiecare trantorian din grup, ca o m ǎsur ǎ de
precau ţie (gândea el). Raych apreciase c ǎ în grup se aflau mai mult de zece
trantorieni, to ţi oameni de-ai lui Namarti, desigur.
Ce îl nedumerea era c ǎ Andorin se purta aproape cu afec ţiune, îl
monopolizase, insista s ǎ ia împreun ǎ toate mesele şi nu îl trata deloc ca pe
ceilal ţi.
Poate din cauz ǎ cǎ o împǎrţiser ǎ pe Manella? Raych nu ştia suficiente
lucruri despre obiceiurile Sectorului Wye pentru a- şi da seama dac ǎ nu
cumva societatea lor era atins ǎ de poliandrie.
Poate cǎ dacǎ doi bǎrbaţi împ ǎrţeau o femeie, asta însemna c ǎ, într-un
fel, trebuiau s ǎ se poarte ca fra ţii? Se crea astfel o rela ţie între ei?
Raych nu auzise niciodat ǎ de aşa ceva, dar putea presupune c ǎ dǎduse
peste una dintre infinitele subtilit ǎţi ale societ ǎţii Galactice... sau, mai precis,
ale celei trantoriene.
Dar acum, c ǎ îi revenise în minte Manella, st ǎrui pu ţin asupra amintirii
ei. Îi ducea teribil dorul, şi se gândi c ǎ poate din cauza asta era deprimat.
Deşi, ca sǎ fie sincer, ceea ce sim ţea acum, dup ǎ ce terminase dejunul în
compania lui Andorin, era mai degrab ǎ desperare... cu toate c ǎ nu putea
descoperi motivul.
Manella!
Spusese cǎ şi-ar dori s ǎ viziteze Sectorul Imperial şi probabil ar fi fost
capabil ǎ a-l convinge pe Andorin s ǎ-i facǎ pe plac. Deprimarea îl f ǎcu sǎ pun ǎ
o întrebare prosteasc ǎ:
— Domnule Andorin, m ǎ tot întreb, poate c ǎ aţi adus-o pe domni şoara
Dubanqua cu dumneavoastr ǎ. Aici, în Sectorul Imperial.
Andorin p ǎrea sincer mirat. Apoi zise cu blânde ţe:
— Pe Manella? O vezi pe ea pricepându-se la gr ǎdin ǎrit? Nici m ǎcar nu s-
ar putea preface c ǎ se pricepe. Nu, nu, Manella este una dintre femeile f ǎcute
special pentru momentele noastre de lini şte. Alt ǎ funcţie nu are.
Apoi:
— Dar de ce întrebi, Planchet?
Raych ridic ǎ din umeri:
— Nu ştiu. E cam plictiseal ǎ pe aici. Mi-am zis c ǎ...
Vocea i se stinse.
Andorin îl privi cu aten ţie. În cele din urm ǎ, spuse:
— Sper cǎ nu eşti vreunul dintre ǎia cǎrora le pas ǎ de femeia cu care se
culcǎ. Te asigur c ǎ pe ca nu o intereseaz ǎ ce bǎrbat prime şte în pat. Dup ǎ ce
termin ǎm treaba, vor fi alte femei. Multe.
— Çi când termin ǎm?
— Curând. Iar tu vei avea un rol foarte important.
Andorin îl privea cu aten ţie pe Raych.
— Cât de important? întreb ǎ Raych. Nu voi fi doar... un gr ǎdinar?
Vocea îi suna dogit ǎ, falsǎ, şi nu reu şea sǎ pun ǎ nici un pic de via ţǎ în ea.
— Vei fi mai mult decât atât, Planchet. Vei intra acolo cu un blaster.
— Cu un ce?
— Cu un blaster.
— N-am ţinut niciodat ǎ un blaster în mân ǎ. Niciodat ǎ în viaţǎ.
— Nu-i nici o scofal ǎ. Îl ridici... ţinte şti... ape şi pe contact şi cineva moare.
— Eu nu pot s ǎ omor pe nimeni.
— Credeam c ǎ eşti de-ai no ştri, c ǎ ai face orice pentru cauz ǎ.
— Da, dar nu s ǎ... omor.
Raych nu reu şea sǎ-şi adune gândurile. Pentru ce trebuia s ǎ ucid ǎ? Oare
ce rol juca el în planul lor? Çi cum putea preveni Garda Imperial ǎ, înainte ca
crima s ǎ aibǎ loc?
Faţa lui Andorin se aspri brusc, trecând instantaneu de la o atitudine prietenoas
ǎ la o hot ǎrâre neclintit ǎ.
— Trebuie sǎ ucizi, spuse el.
Raych îşi adun ǎ toate puterile: .
— Nu. Eu nu omor pe nimeni. Punct.
— Planchet, spuse Andorin, vei face ceea ce ţi se va spune.
— Dar nu crim ǎ.
— Ba chiar şi crim ǎ.
— Çi cum ai s ǎ mǎ obligi?
— Simplu. Am s ǎ-ţi poruncesc.
Raych se sim ţi derutat. Ce anume îl f ǎcea pe Andorin atât de încrez ǎtor?
Dǎdu din cap:
—Nu.
— Te-am hr ǎnit, Planchet, spuse Andorin, înc ǎ de când am plecat din
Wye. Am avut grij ǎ sǎ mǎnânci împreun ǎ cu mine. Ţi-am supravegheat meniurile.
În special pe acela pe care de abia l-ai mâncat.
Raych sim ţi cum groaza pune st ǎpânire pe el. În ţelese deodat ǎ:
— Desperan ţǎ!
— Exact, spuse Andorin.
— Este ilegal.
— Da, desigur. La fel şi crima.
Raych ştia despre desperan ţǎ. Era un derivat chimic al unui tranchilizant
absolut inofensiv. Îns ǎ derivatul nu calma, ci dimpotriv ǎ, inducea o stare de
desperare. Fusese interzis ǎ prin lege deoarece cu ajutorul ei puteai supune
voin ţa oricui, de şi se auzeau mereu zvonuri cum c ǎ Garda Imperial ǎ o
folosea.
Andorin spuse, ca şi cum nu îi era greu s ǎ citeasc ǎ gândurile lui Raych:
 — Se nume şte desperan ţǎ pentru c ǎ vine de la un cuvânt vechi, care
înseamn ǎ "desperare". Cred c ǎ te sim ţi desperat.
— Absolut deloc, murmur ǎ Raych.
— Vǎd cǎ eşti foarte categoric, dar nu po ţi lupta împotriva drogului. Çi cu
cât te sim ţi mai desperat, cu atât este mai eficient drogul.
— Nici o şansǎ.
— Gândeşte-tc, Planchet. Namarti te-a recunoscut imediat, chiar şi fǎrǎ
musta ţǎ. Çtie cǎ eşti Raych Seldon şi, la porunca mea, îti vei ucide tat ǎl.
— Nu înainte de a te omorî pe tine, murmur ǎ Raych.
Se ridic ǎ de pe scaun. În mod normal, nu ar fi trebuit s ǎ aibǎ nici o
problem ǎ. Andorin era mai înalt, dar în nici un caz atlet. Îl va rupe în dou ǎ,
cu o singur ǎ mân ǎ... Însǎ dc-abia se ridic ǎ de pe scaun c ǎ îi veni ame ţealǎ.
Scutur ǎ capul, dar nu i se limpezi.
Andorin se ridic ǎ şi el, fǎcând un pas înapoi. Scoase mâna dreapt ǎ de
acolo de unde o ţinuse pân ǎ atunci: în mâneca stâng ǎ. Arma ie şi la iveal ǎ.
Spuse, pe un ton aproape agreabil:
— Am venit preg ǎtit. Am fost informat c ǎ eşti un adev ǎrat maestru în Twist-
ul heliconian. A şa cǎ nu va avea loc nici o lupt ǎ corp-la-corp.
Coborî privirea spre arm ǎ.
— Nu este un blaster, spuse el. Nu-mi pot permite s ǎ te ucid înainte de a-
ţi îndeplini misiunea. Este un bici neuronic. Într-un fel, e mult mai r ǎu. Voi
ţinti spre um ǎrul t ǎu stâng şi, crede-m ǎ, durerea va fi atât de cumplit ǎ încât
nici cel mai mare stoic din Galaxie nu ar putea s ǎ o îndure.
Raych, care avansase încet şi hot ǎrât, se opri brusc. Avea numai
doisprezece ani când gustase — un pic — din durerea indus ǎ de un bici
neuronic. Odat ǎ lovit, nimeni nu uit ǎ vreodat ǎ durerea, oricât de mult ar tr ǎi,
oricât de plin ǎ de evenimente i-ar fi via ţa.
— Mai mult, spuse Andorin, îl voi folosi la putere maxim ǎ, astfel încât vei
sim ţi o durere insuportabil ǎ, apoi nervii bra ţului î ţi vor fi distru şi definitiv. Nu
vei mai folosi niciodat ǎ braţul stâng. Ţi-l voi cru ţa pe cel drept, pentru ca s ǎ
poţi ţine blasterul în mân ǎ... Acum, dac ǎ te aşezi şi accepţi realitatea, î ţi poţi
pǎstra ambele bra ţe. Desigur, va trebui s ǎ mǎnânci din nou, ca s ǎ creascǎ
gradul de intoxicare. Situa ţia ta, b ǎiete, se înr ǎut ǎţeşte din ce în ce mai mult.
Raych sim ţea cum desperarea indus ǎ de drog pune st ǎpânire pe el, iar
aceast ǎ stare servea la a amplifica efectul. Începea s ǎ vadǎ dublu şi nu mai
gǎsi nimic de spus.
Nu ştia decât c ǎ va trebui s ǎ facǎ ceea ce îi va porunci Andorin. Jucase şi
pierduse.

23

— Nu! spuse Hari Seldon. Nu vreau s ǎ apari acolo afar ǎ, Dors!

Dors Venabili îi înfrunt ǎ privirea cu o expresie la fel de hot ǎrât ǎ ca a lui:
— Arunci nu te las nici pe tine s ǎ mergi, Hari.
— Eu trebuie s ǎ fi acolo.
— Nu este treaba ta. Gr ǎdinarul Clasa întâi trebuie s ǎ-i întâmpine pe noii
veniţi.
— Într-adev ǎr. Dar Gruber nu poate. Este un om distrus.
— Probabil c ǎ are un asistent. Sau mai bine las ǎ-l pe Gr ǎdinarul Çef.
Trebuie s ǎ rǎmân ǎ în post pân ǎ la sfâr şitul anului.
— Grǎdinarul Çef este prea b ǎtrân. În plus...
Seldon ezit ǎ, dup ǎ care continu ǎ:
— ... exist ǎ ni şte suspec ţi printre gr ǎdinari. Trantorieni. Au venit aici cu
un motiv. Am numele fiec ǎruia dintre ei.
— Atunci aresteaz ǎ-i. Pe toţi. Este simplu. Pentru ce complici lucrurile?
— Pentru c ǎ nu ştiu de ce se aflǎ aici. Se pune ceva la cale. Nu v ǎd ce ar
putea face doisprezece gr ǎdinari, dar... Nu, m-am exprimat gre şit, am s ǎ
reformulez: Vad o mul ţime de lucruri pe care le-ar putea face, dar nu ştiu pe
care l-au pl ǎnuit. Îi vom aresta, într-adev ǎr, dar trebuie mai înainte sa aflu
cât mai multe detalii. Trebuie s ǎ aflǎm suficient de mult pentru a-i descoperi
pe toţi cei care fac parte din conspira ţie, de sus şi pân ǎ jos. Trebuie s ǎ ştiu cu
ce se ocup ǎ fiecare, pentru a stabili capetele de acuzare. Nu vreau s ǎ arestez
doisprezece b ǎrbaţi şi femei sub acuza ţia cǎ au sǎvâr şit o banal ǎ infrac ţiune.
Vor spune c ǎ erau despera ţi, cǎ aveau nevoie de o slujb ǎ. Se vor plânge c ǎ nu
e drept ca trantorienii s ǎ fie exclu şi. Toat ǎ lumea va simpatiza cu ei, iar noi
vom cǎuta ca tâmpi ţii, degeaba. Trebuie s ǎ le oferim ocazia s ǎ se desconspire.
În plus...
O pauz ǎ lung ǎ, dup ǎ care Dors spuse, furioas ǎ:
— Ei bine, spune! Ce-i cu acest "în plus"?
Seldon coborî vocea:
— Unul dintre cei doisprezece este Raych, sub pseudonimul Planchet.
— Ce?
— Ce te mira? L-am trimis în Wye pentru a se infiltra în mi şcarea
Joranumit ǎ, şi uite c ǎ a reu şit sǎ se infiltreze. Am încredere deplin ǎ în el.
Dacǎ se aflǎ acolo, atunci ştie care este motivul, şi probabil c ǎ are un plan ca
sǎ ne dea şi nou ǎ un indiciu cât de mic. Vreau s ǎ fiu de fa ţǎ. Vreau s ǎ-l vǎd.
Vreau sâ-l ajut, dac ǎ pot.
— Dacǎ vrei sǎ-l aju ţi, pune câte cincizeci de gardieni um ǎr lâng ǎ um ǎr,
de fiecare parte a gr ǎdinarilor t ǎi.
— Nu. Nici asta nu ne va ajuta cu ceva. Garda Imperial ǎ va fi la fa ţa
locului, dar va fi disimulat ǎ. Gr ǎdinarii respectivi trebuie s ǎ aibǎ impresia c ǎ
au mân ǎ liber ǎ sǎ execute planul a şa cum îşi doresc. Înainte de a-l executa,
însǎ dup ǎ ce-şi vor da în vileag inten ţiile... îi vom aresta.
— Este riscant. Este riscant pentru Raych.
— Uneori trebuie s ǎ ne asum ǎm şi riscuri. Miza este mai mare decât via ţa
unor indivizi.
— Nu ai inim ǎ, dacǎ poţi spune a şa ceva!
— Crezi cǎ nu am inim ǎ? Am, dar chiar dac ǎ mi s-ar sfâ şia, prima mea
grij ǎ ar fi pentru...
— Termin ǎ!
Dors îi întoarse spatele, ca şi cum ar fi fost cuprins ǎ de durere.
— În ţeleg, spuse Seldon, dar tu nu trebuie s ǎ fii acolo. Prezen ţa ta va fi
foarte nepotrivit ǎ, conspiratorii vor b ǎnui c ǎ ştim prea multe şi vor renun ţa la
plan. Nu vreau s ǎ renun ţe la plan.
Se opri, apoi spuse cu blânde ţe:
— Dors, spui c ǎ sarcina ta este s ǎ mǎ protejezi pe mine. Asta trece
înaintea protec ţiei lui Raych şi o ştii foarte bine. Nu vreau s ǎ insist, dar a m ǎ
proteja pe mine înseamn ǎ a proteja psihoistoria şi întreaga omenire. Asta
trebuie s ǎ treac ǎ pe primul plan. Psihoistoria îmi spune c ǎ eu, la rândul meu,
trebuie s ǎ protejez centrul cu orice pre ţ şi chiar asta încerc s ǎ fac... În ţelegi?
— În ţeleg, spuse Dors.
Dup ǎ care îi întoarse din nou spatele.
Çi sper c ǎ am dreptate, gândi Seldon.
Dacǎ nu avea dreptate, ea nu îl va ierta niciodat ǎ. Mai r ǎu, nici el nu se
va ierta vreodat ǎ... indiferent de existen ţa psihoistoriei.
 24

Erau alinia ţi frumos, cu picioarele dep ǎrtate, mâinile la spate, fiecare

îmbr ǎcat într-o uniform ǎ verde, nou ǎ, curat ǎ, comodǎ, şi cu buzunare largi.
Femeile puteau fi deosebite doar dup ǎ înǎlţimea lor mai mic ǎ. Pǎrul le era
acoperit de glug ǎ, însǎ gr ǎdinarii — de ambele sexe — trebuiau s ǎ poarte
pǎrul t ǎiat scurt şi sǎ nu aib ǎ pǎr pe fa ţǎ.
Nimeni nu ştia care era motivul. Era invocat cuvântul "tradi ţie", la fel ca
în multe alte cazuri, unele rezonabile, altele pur şi simplu idioate.
În faţa lor se afla Mandell Gruber, flancat de câte un asistent. Gruber tremura,
cu ochii larg deschi şi.
Hari Seldon strânse din buze. Dac ǎ Gruber ar reu şi sǎ spun ǎ "Gr ǎdinari,
Împ ǎratul v ǎ ureaz ǎ tuturor bine a ţi venit", ar fi fost suficient. Dup ǎ aceea
avea sǎ se ocupe el.
Ochii s ǎi alunecar ǎ, privind noul contingent şi îl descoperi pe Raych.
Inima îi tres ǎri un pic. Raych st ǎtea în rândul din fa ţǎ, fǎrǎ musta ţǎ, mai
rigid decât ceilal ţi, privind drept înainte. Ochii s ǎi nu se mi şcar ǎ pentru a
întâlni privirea lui Seldon; nu d ǎdea nici un semn, oricât de mic, c ǎ l-ar fi
recunoscut.
Bun, gândi Seldon. Nici nu trebuie. Nu trebuie s ǎ se dea de gol.
Gruber murmur ǎ anemic o formul ǎ de bun-venit şi Seldon intr ǎ în scen ǎ.
Înainta cu un pas lejer, a şezându-se imediat înaintea lui Gruber, şi
spuse:
— Îţi mul ţumesc, Gr ǎdinar Clasa întâi. B ǎrbaţi şi femei, gr ǎdinari ai
Împ ǎratului, ve ţi prelua o sarcin ǎ important ǎ. Veţi fi responsabili de
sǎnǎtatea şi frumuse ţea singurei zone deschise de pe m ǎreaţa lume Trantor,
capitala Imperiului Galactic. De şi nu avem perspectivele nesfâr şite ale lumilor
neacoperite, voi ve ţi avea grij ǎ ca aceast ǎ bijuterie s ǎ str ǎluceasc ǎ mai
puternic decât orice altceva în Imperiu. Ve ţi primi ordine de la Mandell
Gruber, care în curând va deveni Gr ǎdinar Çef. Dacǎ va fi necesar, el îmi va
da raportul mie, iar eu voi da raportul Împ ǎratului. Dup ǎ cum vǎ pute ţi da
seama, asta înseamn ǎ cǎ nu sunte ţi decât la trei nivele de prezen ţa Imperial ǎ
şi întotdeauna v ǎ veţi afla sub supravegherea sa binevoitoare. Sunt sigur c ǎ
şi acum chiar suntem privi ţi din Micul Palat, locuin ţa sa personal ǎ, care este
clǎdirea pe care o vede ţi la dreapta — cea cu acoperi ş de opal — şi cǎ ceea ce
vede îi provoac ǎ satisfac ţie. Desigur, înainte de a începe, ve ţi urma un curs
de pregǎtire pentru a v ǎ familiariza pe de-a-ntregul cu domeniile şi
necesit ǎţile. Veţi...
În toat ǎ aceast ǎ vreme, se deplasase, aproape pe nesim ţite, pân ǎ în faţa
lui Raych, care r ǎmânea în continuare nemi şcat, fǎrǎ sǎ clipeasc ǎ.
Seldon se str ǎdui s ǎ nu- şi tr ǎdeze sentimentele, dup ǎ care faţa îi fu
traversat ǎ de o încrunt ǎtur ǎ uşoar ǎ. Persoana din spatele lui Raych îi p ǎrea
cunoscut ǎ. Dacǎ nu i-ar fi studiat holograma, ar fi trecut neobservat ǎ. Nu era
Gleb Andorin de Wyc? De fapt, patronul lui Raych în Wye? Ce c ǎuta aici?
Andorin probabil c ǎ remarcase privirea suspicioas ǎ a lui Seldon, c ǎci
murmur ǎ ceva printre buzele de-abia întredeschise. Mâna dreapt ǎ a lui
Raych plec ǎ de la spate, intr ǎ în buzunarul larg al salopetei verzi, şi scoase
un blaster. La fel f ǎcu şi Andorin.
Seldon intr ǎ într-un fel de stare de şoc. Cum de li se permisese s ǎ intre cu
blastere pe domenii? Z ǎpǎcit, de-abia auzi strig ǎtele de "Tr ǎdare!" şi zarva
iscat ǎ.
Nu era preocupat decât de blasterul din mâna lui Raych, îndreptat direct
spre el. Raych îl privea f ǎrǎ a da vreun semn c ǎ-l recunoa şte. Mintea lui
Seldon se umplu de oroare când î şi dǎdu seama c ǎ avea sǎ fie ucis de
propriul fiu. Doar câteva frac ţiuni de secund ǎ îl mai desp ǎrţeau de moarte.

25

Un blaster, în ciuda numelui s ǎu 1, Blaster vine de la to blast (a face sǎ

explodeze. În lb. engl.) (n.tr.). nu produce o explozie în adev ǎratul sens al
cuvântului. El vaporizeaz ǎ şi provoac ǎ distrugeri în interior şi — dacǎ se poate
spune a şa — provoac ǎ o implozie. Se aude un sunet u şor ca o şoapt ǎ.
Hari Seldon nu se a ştepta s ǎ aud ǎ acel sunet. Nu se a ştepta decât la
moarte. În consecin ţǎ, fu surprins s ǎ îl aud ǎ totu şi, clar. Clipi rapid din ochi,
în timp ce se pip ǎia, cu f ǎlcile tremurând.
Era în via ţǎ? (Îşi pusese o întrebare, nu era o afirma ţie.)
Raych st ǎtea în continuare acolo, cu blasterul îndreptat în fa ţǎ, cu ochi
de sticl ǎ. Era absolut nemi şcat, ca o ma şin ǎ cǎreia i se întrerupsese
alimentarea cu energie.
În spatele lui se afla trupul pr ǎbu şit al lui Andorin, mototolit şi scǎldat într-
o balt ǎ de sânge. Iar lâng ǎ acesta, cu blasterul în mân ǎ, se afla un grǎdinar.
Gluga alunecase; gr ǎdinarul era o femeie.
Îi arunc ǎ o privire lui Seldon şi spuse:
— Fiul dumneavoastr ǎ mǎ cunoa şte sub numele de Manella Dubanqua.
Sunt ofi ţer de securitate. Vre ţi sǎ vǎ dau num ǎrul de identificare, domnule
Prim Ministru?
—Nu, spuse slab Seldon.
Garda Imperial ǎ îşi fǎcuse apari ţia în scen ǎ.
— Fiul meu! spuse el. Ce s-a întâmplat cu fiul meu?
— A consumat desperan ţǎ, spuse Manella. Cred c ǎ va putea fi salvat.
Înaint ǎ şi lu ǎ blasterul din mâna lui Raych:
— Îmi pare r ǎu cǎ nu am ac ţionat mai devreme. A trebuit s ǎ aştept o
mişcare clar ǎ şi, când a venit, m-a luat prin surprindere.
— Çi eu am p ǎţit la fel. Trebuie s ǎ-l ducem pe Raych la spitalul Palatului.
Dinspre Micul Palat se auzi deodat ǎ zarvǎ. Seldon se gândi c ǎ Împ ǎratul
urm ǎrise într-adev ǎr evenimentele şi, în cazul acesta, trebuia s ǎ fie teribil de
furios.
— Ai grij ǎ de fiul meu, domni şoar ǎ Dubanqua, spuse el. Trebuie s ǎ merg
sǎ-l vǎd pe Împ ǎrat.
Trase o fug ǎ nedemn ǎ de poziţia lui, prin haosul de pe Marea Peluz ǎ,
pǎtrunzând f ǎrǎ ceremonie în Micul Palat. Oricum, Cleon nu avea cum s ǎ fie mai
furios de atât.
Çi acolo, într-un grup care privea îngrozit — chiar acolo, pe treptele semicirculare
— se gǎsea trupul Maiest ǎţii Sale Imperiale, Cleon I, f ǎcut praf, aproape de
nerecunoscut. Robele lui Cleon serveau acum drept giulgiu.
Ghemuit, sprijinit de perete, privind proste şte la figurile îngrozite care îl
încercuiau, se afla Mandell Gruber.
Seldon sim ţi cǎ îl lasǎ nervii. Culese blasterul care z ǎcea la picioarele lui
Gruber. Fusese blasterul lui Andorin. Întreb ǎ încet:
— Gruber, ce-ai f ǎcut?
Gruber, privindu-l ţint ǎ, bâigui:
— Toat ǎ lumea ţipa, urla. M-am gândit: Cine î şi va da seama? Vor crede
cǎ altcineva l-a ucis pe Împ ǎrat. Dar, dup ǎ aceea, n-am mai putut sa fug.
— Dar Gruber, de ce?
— Ca sǎ nu fiu Gr ǎdinar Çef, spuse Gruber pr ǎbu şindu-se.
Seldon privea şocat la Gruber, care c ǎzuse în nesim ţire.
Totul mersese ca prin urechile acului. El era în via ţǎ. Raych era în via ţǎ.
Andorin era mort, iar Conspira ţia Joranumit ǎ avea acum s ǎ fie vânat ǎ pân ǎ
la ultima persoan ǎ. Centrul ar fi rezistat, exact a şa cum cerea psihoistoria. Çi
tocmai atunci, dintr-un motiv care sfida orice ra ţiune, un gr ǎdinar îl omorâse
pe Împ ǎrat.
Ce facem acum? gândi desperat Seldon. Ce se va întâmpla în continuare?

PARTEA A TREIA
DORS VENABILI

VENABILI, DORS— Hari Seldon a fost subiectul multor legende, astfel

încât avem pu Uine speran Ue sǎ ob Uinem vreodat ǎ o biogr af ie cu un
mare grad de ver idicitate. Cel mai enigmatic aspect al vie Uii sale este
legat probabil de consoar ta sa Dors Venabil i. Nu exist ǎ nici o inf
orma Uie referitoare la Dors Venabili, în afar ǎ de faptul c ǎ s-a n ǎscut pe
planeta Cinna şi mai târziu a
ajuns la Universitatea Streeling din Trantor,
devenind membru al f acult ǎUii de is torie. La scurt ǎ vreme dup ǎ
ocuparea postului l a Un iversitate, s-a întâlni t cu Seldon şi a convie Uui t
cu el timp de dou ǎzeci şi opt de ani. Despre via Ua ei nu se poate spune
decât c ǎ este mai plin ǎ cu legende decât cea a lui Seldon. Exist ǎ basme de-
a dreptul incredibile care vor besc despre puterea şi r apid itatea ei. Mai
to Ui o numeau — f ǎUiş sau pe ascuns —"Tigroaica". Mai enigmatic ǎ însǎ
decât apari Uia ei es te dispari Uia, deoarece, dup ǎ o anumit ǎ per ioad ǎ,
nu mai auzim nimic despre ea. Nu exist ǎ nici un indiciu referitor la ce s-a
întâmplat.
Rolul de istoric este pus în eviden Uǎ de lucr ǎrile sale privind. ..
ENCICLOPEDIA GALACTICA

WANDA AVEA ACUM APROAPE OPT ANI, dac ǎ e sǎ ne lu ǎm — ca aproape

toat ǎ lumea, de altfel — dup ǎ Timpul Galactic Standard. Se f ǎcuse o mic ǎ
domni şoar ǎ cu p ǎrul şaten. Ochii erau alba ştri, dar în final aveau s ǎ devin ǎ
cǎprui, ca ai tat ǎlui s ǎu.
St ǎtea nemi şcat ǎ, pierdut ǎ în gânduri... Çaizeci.
Era preocupat ǎ de num ǎrul ǎsta. În curând va veni ziua de na ştere a
bunicului. Va împlini şaizeci de ani... şi şaizeci era un num ǎr foarte mare. Ieri
avusese un vis urât despre vârsta asta.
Se duse sǎ îşi caute mama. Trebuia s ǎ întrebe.
Mama ei nu era greu de g ǎsit. Discuta cu bunicul... despre ziua de
naştere, desigur. Wanda şovǎi. Probabil c ǎ nu era frumos s ǎ întrebe de fa ţǎ
cu bunicul.
Manella sim ţi imediat c ǎ fiica ei avea o problem ǎ.
— Stai pu ţin, Hari, spuse ea, s ǎ vedem ce o fr ǎmânt ǎ pe Wanda. Ce s-a
întâmplat, drag ǎ?
Wanda o trase de mân ǎ:
— Nu aici, mam ǎ. E o problem ǎ personal ǎ.
Manella se întoarse spre Hari Seldon:
— Vezi cât de devreme începe? Via ţǎ personal ǎ. Probleme personale.
Desigur, Wanda, mergem în camera ta?
— Da, mam ǎ.
Wanda r ǎsufl ǎ, vizibil u şurat ǎ.
Plecar ǎ ţinându-se de mân ǎ, apoi Manella o întreb ǎ:
— Care este problema, Wanda?
— E vorba de bunicul, mam ǎ.
— Bunicul! Nu-mi pot închipui c ǎ ar face ceva care s ǎ te deranjeze.
— Ei bine, uite c ǎ poate.
Ochii Wandei se umplur ǎ dintr-o dat ǎ de lacrimi:
— O sǎ moar ǎ?
— Bunicul t ǎu? Cine ţi-a bǎgat asta în cap, Wanda?
— O sǎ împlineasc ǎ şaizeci de ani. E atât de b ǎtrân!
— Nu, nu e b ǎtrân. E drept c ǎ nu mai este tân ǎr, dar nici b ǎtrân nu este.
Oamenii tr ǎiesc optzeci, nou ǎzeci, chiar şi o sut ǎ de ani — iar bunicul este
puternic şi sǎnǎtos. Va tr ǎi mult.
— Eşti sigur ǎ? întreb ǎ Wanda tr ǎgându- şi nasul.
Manella î şi prinse fata de umeri şi o privi drept în ochi:
— Toţi trebuie s ǎ murim într-o zi, Wanda. Ţi-am mai explicat o dat ǎ.
Totu şi, nu ne facem prea multe griji din cauza asta, decât atunci când se apropie
termenul.
Çterse cu blânde ţe lacrimile Wandei:
— Bunicul va tr ǎi pân ǎ când tu vei cre şte mare şi vei avea proprii t ǎi copii.
Ai sǎ vezi. Acum hai cu mine. Vreau s ǎ vorbeşti cu bunicul.
Wanda î şi trase din nou nasul.
La întoarcere, Seldon î şi privi cu drag nepoata şi spuse:
— Ce s-a întâmplat, Wanda? De ce e şti sup ǎrat ǎ?
Wanda d ǎdu din cap, dar t ǎcu din gur ǎ.
Seldon întoarse privirea spre mama fetei:
— Ei bine, Manella, ce s-a întâmplat?
Manella d ǎdu şi ea din cap:
— Va trebui s ǎ-ţi spun ǎ singur ǎ.
Seldon se a şezǎ şi se bǎtu cu palma peste genunchi:
— Vino, Wanda. A şazǎ-te aici şi poveste şte-mi despre necazurile tale.
Ea se conform ǎ, se fâţâi pu ţin, apoi spuse:
— Sunt speriat ǎ.
Seldon o cuprinse cu bra ţul:
— Nu ai motive de team ǎ atunci când e şti cu b ǎtrânul t ǎu bunic.
Manella f ǎcu o grimas ǎ:
— Eroare!
Seldon ridic ǎ privirea spre ea:
— Bunic?
— Nu. Bǎtrân.
Asta sparse z ǎgazul. Wanda izbucni în lacrimi:
— Eşti b ǎtrân, bunicule.
— Te cred şi eu. Am şaizeci de ani.
Îşi apropie obrazul de al Wandei şi şopti:
— Nici mie nu-mi place, Wanda. De-asta m ǎ bucur c ǎ tu de-abia acum
mergi pe opt ani.
— Ai pǎrul alb, bunicule.
— N-a fost a şa mereu. De-abia de curând s-a albit.
— Bunicule, ai p ǎrul alb şi asta înseamn ǎ cǎ ai sǎ mori.
Seldon p ǎru sǎ primeasc ǎ în plin şocul. Spuse spre Manella:
— Ce-i asta?
— Nu ştiu, Hari. E ra ţionamentul ei.
 — Am avut un vis urât, spuse Wanda.
Seldon î şi drese glasul:
— Wanda, to ţi avem vise urâte din când în când. Sunt folositoare. Visele
urâte alung ǎ gândurile urâte şi dup ǎ aia ne sim ţim mai bine.
— Visul era despre moartea ta, bunicule.
— Çtiu. Çtiu. Visele pot fi şi despre moarte, dar asta nu înseamn ǎ cǎ sunt
importante. Uit ǎ-te la mine. Nu vezi ce plin de via ţa sunt... bine dispus...
surâz ǎtor? Ar ǎt eu ca şi cum a ş fi pe moarte? Spune-mi!
— N... n-nu.
— Ai vǎzut? Acum du-te şi te joac ǎ şi uit ǎ despre toate astea. Îmi voi
aniversa ziua de na ştere şi toat ǎ lumea va petrece bine. Mergi acum, drag ǎ.
Wanda plec ǎ cu buna dispozi ţie oarecum reparat ǎ, dar Seldon îi f ǎcu
Manellei semn s ǎ r ǎmân ǎ.

— De unde crezi c ǎ i-a venit Wandei ideea asta? întreb ǎ Seldon.

— Haide, Hari. Nu- ţi aduci aminte c ǎ a avut o şopârl ǎ salvanian ǎ, care a
murit? Tat ǎl uneia dintre prietenele ei a murit într-un accident, iar la
holoviziune vezi mereu moartea. Este imposibil s ǎ împiedici un copil s ǎ afle
despre moarte. De fapt, eu nici nu a ş fi vrut s ǎ o împiedic. Moartea este o
parte esen ţial ǎ a vieţii; trebuie s ǎ înveţe asta.
— Nu m ǎ refer la moarte în general, Manella. M ǎ refer în particular la
moartea mea. Cum a putut s ǎ-i intre ideea asta în cap?
Manella ezit ǎ, nesigur ǎ. Ţinea foarte mult la Hari Seldon. Cine n-ar ţine la
el, gândi ea, deci cum i-a ş putea spune? Dar cum s ǎ nu îi spun ǎ?
— Hari, chiar tu i-ai b ǎgat ideea asta în cap.
— Eu?
— Bineîn ţeles. De câteva luni tot anun ţi cǎ vei împlini şaizeci de ani şi te
plângi cu voce tare c ǎ îmbǎtrâne şti. Singurul motiv pentru care oamenii
pregǎtesc aceast ǎ petrecere este acela de a te consola.
— Nu e cine ştie ce mare distrac ţie sǎ împline şti şaizeci de ani, spuse
Seldon revoltat. A şteapt ǎ! Aşteapt ǎ şi ai sǎ vezi tu singur ǎ!
— Am sǎ vǎd... dacǎ am noroc. Unii oameni nu ajung la şaizeci. Totu şi,
dacǎ nu vorbe şti decât c ǎ ai şaizeci de ani şi îmb ǎtrâne şti, vei sfâr şi prin a
însp ǎimânta-o pe biata feti ţǎ, care este foarte impresionabil ǎ.
Seldon oft ǎ şi pǎru încurcat:
— Îmi pare r ǎu, dar îmi este greu. Uit ǎ-te la mâinile mele. Se acoper ǎ de
pete şi în curând vor deveni noduroase. Nu mai pot practica Twist-ul. Un
copil probabil c ǎ m-ar doborî f ǎrǎ nici o problem ǎ.
— Çi cu ce e şti tu diferit de al ţii care au şaizeci de ani? Cel pu ţin, creierul
îţi merge la fel de bine ca întotdeauna. Nu ai spus de atâtea ori c ǎ numai asta
conteaz ǎ?
—Çtiu. Dar îmi este dor de trupul meu tân ǎr.
Manella spuse, cu o urm ǎ de mali ţie:
— Mai ales c ǎ Dors nu pare s ǎ îmb ǎtrâneasc ǎ.
Seldon spuse, stânjenit:
— Ei bine, cred c ǎ da...
Întoarse privirea şi era clar c ǎ nu dorea s ǎ dezvolte subiectul.
Manella î şi privi socrul cu seriozitate. Problema era c ǎ el nu în ţelegea
copiii — de fapt, nu-i în ţelegea nici pe ceilal ţi oameni. Era greu de crezut c ǎ
petrecuse zece ani ca Prim Ministru sub vechiul Împ ǎrat şi învǎţase totu şi
atât de pu ţin despre oameni.
 Desigur, era b ǎgat pân ǎ peste cap în psihoistoria asta a lui, care lucra cu
cvadrilioane de oameni, ceea ce în definitiv însemna c ǎ nu se ocupa de
nimeni ca individ. Çi cum s ǎ înţeleagǎ el copiii, când nu avusese contact cu
nici unul în afar ǎ de Raych, care intervenise în via ţa lui la doisprezece ani?
Acum o avea pe Wanda, care era — şi probabil c ǎ va r ǎmâne — un mister de
nedezlegat pentru el.
Manella gândi toate acestea cu dragoste pentru b ǎrbatul din fa ţa sa. Avea
dorin ţa incredibil ǎ de a-l proteja împotriva unei lumi pe care el nu o
înţelegea. Era singurul aspect în care ea şi soacra sa, Dors Venabili, se
întâlneau şi mergeau împreun ǎ: dorin ţa de a-l proteja pe Hari Seldon.
Manella îi salvase via ţa lui Seldon, cu zece ani în urm ǎ. Dors, în felul ei
ciudat de a fi, considerase asta ca o invazie în prerogativele ei şi nu o iertase
niciodat ǎ.
Seldon, la rândul lui, salvase atunci via ţa Manellei. Închise pentru o clipa
ochii şi întreaga scen ǎ îi reveni în minte, de parc ǎ totul se petrecuse cu o zi în
urm ǎ.

Era la o s ǎpt ǎmân ǎ dup ǎ asasinarea lui Cleon — şi ce sǎpt ǎmân ǎ oribil ǎ
fusese! Tot Trantor-ul se b ǎlǎcea în haos.
Hari Seldon î şi pǎstra în continuare postul de Prim Ministru, dar era clar
cǎ nu mai avea nici o putere. O chem ǎ la el pe Manella Dubanqua.
— Vreau s ǎ-ţi mul ţumesc pentru c ǎ ne-ai salvat vie ţile, mie şi lui Raych.
Pânǎ acum n-am avut ocazia s ǎ-ţi spun acest lucru.
Apoi continu ǎ, cu un oftat:
— De fapt, în s ǎpt ǎmâna asta n-am prea avut ocazia s ǎ fac nimic.
— Ce s-a întâmplat cu gr ǎdinarul nebun? întreb ǎ Manella.
— A fost executat! Pe loc! F ǎrǎ proces! Am încercat s ǎ îl salvez spunând c ǎ
nu era în toate min ţile. Dar nimeni nu mi-a cerut p ǎrerea. Dac ǎ ar fi f ǎcut
orice altceva, dac ǎ ar fi comis orice alt ǎ crim ǎ, ar fi fost considerat nebun şi
cru ţat. Condamnat — închis şi tratat — dar l ǎsat în via ţǎ, totu şi. Îns ǎ sǎ-l
omori pe Împ ǎrat...
Dǎdu cu triste ţe din cap.
— Ce se va întâmpla acum, domnule Prim Ministru?
— Am sǎ-ţi spun p ǎrerea mea. Dinastia Entun a luat sfâr şit. Fiul lui Cleon
nu va urma la domnie. Cred c ǎ nici nu- şi dore şte. Se teme s ǎ nu fie asasinat
la rândul lui şi nu-l condamn deloc pentru asta. Ar fi mult mai bine pentru el
sǎ se retrag ǎ la una dintre mo şiile familiei, pe una dintre lumile din Provincie
şi sǎ ducǎ acolo o viaţǎ lini ştit ǎ. Fiind un membru al Casei Imperiale, cu
siguran ţǎ cǎ i se va permite acest lucru. Tu şi cu mine s-ar putea s ǎ fim mai
pu ţin noroco şi.
Manella se încrunt ǎ:
— În ce sens, domnule?
Seldon î şi drese glasul:
— Este posibil s ǎ se spun ǎ cǎ Gleb Andorin a sc ǎpat blasterul din cauz ǎ
cǎ l-ai omorât tu, şi astfel Mandell Gruber a reu şit sǎ pun ǎ mâna pe el,
folosindu-l pentru a-l ucide pe Cleon. În consecin ţǎ, tu por ţi o mare parte din
responsabilitatea crimei. S-ar putea s ǎ se spun ǎ chiar c ǎ totul a fost
premeditat.
— Dar este ridicol. Sunt membr ǎ a forţelor de securitate şi mi-am f ǎcut
datoria — ceea ce mi s-a ordonat s ǎ fac.
Seldon zâmbi cu triste ţe:
 — Argumentele tale sunt ra ţionale, dar va mai trece ceva timp pân ǎ ce
raţiunea s ǎ-şi reintre în drepturi. Acum, în absen ţa unui succesor legitim la
tronul Imperial, vom avea inevitabil un guvern militar.
(În anii de dup ǎ aceea, când Manella apucase s ǎ înţeleagǎ ceva din
psihoistorie, se întreb ǎ dacǎ nu cumva Seldon o folosise pentru a afla ceea ce
urma s ǎ se întâmple, c ǎci guvernul militar venise într-adev ǎr la putere. Îns ǎ
în momentul respectivei discu ţii el nu f ǎcuse vreo men ţiune referitoare la
teoria sa, înc ǎ nematurizat ǎ.)
— Dacǎ vom avea un guvern militar, continu ǎ el, atunci se va institui
imediat un regim dur, zdrobind orice semn de nesupunere, ac ţionând ferm şi
cu cruzime, poate chiar în pofida ra ţiunii şi drept ǎţii. Domni şoar ǎ Dubanqua,
dacǎ te vor acuza c ǎ ai fǎcut parte dintr-un complot pentru a-l ucide pe
Împ ǎrat, vei fi sacrificat ǎ. Acesta nu va fi un act de justi ţie, ci un mod de a
intimida popula ţia Trantor-ului. C ǎ tot veni vorba, s-ar putea s ǎ spun ǎ cǎ şi
eu am f ǎcut parte din conspira ţie. La urma urmelor, am fost s ǎ-i întâmpin pe noii
gr ǎdinari de şi nu era treaba mea. Dac ǎ nu a ş fi procedat astfel, nu s-ar mai fi
atentat la via ţa mea, tu nu ar fi trebuit s ǎ ripostezi, iar Împ ǎratul ar fi tr ǎit şi
ast ǎzi... Vezi cum se potrivesc toate?
— Nu-mi vine s ǎ cred cǎ vor face una ca asta.
— Probabil c ǎ nu. Le voi face o ofert ǎ pe care — sper — le va veni greu s ǎ o
refuze.
— Ce ofert ǎ?
— Mǎ voi oferi s ǎ demisionez din postul de Prim Ministru. Nu m ǎ doresc,
deci nu m ǎ vor avea. Dar adev ǎrul este c ǎ am prieteni la Curtea Imperial ǎ şi,
mai important chiar, oamenii din Provincie m-au g ǎsit... acceptabil. Asta
înseamn ǎ cǎ dacǎ membrii G ǎrzii Imperiale m ǎ înl ǎtur ǎ, vor fi nevoi ţi sǎ mǎ
execute pentru a nu avea probleme. Dac ǎ, pe de alt ǎ parte, îmi dau demisia,
declarând c ǎ guvernul militar este ceea ce are nevoie Trantor-ul şi Imperiul în
momentul de fa ţǎ, le fac un serviciu, în ţelegi?
Rǎmase pu ţin pe gânduri, dup ǎ care spuse:
— În plus, mai exist ǎ şi problema psihoistoriei.
(Manella auzise atunci pentru prima oar ǎ de acel cuvânt.)
— Ce-i aia?
— Ceva la care lucrez eu. Cleon credea cu fermitate în puterea ei — cu mai
mult ǎ fermitate chiar decât mine — şi exist ǎ la curte o impresie aproape
general ǎ cǎ psihoistoria este, sau ar putea fi, o unealt ǎ puternic ǎ şi util ǎ
pentru guvern — oricare ar fi acela. Nu conteaz ǎ dacǎ ei nu ştiu nimic despre
detaliile ştiin ţifice. Lipsa cunoa şterii poate amplifica aspectul s ǎ-i spunem
mistic al problemei, în care caz îmi vor permite s ǎ-mi continui cercetarea. Cel
pu ţin, aşa sper eu... Çi în acest moment ajungem la tine.
— Ce-i cu mine?
— Voi pretinde — ca parte din în ţelegere — sǎ ţi se permit ǎ sǎ demisionezi
din for ţele de securitate şi sǎ nu fii acuzat ǎ de nimic în leg ǎtur ǎ cu
evenimentele care au condus la asasinat. Ar trebui s ǎ pot obţine acest lucru.
— Dar asta înseamn ǎ sǎ pun cap ǎt carierei mele.
— Oricum ai lua-o, cariera ta s-a sfâr şit. Chiar dac ǎ Garda Imperial ǎ nu
va ordona s ǎ fii executat ǎ, îţi imaginezi c ǎ ţi se va permite s ǎ-ţi desf ǎşori
activitatea ca ofi ţer de securitate?
— Dar ce sǎ fac dup ǎ aceea? Cum s ǎ-mi câ ştig existen ţa?
— Voi avea eu grija de asta, domni şoar ǎ Dubanqua. M ǎ voi reîntoarce la
Universitatea Streeling, cu fonduri destule pentru a-mi continua cercet ǎrile în
psihoistorie, şi sunt sigur c ǎ-ţi pot gǎsi şi ţie ceva de f ǎcut.
Manella f ǎcu ochii mari:
— Dar pentru ce s ǎ...
 — Nu-mi vine s ǎ cred cǎ-mi po ţi pune o astfel de întrebare, o întrerupse
Seldon. Ne-ai salvat vie ţile, mie şi lui Raych. Crezi c ǎ ar fi posibil s ǎ nu î ţi
arǎt recuno ştin ţa mea?
Çi totul decursese a şa cum spusese el. Seldon a demisionat elegant din
postul pe care-l p ǎstrase timp de zece ani. A primit o scrisoare penibil ǎ în
care proasp ǎt-formatul guvern militar — o junt ǎ condus ǎ de anumi ţi membri
ai Gǎrzii Imperiale şi ai for ţelor armate — îi aprecia serviciile aduse
Imperiului. S-a reîntors la Universitatea Streeling. Manella Dubanqua,
eliberat ǎ din serviciul for ţelor de securitate, l-a înso ţit pe Seldon împreun ǎ cu
familia.

4
Raych intr ǎ suflându- şi în pumni:

— Eu unul, sunt pentru varietatea vremii de afar ǎ. Nimeni nu- şi doreşte

ca lucrurile sub cupol ǎ sa fie întotdeauna la fel. Ast ǎzi îns ǎ, au programat o
vreme cam prea rece, şi în plus au pus vântul s ǎ bat ǎ. Cred c ǎ a sosit timpul
ca cineva s ǎ se plâng ǎ de modul în care se controleaz ǎ vremea.
— Nu cred c ǎ vina este a celor care controleaz ǎ vremea, spuse Seldon. În
general, este din ce în ce mai greu s ǎ controlezi lucrurile.
— Çtiu. Deteriorarea.
Raych îşi mângâie cu dosul palmei musta ţa neagr ǎ şi deasǎ. Un gest pe care-
l f ǎcea adesea, ca şi cum nu reu şise sǎ uite cele câteva luni petrecute în Wye, fǎrǎ
musta ţǎ. Mai câştigase de asemenea ceva în greutate, în special în partea de
mijloc a trupului şi, în general, d ǎdea impresia unui foarte tihnit
specimen al clasei mijlocii. Pân ǎ şi accentul s ǎu dahlit se mai estompase
întrucâtva.
Îşi scoase pelerina sub ţire şi spuse:
— Ce mai face b ǎtrânul nostru s ǎrbǎtorit?
— Mǎ împac greu cu ideea. A şteapt ǎ bǎiete, aşteapt ǎ. În curând vei
sǎrb ǎtori şi tu a patruzecea aniversare. S ǎ vedem atunci ce nostim o s ǎ ţi se
par ǎ.
— Nu la fel de nostim ca la şaizeci.
— Termina ţi cu glumele astea, spuse Manella care îi freca mâinile lui
Raych încercând s ǎ i le înc ǎlzeascǎ.
Seldon deschise larg bra ţele:
— Facem un lucru r ǎu, Raych. Nevast ǎ-ta crede c ǎ toate discu ţiile astea
despre cei şaizeci de ani ai mei au deprimat-o pe micu ţa Wanda, f ǎcând-o s ǎ-
şi închipuie c ǎ voi muri.
— Serios? spuse Raych. Bun, acum m-am l ǎmurit. Am trecut pe la ea s ǎ o
vad şi imediat cum am intrat, înainte s ǎ pot scoate vreo vorb ǎ, mi-a spus c ǎ a
avut un vis urât. Era despre moartea ta?
— Se pare c ǎ da, spuse Seldon.
— Nu-i nimic, o s ǎ-i treac ǎ. Din când în când mai ai şi vise urâte, n-ai
cum s ǎ le opre şti.
— Eu n-am de gând s ǎ trec chiar atât de u şor peste asta, spuse Manella. A
cǎzut într-o pas ǎ proast ǎ şi nu este s ǎnǎtos. Am de gând s ǎ descop ǎr cauza.
— Cum spui tu, Manella, f ǎcu Raych pe un ton foarte bine dispus. Tu e şti
iubita mea nevast ǎ şi orice spui — în leg ǎtur ǎ cu Wanda — este valabil.
Îşi mângâie din nou musta ţa.
Iubita sa nevast ǎ! Nu fusese deloc u şor sǎ şi-o facǎ "iubit ǎ nevast ǎ".
Raych îşi aminti de atitudinea mamei sale în aceast ǎ privin ţǎ. Se vorbea
despre co şmaruri. El avusese coşmaruri periodice, în care de fiecare dat ǎ
trebuia s ǎ o înfrunte pe furioasa Dors Venabili.

Prima amintire clar ǎ a lui Raych, dup ǎ ieşirea din chinurile induse de desperan
ţǎ, fu aceea a b ǎrbieritului.
Sim ţea vibrorazorul plimbându-i-se pe obraz, şi spuse slab:
— Sǎ nu dai pe deasupra buzei superioare, domnule b ǎrbier. Vreau s ǎ-mi
recap ǎt musta ţa.
Bǎrbierul, care primise deja instruc ţiunile necesare de la Seldon, îi puse
în faţǎ o oglind ǎ, pentru a-l lini şti. Dors Venabili st ǎtea pe marginea patului:
— Lasǎ-l sǎ lucreze, Raych. Nu te agita.
Raych îşi întoarse pentru o clip ǎ privirea spre ea, şi nu scoase nici un
cuvânt. Dup ǎ plecarea b ǎrbierului, Dors spuse:
— Cum te sim ţi, Raych?
— Mizerabil, murmur ǎ el. Sunt atât de deprimat, c ǎ nu mai suport.
— Sunt ultimele efecte ale desperan ţei. Vor disp ǎrea toate.
— Nu-mi vine s ǎ cred. De când dureaz ǎ?
— Nu conteaz ǎ. Va mai trece ceva timp. Ai fost intoxicat pân ǎ la refuz.
Raych privi în jur, nelini ştit:
— Manella a trecut s ǎ mǎ vadǎ?
— Femeia aia?
(Aşa vorbea Dors despre Manella. Raych începuse s ǎ se obişnuiasc ǎ.)
— Nu, relu ǎ ea. Încǎ nu e şti preg ǎtit s ǎ prime şti vizitatori.
Interpretând expresia lui Raych, Dors ad ǎugǎ repede:
— Eu fac excep ţie pentru c ǎ sunt mama ta, Raych. Totu şi, pentru ce vrei
sǎ o vezi pe femeia aia? În starea ta, ar fi mai bine s ǎ nu te vad ǎ.
— Ba este un motiv în plus s ǎ mǎ vadǎ, murmur ǎ Raych. Vreau s ǎ mǎ
vadǎ în starea cea mai rea cu putin ţǎ.
Dup ǎ care se întoarse pe o parte, demoralizat la culme:
— Vreau s ǎ dorm.
Dors Venabili d ǎdu din cap. În aceea şi zi, mai târziu, îi spuse lui Seldon:
— Hari, nu ştiu cum ar trebui s ǎ proced ǎm cu Raych. Nu te mai po ţi
înţelege cu el.
— Nu se simte bine, Dors, spuse Seldon. D ǎ-i şi lui o şansǎ.
— Morm ǎie tot timpul despre femeia aia. Nici nu ştiu cum o cheam ǎ.
— Manella Dubanqua. Nu e greu de ţinut minte.
— Cred cǎ vrea sǎ întemeieze o rela ţie cu ea. Sǎ tr ǎiascǎ cu ea. Sǎ se
însoare cu ea.
Seldon ridic ǎ din umeri:
— Raych are treizeci de ani... este suficient de matur pentru a decide
singur ce trebuie s ǎ facǎ.
— Ca pǎrin ţi, avem şi noi ceva de spus.
Seldon oft ǎ:
— Iar eu sunt sigur c ǎ ai spus deja, Dors. Te-a auzit, şi va face precum îi
spune inima.
— Acesta este ultimul t ǎu cuvânt? Ai de gând s ǎ stai deoparte, în timp ce
el îşi face planuri de c ǎsǎtorie cu o femeie ca aia?
— Ce-ai vrea s ǎ fac, Dors? Manella i-a salvat via ţa. Te aştepţi ca el sǎ uite
asta? Cǎ tot veni vorba, nu uita c ǎ mi-a salvat şi mie viaţa.
Asta parc ǎ puse paie peste foc:
—Çi tu ai salvat-o pe ea, spuse Dors. Sunte ţi chit.
— Nu ştiu dac ǎ eu...
 — Ba da. Militarii nemernici care conduc acum Imperiul ar fi f ǎcut-o
buc ǎţi dacǎ nu ai fi intervenit tu înaintându- ţi demisia şi protejând-o.
— Chiar dac ǎ au aş fi chit cu ea, ceea ce nu cred, Raych nu este. Çi, Dors
dragǎ, eu aş folosi cu mai mult ǎ pruden ţǎ termenii ǎştia neferici ţi la adresa
guvernului nostru. Ţine cont c ǎ vremurile s-au schimbat şi întotdeauna vor
exista informatori dispu şi sǎ repete altora ceea aud de la tine.
— Nu schimba subiectul. Mie nu-mi place femeia aia. Sper c ǎ am dreptul
sǎ nu-mi plac ǎ, nu?
— Ai dreptul, desigur, dar nu folose şte la nimic.
Hari coborî privirea în podea, cufundat în gânduri. Ochii negri ai lui Dors,
de obicei impenetrabili, str ǎluceau acum din cauza furiei.
— Aş vrea sǎ ştiu, Dors, de ce? De ce îţi displace atât de mult Manella? Ne-
a salvat vie ţile. Dac ǎ nu ar fi ac ţionat rapid, atât eu cât şi Raych am fi fost
mor ţi în momentul de fa ţǎ.
— Da, Hari, replic ǎ Dors. Çtiu asta mai bine decât oricine. Çi dacǎ n-ar fi
fost acolo, eu nu a ş fi putut face nimic pentru a împiedica asasinarea ta.
Probabil î ţi închipui ca ar trebui s ǎ-i fiu recunosc ǎtoare. Dar de fiecare dat ǎ
când m ǎ uit la ea, îmi aduc aminte de e şecul meu. Çtiu c ǎ asemenea
sentimente nu sunt rezonabile... şi nu mi le pot explica. Deci nu-mi cere s ǎ
îmi plac ǎ. Nu sunt capabil ǎ.
Dar a doua zi, chiar şi Dors trebui s ǎ cedeze, când doctorul îi spuse:
— Fiul dumneavoastr ǎ doreşte sǎ vadǎ o femeie pe nume Manella.
— Starea lui nu-i permite s ǎ primeasc ǎ vizitatori, spuse aspru Dors.
— Ba dimpotriv ǎ. Îi permite. Se simte foarte bine. În plus, insist ǎ. Nu cred
cǎ ar fi în ţelept s ǎ îl refuz ǎm.
Aşa cǎ o aduser ǎ pe Manella, iar Raych o întâmpin ǎ cu mult ǎ cǎldur ǎ. De
când intrase în spital, acum se z ǎrea în ochii lui prima lucire slab ǎ de fericire.
Îi fǎcu lui Dors un semn discret — dar imposibil de confundat — ca sǎ
plece. Cu buzele strânse, Dors p ǎrǎsi încǎperea.
Apoi veni ziua când Raych spuse:
— Mam ǎ, voi fi al ei.
— Crezi cǎ-mi faci vreo surpriz ǎ, nesǎbuitule? spuse Dors. Bineîn ţeles cǎ
te va avea. E şti singura ei şansǎ, acum dup ǎ ce a cǎzut în dizgra ţie, dat ǎ
afar ǎ din for ţele de securitate...
— Mam ǎ, spuse Raych, dac ǎ vrei s ǎ mǎ pierzi, atunci afl ǎ cǎ eşti pe drumul
cel bun. Nu mai spune lucruri din astea.
— Nu m ǎ gândesc decât la binele t ǎu.
— Mul ţumesc, şi eu la fel. Nu te mai gândi c ǎ aş putea fi biletul cuiva
pentru accesul la respectabilitate. Nu sunt teribil de ar ǎtos. Sunt scund. Tata
nu mai este Prim Ministru, iar eu vorbesc cu accentul inconfundabil al
claselor inferioare. Ce motive ar avea s ǎ se mândreasc ǎ cu mine? Ar putea ajunge
mult mai bine, dar m ǎ vrea pe mine. Çi, dǎ-mi voie s ǎ-ţi spun, eu o vreau pe ea.
— Dar ştii ce fel de femeie este.
— Bineîn ţeles cǎ ştiu. Este o femeie care m ǎ iube şte. Este femeia pe care o
iubesc eu. Asta este.
— Çi înainte de a te îndr ǎgosti de ea, ce era? Çtii ce trebuia s ǎ facǎ în
misiunea ei din Wye... tu ai fost unul dintre cei de care "a avut grij ǎ". Câţi alţii
au mai fost? E şti în stare s ǎ tr ǎieşti cu trecutul ei? Cu ceea ce a f ǎcut în numele
datoriei? Acum î ţi poţi permite s ǎ fii idealist. Dar într-o zi v ǎ veţi certa pentru
prima oar ǎ — sau a doua oar ǎ, sau a nou ǎsprezecea oar ǎ — şi atunci nu te vei
mai controla, spunându-i "Târ...!"
— Sǎ nu mai spui a şa ceva! url ǎ furios Raych. Dac ǎ ne vom certa, îi voi
spune imposibil ǎ, iraţional ǎ, enervant ǎ, plâng ǎcioasǎ, nesǎbuit ǎ... un milion
de adjective potrivite situa ţiei. Çi ea va avea cuvinte aspre pentru mine. Dar
vor fi cuvinte care s ǎ nu r ǎneascǎ.
— Aşa crezi tu... dar a şteapt ǎ şi ai sǎ vezi.
Raych se albi.
— Mam ǎ, spuse el, e şti împreun ǎ cu tata de aproape dou ǎzeci de ani. E
greu sǎ intri în conflict cu el, dar a ţi avut şi voi ocazii când v-a ţi certat. V-am
auzit. În to ţi aceşti dou ǎzeci de ani, ţi-a adresat vreun termen care s ǎ-ţi
compromit ǎ statutul de om? Sau eu... am f ǎcut eu a şa ceva? Îţi imaginezi c ǎ
aş putea face a şa ceva acum... indiferent cât de nervos a ş fi?
În Dors se d ǎdea o lupt ǎ puternic ǎ. Figura ei nu-i tr ǎda sentimentele, dar
era clar c ǎ în acel moment nu putea s ǎ vorbeasc ǎ.
— De fapt, spuse Raych profitând de avantaj ( şi sim ţindu-se oribil c ǎ
trebuia s ǎ o facǎ), adevǎrata problem ǎ este gelozia ta împotriva Manellei,
pentru c ǎ i-a salvat tatei via ţa. Nu- ţi convine s ǎ se bage şi altcineva în treaba
asta. Ai prefera ca Manella s ǎ nu fi tras în Andorin... şi tata s ǎ fi murit? Çi
eu, împreun ǎ cu el?
Dors spuse, cu vocea sugrumat ǎ:
— El a insistat s ǎ meargǎ singur în întâmpinarea gr ǎdinarilor. Nu m-a
lǎsat sǎ vin cu el.
— Nu Manella este de vin ǎ pentru asta.
— De-asta vrei s ǎ te cǎsǎtoreşti cu ea? Din recuno ştin ţǎ?
— Nu. Din dragoste.
Çi într-adev ǎr, aşa era. Dup ǎ ceremonie, Manella îi spuse lui Raych:
— Probabil c ǎ mama ta a venit la c ǎsǎtoria noastr ǎ pentru c ǎ ai insistat
tu, Raych, dar arat ǎ ca unul dintre acei nori de furtun ǎ trimi şi din când în
când sǎ pluteasc ǎ sub cupol ǎ.
Raych râse:
— Nu prea seam ǎnǎ cu un nor de furtun ǎ. Ţi se pare.
— Ba nu. Crezi c ǎ ne va ierta vreodat ǎ?
— Sǎ avem r ǎbdare. O s ǎ-i treac ǎ.
Dar lui Dors Venabili nu-i trecu.
La doi ani dup ǎ cǎsǎtorie, se n ǎscu Wanda. Atitudinea lui Dors fa ţǎ de
copil era tot ceea î şi puteau dori Raych şi Manella, dar, pentru mama lui
Raych, mama Wandei r ǎmǎsese tot "femeia aia".

Hari Seldon d ǎdea lupte grele cu melancolia. Fusese mustrat pe rând de

Dors, Raych, Yugo şi Manella. To ţi se uniser ǎ ca sǎ-i spun ǎ cǎ şaizeci de ani
nu era o vârst ǎ înaintat ǎ.
Pur şi simplu nu în ţelegeau. Avea treizeci de ani când îi venise pentru
prima oar ǎ ideea psihoistoriei, treizeci şi doi când î şi prezentase faimoasa
lucrare la Conven ţia Decenal ǎ, dup ǎ care totul parc ǎ s-a întâmplat dintr-o
dat ǎ. Dup ǎ scurta audien ţǎ la Cleon, cutreierase întreg Trantor-ul şi îi
întâlnise pe Demerzel, Dors, Yugo, Raych, ca s ǎ nu mai amintim de oamenii
din Mycogen, din Dahl şi din Wye.
Avusese patruzeci de ani când fusese numit Prim Ministru, şi cincizeci
când renun ţase la post. Acum avea şaizeci.
Petrecuse treizeci de ani aplecat asupra psihoistoriei. Câ ţi ani îi vor mai
trebui înc ǎ? Câţi ani va mai tr ǎi? Va muri l ǎsând neterminat Proiectul
Psihoistoriei?
Nu moartea îl deranja pe el, a şa îşi spunea. Era teama c ǎ va lǎsa
neterminat Proiectul Psihoistoriei.
 Se duse sǎ-l vad ǎ pe Yugo Amaryl. În ultimii ani se dep ǎrtaser ǎ parc ǎ, pe mǎsur
ǎ ce Proiectul c ǎpǎta dimensiuni din ce în ce mai mari. În primii ani la Streeling, nu
munciser ǎ decât ei doi, împreun ǎ. Nimeni altcineva. Acum...
Amaryl avea aproape cincizeci de ani — nu mai era chiar tân ǎr — şi- şi
pierduse întrucâtva sclipirea. În to ţi aceşti ani, nu ar ǎtase interes decât
pentru psihoistorie: nu tu femei, nu tu colegi, nu tu hobby, nu tu alt ǎ
activitate.
Amaryl clipi spre Seldon, care nu se putu ab ţine sǎ nu remarce
schimb ǎrile survenite în înf ǎţişarea lui. În mare parte din cauz ǎ cǎ — probabil
— ochii lui Amaryl trebuiau s ǎ suporte un tratament. Vedea foarte bine, dar
aveau un aspect nes ǎnǎtos, şi clipeau încet. De parc ǎ i-ar fi fost somn.
— Ce crezi, Yugo? întreb ǎ Seldon. Vezi vreo lumin ǎ la cap ǎtul tunelului?
— Lumin ǎ? Dacǎ stau s ǎ mǎ gândesc, da, spuse Amaryl. E individul ǎsta
nou, Tamwile Elar. Îl cuno şti, desigur.
— A, da. Eu l-am angajat. Foarte viguros şi agresiv. Cum se descurc ǎ?
— Nu pot spune c ǎ mǎ simt bine în compania lui, Hari. Râsetele lui
puternice m ǎ calcǎ pe nervi. Dar este un tip str ǎlucit. Noul sistem de ecua ţii
se încadreaz ǎ perfect în Primul Radiant şi am certitudinea c ǎ vor da
posibilitatea rezolv ǎrii problemei haosului.
— Se pare? Sau este sigur?
— E prea devreme ca s ǎ mǎ pronun ţ, dar am foarte mari speran ţe. Le-am
testat cu o gr ǎmad ǎ de probleme care le-ar fi pus la p ǎmânt dac ǎ nu erau
valabile, dar noile ecua ţii au supravie ţuit tuturor încerc ǎrilor. Am început s ǎ
mǎ gândesc la ele ca la "ecua ţiile ahaotice".
— Bǎnuiesc, spuse Seldon, c ǎ nu avem vreo demonstra ţie riguroas ǎ
pentru ele.
— Nu, nu avem, de şi am pus câ ţiva oameni s ǎ facǎ treaba asta, inclusiv
pe Elar, desigur.
Amaryl se întoarse spre Primul s ǎu Radiant — care era la fel de bine pus
la punct ca şi cel al lui Seldon — şi privi evolu ţia ecuaţiilor luminoase în
spaţiu — prea fine, prea mici pentru a putea fi citite f ǎrǎ amplificare.
— Dacǎ adǎugǎm noile ecua ţii, spuse el, s-ar putea s ǎ fim în stare s ǎ
facem predic ţii.
— De fiecare dat ǎ când m ǎ uit la Primul Radiant, spuse Seldon dus pe
gânduri, m ǎ minunez cât de bine strânge Electro-Clarificatorul materialul în
liniile şi curbele viitorului. N-a fost şi asta tot ideea lui Elar?
— Ba da. Cu ajutorul Cindei Monay, care l-a proiectat.
— Este bine c ǎ avem membri tineri şi str ǎluci ţi lucrând la Proiect. M ǎ mai
lini ştesc întrucâtva în privin ţa viitorului.
— Crezi cǎ cineva ca Elar ar putea conduce Proiectul într-o zi? întreb ǎ
Amaryl studiind în continuare Primul Radiant.
— Poate. Dup ǎ ce tu şi cu mine ne vom fi retras... sau vom fi murit.
Amaryl p ǎru sǎ se destind ǎ şi opri func ţionarea Primului Radiant.
— Aş vrea sǎ termin ǎm treaba înainte de a ne retrage sau de a muri.
— Çi eu aş vrea, Yugo. Çi eu aş vrea.
— Psihoistoria ne-a îndrumat destul de bine în ultimii zece ani.
Era destul de adev ǎrat, dar Seldon ştia cǎ încǎ nu r ǎzbiser ǎ.
Evenimentele decurseser ǎ destul de lini ştit, f ǎrǎ mari surprize.
Psihoistoria prezisese c ǎ centrul va rezista dup ǎ moartea lui Cleon
— prezisese într-un mod destul de vag şi
incert — şi iat ǎ cǎ rezistase. Trantor-ul era destul de lini ştit. În ciuda
asasinatului şi încheierii unei dinastii, centrul rezistase.
Acest lucru fusese posibil sub presiunea guvern ǎrii militare — Dors avea
dreptate numindu-i pe cei din junta "militari nemernici". Ar fi putut merge
chiar mai departe în acuza ţii fǎrǎ a greşi. Totu şi, aceştia men ţineau uniunea
Imperiului şi vor continua s ǎ o facǎ o vreme. Suficient de mult, probabil,
pentru a permite psihoistoriei s ǎ joace un rol activ în evenimentele care
urmau s ǎ se produc ǎ.
Yugo vorbise de curând despre posibila înfiin ţare a Funda ţiilor —
separate, izolate, independente de Imperiu — ce vor servi ca nuclee în drumul
prin apropiatele vremuri negre, spre un nou Imperiu, mai bun. Seldon însu şi
studiase consecin ţele unei astfel de posibilit ǎţi.
Dar nu mai avea timp, şi sim ţea (cu o oarecare descurajare) c ǎ nu mai
avea nici tinere ţe. Mintea sa, oricât de puternic ǎ şi stabil ǎ, nu mai avea
flexibilitatea şi creativitatea de la treizeci de ani. Cu fiecare an care trecea,
judecata sa era tot mai rigid ǎ.
Poate cǎ ar trebui s ǎ-l pun ǎ pe tân ǎrul Elar s ǎ facǎ treaba asta, eliberându-
l de orice altceva. Seldon trebui s ǎ recunoasc ǎ în sinea sa, ru şinat, c ǎ
aceast ǎ alternativ ǎ nu îl entuziasma. Nu-i convenea s ǎ fi inventat psihoistoria
pentru ca un ţângǎu sǎ vin ǎ şi sǎ culeagǎ roadele şi faima. De fapt, ca s-o
spun ǎ cât mai direct, Seldon era gelos pe Elar, şi îi era ru şine de acest
sentiment.
Totu şi, în ciuda sentimentelor sale şi oricât de mult i-ar fi displ ǎcut, era
obligat s ǎ depind ǎ de oameni mai tineri. Psihoistoria nu mai era secretul lui
şi al lui Amaryl. Deceniul în care fusese Prim Ministru o transformase într-o
lucrare ampl ǎ, susţinut ǎ şi finan ţat ǎ de guvern. Spre marea sa surpriz ǎ,
aceast ǎ lucrare devenise şi mai ampl ǎ dup ǎ demisia din postul de Prim
Ministru şi întoarcerea la Universitatea Streeling. Hari se strâmb ǎ gândindu-
se la denumirea oficial ǎ, interminabil ǎ şi pompoas ǎ: Proiectul de Psihoistorie
Seldon, de la Universitatea Streeling. Dar majoritatea oamenilor îi spuneau
Proiectul.
Junta militar ǎ considera Proiectul o posibil ǎ arm ǎ politic ǎ. Cât timp
lucrurile st ǎteau a şa, finan ţarea nu era o problem ǎ. Creditele curgeau. În
schimb, era obligat s ǎ pregǎteascǎ rapoarte anuale, pe care le f ǎcea însǎ
foarte opace. Nu erau raportate decât lucrurile neesen ţiale. Matematicile nu-i
prea atr ǎgeau pe membrii juntei.
Ieşi din camer ǎ. Îi era evident c ǎ cel pu ţin Amaryl era mai mult decât
satisf ǎcut cu modul în care evolua psihoistoria. Çi totu şi, Seldon se sim ţi încǎ
o dat ǎ învǎluit de faldurile descuraj ǎrii
Îşi dǎdu seama c ǎ ceea ce îl deranja era apropierea anivers ǎrii zilei de
naştere. Aceasta se dorea o s ǎrbǎtoare a bucuriei, dar pentru el nu
reprezenta nici m ǎcar un gest de consolare... nu f ǎcea decât s ǎ-i scoat ǎ în
eviden ţǎ vârsta înaintat ǎ.
În plus, îl scotea din ritm, iar Seldon era o fiin ţǎ a obiceiurilor. Biroul s ǎu
şi câteva din cele al ǎturate fuseser ǎ golite. Trecuser ǎ câteva zile de când nu
mai lucrase a şa cum era obi şnuit. B ǎnuia c ǎ birourile sale vor fi transformate
în sǎli ale gloriei şi vor trece multe zile pân ǎ când se va putea apuca din nou
de treab ǎ. Singur Amaryl refuzase ferm s ǎ se mute, p ǎstrându- şi biroul.
Seldon se gândise, înciudat, la cei care pl ǎnuiser ǎ toate astea. Nu era
Dors, desigur. Ea îl cuno ştea mult prea bine. Amaryl sau Raych, nici atât. Ei
nu- şi aminteau nici m ǎcar de ziua lor de naştere. O b ǎnuise pe Manella şi o
întrebase, pentru a se l ǎmuri.
Ea recunoscuse c ǎ era cu totul pentru şi cǎ dǎduse ordine pentru
organizarea anivers ǎrii, dar spusese c ǎ ideea îi fusese sugerat ǎ de Tamwile
Elar.
Str ǎlucitul tân ǎr, gândi Seldon. Str ǎlucit în toate. Oft
ǎ. De s-ar termina o dat ǎ cu toate anivers ǎrile!
 7

Dors b ǎgǎ capul pe u şǎ:

— Pot sǎ intru?
— Nu, bineîn ţeles cǎ nu. Pentru ce s ǎ-ţi dau voie?
—Ǎsta nu-i locul t ǎu obi şnuit.
— Çtiu, oft ǎ Seldon. Am fost evacuat din locul meu obi şnuit, din cauza
petrecerii ǎsteia stupide. Abia a ştept s ǎ se termine.
— Vezi? Când îi intr ǎ femeii aleia o idee în cap, cucere şte totul şi se umfl ǎ
ca big bang-ul.
Seldon trecu imediat de partea Manellei:
— Ei, şi tu. Este bine inten ţionat ǎ, Dors.
— Scute şte-m ǎ, spuse Dors. Nu-mi povesti mie despre bunele ei inten ţii.
În orice caz, am venit aici ca s ǎ discut ǎm despre altceva. Ceva care ar putea fi
important.
— Da-i drumul. Despre ce este vorba?
— Am discutat cu Wanda despre visul ei...
Se opri, şovǎind.
Seldon morm ǎi ceva de neîn ţeles, apoi spuse:
— Nu pot s ǎ cred. Las-o balt ǎ.
— Nu. N-ai întrebat-o detalii despre vis?
— Pentru ce s-o trec pe feti ţǎ prin a şa ceva?
— Nici Raych n-a f ǎcut-o, nici Manella. A trebuit s ǎ mǎ ocup eu.
— Dar pentru ce s ǎ o torturezi cu astfel de întreb ǎri?
— Pentru c ǎ aşa am considerat eu c ǎ trebuie, spuse înver şunat ǎ Dors. În
primul rând, visul nu l-a avut acas ǎ, în patul ei.
— Dar unde?
— În biroul t ǎu.
— Ce cǎuta ea în biroul meu?
— Vroia s ǎ vadǎ unde va avea loc petrecerea, a intrat în biroul t ǎu şi,
desigur, acolo nu era nimic de v ǎzut. Totul fusese scos pentru a se putea face
aranjamentul. Totul, mai pu ţin fotoliul t ǎu. Cel mare — spǎtar înalt, bra ţe
înalte, dezmembrat — pe care nu m ǎ laşi sǎ-l înlocuiesc.
Hari oft ǎ, amintindu- şi o neîn ţelegere care dura de mult ǎ vreme:
— Nu este dezmembrat. Nu vreau altul nou. Continu ǎ.
— S-a ghemuit în fotoliul t ǎu, a început s ǎ-şi facǎ griji c ǎ poate nu va avea
loc nici o petrecere, şi s-a bosumflat. Apoi probabil c ǎ a adormit, pentru c ǎ
nu- şi mai aminte şte nimic cu claritate, decât c ǎ în visul ei erau doi b ǎrbaţi...
nu femei, de asta era sigur ǎ... deci, doi b ǎrbaţi care discutau.
— Çi despre ce discutau?
— Nu- şi aduce aminte foarte precis. Çtii cât de dificil este s ǎ-ţi aminte şti,
în astfel de circumstan ţe. Dar spune c ǎ era vorba despre moarte, iar ea s-a
gândit la tine, pentru c ǎ tu eşti b ǎtrân. Çi- şi mai aduce aminte clar de ceva,
dou ǎ cuvinte: "moartea-limonad ǎ".
— Ce?
— Moartea-limonad ǎ.
— Ce înseamn ǎ asta?
— Nu ştiu. În orice caz, discu ţia s-a terminat, b ǎrbaţii au plecat, iar ea
stǎtea acolo în fotoliu, înfrigurat ǎ şi speriat ǎ... şi de-atunci încoace este
mereu întoars ǎ pe dos.
Seldon cuget ǎ la cele spuse de Dors. Apoi:
— Ascult ǎ, dragǎ, ce importan ţa putem acorda visului unui copil?
— În primul rând, Hari, ar trebui s ǎ ne punem întrebarea dac ǎ a fost într-
adevǎr un vis.
— Ce vrei sǎ spui?
— Wanda nu a spus categoric c ǎ a fost un vis. A spus c ǎ "probabil a
adormit". Acestea au fost cuvintele ei. N-a spus c ǎ a adormit, a spus c ǎ
probabil a adormit.
— Çi ce concluzie tragi?
— Cǎ a intrat într-un fel de semi-incon ştien ţǎ şi, în acea stare, a auzit doi
bǎrbaţi — doi bǎrbaţi adevǎraţi, nu visa ţi — discutând.
— Bǎrbaţi adevǎraţi? Discutând s ǎ mǎ omoare cu moartea-limonad ǎ?
— Da, cam a şa ceva.
— Dors, spuse Seldon încercând s ǎ fie cât mai conving ǎtor, eu ştiu c ǎ tu
vezi peste tot şi mereu pericole care m ǎ pasc pe mine, dar acum chiar c ǎ ai
exagerat. Cine şi pentru ce ar vrea s ǎ mǎ omoare?
— S-a mai încercat de dou ǎ ori pân ǎ acum.
— Într-adev ǎr, dar au fost alte circumstan ţe. Primul atentat a venit la
scurt ǎ vreme dup ǎ ce Cleon m-a numit Prim Ministru. Normal c ǎ asta era o
ofensǎ adus ǎ bine-structuratei ierarhii de lâ curte, şi mul ţi m-au du şmǎnit.
Câţiva au crezut c ǎ ar putea rezolva problema sc ǎpând de mine. A doua oar ǎ
a fost atunci când Joranumi ţii au încercat s ǎ pun ǎ mâna pe putere şi s-au
gândit c ǎ eu le stau în cale. La asta s-a ad ǎugat şi dorin ţa de r ǎzbunare a lui
Namarti. Din fericire, nici un atentat nu a reu şit, dar pentru ce s ǎ se încerce
şi a treia oar ǎ? Nu mai sunt Prim Ministru... de zece ani. Sunt un matematician
b ǎtrân, aproape de retragere, şi cu siguran ţǎ cǎ nimeni nu are
motive de temere din partea mea. Joranumi ţii au fost nimici ţi, Namarti a fost
executat cu mult timp în urm ǎ. Nimeni nu are absolut nici o motiva ţie pentru
a mǎ ucide. A şa cǎ Dors, calmeaz ǎ-te. Când e şti nelini ştit ǎ din cauza mea
începi s ǎ te agiţi, devii şi mai nervoas ǎ, iar mie nu-mi place s ǎ te vǎd aşa.
Dors se ridic ǎ din scaun şi se aplec ǎ peste biroul lui Hari:
— Pentru tine este u şor sǎ spui c ǎ nimeni nu are motiv s ǎ te ucid ǎ, dar
poate cǎ nici nu este nevoie de vreun motiv. Guvernul nostru actual este
complet iresponsabil şi dacǎ doreşte...
— Stop! porunci cu voce tare Seldon.
Apoi, foarte încet:
— Nu mai scoate nici un cuvânt, Dors. Nici un cuvânt împotriva
guvernului. Asta ne-ar putea b ǎga în buclucul pe care-l preveste şti.
— Eu nu vorbeam decât de tine, Hari.
— Dar dac ǎ te obi şnuie şti sǎ roste şti lucruri necugetate, nu- ţi vei da
seama şi le vei spune şi în prezen ţa altora... iar poate c ǎ printre ei se va afla
cineva dornic s ǎ te toarne. Înva ţǎ cǎ este necesar s ǎ te abţii de la comentarii
politice.
— Voi încerca, Hari, spuse ea.
Dar nu- şi putea masca indignarea din voce. Se întoarse pe c ǎlcâie şi
pǎrǎsi camera.
Seldon o privi plecând. Dors îmb ǎtrânise cu gra ţie, cu atât de mult ǎ graţie
încât uneori p ǎrea cǎ nu a îmb ǎtrânit deloc. De şi era cu doar doi ani mai
tân ǎrǎ decât Seldon, înf ǎţişarea nu i se schimbase foarte mult în cei dou ǎzeci
şi opt de ani petrecu ţi împreun ǎ.
Avea fire gri în p ǎr, dar, în ansamblu, p ǎrul nu- şi pierduse str ǎlucirea.
Tenul devenise mai palid; vocea un pic mai r ǎguşit ǎ şi, desigur, purta
îmbr ǎcǎminte adecvat ǎ vârstei medii. Îns ǎ mi şcǎrile ei erau la fel de agile şi
de rapide ca întotdeauna. Ca şi cum nimic nu îi putea afecta capacitatea de
a-l proteja pe Hari în caz de pericol.
Oft ǎ. Chestia asta cu protec ţia — aproape întotdeauna mai mult sau mai
pu ţin împotriva voin ţei lui — era câteodat ǎ o grea povar ǎ.
 8

Manella veni s ǎ-l vad ǎ pe Seldon aproape imediat dup ǎ aceea:

— Iart ǎ-m ǎ, Hari, dar ce ţi-a spus Dors?
Seldon ridic ǎ din nou privirea. Mereu trebuia s ǎ-l întrerup ǎ cineva.
— Nu era nimic important, spuse el. Despre visul Wandei.
Manella se încrunt ǎ:
— Çtiam eu. Wanda mi-a spus c ǎ Dors i-a pus întreb ǎri. De ce n-o las ǎ pe
fat ǎ în pace? De parc ǎ un coşmar reprezint ǎ cine ştie ce crim ǎ.
— De fapt, spuse Seldon încercând s ǎ o calmeze, era vorba despre o
anumit ǎ parte a visului, de care Wanda şi-a amintit. Nu ştiu dac ǎ ţi-a spus,
dar se pare c ǎ în visul ei a auzit despre ceva numit "moarte-limonad ǎ".
— Hmmm!
Manella r ǎmase mut ǎ câteva momente. Apoi spuse:
— Nu are cine ştie ce importan ţǎ. Wanda este înnebunit ǎ dup ǎ limonada
şi sper ǎ cǎ va profita din plin, la petrecere. I-am promis c ǎ voi turna ni şte
esen ţe mycogeniene şi abia a şteapt ǎ sǎ guste.
— Astfel încât dac ǎ a auzit ceva care seam ǎnǎ pe departe cu limonada,
atunci, în mintea ei, a tradus chiar limonada.
— Da. De ce nu?
— Numai c ǎ, în acest caz, ce crezi c ǎ s-a spus de f apt? Trebuie s ǎ fi auzit
ceva pe care s ǎ-l fi interpretat gre şit.
— Nu cred c ǎ este neap ǎrat necesar. Dar pentru ce d ǎm atâta importan ţǎ
visului unei feti ţe? Te rog, doresc ca nimeni s ǎ nu mai aduc ǎ vorba despre
acest subiect în prezen ţa ei. O întoarce pe dos.
— Sunt de acord cu tine. Voi avea grij ǎ ca Dors sǎ renun ţe la acest
subiect... cel pu ţin, arunci când este vorba de Wanda.
— Perfect. Nu-mi pas ǎ cǎ este bunica Wandei, Hari. La urma urmei, eu
sunt mama ei şi dorin ţa mea are întâietate.
— Categoric, spuse Seldon împ ǎciuitor.
O privi pe Manella plecând. Da, iat ǎ încǎ o problem ǎ: nesfâr şita
confruntare dintre cele dou ǎ femei.

Tamwile Elar avea treizeci şi şase de ani şi lucra la Proiectul de

Psihoistorie Seldon de patru ani, ca Laureat în Matematic ǎ. Era un b ǎrbat
înalt, cu o clipire a ochilor ce devenise un obicei. Avea o remarcabil ǎ
încredere în sine.
Era şaten şi avea o bucl ǎ mare în p ǎr, cu atât mai evident ǎ cu cât purta
pǎrul lung. Râdea cam tare, dar în privin ţa calit ǎţilor sale de matematician
nimeni nu-i putea g ǎsi vreun cusur.
Elar fusese recrutat de la Universitatea West Mandanov şi Seldon zâmbea
când îşi aducea aminte cât de suspicios fusese la început Yugo Amaryl. Îns ǎ
Amaryl avea suspiciuni fa ţǎ de toat ǎ lumea. Adânc în inima sa (Seldon nu
avea nici o îndoial ǎ), Amaryl sim ţea cǎ psihoistoria ar fi trebuit s ǎ rǎmân ǎ
proprietatea doar a sa şi a lui Hari.
Însǎ pân ǎ şi Amaryl era acum dispus s ǎ admit ǎ cǎ participarea lui Elar la
Proiect le u şurase tuturor munca, inclusiv lui. Yugo spunea:
— Metodele sale de a evita haosul sunt unice şi fascinante. Nimeni
altcineva din Proiect nu ar fi reu şit acest lucru a şa cum a f ǎcut el. Sunt sigur
cǎ mie nu mi-ar fi trecut niciodat ǎ prin cap. Nici ţie, Hari.
— Ei bine, spunea Seldon ţâfnos, eu îmb ǎtrânesc.
— Dacǎ nu ar râde atât de tare, ce bine ar fi!
— Nimeni nu- şi poate modifica felul de a râde.
Totu şi, adevǎrul era c ǎ Seldon avea oarecari re ţineri în acceptarea lui
Elar. Era aproape umilitor faptul c ǎ el însu şi nu ajunsese nic ǎieri în leg ǎtur ǎ
cu "ecua ţiile ahaotice", a şa cum erau ele numite acum. Pe Seldon nu îl
deranja faptul c ǎ nu se gândise niciodat ǎ la principiul care st ǎtea la baza Electro-
Clarificatorului, pentru c ǎ nu ţinea de domeniul lui. Îns ǎ ar fi trebuit
totu şi sǎ se fi gândit la ecua ţiile ahaotice... sau, cel pu ţin, sǎ facǎ unele
progrese.
Încerc ǎ sǎ fie rezonabil. El, Seldon, pusese la punct întregul fundament
pentru psihoistorie, iar ecua ţiile ahaotice decurseser ǎ natural, pe baza a ceea
ce se fǎcuse pân ǎ atunci. Ar fi putut face Elar munca lui Seldon, acum trei
decenii? Desigur c ǎ nu. Çi ce era atât de remarcabil la faptul c ǎ Elar se
gândise la principiul ecua ţiilor ahaotice, odat ǎ ce fundamentul fusese
realizat?
Totu şi Seldon nu se sim ţea în largul lui atunci când se întâlnea cu Elar.
Vârsta obosit ǎ faţǎ-n faţǎ cu tinere ţea înfl ǎcǎrat ǎ.
Dar Elar nu-i d ǎduse niciodat ǎ motive s ǎ simt ǎ diferen ţa de ani. Niciodat ǎ
nu-i ar ǎtase lui Seldon altceva decât cel mai adânc respect. Niciodat ǎ nu
insinuase c ǎ Seldon trecuse de floarea vârstei.
Desigur, Elar se ar ǎta interesat de apropiatele festivit ǎţi. Seldon
descoperise c ǎ Elar sugerase aceast ǎ sǎrbǎtorire. (Era cumva ǎsta un mod
subtil de a-i sublinia lui Seldon vârsta înaintat ǎ? Nu, excluse posibilitatea.
Dacǎ gândea asta, însemna c ǎ se molipsise de la Dors, b ǎnuind pe toat ǎ
lumea de inten ţii rele.)
Elar înainta cu pa şi mari spre el şi spuse:
— Maestre!
Seldon f ǎcu o grimas ǎ, ca întotdeauna. Prefera ca membrii importan ţi ai
Proiectului s ǎ-i spun ǎ Hari, dar nu avea rost s ǎ facǎ nazuri doar pentru atâta
lucru.
— Maestre, spuse Elar. Se zvone şte cǎ ai fost chemat într-o audien ţǎ la
generalul Tennar.
— Da. E noul şef al juntei militare, şi bǎnuiesc c ǎ doreşte sǎ mǎ întrebe
cum stau cu psihoistoria. Sunt întrebat în leg ǎtur ǎ cu ea înc ǎ din timpul lui
Cleon şi al lui Demerzel.
(Noul şef! Junta era ca un caleidoscop, unii dintre membrii s ǎi cǎdeau în
dizgra ţie şi alţii se ridicau din nimic.)
— Însǎ eu în ţeleg cǎ el doreşte ca audien ţa sǎ aibǎ loc acum... chiar în
mijlocul anivers ǎrii zilei de na ştere.
— Nu conteaz ǎ. Puteţi sǎrbǎtori şi fǎrǎ mine.
— Nu, Maestre, nu se poate. Sper c ǎ nu te superi, dar noi ne-am unit şi
am conceput o peti ţie pe care am trimis-o la Palat, amânând întâlnirea cu o
sǎpt ǎmân ǎ.
— Ce? fǎcu nec ǎjit Seldon. Sunt sigur c ǎ asta a fost considerat ǎ obr ǎznicie
din partea voastr ǎ... foarte riscant ǎ, chiar.
— A mers destul de bine. Au amânat. Ai nevoie de timpul ǎsta.
— Pentru ce am nevoie de o s ǎpt ǎmân ǎ?
Elar şovǎi:
— Pot vorbi sincer, Maestre?
— Bineîn ţeles cǎ poţi. Când am cerut eu ca cineva sa vorbeasc ǎ altfel
decât sincer?
Elar se tulbur ǎ puţin, pielea alb ǎ înroşindu-se, dar vocea r ǎmase ferm ǎ:
 — Nu-mi este u şor sǎ-ţi spun asta, Maestre. E şti un geniu al matematicii.
Nimeni de la Proiect nu se îndoie şte de acest lucru. Nimeni din Imperiu — mǎ
refer la cei care te cunosc şi cunosc în acela şi timp şi matematicile — nu se
îndoie şte. Totu şi, nimeni nu este un geniu universal.
— Çtiu asta tot atât de bine ca şi tine, Elar.
— Da. Îns ǎ îţi lipse şte darul de a te descurca cu oamenii obi şnui ţi... cu
"stupid people". Î ţi lipse şte o oarecare capacitate de a accepta compromisul şi
dacǎ ai de-a face cu cineva puternic în guvern şi în acela şi timp provenind
din categoria "stupid people", po ţi pune foarte u şor în pericol Proiectul. Ba
chiar şi propria- ţi viaţǎ, pur şi simplu din cauz ǎ cǎ eşti prea sincer.
— Hei, ce se întâmpl ǎ aici? Am devenit deodat ǎ un copil? De multa vreme
am de-a face cu politicienii. Am fost Prim Ministru timp de zece ani, probabil cǎ-
ţi aminte şti.
— Iart ǎ-m ǎ, Maestre, dar n-ai fost unul deosebit de eficient. Ai avut de-a
face cu Primul Ministru Demerzel, care era foarte inteligent, şi cu Împ ǎratul
Cleon, care era foarte prietenos. Acum te vei întâlni cu militari. Ei nu sunt
nici inteligen ţi, nici prieteno şi... ci cu totul altceva.
— Am avut de-a face şi cu militari. Uite c ǎ am supravie ţuit.
— N-ai avut de-a face cu generalul Dugal Tennar. El este cu totul altceva.
Îl cunosc.
— Îl cuno şti? L-ai mai întâlnit?
— Nu-l cunosc personal, dar vine din Mandanov, care, din câte ştii, este
sectorul meu natal. Avea putere acolo înc ǎ înainte de a se al ǎtura juntei şi a
avansa în ierarhie.
—Çi ce anume ştii referitor la el?
— Ignorant, supersti ţios, violent. Nu e un om cu care s ǎ te poţi înţelege
uşor... Poţi folosi aceast ǎ sǎpt ǎmâna pentru a g ǎsi metode de abordare.
Seldon î şi mu şcǎ buza inferioar ǎ. Ceea ce spusese Elar avea sens. Trebuia
sǎ recunoasc ǎ faptul c ǎ, având planuri ascunse, era dificil s ǎ manipulezi o
persoan ǎ stupid ǎ, plin ǎ de auto-considera ţie, u şor iritabil ǎ, cu o for ţǎ
colosal ǎ la dispozi ţie.
Spuse, încurcat:
— Mǎ descurc eu cumva. Junta militar ǎ reprezint ǎ o situa ţie instabil ǎ
pentru Trantor-ul de ast ǎzi. A fost la putere o perioad ǎ mai îndelungat ǎ decât
cea prevǎzut ǎ.
— Am verificat noi a şa ceva? Nu eram la curent c ǎ facem studii de
stabilitate referitoare la junta.
— Doar câteva calcule de-ale lui Amaryl, care s-a folosit de ecua ţiile tale
ahaotice.
Apoi, dup ǎ o pauzǎ:
— Apropo, am v ǎzut pe undeva c ǎ au fost denumite "Ecua ţiile Elar".
— Nu de cǎtre mine, Maestre.
— Sper cǎ nu te deranjeaz ǎ, dar eu nu sunt de acord cu a şa ceva. Atunci
când d ǎm vreun nume unui element psihoistoric, trebuie s ǎ ţinem cont de
rolul s ǎu func ţional şi nu de persoana celui care l-a creat. Când intervin
elementele personale, apare şi invidia.
— În ţeleg şi sunt cu totul de acord, Maestre.
— De fapt, spuse Seldon cu o urm ǎ de vinov ǎţie, întotdeauna am
considerat c ǎ este gre şit sǎ se vorbeascǎ despre Ecua ţiile Seldon ale
Psihoistoriei. Problema este c ǎ au fost folosite de atâ ţia ani încât nu este
indicat s ǎ le modific ǎm.
— Iart ǎ-mǎ cǎ-ţi spun asta, Maestre, dar tu e şti un caz de excep ţie.
Nimeni, cred, nu ţi-ar putea contesta inventarea psihoistoriei... Dar, dac ǎ-mi
permi ţi, aş dori s ǎ revenim la întâlnirea cu generalul Tennar.
 — Da? Ce-ar mai fi ele ad ǎugat?
— Mǎ întreb dac ǎ nu cumva ar fi mai bine s ǎ nu te întâlne şti cu el, s ǎ nu
vorbeşti cu el, s ǎ nu tratezi cu el.
— Cum pot evita a şa ceva, dacǎ mǎ cheam ǎ într-o audien ţǎ?
— Poţi invoca faptul c ǎ eşti bolnav, trimi ţând pe altcineva în locul t ǎu.
— Pe cine?
Elar t ǎcu, dar t ǎcerea sa era elocvent ǎ.
— Pe tine, în ţelese Seldon.
— Aş fi cel mai indicat, nu? Eu provin din acela şi sector ca şi generalul, şi
asta ar putea atârna în balan ţǎ. Eşti un om ocupat, ai o vârst ǎ înaintat ǎ şi
poţi spune c ǎ nu te sim ţi bine. Dac ǎ merg eu în locul t ǎu — te rog sǎ mǎ
scuzi, Maestre — mǎ pot descurca şi îl pot manevra mai u şor decât tine.
— Adicǎ sǎ min ţi.
— Dacǎ este necesar.
— Ţi-ai asuma un risc enorm.
— Nu prea mare. M ǎ îndoiesc c ǎ ar ordona s ǎ fiu executat. Dac ǎ îl voi
enerva, ceea ce nu este imposibil, atunci pot invoca — sau o poţi face tu
pentru mine — tinere ţea şi lipsa de experien ţǎ. În orice caz, dac ǎ dau eu de
necazuri, şi nu tu, pericolul va fi mult mai mic. M ǎ gândesc la Proiect, care
poate avansa chiar şi în absen ţa mea, dar care nu poate face nimic f ǎrǎ tine.
Seldon spuse, încruntându-se:
— Nu am de gând s ǎ mǎ ascund în spatele t ǎu, Elar. Dac ǎ omul vrea s ǎ
mǎ vadǎ, mǎ va vedea. Nu sunt de acord s ǎ tremur şi sǎ te rog pe tine s ǎ-ţi
asumi riscuri în locul meu. Ce î ţi închipui despre mine?
— Cǎ eşti un om deschis şi sincer... când de fapt este nevoie de un om cu
mult talent diplomatic.
— Voi avea şi talent diplomatic... dac ǎ va fi nevoie. Te rog s ǎ nu m ǎ
subestimezi, Elar.
Elar d ǎdu din umeri, decep ţionat:
— Foarte bine. Nu te pot contrazice decât pân ǎ la un anumit punct.
— De fapt, Elar, mi-a ş fi dorit s ǎ nu fi amânat întâlnirea. Între a participa
la sǎrbǎtorirea zilei mele de na ştere şi întâlnirea cu generalul, prefer a doua
variant ǎ. Ideea asta, cu serbarea, nu a fost a mea.
Vocea i se stinse într-un morm ǎit.
— Îmi pare r ǎu, spuse Elar.
— Ei bine, spuse resemnat Seldon, vom vedea ce va fi.
Se întoarse şi plec ǎ. Câteodat ǎ îşi dorea cu ardoare s ǎ fi putut conduce
ceea ce se numea "grup compact". A şa ar fi fost sigur c ǎ totul decurgea a şa
cum dorea el, l ǎsând subalternilor o foarte slab ǎ posibilitate de manevr ǎ sau
chiar nici o posibilitate. Îns ǎ asta ar fi cerut enorm de mult timp, eforturi
enorme şi l-ar fi lipsit de ocazia de a lucra el însu şi la psihoistorie. În plus,
nici nu era f ǎcut pentru a şa ceva.
Oft ǎ. Va trebui s ǎ vorbeascǎ cu Amaryl.

10

Seldon d ǎdu buzna în biroul lui Amaryl, neanun ţat.

— Yugo, spuse el f ǎrǎ introducere, întâlnirea cu generalul Tennar a fost
amânat ǎ.
Se aşezǎ, enervat.
Amaryl avu nevoie de câteva momente pentru a- şi decupla mintea de la
preocup ǎrile psihoistorice. Ridic ǎ în cele din urm ǎ privirea şi spuse:
— Ce motiv a invocat?
 — Nu el a amânat-o. Unii dintre matematicienii no ştri au aranjat
amânarea, astfel încât s ǎ nu se suprapun ǎ cu aniversarea zilei mele de
naştere. Chestia asta m-a deranjat foarte mult.
— Pentru ce i-ai l ǎsat s-o fac ǎ?
— Nu i-am l ǎsat. Au aranjat lucrurile, f ǎrǎ sǎ mǎ întrebe pe mine.
Dǎdu din umeri:
— Într-un fel, este gre şeala mea. M-am plâns peste tot c ǎ împlinesc şaizeci
de ani, a şa cǎ toat ǎ lumea î şi închipuie c ǎ trebuie s ǎ mǎ bine-dispun ǎ cu
aniversarea asta.
— Desigur, ne putem folosi de acest r ǎgaz, spuse Amaryl.
Seldon se aplec ǎ înainte, cuprins deodat ǎ de îngrijorare:
— E ceva în neregul ǎ?
— Nu. Eu nu v ǎd, dar nu stric ǎ sǎ mai facem ni şte verific ǎri. Ascult ǎ,
Hari, asta este prima oar ǎ în aproape treizeci de ani când psihoistoria a ajuns
în stadiul în care poate face o predic ţie. Nu e cine ştie ce — o gǎmǎlie în vastul
continent al omenirii — dar este cel mai bun lucru pe care l-am avut pân ǎ
acum. În regul ǎ. Vrem sǎ profit ǎm de ea, sǎ vedem cum merge, s ǎ ne
dovedim nou ǎ înşine cǎ psihoistoria este ceea ce credem: o ştiin ţǎ care poate
face predic ţii. Chiar şi aceast ǎ micǎ predic ţie este foarte complex ǎ şi eu sunt
de acord cu înc ǎ o sǎpt ǎmân ǎ de cercet ǎri.
— Foarte bine, atunci. Te voi consulta asupra acestei probleme înainte de
a merge la general, ca s ǎ vǎd dacǎ trebuie f ǎcut ǎ vreo modificare de ultim
moment. Între timp, Yugo, ai grij ǎ sǎ nu transpire vreo informa ţie despre ceea
ce facem noi aici. Nimeni nu trebuie s ǎ afle. Dac ǎ dǎm greş, nu vreau ca
oamenii care lucreaz ǎ la Proiect s ǎ-şi piard ǎ încrederea. Vom suporta doar
noi doi e şecul şi vom continua.
Amaryl zâmbea extrem de rar. De data aceasta, zâmbetul era nostalgic:
— Tu şi cu mine. Î ţi aduci aminte când eram doar noi doi?
— Îmi aduc foarte bine aminte, şi sǎ nu crezi c ǎ nu duc dorul acelor zile.
Nu aveam prea multe lucruri care s ǎ ne ajute...
— Nici m ǎcar Primul Radiant, ca s ǎ nu mai vorbim de Electro-Clarificator.
— Dar erau zile fericite.
— Da, fericite, spuse Amaryl aprobându-l.

11

Universitatea fusese transformat ǎ şi Hari Seldon nu- şi putu reprima un

sentiment de satisfac ţie.
Birourile centrale destinate lucrului la Proiect înfloriser ǎ în culoare şi
lumin ǎ, cu holograme care pluteau prin aer şi prezentau imagini tri-
dimensionale cu Seldon în diferite locuri şi la diferite momente. Era Dors
Venabili zâmbind, p ǎrând întrucâtva mai tân ǎrǎ... Raych, adolescent, înc ǎ
needucat... Seldon şi Amaryl, incredibil de tineri, apleca ţi deasupra
computerelor. Era chiar şi o imagine fugar ǎ cu Demerzel, iar Seldon sim ţi
cum inima i se umple de dor pentru vechiul s ǎu prieten şi pentru siguran ţa
pierdut ǎ.
Împ ǎratul Cleon nu ap ǎrea nic ǎieri în holograme. Nu din cauz ǎ cǎ nu ar fi
existat holograme cu el, dar nu era în ţelept s ǎ aduci oamenilor aminte de
vechile vremuri Imperiale, acum când conducea junta militar ǎ.
Era ca o explozie, totul înflorea, umplând camer ǎ dup ǎ camer ǎ, clǎdire
dup ǎ clǎdire. Se g ǎsise timpul necesar pentru a transforma Universitatea într-
un fel de carnaval, care pentru Seldon nu avea asem ǎnare. Pân ǎ şi
luminile cupolei fuseser ǎ stinse pentru a se crea o noapte artificial ǎ, în care
Universitatea urma s ǎ str ǎluceasc ǎ timp de trei zile.
Seldon aproape c ǎ striga, pe jum ǎtate m ǎgulit, pe jum ǎtate îngrozit:
— Trei zile!
— Trei zile, spuse Dors Venabili. Universitatea nici nu vrea s ǎ audǎ de mai
pu ţin.
— Câte cheltuieli! Cât ǎ munc ǎ! fǎcu Seldon încruntându-se.
— Cheltuielile sunt minime în compara ţie cu ceea ce ai f ǎcut tu pentru
Universitate, spuse Dors. Iar munca a fost voluntar ǎ. Studen ţii au avut grij ǎ
de tot.
Acum se vedea o imagine panoramic ǎ a Universit ǎţii. Seldon o privi cu un
zâmbet pe buze, în ciuda expresiei serioase.
— Eşti m ǎgulit, spuse Dors. În ultimele luni nu ai f ǎcut altceva decât s ǎ
morm ǎi cǎ nu vrei nici o aniversare, pentru c ǎ eşti un om b ǎtrân. Çi acum...
uit ǎ-te la tine.
— Ei bine, trebuie s ǎ recunosc c ǎ sunt flatat. Nu mi-am imaginat c ǎ vor
face aşa ceva.
— De ce nu? Hari, e şti un idol. Întreaga lume — întregul Imperiu — te
cunoa şte.
— Nu m ǎ cunosc, spuse Seldon dând viguros din cap. Nici unul dintr-un
miliard nu ştie ceva despre mine... şi cu atât mai pu ţin despre psihoistorie.
Nimeni din afara Proiectului nu are vreo idee despre cum func ţioneazǎ
psihoistoria. De fapt, nici m ǎcar to ţi cei din interior nu cunosc cum
func ţioneazǎ.
— Asta nu are importan ţǎ, Hari. Tu eşti important. Chiar şi cvadrilioanele
care nu ştiu nimic despre tine personal sau despre munca ta, ştiu c ǎ Hari
Seldon este cel mai mare matematician din Imperiu.
— Ei bine, spuse Seldon privind în jur, a şa m-au f ǎcut s ǎ mǎ simt acum.
Dar trei zile şi trei nop ţi! Locul ǎsta va fi f ǎcut praf.
— Nu. Toate arhivele au fost duse în alt ǎ parte. Computerele şi celelalte
echipamente au fost protejate. Studen ţii au alc ǎtuit un fel de for ţǎ de
securitate care va avea grij ǎ sǎ nu se strice nimic.
— Tu te-ai ocupat de astea, Dors, nu-i a şa? spuse Seldon zâmbindu-i cu
drag.
— Nu numai eu. Am fost mai mul ţi. Colegul t ǎu Tamwile Elar a muncit cu
o abnegaţie incredibil ǎ.
Seldon se încrunt ǎ.
— Ce e în neregul ǎ cu Elar? întreb ǎ Dors.
— Îmi tot spune "Maestre".
Dors d ǎdu din cap, aprobându-l:
— Da, într-adev ǎr, asta este o crim ǎ îngrozitoare.
Seldon nu o lu ǎ în seam ǎ şi spuse:
— Çi este tân ǎr.
— Din ce în ce mai r ǎu. Haide, Hari, va trebui s ǎ înveţi sǎ îmbǎtrâne şti cu
delicate ţe... şi, pentru început, va trebui s ǎ ar ǎţi cǎ te bucuri. Asta le va face
celorlal ţi pl ǎcere, le va amplifica buna dispozi ţie şi desigur c ǎ asta şi vrei.
Haide. F ǎ un tur. Nu te ascunde aici, cu mine. Salut ǎ pe toat ǎ lumea.
Zâmbeşte. Întreab ǎ-i de sǎnǎtate. Çi nu uita c ǎ, dup ǎ banchet, va trebui s ǎ ţii
un discurs.
— Ur ǎsc banchetele. Dar şi mai mult decât banchetele, ur ǎsc discursurile.
— Eşti obligat, n-ai ce face. Acum, mi şcǎ-te!
Seldon oft ǎ teatral şi se conform ǎ. Fǎcea o impresie puternic ǎ, stând în
aleea care ducea la sala principal ǎ. Nu mai purta robele voluminoase de Prim
Ministru, nici hainele heliconiene din tinere ţe. De data aceasta, Seldon purta
un costum care-i oglindea pozi ţia social ǎ înalt ǎ: pantaloni strâm ţi, cu pliuri
înguste, vest ǎ. Vesta era modificat ǎ, deasupra inimii se ţesuse: "Proiectul de
Psihoistorie Seldon de la Universitatea Streeling". Str ǎlucea ca un far pe
fondul gri-titanium al costumului. Ochii lui Seldon clipeau pe o fa ţǎ ridat ǎ de
vârst ǎ. Cei şaizeci de ani erau tr ǎdaţi atât de riduri cât şi de p ǎrul alb.
Intr ǎ în sala în care petreceau copiii. Fusese complet golit ǎ, nu se gǎseau
decât câteva mese gemând sub mâncare. Copiii se repezir ǎ spre el imediat ce
îl vǎzur ǎ — ştiind, desigur, ca el era motivul pentru care se d ǎdea petrecerea
— şi Seldon încerc ǎ sǎ evite degetele care se întindeau spre el s ǎ-l apuce.
— Staţi, copii, stai, spuse el. Da ţi-vǎ pu ţin mai în spate.
Scoase din buzunar un mic robot computerizat şi îl aşezǎ pe podea. Într-
un Imperiu f ǎrǎ roboţi, juc ǎria asta era de a şteptat s ǎ mǎreascǎ ochii tuturor.
Era de forma unui mic animal cu blan ǎ, dar avea de asemenea posibilitatea
sǎ-şi schimba înf ǎţişarea, fǎrǎ avertisment (stârnind de fiecare dat ǎ râsetele
copiilor). Când î şi schimba înf ǎţişarea, sunetele pe care le scotea se schimbau
la rândul lor.
— Uitaţi-vǎ la el, spuse Seldon, juca ţi-vǎ, şi încerca ţi sǎ nu-l strica ţi. Mai
târziu ve ţi primi fiecare câte unul.
Se strecur ǎ în culoarul care ducea spre camera principal ǎ şi îşi dǎdu
seama cǎ Wanda îl urm ǎrea.
— Bunicule, spuse ea.
Da, sigur, cu Wanda altfel st ǎteau lucrurile. Se aplec ǎ, o ridic ǎ în aer, o
învârti, apoi o puse jos.
— Te distrezi, Wanda? întreb ǎ el.
— Da, spuse ea, dar nu intra în camera aia.
— De ce nu, Wanda? Este camera mea. Este biroul în care lucrez.
— Acolo am avut visul urât.
— Çtiu, Wanda, dar s-a terminat, nu-i a şa?
Ezit ǎ puţin, apoi o conduse pân ǎ la unul dintre scaunele dispuse pe marginea
culoarului. Lu ǎ loc, apoi o a şezǎ pe genunchii s ǎi.
— Wanda, spuse el, e şti sigur ǎ cǎ a fost un vis?
— Cred ca a fost un vis.
— Dormeai cu adev ǎrat?
— Cred cǎ da.
Nu prea se sim ţea în largul ei vorbind despre acest subiect.
— Ei bine, spuse el, vis sau nu, erau doi b ǎrbaţi şi vorbeau despre moartea-
limonad ǎ, nu-i a şa?
Wanda aprob ǎ din cap, cu o mi şcare nesigur ǎ.
— Eşti sigur ǎ cǎ au spus limonada? întreb ǎ Seldon.
Wanda aprob ǎ din nou.
—Poate cǎ au spus altceva şi tu ai crezut c ǎ au pronun ţat limonada?
— Au spus limonada.
Seldon trebuia s ǎ se mul ţumeasc ǎ doar cu atât:
— Foarte bine, atunci fugi de-aici şi te distreaz ǎ, Wanda. Uit ǎ visul.
— Foarte bine, bunicule.
Se înveseli din nou, imediat ce visul fu l ǎsat deoparte, şi plec ǎ sǎ se
distreze.
Seldon plec ǎ în cǎutarea Manellei. Avu nevoie de foarte mult timp pentru
a reu şi, deoarece la fiecare pas era oprit, felicitat, şi obligat s ǎ poarte o scurt ǎ
discu ţie.
În cele din urm ǎ, o vǎzu în dep ǎrtare. Se îndrept ǎ spre ea, murmurând:
— Scuzaţi... Scuza ţi... E cineva cu care trebuie s ǎ... Scuzaţi...
Ajunse la ea, dup ǎ mult ǎ chinuial ǎ.
— Manella, spuse el tr ǎgând-o într-o parte şi zâmbind mecanic în toate
direc ţiile.
 — Da, Hari, spuse ea. S-a întâmplat ceva?
— Este vorba despre visul Wandei.
— Sǎ nu-mi spui c ǎ încǎ mai vorbe şte despre el.
— Ei bine, înc ǎ o deranjeaz ǎ. Ascu lt ǎ, avem limonad ǎ la petrecere, nu-i
aşa?
— Desigur, copiii sunt topi ţi dup ǎ ea. Am ad ǎugat câteva esen ţe
mycogeniene şi le-am pus în p ǎhǎru ţe mici, de diferite forme, iar copiii le
încearc ǎ una dup ǎ alta, s ǎ vadǎ care-i mai bun ǎ. Çi adul ţii au b ǎut din ea. Çi
eu. De ce nu gu şti, Hari? Este nemaipomenit ǎ.
— Mǎ gândesc. Dac ǎ n-a fost un vis, dac ǎ feti ţa chiar a auzit doi b ǎrbaţi
vorbind despre moartea-limonad ǎ...
Se opri, ca şi cum i-ar fi fost ru şine sǎ continue.
— Te gândeşti cǎ cineva a otr ǎvit limonada? întreb ǎ Manella. Este ridicol.
Pânǎ acum, to ţi copiii s-ar fi îmboln ǎvit sau ar fi murit.
— Çtiu, murmur ǎ Seldon. Çtiu.
Plecǎ de-acolo, f ǎrǎ nici o ţint ǎ, şi aproape c ǎ nu o vǎzu pe Dors atunci
când trecu pe lâng ǎ ea. Îl apuc ǎ de cot:
— Ce-i cu figura asta pe tine? Pari îngrijorat.
— M-am gândit la visul Wandei, acela cu moartea-limonad ǎ.
— Çi eu, dar pân ǎ acum n-am reu şit sǎ descopǎr nimic care s ǎ-mi
confirme b ǎnuielile.
— Nu pot s ǎ nu m ǎ gândesc la posibilitatea otr ǎvirii.
— Nu te mai gândi. Te asigur c ǎ fiecare buc ǎţicǎ din mâncarea care a fost
adusǎ la petrecerea asta a fost testat ǎ molecular. Çtiu, ai s ǎ spui din nou c ǎ
sunt paranoic ǎ, dar sarcina mea este s ǎ te protejez, iar eu asta şi fac.
—Çi totul este...
— Nici un pic de otrav ǎ. Te asigur.
Seldon zâmbi:
— Atunci, totul e în regul ǎ. Mǎ simt mai u şurat. N-a ş fi crezut...
— Sǎ sper ǎm cǎ nu, spuse sec Dors. Îns ǎ acum, mai mult decât alarma
asta fals ǎ cu otrava, m ǎ îngrijoreaz ǎ faptul c ǎ peste câteva zile vei merge în
audien ţǎ la monstrul acela, Tennar.
— Nu-i mai spune monstru, Dors. Fii prudent ǎ. Suntem înconjura ţi de
urechi şi de limbi.
Dors coborî imediat vocea:
— Cred cǎ ai dreptate. Prive şte în jur. Toate figurile astea zâmbitoare... şi
totu şi, cine ştie care dintre "prietenii" no ştri va da raportul agen ţilor sau
şefului, la sfâr şitul petrecerii? Of, oamenii! Nici nu ţi-ar veni s ǎ crezi cǎ mai
pot exista astfel de uneltiri josnice, dup ǎ mii de secole de existen ţǎ. Mi se
pare un lucru atât de inutil! Çi totu şi, ştiu cât r ǎu ţi se poate face. De aceea
voi merge cu tine, Hari.
— Imposibil, Dors. Nu vei face decât s ǎ complici lucrurile. Voi merge
singur şi nu voi p ǎţi nimic.
— Habar nu ai cum s ǎ-l iei pe general.
Seldon f ǎcu o min ǎ serioas ǎ:
— Çi ce, tu ştii? Ai vorbit exact ca Elar. Çi el este convins c ǎ sunt un biet
naiv neajutorat. Çi el vrea s ǎ vin ǎ cu mine... sau, mai degrab ǎ, sǎ meargǎ în
locul meu... M ǎ întreb câ ţi oameni de pe Trantor ar fi dispu şi sǎ-mi ia locul.
Dup ǎ care ad ǎugǎ, sarcastic:
— Zeci? Milioane?

12
 Timp de zece ani, Imperiul Galactic nu avusese Împ ǎrat, îns ǎ modul în
care erau administrate domeniile Palatului Imperial nu ar ǎta acest lucru.
Obiceiurile formate de-a lungul miilor de ani continuau chiar şi în absen ţa
Împ ǎratului.
Asta însemna, desigur, c ǎ nu exista nici o persoan ǎ îmbr ǎcat ǎ în robe
Imperiale care s ǎ prezideze formalit ǎţile de un fel sau altul. Nici o voce
Imperial ǎ care sǎ dea ordine; nici o dorin ţǎ Imperial ǎ care sǎ fie adus ǎ la
cunoştin ţa tuturor; nu se f ǎceau sim ţite mul ţumirile sau sup ǎrǎrile
Imperiale; distrac ţiile Imperiale nu mai însufle ţeau Palatul; bolile Imperiale
nu îl mai întunecau. Apartamentele Împ ǎratului din Micul Palat erau p ǎrǎ-
site... familia Imperial ǎ nu mai exista.
Çi totu şi, armata de gr ǎdinari p ǎstra domeniile într-o perfect ǎ stare. O
armat ǎ de servitori ţinea cl ǎdirile într-o forma de vârf. Patul Împ ǎratului —
niciodat ǎ folosit — era aranjat în fiecare zi, cu cear şafuri curate; camerele
erau ţinute curate; totul func ţiona impecabil; şi întreaga echip ǎ Imperial ǎ, de
la vârf şi pân ǎ la bazǎ, lucra la fel ca întotdeauna. Func ţionarii superiori
dǎdeau ordine ca şi când Împ ǎratul ar fi tr ǎit, comenzi care ştiau c ǎ ar fi fost
date de însu şi Împ ǎratul. În foarte multe cazuri, în special în e şaloanele
superioare, personalul era acela şi ca şi în ultima zi de via ţa a lui Cleon. Noul
personal angajat era instruit cu mare aten ţie, pentru a se conforma tradi ţiilor
pe care trebuiau s ǎ le serveasc ǎ.
Era ca şi cum Imperiul, obi şnuit cu domnia unui Împ ǎrat, spera ca
aceast ǎ "domnie fantom ǎ" sǎ-l ţin ǎ unit.
Junta ştia acest lucru... sau, dac ǎ nu-l ştia, îl intuia vag. În zece ani, nici
unul dintre acei militari care cârmuise Imperiul nu se mutase în
apartamentele personale ale Împ ǎratului, din Micul Palat. Oricare ar fi fost
puterea acestor oameni, ei nu erau Imperiali, şi ştiau c ǎ nu aveau nici un
drept acolo. Gloata care suporta pierderea libert ǎţii nu ar fi suportat vreun
semn de lips ǎ de respect la adresa Împ ǎratului... fie el viu sau mort.
Nici generalul Tennar nu se mutase în frumoasa cl ǎdire care ad ǎpostise
Împ ǎraţii din peste zece dinastii diferite, timp de atâta vreme. Î şi alesese
locuin ţa şi biroul într-una din cl ǎdirile construite la periferia domeniilor —
micu ţe, dar construite ca ni şte fort ǎreţe, suficient de solide pentru a suporta
un asediu, înconjurate de cl ǎdiri mai mici care ad ǎposteau o enorm ǎ for ţǎ de
securitate.
Tennar era îndesat şi avea musta ţǎ. Nu era vorba de o musta ţǎ dahlit ǎ,
viguroas ǎ şi abundent ǎ, ci de una retezat ǎ deasupra buzei superioare, l ǎsând
descoperit ǎ o micǎ fâşie de piele între marginea must ǎţii şi buz ǎ. Musta ţa era
roşcat ǎ; ochii alba ştri, reci. Fusese probabil un b ǎrbat frumos în tinere ţe, dar
faţa era acum durdulie, iar ochii sem ǎnau cu ni şte fante prin care, mai mult
decât orice alt sentiment, r ǎzbǎtea mânia.
Aşa cǎ spuse mânios — ca unul care se sim ţea st ǎpân absolut peste
milioane de lumi şi care totu şi nu îndr ǎznea sǎ-şi spun ǎ Împǎrat — spre
Hender Linn:
— Pot întemeia o dinastic proprie.
Privi împrejur, încruntat:
— Ǎsta nu-i un loc demn de st ǎpânul Imperiului.
Linn spuse blajin:
— Important este s ǎ fii st ǎpân. Mai bine s ǎ fii st ǎpân într-o colib ǎ decât
marionet ǎ într-un palat.
— Dar şi mai bine este s ǎ fii st ǎpân într-un palat. De ce nu?
Linn avea gradul de colonel, de şi nu participase niciodat ǎ la vreo acţiune militar ǎ.
Funcţia lui era s ǎ-i spun ǎ lui Tennar ceea ce vroia s ǎ aud ǎ — şi de a transmite
celorlal ţi ordinele acestuia, neschimbate. Din când în când — dacǎ
se putea face f ǎrǎ riscuri — încerca s ǎ-l îndrume pe Tennar spre ac ţiuni mai
prudente.
Linn era bine cunoscut ca "Lacheul lui Tennar" şi ştia asta. Nu îl deranja
foarte tare. Ca lacheu, era în siguran ţǎ... fusese martor la pr ǎbu şirea altora,
prea mândri pentru a fi lachei.
Va sosi o vreme, desigur, când însu şi Tennar va fi înlocuit, în panorama
mereu schimb ǎtoare a juntei, dar Linn spera c ǎ îşi va da seama la timp,
salvându- şi pielea... Sau poate c ǎ nu va reu şi. Totul avea un pre ţ.
— Nu exist ǎ nici un motiv pentru care nu po ţi întemeia o dinastie,
generale, spuse Linn. Mul ţi alţii au f ǎcut-o, în lunga istorie a Imperiului.
Totu şi, este nevoie de timp pentru a şa ceva. Oamenii se adapteaz ǎ încet. De
obicei, de-abia cel de-al doilea sau al treilea din dinastie este acceptat ca
Împ ǎrat.
— Nu cred a şa ceva. Nu trebuie decât s ǎ mǎ proclam Împ ǎrat. Cine va
îndr ǎzni sǎ cârteasc ǎ? Pumnul meu este foarte puternic.
— Într-adev ǎr, generale. Puterea ta nu este pus ǎ la îndoial ǎ pe Trantor şi
în Suburbii, dar este posibil ca mul ţi în Provincie s ǎ nu accepte —
deocamdat ǎ — o nou ǎ dinastie Imperial ǎ.
— Suburbie sau Provincie, for ţa militar ǎ supune totul. Este o veche
maxim ǎ Imperial ǎ.
— Çi este valabil ǎ încǎ, spuse Linn, dar multe dintre provincii au for ţe
armate proprii şi s-ar putea s ǎ nu fie de partea ta. Tr ǎim vremuri grele.
— Deci, m ǎ sfǎtuie şti sǎ fiu prudent.
— Întotdeauna sfatul meu este de partea pruden ţei, generale.
— Într-o zi s-ar putea s ǎ consider c ǎ m-am s ǎturat de sfatul t ǎu.
Linn coborî capul:
— Eu nu dau decât sfaturile care cred c ǎ-ţi sunt bune şi utile, generale.
— Çi atunci când m ǎ tot pisezi la cap cu Hari Seldon, tot sfat bun se
cheam ǎ cǎ este?
— Este cel mai mare pericol pentru tine, generale.
— Mereu îmi spui asta, dar nu mi se pare c ǎ ai dreptate. Este un biet
profesor universitar.
— Într-adev ǎr, spuse Linn, dar pe vremuri a fost Prim Ministru.
— Çtiu, dar asta s-a întâmplat pe vremea lui Cleon. A mai f ǎcut ceva de-
atunci? Tr ǎim vremuri grele, guvernatorii din Provincie sunt refractari... şi tu
îmi spui c ǎ un profesor este cel mai mare pericol pentru mine? De ce?
Linn spuse cu mare precau ţie (pentru c ǎ trebuia s ǎ fii foarte prudent
atunci când îi d ǎdeai lec ţii generalului):
— Uneori este o gre şealǎ sǎ presupui c ǎ un om lini ştit şi care nu- ţi sare în
ochi este în acela şi timp inofensiv. Seldon n-a fost deloc inofensiv pentru cei
cu care s-a înfruntat. Acum dou ǎzeci de ani, mi şcarea Joranumit ǎ aproape c ǎ l-
a distrus pe puternicul Prim Ministru al lui Cleon, Eto Demerzel.
Tennar încuviin ţǎ, dar u şoara cut ǎ dintre sprâncene tr ǎda efortul de a- şi aminti
subiectul.
— Iar Seldon este cel care l-a distrus pe Joranum, spuse Linn, şi i-a urmat
lui Demerzel ca Prim Ministru. Mi şcarea Joranumit ǎ a supravie ţuit, îns ǎ
Seldon a reu şit în cele din urm ǎ sǎ o distrug ǎ şi pe aceasta, dar f ǎrǎ sǎ poat ǎ
împiedica asasinarea lui Cleon.
— Însǎ Seldon a supravie ţuit, nu-i a şa?
— Ai perfect ǎ dreptate. Seldon a supravie ţuit.
— Da, este ciudat. A nu împiedica asasinarea Împ ǎratului înseamn ǎ
moartea pentru Primul Ministru.
— Aşa s-ar fi cuvenit. Totu şi, junta i-a cru ţat viaţa. Se pare c ǎ aşa a
considerat c ǎ este mai în ţelept.
 — De ce?
Linn oft ǎ ca pentru sine:
— Exist ǎ ceva numit psihoistorie, generale.
— Nu cunosc nimic despre chestia asta, spuse foarte hot ǎrât Tennar.
De fapt, î şi aducea vag aminte c ǎ Linn încercase s ǎ-i vorbeasc ǎ de câteva
ori în leg ǎtur ǎ cu aceast ǎ ciudat ǎ colecţie de silabe. Niciodat ǎ nu dorise s ǎ
asculte şi Linn nu insistase. Tennar nu dorea s ǎ aud ǎ nici acum despre asta,
dar cuvintele lui Linn aveau parc ǎ o încǎrcǎtur ǎ foarte presant ǎ. Tennar se
gândi c ǎ poate ar fi mai bine s ǎ aplece urechea.
— Aproape nimeni nu ştie nimic despre ea, spuse Linn, îns ǎ exist ǎ
câţiva... intelectuali, care o g ǎsesc interesant ǎ.
—Çi ce este?
— Este un sistem matematic complex.
Tennar scutur ǎ din cap:
— Da, te rog s ǎ mǎ scute şti cu matematica. Çtiu s ǎ num ǎr diviziile
militare. Alte matematici nu-mi trebuie.
— Ideea este, spuse Linn, c ǎ psihoistoria poate face predic ţii asupra
viitorului.
Generalul holb ǎ ochii:
— Adicǎ Seldon ǎsta este un prezic ǎtor?
— Nu în modul obi şnuit. Este o chestie bine fundamentat ǎ ştiin ţific.
— Nu cred.
— Este greu de crezut, dar Seldon a devenit un fel de obiect de cult aici, pe
Trantor — şi în anumite locur i din Provincii. Psihoistoria — dacǎ poate fi
folosit ǎ pentru a prezice viitorul, sau chiar dac ǎ oamenii doar cred acest
lucru — poate fi un important sprijin pentru regim. Sunt sigur c ǎ ai în ţeles
deja, generale. Nu trebuie decât s ǎ prezici c ǎ regimul nostru va aduce pacea
şi prosperitatea Imperiului. Oamenii, crezând în acest lucru, vor ajuta ei
înşişi la îndeplinirea profe ţiei. Pe de alt ǎ parte, dac ǎ Seldon dore şte contrariul poate
prezice r ǎzboi civil şi ruin ǎ. Oamenii vor crede, bineîn ţeles, iar asta va destabiliza
regimul.
— În cazul ǎsta, colonele, s ǎ avem grij ǎ ca profeţiile psihoistoriei s ǎ fie aşa
cum vrem noi.
— Seldon face profe ţiile, şi se pare c ǎ nu este un prieten al regimului
nostru. Este important, generale, s ǎ facem deosebirea între Hari Seldon şi
Proiectul care se desf ǎşoarǎ la Universitatea Streeling pentru a des ǎvâr şi
psihoistoria. Psihoistoria ne poate fi extrem de util ǎ, dar asta numai dac ǎ nu
este folosit ǎ de Seldon.
— Çi exist ǎ alţii care o pot face în locul lui?
— O, da, dar trebuie s ǎ scǎpǎm de Seldon.
— Çi ce-i atât de greu? Un ordin de execu ţie... şi gata, s-a terminat.
— Ar fi mai bine, generale, ca guvernul s ǎ nu fie implicat direct în aceast ǎ
treab ǎ.
— Explic ǎ-te!
— Am aranjat s ǎ aib ǎ o întâlnire cu tine, astfel încât s ǎ-ţi poţi folosi
talentele pentru a-i verifica personalitatea. Vei putea judeca atunci dac ǎ
unele sugestii la care m ǎ gândesc eu sunt valabile sau nu.
—Çi când trebuie s ǎ aibǎ loc întâlnirea?
— Trebuia s ǎ aibǎ loc foarte curând, dar unii dintre oamenii s ǎi care
lucreaz ǎ la Proiect au cerut o amânare de câteva zile, din cauz ǎ cǎ erau în
mijlocul anivers ǎrii zilei de na ştere a lui Seldon... a şaizecea, pare-se. S-a
considerat c ǎ este mai în ţelept s ǎ permitem o amânare de o s ǎpt ǎmân ǎ.
— De ce? întreb ǎ Tennar. Îmi displace s ǎ dǎm semne de sl ǎbiciune.
— Foarte adev ǎrat, generale. Foarte adev ǎrat. Instinctele tale sunt, ca
întotdeauna, corecte. Totu şi, am apreciat c ǎ ar fi spre binele statului s ǎ aflǎm
ce implic ǎ aniversarea zilei de na ştere... care are loc chiar acum.
— De ce?
— Orice informa ţie este util ǎ. N-ai vrea s ǎ vezi câteva înregistr ǎri f ǎcute la
aniversare?
Figura generalului r ǎmase întunecat ǎ:
— Este necesar?
— Cred c ǎ ţi se va p ǎrea interesant.
Înregistrarea — imagine şi sunet — era excelent ǎ şi veselia prezent ǎ la
aniversare umplu camera auster ǎ a generalului.
Vocea şoptit ǎ a lui Linn f ǎcea comentarii:
— Cea mai mare parte din ceea ce vezi, generale, are loc în complexul
Proiectului, dar este implicat tot restul Universit ǎţii. Vom avea peste câteva
momente o vedere luat ǎ de sus, şi vei vedea c ǎ aniversarea acoper ǎ o zonǎ
vast ǎ. De fapt, de şi nu am acum disponibile toate dovezile, exist ǎ câteva
colţuri pe planet ǎ — cele mai multe fiind Universit ǎţi şi sedii de sector — unde
au loc ceea ce putem numi "manifest ǎri de simpatie". S ǎrb ǎtorile continu ǎ şi
vor dura cel pu ţin înc ǎ o zi.
— Vrei sǎ-mi spui c ǎ asta-i o s ǎrbǎtoare r ǎspândit ǎ în întreg Trantor-ul?
— Da, afecteaz ǎ doar clasele intelectuale, îns ǎ are o r ǎspândire
neobi şnuit ǎ. S-ar putea chiar s ǎ auzim ecouri de pe alte lumi în afar ǎ de
Trantor.
— De unde ai f ǎcut rost de înregistrarea asta?
Linn zâmbi:
— Avem oameni infiltra ţi în Proiect, informatori siguri. Nimic nu se poate
întâmpla f ǎrǎ ştirea noastr ǎ.
— Deci, Linn, care sunt concluziile tale?
— Eu am impresia c ǎ Hari Seldon se afl ǎ în centrul unui cult al
personalit ǎţii. S-a identificat atât de mult cu psihoistoria încât dac ǎ ar fi sǎ
scǎpǎm de el într-o manier ǎ prea f ǎţişǎ, am distruge iremediabil credibilitatea
acestei ştiin ţe. Un lucru care nu ne poate ajuta cu nimic. Pe de alt ǎ parte,
generale, Seldon îmb ǎtrâne şte şi nu este greu s ǎ ne imagin ǎm cǎ va fi înlocuit
de altcineva: cineva ales de noi, adept al scopurilor şi speran ţelor noastre
pentru Imperiu. Dac ǎ Seldon ar putea fi înl ǎturat astfel încât totul s ǎ par ǎ
natural, de altceva nici nu avem nevoie.
—Çi crezi c ǎ ar trebui s ǎ mǎ întâlnesc cu el? întreb ǎ generalul.
— Da, pentru a-i aprecia personalitatea şi a decide ce trebuie s ǎ facem.
Dar trebuie s ǎ fim pruden ţi, pentru c ǎ este un om cu mare popularitate.
— Am mai avut eu de-a face cu oameni populari, spuse întunecat Tennar.

13

— Da, spuse Hari Seldon, a fost un mare triumf. M-am sim ţit minunat.
Abia aştept s ǎ împlinesc şaptezeci de ani, ca s ǎ se repete totul. Dar adev ǎrul
este cǎ sunt epuizat.
— Atunci ofer ǎ-ţi o noapte bun ǎ de somn, tat ǎ, spuse Raych zâmbind. Un
remediu foarte la îndemân ǎ.
— Nu ştiu cât de bine m ǎ pot odihni, când peste câteva zile trebuie s ǎ mǎ
întâlnesc cu marele nostru conduc ǎtor.
— Nu vei merge singur, spuse hot ǎrât ǎ Dors Venabili.
Seldon se încrunt ǎ:
— Nu m ǎ mai bate la cap, Dors. Este foarte important s ǎ merg singur.
— Nu vei fi în siguran ţǎ dacǎ vei merge singur. Î ţi aduci aminte ce s-a
întâmplat acum zece ani, când ai refuzat s ǎ mǎ laşi sǎ te însoţesc pentru a-i
întâmpina pe gr ǎdinari?
— N-am cum s ǎ uit, Dors, îmi aduci aminte de câte dou ǎ ori pe
sǎpt ǎmân ǎ. Totu şi, în cazul de fa ţǎ inten ţionez sǎ merg singur. Ce mi-ar
putea face dac ǎ merg acolo ca un om b ǎtrân, absolut inofensiv, pentru a afla
ce doreşte de la mine?
— Ce crezi cǎ vrea? spuse Raych împreunând mâinile.
— Cred cǎ vrea ceea ce a vrut şi Cleon dintotdeauna. Voi descoperi c ǎ a
aflat despre capacitatea psihoistoriei de a prezice viitorul, şi va dori s ǎ o
foloseascǎ în scopuri personale. Acum aproape treizeci de ani i-am spus lui
Cleon cǎ psihoistoria nu era înc ǎ în stadiul de a face a şa ceva. I-am spus asta
în tot timpul cât am fost Prim Ministru... iar acum va trebui s ǎ-i spun
generalului Tennar acela şi lucru.
— De unde ştii c ǎ te va crede? spuse Raych.
— Am sǎ mǎ gândesc eu la ceva care s ǎ-l conving ǎ.
— Nu vreau s ǎ mergi singur, spuse Dors.
— Dorin ţa ta nu schimb ǎ lucrurile, Dors.
În acest moment, fur ǎ întrerup ţi de Tamwile Elar.
— Eu sunt singurul de aici care nu face parte din familie, spuse el. Nu
ştiu dac ǎ pǎrerea mea ar fi binevenit ǎ.
— Dǎ-i drumul, spuse Seldon. Unde intr ǎ unul, intr ǎ toţi.
— Aş dori s ǎ sugerez un compromis. Ce-ar fi s ǎ mergem câ ţiva dintre noi
cu Maestrul? Mai mul ţi. Ne vom comporta ca o escort ǎ triumf ǎtoare, un fel de
final al anivers ǎrii zilei de na ştere... Sta ţi, nu vreau s ǎ spun c ǎ vom da buzna
cu toţii în biroul generalului. De fapt, nici nu vom intra pe domeniile
Palatului Imperial. Vom sta în ni şte camere de hotel, în Sectorul Imperial,
imediat în vecin ǎtatea domeniilor — Hotelul Sfâr şitul Cupolei va fi tocmai
potrivit — şi ne vom oferi o zi de distrac ţie.
— Exact asta îmi lipsea! pufni Seldon. O zi de distrac ţii.
— Nu tu, Maestre, spuse prompt Elar. Tu te vei întâlni cu generalul Tennar.
Îns ǎ noi vom da celor din Sectorul Imperial o idee despre
popularitatea ta... poate c ǎ şi generalul va lua not ǎ de acest lucru. Dac ǎ ştie
cǎ noi î ţi aştept ǎm întoarcerea, poate c ǎ se va comporta cuviincios.
Urm ǎ o lini şte profund ǎ. În cele din urm ǎ, Raych spuse:
— Mi se pare prea exhibi ţionist ǎ solu ţia. Nu se potrive şte cu imaginea pe
care o are lumea despre tata.
— Pe mine nu m ǎ intereseaz ǎ imaginea lui Hari, spuse Dors. M ǎ
intereseaz ǎ siguran Ua lui. Eu zic c ǎ dacǎ nu ne putem impune prezen ţa
în faţa generalului, pe domeniile Imperiale, atunci am putea m ǎcar sǎ ne
adun ǎm în num ǎr cât mai mare în apropierea lui. Este cel mai bun lucru pe care-
l putem face. Mul ţumesc, Dr. Elar, a fost o sugestie foarte bun ǎ.
— Mie nu-mi place, spuse Seldon.
— Mie da, spuse Dors. Çi dacǎ astfel m ǎ pot apropia cât mai mult posibil
pentru a- ţi asigura protec ţia, atunci insist asupra solu ţiei.
Manella, care ascultase pân ǎ atunci f ǎrǎ sǎ intervin ǎ, spuse:
— Ar putea fi amuzant s ǎ facem o vizit ǎ la Hotelul Sfâr şiul Cupolei.
— Nu la distrac ţie m ǎ gândesc eu, spuse Dors. Dar votul meu este pentru.
Çi aşa rǎmase stabilit. În ziua urm ǎtoare, dou ǎzeci dintre cei mai
importan ţi membri ai Proiectului de Psihoistorie traser ǎ la Hotelul Sfâr şitul
Cupolei, închiriind camere care d ǎdeau înspre domeniile Palatului Imperial.
În urm ǎtoarea sear ǎ, Hari Seldon, escortat de g ǎrzile înarmate ale
generalului, fu dus în audien ţǎ.
Aproape în acela şi timp, Dors Venabili disp ǎru, dar absen ţa ei nu fu
remarcat ǎ imediat. Iar când fu remarcat ǎ, nimeni nu reu şi sǎ-şi dea seama ce
i se întâmplase. Nelini ştea lu ǎ locul atmosferei de bun ǎ dispozi ţie.

14

Dors Venabili tr ǎise timp de zece ani pe domeniile Palatului Imperial. Ca

soţie a Primului Ministru, avea acces în orice loc de pe domeniu şi putea trece
liber frontiera dintre cupol ǎ şi zona deschis ǎ; codul de intrare erau
amprentele sale digitale.
În confuzia care urm ǎ asasin ǎrii lui Cleon, codul ei nu fusese niciodat ǎ
scos. Acum, când pentru prima oar ǎ de la acea zi îngrozitoare dorea s ǎ intre
în domeniul deschis, o putea face.
Çtiuse dintotdeauna c ǎ nu va reu şi u şor acest lucru decât o singur ǎ dat ǎ,
deoarece, dup ǎ descoperire, codul ei va fi scos... dar ocazia sosise acum.
Intrând în zona deschis ǎ, remarc ǎ o brusc ǎ întunecare a cerului şi sim ţi o
considerabil ǎ scǎdere a temperaturii. Lumea de sub cupol ǎ era ţinut ǎ
întotdeauna noaptea un pic mai luminat ǎ decât în noaptea natural ǎ, iar în
timpul zilei lumina era un pic mai atenuat ǎ. Çi, bineîn ţeles, temperatura de
sub cupol ǎ era întotdeauna un pic mai blând ǎ decât cea de afar ǎ.
Majoritatea trantorienilor nu erau con ştien ţi de acest lucru, deoarece î şi
petreceau întreaga via ţǎ sub cupol ǎ. Pentru Dors, aspectele acestea nu aveau
însǎ nici o importan ţǎ.
O lu ǎ pe autostrada central ǎ aflat ǎ în vecin ǎtatea Hotelului Sfâr şitul
Cupolei. Era, desigur, puternic luminat ǎ, astfel încât cerul întunecat nu avea
nici o influen ţǎ.
Dors ştia cǎ nu va parcurge nici m ǎcar o sut ǎ de metri înainte de a fi
oprit ǎ. Prezen ţa ei avea sǎ fie imediat detectat ǎ.
Într-adev ǎr, nu se în şelǎ. Îşi fǎcu apari ţia un mic automobil şi gardianul
strig ǎ prin fereastr ǎ:
— Ce faci aici? Unde mergi?
Dors nu-l lu ǎ în seam ǎ, şi- şi continu ǎ drumul.
Gardianul strig ǎ:
— Stai!
Apoi ap ǎsǎ puternic pe frâne şi ieşi din automobil. Exact asta î şi dorea şi
Dors.
Gardianul ţinea neglijent un blaster în mân ǎ... nu amenin ţa cu folosirea
lui, doar îi demonstra existen ţa.
— Num ǎrul de identificare, spuse el.
— Am nevoie de ma şina ta, spuse Dors.
— Ce?!
Gardianul p ǎrea ofensat:
— Num ǎrul de identificare. Imediat!
De data aceasta, ridic ǎ blasterul.
— Nu ai nevoie de num ǎrul meu de identificare, spuse calm Dors.
Apoi se îndrept ǎ spre gardian.
Gardianul f ǎcu un pas înapoi:
— Dacǎ nu te opre şti şi nu-mi prezin ţi num ǎrul de identificare, te distrug.
— Nu! Arunca blasterul.
Gardianul strânse buzele. Degetul s ǎu se îndrept ǎ spre contact, dar
înainte s ǎ termine mi şcarea, era pierdut.
Dup ǎ aceea nu reu şi sǎ descrie cu acurate ţe ceea ce i se întâmplase. Nu
spunea decât: "De unde era s ǎ ştiu c ǎ aveam de-a face cu Tigroaica?" (Mai
târziu avea s ǎ fie mândru de aceast ǎ întâlnire.) "S-a mi şcat atât de rapid,
încât n-am v ǎzut prea bine ce s-a întâmplat. În primul moment eram gata s ǎ
o pulverizez — credeam c ǎ este o nebun ǎ — şi în cel urm ǎtor mi-am dat seama
cǎ eram complet învins."
Dors îl prinse strâns pe gardian de mâna cu care ţinea blasterul şi i-o
ridic ǎ în sus.
— Dacǎ nu arunci imediat blasterul, spuse ea, î ţi rup bra ţul.
Gardianul sim ţi un fel de strânsoare mortal ǎ cuprinzându-i pieptul şi împiedicându-
l s ǎ respire. Dându- şi seama cǎ nu avea nici o şansǎ, arunc ǎ blasterul.
Dors Venabili îl eliber ǎ, dar înainte ca gardianul s ǎ facǎ o mişcare, acesta
se trezi holbându-se la propriul blaster, ţinut de mâna lui Dors.
— Sper cǎ ţi-ai l ǎsat detectorii la locul lor, spuse Dors. Nu raporta foarte
repede ceea ce ai p ǎţit. Mai bine stai şi gânde şte-te ce s ǎ le spui superiorilor
tǎi. Faptul c ǎ o femeie neînarmat ǎ ţi-a luat blasterul şi maşina ar putea
determina junta s ǎ renun ţe la serviciile tale.
Dors porni ma şina şi goni pe autostrada central ǎ. Locuise timp de zece ani
pe aceste domenii, şi acum ştia perfect unde se îndrepta. Ma şina în care se
afla — un automobil oficial — nu reprezenta un intrus pe domenii, şi în mod
normal nimeni nu avea s-o opreasc ǎ. Totu şi, trebuia s ǎ meargǎ cu vitez ǎ pentru
a ajunge repede la destina ţie. Automobilul gonea cu dou ǎ sute de kilometri pe or
ǎ.
Viteza ei atrase în cele din urm ǎ aten ţia. Nu lu ǎ în seam ǎ apelurile radio
care îi cereau s ǎ explice de ce mergea atât de repede şi în scurt timp
detectorii automobilului ei o avertizar ǎ cǎ era urm ǎrit ǎ de un alt automobil.
Çtia cǎ se va transmite un avertisment şi cǎ alte automobile îi vor a ştepta
sosirea, dar nu prea aveau ce face. Puteau doar s ǎ o pulverizeze... dar asta
nimeni nu era dispus s ǎ încerce, înainte de a face investiga ţii mai detaliate.
Când ajunse la cl ǎdirea spre care se îndreptase, o a şteptau dou ǎ
automobile. Ie şi senin ǎ din automobil îndreptându-se spre intrare.
Imediat în fa ţa ei r ǎsǎrir ǎ doi b ǎrbaţi, foarte uimi ţi cǎ şoferul ma şinii care
îi alarmase cu viteza ei exagerat ǎ era nu un gardian ci o femeie îmbr ǎcat ǎ în
haine civile.
— Ce faci aici? Ce-i cu graba asta?
— Am un mesaj important pentru colonelul Hender Linn, spuse calm
Dors.
— Serios? spuse aspru gardianul.
Între ea şi intrare se aflau acum patru b ǎrbaţi.
— Te rog sǎ-ţi prezin ţi num ǎrul de identificare.
— Nu m ǎ faceţi sǎ întârzii, spuse Dors.
— Ţi-am cerut num ǎrul de identificare.
— Mǎ faceţi sǎ pierd timpul.
Unul dintre gardieni spuse deodat ǎ:
— Çtiţi cu cine seam ǎnǎ? Cu soţia vechiului Prim Ministru. Dr. Venabili.
Tigroaica.
Fǎcur ǎ o scenǎ caraghioas ǎ, dându-se cu to ţii un pas înapoi, îns ǎ unul
dintre ei spuse:
— Eşti arestat ǎ.
— Serios? spuse Dors. Dac ǎ sunt Tigroaica, şti ţi probabil c ǎ sunt mult
mai puternic ǎ decât oricare dintre voi şi am reflexe mult mai rapide. V ǎ
sugerez ca to ţi patru s ǎ mǎ însoţiţi în ǎuntru, şi vom vedea ce are de spus colonelul
Linn.
— Eşti arestat ǎ! se auzi din nou şi patru blastere se îndreptar ǎ spre Dors.
— Bine, spuse Dors. Dac ǎ insista ţi.
Fǎcu o mi şcare rapid ǎ şi doi gardieni se trezir ǎ dintr-o dat ǎ la pǎmânt, gemând,
în timp ce Dors st ǎtea cu câte un blaster în fiecare mân ǎ.
 — Am încercat s ǎ nu-i r ǎnesc, spuse ea, dar este posibil s ǎ le fi luxat
încheieturile. A ţi mai r ǎmas doi şi pot trage mult mai repede decât voi. Dac ǎ
faceţi cea mai mic ǎ mi şcare — cea mai mic ǎ — va trebui s ǎ renun ţ la obiceiul
de o viaţǎ şi vǎ voi ucide. Asta îmi va face mult r ǎu şi vǎ rog sǎ nu m ǎ
obliga ţi.
Cei doi gardieni r ǎmaser ǎ într-o t ǎcere absolut ǎ... nici o mi şcare.
— Vǎ sugerez ca voi doi s ǎ mǎ escorta ţi pân ǎ la colonel, apoi pute ţi solicita
ajutor medical pentru camarazii vo ştri.
Sugestia nu era necesar ǎ. Colonelul Linn ie şi din biroul s ǎu.
— Ce se întâmpl ǎ aici? întreb ǎ el. Ce...
Dors se întoarse spre el:
— Aha! Da-mi voie s ǎ mǎ prezint. Sunt Dr. Dors Venabili, so ţia
Profesorului Hari Seldon. Am venit s ǎ te vǎd pentru o problem ǎ important ǎ.
Aceştia patru au încercat s ǎ mǎ opreascǎ, iar rezultatul este c ǎ doi dintre ei
sunt r ǎniţi destul de grav. Trimite-i pe to ţi la treburile lor şi haide s ǎ vorbim.
Nu- ţi fac nici un r ǎu.
Linn privi ţint ǎ la cei patru gardieni, apoi la Dors. Spuse, calm:
— Nu vrei s ǎ-mi faci nici un r ǎu? Deşi patru gardieni nu au reu şit sǎ te
opreascǎ, vor veni imediat o mie, dac ǎ îi chem.
— Atunci cheam ǎ-i, spuse Dors. Oricât de repede ar sosi, nu vor reu şi sǎ
te salveze, dac ǎ mǎ hot ǎrǎsc sa te ucid. Trimite-i de aici pe gardieni, şi hai s ǎ
vorbim civilizat.
Linn sc ǎpǎ de gardieni şi spuse:
— Foarte bine, intr ǎ şi hai s ǎ vorbim. Te avertizez îns ǎ, Dr. Venabili... eu
nu uit repede.
— Nici eu, spuse Dors.
Intrar ǎ împreun ǎ în sediul lui Linn.

15

Linn spuse, cu o polite ţe desǎvâr şit ǎ:

— Spune-mi pentru ce anume te afli aici, Dr. Venabili.
Dors zâmbi. Un zâmbet care nu avea nimic amenin ţǎtor şi totu şi nu se
putea spune c ǎ era amabil.
— Pentru început, spuse ea, am venit aici pentru a- ţi demonstra c ǎ pot
veni.
— Da?
— Da. Soţul meu a fost luat şi dus la audien ţa cu generalul într-un
automobil oficial, sub escort ǎ înarmat ǎ. Eu am p ǎrǎsit hotelul aproximativ în
acelaşi timp cu el, pe jos şi neînarmat ǎ — iat ǎ-m ǎ aici — dar cred ca am ajuns
înaintea lui. A trebuit s ǎ trec de cinci gardieni, dac ǎ e sǎ-l pun la socoteal ǎ şi
pe acela de la care am împrumutat ma şina. A ş fi trecut şi de cincizeci dac ǎ
era nevoie.
Linn d ǎdu flegmatic din cap:
— Am în ţeles cǎ ţi se mai spune Tigroaica.
— Aşa mi se mai spune... Acum, dup ǎ ce am ajuns la tine, sarcina mea
este sǎ am grij ǎ ca soţul meu s ǎ nu p ǎţeascǎ nimic r ǎu. S-a aventurat în
bârlogul generalului — dacǎ mi se permite s ǎ fiu pu ţin teatral ǎ — şi vreau s ǎ
iasǎ de aici nev ǎtǎmat.
— Din câte ştiu eu, so ţul t ǎu nu va p ǎţi nimic r ǎu în urma acestei
întâlniri. Dar dac ǎ eşti atât de îngrijorat ǎ, pentru ce ai venit la mine? De ce
nu te-ai dus direct la general?
— Pentru c ǎ, dintre voi doi, tu e şti cel cu creierul.
 Se fǎcu o scurt ǎ pauzǎ, dup ǎ care Linn spuse:
— Asta ar fi o remarc ǎ extrem de periculoasa — dacǎ ar fi auzit ǎ de alţii.
— Mai periculoas ǎ pentru tine decât pentru mine, a şa cǎ ai grij ǎ sǎ nu fie
auzit ǎ... Acum, dac ǎ îţi închipui c ǎ pot fi potolit ǎ şi îndep ǎrtat ǎ... dacǎ îţi
închipui c ǎ soţul meu poate fi închis sau condamnat la moarte, iar eu nu voi
fi în stare s ǎ fac nimic... î ţi faci iluzii.
Ar ǎtǎ spre cele dou ǎ blastere care se odihneau pe mas ǎ înaintea ei:
— Am intrat pe aceste domenii f ǎrǎ sǎ am nimic la mine. Am ajuns în
imediata ta vecin ǎtate cu dou ǎ blastere. Dac ǎ nu a ş fi avut blastere, a ş fi avut
cu ţite, şi m ǎ pricep s ǎ le mânuiesc ca un expert. Çi dacǎ n-aş fi avut nici
blastere, nici cu ţite, trebuie s ǎ ştii c ǎ sunt totu şi o persoan ǎ formidabil ǎ.
Masa asta la care st ǎm este construit ǎ dintr-un metal foarte rezistent.
— Într-adev ǎr.
Dors ridic ǎ mâinile, cu degetele desf ǎcute, ca pentru a ar ǎta cǎ nu purta
nici o arm ǎ. Apoi le coborî pe mas ǎ şi îi mângâie suprafa ţa cu palmele.
Fǎrǎ veste, r idic ǎ pumnul şi îl apoi îl repezi asupra mesei cu o izbitur ǎ
puternic ǎ. Se produse un sunet de parc ǎ s-ar fi lovit metal cu metal. Zâmbi şi
ridic ǎ mâinile.
— N-am nici o zgârietur ǎ, spuse ea, n-am nici o durere. Dar po ţi observa
cǎ masa este u şor turtit ǎ acolo unde am lovit. Dac ǎ aş lovi la fel de puternic
în cǎpǎţâna unei persoane, craniul i-ar exploda. N-am f ǎcut niciodat ǎ un
asemenea lucru; de fapt, niciodat ǎ n-am ucis pe cineva, de şi am r ǎnit mai
mul ţi. Totu şi, dacǎ Profesorul Seldon p ǎţeşte ceva...
— Iar ǎşi amenin ţi...
— Fac promisiuni. Dac ǎ Profesorul Seldon iese nev ǎtǎmat, nu voi face
nimic. Altfel, colonele Linn, voi fi obligat ǎ sǎ te schilodesc sau s ǎ te ucid şi —
îţi promit — voi face acela şi lucru şi cu generalul Tennar.
— Nu poţi face faţǎ unei întregi armate, spuse Linn, indiferent cât de
tigroiac ǎ ai fi. Ce zici?
—Basmele se r ǎspândesc repede, spuse Dors, şi sunt exagerate. Nu e
felul meu s ǎ mǎ comport ca o tigroaic ǎ, dar despre mine s-au spus mai multe
basme decât adev ǎruri. Gardienii t ǎi au dat înapoi când m-au recunoscut, şi
vor r ǎspândi aceast ǎ întâmplare, acordându-mi mult mai multe merite
povestind cum am ajuns la tine. Chiar şi o armat ǎ ar ezita s ǎ mǎ atace,
colonele Linn, dar dac ǎ totu şi ar face-o şi m-ar distruge, teme-te de indig-
narea poporului. Junta men ţine ordinea, dar o face cu destul ǎ greutate şi nu ţi-
ar conveni s ǎ intervin ǎ ceva care sǎ înr ǎut ǎţeascǎ lucrurile. Acum
gândeşte-te cât de simpl ǎ este alternativa. Profesorul Seldon nu trebuie s ǎ
pǎţeascǎ nimic r ǎu.
— Nu avem deloc inten ţia de a-i face r ǎu.
— Atunci, pentru ce este nevoie de audien ţǎ?
— Nu-i nici un mister! Generalul este curios s ǎ afle despre psihoistorie.
Dosarele guvernului ne sunt accesibile oricând. Fostul Împ ǎrat Cleon s-a
interesat de ea, Demerzel s-a interesat de ea când era Prim Ministru... De ce
sǎ nu ne interes ǎm şi noi? Avem chiar mai mult interes.
— De ce?
— Pentru c ǎ timpul a trecut. Din câte în ţeleg, psihoistoria a început ca o
idee în mintea Profesorului Seldon. A muncit la ea, cu o for ţǎ din ce în ce mai
mare şi cu grupuri de oameni din ce în ce mai numeroase, timp de aproape
treizeci de ani. A fost sprijinit de guvern. Deci, într-un fel, descoperirile şi
metodele lui apar ţin guvernului. Inten ţion ǎm sǎ-i punem câteva întreb ǎri
despre psihoistorie care, în acest moment, trebuie s ǎ fie mult mai avansat ǎ
decât în timpul lui Demerzel şi Cleon, şi aştept ǎm de la el s ǎ ne spun ǎ ceea
ce dorim s ǎ ştim. Vrem ceva mai practic decât imaginea unor ecua ţii care
unduiesc în aer. M ǎ înţelegi?
— Da, spuse Dors încruntându-se.
— Çi încǎ un lucru. S ǎ nu crezi c ǎ pericolul pentru so ţul t ǎu vine doar din
partea guvernului şi cǎ dacǎ pǎţeşte ceva asta înseamn ǎ cǎ trebuie s ǎ ne
ataci imediat pe noi. A ş dori sǎ-ţi atrag aten ţia cǎ Profesorul Seldon s-ar
putea s ǎ aibǎ du şmani personali.
— Am sǎ ţin cont de ceea ce mi-ai spus. Acum, doresc s ǎ faci astfel încât
sǎ fiu împreun ǎ cu soţul meu în timpul audien ţei la general. Vreau s ǎ mǎ
asigur cu ochii mei c ǎ este în siguran ţǎ.
— E greu de aranjat a şa ceva, şi este nevoie de timp. Ar fi de-a dreptul
imposibil s ǎ le întrerupem conversa ţia, dar dac ǎ aştepţi pân ǎ se termin ǎ...
— Fǎ-ţi timp şi rezolv ǎ. Sǎ nu îţi închipui c ǎ mǎ poţi trage pe sfoar ǎ.

16

Generalul îl examin ǎ pe Hari Seldon cu ochii larg deschi şi, bǎtând u şor darabana
cu degetele pe suprafa ţa biroului la care st ǎtea.
— Treizeci de ani, spuse el. Treizeci de ani, şi îmi spui c ǎ nici acum nu te
poţi prezenta cu nimic?
— Generale, au trecut de fapt dou ǎzeci şi opt de ani.
Tennar nu îl lu ǎ în seam ǎ:
— Çi totul pe cheltuiala guvernului. Çtii câte miliarde de credite au fost
investite în Proiectul t ǎu, Profesore?
— N-am ţinut socoteala, generale, dar am documentele şi îţi pot da
rǎspunsul în câteva secunde.
— Nici nou ǎ nu ne este greu s ǎ aflǎm. Guvernul, Profesore, nu este o
nesfâr şit ǎ surs ǎ de fonduri. S-au dus vremurile de odinioar ǎ. Nu mai avem
atitudinea învechit ǎ şi u şuratic ǎ a lui Cleon fa ţǎ de fonduri. Este greu de
mǎrit taxele şi avem nevoie de credite pentru multe lucruri. Te-am chemat
aici sperând c ǎ ne poţi ajuta în vreun fel cu psihoistoria ta. Dac ǎ nu poţi,
atunci trebuie s ǎ-ţi spun, foarte sincer, c ǎ vom fi nevoi ţi sǎ închidem robinetul.
Dac ǎ-ţi poţi continua cercet ǎrile f ǎrǎ sprijinul guvernului, arunci fǎ-o... deoarece
dac ǎ nu-mi ar ǎţi ceva care s ǎ merite cheltuiala, voi fi nevoit sǎ sistez finan
ţarea.
— Generale, îmi ceri ceva ce nu- ţi pot da. Dar dac ǎ ne tai fondurile,
renun ţi la viitor. D ǎ-mi timp şi...
— Multe guverne au auzit de la tine varianta cu "în viitor". Este adev ǎrat,
Profesore, c ǎ psihoistoria ta prezice instabilitatea juntei, instabilitatea
conducerii mele, pr ǎbu şirea ei în scurt ǎ vreme?
Seldon se încrunt ǎ:
— Metodele nu au ajuns în stadiul la care psihoistoria s ǎ poat ǎ face
preziceri ferme.
— Înţeleg cǎ psihoistoria face totu şi aceste predic ţii pe care ţi le-am
înşiruit, iar ele sunt cunoscute de cei care lucreaz ǎ la Proiectul t ǎu.
— Nu, spuse cu aprindere Seldon. Nu este adev ǎrat. Este posibil ca unii
dintre noi s ǎ fi interpretat unele rela ţii matematice pentru a spune c ǎ este o
form ǎ instabil ǎ de guvernare, dar sunt alte rela ţii care ar putea foarte bine
ar ǎta cǎ junta este stabil ǎ. Iat ǎ motivul pentru care trebuie s ǎ ne continu ǎm
munca. În acest moment, oricine poate folosi informa ţiile incomplete şi logica
imperfect ǎ pentru a ajunge la ce concluzii dore şte.
— Dar dac ǎ te hot ǎrǎşti sǎ prezin ţi concluzia c ǎ guvernul este instabil şi
cǎ psihoistoria garanteaz ǎ acest lucru — chiar dac ǎ de fapt lucrurile nu stau
astfel — asta nu ar cre şte instabilitatea?
 — Ba da, este foarte posibil generale. Dar dac ǎ am anun ţa ca guvernul
este stabil, s-ar putea ca asta s ǎ ajute la stabilitate. Aceea şi discu ţie am avut-
o cu Împ ǎratul Cleon de câteva ori. Este posibil ca psihoistoria s ǎ fie folosit ǎ
pentru a manipula sentimentele oamenilor şi pentru a ajunge la efecte pe
termen scurt. Îns ǎ pe termen lung, predic ţiile se pot dovedi incomplete sau de-
a dreptul gre şite, iar psihoistoria î şi va pierde toat ǎ credibilitatea, şi va fi
ca şi când nu ai fi existat.
— Suficient! Spune-mi cinstit! Ce crezi c ǎ arat ǎ psihoistoria referitor la
guvernul meu?
— Arat ǎ, credem noi, c ǎ sunt elemente de instabilitate în ea, dar nu
suntem — şi nu putem fi — siguri cu exactitate în care anume aspecte este
stabil ǎ şi în care este instabil ǎ.
— Cu alte cuvinte, psihoistoria î ţi spune ceea ce ai şti şi fǎrǎ psihoistorie,
iar pentru asta guvernul a investit nenum ǎrate gr ǎmezi de credite.
— Va veni vremea când psihoistoria ne va spune ceea ce nu putem afla
fǎrǎ ajutorul ei şi atunci investi ţia va fi recuperat ǎ, cu profituri incalculabile.
— Çi cât va dura pân ǎ vom ajunge în acel stadiu?
— Sper cǎ nu prea mult. Am f ǎcut progrese foarte încurajatoare în ultimii
câţiva ani.
Tennar b ǎtea din nou cu vârful degetelor în birou:
— Nu este suficient. Spune-mi acum ceva care s ǎ mǎ ajute. Ceva care s ǎ-
mi fie util.
Seldon cump ǎni bine, apoi spuse:
— Îţi pot preg ǎti un raport detaliat, dar asta va cere ceva timp.
— Sigur c ǎ va cere! Zile, luni, ani... şi nu va fi terminat niciodat ǎ. Mǎ iei
drept idiot?
— Nu, generale, bineîn ţeles cǎ nu. Totu şi, nici eu nu a ş dori s ǎ fiu luat
drept idiot. Î ţi pot spune ceva, dar responsabilitatea mi-o asum numai eu. Am
vǎzut ceva în cercet ǎrile mele psihoistorice, dar s-ar putea s ǎ fi interpretat
greşit ceea ce am v ǎzut. Totu şi, dacǎ insi şti...
— Insist.
— Ai vorbit adineauri de taxe. Ai spus c ǎ este greu s ǎ ridici taxele. Desigur.
Întotdeauna este greu. Fiecare guvern trebuie s ǎ-şi facǎ treaba
adunând venituri într-o form ǎ sau alta. Singurele dou ǎ moduri în care pot fi
obţinute aceste credite sunt: unu, prin a jefui un vecin; şi doi, convingând
proprii cet ǎţeni sǎ dea creditele de bun ǎ voie şi nesili ţi de nimeni. Având în
vedere cǎ Imperiul Galactic î şi conduce treburile într-un mod satisf ǎcǎtor de
mii de ani, nu avem posibilitatea de a jefui un vecin, decât ca rezultat al unei
rebeliuni ocazionale şi a reprim ǎrii sale. Asta îns ǎ nu se întâmpl ǎ prea des
pentru a sprijini guvernul în adunarea de fonduri... iar dac ǎ totu şi s-ar
întâmpla suficient de des, guvernul ar fi instabil şi nu ar avea via ţǎ lung ǎ.
Seldon î şi trase r ǎsuflarea şi continu ǎ:
— În consecin ţǎ, creditele se pot ob ţine prin convingerea cet ǎţenilor c ǎ
trebuie s ǎ dea guvernului o parte din veniturile lor. Este probabil ca, din
moment ce guvernul va lucra mai eficient, cet ǎţenii s ǎ-şi doreasc ǎ sǎ ofere
creditele în acest fel decât s ǎ le economiseasc ǎ — fiecare pentru el — tr ǎind
într-o anarhie periculoas ǎ şi haotic ǎ. Totu şi, deşi argumentul este rezonabil
şi cet ǎţenilor le-ar fi mai bine s ǎ plǎteascǎ taxe pentru a- şi asigura un guvern
stabil şi eficient, ei nu sunt foarte u şor de convins s ǎ facǎ acest lucru. Pentru
a depǎşi rezisten ţa cet ǎţenilor, guvernele trebuie s ǎ par ǎ cǎ nu încaseaz ǎ
prea multe credite, dar c ǎ asigur ǎ drepturile şi bunurile fiec ǎruia. Cu alte
cuvinte, trebuie s ǎ scadǎ procentajul luat din veniturile mici; trebuie s ǎ ia pe
diferite c ǎi din aceste sume înainte de aplicarea taxelor. Odat ǎ cu trecerea
timpului, situa ţia taxelor devine inevitabil din ce în ce mai complex ǎ, pe
mǎsur ǎ ce diferite lumi, sectoare şi centre economice pretind un tratament
mai special. Rezultatul este c ǎ partea de colectare a taxelor cre şte în
dimensiune şi complexitate, tinzând s ǎ devin ǎ incontrolabil ǎ. Cetǎţeanul
obişnuit nu poate în ţelege de ce sau cât de mult este taxat. Chiar şi agenţiile
de colectare a taxelor sunt adesea ele însele în încurc ǎtur ǎ. Mai mult, o parte
din ce în ce mai mare din fondurile colectate trebuie folosite pentru buna
func ţionare a agen ţiei de colectare a taxelor — între ţinerea arhivelor,
urm ǎrirea evaziunilor fiscale — astfel încât cantitatea de credite disponibile
pentru scopuri bune şi utile scade împotriva tuturor eforturilor noastre. În
final, situa ţia taxelor devine de necontrolat. Va inspira nemul ţumire şi
rebeliuni. C ǎrţile de istorie pun rebeliunile pe seama afaceri ştilor lacomi, po-
liticienilor pro şti şi corup ţi, r ǎzboinicilor brutali, viceregilor ambi ţioşi... dar
aceştia nu sunt decât indivizi care profit ǎ de pe urma cre şterii exagerate a
taxelor.
Generalul spuse aspru:
— Ai de gând s ǎ-mi spui c ǎ sistemul nostru de taxe este mult prea
complicat?
— Dacǎ nu ar fi complicat, spuse Seldon, ar fi un unicat în istorie. Dac ǎ
psihoistoria îmi poate spune un lucru sigur, acesta este cre şterea exagerat ǎ a
taxelor.
— Çi ce putem face în aceast ǎ privin ţǎ?
— Nu am cum s ǎ-ţi spun. Pentru asta a ş dori s ǎ fac un raport care —
dup ǎ cum spui — ar putea cere ceva timp înainte de a fi gata.
— Lasǎ-m ǎ cu raportul. Sistemul de taxe este prea complicat, nu-i a şa?
Asta vrei s ǎ-mi spui?
— Este foarte posibil, spuse prudent Seldon.
— Çi pentru a corecta aceast ǎ situa ţie, trebuie simplificat sistemul de
taxe... cât mai mult posibil.
— Va trebui s ǎ fac un studiu...
— Prostii! La cap ǎtul opus complexit ǎţii st ǎ simplitatea extrem ǎ. N-am
nevoie de un raport ca s ǎ aflu a şa ceva.
— Este a şa cum spui tu, generale, zise Seldon.
În acest moment, generalul ridic ǎ brusc privirea, ca şi cum ar fi fost
chemat... şi, într-adev ǎr, chiar fusese chemat. Încle ştǎ pumnii, şi imaginea
holografic ǎ a colonelului Linn al ǎturi de cea a lui Dors ap ǎrur ǎ deodat ǎ în
camer ǎ.
Dup ǎ un moment de perplexitate, Seldon exclam ǎ:
— Dors! Ce faci aici?
Generalul nu spuse nimic, dar sprâncenele i se lipir ǎ una de alta, într-o
încruntare.

17

Generalul avusese o noapte grea. Din cauza nelini ştii, la fel p ǎţise şi
colonelul. Acum se aflau fa ţǎ în faţǎ... nici unul nu se prea sim ţea în largul
lui.
— Mai spune-mi înc ǎ o dat ǎ ce-a fǎcut femeia asta, spuse generalul.
Linn st ǎtea de parc ǎ avea o mare greutate pe umeri:
— Femeia asta este Tigroaica. A şa i se spune. Parc ǎ nu e om. Este o atlet ǎ
fantastic ǎ, plin ǎ de încredere în propriile for ţe şi, generale, este de-a dreptul
însp ǎimânt ǎtoare.
— Te-a însp ǎimântat pe tine? O femeie?
— Am sǎ-ţi spun exact ce a f ǎcut şi am sǎ-ţi mai povestesc şi alte lucruri
referitoare la ea. Nu ştiu cât de adev ǎrate sunt toate pove ştile, dar ceea ce s-a
întâmplat ieri sear ǎ este foarte adev ǎrat.
Generalul ascult ǎ, umflându- şi obrajii cu aer.
— E r ǎu, spuse el dup ǎ aceea. Ce facem?
— Cred cǎ este clar ce trebuie s ǎ facem. Vrem psihoistoria...
— Da, o vrem, spuse generalul. Seldon mi-a zis ceva referitor la taxe care...
Dar nu conteaz ǎ. Deocamdat ǎ nu ne ocupam de asta. Continu ǎ.
Linn, care din cauza tulbur ǎrii sc ǎpǎ o scurt ǎ expresie de iritare,
continu ǎ:
— Dup ǎ cum am spus, vrem psihoistoria, dar nu-l vrem pe Seldon. El, în
orice caz, este un om aproape terminat. Cu cât îl studiez mai mult, cu atât îmi
dau seama c ǎ este un intelectual care tr ǎieşte de pe urma realiz ǎrilor din trecut.
A avut la dispozi ţie aproape treizeci de ani pentru a face din psihoistorie o ştiin
ţǎ plin ǎ de succese, dar a e şuat. F ǎrǎ el, cu ni şte oameni noi care s ǎ conduc ǎ
Proiectul, psihoistoria ar putea avansa mult mai rapid.
— Da, sunt de acord. Çi femeia?
— Ei bine, aici e o problem ǎ. Nu am luat-o în calcule, din cauz ǎ cǎ a avut
grij ǎ sǎ r ǎmân ǎ în umbr ǎ. Dar acum am convingerea ferm ǎ cǎ atâta timp cât
femeia asta este în via ţǎ, ne va fi foarte greu, poate chiar imposibil, s ǎ-l
înl ǎtur ǎm pe Seldon în mod pa şnic f ǎrǎ sǎ implic ǎm guvernul.
— Chiar crezi c ǎ ne va face buc ǎţi — pe mine şi pe tine — dacǎ va avea
impresia c ǎ i-am f ǎcut vreun r ǎu bǎrbatului ei? întreb ǎ generalul arborând o
expresie de dispre ţ.
— Cred cǎ o va face. Çi mai cred c ǎ va porni o rebeliune împotriva noastr ǎ.
Va face exact ceea ce a promis.
— Mi se pare c ǎ eşti cam la ş.
— Generale, te rog. Eu încerc s ǎ fiu rezonabil. Nu dau înapoi. Trebuie s ǎ
avem grij ǎ cu Tigroaica.
Fǎcu o pauz ǎ, apoi spuse din nou:
— De fapt, sursele mele de informa ţie m ǎ avertizaser ǎ. Recunosc c ǎ am
acordat prea pu ţin ǎ aten ţie acestei probleme.
—Çi cum inten ţionezi sa scapi de ea?
— Nu ştiu, spuse Linn.
Apoi, mai încet:
— Dar s-ar putea ca altcineva s ǎ ştie.

18

Seldon trecuse şi el printr-o noapte grea, iar ziua urm ǎtoare nu promitea
sǎ fie mult mai bun ǎ. Nu avusese de prea multe ori în via ţǎ motive s ǎ fie
sup ǎrat pe Dors. Dar de data aceasta, era foarte sup ǎrat.
— Ce prostie ai putut face! spuse el. Nu era suficient c ǎ stǎteam cu to ţii la
Hotelul Sfâr şitul Cupolei? Chestia asta era deja suficient ǎ pentru a da de
gândit unui conduc ǎtor paranoic c ǎ are loc vreo conspira ţie.
— Cum? Eram neînarma ţi, Hari. Era o distrac ţie, finalul anivers ǎrii zilei
tale de na ştere. Nu reprezentam nici o amenin ţare.
— Da, dar dup ǎ aceea a avut loc invazia ta asupra domeniilor Palatului. A
fost ceva de neiertat. Ai p ǎtruns pân ǎ la Palat pentru a te amesteca în
discu ţia mea cu generalul, de şi am spus clar — de mai multe ori — cǎ nu
doream s ǎ fii acolo. Aveam şi eu planurile mele, s ǎ ştii.
— Dorin ţele, ordinele şi planurile tale trec pe locul doi atunci când este
vorba de siguran ţa ta, spuse Dors. Pe mine m ǎ preocupa în principal
siguran ţa ta.
 — Nu eram în pericol.
— Eu nu pot face astfel de presupuneri cu atât de mare u şurin ţǎ. Au fost
dou ǎ atentate la via ţa ta. Ce te face s ǎ crezi cǎ nu va exista şi un al treilea?
— Cele dou ǎ atentate s-au produs pe vremea când eram Prim Ministru.
Atunci probabil c ǎ existau interese majore ca s ǎ fiu ucis. Dar acum? Cine ar
vrea sǎ omoare un matematician b ǎtrân?
— Asta este exact ceea ce vreau s ǎ aflu şi sǎ preîntâmpin. Voi începe prin
a face ni şte anchete chiar aici, la Proiect.
— Nu. Nu vei face decât s ǎ-mi deranjezi oamenii. Las ǎ-i în pace.
— Nu. Hari, sarcina mea este s ǎ te protejez. Timp de dou ǎzeci şi opt de ani m-
am str ǎduit s ǎ fac acest lucru. Nu m ǎ poţi opri acum.
Ceva în str ǎlucirea ochilor ei d ǎdea clar de în ţeles cǎ, indiferent de
ordinele lui Seldon, Dors avea de gând s ǎ procedeze a şa cum ştia ea.
Siguran ţa lui Seldon trecea pe primul plan.

19

— Pot sǎ te întrerup pu ţin, Yugo?

— Sigur, Dors, spuse Yugo Amaryl zâmbind larg. Tu nu reprezin ţi
niciodat ǎ o întrerupere. Cu ce î ţi pot fi de folos?
— Încerc sa aflu câteva lucruri, Yugo, şi m ǎ întreb dac ǎ nu cumva îmi po ţi
uşura situa ţia.
— Dacǎ pot...
— Exist ǎ în Proiectul vostru ceva numit Primul Radiant. Aud din când în
când... Hari vorbe şte despre el a şa cǎ ştiu cum arat ǎ atunci când este activat,
însǎ nu l-am v ǎzut niciodat ǎ funcţionând. A ş vrea sǎ vǎd.
Amaryl p ǎrea pu ţin încurcat:
— De fapt, Primul Radiant este cea mai bine p ǎzit ǎ parte a Proiectului, iar
tu nu te afli pe lista membrilor care au acces la el.
— Çtiu asta, dar ne cunoa ştem de dou ǎzeci şi opt de ani...
— Çi eşti soţia lui Hari. Cred c ǎ în cazul t ǎu putem închide ochii. Nu avem
definitivate decât dou ǎ aparate de acest fel. Unul este în biroul lui Hari, iar
celǎlalt se afl ǎ aici. Chiar aici, de fapt.
Dors privi cubul negru şi mic plasat pe biroul central. La o privire
superficial ǎ, nu d ǎdeai nici dou ǎ credite pe el.
— Acesta este? întreb ǎ ea.
— Da. În el sunt b ǎgate ecua ţiile care descriu viitorul.
— Çi cum ajungi la ele?
Amaryl închise un contact şi imediat camera se cufund ǎ în întuneric,
dup ǎ care se însufle ţi cu puncte str ǎlucitoare. Peste tot în jurul lui Dors se
aflau simboluri, linii, semne matematice de un fel sau altul. P ǎreau c ǎ se
mi şcǎ în spiral ǎ, însǎ atunci când î şi fixa ochii pe o por ţiune precis ǎ, stǎteau
locului.
— Deci acesta este viitorul? întreb ǎ ea.
— S-ar putea, spuse Amaryl oprind func ţionarea instrumentului. Am f ǎcut
o mǎrire la maximum, pentru ca s ǎ vezi simbolurile. F ǎrǎ mǎrire, nu se vede
altceva decât o re ţea luminoas ǎ în întuneric.
— Çi studiind acele ecua ţii, îţi poţi da seama ce ne rezerv ǎ viitorul?
— Teoretic, da.
Camera se lumin ǎ din nou, ar ǎtând ca de obicei.
— Însǎ exist ǎ dou ǎ dificult ǎţi, continu ǎ el.
— Da? Care?
— În primul rând, nici o minte omeneasc ǎ nu a creat acele ecua ţii în mod
direct. De câteva zeci de ani program ǎm computere din ce în ce mai puternice
care au inventat şi stocat acele ecua ţii, dar, desigur, nu ştim dac ǎ sunt
valabile. În primul rând, depinde de corectitudinea program ǎrii.
— Deci tot ce-i aici poate fi gre şit?
— Ar putea fi.
Amaryl se frec ǎ la ochi şi Dors se mir ǎ cât de mult îmb ǎtrânise şi obosise
Amaryl în ultimii doi ani. Era mai tân ǎr decât Hari cu aproape zece ani, dar
pǎrea mult mai b ǎtrân.
— Desigur, continu ǎ Amaryl cu o voce obosit ǎ, sper ǎm cǎ nu sunt gre şite.
Însǎ acum intervine cea de a doua dificultate. De şi eu şi cu Hari le-am
verificat şi modificat timp de mul ţi ani, nu putem fi siguri ce înseamn ǎ
ecuaţiile acelea. Au fost construite de computer, deci putem presupune ca au
o semnifica ţie — dar care? Sunt unele por ţiuni pe care credem c ǎ le-am
descifrat. De fapt, în momentul de fa ţǎ lucrez la ceea ce noi numim Sec ţiunea A-
23, un sistem de rela ţii foarte încurcate. Nu am reu şit sǎ le gǎsim o coresponden
ţǎ în Universul real. Totu şi, avans ǎm cu fiecare an şi am foarte mare încredere c
ǎ psihoistoria va deveni o ştiin ţǎ legitim ǎ şi util ǎ în investigarea viitorului.
— Cât ǎ lume are acces la aceste dou ǎ aparate?
— Fiecare matematician care lucreaz ǎ la Proiect are acces, dar nu atunci
când vrea el. Trebuie s ǎ se facǎ o list ǎ cu aplica ţiile dorite şi timpul necesar,
iar Primul Radiant va fi reglat pentru a înf ǎţişa acea por ţiune cu ecua ţii cu
care dore şte sǎ lucreze respectivul matematician. Este mai complicat când
toat ǎ lumea dore şte sǎ lucreze la Primul Radiant în acela şi timp. Deocamdat ǎ
avem ceva mai mult ǎ lini şte, pentru c ǎ toţi îşi trag sufletul dup ǎ aniversarea
zilei de na ştere a lui Hari.
— Sunt planuri de construire a înc ǎ unui Prim Radiant?
Amaryl î şi ţuguie buzele:
— Da şi nu. Ar fi foarte util dac ǎ am dispune de un al treilea, dar va trebui
sǎ r ǎspund ǎ cineva de el. Nu poate fi un lucru al tuturor. I-am sugerat lui
Hari ca Tamwile Elar... îl cuno şti, cred.
— Da, îl cunosc.
— Tamwile Elar va trebui s ǎ aibǎ un al treilea Prim Radiant. Ecua ţiile sale
ahaotice şi Electro-Clarificatorul la care s-a gândit fac din el, f ǎrǎ nici o
îndoial ǎ, al treilea om ca importan ţǎ în Proiect, dup ǎ Hari şi dup ǎ mine. Îns ǎ
Hari st ǎ în cump ǎnǎ.
— De ce?
— Dacǎ Elar pune şi el mâna pe unul, va fi recunoscut în mod oficial ca al
treilea om, şi va cǎpǎta mai mult ǎ importan ţǎ în Proiect. Ar putea interveni
unele dificult ǎţi politice, dac ǎ se poate spune a şa. Eu cred c ǎ nu are rost s ǎ
pierdem timpul f ǎcându-ne probleme despre politica intern ǎ, dar Hari... Ei, îl
ştii pe Hari.
— Da, îl ştiu pe Hari. Çi dacǎ îţi spun c ǎ Linn a v ǎzut Primul Radiant?
—Linn?
— Colonelul Hender Linn din junt ǎ. Lacheul lui Tennar.
— Dors, d ǎ-mi voie s ǎ nu te cred.
— A vorbit de ecua ţii care unduiesc în aer, şi le-am v ǎzut şi eu, create de
Primul Radiant. Nu-mi vine s ǎ cred cǎ nu a fost aici şi nu a v ǎzut aparatul
func ţionând.
Amaryl d ǎdu din cap:
— Nu-mi pot imagina c ǎ cineva ar putea aduce un membru al juntei în
biroul lui Hari... sau al meu.
— Spune-mi, cine anume crezi c ǎ ar fi capabil s ǎ lucreze pentru junt ǎ în
acest mod?
 — Nimeni, spuse Amaryl ferm şi cu o încredere nelimitat ǎ. Ar fi ceva de
neconceput. Poate c ǎ Linn nu a v ǎzut Primul Radiant, dar i s-a vorbit despre
el.
— Cine i-ar vorbi despre el?
Amaryl se gândi un moment, apoi spuse:
— Nimeni.
— Bine, adineauri ai vorbit de politica intern ǎ, în legǎtur ǎ cu posibilitatea
ca Elar s ǎ capete un al treilea Prim Radiant. B ǎnuiesc c ǎ într-un asemenea
Proiect, care implic ǎ sute de oameni, au loc mereu unele conflicte... fric ţiuni...
certuri...
— Da, desigur. S ǎrmanul Hari îmi poveste şte. El trebuie s ǎ-i împace într- un
fel sau altul şi îmi închipui ce durere de cap îi dau.
— Conflictele acestea sunt atât de grave încât pot afecta munca la Proiect?
— Nu în mod serios.
— Exist ǎ unii mai cert ǎreţi decât ceilal ţi, sau care au mai multe
nemul ţumiri? Pe scurt, exist ǎ oameni de care te po ţi lipsi, sc ǎpând astfel de
nou ǎzeci la sut ǎ din conflicte cu pre ţul a cinci sau şase la sut ǎ din personal?
Amaryl ridic ǎ sprâncenele:
— Pare o idee bun ǎ, dar nu ştiu de cine s ǎ ne lipsim. Eu nu prea particip
la toate aspectele politicii interne. Politica este un lucru obligatoriu, dar pe
mine nu m ǎ intereseaz ǎ, deci încerc s ǎ o evit pe cât posibil.
— Ciudat, spuse Dors. În acest fel nu cumva negi tu însu ţi credibilitatea
psihoistoriei?
— În ce fel?
— Cum po ţi pretinde s ǎ ajungi într-un stadiu la care s ǎ poţi prezice şi
dirija viitorul, când nu po ţi analiza şi corecta problemele interne, ca de
exemplu fric ţiunile ce apar în Proiectul atât de promi ţǎtor?
Amaryl chicoti u şor. Era ceva neobi şnuit, pentru c ǎ el nu era un om
dǎruit cu bun ǎ dispozi ţie şi râsete:
— Îmi pare r ǎu, Dors, dar ai picat pe una dintre problemele pe care totu şi
le-am rezolvat, dac ǎ se poate spune a şa. Hari însu şi a identificat ecua ţiile
care reprezentau fric ţiunile personale, cu câ ţiva ani în urm ǎ, iar eu am
adǎugat ultimele corecturi anul trecut. Am descoperit c ǎ ecuaţiile puteau fi
modificate în anumit ǎ mǎsur ǎ, ducând la o reducere a fric ţiunilor. Îns ǎ o
reducere a fric ţiunilor aici duce la o cre ştere a fric ţiunilor în alt ǎ parte. Într-
un grup închis, niciodat ǎ fricţiunile nu pot descre şte sau cre şte... adic ǎ într-
un grup în care nu apar membri noi şi nu pleac ǎ membri vechi. Eu am
dovedit, cu ajutorul ecua ţiilor ahaotice ale lui Elar, c ǎ acest lucru este
adevǎrat în ciuda remediilor pe care le poate încerca cineva. Hari îi spune
"legea conserv ǎrii problemelor personalului." Asta ne-a dat ideea c ǎ dinamica
social ǎ are legile ei de conservare, la fel ca şi fizica, iar aceste legi ne dau cea
mai bun ǎ posibilitate de a rezolva problemele complicate ale psihoistoriei.
— Foarte impresionant, spuse Dors, dar dac ǎ în final ve ţi descoperi c ǎ
nimic nu poate fi schimbat, c ǎ totul este r ǎu şi se conserv ǎ, şi cǎ salvarea
Imperiului de la distrugere poate provoca distrugeri mai mari în alt ǎ parte?
— Au sugerat şi alţii acela şi lucru, dar eu nu cred.
— Foarte bine. S ǎ ne întoarcem la realitate. Exist ǎ ceva în conflictele din
interiorul Proiectului care îi poate d ǎuna lui Hari? Vreau s ǎ spun, îi poate
face r ǎu fizic?
— Sǎ-i facǎ r ǎu lui Hari? Bineîn ţeles cǎ nu. De unde ţi-a venit o idee ca
asta?
— Nimeni nu e nemul ţumit de Hari? Poate c ǎ este prea arogant, prea
sâcâitor, prea absorbit de sine însu şi, prea gr ǎbit s ǎ adune singur roadele?
Nu exist ǎ nimeni care s ǎ îl invidieze pentru c ǎ este în fruntea Proiectului de
atâta vreme?
— N-am auzit pe nimeni s ǎ spun ǎ un astfel de lucru despre Hari.
— Mǎ îndoiesc c ǎ cineva ar spune astfel de lucruri de fa ţǎ cu tine. Dar î ţi mul
ţumesc, Yugo, pentru c ǎ mi-ai fost de ajutor şi mi-ai acordat din timpul
tǎu.
Amaryl o privi cum pleac ǎ. Se simţea uşor nelini ştit, dar apoi se întoarse
la munca sa, l ǎsând celelalte probleme deoparte.

20

Unul dintre modurile (nu foarte multe, de altfel) pe care le avea Hari
Seldon la dispozi ţie pentru a se sustrage o vreme de la munca sa era s ǎ
viziteze apartamentul lui Raych, aflat în imediata vecin ǎtate a domeniilor
Universit ǎţii. De fiecare dat ǎ îşi sim ţea inima umplându-i-se de dragoste
pentru fiul s ǎu adoptiv. Avea şi de ce. Raych fusese bun, capabil şi
credincios... dar în afar ǎ de acestea era calitatea lui de a inspira celorlal ţi
sentimente de dragoste şi încredere.
Hari observase acest lucru pe când Raych era un vagabond de doisprezece
ani care, nu se ştie cum, reu şise sǎ le cucereasc ǎ inimile (inima lui şi a lui
Dors, desigur). Î şi aduse aminte cum o influen ţase Raych pe Rashelle, fostul
Primar de Wye. Cum Joranum avusese încredere în Raych, ceea ce l-a condus
spre autodistrugere. Raych reu şise sǎ cucereasc ǎ pân ǎ şi inima minunatei
Manella. Hari nu reu şea sǎ înţeleagǎ aceast ǎ caracteristic ǎ deosebit ǎ pe care
o avea Raych, dar se bucura de orice întâlnire pe care o avea cu fiul s ǎu
adoptiv.
Pǎtrunse în apartament cu obi şnuitul:
— Totul e bine pe aici?
Raych puse deoparte materialul holografic la care lucra şi se ridic ǎ sǎ îl
întâmpine:
— Totul e bine, tat ǎ.
— N-o aud pe Wanda.
— A ieşit la cump ǎrǎturi cu maic ǎ-sa.
Seldon se a şezǎ şi privi bine-dispus la haosul materialului de
documentare:
— Cum merge cartea?
— Cartea merge bine. Eu s-ar putea s ǎ nu îi supravie ţuiesc, spuse el
oftând. Dar bine c ǎ acum poate s ǎ iasǎ şi Sectoru' Dahl mai în drum, s ǎ se
uite lumea la el. Nici unu' n-a scris vreodat ǎ o carte despre sectoru' ǎsta. Po'
sǎ crezi aşa ceva?
Seldon remarcase c ǎ întotdeauna când Raych vorbea despre sectorul s ǎu natal,
accentul dahlit devenea mai puternic.
— Dar tu ce mai faci, tat ǎ? întreb ǎ Raych. Eşti fericit c ǎ s-a terminat
sǎrb ǎtoarea?
— Foarte. Am urât-o de la început pân ǎ la sfâr şit.
— Dar nimeni n-a observat asta.
— Ei, trebuia s ǎ port o masc ǎ, de convenien ţǎ. Nu vroiam s ǎ le stric
celorlal ţi petrecerea.
— Probabil c ǎ nu ţi-a pl ǎcut când mama te-a urm ǎrit prin domeniile
Palatului. To ţi cei pe care-i cunosc vorbesc despre asta.
— Sigur c ǎ nu mi-a pl ǎcut. Mama ta, Raych, este cea mai minunat ǎ
persoan ǎ din lume, dar este greu s ǎ te în ţelegi cu ea. Ar fi putut s ǎ-mi strice
toate planurile.
— Ce planuri, tat ǎ?
 Seldon se l ǎsǎ pe spate. Întotdeauna era o pl ǎcere sǎ vorbeascǎ cu cineva
în care avea deplin ǎ încredere şi care nu ştia nimic despre psihoistorie. Nu o
singur ǎ dat ǎ îşi încruci şase gândurile cu Raych şi reu şise sǎ le îndrume într-
o direc ţie mult mai rezonabil ǎ decât dac ǎ şi le-ar fi ţinut îngr ǎmǎdite în
propriul s ǎu cap.
— Putem fi spiona ţi? întreb ǎ el.
— Niciodat ǎ.
— Bine. I-am sugerat generalului ni şte idei interesante.
— Ce idei?
— Ei bine, am discutat un pic despre sistemul de taxe şi am ar ǎtat c ǎ, în
efortul de a face ca taxele s ǎ afecteze în mod egal popula ţia, acesta va deveni
din ce în ce mai complex, mai greu de manevrat şi mai costisitor. Concluzia
evident ǎ a fost cǎ sistemul de taxe trebuie simplificat.
— Pare rezonabil.
— Pânǎ la un punct da, îns ǎ este posibil ca în urma micii noastre discu ţii,
Tennar s ǎ exagereze cu simplificarea. Vezi tu, sistemul de taxe î şi pierde din
eficacitate la ambele extreme. Dac ǎ este prea complicat, oamenii nu îl vor
înţelege şi vor da bani pentru între ţinerea unei structuri supradimensionate
şi costisitoare. Dac ǎ este prea simplu, oamenii îl vor considera nedrept şi
nemul ţumirea lor va cre şte. Cea mai simpl ǎ taxǎ este impozitul pe cap de
locuitor, în care fiecare individ pl ǎteşte aceeaşi sum ǎ, dar nedreptatea care se
face tratându-i pe boga ţi şi pe sǎraci în acela şi mod este prea evident ǎ pentru
a fi trecut ǎ cu vederea.
— Çi nu i-ai explicat asta generalului?
— Nu prea mi-a oferit ocazia.
— Crezi cǎ generalul va încerca o tax ǎ pe cap de locuitor?
— Cred cǎ aşa inten ţioneazǎ. Dacǎ face asta, ve ştile despre inten ţiile sale
vor scǎpa cumva r ǎspândindu-se repede, iar acest lucru este suficient pentru
a da naştere la revolte şi la posibila înl ǎturare a guvernului.
— Inten ţionat ai f ǎcut asta, tat ǎ?
— Desigur.
Raych d ǎdu din cap:
— Nu te prea în ţeleg. În via ţa personal ǎ, eşti cel mai dulce şi mai bun om
din Imperiu. Çi totu şi, poţi genera inten ţionat o situa ţie care va duce la
revolte, reprim ǎri, moarte. Se va produce mult r ǎu, tat ǎ. La asta te-ai gândit?
Seldon se l ǎsǎ pe spate şi spuse cu triste ţe:
— Nu m ǎ gândesc la nimic altceva, Raych. Când am început munca la
psihoistorie, mi se p ǎrea un domeniu pur teoretic. Era ceva care nu putea fi
deloc terminat şi, dup ǎ toate probabilit ǎţile, nu putea fi niciodat ǎ aplicat în
practic ǎ. Dar au trecut anii, ştim din ce în ce mai mult şi este din ce în ce
mai mare nevoie de ea.
— Pentru ca oamenii s ǎ moar ǎ?
— Nu, pentru ca s ǎ moar ǎ mai pu ţini oameni. Dac ǎ analizele noastre
psihoistorice sunt corecte, atunci junta nu poate supravie ţui mai mult de
câţiva ani, iar colapsul se poate produce în mai multe moduri. Toate
variantele sunt sângeroase şi desperate. Metoda asta — pǎcǎleala cu taxa — ar
trebui s ǎ ducǎ la o solu ţie mai bun ǎ şi mai uman ǎ decât toate celelalte dac ǎ
—repet — analizele noastre sunt corecte.
—Çi dacǎ nu sunt corecte?
— În cazul ǎsta, nu ştim ce se va întâmpla. Totu şi, psihoistoria trebuie s ǎ
ajung ǎ în stadiul în care s ǎ poat ǎ fi folosit ǎ. Încerc ǎm de câţiva ani s ǎ gǎsim
o situa ţie cǎreia sǎ-i analiz ǎm consecin ţele cu un mare grad de credibilitate şi
sǎ descoperim acele consecin ţe care sunt mai bune decât altele. Într-un fel,
pǎcǎleala cu taxa este primul mare experiment psihoistoric.
 — Trebuie s ǎ recunosc c ǎ pare destul de simplu.
— Nu este. Habar nu ai cât de complex ǎ este psihoistoria. Nimic nu este
simplu. Taxa pe cap de locuitor a fost încercat ǎ în diferite momente ale
istoriei. Nu s-a dovedit popular ǎ şi a dat mereu na ştere la o form ǎ sau alta de
rezisten ţǎ. Însǎ aproape niciodat ǎ nu s-a ajuns la înl ǎturarea brutal ǎ a
guvernului. La urma urmelor, puterea de reprimare a guvernului poate fi
foarte mare sau pot exista metode prin care oamenii s ǎ-şi exprime în mod
paşnic nemul ţumirea şi totul s ǎ se rezolve. Dac ǎ taxa pe cap de locuitor ar fi
fatal ǎ, nici un guvern nu ar încerca-o. Tocmai pentru c ǎ nu este fatal ǎ a fost
încercat ǎ de mai multe ori. Situa ţia pe Trantor îns ǎ nu este normal ǎ. Exist ǎ
anumite instabilit ǎţi foarte clare în analiza psihoistoric ǎ şi care par s ǎ indice
cǎ resentimentul popula ţiei va fi deosebit de puternic, iar reprimarea deosebit
de slab ǎ.
Raych p ǎrea neîncrez ǎtor:
— Sper cǎ va merge, tat ǎ, dar nu crezi c ǎ generalul va spune c ǎ a fǎcut
asta pentru c ǎ aşa l-a sfǎtuit psihoistoria s ǎ facǎ, tr ǎgându-te astfel dup ǎ el?
— Presupun c ǎ a înregistrat mica noastr ǎ întâlnire, dar dac ǎ o face
public ǎ se va vedea clar c ǎ eu l-am sf ǎtuit insistent s ǎ mai aştepte pân ǎ îi pot
face o analiz ǎ complet ǎ a situa ţiei, preg ǎtindu-i un raport... iar el a refuzat s ǎ
aştepte.
— Mama ce crede despre toate astea?
— N-am discutat cu ea, spuse Seldon. Deocamdat ǎ a luat-o pe alt ǎ
tangent ǎ decât mine.
— Serios?
— Da. Încearc ǎ sǎ adulmece o conspira ţie profund ǎ în Proiect... îndreptat ǎ
împotriva mea! Crede probabil c ǎ exist ǎ oameni în Proiect care ar dori s ǎ
scape de mine.
Oft ǎ, dup ǎ care spuse din nou:
— Eu sunt unul dintre ei, cred. A ş vrea sǎ nu mai fiu directorul
Proiectului şi sǎ las problemele administrative ale psihoistoriei pe seama
altora.
— Pe mama o fr ǎmânt ǎ visul Wandei, spuse Raych. Çtii cum este ea
atunci când apare problema protec ţiei tale. Sunt sigur c ǎ un vis despre
moartea ta ar face-o s ǎ creadǎ cǎ exist ǎ o conspira ţie care încearc ǎ sǎ te
ucid ǎ.
— Sper din toat ǎ inima s ǎ nu existe a şa ceva.
Amândoi râser ǎ, amuza ţi de idee.

21

Micul Laborator de Electro-Clarificare era, din cine ştie ce motive,

men ţinut la o temperatur ǎ mai joas ǎ decât cea normal ǎ şi Dors Venabili se
întreb ǎ într-o doar ǎ de ce. Lu ǎ loc în lini şte, şi aştept ǎ ca singura ocupant ǎ la
laboratorului s ǎ termine ceea ce avea de f ǎcut.
Dors o privi cu aten ţie pe femeie. Zvelt ǎ, cu o figur ǎ prelung ǎ. Nu foarte
atr ǎgǎtoare, din cauza buzelor sub ţiri şi a fǎlcilor late, îns ǎ în ochii ei c ǎprui
str ǎlucea o privire inteligent ǎ. Plǎcu ţa str ǎlucitoare de identificare a şezatǎ pe
birou spunea: CINDA MONAY.
Se întoarse în cele din urm ǎ spre Dors şi spuse:
— Îmi cer scuze, Dr. Venabili, dar sunt unele proceduri care nu pot fi
întrerupte nici m ǎcar pentru so ţia directorului.
— Aş fi fost dezam ǎgit ǎ dacǎ ai fi neglijat procedurile din cauza mea. Mi s-
au spus lucruri excelente despre dumneata.
 — Mǎ bucur s ǎ aud. Cine m-a l ǎudat?
— Destui, spuse Dors. În ţeleg cǎ eşti unul dintre cei mai proeminen ţi
nematematicieni din acest Proiect.
Monay se strâmb ǎ:
— Exist ǎ o anume tendin ţǎ de a ne separa pe noi de aristocra ţia
matematicienilor. Eu zic c ǎ dacǎ sunt important ǎ, atunci sunt un membru
important în Proiect. Nu conteaz ǎ cǎ nu sunt matematician.
— Mi se pare corect... De cât ǎ vreme lucrezi la Proiect?
— De doi ani şi jum ǎtate. Înainte de asta, am absolvit fizica radia ţiei la
Streeling şi în acela şi timp am lucrat doi ani la Proiect, ca asistent.
— Ai fǎcut treab ǎ bun ǎ la Proiect, dup ǎ câte în ţeleg.
— Am fost promovat ǎ de dou ǎ ori, Dr. Venabili.
— Ai avut de înfruntat vreo dificultate aici, Dr. Monay?... Ceea ce îmi vei
spune va r ǎmâne confiden ţial.
— Munca este grea, desigur, dar dac ǎ vǎ referi ţi la dificult ǎţi sociale
rǎspunsul este nu. Cel pu ţin, nimic deosebit fa ţǎ de ceea ce te aştepţi sǎ
gǎseşti într-un proiect mare şi complex.
—Çi ce în ţelegi prin asta?
— Conflicte ocazionale, certuri. Suntem cu to ţii oameni.
— Dar nimic serios?
Monay d ǎdu din cap:
— Nimic serios.
— Din câte în ţeleg eu, Dr. Monay, spuse Dors, ai fost responsabil ǎ cu
proiectarea unui echipament important în folosirea Primului Radiant. Care
face posibil ǎ stocarea unui plus de informa ţii.
Monay zâmbi deodat ǎ, radioas ǎ:
— Aţi aflat despre asta?... Da, Electro-Clarificatorul. Dup ǎ ce a fost
proiectat, Profesorul Seldon a înfiin ţat acest mic laborator. M-a pus s ǎ mǎ
ocup şi de alte lucr ǎri în aceast ǎ direc ţie.
— Sunt uimit ǎ cǎ o realizare atât de important ǎ nu te-a adus în cele mai
înalte e şaloane ale Proiectului.
— Ei bine, spuse Monay p ǎrând pu ţin stânjenit ǎ, nu vreau s ǎ par ǎ cǎ tot
meritul a fost al meu. De fapt, munca mea nu a fost decât cea a unui
tehnician — un tehnician foarte îndemânatic şi creativ, îmi place s ǎ cred. Dar,
asta este.
— Çi cine a lucrat cu dumneata?
— Nu ştiţi? Tamwile Elar. El a pus la punct teoria care a f ǎcut posibil ǎ
crearea echipamentului. Eu am proiectat şi construit instrumentul f izic.
— Asta înseamn ǎ cǎ el a cules toate roadele?
— Nu, nu. S ǎ nu crede ţi aşa ceva. Dr. Elar nu este genul ǎsta de om. Mi-a
recunoscut meritele. De fapt, a fost ideea lui s ǎ denumeasc ǎ echipamentul
dup ǎ numele noastre, dar nu s-a putut.
— De ce?
— Ei bine, ştiţi, asta este regula Profesorului Seldon. Toate realiz ǎrile
trebuie s ǎ primeasc ǎ denumiri func ţionale, şi nu personale... pentru a evita
invidiile. A şa cǎ echipamentul a fost denumit Electro-Clarificator. Îns ǎ atunci
când lucr ǎm împreun ǎ, Dr. Venabili, el identific ǎ echipamentul cu numele
noastre şi trebuie s ǎ recunosc c ǎ sun ǎ nemaipomenit. Poate c ǎ într-o zi,
realiz ǎrile din cadrul Proiectului vor purta numele celor care le apar ţin. Sper
sǎ fie aşa.
— Çi eu sper, spuse Dors cu polite ţe. Dup ǎ cum spui dumneata, Dr. Elar
este o persoan ǎ foarte cumsecade.
— Este. Este, spuse Monay cu convingere. Este o pl ǎcere sǎ lucrezi cu el.
În momentul de fa ţǎ, lucrez la o nou ǎ versiune a echipamentului, mult mai
puternic ǎ, pe care nu o în ţeleg prea bine... Vreau s ǎ spun, nu în ţeleg în ce
scop va fi folosit ǎ. Totu şi, el este şeful meu aici.
—Çi faci progrese?
— Într-adev ǎr. De fapt, i-am şi dat Doctorului Elar un prototip pe care
inten ţioneaz ǎ sǎ-l testeze. Dac ǎ func ţioneazǎ, vom merge mai departe.
— Sun ǎ promi ţǎtor, fu de acord Dors. Ce crezi c ǎ se va întâmpla dac ǎ
Profesorul Seldon î şi va da demisia din postul de director al Proiectului? Dac ǎ
va dori s ǎ se retrag ǎ?
Monay p ǎrea surprins ǎ:
— Profesorul inten ţioneaz ǎ sǎ se retrag ǎ?
— Din câte ştiu eu, nu. Ţi-am prezentat o situa ţie ipotetic ǎ. Sǎ
presupunem c ǎ se retrage. Cine crezi c ǎ va fi succesorul firesc? Din cele ce mi-
ai spus, cred c ǎ ai prefera ca Dr. Elar s ǎ fie noul director.
— Da, într-adev ǎr, r ǎspunse Monay dup ǎ o scurt ǎ ezitare. Este de departe
cel mai str ǎlucit om dintre cei noi şi cred c ǎ ar putea conduce Proiectul în cel
mai bun mod posibil. Totu şi, este tân ǎr. Sunt foarte multe fosile — ştiţi la cine
mǎ refer — care nu ar aprecia s ǎ fie date la o parte de ni şte tinerei.
— Te gândeşti la o fosil ǎ anume? Ţine cont, ceea ce discut ǎm este
confiden ţial.
— Sunt multe fosile, dar m ǎ gândesc în special la Dr. Amaryl. El este
moştenitorul cel mai probabil.
— Da, în ţeleg ce vrei s ǎ spui.
Dors se ridic ǎ:
— Îţi mul ţumesc foarte mult pentru ajutorul oferit. Te las s ǎ te întorci la
munca ta.
Plecǎ, gândindu-se la Electro-Clarificator. Çi la Amaryl.

22

— Iat ǎ-te din nou, Dors, spuse Amaryl.

— Îmi pare r ǎu, Yugo. E a doua oar ǎ cǎ te deranjez s ǎpt ǎmâna asta. De
fapt, tu nu te vezi prea des cu nimeni, nu-i a şa?
— Nu îi încurajez pe oameni s ǎ-mi fac ǎ vizite, spuse Amaryl. Nu. De obicei
mǎ întrerup, îmi rup firul gândurilor... Nu m ǎ refer la tine, Dors. Voi sunte ţi o
excepţie, tu şi Hari. Nu exist ǎ zi în care s ǎ nu-mi aduc aminte ce a ţi fǎcut
pentru mine.
Dors flutur ǎ din mân ǎ:
— Las-o balt ǎ, Yugo. Ai muncit din greu pentru Hari şi picul de
bun ǎvoinţǎ pe care l-am avut fa ţǎ de tine a fost r ǎsplǎtit cu vârf şi îndesat.
Cum merge Proiectul? Hari nu vorbe şte niciodat ǎ de el... în orice caz, nu cu
mine.
Amaryl se lumin ǎ la faţǎ şi trupul s ǎu pǎru sǎ primeasc ǎ o infuzie de vitalitate:
— Foarte bine. Foarte bine. E greu sa vorbe şti despre el f ǎrǎ a te folosi de
matematici, dar progresele care s-au f ǎcut în ultimii doi ani sunt uimitoare...
mai mult decât orice s-a f ǎcut înainte. E ca şi cum, dup ǎ ce am muncit din
greu cu ciocanul, zidul tare al dificult ǎţilor a început s ǎ se destrame.
— Am auzit c ǎ noile ecua ţii inventate de Dr. Elar au ajutat mult.
— Ecuaţiile ahaotice. Da. Enorm.
— Çi Electro-Clarificatorul a fost de ajutor, de asemenea. Am vorbit cu
femeia care l-a proiectat.
— Cinda Monay?
— Da. Despre ea este vorba.
 — O femeie foarte inteligent ǎ. Suntem noroco şi cǎ o avem printre noi.
— Spune-mi, Yugo... Lucrezi aproape tot timpul la Primul Radiant, nu-i
aşa?
— Lucrez la el aproape f ǎrǎ întrerupere. Da.
— Çi îl studiezi folosind Electro-Clarificatorul.
— Desigur.
— Nu te-ai gândit niciodat ǎ sǎ-ţi iei o vacan ţǎ, Yugo?
Amaryl holb ǎ ochii la ea, clipind încet:
— O vacanţǎ?
— Da. Sunt sigur ǎ cǎ ai auzit de acest cuvânt. Çtii ce este o vacan ţǎ.
— Pentru ce s ǎ-mi iau o vacan ţǎ?
— Pentru c ǎ îmi pari îngrozitor de obosit.
— Din când în când. Dar nu vreau s ǎ las lucrul.
— Te simţi mai obosit acum decât de obicei?
— Puţin. Îmb ǎtrânesc, Dors.
— Nu ai decât patruzeci şi nou ǎ de ani.
— Da, dar sunt totu şi mai b ǎtrân decât înainte.
— Bine, s-o l ǎsǎm balt ǎ. Spune-mi, Yugo... ca s ǎ schimb ǎm subiectul...
cum se descurc ǎ Hari cu munca lui? E şti cu el de atâta vreme! Nimeni nu îl
cunoa şte mai bine decât tine. Nici m ǎcar eu. Cel pu ţin, în privin ţa muncii
sale.
— Se descurc ǎ foarte bine, Dors. Nu v ǎd nici o schimbare la el. Are în
continuare cel mai rapid şi mai str ǎlucit creier de pe aici. Vârsta nu are nici
un efect asupra lui... cel pu ţin pân ǎ acum.
— Mǎ bucur s ǎ aud asta. M ǎ tem îns ǎ cǎ pǎrerea lui despre sine este mai
proast ǎ. Nu- şi suport ǎ bine vârsta. Am avut dificult ǎţi în a-l convinge s ǎ-şi
sǎrb ǎtoreasc ǎ ziua de na ştere. Apropo, ai fost la festivit ǎţi? Nu te-am v ǎzut.
— Am fost un pic. Dar ştii, petrecerile de genul ǎsta nu sunt pentru mine.
— Crezi cǎ Hari a obosit? Nu m ǎ refer la inteligen ţǎ, ci la capacit ǎţile
fizice. Dup ǎ pǎrerea ta, a obosit... a obosit prea mult pentru a mai suporta
responsabilit ǎţile pe care le are?
Amaryl p ǎrea uimit:
— Nu m-am gândit niciodat ǎ la asta. Nu mi-l imaginez obosind.
— Totu şi, s-ar putea s ǎ fi obosit. Cred c ǎ din când în când î şi dore şte sǎ
renun ţe la post şi sǎ pun ǎ în locul lui un b ǎrbat mai tân ǎr.
Amaryl se l ǎsǎ pe spate şi puse jos stylus-ul grafic cu care se jucase de
când intrase Dors:
— Ce?! Este ridicol! Imposibil!
— Eşti sigur?
— Absolut. Sunt sigur c ǎ nu ar lua în considerare un astfel de lucru înainte
s ǎ discute cu mine. Çi pân ǎ acum nu a discutat.
— Fii rezonabil, Yugo. Hari este extenuat. Încearc ǎ sǎ nu o arate, dar este.
Dacǎ se hot ǎrǎşte sǎ se retrag ǎ? Ce s-ar alege de Proiect? Ce se va alege de
psihoistorie?
Amaryl miji ochii:
— Glume şti, Dors?
— Nu. Încerc s ǎ privesc în viitor.
— Sunt sigur c ǎ dacǎ Hari s-ar retrage, eu l-a ş urma în func ţie. El şi cu
mine am condus ani întregi Proiectul, înainte ca altcineva s ǎ ni se al ǎture. El
şi cu mine. Nimeni altcineva. În afar ǎ de el, nimeni nu cunoa şte Proiectul mai
bine ca mine. Sunt uimit c ǎ nu ai considerat normal ca eu s ǎ fiu succesorul,
Dors.
— Eu nu m-am îndoit niciodat ǎ, şi nimeni altcineva nu a f ǎcut-o, dar
chiar vrei s ǎ fii? Poate c ǎ ştii totul despre psihoistorie, dar vrei s ǎ te arunci în
politica şi complexitatea unui Proiect vast abandonându- ţi astfel propria
munc ǎ? Hari s-a epuizat încercând s ǎ facǎ lucrurile s ǎ meargǎ bine. Poţi face
tu a şa ceva?
— Da. Pot, şi nu am de gând s ǎ mai discut despre asta... Ascult ǎ, Dors. Ai
venit aici s ǎ mǎ previi c ǎ Hari încearc ǎ sǎ scape de mine?
— Bineîn ţeles cǎ nu! spuse Dors. Cum po ţi crede a şa ceva despre Hari? L-
ai vǎzut vreodat ǎ tr ǎdându- şi un prieten?
— Foarte bine, atunci. S ǎ abandon ǎm subiectul. Uite ce e, Dors, dac ǎ nu
te superi, am ni şte treab ǎ de fǎcut.
Îi întoarse brusc spatele şi se aplec ǎ din nou asupra muncii sale.
— Desigur, spuse ea, nu am vrut s ǎ-ţi r ǎpesc atât de mult timp din munca
ta.
Plecǎ încruntat ǎ.

23

— Intr ǎ, mam ǎ, spuse Raych. Ai pârtie liber ǎ. Manella şi Wanda au plecat

la plimbare.
Dors intr ǎ, privi în stânga şi în dreapta din pur ǎ obişnuin ţǎ, apoi se aşezǎ
în cel mai apropiat scaun.
— Mul ţumesc, spuse ea.
Stǎtu o vreme acolo, ar ǎtând de parc ǎ purta pe umeri întreaga greutate a
Imperiului.
Raych aştept ǎ, apoi spuse:
— N-am avut pân ǎ acum ocazia s ǎ te întreb despre fantastica ta
pǎtrundere pe domeniile Palatului. Nu orice tip are o mam ǎ în stare de a şa
ceva.
— Nu vreau s ǎ vorbesc despre asta, Raych.
— Bine atunci, spune-mi... Nu e şti tu genul care s ǎ te tr ǎdezi prin
expresia facial ǎ, dar acum ar ǎţi dǎrâmat ǎ. De ce?
— Pentru c ǎ mǎ simt a şa cum ai spus, d ǎrâmat ǎ. De fapt, sunt prost
dispus ǎ pentru c ǎ am pe cap lucruri teribil de importante, dar despre care
este inutil s ǎ vorbesc cu tat ǎl t ǎu. Este cel mai minunat om din lume, dar
foarte greu te po ţi în ţelege cu el. Din punctul lui de vedere, nu se întâmpl ǎ
nimic deosebit. Trateaz ǎ totul ca pe ni şte temeri ira ţionale legate de via ţa
lui... nici nu vrea s ǎ aud ǎ despre încerc ǎrile mele de a-l proteja.
— Haide mam ǎ, dar atunci când este vorba de tata parc ǎ ai totu şi temeri
iraţionale. Dac ǎ ţi se pare c ǎ se petrece ceva r ǎu, probabil c ǎ te în şeli.
— Mul ţumesc. Ai vorbit exact ca şi el. M ǎ simt frustrat ǎ!
— Ei bine, mam ǎ, atunci descarc ǎ-te. Spune-mi ce gânde şti. De la început.
— Totul a început cu visul Wandei.
— Visul Wandei! Mam ǎ! Poate cǎ ar fi mai bine s ǎ te opre şti chiar acum.
Sunt sigur c ǎ dacǎ începi cu asta, tata nici n-o s ǎ vrea sǎ asculte. Fii
rezonabil ǎ. Un copil are un vis, iar tu faci din asta o tragedie. Este ridicol.
— Raych, nu cred c ǎ a fost un vis. Cred c ǎ a avut impresia cǎ a avut un
vis în care ap ǎreau doi b ǎrbaţi vorbind despre moartea bunicului ei.
— Estimarea ta este pu ţin cam exagerat ǎ. Ce şanse ar avea s ǎ fie
adevǎrat ǎ?
— Sǎ presupunem c ǎ este adevǎrat ǎ. Singura fraz ǎ de care şi-a adus aminte
a fost "moartea-limonad ǎ". Pentru ce s ǎ viseze aşa ceva? Este mult mai
probabil s ǎ fi auzit alte cuvinte, pe care le-a interpretat gre şit. În acest caz,
care sǎ fi fost cuvintele pronun ţate cu adev ǎrat?
 — Habar n-am, spuse neîncrez ǎtor Raych.
Lui Dors nu-i sc ǎpǎ tonul din vocea lui Raych:
— Crezi cǎ este o inven ţie de-a mea. Totu şi, dacǎ se întâmpl ǎ sǎ fie
adevǎrat ǎ, aş putea descoperi o conspira ţie împotriva lui Hari.
— Exist ǎ conspira ţii în Proiect? Mi se pare tot atât de imposibil ca şi
descoperirea unei semnifica ţii a viselor.
— Orice mare proiect este plin de mânii, fric ţiuni, invidii de tot felul.
— Sigur. Sigur. Dar atunci nu apar decât cuvinte urâte, grimase,
zvonuri... Nici pe departe o conspira ţie. Nu este deci vorba de a-l omorî pe tata.
— Este o mic ǎ diferen ţǎ în intensitate. O mic ǎ diferen ţǎ... poate.
— Niciodat ǎ n-o sǎ-l faci pe tata s ǎ creadǎ aşa ceva. De fapt, nici pe mine
n-o sǎ mǎ faci sǎ cred.
Raych traversa rapid camera dintr-o parte într-alta:
— Ai încercat s ǎ adulmeci o astfel de conspira ţie, nu-i a şa?
Dors încuviin ţǎ.
— Çi ai dat gre ş, continu ǎ el.
Dors încuviin ţǎ.
— Mam ǎ, nu te-ai gândit c ǎ ai dat gre ş tocmai din cauz ǎ cǎ nu este vorba
de nici o conspira ţie?
Dors d ǎdu din cap:
— Dacǎ nu am reu şit pân ǎ acum, asta nu înseamn ǎ cǎ nu exist ǎ o
conspira ţie. Sunt foarte convins ǎ.
Raych râse:
— Mam ǎ, ceea ce-mi spui este foarte banal. M-a ş fi aşteptat din partea ta
la ceva mai mult decât "Sunt foarte convins ǎ".
— Exist ǎ o expresie care, dup ǎ pǎrerea mea, poate fi interpretat ǎ greşit şi
transformat ǎ în "limonada". Este vorba de "ne-specialist". Layman =
nespecialist, (în lb. englez ǎ). "Layman-aided death" (crim ǎ executat ǎ cu
ajutorul unor nespeciali şti) şi "Lemonade death" (moartea-limonad ǎ) au o
pronun ţie frapant de asem ǎnǎtoare, (n. trad.)
— Nespecialist? Cum adic ǎ?
— Nespecialist. Matematicienii îi consider ǎ pe ceilal ţi care lucreaz ǎ la
Proiect drept "nespeciali şti".
— Çi?
— Sǎ presupunem, accentu ǎ ferm Dors, c ǎ cineva a vorbit despre
"moartea-prin-nespecialist", referindu-se la un mod de a-l omorî pe Hari în
care unul sau mai mul ţi nematematicieni ar juca un rol esen ţial. Wanda a
avut probabil impresia c ǎ aude "moartea-limonad ǎ", din cauz ǎ cǎ, la fel ca tine,
n-a auzit niciodat ǎ fraza "moartea-prin-nespecialist", şi îi place deosebit
de mult limonada.
— Vrei s ǎ-mi spui c ǎ din câte locuri exist ǎ pe-aici, oamenii aia s-au oprit
tocmai în biroul tatei?... Apropo, câ ţi erau?
— Wanda a vorbit de doi. Sentimentul meu este c ǎ unul dintre ei era
colonelul Hender Linn din junt ǎ, cǎ i s-a prezentat Primul Radiant, şi cǎ a
avut loc o discu ţie referitoare la eliminarea lui Hari.
— Mam ǎ, ceea ce spui începe s ǎ aibǎ din ce în ce mai pu ţin sens.
Colonelul Linn şi încǎ un b ǎrbat în biroul tatei, vorbind despre crim ǎ, şi
nedându- şi seama cǎ în fotoliu se afla o feti ţǎ care îi asculta? Asta vrei s ǎ
spui?
— Mai mult sau mai pu ţin.
— În acest caz, dac ǎ a vorbit despre nespeciali şti, cel ǎlalt era probabil un
matematician.
— Aşa se pare.
 — Mi se pare de-a dreptul imposibil. Dar chiar dac ǎ ar fi adev ǎrat, care
anume dintre matematicieni s ǎ fie? Mai mult de cincizeci lucreaz ǎ la Proiect.
— Nu i-am întrebat pe to ţi. Am întrebat câ ţiva matematicieni, şi de
asemenea câţiva nespeciali şti, îns ǎ nu am dat de nici un fir . Desigur, nu pot
pune întreb ǎri prea f ǎţişe.
— Pe scurt, nimeni dintre cei cu care ai vorbit nu ţi-a dat vreo informa ţie
din care s ǎ tragi concluzia c ǎ ar exista o conspira ţie?
— Aşa e.
— Nu m ǎ surprinde. Nu ţi-au oferit pentru c ǎ...
— Çtiu ce vrei s ǎ spui, Raych. Crezi c ǎ oamenii vor ceda şi vor m ǎrturisi
cǎ exist ǎ o conspira ţie doar pentru c ǎ le pun ni şte întreb ǎri inofensive? Eu nu
am cum scoate informa ţiile cu for ţa din cineva. Î ţi imaginezi cât de mult s-ar
sup ǎra tat ǎl t ǎu dacǎ l-aş deranja pe unul dintre pre ţioşii sǎi matematicieni?
Apoi, cu o abrupt ǎ schimbare a tonului:
— Raych, ai vorbit cu Yugo Amaryl în ultima vreme?
— Nu, în ultima vreme nu prea. Nu este o creatur ǎ foarte sociabil ǎ, ştii
bine asta. Dac ǎ ai scoate psihoistoria afar ǎ din el, s-ar pr ǎbu şi într-o mic ǎ
grǎmad ǎ de piele.
Dors se strâmb ǎ auzind expresia, apoi spuse:
— Am vorbit de dou ǎ ori cu el în ultima vreme şi mi se pare un pic absent.
Nu doar obosit. Ca şi cum nu şi-ar da seama ce se întâmpl ǎ în jurul lui.
— Da. Ǎsta-i Yugo.
— Dar nu ţi se pare c ǎ în ultima vreme tendin ţa asta a lui se accentueaz ǎ?
Raych se gândi pu ţin:
— Probabil. Îmb ǎtrâne şte, ştii. Cu to ţii îmb ǎtrânim... cu excep ţia ta,
mam ǎ.
— Vrei sǎ spui c ǎ Yugo a trecut pragul şi a devenit pu ţin instabil, Raych?
— Cine? Yugo? Nimic nu-l poate destabiliza pe el. Las ǎ-l în pace cu
psihoistoria lui şi ai sǎ-l vezi morm ǎind încet pentru sine însu şi, tot restul
vieţii.
— Nu cred. Este ceva care îl intereseaz ǎ... şi chiar foarte mult. Este vorba
de succesiune.
— Ce succesiune?
— I-am spus c ǎ într-o zi tat ǎl t ǎu s-ar putea s ǎ vrea sǎ se retrag ǎ şi se
pare cǎ Yugo este hot ǎrât — foarte hot ǎrât — sǎ-i fie succesor.
— Nu m ǎ surprinde. Toat ǎ lumea este de acord, cred, c ǎ Yugo este
succesorul firesc. Cred c ǎ şi tata este de acord.
— Dar mie nu mi se pare c ǎ s-a comportat normal în privin ţa asta. A avut
senzaţia cǎ eu am venit acolo pentru a-i spune c ǎ Hari avea de gând s ǎ-l
treacǎ pe linia moart ǎ, înlocuindu-l cu altcineva. Î ţi poţi imagina a şa ceva din
partea lui Hari?
— Mǎ surprinde...
Raych se întrerupse şi îi acord ǎ mamei sale o privire lung ǎ. Apoi
continu ǎ:
— Mam ǎ, vrei sǎ-mi spui c ǎ este posibil ca Yugo sa fie în centrul acestei
conspira ţii de care îmi vorbe şti? Cǎ vrea sǎ scape de tata şi sǎ conduc ǎ el
Proiectul?
— Ar fi chiar atât de imposibil?
— Da, mam ǎ. Absolut imposibil. Dac ǎ este ceva în neregul ǎ cu Yugo,
atunci aceasta este suprasolicitarea la care se supune muncind. Se holbeaz ǎ
la ecua ţiile alea sau ce or fi, zi şi noapte... Mi se pare şi normal s ǎ "deraieze".
Dors se ridic ǎ în picioare, brusc:
— Ai dreptate.
Raych tres ǎri, apoi spuse:
 — Ce s-a întâmplat?
— Ceea ce ai spus. Mi-ai dat o idee nou ǎ. Una esen ţiala, cred.
Se întoarse f ǎrǎ un cuvânt, p ǎrǎsind înc ǎperea.

24

Dors Venabili î şi manifest ǎ dezaprobarea cu voce tare, spunându-i lui

Hari Seldon:
— Ai petrecut patru zile la Biblioteca Galactic ǎ, complet neprotejat, şi din
nou ai reu şit sǎ pleci f ǎrǎ mine.
Soţul şi soţia priveau fiecare imaginea celuilalt, înf ǎţişat ǎ pe ecranele
holografice. Hari tocmai se întorsese dintr-o c ǎlǎtorie de cercetare la
Biblioteca Galactic ǎ, în Sectorul Imperial. O apelase pe Dors din biroul s ǎu de
la Proiect pentru a-i da de ştire c ǎ se reîntorsese în Streeling. Chiar şi atunci
când î şi manifesta mânia, Dors era minunat ǎ. Îşi dori s ǎ întind ǎ mâna şi sǎ o
mângâie pe obraz.
— Dors, spuse el cu o not ǎ împ ǎciuitoare în voce, nu am plecat singur. M-
au înso ţit câţiva oameni, iar Biblioteca Galactic ǎ este cel mai sigur loc pentru
intelectuali, chiar şi în aceste zile tulburi. Va trebui s ǎ merg din ce în ce mai
des la Bibliotec ǎ.
— Vei continua s ǎ faci asta f ǎrǎ sǎ-mi spui şi mie?
— Dors, eu nu pot tr ǎi cu aceste viziuni ale tale. Çi nici nu vreau s ǎ alergi
peste tot dup ǎ mine deranjându-i pe Bibliotecari. Ei nu fac parte din junt ǎ.
Dar sunt sincer convins c ǎ eu — noi — ar trebui s ǎ ne lu ǎm un apartament pe
undeva, prin apropiere.
Dors se încrunt ǎ, dǎdu din cap, apoi schimb ǎ subiectul:
— Çtii cǎ am avut dou ǎ discu ţii cu Yugo, în ultima vreme?
— Bun. M ǎ bucur c ǎ ai fǎcut-o. Are nevoie de un contact cu lumea
exterioar ǎ.
— Da, are nevoie, pentru c ǎ se întâmpl ǎ ceva în neregul ǎ cu el. Nu mai
este acela şi Yugo pe care-l cuno şteam. A devenit nedecis, distant şi — destul
de ciudat — pasionat de o singur ǎ idee, dup ǎ câte îmi dau eu seama: este
hot ǎrât s ǎ-ţi succead ǎ dup ǎ ce te vei retrage.
— Ar fi ceva normal... dac ǎ îmi va supravie ţui.
— Nu crezi c ǎ-ţi va supravie ţui?
— Ei bine, este cu unsprezece ani mai tân ǎr decât mine, dar vicisitudinile
vieţii...
— Deci recuno şti şi tu c ǎ e ceva în neregul ǎ cu Yugo. Arat ǎ şi se comport ǎ
ca şi cum ar fi mai b ǎtrân decât tine, de şi este mai tân ǎr. Iar asta a avut loc într-
o perioad ǎ destul de recent ǎ. Este bolnav?
— Fizic? Nu cred. A f ǎcut examin ǎri periodice. Recunosc, totu şi, cǎ pare
epuizat. Am încercat s ǎ-l conving s ǎ-şi ia o vacan ţǎ câteva luni — un an
întreg, dac ǎ vrea. I-am sugerat chiar s ǎ plece de pe Trantor pentru o vreme,
sǎ stea cât mai departe de Proiect. N-ar fi nici o problem ǎ sǎ-i finan ţǎm o
şedere pe Getorin — care este o lume balnear ǎ, plǎcut ǎ, la nu foarte mul ţi ani-
lumin ǎ depǎrtare.
Dors scutur ǎ ner ǎbdǎtoare din cap:
— Çi, desigur, nu a vrut. I-am sugerat şi eu sǎ-şi ia o vacan ţǎ dar s-a
comportat ca şi cum n-ar fi ştiut ce înseamn ǎ acest cuvânt. A refuzat foarte
categoric.
— Deci ce putem face? întreb ǎ Seldon.
— Sǎ ne gândim pu ţin, spuse Dors. Yugo a lucrat un sfert de secol la
Proiect şi se pare c ǎ şi-a men ţinut vigoarea f ǎrǎ nici o problem ǎ, şi acum,
deodat ǎ, s-a şubrezit. Nu poate fi vorba despre vârst ǎ. Nu are nici cincizeci de
ani.
— Vrei sǎ insinuezi ceva?
— Da. De cât ǎ vreme folosi ţi tu şi cu Yugo Electro-Clarificatorul?
— De vreo doi ani... poate pu ţin mai mult.
— Bǎnuiesc c ǎ Electro-Clarificatorul este folosit de oricine, când lucreaz ǎ
la Primul Radiant.
— Exact.
— Adicǎ în cea mai mare parte a timpului de c ǎtre tine şi Yugo.
— Da.
— Çi Yugo mai mult decât tine?
— Da. Yugo se concentreaz ǎ cu înver şunare asupra Primului Radiant şi
asupra ecua ţiilor sale. Eu, din nefericire, trebuie s ǎ-mi petrec cea mai mare
parte a timpului rezolvând probleme administrative.
— Ce efect are Electro-Clarificatorul asupra trupului uman?
Seldon p ǎrea surprins:
— Nu ştiu s ǎ aib ǎ vreun efect.
— În acest caz, Hari, explic ǎ-mi ceva. Electro-Clarificatorul func ţioneazǎ
de mai bine de doi ani, iar în perioada asta ai devenit evident mai obosit,
excentric, şi un pic... independent. De ce?
— Îmb ǎtrânesc, Dors.
— Prostii! Cine ţi-a b ǎgat în cap c ǎ şaizeci de ani înseamn ǎ o senilizare
definitiv ǎ? Te foloseşti de vârsta ta ca de un sprijin, ca de un scut, iar eu
vreau s ǎ încetezi. Yugo, de şi este mai tân ǎr, a fost expus Electro-
Clarificatorului o perioad ǎ mai mare decât tine şi, ca rezultat, este mai obosit,
mai aiurit, şi — dup ǎ pǎrerea mea — mult mai alienat decât tine. Se preocup ǎ
cu o înver şunare aproape copil ǎreascǎ de succesiune. Tu nu vezi nimic
semnificativ în asta?
— Vârsta şi suprasolicitarea. Astea sunt semnificative.
— Nu, este Electro-Clarificatorul. A avut asupra voastr ǎ un efect pe
termen lung.
Seldon spuse, dup ǎ o pauz ǎ:
— Nu te pot contrazice, Dors, dar nu-mi dau seama cum ar fi posibil. Electro-
Clarificatorul este un echipament care produce un câmp electronic neobi şnuit,
dar este vorba despre un câmp de genul c ǎrora la care oamenii
sunt permanent expu şi. Nu poate face r ǎu mai mult decât altele... În orice
caz, nu putem renun ţa la utilizarea lui. F ǎrǎ el nu putem avansa cu
Proiectul.
— Hari, î ţi voi cere acum ceva şi te rog s ǎ fii cooperant. S ǎ nu mai pleci
nicǎieri în afara Proiectului f ǎrǎ sǎ-mi spui şi mie. Sǎ nu mai faci nimic
neobi şnuit f ǎrǎ sǎ-mi spui mie. În ţelegi?
— Dors, cum crezi c ǎ pot fi de acord cu tine? E ca şi cum m-ai b ǎga într-o
cǎmaşǎ de for ţǎ.
— Doar pentru o vreme. Câteva zile. O s ǎpt ǎmân ǎ.
— Çi ce se va întâmpla în câteva zile sau într-o s ǎpt ǎmân ǎ?
— Ai încredere în mine, spuse Dors. Voi l ǎmuri totul.

25

Hari Seldon cioc ǎni u şor, într-un cod de-al lor, şi Yugo Amaryl ridic ǎ
privirea:
— Hari, ce frumos din partea ta c ǎ ai dat pe-aici.
— Ar trebui s ǎ o fac mai des. Pe vremuri eram mai tot t impul împreun ǎ.
Acum trebuie s ǎ am grij ǎ de sute de oameni — aici, acolo, peste tot — şi ei s-
au interpus între mine şi tine. Ai auzit nout ǎţile?
— Ce nout ǎţi?
— Junta va introduce taxa pe cap de locuitor — una destul de
substan ţialǎ. Se va anun ţa mâine la Holoviziune. Deocamdat ǎ se va aplica
doar în Trantor. Provincia va trebui s ǎ mai aştepte. Sunt un pic dezam ǎgit.
Sperasem c ǎ va fi introdus ǎ în întreg Imperiul deodat ǎ, dar se pare c ǎ l-am
subapreciat pe general în privin ţa pruden ţei.
— Trantor va fi suficient, spuse Amaryl. Provincia va afla c ǎ nu peste mult timp
îi va veni şi ei rândul.
— Acum va trebui s ǎ aştept ǎm.
— Imediat ce va fi anun ţatǎ ştirea, oamenii vor protesta. Vor începe
rǎzmeri ţele, chiar înainte de aplicarea efectiv ǎ a taxei.
— Eşti sigur?
Amaryl puse imediat în func ţiune Primul Radiant şi mǎri por ţiunea care
se referea la subiectul lor:
— Priveşte tu însu ţi, Hari. Nu v ǎd cum am putea interpreta gre şit. Asta
este previziunea pentru circumstan ţele care exist ǎ în acest moment. Dac ǎ nu
se întâmpl ǎ, înseamn ǎ cǎ tot ceea ce am f ǎcut pân ǎ acum în domeniul
psihoistoriei este gre şit. Refuz s ǎ cred a şa ceva.
— Acum parc ǎ am mai mult ǎ încredere, spuse Seldon zâmbind. Cum te
mai sim ţi, Yugo?
— Destul de bine. Suficient de bine... Apropo, cum te mai sim ţi tu? Am
auzit ni şte zvonuri cum c ǎ ai de gând s ǎ-ţi dai demisia. Chiar şi Dors mi-a
vorbit despre asta.
— Nu o lua în seam ǎ pe Dors. De câteva zile spune tot felul de lucruri. Are
o idee fix ǎ în cap, cu un fel de pericol care m ǎ amenin ţǎ din interiorul
Proiectului.
— Ce fel de pericol?
— Mai bine nu întreba. A luat-o razna şi, ca de obicei, a devenit
incontrolabil ǎ.
— Vezi cât de avantajat sunt eu, din cauz ǎ ca nu am pe nimeni? spuse
Amaryl. Dac ǎ-ţi dai demisia, Hari, care sunt planurile tale pentru viitor?
— Vei prelua tu conducerea, spuse Seldon. Ce alte planuri a ş putea avea?
Amaryl zâmbi.

26

În mica sal ǎ de conferin ţe aflat ǎ în cl ǎdirea principal ǎ, Tamwile Elar o

asculta pe Dors Venabili cu o privire din ce în ce mai derutat ǎ. Însǎ în final se
lǎsǎ prad ǎ mâniei, izbucnind:
— Imposibil!
Îşi frec ǎ bǎrbia, apoi continu ǎ, prudent:
— Nu vreau s ǎ te jignesc, Dr. Venabili, dar sugestiile tale sunt ridic...
greşite. Nimeni nu crede c ǎ în Proiectul de Psihoistorie exist ǎ sentimente atât
de periculoase încât s ǎ-ţi justifice b ǎnuielile. A ş fi la curent. S ǎ nu mai crezi
aşa ceva.
— Ba cred, spuse înc ǎpǎţânat ǎ Dors, şi pot g ǎsi dovezi în sprijinul celor
spuse de mine.
— Nu ştiu cum s ǎ spun f ǎrǎ a te jigni, Dr. Venabili, spuse Elar. Îns ǎ dacǎ
o persoan ǎ este suficient de ingenioas ǎ şi hot ǎrât ǎ sǎ dovedeascǎ ceva, poate
gǎsi toate dovezile de care are nevoie... sau, cel pu ţin, ceea ce crede c ǎ sunt
dovezi.
 — Crezi cǎ sunt paranoic ǎ?
— Cred c ǎ în grija ta fa ţǎ de Maestru e şti, sǎ spunem, pu ţin prea zeloas ǎ.
Dors fǎcu o pauz ǎ şi reflect ǎ la cele spuse de Elar:
— Ai dreptate c ǎ o persoan ǎ cu suficient ǎ ingeniozitate poate g ǎsi dovezi
oriunde. A ş putea s ǎ te acuz şi pe tine, de exemplu.
Elar f ǎcu ochii mari, privind-o profund uimit:
— Pe mine? A ş vrea sǎ aud ce acuza ţii ai putea avea împotriva mea.
— Foarte bine. Vei auzi. Petrecerea cu ocazia zilei de na ştere a fost ideea ta,
nu-i a şa?
— M-am gândit la ea, da, spuse Elar, dar sunt sigur c ǎ au fǎcut-o şi alţii.
Maestrul se plângea tot timpul c ǎ îmbǎtrâne şte, şi pǎrea o ocazie fireasc ǎ
pentru a-l înveseli.
— Sunt sigur ǎ cǎ şi alţii s-au gândit, dar de fapt tu ai f ǎcut presiuni şi
pân ǎ la urm ǎ ai molipsit-o pe nora mea. Ea s-a ocupat de detalii, iar tu ai convins-
o c ǎ se putea organiza o petrecere grandioas ǎ. Nu-i a şa?
— Nu ştiu dac ǎ am avut vreo influen ţǎ asupra ei, dar chiar dac ǎ aş fi
avut, ce vezi r ǎu în asta?
— Nimic în sine, dar faptul c ǎ a fost o petrecere atât de mare, ampl ǎ şi
prelungit ǎ, nu a trezit oamenilor din junt ǎ bǎnuieli vizavi de Hari? Adic ǎ Hari
este prea popular şi ar putea reprezenta un pericol pentru ei.
— Nimeni nu ar putea crede c ǎ am avut a şa ceva în minte.
— Nu fǎceam decât s ǎ scot în eviden ţǎ o posibilitate, spuse Dors.
Organizând petrecerea, ai insistat ca birourile centrale s ǎ fie golite...
— Temporar. Din motive evidente.
— ... şi ai insistat ca ele s ǎ fie complet neocupate o vreme. În acea
perioad ǎ nimeni nu a muncit... în afar ǎ de Amaryl.
— M-am gândit c ǎ n-ar fi r ǎu ca Maestrul s ǎ facǎ o pauzǎ înaintea
petrecerii. Nu ai motive s ǎ te plângi din cauza asta.
— Însǎ astfel puteai discuta cu al ţi oameni în birourile goale, în perfect ǎ
intimitate. Birourile sunt, desigur, bine protejate.
— Am discutat acolo... cu nora ta, cu organizatori, furnizori şi alţi
comercian ţi. Era absolut necesar, nu crezi?
— Çi dacǎ unul dintre cei cu care ai discutat era membru al juntei?
Elar ar ǎta ca şi cum Dors îl lovise în plin:
— Mǎ simt foarte jignit, Dr. Venabili. Drept cine m ǎ iei?
Dors nu r ǎspunse direct. Spuse:
— Ai discutat cu Dr. Seldon despre apropiata întâlnire cu generalul şi l-ai
presat s ǎ îi iei tu locul şi sǎ-ţi asumi riscurile. Rezultatul a fost, desigur, c ǎ
Dr. Seldon a insistat cu vehemen ţǎ sǎ-l întâlneasc ǎ el însu şi pe general. Deci
se poate presupune c ǎ ai vrut sǎ reacţioneze astfel.
Elar râse scurt şi nervos:
— Cu tot respectul, asta chiar cǎ sun ǎ a paranoia, Doctore.
Dors continu ǎ:
— Iar dup ǎ aceea ai fost, nu-i a şa, primul care a sugerat ca un grup dintre
noi sǎ meargǎ la Hotelul Sfâr şitul Cupolei.
— Da, şi îmi aduc aminte c ǎ tu îns ǎţi ai apreciat propunerea.
— Probabil c ǎ ideea ta a avut ca scop s ǎ pun ǎ în dificultate junta, dându-i
încǎ un exemplu al popularit ǎţii lui Hari. Çi poate c ǎ ai dorit s ǎ mǎ tentezi s ǎ
pǎtrund pe domeniile Palatului.
Neîncrederea lui Elar f ǎcuse loc mâniei:
— Cum te-a ş fi putut opri? Te hot ǎrâseşi deja asupra acestui lucru. Dors
nu îl lu ǎ în seam ǎ:
— Çi, desigur, ai sperat c ǎ, intrând pe domeniile Palatului, voi provoca
suficient scandal pentru a cre şte nemul ţumirile juntei referitoare la Hari.
 — Dar pentru ce, Dr. Venabili? Pentru ce s ǎ fi fǎcut asta?
— S-ar putea spune c ǎ ţi-ai dorit s ǎ scapi de Dr. Seldon şi sǎ-i iei locul ca
director al Proiectului.
— Cum po ţi crede a şa ceva despre mine? Nu vorbe şti serios! Probabil vrei
sǎ îmi ar ǎţi ce poate face o minte ingenioas ǎ şi hot ǎrât ǎ în a gǎsi false dovezi.
— Sǎ vorbim despre altceva. Am spus c ǎ aveai posibilitatea s ǎ foloseşti
birourile goale pentru discu ţii particulare şi cǎ aceast ǎ discu ţie ai purtat-o cu
un membru al juntei.
— Nici m ǎcar nu merit ǎ sǎ neg.
— Însǎ cineva v-a auzit. O feti ţǎ intrase deja în birou, se cuib ǎrise în
fotoliu, şi v-a auzit conversa ţia.
— Ce a auzit? se încrunt ǎ Elar.
— A spus cǎ erau doi b ǎrbaţi care vorbeau despre moarte. Nu este decât o feti
ţǎ şi nu poate repeta totul în detaliu, dar dou ǎ cuvinte i-au atras aten ţia,
şi acestea erau "moartea-limonad ǎ".
— Acum ai deviat de la fantezie la — sper sǎ mǎ scuzi — nebunie. Ce poate
însemna "moartea-limonad ǎ", şi ce legǎtur ǎ ar putea avea cu mine?
— Primul meu impuls a fost s ǎ iau totul literal. Fata respectiv ǎ este topit ǎ
dup ǎ limonad ǎ, iar la petrecere se servea limonad ǎ din bel şug. Îns ǎ nimeni
nu a otr ǎvit limonada.
— Îţi sunt recunosc ǎtor cǎ nu ai împins absurdul chiar atât de departe.
— Apoi mi-am dat seama c ǎ fata a auzit altceva, îns ǎ necunoscând foarte
bine cuvintele şi pl ǎcându-i mult respectiva r ǎcoritoare, a tradus cu
"limonad ǎ".
—Çi ai descoperit tu cuvântul distorsionat? pufni Elar.
— O vreme am avut impresia c ǎ ar putea fi "moartea-prin-nespecialist".
— Ce înseamn ǎ asta?
— O asasinare înf ǎptuit ǎ cu ajutorul nespeciali ştilor —
nematematicienilor.
Dors se opri încruntându-se. Duse mâna la piept.
Elar spuse, brusc îngrijorat:
— S-a întâmplat ceva, Dr. Venabili?
— Nu, spuse Dors p ǎrând s ǎ se scuture de indispozi ţie.
Timp de câteva momente nu mai spuse nimic, iar Elar î şi drese vocea.
Figura sa nu mai p ǎstra expresia amuzat ǎ:
— Declara ţiile tale, Dr. Venabili, devin din ce în ce mai ridicole şi... ei bine, nu-
mi pas ǎ dacǎ te vei sim ţi jignit ǎ, dar m-am s ǎturat s ǎ le aud. Ce-ar fi s ǎ le
punem cap ǎt?
— Aproape c ǎ am ajuns la final, Dr. Elar. Chestia cu nespeciali ştii s-ar
putea s ǎ fie într-adev ǎr ridicol ǎ, aşa cum ai spus. Çi eu am ajuns la aceea şi
concluzie... E şti unul dintre cei care a contribuit la construc ţia Electro-
Clarifîcatorului, nu-i a şa?
Elar p ǎru c ǎ devine mai ţeapǎn, spunând cu o urm ǎ de mândrie:
— Contribu ţia mea a fost esen ţialǎ.
— Însǎ a mai contribuit şi altcineva. În ţeleg cǎ a fost proiectat de Cinda
Monay.
— O proiectant ǎ. A respectat instruc ţiunile mele.
— O nespecialist ǎ. Electro-Clarificatorul este un echipament proiectat de
un nespecialist.
Elar î şi înfrân ǎ o izbucnire violent ǎ şi spuse:
— Nu cred c ǎ doresc s ǎ aud înc ǎ o dat ǎ fraza asta. Deci, repet, ce-ar fi s ǎ
punem cap ǎt discu ţiei?
Dar Dors î şi continu ǎ presiunea, ca şi cum nu auzise cererea celuilalt:
— Deşi acum nu-i recuno şti nici un merit, nu a şa te-ai comportat în
prezen ţa ei — pentru a o stimula în munc ǎ, presupun. Ea a spus c ǎ i-ai
recunoscut meritele şi îţi era foarte recunosc ǎtoare din cauza asta. A spus
chiar c ǎ, deşi nu asta este denumirea oficiala, ai dat echipamentului numele
vostru.
— Nu-i adev ǎrat. Echipamentul se nume şte Electr o-Clarificator.
— Iar ea a spus c ǎ era în curs de a aduce îmbun ǎtǎţiri, de a cre şte
amplificarea şi aşa mai departe... şi cǎ ai prototipul unei versiuni
îmbun ǎtǎţite, pentru a-l testa.
— Ce legǎtur ǎ are asta cu subiectul discu ţiei noastre?
— Dr. Seldon şi Dr. Amaryl au lucrat cu Electro-Clarificatorul şi amândoi
s-au şubrezit. Yugo, care lucreaz ǎ mai mult cu el, a suferit mai mult.
— Electro-Clarificatorul nu poate face un astfel de r ǎu, în nici un caz.
Dors îşi duse mâna la frunte f ǎcând o grimas ǎ. Apoi spuse:
— Iar acum ai un Electro-Clarificator îmbun ǎtǎţit, care le-ar putea face
mai mult râu, i-ar putea omorî mai repede.
— Ce prostie!
— Sǎ lu ǎm în considerare numele echipamentului. A şa cum spune femeia
care l-a proiectat, doar tu folose şti acest nume: Clarificatorul Elar-Monay.
— Nu-mi aduc aminte s ǎ fi folosit o astfel de fraz ǎ, spuse stânjenit Elar.
— Sunt sigur ǎ cǎ ai folosit-o. Çi noua versiune de Clarificator Elar-Monay,
mai puternic ǎ, ar putea fi folosit ǎ pentru a ucide. Vina nu o va purta nimeni
— va fi doar un trist accident, datorat unui echipament insuficient testat. Va
fi "moartea Elar-Monay". Feti ţa a interpretat "moartea-limonad ǎ" . "Elar-
Monay death" (moartea Elar-Monay) are o pronun ţie vag asem ǎnǎtoare cu
"lemonade death" (n. trad.)
Mâna lui Dors c ǎzu într-o parte.
Elar spuse încet:
— Nu te sim ţi bine, Dr. Venabili?
— Mǎ simt perfect. Am sau nu dreptate?
— Ascult ǎ, cuvântul care a fost transformat în limonad ǎ nu are nici o
importan ţǎ. Cine ştie ce o fi auzit feti ţa? Totul se învârte în jurul caracterului
ucigǎtor al Electro-Clarificatorului. D ǎ-mǎ în judecat ǎ sau du-m ǎ în faţa unui
consiliu de exper ţi — câţi vrei tu — ca sǎ investigheze efectul Electro-
Clarificatorului, chiar şi al celui nou, asupra fiin ţelor umane. Vor descoperi
cǎ nu are vreun efect semnificativ.
— Nu cred, murmur ǎ Venabili.
Mâinile îi erau acum puse pe frunte, şi îşi ţinea ochii închi şi. Se cl ǎtina
uşor.
— Este clar c ǎ nu te sim ţi bine, Dr. Venabili, spuse Elar. Asta înseamn ǎ
cǎ acum pot vorbi eu. Îmi dai voie?
Dors deschise ochii şi privi f ǎrǎ sǎ spun ǎ nimic.
— Am sǎ iau t ǎcerea ta drept consim ţǎmânt, Doctore. La ce mi-ar folosi s ǎ
încerc s ǎ scap de Dr. Seldon şi de Dr. Amaryl, pentru a deveni director? Ai
împiedica orice tentativ ǎ de asasinare, a şa cum crezi c ǎ faci acum. În cazul
improbabil în care planul mi-ar reu şi şi aş scǎpa de aceşti doi ilu ştri b ǎrbaţi,
m-ai face buc ǎţi dup ǎ aceea. Eşti o femeie foarte neobi şnuit ǎ — incredibil de
puternic ǎ şi rapid ǎ — iar atâta timp cât tu tr ǎieşti, Maestrul este în siguran ţǎ.
— Da, spuse Dors privindu-l încruntat ǎ.
— Am spus asta oamenilor din junt ǎ... De ce sǎ nu îmi cear ǎ pǎrerea în
problemele legate de Proiect? Îi intereseaz ǎ foarte mult psihoistoria, a şa cum
este şi firesc. Le-a fost greu s ǎ cread ǎ ceea ce le-am povestit despre tine... pânǎ
când nu ai n ǎvǎlit pe domeniile Palatului. Asta i-a convins, po ţi fi
sigur ǎ, şi au fost de acord cu planul meu.
— Aha. Acum recuno şti, spuse slab Dors.
 — Ţi-am spus c ǎ Electro-Clarificatorul nu poate face r ǎu fiin ţei umane. Nu
poate. Amaryl şi preţiosul t ǎu Hari îmbǎtrânesc, deşi refuzi s ǎ accepţi acest
lucru. Ei şi? Ei sunt în regul ǎ — absolut umani. Câmpul electromagnetic nu
are vreun efect semnificativ asupra ţesuturilor organice. Îns ǎ pot avea efecte
nedorite asupra echipamentelor electromagnetice şi, dacǎ ne putem imagina o
fiin ţǎ uman ǎ fǎcut ǎ din metal şi piese electronice, ar putea avea efect asupra
ei. Legendele ne povestesc despre fiin ţe umane artificiale. Mycogenienii şi-au
bazat religia pe acestea, numindu-le "robo ţi". Dacǎ ar exista vreun robot, ne
putem imagina c ǎ ar fi mult mai puternic şi mai rapid decât oricare alt ǎ fiin ţǎ
uman ǎ obişnuit ǎ. Cǎ ar avea propriet ǎţi pe care se pare c ǎ le posezi tu, Dr.
Venabili. Iar un astfel de robot ar putea fi, într-adev ǎr, oprit, avariat, şi chiar
distrus, de c ǎtre un Electro-Clarificator puternic. Ca acesta pe care îl am aici,
de exemplu, şi care a func ţionat la putere redus ǎ încǎ de la începerea conver-
saţiei noastre. De aceea nu te sim ţi bine, Dr. Venabili. Ţi se întâmpl ǎ pentru
prima oar ǎ în existen ţa ta, sunt sigur.
Dors nu spuse nimic, privindu-l ţint ǎ pe bǎrbat. Încet, se cufund ǎ în
fotoliu.
Elar zâmbi şi continu ǎ:
— Desigur, dac ǎ rezolvǎm problema în ceea ce te prive şte, cu Maestrul şi
cu Amaryl nu vom avea nici o dificultate. De fapt, f ǎrǎ tine Maestrul s-ar
putea pr ǎbu şi imediat, dându- şi demisia din cauza durerii. Amaryl are o
minte de copil. Nu va fi nevoie s ǎ îi ucidem. Cum este, Dr. Venabili, s ǎ fii
demascat ǎ dup ǎ toţi aceşti ani? Trebuie s ǎ recunosc, te-ai priceput foarte
bine s ǎ-ţi disimulezi adev ǎrata natur ǎ. Este aproape surprinz ǎtor cǎ nimeni
nu a descoperit adev ǎrul pân ǎ acum. Îns ǎ eu sunt un matematician
str ǎlucit... un observator, un gânditor, un deduc ţionist. Nici eu nu mi-a ş fi
dat seama dac ǎ n-ar fi existat fanaticul t ǎu devotament fa ţǎ de Maestru şi
ocazionalele izbucniri de putere supraomeneasc ǎ pe care le de ţii... Spune adio
existen ţei tale, Dr. Venabili. Tot ce am de f ǎcut acum este s ǎ rotesc butonul,
iar tu vei deveni istorie.
Dors p ǎru sǎ se adune şi se ridic ǎ încet din fotoliu, murmurând:
— S-ar putea s ǎ fiu mai bine protejat ǎ decât ţi-ai închipuit.
Apoi, cu un icnet, se arunc ǎ asupra lui Elar.
Elar holb ǎ ochii, strig ǎ strident şi se dǎdu pe spate.
Apoi Dors se aplec ǎ deasupra lui, lovind puternic cu mâna. T ǎişul palmei
lovi ceafa, sf ǎrâmându-i vertebrele şi rupându-i m ǎduva. Elar c ǎzu mort pe
podea.
Dors se îndrept ǎ cu un efort şi merse, împleticindu-se, spre u şǎ. Trebuia
sǎ-l gǎseascǎ pe Hari. El trebuia s ǎ afle ce se întâmplase.

27

Hari Seldon se ridic ǎ îngrozit din fotoliu. Nu o mai v ǎzuse niciodat ǎ pe

Dors astfel: cu fa ţa schimonosit ǎ, trupul încovoiat, cl ǎtinându-se ca şi cum
ar fi fost beat ǎ.
— Dors! Ce s-a întâmplat?
Alergǎ pân ǎ la ea şi o apuc ǎ de încheietur ǎ, exact în momentul în care
trupul ei ced ǎ şi se pr ǎbu şi în bra ţele sale. O ridic ǎ (era mai grea decât o
femeie obi şnuit ǎ de aceeaşi talie, dar lui Seldon nu îi st ǎtea mintea la a şa
ceva) şi o aşezǎ pe canapea.
— Ce s-a întâmplat? întreb ǎ el.
Ea îi spuse, tr ǎgându- şi din greu r ǎsuflarea, pierzându- şi din când în
când vocea, în timp ce el îi leg ǎna capul refuzând s ǎ creadǎ cǎ ceea ce se
întâmpla acum era realitate.
— Elar a murit, spuse ea. În cele din urm ǎ, am omorât o fiin ţǎ uman ǎ...
Pentru prima oar ǎ... Asta înr ǎut ǎţeşte lucrurile.
— Cât de grav e şti r ǎnit ǎ, Dors?
— Grav. Elar a pornit echipamentul — la maxim — când m-am n ǎpustit
asupra lui.
— Poţi fi reparat ǎ.
— Cum? Nu exist ǎ nimeni — pe Trantor — care sǎ ştie cum. Am nevoie de
Daneel.
Daneel. Demerzel. Undeva, în adâncul sufletului s ǎu, Hari ştiuse
dintotdeauna. Prietenul s ǎu — un robot — i-a dat un protector — un robot —
pentru a se asigura c ǎ psihoistoria şi nucleele Funda ţiilor vor avea şansa de a
prinde r ǎdǎcin ǎ. Singura problem ǎ era cǎ Hari se îndr ǎgostise de protectorul
sǎu — un robot. Acum totul se explica. Toate îndoielile şi întreb ǎrile primeau
rǎspuns. Çi totu şi, acum asta nu mai avea absolut nici o importan ţǎ. Nu
conta decât Dors.
— Nu putem l ǎsa sǎ se întâmple a şa ceva.
— Trebuie.
Pleoapele lui Dors tremurar ǎ, apoi îl privi pe Seldon cu ochii larg deschi şi:
— Trebuie. Am încercat s ǎ te salvez dar am e şuat... punct vital... cine te va
proteja de acum încolo?
Seldon nu reu şea sǎ o vadǎ clar. Avea o problem ǎ la ochi:
— Nu- ţi face probleme din cauza mea, Dors. Tu e şti... Tu e şti...
— Nu. Tu, Hari. Spune-i Manellei... Manellei... c ǎ acum o iert. Ea a f ǎcut
mai bine decât mine. Explic ǎ-i Wandei. Tu şi cu Raych... ave ţi grj ǎ unul de
altul.
— Nu, nu, nu, spuse Seldon leg ǎnându-se cuprins de durere. Nu se poate.
Rezist ǎ, Dors. Te rog. Te rog, dragostea mea.
Dors scutur ǎ încet capul, iar zâmbetul era de-abia o umbr ǎ:
— Adio, Hari, iubitule. S ǎ-ţi aduci mereu aminte... ce ai f ǎcut pentru
mine.
— N-am f ǎcut nimic pentru tine.
— M-ai iubit şi dragostea ta m-a f ǎcut... uman ǎ.
Hari o privea fix, îns ǎ Dors îşi încetase func ţionarea.
Yugo Amaryl n ǎvǎli ca o furtun ǎ în biroul lui Seldon:
— Hari, au început r ǎzmeri ţele, mai curând şi mai puternic decât ne
aştep...
Apoi se holb ǎ la Seldon, la Dors, şi şopti:
— Ce s-a întâmplat?
Seldon ridic ǎ spre el o privire în agonie:
— Rǎzmeri ţe! Ce-mi pas ǎ mie acum de r ǎzmeri ţe?... Crezi c ǎ mǎ mai poate
interesa ceva acum?

PARTEA A PATRA
WANDA SELDON

SELDON, WANDA — ...În ul timii ani ai vie Uii s ale, H ar i Seldon

s-a ataşat f oarte mult (unii spun chiar c ǎ a devenit dependent) de nepoata
sa, Wand a. R ǎmas ǎ orf an ǎ în adoles cen Uǎ,' Wanda Seldon s-a ded icat
Proiectului de Psihoistorie al bunicului ei, umplând golul l ǎsat de Yugo
Amaryl...
Munca Wandei Seldon r ǎmâne în mare m ǎsur ǎ un mister, deoarece
aceasta a avut loc într-o deplin ǎ izolare. Singurele persoane c ǎrora li s-a
permis accesul la cercetarea ei au fost Hari şi un tân ǎr pe nume Stettin
Palver (al c ǎrui descendent, Preem, va contribui patru sute de ani mai
târziu la rena şterea Trantor-ului dup ǎ Marele Jaf (300 E.F.))...
Deşi mare par te din con tr ibu Uia Wandei Seldon la Funda Uie
es te necunoscut ǎ, nu încape îndoial ǎ cǎ aceast ǎ contribu Uie a f ost de
cea mai mar e impor tan Uǎ...
ENCICLOPEDIA GALACTICA

HARI SELDON intr ǎ în Biblioteca Galactic ǎ (şchiop ǎtând u şor, aşa cum
fǎcea din ce în ce mai des în ultima vreme) şi se îndrept ǎ spre skittere,
micu ţele vehicule care alunecau de-a lungul interminabilelor coridoare ale
complexei cl ǎdiri.
Se opri îns ǎ, remarcând trei b ǎrbaţi aşezaţi într-unul dintre
compartimentele galactografice. Galactograful le prezenta Galaxia în toate
cele trei dimensiuni. Reprezentarea era foarte sugestiv ǎ, lumile rotindu-se în
jurul centrului şi în jurul propriilor axe de spin.
De acolo de unde st ǎtea, Seldon putea vedea c ǎ Provincia Anacreon,
situat ǎ la periferie, era marcat ǎ cu un ro şu str ǎlucitor. Provincia ocupa un
volum destul de mare, îns ǎ era slab populat ǎ cu stele. Anacreon nu era
remarcabil ǎ nici prin bog ǎţie, nici prin cultur ǎ. Era îns ǎ remarcabil ǎ prin
distan ţa faţǎ de Trantor: zece mii de parseci.
Seldon, acţionând din impuls, lu ǎ loc la consola unui computer în
apropierea celor trei, porni un program care s ǎ ia mult timp. Instinctul îi
spunea c ǎ un astfel de interes în Anacreon era de natur ǎ politic ǎ — poziţia sa
în cadrul Galaxiei f ǎcea din Anacreon una dintre posesiunile incerte ale
regimului Imperial. Seldon r ǎmase cu ochii fixa ţi pe ecran, îns ǎ urechile îi
erau larg deschise pentru a auzi discu ţia care se purta lâng ǎ el. În mod
normal, în Bibliotec ǎ nu se auzeau discu ţii politice.
Seldon nu cuno ştea pe nici unul dintre cei trei b ǎrbaţi. Nimic
surprinz ǎtor. Mul ţi oameni frecventau Biblioteca, şi pe majoritatea îi
cunoştea din vedere — cu unii chiar discutase — însǎ Biblioteca era deschis ǎ
pentru to ţi cet ǎţenii. Nu se f ǎceau discrimin ǎri. Oricine putea intra şi se
putea folosi de informa ţii. (O perioad ǎ de timp limitat ǎ, însǎ. Doar o
minoritate din care f ǎcea parte şi Seldon avea permisiunea s ǎ "prind ǎ
rǎdǎcini" în Bibliotec ǎ. Lui Seldon i se pusese la dispozi ţie un birou personal
sigilat şi avea acces neîngr ǎdit la b ǎncile de informa ţii ale Bibliotecii.)
Unul dintre b ǎrbaţi (Seldon îl porecli Nas Coroiat, din motive evidente)
vorbi cu o voce înceat ǎ dar încordat ǎ.
— S-o lǎsǎm balt ǎ, spuse el. S-o l ǎsǎm balt ǎ. Ne costǎ o grǎmadǎ ca sǎ
facem faţǎ şi, chiar dac ǎ momentan reu şim, nu va ţine decât atâta vreme cât
armata se afl ǎ acolo. Nu poate r ǎmâne la nesfâr şit şi, imediat ce va pleca,
situa ţia va fi din nou ca înainte.
Seldon ştia despre ce vorbeau. De-abia cu trei zile în urm ǎ TrantorVision
difuzase ştirea c ǎ guvernul Imperial hot ǎrâse o demonstra ţie de for ţǎ pentru a-
l aduce la ordine pe neastâmp ǎratul Guvernator al Anacreonului. Analiza
psihoistoric ǎ a lui Seldon ar ǎtase cǎ asta era o procedur ǎ inutil ǎ, dar
guvernul nu era de obicei dispus s ǎ asculte de el atunci când îi erau stârnite
sentimentele. Seldon zâmbi u şor încruntat atunci când auzi c ǎ Nas Coroiat
spunea ceea ce spusese şi el — iar tân ǎrul o f ǎcuse fǎrǎ ajutorul vreunei
informa ţii psihoistorice.
Nas Coroiat continu ǎ:
— Dacǎ lǎsǎm Anacreonul în pace, ce avem de pierdut? R ǎmâne tot acolo,
la periferia Galaxiei. Nu se poate muta în Andromeda, nu-i a şa? Deci va fi
obligat s ǎ continue comer ţul cu noi şi viaţa merge mai departe. Ce importan ţǎ
are dac ǎ dau sau nu onorul Împ ǎratului?
Al doilea b ǎrbat, pe care Seldon îl poreclise Cheliu ţǎ, din motive şi mai evidente,
spuse:
— Numai c ǎ toat ǎ afacerea asta nu se produce în neant. Dac ǎ Anacreon se
duce, atunci se vor duce şi alte provincii de la periferie. Imperiul se va
sfǎrâma.
— Çi ce dacǎ? şopti cu violen ţǎ Nas Coroiat. Oricum, Imperiul nu se mai
poate administra în mod eficient. Este prea mare. S ǎ lase periferia s ǎ se
desprind ǎ, şi sǎ aibǎ grij ǎ de el însu şi... dacǎ mai poate. Suburbiile vor fi cu
atât mai puternice şi mai prospere. Periferia nu trebuie s ǎ ne apar ţin ǎ din
punct de vedere politic; va fi în continuare a noastr ǎ, din punct de vedere
economic.
Acum interveni al treilea b ǎrbat (Obraji Ro şii), spunând:
— Aş vrea sǎ ai dreptate, dar nu a şa se vor petrece lucrurile. Dac ǎ
provinciile de la periferie î şi vor câ ştiga independen ţa, primul lucru pe care-l
va face fiecare va fi s ǎ îşi creasc ǎ puterea, în detrimentul vecinilor. Va fi
rǎzboi, vor fi conflicte şi fiecare dintre guvernatori va sfâr şi prin a visa s ǎ
ajung ǎ Împ ǎrat. Va fi ca în zilele de demult, de dinaintea Regatului Trantor...
o epocǎ întunecat ǎ care va dura mii de ani.
— Lucrurile nu vor sta chiar a şa de rǎu, spuse Cheliu ţǎ. Imperiul se
poate sf ǎrâma, îns ǎ se va reface rapid dup ǎ ce oamenii vor descoperi c ǎ
dezintegrarea înseamn ǎ doar r ǎzboi şi sǎrǎcie. Vor privi înapoi spre epoca de
aur a Imperiului intact şi totul va fi din nou bine. Doar nu suntem barbari.
Vom gǎsi noi o cale de rezolvare.
— Categoric, spuse Nas Coroiat. Trebuie s ǎ ne aducem aminte c ǎ Imperiul
a înfruntat criz ǎ dup ǎ crizǎ şi a r ǎzbit în timp.
Dar Obraji Ro şii d ǎdu din cap spunând:
— Asta nu este o simpl ǎ criz ǎ. Este ceva mult mai r ǎu. Imperiul s-a
deteriorat, timp de genera ţii. Blestematul deceniu al juntei a distrus
economia, iar de la c ǎderea juntei şi ridicarea acestui nou Împ ǎrat, Imperiul a
fost atât de slab încât guvernatorii de la periferie nu trebuie s ǎ facǎ nimic.
Imperiul se va pr ǎbu şi sub propria greutate.
— Dar jur ǎmântul de credin ţǎ dat Împ ǎratului... începu Nas Coroiat.
— Ce jur ǎmânt? spuse Obraji Ro şii. Ani întregi am stat f ǎrǎ Împǎrat, dup ǎ
asasinarea lui Cleon, şi nimeni nu s-a sinchisit din cale-afar ǎ. Împ ǎratul ǎsta
nou este doar o marionet ǎ. Nu poate face nimic. Nimeni nu poate face nimic.
Asta nu este o criz ǎ. Este sfâr şitul.
Ceilal ţi doi îl privir ǎ încrunta ţi pe Obraji Ro şii.
— Chiar crezi asta? întreb ǎ Cheliu ţǎ. Crezi cǎ guvernul Imperial va sta cu
mâinile în sân l ǎsând totul s ǎ se întâmple de la sine?
— Da! Ca şi voi doi, nu va crede c ǎ aşa ceva se întâmpl ǎ. Adicǎ nu va
crede decât atunci când va fi prea târziu.
—Çi ce-ai vrea s ǎ facǎ dacǎ ar crede? întreb ǎ Cheliu ţǎ.
Obraji Ro şii privi în Galactograf ca şi cum acolo ar fi putut afla r ǎspunsul:
— Nu ştiu. Situa ţia se prezint ǎ cam aşa: eu voi muri odat ǎ şi-odat ǎ; pânǎ
atunci, lucrurile nu vor sta prea r ǎu. Dup ǎ aceea, situa ţia devenind mai grea,
îşi vor face al ţii probleme. Eu voi fi oale şi ulcele. Zilele de odinioar ǎ au pierit
pentru totdeauna. Apropo, nu sunt singurul care crede acest lucru. A ţi auzit
de cineva pe nume Hari Seldon?
— Da, spuse prompt Nas Coroiat. Nu a fost Prim Ministru sub Cleon?
— Ba da, spuse Obraji Ro şii. Este un fel de om de ştiin ţǎ. L-am auzit
ţinând un discurs acum câteva luni. M-am sim ţit mai bine ştiind c ǎ nu sunt
singurul care crede c ǎ Imperiul se destram ǎ. A spus...
— A spus el c ǎ totul va începe s ǎ clocoteasc ǎ şi ne vom cufunda într-o
permanent ǎ erǎ de întuneric? interveni Cheliu ţǎ.
— Nu, spuse Obraji Ro şii. Este un tip foarte prudent. Spune c ǎ s-ar putea
sǎ se întâmple, îns ǎ se înşealǎ. Se va întâmpla sigur.
Seldon auzise destul. Se îndrept ǎ şchiop ǎtând spre masa la care st ǎteau
cei trei b ǎrbaţi şi îl atinse pe Obraji Ro şii.
— Domnule, spuse el, pot vorbi cu dumneata un moment?
Obraji Ro şii tres ǎri, ridic ǎ privirea, apoi spuse:
— Hei, dumneata nu e şti cumva Profesorul Seldon?
— Ba da, dintotdeauna, spuse Seldon.
Îi înmân ǎ bǎrbatului o carte de vizit ǎ care purta fotografia sa:
— Aş dori s ǎ ne întâlnim aici, în biroul meu de la Bibliotec ǎ, la ora 4 p.m.,
poimâine. Crezi c ǎ se poate?
— Trebuie s ǎ muncesc.
— Pretinzi c ǎ eşti bolnav. Este important.
— Pǎi, domnule, nu sunt prea sigur.
— Fǎ-o, spuse Seldon. Dac ǎ intri în vreo încurc ǎtur ǎ din cauza asta,
rezolv eu. Çi între timp, domnilor, v ǎ deranjeaz ǎ dacǎ studiez şi eu pre ţ de
câteva momente modelul Galactic? De mult timp nu m-am mai uitat la a şa
ceva.
Ei aprobar ǎ mute şte, aparent stingheri ţi de prezen ţa unui fost Prim
Ministru. Unul câte unul, b ǎrbaţii p ǎşir ǎ înapoi şi îi permiser ǎ lui Seldon
accesul la comenzile Galactografului.
Degetul lui Seldon se întinse spre comenzi şi roşul care marcase Provincia
Anacreon disp ǎru. Galaxia era o roat ǎ str ǎlucitoare format ǎ din cea ţǎ. În
spatele sferei str ǎlucitoare din centru se afla gaura neagr ǎ Galactic ǎ.
Nu se puteau distinge stelele individuale decât dac ǎ se mǎrea imaginea,
însǎ Seldon dorea s ǎ vadǎ totul ca întreg... s ǎ arunce o privire Imperiului care
se destr ǎma.
Apǎsǎ un contact şi pe imaginea Galactic ǎ apǎrur ǎ o serie de puncte
galbene. Acestea reprezentau planetele locuibile — dou ǎzeci şi cinci de
milioane. La periferia Galaxiei, acestea erau puncte izolate într-o cea ţǎ
subţire, îns ǎ spre centru se aglomerau. Exista o centur ǎ solid ǎ galben ǎ (dar
care dac ǎ ar fi fost m ǎrit ǎ s-ar fi putut vedea c ǎ este format ǎ din puncte
izolate) în jurul sferei luminoase din centru. Sfera din centru r ǎmǎsese,
desigur, alb ǎ şi nemarcat ǎ. Nici o planet ǎ locuibil ǎ nu putea exista în
mijlocul energiilor turbulente ale miezului Galaxiei.
În ciuda marii densit ǎţi a galbenului, Seldon ştia cǎ, dintre toate stelele,
mai pu ţin de una din zece mii avea planete locuibile. Acest lucru era o
realitate, în ciuda tehnologiilor de transformare şi de terraformare a
planetelor. Oricât de mult avansase tehnologia, era imposibil sǎ transformi
majoritatea lumilor din Galaxie în ceva pe care omul s ǎ poat ǎ umbla în
siguran ţǎ fǎrǎ protec ţia unui costum de cosmonaut.
Seldon închise un alt contact. Punctele galbene disp ǎrur ǎ, însǎ o micǎ
regiune str ǎlucea în albastru: Trantor şi diferitele lumi care depindeau direct
de el. Era cât se putea de aproape de nucleul central, r ǎmânând totu şi
departe de influen ţa distrug ǎtoare a acestuia. De obicei era denumit "centrul
Galaxiei", ceea ce de fapt nu era adev ǎrat, în sens strict. R ǎmâneai
impresionat de dimensiunea extrem de mic ǎ a planetei Trantor în compara ţie
cu vasta întindere a Galaxiei. Totu şi, aici era concentrat ǎ cea mai mare parte
a bogǎţiilor, culturii şi autorit ǎţii cunoscute vreodat ǎ de omenire.
Dar chiar şi el era sortit distrugerii.
Ca şi cum b ǎrbaţii de lâng ǎ el puteau citi gândurile (sau poate c ǎ îi
interpretau expresia trist ǎ a feţei), Cheliu ţǎ întreb ǎ domol:
— Este adev ǎrat c ǎ Imperiul se va pr ǎbu şi?
Seldon replic ǎ pe acelaşi ton:
— S-ar putea. S-ar putea. Orice se poate întâmpla.
Se ridic ǎ, zâmbi b ǎrbaţilor şi plec ǎ, dar gândurile sale urlau: Se va
pr ǎbu şi! Se va pr ǎbu şi!

Seldon oft ǎ urcând într-unul din skitterele aliniate unul lâng ǎ altul în
sala spa ţioasǎ. Fusese o vreme, de-abia cu câ ţiva ani în urm ǎ, când se
mândrea c ǎ putea merge de-a lungul interminabilelor coridoare ale
Bibliotecii, spunându- şi în sinea sa c ǎ deşi trecuse de şaizeci de ani înc ǎ se
mai putea descurca.
Dar acum, la şaptezeci de ani, picioarele îl l ǎsau prea repede, şi era
obligat s ǎ ia un skitter. Tinerii le foloseau din cauz ǎ cǎ îi scutea de multe
probleme, îns ǎ Seldon o f ǎcea pentru c ǎ era obligat... asta era diferen ţa.
Dup ǎ ce apǎsǎ pe butonul care definea destina ţia, închise un contact şi
skitterul se ridic ǎ foarte pu ţin, abia câ ţiva milimetri de la podea. O lu ǎ din loc
cu o vitez ǎ domoal ǎ, foarte lin, foarte silen ţios, iar Seldon se l ǎsǎ pe spate privind
pere ţii coridoarelor, celelalte skittere şi trec ǎtorii ocazionali.
Dep ǎşi câţiva Bibliotecari. Çi acum, dup ǎ atâta vreme, zâmbea atunci
când îi vedea. Ei constituiau cea mai veche breasl ǎ din Imperiu, şi se agǎţau
de ni şte obiceiuri demodate datând de câteva milenii...
Îmbr ǎcǎmintea lor era m ǎtǎsoasǎ, alburie, sem ǎnând cu o tog ǎ,
îngustându-se la gât şi cǎzând de acolo în valuri.
În privin ţa bǎrbaţilor, Trantor-ul oscila între p ǎstrarea p ǎrului de pe fa ţǎ
şi eliminarea lui. Majoritatea trantorienilor se b ǎrbiereau. Pu ţini f ǎceau
excepţie. (Dintre ace ştia f ǎceau parte şi dahli ţii, cu must ǎţile lor stufoase.)
Bibliotecarii îns ǎ, respectau obiceiul str ǎvechi de a purta barb ǎ. Fiecare
Bibliotecar purta o barb ǎ scurt ǎ şi îngrijit ǎ, mergând de la o ureche la
cealalt ǎ, însǎ lǎsând descoperit ǎ buza superioar ǎ. Asta îi f ǎcea sǎ se
deosebeascǎ de ceilal ţi, şi îl f ǎcea pe Seldon (care era bine b ǎrbierit) s ǎ se
simt ǎ stingherit atunci când se afla în mijlocul lor.
Însǎ caracteristica cea mai definitorie pentru ei era calota pe care o purta
fiecare (probabil chiar şi atunci când dormeau). P ǎtrat ǎ, era fǎcut ǎ din
catifea, în patru p ǎrţi care se uneau deasupra cu un nasture. Calotele erau
de o nesfâr şit ǎ varietate de culori şi, dup ǎ câte se pare, fiecare culoare avea o
semnifica ţie. Dacǎ erai la curent cu ini ţierea Bibliotecarilor, î ţi puteai da sea-
ma de vechimea în serviciu a unui anume Bibliotecar, domeniul de
specialitate, gradul de realizare şi aşa mai departe. Asta ajuta la p ǎstrarea
ordinii în breasla lor. Fiecare Bibliotecar î şi putea da seama, aruncând o
singur ǎ privire la calota altuia, dac ǎ era cazul s ǎ fie respectuos ( şi în ce
mǎsur ǎ) sau arogant ( şi în ce m ǎsur ǎ).
Biblioteca Galactic ǎ era cl ǎdirea cea mai mare de pe Trantor ( şi, probabil,
din Galaxie), mult mai mare decât chiar Palatul Imperial. Pe vremuri
str ǎlucise în splendoare. Îns ǎ, ca şi Imperiul, p ǎlise şi se ofilise. Era ca o
matroan ǎ bǎtrân ǎ purtând înc ǎ bijuteriile din tinere ţe, însǎ pe un corp ve şted
şi scofâlcit.
Skitterul se opri în fa ţa uşii bogat ornamentate a biroului Bibliotecarului
Çef. Seldon ie şi din el.
Las Zenow zâmbi:
— Bine ai venit, prietene, spuse el cu vocea sa ascu ţit ǎ.
(Seldon se întreb ǎ dacǎ nu cumva cântase în tinere ţe ca tenor, îns ǎ nu
îndr ǎzni sǎ întrebe. Bibliotecarul Çef era întotdeauna plin de demnitate şi
întrebarea ar fi putut p ǎrea jignitoare.)
— Salut ǎri, spuse Seldon.
Zenow avea o barb ǎ gri, mai mult spre alb, şi purta o calot ǎ de un alb
pur. Seldon în ţelegea asta fǎrǎ a avea nevoie de explica ţii. Era un caz de
ostenta ţie pe dos. Absen ţa total ǎ a culorii reprezenta pozi ţia cea mai înalt ǎ.
Zenow îşi frecǎ bucuros mâinile:
— Te-am chemat, Hari, pentru c ǎ am veşti bune pentru tine... Am g ǎsit-o!
— Las, vrei s ǎ spui...
— Da, o lume adecvat ǎ. Doreai una îndep ǎrtat ǎ. Cred cǎ am gǎsit-o pe cea
ideal ǎ.
Zâmbetul s ǎu se l ǎţi:
— Bizuie-te pe Bibliotec ǎ, Hari. Putem g ǎsi orice.
— Nici nu m ǎ îndoiesc, Las. D ǎ-mi detalii despre aceast ǎ lume.
— Pǎi, mai întâi hai s ǎ-ţi ar ǎt unde se afl ǎ.
O secţiune a peretelui alunec ǎ în l ǎturi, luminile din camer ǎ pǎlir ǎ şi
Galaxia ap ǎru în trei dimensiuni, rotindu-se u şor. Din nou, Provincia
Anacreon era marcat ǎ cu roşu. Seldon putea aproape s ǎ jure c ǎ episodul cu
cei trei b ǎrbaţi fusese o repeti ţie pentru cazul de fa ţǎ.
Çi apoi, un punct albastru str ǎlucitor ap ǎru în partea cea mai îndep ǎrtat ǎ
a provinciei.
— Uite-o, spuse Zenow. Este o lume ideal ǎ. Mǎrime potrivit ǎ, apǎ în
cantitate bine propor ţionat ǎ, atmosfer ǎ cu oxigen, vegeta ţie... Viaţǎ marin ǎ
din abunden ţǎ. Stǎ acolo, doar s ǎ o culegi. Nu este nevoie de transform ǎri
sau de terraformare... sau, dac ǎ este cazul, acestea se pot face şi în timpul în
care planeta este ocupat ǎ.
— Las, este o lume neocupat ǎ? întreb ǎ Seldon.
— Absolut neocupat ǎ. Nu e nimeni pe ea.
— Dar de ce... dac ǎ este atât de adecvat ǎ vieţii umane? Presupun c ǎ a fost
explorat ǎ, din moment ce ai toate detaliile despre ea. De ce nu a fost
colonizat ǎ?
— A fost explorat ǎ, dar numai de sonde f ǎrǎ om la bord. Iar colonizarea nu
a fost f ǎcut ǎ... probabil din cauz ǎ cǎ era prea departe. Planeta orbiteaz ǎ în
jurul unei stele care este mai departe de gaura neagr ǎ central ǎ decât orice
alt ǎ stea cu planete locuibile... mult mai departe. Prea departe. Prea departe
pentru Coloni şti, îns ǎ nu prea departe pentru tine. A şa ai spus: "Cu cât mai
departe, cu atât mai bine."
— Da, spuse Seldon dând din cap. Continui s ǎ spun acela şi lucru. Are
vreun nume, sau vreo combina ţie din litere şi numere?
— Crezi sau nu, are un nume. Cei care au trimis sondele au denumit-o
Terminus, un cuvânt arhaic care înseamn ǎ "sfâr şitul liniei". Ceea ce şi este.
— Aceastǎ planet ǎ face parte din teritoriul Provinciei Anacreon? întreb ǎ
Seldon.
— Nu chiar, spuse Zenow. Dac ǎ vei privi linia ro şie şi umbra ro şie, vei
observa c ǎ punctul albastru al Terminus-ului este pu ţin în afara lor... ca s ǎ
fiu precis, cu cincizeci de ani-lumin ǎ în afar ǎ. Terminus-ul nu apar ţine
nim ǎnui; de fapt, nici m ǎcar nu face parte din Imperiu.
— Ai dreptate, Las. Seam ǎnǎ, într-adev ǎr, cu lumea ideal ǎ pe care o
cǎutam.
— Desigur, spuse Zenow gânditor, dup ǎ ce vei ocupa Terminus-ul,
Guvernatorul Anacreon-ului va pretinde c ǎ este sub jurisdic ţia sa.
— Este posibil, spuse Seldon, dar ne vom ocupa de aceast ǎ problem ǎ
atunci când va fi cazul.
Zenow îşi frecǎ din nou mâinile:
— Ce idee magnific ǎ! Sǎ ini ţiezi un proiect uria ş pe o lume complet nou ǎ,
foarte îndep ǎrtat ǎ şi complet izolat ǎ, astfel încât an de an, deceniu dup ǎ
deceniu, va fi completat ǎ o enorm ǎ Enciclopedie a cuno ştin ţelor umane. Un
rezumat a ceea ce se afl ǎ în aceast ǎ Bibliotec ǎ. Dacǎ aş fi pu ţin mai tân ǎr, mi-
a ş dori foarte mult s ǎ mǎ alǎtur expedi ţiei.
Seldon spuse cu triste ţe:
— Eşti cu aproape dou ǎzeci de ani mai tân ǎr decât mine.
(Aproape toat ǎ lumea este mai tân ǎrǎ decât mine, gândi el cu şi mai mare
triste ţe.)
— A, da, spuse Zenow, am auzit câ ai împlinit de curând şaptezeci de ani.
Sper ca ai s ǎrbǎtorit şi te-ai bucurat a şa cum se cuvine.
Seldon se zgribuli:
— Eu nu-mi s ǎrbǎtoresc zilele de na ştere.
— Ba da, cum s ǎ nu. Îmi aduc aminte de faimoasa întâmplare de la a
şaizecea aniversare.
Seldon sim ţi durerea de parc ǎ pierderea a ceea ce avusese mai drag pe
lume se produsese ieri.
— Te rog, sǎ nu mai vorbim despre asta, spuse el.
Zenow spuse, încurcat:
— Scuzǎ-m ǎ. Vom vorbi despre altceva... Dac ǎ Terminus este într-adev ǎr
lumea pe care o dore şti, b ǎnuiesc c ǎ munca ta la preliminariile Proiectului
Enciclopediei se va dubla ca intensitate. Dup ǎ cum ştii, Biblioteca va fi
bucuroas ǎ sǎ te ajute în toate privin ţele.
— Sunt sigur de asta, Las, şi recuno ştin ţa mea este enorm ǎ, într-adev ǎr,
vom continua munca.
Se ridic ǎ, incapabil înc ǎ sǎ zâmbeasc ǎ dup ǎ lovitura primit ǎ. Spuse:
— Acum trebuie s ǎ merg sǎ-mi continui munca.
Plecând, se sim ţi, ca întotdeauna, mustrat de con ştiin ţǎ pentru
minciunile spuse. Las Zenow nu avea nici cea mai mic ǎ idee despre
adevǎratele inten ţii ale lui Seldon.

Hari Seldon privi camera confortabil ǎ repartizat ǎ drept birou la Biblioteca

Galactic ǎ. Ca şi restul Bibliotecii, avea un aer vag de dec ǎdere, un fel de
obosealǎ... ca ceva care st ǎtuse prea mult în acela şi loc. Seldon ştia cǎ ar
putea r ǎmâne aici t imp de secole — cu anumite repara ţii judocios f ǎcute — ba
chiar milenii.
Cum ajunsese aici?
Încǎ o dat ǎ, ca de multe alte ori, î şi taton ǎ trecutul, trimi ţând tentaculele
min ţii de-a lungul întregii sale vie ţi. Era un semn de b ǎtrâne ţe, fǎrǎ îndoial ǎ.
Era atât de mult trecut, atât de pu ţin viitor, încât mintea întorcea spatele
umbrelor neclare din fa ţǎ pentru a contempla certitudinea a ceea ce se
petrecuse în trecut.
Fusese acea schimbare. Timp de aproape treizeci de ani psihoistoria
evoluase în ceea ce putea fi considerat linie dreapt ǎ — o evolu ţie dureros de
înceat ǎ, dar totu şi în linie dreapt ǎ, înainte. Apoi, cu şase ani în urm ǎ, se
produsese un viraj la nou ǎzeci de grade... total nea şteptat.
Iar Seldon ştia exact cum se întâmplase, cum se înl ǎnţuiser ǎ
evenimentele pentru a face totul posibil.
Totul pornise de la Wanda, nepoata sa. Hari închise ochii şi se aşezǎ în
fotoliul s ǎu, pentru a rememora evenimentele petrecute cu şase ani în urm ǎ.
Wanda avea doisprezece ani şi se sim ţea abandonat ǎ. Manella n ǎscuse
încǎ o fetiţǎ, Bellis, şi pentru o vreme nu avusese alt ǎ preocupare decât
bebelu şul.
Tat ǎl ei, Raych, terminându- şi cartea despre sectorul s ǎu natal, Dahl,
descoperi c ǎ avusese un oarecare succes, iar el devenise o oarecare
celebritate. Era chemat s ǎ vorbeasc ǎ despre subiectul c ǎrţii, şi acceptase cu
promptitudine, deoarece era foarte preocupat de subiect şi, dup ǎ cum îi
spunea lui Hari cu un zâmbet, "Atunci când vorbesc despre Dahl, nu trebuie
sǎ-mi ascund accentul dahlit. De fapt, publicul chiar asta a şteapt ǎ de la
mine."
În consecin ţǎ, era plecat de acas ǎ foarte mult ǎ vreme. Iar când nu era,
dorea sǎ vadǎ bebelu şul.
Cât despre Dors... Dors disp ǎruse... iar pentru Hari Seldon aceast ǎ ran ǎ
era mereu proasp ǎtǎ, mereu dureroas ǎ. Çi reacţionase într-o manier ǎ
nefericit ǎ; pentru el, visul Wandei fusese cauza ce dusese la desf ǎşurarea
evenimentelor soldate cu pierderea lui Dors.
Wanda nu avusese nici o leg ǎtur ǎ, desigur... Seldon ştia asta foarte bine.
Totu şi se îndep ǎrt ǎ de ea, dezam ǎgind-o şi el în criza pe care o suferea din
cauza na şterii noului bebelu ş.
Çi Wanda se ducea, neconsolat ǎ, la singura persoan ǎ care întotdeauna
pǎruse fericit ǎ sǎ o vadǎ, singura persoan ǎ pe care putea conta întotdeauna.
Aceast ǎ persoan ǎ era Yugo Amaryl, al doilea dup ǎ Hari Seldon la contribu ţia
în domeniul psihoistoriei şi primul în ceea ce privea devotamentul pentru
psihoistorie.
Hari îi avusese pe Dors şi pe Raych, îns ǎ psihoistoria era via ţa lui Yugo;
nu avea soţie, nu avea copii. Çi totu şi, ori de câte ori Wanda venea la el, ceva
înl ǎuntrul fiin ţei sale o recuno ştea cǎ este copil şi sim ţea vag — preţ de un
singur moment — un sentiment de pierdere care p ǎrea sǎ se aline doar atunci
când îi ar ǎta copilului afec ţiune. De fapt, el o trata pe Wanda mai degrab ǎ ca
pe un adult nematurizat, dar Wandei îi pl ǎcea.
Cu şase ani în urm ǎ, Wanda intrase în biroul lui Yugo...
Yugo ridic ǎ privirea şi se uit ǎ la ea cu ochii lui ca de bufni ţǎ (fuseser ǎ
recondi ţionaţi). Ca de obicei, avu nevoie de câteva momente pentru a o
recunoa şte.
Apoi spuse:
— Ia te uit ǎ, este draga mea prieten ǎ Wanda... Dar pentru ce ar ǎţi atât de
trist ǎ? O tân ǎrǎ atât de atr ǎgǎtoare ca tine nu ar trebui s ǎ fie niciodat ǎ trist ǎ.
Çi Wanda, cu buza de jos tremurând, spuse:
— Nimeni nu m ǎ iubeşte.
— Ei, haide, nu este adev ǎrat.
— Toat ǎ lumea îl iube şte pe bebelu şul cel nou. Nim ǎnui nu îi mai pas ǎ de
mine.
— Eu te iubesc, Wanda.
— Ei bine, unchiule Yugo, în cazul ǎsta, eşti singurul.
Çi cu toate c ǎ nu i se mai putea a şeza pe genunchi, a şa cum f ǎcea pe
când era mai mic ǎ, îşi puse capul pe um ǎrul lui şi plânse.
Amaryl, habar neavând ce trebuia s ǎ facǎ, nu reu şi decât s ǎ o strâng ǎ în braţe
spunând:
— Nu plânge. Nu plânge.
 Çi, din pur ǎ simpatie, din cauz ǎ cǎ în viaţa lui avusese atât de pu ţine
lucruri dup ǎ care sǎ plâng ǎ, descoperi c ǎ şi pe obrajii lui curgeau lacrimi.
Apoi spuse, cu o energie subit ǎ:
— Wanda, ai vrea s ǎ vezi ceva dr ǎguţ?
— Ce? îşi trase nasul Wanda.
În toat ǎ viaţa lui, din întreg Universul, Amaryl nu cunoscuse decât un
singur lucru dr ǎguţ. Spuse:
— Ai vǎzut vreodat ǎ Primul Radiant?
— Nu. Ce este?
— Bunicul t ǎu şi cu mine îl folosim în munca noastr ǎ. Vezi? Este chiar
aici.
Ar ǎtǎ spre cubul negru de pe biroul s ǎu. Wanda îl privi, gata s ǎ
izbucneasc ǎ iar în plâns.
— Nu este dr ǎguţ, spuse ea.
— Acum nu este, fu de acord Amaryl. Dar stai s ǎ vezi ce se întâmpl ǎ
atunci când îl ac ţionez.
Camera se întunec ǎ umplându-se cu puncte de lumin ǎ şi fire
str ǎlucitoare de diferite culori:
— Vezi? Acum îl pot m ǎri şi toate punctele devin simboluri matematice.
Zis şi fǎcut. Parc ǎ toate se n ǎpustir ǎ spre ei. În aer se aflau semne de tot
felul, litere, numere, s ǎgeţi, şi forme pe care Wanda nu le mai v ǎzuse pân ǎ
atunci.
— Nu-i a şa cǎ-i dr ǎguţ? întreb ǎ Amaryl.
— Ba da, spuse Wanda privind cu aten ţie la ecua ţiile care (ea nu ştia asta)
reprezentau posibile evolu ţii viitoare. Nu-mi place partea aia, totu şi. Cred c ǎ
este gre şit ǎ.
Ar ǎtǎ spre o ecua ţie colorat ǎ, în stânga ei.
— Greşit ǎ? De ce spui c ǎ este gre şit ǎ? întreb ǎ Amaryl încruntându-se.
— Pentru c ǎ nu este... dr ǎguţǎ. Eu aş face-o altfel.
Amaryl î şi drese glasul:
— Bine, am s ǎ încerc s-o repar.
Se apropie de ecua ţia respectiv ǎ, privind-o în felul lui, ca o bufni ţǎ.
— Îţi mul ţumesc foarte mult, unchiule Yugo, spuse Wanda, pentru c ǎ mi-
ai ar ǎtat lumini ţele tale dr ǎguţe. Poate cǎ într-o zi am s ǎ înţeleg ce înseamn ǎ.
— În regul ǎ, spuse Amaryl. Sper c ǎ te sim ţi mai bine.
— Un pic, mul ţumesc, spuse ea.
Dup ǎ ce îl gratul ǎ cu un zâmbet dintre cele mai scurte, p ǎrǎsi camera.
Amaryl r ǎmase locului oarecum nemul ţumit. Nu-i pl ǎceau criticile aduse
Primului Radiant... nici m ǎcar dacǎ veneau din partea unui copil de
doisprezece ani care nu ştia prea multe.
Çi, stând acolo, nici nu-i trecea prin minte c ǎ acel moment marca o
adevǎrat ǎ revolu ţie în psihoistorie.

În acea dup ǎ-amiaz ǎ, Amaryl se duse s ǎ-l vad ǎ pe Hari Seldon, în biroul
acestuia de la Universitatea Streeling. Faptul era neobi şnuit, deoarece Amaryl
nu- şi pǎrǎsise aproape niciodat ǎ biroul propriu, nici m ǎcar pentru a vorbi cu
un coleg, pe culoar.
— Hari, spuse Amaryl p ǎrând încruntat şi nedumerit. S-a întâmplat ceva
foarte ciudat. Foarte... special.
Seldon îl privi pe Amaryl cu cea mai profund ǎ compǎtimire. Nu avea decât
cincizeci şi trei de ani dar ar ǎta mult mai b ǎtrân, încovoiat, epuizat... parc ǎ
devenise transparent. La insisten ţele celorlal ţi, se supusese unor examin ǎri,
iar doctorii îi recomandaser ǎ, cu toţii, sǎ lase munca o perioad ǎ de timp (unii
îi propuseser ǎ sǎ o lase de tot) şi sǎ se odihneasc ǎ. Doar asta, spuseser ǎ
doctorii, îi mai putea ameliora s ǎnǎtatea. Altfel... Seldon d ǎduse din cap: "Dacǎ-
l despar ţi de munca lui, va muri imediat... şi în plus, va muri nefericit.
Nu avem de ales."
Seldon îşi dǎdu seama c ǎ, dus pe gânduri, nu auzise ce-i spusese Amaryl.
— Îmi pare r ǎu, Yugo, spuse el. Sunt cam distrat. Mai spune o dat ǎ.
— Îţi spuneam c ǎ s-a întâmplat ceva foarte ciudat, repet ǎ Amaryl. Foarte
special.
— Ce anume, Yugo?
— Wanda. A intrat s ǎ mǎ vadǎ... foarte trist ǎ, întoars ǎ pe dos.
— De ce?
— Din cauza bebelu şului.
— Aha.
În vocea lui Seldon se f ǎcuse sim ţit ǎ o urm ǎ de vinov ǎţie.
— Aşa mi-a spus, continu ǎ Amaryl, şi mi-a plâns pe um ǎr... De fapt, am
plâns şi eu pu ţin. Apoi m-am gândit s ǎ o înveselesc ar ǎtându-i Primul Radiant.
Ajuns în acest punct, Amaryl ezit ǎ, ca şi cum şi-ar fi ales cu grij ǎ
urm ǎtoarele cuvinte.
— Zi-i mai departe, Yugo. Ce s-a întâmplat?
— Ei bine, ea se uita la lumini ţe, iar eu i-am m ǎrit o por ţiune, Sec ţiunea
42R254. E şti la curent cu ea?
Seldon zâmbi:
— Nu, Yugo. Nu am memorat ecua ţiile tot atât de bine ca şi tine.
— Pǎi sǎ ştii c ǎ ar fi trebuit s-o faci, spuse Yugo cu severitate. Cum po ţi
face treab ǎ ca lumea dac ǎ... Dar asta nu conteaz ǎ. Vreau s ǎ spun c ǎ Wanda
a ar ǎtat spre o por ţiune din ecua ţie şi a spus c ǎ nu era bun ǎ. Nu era dr ǎgu Uǎ.
— Ei şi? Fiecare cu aprecierea lui.
— Da, desigur, dar m-am mai uitat la ea o perioad ǎ şi, Hari, era ceva în
neregul ǎ. Programarea era eronat ǎ în acea por ţiune. Partea spre care ar ǎtase
Wanda, exact partea aia, nu era bun ǎ. Çi, serios, chiar c ǎ nu ar ǎta bine.
Seldon se ridic ǎ în picioare, ţeapǎn, încruntat:
— Fǎ-m ǎ sǎ înţeleg, Yugo. A ar ǎtat cu degetul spre ceva la întâmplare, a
spus cǎ nu era bine şi avea dreptate?
— Da. A ar ǎtat cu degetul, dar nu la întâmplare; a ar ǎtat precis, cu
inten ţie.
— Dar este imposibil.
— Dar s-a întâmplat. Am fost de fa ţǎ.
— Nu spun c ǎ nu s-a întâmplat. Spun c ǎ a fost o coinciden ţǎ
extraordinar ǎ.
— Serios? Tu, de şi ştii atâtea despre psihoistorie, crezi c ǎ poţi arunca o
privire la un set de ecua ţii şi apoi s ǎ-mi spui c ǎ o por ţiune nu este bun ǎ?
— Foarte bine, Yugo, spuse Seldon, cum ai ajuns s ǎ mǎreşti exact acea
por ţiune a ecua ţiilor? Ce te-a f ǎcut s ǎ alegi acea por ţiune pentru m ǎrire?
Amaryl ridic ǎ din umeri:
— Asta a fost o coinciden ţǎ... dacǎ vrei s-o consideri a şa. Pur şi simplu m-
am jucat cu comenzile.
— Asta nu poate fi coinciden ţǎ, murmur ǎ Seldon.
Rǎmase pierdut în gânduri câteva momente, apoi puse întrebarea care a
dat elan revolu ţiei psihoistorice început ǎ de Wanda.
— Yugo, spuse el, aveai vreo b ǎnuial ǎ anterioar ǎ referitoare la ecua ţiile
alea? Aveai vreun motiv s ǎ crezi c ǎ era ceva în neregul ǎ cu ele?
Amaryl î şi fǎcu de lucru cu centura, p ǎrând pu ţin stânjenit:
— Da, cred c ǎ da. Vezi tu...
— Crezi cǎ da?
— Sunt sigur c ǎ da. Mi-am adus aminte c ǎ atunci când le-am creat — este
o secţiune nou ǎ, ştii — degetele parc ǎ mi s-au împotmolit pe programator. Atunci
ar ǎtau cum trebuie, dar cred c ǎ în sinea mea am fost tot timpul îngrijorat. Mi-
aduc aminte cum m-am gândit c ǎ nu ar ǎtau în regul ǎ, dar
aveam alte lucruri de f ǎcut şi le-am l ǎsat balt ǎ. Dar când Wanda a ar ǎtat
exact spre por ţiunea de care eram eu îngrijorat, m-am hot ǎrât sǎ verific...
Altfel, a ş fi luat ce mi-a spus Wanda drept o copil ǎrie.
— Çi ai ales chiar acel fragment de ecua ţii pentru a-l ar ǎta Wandei. Ca şi
cum î ţi bântuia subcon ştientul.
— Cine ştie? d ǎdu Amaryl din umeri.
— Çi chiar înainte de asta a ţi fost foarte aproape unul de altul,
strângându-v ǎ în bra ţe, plângând amândoi.
Amaryl d ǎdu din nou din umeri, p ǎrând şi mai stânjenit.
— Cred cǎ ştiu ce s-a întâmplat, Yugo, spuse Seldon. Wanda ţi-a citit
gândurile.
Amaryl s ǎri de parc ǎ fusese mu şcat:
— Este imposibil!
Seldon spuse încet:
— Am cunoscut pe cineva care avea puteri mentale neobi şnuite, exact de
acelaşi fel...
Çi se gândi cu triste ţe la Eto Demerzel sau, a şa cum îl cuno ştea în secret,
Daneel.
— ... numai c ǎ, într-un fel, el era mai mult decât uman. Capacitatea lui de
a citi min ţile, de a sim ţi gândurile altora, de a convinge oamenii s ǎ acţioneze într-
un anume fel... era o capacitate mental ǎ. Cred cǎ Wanda are şi ea o
capacitate asem ǎnǎtoare.
— Nu pot crede a şa ceva, spuse cu înc ǎpǎţânare Amaryl.
— Eu pot, spuse Seldon, dar nu ştiu ce s ǎ fac în leg ǎtur ǎ cu ea.
Auzea vag în sinea sa tumultul unei revolu ţii în cercetarea psihoistoric ǎ...
dar vag.

— Tat ǎ, spuse Raych oarecum îngrijorat, ar ǎţi obosit.

— E şi normal, spuse Hari Seldon, chiar sunt obosit. Dar tu, cum te sim ţi?
Raych avea acum patruzeci şi patru de ani, îi ap ǎruser ǎ fire albe de p ǎr,
dar musta ţa r ǎmǎsese deasǎ şi neagr ǎ, foarte "dahlit ǎ". Seldon se întreb ǎ
dacǎ şi-o vopsea, dar g ǎsi cǎ nu era nimerit s ǎ întrebe cu voce tare.
— Ai terminat cu conferin ţele? fǎcu Seldon.
— Da, pentru o vreme. Nu mult. M ǎ bucur c ǎ sunt acas ǎ cu bebelu şul,
Manella, Wanda... şi cu tine, tat ǎ.
— Mul ţumesc. Dar am ni şte veşti pentru tine, Raych. S-a terminat cu
conferin ţele. Am nevoie de tine aici.
Raych se încrunt ǎ:
— Pentru ce?
În dou ǎ ocazii diferite fusese trimis s ǎ îndeplineasc ǎ misiuni delicate, îns ǎ
asta se petrecuse demult, pe vremea amenin ţǎrii Joranumite. Din câte ştia el,
lucrurile se lini ştiser ǎ acum, mai ales dup ǎ r ǎsturnarea juntei şi instalarea
unui Împ ǎrat-marionet ǎ.
 — Este vorba despre Wanda, spuse Seldon.
— Wanda? Ce s-a întâmplat cu Wanda?
— Nu s-a întâmplat nimic r ǎu, dar va trebui s ǎ-i facem o analiz ǎ complet ǎ
a genelor... şi ţie, şi Manellei... poate chiar şi bebelu şului.
— Lui Bellis? Ce se întâmpl ǎ?
Seldon şovǎi, apoi spuse:
— Raych, ştii desigur c ǎ mama ta şi cu mine am avut impresia c ǎ aveai
ceva deosebit, ceva care inspira afec ţiune şi încredere.
— Çtiu c ǎ aşa gândeaţi. Aşa spuneai ori de câte ori încercai s ǎ mǎ convingi
sǎ fac ceva dificil. Dar, ca s ǎ fiu sincer, eu n-am sim ţit niciodat ǎ asta.
— Nu, m-ai cucerit pe mine şi... pe Dors.
(Deşi trecuser ǎ atâţia ani de la distrugerea ei, înc ǎ mai avea greut ǎţi în a-i
pronun ţa numele.)
— Ai cucerit-o pe Rashelle din Wye, continu ǎ el. L-ai cucerit pe Jo-Jo
Joranum. Ai cucerit-o pe Manella. Cum î ţi explici toate astea?
— Inteligen ţa şi farmec, spuse Raych zâmbind.
— Nu te-ai gândit c ǎ ai fost în contact cu mintea lor... noastr ǎ?
— Nu, nu mi-a trecut niciodat ǎ prin gând. Iar acum, c ǎ-mi spui asta, mi
se pare de-a dreptul ridicol... Cu tot respectul, tat ǎ, desigur.
— Çi dacǎ-ţi spun c ǎ Wanda a citit mintea lui Yugo într-un moment de
crizǎ?
— Coinciden ţǎ sau imagina ţie, aşa aş spune.
— Raych, am cunoscut odat ǎ pe cineva care putea manevra min ţile altor
oameni tot atât de u şor pe cât po ţi tu purta o conversa ţie.
— Cine era acela?
— Nu- ţi pot vorbi despre el. Totu şi, crede-m ǎ pe cuvânt.
— Pǎi..., spuse Raych neîncrez ǎtor.
— Am fost la Biblioteca Galactic ǎ sǎ mǎ documentez în domeniul ǎsta.
Exist ǎ o poveste curioas ǎ, veche de aproximativ dou ǎzeci de mii de ani, deci
se pierde în ce ţurile originilor c ǎlǎtoriilor hiperspa ţiale. Este vorba despre o
tân ǎrǎ, nu mai în vârst ǎ decât Wanda, care putea comunica cu o întreag ǎ
planet ǎ ce înconjura un soare numit Nemesis.
— Un basm, mai mult ca sigur.
— Sigur. Çi, pe deaspura, incomplet. Dar asem ǎnarea cu Wanda este
uimitoare.
— Tat ǎ, spuse Raych, ce gânduri ai?
— Nu sunt sigur, Raych. Am nevoie s ǎ aflu totul despre genele ei şi va
trebui s ǎ gǎsesc alţii ca Wanda. Çtiu c ǎ se nasc copii — nu des, ci foarte rar şi
întâmpl ǎtor — cu astfel de capacit ǎţi mentale. Îns ǎ acest lucru îi conduce în
general spre necazuri şi încearc ǎ sǎ-şi mascheze capacit ǎţile. Pe m ǎsur ǎ ce
cresc, îşi îngroap ǎ capacitatea şi talentul tot mai adânc, dintr-un fel de
instinct de conservare. Sunt sigur c ǎ în Imperiu, sau chiar în Trantor, care
are o popula ţie de patruzeci de miliarde, trebuie s ǎ existe cineva cu capacit ǎţi
asem ǎnǎtoare Wandei. Dac ǎ ştiu ce anume zestre genetic ǎ trebuie s ǎ gǎsesc,
îi pot verifica pe aceia care cred c ǎ sunt potrivi ţi.
— Çi ce faci dup ǎ ce îi gǎseşti, tat ǎ?
— Am senzaţia cǎ ei sunt ceea ce îmi trebuie pentru evolu ţia viitoare a
psihoistoriei.
— Iar Wanda este primul exemplu de acest gen pe care îl cuno şti, spuse
Raych. Inten ţionezi s ǎ faci din ea un psihoistoric?
— Poate.
— Ca pe Yugo?... Tat ǎ, nu!
—De ce nu?
— Pentru c ǎ vreau s ǎ creascǎ precum un copil normal şi sǎ devin ǎ o
femeie normal ǎ. Nu te las s-o a şezi în fa ţa Primului Radiant, f ǎcând din ea un
monument viu ridicat matematicilor psihoistoriei.
— Poate nu se va ajunge acolo, Raych, spuse Seldon, dar trebuie s ǎ-i aflu
zestrea genetic ǎ. Çtii c ǎ de mii de ani s-a sugerat ca fiec ǎrei fiin ţe umane s ǎ i
se analizeze şi sǎ i se înregistreze zestrea genetic ǎ. Doar costul mare a
împiedicat aplicarea în practic ǎ a acestei sugestii; nimeni nu se îndoie şte de
utilitatea ei. Sunt sigur c ǎ şi tu vezi avantajele. Trebuie s-o facem, fie şi
pentru a şti care sunt tendin ţele Wandei spre diverse tulbur ǎri psihologice.
Dacǎ am fi cunoscut zestrea genetic ǎ a lui Yugo, acum nu ar mai fi fost pe
moarte. Sunt sigur c ǎ putem face analiza genetic ǎ fǎrǎ nici un pericol pentru
Wanda.
— Bine, tat ǎ, dar ne oprim aici. Manella va fi mult mai ferm ǎ în problema
asta decât mine.
— Foarte bine, spuse Seldon. Dar ţine minte, nu mai faci turnee cu
conferin ţe. Am nevoie de tine acas ǎ.
— Mai vedem, spuse Raych şi plec ǎ.
Seldon r ǎmase locului, în impas. Eto Demerzel, singura persoan ǎ despre
care ştia cǎ putea manevra min ţile, ar fi ştiut ce s ǎ facǎ. Dors, cu ştiin ţa ei ne-
uman ǎ, poate cǎ ar fi ştiut ce s ǎ facǎ.
Însǎ el... Avea o vag ǎ viziune despre o nou ǎ psihoistorie... dar nimic mai mult.

N-a fost u şor sǎ se obţin ǎ o analiz ǎ complet ǎ a genelor Wandei. În primul

rând, num ǎrul biofizicienilor care aveau posibilitatea s ǎ facǎ acest lucru
scǎzuse dramatic, iar ace ştia erau întotdeauna ocupa ţi.
Iar Seldon nu putea discuta deschis despre problema lui. Sim ţea cǎ este
absolut esen ţial ca adev ǎratul motiv pentru interesul manifestat în leg ǎtur ǎ
cu capacit ǎţile mentale ale Wandei s ǎ fie ţinut departe de curiozitatea Galaxiei.
Çi, dacǎ mai era nevoie de înc ǎ o dificultate, iat-o: procesul era infernal de
scump.
Seldon d ǎdu din cap şi-i spuse lui Mian Endelecki, biofizicianul la care
venise în consulta ţie:
— De ce este atât de scump, Dr. Endelecki? Nu sunt expert în acest
domeniu, dar ştiu foarte bine c ǎ întregul proces este computerizat şi cǎ
imediat ce ob ţii un e şantion din celulele pielii, genomul poate fi complet
reconstituit şi analizat în câteva zile.
— Este adev ǎrat. Dar s ǎ obţii o molecul ǎ de acid dezoxiribonucleic cu
miliarde de nucleotide, cu toate purinele şi pirimidinele, este cel mai simplu
lucru în acest proces; cel mai simplu lucru, Profesore Seldon. Dup ǎ aceea
trebuie s ǎ o studiezi pe fiecare şi sǎ o compari cu standardul. Trebuie s ǎ
ţineţi cont c ǎ deşi avem unele modele de genomuri complete, acestea repre-
zint ǎ o fracţiune extrem de mic ǎ în raport cu num ǎrul genomurilor existente,
deci nu ştim cu adev ǎrat cât de standard sunt.
— De ce atât de pu ţine? întreb ǎ Seldon.
— Din mai multe motive. Costul, în primul rând. Pu ţini oameni sunt
dispu şi sǎ dea banii pentru a şa ceva, dacǎ nu au un motiv puternic s ǎ
bǎnuiasc ǎ o neregul ǎ la genomul lor. Çi dacǎ nu au un motiv puternic, ezit ǎ
sǎ se supun ǎ analizei temându-se c ǎ se va gǎsi ceva în neregul ǎ. Deci
sunte ţi sigur c ǎ doriţi sǎ aflaţi genomul nepoatei dumneavoastr ǎ?
— Da. Este deosebit de important.
 — De ce? Manifest ǎ semnele vreunei anomalii metabolice?
— Nu. Mai degrab ǎ, invers... dac ǎ aş cunoa şte antonimul cuvântului
"anomalie". O consider foarte deosebit ǎ şi vreau s ǎ ştiu ce anume o face atât
de deosebit ǎ.
— Deosebit ǎ în ce sens?
— Din punct de vedere mental, dar îmi este imposibil s ǎ intru în detalii,
din moment ce nu în ţeleg totul în întregime. Poate c ǎ voi înţelege dup ǎ ce îi
veţi analiza genomul.
— Ce vârst ǎ are?
— Doisprezece. În curând va împlini treisprezece.
— În acest caz, voi avea nevoie de un acord al p ǎrin ţilor ei.
Seldon î şi drese vocea:
— S-ar putea s ǎ fie mai greu. Eu sunt bunicul ei. Acordul meu nu este
suficient?
— Pentru mine, desigur. Îns ǎ, vedeţi, trebuie s ǎ respect legea. Nu vreau
sǎ-mi pierd autoriza ţia.
A fost nevoie ca Seldon s ǎ îl abordeze iar ǎşi pe Raych, care a protestat din
nou c ǎ el şi soţia sa, Manella, doreau ca Wanda s ǎ ducǎ o viaţǎ normal ǎ, de
fat ǎ normal ǎ. Dacǎ genomul ei se va dovedi anormal? Ce se va alege de ea?
Va fi t ǎiat ǎ, înţepat ǎ, testat ǎ, ca un specimen de laborator? Ce avea de gând
Hari? În devo ţiunea lui fanatic ǎ faţǎ de Proiectul de Psihoistorie, o va împinge
pe Wanda într-o via ţǎ fǎrǎ joacǎ, fǎrǎ copil ǎrie, izolând-o de al ţi tineri de
vârsta ei? Îns ǎ Seldon a fost insistent:
— Crede-m ǎ, Raych. N-a ş face niciodat ǎ ceva care sǎ îi dǎuneze Wandei.
Dar lucrul acesta trebuie f ǎcut. Trebuie s ǎ-i aflu genomul. Dac ǎ este aşa cum
bǎnuiesc eu, am putea schimba calea psihoistoriei, viitorul Galaxiei!
Deci Raych a fost convins, iar el a reu şit, cine ştie cum, s ǎ obţin ǎ
consim ţǎmântul Manellei. Çi, împreun ǎ, cei trei adul ţi intrar ǎ cu Wanda în
biroul Doctorului Endelecki.
Mian Endelecki îi întâmpin ǎ în u şǎ. Pǎrul ei era de un alb str ǎlucitor,
însǎ faţa nu tr ǎda deloc trecerea anilor.
O privi pe fat ǎ, care intrase cu o expresie de curiozitate pe fa ţǎ însǎ fǎrǎ a
da vreun semn de team ǎ. Apoi îşi întoarse privirea spre cei trei adul ţi care o
însoţiser ǎ. Spuse, zâmbind:
— Mama, tat ǎl şi bunicul... am dreptate?
— Absolut ǎ dreptate, r ǎspunse Seldon.
Raych avea o înf ǎţişare ab ǎtut ǎ, iar Manella, bosumflat ǎ şi cu ochii pu ţin
roşii, p ǎrea obosit ǎ.
— Wanda, începu Doctorul. A şa te cheam ǎ, nu?
— Da, doamn ǎ, spuse Wanda cu o voce clar ǎ.
— Am sǎ-ţi spun acum ce vom face. E şti dreptace, nu-i a şa?
— Da, doamn ǎ.
— Foarte bine, atunci. Voi da cu un spray anestezic peste o mic ǎ
suprafa ţǎ a antebra ţului t ǎu stâng. Vei sim ţi ca o briz ǎ rece. Nimic altceva.
Dup ǎ care am s ǎ-ţi zgârii pu ţin pielea... foarte pu ţin. Nu va fi nici durere, nici
sânge. Nu- ţi va r ǎmâne semn. Dup ǎ ce termin, voi da pu ţin cu un spray
dezinfectant. Totul va dura câteva minute. Ce zici, e şti de acord?
— Sigur, spuse Wanda întinzând bra ţul.
Dup ǎ ce totul se termin ǎ, Dr. Endelecki spuse:
— Voi pune e şantionul sub microscop, voi alege o celul ǎ bun ǎ, şi voi pune
la lucru analizorul computerizat de gene. Acesta va înregistra toate
nucleotidele, pân ǎ la ultima, îns ǎ sunt miliarde de nucleotide. Probabil c ǎ
procesul va dura cea mai mare parte a zilei. Totul se face automat, desigur,
aşa cǎ nu voi sta aici uitându-m ǎ cum se face. De fapt, nici dumneavoastr ǎ
nu are rost s ǎ rǎmâne ţi. Dup ǎ pregǎtirea genomului, analizarea lui va lua şi
mai mult timp. Dac ǎ dori ţi o analiz ǎ complet ǎ, s-ar putea s ǎ dureze dou ǎ
sǎpt ǎmâni. Iat ǎ motivul pentru care cost ǎ atât de scump. Munca este grea şi
dureaz ǎ mult. V ǎ voi chema eu atunci când totul va fi gata.
Se întoarse, ca şi cum le f ǎcuse celorlal ţi semn s ǎ plece, manevrând
aparatele str ǎlucitoare de pe masa din fa ţa ei.
— Dacǎ daţi peste ceva neobi şnuit, spuse Seldon, m ǎ anun ţaţi imediat?
Adicǎ, dacǎ gǎsiţi ceva interesant chiar în prima or ǎ, nu mai a şteptaţi pân ǎ
se termin ǎ toat ǎ analiza. Nu m ǎ faceţi sǎ aştept.
— Çansele de a descoperi ceva în prima or ǎ sunt foarte reduse, dar v ǎ
promit, Profesore Seldon, c ǎ voi lua imediat leg ǎtura c ǎ dumneavoastr ǎ în caz
cǎ se va dovedi necesar.
Manella o apuc ǎ pe Wanda de bra ţ şi ieşi cu ea în pas victorios, Raych
veni în urma lor târându- şi picioarele, iar Seldon, şchiop ǎtând, spuse:
— Este mai important decât crede ţi, Dr. Endelecki.
Dr. Endelecki încuviin ţǎ şi spuse:
— Oricare ar fi motivele, Profesore, voi face tot ce-mi st ǎ în putin ţǎ.
Seldon plec ǎ, strângând puternic din buze. De ce crezuse oare c ǎ genomul
va fi identificat în cinci minute şi cǎ o scurt ǎ privire asupra lui, timp de înc ǎ
cinci minute, i-ar oferi un r ǎspuns? Nu- şi putea r ǎspunde. Acum va trebui s ǎ
aştepte s ǎpt ǎmâni, f ǎrǎ sǎ ştie care va fi rezultatul.
Scrâ şni din din ţi. A Doua Funda ţie, cel mai nou copil al s ǎu, copilul mental,
va fi înfiin ţat ǎ vreodat ǎ sau era doar o iluzie?

Hari Seldon intr ǎ în biroul Dr. Endelecki cu un zâmbet nervos pe fa ţǎ:

— Ai spus dou ǎ sǎpt ǎmâni, Doctore. A trecut mai mult de o lun ǎ.
Dr. Endelecki aprob ǎ cu o mi şcare a capului:
— Îmi pare r ǎu, Profesore Seldon, dar a ţi dorit s ǎ obţineţi totul cu foarte
mare exactitate, iar eu chiar asta am încercat s ǎ fac.
Expresia de nelini şte nu disp ǎruse de pe figura lui Seldon:
— Çi? Ce aţi descoperit?
— Aproximativ o sut ǎ de gene defecte.
— Ce?! Gene defecte. Vorbi ţi serios, Doctore?
— Foarte serios. De ce nu? Nu exist ǎ genomuri care s ǎ nu aib ǎ cel pu ţin o
sut ǎ de gene defecte; de obicei sunt mai multe. S ǎ şti ţi cǎ nu e chiar atât de
rǎu precum sun ǎ.
— Eu n-am de unde s ǎ ştiu. Dumneata te pricepi mai bine.
Dr. Endelecki oft ǎ şi se mi şcǎ în scaun:
— Nu ştiţi nimic despre genetic ǎ, nu-i a şa, Profesore?
— Nu, nu ştiu. Nimeni nu le poate şti pe toate.
— Aveţi perfect ǎ dreptate. Nici eu nu cunosc nimic despre... cum îi
spune ţi?... psihoistoria dumneavoastr ǎ.
Ridicǎ din umeri, apoi continu ǎ:
— Dacǎ aţi dori s ǎ-mi explica ţi ceva în leg ǎtur ǎ cu psihoistoria, ar trebui
sǎ o luaţi de la început şi este probabil ca nici a şa sǎ nu în ţeleg nimic. Acum,
revenind la genetic ǎ...
— Da?...
— O genǎ imperfect ǎ nu înseamn ǎ de obicei nimic. Exist ǎ gene
imperfecte... atât de imperfecte şi atât de importante încât produc deregl ǎri
teribile. Îns ǎ sunt foarte rare. Majoritatea genelor imperfecte pur şi simplu nu
func ţioneazǎ cu o acurate ţe absolut ǎ. Sunt ca ni şte roţi u şor dezechilibrate.
Vehicolul continu ǎ sǎ meargǎ. Tremurând u şor, dar merge.
— Asta are Wanda?
— Da. Mai mult sau mai pu ţin. La urma urmelor, dac ǎ toate genele ar fi
perfecte to ţi am ar ǎta exact la fel, ne-am comporta în exact acela şi mod.
Oamenii sunt diferi ţi din cauza diferen ţelor la nivelul genelor.
— Dar situa ţia nu se va înr ǎut ǎţi pe m ǎsur ǎ ce avanseazǎ în vârsta?
— Ba da. Cu to ţi avem probleme pe m ǎsur ǎ ce îmbǎtrânim. Am observat
cǎ şchiop ǎtaţi. Din ce cauza?
— M-a atins sciatica, murmur ǎ Seldon.
— Aţi avut-o toat ǎ viaţa?
— Bineîn ţeles cǎ nu.
— Ei bine, unele dintre genele dumneavoastr ǎ au mers din ce în ce mai
rǎu cu trecerea timpului şi asta este cauza pentru care şchiop ǎtaţi.
— Ce se va întâmpla cu Wanda în timp?
— Nu ştiu. Nu pot face predic ţii pentru viitor, Profesore; cred c ǎ ǎsta este
domeniul dumneavoastr ǎ. Totu şi, dacǎ ar fi sǎ risc o estimare, a ş spune c ǎ
Wanda nu va avea nimic neobi şnuit — cel pu ţin, din punct de vedere genetic.
— Sunte ţi sigur ǎ? întreb ǎ Seldon.
— Va trebui s ǎ mǎ credeţi pe cuvânt. A ţi dorit s ǎ aflaţi despre genomul
Wandei, şi aţi acceptat riscul de a descoperi lucruri pe care poate ar fi fost
mai bine s ǎ nu le ştiţi. Însǎ eu vǎ spun c ǎ, dup ǎ pǎrerea mea, nu va p ǎţi
nimic r ǎu.
— Genele imperfecte... n-ar trebui sa le punem la punct? Le putem pune
la punct?
— Nu. În primul rând, ar costa foarte mult. În al doilea rând, exist ǎ şanse
ca ele sǎ se deregleze din nou. Çi, în sfâr şit, oamenii se opun acestui lucru.
— De ce?
— Pentru c ǎ sunt în general împotriva ştiin ţei. Ar trebui s ǎ ştiţi asta mai
bine ca oricine, Profesore. M ǎ tem cǎ, mai ales dup ǎ moartea lui Cleon,
misticismul a câ ştigat teren. Oamenii nu cred în repararea genelor pe cale
ştiin ţificǎ. Ar prefera sa rezolve lucrurile prin pase magnetice sau prin cine
ştie ce alte procedee. Ca s ǎ fiu sincer ǎ, mie îmi este greu s ǎ-mi continui
munca. Finan ţarea las ǎ de dorit.
Seldon d ǎdu din cap:
— Vǎ înţeleg foarte bine situa ţia. Psihoistoria o explic ǎ, dar, sincer s ǎ fiu, nu
credeam c ǎ lucrurile se vor înr ǎut ǎţi atât de rapid. M-am implicat prea mult în
propria mea munc ǎ pentru a mai vedea dificult ǎţile din jurul meu.
Oft ǎ, dup ǎ care continu ǎ:
— Am vǎzut Imperiul Galactic dec ǎzând u şor timp de treizeci de ani... dar
acum începe s ǎ se pr ǎbu şeascǎ mult mai repede şi nu v ǎd cum pot opri acest
lucru.
— Încerca ţi?
Dr. Endelecki p ǎrea amuzat ǎ.
— Da, spuse Seldon.
— Vǎ urez succes. Referitor la sciatic ǎ... ştiţi, acum cincizeci de ani v-a ţi fi
putut vindeca. Acum îns ǎ nu se mai poate.
— De ce nu?
— Pǎi, echipamentele folosite au disp ǎrut; oamenii care puteau lucra cu
ele se ocup ǎ acum de altele. Medicina este în declin.
— Ca şi toate celelalte, murmur ǎ Seldon pentru sine. Dar s ǎ ne întoarcem
la Wanda. Am senza ţia cǎ este o tân ǎrǎ foarte deosebit ǎ, cu un creier care
difer ǎ de al majorit ǎţii oamenilor. Ce spun genele despre creierul ei?
Dr. Endelecki se l ǎsǎ pe spate în scaun:
— Profesore Seldon, ştiţi câte gene sunt implicate în func ţionarea
creierului? V ǎ reamintesc c ǎ, dintre toate func ţiile trupului uman, func ţia
creierului este cea mai complex ǎ. De fapt, din câte ştim noi, nu exist ǎ în
Univers ceva mai complex decât creierul uman. A şa cǎ sǎ nu vǎ surprind ǎ
dacǎ vǎ spun c ǎ mii de gene contribuie la buna func ţionare a creierului.
— Mii?
— Exact. Çi este imposibil s ǎ verifici toate aceste gene pentru a vedea dac ǎ
au ceva deosebit. V ǎ cred pe cuvânt în privin ţa Wandei. Este o fat ǎ
neobi şnuit ǎ, cu un creier neobi şnuit, dar în genele ei nu v ǎd nimic care s ǎ-mi
spun ǎ ceva despre creierul ei... decât, desigur, c ǎ este normal.
— Aţi putea g ǎsi alţi oameni ale c ǎror gene legate de func ţionarea
creierului sunt la fel ca ale Wandei, dând o structur ǎ asemǎnǎtoare a
creierului?
— Mǎ îndoiesc foarte mult. Chiar dac ǎ ar exista un alt creier foarte
asem ǎnǎtor cu creierul ei, ar exista totu şi diferen ţe enorme la nivelul genelor. N-
are nici un rost s ǎ cǎut ǎm asem ǎnǎri... Spune ţi-mi, Profesore, ce anume v ǎ face
sǎ credeţi cǎ creierul Wandei are ceva neobi şnuit?
Seldon d ǎdu din cap:
— Îmi pare r ǎu. Nu pot discuta despre asta.
— În acest caz, sunt sigur ǎ cǎ nu v ǎ pot ajuta cu nimic. Cum a ţi ajuns s ǎ
descoperi ţi cǎ creierul ei are ceva neobi şnuit?... Despre asta pute ţi discuta?
— Din întâmplare, murmur ǎ Seldon. Din pur ǎ întâmplare.
— În acest caz, dac ǎ vreţi sǎ gǎsiţi alte creiere ca ale ei, va trebui s ǎ va
bazaţi tot pe întâmplare. Altceva nu se poate face.
Lini ştea se interpuse între cei doi. În cele din urm ǎ, Seldon o rupse:
— Mai aveţi sa-mi spune ţi ceva?
— Mǎ tem cǎ nu. Decât c ǎ vǎ voi trimite nota de plat ǎ.
Seldon se ridic ǎ, fǎcând un efort. Sciatica îl sup ǎra foarte r ǎu.
— Ei bine, spuse el, v ǎ mul ţumesc, Doctore. Trimite ţi-mi nota de plat ǎ şi
eu o voi onora.
Pǎrǎsi biroul întrebându-se ce s ǎ facǎ în continuare.

Ca orice alt intelectual, Hari Seldon avusese acces liber la Biblioteca

Galactic ǎ. În majoritatea cazurilor se folosise de re ţeaua de computere, care îi
permitea accesul la informa ţii fǎrǎ a se deplasa la Bibliotec ǎ. Dar din când în
când o vizitase, mai mult pentru a sc ǎpa de presiunile Proiectului de
Psihoistorie decât din alte motive. Çi, în ultimii doi ani, de când î şi formulase
planul de a g ǎsi şi al ţi oameni asem ǎnǎtori Wandei, p ǎstrase un birou acolo
astfel încât s ǎ aib ǎ un acces prompt la oricare dintre vastele b ǎnci de
informa ţii ale Bibliotecii. Închiriase chiar şi un mic apartament într-un sector
învecinat, sub cupol ǎ, astfel încât s ǎ poat ǎ merge pân ǎ la Bibliotec ǎ atunci
când cercetarea din ce în ce mai complex ǎ îl împiedica s ǎ se întoarc ǎ în
Sectorul Streeling.
Acum îns ǎ planul s ǎu cǎpǎtase noi dimensiuni şi dorea s ǎ se întâlneasc ǎ
cu Las Zenow. Era pentru prima oar ǎ când îl întâlnea fa ţǎ în faţǎ.
Nu era u şor de aranjat o audien ţǎ personal ǎ la Bibliotecarul Çef al
Bibliotecii Galactice. Se spunea destul de des c ǎ atunci când Împ ǎratul dorea sǎ-
l consulte pe Bibliotecarul Çef, trebuia s ǎ mearg ǎ el însu şi pân ǎ la Bibliotec ǎ
şi sǎ aştepte la rând.
Însǎ Seldon nu avu nici o greutate. Zenow îl cuno ştea bine, de şi nu îl
vǎzuse niciodat ǎ pe Hari Seldon în persoan ǎ.
— Am onoarea, domnule Prim Ministru, îl întâmpin ǎ el.
 Seldon zâmbi:
— Cred c ǎ şti ţi cǎ nu mai de ţin acest post de şaisprezece ani.
— Onoarea titlului înc ǎ vǎ apar ţine. În plus, domnule, a ţi avut un rol
important în înl ǎturarea conducerii brutale a juntei. În mai multe ocazii,
junta a violat legea sfânt ǎ a neutralit ǎţii Bibliotecii.
(Aha, se gândi Seldon, asta explic ǎ promptitudinea cu care am fost
primit.)
— Zvonuri, spuse el cu voce tare.
Zenow nu putu rezista tenta ţiei de a arunca o privire rapid ǎ bandei orare
de la încheietur ǎ:
— Spune ţi-mi, ce pot face pentru dumneavoastr ǎ?
— Domnule Bibliotecar Çef, începu Seldon, nu am venit s ǎ vǎ cer un lucru
uşor. Doresc mai mult spa ţiu la Bibliotec ǎ. Doresc sǎ aduc aici o parte dintre
asociaţii mei. Doresc s ǎ pot lucra aici la un program lung şi complex, de cea mai
mare importan ţǎ.
Faţa lui Las Zenow c ǎpǎtǎ o expresie de nefericire:
— Îmi cere ţi mult. Îmi pute ţi oferi detalii despre importan ţa acestui
program?
— Da. Imperiul se afl ǎ într-un proces de dezintegrare.
Pauzǎ. Apoi Zenow spuse:
— Am auzit de cercet ǎrile în psihoistorie. Mi s-a spus c ǎ noua
dumneavoastr ǎ ştiin ţǎ promite s ǎ facǎ previziuni. Acum îmi vorbi ţi cumva
despre predic ţiile psihoistorice?
— Nu, înc ǎ nu am atins stadiul la care pot vorbi despre viitor cu
certitudine. Dar nu ave ţi nevoie de psihoistorie pentru a observa ca Imperiul
se dezintegreaz ǎ. Aveţi destule dovezi evidente în jurul dumneavoastr ǎ.
Zenow oft ǎ:
— Munca mea aici m ǎ consum ǎ teribil, Profesore Seldon. Când dau peste
probleme politice şi sociale, sunt ne ştiutor ca un copil.
— Dacǎ dori ţi, pute ţi consulta informa ţiile aflate în Bibliotec ǎ. Chiar aici
în birou... este plin de informa ţii din întreg Imperiul Galactic.
— Mǎ tem cǎ eu sunt ultimul care ţine pasul cu nout ǎţile, spuse Zenow
zâmbind cu triste ţe. Çtiţi vechiul proverb: Copilul cizmarului nu are pantofi.
Totu şi, am impresia c ǎ Imperiul se reface. Avem din nou un Împ ǎrat.
— Doar cu numele, domnule Bibliotecar Çef. În majoritatea provinciilor
numele Împ ǎratului este men ţionat doar de convenien ţǎ, din când în când, însǎ
el nu mai joac ǎ nici un rol în ceea ce se întâmpl ǎ pe acolo. Provinciile au control
asupra propriilor lor programe şi, mai important, au control asupra for
ţelor armate locale, sc ǎpând de sub autoritatea Împ ǎratului. Dac ǎ
Împ ǎratul ar încerca s ǎ-şi exercite autoritatea în alt ǎ parte decât în Suburbii,
nu ar reu şi. Bǎnuiesc c ǎ nu vor trece mai mult de dou ǎzeci de ani pân ǎ când
unele dintre Provinciile de la periferie î şi vor declara independen ţa.
Zenow oft ǎ din nou:
— Dacǎ aveţi dreptate, Imperiul cunoa şte vremuri mai grele ca niciodat ǎ.
Dar ce leg ǎtur ǎ are asta cu dorin ţa dumneavoastr ǎ de a avea mai mult spa ţiu
şi de a aduce câ ţiva oameni aici, la Bibliotec ǎ?
— Dacǎ Imperiul se dezintegreaz ǎ, Biblioteca Galactic ǎ s-ar putea s ǎ nu
scape distrugerilor generalizate.
— O, aşa ceva nu se poate, spuse cu aprindere Zenow. Au mai fost şi
înainte vremuri grele, şi toţi au în ţeles cǎ Biblioteca Galactic ǎ de pe Trantor,
ca tezaur al întregii cunoa şteri umane, trebuie s ǎ rǎmân ǎ neatins ǎ.
Imunitatea ei se va p ǎstra şi în viitor.
— S-ar putea s ǎ nu. Dumneavoastr ǎ înşivǎ aţi spus c ǎ junta a violat
neutralitatea.
 — Nu foarte grav.
— Data viitoare s-ar putea s ǎ fie grav, şi nu putem admite ca acest tezaur
al întregii cunoa şteri umane s ǎ fie distrus.
— Veţi împiedica acest lucru prin prezen ţa dumneavoastr ǎ numeroas ǎ?
— Nu. Îns ǎ proiectul care m ǎ intereseaz ǎ o va face. Vreau s ǎ creez o mare
Enciclopedie, care s ǎ conţin ǎ toate informa ţiile de care are nevoie omenirea
pentru a se reface, în caz c ǎ rǎul se întâmpl ǎ... o Enciclopedia Galactica,
dacǎ doriţi. Nu avem nevoie de tot ceea ce con ţine Biblioteca. Multe dintre
aceste informa ţii sunt neimportante. Bibliotecile provinciale împr ǎştiate prin
Galaxie ar putea fi distruse şi ele şi, dacǎ nu ar p ǎţi acest lucru, majoritatea
datelor se ob ţin printr-o leg ǎtur ǎ computerizat ǎ cu Biblioteca Galactic ǎ. Deci,
inten ţia mea este s ǎ creez ceva total independent şi care s ǎ conţin ǎ, într-o
form ǎ cât mai concis ǎ toate informa ţiile esen ţiale de care are nevoie
omenirea.
— Dar dac ǎ şi aceast ǎ Enciclopedie va fi distrus ǎ?
— Sper cǎ nu va fi. Inten ţionez sǎ gǎsesc o lume îndep ǎrtat ǎ, la periferia
Galaxiei, unde s ǎ-i pot trimite pe Enciclopedi şti ca s ǎ lucreze în lini şte. Îns ǎ,
pânǎ când voi g ǎsi un asemenea loc, vreau ca nucleul grupului s ǎ lucreze aici
şi sǎ se foloseasc ǎ de facilit ǎţile oferite de Bibliotec ǎ.
Zenow fǎcu o grimas ǎ:
— În ţeleg ce vreţi sǎ spune ţi, Profesore Seldon, dar nu sunt sigur c ǎ se
poate aranja.
— De ce nu, domnule Bibliotecar Çef?
— Faptul c ǎ sunt Bibliotecar Çef nu face din mine un monarh absolut.
Exist ǎ un Consiliu destul de numeros — un fel de legislativ — şi vǎ rog sǎ nu
credeţi cǎ pot promova cu succes Proiectul dumneavoastr ǎ cu Enciclopedia.
— Sunt uluit.
— Nu e cazul. Nu sunt un Bibliotecar Çef foarte popular. Consiliul se lupt ǎ
de câţiva ani pentru limitarea accesului în Bibliotec ǎ. Eu m-am opus. I-a
iritat faptul c ǎ v-am permis acel mic birou.
— Acces limitat?
— Exact. Ideea este c ǎ dacǎ cineva are nevoie de o informa ţie, trebuie s ǎ
comunice unui Bibliotecar, iar Bibliotecar ul îi va face rost de informa ţie.
Consiliul nu dore şte ca oamenii s ǎ intre liber în Bibliotec ǎ şi sǎ lucreze
singuri la computere. Spun c ǎ preţul necesar men ţinerii în bune condi ţii a
computerelor şi a celorlalte echipamente din Bibliotec ǎ a devenit prea mare.
— Dar este imposibil. Tradi ţia, de milenii, este ca Biblioteca Galactic ǎ sǎ
fie deschis ǎ.
— Într-adev ǎr, dar în ultimii ani fondurile alocate Bibliotecii Galactice au
fost reduse de câteva ori. A devenit foarte dificil s ǎ menţinem echipamentele
în stare bun ǎ.
Seldon î şi frecǎ bǎrbia:
— Dar dac ǎ fondurile scad, b ǎnuiesc c ǎ sunte ţi obliga ţi sǎ micşoraţi
salariile şi sǎ concedia ţi oamenii... sau, cel pu ţin, sǎ nu mai angaja ţi alţii.
— Aveţi perfect ǎ dreptate.
— Çi în acest caz, cum ve ţi reu şi sǎ creşteţi sarcinile unei for ţe de munc ǎ
restrânse, cerându-le oamenilor dumneavoastr ǎ sǎ obţinǎ toate informa ţiile
de care are nevoie publicul?
— Ideea este c ǎ nu vom g ǎsi toate informa ţiile de care are nevoie publicul,
ci doar pe acelea considerate de noi importante.
— Astfel încât nu numai ca renun ţaţi la ideea de Bibliotec ǎ deschis ǎ, ci
chiar la ideea de Bibliotec ǎ.
— Mǎ tem c ǎ da.
— Nu pot crede c ǎ vreun Bibliotecar ar vrea a şa ceva.
 — Nu-l cunoa şteţi pe Gennaro Mummery, Profesore Seldon.
La privirea nedumerit ǎ a lui Seldon, Zenow continu ǎ:
— "Cine este acesta?" v ǎ întreba ţi. Liderul acelei p ǎrţi din Consiliu care
doreşte închiderea Bibliotecii. O foarte mare parte din Consiliu este de partea
lui. Dac ǎ vǎ permit dumneavoastr ǎ şi colegilor s ǎ intra ţi în Bibliotec ǎ,
constituind o for ţǎ independent ǎ, unii dintre membrii Consiliului, care poate
nu sunt de partea lui Mummery dar care nu suport ǎ sǎ vadǎ vreo por ţiune a
Bibliotecii controlat ǎ de altcineva în afar ǎ de Bibliotecari, s-ar putea s ǎ voteze
în favoarea lui. Iar în acest caz voi fi obligat s ǎ demisionez din func ţia de
Bibliotecar Çef.
— Asculta ţi, spuse Seldon cu o subit ǎ energie. Toat ǎ chestia asta cu
închiderea Bibliotecii, cu a o face mai pu ţin accesibil ǎ, cu refuzul
informa ţiilor — toat ǎ problema asta cu sc ǎderea fondurilor — este ea îns ǎşi un
semn al dezintegr ǎrii Imperiului. Nu sunte ţi de acord cu mine?
— Dacǎ pune ţi problema în felul acesta, s-ar putea s ǎ aveţi dreptate.
— Atunci, l ǎsaţi-m ǎ sǎ vorbesc eu Consiliului. L ǎsaţi-m ǎ sǎ le explic ce ne
rezerv ǎ viitorul şi ce doresc eu s ǎ fac. Probabil c ǎ i-aş putea convinge, a şa
cum sper c ǎ v-am convins pe dumneavoastr ǎ.
Zenow st ǎtu un moment pe gânduri:
— Aş fi dispus s ǎ vǎ dau o şansǎ, dar vǎ avertizez c ǎ planul
dumneavoastr ǎ s-ar putea s ǎ nu mearg ǎ.
— Trebuie s ǎ-mi asum riscul. V ǎ rog sǎ faceţi dumneavoastr ǎ toate
demersurile necesare, şi sǎ mǎ anun ţaţi atunci când m ǎ pot înf ǎţişa în faţa
Consiliului.
Seldon îl p ǎrǎsi pe Zenow într-o dispozi ţie destul de stingherit ǎ. Tot ceea ce-
i spusese Bibliotecarului Çef era adev ǎrat... dar banal. Adev ǎratul motiv pentru
care avea nevoie de accesul în Bibliotec ǎ r ǎmǎsese nedivulgat.
În sinea sa, nici el nu era sigur c ǎ acel acces îi va folosi la ceva.

Hari Seldon st ǎtea pe marginea patului lui Yugo Amaryl... lini ştit, trist.
Yugo era complet terminat. Medicii nu îl mai puteau ajuta cu nimic, chiar
dacǎ ar fi consim ţit sǎ primeasc ǎ vreun ajutor. Dar nu era cazul.
Nu avea decât cincizeci şi cinci de ani. Seldon avea şaizeci şi şase, şi
totu şi era în form ǎ bun ǎ, cu excep ţia acceselor de sciatic ǎ — sau ce o fi fost —
care îl obligau s ǎ şchiop ǎteze din când în când.
Amaryl deschise ochii:
— Tot mai e şti aici, Hari?
Seldon d ǎdu din cap:
— Nu plec de lâng ǎ tine.
— Pânǎ când voi muri?
— Da.
Apoi, într-un acces de durere, spuse:
— Pentru ce ai f ǎcut asta, Yugo? Dac ǎ ai fi dus o via ţǎ normal ǎ ai mai fi
avut de tr ǎit înc ǎ dou ǎzeci sau treizeci de ani.
Amaryl zâmbi slab:
— Sǎ tr ǎiesc normal? Adic ǎ sǎ-mi iau timp liber? S ǎ mǎ duc în vacan ţǎ?
Sǎ mǎ distrez cu tot felul de nimicuri?
— Da. Da.
— Fie aş fi tânjit s ǎ mǎ întorc la munca mea, fie m-a ş fi deprins cu
pierderea timpului şi, în cei dou ǎzeci sau treizeci de ani în plus de care
vorbeşti, n-a ş fi fǎcut cine ştie ce. Uit ǎ-te la tine.
 — Ce-i cu mine?
— Timp de zece ani cât ai fost Prim Ministru, cât te-ai ocupat de ştiin ţǎ?
— Aproape un sfert din timp l-am dedicat psihoistoriei, spuse domol
Seldon.
— Exagerezi. Dac ǎ n-aş fi fost eu s ǎ trag ca un rob, evolu ţia psihoistoriei s-
ar fi încetinit şi s-ar fi oprit în cele din urm ǎ.
Seldon d ǎdu din cap:
— Ai dreptate, Yugo. Pentru asta î ţi sunt recunosc ǎtor.
— Çi înainte, şi dup ǎ, când ţi-ai petrecut cel pu ţin jum ǎtate din timp cu treburi
administrative, cine duce — a dus — greul trebii? Ei? Po ţi sǎ-mi spui?
— Tu, Yugo.
— Exact.
Yugo închise din nou ochii.
— Çi totu şi, spuse Seldon, totdeauna ţi-ai dorit s ǎ preiei sarcinile
administrative dac ǎ mi-ai fi supravie ţuit.
— Nu! Am vrut s ǎ conduc Proiectul pentru a-l face s ǎ mearg ǎ în direc ţia
bun ǎ, dar aş fi pus pe al ţii sǎ se ocupe de sarcinile administrative.
Amaryl a ţipi, îns ǎ tres ǎri, deschise ochii şi îl privi ţint ǎ pe Seldon. Spuse:
— Ce se va întâmpla cu psihoistoria dup ǎ ce voi muri? Te-ai gândit la
asta?
— Da, m-am gândit. Çi vreau s ǎ-ţi vorbesc în leg ǎtur ǎ cu asta. S-ar putea
sǎ-ţi facǎ plǎcere, Yugo. Cred ca se va petrece o revolu ţie în psihoistorie.
Amaryl se încrunt ǎ uşor:
— În ce sens? Nu-mi prea place cum sun ǎ.
— Ascult ǎ. A fost ideea ta. Cu câ ţiva ani în urma mi-ai spus c ǎ trebuiesc
înfiin ţate dou ǎ Funda ţii. Separate şi astfel dispuse încât s ǎ reprezinte
nucleele unui eventual Al Doilea Imperiu Galactic. Î ţi aduci aminte? A fost
ideea ta.
— Ecuaţiile psihoistorice...
— Çtiu. Ele mi-au sugerat ideea. De asta m ǎ ocup acum, Yugo. Am reu şit
sǎ fac rost de un birou în Biblioteca Galactic ǎ...
— Biblioteca Galactic ǎ, spuse Amaryl încruntându-se şi mai tare. Nu-mi
plac tipii aia. O ceat ǎ de idio ţi înfumura ţi.
— Yugo, Bibliotecarul Çef, Las Zenow, nu este un tip chiar atât de r ǎu.
— Te-ai întâlnit vreodat ǎ cu un Bibliotecar numit Mummery, Gennaro
Mummery?
— Nu, dar am auzit de el.
— O fiin ţǎ uman ǎ mizer abil ǎ. Am avut o ceart ǎ odat ǎ, când a spus c ǎ am
deranjat nu ştiu ce lucru. Nu f ǎcusem a şa ceva şi m-am sup ǎrat foarte tare,
Hari. Dintr-o dat ǎ, parcǎ mǎ întorsesem în Dahl... Dar despre cultura dahlit ǎ
se poate spune c ǎ este o cloac ǎ de invective. I-am zis câteva şi i-am mai spus
cǎ punea be ţe în roate psihoistoriei şi cǎ va fi cunoscut în istorie ca un
ticǎlos. De fapt, am spus altceva decât "tic ǎlos".
Amaryl chicoti slab:
— L-am l ǎsat f ǎrǎ grai.
Brusc, Seldon î şi dǎdu seama de unde venea animozitatea lui Mummery
faţǎ de cei din afar ǎ şi faţǎ de psihoistorie... dar nu spuse nimic.
— Ideea este c ǎ ai vrut dou ǎ Funda ţii, astfel încât dac ǎ una eşueazǎ,
celalalt ǎ sǎ continue. Dar am mers mai departe.
— În ce sens?
— Îţi aduci aminte c ǎ Wanda ţi-a putut citi mintea, acum doi ani,
descoperind c ǎ era ceva în neregul ǎ cu o anumit ǎ por ţiune a ecua ţiilor din
Primul Radiant?
— Da, desigur.
 — Ei bine, vom g ǎsi şi alţii ca ea. Vom avea o Funda ţie care va consta în
cea mai mare parte din fizicieni, care vor p ǎstra cuno ştin ţele umanit ǎţii şi vor
servi ca nucleu pentru Al Doilea Imperiu. Çi va fi o A Doua Funda ţie,
constituit ǎ doar din psihoistorici — mentali şti, fiin ţe care pot influen ţa min ţile
— lucrând cu psihoistoria în diverse moduri, f ǎcând-o s ǎ evolueze mult mai
repede. Ei vor face reglajul fin de-a lungul timpului. În ţelegi? Mereu în
umbr ǎ, supraveghind. Ei vor fi gardienii Imperiului.
— Minunat! spuse Amaryl. Minunat! Ai v ǎzut ce bine mi-am ales
momentul pentru a muri? Acum nu a ş mai fi avut nimic de f ǎcut.
— Nu spune asta, Yugo.
— Nu mai face atâta caz, Hari. Sunt prea obosit. Î ţi mul ţumesc... î ţi
mul ţumesc... pentru c ǎ mi-ai spus...
Vocea îi sl ǎbea din ce în ce mai mult.
— ... despre revolu ţie. Mǎ simt fericit... fericit... feri...
Acestea fur ǎ ultimele cuvinte ale lui Amaryl.
Seldon se aplec ǎ deasupra patului. Lacrimi îi ţâşnir ǎ din ochi şi se
rostogolir ǎ pe obraz.
Disp ǎruse înc ǎ un prieten. Demerzel, Cleon, Dors şi acum Yugo...
lǎsându-l mai pustiu şi mai singur pe m ǎsur ǎ ce îmb ǎtrânea.
Iar revolu ţia care îl f ǎcuse pe Amaryl s ǎ moar ǎ fericit s-ar putea s ǎ nu se
înfǎptuiasc ǎ niciodat ǎ. Putea c ǎpǎta accesul în Biblioteca Galactic ǎ? Putea
gǎsi şi alţi oameni ca Wanda? Cât va dura asta?
Avea şaizeci şi şase de ani. Dac ǎ ar fi putut porni aceast ǎ revolu ţie la
treizeci şi doi de ani, când sosise pentru prima oar ǎ pe Trantor...
Acum s-ar putea s ǎ fie prea târziu.

10

Gennaro Mummery îl f ǎcea sǎ aştepte. Era o impolite ţe inten ţionat ǎ, chiar

insolen ţǎ, însǎ Hari Seldon î şi pǎstr ǎ calmul.
La urma urmelor, avea mare nevoie de Mummery şi dacǎ şi-ar fi
manifestat nemul ţumirea fa ţǎ de Bibliotecar, nu avea decât de pierdut.
Mummery s-ar ar ǎta chiar încântat de furia lui Seldon.
Aşa cǎ îşi pǎstr ǎ cump ǎtul şi aştept ǎ. În cele din urm ǎ, Mummery intr ǎ. Seldon îl
mai v ǎzuse şi înainte — dar numai de la distan ţǎ. Aceasta era prima ocazie când se
întâlneau singuri.
Mummery era scund şi îndesat, cu o figur ǎ rotund ǎ încadrat ǎ de o barb ǎ
micu ţǎ şi neagr ǎ. Avea un zâmbet pe fa ţǎ, însǎ Seldon b ǎnuia c ǎ era un
zâmbet lipit, f ǎrǎ nici o însemn ǎtate. Îi scotea în eviden ţǎ din ţii îng ǎlbeni ţi.
Calota lui Mummery era, inevitabil, g ǎlbuie, cu o linie maro şerpuind în jurul
ei.
Seldon sim ţi o und ǎ de greaţǎ. Avu sentimentul c ǎ Mummery îi va
displ ǎcea, chiar dac ǎ nu ar fi avut nici un motiv.
Fǎrǎ alte introduceri, Mummery spuse:
— Ei bine, Profesore, ce pot face pentru dumneavoastr ǎ?
Privi banda orar ǎ de pe perete, dar nu- şi ceru scuze pentru c ǎ întârziase.
— Domnule, spuse Seldon, a ş dori sa v ǎ rog sǎ puneţi capǎt opozi ţiei
dumneavoastr ǎ faţǎ de prezen ţa mea aici, la Bibliotec ǎ.
Mummery desf ǎcu bra ţele:
— Sunte ţi aici de doi ani. Despre ce opozi ţie vorbi ţi?
— Pânǎ acum, acea parte a Consiliului reprezentat ǎ de dumneavoastr ǎ nu
a reu şit sǎ obţin ǎ mai multe voturi decât Bibliotecar ul Çef, însǎ luna viitoare
se va ţine o alt ǎ întrunire, iar Las Zenow mi-a spus c ǎ nu este sigur pe
rezultat.
Mummery ridic ǎ din umeri:
— Çi eu sunt nesigur... Contractul dumneavoastr ǎ — dacǎ îi putem spune
aşa — va fi poate reînnoit.
— Am nevoie de mai mult, domnule Bibliotecar Mummery. Vreau s ǎ aduc
cu mine câ ţiva colegi. Proiectul în care sunt implicat — stabilirea a ceea ce
este nevoie pentru eventuala preg ǎtire a unei Enciclopedii foarte speciale — nu
îl pot duce la cap ǎt de unul singur.
— Colegii dumneavoastr ǎ pot lucra oriunde doresc. Pe Trantor este loc
destul.
— Trebuie s ǎ lucr ǎm în Bibliotec ǎ. Domnule, eu sunt un om b ǎtrân şi
timpul nu mai are r ǎbdare cu mine.
— Cine se poate opune trecerii timpului? Nu cred îns ǎ cǎ vǎ vom permite
sǎ aduceţi aici colegii dumneavoastr ǎ. Aţi ajuns pe muchie de cu ţit,
Profesore?
(Da, într-adev ǎr, gândi Seldon, dar nu spuse nimic.)
— Pânǎ acum, spuse Mummery, nu am reu şit sǎ vǎ împiedic accesul în
Bibliotec ǎ, Profesore. Pân ǎ acum. Dar cred c ǎ pot continua s ǎ vǎ ţin departe
de colegii dumneavoastr ǎ.
Seldon î şi dǎdu seama c ǎ nu ajungea nic ǎieri astfel. Se decise s ǎ
vorbeasc ǎ ceva mai sincer:
— Domnule Bibliotecar Mummery, sunt sigur c ǎ animozitatea
dumneavoastr ǎ faţǎ de mine nu este ceva personal. Sunt sigur c ǎ înţelegeţi
importan ţa muncii pe care o fac.
— Vǎ referi ţi la psihoistorie. Haide ţi, munci ţi la ea de peste treizeci de ani.
Ce rezultate a ţi dat?
— Tocmai aici este problema. S-ar putea s ǎ obţin acum un rezultat.
— Atunci, dac ǎ este sǎ dea vreun rezultat, s ǎ îl dea la Universitatea
Streeling. De ce trebuie s ǎ fie la Biblioteca Galactic ǎ?
— Domnule Bibliotecar Mummery. Asculta ţi-m ǎ. Dori ţi sǎ interzice ţi
publicului accesul în Bibliotec ǎ. Vreţi sǎ încǎlcaţi o lung ǎ tradi ţie. Aveţi inim ǎ
sǎ faceţi aşa ceva?
— Nu de inim ǎ avem nevoie. Avem nevoie de finan ţare. Sunt sigur c ǎ
Bibliotecarul Çef v-a plâns pe um ǎr, povestindu-v ǎ despre durerile noastre.
Finan ţarea este la p ǎmânt, salariile au fost reduse. Ce putem face? Trebuie
sǎ reducem serviciile f ǎcute popula ţiei, iar în aceste condi ţii este clar c ǎ nu
avem cum v ǎ suporta pe dumneavoastr ǎ şi pe colegi. Nu avem cum s ǎ vǎ
oferim birouri şi echipamente.
— Aţi prezentat aceast ǎ situa ţie Împ ǎratului?
— Profesore, v ǎ faceţi iluzii. Psihoistoria nu v ǎ spune c ǎ Imperiul se
degradeaz ǎ? Am auzit c ǎ vi se spune Corbul Seldon şi asta cred c ǎ are
legǎtur ǎ cu o pasǎre legendar ǎ prevestitoare de nenorociri.
— Este adev ǎrat c ǎ vom avea de înfruntat vremuri grele.
— Çi credeţi cǎ Biblioteca poate r ǎmâne imun ǎ la aceste vremuri grele?
Profesore, Biblioteca este via ţa mea şi doresc ca ea s ǎ-şi continue existen ţa,
dar asta nu se poate decât dac ǎ reu şim sǎ gǎsim o modalitate de cre ştere a
finan ţǎrii... Çi veni ţi aici pretinzând o Bibliotec ǎ deschis ǎ în beneficiul
dumneavoastr ǎ. Nu ţine, Profesore. Pur şi simplu nu ţine.
Seldon spuse cu desperare:
—Çi dacǎ gǎsesc eu credite pentru Bibliotec ǎ?
— Serios? Cum?
— Dacǎ vorbesc cu Împ ǎratul? Am fost Prim Ministru, pe vremuri. M ǎ va
primi şi m ǎ va asculta.
Mummery râse:
 — Çi crede ţi cǎ veţi obţine credite de la el?
— Dacǎ reu şesc, dacǎ finan ţarea dumneavoastr ǎ va creşte, îmi pot aduce
colegii?
— Aduceţi mai întâi creditele, spuse Mummery, şi vom vedea dup ǎ aceea.
Dar nu cred c ǎ veţi reu şi.
Pǎrea foarte sigur pe sine, şi Seldon se întreb ǎ cât de des şi cât de inutil
apelase Biblioteca Galactic ǎ la Împ ǎrat pân ǎ atunci? Ce şanse avea ca apelul
sǎu sǎ dea vreun rezultat?

11

Împ ǎratul Agis XIV nu avea vreun drept legitim pentru a purta acest
nume. Îl adoptase dup ǎ ce se urcase pe tron, în mod deliberat, pentru a se
conecta cu Agis-ii care domniser ǎ cu dou ǎ mii de ani în urm ǎ, majoritatea cu
mult ǎ pricepere — în special Agis VI, care domnise patruzeci şi doi de ani, şi
care men ţinuse ordinea într-un Imperiu prosper, cu o mân ǎ ferm ǎ dar
binevoitoare.
Agis XIV nu sem ǎna deloc cu cei de la care împrumutase numele — dacǎ
ne lu ǎm dup ǎ înregistr ǎrile holografice. Dar, ca s ǎ fim sinceri, Agis XIV nu
semǎna deloc nici cu holograma oficial ǎ prezentat ǎ publicului.
În legǎtur ǎ cu asta, Hari Seldon se gândi, cu un acces de nostalgie, c ǎ
Împ ǎratul Cleon, cu toate sl ǎbiciunile şi lipsurile, ar ǎta totu şi ca un Împ ǎrat.
Agis XIV nu avea înf ǎţişare de Împ ǎrat. Seldon nu îl v ǎzuse niciodat ǎ de
aproape, iar cele câteva holograme pe care le v ǎzuse erau jignitor de inexacte.
Cel care f ǎcuse hologramele Imperiale î şi cuno ştea meseria şi se descurcase
bine, gândi Seldon strâmbând din nas.
Agis XIV era scund, cu o figur ǎ deloc atr ǎgǎtoare, cu ochi ie şiţi din orbite
şi care nu p ǎreau lumina ţi de inteligen ţǎ. Singurul s ǎu merit era ca se
înrudea de departe cu Cleon.
Totu şi, trebuie s ǎ recunoa ştem cǎ nu încerca s ǎ joace rolul Împ ǎratului
atotputernic. Se spune c ǎ îi pl ǎcea mai degrab ǎ sǎ fie numit "Cet ǎţeanul
Împ ǎrat" şi doar protocolul Imperial şi protestele înver şunate ale G ǎrzii
Imperiale îl împiedicau s ǎ iasǎ din zona deschis ǎ şi sǎ se plimbe pe aleile Trantor-
ului. Dup ǎ toate aparen ţele, continua povestea, î şi dorea s ǎ dea mâna
personal cu cet ǎţenii şi sǎ le aud ǎ cu urechile lui plângerile.
(O bil ǎ albǎ pentru el, gândi Seldon, chiar dac ǎ nu va ajunge vreodat ǎ sǎ-
şi îndeplineasc ǎ dorin ţele.)
Agis XIV avea o voce clar ǎ şi atr ǎgǎtoare, deloc potrivit ǎ cu înf ǎţişarea sa.
— Un ex-Prim Ministru are, desigur, privilegiile sale, spuse el, de şi sunt
uimit de curajul de care am dat dovad ǎ acceptând s ǎ mǎ întâlnesc cu tine.
Vorbele sale dovedeau umor şi Seldon î şi dǎdu seama deodat ǎ cǎ omul
din fa ţa sa era totu şi inteligent.
— Curaj, Sire?
— Da, desigur. Nu ţi se spune Corbul Seldon?
— Ieri am auzit pentru prima oar ǎ aceast ǎ expresie, Sire.
— Probabil c ǎ se face referire la psihoistoria ta, care se pare c ǎ preveste şte
Prǎbu şirea Imperiului.
— Sire, ea nu face decât o estimare probabilistic ǎ...
— Se face legǎtura între t ine şi o pasǎre mitic ǎ, aducǎtoare de nenorociri.
Çi cred c ǎ pe bun ǎ dreptate.
— Sper c ǎ nu, Sire.
— Haide, haide. Datele sunt gr ǎitoare. Eto Demerzel, fostul Prim Ministru
al lui Cleon, a fost impresionat de munca ta şi iat ǎ ce a pǎţit... a fost obligat
sǎ-şi pǎrǎseascǎ postul şi sǎ ia drumul exilului. Împ ǎratul Cleon însu şi a fost
impresionat de munca ta şi... a fost asasinat. Junta militar ǎ a fost
impresionat ǎ de munca ta şi... a fost m ǎturat ǎ. Joranumi ţii au fost
impresiona ţi de munca ta şi, fii atent, au fost distru şi. Iar acum, Corbul
Seldon a venit s ǎ mǎ vadǎ pe mine. La ce s ǎ mǎ aştept?
— La nimic r ǎu, Sire.
— Cred şi eu, deoarece spre deosebire de ceilal ţi, pe mine nu m ǎ
intereseaz ǎ munca ta. Acum spune-mi pentru ce ai venit aici.
Ascult ǎ cu aten ţie, fǎrǎ sǎ întrerup ǎ, în timp ce Seldon explica importan ţa înfiin
ţǎrii unui Proiect destinat elabor ǎrii unei enciclopedii care s ǎ pǎstreze cunoştin ţele
umane în caz c ǎ avea sǎ se întâmple cel mai r ǎu lucru posibil.
— Da, da, spuse în final Agis XIV. Deci e şti într-adev ǎr convins c ǎ
Imperiul se va pr ǎbu şi.
— Probabilitatea este foarte mare, Sire. Ar fi o impruden ţǎ sǎ nu se ţin ǎ
cont de o astfel de posibilitate. Doresc s ǎ împiedic acest lucru... sau, dac ǎ se
va întâmpla, m ǎcar sǎ-i atenuez efectele.
— Corbul Seldon, dac ǎ vei continua s ǎ-ţi bagi nasul în problemele astea,
sunt convins c ǎ Imperiul se va pr ǎbu şi sigur, şi nimic nu îl va mai putea
ajuta.
— Nu este a şa, Sire. V ǎ cer permisiunea de a lucra.
— O ai, dar tot nu în ţeleg ce dore şti de la mine. Pentru ce mi-ai spus
povestea asta cu enciclopedia?
— Pentru c ǎ doresc s ǎ lucrez în Biblioteca Galactic ǎ, Sire. Sau, mai precis,
aş dori ca al ţii sǎ lucreze cu mine.
— Te asigur c ǎ nu- ţi voi sta în cale.
— Nu este suficient, Sire. Am nevoie de ajutorul vostru.
— În ce sens, domnule ex-Prim Ministru?
— Fonduri. Biblioteca trebuie s ǎ primeasc ǎ fonduri, altfel va închide u şile
publicului dându-m ǎ şi pe mine afar ǎ.
— Credite!
În vocea Împ ǎratului se f ǎcu sim ţit ǎ o not ǎ de uimire:
— Ai venit la mine pentru credite?
— Da, Sire.
Agis XIV se ridic ǎ oarecum agitat. Seldon se ridic ǎ şi el imediat, îns ǎ Agis
îi fǎcu semn s ǎ r ǎmân ǎ aşezat:
— Stai jos. Nu m ǎ trata ca pe un Împ ǎrat. Eu nu sunt un Împ ǎrat. Nu mi-
am dorit s ǎ ajung în situa ţia asta, dar m-au obligat. Eram cel mai aproape de
familia Imperial ǎ, şi mi-au împuiat urechile c ǎ Imperiul avea nevoie de un
Împ ǎrat. Aşa cǎ toat ǎ lumea se folose şte de mine. Credite! Te a ştepţi sǎ am
credite! Vorbe şti despre dezintegrarea Imperiului. Cum crezi c ǎ are loc
dezintegrarea? Te gânde şti la revolte? La r ǎzboi civil? La dezordini, aici şi
acolo? Nu. Gânde şte-te la credite. Îţi dai seama c ǎ nu pot aduna taxele de la
jum ǎtate din provinciile Imperiului? Toate fac în continuare parte din Imperiu
— "Tr ǎiascǎ Imperiul!" — "Toat ǎ cinstea noastr ǎ Împ ǎratului!" — dar nu
plǎtesc nimic, iar eu nu am for ţele necesare pentru a colecta taxele. Çi dacǎ
nu pot face rost de credite de la ei, asta înseamn ǎ cǎ de fapt nu prea fac parte
din Imperiu, nu-i a şa? Credite! Imperiul trece printr-un deficit cronic de
dimenisuni îngrozitoare. Nu pot pl ǎti nimic. Crezi c ǎ am suficiente fonduri
pentru a între ţine domeniile Palatului? De-abia pot face fa ţǎ. Trebuie s ǎ fac
compromisuri. Trebuie s ǎ las Palatul s ǎ decad ǎ. Trebuie s ǎ-i las pe servitori
sǎ poarte haine ponosite. Profesore Seldon, dac ǎ vrei credite, nu te pot ajuta.
De unde s ǎ gǎsesc fonduri pentru Bibliotec ǎ? Ar trebui s ǎ zicǎ mersi c ǎ
reu şesc sǎ storc în fiecare an câte ceva pentru ei.
Împ ǎratul termin ǎ, întinzând mâinile, cu palmele în sus, ca pentru a
sugera goliciunea vistieriei Imperiale.
Hari Seldon era cople şit.
— Totu şi, Sire, spuse el, chiar dac ǎ vǎ lipsesc creditele, ave ţi prestigiul
Imperial. Nu pute ţi ordona Bibliotecii s ǎ-mi lase biroul şi sǎ permit ǎ accesul
colegilor mei pentru a m ǎ ajuta în munca de o importan ţǎ vital ǎ?
Agis XIV se aşezǎ din nou, ca şi când, dac ǎ subiectul nu mai erau
creditele, î şi pierduse starea de agita ţie.
— Îţi dai seama, spuse el, c ǎ, printr-o lung ǎ tradi ţie Biblioteca Galactic ǎ
este independent ǎ de Imperiu, cel pu ţin în privin ţa administr ǎrii. Î şi face
singur ǎ regulile înc ǎ de pe vremea lui Agis VI, tizul meu...
Zâmbi, dup ǎ care continu ǎ:
— ... care a încercat s ǎ obţin ǎ controlul asupra serviciului de informa ţii a
Bibliotecii. Nu a reu şit. Dac ǎ marele Agis VI a dat gre ş, crezi cǎ pot reu şi eu?
— Nu vǎ cer sǎ folosi ţi for ţa, Sire. Doar s ǎ faceţi o sugestie politicoas ǎ.
Sunt sigur c ǎ dacǎ nu este implicat ǎ nici o func ţie vital ǎ a Bibliotecii, vor fi
încânta ţi sǎ satisfac ǎ dorin ţa Împ ǎratului.
— Profesore Seldon, cuno şti foarte pu ţin Biblioteca. Nu trebuie decât s ǎ-
mi exprim o dorin ţǎ, oricât de politicos şi blând, pentru a fi sigur c ǎ vor face
exact contrariul. Sunt foarte sensibili la cel mai mic semn al imixtiunii
Imperiale.
—Çi atunci, ce s ǎ fac? întreb ǎ Seldon.
— Pǎi uite, î ţi spun eu. Mi-a venit o idee. Eu fac parte din public, şi pot
vizita Biblioteca, dac ǎ doresc. Este amplasat ǎ pe domeniile Palatului, deci nu
voi viola protocolul dac ǎ fac o vizit ǎ acolo. Vei veni cu mine şi ne vom purta
ostentativ ca doi prieteni buni. N-am s ǎ le cer nimic, dar dac ǎ suntem
remarca ţi umblând bra ţ la braţ, atunci probabil c ǎ unii dintre membrii
preţiosului lor Consiliu vor fi mai amabili fa ţǎ de tine... Cu altceva nu te pot
ajuta.
Çi foarte dezam ǎgitul Seldon se întreb ǎ dacǎ va fi suficient.

12

Las Zenow spuse cu o urm ǎ de admira ţie în voce:

— Nu ştiam c ǎ eşti prieten atât de bun cu Împ ǎratul, Profesore Seldon.
— De ce nu? Este un tip foarte democrat pentru un Împ ǎrat şi l-a
interesat experien ţa mea de Prim Ministru de pe vremea lui Cleon.
— Trebuie s ǎ spun c ǎ asta a fǎcut o adânc ǎ impresie asupra noastr ǎ. De
mul ţi ani nu am mai avut un Împ ǎrat prin s ǎlile noastre. În general, atunci
când Împ ǎratul are nevoie de ceva de prin Bibliotec ǎ...
— Îmi închipui. Cere şi i se aduce, ca o dovad ǎ de polite ţe.
— A fost odat ǎ o sugestie, spuse Zenow pus pe bârfe, ca Împ ǎratul s ǎ fie
dotat cu un set complet de echipamente computerizate în palatul s ǎu,
conectate direct la sistemul Bibliotecii, astfel încât s ǎ nu trebuiasc ǎ sǎ
aştepte atunci când are nevoie de ceva. Asta a fost pe vremurile bune, când
creditele nu lipseau, dar s-a votat împotriv ǎ.
— Serios?
— Da, aproape întreg Consiliul a fost de acord c ǎ amestecul Împ ǎratului
în Bibliotec ǎ ar fi prea mare şi cǎ asta ar amenin ţa independen ţa noastr ǎ faţǎ
de guvern.
— Çi acest Consiliu, care nu este dispus s ǎ cedeze nimic Împ ǎratului, este
de acord s ǎ mǎ lase sǎ r ǎmân în Bibliotec ǎ?
— În momentul de fa ţǎ, da. Exist ǎ sentimentul — iar eu am f ǎcut tot
posibilul pentru a-l încuraja — cǎ dacǎ nu suntem politico şi faţǎ de un
prieten intim al Împ ǎratului, exist ǎ şansa ca fondurile s ǎ ne fie t ǎiate
complet, a şa cǎ...
— Deci aici vorbesc creditele... sau, mai bine zis, speran ţa în credite.
— Aşa se pare.
— Îmi pot aduce colegii?
Zenow spuse, stânjenit:
— Mǎ tem cǎ nu. Împ ǎratul a fost la bra ţ doar cu tine... nu şi cu colegii
tǎi. Îmi pare r ǎu, Profesore.
Seldon d ǎdu din umeri şi fu înghi ţit de un val de adânc ǎ melancolie. Deci,
nu avea cum s ǎ-şi aduc ǎ vreun coleg. O vreme sperase s ǎ gǎseascǎ alţii ca
Wanda şi nu reu şise. La rândul lui, avea nevoie de fonduri pentru a continua
o cercetare adecvat ǎ. Çi nu avea nimic.

13

Trantor, lumea-ora ş, capitala Imperiului, se schimbase considerabil fa ţǎ

de ziua în care Hari coborâse din hipernava ce îl adusese de pe Helicon,
lumea sa natal ǎ, acum treizeci şi opt de ani. Sau poate c ǎ era doar cea ţa din
memoria unui b ǎtrân, care f ǎcea din Trantor-ul de odinioar ǎ o citadel ǎ atât
de str ǎlucitoare în imagina ţia sa? se întreb ǎ Hari. Sau poate c ǎ fusese
exuberan ţa tinere ţii... cum s ǎ nu fii impresionat tu, un tân ǎr din Provincie,
de turnurile scânteietoare, de cupolele str ǎlucitoare, de masele de oameni
grǎbite, pline de culoare, care p ǎreau s ǎ se agite zi şi noapte prin Trantor?
Acum, se gândi el cu triste ţe, aleile erau aproape pustii, chiar şi în lumina
plin ǎ a miezului zilei. Bande de cu ţitari şi vagabonzi controlau diversele zone
ale ora şului, luptând între ele pentru câ ştigarea teritoriului. For ţele de
securitate sc ǎzuser ǎ; cei care r ǎmǎseser ǎ aveau toate degetele ocupate cu
înregistrarea plângerilor la biroul central. Desigur, ofi ţerii de securitate erau
trimi şi atunci când se f ǎceau auzite apeluri desperate, îns ǎ apǎreau la fa ţa
locului doar dup ǎ ce crima fusese comis ǎ... nici m ǎcar nu mai pretindeau c ǎ
protejeaz ǎ cetǎţenii. Fiecare ie şea din cas ǎ pe propriul s ǎu risc... şi era un
risc destul de mare. Totu şi, Hari Seldon î şi asuma acel risc, sub forma unei
plimb ǎri zilnice, ca şi cum ar fi sfidat for ţele care îi distrugeau mult iubitul
Imperiu, distrugându-l şi pe el.
Deci Hari Seldon se plimba, şchiop ǎtând şi gânditor.
Nimic nu mergea. Nimic. Nu fusese în stare s ǎ identifice structura
genetic ǎ ce o fǎcea deosebit ǎ pe Wanda... şi fǎrǎ asta era incapabil s ǎ
identifice alte persoane ca ea.
Capacitatea Wandei de a citi min ţile se ascu ţise considerabil în cei şase
ani de când descoperise gre şeala în Prim Radiantul lui Yugo Amaryl. Wanda
era deosebit ǎ în mai multe aspecte. Era ca şi cum, odat ǎ ce îşi dǎduse seama
cǎ posibilit ǎţile ei mentale o deosebeau de restul lumii, era hot ǎrât ǎ sǎ le
înţeleagǎ, sǎ-şi st ǎpâneascǎ energiile, s ǎ le direc ţioneze. Trecuse de ado-
lescen ţǎ, se maturizase, renun ţase la r ǎsfǎţul copil ǎresc care o f ǎcea atât de
dragǎ în ochii lui Hari, devenindu-i în acela şi timp şi mai drag ǎ prin
hot ǎrârea ei de a-l ajuta în munc ǎ folosindu- şi puterile "darului" ei. Pentru c ǎ
Hari Seldon îi povestise Wandei despre planul unei A Doua Funda ţii, iar ea se
angajase al ǎturi de el la realizarea acestui scop.
Totu şi, ast ǎzi Seldon era într-o pas ǎ proast ǎ. Ajunsese la concluzia c ǎ
puterea mental ǎ a Wandei nu avea s ǎ îl conduc ǎ nicǎieri. Nu avea credite cu
care sǎ-şi continue munca... nu avea credite cu care s ǎ descopere al ţi oameni
asem ǎnǎtori ei... nu avea credite cu care s ǎ-şi pl ǎteascǎ oamenii care lucrau
la Proiectul de Psihoistorie de la Universitatea Streeling, nu avea credite cu
care sǎ înceap ǎ importantul Proiect de Enciclopedie de la Biblioteca
Galactic ǎ.
Ce sǎ facǎ?
Îşi continu ǎ drumul spre Biblioteca Galactic ǎ. I-ar fi fost mai comod s ǎ ia
un gravi-taxi, dar dorea s ǎ meargǎ pe jos... chiar dac ǎ şchiop ǎta. Avea nevoie
de timp pentru gândire.
Auzi un strig ǎt — "Uite-l!" — dar nu îi acord ǎ aten ţie.
Îl auzi din nou: "Uite-l! Psihoistoria!"
Cuvântul îl for ţǎ sǎ ridice privirea... Psihoistorie?
Se trezi înconjurat de un grup de t ineri.
Automat, se lipi cu spatele de perete şi ridic ǎ bastonul:
— Ce vreţi?
Aceştia râser ǎ:
— Credite, babalâcule. Ai credite?
— Poate, dar pentru ce vre ţi credite de la mine? A ţi spus "Psihoistorie!"
Çtiţi cine sunt?
— Sigur, e şti Corbul Seldon, spuse tân ǎrul cel mai apropiat de el.
Pǎrea foarte bine dispus.
— Eşti un nemernic! strig ǎ altul.
— Çi ce veţi face dacǎ nu vǎ dau creditele?
— Te vom bate, spuse şeful lor, dup ǎ care le vom lua singuri.
— Çi dacǎ vǎ dau creditele?
— Te vom bate oricum!
Râserǎ cu toţii.
Hari Seldon ridic ǎ şi mai sus bastonul:
— Sǎ nu prind pe vreunul c ǎ se apropie.
Acum reu şi sǎ-i numere. Erau opt.
Sim ţi o u şoar ǎ senzaţie de sufocare. Pe vremuri, când îi avusese al ǎturi pe
Dors şi pe Raych, fuseser ǎ atacaţi de zece golani şi nu avuseser ǎ nici o
problem ǎ. Însǎ pe atunci nu avea decât treizeci şi doi de ani, iar Dors... era
Dors.
Acum situa ţia era cu totul alta. Î şi agit ǎ bastonuL
Çeful golanilor spuse:
— Hei, babalâcul are de gând s ǎ ne atace. Ce ne facem?
Seldon arunc ǎ o privire rapid ǎ în jur. Nu se z ǎrea nici un ofi ţer de
securitate. Înc ǎ un indiciu al deterior ǎrii societ ǎţii. Se ivir ǎ unul sau doi
trecǎtori, dar nu avea rost s ǎ le ceri ajutor. Ace ştia m ǎrir ǎ pasul şi ocolir ǎ
locul cu pricina, pe departe. Nimeni nu avea de gând s ǎ-şi ri şte pielea într-o
încǎierare.
— Primul care se apropie se alege cu capul spart, spuse Seldon.
— Ai lasǎ-m ǎ?
Çeful f ǎcu un pas rapid în fa ţǎ şi apuc ǎ bastonul. Dup ǎ o scurt ǎ
rezisten ţǎ, bastonul fu smuls din strânsoarea lui Seldon. Çeful îl arunc ǎ în
lateral:
— Ia sǎ te vǎd acum, babalâcule!
Seldon se lipi şi mai tare de perete. Nu mai avea decât s ǎ aştepte
loviturile. Golanii se strânser ǎ în jurul lui. Fiecare î şi dorea s ǎ loveasc ǎ o dat ǎ
sau de dou ǎ ori. Ridic ǎ braţele pentru a se ap ǎra. Înc ǎ mai ştia Twist... într-
un fel. Dac ǎ ar fi avut de înfruntat doar unul sau doi, şi-ar fi putut r ǎsuci
corpul, evitând loviturile, lovind la rândul lui. Dar nu avea ce face împotriva a
opt indivizi...
Încerc ǎ totu şi, mi şcându-se rapid într-o parte, s ǎ evite loviturile, dar
piciorul drept, cel cu sciatica, se înmuie sub greutate. C ǎzu, şi ştia cǎ
rǎmǎsese fǎrǎ nici o sc ǎpare.
 Apoi auzi o voce tun ǎtoare:
— Ce se întâmpl ǎ aici? Înapoi, golanilor! Înapoi sau v ǎ omor pe to ţi!
Çeful spuse:
— Ia te uit ǎ! Încǎ un babalâc!
— Nu chiar atât de babalâc, spuse noul venit.
Cu dosul palmei îl pocni peste fa ţǎ pe şef, umplându-l de sânge.
Seldon spuse, surprins:
— Raych, tu e şti?
Raych întinse bra ţul spre el:
— Nu te amesteca, tat ǎ. Ridica-te şi dǎ-te la o parte.
Çeful, frecându- şi obrazul, spuse:
— Ai s-o p ǎţeşti pentru asta.
— Nu, nu cred, spuse Raych.
Scoase un cu ţit dahlit, lung şi sclipitor. Mai scoase înc ǎ unul. Avea câte
un cu ţit în fiecare mân ǎ.
Seldon spuse, slab:
— Tot mai por ţi cu ţite, Raych?
— Mereu, spuse Raych. Nimic nu m ǎ va putea opri.
— Am sǎ te opresc eu, spuse şeful sco ţând la iveal ǎ un blaster.
Mai repede ca gândul, unul dintre cu ţitele lui Raych pluti prin aer şi se
înfipse în gâtul şefului. Acesta scoase un icnet puternic, apoi un horc ǎit, şi
cǎzu. Ceilal ţi şapte priveau înlemni ţi.
Raych se apropie şi spuse:
— Vreau s ǎ-mi recuperez cu ţitul.
Îl scoase din gâtlejul golanului, ştergându-l de c ǎmaşa acestuia. Se aplec ǎ
spre mâna mortului şi culese blasterul. Arunc ǎ blasterul într-unul dintre
largile sale buzunare.
— Nu-mi place s ǎ folosesc blasterul, nemernicilor, spuse el, din cauz ǎ cǎ
din când în când nu nimeresc ţinta. Îns ǎ niciodat ǎ nu ratez atunci când
arunc cu cu ţitul. Niciodat ǎ! Golanul ǎsta este mort. A ţi mai r ǎmas şapte. Mai
staţi pe-aici sau v ǎ cǎraţi?
— Pe el! strig ǎ unul dintre golani.
Toţi şapte se repezir ǎ asupra lui Raych, care f ǎcu un pas în spate. Un
cuţit fulger ǎ, apoi altul. Doi dintre golani se oprir ǎ, fiecare cu câte un cu ţit
înfipt un abdomen.
— Daţi-mi înapoi cu ţitele, spuse Raych.
Îşi scoase cu ţitele printr-o mi şcare lateral ǎ care t ǎie şi mai mult în carne,
apoi le şterse.
— Ǎştia doi mai tr ǎiesc înc ǎ, dar nu pentru mult ǎ vreme. Deci, a ţi mai
rǎmas cinci în picioare. Ataca ţi din nou, sau v ǎ cǎraţi?
Golanii se întoarser ǎ, dând s ǎ fugǎ. Raych strig ǎ în urma lor:
— Ridicaţi-vǎ mortul şi r ǎniţii. Nu am nevoie de ei.
Golanii aruncar ǎ în grab ǎ trupurile pe umeri, apoi se întoarser ǎ scurt şi
disp ǎrur ǎ.
Raych se aplec ǎ pentru a ridica bastonul lui Seldon:
— Poţi merge, tat ǎ?
— Nu prea bine, spuse Seldon. Mi-am sucit piciorul.
— Bine, atunci urc ǎ în ma şina mea. Ia spune-mi, ce f ǎceai pe aici,
mergând pe jos?
— De ce sǎ nu merg pe jos? Nu mi s-a mai întâmplat niciodat ǎ nimic.
— Aha, deci ai a şteptat pân ǎ sǎ ţi se întâmple ceva. Intr ǎ în ma şin ǎ şi te
duc pân ǎ la Streeling.
Program ǎ automobilul în lini şte, apoi spuse:
— Ce pǎcat cǎ nu o mai avem pe Dors cu noi. Mama i-ar fi atacat cu
mâinile goale şi i-ar fi omorât pe to ţi opt în cinci minute.
Seldon sim ţi cum lacrimile îi irit ǎ pleoapele:
— Çtiu, Raych, ştiu. Crezi c ǎ exist ǎ zi în care s ǎ nu-i simt lipsa?
— Îmi pare r ǎu, spuse Raych încet.
— De unde ai aflat c ǎ eram în încurc ǎtur ǎ? întreb ǎ Seldon.
— Wanda mi-a spus. Mi-a spus c ǎ erau oameni r ǎi care te a şteptau, mi-a
spus unde se afl ǎ, iar eu am plecat imediat.
— Nu te-ai îndoit de spusele ei?
— Deloc. Acum ştim destule despre ea pentru a nu ne mai îndoi c ǎ are un
fel de contact cu mintea ta şi cu lucrurile din jurul t ǎu.
— Ţi-a spus şi câţi oameni m ǎ atacau?
— Nu. Mi-a spus: "Destul de mul ţi."
— Deci ai venit singur, Raych, nu-i a şa?
— Nu mai aveam timp s ǎ chem securitatea, tat ǎ. De altfel, unul ca mine a
fost suficient.
— Da, într-adev ǎr. Mul ţumesc, Raych.

14

Acum erau din nou în Streeling, şi piciorul lui Seldon se afla înf ǎşurat într-
o perni ţǎ.
Raych îl privi cu o înf ǎţişare întunecat ǎ.
— Tat ǎ, începu el, de acum înainte s ǎ nu mai mergi prin Trantor de unul
singur.
Seldon se încrunt ǎ:
— De ce, din cauza incidentului?
— A fost un incident destul de grav. Este clar c ǎ nu- ţi mai po ţi purta
singur de grij ǎ. Ai şaptezeci de ani şi, într-o urgen ţǎ, nu te mai po ţi baza pe
piciorul drept. Ai du şmani...
— Du şmani!
— Da, într-adev ǎr. Çi o ştii foarte bine. Çobolanii ǎia de canal nu umblau dup
ǎ un oarecare. Nu c ǎutau pur şi simplu o persoan ǎ neajutorat ǎ pentru a o
jefui. Atunci când te-au identificat au strigat "Psihoistorie!". Çi ţi-au spus c ǎ
eşti un nemernic. Din ce cauz ǎ?
— Nu ştiu de ce.
— Din cauz ǎ cǎ tr ǎieşti într-o lume a ta, tat ǎ, şi nu mai ştii ce se întâmpl ǎ
pe Trantor. Crezi c ǎ trantorienii nu sunt la curent c ǎ lumea lor se duce rapid
pe tobogan? Crezi c ǎ ei nu ştiu c ǎ psihoistoria ta a prezis acest lucru cu mul ţi
ani înainte? Nu î ţi dai seama c ǎ arunc ǎ toat ǎ vina pe aduc ǎtorul mesajului?
Dacǎ lucrurile merg r ǎu — şi merg rǎu — mul ţi sunt de p ǎrerea cǎ tu por ţi
întreaga responsabilitate.
— Nu pot s ǎ cred una ca asta.
— De ce crezi c ǎ un grup de Bibliotecari dore şte sǎ te vad ǎ plecat din
Bibliotec ǎ? N-ar vrea s ǎ fie pe-acolo atunci când va n ǎvǎli mul ţimea sǎ te
lin şeze. Aşa cǎ... trebuie s ǎ ai grij ǎ de tine. Nu po ţi ieşi singur. Va trebui s ǎ
merg eu cu tine, sau s ǎ-ţi iei g ǎrzi de corp. Altfel nu se poate, tat ǎ.
Seldon ar ǎta teribil de nefericit. Raych se mai înmuie şi spuse:
— Dar nu pentru mult ǎ vreme, tat ǎ. Am o nou ǎ slujb ǎ.
Seldon r idic ǎ privirea:
— O slujb ǎ nou ǎ? Ce fel?
— Voi preda cursuri la o Universitate.
— Ce Universitate?
— Cea din Santanni.
 Buzele lui Seldon tremurar ǎ:
—Santanni! Este la nou ǎ mii de parseci dep ǎrtare de Trantor. Este o lume
din Provincie, de cealalt ǎ parte a Galaxiei.
— Exact. Pentru asta şi vreau s ǎ mǎ duc acolo. Tat ǎ, toat ǎ viaţa am stat
pe Trantor şi m-am s ǎturat de el. Nu exist ǎ lume în întreg Imperiul care s ǎ se
deterioreze atât de rapid şi de drastic ca Trantor-ul. A devenit o cloac ǎ a
crimelor şi nimeni nu ne asigur ǎ protec ţia. Economia şchioap ǎtǎ, tehnologia
se pr ǎbu şeşte. Pe de alt ǎ parte, Santanni este o lume decent ǎ, încǎ viguroas ǎ,
şi vreau s ǎ merg acolo pentru a-mi construi o nou ǎ viaţǎ împreun ǎ cu
Manella, cu Wanda şi cu Bellis. Plec ǎm cu to ţii acolo peste dou ǎ luni.
— Toţi!
— Împreun ǎ cu tine, tat ǎ. Împreun ǎ cu tine. Nu te vom l ǎsa pe Trantor.
Mergi cu noi pe Santanni.
Seldon d ǎdu din cap:
— Imposibil, Raych. Çtii foarte bine asta.
— De ce este imposibil?
— Çtii de ce. Proiectul. Psihoistoria mea. Vrei s ǎ-mi abandonez munca de
o viaţǎ?
— De ce nu? Ea te-a abandonat pe tine.
— Vorbeşti aiurea.
— Ba nu. Unde ai s ǎ ajungi cu ea? Nu mai ai credite. Nici nu po ţi face
rost. Nu a mai r ǎmas pe Trantor vreo persoan ǎ dispus ǎ sǎ te ajute.
— De aproape patruzeci de ani...
— Da, recunosc. Dar, dup ǎ toţi aceşti ani, ai ratat, tat ǎ. Nu e nici o crim ǎ
sǎ ratezi. Ţi-ai dat toat ǎ silin ţa şi ai ajuns atât de departe, dar tr ǎieşti într-o
economie care se deterioreaz ǎ, într-un Imperiu care se pr ǎbu şeşte. În cele din
urm ǎ, te treze şti oprit de chiar lucrul pe care l-ai prezis de atâta vreme. A şa
cǎ...
— Nu. Nu m ǎ voi opri. Într-un fel sau altul, voi merge mai departe.
— Hai sǎ-ţi spun ceva, tat ǎ. Dacǎ eşti chiar atât de înc ǎpǎţânt, atunci ia- ţi
şi psihoistoria cu tine. Ia-o pe Santanni. Acolo ar putea exista suficiente credite
— şi entuziasm — care sǎ te sprijine.
— Çi cei care au lucrat pentru mine cu atâta devotament?
— Prostii, tat ǎ. Te-au pǎrǎsit pentru c ǎ nu îi mai po ţi plǎti. Te ancorezi de
locul ǎsta pentru restul vie ţii tale, dar vei r ǎmâne singur... Haide, tat ǎ, fii
rezonabil. Crezi c ǎ-mi face pl ǎcere sǎ-ţi vorbesc în felul ǎsta? Ceea ce ai
prezis tu s-a întâmplat în cele din urm ǎ, şi asta tocmai din cauz ǎ cǎ nimeni
nu a vrut — sau nu a avut curajul — sǎ te ajute. Hai s ǎ fim sinceri unul cu
altul. Când mergi pe str ǎzile Trantor-ului şi eşti atacat pentru nici un alt
motiv decât c ǎ eşti Hari Seldon, nu crezi c ǎ e cazul sǎ fim pu ţin sinceri?
— Lasǎ-m ǎ cu adev ǎrul. Nu am inten ţia sǎ plec de pe Trantor.
Raych d ǎdu din cap:
— Eram sigur c ǎ ai sǎ te încǎpǎţânezi, tat ǎ. Ai dou ǎ luni s ǎ-ţi schimbi
decizia. Mai gânde şte-te, bine?

15

De mult ǎ vreme nu mai zâmbise Hari Seldon. Î şi conducea Proiectul la fel

ca întotdeauna: gr ǎbindu-se s ǎ vadǎ psihoistoria progresând, f ǎcând planuri
pentru Funda ţie, studiind Primul Radiant.
Dar nu apucase s ǎ zâmbeascǎ. Nu fǎcuse decât s ǎ munceasc ǎ neobosit,
fǎrǎ a avea sentimentul unui succes iminent. Totul d ǎdea senzaţia unui eşec
iminent.
 Acum, în timp ce st ǎtea în biroul s ǎu de la Universitatea Streeling, intr ǎ
Wanda. Ridic ǎ privirea spre ea şi inima i se umplu de c ǎldur ǎ. Wanda fusese
întotdeauna deosebit ǎ. Seldon nu- şi putea aminti vreo ocazie în care el şi
ceilal ţi sǎ nu-i accepte vorbele altfel decât cu obi şnuitul entuziasm;
întotdeauna fusese parc ǎ la fel. Pe vremuri, îi salvase via ţa cu informa ţia ei
ciudat ǎ despre "moartea-limonad ǎ".
Deşi Dr. Endelecki sus ţinuse c ǎ genomul Wandei era perfect normal în
toate privin ţele, Seldon era în continuare convins c ǎ nepoata sa poseda
capacit ǎţi mentale mult peste cele ale oamenilor obi şnui ţi. Çi era la fel de
sigur c ǎ oameni la fel ca ea existau în Galaxie... ba chiar şi pe Trantor. Dac ǎ
i-ar putea g ǎsi pe aceşti mentali şti, ce avânt ar lua Funda ţiile! Poten ţialul
unei asemenea realiz ǎri m ǎreţe, concentrat în minunata sa nepoat ǎ! Seldon o
privi, încadrat ǎ în u şǎ, şi sim ţi cǎ inima i se rupe de durere. În câteva zile,
avea sǎ plece.
Cum ar putea suporta? Era o fat ǎ atât de frumoas ǎ! Avea optsprezece ani.
Pǎr lung şi blond, o fa ţǎ puţin cam lat ǎ dar mereu dispus ǎ sǎ zâmbeasc ǎ.
Zâmbea şi acum, iar Seldon gândi: De ce nu? Se îndreapt ǎ spre Santanni şi
spre o noua via ţǎ.
— Ei bine, Wanda, spuse el, mai avem doar câteva zile.
— Nu, bunicule, nu cred.
El o privi nedumerit:
— Ce spui?
Wanda se apropie de el şi îl îmbr ǎţişa:
— Nu plec.
— Pǎrin ţii t ǎi s-au r ǎzgândit?
— Nu, ei vor merge.
—Çi tu nu? De ce? Unde mergi?
— Voi r ǎmâne aici, bunicule. Împreun ǎ cu tine.
Îl strânse puternic în bra ţe:
— Sǎrmanul bunic!
— Dar nu în ţeleg. De ce? Îţi dau ei voie?
— Te referi la mama şi la tata? Nu chiar. Discut ǎm despre asta de
sǎpt ǎmâni întregi, dar am avut câ ştig de cauz ǎ. De ce nu, bunicule? Ei vor
merge pe Santanni şi se vor avea unul pe altul... şi, în plus, o au pe mica
Bellis. Dar dac ǎ eu merg cu ei şi te las pe tine aici, nu vei avea pe nimeni. Nu
cred cǎ aş putea suporta a şa ceva.
— Cum i-ai convins s ǎ fie de acord?
— Ei, ştii tu... am for ţat pu ţin.
— Cum adic ǎ?
— Cu mintea. Pot vedea ce este în mintea ta şi în a lor şi, pe m ǎsur ǎ ce
trece timpul, pot vedea din ce în ce mai clar. Îi pot for ţa sǎ facǎ ce vreau eu.
— Cum?
— Nu ştiu. Dar dup ǎ o vreme s-au s ǎturat şi n-au mai rezistat. Sunt
dispu şi sǎ mǎ lase sǎ fac cum vreau eu. A şa cǎ voi r ǎmâne cu tine.
Seldon ridic ǎ privirea spre ea, cu dragoste:
— Este minunat, Wanda. Dar Bellis...
— Nu- ţi face griji în privin ţa lui Bellis. Nu are o minte ca a mea.
— Eşti sigur ǎ?
Seldon î şi fr ǎmânta cu din ţii buza inferioar ǎ.
— Foarte sigur ǎ. În plus, mama şi tata trebuie s ǎ rǎmân ǎ şi ei cu cineva,
nu?
Seldon ar fi vrut s ǎ se bucure, dar nu o putea face deschis. Mai erau
Raych şi Manella. Cum r ǎmânea cu ei?
— Wanda, spuse el, dar p ǎrin ţii t ǎi? Poţi fii atât de insensibil ǎ faţǎ de ei?
 — Nu sunt insensibil ǎ. Ei m ǎ înţeleg. Îşi dau seama c ǎ trebuie s ǎ stau cu
tine.
— Cum ai reu şit asta?
— Am for ţat, spuse simplu Wanda, şi în cele din urm ǎ au ajuns s ǎ vadǎ
lucrurile la fel ca mine.
— Poţi face aşa ceva?
— N-a fost u şor.
— Çi ai f ǎcut-o din cauz ǎ cǎ...
Seldon se întrerupse.
— Din cauz ǎ cǎ te iubesc, spuse Wanda. Bineîn ţeles. Çi din cauz ǎ cǎ...
— Da?
— Trebuie s ǎ învǎţ psihoistoria. Çtiu deja destule lucruri despre ea.
— Cum?
— Din mintea ta. Din mintea celor care lucreaz ǎ la Proiect, mai ales de la
unchiul Yugo înainte de a muri. Dar pân ǎ acum nu am dat decât peste
zdren ţe şi buc ǎţele. Vreau un Prim Radiant propriu.
Faţa i se luminase şi vorbele îi ie şeau repede din gur ǎ, pline de pasiune:
— Vreau s ǎ studiez în am ǎnunt psihoistoria. Bunicule, tu e şti foarte
bǎtrân şi obosit. Eu sunt tân ǎrǎ şi plin ǎ de avânt. Vreau s ǎ învǎţ cât pot, ca
sǎ pot continua dup ǎ...
— Ei bine, spuse Seldon, ar fi minunat — dacǎ ai putea — însǎ nu mai
avem fonduri. Te înv ǎţ tot ce pot, dar... nu mai putem face nimic.
— Vom vedea, bunicule. Vom vedea.

16

Raych, Manella, şi micu ţa Bellis a şteptau la cosmoport. Hipernava se

pregǎtea pentru decolare şi cei trei î şi verificaser ǎ deja bagajele.
— Tat ǎ, vino cu noi, spuse Raych.
— Nu pot, spuse Seldon.
— Dacǎ te r ǎzgândeşti, sǎ ştii c ǎ întotdeauna vei fi binevenit la noi.
— Çtiu, Raych, ştiu. Am fost împreun ǎ aproape patruzeci de ani... şi au
fost ani buni. Dors şi cu mine am avut noroc c ǎ am dat peste tine.
— Nu, eu am fost norocos, spuse Raych şi ochii i se umplur ǎ de lacrimi.
Sǎ nu crezi c ǎ exist ǎ vreo zi în care s ǎ nu m ǎ gândesc la mama.
— Da, spuse Seldon privind în lateral şi ar ǎtând foarte nefericit.
Wanda se juca cu Bellis. Se auzi chemarea care îi îndemna pe to ţi
pasagerii s ǎ urce în hipernava.
Aşa şi fǎcur ǎ, dup ǎ o ultim ǎ şi plin ǎ de lacrimi îmbr ǎţişare între Wanda şi
pǎrin ţii ei. Raych privi înapoi pentru a-i face cu mâna lui Seldon şi încerc ǎ sǎ-
şi planteze pe fa ţǎ un zâmbet fals.
Seldon îi f ǎcu şi el cu mâna, în timp ce cealalt ǎ mân ǎ se întinse aproape orbeşte
sǎ o cuprind ǎ pe Wanda pe dup ǎ umeri.
Ea era singura care r ǎmǎsese. Unul câte unul, pe parcursul lungii sale vieţi,
îşi pierduse prietenii şi pe cei dragi. Demerzel plecase, pentru a nu mai reveni
niciodat ǎ; Împ ǎratul Cleon murise; iubita sa Dors disp ǎruse;
credinciosul s ǎu prieten, Yugo Amaryl, murise. Iar acum, Raych, singurul fiu,
pleca şi el.
Rǎmǎsese doar cu Wanda.

17
 Hari Seldon spuse:
— Este minunat afar ǎ... o searǎ foarte frumoas ǎ. Ţinând cont c ǎ tr ǎim sub
cupol ǎ, ai zice cǎ în fiecare sear ǎ am putea avea o vreme ca aceasta.
Wanda spuse, indiferent ǎ:
— Ne-am sǎtura repede, bunicule, dac ǎ ar fi mereu frumos afar ǎ. O micǎ
schimbare este binevenit ǎ.
— Pentru tine, Wanda, pentru c ǎ eşti tân ǎra. Tu ai multe, multe seri
înaintea ta. Eu nu mai am. Vreau s ǎ am mai multe seri frumoase.
— Haide, bunicule, nu e şti b ǎtrân. Piciorul nu s-a şubrezit chiar atât de
tare, iar mintea î ţi este la fel de ascu ţit ǎ ca întotdeauna. Ştiu asta.
— Sigur. Zi-i mai departe. F ǎ-m ǎ sǎ mǎ simt bine.
Apoi spuse, cu un aer de nemul ţumire:
— Vreau s ǎ fac o plimbare pe jos. Vreau s ǎ ies din apartamentul ǎsta
strâmt, s ǎ fac o plimbare pân ǎ la Bibliotec ǎ şi sǎ mǎ bucur de seara asta
frumoas ǎ.
— Ce vrei sǎ faci la Bibliotec ǎ?
— În momentul ǎsta, nimic. Vreau s ǎ mǎ plimb... Dar...
— Da. Dar?
— I-am promis lui Raych c ǎ n-am s ǎ mǎ plimb prin Trantor f ǎrǎ o gardǎ
de corp.
— Raych nu este aici.
— Çtiu, murmur ǎ Seldon, dar promisiunea e promisiune.
— Nu a spus cine anume trebuie s ǎ fie gard ǎ de corp, nu-i a şa? Hai sǎ
mergem la plimbare, iar eu voi fi garda ta de corp.
— Tu? zâmbi Seldon.
— Da, eu. De-aici încolo îmi ofer serviciile. Preg ǎteşte-te şi hai s ǎ mergem
la plimbare.
Seldon era amuzat. St ǎtea în cump ǎnǎ dacǎ sǎ meargǎ fǎrǎ baston, mai
ales cǎ în ultima vreme piciorul îl duruse ceva mai pu ţin, dar, pe de alt ǎ
parte, avea un baston nou, unul cu m ǎciulie de plumb. Era mai greu şi mai
rezistent decât bastonul vechi şi, dacǎ nu avea alt ǎ gardǎ de corp în afar ǎ de
Wanda, se gândi ca era mai bine s ǎ-şi ia totu şi noul baston.
Plimbarea se v ǎdea încânt ǎtoare şi Seldon era teribil de fericit c ǎ cedase
tenta ţiei... Îns ǎ starea asta nu dur ǎ decât pân ǎ la un punct.
Ridic ǎ bastonul cu un amestec de mânie şi resemnare, spunând:
— Prive şte acolo!
Wanda ridic ǎ ochii. Cupola str ǎlucea, ca întotdeauna seara, pentru a crea
senzaţia unui amurg timpuriu. Desigur, se întuneca pe m ǎsur ǎ ce noaptea
avansa.
Însǎ Seldon ar ǎta spre o band ǎ întunecat ǎ de-a lungul cupolei. O
secţiune a luminilor se stinsese.
— Când am venit prima oar ǎ pe Trantor, spuse Seldon, a şa ceva era de
neconceput. Oamenii aveau mereu grij ǎ de lumini. Ora şul lucra, însǎ acum
decade în toate aspectele astea minore, şi ce m ǎ îngrijoreaz ǎ cel mai mult este
cǎ nim ǎnui nu-i pas ǎ. De ce nu se fac plângeri la Palatul Imperial? De ce nu
se fac mar şuri de protest? E ca şi cum trantorienii se a şteapt ǎ ca oraşul sǎ
decadǎ complet şi sunt sup ǎraţi pe mine din cauz ǎ cǎ le ar ǎt realitatea.
Wanda spuse încet:
— Bunicule, sunt doi b ǎrbaţi în spatele nostru.
Intraser ǎ în zona de umbr ǎ de sub por ţiunea din cupol ǎ cu luminile
stinse. Seldon întreb ǎ:
— Se plimb ǎ pur şi simplu?
—Nu.
Wanda nu le arunc ǎ nici o privire. Nici nu avea nevoie:
 — Te urm ǎresc pe t ine.
— Îi poţi opri... îi po ţi for ţa?
— Încerc, dar sunt foarte hot ǎrâţi. Este ca şi cum... ca şi cum a ş vrea sǎ
împing un zid.
— Cât de departe sunt de mine?
— Cam la trei metri.
— Se apropie?
— Da, bunicule.
— Atunci s ǎ-mi spui când au ajuns la un metru în spatele meu.
Mâna îi alunec ǎ pe baston pân ǎ ajunse la cap ǎtul sub ţire, l ǎsând
mǎciulia s ǎ atârne liber ǎ.
— Acum, bunicule, şuier ǎ Wanda.
Seldon se întoarse, rotind bastonul. Acesta c ǎzu cu putere pe um ǎrul
unuia dintre b ǎrbaţii din spatele s ǎu, care se pr ǎbu şi cu un strig ǎt, chircindu-
se pe pavaj.
— Unde-i cel ǎlalt individ? întreb ǎ Seldon.
— A luat-o la fug ǎ.
Seldon coborî privirea spre b ǎrbatul pr ǎvǎlit şi îi puse piciorul în piept.
— Caut ǎ-l prin buzunare, Wanda. Cineva l-a pl ǎtit s ǎ facǎ asta şi aş vrea
sǎ-i gǎsesc cartea de credit... poate reu şesc sǎ-mi dau seama de unde au
venit.
Dup ǎ care ad ǎugǎ, îngrijorat:
— Am vrut s ǎ-l lovesc în cap.
— L-ai fi omorât, bunicule.
Seldon aprob ǎ:
— Da, exact asta am şi vrut s ǎ fac. Îmi este ru şine acum. Am avut noroc
cǎ am ratat.
O voce aspr ǎ se fǎcu auzit ǎ:
— Ce s-a întâmplat?
O siluet ǎ în uniform ǎ veni în fug ǎ, transpirând:
— Hei, tu, d ǎ-mi bastonul.
— Domnule Ofi ţer, începu calm Seldon.
— Îmi spui mai târziu povestea. Trebuie s ǎ chem ǎm o ambulan ţǎ pentru
acest sǎrman om.
— Sǎrman om, fǎcu mânios Seldon. Avea de gând s ǎ mǎ atace. Am
acţionat în auto-ap ǎrare.
— Am vǎzut ce s-a întâmplat, spuse ofi ţerul de securitate. Omul asta n-a
ridicat nici un deget la tine. Tu te-ai întors şi l-ai lovit f ǎrǎ sǎ te provoace
nimeni. Asta nu e auto-ap ǎrare. Este atac şi vǎtǎmare.
— Domnule ofi ţer, vǎ spun c ǎ...
— Nu-mi spune nimic. O s ǎ spui judec ǎtorului.
Wanda vorbi cu o voce dulce şi suav ǎ:
— Domnule ofi ţer, dacǎ vreţi sǎ ne asculta ţi...
— Dumneata, domni şoar ǎ, ar fi mai bine s ǎ mergi acas ǎ, spuse ofi ţerul.
Wanda se încrâncen ǎ:
— În nici un caz, domnule ofi ţer. Acolo unde merge bunicul meu, merg şi
eu.
Ochii ei str ǎlucir ǎ şi ofiţerul de securitate b ǎlm ǎji:
— Bine, atunci vino şi dumneata.

18

Seldon era turbat de furie:

 — În întreaga mea via ţǎ nu am mai fost arestat. Acum dou ǎ luni m-au
atacat opt oameni. I-am respins cu ajutorul fiului meu, dar a fost acolo vreun
ofiţer de securitate? S-a oprit vreun om s ǎ mǎ ajute? Nu. De data aceasta, am
fost mai bine preg ǎtit şi l-am lovit pe omul care inten ţiona sǎ mǎ atace. A fost pe-
acolo un ofi ţer de securitate? Sigur. Mi-a pus c ǎtu şele. Erau şi oameni de faţǎ,
amuzându-se v ǎzând un b ǎtrân arestat pentru atac şi vǎtǎmare. În ce
fel de lume tr ǎim?
Civ Novker, avocatul lui Seldon, oft ǎ şi spuse calm:
— Într-o lume corupt ǎ, dar nu- ţi face griji. Nu vei p ǎţi nimic. Te scot pe
cau ţiune şi ne vom întoarce la proces, în fa ţa unui juriu care în cea mai parte
are vârsta ta. Cel mai r ǎu lucru pe care-l po ţi pǎţi este sǎ prime şti câteva
cuvinte dure din partea judec ǎtorului. Vârsta şi reputa ţia ta...
— Lasǎ-m ǎ cu reputa ţia mea, spuse Seldon înc ǎ furios. Sunt psihoistoric
şi, în aceste vremuri, ǎsta este un cuvânt urât. Ar fi cu to ţii bucuro şi sǎ mǎ
vadǎ în închisoare.
— Nu, nu vor fi, spuse Novker. Or fi câteva capete p ǎtrate care au ceva
împotriva ta, dar m ǎ voi îngriji ca nici unul dintre ele s ǎ nu ajung ǎ în juriu.
— Chiar este nevoie s ǎ-l trecem pe bunicul prin toate astea? interveni
Wanda. Nu mai este un om tân ǎr. Nu ne putem prezenta doar în fa ţa
magistratului, f ǎrǎ sǎ ne mai complic ǎm cu un proces?
Avocat ul se întoarse spre ea:
— Ba da, se poate face. Dar numai dac ǎ suntem nebuni. Magistra ţii sunt
oameni orbi ţi de putere, iritabili, care mai degrab ǎ ar arunca un om în
pu şcǎrie decât s ǎ stea sǎ-l asculte. Nimeni nu se prezint ǎ în faţa unui
magistrat.
— Cred cǎ ar trebui totu şi s-o facem, spuse Wanda.
— Nu, Wanda, cred c ǎ ar trebui s ǎ-l ascult ǎm pe Civ..., începu Seldon.
Însǎ nu termin ǎ bine c ǎ sim ţi o agita ţie în abdomen. Era "împuns ǎtura" Wandei.
Spuse:
— Bine... dac ǎ insi şti.
— Degeaba insist ǎ, spuse avocatul. Nu- ţi dau eu voie.
— Bunicul este clientul t ǎu, spuse Wanda. Dac ǎ aşa vrea el, trebuie s ǎ-l
ascul ţi.
— Aş putea refuza s ǎ-l reprezint.
— Foarte bine atunci, spuse Wanda. Pleac ǎ. Vom merge singuri în fa ţa
magistratului.
Novker se r ǎzgândi şi spuse:
— Bine... dac ǎ eşti atât de înc ǎpǎţânat ǎ. L-am reprezentat ani întregi pe
Hari şi nu îl voi abandona tocmai acum. Îns ǎ te avertizez, exist ǎ riscul s ǎ
capete o condamnare la închisoare şi va trebui s ǎ mǎ fac luntre şi punte s ǎ i-
o suspend... în caz c ǎ voi reu şi.
— Eu nu m ǎ tem, spuse Wanda.
Seldon î şi mu şcǎ buza şi avocatul se întoarse spre el:
— Tu ce spui? Ai de gând s ǎ accepţi varianta Wandei şi sǎ te expui
riscului?
Seldon st ǎtu pu ţin pe gânduri, apoi admise, spre marea surpriz ǎ a
avocatului:
— Da. Da, accept varianta ei.

19

Magistratul îl privi moroc ǎnos pe Seldon, în t imp ce acesta î şi dep ǎna

pǎţania.
 — Ce vǎ face sǎ credeţi cǎ acest om avea inten ţia sǎ vǎ atace şi sǎ vǎ
loveasc ǎ? V-a amenin ţat fizic în vreun fel?
— Nepoata mea şi-a dat seama c ǎ se apropia, şi era foarte sigur ǎ cǎ avea
de gând sǎ mǎ atace.
— Domnule, asta nu ajunge. Mai ave ţi ceva de spus înainte s ǎ dau
verdictul?
— Hei, sta ţi pu ţin, spuse indignat Seldon. Nu v ǎ pripi ţi cu verdictul. Am
fost asaltat acum câteva s ǎpt ǎmâni de opt b ǎrbaţi pe care i-am alungat cu
ajutorul fiului meu. Deci, vede ţi, am motive sa cred c ǎ puteam fi atacat din
nou.
Magistratul r ǎsfoi prin hârtiile din fa ţa sa:
— Atacat de opt b ǎrbaţi. Aţi raportat?
— Nu era nici un ofi ţer de securitate prin preajm ǎ. Nici unul.
— Nu ocoli ţi r ǎspunsul. A ţi raportat?
— Nu, domnule.
— De ce nu?
— În primul rând, mi-era team ǎ cǎ voi intra într-o procedur ǎ legalǎ care
îmi va consuma foarte mult timp. Din moment ce am alungat opt oameni şi
rǎmǎseser ǎm nevǎtǎmaţi, ni s-a p ǎrut inutil s ǎ mai c ǎut ǎm şi alte necazuri.
— Cum aţi reu şit sǎ alunga ţi opt bǎrbaţi... doar dumneavoastr ǎ împreun ǎ
cu fiul?
Seldon şovǎi:
— Fiul meu este acum în Santanni, dincolo de controlul trantorian. Deci
vǎ pot m ǎrturisi c ǎ avea cu ţite dahlite asupra lui şi este expert în folosirea
lor. A omorât un b ǎrbat şi a r ǎnit grav al ţi doi. Restul au fugit, luând cu ei
mortul şi r ǎniţii.
— Dar nu a ţi raportat moartea unui om şi r ǎnirea altor doi?
— Nu, domnule. Din acela şi motiv ca şi mai înainte. Am fost în legitim ǎ
apǎrare. Totu şi, dacǎ pute ţi identifica mortul şi cei doi r ǎniţi, veţi primi
confirmarea c ǎ am fost ataca ţi.
— Sǎ identific ǎm un mort şi doi r ǎniţi fǎrǎ nume, f ǎrǎ semnalmente? V ǎ
daţi scama c ǎ în fiecare zi sunt omorâ ţi aproape dou ǎ mii de oameni aici, pe
Trantor? Asta numai din r ǎni de cu ţit. Dac ǎ aceste lucruri nu ne sunt
raportate pe loc, nu mai avem ce face. Povestea dumneavoastr ǎ cum ca a ţi
mai fost atacat, nu ţine. Trebuie s ǎ avem în vedere doar evenimentele actuale,
care au fost raportate şi care au avut ca martor un ofi ţer de securitate. Deci,
sǎ revenim la situa ţia de faţǎ. De ce credeţi cǎ individul avea de gând s ǎ vǎ
atace? Doar din cauz ǎ cǎ s-a întâmplat s ǎ treceţi pe-acolo? Din cauza c ǎ
pǎreaţi bǎtrân şi fǎrǎ apǎrare? Sau d ǎdeaţi impresia c ǎ aveaţi asupra
dumneavoastr ǎ o mare sum ǎ de credite? Ce crede ţi?
— Cred cǎ din cauza a ceea ce sunt, domnule magistrat.
Magistratul privi în hârtii:
— Sunte ţi Hari Seldon, profesor şi om de ştiin ţǎ. Pentru ce s ǎ fie acesta
un motiv special de agresiune?
— Din cauza p ǎrerilor mele.
— Pǎrerile dumneavoastr ǎ. Ei bine...
Magistratul r ǎsfoi neatent câteva hârtii. Se opri deodat ǎ, r idicând privirea
şi fixându-l pe Seldon:
— Staţi... Hari Seldon.
Faţa sa dǎdea impresia c ǎ îl recuno ştea pe b ǎrbatul din fa ţǎ:
— Sunte ţi individul cu psihoistoria, nu-i a şa?
— Da, domnule magistrat.
— Îmi pare râu. Nu ştiu nimic altceva despre ea decât numele şi faptul c ǎ
preziceţi peste tot sfâr şitul Imperiului, sau cam a şa ceva.
 — Nu chiar, domnule magistrat. Îns ǎ pǎrerile mele au devenit impopulare
din cauz ǎ cǎ se dovedesc adev ǎrate. Din acest motiv sunt lichele care m ǎ
atacǎ sau, mai precis, care sunt pl ǎti Ui sǎ mǎ atace.
Magistratul îl privi fix pe Seldon, apoi îl chem ǎ înǎuntru pe ofi ţerul care îl
arestase:
— L-ai verificat pe omul r ǎnit? Are cazier?
Ofiţerul de securitate î şi drese glasul:
— Da, domnule. A fost arestat de mai multe ori. Atac, v ǎtǎmǎri.
— Aha, deci este un recidivist, nu-i a şa? Profesorul are cazier?
— Nu, domnule.
— Deci avem un b ǎtrân nevinovat care s-a luptat cu un golan notoriu... iar
tu îl arestezi pe b ǎtrânul nevinovat. A şa este?
Ofiţerul de securitate nu scoase nici un cuvânt.
— Puteţi pleca, Profesore, spuse magistratul.
— Mul ţumesc, domnule. Îmi pot recupera bastonul?
Magistratul pocni din degete spre ofi ţer, care înapoie bastonul.
— Încǎ un lucru, Profesore, spuse magistratul. Dac ǎ vǎ veţi folosi înc ǎ o
dat ǎ de bastonul acela, ave ţi grija s ǎ fiţi sigur c ǎ pute ţi dovedi starea de
legitim ǎ apǎrare. Altfel...
— Da, domnule.
Çi Hari Seldon p ǎrǎsi birourile magistratului, sprijinindu-se puternic în baston,
cu capul sus.

20

Wanda plângea amarnic, cu fa ţa udǎ de lacrimi, ochii ro şii, obrajii

umfla ţi.
Hari Seldon se aplec ǎ deasupra ei, b ǎtând-o u şor pe spate, ne ştiind prea
bine cum s ǎ o lini şteascǎ.
— Bunicule, sunt o ratat ǎ mizerabil ǎ. Credeam c ǎ pot for ţa oamenii... şi
puteam, într-adev ǎr, atunci când nu aveau cine ştie ce împotriv ǎ, aşa cum a
fost cazul cu mama şi cu tata... dar chiar şi atunci aveam nevoie de mult
timp. Am alc ǎtuit un sistem de notare, de la unu la zece, în care apreciam
puterea mental ǎ de "for ţare". Numai c ǎ m-am supraapreciat. Am presupus c ǎ
meritam nota zece, în cel mai r ǎu caz nou ǎ. Dar acum îmi dau seama c ǎ
merit, în cel mai bun caz, şapte.
Plânsul Wandei încet ǎ. Îşi mai tr ǎgea nasul din când în când, în timp ce
Hari o mângâia:
— De obicei... de obicei... nu am probleme. Dac ǎ mǎ concentrez, pot auzi
gândurile oamenilor şi atunci când vreau le pot for ţa. Dar b ǎtǎuşii ǎia! Îi
puteam auzi foarte bine îns ǎ nu îi puteam for ţa deloc.
— Dup ǎ pǎrerea mea, te-ai descurcat foarte bine, Wanda.
— Nu. Mi-am f ǎcut ilu... iluzii. Am crezut c ǎ indivizii se vor apropia de t ine
iar eu, cu un efort puternic, îi voi trimite s ǎ zboare. Pentru asta am vrut s ǎ
fiu garda ta de corp. Pentru asta m-am oferit s ǎ fiu gar... garda ta de corp.
Numai c ǎ mǎ înşelam. Tipii ǎia doi s-au apropiat iar eu n-am putut face
nimic.
— Ba da, ai f ǎcut. L-ai f ǎcut pe primul s ǎ ezite. Asta mi-a dat ocazia s ǎ mǎ
întorc şi sǎ-l pocnesc.
— Nu, nu. Eu n-am avut nici un amestec aici. N-am f ǎcut decât s ǎ te
avertizez c ǎ era acolo, iar tu ai f ǎcut restul.
— Al doilea b ǎrbat a fugit.
— Din cauz ǎ cǎ l-ai pocnit pe primul. Eu n-am avut nici un merit.
 Izbucni din nou într-un plânset plin de frustrare:
— Dup ǎ aia, cu magistratul. Am insistat pe varianta cu magistratul.
Credeam c ǎ-l voi for ţa şi el te va elibera imediat.
— M-a eliberat, practic imediat.
— Nu. Te-a trecut printr-o rutin ǎ mizerabil ǎ şi s-a luminat de-abia dup ǎ
ce şi-a dat seama cine e şti. Eu n-am avut nici un merit. Te-a ş fi putut b ǎga într-
un necaz mult mai mare.
— Nu, Wanda, refuz s ǎ accept aşa ceva. Dacǎ "împuns ǎturile" tale nu au
mers a şa cum te-ai a şteptat tu, asta s-a datorat faptului c ǎ ai lucrat în
condi ţii de urgen ţǎ. Nu aveai ce face. Dar, Wanda, hai s ǎ-ţi spun ceva... am o
idee.
Sesizând entuziasmul din vocea lui, Wanda ridic ǎ privirea:
— Ce fel de idee, bunicule?
— Îţi spun imediat. Î ţi dai probabil seama c ǎ avem nevoie de credite.
Psihoistoria nu poate continua f ǎrǎ ele, iar eu nu pot îndura gândul c ǎ se va
alege praful dup ǎ atâţia ani de munc ǎ grea.
—Nici eu nu pot îndura. Dar cum s ǎ facem rost de credite?
— Ei bine, am s ǎ cer din nou o audien ţǎ la Împ ǎrat. L-am mai v ǎzut deja o
dat ǎ, este un om cumsecade şi îmi place. Nu se scald ǎ în bogǎţii. Totu şi, dacǎ
te iau cu mine şi îl for ţezi — cu aten ţie — s-ar putea s ǎ gǎseascǎ o sursǎ de
finan ţare, undeva, permi ţându-mi astfel s ǎ mai avansez pu ţin.
— Chiar crezi c ǎ va merge, bunicule?
— Fǎrǎ tine, în nici un caz. Dar cu tine... cine ştie? Haide, nu crezi c ǎ
merit ǎ sǎ încercǎm?
Wanda zâmbi:
— Çtii cǎ aş face orice mi-ai cere, bunicule. În plus, asta este singura ta
speran ţǎ.

21

Întâlnirea cu Împ ǎratul nu fu greu de aranjat. Ochii lui Agis scânteiarâ

întâmpinându-l pe Hari Seldon.
— Bine ai venit, b ǎtrâne prieten, spuse el. Ai venit s ǎ-mi aduci ghinion?
— Sper cǎ nu, spuse Seldon.
Agis îşi desfǎcu mantia pompoas ǎ pe care o purta şi, cu un icnet plictisit,
o arunc ǎ în colţul camerei spunând:
— Tu sǎ stai acolo.
Îl privi pe Seldon şi dǎdu din cap:
— Ur ǎsc mantia asta. Este grea ca p ǎcatul şi cald ǎ ca focul. Mereu trebuie
sǎ o port stând drept şi nemi şcat, ca o statuie. Este pur şi simplu oribil.
Cleon era n ǎscut pentru ea şi ştia sǎ o poarte. Eu nu. A fost ghinionul meu
sǎ fiu v ǎr de-al treilea cu el, din partea mamei, şi m-au f ǎcut Împ ǎrat. Aş fi
foarte fericit s ǎ vând postul pe o sum ǎ foarte mic ǎ. Te intereseaz ǎ, Hari?
— Nu, nu, spuse Seldon râzând. Nici prin cap nu-mi trece, a şa cǎ luaţi-vǎ
speran ţele de la mine.
— Dar spune-mi, cine este aceast ǎ tân ǎrǎ nemaipomenit de frumoas ǎ pe
care ai adus-o ast ǎzi cu tine?
Wanda ro şi iar Împ ǎratul spuse cu blânde ţe:
— Nu trebuie s ǎ te sim ţi stânjenit ǎ, draga mea. Unul dintre avantajele
Împ ǎratului este acela c ǎ poate spune orice dore şte. Nimeni nu poate
protesta. Nu poate spune decât "Sire". Totu şi, de la voi nu vreau s ǎ-mi
spune ţi "Sire". Ur ǎsc cuvântul ǎsta. Spune ţi-mi Agis. Nici ǎsta nu este
numele meu natural, dar trebuie s ǎ mǎ obişnuiesc cu el. Deci... spune-mi ce
faci, Hari. Ce ţi s-a mai întâmplat de la ultima noastr ǎ întâlnire?
Seldon spuse, pe scurt:
— Am fost atacat de dou ǎ ori.
Agis nu ştia dac ǎ era o glum ǎ sau nu.
— De dou ǎ ori? Vorbe şti serios?
Figura Împ ǎratului se întunec ǎ, în timp ce Seldon îi povestea p ǎţaniile:
— Presupun c ǎ nu era prin preajm ǎ nici un ofi ţer de securitate atunci
când te-au atacat cei opt oameni.
— Nici m ǎcar unul.
Împ ǎratul se ridic ǎ din fotoliu, f ǎcându-le semn celorlal ţi doi s ǎ rǎmân ǎ
aşezaţi. Umbla încoace şi încolo, ca şi cum încerca s ǎ-şi st ǎpâneasc ǎ mânia.
Apoi se întoarse şi se opri în fa ţa lui Seldon.
— Timp de mii de ani, începu el, ori de câte ori se întâmpla ceva de genul
ǎsta, oamenii spuneau: "De ce nu facem peti ţie la Împ ǎrat?" sau "De ce nu
face Împ ǎratul ceva?" Çi în cele din urm ǎ Împ ǎratul putea face ceva, şi ƒǎcea
ceva, chiar dac ǎ nu era întotdeauna lucrul cel mai inteligent. Dar eu... Hari,
sunt neputincios. Absolut neputincios. Da, exist ǎ aşa-numita Comisie a
Siguran ţei Publice, dar ǎştia par mai preocupa ţi de siguran ţa mea decât de
cea a publicului. Este de mirare c ǎ am reu şit sǎ ne întâlnim, pentru c ǎ tu nu
eşti deloc bine v ǎzut de c ǎtre Comisie. Nu pot face nimic, în nici o privin ţǎ.
Çtii ce s-a întâmplat cu situa ţia Împ ǎratului de când a c ǎzut junta şi a fost
reinstituit ǎ — ha! — puterea Imperial ǎ?
— Cred cǎ da.
— Pun pariu c ǎ nu ştii... totul. Acum avem democra ţie. Çtii ce este
democra ţia?
— Desigur.
Agis se încrunt ǎ. Spuse:
— Probabil o consideri un lucru bun.
— Cred cǎ poate fi un lucru bun.
— Ei uite, aici e-aici. Nu este. A întors pur şi simplu Imperiul cu fundul în
sus. Sǎ presupunem c ǎ vreau s ǎ iasǎ pe str ǎzile Trantor-ului mai mul ţi
ofiţeri. Pe vremuri, a ş fi luat o foaie de hârtie preg ǎtit ǎ de Secretarul Imperial,
aş fi semnat-o frumos, cu înflorituri... şi ar fi fost mai mul ţi ofiţeri pe str ǎzi.
Acum nu pot face a şa ceva. Trebuie s ǎ fac o propunere Legislativului. Acolo
sunt şapte mii cinci sute de oameni care, imediat ce vin cu o sugestie, încep
sǎ mǎcǎne ca ni şte gâşte. În primul rând, de unde facem rost de credite? Nu
se poate cre şte num ǎrul ofi ţerilor cu — sǎ spunem — zece mii, f ǎrǎ a avea zece
mii de salarii în plus. Apoi, chiar dac ǎ eşti de acord cu o asemenea chestie,
cine îi selecteaz ǎ pe noii ofi ţeri de securitate? Cine îi comand ǎ? Cei din
Legislativ strig ǎ unul la altul, se ceart ǎ, tun ǎ şi fulger ǎ, iar în final... nu se
face nimic. Hari, nu a ş putea face nici m ǎcar un lucru aproape neînsemnat,
cum ar fi repararea luminilor din cupol ǎ, de care ai pomenit. Cât va costa?
Cine se ocup ǎ? O, luminile vor fi reparate, dar s-ar putea s ǎ dureze câteva
luni. Asta-i democra ţia.
— Din câte îmi aduc eu aminte, spuse Seldon, Împ ǎratul Cleon se plângea
şi el mereu c ǎ nu putea s ǎ facǎ ceea ce dorea.
— Împ ǎratul Cleon, spuse Agis, avea doi Prim Mini ştri de prima mân ǎ —
Eto Demerzel şi tu — iar amândoi v-a ţi str ǎduit s ǎ-l împiedica ţi pe Cleon s ǎ
facǎ vreo nebunie. Eu am şapte mii cinci sute de Prim Mini ştri şi toţi sunt
nebuni, de la primul pân ǎ la ultimul. Dar, Hari, sunt sigur c ǎ nu ai venit la
mine pentru a te plânge de atacuri.
— Nu, într-adev ǎr. Am venit pentru altceva, mult mai r ǎu. Sire... Agis...
am nevoie de credite.
Agis îl privi ţint ǎ:
 — Dup ǎ toate câte ţi-am spus, Hari? Nu am credite... O, da, sunt credite,
pentru a face lucrurile s ǎ mearg ǎ cât de cât pe domeniile Palatului, dar
pentru ca s ǎ le capǎt trebuie s ǎ mǎ confrunt cu cei şapte mii cinci sute de
legislatori ai mei. Dac ǎ tu crezi c ǎ pot merge la ei şi sǎ le spun "Vreau credite
pentru prietenul meu, Hari Seldon" şi voi primi m ǎcar un sfert din cât cer în
mai pu ţin de doi ani, înseamn ǎ cǎ eşti nebun. A şa ceva nu se va întâmpla
niciodat ǎ.
Ridic ǎ din umeri, apoi spuse cu ceva mai mult ǎ blânde ţe:
— Sǎ nu m ǎ înţelegi gre şit, Hari. A ş vrea sǎ te ajut, dac ǎ aş putea. Mi-ar
plǎcea sǎ te ajut, mai ales de dragul nepoatei tale. Când m ǎ uit la ea, simt c ǎ
ţi-aş da toate creditele de care ai nevoie... dar nu se poate.
— Agis, spuse Seldon, dac ǎ nu fac rost de credite psihoistoria se va duce
pe apa sâmbetei... dup ǎ aproape patruzeci de ani.
— Dup ǎ aproape patruzeci de ani nu a dat nici un rezultat, a şa cǎ pentru
ce îţi mai faci griji?
— Acum sunt cu mâinile legate. Am fost atacat tocmai din cauz ǎ cǎ sunt
psihoistoric. Oamenii m ǎ consider ǎ un profet al distrugerii.
Împ ǎratul d ǎdu din cap:
— Aduci ghinion, Corbul Seldon. Ţi-am spus asta şi mai devreme.
Seldon se ridic ǎ în picioare, deprimat:
— Deci, s-a zis cu mine.
Wanda se ridic ǎ şi ea, lâng ǎ Seldon. Îl privi fix pe Împ ǎrat.
Hari se întoarse s ǎ plece, dar Împ ǎratul spuse:
— Stai. Aşteapt ǎ. Mi-am adus aminte de o mic ǎ strof ǎ pe care am înv ǎţat-
o mai demult:

"Rǎul cutreier ǎ Uara

Cǎutându- şi prada
Acolo unde se adun ǎ bogǎUiile
Şi oamenii decad."

— Ce înseamn ǎ asta? întreb ǎ Seldon descurajat.

— Înseamn ǎ cǎ Imperiul se deterioreaz ǎ continuu şi se fǎrâm ǎ, dar asta
nu împiedic ǎ anumi ţi oameni s ǎ se îmbog ǎţeascǎ. Ce-ar fi s ǎ ceri ajutor la
unul dintre boga ţii noştri întreprinz ǎtori? Ei n-au legislatori şi pot, dac ǎ
doresc, s ǎ semneze un cec.
Seldon c ǎscǎ ochii:
— Da, am sǎ încerc.

22

— Domnule Bindris, spuse Hari Seldon întinzând mâna pentru a o strânge

pe a celuilalt. Sunt atât de bucuros c ǎ am posbilitatea sa v ǎ întâlnesc! A fost
dr ǎguţ din partea dumneavoastr ǎ cǎ aţi acceptat aceast ǎ întrevedere.
— De ce nu? spuse Terep Bindris pe un ton jovial. V ǎ cunosc bine. Sau, mai
bine zis, sunt la curent despre dumneavoastr ǎ.
— Sunt pl ǎcut impresionat. În ţeleg deci cǎ aţi auzit de psihoistorie.
— Da, desigur, care persoan ǎ inteligent ǎ nu a auzit? Nu c ǎ aş în
Uelege ceva despre ea, desigur. Çi cine este aceast ǎ tân ǎrǎ domni şoar ǎ pe care
aţi adus-o cu dumneavoastr ǎ?
— Este nepoata mea, Wanda.
— Este o domni şoar ǎ foarte frumoas ǎ, spuse Bindris cu un zâmbet
fermec ǎtor. Nu ştiu de ce, dar simt c ǎ m-aş face ca plastilina în mâinile ei.
 — Cred cǎ exageraţi, domnule, spuse Wanda.
— Nu, am vorbit serios. Acum, v ǎ rog, lua ţi loc şi spune ţi-mi ce pot face
pentru dumneavoastr ǎ.
Fǎcu un gest larg cu bra ţele, ar ǎtându-le c ǎ se puteau a şeza pe dou ǎ
fotolii pufoase, cu mult brocart, în fa ţa biroului la care st ǎtea el. Fotoliile, ca
şi biroul ornamentat, u şile sculptate şi impun ǎtoare care se deschiseser ǎ
alunecând f ǎrǎ zgomot la semnalul lor de sosire, şi podeaua din obsidian
str ǎlucitor, erau de cea mai bun ǎ calitate. Dar, cu toate c ǎ în jurul lui
decorul era impresionant — şi impun ǎtor — Bindris nu d ǎdea aceeaşi impre-
sie. B ǎrbatul cordial nu ar fi fost luat, la o prim ǎ vedere, drept unul dintre cei
mai puternici oameni ai Trantor-ului în domeniul finan ţelor.
— Suntem aici, domnule, la sugestia Împ ǎratului.
— Împ ǎratului?
— Da, el nu ne-a putut fi de ajutor. Îns ǎ s-a gândit c ǎ un om de talia
dumneavoastr ǎ ar putea. Problema, desigur, sunt creditele.
Bindris se întunec ǎ la faţǎ.
— Credite? spuse el. Nu în ţeleg.
— Ei bine, spuse Seldon, timp de aproape patruzeci de ani Proiectul de
Psihoistorie a fost finan ţat de guvern. Îns ǎ vremurile s-au schimbat şi
Imperiul nu mai este ceea ce era.
— Da, ştiu asta.
— Împ ǎratul nu are creditele pentru a ne sprijini sau, chiar dac ǎ le-ar
avea, dorin ţa sa nu ar reu şi sǎ treac ǎ de Legislativ. Deci mi-a recomandat s ǎ
contactez oameni de afaceri care în primul rând au credite şi în al doilea rând
pot semna un cec.
O pauzǎ lung ǎ, dup ǎ care Bindris spuse:
— Mǎ tem cǎ Împ ǎratul nu cunoa şte nimic despre afaceri... Câte credite
dori ţi?
— Domnule Bindris, aici este vorba de o lucrare enorm ǎ. Am nevoie de
câteva milioane.
— Câteva milioane!
— Da, domnule.
Bindris se încrunt ǎ:
— Este vorba despre un împrumut? Când crede ţi cǎ veţi putea restitui
creditele?
— Pǎi, domnule Bindris, sincer s ǎ fiu, nu ştiu dac ǎ îi voi putea returna
vreodat ǎ. Eu sunt în c ǎutarea unui cadou.
— Chiar dac ǎ aş vrea sǎ vǎ dau creditele — şi, crede ţi-m ǎ, dintr-un motiv
care acum îmi scap ǎ aş dori foarte mult — nu a ş putea. Împ ǎratul poate c ǎ
are Legislativul, dar eu am Consiliul. Nu pot face un astfel de cadou f ǎrǎ
permisiunea Consiliului, iar ei nu vor accepta niciodat ǎ aşa ceva.
— De ce nu? Firma dumneavostr ǎ este nemaipomenit de bogat ǎ. Câteva
milioane nu ar însemna nimic.
— Sun ǎ corect ceea ce spune ţi, fu de acord Bindris, îns ǎ mǎ tem cǎ în
acest moment firma este în declin. Nu îndeajuns de puternic pentru a ne
bǎga într-un necaz serios, dar suficient pentru a ne r ǎpi lini ştea. Dacǎ
Imperiul este în declin, la fel se întâmpl ǎ cu toate componentele sale. Nu v ǎ
putem oferi câteva milioane... Sincer, îmi pare r ǎu.
Seldon se cufund ǎ în t ǎcere, iar Bindris p ǎrea nefericit. În cele din urm ǎ,
dǎdu din cap şi spuse:
— Asculta ţi, Profesore Seldon, serios c ǎ mi-a ş dori foarte mult s ǎ vǎ ajut,
mai ales de dragul tinerei domni şoare care v ǎ însoţeşte. Numai c ǎ nu pot...
Totu şi, nu suntem singura firm ǎ pe Trantor. Încerca ţi şi la altele. S-ar putea
ca în alt ǎ parte s ǎ aveţi ceva mai mult noroc.
 — Bine, spuse Seldon ridicându-se în picioare cu un efort, vom încerca.

23

Ochii Wandei erau plini de lacrimi, îns ǎ sentimentul oglindit în ei nu era

triste ţe, ci furie.
— Bunicule, spuse ea, nu în ţeleg. Am fost la patru firme diferite. Fiecare a
fost mai grosolan ǎ şi mai obraznic ǎ decât cea de dinainte. A patra ne-a dat
pur şi simplu pe u şǎ afar ǎ. Çi de atunci nimeni nu ne mai las ǎ sǎ intr ǎm.
— Nu este nici un mister, Wanda, spuse blând Seldon. Când am fost la
Bindris, el nu ştia pentru ce veniser ǎm noi acolo şi s-a comportat foarte
prietenos pân ǎ când i-am cerut un cadou de câteva milioane de credite. Apoi
s-a "r ǎcit". B ǎnuiesc c ǎ vestea despre dorin ţa noastr ǎ s-a r ǎspândit repede, şi
de fiecare dat ǎ am fost întâmpina ţi cu mai pu ţin ǎ amabilitate. Acum oamenii
nu ne vor mai primi deloc. Nu ne vor da creditele de care avem nevoie, a şa cǎ
ce rost s ǎ-şi mai piard ǎ timpul cu noi?
Mânia Wandei se întoarse asupra propriei persoane:
— Iar eu, ce-am f ǎcut? Am stat degeaba. N-am f ǎcut nimic.
— Eu n-a ş spune asta, f ǎcu Seldon. Bindris a fost impresionat de tine.
Vroia într-adev ǎr sǎ-mi dea creditele, în foarte mare m ǎsur ǎ din cauza ta. L-
ai for ţat şi ai fi putut realiza ceva.
— Da, dar n-a fost suficient. De altfel, pe el nu îl interesa decât c ǎ sunt
dr ǎguţǎ.
— Nu dr ǎguţǎ, murmur ǎ Seldon. Frumoas ǎ. Minunat ǎ.
— Deci, bunicule, ce facem acum? întreb ǎ Wanda. Dup ǎ atâţia ani,
psihoistoria se va duce de râp ǎ.
— Bǎnuiesc c ǎ, într-un fel, era inevitabil, spuse Seldon. Timp de aproape
patruzeci de ani am profe ţit pr ǎbu şirea Imperiului iar acum, când se
întâmpl ǎ, psihoistoria merge împreun ǎ cu el.
— Dar psihoistoria ar salva Imperiul, m ǎcar în parte.
— Çtiu c ǎ l-ar salva, dar nu am ce face.
— Çi ai s-o la şi sǎ piar ǎ?
Seldon d ǎdu din cap:
— Am sǎ încerc s ǎ împiedic acest lucru, dar nu ştiu cum voi proceda.
— Am sǎ mǎ mai antrenez, spuse Wanda. Trebuie s ǎ existe o modalitate
prin care s ǎ-mi cresc for ţa de "convingere", ca s ǎ-i fac pe oameni s ǎ acţioneze
aşa cum vreau eu.
— Aş vrea sǎ poţi reu şi.
— Tu ce-ai de gând s ǎ faci, bunicule?
— Pǎi, nu cine ştie ce. Acum dou ǎ zile, când mergeam spre Bibliotecarul
Çef, m-am întâlnit cu trei oameni în Bibliotec ǎ. Nu ştiu din ce motiv, unul
dintre ei m-a impresionat foarte mult. L-am rugat s ǎ vin ǎ sǎ mǎ vadǎ, iar el a
fost de acord. Întâlnirea va avea loc în aceast ǎ dup ǎ-amiaz ǎ, în biroul meu.
— Vrei sǎ-l convingi s ǎ lucreze pentru tine?
— Aş vrea... dac ǎ aş avea suficiente credite pentru a-l pl ǎti, îns ǎ o discu ţie
cu el nu are ce s ǎ strice. La urma urmelor, ce am de pierdut?

24

Tânǎrul sosi precis la 4 O.T.S. (Ora Trantorian ǎ Standard) şi Seldon

zâmbi. Îi pl ǎceau oamenii punctuali. Puse mâinile pe birou, gata pentru a se
ridica în picioare, îns ǎ tân ǎrul spuse:
 — Vǎ rog Profesore, ştiu c ǎ aveţi probleme cu un picior. Nu este nevoie s ǎ
vǎ ridica ţi.
— Mul ţumesc, tinere, spuse Seldon. Totu şi, asta nu înseamn ǎ cǎ nu te
poţi aşeza. Te rog.
Tân ǎrul î şi scoase jacheta şi se aşezǎ.
— Te rog sǎ mǎ scuzi, spuse Seldon, atunci când ne-am întâlnit şi am
stabilit aceast ǎ întâlnire, am neglijat s ǎ mǎ interesez de numele dumitale...
care este...?
— Stettin Palver, spuse tân ǎrul.
— A, Palver! Palver! Numele mi se pare cunoscut.
— E normal, Profesore. Bunicul meu se l ǎuda adesea c ǎ v-a cunoscut.
— Bunicul t ǎu. Desigur. Joramis Palver. Era cu doi ani mai tân ǎr decât
mine, dup ǎ câte îmi aduc aminte. Am încercat s ǎ-l fac s ǎ ni se al ǎture în
Proiectul de Psihoistorie, dar m-a refuzat. A spus c ǎ nu avea nici o şansǎ sǎ
înveţe suficient ǎ matematic ǎ pentru a reu şi. Pǎcat! Apropo, ce mai face
Joramis?
Palver spuse solemn:
— Mǎ tem cǎ Joramis ne-a p ǎrǎsit, a şa cum fac de obicei oamenii mai în
vârst ǎ. A murit.
Seldon se strâmb ǎ. Cu doi ani mai tân ǎr decât el... şi murise. Un vechi
prieten de care se înstr ǎinase în asemenea m ǎsura încât nici nu aflase de
moartea lui.
Seldon r ǎmase nemi şcat un timp şi murmur ǎ în final:
— Îmi pare r ǎu.
Tânǎrul ridic ǎ din umeri:
— A avut o via ţǎ frumoas ǎ.
— Dar tu, tinere, unde ai înv ǎţat?
— Universitatea Langano.
Seldon se încrunt ǎ:
— Langano? Opre şte-m ǎ dacǎ greşesc, dar nu se afl ǎ pe Trantor, nu-i a şa?
— Nu. Am vrut s ǎ încerc o alt ǎ lume. Universit ǎţile de pe Trantor, dup ǎ
cum bine şti ţi, sunt supraaglomerate. Am vrut s ǎ gǎsesc un loc unde s ǎ studiez
în pace.
— Çi ce ai studiat?
— Nu cine ştie ce. Istoria. Nu e genul de lucru care s ǎ-ţi promit ǎ o slujb ǎ
bun ǎ.
(Încǎ o grimas ǎ, chiar mai urât ǎ decât prima. Dors Venabili fusese
istoric.)
— Dar ai revenit pe Trantor, spuse Seldon. Pentru ce?
— Credite. Slujb ǎ.
— Ca istoric?
Palver râse:
— Nici o şansǎ. Conduc un vehicul care împinge şi car ǎ. Nu este o
ocupa ţie prea intelectual ǎ.
Seldon îl privi pe Palver cu un acces de invidie. Conturul bra ţelor şi
pieptului lui Palver ie şeau în eviden ţǎ prin materialul fin al c ǎmǎşii. Era
musculos. Seldon nu avusese niciodat ǎ atâţia mu şchi.
— Presupun c ǎ atunci când ai fost la Universitate, spuse Seldon, f ǎceai parte
dintr-o echip ǎ de box.
— Cine, eu? Niciodat ǎ. Eu sunt Twister.
— Twister!
Lui Seldon îi crescu buna dispozi ţie:
— Eşti din Helicon?
Palver spuse cu un oarecare dispre ţ:
 — Nu trebuie s ǎ vii din Helicon pentru a fi un Twister bun.
Nu, gândi Seldon, dar de acolo vin cei mai buni. Totu şi, nu spuse nimic.
— Ei bine, bunicul t ǎu n-a vrut s ǎ mi se al ǎture, spuse el. Dar tu?
— La psihoistorie?
— Te-am auzit vorbind colegilor t ǎi atunci când ne-am întâlnit pentru
prima oar ǎ şi mi s-a p ǎrut c ǎ vorbeai foarte inteligent despre psihoistorie.
Deci, ai dori s ǎ mi te al ǎturi?
— Dup ǎ cum am spus, Profesore, am o slujb ǎ.
— Împins şi cǎrat. Haide, haide.
— Sunt bine pl ǎtit.
— Creditele nu sunt totul.
— Totu şi, au importan ţǎ. Pe de alt ǎ parte, dumneavoastr ǎ nu m ǎ pute ţi
plǎti cine ştie ce. Sunt sigur c ǎ sunte ţi în pan ǎ de credite.
— De ce spui asta?
— E o presupunere... Gre şesc?
Seldon strânse puternic buzele, apoi spuse:
— Nu, nu gre şeşti. Îmi pare r ǎu. Presupun c ǎ asta pune cap ǎt micii
noastre întâlniri.
— Staţi, staţi, staţi.
Palver ridic ǎ
mâinile:
— Vǎ rog, nu m ǎ luaţi prea repede. S ǎ mai discut ǎm despre psihoistorie.
Dacǎ lucrez pentru dumneavoastr ǎ voi învǎţa psihoistoria, am dreptate?
— Desigur.
— În acest caz, poate m ǎ rǎzgândesc. S ǎ facem un târg. M ǎ învǎţaţi cât ǎ
psihoistorie pute ţi, m ǎ plǎtiţi în m ǎsura posibilit ǎţilor, şi m ǎ descurc eu
cumva. Ce spune ţi?
— Minunat, spuse Seldon bucuros. Sun ǎ foarte bine. Acum, a mai r ǎmas un
lucru.
— Da?
— Da. În ultimele s ǎptǎmâni, am fost atacat de dou ǎ ori. Prima dat ǎ mi-a
sǎrit în ajutor fiul meu, dar acum a plecat pe Santanni. A doua oar ǎ m-am
folosit de bastonul cu m ǎciulie de plumb. A mers, dar am fost târât în fa ţa
unui magistrat şi acuzat de atac şi vǎtǎmare...
— Pentru ce a ţi fost atacat? exclam ǎ Palver.
— Nu sunt o persoan ǎ foarte popular ǎ. Am profe ţit Pr ǎbu şirea Imperiului
şi acum, când se întâmpl ǎ, sunt acuzat c ǎ eu sunt vinovatul.
— Înţeleg. Bun, şi care este leg ǎtura cu acel ultim lucru de care a ţi
pomenit?
— Vreau s ǎ fii garda mea de corp. E şti tân ǎr, puternic, şi, mai presus de
toate, e şti Twister. Exact ceea ce am nevoie.
— S-a fǎcut, spuse Palver zâmbind.

25

— Uite acolo, spuse Seldon.

Fǎceau o plimbare, seara devreme, într-unul dintre sectoarele reziden ţiale
ale Trantor-ului, lâng ǎ Streeling. B ǎtrânul arata spre gunoaie... diverse
resturi aruncate din ma şinile care treceau sau de trec ǎtorii neglijen ţi.
— Pe vremuri, continu ǎ Seldon, n-ai fi v ǎzut gunoaie ca astea. Ofi ţerii de
securitate erau vigilen ţi şi echipele de cur ǎţenie îşi fǎceau con ştiincios
meseria. Dar, cel mai important, nimeni nu s-ar fi gândit sǎ arunce mizeriile
în felul ǎsta. Trantor era casa noastr ǎ; ne mândream cu ea. Acum...
Dǎdu din cap cu triste ţe, resemnat, şi oft ǎ:
 — ... este...
Se întrerupse dintr-o dat ǎ:
— Hei, tu de colo, tinere!
Seldon strigase la un tân ǎr prost îmbr ǎcat, care mai avea câteva momente
pân ǎ sǎ treac ǎ pe lâng ǎ ei, mergând în sens opus. Mesteca o pr ǎjitur ǎ pe care
abia o b ǎgase în gur ǎ; ambalajul îl aruncase neglijent pe jos.
— Ridicǎ mizeria aia şi pune-o unde trebuie, îl admonest ǎ Seldon.
— Ridic-o tu, mârâi tân ǎrul.
Dup ǎ care se întoarse şi plecǎ.
— Încǎ un semn al deterior ǎrii societ ǎţii, aşa cum prezice psihoistoria
dumneavoastr ǎ, Profesore Seldon, spuse Palver.
— Da, Stettin. Pretutindeni în jurul nostru Imperiul se pr ǎbuşeşte, bucat ǎ
cu bucat ǎ. De fapt, a c ǎzut deja... nu mai este cale de întoarcere. Apatia,
decǎderea, l ǎcomia, toate au jucat un rol în distrugerea cândva-gloriosului
Imperiu. Çi ce îi va lua locul? P ǎi...
În acest moment, Seldon se întrerupse v ǎzând figura lui Palver. Tân ǎrul
pǎrea cǎ ascult ǎ cu aten ţie... dar nu vorbele lui Seldon. Capul s ǎu era
înclinat într-o parte, iar fa ţa avea o privire pierdut ǎ. Era ca şi cum se
str ǎduia s ǎ aud ǎ un sunet pe care nimeni nu îl putea auzi în afar ǎ de el
însu şi.
Reveni dintr-o dat ǎ la realitate. Cu o privire foarte atent ǎ în jurul lor,
Palver îl apuc ǎ de braţ pe Seldon:
— Hari, repede, trebuie s ǎ plecǎm. Vin...
Apoi lini ştea serii fu spart ǎ de sunetul aspru al unor pa şi care se
apropiau în grab ǎ. Seldon şi Palver se repezir ǎ sǎ plece, dar era prea târziu; o
band ǎ de haimanale le s ǎrise în spate. Îns ǎ Hari Seldon era preg ǎtit. Roti
imediat bastonul. V ǎzând aceasta, cei trei atacatori — doi bǎieţi şi o fat ǎ, toţi
adolescen ţi — râser ǎ.
— Aha, babalâcule, deci vrei s ǎ ne faci via ţa grea? râse şeful grupului.
Auzi, eu şi cu pretenii mei te punem la p ǎmânt în dou ǎ secunde. O s ǎ te...
Dintr-o dat ǎ, se trezi pe asfalt, victim ǎ a unei lovituri de Twist, perfect
plasat ǎ în abdomen. Ceilal ţi doi golani care r ǎmǎseser ǎ în picioare se
aplecar ǎ pu ţin, pregâtindu-se s ǎ atace. Dar Palver era mai rapid. Çi ei fur ǎ
doborâţi înainte s ǎ-şi dea seama ce anume îi lovise.
Dup ǎ care torul se sfâr şi... aproape tot atât de repede precum începuse.
Seldon se d ǎdu într-o parte, sprijinindu-se cu toat ǎ greutatea în baston, înc ǎ
tremurând la gândul c ǎ scǎpase ca prin urechile acului. Palver, gâfâind u şor
în urma efortului, supraveghea scena. Cei trei atacatori r ǎmǎseser ǎ întin şi în
nesim ţire pe alee, sub cupola care se întuneca.
— Haide, s ǎ plecǎm repede de aici! st ǎrui Palver.
Numai c ǎ de aceast ǎ dat ǎ nu fugeau de atacatori.
— Stettin, nu putem pleca, protest ǎ Seldon.
Ar ǎtǎ spre cei trei b ǎtǎuşi:
— Sunt copii. Poate c ǎ sunt pe moarte. Cum putem pleca pur şi simplu?
Este inuman — asta este — şi în toţi aceşti ani m-am luptat s ǎ protejez ceea ce
este mai bun în oameni.
Lovi în p ǎmânt cu bastonul pentru a fi mai conving ǎtor. Ochii îi
str ǎluceau.
— Prostii, replic ǎ Palver. Inuman este modul în care b ǎtǎuşi ca ǎştia atac ǎ
oameni nevinova ţi ca tine. Crezi c ǎ ei ţi-ar fi dat o şansǎ? Ţi-ar fi înfipt
imediat un cu ţit în pântece pentru a- ţi fura ultimul credit. Dup ǎ care ţi-ar fi
tras un şut înainte de a fugi! Î şi vor reveni destul de curând şi se vor furi şa pe
undeva s ǎ-şi ling ǎ rǎnile. Sau îi va descoperi cineva şi va anun ţa biroul
central. Dar, Hari, gândeşte-te. Dup ǎ ce s-a întâmplat ultima oar ǎ, impli-
carea într-o alt ǎ încǎierare te va distruge. Te rog, Hari, trebuie s ǎ fugim!
Cu aceasta, Palver îl apuc ǎ pe Seldon de bra ţ iar acesta, dup ǎ o ultim ǎ
privire în spate, se l ǎsǎ dus.
Pe mǎsur ǎ ce paşii lui Seldon şi Palver se pierdeau rapid în dep ǎrtare, o
alt ǎ siluet ǎ îşi fǎcu apari ţia din locul în care se ascunsese, în spatele unor
copaci. Râzând în sinea sa, tân ǎrul cu ochi ursuzi murmur ǎ:
— Crezi cǎ-mi spui tu mie ce e bine şi ce e r ǎu, Profesore?
Cu acestea, se întoarse pe c ǎlcâie şi plec ǎ sǎ anun ţe ofiţerii de securitate.

26

— Ordine! S ǎ fie ordine! zbier ǎ judec ǎtorul Tejan Popjens Lih.

Audierea public ǎ a Profesorului Corbul Seldon şi a tân ǎrului s ǎu asociat,
Stettin Palver, crease agita ţie în Trantor. Iat ǎ-l pe omul care prezisese
Prǎbu şirea Imperiului, care îi sf ǎtuia pe ceilal ţi sǎ se întoarc ǎ din nou la
epoca de aur a polite ţii şi ordinii... iat ǎ-l pe acela care, a şa cum spuneau
martori oculari, ordonase lovirea brutal ǎ a trei tineri trantorieni, aparent f ǎrǎ
nici o provocare. A, da, promitea s ǎ fie o audiere spectaculoas ǎ, care urma s ǎ
ducǎ, fǎrǎ îndoial ǎ, la un proces şi mai spectaculos.
Judec ǎtorul ap ǎsǎ un contact aflat pe scaunul s ǎu şi un gong puternic se
fǎcu auzit pe deasupra s ǎlii aglomerate.
— Sǎ f ie ordine! repet ǎ ea gloatei care acum se potolise. Dac ǎ va fi nevoie,
evacuez sala. Este un avertisment. S ǎ nu se mai repete.
Judec ǎtorul f ǎcea o impresie puternic ǎ în roba sa purpurie. Originar ǎ din
Lystena, o lume din Provincie, tenul lui Lih avea o u şoar ǎ tent ǎ alb ǎstrie,
care se accentua atunci când era nelini ştit ǎ şi devenea practic ro şu atunci
când era furioas ǎ. Se spunea c ǎ, în ciuda atâtor ani petrecu ţi în magistratur ǎ
şi cu toat ǎ reputa ţia ei de avea un discern ǎmânt deosebit şi o bun ǎ poziţie
(era considerat ǎ unul dintre cei mai aprecia ţi reprezentan ţi ai legii Imperiale),
Lih se mândrea cu combina ţia de culori pe care o oferea şi cu felul în care
robele ei purpurii se asortau la culoarea u şor turcoaz a pielii.
Oricum, Lih avea reputa ţia cǎ îi pedepsea aspru pe cei care înc ǎlcau legea
Imperial ǎ; era unul dintre pu ţinii judec ǎtori care mai respectau cu stricte ţe
Codul Civil.
— Am auzit de dumneavoastr ǎ, Profesore Seldon, şi despre teoriile privind
iminenta noastr ǎ pr ǎbu şire. Am discutat cu magistratul care de curând a
audiat un alt caz în care a ţi fost implicat; când a ţi lovit un om cu m ǎciulia de
plumb a bastonului. Cu acea ocazie a ţi pretins — la fel ca şi acum — cǎ aţi
fost victima unui atac. Ra ţionamentul dumneavoastr ǎ a avut ca punct de ple-
care, cred, un incident anterior neraportat, în care pretinde ţi cǎ aţi fost atacat
de opt golani. Profesore Seldon, a ţi reu şit sǎ-l convinge ţi pe stimatul meu
coleg invocând legitima ap ǎrare, de şi un martor ocular a raportat cu totul
altceva. De data aceasta va trebui s ǎ fiţi mult mai conving ǎtor.
Cei trei golani care îi reclamaser ǎ pe Seldon şi pe Palver râser ǎ înfundat,
în banca acuz ǎrii. Ast ǎzi aveau o înf ǎţişare mult diferit ǎ faţǎ de cea din
noaptea atacului. B ǎieţii purtau salopete sport, lejere; tân ǎra purta o vest ǎ cu
pliuri. Una peste alta, dac ǎ nu te uitai la ei (sau nu îi ascultai) cu prea mare
aten ţie, cei trei ofereau o imagine destul de respectabil ǎ a tineretului
trantorian.
Avocat ul lui Seldon, Civ Novker (care îl reprezenta de asemenea şi pe
Palver) se apropie de podium:
— Stimate judec ǎtor, clientul meu este un membru de marc ǎ al
comunit ǎţii trantoriene. A fost un bun Prim Ministru de reputa ţie
interstelar ǎ. Este o cuno ştin ţǎ personal ǎ a Împ ǎratului nostr u, Agis XIV. La
ce i-ar folosi Profesorului Seldon s ǎ atace tineri nevinova ţi? Este unul dintre
cei care sus ţin cu voce tare stimularea creativit ǎţii intelectuale a tinerilor
trantorieni... Proiectul s ǎu de Psihoistorie are în componen ţǎ numero şi
studen ţi voluntari; este un membru foarte iubit al catedrei de la Universitatea
Streeling. Mai mult...
Çi aici Novker f ǎcu o pauz ǎ, plimbându- şi privirea peste mul ţimea
înghesuit ǎ în sal ǎ, ca şi cum ar fi spus: "Sta ţi sǎ auzi ţi asta... va va fi ru şine
cǎ v-aţi îndoit vreodat ǎ de veridicitatea spuselor clientului meu.":
— ... Profesorul Seldon este una dintre pu ţinele persoane particulare
admise oficial în Biblioteca Galactic ǎ. I s-a permis accesul neîngr ǎdit la
facilit ǎţile Bibliotecii, pentru a lucra la ceea ce dânsul nume şte Enciclopedia
Galactica, un adev ǎrat imn adus civiliza ţiei Imperiale. V ǎ întreb, deci, cum poate
fi pus acest om într-o situa ţie atât de penibil ǎ?
Cu un gest teatral, Novker ar ǎtǎ înspre Seldon, care st ǎtea pe banca
acuzaţilor împreun ǎ cu Stettin Palver. Obrajii lui Hari se îmbujoraser ǎ din
cauza laudelor aduse (la urma urmelor, în ultima vreme, numele lui era
subiect de batjocur ǎ şi nu de aplauze), iar mâna îi tremura u şor pe mânerul
încrustat al bastonului s ǎu solid.
Judec ǎtorul Lih coborî privirea spre Seldon, deloc impresionat ǎ:
— Într-adev ǎr, domnule consilier, la ce i-ar folosi? Mi-am pus şi eu exact
aceeaşi întrebare. Am f ǎcut multe nop ţi albe, fr ǎmântându-mi creierii pentru
a gǎsi un motiv plauzibil. Pentru ce un om de talia Profesorului Seldon s ǎ
comit ǎ un atac neprovocat, când critic ǎ cel mai vehement şi deschis a şa-zisa
"pr ǎbu şire" o ordinii civile. Çi apoi, m-am luminat dintr-o dat ǎ. Probabil
nemul ţumit c ǎ nu este crezut, Profesorul Seldon vrea s ǎ dovedeasc ǎ lumilor
cǎ predic ţiile sale se vor împlini cu adev ǎrat. La urma urmelor, avem aici un
bǎrbat care şi-a petrecut o întreag ǎ carier ǎ prezicând Pr ǎbu şirea Imperiului.
Însǎ dovezile sale cele mai concludente nu sunt decât câteva becuri arse în
cupol ǎ, o perturbare întâmpl ǎtoare a transportului public, oprirea finan ţǎrii
într-un loc sau altul... nimic dramatic. Îns ǎ un atac... sau dou ǎ, sau trei...
asta da, iatǎ ceva conving ǎtor.
Lih se l ǎsǎ pe spate, cu bra ţele încruci şate la piept şi cu o expresie
mul ţumit ǎ pe faţǎ. Seldon se ridic ǎ în picioare, sprijinindu-se de t ǎblia mesei.
Cu un mare efort, se apropie de podium, dându-l la o parte pe avocatul s ǎu,
mergând cu capul sus sub privirea de o ţel a judec ǎtorului.
— Onorat judec ǎtor, vǎ rog sǎ-mi permite ţi sǎ spun câteva cuvinte în
apǎrarea mea.
— Desigur, Profesore Seldon. La urma urmelor, acesta nu este un proces
ci doar o audiere, pentru a se expune toate declara ţiile şi faptele în leg ǎtur ǎ
cu cazul. Dup ǎ aceea decidem dac ǎ sǎ continu ǎm sau nu cu un proces. Eu
nu am prezentat decât o interpretare posibil ǎ; sunt foarte curioas ǎ sǎ ascult
ce aveţi de spus.
Seldon î şi drese vocea înainte de a începe:
— Mi-am închinat întreaga via ţǎ Imperiului. I-am slujit cu oredin ţǎ pe
Împ ǎraţi. Psihoistoria mea nu este un vestitor al distrugerii, ci dore şte sǎ
ofere o solu ţie pentru revigorare. Cu ajutorul ei putem fi pregǎti Ui pentru
evolu ţiile viitoare ale civiliza ţiei. Dac ǎ, aşa cum cred eu, Imperiul î şi continu ǎ
declinul, psihoistoria ne va ajuta s ǎ construim buc ǎţicǎ cu buc ǎţicǎ o civi-
lizaţie nou ǎ, mai bun ǎ, bazat ǎ pe ceea ce este bun din cea veche. Iubesc
lumile, iubesc oamenii, iubesc Imperiul.. . ce m-ar determina s ǎ contribui la
fǎrǎdelegile care îi şubrezesc puterea pe zi ce trece? Mai mult de atât nu pot
spune. Trebuie s ǎ mǎ credeţi. Eu, un om al intelectului, al ecua ţiilor, al
ştiin ţei... vǎ vorbesc acum din inim ǎ.
 Seldon se întoarse şi merse încet înapoi, pân ǎ la banca pe care trebuia s ǎ
stea împreun ǎ cu Palver. Înainte de a se a şeza, o cǎut ǎ din ochi pe Wanda,
care st ǎtea la galeria spectatorilor. Ea îi zâmbi discret f ǎcându-i în acela şi
timp cu ochiul.
— Din inim ǎ sau nu, Profesore Seldon, decizia acasta îmi va cere mult
timp de gândire. I-am audiat pe acuzatorii dumneavoastr ǎ; v-am audiat pe
dumneavoastr ǎ şi pe domnul Palver. Mai am nevoie de declara ţia uneia dintre
pǎrţile implicate. A ş dori s ǎ-l audiez pe Rial Nevas, care s-a prezentat de bun ǎ
voie, ca martor ocular la acest incident.
În timp ce Nevas se apropia de podium, Seldon şi Palver se privir ǎ unul pe
altul alarma ţi. Era b ǎiatul pe care îl admonestase Hari, imediat înaintea
atacului.
Lih îi puse b ǎiatului o întrebare:
— Domnule Nevas, e şti bun s ǎ descrii exact ceea ce ai v ǎzut în noaptea
respectiv ǎ?
— Pǎi, începu Nevas fixându-l pe Seldon cu privirea sa plictisit ǎ, eu
mergeam, îmi vedeam de treaba mea, când i-am z ǎrit pe ace ştia doi...
Se întoarse şi ar ǎtǎ cu degetul înspre Seldon şi Palver:
— ... pe cealalt ǎ parte a trotuarului, mergând înspre mine. Dup ǎ aia i-am
vǎzut pe acei trei tineri.
(Ar ǎtǎ din nou cu degetul, de data aceasta spre cei trei care st ǎteau pe
banca acuz ǎrii.)
— Cei doi mai în vârst ǎ, continu ǎ el, mergeau în spatele tinerilor. Ei nu m-
au vǎzut pe mine pentru c ǎ eram pe cealalt ǎ parte a trotuarului şi, în plus, se
concentraser ǎ asupra victimelor, dup ǎ care... zdrang! Dintr-o dat ǎ bǎtrânul
îi pocne şte cu b ǎţul, cel tân ǎr sare pe ei, îi love şte, şi înainte s ǎ-mi dau
seama ce se întâmpl ǎ, erau cu to ţii la p ǎmânt. Dup ǎ aia bǎtrânul şi cu
colegul lui au întins-o, uite-a şa. Nici nu-mi venea s ǎ cred.
— Este o minciun ǎ! explod ǎ Seldon. Tinere, ţine cont c ǎ te joci cu vie ţile
noastre!
Nevas întoarse privirea spre Seldon, impasibil.
— Doamn ǎ judec ǎtor, implor ǎ Seldon, nu v ǎ daţi seama cǎ spune
minciuni? Eu îmi aduc aminte de acest b ǎiat. L-am certat pentru c ǎ a
aruncat gunoiul pe jos, cu doar câteva minute înainte de a fi ataca ţi. I-am
spus lui Stettin c ǎ asta este înc ǎ o dovadǎ a pr ǎbu şirii societ ǎţii noastre, a
apatiei cet ǎţenilor, a...
— Suficient, Profesore Seldon, porunci judec ǎtorul. Înc ǎ o ieşire
necontrolat ǎ ca aceasta şi vǎ voi evacua din sal ǎ.
Îşi întoarse din nou aten ţia asupra martorului:
— Domnule Nevas, ce ai f ǎcut în timpul desf ǎşur ǎrii evenimentului pe
care l-ai descris?
— Eu... ǎǎh... m-am ascuns. Dup ǎ ni şte copaci. M-am ascuns. Mi-a fost
fric ǎ şi m-am ascuns. Dup ǎ ce au plecat, am fugit s ǎ chem ofi ţerii de
securitate.
Nevas începuse s ǎ transpire şi îşi bǎgǎ degetul dup ǎ gulerul strâmt al
salopetei. Începu s ǎ se agite, schimbându- şi greutatea de pe un picior pe
altul. Î şi dǎdea seama, stingherit, de ochii mul ţimii fixa ţi asupra lui; încerc ǎ
sǎ nu se uite la audien ţǎ, dar de fiecare dat ǎ când o f ǎcea, se trezea atras de
privirea ferm ǎ a unei fete blonde şi dr ǎguţe care st ǎtea în primul rând. Era ca
şi cum fata îi punea o întrebare, îl obliga s ǎ r ǎspund ǎ, dorea ca el s ǎ
vorbeasc ǎ.
— Domnule Nevas, ce ai de spus referitor la declara ţia Profesorului Seldon
care zice c ǎ el şi cu domnul Palver te-au întâlnit înaintea atacului şi cǎ
profesorul a schimbat chiar câteva cuvinte cu tine?
 — Pǎi... ǎǎh... nu... vede ţi... este a şa cum am spus... Eu mergeam, şi...
De data aceasta, Nevas privi înspre banca lui Seldon; Seldon îl privea pe
tân ǎr cu triste ţe, ca şi cum î şi dǎdea seama cǎ totul era pierdut. Dar colegul
lui Seldon, Stettin Palver, îi arunc ǎ lui Nevas o privire fierbinte, şi acesta
tres ǎri la cuvintele auzite: Spune adev ǎrul! Era ca şi cum Palver vorbise, dar
buzele lui Palver nu se mi şcaser ǎ. Apoi, zǎpǎcit, Nevas roti capul în direc ţia
fetei blonde; crezu c ǎ o aude spunând: Spune adev ǎrul!. Dar buzele ei nu se
mişcaser ǎ.
— Domnule Nevas, domnule Nevas!
Vocea judec ǎtorului d ǎdu iama în gândurile aiurite ale b ǎiatului:
— Domnule Nevas, dac ǎ Profesorul Seldon şi domnul Palver veneau spre
dumneata, în spatele celor trei acuzatori, cum se face c ǎ i-ai remarcat mai
întâi pe Seldon şi Palver? A şa ai spus în declara ţia dumitale, nu?
Nevas privi r ǎvǎşit mul ţimea adunat ǎ în sal ǎ. Nu putea sc ǎpa de ochi şi
toţi ochii ţipau la el Spune adev ǎrul!
Privind din nou spre Hari Seldon, Rial Nevas spuse simplu:
— Îmi pare r ǎu.
Dup ǎ care, spre uimirea întregii asisten ţe, bǎiatul de paisprezece ani
începu s ǎ plâng ǎ.

27

Era o zi minunat ǎ, nici prea cald ǎ, nici prea rece, nici prea str ǎlucitoare,
nici prea întunecat ǎ. Deşi bugetul pentru între ţinerea zonelor publice se
tǎiase cu mul ţi ani în urm ǎ, cei câţiva copaci care se aliniau de-a lungul
treptelor ce duceau la Biblioteca Galactic ǎ reu şeau sǎ împrumute acelei
dimine ţi o not ǎ de voioşie. (Biblioteca fiind construit ǎ în stil clasic, avea în
faţǎ una dintre cele mai mari alei cu trepte din Galaxie. Îns ǎ majoritatea
vizitatorilor Bibliotecii preferau s ǎ intre pe şina cu pern ǎ de aer.) Seldon î şi
pusese mari speran ţe în aceast ǎ zi.
De când el şi cu Stettin Palver fuseser ǎ gǎsiţi nevinova ţi de toate
acuzaţiile aduse în recentul caz de atac şi vǎtǎmare, se sim ţea alt om. De şi
experien ţa îi provocase o durere sufleteasc ǎ, faptul c ǎ fusese public ǎ slujise
cauzei. Judec ǎtorul Tejan Popjens Lih, care era considerat ǎ unul dintre cei
mai puternici judec ǎtori de pe Trantor, dac ǎ nu cel mai puternic, fusese
foarte elocvent ǎ în discursul ei, ţinut a doua zi dup ǎ mǎrturia emo ţionant ǎ a
lui Rial Nevas.
"Când ajungem la o astfel de r ǎscruce în societatea noastr ǎ «civilizat ǎ»,"
spusese ea, " şi anume ca un om de talia Profesorului Hari Seldon s ǎ fie pus
sǎ îndure umilin ţa, abuzul şi minciunile concet ǎţenilor s ǎi doar din cauz ǎ cǎ
este cine este şi susţine ceea ce sus ţine, înseamn ǎ cǎ Imperiul cunoa şte o zi
neagr ǎ. Recunosc c ǎ şi eu, la rândul meu, m-am l ǎsat în şelat ǎ... la început.
«De ce nu ar apela Profesorul Seldon la astfel de şmecherii,» am gândit eu,
«pentru a încerca s ǎ-şi dovedeasc ǎ ipotezele?» Dar, dup ǎ cum mi-am dat
seama, gre şeam amarnic." Aici, fruntea judec ǎtoarei se încre ţi şi un albastru
închis începu s ǎ-i urce dinspre gât înspre obraji. "Pentru c ǎ îi atribuiam
Profesorului Seldon motive meschine, n ǎscute în societatea noastr ǎ, o
societate în care cinstea, decen ţa, şi bun ǎvoin ţa mai degrab ǎ îl duc pe om la
pierzanie. O societate în care se pare c ǎ omul, doar pentru a supravie ţui,
trebuie s ǎ apeleze la necinste şi la în şelǎciune. Cât de mult ne-am îndep ǎrtat
de la principiile noastre de baz ǎ! Cet ǎţeni ai Trantor-ului, de data aceasta am
fost noroco şi. Îi dator ǎm recuno ştin ţǎ Profesorului Hari Seldon pentru c ǎ ne-
a ar ǎtat cine suntem noi cu adev ǎrat; haide ţi sǎ judec ǎm cu inima exemplul
sǎu şi sǎ nu ne mai l ǎsǎm domina ţi de for ţele cele mai josnice ale naturii
noastre umane!"
În urma audierii, Împ ǎratul îi trimisese un holo-disc de felicitare. În el î şi exprima
speran ţa cǎ poate acum Seldon va g ǎsi noi surse de finan ţare pentru Proiectul s ǎu.
Hari Seldon deschise u şa vehiculului, f ǎcând-o s ǎ alunece în sus. Se
gândi la starea actual ǎ a Proiectului de Psihoistorie. Bunul s ǎu prieten
— fostul Bibliotecar Çef Las
Zenow — se retr ǎsese. Zenow fusese un sus ţin ǎtor al lui Seldon şi al muncii
sale. Îns ǎ adesea mâinile lui Zenow fuseser ǎ legate de Consiliul Bibliotecarilor.
Dar, îl asigurase el pe Seldon, amabilul Tryma Acarnio, noul Bibliotecar
Çef, avea vederi progresiste şi era bine v ǎzut printre diversele
fac ţiuni ale Consiliului.
"Hari, prietene," spusese Zenow înainte de a p ǎrǎsi Trantor-ul pentru a
pleca spre lumea sa natal ǎ, Wencory, "Acarnio este un om bun, o persoan ǎ
deosebit de inteligent ǎ şi cu o minte deschis ǎ. Sunt sigur c ǎ va face tot
posibilul pentru a te ajuta. I-am l ǎsat întregul dosar referitor la tine şi la
Enciclopedia ta; ştiu c ǎ va fi la fel de entuziasmat ca şi mine când î şi va da
seama ce contribu ţie imens ǎ aduce la progresul omenirii. Ai grij ǎ, prietene...
îmi voi aminti cu drag de tine."
Deci, ast ǎzi, Seldon avea s ǎ aibǎ prima întâlnire oficial ǎ cu noul
Bibliotecar Çef. Era bine dispus datorit ǎ asigur ǎrilor pe care i le l ǎsase Las
Zenow şi abia a ştepta s ǎ-şi împ ǎrt ǎşeascǎ planurile de viitor ale Proiectului
Enciclopediei.
Când intr ǎ în biroul Bibliotecarului Çef, Hari îl g ǎsi pe Tryma Acarnio
stând în picioare. Deja î şi pusese amprenta asupra locului; Zenow umpluse
fiecare ungher, fiecare ni şǎ a camerei cu holo-discuri şi tridijurnale din
diferite sectoare trantoriene, iar în aer se rotea o colec ţie de vizi-globuri
reprezentând diferite lumi ale Imperiului; Acarnio eliminase mun ţii de date şi
de imagini pe care Zenow prefera s ǎ le aib ǎ la vârful degetelor. Acum, un
mare holo-ecran domina unul dintre pere ţi. Cu ajutorul lui, gândi Seldon,
Acar nio putea examina orice publica ţie scris ǎ sau video pe care o dorea.
Acarnio era scund şi îndesat. Privirea sa avea un u şor strabism — dintr-o
corecţie de cornee, opera ţie din copil ǎrie care nu reu şise — însǎ tr ǎda o
inteligen ţǎ deosebit ǎ şi o aten ţie constant ǎ faţǎ de tot ceea ce se întâmpla în
jurul lui.
— Profesore Seldon! Intra ţi. Lua ţi loc.
Acarnio arat ǎ spre un fotoliu cu sp ǎtar drept, de partea cealalt ǎ a
biroului:
— A fost o întâmplare foarte fericit ǎ cǎ aţi solicitat aceast ǎ întâlnire.
Vedeţi, şi eu aveam de gând s ǎ iau leg ǎtura cu dumneavoastr ǎ imediat ce a ş
fi terminat cu instalarea.
Seldon d ǎdu din cap, încântat c ǎ noul Bibliotecar Çef îl considerase
printre priorit ǎţi, din moment ce pl ǎnuise s ǎ se întâlneasc ǎ cu el înc ǎ din
primele zile ale instal ǎrii sale.
— Dar, pentru început, Profesore, spune ţi-mi pentru ce dorea ţi sǎ ne
întâlnim, înainte sa ne îndrept ǎm aten ţia spre grijile mele ceva mai prozaice.
Seldon î şi drese vocea şi se aplec ǎ spre Acarnio:
— Domnule Bibliotecar Çef, fǎrǎ îndoial ǎ cǎ Las Zenow v-a povestit despre
munca mea aici şi despre ideea Enciclopediei Galactice. Las era entuziasmat
şi m-a ajutat foarte mult, oferindu-mi aici un birou particular şi acces
neîngr ǎdit la vastele resurse ale Bibliotecii. De fapt, chiar el a localizat sediul
definitiv al Proiectului Enciclopediei, o lume îndep ǎrtat ǎ din Provincie, lumit ǎ
Terminus. Îns ǎ Las nu mi-a putut oferi tot ce mi-am dorit. Pentru a men ţine
Proiectul în termenele prev ǎzute, trebuie s ǎ obţin spa ţiu pentru câ ţiva dintre
colegii mei. Este o sarcin ǎ istovitoare, fie şi numai dac ǎ ţinem cont de
adunarea informa ţiilor, copierea şi transferarea lor pe Terminus, înainte de a
ne începe munca propriu-zis ǎ la editarea Enciclopediei. Las nu era în termeni
buni cu Consiliul, dup ǎ cum bine ştiţi. Însǎ cu dumneavoastr ǎ lucrurile stau
altfel. Deci, domnule Bibliotecar Çef, am venit s ǎ vǎ rog: veţi binevoi s ǎ
acordaţi şi colegilor mei privilegiile de care m ǎ bucur eu aici, pentru a ne
putea continua munca de o importan ţǎ vital ǎ?
În acest moment, Han se opri, aproape f ǎrǎ rǎsuflare. Era sigur c ǎ
discursul s ǎu, pe care-l repetase de nenum ǎrate ori în noaptea anterioar ǎ, îşi
va face efectul dorit. A ştept ǎ, încrez ǎtor în r ǎspunsul lui Acarnio.
— Profesore Seldon..., începu Acarnio.
Zâmbetul plin de speran ţǎ al lui Seldon se stinse. Distingea în vocea
Bibliotecarului Çef o nuan ţǎ la care nu se a şteptase.
— ... stimatul meu predecesor mi-a oferit — cu foarte multe detalii — o
explica ţie a muncii dumneavoastr ǎ de la Bibliotec ǎ, era entuziasmat de
cercetare şi sprijinea ideea introducerii colegilor dumneavoastr ǎ. La fel şi eu,
Profesore Seldon...
Seldon ridic ǎ brusc privirea, sesizând pauza pe care o f ǎcuse Acarnio.
— ... la început. M ǎ pregǎtisem s ǎ convoc o adunare special ǎ a Consiliului
pentru a propune ca un num ǎr de birouri s ǎ vǎ fie oferite dumneavoastr ǎ şi
colegilor Enciclopedi şti. Dar, Profesore Seldon, acum totul s-a schimbat.
— S-a schimbat! De ce?
— Profesore Seldon, de-abia a ţi fost acuzat de atac şi vǎtǎmare, într-un
caz care a cǎpǎtat mare notorietate.
— Dar am fost achitat, interveni Seldon. Nu s-a ajuns niciodat ǎ la proces.
— Totu şi, Profesore, ultima dumneavoastr ǎ apari ţie în public a dat o...
cum sǎ spun?... tentǎ de proast ǎ reputa ţie. A, da, aţi fost achitat de toate
acuzaţiile. Dar pentru a se ob ţine aceast ǎ achitare, au fost prezentate lumii
numele dumneavoastr ǎ, trecutul, convingerile şi munca. Çi chiar dac ǎ un
judec ǎtor progresist şi just v-a declarat nevinovat, ce ne facem cu milioanele
— poate miliardele — de cet ǎţeni obi şnui ţi care nu v ǎd în dumneavoastr ǎ un
psihoistoric zb ǎtându-se s ǎ men ţin ǎ gloria civiliza ţiei sale, ci un dement care
ţipǎ cǎ marele şi puternicul Imperiu se va pr ǎbuşi? Dumneavoastr ǎ, prin
chiar natura muncii pe care o depune ţi, amenin ţaţi structura Imperiului. Nu
mǎ refer la uria şul, anonimul, inexpresivul, monoliticul Imperiu. Nu, m ǎ refer
la inima şi la sufletul Imperiului... la oamenii s ǎi. Când spune ţi cǎ Imperiul
decade, le spune ţi cǎ ei decad. Iar asta, dragul meu Profesor, cet ǎţeanul
obişnuit nu poate accepta. Seldon, vre ţi sau nu, v ǎ place sau nu, a ţi devenit
un subiect de batjocur ǎ.
— Scuzaţi-m ǎ, domnule Bibliotecar Çef, dar eu de câ ţiva ani sunt, în unele
cercuri, subiect de batjocur ǎ.
— În anumite cercuri. Dar acest ultim incident — şi şedin ţa public ǎ în care
a fost rezolvat — v-a fǎcut subiect de ridiculizare nu doar aici, pe Trantor, ci
în toate lumile. Çi, Profesore, dac ǎ oferindu-v ǎ un birou aprob ǎm tacit munca
dumneavoastr ǎ, atunci, prin deduc ţie logic ǎ, Biblioteca devine de asemenea
subiect de ridiculizare în toate lumile. Oricât de puternic cred eu, ca
persoan ǎ, în teoria şi Enciclopedia dumneavoastr ǎ, ca Bibliotecar Çef al
Bibliotecii Galactice de pe Trantor trebuie s ǎ mǎ gândesc în primul rând la
Bibliotec ǎ. În consecin ţǎ, Profesore Seldon, cererea dumneavoastr ǎ de a vǎ
aduce aici colegii este respins ǎ.
Hari Seldon se pr ǎbu şi pe spate în scaun, ca lovit.
— Mai mult, continu ǎ Acarnio, v ǎ aduc la cuno ştin ţǎ cǎ vi se suspend ǎ pe
o perioad ǎ de dou ǎ sǎpt ǎmâni — începând chiar din acest moment — toate
privilegiile pe care le ave ţi la Bibliotec ǎ. Consiliul se va aduna într-o şedin ţǎ
 special ǎ. În dou ǎ sǎpt ǎmâni v ǎ vom anun ţa dacǎ legǎtura dumneavoastr ǎ cu
noi se va întrerupe sau nu.
Acarnio se opri şi, punând palmele pe suprafa ţa lucioas ǎ şi imaculat ǎ a
biroului, se ridic ǎ în picioare:
— Asta a fost tot, Profesore Seldon... deocamdat ǎ.
Hari Seldon se ridic ǎ şi el, de şi mi şcarea lui nu fu tot atât de continu ǎ şi
de rapid ǎ ca cea a lui Tryma Acarnio.
— M-aş putea adresa Consiliului? întreb ǎ el. Poate c ǎ dacǎ le-aş explica
importan ţa vital ǎ a psihoistoriei şi Enciclopediei...
— Mǎ tem c ǎ nu, Profesore, spuse blând Acarnio.
În acest moment, Seldon reu şi sǎ întrevad ǎ scurt b ǎrbatul despre care
vorbise Las Zenow. Dar, aproape imediat, birocratul de ghea ţǎ puse din nou
stǎpânire pe Acarnio. Seldon fu condus spre u şǎ.
Uşa se deschise şi Acarnio spuse:
— Dou ǎ sǎpt ǎmâni, Profesore. Pân ǎ atunci...
Hari intr ǎ în skitter-ul care îl a ştepta, şi u şa se închise.
Acum ce fac? se întreb ǎ desperat Seldon. Acesta s ǎ fie sfâr şitul muncii
mele?

28

— Wanda drag ǎ, ce faci tu aici? întreb ǎ Hari Seldon intrând în biroul

nepoatei sale.
Camera fusese biroul str ǎlucitului matematician Yugo Amaryl, a c ǎrui
moarte s ǎrǎcise Proiectul de Psihoistorie. Din fericire, în ultimii ani Wanda
preluase treptat rolul lui Yugo, continuând îmbun ǎtǎţirea şi perfec ţionarea
Primului Radiant.
— Ei bine, lucrez la o ecua ţie din Sec ţiunea 33A2D17. Vezi, am recalibrat
aceast ǎ secţiune...
Ar ǎtǎ spre o pat ǎ str ǎlucitoare de culoare violet suspendat ǎ în aer, în fa ţa
ei:
— ... luând în considerare constanta standard şi... Iat ǎ! Exact a şa cum m ǎ
aşteptam... cred.
Se dǎdu un pas înapoi frecându-se la ochi.
— Ce este asta, Wanda?
Hari se d ǎdu mai aproape pentru a studia ecua ţia:
— Ia te uita, seam ǎnǎ cu ecua ţia Terminus-ului şi totu şi... Wanda, asta
este inversa ecuaţiei Terminus, nu-i a şa?
— Da, bunicule. Vezi, numerele nu se potriveau chiar a şa cum trebuie în
ecuaţia Terminus... uite.
Atinse un contact de pe un panou aflat în perete şi o alt ǎ pat ǎ colorat ǎ
puternic în ro şu prinse via ţǎ în cealalt ǎ parte a camerei. Seldon şi Wanda se
deplasar ǎ pânǎ acolo pentru a o cerceta:
— Vezi cum se potrivesc acum perfect, bunicule? Mi-au trebuit câteva
sǎpt ǎmâni s ǎ o corectez.
— Cum ai reu şit?
Hari admira logica şi elegan ţa ecuaţiei.
— La început, m-am concentrat doar asupra ei. Dar dup ǎ aceea mi-am dat
seama cǎ nu puteam s ǎ introduc pur şi simplu ecua ţia în Primul Radiant,
dup ǎ care sǎ mǎ aştept s ǎ o rearanjeze a şa cum trebuie. Dac ǎ pui ceva aici
înseamn ǎ sǎ scoţi ceva din alt ǎ parte. Greutatea are nevoie de contragreutate.
— Cred cǎ conceptul la care te referi este ceea ce anticii numeau "yin şi
yang".
 — Da. Yin şi yang. Deci, în ţelegi, pentru a perfec ţiona yin- ul Terminus-
ului, trebuia s ǎ-i descop ǎr yang- ul . Ceea ce am şi fǎcut, uite aici.
Se întoarse la pata violet, aflat ǎ în cealalt ǎ parte a sferei Primului
Radiant:
— Çi odat ǎ ajustate cifrele de aici, ecua ţia Terminus şi-a gǎsit imediat
locul. Armonie!
Wanda ar ǎta mul ţumit ǎ de ea însǎşi, de parc ǎ ar fi rezolvat toate
problemele Imperiului.
— Fascinant, Wanda, şi mai târziu va trebui s ǎ-mi spui cum crezi tu c ǎ va
ajuta asta Proiectul... Dar trebuie s ǎ mergem la holo-ecran. Am primit un
mesaj urgent din Santanni, acum câteva minute. Tat ǎl t ǎu vrea s ǎ-l sun ǎm
imediat.
Zâmbetul Wandei se topi. Ultimele reportaje de pe Santanni spuneau c ǎ
acolo aveau loc lupte. Reducerea fondurilor Imperiale se fǎcea sim ţit ǎ în
primul rând printre cet ǎţenii din Provincii. Aveau un acces limitat la
Suburbii, care erau mai bogate şi mai bine populate şi le era din ce în ce mai
greu s ǎ-şi vând ǎ produsele proprii pentru importuri absolut necesare.
Hipernavele Imperiale care veneau şi plecau de pe Santanni se împu ţinau, iar
acea lume îndep ǎrtat ǎ se sim ţea izolat ǎ de restul Imperiului. Pe toat ǎ planeta
izbucniser ǎ focare de rebeliune.
— Bunicule, sper c ǎ totul este în regul ǎ, spuse Wanda.
În vocea ei se f ǎcea sim ţit ǎ teama.
— Nu- ţi face griji, drag ǎ. La urma urmelor, nimic nu li s-a întâmplat, din
moment ce Raych ne-a putut trimite un mesaj.
Se aşezar ǎ în faţa holo-ecranului. Seldon form ǎ un cod la tastatur ǎ dup ǎ
care aşteptar ǎ câteva secunde pentru stabilirea conexiunilor intragalactice.
Încet, ecranul p ǎru s ǎ se afunde în perete, ca şi cum se formase un tunel... şi
din tunel, la început ca prin cea ţǎ, apǎru figura familiar ǎ a unui b ǎrbat
îndesat şi bine f ǎcut. Pe m ǎsur ǎ ce conexiunea se îmbun ǎtǎţea, tr ǎsǎturile
omului devenir ǎ mai clare. Atunci când Seldon şi Wanda reu şir ǎ sǎ disting ǎ
musta ţa dahlit ǎ a lui Raych, figura prinse via ţǎ.
— Tatǎ! Wanda! spuse holograma tridimensional ǎ a lui Raych proiectat ǎ
din Santanni în Trantor. Asculta ţi, nu am prea mult timp.
Tresǎri, ca şi cum fusese întrerupt de un zgomot puternic:
— Lucrurile s-au cam înr ǎut ǎţit pe-aici. Guvernul a c ǎzut şi puterea a fost
preluat ǎ de un consiliu provizoriu. V ǎ imagina ţi cǎ e o zǎpǎcealǎ cumplit ǎ. De-
abia am reu şit sǎ le îmbarc pe Manella şi pe Bellis spre Anacreon. Le-am spus s ǎ
ia legǎtura cu voi de acolo. Numele navei este Arcadia VII. Sǎ o fi
vǎzut pe Manella, tat ǎ. S-a înfuriat cumplit din cauz ǎ cǎ a trebuit s ǎ plece. N-
am reu şit s-o conving decât dup ǎ ce i-am spus c ǎ e spre binele lui Bellis. Çtiu
ce credeţi. Sigur c ǎ ar fi trebuit s ǎ plec cu ele... dac ǎ aş fi putut. Dar nu era
spaţiu suficient. S ǎ fi vǎzut prin ce am trecut eu pân ǎ sǎ le îmbarc pe ele.
Raych scoase la iveal ǎ unul dintre zâmbetele sale, care pl ǎceau atât de
mult lui Seldon şi Wandei, apoi continu ǎ:
— De altfel, din moment ce sunt aici trebuie s ǎ ajut la p ǎzirea
Universit ǎţii... aici este un loc pentru înv ǎţat, pentru creat, şi nu pentru
distrus. Î ţi spun, dac ǎ vreunul dintre rebelii ǎia santannieni cu creierul
aburit se apropie de echipa noastr ǎ...
— Raych, interveni Hari, cât de grav ǎ este situa ţia? Se dau lupte în
apropierea voastr ǎ?
— Tat ǎ, eşti în pericol? întreb ǎ Wanda.
Aşteptar ǎ câteva secunde pentru ca mesajul lor s ǎ cǎlǎtoreasc ǎ cei nou ǎ
mii de parseci care îi desp ǎrţeau de Raych, prin Galaxie.
— N-n-n-am reu şit sǎ disting prea bine ce a ţi spus, r ǎspunse holograma.
Pe aici se duc ni şte mici înc ǎier ǎri. De fapt, este chiar palpitant.
Raych zâmbi din nou:
— Acum trebuie s ǎ întrerup. Nu uita ţi, interesa ţi-vǎ de Arcadia VII care
se îndreapt ǎ spre Anacreon. Am s ǎ vǎ cer rela ţii imediat ce rezolv aici. Nu
uita ţi, eu...
Transmisia se întrerupse şi holograma disp ǎru. Tunelul din holo-ecran se
contract ǎ în sine însu şi, şi dup ǎ scurt ǎ vreme Wanda şi Seldon se trezir ǎ
fixând un perete alb.
— Bunicule, spuse Wanda, ce crezi c ǎ vroia sǎ spun ǎ?
— N-am nici o idee, drag ǎ. Însǎ ştiu un lucru, şi anume c ǎ tat ǎl t ǎu este
în stare s ǎ-şi poarte singur de grij ǎ. Mi-e mil ǎ de orice rebel care va încasa
lovit urile lui Raych!... Haide, s ǎ ne întoarcem la acea ecua ţie, şi dup ǎ câteva
ore vom întreba de Arcadia VII.

— Comandante, nu ai nici o idee ce s-a întâmplat cu nava? Hari Seldon

era din nou angajat într-o conversa ţie intragalactic ǎ, dar de data aceasta cu
un comandant militar a c ǎrui nav ǎ se afla sta ţionat ǎ pe Anacreon. Pentru
aceast ǎ comunica ţie, Seldon se folosea de vizi-ecran... mai pu ţin fidel decât
un holo-ecran, dar mult mai simplu.
— Vǎ spun c ǎ nu am primit nici o cerere din partea acelei hipernave
pentru a intra în atmosfera Anacreon-ului. Desigur, comunica ţiile cu
Santanni au fost întrerupte câteva ore. De fapt, au fost sporadice în ultima
sǎpt ǎmân ǎ. Este posibil ca nava s ǎ fi încercat s ǎ ia legǎtura cu noi pe un
canal diferit. Dar m ǎ îndoiesc c ǎ s-a întâmplat a şa ceva. Nu, este mult mai
probabil ca Arcadia VII sǎ-şi fi schimbat destina ţia. Voreg, poate, sau Sarip.
Aţi încercat una din lumile astea, Profesore?
— Nu, spuse nervos Seldon, dar nu v ǎd motivul pentru care nava, dac ǎ se
îndrepta spre Anacreon, s ǎ nu mearg ǎ spre Anacreon. Comandante, este vital
sǎ pot localiza nava.
— Desigur, se aventur ǎ comandantul, este posibil ca Arcadia VII sǎ nu fi
reu şit. Sǎ treacǎ, vreau s ǎ spun. Se dau multe lupte. Rebelilor ǎlora nu le
pasǎ în cine trag. Ţintesc cu laserele lor şi pretind c ǎ trag în Împ ǎratul Agis.
Vǎ spun, Profesore, aici, la Periferie, se duce un cu totul alt joc.
— Pe acea navǎ se aflǎ nora mea împreun ǎ cu fiica ei, comandante, spuse
Seldon.
— O, îmi pare r ǎu, Profesore, spuse comandantul. Voi lua leg ǎtura cu
dumneavoastr ǎ imediat ce aud ceva despre ele.
Dezam ǎgit, Hari închise contactul vizi-ecranului. Cât de obosit sunt,
gândi el. Dar nu m ǎ surprinde... ştiam de aproape patruzeci de ani c ǎ aici se
va ajunge.
Chicoti cu am ǎrǎciune în sinea sa. Probabil comandantul acela avusese
impresia c ǎ îl şoca, impresionându-l cu detalii picante despre via ţa la
"periferie". Dar Seldon ştia totul despre periferie. Pe m ǎsur ǎ ce periferia va
intra în agita ţie, întregul ansamblu se va destr ǎma ca un tricotaj, pân ǎ la
cap ǎt: Trantor.
Auzi un bâzâit u şor. Era semnalul de la u şǎ:
— Da?
— Bunicule, spuse Wanda intrând în birou, mi-e fric ǎ.
— De ce, drag ǎ? întreb ǎ îngrijorat Seldon.
Încǎ nu vroia s ǎ-i spun ǎ ce aflase — sau, mai degrab ǎ, ce nu aflase — de
la comandantul de pe Anacreon.
— De obicei, de şi sunt atât de departe, îi simt... îi simt aici, spuse ea
ar ǎtând spre cap, şi aici, spuse ar ǎtând spre inim ǎ. Dar acum, ast ǎzi, nu-i
simt. Îi simt mai slab, ca şi cum se sting, ca becurile din cupol ǎ. Çi vreau s ǎ
opresc acest lucru. Vreau s ǎ-i trag înapoi, dar nu pot.
— Wanda, cred c ǎ este doar imagina ţia ta, din cauza grijilor pe care ţi le
faci din cauza rebeliunii. Çtii c ǎ revolte apar mereu, pretutindeni în Imperiu...
mici erup ţii care elibereaz ǎ tensiunile. Haide, ştii c ǎ exist ǎ prea pu ţine şanse
ca Raych, Manella, şi Bellis, s ǎ pǎţeascǎ ceva. Tat ǎl t ǎu ne poate chema
oricând ca s ǎ ne spun ǎ cǎ este bine; mama ta şi cu Bellis vor ateriza pe Ana-
creon şi se vor bucura de o mica vacan ţǎ. Noi suntem de comp ǎtimit...
suntem înfunda ţi aici, pân ǎ la urechi, în munca noastr ǎ! Aşa cǎ, iubito, du-te
şi te bagǎ în pat şi sǎ ai numai gânduri frumoase... Î ţi promit c ǎ mâine, sub
cupola însorit ǎ, lucrurile vor p ǎrea mult mai roz.
— Bine, bunicule, spuse Wanda care nu p ǎrea pe deplin convins ǎ. Dar
mâine... dac ǎ nu primim nici o veste... va trebui s ǎ... sǎ...
— Wanda, ce altceva putem face decât s ǎ aştept ǎm? o întreb ǎ cu blânde ţe
Hari.
Wanda se întoarse şi plec ǎ. Greutatea grijilor ei parc ǎ o apǎsa pe umeri. Hari
o privi cum pleac ǎ, dup ǎ care permise propriilor griji s ǎ iasǎ la suprafa ţǎ.
Trecuser ǎ trei zile de la convorbirea cu Raych. De atunci... nimic. Iar
ast ǎzi, comandantul naval de pe Anacreon spusese c ǎ nu auzise nimic despre
vreo nav ǎ numit ǎ Arcadia VII.
Hari încercase mai devreme s ǎ ia legǎtura cu Raych pe Santanni, dar
toate re ţelele de comunica ţie cu Santanni erau distruse. Ca şi cum Santanni
— şi Arcadia VII — se rupseser ǎ pur şi simplu de Imperiu, ca o petal ǎ de
floare.
Seldon ştia ce trebuia s ǎ facǎ acum. Imperiul era poate la p ǎmânt, dar nu
pierise. Puterea sa, dac ǎ era bine mânuit ǎ, putea fi înc ǎ uluitoare. Seldon
trimise un mesaj urgent spre Împ ǎratul Agis XIV.

29

— Ce surpriz ǎ... prietenul meu Hari!

Figura lui Agis îi zâmbi lui Seldon prin holo-ecran:
— Mǎ bucur s ǎ primesc ve şti de la tine, de şi de obicei apelezi la audien ţele
personale, care sunt mai protocolare. Haide, mi-ai trezit interesul. Care este
urgen ţa?
— Sire, începu Seldon, fiul meu, Raych, împreun ǎ cu soţia şi fiica, tr ǎiesc
pe Santanni.
— A, Santanni, spuse Împ ǎratul şi zâmbetul îi pieri. O adun ǎtur ǎ de
nemernici pe care dac ǎ...
— Sire, vǎ rog, îl întrerupse Seldon uimindu-l pe Împ ǎrat cu înc ǎlcarea
flagrant ǎ a protocolului Imperial. Fiul meu a reu şit sǎ le urce pe Manella şi pe
Bellis într-o hipemav ǎ, Arcadia VII, cu destina ţia Anacreon. Îns ǎ el a trebuit
sǎ rǎmân ǎ. Asta s-a întâmplat acum trei zile. Nava nu a aterizat pe Anacreon.
Iar fiul meu parc ǎ a disp ǎrut. Apelurile c ǎtre Santanni au r ǎmas fǎrǎ
rǎspuns, iar acum liniile de comunica ţie au fost distruse. V ǎ rog, Sire, m ǎ
pute ţi ajuta?
— Hari, dup ǎ cum ştii, toate leg ǎturile dintre Santanni şi Trantor au fost
avariate. Totu şi, pǎstrez o influen ţǎ în anumite sectoare din Santanni. Cu
alte cuvinte, mi-au r ǎmas câţiva loiali care nu au fost descoperi ţi. Deşi nu pot
lua direct leg ǎtura cu vreunul dintre oamenii mei operativi de acolo, î ţi pot
arǎta toate rapoartele pe care le primesc. Ele sunt, desigur, strict
confiden ţiale, dar având în vedere situa ţia ta şi relaţia noastr ǎ îţi voi permite
accesul la acele informa ţii care te-ar putea interesa. A ştept un raport ce
trebuie s ǎ apar ǎ pân ǎ într-o or ǎ. Dacǎ vrei, voi lua din nou leg ǎtura cu t ine
dup ǎ ce soseşte. Între t imp, voi pune pe unul dintre func ţionarii mei s ǎ
parcurg ǎ toate rapoartele primite din Santanni în ultimele trei zile şi sǎ caute
ceva referitor la Raych, Manella, sau Bellis Seldon.
— Vǎ mul ţumesc, Sire. Ave ţi umila mea recuno ştin ţǎ.
Hari Seldon înclin ǎ capul, în timp ce imaginea Împ ǎratului disp ǎrea de pe
holo-ecran.
Çaizeci de minute mai târziu, Hari Seldon st ǎtea tot la birou, a şteptând
veşti de la Împ ǎrat. Ultima or ǎ fusese una dintre cele mai grele din via ţa sa.
Mai grele nu fuseser ǎ decât orele de dup ǎ distrugerea lui Dors.
Faptul c ǎ nu ştia îl ucidea pur şi simplu. Î şi fǎcuse o carier ǎ din a şti —
viitorul, ca şi prezentul. Iar acum nu avea nici o idee despre trei dintre fiin ţele
pe care le iubea cel mai mult.
Holo-ecranul bâzâi u şor şi Hari, ca r ǎspuns, ap ǎsǎ un contact. Agis î şi
fǎcu apari ţia.
— Hari, începu Împ ǎratul.
Din tenta de triste ţe a vocii Împ ǎratului, Hari ştia cǎ aceast ǎ veste avea sǎ
fie proast ǎ.
— Fiul meu, spuse Hari.
— Da, r ǎspunse Împ ǎratul. Raych a fost omorât, ieri diminea ţǎ, într-un
bombardament asupra Universit ǎţii Santanni. Am aflat c ǎ Raych ştia de
bombardament, dar a refuzat s ǎ-şi pǎrǎseascǎ postul. Çtii, un mare num ǎr
dintre rebeli erau studen ţi şi Raych a crezut c ǎ dacǎ ei ar afla de prezen ţa lui
acolo, atunci nu ar mai... Dar ura a învins ra ţiunea. Vezi tu, Universitatea
este o Universitate Imperial ǎ. Rebelii au senza ţia cǎ trebuie s ǎ distrug ǎ toate
lucrurile Imperiale, pentru ca apoi s ǎ reconstruiasc ǎ altele. Idio ţii! De ce...
Agis se opri aici, dându- şi seama cǎ lui Seldon nu-i p ǎsa de Universitatea
Santanni sau de planurile rebelilor... cel pu ţin, nu acum.
— Hari, dac ǎ asta te face s ǎ te sim ţi mai bine, afl ǎ cǎ fiul t ǎu a murit
încercând s ǎ apere cunoa şterea. Nu pentru Imperiu a luptat şi murit Raych,
ci pentru umanitatea îns ǎşi.
Seldon ridic ǎ privirea, cu ochii plini de lacrimi. Întreb ǎ cu o voce de-abia
auzit ǎ:
— Çi Manella, şi micu ţa Bellis? Cu ele ce s-a întâmplat? A ţi dat de
Arcadia VII?
— Cǎutarea n-a dat nici un rezultat, Hari. Arcadia VII a plecat de pe
Santanni, a şa cum ţi s-a spus. Dar se pare c ǎ a disp ǎrut. Poate a fost
deturnat ǎ de rebeli, sau poate a f ǎcut o întoarcere de urgen ţǎ... În momentul
ǎsta, nu ştim nimic.
Seldon d ǎdu din cap:
— Îţi mul ţumesc, Agis. De şi mi-ai adus ve şti tragice, cel pu ţin mi le-ai
adus. Era mai r ǎu dacǎ nu ştiam. E şti un adev ǎrat prieten.
— Acum prietene, spuse Împ ǎratul, te las... împreun ǎ cu amintirile tale.
Imaginea lui Agis disp ǎru. Hari încruci şǎ braţele pe birou, puse capul jos,
şi plânse.

30

Wanda Seldon î şi potrivi centura salopetei, strângând-o în jurul taliei.

Apucând o lop ǎţicǎ de mân ǎ, atacǎ unele buruieni care crescuser ǎ în mica
grǎdin ǎ de flori a Cl ǎdirii de Psihoistorie de la Streeling. În general, Wanda î şi
petrecea cea mai mare parte a timpului în biroul s ǎu, lucrând cu Primul
Radiant. Î şi gǎsea o consolare în statistica lui precis ǎ şi elegant ǎ; ecuaţiile
statornice erau cumva lini ştitoare, în acest Imperiu care înnebunise. Dar
atunci când gândurile la iubitul s ǎu tat ǎ, la mama, la sora sa deveneau prea
greu de suportat, când nici chiar munca de cercetare nu o puteau face s ǎ-şi
ia mintea de la oribilele pierderi pe care le suferise de curând, Wanda ie şea
invariabil aici, afar ǎ, sǎpând p ǎmântul, ca şi când ajutând câteva plante s ǎ
tr ǎiascǎ, îşi alina întrucâtva durerea.
De la moartea tat ǎlui s ǎu, acum o lun ǎ, şi de la dispari ţia Manellei şi a lui
Bellis, Wanda, care întotdeauna fusese sub ţiric ǎ, pierduse şi mai mult în
greutate. Iar Hari Seldon, care acum câteva luni ar fi fost îngrijorat de
pierderea poftei de mâncare a nepoatei sale, nici nu observa acest lucru,
cufundat în propria sa durere.
Hari şi Wanda Seldon suferiser ǎ o profund ǎ schimbare... ca şi cei câţiva
membri r ǎmaşi la Proiectul de Psihoistorie. Hari p ǎrea cǎ se dǎduse b ǎtut.
Acum î şi petrecea cea mai mare parte a timpului a şezat în fotoliu, la
solarium, privind domeniile Universit ǎţii, înc ǎlzit de becurile str ǎlucitoare de
deasupra. Din când în când, membri ai Proiectului îi spuneau Wandei c ǎ
garda lui de corp, un om pe nume Stettin Palver, încerca s ǎ-l conving ǎ sǎ
facǎ o plimbare afar ǎ, sub cupol ǎ, sau sǎ poarte o discu ţie despre viitor.
Wanda se retrase şi mai adânc în studiul fascinantelor ecua ţii ale
Primului Radiant, pentru a c ǎrui form ǎ final ǎ bunicul s ǎu muncise din greu
atât de mult timp; şi avea dreptate: Enciclopedi ştii trebuie s ǎ se stabileasc ǎ
pe Terminus; ei vor fi Funda ţia.
Iar Secţiunea 33A2D17, ei bine, în ea se putea vedea ceea ce Seldon
numise A Doua, sau Secreta Funda ţie. Dar cum? F ǎrǎ interesul activ al lui
Seldon, Wanda nu ştia cum s ǎ mearg ǎ mai departe, Iar durerea provocat ǎ de
pierderea familiei era atât de adânc ǎ încât parc ǎ nu avea puterea s ǎ încerce
de una singur ǎ.
Membrii Proiectului, cele aproximativ cincizeci de suflete care munceau
din greu, î şi continuar ǎ munca în m ǎsura posibilit ǎţilor. Majoritatea erau
Enciclopedi şti, cercetând materialele de referin ţǎ necesare pentru a le copia şi
cataloga în vederea eventualei mut ǎri pe Terminus... atunci când şi dacǎ vor
obţine acces deplin la Biblioteca Galactic ǎ. În acest moment, nu lucrau decât
din devotament. Profesorul Seldon î şi pierduse biroul particular la Bibliotec ǎ,
astfel încât şansele ca al ţi membri ai Proiectului s ǎ primeasc ǎ o aprobare
special ǎ erau foarte reduse.
Restul membrilor Proiectului erau anali şti istorici şi matematicieni.
Istoricii interpretau ac ţiunile şi evenimentele trecute şi prezente ale omenirii,
transmi ţând rezultatele matematicienilor care, la rândul lor, puneau diferitele
piese în marea Ecua ţie Psihoistoric ǎ. Era o munc ǎ migǎloasǎ şi istovitoare.
Mul ţi plecaser ǎ, pentru c ǎ recompensele erau mici... psihoistoricii erau
ţinta multor glume şi r ǎut ǎţi pe Trantor, iar fondurile limitate îl obligaser ǎ pe
Seldon sǎ micşoreze drastic pl ǎţile. Dar prezen ţa permanent ǎ şi reconfortant ǎ
a lui Hari Seldon reu şise — pân ǎ acum — sǎ depǎşeascǎ dificult ǎţile cu care
se confrunta Proiectul. Într-adev ǎr, cei care r ǎmǎseser ǎ fǎcuser ǎ asta din
respect şi devotament pentru Profesorul Seldon.
Acum, gândi Wanda Seldon cu am ǎrǎciune, ce motiv ar mai avea ca s ǎ mai r
ǎmân ǎ? O adiere u şoar ǎ îi arunc ǎ o şuvi ţǎ din p ǎrul blond peste ochi; o
împinse înapoi, absent ǎ, şi continu ǎ cu sǎpatul.
— Domni şoar ǎ Seldon, îmi pute ţi acorda un moment din timpul
dumneavoastr ǎ?
Wanda se întoarse şi ridic ǎ privirea. Un tân ǎr — ea aprecie c ǎ se apropia
de treizeci de ani — st ǎtea pe aleea pietruit ǎ, lângǎ ea. Îl sim ţi imediat:
puternic şi deosebit de inteligent. Bunicul ei f ǎcuse o alegere în ţeleapt ǎ. Se
ridic ǎ pentru a-i vorbi.
— V-am recunoscut. Sunte ţi garda de corp a bunicului meu. Stettin
Palver, nu-i a şa?
— Da, aveţi dreptate, domni şoar ǎ Seldon, spuse Palver îmbujorându-se
uşor ca şi cum era încântat c ǎ o fatǎ atât de frumoas ǎ îl remarcase.
Domni şoar ǎ Seldon, a ş dori s ǎ vorbim despre bunicul dumneavoastr ǎ. Sunt
foarte îngrijorat din cauza lui. Trebuie sa facem ceva.
— Ce sǎ facem, domnule Palver? Eu nu ştiu ce s ǎ fac. De când tat ǎl meu...
Înghi ţi greu, ca şi cum îi era dificil s ǎ vorbeasc ǎ:
— ... a murit, iar mama şi sora mea au disp ǎrut, nu pot face decât s ǎ-l
dau jos din pat diminea ţa. Ca sǎ-ţi spun adev ǎrul, şi eu sunt foarte afectat ǎ. În
ţelegi, nu?
Îl privi în ochi şi îşi dǎdu seama c ǎ o înţelegea.
— Domni şoar ǎ Seldon, spuse încet Palver, îmi pare teribil de r ǎu pentru
pierderile suferite. Dar dumneavoastr ǎ şi cu Profesorul Seldon sunte ţi în via
Uǎ şi trebuie s ǎ continua ţi munca la psihoistorie. Profesorul pare c ǎ s-a
dat b ǎtut. Speram c ǎ poate dumneavoastr ǎ... noi... am putea face ceva
pentru a-i reda speran ţa. Çtiţi, un motiv pentru a merge mai departe.
Ah, domnule Palver, gândi Wanda, poate c ǎ bunicul are dreptate. M ǎ
întreb dac ǎ exist ǎ într-adev ǎr vreun motiv pentru care s ǎ continu ǎm.
Însǎ spuse:
— Îmi pare r ǎu, domnule Palver, dar nu-mi trece nimic prin cap.
Ar ǎtǎ spre p ǎmânt cu lop ǎţica:
— Iar acum, dup ǎ cum vede ţi, trebuie s ǎ mǎ întorc la buruienile astea
enervante.
— Nu cred c ǎ bunicul dumneavoastr ǎ are dreptate. Cred c ǎ exist ǎ un
motiv care s ǎ ne facǎ sǎ mergem mai departe. Trebuie doar s ǎ-l descoperim.
Cuvintele o lovir ǎ în plin. De unde ştia el ce gândise? Doar dac ǎ nu
cumva...
— Puteţi manevra min ţile, nu-i a şa? întreb ǎ ea ţinându- şi r ǎsuflarea de
parcǎ i-ar fi fost fric ǎ sǎ aud ǎ rǎspunsul lui Palver.
— Da, pot, r ǎspunse tân ǎrul. Cred c ǎ dintotdeauna am putut. Nu îmi
amintesc s ǎ fi existat o vreme când nu am putut. Jum ǎtate din timp nici
mǎcar nu sunt con ştient de puterea mea... Îns ǎ aflu ce gândesc oamenii...
sau ce au gândit. Uneori primesc str ǎfulger ǎri care provin de la o alt ǎ
persoan ǎ. Însǎ întotdeauna se afl ǎ în mul ţime şi nu-mi pot da seama cine
este. Dar ştiu c ǎ mai sunt oameni ca mine... ca noi... în jurul nostru.
Wanda îl prinse emo ţionat ǎ de mân ǎ. Unealta ei de gr ǎdin ǎrit z ǎcea
neluat ǎ în seam ǎ.
— Vǎ daţi seama ce înseamn ǎ asta? Pentru bunicul, pentru psihoistorie?
Unul ca noi, de unul singur, nu poate face prea mult, dar amândoi,
împreun ǎ...
Wanda porni spre Cl ǎdirea Psihoistoriei, l ǎsându-l pe Palver locului, pe
aleea pietruit ǎ. Aproape de intrare se opri şi se întoarse. Haide, domnule
Palver, trebuie s ǎ-i spunem bunicului, spuse ea f ǎrǎ sǎ deschid ǎ gura. Da,
cred cǎ asta trebuie s ǎ f acem, rǎspunse Palver îndreptându-se spre ea.

31

— Vrei s ǎ-mi spui c ǎ am cǎutat în întreg Trantor-ul o persoan ǎ care sǎ

aib ǎ puterile tale, şi cǎ aceast ǎ persoan ǎ a fost în toate aceste luni aici lâng ǎ
noi, şi n-am ştiut?
Lui Hari Seldon nu-i venea s ǎ creadǎ. Moţǎia în solarium, când Wanda şi
Palver îl scuturaser ǎ pentru a-l trezi şi a-i împ ǎrt ǎşi nemaipomenita veste.
— Da, bunicule. Gânde şte-te. Nu am mai avut niciodat ǎ pân ǎ acum ocazia sǎ-
l întâlnesc pe Stettin. Erai cu el în special atunci când nu te ocupai de
Proiect, iar eu mi-am petrecut majoritatea timpului închis ǎ în biroul meu,
lucrând cu Primul Radiant. Când sǎ ne fi întâlnit? De fapt, cu singura ocazie
în care ne-am întâlnit, rezultatele au fost semnificative.
— Când a fost asta? întreb ǎ Seldon scotocindu- şi prin memorie.
— Ultima ta audiere... în fa ţa judec ǎtoarei Lih, r ǎspunse imediat Wanda.
Adu- ţi aminte de martorul ocular care a jurat c ǎ tu şi cu Palver i-a ţi atacat pe
cei trei golani. Adu- ţi aminte c ǎ s-a pierdut şi a spus adev ǎrul... de şi nici el
nu ştia de ce. Dar Stettin şi cu mine ne uniser ǎm for ţele. Amândoi îl for ţam
pe Rial Nevas s ǎ fie sincer. În prima sa declara ţie, fusese foarte ferm; m ǎ în-
doiesc cǎ vreunul dintre noi ar fi reu şit sǎ-l for ţeze de unul singur. Dar
împreun ǎ...
Arunc ǎ o privire rapid ǎ spre Palver:
— ... puterea noastr ǎ este uimitoare!
Hari Seldon cuget ǎ la toate acestea, dup ǎ care dǎdu sǎ vorbeascǎ. Dar
Wanda continu ǎ:
— De fapt, avem de gând s ǎ petrecem toat ǎ dup ǎ amiaza testându-ne
capacit ǎţile mentale, separat şi împreun ǎ. Din ceea ce am descoperit pân ǎ
acum, se pare c ǎ for ţa lui Stettin este pu ţin mai slab ǎ decât a mea... probabil
cinci pe scara de notare. Dar cinci-ul s ǎu, combinat cu şapte-ul meu, dau
adunate doisprezece! Gânde şte-te, bunicule. Fantastic!
— Nu vǎ daţi seama, Profesore? interveni şi Palver. Wanda şi cu mine
suntem schimbarea pe care o c ǎutaţi. Vǎ putem ajuta pentru a convinge
lumea c ǎ psihoistoria este valabil ǎ, putem descoperi al ţii ca noi, putem ajuta
la repunerea psihoistoriei pe drumul s ǎu firesc.
Hari Seldon îi privi pe cei doi tineri din fa ţa sa. Feţele lor str ǎluceau de
tinere ţe, vigoare şi entuziasm. Î şi dǎdu seama c ǎ asta fǎcea bine inimii lui
obosite. Poate c ǎ, la urma urmei, nu era totul pierdut. Nu crezuse c ǎ va
supravie ţui ultimei tragedii, moartea fiului s ǎu şi dispari ţia norei şi nepoatei,
dar acum putea vedea c ǎ Raych supravie ţuise prin Wanda. Iar în Wanda şi în
Stettin, ştia asta, tr ǎia viitorul Funda ţiei.
— Da, da, fu de acord Seldon dând puternic din cap. Haide ţi, ajuta ţi-m ǎ.
Trebuie s ǎ mǎ întorc la birou pentru a pl ǎnui urm ǎtorul nostru pas.

32

— Profesore Seldon, intra ţi, spuse Bibliotecarul Çef Tryma Acarnio cu o

voce de gheaţǎ.
Hari Seldon, înso ţit de Wanda şi Palver, intr ǎ în biroul impun ǎtor al
Bibliotecarului Çef.
— Mul ţumesc, domnule Bibliotecar Çef, spuse Seldon a şezându-se într-un
scaun şi privindu-l pe Acarnio de celalat ǎ parte a biroului. S ǎ vǎ prezint pe
nepoata mea Wanda şi pe prietenul meu Stettin Palver. Wanda este o membr ǎ
deosebit de valoroas ǎ a Proiectului de Psihoistorie, specializat ǎ în domeniul
matematicilor. Iar Stettin, ei bine, Stettin este pe cale s ǎ devin ǎ un expert în
psihoistoria general ǎ... atunci când nu m ǎ protejeaz ǎ de pericole fizice.
Seldon râse bine dispus.
— Da, bine, totul este bine şi frumos, Profesore, spuse Acarnio iritat de
buna dispozi ţie a lui Seldon.
Se aşteptase ca profesorul s ǎ intre umil, cer şind înc ǎ o şansa de a avea
acces la privilegiile speciale ale Bibliotecii.
 — Dar nu în ţeleg care este motivul pentru care dori ţi sǎ discut ǎm,
continu ǎ el. Vǎ daţi seama cǎ poziţia noastr ǎ este ferm ǎ: Nu putem permite
ca Biblioteca s ǎ se asocieze cu o persoan ǎ atât de nepopular ǎ. Suntem, la
urma urmelor, o Bibliotec ǎ public ǎ şi trebuie s ǎ ne preocup ǎm de
sentimentele publicului.
Acarnio se l ǎsǎ pe spate... poate c ǎ acum va începe sǎ se milogeasc ǎ.
— Îmi dau seama c ǎ nu am fost în stare s ǎ determin schimbarea hot ǎrârii
dumneavoastr ǎ. Totu şi, m-am gândit c ǎ dacǎ aţi asculta doi membri tineri ai
Proiectului — psihoistoricii de mâine — poate ca ve ţi sesiza mai bine rolul vital
pe care Proiectul — şi Enciclopedia, în special — îl va juca în viitorul nostru.
Vǎ rog sǎ-i asculta ţi pe Wanda şi pe Stettin.
Acarnio arunc ǎ o privire rece spre cei doi tineri care îl flancau pe Seldon:
— Foarte bine, spuse el privind ostentativ banda orar ǎ de pe perete. Cinci
minute, nu mai mult. Am de condus o Bibliotec ǎ.
— Domnule Bibliotecar Çef, începu Wanda, dup ǎ cum v-a explicat bunicul
meu, psihoistoria este o modalitate extrem de valoroas ǎ pentru p ǎstrarea
civiliza ţiei noastre. Da, pǎstrarea, repet ǎ ea dup ǎ ce vǎzu ochii lui Acarnio
mǎrindu-se la auzul cuvântului. S-a pus un accent exagerat pe distrugerea
Imperiului, în acest mod, valoarea psihoistoriei a fost trecut ǎ cu vederea.
Deoarece cu ajutorul psihoistoriei, a şa cum putem prevedea inevitabilul
declin al civiliza ţiei noastre, putem descoperi modalit ǎţi pentru p ǎstrarea ei.
În acest scop s-a pus problema cre ǎrii Enciclopediei Galactice. Çi iat ǎ de ce
avem nevoie de ajutorul dumneavoastr ǎ şi al importantei Biblioteci.
Acarnio nu reu şi sǎ-şi înfrâneze zâmbetul. Tân ǎra aceasta avea un farmec
incontestabil. Era atât de sincer ǎ, vorbea atât de bine. O privi cum st ǎtea în
faţa lui, cu p ǎrul blond piept ǎnat la spate într-un stil mai degrab ǎ auster şi
pedagogic, care nu-i putea ascunde tr ǎsǎturile atr ǎgǎtoare ci dimpotriv ǎ, le
scotea în eviden ţǎ. Ceea ce spunea ea începea s ǎ aibǎ mai mult sens. Poate
cǎ Wanda Seldon avea dreptate... poate c ǎ privise problema dintr-un unghi
greşit. Dac ǎ s-ar pune problema pǎstr ǎrii, şi nu cea a distrugerii...
— Domnule Bibliotecar Çef, începu Stettin Palver, aceast ǎ mǎreaţǎ
Bibliotec ǎ a rezistat timp de milenii. Ea, poate mai mult chiar decât Palatul
Imperial, reprezint ǎ imensa putere a Imperiului. Deoarece Palatul
adǎposteşte doar conduc ǎtorul Imperiului, îns ǎ Biblioteca este deopotriv ǎ
cǎminul cunoa şterii, culturii şi istoriei Imperiale. Valoarea sa este
incalculabil ǎ. Nu ar fi rezonabil s ǎ pregǎtim un omagiu adus acestui uria ş
rezervor de informa ţii? Enciclopedia Galactica va fi chiar un astfel de oma-
giu... un sumar al întregii cunoa şteri con ţinute între aceste ziduri. Gândi ţi-vǎ!
Dintr-o dat ǎ, totul fu foarte clar în mintea lui Acarnio. Cum permisese
Consiliului ( şi în special acelui moroc ǎnos Gennaro Mummery) s ǎ anuleze
privilegiile lui Seldon? Las Zenow, o persoan ǎ a cǎrui judecat ǎ era foarte
stimat ǎ, susţinuse din tot sufletul Enciclopedia Iui Seldon.
Îi privi din nou pe cei trei din fa ţa sa, care îi a şteptau decizia. Consiliul cu
greu ar putea avea ceva împotriva membrilor Proiectului — dacǎ tinerii care se
aflau acum în biroul s ǎu erau reprezentativi pentru genul de persoane cu
care lucra Seldon.
Acarnio se ridic ǎ şi se plimb ǎ în lungul camerei, cu fruntea plin ǎ de
riduri, ca şi cum î şi organiza gândurile. Ridic ǎ o micǎ sfer ǎ dintr-un cristal de
culoarea laptelui şi o cânt ǎri în palm ǎ.
— Trantor, începu el gânditor, vârful de lance al Imperiului, centrul
Galaxiei. De-a dreptul uimitor, dac ǎ stai sǎ te gânde şti... Probabil ne-am
pripit judecându-l pe Profesorul Seldon. Acum, dup ǎ ce Proiectul
dumneavoastr ǎ, aceast ǎ Enciclopedia Galactica, mi-a fost prezentat într-o astfel
de lumin ǎ...
 Fǎcu un gest scurt cu capul în direc ţia Wandei şi a lui Palver:
— ... Îmi dau seama cât de important ǎ este munca dumneavoastr ǎ aici. Çi,
desigur, am s ǎ permit accesul câtorva dintre colegii dumneavoastr ǎ.
Seldon zâmbi recunosc ǎtor şi o strânse pe Wanda de mân ǎ.
— Çi nu recomand acest lucru doar pentru gloria Imperiului, continu ǎ
Acar nio aparent înfierbântat de idee ( şi de auzul propriei sale voci). Sunte ţi
faimos, Profesore Seldon. Fie c ǎ sunte ţi considerat şarlatan sau geniu, se
pare cǎ toatǎ lumea are o p ǎrere despre dumneavoastr ǎ. Dacǎ un
academician de talia dumneavoastr ǎ se aliazǎ cu Biblioteca Galactic ǎ, asta
nu poate duce decât la cre şterea prestigiului nostru ca bastion al
preocup ǎrilor intelectuale la cel mai înalt nivel. Deci, prezen ţa dumneavoastr ǎ
poate fi folosit ǎ pentru a cre şte mult râvnitele fonduri menite s ǎ aduc ǎ la zi
colecţiile noastre, s ǎ determine cre şterea numeric ǎ a personalului şi, desigur,
ţinerea deschis ǎ a u şilor noastre pentru public... Perspectiva Enciclopediei
Galactice — ce proiect monumental! Imagina ţi-vǎ reacţia când publicul va afla
cǎ Biblioteca Galactic ǎ este implicat ǎ într-un astfel de proiect menit s ǎ scoat ǎ
în eviden ţǎ splendoarea civiliza ţiei — istoria noastr ǎ glorioas ǎ, realiz ǎrile
noastre de marca, culturile noastre m ǎreţe. Çi dacǎ te gânde şti cǎ eu,
Bibliotecarul Çef Tryma Acarnio, sunt responsabil de ini ţierea acestui mare
Proiect...
Privi cu intensitate sfera de cristal, pierdut în vise.
— Da, Profesore Seldon, reveni el cu picioarele pe p ǎmânt. Dumneavoastr ǎ
şi colegilor vi se va permite accesul şi vi se vor garanta privilegiile celor din
Bibliotec ǎ... împreun ǎ cu un num ǎr de birouri în care s ǎ lucra ţi.
Puse sfera de cristal înapoi pe mas ǎ şi se întoarse la birou.
— Desigur, s-ar putea s ǎ fie nevoie de ceva timp pentru a convinge
Consiliul... dar am încredere c ǎ mǎ pot descurca. L ǎsaţi cǎ mǎ ocup eu.
Seldon, Wanda şi Palver se privir ǎ triumf ǎtori. Zâmbete discrete le jucau
la colţurile gurilor. Tryma Acarnio le f ǎcu semn c ǎ pot pleca şi ei se
conformar ǎ, lǎsându-l pe Bibliotecarul Çef în fotoliu, visând la gloria şi la
onoarea pe care le va câ ştiga Biblioteca sub conducerea sa.
— Uimitor, spuse Seldon dup ǎ ce se instalar ǎ comod în automobilul lor.
Dacǎ l-aţi fi vǎzut la ultima întâlnire... Spunea c ǎ "amenin ţ structura de baz ǎ
a Imperiului nostru", sau cam a şa ceva. Iar ast ǎzi, dup ǎ câteva minute în
compania voastr ǎ...
— N-a fost foarte greu, bunicule, spuse Wanda.
Apǎsǎ un contact, introducând automobilul în trafic. Se d ǎdu în spate,
dup ǎ ce pilotul automat prelua sarcinile; Wanda îi d ǎduse coordonatele
destina ţiei de la panoul de comand ǎ.
— Este un om foarte egocentric. Nu a trebuit decât s ǎ pedal ǎm pe
aspectele pozitive ale Enciclopediei, iar ego-ul lui a preluat totul din mers.
— Era câ ştigat pentru cauza noastr ǎ încǎ din momentul în care Wanda şi
cu mine am intrat în ǎuntru, spuse Palver. Concentrându-ne amândoi asupra
lui, a fost o nimica toat ǎ.
Palver se aplec ǎ înainte şi o strânse afectuos pe Wanda de um ǎr. Ea îi
zâmbi, se îndrept ǎ şi îl b ǎtu pe mân ǎ.
— Trebuie s ǎ îi alertez pe Enciclopedi şti cât mai curând posibil, spuse
Seldon. De şi nu au mai r ǎmas decât treizeci şi doi, sunt lucr ǎtori buni şi
devotaţi. Îi voi instala la Bibliotec ǎ, dup ǎ care m ǎ voi ocupa de urm ǎtorul
obstacol: creditele. Probabil c ǎ alian ţa cu Biblioteca este exact ceea ce îmi
trebuie pentru a convinge oamenii s ǎ ne finan ţeze. Ia sǎ vedem... Îl voi suna
din nou pe Terep Bindris şi vǎ voi lua cu mine. Era destul de amabil, cel
pu ţin la prima întâlnire. Cum ne va putea rezista acum?
Automobilul se opri la marginea Cl ǎdirii Psihoistoriei de la Streeling.
Portierele laterale se deschiser ǎ alunecând, dar Seldon nu se gr ǎbi sǎ
coboare. Se întoarse pentru a o privi pe Wanda.
— Wanda, ai v ǎzut ce a ţi fost în stare s ǎ faceţi cu Acarnio; sunt sigur c ǎ
împreun ǎ aţi putea stoarce ni şte credite de la câ ţiva sponsori. Çtiu c ǎ nu îţi
place s ǎ pǎrǎseşti mult iubitul Prim Radiant, dar aceste vizite v ǎ vor da o
şansǎ sǎ practica ţi, sa vǎ şlefui ţi talentele, s ǎ vǎ daţi seama de ce sunte ţi în
stare.
— În regul ǎ, bunicule, de şi sunt sigur ǎ cǎ acum, dup ǎ ce ai sprijinul
Bibliotecii, rezisten ţa la preten ţiile tale a mai sc ǎzut.
— Mai exist ǎ un motiv pentru care cred c ǎ voi doi ar fi bine s ǎ ieşiţi
împreun ǎ... Stettin, ai spus c ǎ în anumite ocazii ai "sim ţit" o alt ǎ minte ca a
ta, dar nu ai fost capabil s ǎ o identifici.
— Da, r ǎspunse Palver. Am sesizat ni şte fulger ǎri, dar de fiecare dat ǎ
eram în mul ţime. Çi, în cei dou ǎzeci şi patru de ani ai mei, nu-mi aduc
aminte decât de vreo patru sau cinci fulger ǎri.
— Dar Stettin, spuse Seldon cu o voce joas ǎ şi încordat ǎ, fiecare fulger
era, poten ţial, mintea unei alte persoane ca tine şi ca Wanda... un alt
mentalist. Wanda nu a sim ţit niciodat ǎ aceste fulger ǎri pentru c ǎ, sincer s ǎ
fiu, a fost toat ǎ viaţa ţinut ǎ la adǎpost. În cele câteva ocazii în care s-a aflat
în mul ţime probabil c ǎ nu avea vreun mentalist prin apropiere. Iat ǎ un motiv
— probabil cel mai important — pentru ca voi doi s ǎ ieşiţi afar ǎ... cu sau f ǎrǎ
mine. Trebuie s ǎ descoperim al ţi mentali şti. Voi amândoi sunte ţi destul de
puternici pentru a manevra o persoan ǎ. Dacǎ aţi fi mai mul ţi şi v-aţi uni
eforturile, a ţi avea puterea de a mi şca Imperiul!
Cu aceasta, Hari Seldon întinse picioarele afar ǎ şi se ridic ǎ ieşind din
maşin ǎ. Wanda şi Palver îl priveau şchiop ǎtând, îndreptându-se spre
Clǎdirea de Psihoistorie, pe alee. Î şi dǎdeau doar foarte vag seama de imensa
responsabilitate pe care Seldon le-o pusese pe umeri.

33

Era pe la mijlocul amiezii şi soarele Trantor-ului lucea pe stratul metalic

care acoperea marea planet ǎ. Hari Seldon st ǎtea pe platforma observatorului
de la Universitatea Streeling, şi- şi pusese mâna strea şin ǎ la ochi, încercând
sǎ-i protejeze de str ǎlucirea puternic ǎ. Trecuser ǎ ani de când nu mai ie şise
de sub cupol ǎ, cu excep ţia vizitelor la Palat, dar acelea nu se puneau la
socoteal ǎ; pe domeniile Imperiale te sim ţeai foarte închis.
Seldon nu î şi mai lua garda de corp cu el. În primul rând, Palver î şi
petrecea majoritatea timpului cu Wanda fie lucrând la Primul Radiant,
absorbi ţi în cercetarea mental ǎ, fie cǎutând al ţii ca ei. Dar dac ǎ ar fi dorit,
Seldon ar fi putut g ǎsi un alt tân ǎr — student la Universitate sau membru al
Proiectului — pe post de gard ǎ de corp.
Totu şi, ştia cǎ acum nu mai avea nevoie de a şa ceva. De la mult
mediatizata audiere şi de la restabilirea leg ǎturilor cu Biblioteca Galactic ǎ,
Comisia pentru Siguran ţa Public ǎ se interesa îndeaproape de el. Çtia cǎ era
urm ǎrit; reu şise sǎ-şi surprind ǎ "umbra" de câteva ori în ultimele luni. De
asemenea, nu avea nici o îndoial ǎ cǎ locuin ţa şi biroul îi fuseser ǎ împǎnate
cu dispozitive de ascultare, îns ǎ el punea în ac ţiune un dispozitiv de bruiere
atunci când trebuia s ǎ poarte o discu ţie important ǎ.
Nu ştia prea bine ce anume gândea Comisia despre el... probabil c ǎ nici ei
nu ştiau deocamdat ǎ ce sǎ cread ǎ. Indiferent c ǎ-l credeau şarlatan sau
profet, erau preocupa ţi sǎ ştie tot timpul unde se afl ǎ... iar asta însemna c ǎ,
pân ǎ când Comisia nu- şi schimba atitudinea, nu trebuia s ǎ-şi mai fac ǎ
probleme.
O adiere u şoar ǎ îi agit ǎ mantaua pe care şi-o înf ǎşurase peste salopet ǎ, şi
îi ciufuli cele câteva fire de p ǎr alb r ǎmase pe cre ştet. Se aplec ǎ peste
balustrad ǎ, privind în jos la p ǎtura neted ǎ de oţel. Sub acea p ǎtur ǎ bâzâia
maşin ǎria unei lumi imense şi complicate. Dac ǎ cupola ar fi fost
transparent ǎ, s-ar fi v ǎzut automobile gr ǎbindu-se pe şosele, gravitaxiuri
intrând într-o complicat ǎ reţea de tunele interconectate, hipernave spa ţiale
încǎrcând şi descǎrcând grânele, chimicalele şi produsele de pre ţ pentru şi
dinspre fiecare lume a Imperiului.
Sub parura str ǎlucitoare de metal, patruzeci de miliarde de persoane î şi
duceau via ţa, cu durerile, bucuriile şi dramele vie ţii umane. Era o imagine pe
care o îndr ǎgea — aceast ǎ panoram ǎ a realiz ǎrilor umane — şi i se sfâşia
inima ştiind c ǎ peste câteva secole tot ceea ce se întindea acum sub privirile
lui se va pr ǎbu şi în ruine. Marea cupol ǎ va fi spintecat ǎ şi distrus ǎ,
deformat ǎ, pentru a dezv ǎlui imaginea dezolant ǎ a ceea ce odat ǎ era sediul
unei civiliza ţii înfloritoare. Scutur ǎ capul cu triste ţe, deoarece ştia cǎ nu mai
putea face nimic pentru a împiedica aceast ǎ tragedie. Dar, de şi putea
prevedea cupola ruinat ǎ, ştia de asemenea c ǎ pǎmântul pustiit de ultimele
bǎtǎlii ale Imperiului va reînvia, iar Trantor se va reintegra ca membru vital
în noul Imperiu. Planul avea grij ǎ de acest lucru.
Se aşezǎ pe una dintre b ǎnci. Piciorul îi palpita dureros; aceast ǎ plimbare
îl solicitase prea mult. Dar vroia s ǎ mai arunce înc ǎ o privire Trantor-ului, s ǎ
simt ǎ aerul proasp ǎt în jurul lui, şi sǎ vadǎ imensul cer de deasupra.
Se gândi cu nostalgie la Wanda. Acum, rareori î şi mai vedea nepoata şi
mereu era de fa ţǎ Stettin Palver. În cele trei luni de când se întâlniser ǎ,
Wanda şi Stettin p ǎruser ǎ de nedesp ǎrţit. Wanda îl asigurase c ǎ acest lucru
era necesar pentru Proiect, dar Seldon b ǎnuia c ǎ erau implicate şi alte
sentimente, nu doar devotamentul pentru munc ǎ.
Îşi aminti de primele zile pe care le petrecuse împreun ǎ cu Dors, de
discu ţiile pe care le purtau. Acela şi lucru se putea vedea şi în felul în care cei
doi tineri se priveau unul pe altul, cu o intensitate n ǎscut ǎ nu doar dintr-o
stimulare intelectual ǎ, ci şi dintr-o motiva ţie sentimental ǎ.
Mai mult, prin chiar natura lor, Wanda şi Palver p ǎreau sa se simt ǎ mai
bine împreun ǎ decât cu al ţi oameni, De fapt, Seldon descoperi c ǎ atunci când
nimeni altcineva nu era prin preajm ǎ, Wanda şi Palver nici m ǎcar nu
vorbeau unul cu altul; capacit ǎţile lor mentale erau suficient de bine
dezvoltate încât s ǎ nu mai aib ǎ nevoie de cuvinte pentru a comunica.
Ceilal ţi membri ai Proiectului nu ştiau de capacit ǎţile deosebite ale
Wandei şi ale lui Palver. Seldon apreciase c ǎ era bine s ǎ ţin ǎ secret ǎ munca
mentali ştilor, cel pu ţin pân ǎ când rolul lor în cadrul Planului avea s ǎ fie
definitiv hot ǎrât. De fapt, Planul în sine era complet definit... dar numai în
mintea sa. Mai avea nevoie de câteva piese care s ǎ intre la locul potrivit, apoi
îi va putea pune la curent pe cei doi... poate şi pe al ţii, dac ǎ era necesar.
Se r idic ǎ încet, cu greu. Trebuia s ǎ se întoarc ǎ înapoi la Streeling, peste o
orǎ avea întâlnire cu Wanda şi Palver. Îi l ǎsaser ǎ vorbǎ cǎ aveau sǎ-i fac ǎ o
mare surpriz ǎ. Încǎ o piesǎ pentru marele joc, spera Seldon. Privi pentru
ultima oar ǎ Trantor-ul de deasupra şi, înainte de a se întoarce la ascensorul
gravitic, zâmbi şi spuse încet: "Funda ţia".

34

Hari Seldon intr ǎ în biroul s ǎu pentru a descoperi c ǎ de fapt Wanda şi

Palver sosiser ǎ deja şi st ǎteau la masa de conferin ţe, în cap ǎtul îndep ǎrtat al
camerei. A şa cum se întâmpla de obicei când erau numai ei doi, camera era
complet cufundat ǎ în t ǎcere.
Apoi se opri dintr-o dat ǎ, observând c ǎ împreun ǎ cu ei se afla înc ǎ un
individ. Ce ciudat... din polite ţe, Wanda şi Palver vorbeau normal atunci când
se aflau în compania altor oameni. Dar nici unul dintre cei trei nu vorbea
acum.
Seldon îl studie pe noul venit... un tip cu înf ǎţişare ciudat ǎ, de
aproximativ treizeci şi cinci de ani, cu o privire mioap ǎ, datorat ǎ probabil
unor studii prea îndelungate. Dac ǎ n-ar fi fost un anumit aspect al f ǎlcilor,
Seldon l-ar fi considerat poate un om slab de fire, dar evident c ǎ ar fi f ǎcut o
greşealǎ. Pe figura omului se puteau citi atât for ţǎ cât şi bun ǎtate. O
fizionomie care inspir ǎ încredere, aprecie Seldon.
— Bunicule, spuse Wanda ridicându-se cu gra ţie din scaun.
Seldon sim ţi cum îl doare inima privindu- şi nepoata. Se schimbase atât
de mult în ultimele luni, de la pierderea familiei. În trecut, zâmbea şi râdea
tot timpul; în ultima vreme, privirea ei senin ǎ era rareori luminat ǎ de un
zâmbet. Dar — acum ca întotdeauna — era minunat ǎ şi acea frumuse ţe nu
era dep ǎşit ǎ decât de intelectul ei extraordinar.
— Wanda, Palver, spuse Seldon.
Apoi, întorcându-se spre str ǎin:
— Bun ǎ. Mǎ numesc Hari Seldon.
— Sunt deosebit de onorat s ǎ fac cuno ştin ţǎ cu dumneavoastr ǎ, Profesore,
rǎspunse b ǎrbatul. M ǎ numesc Bor Alurin.
Alurin îi strânse mâna.
— Bor este psiholog, Hari, spuse Palver, şi un mare admirator al muncii
tale.
— Çi, mult mai important, bunicule, spuse Wanda, Bor este unul de-al
nostru.
— Unul de-al vostru?
Privi întreb ǎtor de la unul la altul:
— Vreţi sǎ spuneţi...?
Ochii lui Seldon scânteiau.
— Da, bunicule. Ieri, Stettin şi cu mine mergeam prin Sectorul Ery; ne
învârteam, a şa cum ne-ai sugerat tu, c ǎutând al ţii ca noi. Çi dintr-o dat ǎ —
vuam! — iat ǎ-l!
— I-am recunoscut pe loc structura gândurilor şi am început s ǎ cǎut ǎm
primprejur încercând s ǎ stabilim o leg ǎtur ǎ, spuse Palver preluând povestea.
Ne aflam într-o zon ǎ comercial ǎ, aproape de cosmoport, a şa cǎ aleile erau
înţesate de cump ǎrǎri, turi şti şi comercian ţi din Provincie. P ǎrea cǎ nu avem
nici o şansǎ, dar Wanda s-a oprit pur şi simplu şi a trimis un semnal: vino
aici. Din mul ţime a ap ǎrut Bor. A venit pân ǎ la noi şi a emis un Da?
— Uimitor, spuse Seldon zâmbind spre nepoata sa. Çi, Doctore — Doctor,
nu? — Alurin, ce impresie v ǎ fac toate acestea?
— Ei bine, începu gânditor psihologul, sunt mul ţumit. Întotdeauna m-am
sim ţit diferit, iar acum ştiu pentru ce. Çi dacǎ vǎ pot fi de vreun ajutor, atunci...
Coborî privirea în jos, ca şi cum sim ţise cǎ fusese prea îndr ǎzneţ:
— Wanda şi cu Stettin mi-au spus c ǎ aş putea ajuta în vreun şi la
Proiectul dumneavoastr ǎ de Psihoistorie. Profesore, nimic nu mi-ar face mai
mare pl ǎcere.
— Da, da. Este foarte adev ǎrat, Dr. Alurin. De fapt, cred c ǎ ai putea avea o
important ǎ contribu ţie la acest Proiect — dacǎ mi te al ǎturi. Desigur, va
trebui s ǎ renun ţi la tot ce faci acum, chiar dac ǎ predai sau e şti practicant.
Crezi cǎ poţi?
 — Sigur c ǎ da, Profesore, sigur. Poate c ǎ aş avea nevoie de pu ţin ajutor ca s-
o conving pe nevast ǎ-mea...
Chicoti u şor, privind timid spre ei:
— Dar se pare c ǎ în direc ţia asta mǎ pot descurca.
— Deci a r ǎmas stabilit spuse vioi Seldon. Te vei al ǎtura Proiectului de
Psihoistorie. Î ţi promit, Dr. Alurin, ai luat o decizie pe care nu o vei regreta.

— Wanda, Stettin, spuse Seldon dup ǎ plecarea lui Alurin. acesta este un
eveniment foarte promi ţǎtor. Cât de repede crede ţi cǎ pute ţi descoperi al ţi
mentali şti?
— Bunicule, ne-a trebuit aproape o lun ǎ pentru a-l descoperi pe Bor... nu
putem spune cu ce frecven ţǎ am putea descoperi al ţii. Ca s ǎ-ţi spun adevǎrul,
aceste "ie şiri" ne sustrag de la munca noastr ǎ cu Primul Radiant şi
ne deranjeaz ǎ. Acum c ǎ-l am pe Stettin cu care s ǎ "vorbesc", comunicarea
verbal ǎ este uneori prea aspr ǎ, prea tare.
Zâmbetul lui Seldon se topi. Se temea de asta. Pe m ǎsur ǎ ce Wanda şi
Palver îşi perfec ţionaser ǎ capacit ǎţile mentale, toleran ţa lor pentru via ţa
"obişnuit ǎ" se diminuase.
— Wanda, Stettin, cred c ǎ a venit timpul s ǎ vǎ spun mai multe despre
ideea pe care a avut-o Yugo Amaryl cu câ ţiva ani în urm ǎ, şi despre Planul pe
care l-am elaborat eu pe baza acelei idei. Pân ǎ acum nu am fost în stare s ǎ-l
elaborez, pentru c ǎ nu aveam toate piesele a şezate la locul lor. Dup ǎ cum
ştiţi, Yugo a intuit c ǎ trebuie create dou ǎ Funda ţii — fiecare s ǎ fie o alternati-
vǎ în cazul e şecului celeilalte. A fost o idee str ǎlucit ǎ şi mi-a ş fi dorit ca Yugo
sǎ tr ǎiascǎ sǎ o vadǎ realizat ǎ.
Aici se opri, oftând cu regret.
— Dar sǎ nu m ǎ îndep ǎrtez de la subiect... Acum şase ani, când am fost
sigur c ǎ Wanda avea capacit ǎţi mentale deosebite, mi-a venit ideea: nu numai
cǎ trebuie s ǎ existe dou ǎ Funda ţii, dar natura lor trebuie s ǎ fie diferit ǎ. Una
va fi alc ǎtuit ǎ din oameni de ştiin ţǎ îndrepta ţi spre ştiin ţele fizicii
—
Enciclopedi ştii vor fi primii dintre ei, stabilindu-se pe Terminus. A doua va fi
alcǎtuit ǎ din adev ǎraţi psihoistorici; mentali şti... voi. Iat ǎ de ce eram atât de
ner ǎbdǎtor sǎ mai gǎsiţi şi al ţi oameni cu capacit ǎţi asem ǎnǎtoare vou ǎ.
Totu şi, exist ǎ o condi ţie: A Doua Funda ţie trebuie s ǎ r ǎmân ǎ secret ǎ. Puterea
sa va sta în izolare, în omniprezen ţa şi omnipoten ţa telepatic ǎ. Vedeţi voi,
acum câ ţiva ani, când a fost clar c ǎ aveam nevoie de o gard ǎ de corp, mi-am
dat seama c ǎ A Doua Funda ţie trebuie s ǎ fie garda de corp a primei Funda ţii,
puternic ǎ, t ǎcut ǎ, secret ǎ. Psihoistoria nu este infailibil ǎ... Însǎ predic ţiile
sale sunt foarte probabile. Funda ţia, mai ales în perioada sa de început, va
avea mul ţi du şmani, a şa cum am eu ast ǎzi. Wanda, tu şi cu Palver sunte ţi
pionierii celei de-A Doua Funda ţii, gardienii Funda ţiei de pe Terminus.
— Dar tu, bunicule? întreb ǎ Wanda. Noi nu suntem decât doi... bine, trei,
dacǎ-l punem la socoteal ǎ şi pe Bor. Pentru a proteja întreaga Funda ţie, am
avea nevoie de...
— Sute? Mii? G ǎseşte câţi ai nevoie, nepoato! O po ţi face. Çtii cum. Mai
devreme, când povestea despre cum l-ai descoperit pe Dr. Alurin, Stettin a
spus cǎ te-ai oprit şi ai comunicat prezen ţei mentale pe care o sim ţeai sǎ
ias ǎ, iar el a venit la tine. Nu vezi? Tot timpul v-am presat s ǎ ieşiţi în
mul ţime. Dar este greu pentru voi, aproape dureros. Îmi dau acum seama c ǎ
tu şi cu Palver trebuie s ǎ vǎ izolaţi pentru a forma nucleul celei de-A Doua
Funda ţii. De acolo ve ţi arunca n ǎvoadele voastre în oceanul omenirii.
— Bunicule, ce spui? şopti Wanda.
Se r idicase de pe scaunul ei şi îngenunchease lâng ǎ scaunul lui Seldon:
 — Vrei sǎ plec?
— Nu, Wanda, replic ǎ Seldon cu vocea sugrumat ǎ de emoţie. Nu vreau s ǎ
pleci, dar altfel nu se poate. Tu şi cu Stettin trebuie s ǎ vǎ izolaţi de
materialismul brutal de pe Trantor. Pe m ǎsur ǎ ce capacit ǎţile voastre mentale
se vor amplifica, ve ţi atrage spre voi al ţi mentali şti... t ǎcuta şi secreta
Funda ţie va cre şte. Vom lua leg ǎtura... din când în când, fire şte. Çi fiecare
dintre noi are un Prim Radiant. A ţi sesizat, nu-i a şa, adevǎrul — şi absoluta
necesitate — a celor ce v-am spus, nu-i a şa?
— Da, bunicule, spuse Wanda. Çi, mult mai important, simt mǎreţia
Planului. Po ţi fi lini ştit; nu te vom dezam ǎgi.
— Çtiu c ǎ nu m ǎ veţi dezam ǎgi, spuse obosit Seldon.
Cum putea face una ca asta... cum o putea îndep ǎrta pe iubita sa
nepoat ǎ? Era ultima leg ǎtur ǎ cu zilele cele mai fericite, cu Dors, Yugo, şi
Raych. Ea era singurul Seldon din Galaxie, în afar ǎ de el.
— Îmi va fi teribil de dor de tine, Wanda, spuse Seldon.
Çi o lacrim ǎ îşi croi drum peste obrajii lui br ǎzdaţi de riduri fine.
— Dar, bunicule, spuse Wanda ridicându-se împreun ǎ cu Palver şi
pregǎtindu-se s ǎ plece. Unde vom merge? Unde este A Doua Funda ţie?
Seldon ridic ǎ privirea şi spuse:
— Primul Radiant ţi-a spus-o deja, Wanda.
Wanda îl privi nedumerit ǎ, cǎutând în memorie. Seldon se întinse şi- şi
prinse nepoata de mân ǎ:
— Atinge-mi mintea, Wanda. Este acolo.
Wanda deschise larg ochii dup ǎ ce intr ǎ în mintea lui Seldon.
— În ţeleg, îi şopti ea.
SecUiunea 33A2D17: Sf âr şitul Stelei.

PARTEA A CINCEA
EPILOG

SUNT HARI SELDON. Fost Prim Ministru al Împ ǎratului Cleon. Profesor
Emerit de Psihoistorie la Universitatea Streeling, Trantor. Directorul
Proiectului de Cercetare Psihoistoric ǎ. Editor Executiv al Enciclopediei
Galactice. Creator al Funda ţiei.
Çtiu, totul sun ǎ foarte impresionant. Am f ǎcut destul de multe în cei
optzeci şi unu de ani ai mei şi sunt obosit. Privind înapoi la via ţa mea, m ǎ
întreb dac ǎ aş fi putut face — şi dacǎ aş fi fǎcut — unele lucruri altfel. De
exemplu: Am fost chiar atât de preocupat de marea mea realizare,
psihoistoria, încât am neglijat oamenii şi evenimentele cu care m-am întâlnit de-
a lungul vie ţii?
Poate cǎ am omis s ǎ fac unele ajust ǎri minore aici sau acolo, care nu ar fi
compromis absolut deloc viitorul omenirii, îns ǎ ar fi îmbun ǎtǎţit sim ţitor
viaţa unor persoane dragi mie. Yugo, Raych... M ǎ întreb şi eu... A ş fi putut
face ceva pentru a o salva pe iubita mea Dors?
Luna trecut ǎ am terminat de înregistrat hologramele Crizelor. Asistentul meu,
Gaal Dornick, le-a dus pe Terminus pentru a supraveghea instalarea lor
în Cripta Seldon. Va avea grij ǎ ca Cripta s ǎ fie sigilat ǎ şi va lǎsa instruc ţiuni
precise pentru cazurile în care va trebui deschis ǎ, în timpul Crizelor.
Bineîn ţeles, atunci eu voi fi murit de mult.
Ce vor crede acei oameni din Funda ţie, când m ǎ vor vedea (mai precis,
când vor vedea holograma mea) în timpul Primei Crize, care va avea loc peste
aproape cincizeci de ani? Vor discuta despre cât de b ǎtrân ar ǎt sau ce voce
am sau cât de m ǎrunt par, ghemuit în acest scaun cu rotile? Vor în ţelege —
aprecia — mesajul pe care l-am l ǎsat? Ei, dar ce rost are s ǎ fac specula ţii?
Dup ǎ cum au spus str ǎmoşii no ştri, "Zarurile au fost aruncate."
Am primit ieri ve şti de la Gaal. Pe Terminus, totul merge bine. Bor Alurin
şi membrii Proiectului "înfloresc" în exil. Nu e frumos, dar nu m ǎ pot ab ţine
sǎ nu râd când îmi amintesc de expresia de auto-mul ţumire de pe fa ţa acelui
idiot pe nume Linge Chen, când a exilat Proiectul pe Terminus, cu doi ani în
urm ǎ. Deşi în cele din urma exilul a fost reformulat, numindu-se Sprijin
Imperial ("O institu ţie ştiin ţificǎ sprijinit ǎ de stat şi apar ţinând Augustei sale
Maiest ǎţi, Împ ǎratul"... Comisarul Çef ne vroia pleca ţi de pe Trantor şi din
conştiin ţa sa, dar nu suporta gândul s ǎ renun ţe complet la control), am o
micǎ satisfac ţie ştiind ca Las Zenow şi cu mine am ales Terminus-ul ca baz ǎ
a Funda ţiei.
Singurul meu regret în ceea ce îl prive şte pe Linge Chen este c ǎ nu l-am
putut salva pe Împ ǎratul Agis. Acest Împ ǎrat a fost un om bun şi un
conduc ǎtor nobil, chiar dac ǎ doar numele avea leg ǎtur ǎ cu descenden ţa
regalǎ. Greşeala lui a fost c ǎ a crezut în titlul lui, iar Comisia de Siguran ţǎ
Public ǎ nu tolera manifestarea independen ţei Imperiale. M ǎ întreb adesea ce
au fǎcut cu el... l-au exilat pe vreo lume îndep ǎrtat ǎ din Provincie, sau a fost
asasinat ca şi Cleon?
Copilul care şade azi pe tron este Împ ǎratul-marionet ǎ perfect. Ascult ǎ de
orice cuvânt pe care Linge Chen i-l şopteşte în ureche şi îşi da aere de
persoan ǎ important ǎ. Palatul şi obiceiurile vie ţii Imperiale nu sunt pentru el
decât ni şte juc ǎrii, într-un imens joc fantastic.
Ce voi face acum? Gaal a plecat definitiv s ǎ se alǎture grupului de pe
Terminus şi am r ǎmas singur-singurel. Mai primesc din când în când ve şti de
la Wanda. Munca la Sfâr şitul Stelei î şi urmeaz ǎ cursul; în ultima decad ǎ, ea
şi cu Stettin au adunat zeci de mentali şti. Puterea lor cre şte mereu.
Contingentul Sfâr şitului Stelei — Funda ţia mea cea secret ǎ — a fost cel care l-
a determinat pe Linge Chen s ǎ trimit ǎ Enciclopedi ştii pe Terminus.
Mi-e dor de Wanda. Au trecut mul ţi ani de când nu am mai v ǎzut-o, n-am
mai stat împreun ǎ cu ea în lini şte, ţinându-ne de mâini. Când a plecat, de şi
chiar eu i-am cerut asta, am crezut c ǎ mi se va rupe inima şi voi muri.
Aceasta a fost probabil cea mai dificil ǎ hot ǎrâre pe care a trebuit s-o iau şi,
cu toate c ǎ nu i-am spus niciodat ǎ, eram gata-gata s ǎ cedez tenta ţiei. Dar
pentru reu şita Funda ţiei, era necesar ca Wanda şi Stettin s ǎ plece pe
Sfâr şitul Stelei. A şa a hot ǎrât psihoistoria... deci probabil nu a fost de fapt
decizia mea.
Vin în continuare zilnic aici, la biroul meu din Cl ǎdirea Psihoistoriei. Îmi
aduc aminte de vremurile când era în ţesat ǎ de oameni, zi şi noapte. Uneori
mi se pare c ǎ le aud vocile, cele ale familiei mele disp ǎrute, ale studen ţilor,
colegilor... dar birourile sunt goale şi mute. Coridoarele poart ǎ ecoul
zumzetului f ǎcut de motorul scaunului cu rotile.
Poate cǎ ar trebui s ǎ eliberez cl ǎdirea, s ǎ o returnez Universit ǎţii, ca sǎ fie
cedat ǎ altui departament. Dar mi-e destul de greu s ǎ renun ţ la acest loc.
Sunt atâtea amintiri...
Acum nu mi-a mai r ǎmas decât Primul Radiant. Acesta este aparatul cu
ajutorul c ǎruia psihoistoria poate fi evaluat ǎ... toate acestea în uimitorul cub
negru. Stau aici, ţinându-l în mân ǎ şi îmi doresc s ǎ i-l pot ar ǎta lui R. Daneel
Olivaw...
Dar sunt singur şi nu trebuie decât s ǎ apǎs pe un contact pentru a stinge
luminile din birou. M ǎ las pe spate în scaunul meu cu rotile, Primul Radiant
se activeaz ǎ şi ecuaţiile lui se împr ǎştie peste tot în jurul meu, într-o
splendoare tri-dimensional ǎ. Pentru ochiul neexperimentat, aceste vârtejuri
multicolore nu sunt decât amestecuri de forme şi numere, dar pentru mine
— şi pentru Yugo, Wanda, Gaal
— acestea reprezint ǎ psihoistoria, care prinde
viaţǎ.
Ceea ce vǎd eu în fa ţa mea, în jurul meu, este viitorul omenirii. Treizeci de
mii de ani de posibil haos, comprima ţi într-un singur mileniu...
Aceast ǎ porţiune, str ǎlucind din ce în ce mai mult cu fiecare zi ce trece,
este ecua ţia Terminus-ului. Iar acolo — deformate, imposibil de ref ǎcut — sunt
cifrele referitoare la Trantor... Dar acum v ǎd... Da, radiind u şor, o u şoar ǎ
licǎrire de speran ţǎ... Sfâr şitul Stelei.
Asta — asta — este munca mea de-o via ţǎ. Trecutul meu... Viitorul
omenirii. Funda ţia. Atât de frumoas ǎ, de vie. Çi nimic nu poate...
Dors!

SELDON, HARI —... a murit la Universitatea Streeling, în anul

12.0691.G. (1 E.F.). Dup ǎ toate apar en Uele, Seldon a muncit pân ǎ
în ultimele sale clipe la ecua Uiile psihoistorice; a f ost g ǎsit pr ǎbu şit
peste bir ou, Uinând strâns în mân ǎ Pr imul Radiant...
Confor m instruc Uiunilor sale, ins tr umentul a f ost înmânat lui Gaal
Dornick, care cu pu Uin timp înainte emigrase pe Terminus...
Tr upul lui Seldon a f ost l ans at în spa Uiu, r espectând u-i-se dor in Ua.
Slujba of icial ǎ Uinu t ǎ în memoria sa pe Trantor a f ost s impl ǎ,
deşi oamenii au participat în num ǎr mare. Vechiul prieten al lui Seldon, f ostul
Prim Ministru Eto Demerzel, a participat la ceremonie. Demerzel nu mai
fusese v ǎzut de la dispari Uia sa misterioas ǎ, imediat dup ǎ Conspira Uia
Joranumit ǎ, în timpul domniei Împ ǎratului Cleon I. Încerc ǎrile Comisiei pentru
Siguran Ua Public ǎ de a-l descoperi pe Demerzel în zilele care au urmat
ceremoniei s-au dovedit lipsite de succes...
Wanda Seldon, nepoata lui Hari Seldon, nu a participat la ceremonie.
S-a zvonit c ǎ, sfâşiatǎ de durere, a refuzat orice apari Uie în public.
Începând cu aceast ǎ zi nu se mai ştie unde a locuit...
S-a spus c ǎ Hari Seldon a p ǎrǎsit aceast ǎ via Uǎ aşa cum a tr ǎit-o,
pentru c ǎ a murit înv ǎluit în viitorul pe care l-a creat...
ENCICLOPEDIA GALACTICA