SLAVII

Slavii au fost un popor de origine indo-europeană, care a migrat dinspre

răsăritul Europei (originar din zona cuprinsă între râul Nipru, Munții Carpați din Ucraina,
râul Oder și Marea Baltică) și a ocupat, în mileniul I, întinse teritorii din sudul și
centrul Europei și pentru câteva sute de ani teritorii din Asia Mică. Ei căutau pământuri
mai bune pentru agricultură și pășunat.

Astfel, slavii de răsărit sunt rușii, ucrainenii și bielorușii de astăzi. Slavii de apus
sunt cehii, slovacii și polonezii. Iar slavii de sud, cei care au migrat la sudul Dunării, sunt
strămoșii bulgarilor, sârbilor, croaților, macedonenilor, slovenilor, bosniacilor și muntene
grenilor.

Slavii erau organizați în triburi și uniuni de triburi. Aceștia erau conduși

de cnezi sau jupâni, ajutați de Sfatul Bătrânilor. Dar, din secolele VII și IX, slavii au
început să își constituie state, ca, de exemplu, statul cehilor (numit și statul lui Samo),
cel al sârbilor, cu capitala la Rașka sau cnezatele ruse. La crearea celor din urmă, au
contribuit și varegii sau vikingii, populație germanică din nordul Europei.

Una dintre marile realizări culturale ale slavilor a fost inventarea, în secolul IX,
a alfabetului chirilic. În epoca modernă s-au remarcat scriitori renumiți, mai ales în
literatura rusă, ca Feodor Dostoievski sau Lev Tolstoi. Istoria muzicii cunoaște mari
artiști de origine slavă, cum au fost rușii Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei
Rahmaninov sau polonezul Ignacy Paderewski.

Ca şi religie, vechii slavi erau animişti, adică ei credeau că toate lucrurile

înconjurătoare şi fenomenele naturale aveau suflet. Dintre zeităţile la care se închinau
erau: Perun, zeul suprem, reprezentarea cerului înnourat de furtună, cu tunete şi
fulgere; Svarog, zeul cerului senin, numit uneori şi Dajbog; Veles sau Volos, protectorul
turmelor; Troian, care nu e altceva decât împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei,
divinizat de tradiţia populară slavă, în urma faimei pe care acest împărat şi-a câştigat-o.

. Slavii erau înrudiți cu tracii, dacii, sciții, sarmații, armenii și balticii, care făceau parte
din grupa etno-lingvistică Satem. Din secolele IX și X, popoarele slave au
adoptat creștinismul. Slavii de est (rușii, ucrainenii) și o parte a celor de sud (bulgarii,
sârbii, macedonenii, muntenegrenii) sunt creștini ortodocși. Cei de la apus (cehii,
slovacii, polonezii) și o parte a celor de sud (croații, slovenii) sunt creștini catolici.

Perun era zeul tunetului.

Zaria, (Aurora) era fiica lui Perun, zeita fecioara, simbol al renasterii.

Pamântul-Mama a ramas pâna azi adorat de slavi. Duhul pamântului-mama era

invocat în rituri de aparare.

Svarog, zeul uscaturii si a secetei, temut de locuitorii stepelor. Svantevit zeul razboiului,
cu patru capete, avea un idol urias la Arkona.

Bielobog (zeul alb) era duhul zilei si al binelui.

Cernobog (zeul negru) era duhul noptii si al raului. Sclavii mai credeau în duhuri
precum:

Bereghinile, zânele apelor.

Rusalcile, stafiile fecioarelor moarte nemaritate.

Lesovoi, duhurile padurii (les = padure).

Polevoi, duhurile câmpului (pole = câmp).

Domovoi, duhurile casei (dom = casa) etc.

În timp ce slavii stabiliți la sud de Dunăre au asimilat celelalte grupuri etnice existente
(traci, iliri, celți, sciți), slavii de la nordul Dunării au fost asimilați între secolele VIII-X de
daco-romani, aceasta fiind ultima etapă în finalizarea etnogenezei românești.