LA GRADINA ZOOLOGICA

DE MARIN SORESCU

… Grădina zoologică e un fel de magazin de jucării, unde tigrii, girafele şi leoparzii sunt vii. Rogi lupul
să te ia puţin în cârcă şi când colo te mănâncă. Hei, ca pe Scufiţa Roşie te-ar mânca, cuşca dacă l-ar
lăsa. Dar, vedeţi, aceste cuşti de fier, sau colivii, sunt ca nişte părinţi ale lor: au grijă să nu facă prostii.
Copii! lăsaţi un pic gălăgia! Faceţi acum cunoştinţă cu zoologia.Iată, aici reprezentanţii mândrei faune,
care ştiu să urle, să ragă, să zbiere, să schiaune. (Dar miraţi-vă mai încet, dragii mei, că asurziţi
aceşti lei). Oriunde întorci capul vezi un şarpe sau un leopard care sare peste un gard. Iată tigrul adus
din Bengal cu cheltuială. Toată blana de pe el e naturală. Mirela, acela nu se strigă „Cuţu-cuţu”, că e
struţul. Balaurul care se prăjeşte pe nisip e crocodilul, iar bazinul de lângă el e Nilul. Elefantul care vă
priveşte ursuz e întrebuinţat în loc de troleibuz. Încaleci pe el dimineaţa şi pleci la şcoală, mergând o
mie de staţii prin pădurea ecuatorială.
Sahara e o regiune şi mai dificilă. Pe acolo circulă numai această cămilă. Oriunde ar pleca, îşi ia
întotdeauna apa cu ea, aşa cam la vreo două – trei butoiaşe; cred că în cele două cocoaşe! (Fiindcă-i
limpede ca bună seară: nu poţi şti când curge apă din Sahara!). Cangurul, uite, are blana roşie. Ca să
nu-şi piardă puii, îi poartă cu el într-o sacoşă (că i-a mai pierdut odată, i-a căutat Australia toată).

Lupul trăieşte în haite şi pe la noi. Mănâncă dimineaţa oi, la prânz oi, şi seara tot oi. Din cauza acestui
meniu fix, umblă oamenii după el prin păduri, cu puşti şi cu topoare, să-l cam omoare. Ursul polar
poartă, ca un moş, cojoc şi fular. Îi e ciudă că aici nu-i aşa ger şi-ar intra într-un frigider.
Ce să că mai arăt?
Rinocerul? Dromaderul? Grădina zoologică e foarte frumoasă, dar eu zic să mai mergem şi acasă. E
târziu: a sunat şarpele cu clopoţi la ora trei.
Cum a fost, cum a decurs toată treaba … Altfel, înseamnă c-am văzut atâtea jivine degeaba.
Fișă de carte
Swift, Jonathan, Călătoriile lui Gulliver

Această carte a fost scrisă de Jonathan Swift și poate fi considerată o satiră la

adresa monarhiei engleze dar și la adresa moravurilor oamenilor. Cartea este
formată din patru părți, fiecare parte descriind câte o călătorie. Prin
intermediul acestor călătorii, Gulliver descoperă adevărata față a caracterului
uman. Cu toate că în fiecare călătorie Gulliver ajunge într-un teritoriu straniu,
de fiecare dată el reușește să-și facă un prieten. Acest lucru ne arată că într-un
ocean de răutate va exista mereu o insuliță de blândețe.
Prima călătorie a lui Gulliver este în țara Liliput, o țară guvernată de oameni
mici de înălțime. Gulliver este la început prizonierul lor dar este eliberat după
ce îi asigură că nu le va face nimic rău. El descoperă că liliputanii sunt
conduși de un rege despotic al cărui singur scop este cel de a cuceri regatul
rival, Blefuscu. Descrierea curții regale este o satiră la adresa fastului regal
prezent la curtea monarhilor europeni. Modul de promovare al miniștrilor este
de asemenea o satiră la adresa valorilor existente în societatea secolului
XVIII. Competența nu avea un rol important. Liliputanul ce dorea să devină
ministru trebuia să fie foarte agil. Gulliver, deși a fost eliberat, trebuia să
respecte mai multe reguli ce implicau ajutarea împăratului. Acest lucru ne
arată că liliputanii aveau, pe lângă înălțimea mică, și un suflet mic, un suflet
incapabil să simtă încredere și recunoștință. În opinia lor, Gulliver nu putea fi
altceva decât o unealtă vorbitoare care trebuia să le satisfacă orice dorință.
Cauza războiului dintre Liliput și Blefuscu este un bun exemplu al modului în
care gândesc piticii. Liliput și Blefuscu sunt în război deoarece locuitorii lor
nu se pot pune de acord cu privire la capătul la care trebuie spart un ou.
Această divergență de opinii este nesemnificativă și infantilă însă din cauza ei
au murit foarte mulți pitici. Acest război poate fi asemănat cu războaiele
purtate de monarhii europeni, războaie care de cele mai multe ori nu au un
motiv real. Împăratul Liliputului este un despot și îl acuză pe Gulliver de
înaltă trădare pentru că a urinat pe palatul regal, neînțelegând că nu era altă
cale de a stinge incendiul. Acest împărat poate fi comparat cu monarhii
absolutiști care făceau abuz de lege după bunul lor plac. Gulliver reușește să
părăsească Liliput, țara oamenilor mici cu suflete mici și ajunge în Anglia.

A doua călătorie a lui Gulliver este în regatul Brobdingnag, un regat locuit de

giganți. Rolurile se inversează: dacă în Liliput Gulliver trebuia să aibă grijă să
nu calce în picioare locuitorii, acum protagonistul trebuie să se ferească la
rândul lui de picioarele altora. Fermierul care-l găsește pe Gulliver profită de
pe urma lui și-l folosește pentru a face bani. Acest lucru ne arată faptul că
ființa umană va profita întotdeauna de pe urma celor slabi, bunătatea și
compasiunea dispărând în favoarea lăcomiei și a sentimentului de putere
absolută. Regina țării giganților află de Gulliver și-l cumpără de la fermier.
Fata fermierului este desemnată îngrijitoarea lui Gulliver. Gulliver este
prezentat regelui. Regele giganților este un monarh iluminat, înțelept, care-și
guvernează regatul respectând cu strictețe legea și neconcepând trădarea sau
minciuna. El este opusul monarhilor europeni, monarhi care de cele mai multe
ori abuzau de statutul lor. Acest rege nu înțelege rostul puterii absolute și
refuză darul oferit de Gulliver. Reacția regelui este nefirească pentru Gulliver
deoarece firea omenească dorește întotdeauna să domine, să dețină putere.
Gulliver este deranjat de imperfecțiunile doamnelor de la curtea regală
deoarece, datorită staturii lor, acestea sunt amplificate. Nu există perfecțiune
ci doar o ascundere a imperfecțiunilor. Acest lucru este valabil șipentru
caracterul uman care pare fără defecte la prima vedere însă care este plin de
imperfecțiuni atunci când este
analizat mai atent. Regele giganților consideră lumea lui Gulliver o lume
odioasă, plină de oameni mici cu țeluri la fel de mici. Pentru el, europenii sunt
un fel de liliputani. Gulliver este șocat de acest lucru, neînțelegând că de fapt
el e cel ce greșește deoarece el promovează un sistem corupt. În timpul unei
călătorii pe mare, ”cutia de călătorie” a lui Gulliver este prinsă de o pasăre
uriașă. Această pasăre aruncă cutia în mare, cutia fiind găsită apoi de niște
marinari cu ajutorul cărora Gulliver se-ntoarce în Anglia.
În a treia călătorie Gulliver vizitează Laputa,
Balnibarbi, Glubbdubdrip, Luggnagg și Japonia. Conducerea și
elita regatului Laputa locuiesc într-un oraș plutitor.
Oamenii de rând locuiesc în orașele de pe pământ. Acest
lucru sugerează faptul că monarhiile și guvernele sunt
deasupra societății de rând, necunoscând problemele
adevărate ale oamenilor. Elita Laputei era preocupată numai
de concepte abstracte ce nu puteau fi puse în practică.
Calculele lor erau inutile deoarece hainele făcute cu
ajutorul lor nu puteau fi purtate, casele construite pe baza
lor se dărâmau iar oamenii de rând mureau de foame. Gulliver
părăsește Laputa și ajunge în Lagoda. Acolo ia contact cu
oamenii de rând ai regatului, oameni înfometați ce locuiesc
în case sărăcăcioase. Gulliver vizitează Academia din Lagoda
și constată că elita societății, în loc să fie preocupată de
găsirea unor soluții viabile pentru oamenii de rând, își
petrece timpul făcând cercetări inutile. Acest lucru ne
arată că oamenii care devin absorbiți de concepte abstracte
eșuează în a obține ceva ce poate fi utilizat. Cercetările
lor, în final, nu sunt decât o încercare de a arăta că
aparțin unei societăți aparent superioare. Gulliver ajunge
în Glubbdubdrip, o insulă locuită de magicieni. Acolo el se
întâlnește cu figuri istorice remarcabile ca Alexandru cel
Mare sau Cezar. Gulliver pleacă apoi în Luggnagg. Acolo îi
întâlnește pe Struldbrugi. Aceștia sunt nemuritori însă
îmbătrânesc ca orice om normal. Autorul, prin intermediul
lor, satirizează dorințele superficiale ale oamenilor,
demonstrând că firea umană este mai interesată de partea
materială a vieții decât de cea spirituală. Nemurirea nu
înseamnă o viață lungă și frumoasă, ci este un lung șir de
dezamăgiri. Gulliver ajunge în Japonia. De acolo se urcă
într-o navă olandeză și ajunge în Anglia.
Ultima călătorie pe care o face Gulliver este în țara
Hoyyhnhnm-ilor. Această țară este condusă de o specie de
cai, oamenii fiind numiți Yahoo și fiind considerați ființe
inferioare. Deși clasa conducătoare este formată din cai,
Gulliver dorește să i se alăture. Această reacție este opusă
reacției pe care a avut-o Gulliver în celelalte trei
călătorii. Gulliver le descrie cailor societatea din care
provine. Aceștia ajung la concluzia că Gulliver nu este
decât un Yahoo mai cultivat deoarece defectele firii umane:
gelozia, egoismul, lăcomia se găsesc și la Yahoo. Motivul
principal pentru care Gulliver a dorit să fie acceptat în
lumea cailor este dorința lui de a face parte din clasa
conducătoare. Un alt motiv ar putea fi și faptul că Gulliver
dorește să se separe de defectele omenirii. Caii însă nu l-
au acceptat, neconcepând ideea de a avea un Yahoo în
societatea lor. Deși păreau blânzi și raționali, acești cai
sunt de fapt la fel de cruzi ca și oamenii pe care-i
desconsideră. Societatea cailor este o societate rigidă.
Opinia individului cedează în favoare opiniei majorității.
Tot ce făceau caii era pentru îmbunătățirea speciei,
tratându-i cu dispreț pe cei ce nu erau ca ei. Societatea
cailor poate fi comparată cu clasa nobililor europeni,
nobili ce evitau orice legătură cu oamenii din clase sociale
inferioare. Gulliver nu a fost acceptat în societatea cailor
deoarece el făcea parte dintr-o specie ”inferioară”.
Datorită șederii lui cu aceștia Gulliver a ajuns să creadă
că toți oamenii sunt Yahoo. Gulliver a devenit la fel de
disprețuitor și plin de prejudecăți ca și caii. Atunci când
s-a întors în Anglia el nu s-a putut adapta deoarece el
considera că toți oamenii sunt ființe inferioare.
În concluzie, putem spune că această carte este o
alegorie a societății umane deoarece ea prezintă diferitele
fețe ale caracterului uman.

CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER- FISA DE LECTURA

GULLIVER (ing. Gulliver) - eroul romanului lui J. Swift „Călătorie către unii ţări
îndepărtate lumina lui Lemuel Gulliver, mai întâi chirurg, iar apoi căpitanul mai
multor corăbii ”(1726). Romanul lui Swift este scris în tradiția menippea, în care
libertatea absolută a ficțiunii intriga este motivată de „scopul ideologic și filosofic - de
a crea situații excepționale de provocare și testare. idee filozofică- cuvinte, adevăr,
întruchipate în imaginea unui înțelept, un căutător al acestui adevăr ”(M.M. Bakhtin).
Conținutul menipeei nu este aventurile unui anumit erou, ci vicisitudinile ideii în sine.
Această formulare a întrebării ne permite să vedem integritatea interioară profundă
atât a imaginii lui G. însuși, cât și a operei în ansamblu.

La prima vedere, romanul lui Swift are patru G diferite.

Prima este în Lilliput. În această țară, el este mare și puternic, ca un adevărat erou și
personifică tot ce este mai bun într-o persoană: rațiune, frumusețe, putere, milă.

Al doilea este în Brobdingnag. În țara uriașilor, G. este un erou constant al situațiilor

comice. El îndeplinește funcțiile unui bufon regal, un om de știință amuzant. După ce
a ascultat povestea lui G. despre structura politică și socio-economică a Angliei,
regele Brob-Dingnag concluzionează că „majoritatea compatrioților tăi sunt un pui de
mici reptile dezgustătoare, cele mai dăunătoare dintre toate cele care s-au târât
vreodată peste tot. suprafața pământului».

Al treilea este un observator indiferent și calm, fixând cu acuratețe nebunia,

diformitățile, perversiunile pe care le vede în regatul zburător Laputa, țara Balni-
barbie și în Marea Academie a capitalei sale Laga-do, pe insula necromanților.
Glubbdobdrib, în regatul Laggnagt, unde îi întâlnește pe veșnicii nemuritori
struldbrugs.

Al patrulea este G. din țara Guingngnms (cai inteligenți) și Yehu (descendenți

sălbatici ai unui cuplu de englezi care au ajuns pe insulă în urma unui naufragiu). Aici
G. este o persoană tragic de singură și care se detestă de sine. Și a fi bărbat înseamnă a
aparține unui fel de dezgustător Yehu, faimos pentru voracitatea, pofta, lenea,
răutatea, înșelăciunea și prostia lor.

Aceste diferite Gulliver sunt ipostaze ale unei singure imagini. Eroul operei, scrisă în
tradiția menipeană - un om de idei, un înțelept - este plasat de autor într-o situație de
ciocnire cu răul mondial în expresiile sale cele mai extreme. Tot ceea ce vede G. în
călătoriile sale îi servește lui Swift să testeze ideea, nu personajul. G. este o persoană
normală, rezonabilă, sănătoasă din punct de vedere moral, pe care autorul o trimite
într-o călătorie prin lumea nebuniei, absurdității, minciunii și violenței. Este în raport
cu G. că natura umana: inestetic si dezgustator pentru orice fiinta simtitoare. G. căuta
un loc în lumea nebună unde o persoană demnă să-și poată găsi liniștea. Și Swift își
aduce eroul în țara utopică a Guingngnms, dar el însuși îl întoarce înapoi în Anglia,
pentru că într-o lume nebună nu poate exista o societate bazată pe principii rezonabile.
Și asta înseamnă că G. trebuie să se întoarcă acasă: caii rezonabili expulzează eroul.

Povestea lui G. este povestea unui om care a încercat să schimbe oamenii și lumea lor
cu cuvântul adevărului. Ca urmare, G. este nevoit să admită că „yehu sunt o rasă de
animale care nu este deloc capabilă de corectare prin instrucțiuni și exemple. Acum au
trecut șase luni de la apariția cărții mele și nu numai că nu văd sfârșitul a tot felul de
abuzuri și vicii, dar n-am auzit că cartea mea a produs cel puțin o acțiune conformă cu
intențiile mele. G. refuză „ideea absurdă de a reforma rasa Yahoo” și își găsește
consolare doar în grajd, în lungi discuții cu armăsarii săi.

G. a servit drept prototipul eroului pionier în filmul lui A.L. Ptushko The New
Gulliver (1935), în care personajul lui Swift a devenit un participant activ la lupta
dintre lumi, socialism și capitalism.

Minunata lucrare din Călătoriile lui Gulliver a fost scrisă de Jonathan Sweet. Această
lucrare a fost chiar filmată, astfel încât cei cărora nu le place să citească s-ar putea
familiariza cu intriga, care ne face cunoștință cu eroul lui Swift și călătoriile sale.

Caracterizarea Gulliver a eroului

După ce te-ai familiarizat cu lucrarea, poți evidenția imediat personajul principal din
Călătoriile lui Gulliver și ceea ce i-a plăcut și, de asemenea, cu ajutorul caracteristicii
citatului lui Gulliver, poți răspunde la multe întrebări legate de roman și de personajul
principal. Gulliver pentru clasa a 4-a, îi va ajuta pe școlari să recreeze imaginea unui
erou, motiv pentru care ne oferim să facem cunoștință cu descriere scurta Gulliver.

Dacă vorbim despre Gulliver și despre caracteristicile acestui erou, atunci el este
medic, chirurg prin educație, tată de familie, un bărbat căruia îi plăcea să călătorească
pe mare. Gulliver persoană orientată spre obiective care aspira la cunoaștere și avea o
mare dorință de a învăța. Era interesat de tot ce ține de navigație și visează constant să
călătorească, lucru pe care totuși l-a desfășurat. La început, Gulliver a călătorit pe
mare ca medic de navă, iar mai târziu ca căpitan al mai multor nave. În toate cele
patru părți ale romanului, Gulliver este personajul principal, iar în fiecare parte intră
într-o lume nouă, nebună, incredibilă, iar aici eroul operei va fi dezvăluit din diferite
părți. Deci, din caracteristicile lui Gulliver în țara liliputienilor, Gulliver impune
respect, pentru că ar fi putut să-i omoare pe toți liliputienii, să-i zdrobească, dar nu a
făcut asta, pentru că erau mai slabi și nu dăunează celor slabi. Gulliver este curios și
încearcă să studieze structura și bazele guvernării în această țară mică. În același timp,
vedem că este și un bun diplomat.

Fiecare dintre călătoriile sale a fost educațională, iar rătăcirile sale duc la faptul că
Gulliver își dă seama cât de neatractiv și urâtă este Anglia cu statutele și conducătorii
ei. Mai mult, cu fiecare călătorie, această conștientizare a devenit mai puternică și mai
strălucitoare. Un punct de cotitură deosebit de puternic în conștiință a avut loc după ce
a vizitat cea de-a patra țară, țara în care domneau caii deștepți, iar aici lui Gulliver
chiar îi era rușine de faptul că aparținea rasei umane, clanului Yahoo - descendenții
sălbatici ai oamenilor care erau. renumit pentru voracitate, lene, poftă, răutate și
prostie. A fost atât de impresionat și în același timp dezamăgit, încât nici nu a vrut să
se întoarcă acasă, în lumea aceluiași Yehu, așa cum a numit mai târziu eroul lucrării
oameni.

Minunata lucrare din Călătoriile lui Gulliver a fost scrisă de Jonathan Sweet. Această
lucrare a fost chiar filmată, astfel încât cei cărora nu le place să citească s-ar putea
familiariza cu intriga, care ne face cunoștință cu eroul lui Swift și călătoriile sale.

Caracterizarea Gulliver a eroului

După ce te-ai familiarizat cu lucrarea, poți evidenția imediat personajul principal din
Călătoriile lui Gulliver și ceea ce i-a plăcut și, de asemenea, cu ajutorul caracteristicii
citatului lui Gulliver, poți răspunde la multe întrebări legate de roman și de personajul
principal. Gulliver pentru clasa a 4-a îi va ajuta pe școlari să recreeze imaginea unui
erou, motiv pentru care vă propunem să facem cunoștință cu o scurtă descriere a lui
Gulliver.

Dacă vorbim despre Gulliver și despre caracteristicile acestui erou, atunci el este
medic, chirurg prin educație, tată de familie, un bărbat căruia îi plăcea să călătorească
pe mare. Gulliver este o persoană intenționată care s-a străduit pentru cunoaștere și a
avut o mare dorință de a învăța. Era interesat de tot ce ține de navigație și visează
constant să călătorească, lucru pe care totuși l-a desfășurat. La început, Gulliver a
călătorit pe mare ca medic de navă, iar mai târziu ca căpitan al mai multor nave. În
toate cele patru părți ale romanului, Gulliver este personajul principal, iar în fiecare
parte intră într-o lume nouă, nebună, incredibilă, iar aici eroul operei va fi dezvăluit
din diferite părți. Deci, din caracteristicile lui Gulliver în țara liliputienilor, Gulliver
impune respect, pentru că ar fi putut să-i omoare pe toți liliputienii, să-i zdrobească,
dar nu a făcut asta, pentru că erau mai slabi și nu dăunează celor slabi. Gulliver este
curios și încearcă să studieze structura și bazele guvernării în această țară mică. În
același timp, vedem că este și un bun diplomat.
Fiecare dintre călătoriile sale a fost educațională, iar rătăcirile sale duc la faptul că
Gulliver își dă seama cât de neatractiv și urâtă este Anglia cu statutele și conducătorii
ei. Mai mult, cu fiecare călătorie, această conștientizare a devenit mai puternică și mai
strălucitoare. Un punct de cotitură deosebit de puternic în conștiință a avut loc după ce
a vizitat cea de-a patra țară, o țară în care domneau caii deștepți, iar aici lui Gulliver
chiar îi era rușine de faptul că aparținea rasei umane, clanului Yahoo - descendenții
sălbatici ai oamenilor care erau. renumit pentru voracitate, lene, poftă, răutate și
prostie. A fost atât de impresionat și în același timp dezamăgit, încât nici nu a vrut să
se întoarcă acasă, în lumea aceluiași Yehu, așa cum a numit mai târziu eroul lucrării
oameni.

În general, eroul operei lui Jonaan Swift evocă în mine emoții pozitive.

Caracteristicile eroilor bazate pe opera lui Jonathan Swift „Călătoriile lui Gulliver”:
Lemuel Gulliver

4,9 (97%) 20 voturi

Această pagină a căutat:

 Călătoria lui Gulliver culoare dimensiunea și forma răspuns

Caracteristicile eroilor bazate pe lucrarea „Cântecul lui Roland”,

Olivier Caracteristicile eroilor bazate pe

opera lui Cervantes „Ingeniosul hidalgo Don Quijote din La Manche”

Gulliver Lemuel este o persoană obișnuită, un chirurg și un tată de familie, care își
schimbă brusc viața dramatic; el merge la croazieră mai întâi ca medic de navă și apoi
„stăpân pe mai multe nave”. G. apare atât ca personaj, „călător”, cât și ca narator, a
cărui prezență leagă cele patru părți ale romanului. Prin voința sorții, G. este nevoit să
experimenteze cel mai mult aventură incredibilă dobândind experiență de viață și
înțelepciune. Ca un filozof care observă diferite tipuri structura statului, făcând
cunoștință cu idei eterogene, G. suferă evoluție. În prima și a doua parte, el studiază
doar lumea din jurul său, mulțumindu-se cu observații asupra obiceiurilor și
obiceiurilor băștinașilor, dar rămânând un străin și aproape neintervinându-se în
evenimente. Treptat, poziția sa devine mai activă, este forțat să se adapteze noilor
condiții, schimbându-și adesea obiceiurile. Experiența rătăcirii îl face pe G., în ciuda
eforturilor sale de a „ascunde slăbiciunile și fenomenele urâte din viața patriei sale”,
să se convingă că multe în Anglia sunt neatractive sau chiar urâte. Relativitatea ideilor
despre lume care păreau a fi adevărate este dezvăluită cu o vizită în fiecare nouă țară.
Comunicarea cu diverși conducători pentru G. devine un test în practică a diferitelor
modele de guvernare propuse de Epoca Iluminismului și de multe ori acest test relevă
insuficiența acestora. La fel de iluzorie este și credința în puterea științei, care a fost
zguduită după vizitarea Academiei din Lagado. Cu toate acestea, cea mai radicală
schimbare are loc în mintea lui G. în partea a patra a romanului, după șederea sa în
țara Houyhnhnms, unde a fost atinsă adevărata perfecțiune și raționalitate a ordinii
mondiale, făcându-l pe G. să se simtă rușinat. de asemănarea lui cu Yehu. Revenirea
forțată în Anglia este dramatică pentru G., care, sub influența a ceea ce a văzut și a
trăit, se transformă dintr-un călător vesel într-un erou tragic care își dă seama de
imperfecțiune. societatea umanași a intrat în conflict cu el.

Liliputieni - ființe umane întâlnite de Gulliver în prima sa călătorie, înălțimea

de cel mult șase centimetri. Fiind prizonierul lui L., Gulliver le studiază limba,
obiceiurile, obiceiurile, structura statului. Datorită staturii sale gigantice, vede
totul...

Dacă Defoe a considerat sistemul social al Angliei în secolul al XVIII-lea ca

fiind culmea civilizației, atunci Swift, dimpotrivă, a văzut toată imperfecțiunea
structurii statale a țării sale. Contradicțiile capitalismului și nedreptatea noului
sistem social nu îi scapă.

Pe aproape fiecare pagină din Călătoriile lui Gulliver există indicii de relații
sociale și evenimente contemporane autorului. Mulți dintre ei și-au pierdut de
multă claritate și actualitate. Sens valid capitole individualeși episoadele pe
care le putem restaura acum...

Autorul de renume mondial al Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, nu

numai că era înzestrat cu talent literar, ci l-a folosit și în mod activ în scopuri
politice - în lupta pentru pace și dreptate. De aceea Călătoriile lui Gulliver nu
pot fi numite carte...

1. Nou!
 Autor de perle Literatură engleză, cărți „Călătoriile lui Gulliver” – teolog și
preot Jonathan Swift. S-a născut în 1667 la Dublin, Irlanda, fiul unui preot
anglican. Întreaga sa viață a fost petrecută sub domnia regilor William al III-
lea, regina...
2. Nou! urmăriți în întregime
Toată lumea cunoaște imaginea unui navigator care este legat cu frânghii de pământ
de omuleți. Dar în Călătoriile lui Gulliver a lui Jonathan Swift, protagonistul nu se
oprește la a vizita țara liliputienilor. Lucrarea dintr-un basm pentru copii se transformă
într-o reflecție filozofică asupra umanității.

Profesorul, publicistul, filozoful și, de asemenea, preotul Jonathan Swift era originar
din Irlanda, dar a scris în engleză, de aceea este considerat un scriitor englez. În timpul
vieții a realizat 6 volume de compoziții. Călătoriile lui Gulliver a fost publicată în
sfârșit în 1726-1727 la Londra, în timp ce Swift și-a creat lucrarea timp de câțiva ani.

Autorul a publicat romanul fără a-și indica paternitatea, iar cartea a devenit imediat
populară, deși a fost supusă cenzurii. Cea mai răspândită ediție a fost
traducerea scriitor francez Pierre Defontaine, după care romanul nu a mai fost tradus
din în limba engleză, dar din franceză.

Mai târziu, au început să apară continuări și imitații ale poveștii lui Gulliver, operete și
chiar versiuni scurte pentru copii ale romanului, dedicate în principal primei părți.

Gen, regie

„Călătoriile lui Gulliver” poate fi pusă pe seama unui roman satiric-filosofic

fantastic. Personaj principalîntâlnește personaje de basm și devine oaspete în lumi
inexistente.

Romanul a fost scris în epoca iluminismului sau clasicismului târziu, pentru care
genul de călătorie a fost foarte popular. Lucrările acestei direcții se disting prin natura
lor instructivă, atenția la detalii și absența personajelor controversate.

esență

Protagonistul Lemuel Gulliver, în urma unui naufragiu, ajunge în Lilliput, unde

omuleții îl iau drept monstru. Îi salvează de locuitorii insulei vecine Blefuscu, dar, în
ciuda acestui fapt, liliputienii urmează să-l omoare, motiv pentru care Gulliver trebuie
să fugă de ei.
În timpul celei de-a doua călătorii, Lemuel ajunge în Brobdingnag, țara uriașilor. Fata
Gryumdalclitch are grijă de el. Micul Gulliver ajunge la rege, unde își dă treptat seama
de nesemnificația umanității. Navigatorul ajunge acasă din întâmplare când un vultur
uriaș zboară cu o cutie care era locuința temporară a călătorului.

A treia călătorie îl duce pe Gulliver în țara Balnibarbi, în orașul zburător Laputa, unde
este surprins să observe prostia locuitorilor, deghizat în bursă. Pe continent, în capitala
Lagado, vizitează o academie unde vede invențiile fără sens ale oamenilor de știință
locali. Pe insula Glubbdobdrib, chemând sufletele morților figuri istorice, află despre
ei adevărul ascuns de istorici. Pe insula Luggnegg îi întâlnește pe Struldbrug, chinuiți
de nemurire, după care se întoarce în Anglia prin Japonia.

A patra călătorie îl duce pe Gulliver pe o insulă în care caii inteligenți, Houyhnhnms,

folosesc munca creaturilor sălbatice Yahoo. Personajul principal este expulzat pentru
că arată ca Yahoo. Lemuel nu se poate obișnui mult timp cu oamenii, a căror
companie devine insuportabilă pentru el.

Personajele principale și caracteristicile lor

1. Lemuel Gulliver- Un originar din Nottinghamshire. Este căsătorit cu Mary

Burton și are doi copii. Pentru a câștiga bani, Lemuel devine chirurg pe o navă,
iar apoi căpitanul unei nave. La fel ca majoritatea protagoniştilor
Iluminismului, el este curios. Călătorul se adaptează cu ușurință la noile
condiții, învață rapid limbile fiecărui loc în care intră și, de asemenea,
întruchipează un erou mediu convențional.
2. piticilor. Cuvântul „Liliputian” a fost inventat de Swift. Locuitorii din Lilliput
și Blefuscu sunt de 12 ori mai mici persoana normala. Sunt convinși că țara lor
este cea mai mare din lume, motiv pentru care se comportă cu Gulliver mai
degrabă fără teamă. Liliputienii sunt un popor organizat, capabil să facă rapid
lucrări dificile pentru ei. Ei sunt conduși de un rege pe nume Golbasto
Momaren Evlem Gerdailo Shefin Molly Olli Goo. Liliputienii sunt în război cu
Blefuskans din cauza unor dispute despre ce parte a oului ar trebui să fie spartă.
Dar chiar și în Lilliput însuși, există dispute între partidele Tremexenes și
Slemexenes, susținători ai tocurilor înalte și joase. Cei mai înflăcărați oponenți
ai lui Gulliver sunt Galbet Skyresh Bolgolam și Lordul Cancelar al Fiscului
Flimnap. Liliputienii personifică o parodie a monarhiei engleze.
3. Giganți. Locuitorii insulei Brobdingnag, dimpotrivă, sunt de 12 ori mai mari
decât o persoană medie. Ei îl tratează pe Gulliver cu grijă, în special pe fiica
fermierului Grumdalclitch. Giganții sunt conduși de un rege drept, care este
îngrozit de poveștile lui Gulliver despre praful de pușcă. Acești oameni nu sunt
familiarizați cu uciderea și războiul. Brobdingnag este un exemplu de utopie,
de stare ideală. Singurul personaj neplăcut este piticul regal.
4. Locuitorii din Balnibarbi. Pentru a distrage atenția locuitorilor insulei
zburătoare Laputa de la a se gândi la univers, slujitorii trebuie să-i bată din
palme cu bețe. Totul în jurul lor, de la haine la mâncare, este legat de
astronomie și geometrie. Laputienii stăpânesc țara, având dreptul în orice
moment să zdrobească revolta care s-a ivit cu greutatea insulei. Pe pământ
trăiesc și oameni care se consideră mai deștepți decât toți ceilalți, ceea ce nu
este adevărat. Locuitorii insulei Glubbdobdrib sunt capabili să cheme sufletele
oamenilor morți, iar struldbrugs nemuritori se nasc uneori pe insula Luggnegg,
distingându-se printr-o pată mare pe cap. După 80 de ani, trăiesc moartea
civilă: nu mai sunt incapabili, îmbătrânesc pentru totdeauna, incapabili de
prietenie și iubire.
5. guignhnms. Insula Houygnhnmia este locuită de cai capabili să-și vorbească
propria limbă sensibilă. Au propriile lor case, familii, întâlniri. Cuvântul
„guygnhnm” Gulliver se traduce prin „coroana creației”. Ei nu știu ce sunt
banii, puterea și războiul. Ei nu înțeleg multe cuvinte umane, deoarece pentru
ei conceptele de „armă”, „minciună” și „păcat” nu există. Houygnhnms scriu
poezie, nu irosesc cuvintele, mor fără durere.
6. Yahoo. Houyhnhnms sunt serviți ca animale domestice de către sălbatici
asemănătoare maimuțelor care mănâncă carouri. Le lipsește capacitatea de a
împărtăși, de a iubi, de a ura și de a strânge pietre strălucitoare (o parodie a
pasiunii umane pentru bani și bijuterii). Există o legendă printre Houyhnhnm că
primii Yahoo au venit aici de peste ocean și au fost oameni obișnuiți, precum
Gulliver.

Subiecte și probleme

Tema principală a lucrării este o persoană și principiile morale după care

încearcă să trăiască. Swift ridică întrebări despre cine este o persoană, cum
arată din exterior, dacă face ceea ce trebuie și care este locul lui în această
lume.

Autorul pune problema corupției societății. Oamenii au uitat ce înseamnă să nu

lupți, să faci bine și să fii rezonabil. În prima parte a Călătoriile lui Gulliver,
atenția este acordată problemei meschinării controlat de guvern, în al doilea -
problema nesemnificației și cruzimii unei persoane în general, în al treilea -
problema pierderii bunului simț, în al patrulea - problema realizării idealului,
precum și căderea moravurilor umane .

Ideea principală
Lucrarea lui Jonathan Swift este o ilustrare a faptului că lumea este diversă și
de neînțeles, oamenii încă mai trebuie să dezlege sensul universului. Între timp,
o persoană imperfectă și slabă are o îngâmfare gigantică, se consideră o ființă
superioară, dar nu numai că nu poate ști totul, dar de multe ori el însuși riscă să
devină mai rău decât animalele.

Mulți oameni și-au pierdut forma umană, inventând arme, certându-se și

înșelând. Omul este meschin, crud, prost și urât în comportamentul său.
Scriitorul nu doar acuză nefondat omenirea de toate păcatele posibile, ci oferă
opțiuni alternative de existență. A lui ideea principala- nevoia de a corecta
societatea printr-o respingere consecventa a viciilor ignorantei.

Ce învață?

Protagonistul devine un fel de observator din exterior. Cititorul, făcând

cunoștință cu cartea, înțelege cu el că o persoană trebuie să rămână o persoană.
Ar trebui să vă evaluați obiectiv impactul asupra lumea, duce o viață rezonabilă
și nu te scufunda în vicii care transformă treptat o persoană într-un sălbatic.

Oamenii ar trebui să se gândească la ce a ajuns omenirea și să încerce să

schimbe lumea, cel puțin într-o situație în care depinde de fiecare dintre ei.

Critică

Romanul „Călătoriile lui Gulliver” a fost aspru criticat, în ciuda faptului că la

început a fost confundat cu un basm obișnuit. Potrivit recenzenților, Jonathan
Swift jignește omul, ceea ce înseamnă că îl jignește pe Dumnezeu. A patra
parte a operei a avut cel mai mult de suferit: autorul a fost acuzat de ura față de
oameni și de prost gust.

Timp de ani de zile, biserica a interzis cartea, iar oficialii guvernamentali au

scurtat-o pentru a reduce gândurile politice periculoase. Cu toate acestea,
pentru poporul irlandez, decanul Catedralei Sf. Patrick a rămas un luptator
legendar pentru drepturile săracilor asupriți, despre el. activități socialeși
talentul literar, orășenii de rând nu au uitat.

Interesant? Păstrează-l pe peretele tău!

INTRODUCERE

Romanul lui Swift Călătorește în câteva noțiuni îndepărtate ale lumii în patru părți de
Lemuel Gulliver, mai întâi chirurg, apoi căpitan de mai multe nave, publicat în 1726
(traducere în limba rusă - 1772-1773) nu poate fi atribuit genului tradițional al
utopicului. roman (sau roman distopic), deși conține trăsături atât ale primului, cât și
ale celui de-al doilea tip de romane, precum și lucrări satirice și didactice 16 in. .

Cartea lui Swift este legată prin multe fire de modernitatea sa. Este plin de aluzii la
subiectul zilei. În fiecare dintre părțile Călătoriilor lui Gulliver, indiferent cât de
departe s-ar desfășura acțiunea, Anglia se reflectă direct sau indirect în fața noastră,
treburile engleze se rezolvă prin analogie sau contrast. Dar puterea satirei lui Swift
constă în faptul că faptele, personajele și situațiile specifice capătă un sens universal,
se dovedesc a fi valabile pentru toate timpurile și popoarele.
În istoria societății europene, secolul al XVIII-lea este cunoscut sub numele de Epoca
Iluminismului. Personalitățile iluministe nu au fost doar scriitori, ci și filozofi,
gânditori politici. Deja într-un stadiu incipient al Iluminismului, Jonathan Swift a
criticat relațiile burgheze emergente. Cititorul Swift modern a trebuit să învețe (și să
învețe!) obiceiuri dezgustător de familiare, semne ale propriei sale vieți și istoriei în
țări și popoare necunoscute. Așa sunt înfățișarea, manierele, trăsăturile talentului lui
Swift: a fost un filosof înțelept, un visător inepuizabil și un satiric plin de duh,
inimitabil.

Prin gura lui Gulliver, Swift ridiculizează malefic vicii umane, amuzante și triste, care,
din păcate, au rădăcini sociale adânci. Prin urmare, satira lui Swift este valabilă și
astăzi. Este semnificativ pentru că este profund serios și urmărește obiective
ideologice înalte. Jonathan Swift căuta adevărul lumii sale contemporane. Călătoriile
lui Lemuel Gulliver este o imitație parodică, pe de o parte, a căutării și descoperirii
adevărului, pe de altă parte. Swift credea că prima lui sarcină era să se apropie și să
înțeleagă viața spirituală a epocii. El vorbește cititorilor săi despre religie, dar nu în
limbajul de neînțeles al teologilor; despre politică, dar nu în jargon de partid, de
neînțeles pentru majoritate; despre literatură, dar fără aroganță și mulțumire.

Marea lucrare din Călătoriile lui Lemuel Gulliver este că este profund generalizată.
Toate lucrurile descrise de Jonathan Swift au trăsăturile și acțiunile contemporanilor
autorului. Nu putea să învingă inamicul deschis și, prin urmare, l-a atacat prin aluzii,
analogii și alegorii.

Citind Călătoriile lui Gulliver, putem vedea clar că identitatea scriitorului este tot
timpul mascată. Autorul ne arată gândurile sale într-un text satiric și foarte fascinant al
operei. Așa că Swift și-a descris alegoric experiența de serviciu puternic al lumii acest.

Vom construi imaginea lui Gulliver în mod consecvent, călătorind cu el, comparând,
analizând și reflectând asupra acțiunilor unui romantic incorigibil care crede în
dreptate, deși este dezamăgit de oameni. Un om pentru toate timpurile, deși fictiv al
genialului scriitor J. Swift, dar în același timp atât de real când deschizi paginile
Călătorii. Aș vrea să cred că în fiecare dintre noi există un pic din Lemuel Gulliver,
deși o persoană naivă, dar infinit de sinceră. Și adevărul în viața noastră nu este atât de
mult.

CONCLUZIE.

GULLIVER (ing. Gulliver) - eroul romanului de J. Swift „Călătorie în unele țări

îndepărtate ale lumii de Lemuel Gulliver, mai întâi chirurg, iar apoi căpitanul mai
multor corăbii” (1726). Romanul lui Swift este scris în tradiția menippea, în care
libertatea absolută a ficțiunii intriga este motivată de „scopul ideologic și filosofic - de
a crea situații excepționale pentru provocarea și testarea unei idei filosofice - cuvântul,
adevărul, întruchipat în imaginea lui. un înțelept, un căutător al acestui adevăr” (MM
Bakhtin). Conținutul menipeei nu este aventurile unui anumit erou, ci vicisitudinile
ideii în sine. O astfel de afirmație a întrebării ne permite să vedem profundă integritate
interioară, atât a imaginii lui Gulliver însuși, cât și a operei în ansamblu.

La prima vedere, există patru Gulliver diferite în romanul lui Swift.

Prima este în Lilliput. În această țară, el este mare și puternic, ca un adevărat erou și
personifică tot ce este mai bun într-o persoană: rațiune, frumusețe, putere, milă.

Al doilea este în Brobdingnag. În țara giganților, Gulliver este un erou constant al

situațiilor comice. El îndeplinește funcțiile unui bufon regal, un om de știință amuzant.
După ce a ascultat povestea lui Gulliver despre structura politică și socio-economică a
Angliei, regele Brob-dingnag ajunge la concluzia că „majoritatea compatrioților tăi
sunt un pui de mici reptile dezgustătoare, cele mai distructive dintre toate care s-au
târât vreodată pe suprafața pământului. "

Al treilea este un observator indiferent și calm, fixând cu acuratețe nebunia, urâțenia,

perversiunile pe care le vede în regatul zburător Laputa, țara Balni-barbie și în Marea
Academie a capitalei sale Laga-do, pe insula necromanților. Glubbdobdrib, în regatul
Laggnegt, unde îi întâlnește pe veșnicii nemuritori struldbrugs.

Al patrulea este Gulliver din țara guingngnms (cailor inteligenți) și yehu (descendenții
sălbatici ai unui cuplu de englezi care au ajuns pe insulă în urma unui naufragiu). Aici
Gulliver este un om tragic de singuratic și care se detestă de sine. Și a fi bărbat
înseamnă a aparține unui fel de dezgustător Yehu, faimos pentru voracitatea, pofta,
lenea, răutatea, înșelăciunea și prostia lor.

Aceste diferite Gulliver sunt ipostaze ale unei singure imagini. Eroul operei, scrisă în
tradiția menipeană - un om de idei, un înțelept - este plasat de autor într-o situație de
ciocnire cu răul mondial în expresiile sale cele mai extreme. Tot ceea ce vede Gulliver
în călătoriile sale îi servește lui Swift să testeze ideea, nu personajul. Gulliver este o
persoană normală, rezonabilă, sănătoasă din punct de vedere moral, pe care autorul o
trimite într-o călătorie prin lumea nebuniei, absurdității, minciunii și violenței. În
relație cu Gulliver se dezvăluie natura umană: inestetică și dezgustătoare pentru orice
ființă rațională. Gulliver căuta un loc în lumea nebună unde o persoană demnă să-și
poată găsi pacea. Și Swift își aduce eroul în țara utopică a Guingngnms, dar el însuși îl
întoarce înapoi în Anglia, pentru că într-o lume nebună nu poate exista o societate
aranjată pe baze rezonabile. Și asta înseamnă că Gulliver trebuie să se întoarcă acasă:
caii inteligenți alungă eroul.
Astfel, vedem că imaginea lui Gulliver se bazează pe proza engleză a secolului al
XVII-lea, în care narațiunile călătorilor din epoca marilor descoperiri geografice sunt
larg reprezentate. Din descrierile călătoriilor pe mare, Swift a împrumutat o aromă de
aventură care a dat lucrării iluzia realității vizibile. Această iluzie este sporită și mai
mult de faptul că aspectîntre pisica și giganți, pe de o parte, și Gulliver însuși și lumea
lui, pe de altă parte, există un raport exact de măreție. Relațiile cantitative sunt
susținute de diferențele calitative pe care Swift le stabilește între nivelul mental și
moral al lui Gulliver, conștiința lui și, în consecință, conștiința liliputienilor,
brobdingnezhienilor, yahoo și houyhnhnms. Unghiul de vedere din care Gulliver vede
următoarea țară a rătăcirilor sale este stabilit cu precizie dinainte: este determinat de
cât de mult locuitorii săi sunt mai sus sau mai jos decât Gulliver în termeni mentali
sau morali. Iluzia credibilității servește drept camuflaj pentru ironia autorului, care îi
pune imperceptibil măști lui Gulliver, în funcție de sarcinile satirei.

1. Călătorie la Lilliput.

Cea mai ușoară cale este în primele două călătorii: „Odată, după ce ai recunoscut
existența uriașilor și a oamenilor mici, accepți cu ușurință orice altceva”, a spus dr.
Johnson. Situația se dovedește a fi așa, o imagine a realității în care nu liliputienii sau
giganții nu sunt anormali, ci un extraterestru - Gulliver. În primul caz, este anormal,
pentru că, chiar și cu o dorință sinceră, nu poate duce o viață liliputiană. În al doilea -
este un englez, un european, un om al timpurilor moderne.

Lilliput - Anglia, englezul - pitic. Fantezia primelor două călătorii este un dispozitiv
ironic care a atins toate normele - cotidiene și de stat. Conceptele morale nu dispar.
Regatul liliputienilor este nu numai fabulos, ci și marionetă, Gulliver își descrie în cea
mai mare parte jocurile și distracția în lumea păpușilor reînviată și o descrie în cei mai
serioși termeni. El acceptă de la regulă, poartă numele de marionetă Quinbus Flestin
(„Omul Muntelui”) și își îndeplinește sarcinile de joc. Pentru un copil, esența acestui
joc este transformarea prezentului într-o marionetă, pentru un adult este transformarea
prezentului într-o marionetă (Reprezentațiile pentru copii și adulți diferă aproximativ
în același mod).

Se poate urmări cum în prima călătorie Gulliver observă „Anglia liliputiană” în

perspectiva morală corectă.

La prima apariție a „un omuleț înalt de cel mult șase centimetri”, Gulliver țipă tare de
uimire. Omuleții roiesc, scârțâie într-un limbaj de neînțeles, îl împușcă pe Gulliver cu
săgeți care par ace. La urma urmei, își poate restabili cu ușurință drepturile. Doar
trezește-te noaptea și călcă în picioare toată această armată. „Cu toate acestea, soarta a
decis altfel”. Apare un nobil cu degetul mijlociu și argumentează cu călătorul
înfometat cu „amenințări, promisiuni și regrete”. Gulliver se întreabă dacă a încălcat
„regulile stricte de etichetă”, adică. se privește din lateral cu ochi de pitic. Acesta este
începutul transformării domnului Lemuel Gulliver în Quinbus Flestrin, Omul
Muntelui.

Gulliver se simte ca o parte din Lilliput. Un alt vizitator liliputian nu mai este o
creatură cu degetul mijlociu, ci „o persoană de rang înalt în numele Majestății Sale
Imperiale”. „... Și-a prezentat acreditările, în spatele sigiliului regal, aducându-le mai
aproape de ochiul meu”. Pentru cititor - acest lucru este comic, pentru Gulliver -
aproape norma. Împăratul, consiliul de stat decid ce să facă cu monstrul aruncat la
țărm. Majestatea liliputiană este comparată cu monarhii europeni.

Gulliver se simte și se comportă în lumea liliputiană ca un imens animal domesticit.

Este pus în lesă sub formă de nouăzeci și unu de lanțuri cu treizeci de lacăte. I se dă o
canisa, un templu abandonat, prin ușa căruia se poate „strecura în voie”. Nu Gulliver,
ci Omul-Munte - animalul îmblânzit al împăratului liliputian. Portretul împăratului
Liliputiei este descris astfel: „... trăsăturile sale sunt puternice și curajoase, buzele
austriece, brațele și picioarele sunt proporționale, mișcările sunt grațioase, postura este
maiestuoasă”; „... este mai înalt decât toți curtenii lui pe unghia mea; Numai acest
lucru este suficient pentru a inspira privitorul cu un sentiment de teamă respectuoasă.
„Pentru a vedea mai bine maiestatea sa, m-am întins pe partea mea”. Aceasta este
pentru Gulliver monarhul în toată splendoarea sa. Comparația dimensiunilor ne spune
că aceasta este o comedie. Gulliver și povestitorul și actor. Punctul de vedere liliputian
se extinde asupra lucrurilor lui Gulliver. Sunt descrise drept structuri incredibile.
Gulliver urmărește cum bărbații mici, până la genunchi în tutun, găsesc un pieptene
care arată ca o zăbrele în fața palatului imperial. Ticâitul unui ceas este pentru ei ca
zgomotul unei mori de apă. Gulliver ajunge în lumea liliputiană și rămâne să trăiască
în conformitate cu legile acestei țări. Împăratul Liliputului, „bucuria și groaza
universului”, este „cel mai mare dintre fiii oamenilor, care se odihnește cu piciorul pe
centrul pământului, iar capul atinge soarele”, iar posesiunile sale într-un circumferința
de douăzeci de mile „se extind până la limitele extreme globul". Dar Gulliver nu râde.
El semnează termeni rezonabili „deși unii dintre ei nu sunt atât de onorabili pe cât mi-
aș dori”. „În semn de recunoștință, am căzut prosternat la picioarele maiestății sale... și
am devenit complet liber”. Și este cu adevărat liber... în liliputian. Cititorul
simpatizează chiar și cu oamenii mici pe capul cărora a căzut Omul-Muntele. Această
țară are propria ei lume mică, propriile legi, chiar și legi destul de rezonabile. Gulliver,
Omul Muntelui intră în viața lui Lilliput și își pierde treptat simțul propriei
dimensiuni.

Treptat, mica lume încetează să fie emoționantă. Tandrețea este înlocuită de dispreț.
Se pare că nu merită răsfățul. Din ce în ce mai multe detalii malefice și caustice apar...
iar Gulliver recunoaște Anglia în timpul domniei lui George I. Autorul a scris o
calomnie caustică asupra vieții politice anii recenti. Tories și Whigs, bisericile „înalte”
și „jos”, regele George și regina Ana, eroii războiului cu Franța și Sir Robert Walpole,
sunt ridiculizați în masă ca niște niște mici, care roiesc. Certurile liliputiene sunt o
priveliște jalnică. Ei nu sunt vicleni, vicioși, nerușinați, dar noi suntem pigmei vicleni
și nerușinați. Dar din moment ce pigmeii mai merită atenție și îngăduință, încălzindu-
ne interesul, apare un capitol despre știință, despre obiceiuri și legi, complet opus
celor englezești.

Dacă Gulliver are motive să-i disprețuiască pe liliputieni, este doar din cauza
asemănărilor cu compatrioții săi. Ne amintim că atunci când un incendiu a izbucnit în
palatul regelui Liliputului, Gulliver l-a stins cu un jet de urină. În loc să-l felicite
pentru o asemenea inventivitate, lui Gulliver i se spune că a comis cea mai gravă
crimă urinând pe palatul regal... Acest lucru i-a provocat eroului nici măcar dispreț, ci
o oarecare resentimente pentru tratamentul său dur și crud. Să fim atenți la modul în
care Gulliver îi portretizează pe liliputieni. El nu folosește niciun mijloc grosier de a
opune forța și slăbiciunea. Este suficient ca uriașul Gulliver să sufle, iar armatele se
pot împrăștia din asta. El poate distruge orașe cu cizmele sale.

Merită să ne gândim dacă Lemuel vrea să-i umilească și să-i ridiculizeze pe

liliputieni? Deloc, dar ca persoană rezonabilă, le vede deficiențele și virtuțile, iar
principala virtuți este curajul.

Liliputienii au fost uimiți să găsească un uriaș pe teritoriul lor. Dar cum au reacționat
ei la asta? Au reacționat cu curaj uman, perseverență, curiozitate și curaj, credință în
victorie. Decizia curajoasă de a subjuga o fiară fără precedent este ceea ce îi distinge
pe acești oameni. Gulliver nici nu se gândește să râdă de liliputieni. Datorită
echilibrului ridicol de putere, Gulliver ar putea descrie ceea ce se întâmplă într-un
mod disprețuitor, dar aici, doar eroul este bun.

Lui Gulliver îi plac piacii care roiesc, el participă activ la asta. Să fie amuzant că
oamenii mici îi prind părul de pământ cu cuie, îl curtează și îl leagă cu frânghii etc. - Îi
place acest tam-tam neînfricat. Bătăiala asta nu pare amuzantă. „N-am putut să mă
minunez suficient de neînfricatul creaturilor minuscule care au îndrăznit să se cațere
pe corpul meu și să meargă în jurul lui, în timp ce una dintre mâinile mele era liberă și
nu s-a cutremurat la vederea unui monstru atât de teribil, așa cum trebuie să fi părut.
lor."

Gulliver, fără ironie, cu interes și chiar cu oarecare respect, descrie cunoștințele sale
cu împăratul liliputienilor. „Excelența Sa, urcându-mi pe tibia dreaptă, s-a dus la fața
mea, însoțită de o duzină de oameni din suita lui. Și-a prezentat acreditările, în spatele
sigiliului regal, aducându-le aproape de ochiul meu și a adresat un discurs care a durat
aproximativ zece minute și a fost rostit fără cel mai mic semn de furie, dar cu
autoritate și hotărâre... prin decizia maiestății sale. și consiliul de stat, ar trebui să am
transport”.

„Giant Gulliver” nu râde de avocați și preoți pe care îi recunoaște după costumul lor.
Nici nu batjocorește la mită când spune că împăratul a interzis să se apropie de
locuința uriașului mai aproape de cincizeci de metri, ceea ce aducea venituri mari
funcționarilor ministeriali.

Eroul descrie în detaliu modul în care trei sute de croitori s-au angajat să-i coasă
costumul, neapărat de stil local, ceea ce îl duce chiar la o oarecare admirație, fiind
recunoscător liliputienilor pentru asta. Nu se opunea faptului că omuleții îi cercetau
buzunarele. El descrie protocolul de căutare cu toată seriozitatea.

Ascultă cu mare atenție argumentele oamenilor de știință din Lilliput, cărora li s-a
arătat ceasul și au fost invitați să-și exprime părerea. „Cititorul va ghici singur că
oamenii de știință nu au ajuns la nicio concluzie unanimă și toate presupunerile lor, pe
care, totuși, nu le-am înțeles bine, erau foarte departe de adevăr.”

Gulliver descrie „divertismentul” în detaliu și cu interes, care este, în esență, ciupercă

și deghizat în „artă acrobatică”. Împăratul ține în mâini un raft în poziție orizontală, iar
cei apropiați fie sar peste el, fie se târăște sub el, în funcție de faptul că raftul este
ridicat sau coborât. Cine execută aceste exerciții cu cea mai mare dexteritate va primi
un fir albastru, pe care îl va purta sub formă de brâu (Culorile firului sunt culorile
ordinelor engleze ale Jartierei, Băii și Sf. Andrei). Eroul spune că nu a mai văzut așa
ceva nici în Lumea Nouă, nici în Lumea Veche.

Deoarece în descrierile sale, Lemuel a pornit pe o cale fizionomică, el acordă multă

atenție raportului de proporții dintre creaturi mici și „Omul de Munte”. De exemplu,
aproape toată omenirea este zguduită de șoareci, șobolani, broaște etc., deoarece
aceste creaturi sunt agitate, mobile și, în același timp, mici. Lui Gulliver nu-i trece
niciodată prin minte să ridice această întrebare în legătură cu creaturile minuscule care
alergau în jurul lui Gulliver, urcau în buzunare etc. Dimpotrivă, liliputienii furiosi,
care au tras săgeți în Gulliver, în ciuda interdicției, i-au luat în mâini, dar nu i-au
executat, ci i-au pus cu grijă înapoi la pământ.

Omuleții mici „dau” libertate Omului de Munte, care cu un picior putea să-și distrugă
capitala, iar dacă s-a apucat să danseze, atunci întreaga populație. Orice cititor, aș vrea
să pun întrebarea, de ce liliputienii îl tratează atât de arogant, fără ceremonie pe uriaș,
îl caută, îi dictează ordine și asta în ciuda faptului că o întreagă armată mărșăluia între
picioarele lui?

Gulliver este sincer interesat de tot ce se întâmplă în Lilliput și găsește multe în

comun cu această țară și Anglia. Cel mai probabil, acesta a fost motivul pentru care la
început eroul a vrut să rămână, deoarece a ajuns într-un mediu ca o oglindă, dar foarte
familiar al țării în care a trăit, iar obiceiul, după cum știți, este un lucru foarte
periculos. .
La început poate părea superficial să descriem partidele în război dintre Tremexene și
Slemexene (Tory și Whig), care se disting prin înălțimea tocurilor pe pantofi. Unii
susțin că tocurile înalte sunt mai în concordanță cu vechile instituții ale statului, alții
că birourile înmânate de coroană ar trebui să fie în mâinile persoanelor cu tocuri joase.

Când Gulliver descrie vrăjmășia sălbatică dintre „cu capătul tocit” și „cu vârful
ascuțit” (o descriere satirică a schismei religioase care a împărțit biserica creștină în
catolici și protestanți), argumentând despre ou - cum ar trebui să fie spart, din capătul
contondent sau din cel ascuțit etc. Eroul nu râde deloc de ei, le descrie viața din
exterior ca un observator de altă lume.

„Călătoria către Lilliput” se încheie cu un episod extrem de trist, în care se citește

amărăciunea lui Swift: omuleții se gândesc cum să-l distrugă cel mai bine pe Gulliver,
ce execuție să-i aplice și sunt foarte surprinși de ce se sustrage de o pedeapsă atât de
ușoară precum orbirea. , care, prin harul împăratului, l-a înlocuit pe ar pedeapsa cu
moartea; chiar și atunci când Bolinbrock (Gulliver) este acuzat de trădare, afecțiunea
eroului pentru omuleții pare să nu treacă nici aici „... Mare este îngăduința și favoarea
maiestății sale și a consiliului de stat, datorită căruia ești condamnat doar la orbire"

Gulliver apreciază libertatea pe care i-au acordat-o liliputienii „... După ce am primit
libertatea, eu, în primul rând, am cerut permisiunea de a inspecta Mildengo, capitala
statului”.

Dar când Gulliver încetează să mai fie răbdător și de ajutor, el intră în conflict cu
guvernul. Observăm creaturi oarecum altfel când a început ancheta judecătorească din
cauza faptului că Gulliver refuză să îndeplinească voința împăratului - de a învinge
complet statul Blefescu. Gulliver ar fi putut fi tratat foarte dur pentru neascultare.
Gulliver a declarat hotărât că „a fi un instrument pentru înrobirea unui popor curajos și
liber” nu ar fi niciodată de acord. Atunci cercurile oficiale din Lilliput au compus un
rechizitoriu în care cele mai rele intenții și fapte i-au fost atribuite lui Gulliver.
Ipocrizia ființelor umane care obișnuiau să arate amuzante, curajoase și destul de
deștepte se profilează foarte puternic. Forța opresivă a puterii provoacă atât groază, cât
și indignare.

În acest capitol, vedem cum Gulliver începe cu compromisuri și concesii și se termină

cu un servilism inevitabil și că un mediu mizerabil, nesemnificativ, subordonează
rapid eroul modului său de viață și comportament, îl face să capituleze în fața ei, îl
transformă pe Lemuel într-un spiritual. pigmeu și, plecând în Anglia, Gulliver nu își
dă seama de declinul său spiritual, își dă seama de asta mult mai târziu.

2. Călătorie la Brobdingnag.
Dar Swift nu permite mult timp cititorului să se delecteze cu creșterea sa,
superioritatea față de liliputieni. A doua călătorie a lui Gulliver urmează fără niciun
răgaz. Muntele se află într-o cu totul altă situație în câmpul de orz; un „om cu o
creștere gigantică” apare în fața lui, „... era cu un turn și fiecare treaptă a lui... era egal
cu zece metri”. Uriașii sunt la fel de mari decât Gulliver pe cât este Gulliver mai mare
decât liliputienii, adică de douăsprezece ori. Acest raport se observă exact în
descrierea uriașilor și a tuturor obiectelor pe care Gulliver le întâlnește în timpul
șederii sale în Brobdingnag.

Aici oamenii sunt giganți. Gulliver este un pitic în fața lor, se întreabă ce îi vor face
acești monștri. Gigantul care a fost privit ca fiind cea mai mare minune din lume,
omul care a fost capabil să târască cu o mână întreaga flotă imperială a Liliputului, s-a
transformat în Tiny, care este ridicat și tratat ca un vierme. Lui Gulliver îi place să
descrie cazuri amuzante care decurg din proporțiile schimbate - urmează o descriere a
unei pisici și a câinilor, dimensiunea exorbitantă a unui copil care a vrut să-și tragă
eroul în gură, o luptă curajoasă cu șobolanii etc. El descrie cuțite de masă (mai mult o
coasă), linguri, furculițe - și aceasta este o satira socială.

Gulliver, așezat la cină pe masă, pe un scaun minuscul, lângă sare, a vorbit cu

suveranul. Suveranul a fost bucuros să întrebe despre morală, religie, legi,
administrație și știință, iar Gulliver a dat un raport detaliat. În cele din urmă, suveranul
l-a luat în mâna dreaptă și, mângâindu-și stânga cu un râs zgomotos, l-a întrebat: cine
este - un Whig sau un Tory?

Aceasta este o temă semnificativă - tema arătării suferinței umane.

Pe parcurs, Gulliver încearcă să descrie templul, mărimea acestuia: „... turnul era mult
mai jos decât turnul clopotniță al catedralei din Salisbury – desigur, proporțional cu
creșterea constructorilor ambelor clădiri”. Pentru ca turnul din regatul uriașilor să facă
o impresie la fel de impresionantă asupra localnicilor, acesta trebuie să atingă 1464 de
metri (122x12). Dar se oprește o clipă pe acest subiect.

Conversația dintre Gulliver și rege despre ordinul din Anglia este foarte interesantă.
Regele pune întrebări, iar eroul le răspunde, cu toată sinceritatea și inocența, fără a
ascunde nimic: „Scurta mea istorie a Angliei din ultimul secol l-a cufundat pe rege
într-o uimire totală. El a anunțat că, în opinia sa, această poveste nu este altceva decât
o grămadă de conspirații, necazuri, crime, bătăi, revoluții și deportări, care sunt cel
mai rău rezultat al lăcomiei, partizaniei, ipocriziei, perfidiei, cruzimii, rabiei, nebuniei,
urii, invidiază voluptatea, răutatea și ambiția. Este vorba despre ignoranța și viciile
legiuitorilor. Legile în practică sunt pervertite, confuze și ocolite. Pentru a ocupa o
poziție înaltă, nu este necesar să ai vreun merit. oamenii se plâng ranguri înalte deloc
pe baza virtuţilor lor. Clerul nu este promovat pentru evlavia lor. Armata nu este
pentru curaj. Judecătorii nu sunt pentru incoruptibilitate, senatorii nu sunt pentru
incoruptibilitate, consilierii de stat nu sunt pentru înțelepciune. Concluzia este
nemiloasă: majoritatea compatrioților lui Gulliver sunt un pui de reptile mici și
dezgustătoare, cele mai dăunătoare dintre toate cele care s-au târât vreodată pe
pământ.

Cu profundă amărăciune, interlocutorul lui Gulliver spune că oricine, în loc de o

ureche sau de o tulpină de iarbă, promite să crească două în același domeniu, va face
omenirii și patriei sale un serviciu mai mare decât toți politicienii la un loc.

Gulliver găsește merit în oamenii din Brobdingnag. Avantajele nu par foarte

convingătoare, dar totuși sunt un vis pozitiv al lui Swift însuși.

Swift aduce un omagiu clasei sale, erei sale, legăturilor sale cu cercurile
guvernamentale ale aristocrației engleze. Gulliver nu se așteaptă la comunicare cu
giganții. Călătorul se află într-o fermă obișnuită, care amintește foarte mult de una
europeană. Gulliver este foarte mic și, prin urmare, vede viața uriașilor ca neprofitabil
exagerată: (în același timp își poate trăi viața obișnuită) grosolănia de zi cu zi, cele
mai simple capricii, interesul propriu. Totul în această viață: ochelari, pisici și câini
care fug în sala de mese - „cum se întâmplă în casele obișnuite din sat”.

Există o altă latură - Gulliver este redus în mod umilitor. Se ciocnește de lumea
obiectivă din jurul lui, se împiedică de o crustă de pâine, se ascunde în frunze de
măcriș, se luptă până la moarte cu șobolani, doarme pe un raft sub tavan.

Giganții pentru Gulliver nu sunt oameni, ci semizei care trebuie să fie amuzați și
distrați „arată-mi ca pe o curiozitate în cel mai apropiat oraș”. Gulliver nu a apelat
încă la ei, iar ei îl prezintă ca „un animal ciudat care imită toate acțiunile unei
persoane, vorbește într-un dialect... că structura lui corporală este delicată, iar fața lui
este mai albă decât cea a unui nobil. fetiță de trei ani.” În același timp, este un
reprezentant al rasei europene. Swift susține că până și regele Marii Britanii ar fi fost
în locul lui Gulliver, el ar fi fost supus aceleiași umilințe.

Aici scara normală este gigantică. Dacă liliputienii arătau ca un popor deștept și
priceput: nesemnificația lor a fost relevată de asemănarea vieții politice din Europa. În
Brobdingnag, nesemnificația lui Gulliver este un fapt fiziologic. În viața simplă,
Gulliver nu poate fi decât un animal îmblânzit, toate pretențiile lui sunt ridicole și
nesemnificative în lumea uriașilor.

Dar iată-l, un animal îmblânzit, dus la curtea regală; fermierului „apare adjutantul
regal, cerând să mă ducă la palat pentru distracția doamnelor de la curte”. Și aici este
imposibil, este imposibil să faci ceva uman. Isprăvile lui în luptele cu muștele și
viespile „... insecte blestemate de mărimea unei lacăi mari... m-au mușcat până am
sângerat... protecția împotriva muștelor a fost o sabie”, o demonstrație de înot pe o
barcă de jucărie, joc. muzică alergând pe taste – toate acestea îi amuzau pe curteni.

Mărimea nu are niciun efect asupra naturii umane. Gulliver observă că nu există nimic
ideal și supraomenesc. Călătorul observă oamenii obișnuiți dintr-o perspectivă care le
este nefavorabilă. Uneori i se părea că se află la curtea engleză, cu doamne și lorzi și
cu plecăciuni ale lor, cu nebunii, cu vorbe goale.

Eroul descrie în detaliu evenimentele din viața lui Brobdingnag: o execuție

monstruoasă cu o fântână de sânge, abcese gigantice, mutilări ale săracilor, păduchi
care arată ca niște porci... În același timp, „cladiri nobile”, bucătăria regală, sunt
descrise templul principal al monarhului.

Valoarea, evident corporală, adică reală, aspră, simplă. Pe baza acestui calcul, viata
publica Brobdingnag. Nu există nicio artă sofisticată a managementului aici, nici un
progres în științele naturii. Este descrisă materialitatea existenței umane, care servește
drept bază pentru bunul simț.

Puritanii au cerut abolirea lumii corporale, în timp ce liberalii au împodobit „omul

natural” cu o existență nobilă. Li s-au adresat descrieri grotești ale murdăriei și
urâțeniei vieții umane. De exemplu, descrierea mesei reginei Brobdingnag nu este
umilitoare, ci neplăcută și ofensatoare pentru doamnele engleze. Cerșetorii nu-i merită
lui Brobdingnag, ci seamănă mai degrabă cu temnița societății engleze.

Inconsecvența lui Gulliver se manifestă clar. El îi spune regelui Brobdingnag cu o

mândrie deosebită despre „patria dragă”, despre comerț, războaie pe uscat și pe mare,
despre diviziunea religioasă în partidele politice. Remarca caustică a uriașului („cât de
neînsemnată este măreția umană, dacă asemenea insecte minuscule... se pot strădui
pentru aceasta”) provoacă furie reală în sufletul lui Gulliver: „Am fiert de indignare,
auzind această recenzie disprețuitoare a nobilei mele patrii”. Gulliver nu observă că
atunci când spune „patrie dragă”, „patrie nobilă” implică o percepție ironică a laudei.
Gulliver se contrazice, admiră politica giganticului rege, dar opiniile sale nu coincid
deloc cu conducătorii europeni care duc războaie.

3. Călătorie la Laputa.

Gândurile lui Gulliver sunt mereu sincere, el descrie mereu ceea ce vede și cum
înțelegem noi, fără prea multe înfrumusețari.

Aceasta este o parodie a pedanterii științifice. Casele laputienilor sunt prost construite.
Pereții sunt strâmbi. Nu există un singur unghi drept în întreaga clădire. Gulliver
descrie oamenii de știință ca fiind abstractizarea și izolarea lor de viață. Eroul ne face
să înțelegem de ce casele laputienilor sunt urâte.

Instrucțiunile date muncitorilor sunt prea inaccesibile, prea subtile, ceea ce duce la
greșeli nesfârșite. Ceea ce este desenat pe hârtie cu un creion, o busolă, o riglă este
absolut imposibil de adus la viață.

Gulliver, fără simpatie, descrie oameni cărora le este serios teamă că pământul,
apropiindu-se constant de soare, va fi în cele din urmă absorbit și distrus de acesta și
nu va mai putea da lumină și căldură, că pământul abia a scăpat de coada unui cometă,
care în treizeci și unu de ani probabil va distruge planeta. „Când se întâlnește
dimineața cu cunoscuți, laputianul, în primul rând, își pune întrebarea: ce mai face
Soarele, ce fel de soare a avut la apus și la răsărit, există vreo speranță de a evita o
coliziune cu o cometă care se apropie? ?” . Teoriile astronomice despre sfârșitul
apropiat al lumii erau larg răspândite în acea epocă.

Gulliver, în calitate de observator extern, ne vorbește despre viața acestui popor. Toate
sunt rele. Chiar și soțiile lor îi înșală. Îi înșală cu lachei urâți, fug, luând cu ei bijuterii.

Sunt pagini în care sunt prezentate formele monstruoase ale războaielor viitoare. De
exemplu, lupta unei insule zburătoare cu orașe rebele. Regal „... insula cade chiar pe
capetele supușilor recalcitrați și îi zdrobește împreună cu casele lor. Sunt aruncate
pietre mari de pe insula zburătoare, din care populația se poate ascunde în subsoluri
sau pivnițe! ... ”Aceasta ne dă o idee despre fantezia puternică a lui Swift. Insula
regală stă uneori pur și simplu deasupra orașului recalcitrant și îl privează de efectele
benefice ale soarelui și ploii. Într-o țară recalcitrantă, încep foametea și boala.

Când regele vizitează orașul Lindolino, Gulliver descrie cu plăcere cum, după trei zile,
orășenii, plângându-se adesea de o mare asuprire, au încuiat porțile orașului, l-au
arestat pe guvernator și, cu o viteză incredibilă, au ridicat patru turnuri masive la cele
patru colțuri ale orașului. orașul, iar în caz de prăbușire a planului, aprovizionat cu un
număr mare de combustibil, sperând cu o flacără puternică să despartă diamantele -
fundația insulei.

Regele a fost informat că s-a ridicat o revoltă în Lindolino. Insula s-a apropiat de oraș
și a plutit peste răzvrătiți timp de câteva zile, „a ordonat să se coboare o mulțime de
sfori din insulă, dar nimeni nu s-a gândit să i se adreseze cu o petiție, dar în multe
cereri foarte îndrăznețe au zburat pentru a compensa toate nedreptățile cauzate
orașului, restituie privilegii, acordă populației alegerea corectă a guvernatorului și
absurdități similare. Ca răspuns, au fost aruncate cu pietre. Insula s-a scufundat, dar îi
era frică să alerge în turnuri. Apoi au fost puse în mișcare mașini speciale în orașul
asediat. Curajul și rezistența încăpățânată au dus la victorie. Rezultatul acestui lucru -
regele a lăsat singur orașul rebel.
„Unul dintre miniștri m-a asigurat că, dacă insula s-ar scufunda atât de jos deasupra
orașului încât să nu se mai poată ridica, atunci orășenii l-ar lipsi pentru totdeauna de
posibilitatea de a se muta, de a-l ucide pe regele și de toți servitorii săi și de a schimba
complet forma guvern”, conchide Gulliver.

Swift nu împărtășește această temă, dar natura luptei sociale este înțeleasă cu o
perspectivă strălucitoare.

Eroul vorbește pozitiv doar despre agricultura de pe insulă. Și aici îi vede pe cei care
sunt angajați în speculații goale, în loc să fie atenți la ceea ce se întâmplă pe pământ.

Cine încearcă să re-realizeze științele, arta, legile, limbajul și tehnologia - doar de

dragul însuși procesului de re-realizare. Niciunul dintre proiecte nu a fost finalizat, iar
între timp casele sunt în ruine, populația este înfometată și „umblă în zdrențe”.

Proiectoarele sunt unite în academii. Un opt ani a dezvoltat un proiect pentru a extrage
lumina soarelui din castraveți. Celălalt se ocupă de transformarea excrementelor
umane în nutrienți. Urmează o descriere batjocoritoare a laboratorului acestui om de
știință: orașul îi eliberează zilnic omului de știință un vas plin cu ape uzate. Al treilea
om de știință este angajat în arderea gheții în praf de pușcă. Al patrulea, arhitectul-
inventator, dezvoltă construcția de case de la acoperiș până la fundație. Al cincilea,
născut orb, amestecă vopsele pentru artiști.

Cantitatea de prostie umană pare inepuizabilă.

La academie au existat și „specialiști”, extrem de valoroși, de exemplu, au găsit o

modalitate de a înmuia marmura și de a face din ea pernuțe, sau, un alt „specialist” s-a
angajat să oprească creșterea lânii la miei - spera să cresc oi goale...

După proiectoare științifice, Gulliver vizitează proiectoarele politice. „Erau,” ironic

Swift, „au fost oameni complet nebuni. Ei au sugerat modalități de a-i convinge pe
monarhi să-și aleagă favoriții dintre bărbații cu inteligență, abilitate și virtute; învățați
miniștrii să țină cont de binele public; recompensați oameni demni, talentați, care au
oferit servicii remarcabile societății; să-i învețe pe monarhi cunoașterea intereselor
poporului; să încredinţeze funcţii unor persoane care posedă calităţile necesare pentru
a le ocupa.

Gulliver vede și un viciu feminin comun - inconstanța, dar în același timp vede
demnitatea femeilor. Giantesa Glumdalklig, o fată dintr-o familie uriașă din
Brobdingnag, este personificarea feminității, bunătății, cordialității și grijii. Interesant
este că această imagine, cu excepția lui Gulliver, este aproape singura imagine
pozitivă găsită în Swift. În raport cu fata uriașă, nici măcar o bătaie de joc, nici o
bătaie de joc. Fiecare descriere a unei fete amabile este scrisă cu tandrețe. Această fată
este tratată cu tandrețe și de Gulliver, care își datorează viața. Poate că banalitatea
atacurilor asupra femeilor mărturisește lipsa de motive a autorului pentru satira sa
despre femei.

De asemenea, eroul caută să ne arate prin ce mijloace deține guvernul puterea.

Există o întreagă știință a protecției tronurilor. Sunt profesori pentru lupta cu tot felul
de conspirații antiguvernamentale. Și Swift trebuie să-și bată joc de ei! El le oferă în
batjocură instrucțiuni detaliate pentru a le îmbunătăți munca fructuoasă. El
recomandă, prin gura unui profesor, oamenilor de stat să examineze hrana tuturor
persoanelor suspecte; afla la ce ora stau la masa; pe ce parte dorm; pe baza
excrementelor lor (gust, miros, culoare etc.) pentru a-și judeca gândurile și intențiile.

El propune să se stabilească în continuare decodificarea tuturor expresiilor mascate.

Cunoscătorii speciali vor descoperi semnificațiile cuvintelor, de exemplu: un scaun pe
un scaun înalt - o întâlnire secretă; un stol de gâște – adică senatul; dacă este
menționat un câine șchiop - vorbim despre solicitant; ciuma este o armată permanentă;
bufniță - primul ministru; guta - arhiepiscop; dacă vorbim de spânzurătoare, ne
referim la secretarul de stat; oala de cameră - comitet de nobili; sita - domnisoara de
onoare; mătură - revoluție; capcana de soareci - serviciu public; yama - curte; butoi
gol – general. Și dacă vorbim despre o rană supurată, atunci aceasta înseamnă sistemul
de control.

Swift îi înzestrează pe laputieni cu capacitatea de a convoca morți și spiritele marilor

conducători, până la Alexandru cel Mare, Cezar etc.

Și apoi apar Cezar (Gaius Julius Caesar, secolul I î.Hr. - comandantul și politicianul
Romei Antice, care a stabilit puterea unică, dictatorială) și Brutus (Caius Junius
Brutus - un senator roman, ucigașul lui Cezar) și își împărtășesc gândurile și
considerațiile cu Gulliver . „Mai ales, mă bucur de contemplarea oamenilor care au
exterminat tiranii și uzurpatorii și au restaurat libertatea și au încălcat drepturile
popoarelor asuprite”, spune Gulliver.

Gulliver, după cum știm, este un tip amabil și nu caută să-i stigmatizeze pe laputieni
în ceva, creatorul său Swift este ocupat cu asta. În același timp, s-a săturat „de moarte
de acești oameni”, nu a întâlnit niciodată în viața lui interlocutori atât de neplăcuți și a
fost foarte bucuros când a părăsit insula. Sentimente neplăcute au lăsat în sufletul lui
Gulliver o vizită pe insula Laputa.

4. Călătorie în țara Guingngms.

Huyngms sunt cai uimitoare. Ei sunt partea inteligentă a populației, yehu - antropoizii
subordonați lor - sunt punctul culminant al tuturor satirei lui Swift.

În acest capitol, Gulliver își schimbă radical atitudinea față de oameni și, în special,
față de toate aspectele vieții.

El notează calități la cai pe care oamenii nu le au, asigură că în limba Houyngms nu

există deloc cuvinte pentru minciună și înșelăciune etc. Gulliver vorbește despre
proprietățile unui cal și vrea să-i convingă pe oameni să ia un exemplu de la animalele
nobile în multe feluri.

Calul guingm îl întreabă pe Gulliver cum s-a întâmplat că guingngm-ii țării sale au dat
controlul yahu-ului, adică oamenilor. Caii nu pot înțelege poveștile triste ale lui
Gulliver despre patria lor. Caii nu înțeleg de ce oamenii fug de patria lor. Gulliver
explică că sărăcia și criminalitatea îi conduc pe oameni în căutarea unei vieți mai
bune. „Unii fug pentru că sunt distruși de litigii nesfârșite, alții pentru că și-au risipit
proprietatea, alții din cauza beției, desfrânării, jocurilor de noroc.” Mulți sunt acuzați
de trădare, crimă, furt, otrăvire, tâlhărie, fals, contrafacere, viol, dezertare și trecere de
partea inamicului. Nu îndrăznesc să se întoarcă în patria lor de teamă să nu fie
spânzurați sau să putrezească în captivitate. Prin urmare, ei caută mijloace de
subzistență pe pământuri străine.

Lui Gulliver i-a luat mult timp cailor să-l înțeleagă. Ei nu au putut înțelege ce
motivează oamenii să comită crime. Gulliver a făcut multe eforturi pentru a da idei
despre setea nesățioasă de putere inerentă oamenilor, despre voluptate, răutate și
invidie.

Acest lucru a fost deosebit de dificil deoarece puterea, guvernarea, războiul, legea,
pedeapsa și o mie de astfel de concepte nu aveau termeni corespunzători în limba
cailor-Huyngms.

După explicațiile lui (ale lui Gulliver), caii au ridicat ochii spre cer: „... Sunteți o rasă
specială de animale înzestrate cu o mică părticică de rațiune”.

Eroul a explicat motivul războaielor, care este complet de neînțeles pentru cai. Samuel
vede toate fenomenele într-o formă nelacuită, notează minciuni și deghizări. Gulliver
i-a explicat calului că „uneori un suveran îl atacă pe altul de frică, indiferent cum l-ar
ataca primul, uneori începe un război pentru că inamicul este puternic, iar uneori,
dimpotrivă, prea slab...”. Apoi se luptă până când distrug complet inamicul.
Dacă un monarh își trimite trupele într-o țară a cărei populație este săracă, atunci el
poate extermina jumătate în cel mai legal mod și reduce pe cealaltă în sclavie.

Gulliver nu ocolește statele care nu sunt capabile să lupte pe cont propriu, fiind
angajat de statele bogate contra cost.

El le povestește cailor cum „compatrioții săi sunt nevoiți să-și câștige existența:
cerșetorie, tâlhărie, furt, înșelăciune, gălăgie, mărturie mincinoasă, mită, fals,
minciuni, joc, servilism, lăudări, comerț cu voturi electorale, astrologie, otrăvire,
desfrânare, ipocrizie, calomnie » . Și adaugă: „Cititorul își poate imagina cât de multă
muncă mi-a luat să-i explic calului fiecare dintre aceste cuvinte.”

Și cum să explic unui cal ce este un ministru?! Caracterizarea unui diplomat, figur,
oficial guvernamental capitalist european este excepțională prin claritatea, simplitatea
și adevărul. Iată o mică parte: „El nu spune niciodată adevărul, decât cu intenția ca
acesta să fie luat drept minciună, ci minte numai în acele cazuri când vrea să-și dea
minciuna drept adevăr; oamenii despre care vorbește de rău la spate pot fi siguri că
sunt pe drumul onorurilor; daca incepe sa te laude in fata celorlalti sau in ochii tai,
chiar din acea zi esti un om pierdut. Cel mai rău semn pentru tine este promisiunea
ministrului, mai ales când este confirmată printr-un jurământ; după aceea, fiecare om
prudent se retrage și lasă orice speranță.”

Gulliver simte profund și este profund indignat. Lui i se pare că, oricât de ridicol și
otrăvitor este să nu înfățișezi un fenomen rușinos într-o lucrare, este mai strălucitor în
viață. Va țipa și va convinge prin ascuțimea sa, adevărul vieții. Percepția lui Swift
despre viața goală imediată era clară și ascuțită. El a acordat o mare importanță și o
mare expresivitate faptului vieții. Expunerea directă s-ar potrivi firii lui mai mult decât
alegorii, aluzii ascunse, tot felul de prefețe.

Swift a fost frapat de faptul că este monstruoasă lipsă de sens, de exemplu, sărutând
picioarele, Lopene îl lasă în pace. În felul său, el încearcă cu tărie să captureze această
mizerie. Luându-și rămas bun de la guingngms, de la cai, Gulliver sărută copita
calului și însoțește aceasta cu o remarcă caustică: „Voiam să cad la pământ să sărut
copita, dar guingngm mi-a făcut onoarea ridicând-o cu grijă la buzele mele. Prevăd
atacurile pe care le voi primi pentru menționarea acestui detaliu. Li se va părea
incredibil pentru calomniatorii mei că o persoană atât de nobilă ar fi condescendent să
arate atâta favoare unei creaturi atât de neînsemnate ca mine.

Treptat, eroul abordează probleme majore, de exemplu, despre structura de clasă a

societății. Pentru că tocmai aceasta, diviziunea de clasă a societății, este cauza
principală a viciilor și neajunsurilor oamenilor.
Călătoriile lui Gulliver se încheie puternic și trist. Gulliver nu vrea să se întoarcă la
oameni, la Yahoo, la Yahoo european. El încearcă să se predea mai bine barbarilor,
sălbaticilor, decât să trăiască printre yahooii europeni.

În timp ce se află pe navă, Gulliver intenționează să se arunce în mare și să înoate în

siguranță, pentru a nu trăi printre yahooi europeni. El nu cunoaște creaturi mai bune
decât caii, care să-i învețe pe cetățenii Europei civilizate principiile fundamentale ale
onoarei, dreptății, veridicității, cumpătării, solidității, curajului, castității, prieteniei,
bunăvoinței și fidelității.

Nu vrea să-i spună suveranului despre țările pe care le-a descoperit. Își imaginează
perfect ce se face în astfel de cazuri, adică. primind informații despre noi țări,
suveranul noua tara se transformă în colonie prin „drept divin”. „Navele sunt trimise
acolo cu prima ocazie; nativii sunt fie expulzați, fie exterminați, liderii lor sunt
torturați pentru a-i obliga să-și predea aurul; libertatea deplină este deschisă pentru a
comite orice desfrânare, pământurile sunt pătate de sângele fiilor lor. Și această bandă
infamă de măcelari, angajată în astfel de fapte evlavioase, formează o colonie
modernă, destinată să se convertească la creștinism și să planteze civilizația printre
sălbaticii idolatri. El face o rezervă prudentă că nu are nimic de-a face cu națiunea
britanică și spune că întreaga familie Yahoo, aceste „brutale ticăloase” descind din doi
englezi și remarcă veninos că cât de mult poate fi adevărat acest fapt, el lasă să judece
„experti în legile coloniale”.

În această parte finală a lui Gulliver, Swift și-a exprimat gândurile prețuite despre
natura umană; creaturi capabile de gândire inteligentă. Guingngms și yehus sunt, în
esență, două părți ale ideii lui Swift despre „natura umană”. Primele sunt posibilitățile
inerente „naturei umane”, dar suprimate de nevoile artificiale create de civilizația
burgheză. Al doilea - personifică rezultatul final pe care această civilizație îl aduce cu
sine. Instinctul posesiv este principalul lucru care distinge aceste fiare umane poftale,
lacome de alte animale.

„Idealul” utopic desenat de Swift în descrierea guingngm-urilor este sumbru, dar

pentru Gulliver totul arată diferit aici. Caii nobili nu cunosc nici războaie, nici
nemulțumirea populară; fulgii de ovăz sunt luxul suprem pentru ei, dar nu cunosc nici
sentimentele umane, nici dragostea, nici tandrețea părintească; chiar mintea lor este
îngustă și riguroasă; nu vezi probleme. Eroul nu observă defectele acestor creaturi, le
vede doar pe ele caracteristici pozitive. Este un idealist naiv, foarte sincer, dar în felul
lui o persoană slabă de voință. De ce este neajutorat? Răspunsul este foarte simplu în
fiecare dintre aventurile sale, Gulliver este practic doar un observator din exterior care
ne oferă posibilitatea să analizăm noi înșine ceea ce se întâmplă și să fim de acord sau
să infirmăm opinia autorului. În opinia mea, autorul a decis totuși să-i ofere eroului
său idealul pe care îl căuta, iar aceste idealuri s-au dovedit a fi Guingngms, cu modul
lor de viață simplu. Eroul nostru se străduiește să trăiască în adevăr, iar idealul pentru
el este o persoană lipsită de toate viciile care pot fi în oameni, dar astfel de oameni pur
și simplu nu există în lume, autorul înțelege acest lucru, precum și faptul că nu poate
exista. fi o stare ideală. La sfârșitul cărții sale, pentru tot ceea ce a îndurat eroul său,
Swift decide să „dea” acest ideal lui Gulliver sub forma Guingngm-ilor și a statului lor
cu cel mai just sistem pe care și-l poate imagina Samuel. Aici căile Autorului și
Eroului se despart. Gulliver rămâne un idealist și un romantic, iar Swift a finalizat
pentru ce a fost scrisă toată această lucrare, a arătat o imagine a existenței umane, cu
toate viciile și neajunsurile ei. Caracterul ascetic al acestei utopii i-a fost impus lui
Swift de neîncrederea lui în relațiile sociale, care spurcă toate legăturile dintre oameni.
În aia ințelesuri ascunse Dezgustul hiperbolic al lui Gulliver pentru tot ceea ce
miroase a yech josnic, chiar și pentru propria lui soție și copiii. Yehu erau o acuzație
vie a civilizației burgheze.

(2) Călătorii Lemuel Gulliver, mai întâi un chirurg, apoi un căpitan... este considerat
unul dintre clasici lucrări literatura pentru copii. Recent...

 Omul - coroana creației sau o greșeală a naturii

Rezumat >> Filosofie

Satira nemuritoare de J. Swift - " Voiaj Gulliver"în categoria literaturii pentru copii
ca... Să ne amintim ce am văzut în primul rând Lemuel Gulliver pe drum în ţară... a
făcut Pierre Boulle în vizionarul său muncă„Planeta Maimuțelor” pentru
contemplare...
Gulliver în Țara Liliputienilor

Eroul romanului este Lemuel Gulliver, chirurg și călător, mai întâi medic de navă, iar
apoi „căpitanul mai multor nave”. Primul tara uimitoare, unde ajunge, a devenit
Lilliput.

După un naufragiu, călătorul se trezește pe mal. Era legat de bărbați mici, nu mai mari
decât un deget mic.

După ce s-au asigurat că Omul Muntelui (sau Quinbus Flestrin, cum sunt numiți
bebelușii lui Gulliver) este pașnic, ei îi găsesc un loc în care să trăiască, adoptă legi
speciale de securitate și îi asigură hrană. Încercați să hrăniți uriașul! Un oaspete pe zi
mănâncă cât 1728 de liliputieni!

Împăratul însuși vorbește amabil cu oaspetele. Se dovedește că lili puts sunt în război
cu statul vecin Blefuscu, locuit tot de bărbați minusculi. Văzând o amenințare la
adresa gazdelor ospitaliere, Gulliver intră în golf și trage toată flota Blefuscu pe o
frânghie. Pentru această ispravă, i se acordă titlul de nardak (cel mai înalt titlu din
stat).
Gulliver este familiarizat cu obiceiurile țării. I se arată exercițiile dansatorilor de
frânghie. Cea mai pricepută dansatoare poate obține un post liber la tribunal.
Liliputienii organizează un marș ceremonial între picioarele larg distanțate ale lui
Gulliver. Omul Muntelui depune un jurământ de credință față de statul Lilliput.
Cuvintele ei, care enumeră titlurile pruncului împărat, care este numit „bucuria și
oroarea Universului”, sună ca o batjocură.

Gulliver este inițiat în sistem politicțară. Există două partide în război în Lilliput. Care
este cauza ostilității rănii serului? Susținătorii unuia sunt adepții tocurilor joase, iar
adepții celuilalt sunt doar înalți.

Lilliputia și Blefuscu, în războiul lor, rezolvă un „sondaj” la fel de „important”: de ce

parte să spargă ouăle - din tocit sau din ascuțit.

Devenit brusc o victimă a furiei imperiale, Gulliver fuge la Blefuska, dar chiar și acolo
toată lumea este bucuroasă să scape de el cât mai curând posibil.

Gulliver construiește o barcă și pleacă. După ce a întâlnit accidental o navă comercială

engleză, se întoarce în siguranță în patria sa.

Gulliver în Țara uriașilor

Medicul vasului neliniștit pornește din nou și ajunge în Brobdingnag - starea uriașilor.
Acum el însuși se simte ca un pitic. În această țară, Gulliver ajunge și la curtea regală.
Regele din Brobdingnag, un monarh înțelept și generos, „disprețuiește orice mister,
rafinament și intriga, atât între suverani, cât și între miniștri”. Emite legi simple și
clare, nu-i pasă de splendoarea curții sale, ci de bunăstarea supușilor. Acest uriaș nu se
înalță mai presus de ceilalți, ca regele Liliputului. Nu este nevoie ca un gigant să se
ridice artificial! Locuitorii din Velikania i se par lui Gulliver a fi oameni demni și
respectabili, deși nu prea deștepți. „Cunoștințele acestui popor sunt foarte insuficiente:
se limitează la morală, istorie, poezie și matematică”.

Gulliver, va valurile marii transformat într-un pitic, devine jucăria preferată a lui
Glumdalclitch, fiica regală. Această uriașă are un suflet blând, are grijă de omulețul ei,
îi comandă o casă specială.

Fețele uriașilor par multă vreme respingătoare pentru erou: vizuinile sunt ca gropile,
firele de păr sunt ca buștenii. Dar apoi se obișnuiește. Capacitatea de a se obișnui și de
a se adapta, de a fi tolerant este una dintre calitățile psihologice ale eroului.
Piticul regal este jignit: are un rival! Din gelozie, piticul ticălos pune la cale o mulțime
de lucruri urâte pentru Gulliver, de exemplu, el îl pune în cușca unei maimuțe uriașe,
care aproape că l-a ucis pe călător, alăptând și îndesându-l cu mâncare. L-am luat
pentru copilul meu!

Gulliver îi spune cu ingeniozitate regelui despre obiceiurile engleze din acea vreme.
Regele nu mai puțin ingenios declară că întreaga poveste este o colecție de
„conspirații, necazuri, crime, bătăi, revoluții și deportări, care sunt cele mai rele
rezultate ale lăcomiei, ipocriziei, trădării, cruzimii, rabiei, nebuniei, urii, invidiei,
răutății. și ambiție.”

Eroul se grăbește acasă la familia sa.

Șansa îl ajută: un vultur uriaș își ridică casa de jucărie și o duce la mare, unde Lemuel
este din nou ridicat de navă.

Suveniruri din țara uriașilor: o unghie tăiată, păr des...

Multă vreme doctorul nu se poate obișnui din nou cu viața printre oameni normali. Par
prea mici pentru el...

Gulliver în țara oamenilor de știință

În a treia parte, Gulliver ajunge pe insula zburătoare Laputa. (a unei insule care
plutește pe cer, eroul coboară pe pământ și ajunge în capitală - orașul Lagado. Insula
aparține aceluiași stat fantastic. Ruina incredibilă și sărăcia sunt pur și simplu
izbitoare.

Există, de asemenea, câteva oaze de ordine și bunăstare.Aceasta este tot ce rămâne din
viața normală trecută. Reformatorii au fost duși de schimbare – și au uitat de nevoi
urgente.

Academicienii lui Lagado sunt departe de realitate, atât de mult încât unii dintre ei
sunt nevoiți să plesnească periodic în nas, astfel încât să se trezească din gânduri și să
cadă în șanț. Ei „inventează noi metode de agricultură și arhitectură, și noi unelte și
unelte pentru tot felul de meșteșuguri și industrii, cu ajutorul cărora, după cum
asigură, o persoană va face treaba timp de zece; într-o săptămână va fi posibil să
ridicați un palat dintr-un material atât de puternic încât să rămână pentru totdeauna
fără a necesita nicio reparație; toate fructele pământești se vor coace în orice moment
al anului, conform dorinței consumatorilor ... "
Proiectele rămân doar proiecte, iar țara este „pusă, casele sunt în ruine, iar populația
moare și umblă în zdrențe”.

Invențiile de „amelioratori de viață” sunt pur și simplu ridicole. Unul din șapte ani
dezvoltă un proiect de extracție energie solara din ... castraveți. Apoi va putea fi
folosit pentru a încălzi aerul în cazul unei veri reci și ploioase. A apărut altul Metoda
noua construirea de case, de la acoperiș până la fundație. De asemenea, a fost
dezvoltat un proiect „serios” pentru a transforma excrementele umane înapoi în
nutrienți.

Experimentatorul în domeniul politicii își propune să împace părțile în conflict pentru

a tăia capetele liderilor opuși, schimbându-le spatele. Acest lucru ar trebui să conducă
la un acord bun.

Guingnma și yehu

În a patra și ultima parte a romanului, ca urmare a unei conspirații pe navă, Gulliver

ajunge pe o nouă insulă - în țara guyhnms. Guingnms sunt cai inteligenți. Numele lor
este neologismul autorului, care transmite nechezatul unui cal.

Treptat, călătorul află superioritatea morală a animalelor vorbitoare față de colegii săi
de trib: „comportamentul acestor animale se distingea prin atâta consistență și
oportunitate, atâta deliberare și prudență”. Suntem înzestrați cu mintea umană dar nu
cunosc vicii umane.

Gulliver îl numește pe liderul Guingnms „stăpân”. Și, ca și în călătoriile anterioare,

„oaspetele involuntar” îi spune proprietarului despre viciile care există în Anglia.
Interlocutorul nu-l înțelege, pentru că nu există nimic din asta în țara „cailor”.

În slujba Guingnmilor trăiesc creaturi vicioase și josnice - Yehu. În exterior, sunt

complet asemănătoare cu o persoană, doar... Gol, Murdar, lacom, fără scrupule, lipsit
de principii umane! Majoritatea turmelor Yehu au un fel de conducător. Sunt
întotdeauna cei mai urâți și mai răutăcioși din toată turma. Fiecare astfel de lider are,
de obicei, un favorit (animal de companie), a cărui datorie este să-l lingă pe picioarele
stăpânului său și să-l servească în orice fel posibil. În semn de recunoștință pentru
acest lucru, el este uneori răsplătit cu o bucată de carne de măgar.

Acest favorit este urât de toată turma. Prin urmare, pentru siguranță, el este
întotdeauna lângă stăpânul său. De obicei, el rămâne la putere până când este găsit
unul mai rău. De îndată ce primește demisia, imediat toți yahooii îl înconjoară și îl
stropesc din cap până în picioare cu fecalele lor. Cuvântul „yehu” a devenit oameni
culti desemnarea unui sălbatic, nesupus educației.

Gulliver îi admiră pe Guingnmes. Ei se feresc de el: seamănă prea mult cu un Yahoo.

Și din moment ce el este un Yehu, atunci ar trebui să locuiască lângă ei.

Degeaba s-a gândit eroul să-și petreacă restul zilelor printre guingnms, acele creaturi
drepte și extrem de morale. ideea principală Swift - ideea de toleranță s-a dovedit a fi
străină chiar și pentru ei. Întâlnirea Guingnms ia o decizie: să-l expulzeze pe Gulliver
ca aparținând rasei Yehu. Și eroul din următorul - și ultimul! - odată ce se întoarce
acasă, în grădina lui din Redrif - „bucurați-vă de reflecții”.