Sunteți pe pagina 1din 30

LEGEA MORALĂ A VECHIULUI TESTAMENT

DECALOGUL
1.

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa


nu ai alti dumnezei afara de Mine!
CRED INTR-UNUL DUMNEZEU, TATĂL,
FIUL SI SFÂNTUL DUH !
Porunca aceasta ne
arată că există un singur
Dumnezeu. Acesta este
Creatorul lumii. Numai
pe El trebuie să-L
cinstim. Cinstirea lui
Dumnezeu se face prin
credință, ascultare și
iubire.
2.

2. Sa nu-ti faci chip cioplit si niciun fel


de asemanare a vreunui lucru, sa nu
te inchini lor nici sa le slujesti!
Prin această poruncă este
întărită cinstirea Dumnezeului cel
adevarat. Este oprită închinarea la
idoli. În vechime, unii oameni care
nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu se
închinau la soare, la lună, la stele,
la munți sau la animale. Alții își
închipuiau dumnezei cărora le
ridicau statui pe care le cinsteau.
Credeau că aceste statui sunt cu
adevărat dumnezeii lor salvatori.
ASTAZI, PUTINI OAMENI MAI CRED IN IDOLII DIN TRECUT, CACI
AU APARUT IDOLI NOI: BANUL, MODA, ALCOOLUL, VIOLENTA ETC.
3.

3. SĂ nu iei numele Domnului


Dumnezeului tau in desert!
Porunca ne îndeamna la
folosirea cuviincioasă a
numelui lui Dumnezeu,
interzicându-se necinstirea
numelui Acestuia prin:
înjurături, blesteme, încălcări
ale legămintelor făcute față de
El. De asemenea, necinstirea
obiectelor sfinte este un păcat
mare. Trebuie sa vorbim
despre Dumnezeu, despre
persoanele sfinte și despre
obiectele sfinte, cu evlavie și
respect.
4.

4. Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o


sfintesti!
Pentru ca Domnul nostru
Iisus Hristos a inviat in
zi de duminica, aceasta
zi a devenit pentru
crestini ziua de cinstire
a lui Dumnezeu.
5.

5. CinsteȘte pe tatĂl tĂu Și pe


mama ta!
IUBEŞTE - ŢI PARINŢII…

Suntem datori să ne
cinstim părinţii care,
prin darul lui
Dumnezeu, ne-au adus
pe lume şi ne poartă
de grijă. Dumnezeu îi
binecuvintează pe cei
care îşi cinstesc
părinţii.
6.

6. SĂ nu ucizi!
‘’PACE VĂ LAS VOUĂ,PACEA MEA V-O DAU
VOUĂ’’
Dumnezeu este
Creatorul şi ocrotitorul
lumii.
Datoria noastră este să
iubim şi să ocrotim viaţa,
darul cel mai de preţ pe
care ni l-a dat
Dumnezeu. Nu avem
dreptul să luăm viaţa
nimanui, indiferent ce
rău ne-a făcut. Doar
Dumnezeu poate hotărî
când va sosi ceasul
morţii fiecăruia.
PACEA DINTRE OAMENI ŞI POPOARE
IZVORĂŞTE DIN PACEA OMULUI CU
DUMNEZEU…
7.

7. SĂ NU FII DESFRÎNAT!
PĂSTREAZĂ-ŢI FECIORIA ŞI CURAŢIA
TRUPULUI…

Acestă poruncă
opreşte vieţuirea
împreună a unui bărbat
cu o femeie, fară să fie
cununaţi. Dumnezeu
doreşte ca aceştia,
dacă se iubesc, să
întemeieze o familie
prin Sfânta Taină a
Cununiei.
8.

8. SĂ NU FURI !
NIMIC DIN CELE ASCUNSE NU RĂMÂN
AŞA, CI TOATE SE DESCOPERĂ…
Porunca ne îndeamna
să ne folosim de
lucrurile noastre şi să
nu luăm ce nu ne
aparţine. De lucrurile
altuia ne putem folosi
doar cu acordul acelei
persoane. Dumnezeu îl
vede întodeauna pe
hoţ.
9.

9. sĂ nu mĂrturiseȘti strÂmb
împotriva aproapelui tĂu!
‘’CE ESTE DA SĂ FIE DA ŞI CE ESTE NU, SĂ
FIE NU’’(SFÂNTA SCRIPTURĂ)
Minciuna şi mai ales
mărturia mincinoasă
împotriva aproapelui
sunt interzise. Oamenii
sunt datori să spună
adevarul în orice
împrejurare, să nu
acuze fară dovezi
adevarate, să nu
vorbească pe alţii de
rău.
10.

10. SĂ NU DOREŞTI NIMIC DIN CÂTE ARE


APROAPELE TĂU!
NEMULŢUMITORULUI I SE IA DARUL!

Dumnezeu îi învaţă pe
oameni să se
mulţumească fiecare
cu rodul muncii lui şi să
nu fie invidioşi pe cei
care au mai multe
bunuri. Dumnezeu are
grijă să ne dea atât cât
avem nevoie.
ŢINE MINTE!

o ÎMPLININD ACESTE PORUNCI, ÎI


ARĂTĂM LUI DUMNEZEU CÂT DE MULT
RESPECTĂM SFATURILE SALE ŞI CÂT
DE MULT ÎL IUBIM PE APROAPELE
NOSTRU.
RUGACIUNE DE LA SFÂRŞITUL ORICĂRUI
LUCRU:
Cuvine-se cu adevărat să te
fericim pe tine, Născătoare de
Dumnezeu, cea pururea fericită
și prea nevinovată și Maica
Dumnezeului nostru. Ceea ce
ești mai cinstită decât heruvimii
și mai mărită fără de asemănare
decât serafimii, care fără
stricăciune pe Dumnezeu
Cuvântul ai născut, pe tine, cea
cu adevărat Născătoare de
Dumnezeu, te mărim.

S-ar putea să vă placă și