Intemeietor al portretisticii in literatura noastra veche,

Grigore Ureche creioneaza in opera sa o galerie de

portrete de domnitori si figuri de boieri, pe care autorul
le ierarhizeaza, le da un contur propriu, punand alaturi
de trasaturi fizice insusiri de caracter definitorii, cu mare
pre-ciziune de nuante si concizie. Incontestabila sa arta
de portretist e ilustrata elocvent de efigia lui Stefan cel
Mare, realizata din linii simple in finalul amplei sectiuni
consacrate, in Letopiset, voievodului, in capitolul De
moartea Jui Stefan-Voda cel Bun, va leato 7012 (1504),
adevarata sinteza asupra a ceea ce a realizat domnitorul
in plan politic si moral.

Glorificand eroul care a asigurat Moldovei stabilitatea si

independenta, cronicarul incadreaza portretul
voievodului intr-o rama bogata, concepandu-l in cateva
secvente: imprejurarile mortii domnitorului, portretul lui,
sentimentele poporului la moartea sa, sanctificarea lui
prin traditie folclorica, informatii asupra unor fenomene
naturale neobisnuite si premonitorii, si o scurta
insemnare istoriografica.
Portretul, de o concizie clasica, insumand insusirile
fundamentale ale eroului, e construit pe alternanta
dintre insusirea – fizica sau morala – si ilustrarea ei prin
gesturi, fapte, atitudini, intr-un stil lapidar, eliptic uneori,
simplu, masurat.
Cronicarul incepe a fixa,prin litota, linia caracteristica a
portretului fizic: «om nu mare la statu», detaliu care are
mai degraba convergenta morala, voind a sugera ca, desi
mic de statura, Stefan e urias prin faptele sale.

Omul Stefan, supus vremelniciei – fapt sugerat prin

utilizarea perfectului compus arhaic «fost-au» - e aprig,
impulsiv, temperament coleric: «manios si degraba a
varsa sange nevinovat; de multe ori la ospete omorata
fara giudet.» Se simte aici pozitia politica a cronicarului,
dusman al autocratiei voievodale.

Urmeaza o serie de trasaturi morale pe care autorul le

surprinde cu admiratie dar si cu obiectivitate, delimitate
clar la nivelul textului prin adverbul «amintrelea».
Voievodul se remarca prin capacitate intelectuala,
unitate caracteriala: «om intreg la fire», e intrepid, vesnic
activ: «nele-nesu, si lucrul sau il stiia a-I acoperi si unde
nu gandiiai, acolo il aflai.» «La lucruri de razboaie
mester», Stefan are ceea ce am numi astazi geniu militar,
concept din care nu poate lipsi vitejia, curajul cu efecte
psihologice asupra ostenilor: «unde era nevoie insusi se
varaia, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa indarapteze si pentru
aceia raru razboiu de nu biruia».
De o mare tarie morala, Domnul nu se descurajeaza in
fata esecului, are intotdeauna forta de a intoarce
infrangerea in izbanda: «stiindu-se cazut jos, sa radica
deasupra biruitorilor». Aceste insusiri, fundamentale, ale
eroului stau sub semnul eternitatii, si cronicarul utilizeaza
in enumerarea lor timpul verbal durativ, imperfectul.
Gradarea ascendenta a liniilor portretului moral
culmineaza cu secventa apoteotica in care cronicarul
prezinta dragostea poporului pentru marele voievod.
Tara «l-au ingropat cu multa jale si plangere» pe cel ce i-a
fost parinte si i-a adus «mult bine si multa aparatura».
Stefan a intrat in legenda, traditia populara l-a sanctificat
pentru «lucrurile lui cele vitejesti carile niminea din
domni, nici mai nainte. Nici dupa aceia l-au ajunsu.»

Numele popular al voievodului, Stefan cel Mare si Sfant,

«svetr, dovedeste ca in tradita poporului acesta se
integreaza in familia «monarhilor ascunsi» (Vasile
Lovinescu), fara de moarte, cu dubla putere -sacerdotala
si regala.

Unicitatea domnitorului e subliniata si prin evocarea

fenomenelor naturale, neobisnuite, care i-au precedat
moartea: «intru acelasi anu, iarna grea si geroasa» si
«preste vara au fost ploi grele sipovoae de ape, si multa
inecare de ape s-au facut». Situate dupa apoteoza
eroului («svetr'), aceste notatii se incarca de o
expresivitate si semnificatie particulare.

Scurta insemnare istoriografica, ce incheie consemnarea

domniei de 47 de ani a lui Stefan-Voda, are in vedere
testamentul politic al acestuia.
Concizia, precizia stilului, elipsa verbului, antepunerea
negatiei («nu mare», «nelenesu» etc), fac ca portretul sa
para «sapat in piatra, ca o pisanie de biserica» (N.
Cartojan).

Trasaturile fixate de Grigore Ureche marelui voievod au

fost urmate aproape intocmai in creatiile scriitorilor
nostri, ceea ce dovedeste intuitia exceptionala a
cronicarului asupra caracterului domnitorului.