Sunteți pe pagina 1din 2

Descoperirea Americii

Descoperirea Americii este un eveniment în urma căruia locuitorii din Lumea Veche au
descoperit America, sau Lumea Nouă, constituită din două continente. Amerindienii au pătruns în
această parte a lumii cu circa 25000 de ani î.e.n. Leif Eriksson a ajuns primul în America de Nord (fără
a considera și Groenlanda) în jurul anului 1000. Cristofor Columb a făcut patru expediții în America
de Nord la sfârșitul secolului al XV-lea, dar el considera că a ajuns în Asia. Ulterior, cartograful
german Martin Waldseemüller a numit noua regiune a lumii America, în cinstea lui Amerigo
Vespucci.

Oficial, Cristofor Columb a descoperit America, dar există dovezi conform cărora normanzii
au fost primii care au descoperit teritoriul american, ei au pășit pe aceste meleaguri cu 5 secole
înainte de Cristofor Columb, descoperind mai întâi Groenlanda, la sfârșitul secolului X, sub
conducerea lui Erik cel Roșu, iar apoi sub conducerea lui Leif Eriksson (fiul lui Erik cel Roșu), au
debarcat pe coasta sudică a Golfului Sfântul Laurențiu.

S-ar putea să vă placă și