Poluarea este un termen pe care până și copiii îl cunosc în zilele noastre.

A devenit atât de
frecvent încât aproape toată lumea recunoaște faptul că poluarea este în continuă creștere.
Termenul "poluare" reprezinta contaminare cu o substanța străina nesolicitata. Când vorbim
despre poluarea pe Pământ, ne referim la contaminarea care are loc a resurselor naturale de
către diverși poluanți.
Una dintre cele mai discutate forme de poluare este poluare cu plastic.

1. Poluarea cu plastic
1.1 Cum a apărut plasticul [1]https://www.youtube.com/watch?v=9GMbRG9CZJw
În ziua de azi plasticul este pretutindeni . Tot plasticul asta a provenit de la un mic obiect,
care nici măcar nu e făcut din plastic.
Timp de secole, mingile de biliard erau făcut din fildesul elefanților, însă vanatul excesiv a
dus la o scădere a numarului de elefenti în secolul al XIX-lea. Astfel companiile care făceau
mingile de biliard au început sa caute alternative. În anul 1863, americanul John Wesley Hyatt
și-a dedicat 5 ani din viața creând un nou material numit celuloid, făcut din celuloză, un
compus care poate fi găsit în lemn și paie.
Însă noul material nu putea putea rezolva problema mingilor de biliard deoarece materialul
nu era destul de greu, era foarte inflamabil și nici nu sarea cum trebuie, dar putea fi pictat și
colorat ca sa imite alte materiale mai scumpe cum ar fi chihlimbarul si sideful. John a creat, ce
este considerat de mulți, primul plastic.
În 1907, un chimist a combinat fenol, un produs rezidual al smoalei de cărbune, cu
formaldehidă, creand un nou polimer numit bachelită. Bachelita era mai puțin inflamabil decat
celuloidul, și materialele din care erau făcute erau mult mai ușor de obținut.
Bachelita era doar începutul. În 1920, cercetătorii au creat pentru prima dată în industrie
polistirenul. Imediat după asta a apărut și clorura de vinil (PVC). În 1930, nailonul a prins
popularitate – un polimer conceput sa imite matasea, dar mult mai puternic.
Începând cu anul 1933, polietilena a devenit una dintre cele mai versatile plastice, care este
utilizat pana în ziua de azi.

1.2 Ce am făcut cu aceste deseuri? [2]https://www.youtube.com/watch?v=RS7IzU2VJIQ

Deoarece polimerii sintetici sunt atât de rezistenți, durează între 500 și 1000 de ani pentru ca
plasticul să se descompună. Dar a fost o decizie colectivă să folosim acest material foarte
durabil pentru lucruri care ar trebui să fie aruncate.
40% din materiale plastice sunt utilizate pentru ambalare. În Statele Unite, ambalajele
reprezintă 1/3 din totalul deșeurilor generate anual. Mai mult de 6,3 miliarde de tone de plastic
au devenit deșeuri din 1907. Strâns într-un singur loc, acesta face un cub cu o lungime laterală
de 1,9 kilometri.
9% din plastic este reciclat;
12% este ars;
Iar restul 79% rămân în jurul nostru.
O grămada de plastic ajunge în ocean, 8
milioane de tone pe an. Este atât de mult
plastic încât va depasi greutatea tuturor
pestilor din ocean în 2050.
Pentru ca este peste tot, animalele marine
continua să se prinda în plastic și sa le
înghită.
În 2015, deja 90% din păsările marine au ingerat plastic. Multe animale mor de foame cu
stomacuri pline de gunoi ne-digestibil. În 2018, un cașalot mort a ajuns pe mal în Spania.
Animalul a consumat 32 de kilograme de pungi de plastic și plase. În timp ce acest lucru este
tragic , există o formă mai răspândită, invizibilă a plasticului.

1.3 Microplasticele
Microplasticele sunt bucăți mai mici de 5 milimetri, unele dintre ele sunt utilizate în produse
cosmetice si pasta de dinți, dar in cea mai mare parte, rezultă din deșeuri plutitoare care sunt
expuse constant la radiațiile UV care se descompun în bucăți din ce în ce mai mici. 51 trilioane
de astfel de particule plutesc în oceane, ceea ce le face mai ușor de înghițit de tot felul de
creaturi marine. Acestea au ridicat unele îngrijorări în rândul oamenilor de știință, în special în
ceea ce privește riscurile de sănătate generate de substanțele chimice adăugate în materialul
plastic.
BPA (Bisfenol A) de exemplu face sticlele de plastic transparente, dar există și dovezi că
interferează cu sistemul nostru hormonal. DEHP face plasticul mai flexibil, dar poate provoca
cancer. Microplasticul a fost găsit în miere, în sarea de mare, în apa de la robinet și în praful din
jurul nostru.
8 din 10 copii și aproape toți adultii au cantități măsurabile de ftalați, un aditiv plastic comun,
în corpurile lor. Deocamdată există puține date științifice și, în acest moment, nu sunt
concludente. Avem nevoie de mult mai multe cercetări înainte de a justifica panica.
1.4 Plastic, hârtie sau bumbac, care este mai ecologic? https://www.youtube.com/watch?

v=3_fjEc4aQVk

Să ne imaginam un scenariu: ţi-ai umplut căruciorul și stai la coadă la magazin, când te

confrunți cu o altă alegere: ce pungă să folosești?
În mass-media circula o mulțime de imagini cu pungi de plastic plutind prin ocean, ceea ce ne-
ar face sa credem ca plasticul e o alegere mai proasta din punct de vedere al mediului
înconjurător, așa ca pungile din hârtie și bumbac suna mult mai promițător. Dar este oare
adevărat?
Toate aceste trei au un impact unic aupra mediului determinat de amprenta de carbon,
potențialul de a fi refolosite și reciclate și degradabilitatea.
Ca sa aflam toate acestea trebuie mai întâi sa aflam cum sunt făcute pungile de cumparaturi, și
unde ajung acestea.
Să începem cu plasticul. Tipica pungă subțire de plastic e făcută din polietilenă de mare
densitate, cunoscută sub acronimul HDPE. Producerea acestui material necesită extragerea
petrolului din pământ și aplicarea unei călduri extreme. Rășina polimerica rezultata e apoi
combinata cu ingrediente suplimentare precum oxidul de titan și creta și transportata la o unitate
de producție de pungi. Aici, mașinariile topesc materialele și le rotesc în foi de plastic, care apoi
sunt pliate în pungi. În momentul în care punga ajunge la forma finală, aceasta a emis
aproximativ 1,6 kg de dioxid de carbon în atmosferă. E aceeași cantitate de carbon produsă de o
mașină care e condusă aproximativ 6 kilometri. Dar alternativele presupun o amprentă de
carbon mult mai mare. Hârtia e făcută din celuloză, și dacă luăm în considerare costul
carbonului generat de tăierea copacilor, o singură pungă de hârtie e responsabilă de 5.5 kg de
dioxid de carbon. În același timp, creșterea bumbacului e un proces intens din punct de vedere
energetic. Producția unei singure pungi de bumbac emite aproximativ 272 kg de dioxid de
carbon. Dacă comparăm amprentele de carbon, pungile de plastic sunt mai benefice. Dar
impactul asupra mediului e totodată determinat de modul de utilizare a pungii. Reutilizarea și
reciclarea pungilor compensează semnificativ impactul lor asupra mediului prin reducerea
cererii de producție. Pentru a corecta asta putem împărți amprenta de carbon a pungilor cu
numărul de reutilizări. Spre exemplu, dacă o pungă de hârtie e reutilizată de trei ori, are un
impact mai scăzut decât o pungă de plastic folosită o dată. Amprenta de carbon a unei sacoșe de
bumbac poate fi scăzută dacă este reutilizată de 131 ori. Din aceste trei opțiuni, sacoșele din
bumbac sunt cele mai probabil de a fi reutilizate. Dovezile arată că pungile de hârtie sunt
aruncate deoarece se rup repede. Această problemă afectează și pungile de plastic. Dar și atunci
când sunt mai durabile, disponibilitatea lor la scară largă le face să fie folosite o singură dată.
Din fericire, cercetătorii estimează că 40% din pungile HDPE sunt reutilizate cel puțin o singură
dată pentru a arunca gunoiul. Reciclarea acestor pungi reduce amprenta lor de carbon, dar acest
fapt nu e posibil pentru fiecare dintre materiale. Multe țări nu au infrastructura necesară pentru a
recicla eficient plasticul. Sacoșele de bumbac sunt și mai dificil de descompus și procesat, dar
din vreme ce sunt utilizate pe perioade mai lungi, sunt cel mai puțin probabil să ajungă în
depozitele de deșeuri. Ori de câte ori aceste pungi nu sunt reciclate, al treilea factor privind
impactul asupra mediului intră în calcul: gradul de degradare. Din moment ce pungile HDPE
sunt rezistente la căldură și insolubile, nu se descompun asa usor. Plasticul parțial descompus
poate circula în ecosisteme timp de secole. Pe de altă parte bumbacul se degradează substanțial
în câteva luni, iar pungile de hârtie se degradează complet în doar 90 de zile. Deci, ce tip de
pungă ar trebui să folosim? Se pare că cele mai ecologice pungi au câteva caracteristici ale
materialelor discutate. Sunt durabile și reutilizabile, ca bumbacul, dar sunt din plastic, ce are
amprenta de carbon mai scăzută decât bumbacul sau hârtia. Aceste pungi durabile sunt făcute
din poliester, vinil și alt plastic dur, și sunt deja folosite în toată lumea. Și cel mai important,
sunt făcute să țină o viață, fiind opțiunea cea mai bună pentru planetă și pentru cumpărăturile
tale.

2. Poluarea aerului
Poluarea aerului constă în substanțe chimice sau particule din atmosferă, care reprezintă un
pericol grav pentru sănătate și mediu. Dar care sunt cauzele poluării aerului? Și ce înseamnă
aceasta pentru planeta noastră? O parte din poluarea aerului provine din surse naturale, cum ar
fi erupțiile vulcanice, incendiile de vegetație sau alergenii. Dar cea mai mare parte a poluării
aerului rezultă din activitățile umane, cum ar fi energia folosită în agricultură. Există diferite
tipuri de poluare atmosferică provocată de om. Atunci când ardem combustibili fosili pentru a
produce energie, aceștia eliberează gaze cu efect de seră în aer. Aceste emisii, cum ar fi dioxidul
de carbon, metanul, protoxidul de azot și gazele fluorurate, rețin căldura de la soare în
atmosfera terestră, conducând la o creștere a temperaturilor globale. Acest lucru creează un
ciclu în care poluarea aerului contribuie la schimbările climatice. Iar schimbările climatice
creează temperaturi mai ridicate. La rândul lor, temperaturile ridicate intensifică unele tipuri de
poluare a aerului. De exemplu, schimbările climatice sporesc smogul, deoarece acesta se
formează în prezența căldurii ridicate și a unor niveluri crescute de radiații ultraviolete.
Fenomenele meteorologice extreme apar mai frecvent, cum ar fi inundațiile, ceea ce contribuie
la condiții umede și, prin urmare, la creșterea numărului de mucegaiuri. Vremea mai caldă duce,
de asemenea, la sezoane de polen mai lungi, și, prin urmare, o producție mai mare de polen.
Smogul, este un tip de poluare a aerului, care reduce vizibilitatea și are efecte grave asupra
sănătății. Smogul poate fi împărțit în două categorii: sulfuros și fotochimic. Smogul sulfuros
este alcătuit din substanțe chimice compuși chimici numiți oxizi de sulf. Acesta apare atunci
când se ard combustibili fosili cu conținut de sulf. combustibili fosili cu sulf, cum ar fi
cărbunele. Smogul fotochimic, numit și ozon la nivelul solului, este rezultatul reacției dintre
lumina soarelui, și oxizi de azot și compuși organici volatili. Oxizii de azot provin din gazele de
eșapament ale mașinilor, centralele electrice pe bază de cărbune și emisiile din fabrici.
Compușii organici volatili sunt eliberați de benzină, vopsele și mulți solvenți de curățare.
Smogul nu creează doar o ceață maronie care reduce vizibilitatea, dar dăunează și plantelor, irită
ochii și provoacă tulburări respiratorii. O altă categorie de poluare a aerului este reprezentată de
poluanții toxici. Aceștia sunt substanțe chimice precum mercurul, plumbul, dioxinele, și
benzină, care sunt eliberate în timpul arderii gazelor sau a cărbunelui, incinerarea deșeurilor sau
arderea benzinei. Pe lângă efectele negative asupra mediului, poluarea toxică a aerului poate
cauza probleme grave de sănătate, cum ar fi cancerul, complicații reproductive, și defecte
congenitale.
În timp ce poluarea aerului are multe consecințe pentru planeta noastră, există și soluții. Putem
limita poluanții toxici, smogul și gazele cu efect de seră, prin diminuarea utilizării
combustibililor fosili. Cum ar fi în transporturi, în producție, și generarea de energie electrică.
Reducerea poluării aerului nu numai că contribuie la o atmosferă mai curată mediu mai curat și
la o sănătate umană mai bună, dar poate, de asemenea, încetini rata încălzirii globale.

2.1 dacaadsdasd
Înalt de aproape 84 de metri, acesta este cel mai
mare copac viu cunoscut de pe planetă. Poreclit
General Sherman, acest sequoia uriaș a capturat
aproximativ 1.400 de tone de carbon atmosferic în
cei aproximativ 2.500 de ani de existență pe
Pământ. Foarte puțini copaci pot concura cu acest
impact al carbonului, dar astăzi, omenirea produce peste 1.400 de tone de carbon în fiecare
minut. Pentru a combate schimbările climatice, trebuie să reducem drastic emisiile de
combustibili fosili și să absorbim excesul de CO2 pentru a restabili echilibrul atmosferic al
gazelor cu efect de seră. Dar ce pot face copacii pentru a ne ajuta în această luptă? Și, în
primul rând, cum captează ei carbonul?
La fel ca toate plantele, copacii consumă carbonul atmosferic printr-o reacție chimică numită
fotosinteză. Acest proces folosește energia de la lumina soarelui pentru a transforma apa și
dioxidul de carbon în oxigen și carbohidrați care stochează energie. Plantele consumă apoi
acești carbohidrați într-un proces invers numit respirație, transformându-i în energie și eliberând
carbonul înapoi în atmosferă. Cu toate acestea, în cazul copacilor, o mare parte din acest carbon
nu este eliberată, ci este stocată sub formă de țesut lemnos nou format. În timpul vieții lor,
copacii acționează ca niște seifuri de carbon și continuă să extragă carbon atât timp cât cresc.
Cu toate acestea, atunci când un copac moare și se descompune, o parte din carbonul său va fi
eliberat înapoi în aer. O cantitate semnificativă de CO2 este stocată în sol, unde poate rămâne
timp de mii de ani. Dar, în cele din urmă, și acest carbon se intoarce înapoi în atmosferă. Prin
urmare, dacă arborii vor contribui la combaterea unei probleme pe termen lung, cum ar fi
schimbările climatice, trebuie să supraviețuiască pentru a sechestra carbonul pe o perioadă cât
mai lungă de timp, reproducându-se în același timp rapid.
Există vreun tip de copac pe care l-am putea planta și care să îndeplinească aceste criterii?
Vreo specie cu creștere rapidă, cu viață lungă, care să sechestreze foarte mult carbon, pe care
am putea-o răspândi în întreaga lume? Nu din câte știm noi. Dar chiar dacă ar exista un astfel
de copac, acesta nu ar fi o soluție bună pe termen lung. Pădurile sunt rețele complexe de
organisme vii și nu există o singură specie care să poată prospera în fiecare ecosistem. Cei mai
sustenabili arbori care pot fi plantați sunt întotdeauna arbori indigeni; specii care joacă deja un
rol în mediul lor local. Cercetările preliminare arată că ecosistemele cu o diversitate naturală de
arbori au mai puțină concurență pentru resurse și rezistă mai bine la schimbările climatice.
Acest lucru înseamnă că nu putem planta copaci doar pentru a extrage carbon; trebuie să
refacem ecosistemele epuizate. Există numeroase regiuni care au fost curățate sau dezvoltate
care sunt pregatite pentru a fi restaurate. În 2019, un studiu condus de Crowtherlab din Zurich a
analizat imaginile din satelit ale acoperirii existente a copacilor din lume. Combinând-o cu date
privind clima și solul și excluzând zonele necesare pentru utilizarea umană, au determinat că
Pământul ar putea susține aproape un miliard de hectare de pădure suplimentară. Asta înseamnă
aproximativ 1,2 trilioane de copaci. Acest număr uluitor a surprins comunitatea științifică, ceea
ce a determinat cercetări suplimentare. Oamenii de știință citează acum o cifră mai
conservatoare, dar totuși remarcabilă. Conform estimărilor lor revizuite, aceste ecosisteme
restaurate ar putea capta între 100 și 200 de miliarde de tone de carbon, reprezentând peste o
șesime din emisiile de carbon ale omenirii. Mai mult de jumătate din coronamentul forestier
potențial pentru noile eforturi de restaurare se găsește în doar șase țări. Studiul poate oferi, de
asemenea, o perspectivă asupra proiectelor de restaurare existente, cum ar fi The Bonn
Challenge, care își propune să restaureze 350 de milioane de hectare de pădure până în
2030.Dar aici lucrurile se complică. Ecosistemele sunt incredibil de complexe și nu este clar
dacă sunt cel mai bine restaurate prin intervenția umană. Este posibil ca ceea ce trebuie făcut în
anumite zone să fie pur și simplu să le lăsăm în pace. În plus, unii cercetători se tem că
refacerea pădurilor la această scară ar putea avea consecințe nedorite, cum ar fi producerea de
substanțe biochimice naturale într-un ritm care ar putea accelera schimbările climatice. Și chiar
dacă reușim să restaurăm aceste zone, generațiile viitoare vor trebui să le protejeze de forțele
naturale și economice care le-au epuizat anterior.
Luate împreună, aceste provocări au afectat încrederea în proiectele de restaurare din întreaga
lume. Iar complexitatea reconstrucției ecosistemelor demonstrează cât de important este să ne
protejăm pădurile existente. Dar să sperăm că refacerea unora dintre aceste regiuni epuizate ne
va oferi datele și convingerea necesare pentru a combate schimbările climatice la scară mai
largă. Dacă vom reuși, poate că acești copaci moderni vor avea timp să crească și să se
transforme în giganţi care transportă carbon.

3. Poluarea cu lumină
În urmă cu mai puțin de 100 de ani, toată lumea putea să privească în sus și să vadă un cer
înstelat spectaculos. Acum, milioane de copii din întreaga lume nu vor avea niciodată ocazia să
vadă Calea Lactee acolo unde locuiesc. Utilizarea sporită și generalizată a luminii artificiale pe
timp de noapte nu numai că ne afectează vederea pe care o avem asupra Universului, ci are
efecte negative asupra mediului, siguranței, consumului de energie și sănătății noastre.

Ce este poluarea cu lumină?

Utilizarea necorespunzătoare sau excesivă a luminii artificiale - cunoscută sub numele de

poluare cu lumină - poate avea consecințe grave asupra mediului pentru oameni, animale
sălbatice și climă. Componentele poluării luminoase includ:
- luminozitate excesivă care provoacă disconfort vizual
- strălucirea cerului de noapte deasupra zonelor locuite
- lumina pica acolo unde nu este destinată sau necesară
Poluarea luminoasă este un efect secundar al societății industriale. Printre sursele sale se
numără iluminatul exterior și interior al clădirilor, reclamele, proprietățile comerciale, birourile,
fabricile, iluminatul stradal și instalațiile sportive iluminate.

Adevărul este că o mare parte din iluminatul exterior folosit pe timp de noapte este ineficient,
prea luminos, prost direcționat, protejat în mod necorespunzător și, în multe cazuri, complet
inutil. Această lumină și energia electrică folosită pentru a o crea sunt irosite prin împrăștierea
ei pe cer, în loc să fie concentrată asupra obiectelor și zonelor pe care oamenii doresc să le
ilumineze.

Înainte și în timpul penei de curent din 2003 din nord-estul SUA, o pană de curent masivă care
a afectat 55 de milioane de oameni. Fotografie realizată de Todd Carlson

Efectele poluării cu lumină

Timp de trei miliarde de ani, viața pe Pământ a existat într-un ritm de lumină și întuneric creat
exclusiv de iluminarea Soarelui, a Lunii și a stelelor. Acum, luminile artificiale copleșesc
întunericul, iar orașele noastre strălucesc noaptea, perturbând modelul natural zi-noapte și
schimbând echilibrul delicat al mediului nostru. Efectele negative ale pierderii acestei resurse
naturale inspiraționale pot părea intangibile.
Poluarea cu lumină afectează fiecare cetățean. Din fericire, îngrijorarea cu privire la poluarea cu
lumină este în creștere rapidă. Un număr din ce în ce mai mare de oameni de știință, proprietari
de locuințe, grupuri de mediu și lideri civici iau măsuri pentru a restabili noaptea naturală.

4. Reducerea poluării
În întreaga lume, oamenii și guvernele depun eforturi pentru a combate poluarea. Reciclarea, de
exemplu, este din ce în ce mai frecventă. În procesul de reciclare, gunoiul este prelucrat astfel
încât materialele utile să poată fi folosite din nou. Sticla, dozele de aluminiu și multe tipuri de
plastic pot fi topite și refolosite. Hârtia poate fi descompusă și transformată în hârtie nouă.
Reciclarea reduce cantitatea de gunoi care ajunge la gropile de gunoi, în incineratoare și în
apele. Austria și Elveția au cele mai mari rate de reciclare. Aceste națiuni reciclează între 50 și
60 la sută din gunoiul lor. Statele Unite reciclează aproximativ 30 la sută din gunoiul lor.
Guvernele pot combate poluarea prin adoptarea de legi care să limiteze cantitatea și tipurile de
substanțe chimice pe care fabricile și întreprinderile agricole au voie să le utilizeze. Fumul de la
centralele electrice pe bază de cărbune poate fi filtrat. Persoanele și întreprinderile care
deversează ilegal poluanți în pământ, apă și aer pot fi amendate cu milioane de dolari. Unele
programe guvernamentale, cum ar fi programul Superfund din Statele Unite, pot obliga
poluatorii să curețe locurile pe care le-au poluat.
Acordurile internaționale pot reduce, de asemenea, poluarea. Protocolul de la Kyoto, un acord
al Națiunilor Unite pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, a fost semnat de 191 de
țări. Statele Unite, al doilea cel mai mare producător mondial de gaze cu efect de seră, nu a
semnat acordul. Alte țări, cum ar fi China, cel mai mare producător mondial de gaze cu efect de
seră, nu și-au îndeplinit obiectivele.
Cu toate acestea, s-au înregistrat multe progrese. În 1969, râul Cuyahoga, în statul american
Ohio, era atât de înfundat cu petrol și gunoaie încât a luat foc. Incendiul a contribuit la
stimularea Legii privind apa curată din 1972. Această lege a limitat ce poluanți puteau fi
deversați în apă și a stabilit standarde pentru cât de curată ar trebui să fie apa. Astăzi, râul
Cuyahoga este mult mai curat. Peștii au revenit în regiuni ale râului în care altădată nu puteau
supraviețui. Dar, chiar dacă unele râuri devin mai curate, altele devin mai poluate. Pe măsură ce
țările din întreaga lume devin mai bogate, unele forme de poluare cresc. Țările cu economii în
creștere au nevoie, de obicei, de mai multe centrale electrice, care produc mai mulți poluanți.
Reducerea poluării necesită un spirit de inițiativă în domeniul mediului, politic și economic.
Națiunile dezvoltate trebuie să depună eforturi pentru a reduce și recicla materialele, în timp ce
națiunile în curs de dezvoltare trebuie să depună eforturi pentru a-și consolida economiile fără a
distruge mediul înconjurător. Țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare trebuie să
colaboreze în vederea atingerii obiectivului comun de a proteja mediul pentru uzul viitor.
Ce poţi face TU?
Există multe lucruri pe care persoanele, organizațiile și guvernele le pot face pentru a preveni
poluarea. Iată câteva modalități de prevenire a poluării:

Reducerea, refolosirea și reciclarea: Cel mai bun mod de a preveni poluarea este de a reduce
cantitatea de deșeuri produse. Acest lucru poate fi realizat prin reutilizarea și reciclarea
materialelor.

Utilizați moduri alternative de transport: Mersul pe jos, mersul pe bicicletă, folosirea în comun
a mașinilor sau utilizarea transportului public poate ajuta la reducerea poluării aerului produsă
de vehicule.

Economisiți apa: Conservarea apei prin repararea robinetelor care prezintă scurgeri, utilizarea
de dușuri și toalete cu debit redus și reducerea consumului de apă poate preveni poluarea apei.

Utilizați produse ecologice: Alegeți produse care sunt ecologice și fabricate din materiale
durabile. Evitați produsele care conțin substanțe chimice dăunătoare și poluanți.

Eliminarea corectă a deșeurilor periculoase: Deșeurile periculoase trebuie eliminate în mod

corespunzător în instalații desemnate pentru a preveni contaminarea mediului.

Plantați copaci: Copacii absorb dioxidul de carbon și alți poluanți din aer, astfel încât plantarea
copacilor poate contribui la reducerea poluării aerului.

Susțineți politicile de prevenire a poluării: Guvernele pot crea și aplica politici care promovează
prevenirea și conservarea poluării.

Prin punerea în aplicare a acestor măsuri, putem face cu toții partea noastră pentru a preveni
poluarea și a proteja mediul înconjurător.