Mihai Eminescu .

Maturitatea si moartea
S-a reîntors în țară de la studii în 1874, stabilindu-se la Iași. În prima parte a anului 1875 a pus
ordine în bibliotecă și a propus îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. L-a
introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul
de corector și redactor al părții neoficiale la gazeta oficială a primăriei Iașului, Curierul de lași,
unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. În 1877 s-a mutat
la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul Timpul. A
desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris
marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul etc.). Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta
Eminescu, sora sa, s-a plâns că are mult de lucru și că este bolnav trupește, dar mai mult
sufletește. Din partea familiei a primit numai imputări, în special adresate de tatăl său. A
renunțat la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. Nu a publicat nici o poezie în tot timpul
anului 1882.

La București, în 23 iunie 1883, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de alienare

mintală, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul
doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. Maiorescu a fost vizitat în 12 august de
Gheorghe Eminovici și de fratele poetului (locotenentul), care au cerut relații asupra bolnavului.
Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în valoare de 2.000 lei, au fost adăugate contribuției
amicilor pentru plecarea lui Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie și
internat în sanatoriul de la Oberdöbling. Eminescu a sosit la București în 27 martie, primit la
gară de mai mulți amici. A plecat în 7 aprilie la Iași, cu același însoțitor. În 24 septembrie a fost
numit în postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași. În 25 octombrie a fost prezent
la banchetul anual al Junimii, iar în noiembrie a fost internat în Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.
În luna decembrie a primit vizita lui Alexandru Vlahuță, care l-a găsit în putere creatoare, chiar
binedispus. În primăvara lui 1887 Eminescu a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta, și a fost
internat în spitalul local Sfântul Spiridon. Eminescu a dorit în 1888 să-și termine unele lucrări de
care și-a amintit că le-a lăsat în manuscris. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la București.
Aici a avut un modest început de activitate literară. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889
la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia
Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889.
Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație
mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”. Moartea lui
Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața ,a fost îngropat sub
„teiul sfînt” din cimitirul Bellu.

În cartea dedicată vieții lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ”Astfel se stinse în al optulea
lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor
seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de
tăria parfumurilor sale”.

Iar Tudor Vianu aprecia: ”Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se așeze în
curentul limbii și să-și înalțe pânzele în direcția în care sufla duhul ei”.

Pentru Constantin Noica, Eminescu reprezenta ”omul deplin al culturii românești”.