Calul si calaretul

de Alecu Donici

Un vrednic calaret

Avea un cal prea bl�nd si bine �nvatat;

Iar singur el semet

Si despre cal �ncredintat,

Au vrut sa faca o cercare:

Ca fara fr�u, calare

Sa iasa la primblare.

Deodata calul au pornit

La pas, �ncetisor;

Dar c�nd au �nteles ca n-are fr�u strunit,

Au prins a mai juca, a merge mai usor.

Apoi, lu�ndu-si v�nt,

Sarea, zv�rlea fug�nd,

�nc�t pe calaret l-au tr�ntit el jos,

Iar singur au plecat la fuga mai v�rtos

Pe vai, pe dealuri, prin ponoare

Si, d�nd de-o r�pa mare,

S-au zdrumicat de tot.

Stap�nul au aflat �n urma calul mort.

S-au zis: Sarmane cal, prea cruda ta pieire

Eu �nsumi ti-am gatit.

Tu sub povatuire
A fr�ului strunit,

Erai prea bl�nd si bun si nici nu ma tr�nteai,

Nici capul nu-ti rupeai.

Si slobozenia c�t e de desfatata,

Dar c�nd la un norod nu are

A sa masura �nteleapta,

Se face primejduitoare.