Personajul literar.

Caracterizare

Personajul literar reprezintă o instanță / o entitate prezentă în textul literar (narativ sau
dramatic), produs al imaginației auctoriale (a autorului) care ia parte la acțiune și prin
intermediul căruia, autorul își transmite propriile gânduri, emoții, idei către cititor.

Ce înseamnă caracterizarea de personaj?

Caracterizarea personajului este un tip de compunere (eseu) care are la bază textul
literar și care tratează trăsăturile morale și fizice ale unui personaj: de la statut social
(și/sau profesional), la mentalitate, atidudini, comportament și la felul în care acest
personaj se integrează in galeria de personaje a textului (sau fragmentului de text, după
caz)

Întrucât vorbim totuși despre o compunere (text argumentativ), sunt necesare aceleași elemente:

 introducere (ipoteză),
 conținut
 încheiere (concluzie).

În prima parte a compunerii, acea a ipotezei (introducerii), trebuie stabilite câteva repere
generale:

 Definiția personajului literar, ca introducere: personajul literar reprezintă o instanță a

textului narativ (sau dramatic) creată de autor, antrenată într-o acțiune și prin intermediul
căruia autorul transmite emoții, mesaje, concepții proprii cititorului.
 Tipul de personaj în funcție de participarea sa la acțiune: principal, secundar, episodic,
figurant (dacă este cazul)
 Tipul de personaj, în funcție de numărul membrilor (individual: o singură persoană,
colectiv: mai multe persoane – de exemplu: armata, clasa, echipa
 Tipul de personaj în raport cu realitate: real, fantastic.
 În anumite opere ( cum sunt basmele), personajele pot fi: pozitive sau negative, în funcție
de valorile lor morale;
  În funcție de complexitatea lor personajele pot fi: plate (prezintă, de regulă, o trăsătură
dominantă) sau rotunde (sunt mai complexe, prezentând un spectru mai larg de
caracteristici)

Tot în această primă parte, se vor menționa și mijloacele caracterizării personajului:

1. Caracterizarea directă: care se poate realiza de către autor, de către celelalte personaje,
sau putem discuta despre autocaracterizare (când personajul însuși se va descrie pe sine)
2. Caracterizarea indirectă: care reiese din faptele personajului analizat, din
comportamentul său, din atitudine, gânduri sau chiar din numele acestuia (onomastică)

*în textele dramatice, caracterizarea indirectă se poate realiza prin indicațiile scenice (didascalii)

Cuprinsul compunerii se realizează din următoarele elemente:

 Trebuie nuanțat, pe de-o parte, portretul fizic (cu exemple din text) și pe de altă parte
portretul moral (care, de regulă, este mai amplu prezentat)
 Se vor extrage câteva caracteristici ale personajului (în funcție de cerință) și se vor
demonstra prin exemple pertinente din textul-suport (este necesară specificarea
mijloacelor de caracterizare utilizate pentru exprimarea acestora): fie prin citat, mai ales
dacă discutăm despre caracterizarea directă, fie prin parafrazare (referire la anumite
acțiuni, episoade relevante, din care putem deduce anumite caracteristici ale
personajului).

În încheiere, trebuie menționate:

 Relația dintre narator și personajul analizat (uneori cele două se pot suprapune);
 Semnificația personajului în opera literară aleasă;
 Verosimilitatea personajului (capacitatea acestuia de a se include sau nu în realitatea
propriu-zisă);
 Formularea unei opinii pertinente, pe baza textului dat și a caracteristicilor deja discutate;